Sunteți pe pagina 1din 5

PSIHOLOGIE GENERALA

Suport de curs

Psihicul ca forma a vietii de relatie Natura contradictorie a psihicului uman care ii confera un inalt grad de complexitate ridica serioase probleme in fata demersului de definire a lui. Complexitatea psihicului este relevata de seria de perechi de polaritati sub care apare: obiectiv si subiectiv, material si ideal, proces si produs, latent si manifest, determinat i determinant, cu desfasurari normale si cu desfasurari neobisnuite, foarte dificil de delimitat intre ele. Pentru a stabili natura psihicului uman si a-i surprinde identitatea este necesara raportarea psihicului la un criteriu exterior lui insusi (Zlate). Astfel, raportat la conexiunea sau interactiunea universala a lucrurilor, psihicul apare ca o forma sau o expresie a vietii de relatie, raportat la substratul lui material, apare ca o functie a materiei superior organizate, adica a creierului, raportat la realitatea inconjuratoare naturala, psihicul apare ca o reproducere in plan subiectiv a realitatii obiective, raportat la realitatea sociala a oamenilor, el releva conditionarea si determinarea socio-istorica si socioculturala. In baza acestor raportari se poate elabora ca definitie a psihicului: psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o re-producere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs al conditionarilor si determinrilor socio-istorice si socio-culturale (Zlate). Ca forma a vietii de relatie, psihicul isi releva natura prin relatiile sale cu: Realitatea fizica Realitatea fiziologica Realitatea sociala Numai in relatie cu aceste realitati omul isi construieste propria interioritate, in absenta unor asemenea relatii cu ambianta viata psihica poate fi serios perturbata. Acest lucru este demonstrat de experimentele de izolare si deprivare senzoriala si de experimentele cu privire la consecintele in plan comportamental ale deficitului de contacte sociale. In studiile lui Hebb, dupa 20 de ore de deprivare senzoriala subiectii manifestau tulburari emotionale, halucinatii, scaderea performantelor intelectuale. Studiindu-se consecintele in plan comportamental ale privarii de grija materna a unor pui de maimuta s-a observat ca in absenta totala a grijii materne apar tulburari comportamentale ca frica, tendinta
1

la izolare, agresivitate, absenta comportamentelor necesare satisfacerii trebuintelor sexuale, indiferenta si ostilitate. Faptul ca relatiile cu mediul social sunt importante pentru psihic este demonstrat si de copiii crescuti de animale salbatice (in special lupi) la care s-a observat conservarea atributelor biologice si absenta atributelor sociale. Relatiile psihicului cu substratul lui material, cu obiectele lumii materiale si sociale reprezinta atat cadrul de formare si dezvoltare a psihicului cat si instrumentul acestei formari. Relatia psihicului cu realitatea naturala, cu mediul fizic, este o alt relatie prin care psihicul isi releva natura. Si psihicul presupune reactie la stimulii din mediu dar reactiile psihice sunt diferite de cele non-psihice: reactiile nonpsihice au doar functia de a reflecta (oglindi) realitatea inconjuratoare si stimularile care vin de la ea, pe cand reactiile psihice indeplinesc functia principala de a re-produce realitatea naturala, de a o produce din nou in plan ideal i subiectiv. (Zlate). Reflectarea psihica este ideala (psihicul este impalpabil), activa (produce atat schimbarea obiectului reflectat cat si a subiectului ce reflecta), subiectiva (tine de interioritatea subiectului, filtreaza, asimileaza, selecteaza informatia in functie de starile sale). Reflectarea psihica se individualizeaza in functie de: continut, forma, mecanisme si functii. Continutul reflectarii subiective este obiectiv, de natura informationala. Individul asimileaza informatiile si produce modelul intern al lumii externe. Unele procese psihice au un continut informational simplu, altele un continut informational complex (perceptie-gandire). Forma reflectorie este ideal-subiectiva, ireductibila la obiectul concret si conditionata de caracteristicile organizarii structural-dinamice proprii individului, se diversifica de la un proces la altul - la unele este imaginea, la altele conceptul si la altele trairea. Mecanismele reflectarii psihice reprezinta un ansamblu de operatii, procedee si procese de extragere, prelucrare, stocare, transformare, integrare si utilizare a informatiei. Sunt de natura neurofiziologica (reflexe, stereotipuri dinamice, excitatia, inhibitia), de natura psihologica (deprinderi, invatarea). Functiile reflectarii psihice sunt: de semnalizare (informare, orientare), de analiza, comparare, clasificare si evaluare a semnalelor (raspunsuri), de integrare (asamblare, sinteza, corelare). Psihicul nu are doar capacitatea de a re-produce realitatea (de a o oglindi) ci si de a o crea adica a oferi la iesire mai multa informatie decat la intrare ceea ce exprima si mai clar natura psihicului. Mediul social are o pondere hotaratoare in dezvoltarea psihica a individului, in acest cadru avand loc si influentarea activa: educatia. Psihologul francez Emile Durkheim vorbea de o dualitate a naturii umane, homo duplex. Potrivit acestei conceptii in fiecare individ exista doua fiinte, una individuala si alta sociala. Procesul aparitiei si dezvoltarii speciei umane (antropogeneza) si formarea si dezvoltarea functiilor psihice la om (psihogeneza) ilustreaza conditionarea social-istorica a psihicului uman. Fenomenele psihice primare, comune pentru om si animal, sunt doar

conditionate social-istoric, ele putandu-se dezvolta pana la un anumit nivel calitativ si in afara influentelor sociale. Deci, nimic din organizarea psihica a omului nu se realizeaza si nu se produce in afara unei conditionari sociale. In om nu exista nimic psihic care sa nu fi fost conditionat social. Socialul conditioneaza, filtreaza si modeleaza biologicul uman. In afara mediului social, copilul nu se umanizeaza si in esenta ramane la nivelul animal. Influenta factorilor socio-culturali asupra psihicului a fost evidentiata prin 2 tipuri de studii, si anume: a) surprinderea specificului uman al unor functii psihice comune pentru om si animal; b) surprinderea variatiilor socio-culturale ale functiilor psihice. Aceste studii au demonstrat ca fenomenele psihice sunt inegal influentate social: cele primare, comune omului si animalului, sunt doar conditionate social, cele superioare sunt determinate social-istoric. De exemplu, la copiii crescuti de animale, capacitatile senzoriale s-au dezvoltat calitativ in afara influentelor sociale, in schimb gandirea si limbajul nu s-au dezvoltat. Influenta culturii asupra personalitatii in formare sunt: - influente care deriva din comportamentul, modelat cultural, al altora fata de copil care incep sa actioneze inca din momentul nasterii; - influente care deriva din observarea sau invatarea sistemica de catre individ a modelelor de comportament caracteristice societatii sale. Psihologia trebuie sa fie in egala masura preocupata de procesele de socializare, de relatia cultura-personalitate, de schimbarea culturala si de consecintele contactului intre culturi. Niveluri structural - functionale ale psihicului

Constiinta

Constiinta este una dintre cele mai importante ipostaze ale vietii psihice a individului, cand afirmata, cand negata cu vehementa. Ea a fost cand redusa la o simpla functie psihica, numita deseori ,,vigilenta, cand exstinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice. Constiinta este o expresie a functiilor de cunoastere superioare, un complex de semnificatii purtate de semnale si simboluri, formate in contactul si confruntarea la cel mai inalt nivel dintre subiectiv si obiectiv, dintre subiect si obiect. Constiinta nu este numai un produs, o rezultanta a unor evenimente, ci este un fenomen, o realitate subiectiva, care se confirma prin eficienta sa in activitatea omului.
3

Etape in definirea constiintei Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din faptul ca se manifesta in experientele personale, nefiind de regula, accesibila altuia. Dupa Mielu Zlate, in definirea constiintei au fost parcurse 3 etape: Prima etapa se inscrie in intervalul de la inceputurile psihologiei stiintifice pana in anii 1930. Definitiile cele mai semnificative sunt: a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii. a fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze. a fi constient inseamna a te adapta cu usurinta la noile solicitari. a fi constient inseamna a te putea autosupravghea (a putea relata propria experienta). Etapa a doua cuprinde perioada anilor 1940 1960 si evidentiaza o conceptie profunda privitoare la constiinta: ,,constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea. Etapa a treia incepe cu anii 1970 si se continua si in zilele noastre. Se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei. Subconstientul

Etape in definirea subconstientului Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatie sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se conserva amintirile, deprinderile, automatismele, deci toate actele care au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, putand insa sa redevina active, sa depaseasca pragul constiintei. In etapa a doua s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii. In afara de surprinderea caracterului dinamic al subconstientului, se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct de constient si de inconstient. Principalele trasaturi ale subconstientului sunt: latenta si potentialitatea (continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta); coexistenta cu constiinta

facilitarea, servirea constiintei filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul.

Subconstientul nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme. El nu doar conserva, ci poate prelucra, restructura, crea.

Inconstientul

Sigmund Freud este cel care propune inconstientul ca obiect de cercetare al psihologiei. Psihologia contemporana defineste inconstientul intr-o maniera pozitiva, ea fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii. Au fost putini autori care au subliniat rolul si valoarea pozitiva a inconstientului in procesarea informatiilor, in rezolvarea problemelor si in actele de creatie. Relatia dintre constient si inconstient Fiecare dintre cele doua niveluri de organizare structural-functionale ale psihicului isi are propriile sale continuturi, mecanisme si legitati specifice. Intre constient si inconstient exista trei tipuri de relatii: circulare (oricare dintre continuturile constientului trece in inconstient); de subordonare integrativa; de echilibrare (presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si cele inconstiente, fara predominarea unora sau altora).