ANIMALE

SEMIACVATICE

VIDRA

Vidra de rau (Lutra lutra) face parte din familia Mustelidae, subfamilia Canoidea. Se inrudeste cu alte animale din aceeasi familie, precum: hermelinele, dihorii, nevastuicile, jderii si viezurii. Este un mamifer adaptat la viata acvatica, cu un corp lung de cca. 0,7-0,9 m, coada groasa la baza si ascutita la varf, conica, musculoasa, lunga de 0,4 m, greutatea de 8-14 kg. Corpul este alungit, capul mic si aplatizat, botul mic, rotunjit, cu vibrize lungi, urechile rotunde si mici. Membrele vidrei sunt scurte, cu unghii puternice, care ajuta la sapat, intre degete avand o membrana care serveste la inot. Blana este formata din doua randuri de peri desi, cu spicul scurt, prin care nu patrunde apa, culoarea fiind cafenie-inchis pe spate, si mai deschisa pe gat si pantece. Blana are rol de protectie. Prefera zona apelor (de la campie pana la munte), astfel fiind intalnita in toata tara. Iarna, se deplaseaza si pe uscat cu miscari greoaie, zona de vanatore fiind de cativa kilometri (este un animal semi-acvatic). In jurul lacurilor mari, vidra vaneaza de-a lungul malurilor, uneori in grupuri, membrii unei familii de obicei. Isi face vizuini sub forma de scobituri subterane cu doua iesiri, una sub apa, una spre uscat, sub arborii de pe malul apelor. Poate ramane sub apa cca. 8 minute, blocandu-si orificiile narilor si urechilor. Se hraneste in special cu peste, crustacee, broaste, unele mamifere si pasari acvatice. La pestii mari, lasa resturi pe mal (capetele si oasele mai lungi ale acestora). Vaneaza cca. 3-5 ore/zi, cantitatea de hrana variind in functie de anotimp. Este un animal foarte activ in timpul noptii. Se imperecheaza in luna februarie; dupa o gestatie de 9 saptamani, femela face 2-4 pui, care pana la varsta de 4 saptamani sunt orbi si neajutorati. La varsta de 6-8 luni puii devin independenti. Masculii sunt mai mari decat femelele si traiesc solitari (exceptie fac in perioada imperecherii). Este un animal care se imblanzeste usor si se ataseaza de omul care il ingrijeste. Este vanata in perioada octombrie-martie si este prinsa foarte usor, fiind statornica zonei de la malul apei. Blana este valoroasa pentru ca este lucioasa, elastica si cu parul des si uniform. Unele vidre au 22-45 kg dintre acestea fiind cunoscute ,,vidra de mare si ,,vidra uriasa.

Vidra de mare (Enhydra lutris) numita si ,,biber de mare, se intalneste in apele Oceanului Pacific si in nord (California, Alaska, cateva insule pacifice, Japonia). Corpul ei ajunge la 1,5 m, greutatea la 45 kg, durata vietii fiind de 9-11 ani (mai rar pana la 23 de ani). Au corpul cilindric, gatul scurt si gros, capul rotund, cu nasul mare si buza superioara dezvoltata, urechi mici, fibrize lungi (situate pe buza de sus si deasupra ochilor). Culoarea blanii se schimba cu varsta de la brun-cenusie la galben-deschis sau spre alb, ceafa fiind mereu de culoare brun-inchisa. Nasul este de culoare neagra si acoperit cu blana, ochii mici, vederea fiind buna si sub apa si la suprafata. Membrele anterioare au pernute si degete, gheare retactile lungi de 10 mm, membrele posterioare avand degetele unite pana la ultima falanga, ajutand la inot, coada este scurta (30-36 cm), lata (6-7 cm) si groasa (4 cm). Au un mod de viata diurn, stau mai mult in apa, fiind solitare sau traind in grupuri mici. Se indeparteaza de mal pe uscat pana la cca.15 m, inotand pana la 25 km distanta de tarm cand marea este linistita. Masculii parcurg distante mari in cautarea femelelor si nu isi marcheza teritoriile. ,,Pieptanarea blanii este un element specific vidrelor de mare. Sunt tinute in captivitate pentru scopuri stiintifice sau pentru distractii, in parcurile zoologice ele fiind foarte jucause. Dorm de mai multe ori pe zi stand la suprafata apei, pe spate, tinandu-se de labe sau plutind printre alge. In apa se simt in siguranta, inotand cu viteza de 12-18 km/h si destul de adanc. Se hranesc cu pesti, arici-de-mare, crapi, moluste, cefalopode, gasteropode si midii. Cand prind o prada mai mare, vidrele se culca cu ea pe abdomen, si apoi o termina dupa ce se trezesc. Dupa 2-3 zile de la imperechere, masculii parasesc femelele. Acestea, dupa o perioada lunga de gestatie, fac un singur pui (pe uscat), care la nastere are blana pufoasa, cafenie-galbuie, fiind capabil sa pluteasca pe apa, dar nu si sa inoate. Acesta este tinut pe burta mamei si hranit cu lapte matern si lasat sa pluteasca singur cat ea vaneaza. Sunt vanate de orci si rechinii polari. Sunt prietenoase cu pisicile de mare si focile. Vidra mica (Mustela lutreola) este numita si norita, nurca, dihor de apa, lutreola, fiind raspandita in Delta si de-a lungul Dunarii, in apele din zonele de munte. Este un animal amfibiu, traind si pe uscat si pe apa; isi face cuib subteran sub radacinile arborilor. Corpul este lung de 35-40 cm, coada de 13-14 cm, greutatea ajunge la 600-800 g, avand urechi cu pavilioane scurte si rotunjite, botul fin, culoarea blanii brun-inchisa pe spate si mai deschisa sub gat si pe pantece. Are o activitate nocturna, vanand pestisori, crustacee, pasari mici de balta si mamifere mici (soareci, sobolani). Nu este un animal daunator.

Se imperecheaza in lunile apriliemai, dupa 63 de zile femela facand 3-7 pui, care pana la 5 saptamani sunt orbi, iar la varsta de 3 luni devin independenti. Dusmanii ei sunt pasarile pradatoare (de noapte si de zi). Este vanata in tara noastra pentru blana sa de culoare foarte frumoasa. Sunt cunoscute si nurci negre si albe, sau diferite nuante standard, pastel, obtinute prin incrucisarea speciilor. Se intalneste si in Asia (China, Java, Malaezia, Filipine). In tara noastra nurca romaneasca traieste in zona Transilvaniei (la Covasna), numita stiintific ,,Mustela lutreola transsylvanica.

FOCA

oca cu coama (Otaria byronia) este un reprezentant

al carnivorelor marine din regiunileor din sudul, estul si vestul Americii de Sud. Prefera zonele de coasta din Peru, Argentina, Chile dar si din Insulele Maldive. Multe exemplare populeaza si Insulele Falkland. Numele de foca cu coama vine de la faptul ca are pe partea dorsala in zona umerilor blana formata din peri lungi si desi, care creeaza aspectul unei coame. La mascul acest aspect de blana deasa apare si in partea toracelui, fapt ce face sa para mai robust, cu un cap foarte mare. Anatomia acestui animal se aseamana cu cea a leilor de mare care apartin familiei Otariidae. Masculii pot ajunge la lungimea de 2,6 m si greutatea de 300 kg, iar femelele sunt putin mai mici, au lungimea de aproximativ 2 m si greutatea de 150 kg. Coloritul femelelor este maroniu-deschis cu diferite pete

ce apar pe tot corpul, iar al masculilor este maroniu-inchis. Au ochii mari, cu irisul de culoare neagra sau maro, gura mare, cu partea superioara prevazuta cu mustati lungi, iar maxilarele au dinti si molari ascutiti, nasul este indreptat in sus, iar urechile si narile se pot inchide cand animalul sta sub apa. Corpul este de forma cilindrica, se ingusteaza spre partea posterioara inferioara, terminandu-se cu o coada de forma unui ciot.

De multe ori aceste foci vaneaza in grup, mai mult noaptea, inoata la adancimi mici, la distante de cel mult cinci kilometri de coasta, pentru a se hrani cu diferite specii de pesti si cefalopode. Prefera in special calamarii, caracatitele si hamsiile. Desi au corpul masiv, in apa au capacitatea de a fi foarte mobile si a se misca foarte rapid, fapt ce face sa fie admirate pentru supletea cu care se deplaseaza. Ziua prefera sa stea mai mult pe uscat, pentru a dormi si a se incalzi la soare. Cand stau pe tarm par lenese, au miscari greoaie, insa la cel mai mic pericol se arunca in apa, pentru a scapa. Datorita formei membrelor, posibilitatile lor de miscare pe sol sunt destul de limitate. Desi au urechile mici, auzul este bun, insa celelalte simturi - olfactiv si auditiv - sunt mai putin dezvoltate. In lunile august-decembrie, cand este perioada de reproducere, focile sunt observate in grupuri alcatuite din 16 femele si 1-2 masculi. De multe ori masculii emit sunete stridente si se lupta intre ei pentru castigarea femelelor si apoi pentru apararea acestora. Unele grupuri sunt dispersate din cauza masculilor tineri, care vor sa se imperecheze cu femelele ce alcatuiesc aceste colonii si astfel acesti intrusi reusesc sa castige cateva femele din teritoriul in care au patruns. Aceste zone de colonie si reproducere sunt folosite apoi tot timpul anului pentru odihna. Dupa o perioada de gestatie de 350 de zile, fiecare femela face doar cate un pui. Acestia se nasc in lunile decembrie-februarie si chiar dupa una sau doua luni sunt capabili sa intre in apa. Totusi puii sunt alaptati de mame o perioada de un an, apoi sunt intarcati si nevoiti sa-si caute hrana singuri. Cei mai mari dusmani naturali ai lor sunt rechinii si balenele ucigase. Foca cu coama face parte din ordinul Carnivora, genul Otaria. Aceasta specie este destul de vulnerabila, deoarece in ultimii ani numarul de exemplare a scazut foarte mult, ele fiind vanate intens de pescari, pentru carnea si blana lor. In anumite locuri vanatoarea lor s-a practicat cu multa cruzime, de aceea astazi foca cu coama este protejata prin lege, astfel in multe tari uciderea ei este interzisa.

PINGUINUL

Pinguinul este o pasare ce traieste in Antarctica. Acesta are penele albe si negre si merge leganat. Spre deosebire de alte pasari, pingunii nu pot zbura, singurul moment in care aceste pasari se afla in aer fiind atunci cand sar din apa. Un pinguin petrece cel putin 75 % din timp in apa, cautand mancare. In timp ce sunt in apa, acestia plonjeaza si dau din aripi ca si cum ar zbura. Pinguinii sar din cand in cand din apa, pentru a mai lua o gura de aer, dupa care se scufunda din nou in cautarea hranei. Desi nu pot respira sub apa, pinguinii isi pot tine respiratia un timp indelungat. Pinguinii sunt animale cu sangele cald, temperatura normala a corpului lor fiind de 37 grade Celsius, la fel ca a oamenilor. Pinguinii au forma corpului asemanatoare cu o torpila. Corpul unui pinguin este construit special pentru inot, acesta avand in apa viteza medie de 24 de kilometri pe ora. La fel ca balenele, pinguinii au un strat de grasime sub piele, pielea fiind acoperita mai intai cu un strat de puf si apoi cu pene, pentru a izola mai bine caldura. Pentru a fi impermeabili, pinguinii isi ung corpul cu un fel de ulei dintr-o glanda a lor. Cu toate acestea, pingunii tot au nevoie de ajutor pentru a-si tine de cald, de aceea acestia se vor strange unii in altii pentru a se incalzi. Se pot strange pana la 5000 de pinguini pentru a se incalzi unii pe altii. Pinguinii din Galapagos insa au alta problema. Acestia traind intr-o zona tropicala se incalzesc prea tare, iar pentru a se racori isi intind aripile si bat din ele. Cei mai multi pinguini se hranesc cu krili, pesti, calmari si alte creaturi acvatice. Un pinguin isi petrece un sfert din viata pe pamant si 3 sferturi in apa. Ciocul unui pinguin are un fel de carlig la capat, care il ajuta sa isi agate prada. Acesta are niste peri pe limba, pozitionati in sens opus, pentru a impiedica prada sa ii alunece si sa scape. Pinguinii nu traiesc langa ape dulci, acestia beau apa sarata din ocean. Ei au o glanda speciala care scot sarea din apa si o elimina prin canelurile din cioc. Exista 17 specii de pinguin pe pamant care se gasesc in Antarctica, Africa si Galapagos. Acestea sunt: pinguinul Adelie, pinguinul african, pinguinul Chinstrap, pinguinul Ecrested, pinguinul imperial, pinguinul Fiordland, pinguinul Galapagos, pinguinul Gentoo, pinguinul Humboldt, pinguinul regal, pinguinul pitic, pinguinul Macaroni, pinguinul Magellanic, pinguinul Rockhopper, pinguinul monarh, pinguinul Snares si pinguinul Yelloweyed. Sezonul de imperechere la pinguini difera in functie de specie. Majoritatea speciilor se imperecheaza o data pe an, din primavara pana in vara. Pinguinul monarh are cel mai lung ciclu de imperechere dintre toate speciile, acesta dureaza intre 14 si 16 luni. Femela pinguin poate face cate un pui de 2 ori pe sezon, o data la 3 sezoane de imperechere. Pingunii imperiali se imperecheaza in fiecare an in timpul iernii arctice, din iunie pana in august. Pinguinul pitic se impereacheaza in orice perioada a anului si are cel mai scurt ciclu de imperechere, doar 50 de zile.

Ritualurile de imperechere variaza in functie de specie. In general, masculul atrage femela atat visual, cat si prin sunete. In primul rand, masculul construieste un cuib pentru a atrage atentia unei femele. Pingunii au o zona special rezervata cuiburilor, pe tarm. Aceasta zona se numeste colonie. Cand pinguinii sunt pregatiti pentru imperechere, acestia stau cu spatele curbat si cu aripile deschise. Apoi scot sunete puternice si se plimba tantos pentru a atrage atentia femelelor. Cand pinguinul isi gaseste partenera, cei doi isi ating gaturile si se bat pe spate cu aripile. Acestia isi canta unul altuia pentru a-si putea recunoaste vocile. De obicei pinguinul ramane cu aceeasi partenera multi ani, sau cel putin cat timp au pui impreuna. Ouale pinguinilor au culoarea albastruie sau verzuie, iar forma variaza in functie de specie. De exemplu, la pinguinul Humboldt si la Adelie, ouale sunt rotunde, iar la pinguinul imperial si la pinguinul monarh, ouale au forma de para. Masculul este cel care se ocupa de incubarea oului. Acesta sta in picioare si tine oul pe picioare sub o incretitura a abdomenului, care contine numeroase vase de sange ce transfera caldura corpului catre ou. In timp ce masculul are grija de ou pana ce iese puiul, femela se hraneste. Aceasta poate fi plecata si 2 saptamani, dupa care ii la locul masculului la incubare, in timp ce acesta se duce sa se hraneasca. Dupa ce iese puiul, acesta este ingrijit de ambii parinti, care il hranesc cu mancare regurgitata. Puii depind de parintii lor pentru a supravietui, iar timpul de care au nevoie pana le cresc penele impermeabile variaza de la 7 saptamani pana la 13 luni, in functie de specie. Odata ce puiului ii cresc penele impermeabile, acesta poate intra in apa si se poate hrani singur. Dintre toate speciile de pinguini, cele amenintate cu disparitia sunt: pinguinul african, pinguinul Ecrested, pinguinul Fiordland, pinguinul Galapagos, pinguinul Humboldt, pinguinul regal, pinguinul Snares si pinguinul Yelloweyed.