Sunteți pe pagina 1din 4

Ce legatura exista intre placere si fericire?

Anghelescu Andrada, Grupa 2 Dintre cele mai vechi timpuri s-a pus problema asupra actiunilor umane, si a diferitelor opinii asupra lor, opinii asupra actiunilor drepte, pareri juste asupra actiunilor, pareri asupra valorilor care trebuie urmarite, inteleptii au pus anumite problem referitoare la ceea ce trebbuie sa faca omul, probleme carora trebuie sa li se dea raspuns.Etica este teoria care cauta determinarea sensurilor, scopurilor adevarate ale vietii omului, teoria rationala asupra valorilor. Bun, rau, drept, nedrept, sunt categorii naturale? Exista ele in mod obiectiv sau sunt subiective sau simple conventii? O alta intrebare majora pusa din cele mai vechi timpuri este cea referitoare la sensul propriei vieti: oare traiesc doar pentru experiente placute? Cum stau insa lucrurile in cazul eticii in viziunea lui Aristotel? In ce consta demersul spre principia in acest caz? Metoda utilizata este cea a dialecticii aristotelice continuta in lucrarea Topica. E vorba de o metoda de realizare a unei coerente maxime a teoriilor existente cu privire la fericire, virtute, placere etc. pe noi nu ne intereseaza in primul rand sa cunoastem adevarul despre vituri si fericire, ci sa aflam cum putem actiona si trai fericiti. In Etica eudemica, Aristotel contureaza faptul ca majoritatea controverselor si incurcaturilor cu privire la fericire (sau la virtuti) vor devein clare in practica politica daca fericirea (sau virtutile) vor fi adecvat definite (1215a,20). Aristotel argumenta c fericirea este mai curnd plcere de micare, pentru c omul este o fiin activ, iar repausul este folosit de el doar ca mijloc recreativ, n vederea continurii activitii. Autori diferiti, cu teorii diferite, pretend ca explica la fel de bine acelasi fapt: fericirea. Unii sustin o teorie hedonista. este fericirea identica cu viata de placeri sau nu? existau in epoca pareri pro, dar si contra, nu numai ale oamenilor de rand, ci si ale inteteltilor. Eudoxos sustinea ca da, Platon ca nu. Despre ce este fericirea, bunaoara, avem mai multe teorii concurente, chiar opuse, care se considera ca sunt la fel de adevarate. Nu putem select ape una dintre ele ca fiind veritabila teorie adevarata atat vreme cat nu avem acces la realitatea obiectiva ca atare. Inceputul Eticii nicomahice (cartea I) e dedicate schitarii intregului fir argumentative al lucrarii, caci, in acest fel, autorul sustine ca vom reusi sa-I urmarim mai vine continutul. Se pleaca de la o constatare initiala: ca eista un consens in ceea ce priveste teza ca orice lucru, orice domeniu de

activitate are un bine specific (1097a, 19), adica un scop desavarsit definitoriu spre care converg toate celelalte activitati particulare: de exemplu, in medicina, acest scop este sanatatea si tot restul serveste acest scop supreme. Fericirea nu este data de bogatie, de vita nobila etc, deoarece sunt atatia bogati care se declara nefericiti. Dar in acelasi timp, nu poate exista fara ele, deoarece bogatia este necesara pentru a o intretine si a o ajuta sa evolueze. Fericirea nu consta in virtutea etica. as prefera sa innebunesc decat sa am experienta placerii, spunea Antistene, adaugand ca tot ce iese in afara virtutii etice trebuie ignorant si dispretuit. Aristotel nu e atat de radical, dar atrage atentia ca omul are si intellect, viata intelectuala, si aceasta, nu virtutile etice, il aseamana zeilor. Pe de alta parte este clar ca nu poti fi fericit daca esti vicios moral. Solutia lui Aristotel e urmatoarea: vom obtine o coerenta a acestor opinii commune daca vom introduce in discutie o teza noua cu privire la functia omului, sa plecam de la observatia generala, ce tine mai degraba de metafizica, dupa care, binele lui X este functia (ergon) lui X eercitata conform virtutilor sale (adica optim) (I,8). Pentru ca argumentul functiei se refera la obiecte in genere, el se refera desigur si la om ca om. Binele omului este functia omului exercitata conform virtutilor sufletului omenesc (adica rational, caci acesta este specific omului). Aceasta teza este apta sa coaguleze parti ale diverselor opinii commune despre fericire (I,8). Binele omului este viata rationala optimizata de virtutile sufletului omului si aceasta este ceea ce am putea numi viata buna, eudaimonia (fericirea). In teza lui Aristotel, binele a ceva este functia acelui ceva exercitata conform virtutii aduna la un loc sau compatibilizeaza mai multe opinii commune cu privire la fericire, eventual modificate partial: opinia comuna ca fericirea consta in viata intru respectful virtutilor etice; opinia comuna ca fericirea consta in cultivarea virtutilor corpului (sanatate, frumusete) desi acest aspect nu poate fi pus pe acelasi plan al esentei fericirii cu primele doua; ea mai acrediteaza Solutia ca bogatia, placerea, prietenii etc, sunt necesare fericirii desi nu fac parte nici ele din esenta fericirii, caci nu sunt activitati ale sufletului rational, logic vorbind ele sunt proprii fericirii (se gasesc in fericire). O clarificare ar fi nevoie despre ceea ce natura fiecreia dintre aceste pri atribuite plcere i durere, n primul rnd. n schimb, o scurt schi a dificultilor ntmpinate n ncercrile diferite ale lui Platon de a se mpca cu plcere n gndirea sa moral va fi dat ca o folie pentru evaluarea noastr a inovaiilor lui Aristotel. Pentru Platon, exemple de toate poziiile pot fi gsite: pro-hedonist, antihedonist, precum i un cont mixt. n Gorgias, de exemplu, Platon il lasa pe Socrate sa respinga placerea tout court. Placerea nu este nimic, decat umplerea unui gol dureros (Gorgias 491e-500e).

Hedonistul este, prin urmare condamnat la munca lui Sisif: ncercarea de a satisface mereu noile dorine este ca umplerea unui borcan neetane cu o sit. n eseul su, Mitul lui Sisif, imaginnd ncercarile mereu reluate, dar zadarnice, ale lui Sisif de a fixa o stnca pe vrful unui munte, Camus implic ideea c, ntr-o lume absurd, lipsit de Dumnezeu, omul sisific este un erou absurd att prin pasiunile, ct si prin chinul sau, ntruct nu reusete s-i finalizeze sensul pe care el nsusi l d vieii sale. Totui, n finalul eseului, scriitorul i filosoful francez afirm c lupta nsi ctre nlimi e deajuns spre a umple un suflet omenesc. Prin urmare, trebuie s ni-l nchipuim pe Sisif fericit. Toat lumea n mintea lui dreapta, cum Socrate sugereaz, ar prefera o via de pace netulburat. C o via de placere este o sarcin laborioas i nesatisfctoare este, desigur, nu singurul argument aventurat mpotriva lui hedonismului. Placerea este moneda gresita pentru a masura binele, sustine Socrate. Este o tulburare a mintii si cauza tuturor relelor care afecteaza omenirea: aceasta duce la lcomie, nedreptate, rsturnare, i de rzboi (Phaedo 64d-69d). Platon acum face distincia ntre diferitele tipuri de placere. Plcerile vulgare sunt cele criticate n Gorgias: acestea sunt doar pentru a umple lips i sunt, prin urmare, amestecate cu durere. Numai plcerile filosofilor sunt adevrate i nealterate. Ei sunt cu mult peste cele comune "placerinelegitime". Viata unui filosof este, prin urmare, presupusa a fi de 729 de ori mai plcuta ca viaa unui tiran. Hedonitii, precum cirenaicul Aristip, au pus pe prim plan plcerile trupeti. Ali filosofi, ntre care atomistul antic Epicur i teoreticianul contemporan John Stuart Mill, au considerat ca superioare desftrile sufleteti. J.S. Mill arat c promovarea fericirii este scopul tuturor aciunilor, dar ea nu este singurul scop. Exist multe aciuni virtuoase prin care fericirea e sacrificat, producndu-se astfel mai mult durere dect plcere. Va exista mai mult fericire n lume dac se cultiv acele triri care i fac pe oameni nepstori la fericire. n acest sens, cultivarea noblei ideale a voinei i a conduitei trebuie s fie pentru oameni un scop care trebuie s aib prioritate, n orice situaie particular, de cutare a fericirii individuale. Printre valorile fundamentale care au stat la baza gandirii etice au fost binele si virtutea. Eticile binelui si ale virtutii din antichitate, in scopul final al omului il constituie fericirea. Binele si fericirea sunt vazute in mod diferit de ganditori apartinand nu numai unei epoci diferite, ci chiar traind in acelasi timp.

Bibliografie: ARISTOTEL Etica nicomahica; Tr. Stella Petecel, IRI, Bucuresti, 1998 KRAUT BLACKWELL Guide to Aristotle's Nicomachean Ethics, Blackwell Publishing, UK, 2006 PAKALUK Aristotle's Nicomachean Ethics, Cambridge University Press, USA, 2005 CONSTANTIN NOICA Pentru o interpretare a categoriilor la Aristotel, Academiei, Bucuresti, 1968