Sunteți pe pagina 1din 3

Calitatile unui bun profesor nu se refera doar la competenta sa didactica, ci si la capacitatile empatice si sociale.

Astfel, a avea competente de specialitate in functie de domeniul predat si pedagogice este important, dar nu de ajuns pentru a fi intr-adevar un profesor apreciat de catre elevii sai. In primul rand, calitatile unui bun profesor imlica a avea anumite abilitati sociale de a patrunde in viata interioara a grupului de elevi, abilitati empatice, de a intelege copiii si a putea privi lumea prin ochii lor, si nu in ultimul rand, valori superioare, caci profesorul este un model pentru elevii sai (sau ar trebui sa fie). Pare imposibil? Un asemenea profesor perfect este un specimen rar, din pacate, si aceasta deoarece este nevoie ca persoana care sa hotaraste sa devina profesor sa ia aceasta decizie in baza unei vocatii interioare, a unui ideal de a forma mintile tinere. In schimb, de multe ori se ia decizia pentru o cariera in invatamant din ratiuni pur practice inexistenta unui alt loc de munca mai bun, statutul social apreciat. Astfel, printre calitatile unui bun profesor, cele mai importante sunt tactul si talentul pedagogic, capacitatea de a forma mintea tinerilor, de a preda in mod creativ si de a nu se limita doar la un monolog plictisitor. De multe ori, nu ceea ce spune un profesor este important, ci modul in care o spune. Predarea unei lectii printr-un lung monolog (cum, din pacate, inca se intampla de cele mai multe ori) nu starneste interesul elevilor, mai mult, ii deranjeaza pe acestia, caci se simt complet ignorati in aceasta interactiune intr-un singur sens. Modul in care un profesor comunica cu elevii sai este esential, iar daca acesta gaseste moduri atractive de a prezenta informatiile si incearca o interactiune adevarata cu elevii sai, rezultatele se vor observa imediat. Printre calitatile unui bun profesor, dragostea pentru copii este esentiala. Un bun profesor are o vocatie interioara pentru comunicarea adecvata a informatiei, dar el trebuie si sa iubeasca si sa inteleaga copiii. Atitudinea profesorului fata de copii pune amprenta asupra relatiilor in clasa, iar daca acesta le arata elevilor sai dragoste, respect si intelegere, procesul didactic va fi mult simplificat. Empatia este si ea foarte importanta cand se vorbeste despre calitatile unui bun profesor: acesta trebuie sa cunoasca psihologia tinerilor, sa stie cum functioneaza mintea lor si in primul rand sa poata sa ii inteleaga pe copii. Empatia inseamna intuitie, intelegere, a putea sa patrunzi in lumea interioara a copilului sau a tanarului si a putea sa privesti lucrurile (si) din perspectiva sa. Inseamna si a putea sa iti cunosti cat se poate de bine

fiecare elev si sa preconizezi care dintre ei va manifesta anumite dificultati in anumite situatii. Nu este o calitate prea des intalnita.

Printre calitatile unui bun profesor se afla si competentele sociale: un profesor care stie sa comunice cu elevii sai trebuie sa fie sociabil, dezinvolt, deschis, sa aiba abilitati de relationare dezvoltate. Un profesor introvertit si inchis in sine nu va avea vreun rezultat si nu va impresiona prin nimic pe elevii sai. Este important sa poti stabili o relatie adevarata, bazata pe comunicare deschisa, respect reciproc si chiar atasament pentru a avea un efect vizibil asupra mintilor tinere. Relatia profesor-elev nu trebuie sa ramana inchistata in modelul autoritar. Ganditiva la profesorul vostru preferat: nu era oare acela care stia cum sa vorbeasca cu elevii, care era capabil sa faca si glume, care impunea respect nu prin teama si pedepse, ci tocmai prin respectul pe care il acorda el insusi elevilor? Acest gen de profesor se face iubit si influenteaza impresionant de mult pe copii, astfel incat chiar daca preda o materie in general respinsa de catre cei mici, acestia vor ajunge sa o placa prin asocierea acesteia cu profesorul! Acelasi mecanism functioneaza din pacate si in sens invers: daca un profesor se face detestat de catre elevi, acestia vor ajunge sa urasca si materia asociata cu persoana acelui profesor! Alte calitati ale unui bun profesor: abilitati organizatorice, capacitatea de a organiza materia predata in segmente usor de corelat, de a pregati fiecare lectie astfel incat sa fie mai accesibila, dar si mai interesanta pentru elevii sai. Si mai mult, capacitatea de a tine fiecare lectie intr-o maniera interactiva, care sa implice elevii si sa le ceara opinia. Daca elevul este integrat in predare, daca i se cere parerea si se tine cont de aceasta, el va deveni incontestabil mai atent la informatiile oferite. Legat de aceasta, calitatile unui bun profesor includ si tact, maiestrie pedagogica si talent oratoric. Amintiti-va de acei profesori care va dictau lectia pe un ton monoton atat de plictisitor, incat nu va lipsea decat o perna sa adormiti! Daca profesorul stie nu numai in ce forma sa prezinte

informatia, ci si cu ce tonalitate si volum sa o prezinte, atunci va capta in mod sigur atentia elevului. In concluzie, un profesor model ar trebui astfel sa isi formeze un stil pedagogic democratic si nu autoritar, sa tina cont de nevoile elevului, nu numai de obligatiile lui, sa aiba acea vocatie pentru cariera lui, vocatie ce inseamna atat motivatie interioara, cat si dragoste pentru copii. Printre calitatile ideale ale unui bun profesor se numara si talentul pedagogic, abilitatile sociale si empatice si capacitatea de a relationa nu doar cu clasa de elevi, ci si cu fiecare elev in parte. Copiii au nevoie de afectiune, securitate si de stima de sine, iar aceste nevoi trebuie asigurate atat in mediul familial, cat si in cel scolar, asta pentru o dezvoltare personala armonioasa a viitorului adult. Un profesor cum din nefericire sunt multi care isi ignora elevii, ii ironizeaza, este nervos si se bazeaza exclusiv pe autoritatea sa, nu numai ca nu va avea rezultate didactice bune, ci va afecta si dezvoltarea personalitatii copilului.

S-ar putea să vă placă și