Sunteți pe pagina 1din 2

Octavian Goga Rugciune

Rtcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stpne, n faa strlucirii tale. n drum mi se desfac prpstii, i-n negur se-mbrac zarea, Eu n genunchi spre tine caut: Printe,-ornduie-mi crarea! n pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sap, Cum vor s-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adap. Din valul lumii lor m smulge i cu povaa ta-neleapt, n veci spre cei rmai n urm, Tu, Doamne, vzul meu ndreapt. Dezleag minii mele taina i legea farmecelor firii, Sdete-n braul meu de-a pururi Tria urii i-a iubirii. D-mi cntecul i d-mi lumina i zvonul firii-ndrgostite, D-i raza soarelui de var Pleoapei mele ostenite. Alung patimile mele, Pe veci strigarea lor o frnge, i de durerea altor inimi nva-m pe mine-a plnge. Nu rostul meu, de-a pururi prad Ursitei matere i rele, Ci jalea unei lumi, printe, S plng-n lacrimile mele. D-mi tot amarul, toat truda Attor doruri fr leacuri, D-mi viforul n care url i gem robiile de veacuri. De mult gem umiliii-n umbr, Cu umeri grbovi de povar... Durerea lor nfricoat n inim tu mi-o coboar. n suflet seamn-mi furtun, S-l simt n matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revars Pe strunele nfiorate; i cum sub bolta lui aprins, n smal de fulgere albastre, ncheag-i glasul de aram: Cntarea ptimirii noastre.