Pe urmele parintelui Arsenie Boca

Pe urmele parintelui Arsenie Boca. Cronica de la Sambata. Necanonizat de oficialitatile Bisericii Ortodoxe, . ardelenii l-au transformat de multa vreme pe Arsenie Boca in sfant . E primavara dezlantuita si peste Sambata de Sus se lasa o inserare de aur pur. Adunat sub poalele Muntilor Fagaras, satul st... Pe urmele parintelui Arsenie Boca Cronica de la Sambata Necanonizat de oficialitatile Bisericii Ortodoxe, ardelenii l-au transformat de multa vreme pe Arsenie Boca in sfant E primavara dezlantuita si peste Sambata de Sus se lasa o inserare de aur pur. Adunat sub poalele Muntilor Fagaras, satul straluceste cu fata la soarele care apune peste crestele inca inzapezite, aprinzand turlele celor doua biserici, Hristosii rastigniti pe troitele de la rascruci si albul camasii in care e imbracat omul din fata mea. Il cheama Gheorghe, Gheorghe Silea, si e cantor bisericesc: "mai mult crasnic, de fapt, paracliser, cum se zice la dvs., in regat, ca nu mi-a dat Dumnezeu voce mare, sa ma fi rascumparat din pacate". Suntem iarasi in Transilvania, pe urmele parintelui Arsenie Boca, si crasnicul cu soarele in camasa e printre cei care au avut norocul sa-l vada la fata si sa-l atinga pe vestitul calugar transilvanean, chiar daca asta s-a intamplat in ziua cand parintele Arsenie Boca avea sa fie ingropat. A fost de fata la neuitata inmormantare a sfantului neincoronat al Ardealului, sfantul al carui chip se afla in toate casele taranilor fagaraseni, tintuit cu indarjita evlavie intre candele si icoane. Marele duhovnic n-a fost canonizat, dar l-au canonizat ei demult, ardelenii, cu inimile si cu credinta lor. Cele doua caprioare "Era in vara lui 1989 cand parintele Arsenie l-a rugat pe-un tamplar, un vecin de-al meu de-aici din sat, sa-i faca cruce de lemn. Si i-a zis parintele omului ca sa-i scrie pe cruce anul nasterii, da mai ales - anul mortii. Asa i-a zis, sa scrie acolo, pe cruce: "1989". Insa parintele Arsenie parea inca sanatos si-n puteri si-atunci vecinul meu s-a mirat si i-a zis intristat: "Cum, parinte, nu vreti sa stati si-n 90 cu noi?". "Nici un ceas din 90!", i-a raspuns parintele scurt si taios, cum ii era felul. Si asa a si fost, ca n-au mai trecut decat cateva luni, si in noiembrie 1989 a murit. Isi stiuse moartea de dinainte, asa cum le spusese la atatia amar de oameni ce avea sa li se intample in viitor. Asa a murit, ca un Sfant Domnisor. "Eu ma duc, dar de acolo, de unde oi fi, am sa va ajut mai mult ca pana acum", a zis. Era intre toamna si iarna cand a murit, intr-o zi de marti, 28 noiembrie 1989, la Sinaia, de ziua Sfantului Stefan cel Nou. S-a stins intr-o casuta unde stateau maicile alungate de la Manastirea "Prislop", dupa ce in 1962 comunistii inchisesera aproape toate asezamintele monahale din Romania. Asa. Si cateva zile, moartea parintelui s-a tinut in mare secret, ca se hotarase sa fie inmormantat la "Prislop", langa Hateg, si nu la "Sambata", unde avea loc pregatit dinainte - ca

aicea fusese staret si ridicase, din ruine si balarii, manastirea lui Constantin Brancoveanu. Cine stie ce-o fi fost atuncea la mijloc, ca nu l-au adus aicea, acasa, in Fagaras. Ei, si cand am aflat eu ca parintele Arsenie a murit, era de-acum duminica, si a doua zi urma sa fie inmormantat. Eram de serviciu la Combinatul din Fagaras, unde lucram ca electrician. N-am mai trecut pe acasa, mam suit direct in tren si pe urma, c-un autobuz si cu niste ocazii, am mers toata noaptea. Manastirea "Prislop" e departe de aici, tocmai in Hunedoara, nu departe de biserica din Densus. Am ajuns tocmai luni dimineata, cand incepea Liturghia pentru parintele. Si desi era omenire cat iarba, m-am apropiat de sicriu. Parea de parca abia adormise. M-am aplecat si, cu lacrimi pe fata, i-am sarutat mana dreapta. Atunci a fost prima oara cand l-am atins! E drept, ma mai dusesem de cateva ori la el cat traia, la Biserica "Draganescu", undeva langa Bucuresti, unde fusese exilat fara drept de-a sluji, dupa ce-l eliberasera comunistii din puscarie. Da la Draganescu nu ma putusem apropia prea tare, ca era multa lume, veneau si ziua, si noaptea, si el era obosit. Asa ca atunci, in sicriu, l-am atins prima data si va spun pe cuvant ca mi s-a parut ca ii viu. Si nu numa mie. Cata lume era acolo zicea ca parintele parca doarme, asteptau cu totii sa se ridice si sa vorbeasca, sa-i certe cu dragoste, asa cum facea tot mereu. Nu puteai sa crezi ca un om asa de mare ca parintele Arsenie are parte de moarte. Parea de-odata cu vesnicia, din alte lumi, cu judecati mai presus de cele omenesti. Era ca un stalp de lumina pentru fagaraseni. Si acuma zacea nemiscat in sicriu... Da cand i-am sarutat mana asezata pe piept, n-am vazut c-ar fi mutilata, desi toata lumea, si preotii, si calugarii, si mirenii de la inmormantare vorbeau cu glas tare ca parintele a murit dupa caznele groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru ca ii prezisese lui Ceausescu sfarsitul; si atunci, aia, asa batran cum era, i-ar fi smuls unghiile si l-ar fi schingiuit ca pe bunul Hristos, sa le spuna de unde stie el sa ghiceasca ce-a fi, ca nu-l credeau calaii cand le zicea ca Dumnezeu il invata. Da sa stii ca asa a fost cum iti zic, mainile si fata parintelui erau neatinse, curate si albe, doar le-am vazut, am si-o fotografie cu parintele in sicriu. Dar asta nu-nseamna ca n-ar fi fost schingiuit, doar stiau ei cum se sterg urmele, desi mie tot numi vine a crede c-ar exista asa niste bestii si sa-i rabde pamantul pe fata lui... In schimb, asa cum v-am spus, parintele era imbujorat in obraji! Avea asa o culoare frumoasa, ca de om viu si tanar, si el saracu murise de sapte zile! Si-n jurul lui, plutea asa, ca o boare, o mireasma de mir... Mai tarziu l-am intrebat pe parintele profesor Sebastian ce-au fost toate astea si el a zis: "Sunt dovezi de sfintenie, fiule, se intampla numai cu moastele!". Si n-a mai trecut mult timp dupa ce plecase parintele Arsenie in vesnicie, cand, mergand eu iar la mormantul lui la Prislop, ma opresc niste maici: "Frate", imi zic monahiile, "stii tu cine strajuieste noaptea la mormantul parintelui?". "Nu, de unde sa stiu", le-am zis. "Doua caprioare!!!" "Cum?" "Uite-asa: vin in fiecare noapte, se-aseaza si dorm incovrigate, cu boturile una in alta, pe mormantul parintelui. De parca ar vrea sa-l incalzeasca!... Si cand ne apropiem, pleaca, da incet, fara frica, si pe urma vin iar!". In toata iarna lui 89-90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormantul parintelui, ca doi ingeri tacuti, credinciosi si cuminti..." Revelatia de pe Muntele Athos "Cate stiu de parintele le-am aflat exact asa cum vi le spun dvs., mai mult de la ucenicii lui, ca eu eram prea tanar sa le apuc. Dar m-am intrebat in tot timpul: de unde a avut parintele Arsenie harul, forta asta dumnezeiasca sa faca atatea minuni? Si iata ce mi-au spus ucenicii. Prin 19371938, mitropolitul Balan al Ardealului l-a sfatuit pe tanarul Zianu Boca, fiu de tarani din Muntii Apuseni, care pe-atunci era student de frunte la Cernauti, la Teologie, sa se faca calugar. Si l-a

calugarit mitropolitul la Manastirea "Sambata" si tot el i-a dat numele de Arsenie. Si dupa scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe calugarul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc, precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca "Prodromu", care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele n-a vorbit foarte deslusit niciodata despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfantul Munte. Decat o data, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sal indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea "Sambata", era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa." Semne si minuni la Manastirea "Sambata" Pogorata pe pamant ca un duh, inserarea de aur se stinge si se transforma in umbre mari, care aduc peste sat intunericul. Dar crasnicul mai are de povestit. "Cat despre celelalte fapte ale parintelui, savarsite aici, la Sambata, sunt prea multe ca sa le incapa o minte de om. De altfel, le stie tot satul. Pe masura ce timpul trece, in loc ca ele sa se stearga din amintire, se intetesc. Nu stiu, zau, pare ca cineva ar vrea dinadins sa-l tina pe parintele Arsenie aici, printre noi... Au mai fost si alti oameni de seama aicea, prin Fagaras, dar de nimeni nu se vorbeste ca de Arsenie Boca, nimeni nu ne-a intrat in suflet ca el. Nu stiu, e un dor, un fel de asteptare, de parca ar urma sa se intoarca de undeva. A murit si nu prea. Moartea n-a avut putere cu el. Vorbim de parca ne-ar astepta, si acum, in biserica." "Bunaoara", spune crasnicul, "parintele Dometie, ce a murit acuma, in 1995, a fost unul din ucenicii cei mai apropiati sufletului parintelui Arsenie, ca el l-a calugarit. Parintele Dometie era din Voila si-l chema Danila, erau 12 frati acasa la mama lor. Si odata, cand trecea el pe aici, pe langa Breaza de Fagaras, ajunge la o rascruce si cineva ii spune: "Nu-i asa!". Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimic! Da sa plece, "N-ai plecat bine!", ii spune vocea, da sa plece iar, vocea la fel: "N-ai plecat bine!". Si ajunge acasa tulburat foarte. "Ce-i ma, Danila?", ii zice maica-sa de cum il vede. Duminica, de cum s-o crapat de ziua, parintele era pe drumul manastirii, spre duhovnicul sau, parintele Arsenie. "Ce-i ma, Danila?", ii zice si parintele si fara sa mai astepte raspunsul, dupa cum ii era

obiceiul, caci le stia pe toate dinainte, ii spune: "Tu o sa mai treci pe acolo si o sa-ti mai iasa in cale, da spune-le ca a zis parintele Arsenie ca "asa-i"!". Si Danila a facut intocmai si duhurile rele au amutit pe loc. Si-atunci, vedeti dvs., cat de mare a fost parintele Arsenie, daca duhurile necurate numai la auzul numelui sau s-or cutremurat si-or disparut. Ba vorbea si cu pasarile si cu animalele, cum vorbim noi acuma. Un mos din sat mi-a povestit o-ntamplare de necrezut. Cam inainte de cel de al doilea razboi, cand parintele era staret la "Sambata", s-a dus si el sa il vada si sa se planga de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo si n-a apucat sa ajunga si sa vorbeasca, asa ca a ramas peste noapte in manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiazi, in mijlocul unui lan plin de flori, parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si il mangaia. Vazandu-l e mos, parintele, care era imbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu ma ascultati!"." Cele doua indracite "Cand o zis el, parintele, inainte de-a muri, ca de-acolo de unde se va duce are sa ne ajute mult mai mult decat a facut-o pe pamant, o stiut el mai bine ce zicea. Ca de la moartea sa, de 15 ani, minunile de la mormantul sau nu mai contenesc. Ba se-nmultesc. Mai ales asupra indracitilor. Am vazut si eu cu ochii mei doua si ma podideste plansul si-acuma. Odata, acum vreo doi-trei ani, a fost adusa o femeie indracita la mormantul parintelui si, pe cand o apropiau cu de-a sila de mormant, femeia a inceput sa urle: "Nu vreau la Arsenie, nu vreau la Arsenie, ma arde Arsenie!". Apoi i-au pus icoana parintelui, ca nu pot sa-i spun fotografie, de vreme ce-i Sfant, i-au pus-o pe cap si indracita urla si spumega ca sa i-o ia de pe cap, c-o arde! Si dupa o vreme s-a linistit, s-a inseninat - prima oara dupa nu stiu cat amar de vreme, spuneau printre lacrimi parintii fetei, si lumea de acolo-si facea cruce, incremenita. Cealalta intamplare vazuta cu ochii mei a fost si mai devreme: era chiar in timpul bombardamentelor asupra sarbilor, din 1999. A fost adusa atunci la mormantul parintelui alta indracita si imediat asta a inceput sa zbiere cu glas barbatesc si neomenesc: "Am vrut sa va dau bombe si la romani, dar nu ma lasa Arsenie! Da, am vrut sa va dau si voua, la romani, dar nu ma lasa Arsenie!". Ca parintele tot asa se rugase si cand traia, in 1968, cand era sa intre rusii in tara, atata se rugase in altar, la Draganescu, ca a gasit parintele Bunescu podeaua altarului uda de lacrimi, si i-a zis atunci parintele Arsenie: "M-am rugat pentru neamul romanesc, sa nu ne lase la astia"." La despartire, crasnicul Gheorghe mi-a daruit o fotografie: o icoana a parintelui Arsenie Boca, Sfantul cel aspru, cu ochii de foc. "Ii cu putere mare, sa stii", mi-a zis, "am dus-o la mormantul parintelui de la Prislop, unde iarna si vara florile nu lipsesc si nu se ofilesc niciodata." Valentin Iacob

Amintiri despre Parintele Arsenie Boca

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului". (...) In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Cititi acum in varianta online a revistei Formula As interviul pe care l-am realizat cu sfintia sa in toamna anului trecut. Citeva pasaje, sa va deschid gustul: # "L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal." # "La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului." # "Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii".

# "Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese." # "Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani."

Minuni vechi si noi ale parintelui Arsenie Boca

Posted by admin on 02 Feb 2008 | Tagged as: Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Parintele Arsenie Boca

Am gasit pe blogul fratelui Claudiu Tarziu o trimitere la un interviu al sau publicat in Formula AS, din toamna trecuta, cu parintele Pantelimon de la Man. Ghighiu (Prahova), ucenic al marelui Arsenie Boca, sfantul Ardealului. Am avut binecuvantarea sa-l cunoastem si noi vara trecuta pe parintele Pantelimon si am intalnit un batran parca acum coborat din Paterice, izbitor prin simplitatea sa extrema (poate contrarianta pentru cei mai simandicosi, care pun mare pret pe aspectul exterior) si prin chipul sau subtiat pana la os de nevointa si suferinta, dar plin de o bucurie harica debordanta in privire, exact asa cum il descrie si Claudiu. Cum am socotit cuvintele duhovnicesti si marturiile Batranului de la si despre parintele Arsenie ca fiind exceptionale si avand o putere de a strapunge si inimile cele mai inghetate de duhul lumii, am dorit sa reproducem si noi numai o parte din interviu, invitandu-va, totodata, sa-l cititi in

intregime aici. De asemenea, va propunem sa cititi si un alt interviu cu acelasi parinte si publicat de aceeasi revista, anul trecut, cu titlul: Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu

Parintele si reporterul

SA SPUNEM ADEVARUL CU ORICE RISC - Parintele Pantelimon de la Ghighiu povestind despre Parintele Arsenie Boca - cuvinte si pilde de trezire duhovniceasca:
- Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des? - Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: Acestia ma vad pentru ultima oara. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori. Continue Reading 8 Comments

Parintele Arsenie Boca despre cum arata un episcop adevarat

Posted by gand on 30 Nov 2007 | Tagged as: Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Marturisirea Bisericii, Parintele Arsenie Boca

Sunt vremuri, i mprejurri n toate vremurile, cnd spunnd adevrul i propovduind ndreptarea i poi pune viaa n primejdie de moarte. Aa s-au ntmplat lucrurile n zilele lui Ioan Boteztorul i a lui Irod i aa s-a ntmplat n zilele Sfntului Ioan Gur de Aur i a mprtesei Eudoxia, fiindc Ioan cerea dreptul vduvei mpotriva mprtesei. Sfntul Ioan Gur de Aur a zis odat, aprnd vduva, cuvintele acestea: iari se tulbur Irodiada, iari cere pe tipsie capul lui Ioan. Pentru curajul su de a apra sracul mpotriva bogatului Sfntul Ioan a trebuit s ia calea exilului, prigonit de mprteas, pn cnd, sfrit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era arian. Un cretinism fr recunoaterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu i stpn al lumii nu-i oblig viaa la a o face mai curat. Iar cu ct viaa se face mai necurat cu att te ntuneci dinspre Dumnezeu, pn la a-L tgdui cu totul i a I te face vrjma declarat. Viaa trit fr grij, numai pmntete, la asta te duce. Continue Reading 7 Comments

Cuvinte spre trezvie, spre intarire si spre dreapta socoteala de la Parintele Arsenie Boca
Posted by gand on 29 Nov 2007 | Tagged as: "Concentrate" duhovnicesti de fiecare zi, Nevoia de discernamant, Parintele Arsenie Boca, Vremurile in care traim

Ieri, 28 noiembrie, s-au implinit 18 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca, prilej cu care la Manastirea Prislop, unde este inmormantat, s-a savarsit un Parastas, care a strans o multime de pelerini care-l iubesc si-l cinstesc ca pe un sfant pe Parintele Arsenie. La semnalarea

unei surori duhovnicesti, marcam si noi acest moment, chiar daca o facem cu mica intarziere, prin cateva cuvinte duhovnicesti alese din mai multe locuri, care au rezonat mai mult pentru sufletele noastre si pe care am dorit sa vi le impartasim. Este vorba atat despre niste proorocii ale Parintelui, cat si despre niste observatii psiho-duhovnicesti de mare finete si subtirime despre cum se poate cadea in inselare prin iubirea de sine (este si un portret in care puteti regasi usor si trasaturile evidente ale unor figuri celebre ale teologiei virtuale de la noi), despre consecintele cautarii placerii, precum si despre solutia pentru crizele vointei inspre cele duhovnicesti. Nu lipsesc cateva cuvinte extraordinar de intaritoare despre cateva din tainele razboiului nevazut pentru incepatori, despre lepadarea de lume si despre rostul necazurilor si modul de infruntare a lor:

Un cumnat, Ovidiu, a fost nchis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloas a granitei. Am fost cu sora mea Nela la Printele Arsenie ca s-i spunem. Printele ne-a zis: S-i par bine c n-a fost mpuscat. Apoi s-a ntors ctre lume si a zis: Mi, s stiti c multi vor pleca din tar, dar putini se vor ntoarce. Va veni vremea cnd ar dori s se ntoarc si n-or mai putea, cci Romnia va fi nconjurat de flcri. Printele nu prea era de acord s-ti prsesti tara. nainte de revolutia din 1989, Printele ne-a spus c miroase a praf de pusc si asa a fost. Ne-a mai spus c o s ne pasc un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri; Eram cu parintele Arsenie si l-am intrebat: Ce sa facem parinte, ca acum este foarte rau?. Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele! Vor veni vremuri foarete grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi, imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!; Trebuie s ne ntrim spiritualiceste, fr de care viata noastr este moart, chiar dac ne merge numele c trim. Luati exemplu de la Stefan cel Mare, care, cu o mn de oameni ntriti spiritualiceste, tinea pe ttari la Nistru si pe Turci la Dunre;

Spunea Printele Arsenie s ne spovedim si mprtsim mai des, c va sosi timpul cnd se va lua Sfnta Liturghie la cer si nu se va mai svrsi pe pmnt. (in: Profetii si marturii crestine pt. vremea de acum, vol.2, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2006)

- Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa acestia ca au cazut la lauda straina si ca in credinta lor s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa. () Deci nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca. Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti de iubirea de sine. Avand iubirea fara minte, pe care ar vrea sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecare, il cerceteaza satana, luand chipul mincinos al lui Hristos, si graindu-i cu mare blandete ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator, si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa placeri duhovnicesti. Iata-l cu momeala pe gat. De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura. Iata cum, puiul de drac al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui dumnezeu (dumnezeul care l-a inselat pe el) (Numeri 25, 7-13). Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si de-a arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte. Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic posibil cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile. () Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, daca ii prinde ca inca nu s-au lepadat desavarsit

de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovaduire a Bisericii. Ca patimile acestea ii fac pe oameni sa cada loviti de sagetile laudei si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita de la locul ei (din socoteala smereniei). Ca iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului minciunii, si sfatul lor este ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele, ascultatorul lor, pentru pacatele sale. Ca si inselatii aceia, care lau palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe sine de ceva mare () Pe semnele urmatoare se pot cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte: 1. Se dau pe sine de ceva mare, cum s-au dat de altfel toti ereticii (ratacitii) vremurilor, pe care insa i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare. 2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa. 3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserica si Sfinti. 4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni. 5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios. 6. Adesea au graire in duh, cu duhul care-i poarta si-i invata. 7. Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la duhul lor. 8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita: marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si Sfanta Cruce, batand matanii, sarutand icoanele, ba si Sfanta Impartasanie luand si jurandu-se ca-s oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati. 9. Fac pe proorocii si imprastie spaima in oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravederea a duhului care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie. 10. In numele dumnezeului lor sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de o atare ascultare, iar Fineas a si facut aceasta, si i-a socotit acestuia ravna pentru Dumnezeul sau (Numeri 25, 7-13). Cu amagirea ascultarii pana la uciderea de om, a incercat vrajmasul pe multi, in toate vremurile, chiar si pe pustnici daramite pe oamenii lumii. Prin urmare, fiind asa de saritori cu ascultarea si credinta la povetele duhului lor pe care-l cred ca e Hristos, (si nu e), sunt intr-adevar o adevarata primejdie printre oameni; teroristi (pentru cei slab credinciosi). 11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talcuiesc gresit, stramba adevarul si se propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea mai de pe urma sfaramare si sarire a mintii. 12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui sa se duca. Nu-i ocaram, ci ne pazim, si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi (II Petru 1, 20)Totusi, pe cat se poate, sa incercam sa-i intelegem, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugirile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand: iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, relele. Cand insa vede ca nu poate amagi pe om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are doua capete: de-a stanga iubirea celor rele si de-a dreapta iubirea virtutii; diavolul il cantareste atent pe cel ochit spre

inselare spre ce inclina si-l sageteaza apoi fie cu laude pentru virtuti, fie cu indemnuri spre pacate. Extremele sunt ale diavolului si abia mijlocul, adica dreapta socoteala, e acela care-l duce pe crestin in bratele lui Dumnezeu.) Ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii, si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in acestea. Pe unul il trezea la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parere mare despre sine, precum ca pe el il trezesc Ingerii la pravila. Sau, daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de virtuos, ii imai ingaduie, ba sa fumeze, ba sa bea, zicandu-i prin gandurile lui ca-i trebuie putere si ca nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui Hristos, si spunandu-i: Pentru dumneata ,mai rasare soarele! Douazeci si cinci de ani pe urma l-a mai dascalit, ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el este Fiul Omului din Scriptura, care va desparti oile de capre si va intemeia Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecat se va face prin el. Firul acestei iubiri, fie ca inclina spre pacate, fie ca inclina spre Dumnezeu, vrajmasul cauta sa-l prinda de capete, nesfiindu-se, ucigasul, sa se dea drept Dumnezeu, numai sa te prinda. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt ale diavolului. Adica si prea mare iubire de Dumnezeu inainte de vreme poate fi pricina de cadere; o iubire oarecum pamanteasca, patimasa, nelinistita, nesenina, necurata si pironita. Grija la minte!, caci razboiul nevazut cearca pe toata lumea si n-a crutat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor! (Din Fericirea de a cunoaste calea - Parintele Arsenie Boca, - multumiri pentru transcriere surorii noastre M.-C.) Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vietii insa iau pe oameni din alta parte, silindu-i sa-l caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre, urmare pe care ingaduie Dumnezeu s-o gustam spre inteleptirea noastra. Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat cale Crucii. Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata, se intra in Imparatia lui Dumnezeu. Si se intra cu atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta. Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta, dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu. Si suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mantui. Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el. Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem. Atata stralucire va arata iubirea de Dumnezeu si de oameni in noi, sau atat de puternice vor fi mila si adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si oameni. Si asa mai departe. E bine de stiut si aceea ca darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea darului si, rabdandu-le cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca (idem).

Cine se leapada de lume nu mai sta la cumpana intre pretul lumii intregi (de i-ar da-o cineva toata in stapanire pana la sfarsitul veacului), si intre pretul sufletului, curatit si stralucit de slava lui Dumnezeu, in viata de apoi. Fata de slava aceea, ale lumii de aici toate sunt gunoi (Matei 16, 26 ; I Ioan 2, 17). Lepadarea de lume e o convingere pe care poti sa o ai si in mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai si in mijlocul pustiei petrecand. Dar cei ce se mantuiesc, toti trebuie sa o aiba. (idem)

Lupta incepatorului este lupta izbavirii de patimi; straja atentiei la portile simturilor, ca sa nu intre pruncii vavilonesti, care facandu-se barbati, ar fi mai greu de scos. Deci, cum arata aceia sai si loveasca de Piatra ca sa nu ajunga cu ei la lupta. Navala de ganduri sa nu descurajeze pe incepatori; toata grija sa-i fie, sa nu primeasca gandurile. A nu avea ganduri e tot asa de cu neputinta, ca si a crede ca poti opri vantul. Cu oranduire dumnezeiasca, vin si vremuri fara furtuna. Incepatorii pot sa vada cum numele Mantuitorului ii izbaveste de asuprirea momelilor vicleanului, ceea ce-i indatoreaza cu o mare smerenie inaintea Lui. Partea incepatorilor este nevointa de a usca izvoarele patimilor din pamantul inimii, precum si grija de a nu sui cu mintea in vazduhul parerii [de sine], caci acolo bat furtuni mari si se rup aripile mintii. Fiindca de multe ori e atrasa mintea dincolo si, furata cum e, usor poate fi muscata de bucuria straina. Sfintii Parinti ne atrag luarea aminte sa ne impotrivim acestei rapiri a mintii, pentru ca dincolo, mari si multe sunt primejdiile, in care incepatorii pot sa-si franga mintea. Incepatorii trebuie sa stea cu mintea de straja la portile sufletului, ca sa nu intre foc strain in cetate.. (idem)

(Teza Sf. Maxim Marturistorul:) inainte de-a se ridica omul pe treapta mai inalta a contemplatiei, trebuie sa treaca prin faza implinirii poruncilor, prin faza dobandirii virtutilor, prin faza faptelor. Faza contemplatiei e o faza de pace launtrica. Dar omul nu se poate odihni in fericirea contemplatiei pana nu si-a unificat si consolidat fiinta, ca sa iubeasca numai

binele. Iar aceasta nu se poate realiza decat prin actiune prelungita, prin fapte convergente spre bine, prin castigarea deprinderilor neclintite in savarsirea binelui. Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa - si aceea o vreme regulata - la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii. (in Cararea Imparatiei, cap. Lucrarea poruncilor stinge crizele vointei)

Alte pagini dedicate parintelui Arsenie Boca: http://www.miscarea.net/1-boca-ziceri.htm http://www.arsenieboca.ro/fotografii.htm http://www.nistea.com/boca.htm http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-model.shtml http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-barbatie.shtml http://www.rostonline.org/rost/oct2004/boca-locul.shtml