Sunteți pe pagina 1din 4

Romanul realist de tip obiectiv modern Ion Liviu Rebreanu

Reprezentant de seama al prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat prin romanul Ion, aparut in 1920, creatorul romanului romanesc de tip obiectiv. Opera sa mai cuprinde romane sociale (Rascoala), de analiza (Padurea Spanzuratilor), de moravuri politice (Gorila), filosofice (Adam si Eva) si chiar si politiste (Amindoi), de valoare inegala, mergand de la capodopera la simplu roman de consum si evidentiind intentia romancierului de a nu se cantona intre limitele unei anumite formule si de a-si innoi permanent mijloacele de expresie. Salutat cu entuziasm la aparitie de catre E.Lovinescu, Ion este un roman traditional, realist, cu subiect taranesc in care este respectata integral, pentru prima data in istoria romanului romanesc, conventia obiectivitatii, specifica realismului. Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului al XIX-lea, realismul se caracterizeaza prin reprezentarea veridica a realitatii, prin absenta idealizarii personajelor sau a circumstantelor in care acestea actioneaza. Subiectul uman este prezentat ca un produs al mediului social-istoric in care traieste si cu care este in interdependenta, fiind supus unor legitati precise si a unei cauzalitati adesea previzibile, astfel ca realismul propune o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii. Romanul Ion renunta la cliseele literaturii anterioare, oferind astfel reprezentarea veridica a vietii romanilor din Ardeal, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Realitatea, cu circumstantele ei sociale, nationale, istorice, nu se limiteaza la o singura clasa sociala, ci ilustreaza fresca socialitatii transilvanene din perioada amintita. In articolul doctrinar Cred(1926), Liviu Rebreanu formuleaza principiile estetice care se regasesc in romanele sale realiste. Astfel ca pentru romancierul roman, literatura este creatie de oameni si de viata, iar universul romanesc, animat de pulsatia vietii, este epurat de accidental si nesemnificativ, devenind o oglinda selectiva, sintetica. Scriitorul se dezice de realismul care copia sincer, fidel si fotografic lumea si cere ca romanul sa permita reprezentarea lumii cu o privire impartiala, cu o voce impasibila, atribute ale unui narator obiectiv, omniscient, care urmareste subiectul uman angrenat in fluxul existentei oarbe. Tema romanului Ion evidentiaza problematica pamantului, particularizata in confruntarea devastatoare intre doua pasiuni puternice si la fel de indreptatite, vazute ca doua jumatati ale aceluiasi intreg: iubirea pentru pamant si iubirea pentru o singura femeie. Puternic individualizat, Ion traieste-cu un patos fara precedent in literatura romana- apriga dorinta de a iesi din cercul unui destin pe care il percepe ca strain si nesubstantial fiintei lui. Acestei pasiuni, care atinge cote neobisnuite, i se adauga fatalitatea iubirii pentru femeia care, prin legile sociale si morale, nu ii poate apartine. Drama lui Ion se desfasoara intre doi poli evidentiati inca de la nivelul structurii romanului, Glasul pamantului si Glasul iubirii sunt vocile interioare care motiveaza actiunile personajului.

Spre deosebire de alti prozatori care au evocat lumea satului, Rebreanu nu mai priveste taranimea ca pe un grup omogen, ci ca pe o colectivitate stratificata din cauza diferentelor de avere. In universul rural, averea consista in posesia unei suprafete cat mai mari de pamant, iar lipsa acestuia condamna nu numai al saracie, ci si la marginalizare, omul definindu-se, in spiritul unei mentalitati extrem de pragmatice, nu prin calitatile, ci prin bunurile pe care le poseda. Aceasta este si ideea pe care prima parte a romanului Glasul pamantului o urmareste si anume, patima lui Ion pentru pamant si dorinta de a se impune in ierarhia satului, unde, din cauza lipsei de avere, i s-a impus un loc marginal. Pentru atingerea scopului, flacaul isi reprima sentimentele pentru Florica, spre care il indeamnaglasul iubirii, si isi urmeaza planul perfid, lasand-o pe fata unuia dintre cei mai bogati tarani ai satului, Ana, insarcinata si astfel obligandu-l pe tatal ei, Vasile Baciu sa-l accepte ca ginere. Desi partea a doua gaseste personajul principal in ipostaza mult dorita de stapan al pamanturilor, glasul nestavilit al iubirii il indeamna spre a o cauta pe Florica, gest care il va duce pe Ion spre o moarte violenta. Cele treisprezece capitole ale romanului urmaresc odiseea personajului in lumea nedrept alcatuita si zbuciumul protagonistului de a avansa de la marginea societatii rurale spre centrul ei. Conceptia despre roman ca lume noua si corp sferoid determina simetria ilustrata in titlurile Inceputul si Sfarsitul, care sugereaza bucla de timp in care se inscrie actiunea si mai ales destinul personajului principal. Unele titluri de capitole poarta numele personajelor situate in prim-plan (Vasile, Copilul, George), altele au caracter simbolic(Zvarcolirea, Noaptea, Blestemul) si marcheaza deschiderea romanului catre parabola vietii si a mortii. Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al romanului, care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci-bogati), dar si cultural (intelectuali-tarani). Drumul, la inceput vesel, neted, inainteaza in ritm alert spre Pripas, pentru a surprinde satul adormit sub zapuseala unei duminici linistite. La final, drumul batatorit se deplaseaza monoton-monoton ca insusi mersul vremii, imbatranit si obosit de zvarcolirile vietii, de patimile, nazuintele si dramele la care a fost supus. Crucea stramba, cu Hristosul care isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita, vegheaza atat la inceput, cat si la final, o lume rau alcatuita, in care se macina destine incapabile sa se verticalizeze. Cu minutiozitate este reconstruit si cadrul spatio-temporal al actiunii, care are rolul de a orienta cititorul in universul fictional, dar mai ales de a crea impresia de veridicitate, acea iluzie a realului, sub presiunea care sta tot romanul realist. Din punct de vedere spatial, actiunea se plaseaza in imediata vecinatate a lumii reale din zona Bistritei. Actiunea, cantonata in Pripas in cea mai mare parte, se deschide si spre zone invecinate sau mai indepartate:Armadia, Jidovita, Cluj, Sibiu. In ceea ce priveste actiunea, aceasta se desfasoara in cronologia specifica timpului real, cu anumite interventii atunci cand sunt introduse in scena personajele, carora li se alcatuieste fisa biografica. Se stie insa ca actiunea debuteaza in plina vara, intr-o duminica, la hora. Ritmarea evenimentelorcare (la fel ca in viata) uneori se succed alert, alteori treneaza sau se precipita spre deznodamanteste realizata prin indici temporali care au rolul de a da cititorului reperele necesare reconstituirii cronologiei:Toamna batea la usa, staruitor, trecea deseori,pe langa pamanturile lui Vasile Baciu, Pintea sosi spre seara; doua saptamani dupa nunta, intr-o joi etc. Lumea satului este lipsita -in viziunea lui Liviu Rebreanu- de orice nota de idilism. Ea este macinata de conflicte puternice, determinate de deosebirile dintre tarani, care- contaminati parca de spiritul activ si competitiv al capitalismului- au o viziune strict pragmatica despre lume. Principalul conflict exterior, social, se mainifesta intre intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, adversarii care

isi disputa pretentiile la posesiunea pamantului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al confruntarii. Acelasi spirit competitiv influenteaza toate relatiile interumane: departe de a fi o comunitate omogena si solidara, umanitatea din paginile romanului este marcata de numeroase rivalitati (IonGeorge, Herdelestii-preotul Belciug etc) care se nasc din orgoliu, din dorinta personajelor de a se bucura in ochii colectivitatii de un prestigiu mai mare decat rivalii lor. Relatia lui Ion cu mediul este magistral evidentiata inca din prima scena a romanului, cea a horei. Curtea Tudosiei, vaduva lui Maxim Oprea, este locul in care se aduna intreaga comunitate rurala, bineinteles in functie de o ierarhizare ferm indicata si a unor relatii sociale precis delimitate. Astfel primarul satului si chiaburii alcatuiesc un grup care nu interfereaza cu cel al taranilor mijlocasi; sarantocii, ca Alexandru Glanetasu, dau tarcoale acestei lumi, dar nu indraznesc sa se apropie prea mult, iar preotul si familia invatatorului Herdelea doar onoreaza cu prezenta petrecerea poporului. Ritmurile somesanei atrag in joc fetele si flacaii satului, iar vigoarea dansului trebuie sa se manifeste nu numai printr-o eliberare de energii, ci si printr-un impuls de a intemenia noi familii. Treptat, din amalgamul participantilor la hora se detaseaza o pereche de persoaje anagonice: Ion si George Bulbuc. Autoritatea taranului sarac in fata celui bogat este pusa in evidenta de faptul ca lautarii asculta de Ion, desi sunt platiti de George. Coflictul lor se finalizeaza cu bataia de la carciuma, in care invingator iese Ion, scena construita simetric cu cea din finalul romanului, cand George il rapune pe rivalul sau, cu sapa. Conflictele exterioare sunt dublate, in romanul lui Rebreanu, de conflictul psihologic care se desfasoara in constiinta personajului principal intre glasul pamantului si glasul iubirii. Cele doua voci rezoneaza in sufletul lui Ion cand succesiv, cand simultan, pana la explozia lor asurzitoare in situatia-limita In spiritul romanului realist de tip obiectiv, in constructia personajelor caracterizate indeosebi prin tehnnica amanuntului semnificativ si analiza psihologica, exista o tendinta catre tipologic, de vreme ce una dintre marcile distinctive ale realismului este prezentarea unor personaje tipice in situatii tipice. Ele reprezinta tipuri sociale, generate de realitati socio-istorice ale timpului lor: taranul, surprins in diversele lui ipostaze conditionate de diferentele de avere, preotul si invatatorul de la tara, micul comerciant rural(Avrum), diverse chipuri de politicieni, cocheta de provincie(Roza Lang). Victima nu doar a saraciei, ci si a unei mentalitati care ii omologheaza pe indivizi in functie de bunurile de care dispun, protagonistul romanului, Ion al Glanetasului, incearca sa-si depaseasca conditia economica, uzad de calitatile lui native(inteligenta, vointa nativa, tenacitate), dar dovedind si o totala lipsa de scrupule. Spre deosebire de alti tarani din paginile romaului, care nu se remarca prin calitati sau defecte iesite din comun, Ion e o prezenta de exceptie, un personaj de anvergura, contruit in dimensiuni monumentale-o intruchipare a taranului etern,cu foamea lui de pamant. Patima lui Ion pentru pamant este evidentiata inca din capitolul al doilea al romanului, Zvarcolirea, cand se pare ca forta si dimensiunea acestuia il copleseste, cu atat mai puternic cu cat din atata hotar el nu stapaneste decat doua-trei crampeie. Relevanta scenei este amplificata de faptul ca ea cuprinde sintagma care denumeste prima parte a romanului: Glasul pamantului trundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l. Tanarul dezvolta inca de la inceput o acutizare a simturilor, care ii permite sa auda vocile nuantate ale pamamtului personificat si sa perceapa mesajele ascunse:toate(porumbistile, holdele, gradinile, padurile) zumzeau, susoteau, fasaiau, vorbind un grai aspru. Cu toate acestea patima lui Ion pentru pamant este infinit mai mult decat manifestarea instinctului de posesie, oscileaza intre adoratia aproape religioasa si fascinatia

erotica (prezenta in scena in care eroul saruta pamantul ca pe o ibovnica). Mai degraba insa , se pare ca adevarata femeie a lui Ion este pamantul, in dimensiunea lui simbolica, caci prezenta lui apare obsesiv in momentele cruciale din viata eroului(scena de dragoste cu Florica se desfasoara pe camp, moartea acestuia prin care se realizeaza comuniunea cu pamantul matern). In opinia mea, Ion este capodopera unui romancier atent la modul in care viata este transfigurata in universul fictional, dar si la influenta pe care fictiunea o exercita asupra realitatii. Astfel marile pasiuni (glasul pamantului si glasul iubirii) se reduc , in romanul lui Rebreanu, la proportii meschine, iar orice aspiratie idealista este sufocata de grija zilei de maine.