Sunteți pe pagina 1din 9

Elemente de redactare a textului jurnalistic

Specialistii n comunicare sunt n linii generale de acord asupra elementelor esentiale ce fac o sursa de informare credibila: i) stapnirea subiectului abordat; ii) perceperea similara a mesajului de catre public; iii) energia si dinamismul pe care le degaja. Aceste standarde sunt valabile si n domeniul jurnalistic, iar publicatiile pot adopta masuri pentru a-si spori credibilitatea pe toate cele trei planuri. n ceea ce priveste stapnirea subiectului, aceasta se realizeaza printr-o relatare exacta, documentata, precisa si minutioasa binenteles fara a exagera cu detaliile. Alegerea unor subiecte de interes pentru public si utilizarea unui limbaj familiar cstiga ncrederea acestuia. Iar vitalitatea si dinamismul ce creeaza un impact puternic n rndul cititorului decurg din prospetimea limbajului, a designului, si, nu n ultimul rnd, a graficii. Vestea cea buna este ca energia si dinamismul textului reprezinta cea mai simpla modalitate de a spori credibilitatea; vestea cea proasta este ca n practica aceste deziderate nu sunt tocmai usor de nfaptuit. Jack Hart1[1] considera ca textele de mare impact asupra publicului sunt construite pe baza unor tehnici specifice, din care se detaseaza ca importanta urmatoarele: Mentinerea redusa a lungimii medii a propozitiei. Jurnalistii care vor sa capteze atentia nu construiesc prea des propozitii mai lungi de 17-20 de cuvinte, deoarece acestea sunt mai greu de citit si de nteles. Mai mult, pentru a pastra viu interesul cititorilor, ei variaza adesea lungimea propozitiei n cadrul articolului. Astfel, propozitiile ce contin explicatii sau/si descrieri pot merge pna la 30-35 de cuvinte binenteles cu conditia sa fie clare. Iar atunci cnd vrem sa atragem neaparat atentia asupra unui lucru, cel mai puternic efect l au propozitiile scurte, cu mai putin de sase cuvinte, si adesea eliptice. Selectati verbe puternice. Nimic nu adauga mai mult& 949h73j #259; energie dect actiunea, iar acest efect se obtine cu ajutorul verbelor. De regula verbele tranzitive sunt cele care creeaza un efect mai puternic: ele iau complemente directe, ce genereaza o succesiune cauzala n prezentarea faptelor. Dar si verbele intranzitive pot avea un impact puternic n exemple de genul: "barajul s-a prabusit sub forta necrutatoare a apelor" sau "rezervorul a explodat cu forta unui vulcan". Verbele statice nsa, nu fac altceva dect sa descrie stari, si sunt lipsite de dinamism. Ele pot exprima definitii, opinii, sentimente, dar nu pot transmite evenimente.

Utilizati pe ct posibil diateza activa: n aceasta privinta specialistii sunt n mod unanim de acord ca diateza activa adauga un plus de forta textului, n vreme ce diateza pasiva i rapeste din vigoare. Exceptie fac cazurile n care diateza pasiva este n mod normal utilizata - cel mai adesea atunci cnd agentul este un obiect. Astfel de exemple n care diateza pasiva este de preferat sunt "avionul a fost lovit de traznet" sau "orasul a fost inundat de apele fluviului" Utilizati termeni concreti pentru a conferi energie textului, prin utilizarea abstractizarilor se pierde sirul evenimentelor si coerenta. ncercati sa utilizati termeni ct mai specifici, n masura n care sensul pe care l desprinde cititorul nu are de suferit: scrieti "public" n loc de "persoanele prezente", si "martori" n loc de "cei aflati la fata locului". Termenii concreti permit cititorului sa-si construiasca imagini, sa vizualizeze evenimentele. Detaliile adauga greutate si credibilitate textului, sunt n masura sa sporeasca impactul asupra publicului.

Reguli de redactare n tentativa de a sintetiza principalele reguli de redactare recunoscute n rndul specialistilor, am apelat la manualul care, de la prima editie si pna astazi, a format nenumarati jurnalisti din SUA, si nu numai: The Elements of Style, avndu-i ca autori pe William Strunk Jr. si E.B White. Am selectat n continuare cele mai utilizate reguli de redactare, cu observatia ca enumerarea nu este exhaustiva, la fel cum regulile nu sunt "batute n cuie": ele sunt mai degraba recomandari, instrumente la ndemna jurnalistilor, care trebuie nuantate, adaptate,atunci cnd situatia o cere: Urmati topica normala, fireasca a partilor de propozitie: plasati la nceput subiectul, urmat de predicat, si apoi de restul partilor de propozitie; n acest fel - daca subiectul si predicatul sunt bine definite chiar de la nceput - chiar si o propozitie foarte lunga poate avea claritate si forta. Utilizati verbele la diateza activa si la timpurile cele mai "tari": prezent si perfect compus; verbele puternice creeaza dinamism, actiune, fac economie de cuvinte si contureaza mult mai bine personajele; evitati acele adverbe de aproximare care se agata cu ncapatnare de limbajul uzual: circa, aproximativ, oarecum, relativ, cumva, undeva etc. Utilizati cu prudenta adverbele, ele pot "dilua" sensul verbului sau introduce repetitii redundante; n mod eronat, multi jurnalisti le folosesc pentru a intensifica anumite verbe, fara a realiza ca de multe ori, ele repeta sensul exprimat chiar de verb: "rafala a distrus complet salupele aflate n port" Asezati cuvintele pe care vreti sa le accentuati sau sa le evidentiati fie la sfrsitul, fie la nceputul propozitiei, dar niciodata la mijloc. Desi, conform unei practici stravechi utilizate n retorica - multi specialisti recomanda plasarea cuvintelor emfatice la sfrsitul frazei, acelasi efect poate fi obtinut daca plasam cuvintele la nceput. Aceasta se datoreaza faptului ca, n scris, textul si cuvintele capata semnificatii aparte cu ajutorul punctuatiei: astfel, punctul la final de propozitie are functia de a atrage atentia - att asupra ultimului cuvnt al propozitiei ncheiate, ct si asupra primului cuvnt al propozitiei urmatoare. Nu ncalcati "teritoriul" cuvintelor, lasati cuvintelor-cheie spatiul necesar pentru a-si ndeplini functia; aceasta nseamna sa nu neutralizati efectul unui cuvnt puternic, de efect folosind imediat tot un termen puternic, altfel riscati sa diminuati semnificatia amndurora; similar, dupa utilizarea unui termen emfatic, evitati sa l repetati sau sa

utilizati un cuvnt din aceeasi familie, nafara cazului n care intentionati sa obtineti un anume efect. Jucati-va cu cuvintele, chiar si n articolele serioase. Alegeti cuvinte pe care jurnalistul obisnuit le evita, dar pe care cititorul obisnuit le ntelege. De multe ori, jurnalistii si restrictioneaza propriul vocabular din dorinta de a utiliza un limbaj ct mai accesibil cititorilor; rezultatul: un limbaj ngust, adesea marcat de repetitii si de clisee; nu subestimati nivelul de educatie al propriilor cititori, aceasta nseamna ca-i desconsiderati si duce la scaderea calitatii textului Preferati limbajul simplu celui tehnic, utiliznd cuvinte, propozitii si chiar paragrafe mai scurte pentru a reda informatiile de maxima complexitate; foarte frecvent conform principiului ca forma trebuie sa respecte functia - jurnalistii redau ideile complicate printr-un limbaj complicat, ceea ce este eronat. Dimpotriva, acestia ar trebui sa prelucreze si sa transforme - folosindu-se de explicatii - tot ceea ce este ciudat, necunoscut sau complicat, n lucruri comprehensibile, chiar familiare. Hiperbolizati, exagerati lucrurile neesentiale, mai putin importante si minimalizati subiectele cruciale, de maxima importanta - aceste doua tehnici va ajuta sa creati efectul optim asupra cititorului. n primul caz, aveti de fapt nevoie sa atrageti atentia cititorului asupra unor fapte banale, comune, n vreme ce n a doua situatie, este necesara "temperarea" subiectului, care - prin nsusi continutul iesit din comun - risca sa para "tras de par", exagerat Controlati ritmul story-ului variind lungimea propozitiilor - astfel, propozitiile scurte confera claritate textului, iar pauzele dintre propozitii dau cititorului timp sa nteleaga. Mai mult, ele au capacitatea de a crea suspans si a trezi emotii. Literatura de specialitate identifica trei motive principale pentru a ncetini ritmul povestirii cu ajutorul propozitiilor scurte: pentru a simplifica lucrurile complexe, pentru a crea suspans si n fine, pentru a crea emotii puternice. Cel mai adesea, textul ncepe cu propozitii scurte, pentru a nu grabi cititorul si a-i permite sa nteleaga contextul; apoi, pentru ca articolul sa nu devina monoton, sunt introduse propozitii de lungime medie, care grabesc putin ritmul, marcnd un crescendo; n fine, atunci cnd cititorul este pregatit, ritmul poate fi amplificat prin introducerea unor propozitii mai lungi, mai complexe si, n acelasi timp, mai dinamice. Atunci cnd construiti caractere, evitati sa utilizati excesiv adjective si/sau calificative; aceasta nu nseamna ca utilizarea epitetului este eronata, ci ca personajele sunt mult mai sugestiv conturate prin intermediul scenelor, detaliilor si dialogului aceasta recomandare este valabila mai ales pentru adjectivele care au un sens general si care si pierd semnificatia atunci cnd se refera la persoane.

O alta modalitate de captare a atentiei, folosita nsa mai mult n televiziune, consta n introducerea unui element dramatic chiar naintea unei pauze n actiune. Cel mai sugestiv exemplu este cel al serialelor de televiziune, de unde s-a nascut de altfel si denumirea generica efectul "va urma": episoadele se termina adesea n mod intentionat cu momente de maxima tensiune ce determina telespectatorul sa urmareasca si episodul urmator pentru a afla deznodamntul. Presarati "monede de aur" de-a lungul firului narativ - asemenea stimulente sunt necesare deoarece, familiarizat cu modelul piramidei inversate, cititorul presupune n mod normal ca informatia va deveni mai putin importanta pe masura ce lectura avanseaza. Mai ales n structurile narative cronologice, cititorul se ntreaba ce se va ntmpla n continuare si face chiar predictii privind evolutia evenimentelor. Imaginati-va aceste "modede" ca pe niste recompense acordate acestuia pentru ca nu a abandonat lectura, si pentru a-i mentine viu interesul si n continuare. Pentru ca - asa cum i placea sa afirme lui Michael Gartner, cstigator al Premiului Pulitzer - cel mai usor lucru pe care l poate face cititorul este sa abandoneze lectura. Si o va face ntotdeauna n lipsa unei motivari pe parcursul articolului. Astfel de "monede" pot fi, de exemplu, scurte anecdote sau dialoguri, un proberb sau un pasaj dintr-o fabula, un lucru neobisnuit, iesit din comun, de regula ceva ce iese n evidenta, se distinge de restul articolului - fie de natura comica, fie dramatica. Iata un exemplu extrem de sugestiv dintr-un articol dedicat constructiei unui nou tip de Boeing; acesta, pentru a nu cadea n banal prin prezentarea exclusiva a avionului si a caracteristicilor sale, ataca subiectul dintr-un unghi de abordare diferit: acela al primului zbor oficial al aparatului, zbor la care au fost invitati numerosi reprezentanti ai statului, ai firmei producatoare, precum si persoane publice. Ei bine, ntrun moment n care cititorul se va fi plictisit deja de numeroasele detalii si specificatii tehnice ale noului aparat de zbor, autorul prezinta cu mult umor un incident care a cam "zguduit" zborul de protocol: ciocnirea acestuia cu un stol de rate. Utilizati repetitia pentru a lega parti ale articolului ntre ele - repetitia functioneaza n textele jurnalistice, dar numai atunci cnd este facuta n mod deliberat: ea creeaza un anumit ritm sau o anumita structura, care evidentiaza un aspect sau chiar ideea centrala a articolului. Repetitia - spun specialistii - este ca un soi de refren ce confera textului o muzicalitate aparte, fiind folosit ca instrument de persuasiune. Utilizarea repetitiei trebuie facuta nsa cu mare atentie si fara a abuza de virtutile sale: efectul sau poate fi att de puternic, nct ntrega atentie a cititorului sa se canalizeze chiar asupra repetitiei si mesajul articolului sa fie el nsusi estompat. Un exercitiu util n aceasta privinta este citirea cu voce tare a textului - initial eliminnd toate repetitiile, apoi repetnd elementul-cheie o singura data, apoi de doua, de trei, de patru ori etc - pna cnd propria voce va va spune ca este cazul sa va opriti.

Nu va feriti sa construiti si propozitii sau fraze mai lungi - aceasta n ciuda faptului ca att redactorii, cat si editorii recomanda evitarea lor cu orice pret, iar cititorii prefera formularile mai scurte, deoarece acestea sunt mai usor de citit. Asta nu nseamna ca ei vor abandona lectura pentru simplul motiv ca textul contine fraze lungi, dar o vor abandona pentru lipsa de claritate si de inteligibilitate. n caz ca va decideti sa utilizati si alte parti de propozitie nafara de subiect, predicat, si, ocazional un complement, iata cteva sfaturi utile: (i) subiectul si predicatul trebuie asezate ct mai la nceput - mai ales n propozitia principala, dar e bine sa procedati la fel si cu cele secundare; (ii) utilizati propozitiile lungi pentru a descrie lucruri, aspecte, situatii mai ample, lasati forma sa urmeze functia (iii) este bine ca propozitia/fraza lunga sa respecte topica fireasca si sa fie scrisa n ordine cronologica (iv) utilizati propozitia sau fraza mai lunga n combinatie cu propozitii scurte sau de lungime medie (v) utilizati propozitiile lungi atunci cnd enumerati liste lungi, este mai bine dect sa trunchiati o enumerare importanta. si nu uitati: a construi propozitii foarte lungi si complexe este oarecum sinonim cu a nota mpotriva curentului, nsa exact asta fac toti jurnalistii de exceptie. Motivul este foarte simplu: oricare ar fi lungimea propozitiei sau frazei, ea trebuie sa fie mai mult dect o nsiruire de vorbe irosite, si sa atraga cititorul - sau, cel putin, sa nu-l ndeparteze. Surprindeti scene din viata si asezati-le ntr-o succesiune logica - realismul se obtine printr-o constructie scena cu scena, rednd evenimentele tocmai printr-o succesiune a scenelor, si recurgnd ct de putin posibil, la stilul pur narativ, cronologic. Utiliznd aceasta tehnica, jurnalistii lasa impresia ca sunt un fel de martori omniprezenti ai scenelor din viata altor indivizi, pe masura ce acestea se deruleaza. Ei se straduiesc din greu sa confere realism scenelor, asa nct acestea sa reflecte realitatea, dar misiunea lor nu se limiteaza la a surprinde si compila scene: aceste scene, evenimentele din care sunt compuse, trebuie asezate ntr-o succesiune. n mod evident, cel mai frecvent model de succesiune este cel cronologic; nsa scenele pot fi aranjate si n spatiu, nu doar n timp. Ele se pot ntoarce n trecut, dar la fel de bine pot privi n viitor. n fine, dar nu n ultimul rnd, firul narativ poate fi potentat prin schimbarea unghiului de abordare de la un personaj la altul. Posibilitatile de aranjare sunt numeroase si variate, esential este ca ele

trebuie sa reflecte scene din viata reala, ntr-o secventialitate care le confera sens si o deosebita forta sugestiva. Redactarea finalurilor este foarte importanta, dar ridica, la rndul sau, anumite probleme pentru jurnalisti: asa cum se stie, articolele organizate sub forma piramidei inversate ofera informatiile n ordinea descrescatoare a importantei, de la cele esentiale la cele mai putin importante. n acest caz, editorul joaca un rol determinant, putnd sa elimine - atunci cnd considera necesar - pasaje si/sau paragrafe de la finalul articolului, fara teama de a pierde vreo informatie vitala. Mai mult, cititorul nsusi poate fi acela care decide finalul, prin optiunea de a opri lectura n momentul n care are suficiente informatii. Cand vine de vorba de finaluri, se face simtita o linie de demarcatie ntre jurnalistii care se considera reporteri si jurnalistii care aspira la titlul de scriitori. Desi aceasta distinctie se refera mai degraba la propria imagine, dect la desfasurarea activitatii de creatie, modul de abordare a finalului separa adesea reporterul de scriitor. Scriitorul vrea sa creeze un final, n vreme ce reporterul vrea doar sa gaseasca o modalitate potrivita de a ncheia articolul. Exista infinite moduri de ncepe si a ncheia un articol, nsa jurnalistii apeleaza de regula la o arie limitata de strategii mai "consacrate" - daca ne putem exprima astfel; iata care ar fi cele mai frecvente tehnici pe care le puteti utiliza si care va vor fi utile, mai ales daca nu aveti nca o experienta jurnalistica foarte bogata: - strategia nchiderii cercului - n aceasta situatie finalul stabileste o legatura cu nceputul articolului, prin ntoarcere la un moment important, ntr-un loc important sau reintroducnd un personaj-cheie. - legarea finalului de un element neobisnuit, surprinzator sau amuzant din corpul articolului - ncadrarea articolului ntr-un anumit interval de timp - asemeni unei clepsidre, prefigurnd eventual chiar ultimul eveniment prezentat - ncadrarea spatiala a textului - n acest caz, autorul este mai putin preocupat de dimensiunea temporala, concentrndu-se asupra spatiului, a dimensiunii geografice. Acest tip de final poate fi utilizat n cazul articolelor n care evenimentele se deruleaza n mai multe locatii succesive: articolul ne "poarta" astfel prin diferite locatii, si se ncheie cu destinatia finala aleasa de autor. - finalul de tip recompensa - este utilizat mai ales n cazul articolelor lungi: astfel, la sfrsitul articolului cititorul este recompensat pentru rabdarea de a fi dus

lectura pna la capat. Acest final nu presupune neaparat un "happy ending", ci o ncheiere care sa "satisfaca" cititorul, sa-i rasplateasca curiozitatea; cel mai adesea "recompensa" consta fie n dezvaluirea unui secret, fie n rezolvarea unei enigme, a unui mister. - epilogul - ofera o viziune de genul: povestea se sfrseste, dar viata merge mai departe. Pe masura ce se implica ntr-o lectura, cititorii ajung sa devina interesati, chiar preocupati de ce se ntmpla cu personajele n continuare. De cte ori nu v-ati ntrebat oare ce s-a ntmplat cu personajele unui film sau ale unei carti dupa ncheierea acestora? si aceasta, chiar n conditiile n care era vorba de fictiune, nu de fapte reale. Ei bine, n textul jurnalistic, epilogul este menit sa satisfaca aceasta curiozitate a cititorilor, oferindu-le informatiile care i intereseaza. - utilizarea unui citat potrivit - acesta este un instrument utilizat extrem de frecvent - poate chiar n mod exagerat, nsa ramne o tehnica de baza n redactarea finalurilor. Pentru a spori realismul textului, autorii prefera sa introduca chiar cuvintele unui personaj, care ofera un rezumat, o sinteza a aspectelor prezentate. De cele mai multe ori, jurnalistul este n masura sa o faca mai bine dect personajul respectiv, dar prefera citatul tocmai datorita impactului acestuia asupra publicului. - finalul de tip problema-solutie: este un tip destul de usor de realizat, deoarece nsasi structura articolului este aceea care sugereaza finalul; astfel, autorul prezinta problema n cauza chiar de la nceputul articolului, oferind apoi cititorului posibile solutii sau rezolvari; finalul aduce cu sine solutia corecta sau potrivita - prefigurarea sau anticiparea evenimentelor ulterioare - majoritatea articolelor se concentreaza asupra unor evenimente, fapte, ntmplari care au avut deja loc. Acest final ncearca sa ofere un raspuns cu privire la posibilele evolutii ulterioare sau la posibilele consecinte ale faptelor prezentate. - mobilizarea cititorului printr-o invitatie, ndemn etc. - n acest caz, finalul articolului ndreapta cititorul n alta directie, directie ce implica chiar participarea acestuia: citirea unei carti sau vizionarea unei piese de teatru, participarea la un seminar, implicarea ntr-o actiune umanitara etc. n fine, nu trebuie omis un aspect foarte important legat de elaborarea finalului: acesta va fi mult mai bun daca tinem cont ca si celelalte parti ale articolului - blocurile, paragrafele, si chiar frazele - au nevoie de o ncheiere, si ca fiecare din acestea trebuie astfel construita nct sa anticipeze n ansamblu chiar finalul articolului. n acelasi timp la fel ca si n cazul intro- urilor - evitati finalurile prea lungi. Pentru aceasta, atunci cnd simtiti ca ncheierea se lungeste prea mult, este suficient sa acoperiti cu palma ultimul

paragraf sau chiar ultimele doua, si sa presupuneti ca textul se ncheie n acel punct: veti constata ca o singura fraza va fi suficienta pentru a finaliza. Exprimati ideile paralele n constructii paralele - aceasta tehnica faciliteaza lectura si ntelegerea; astfel, unui cuvnt o sa-i corespunda tot un singur cuvnt, unei expresii - tot o expresie, unui anumit tip de subordonata - acelasi tip de subordonata etc. Aceasta tehnica nu este noua, ea era utilizata de catre marii oratori; de altfel efectul este mai usor de perceput n exprimarea orala, dar el si face simtita prezenta si n cea scrisa. Iata un exemplu elocvent: "Daca n lume exista oameni care mor de foame, acest lucru nu este cauzat de insuficienta informatiilor. Daca pe strada violenta si criminalitatea se extind, acest lucru nu este cauzat de insuficienta informatiilor. Daca exista copii abuzati si sotii maltratate, acest lucru nu are nici o legatura cu insuficienta informatiilor. Daca principiile democratice si pierd forta si semnificatia, aceasta nu are nici o legatura cu insuficienta informatiilor. Daca suntem confruntati astazi cu asemenea probleme, atunci nseamna ca alta este n realitate cauza."