Nebuloase

O nebuloasa (denumire provenita din latina, unde inseamna ceata) este un urias nor de gaz interstelar (98% hidrogen, 2% alte elemente in stare gazoasa (O, C, S) si silicati in forma de praf interstelar - nisip interstelar) si praf cosmic situat n spatiul care se intinde intre stele. Parti mai dense din nebuloase se pot contracta atat de tare incat pot da nastere la stele. Toate stelele din univers s-au nascut in nebuloase.

Cea mai cunoscuta nebuloasa este aceea din constelatia Orion, un nor imens de gaz si praf aflat pe cer in directia constelatiei cu acelasi nume. Cu ochiul liber, Nebuloasa Orion se vede ca o pata mica (mai mica decat apare Luna pe cer) stralucind slab sub stelele care formeaza 'centura' lui Orion. Astronomii au gasit sute de stele pe cale de formare in inima Nebuloasei Orion.

Nebuloasele pot fi clasificate, in functie de modul in care sunt iluminate, in 4 categorii, astfel:

Nebuloase difuze - acestea sunt de doua tipuri: nebuloase de emisie ce contin gaz ionizat ce face ca nebuloasa sa emita lumina; nebuloase de reflexie ce sunt iluminate de alte stele; exemplu este nebuloasa ce inconjoara roiul Pleiade.

Nebuloase planetare - sunt regiuni de gaz ce inconjoara o stea moarta. In anumite conditii, cand o stea si-a folosit tot combustibilul, aceasta isi imprastie o mare parte din masa, sub forma unui inel de gaze care o inconjoara, acesta devenind vizibil datorita excitatiei provenite de la steaua centrala. Ele se dilueaz in spatiu in cateva zeci de mii de ani. Aceste nebuloase sunt numite "planetare" deoarece atunci cand sunt privite printr-un telescop modest au un aspect circular, asemanator cu o planeta.

Nebuloase obscure - sunt nebuloase ce nu sunt iluminate si pot fi detectate doar in momentul in care se suprapun peste o nebuloasa difuza. Privind prin telescop sau prin binoclu anumite zone ale cerului se observa ca in anumite zone bogate in stele apar mici arii intunecate in care nu straluceste nici o stea. Acestea sunt nebuloase obscure, care acopera stelele aflate in spatele lor si le absorb lumina.

Ramasitele supernovelor - sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se imprastie cu mare viteza, fiind precedata de o und de soc ce comprima si inclzeste spatiul interstelar. Un bun exemplu il reprezinta nebuloasa Crab, din constelaia Taurul.

Galaxiile, Galaxia Calea Lactee

O galaxie este o aglomeratie de stele, gaze, praf cosmic si materie intunecata tinute impreuna de gravitatie. Cele mai mici galaxii au cateva sute de ani lumina si contin 100.000 de stele. Cele mai mari pot avea si 3 milioane de ani lumina si contin mii de miliarde de stele. Formele acestora au fost clasificate pe baza unui sistem introdus de Edwin Hubble. Cu toate c asa numinta materie intunecata si energie intunecata reprezinta peste 90% din masa majoritatii galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este inteleasa bine. Exista ceva dovezi conform carora in centrul unor galaxii (probabil a tuturora) exist gauri negre imense.

Galaxiile sunt de patru feluri: eliptice, in spirala, in spirala barata si neregulate. O descriere putin mai detaliata a tipurilor de galaxii este data de secventa Hubble. Cu toate ca secventa Hubble cuprinde toate galaxiile, ea se bazeaza numai pe tipul morfologic vizibil. Deci ea poate omite importanta anumitor caracteristici ale galaxiilor cum ar fi rata de formare a stelelor.

Galaxia noastra, Calea Lactee, este o galaxie in spirala ce contine in jur de 500 miliarde stele. S-a format dintr-un urias nor de gaz si praf acum 10 miliarde de ani. In centru exista un nucleu dens si sferic de stele care poate contine o gaura neagra. Nucleul este inconjurat de un disc ce contine brate sub forma de spirale ce sunt formate din stele tinere, iar nucleul si marginea discului, din stele mai batrane.

Planete Extrasolare (Exoplanetele)

O planeta extrasolara sau o exoplaneta este o planeta ce se gaseste in afara sistemului nostru solar. Pana in ianuarie 2013, numarul acestora ajunsese la 863 de candidate, majoritatea dintre acestea fiind descoperite prin alte metode decat observarea directa. Cele mai multe dintre ele sunt planete gigantice asemanatoare lui Jupiter.

Conform definitiei data de Uniunea Astronomica Internationala, o planeta trebuie sa orbiteze o stea. Au existat insa rapoarte ale unor asa zise planete (uneori numite planete interstelare) ce ar pluti libere in spatiu.

Planetele extrasolare au devenit un subiect investigat stiintific la jumatatea secolului al 19-lea. Astronomii au presupus ca acestea ar exista insa nu stiau cat de comune ar fi sau daca exista si unele asemanatoare Pamantului. Primele confirmari ale existentei acestora au avut loc in anii 1990; incepand cu anul 2000 mai bine de 15 planete au fost descoperite in fiecare an. Se estimeaza ca mai bine de 10% din stelele asemanatoare Soarelui au propriile planete insa se poate ca procentul sa fie mai mare.

Descoperirea acestor planete ridica si mai multe semne de intrebare privind posibilitatea existentei vietii extraterestre pe unele astfel de planete. Pana acum "Gliese 581 d", a treia planeta a stelei "Gliese 581" (la aproape 20 ani lumina departare de soare) pare a fi cel mai bun exemplu de posibila exoplaneta terestra ce habiteaza imediat in zona acestei stele. Adica aceasta planeta pare a fi pozitionata la o distanta optima fata de stea, dar posibilul efect de sera de pe aceasta exoplaneta ar putea cauza o crestere substantiala a temperaturii suprafetei acesteia.

Metode folosite pentru detectarea exoplanetelor:

1. Astrometria - Aceasta metoda consta in masurarea precisa a pozitiei stelei pe cer si observarea modului in care aceasta isi schimba pozitia in timp. Daca steaua are o planeta, atunci influenta gravitationala a acesteia va provoca miscarea stelei pe o mica orbita eliptica. 2. Metoda Doppler - Variatiile in viteza de miscare a stelei fata de Pamant pot fi deduse utilizand efectul Doppler. Aceasta a fost si este cea mai productiva metoda folosita. 3. Sincronizarea Pulsarului - Un pulsar (miezul ce ramane in urma exploziei unei stele ca o supernova) emite unde radio foarte regulate, in concordanta cu rotatiile lui. Micile anomalii in aceste sincronizari pot fi cauzate de prezenta unei planete. 4. Metoda Tranzitului - Daca o planeta tranziteaza steaua pe care o orbiteaza, stralucirea acesteiea scade foarte putin. Volumul de stralucire ce scade in urma trecerii planetei prin fata acesteia depinde de marimea planetei. 5. Discul Circumstelar - Un disc de praf cosmic inconjoara multe stele, si acest praf poate fi

detectat deoarece absoarbe lumina venita de la stea si o re-emite ca radiatie infrarosie. Diverse trasaturi ale acestui disc de praf cosmic pot sugera prezenta unei planete. 6. Eclipsarea Binara - Intr-o eclipsa al unui dublu sistem stelar, planeta poate fi detectata prin gasirea unei variabilitati minime pe parcursul miscarii acesteia de dute - vino. 7. Faza Orbitala - Ca si Luna sau Venus, si exoplantele au faze. Fazele orbitale depind de inclinatia orbitei. Prin studierea fazelor orbitale, oamenii de stiinta pot calcula dimensiunile particulelor din atmosfera planetelor. 8. Polarimetria - Lumina stelelor devine polarizata atunci cand interactioneaza cu moleculele atmosferice. Un instrument numit Polarimetru este folosit in cautarea exoplanetelor, dar pana acum nu a gasit nici una.

Fara cateva exceptii, toate celelalte planete extrasolare au fost descoperite utilizand telescoapele terestre. Oricum, exista o multitudine de metode prin care aceste planete pot fi descoperite daca este folosit un telescop localizat in afara atmosferei terestre. In prezent, exista mai multe misiuni active destinate descoperirii de planete extrasolare, dintre care amintim: Kepler, Telescopul Spatial Spitzer, CoRoT, Telescopul Hubble, MOST etc. Deasemenea, mai multe misiuni sunt planificate pentru urmatorii ani, cum ar fi: Gaia, Space Interferometry Mission, Terrestrial Planet Finder si PEGASE.