Universitatea Dunrea de Jos Galai Facultatea de Economie i Administrarea Afacerilor

Eurovalutele
- Genez, particulariti i operaiuni uzuale-

Coordonator:

Realizat de:

Specializarea:Finane i bnci Grupa I

Cuprins
1. Piata eurovalutelor -geneza-

2. Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor

3. Caracteristicile pietei eurovalutare

4. Participantii pe piata eurovalutara 5. Principalele operatiuni de pe piata eurovalutara 6. Eurocreditele 7. Euro-obligaiunile 8. Concluzii 9. Bibliografie

1. Piata eurovalutelor
Dezvoltarea economica a statelor a determinat inca din secolul al XIX-lea aparitia si formarea pietelor monetare nationale. La nivelul unor banci din cadrul unei tari au aparut disponibilitati temporare de fonduri, in conditiile in care, la nivelul aceleiasi tari, alte banci erau in cautare de fonduri. Primele au inceput sa le imprumute pe celelalte. In marile centre financiare care s-au dezvoltat la inceputul secolului al XX-lea - Londra, Paris, Berlin, Zrich, New York etc - numarul bancilor dispuse sa ofere fonduri sau in cautare de fonduri a crescut atat datorita cresterii numarului lor, cat si volumului operatiunilor. In aceste conditii devenea din ce in ce mai dificil sa se contacteze doua institutii interesate: una care sa ofere fonduri si alta care sa aiba nevoie de fonduri. Astfel, au aparut firme sau persoane specializate cu rolul de intermediari intre cei ce erau in cautare de fonduri si cei ce ofereau fonduri. Asa s-au format pietele monetare nationale in diferite tari. Desi aparitia si dezvoltarea pietei monetare a fost determinata, printre altele, de existenta simultana a unor disponibilitati si nevoi temporare de fonduri, aceasta piata este delimitata, in primul rand, de intervalul de timp pentru care sunt date si luate cu imprumut fondurile. Piata monetara cuprinde relatiile care se formeaza in domeniul atragerii si plasarii pe termen scurt pana la un an. La baza dezvoltarii acestor relatii pot sta anumite reglementari, mai mult sau mai putin restrictive, sau cutume. Indiferent de modalitatea de reglementare a operatiunilor pe piata monetara, desfasurarea activitatilor este, de regula, sever urmarita de bancile centrale, constituind o componenta a politicii monetare si financiare din tara respectiva. Pietele monetare nationale au un rol deosebit in finantarea pe termen scurt a intregii activitati economice dintr-un stat, inclusiv a schimburilor cu strainatatea ale firmelor de pe teritoriul sau. In esenta, institutiile sau persoanele specializate - banci, brokeri - atrag , sub forma depunerilor, fondurile disponibile pe termen scurt si, in paralel, acorda credite pe termene, de regula, pana la un an. Tot in cadrul acestei piete, sunt efectuate operatiuni cu active financiare cu scadente scurte (titluri de credit- cambii, bilete la ordin, bonuri de tezaur, certificate de depozit si alte efecte). In cadrul acestei piete sunt incluse operatiunile de scontare si rescontare a titlurilor de credit si asigurarea, in acest mod, a unor fonduri lichide inainte de scadenta firmelor participante la schimburile internationale. Organizarea si functionarea pietelor monetare nationale, desi bazate pe aceleasi principii, difera de la tara la tara. Pe structurile nationale s-a dezvoltat piata monetara internationala, ca piata ce functioneaza in paralel cu pietele monetare nationale. Din acest punct de vedere, firmele amplasate in tari in care s-au constituit centre financiare apartinand pietei monetare internationale pot dezvolta, in paralel, operatiuni, atat pe piata monetara nationala, in conditii de

dobanda si obtinere de fonduri potrivit reglementarilor nationale, cat si pe piata monetara internationala unde functioneaza alte reguli si exista alte niveluri ale dobanzilor. Pentru firmele straine, accesul, de regula, este limitat la piata monetara internationala din aceste centre sau din altele. Piata monetara internationala, ca notiune generica, reprezinta ansamblul institutiilor, reglementarilor (scrise sau nu) si a relatiilor care iau nastere in procesul atragerii si plasarii fondurilor disponibile si necesare la nivel international (intre tari) pe termen scurt ( pana la un an). Piata monetara internationala inglobeaza, asadar, toate pietele monetare nationale, pe care sunt permise astfel de operatiuni, in interdependenta lor. In ultimii treizeci de ani, notiunea de piata monetara internationala este tot mai frecvent inlocuita cu piata eurovalutelor. Aceasta denumire isi are originea in faptul ca in cadrul pietei monetare internationale au aparut, s-au dezvoltat si apoi au devenit dominante operatiunile cu eurovalute. In etapa actuala, operatiunile de atragere si plasare a fondurilor pe termen scurt se desfasoara atat in sens clasic, cand o tara initiaza astfel de operatiuni cu o alta tara in moneda uneia dintre ele, cat mai ales in eurovalute, aceste operatiuni fiind specifice pietei eurovalutelor, socotita una dintre cele mai mari piete monetare din lume.

2. Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor

Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor si a pietei acestora sunt, deopotriva, de origine politica, economica si monetara. Primul moment poate fi legat, dupa unii autori, de razboiul din Coreea cand U.R.S.S., de teama unui embargo asupra dolarilor pe care ii avea depozitati in cont la bancile americane, a decis mutarea acestor disponibilitati in Europa la o banca din Paris. Dupa alti autori acest fenomen s-ar datora faptului ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, disponibilitatile in dolari ale U.R.S.S. la bancile americane fiind blocate temporar de catre Oficiul Bunurilor Straine, Uniunea Sovietica a procedat, dupa razboi, la adoptarea unei formule prin care sa apere acesti dolari de controlul S.U.A. Formula gasita a fost depozitarea dolarilor la o banca din Paris. Se apreciaza ca acestia au fost primii eurodolari. Odata cu criza Suezului (1956), Anglia a instituit o serie de reglementari severe prin care limita utilizarea creditelor in lire sterline in operatiunile de import-export la care ea nu era parte contractanta. Drept urmare, a aparut o supracerere de lire sterline care nu se aflau sub controlul guvernului britanic. Aceasta situatie a determinat tot mai multe tari sau firme sa-si depoziteze lirele sterline la alte banci, in Europa continentala. In felul acesta au aparut eurolirele sterline sau eurosterlinele. Evenimentele anilor 1967-1969, in care au avut loc importante devalorizari si revalorizari de monede, au determinat puternice miscari speculative de capital cu monedele in proces de

revalorizare, respectiv spre marca vest-germana. In scopul franarii acestor tendinte, Bundesbank (Banca Centrala a R.F.G.) a adoptat masuri restrictive privind plata de dobanzi la depozitele in marci vest-germane (existente la banci din R.F.G.) care apartinea nerezidentilor. Efectul a fost tendinta de a depozita marcile vest-germane la banci din afara R.F.G. in scopul incasarii de dobanzi superioare. Astfel, au aparut euromarcile. Un fenomen similar, respectiv interdictia Elvetiei de a se plati dobanzi la depozitele in franci elvetieni depusi la bancile din Elvetia de nerezidenti a dus la depozitarea francilor elvetieni in afara Elvetiei, ceea ce, in final, a determinat aparitia eurofrancilor elvetieni etc. Analiza modului in care au aparut si s-au dezvoltat eurovalutele releva in primul rand, faptul ca, cel putin teoretic, orice valuta convertibila poate fi eurovaluta. In etapa actuala, prin notiunea de eurovaluta se intelege acele depozite monetare, exprimate intr-o valuta convertibila, depuse de proprietarii lor la o banca situata in afara teritoriului sau jurisdictiei tarii de origine a monedei depozitate. Cu toate acestea, nu toate valutele convertibile pot fi si eurovalute. Practic, s-au impus ca eurovalute acele valute convertibile care au:

viata activa adica sunt zilnic cotati la principalele centre financiar-valutare internationale si utilizati atat in operatiuni la vedere ( au comptant ), cat si la termen ; participa intr-un volum important pe piata valutar-financiara internationala; sunt utilizate preponderent in comertul international si nu sunt afectate in circulatia lor (la intrarea ti iesirea din tara de origine) de masuri de control valutar sau de miscare a capitalului, deosebit de restrictive din partea tarii de origine a monedei.

Utilizarea ca valut de rezerv a eurovalutelor, care ofer avantajul c acestea ies usor de sub controlul autoritii monetare, att al rii de emisiune (bani sunt depozitai la bnci n strintate), ct si al autoritii unde banca deponent si are sediul, deoarece valutele nu sunt monede naionale ale acestei ultime autoriti. Prin eurovalute se asigur securitatea si mobilitatea rezervelor. Prin eurovalut se nelege valuta depozitat la o banc din afara teritoriului si jurisdiciei rii care a emis valuta respectiv. Astfel, dolarii americani depozitai la o banc din Marea Britanie sunt eurodolari, francii elveieni depozitai la o banc din Frana sunt eurofranci elveieni, lirele sterline depozitate la o banc din Italia sunt eurolire sterline etc. Pentru ca o valut s poat ndeplini rolul de eurovalut, trebuie s fie liber utilizabil, adic s nu aib nici o restricie n materie de convertibilitate, si s dein o pondere important n tranzaciile internaionale. Prefixul euro provine de la faptul c primele depozite n

eurovalute s-au efectuat n Europa. Ulterior, practica depozitelor n eurovalute s-a extins si pe alte continente, astfel nct prefixul euro si-a pierdut semnificaia. Iniial, pentru a denumi valutele depozitate la bnci din afara jurisdiciei rii de emisiune, unii autori au propus utilizarea prefixului xeno (n lb. greac strin), termen care, chiar dac nu a avut succes, ar fi fost poate mai indicat avnd n vedere c adoptarea monedei unice euro ar putea da nastere unor confuzii terminologice. Principalele eurovalute in etapa actuala sunt: dolarul S.U.A., lira sterlina, dolarul canadian, guldenul olandez, francul elvetian, marca vest-germana, francul francez, lira italiana si yenul japonez. In ansamblul eurovalutelor, un loc predominant il ocupa eurodolarii (peste 70%), ceea ce determina ca de multe ori, europiata sa fie identificata cu piata eurodolarilor. Ponderea importanta a eurodolarilor in ansamblul europietei isi are izvorul, pe de o parte, in modul in care s-a nascut sistemul monetar international postbelic, iar, pe de alta parte, in evenimentele aparute pe piata internationala in jurul anilor '70. Afluxul masiv de dolari spre Europa s-a datorat, in principal, deficitului permanent al balantei de plati americane, care a determinat expansiunea utilizarii dolarului in relatiile de plati si comerciale internationale; discrepantei aparute, dupa anii 1961-1962 si 1966-1968, intre nivelul dobanzilor platite de bancile americane pentru depozitele in dolari constituite in cadrul lor si nivelul dobanzilor practicate pe piata europeana; cresterii bruste a pretului petrolului, care a avut ca efect acumulari masive de dolari de catre tarile exportatoare de petrol si preferinta acestora de a-i depozita pe europiata au constituit de asemeni, in mod indirect, o sursa a afluxului masiv de dolari spre Europa. Sintetic, aparitia si dezvoltarea pietei eurovalutelor a fost determinata, in principal, de cautarea si gasirea unei formule prin care detinatorii diferitelor valute, prioritar utilizate in tranzactiile internationale, sa se sustraga reglementarilor si controlului exercitat de bancile centrale sau guvernele tarilor de origine a valutelor respective si, in acelasi timp, de dorinta detinatorilor de a fructifica, cat mai convenabil, fondurile prin dobanda pe care o puteau obtine. Acesti factori au determinat, intr-o etapa initiala, plasarea prioritara a fondurilor in tari din Europa, iar valutelor utilizate, in aceste conditii, li s-a adaugat prefixul "euro". Ulterior, au aparut si alte centre situate in alte zone geografice decat Europa. In aceste centre au luat fiinta agentii sau filiale ale bancilor din diferite tari sau centre financiare, dar care, desi erau legate de banca respectiva, nu erau supuse acelorasi reglementari ca aceasta. In felul acesta scapau de sub incidenta controlului guvernului statului unde era amplasata banca "mama". Aceste centre, denumite "off shore" s-au dezvoltat in diferite puncte ale globului, unele dintre ele devenind centre financiare internationale.

Valutele depozitate si operatiunile derulate in aceste centre au caracteristicile specifice eurovalutelor si europietelor, ca atare termenul de "euro" s-a extins, iar acceptiunea data acestuia, in etapa actuala, se refera prioritar la caracteristica operatiunii si nu la locul unde se efectueaza. Expresia euro-dolari poate induce in eroare uneori. Daca vorbim de euro-dolari, o facem si pentru motivul ca, la inceput, se utilizau doar dolarii, acestia continuand sa reprezinte inca aproape 4/5 din piata, dar marca, francii francezi, elvetieni,lira sterlina,yenul, guldenul olandez sunt si ele obiect al depunerilor si imprumuturilor in afara ariei lor juridice. Nu este necesar ca sediul bancilor comerciale detinatoare de conturi in acest instrument sa se afle in Europa. El poate fi in Asia, de pilda, sau in orice colt al lumii, cu exceptia SUA, astfel incat dolarii aflati in conturile unei banci din orice tara a globului se numesc tot euro-dolari. Cu alte cuvinte, termenul de euro-dolari(sau orice alta forma de euro-valuta) nu reprezinta o localizare geografica a acestor conturi, ci o categorie financiara ; singura deosebire dintre doua conturi in dolari, unul aflat intr-o banca din SUA si celalalt intr-o banca din afara SUA(euro-dolarii) este ca euro-dolarii nu sunt creante directe asupra resurselor aflate in SUA, puterea de cumparare scazand sau crescand odata cu a acestora. O particularitate in demarcarea valutelor depozitate pe o piata decat piata tarii de origine a monedei o constituie valutele depozitate in centre financiare din Asia de Est- Singapore, Hong Kong, Tokyo- care sunt denumite si asiavalute. Piata asiavalutelor a inceput sa functioneze in 1968, Singapore fiind principalul centru financiar din aceasta zona (al treilea ca importanta, incepand din 1981). Firesc, poate, Tokyo ar fi trebuit sa fie principalul centru financiar din zona, dar politica restrictiva a guvernului japonez in domeniul valutar si, in special, al miscarilor de capital a impiedicat dezvoltarea in acest sens a capitalei Japoniei. Cele mai importante centre ale europietei sunt Londra- principalul centru pentru eurodolari, Paris, principalul centru pentru eurosterline, Zrich, Frankfurt pe Main, Bruxelles, Amsterdam, Stockolm, Toronto, Singapore, Hong Kong, iar, din decembrie 1981, si New York. Atat notiunea de eurovaluta, cat si cea de centru al europietei au o semnificatie relativa si dinamica, in sensul ca permanent apar noi centre sau valute capabile sa joace acest rol, se consolideaza sau isi pierd din importanta altele. Abordarea este deci valabila doar pentru perioada care se ia in consideratie. In prezent este predominanta opinia conform careia piata euro-dolarilor este cel mai important element al pietei internationale a capitalurilor, ca euro-dolarii sunt necesari pentru lichiditatea internatonala, contribuind la largirea gamei instrumentelor financiare. Crearea de eurovalute are la baza multiplicatorul de moneda pentru acordarea si rambursarea de credite in cont.

Dupa cum se cunoaste ,orice banca primitoare a unui depozit banesc plateste deponentului dobanda. De aceea are tot interesul sa fructifice depozitul primit ,acordand credite celor care au nevoi suplimentare de fonduri. La fel procedeaza si bancile care primesc depuneri in valuta de la nerezidenti. Din momentul utilizarii depunerilor in valuta pentru creditarea nerezidentilor ,banca creditoare efectueaza o emisiune de valuta scruptuala ,valuta de cont. Sumele de valuta de cont create in felul acesta in afara granitelor tarii de origine a valutei si independent de acesta reprezinta eurovalutele. Euro-valuta nu se deosebeste,practica, de moneda de cont creata in cadrul granitelor tarii de origine si ajunsa ,intr-un fel sau altul ,in afara granitelor sale. Drept urmare,eurodolarul SUA ,eurolira sterlina,etc, urmeaza aceeasi evolutie pe piata externa ca si dolarul sau lira sterlina. De aceea ,prin extindere,eurovalutele se definesc adesea ca fiind orice disponibilitati exprimate intr-o moneda straina aflate la banci care functioneaza in afara teritoriului statului emitent al acelei monede.

3. Caracteristicile pietei eurovalutare

Datorit modului n care a aprut si s-a dezvoltat, naturii operaiunilor sau categoriilor de participani,piaa eurovalutar prezint anumite caracteristici generale, care o individualizeaz n raport cu celelalte piee financiare naionale sau internaionale. 1.Natura internaional Piaa eurovalutar are un puternic caracter internaional, datorat, deopotriv, marii varieti a rilor din care provin participanii, valutelor n care sunt effectuate operaiunile, precum si multitudinii centrelor financiare n care se desfsoar. 2.Absena reglementrilor Asa cum s-a menionat, principala cauz care a condus la apariia si dezvoltarea eurovalutelor a fost posibilitatea operrii ntr-un cadru dereglementat. Astfel, eurobncile pot s primeasc depozite fr restricii si fr respectarea anumitor plafoane de dobnd, nu sunt obligate s constituie rezerve minime obligatorii, nu sunt supuse limitelor privind structura activului si pasivului etc. 3.Natura en-gros a operaiunilor Din cauza faptului c valoarea unitar a operaiunilor este foarte ridicat, activitile desfsurate pe piaa eurovalutar au caracter en-gros, fiind destinate, n principal, altor instituii financiar-bancare, marilor firme, organismelor financiare internaionale sau guvernelor. 4. Gradul ridicat de concuren Din cauza faptului c pe piata eurovalutar nu exist un organism central care s disciplineze competitia dintre intermediari, concurenta este mai acerb dect pe pietele interne. Ca urmare, eurobncile opereaz cu marje de dobnd mai reduse dect bncile active pe plan intern. Eficienta sporit a eurobncilor se explic i prin alti factori, cum ar fi: absenta reglementrilor, care conduce la scderea costului intermedierii; caracterul en-gros al activittii, care contribuie la micorarea costurilor operative;

 gradul nalt de sofisticare i reputatia clientelei, ceea ce implic reducerea costurilor de evaluare.Totodat, din cauza absentei unui organism central care s controleze fluctuatiile pietei, volatilitatea ratei dobnzii este foarte mare.

4. Participantii pe piata eurovalutara

O alt caracteristic a pieei eurovalutare se refer la natura participanilor pe pia. n primul rnd, se impune a fi menionat faptul c cel puin unul din participani trebuie s fie o banc. n al doilea rnd, dat fiind caracterul en-gros al operaiunilor, participanii pe pia sunt, n general, foarte sofisticai, ceea ce determin o limitare indirect a numrului acestora. Totodat, se remarc faptul c participanii pe pia sunt eterogeni, cuprinznd mai multe categorii: bnci comerciale, bnci de investiii, societi de asigurare, fonduri de pensii, brokeri, bnci centrale, gu-verne si autoriti locale, organisme financiare internaionale, firme de dimensiuni mari. Bncile comerciale reprezint principalii actori ai pieei eurovalutare, fiind cunoscute si sub denumirea de eurobnci. Rolul lor const att n atragerea si plasarea de fonduri, ct si n vnzarea si cumprarea de instrumente financiare (eurocertificate de depozit, euroefecte comerciale etc.). Spre deosebire de bncile comerciale, bncile de investiii nu se ocup cu atragerea si plasarea de fonduri n eurovalute, ci cu acordarea de servicii financiare, pentru care ncaseaz comisioane. Societile de asigurare si fondurile de pensii utilizeaz piaa eurovalutar pentru a-si valorifica resursele de care dispun. O funcie aparte pe piaa eurovalutar este ndeplinit de brokeri, care intermediaz ntre cererea si oferta de fonduri fr s-si asume riscuri n nume propriu. Bncile centrale folosesc piaa eurovalutar pentru a-si diminua deficitul sau plasa excedentul balanei de pli externe, iar guvernele si autoritile locale fie se finaneaz de pe pia, fie si plaseaz surplusul. ntre organismele financiare internaionale se disting bncile de dezvoltare (Banca Internaional pentru Reconstrucie si Dezvoltare, Banca European de Investiii, Banca European pentru Reconstrucie si Dezvoltare, Banca African de Dezvoltare, Banca American de Dezvoltare etc.), care recurg la piaa eurovalutar pentru a-si procura resursele de care au nevoie. Nu n ultimul rnd, participante active pe piaa eurovalutar sunt marile firme, prezente att de partea ofertei, ct si a cererii de fonduri.
5.

Principalele operatiuni de pe piata eurovalutara

piaa interbancar, piaa

Principalele componente ale pieei eurovalutare sunt: eurocertificatelor de depozit si piaa euroefectelor comerciale.

Piaa interbancar cuprinde operaiunile cu eurovalute pe termen scurt, destinate n exclusivitate bncilor. n funcie de perioada de timp dup care deponentul are acces la suma depus fr a fi penalizat la dobnd, depozitele bancare au diferite grade de lichiditate. Din dorina de a surmonta lipsa de lichiditate a depozitelor bancare si de a beneficia de dobnzi ridicate, n 1966, sucursalele bncilor americane pe piaa londonez au emis eurocertificate de deposit n dolari. Alte instrumente financiare specifice pieei eurovalutare sunt euroefectele comerciale (eurocommercial papers), utilizate, n general, de firme mari, cu standing recunoscut, de instituii financiare sau state suverane, care doresc s atrag resurse pe termen scurt. Pe lng operaiunile de atragere de fonduri, piaa eurovalutar deine un rol important si n acordarea de credite nu numai pe termen scurt, dar si pe termen mediu si lung, cum ar fi eurocreditele rotative (roll-over). Pentru ca o operaie comercial s fie calificat drept operaie n eurovalut, trebuie ndeplinite dou condiii: valuta utilizat s fie strin fa de ara n care se desfoar operaiunea; nici una din prile contractante s nu fie rezident al rii emitente a valutei folosite. Operaiunile n eurovalute pot prezenta urmtoarele avantaje: un profit mai mare pentru depuntor, deoarece dobnda la depuneri n eurovalute este adesea superioar celei pltite la depunerile n valut; securitate sporit: depuntorul de eurovalut n eurobnci scap de restriciile autoritilor emitente ale valutei respective; comoditate relativ, ctigat prin faptul c depunerile nu se mai fac obligatoriu numai n ara de origine a valutei, ele se pot face la cea mai apropiat i mai convenabil eurobanc. In sistemul europietelor sunt antrenate peste 2000 de banci, iar numarul lor creste anual in medie cu 60-70. Aceste banci se dezvolta, ca parti integrate simultan pietelor nationale (ale tarilor carora le apartin) si ale europietelor, in cazul in care sunt situate geografic (sau legate) intr-un centrru financiar international. Datorita acestei "dualitati" a activitatii bancare si a impletirii dintre ele, delimitarea operatiunilor pe europiete de restul operatiunilor bancare internationale a cunoscut mai multe acceptiuni. Astfel, dupa unii autori, insasi derularea unei operatiuni cu o valuta depozitata in alta tara decat cea de origine (deci eurovaluta) genereaza o operatiune pe europiata. Dupa altii, operatiunea trebuie sa cuprinda doua laturi- depozitarea si utilizarea depozitului pentru creditare. O alta categorie de autori afirma ca sunt necesare doua conditii: valuta utilizata sa fie straina in raport cu tara in care se desfasoara operatiunea si nici una din partile contractante sa nu fie rezidenta a tarii emitente a valutei utilizate in operatiune.

In aceste delimitari ale operatiunilor efectuate pe piata eurovalutelor, criteriul principal este originea valutei, care trebuie sa fie "terta" pentru ambii participanti. Modul in care au evoluat operatiunile pe europiete a demonstrat ca luarea in considerare a acestui criteriu- originea valutei- nu este de natura sa delimiteze strict operatiunile pe europiete de operatiunile internationale traditionale ale bancilor care opereaza simultan in cele doua zone. Sunt socotite operatiuni specifice europietei depozitele in euromarci la o banca sau firma din Germania, la o banca din Londra, sau creditele in euromarci pe care institutii din Germania le pot procura de pe o piata, de exemplu, din Luxemburg etc. In ultimii ani ai deceniului opt, s-a observat ca anumiti participanti pe piata eurovalutelor sunt rezidenti ai tarii unde este plasat centrul financiar (rezidenti luxemburghezi participa pe piata Luxemburgului, depozitand sau luand credite in eurofranci luxemburghezi). In tesatura operatiunilor efectuate de o banca, simultan in cele doua zone, s-a cautat un criteriu de delimitare. Cel gasit a fost dobanda. In mod unanim este acceptata ideea ca, la o analiza detaliata a dimensiunilor reale ale europietei, singurul criteriu semnificativ este cel al dobanzii varsate sau percepute pentru operatiunea efectuata. Operatiunile pe europiete sunt remunerate la dobanzi a caror baza de formare este diferita de cea nationala, iar toate celelalte operatiuni cu valute, care intra in larga categorie a operatiunilor bancare internationale "traditionale", sunt remunerate la dobanzi, in esenta, determinate pe pietele monetare si financiare ale tarilor emitente ale monedei. Sintetizand cele prezentate, se poate considera ca o operatiune apartine europietei in masura in care: valuta utilizata este straina in raport cu tara unde are loc operatiunea (dar nu exclusiv); nici una din partile contractante nu este rezident al tarii emitente a monedei utilizate (dar nu exclusiv) si operatiunea este remunerata la dobanda specifica europietei. Pentru o tara care nu este centru financiar international, iar moneda sa nu este utilizata in relatiile de plati si financiare internationale, raporturile cu europiata sunt relativ simple si cuprind operatiunile de depozitare si creditare efectuate in eurovalute, de regula, valute "terte" pentru ambele tari participante. De exemplu, o banca sau o firma din Mexic (tara A) poate depozita o parte din marcile vest-germane pe care le detine pe piata americana (tara B). Marcile vest-germane utilizate sunt euromarci si sunt valuta "terta", deci straina, atat pentru Mexic, cat si pentru S.U.A. Aceeasi tara A poate lua un credit in euromarci de pe piata tarii B. In ambele cazuri, operatiunile sunt remunerate la dobanda europietei. In cazul in care o tara este centru al europietei si valuta sa joaca un rol de eurovaluta, sistemul legaturilor sale capata o amploare deosebita. In cadrul sistemului bancar national, pe segmentul sistemul europietei tarii respective se stabilesc patru planuri de relatie:

a.operatiuni in interiorul tarii, in eurovalute intre banci care formeaza europiata interbancara a tarii respective; b.operatiuni tot in interiorul tarii, dar intre banci si firme si alte institutii nebancare, operatiuni efectuate tot in " terte " valute ; c.relatii ale tarii respective ca centru al europietei cu alte centre ale europietei, operatiunile putand fi efectuate in valute " terte " sau in moneda nationala a uneia dintre tari dar remunerate cu dobanda europietei; d.operatiuni efectuate cu tari situate in afara europietei, deci care nu sunt constituite ca centru al europietei. Privite in ansamblul lor, operatiunile pe europiata se pot realiza prin doua sisteme de legaturi: de la banca la banca ( sistem interbancar, respectiv o banca solicita altei banci un credit sau realizeaza un depozit in eurovaluta si de la sector nebancar (firme comerciale , financiar, de asigurari, transporturi, etc) Caracteristic operatiunilor derulate pe europiata este faptul ca intotdeauna una dintre parti (indiferent de pozitia de creditor sau debitor) este o banca. Astfel, participantii pe europiata pot fi bancile comerciale, bancile centrale, institutii financiare, specializate, organisme si banci regionale si internationale (de exemplu, Banca Reglementelor Internationale), corporatii multinationale, firme comerciale si persooane particulare. Datorita faptului ca sumele rulate pe aceasta piata au ca minima de masura milionul de unitati monetare, valoarea operatiunilor angajate fiind multiplii ai acestuia, are loc, in fond, o limitare indirecta a participantilor. In termeni concreti, sursele care alimenteaza piata eurovalutelor in etapa actuala au ca origine : deficitul balantei de plati a S.U.A.; politicile monetare ale statelor a caror valuta are rol activ pe europiata, prin care se liberalizeaza sau se restrange circulatia caputalurilor exprimate in moneda proprie; preocuparea tot mai intensa a bancilor centrale de a-si fructifica rezervele valutare pe aceasta piata; fenomenele de instabilitate valutar - financiara care duc la migrari de fonduri intre piete, unele perturbari in alte compartimente ale economiei mondiale ( criza petrolului) etc. Sursa specifica de alimentare este capacitatea europietei de a se automultiplica, de a autogenera fonduri. Creditele in eurovalute acordate de banci sunt utilizate pe aceasta piata, care devin din nou o baza pentru acordarea de noi credite in eurovalute. Dupa unii autori, aceasta capacitate de multiplicare poate atinge de 10 ori valoarea sursei originale. Utilizarea acestor surse este destinata sa deserveasca, in primul rand, comertul international, in ansamblul sau, prin finantarile pe termen scurt, asigurand cresterea volumului

total al creditului international si, in general, sporind lichiditatea internationala. Aceste fonduri mai pot fi utilizate pentru realizarea de investitii, pentru restructurarea disponibilitatilor valutare localizate la nivel bancar sau nebancar prin convertirea unor fonduri exprimate intr-o eurovaluta in fonduri exprimate in alta eurovaluta, pentru efectuarea unor operatiuni de acoperire a riscului valutar, precum si, dar nu in ultimul rand, in scop speculativ, obtinandu-se castiguri din diferentele de dobanda latermene diferite si la eurovalute diferite. Operatiunile pe piata eurovalutelor se grupeaza , in principal, in doua mari categorii: operatiuni de depozitare ( plasare) si operatiuni de imprumut (atragere), ambele putand fi realizate pe termene foarte scurte si scurte. Operatiunile de depozitare se refera la depozitele bancare constituite de diverse persoane fizice sau juridice la bancile care opereaza pe aceasta piata. Depozitele pot fi la vedere , respectiv pentru o perioada nedeterminata, deponentul putand apela la ele oricand. Astfel sunt: depozitele in cont curent, deponentul putand sa-si retraga sumele depuse in orice moment; depozitele " call " care au ca rezultat al faptului ca in unele tari este interzisa plata dobanzii pentru depunerile in cont curent, iar bancile, pentru a atrage clientii, isi asuma angajamentul ca, la sfarsitul zilei de lucru bancare, disponibilitatile, constituite peste un sold convenit al contului curent, sa le transfere automat intr-un cont, " call " existent la o filiala amplasata in afara teritoriului tarii respective, deci in afara legislatiei nationale ( eventual un centru " of shore " ) si in acest mod, sa poata oferi dobanzi etc. O mare dezvoltare pe piata eurovalutelor o au depozitele la termen, sub forma depozitelor cu preaviz( doua zile preaviz, sapte zile preaviz) in care caz, deponentul isi poate retrage fondurile preavizand banca in acest scop, si a depozitelor delimitate in timp, cand deponentul isi constituie depozitul pe un anumit interval convenit: o zi (azi / maine, peste noapte, azi / poimaine), o saptamana, 1-12 luni. In mod similar, in domeniul creditelor, piata eurovalutelor ofera credite de la o zi, o noapte, pana la un an. De mentionat, ca piata eurovalutelor constituie, in acelasi timp, suportul acordarii unor credite in alte spatii ale pietei valutare, cum este cazul pietei eurovalutelor,cum este cazul pietei eurocreditelor, sub forma liniilor de credit sau a creditelor automat reanoibile. Dobanda pe piata eurovalutelor urmeaza, in principiu, ca tendinta generala, dobanda specifica valuteirespective pe piata nationala, dar este diferita de aceasta. Factori care influenteaza nivelul dobanzilor pe piata eurovalutelorsunt in principal: cererea si oferta de fonduri in ansamblul pietei, cererea si oferta pentru o anumita eurovaluta, tendinta cursului la vedere si la termen al valutei respective, taxa oficiala a scontului in tara de provenienta a eurovalutei.

Un loc aparte in ansamblul dobanzilor de pe piata eurovalutelor il detine rata dobanzii la deozitele (si creditele) reciproce pe care le constituie bancile londoneze intre ele. Aceasta dobanda, cunoscuta sub denumirea prescurtata de L.I.B.O.R. (London Inter Bank Offer Rate), reflecta sintetic nivelul dobanzilor pe pietele internationale ea insasi devenind apoi baza stabilirii ratelor dobanzilor pe europiata, in ansamblul ei. In procesul stabilirii L.I.B.O.R., cel putin teoretic, nici o autoritate nationala sau internationala nu intervine intre bancile angajate in aceasta operatiune. Cu toate acestea, autoritatile monetare sau guvernele din tarile ale caror monede au un rol important pe europiata pot interveni indirect, influentand cererea si oferta de valute si, astfel nivelul dobanzii. L.I.B.O.R., ca rata a dobanzii, este utilizata pe un segment relativ limitat al pietei, fiind rata minima a dobanzii utilizata intre bancile londoneze cu o bonitate de necontestat. Pentru alti clienti, rata dobanzii are la baza nivelul L.I.B.O.R. plus o marja mai mica sau mai mare, in functie de bonitatea partenerului. In evolutia dobanzilor la eurovalute se observa ca intre dobanda pe europiata la o valuta si dobanda pe piata monetara nationala a aceleiasi, valute exista o interdependenta; in sensul ca evolutia acestora are aceeasi traiectorie, fara insa ca modificarile sa fie de aceeasi amplitudine. Amplificarea operatiunilor interbancare cu eurovalute a determinat ca si in alte centre sa se stabileasca astfel de dobanzi, denumite in functie de centrul in care sunt practicate: P.I.B.O.R. (Paris), F.I.B.O.R. (Frankfurt) etc. Pe plan international importanta lor nu poate fi insa asemuita celei pe care o are L.I.B.O.R. Un loc important in ansamblul operatiunilor efectuate pe piata eurovalutelor il ocupa cele privind emiterea si negocierea instrumentelor financiare cu scadente scurte. Dintre acestea cele mai larg raspandite sunt certificatele de depozit si bonurile de tezaur. In esenta, certificatul de depozit, asa cum reiese din denumire, este un inscris negociabil, care confirma depunerea unor fonduri exprimate intr-o anumita valuta, pe o durata de timp si la o dobanda prestabilite si mentionate in document. Detinatorul certificatului primeste, la scadenta, fondul depus si dobanda aferenta. Pe tot intervalul- de la emitere pana la scadenta-, el poate fi negociat (vandut altei persoane). Primele certificate de depozit au fost emise, la inceputul anilor 1960-1961, in S.U.A. in dolari. Ulterior (1966), au inceput sa fie emise si la Londra, in dolari si lire sterline, iar din 1980 si in D.S.T.5 Bonurile de trezorerie (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie) sunt hartii de valoare emise de autoritatile monetare din diferitele tari si puse in vanzare in scopul de a atrage fonduri disponibile pe termen scurt de la banci, firme, particulari pentru acoperirea temporara a unor cheltuieli bugetare, de stat etc. Ele sunt purtatoare de dobanda si negociabile pe toata durata existentei lor.

6.Eurocreditele
Eurocreditele reprezint o mobilizare de capitaluri pe termen mediu, de regul purtnd scadene ntre 3 i 8 ani, prin apelare la piaa eurodevizelor. Ele sunt acordate de un grup de bnci constituite ntr-un consoriu, sub conducerea unei bnci coordonatoare (lead manager). Aceasta din urm ncheie contractul cu beneficiarul, organizeaz i coordoneaz consoriul i acioneaz ca mandatar al acestuia. n general, consoriul este internaional, dar banca lead manager este, de regul, din ara beneficiarului. n jurul lead managerului se constituie grupul de coordonare (managing group), care reprezint nucleul propriu-zis al consoriului, membrii lui asumndu-i obligaia de a asigura fiecruia o anumit cot din valoarea total a creditului solicitat; pentru aceasta ei primesc un comision de management, care se adaug la costul creditului. Eurocreditele poart o dobnd bazat pe LIBOR (London InterBank Offered Rate), respectiv rata dobnzii la creditele pe termen scurt de pe piaa interbancar londonez. Spre deosebire de euroobligaiuni, care sunt negociate pe piaa secundar, transfernd nivelul asupra unor deintori, eurocreditele devin active ale bncilor care au participat la acordarea mprumutului; deci, dac n cazul mprumutului euroobligatar exist numai obligaia plasrii titlurilor i posibilitatea de a le menine, n cazul eurocreditelor bncile se oblig s acorde efectiv o parte din mprumutul total. Mecanismul mobilizrii eurocreditelor const, n principal, din urmtoarele etape : stabilirea contractului ntre beneficiarul creditului i banca care coordoneaz operaiunea, acionnd ca mandatar al consoriului; organizarea de ctre banca lead manager a consoriului bancar care va acorda mprumutul; constituirea grupului de coordonare a operaiunii i stabilirea cotelor de credit ntre bncile consoriului; se ncheie contractul de credit; stabilirea condiiilor creditului, respectiv volumul creditului, costul acestuia, moneda n care se face creditarea, scadena; atragerea de fonduri pe termen scurt de ctre bncile ce constituie consoriul, pentru acoperirea cotelor lor; finalizarea operaiunii prin remiterea efectiv a fondurilor ctre beneficiar. n ultima perioad, o mare extindere au cptat eurocreditele cu rat a dobnzii flotant (roll-over credits). Costul acestor mprumuturi (D) include o component variabil, la care se adaug o marj la nivelul stabilit n momentul ncheierii contractului pe toat durata creditrii: D = d + spread ,unde:

d dobnda creditelor pe termen scurt (LIBOR) spread constant (n funcie de durata creditului, bonitatea clientului etc.). Aceast formul de calcul rezult din strategia acordrii acestor credite, respectiv atragerea de mprumuturi pe termen scurt pentru acoperirea creditului pe termen mediu. Modalitatile de acordare a creditelor in euro-devize Modalitatile de acordare a creditelor in euro-devize se pot prezenta sub doua forme : a) Sub forma conventiei de asistenta financiara (stand-by) ; b) Sub forma contractului de imprumut de tip Revolving. a)Conventia de asistenta este un anganjament care consta intr-o promisiune facuta de o eurobanca de a deschide solicitantului de credit, pentru o suma determinata, cu o dobanda stabilita in prealabil, suma ce o poate obtine daca, si in masura in care, apar nevoile de fonduri preconizate si daca eurobanca va dispune de eurodevize in momentul solicitarii. Eurobanca deschide solicitatorului o linie de credit, pentru o anumita perioada de timp. La expirarea perioadei conventia poate fi reinnoita, insa banca poate modifica coditiiile de creditare dupa situatia pietei, respectiv poate majora sau diminua nivelul dobanzii. Prin incheierea conventiei de asistenta solicitatorul de credit are certitudinea ca, la nevoie, va putea beneficia de credit in conditii prestabilite, pentru o anumita perioada de timp. b)Contractul de imprumul de tip Revolving consta dintr-un angajament ferm prin care banca se obliga, pentru o perioada de timp convenita, sa acorde solicitantului un imprumut in devize, pentru o suma determinata. La remiterea sumei reprezentand creditul ce fae obiectul angajamentului, debitorul semneaza bilete la ordin in favoarea bancii cu scadenta de 90, 180, 270 sau 369 de zile, la alegerea bancii. La scadentele respective biletele la ordin sunt preschimbate, deoarece, in general, scadenta biletelor la ordin este mai scurta decat scadenta imprumutului. La fiecare preschimbare, banca poate modifica dobanda, insa si debitorul are libertatea de a nu mai reinnoi biletele la ordin, daca socoteste dobanda prea ridicata sau daca obtine un imprumut cu dobanda mai redusa de la alta banca. In acest caz, imprumutul devine platibil la scadenta biletului la ordin chiar daca scadenta finala,conform contractului, era mai indepartata. Prin urmare, pe baza contractului Revolving creditul in eurodevize se acorda sub forma unor avansuri cu scadente in general de 3-6 luni, care se reinnoiesc la scadentele respective, daca debitorul accepta noul nivel al dobanzii. Spre deosebire de convenienta de asistenta conform careia banca nu-si ia o obligatie ferma, ci numai promite sa acorde suma ceruta daca va avea devizele solicitate, in contractul revolving ea isi ia angajamentul de a acorda suma solicitata, fie din resursele proprii,fie procurand devizele necesare, pana la concurenta imprumutului solicitat de pe piata internationala. Avantajele acestor mprumuturi se refer la: pentru debitori (cei care primesc mprumuturile)

ratele dobnzilor sunt mai bune dect cele existente pe piaa lor naional (datorit costurilor administrative mai sczute); mprumutul se poate rambursa ntr-o gam larg de modaliti; societile transnaionale beneficiaz de mprumuturi n eurovalute pe care nu le-ar putea angaja, n mod normal, din cauza ngrdirilor guvernamentale; pentru creditori (cei care acord mprumuturile)

reprezint o investiie sigur deoarece debitorii sunt guverne, bnci sau societi transnaionale puternice; nivelul de lichiditate este mare i diversificat pentru o gam larg de date de maturizare (de rambursare) pe termen scurt; ratele dobnzilor sunt mai mari dect cele la depozite pe pieele lor naionale, iar cheltuielile administrative sunt reduse datorit sumelor mari tranzacionate.

7. Euro-obligaiunile
Sunt obligaiuni cu o circulaie sporit internaional,ele fiind exprimate in alta moned dect cea a rii emitentului.Aceste titluri sunt emise de catre bnci importante sau de sindicate de bnci nfiinate anume pentru emisiunea respectiv ,iar oferta public este facut simultan n mai multe ri. Caracteristicile eurobligaiunilor sunt urmtoarele: ele sunt emise n afara rii n a crei moned sunt exprimate pot fi emise de ctre mprumutai domiciliai n orice ar pot fi achiziionate de ctre investitori din orice ar au puine restricii referitoare la emisiune si tranzacionare pot fi emise n orice moment i nu sunt susceptibile de a fi impozitate la surs Avantajul euroemisiunilor const n evitarea restriciilor impuse de anumite ri asupra plasrii titlurilor sau asupra mprumuturilor contractate de strini n moneda local. Euroobligaiunile se prezint sub mai multe variante:

euroobligaiuni directe(cu rata fix a cuponului);acestea ,dup cum arat numele,au aceeai doband pn la scaden,ceea ce permite calcularea mai sigur a venitului euroobligaiuni cu opiune la cumprare (callable),care permit emitentului s le rscumpere nainte de scaden

euroobligaiuni cu opiune la vnzare (puable) ,se utilizeaz atunci cnd emitentul dorete un termen mai lung dect este dispus investitorul. Euroobligaiuni cu rata dobnzii variabil,acestea au o rat a dobnzii variabil n funcie deLIBOR (piaa financiar englez specializat n negocierea dobnzilor ,unde se fixeaz un etalon de dobnd ,valabil pentru un timp).Utilizarea acestui tip de obligaiuni s-a redus n ultimul timp datorit riscului mare ,care a dus frecvent la pierderi.

mprumuturile n eurovalute pe termene lungi devin de fapt mprumuturi n euro-obligaiuni. Euro-obligaiunile constau n mprumuturi n obligaiuni exprimate n eurovalute cu termene de rambursare de 5 -7 ani, uneori mai scurte sau mai lungi (pn la 15 ani). Dobnzile pot fi fixe sau variabile, calculate n general pe baza unor dobnzi de referin (de pe piaa interbancar londonez sau de pe piaa interbancar a Zonei Euro). Acordarea mprumuturilor se realizeaz fie prin emisiune public (avnd ca intermediar de distribuire un sindicat de bnci, cu listarea ulterioar la una sau mai multe burse), fie prin plasament privat.

8.Concluzii
Piaa eurovalutelor a fost primit la nceput ca "un ru necesar" sau, mai mult, ca "un scandal monetar", ea sfidnd regulile monetare clasice. n primul rnd, piaa respectiv nu depindea de nici o autoritate monetar care s-i reglementeze funcionalitatea, bncile comerciale putnd angaja sub form de credite ntregul depozit sau cu rate minime de rezerv. n al doilea rnd, sumele de eurovalute emise concurau cu masa de moned naional intrat pe piaa internaional n mod normal, afectnd oferta i dereglnd cursul valutar. Dupa unii autori ,sub amenitarea de blocare in partea Oficiului bunurilor straine, detinerile de dolari apartinand URSS in SUA au fost fortate sa migreze la o alta banca din Vestul Europei ,pentru a fi protejate de controlul si vigilenta autoritatii monetare nordamericane.Asa au aparut eurodolarii, ca bresa efectuata de sovietici in sistemul bancar ,care,anterior , nu opera decat cu depunerile in propria moneda nationala. Motivatia functionarii si raspandirii eurovalutelor este legata de unele problema referitoare la profit, comoditate si siguranta.Insa principala cauza a raspandirii este socotita creditarea operata de banci in baza depozitelor preconstituite de catre clientii lor si prin care s-a realizat o spectaculoasa multiplicare a lor.

9.Bibliografie
1. Bran Paul, Costica Ionela Relatii financiare si monetare internationale, ASE Bucuresti.
2. Floricel Constantin Relatii valutar financiare internationale , Editura Didactica si

Pedegogica, Bucuresti , 1997.

3. Gaftoniuc Simona- Finante internationale, Editura Economic, Bucuresti,1997. 4. Moisuc Constantin, Ion Rosu Hamzescu , Claudia Baicu Finante si plati

internationale.Relatii financiar monetare internationale.Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006.

5. http://www.scritube.com/economie/finante/PIATAEUROVALUTELOR64201552.p

hp