Sunteți pe pagina 1din 5

Alexandru Lăpuşneanul - un personaj romantic

Motto: (…)romanticul e un <<monstru>> în toate: un monstru de frumuseţe sau de urâţenie, de bunătate ori de răutate, ori de toate acestea amestecate(…).

Clasicism, romantism, baroc)

(G. Călinescu,

Eseul liber (nestructurat) este o compunere şcolară, în cerinţa căreia se indică o temă ce trebuie tratată. Autorul eseului este cel care hotărăşte asupra aspectelor importante, necesare a fi puse în evidenţă prin abordarea temei.

Eseul liber permite manifestarea creativităţii în cel mai înalt grad. El poate fi evaluat fie pentru calitatea şi consistenţa argumentelor aduse, fie pentru originalitate, pentru posibilitatea de a realiza asocieri cu alte creaţii ale aceluiaşi autor sau ale unor autori diferiţi.

Obiectivele

urmărite

în

redactarea

unui

eseu

liber

(nestructurat)

sunt

următoarele:

Capacitatea de a compara viziuni asupra unei teme , specii literare;

Capacitatea de susţinere argumentată a unui punct de vedere cu o pronunţată notă personală;

Capacitatea

anterior.

Tema:

de

a

aplica,

în contexte

noi,

cunoştinţele

dobândite

În studiul Clasicism, romantism, baroc de G. Călinescu, autorul stabileşte, cu multă vervă disociativă, trăsăturile personajului clasic şi ale personajului romantic. Extrage din această lucrare elementele caracteristice pentru fiecare tip de personaj şi identifică, prin raportare la studiul călinescian, principalele trăsături ale personajului Alexandru Lăpuşneanul, din nuvela lui Costache Negruzzi.

Scrie, după ce ai parcurs toate aceste etape, un eseu liber intitulat:

,,Alexandru Lăpuşneanul – un personaj romantic”.

Alexandru Lăpuşneanul, personajul principal şi eponim al nuvelei de Costache Negruzzi, se află în centrul acţiunii nuvelei, celelalte personaje şi evenimentele care au loc îndeplinesc rolul de a creiona caracterul său. Deşi, pe alocuri, trăsăturile personajului clasic intervin, consider că romatismul personajului principal este mult mai nuanţat atât prin atmosfera romatică pe care o conturează ,,realizările” lui Alexandru Lăpuşneanul, şi anume: măcelul boierilor, piramida de capete, moartea personajului, cât şi prin contrastul dintre Lăpuşneanul şi doamna Ruxandra. În consecinţă, am recurs la raportarea la studiul Clasicism, romantism, baroc de G. Călinescu pentru a demonstra trăsăturile pregnante ale personajului romantic ,,văzute prin ochii” lui Alexandru Lăpuşneanul.

Să pornim de la faptul că romanticul, spre deosebire de clasicul

perfect sănătos, este dezechilibrat şi bolnav, după cum susţine G. Călinescu în studiul său. Alexandru Lăpuşneanul este anormal tocmai prin ahtierea după sânge vărsat de care dă dovadă pe parcursul nuvelei istorice de Costache Negruzzi. Încă din incipitul nuvelei se remarcă neclintirea caracterelui său: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul a

căruia ochii scânteiră ca un fulger(

,,nebun”, dar este un intelectual şi are capacitarea de a disimula. Pe de o parte, personajul eponim al nuvelei este înconjurat de mister, de o frumuseţe stranie, având însă o statură impunătoare, ceea ce îl leagă de clasicism: Boierii, câţi i-au mai lăsat vii, numai frica morţii îi mai ţine, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga şi-l vor lăsa. Pe de altă parte, preferinţa în materie de profesii în romantism este îndreptată spre cele de proletar, călugăr, militar, nobil, bufon, puşcăriaş – Alexandru Lăpuşneanul îţi merită poziţia socială prin întruchiparea unui personaj unic, complex. Lăpuşneanul vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice, intrând astfel în categoria personajelor romantice. Negruzzi împinge în prim plan faptele să vorbească, printr-o concizie clasică, într-un dialog viu, de o rară autenticitate. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fină observaţie a gesturilor, a mimicii se dezvăluie toată mişcarea psihologică a viitorului tiran. Totodată sensibilitatea personajului

Lăpuşneanul este cu adevarat

).

romantic iese în evidenţă prin implicarea afectivă a personajului central al nuvelei: dar îndată stăpânindu-se, se plecă şi rădicând pre Ruxandra de jos:

Doamna mea! îi zise. Să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune ca, zău, nu ştiu ce se poate întâmpla(…).

În plus, putem observa, tot prin comparaţie şi contrast, că romanticul

nu este un om obişnuit, ordinar, ci este un ,,monstru” în adevaratul sens al

cuvântului, pe când clasicul se regăseşte printre oamenii de rând, canonici. Astfel, Lăpuşneanul, prin mijloacele la care recurge, totul fiind pentru el o răzbunare ludică, îngrozeşte lectorul, dar conturează atmosfera romantică:

Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei(…); până ce făcu o piramidă mare de patruzeci şi şepte capăţine, vârful căria se închia prin capul unui logofăt

mare(…). De altfel, dorinţa de putere n-ar valora nimic dacă n-ar fi susţinută

de o serie de alte calităţi care să-i dea posibilitatea de manifestare şi dintre

acestea, cea mai importantă este abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane. Abilitatea de a face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi şi care, personal, nu-l angajează cu nimic, fiind expert în arta disimulării, o alta caracteristică a Romantismului. Tot de aceasta ţine şi capacitatea de a-şi stăpâni impulsurile violente, atunci când are ceva de câştigat de pe urma acestui lucru. Este expert în manipulare şi declară cu cinism acest lucru atunci când, la început, hotărăşte să-i cruţe, deocamdată, pe boieri, şi pe

Moţoc în special: „te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului”. Lăpuşneanul a venit în ţară cu anumite intenţii care sunt pline de patima răzbunării, acest lucru punând în evidenţă un personaj diabolic, studiul călinescian reliefând faptul că romanticul e subom ori supraom, înger sau demon. De asemenea, Lăpuşneanul se conturează ca

un adevărat personaj tragic. El îndeplineşte toate caracteristicile personajului

tragic din teatrul vechii Greci.

Mai mult decât atât, în timp ce clasicul deţine mijlocul întotdeuna, romanticul preferă extremele, fiind mistic adeseori, ateu, istoric, biografic. Prin urmare, faptul că nuvela scrisă de Costache Negruzzi este una istorică, cu nuanţe biografice, personajul eponim, Alexandru Lăpuşneanul, prin

preocupările sale, prin tot ceea ce întreprinde dă o notă aparte lumii literare

a textului, o duce spre fantastic prin atmosferă şi caută ineditul:

Lăpuşneanul, mugind ca un taur ce vede trunchiul şi securea ce are să-l lovească, voi a se înturna cu faţa spre părete(…) nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei. Astfel, în ultimul capitol, personajul este surprins bolnav, pe patul de moarte. Delirând, cere iertare de la Dumnezeu şi

doreşte să fie călugărit. Un personaj obsedat în aşa măsură de puterea temporală, de aici şi acum, e limpede că nu poate fi prea preocupat de viaţa de apoi. Doar în pragul morţii sale hotărăşte, ca un fel de troc, ca în cazul că va scăpa, să abdice şi să se călugărească, pentru ca, de îndată ce această ameninţare îşi pierde caracterul iminent, să dispară şi căinţa şi să îşi retracteze promisiunea, redevenind, potenţial, violent. Într-un moment de luciditate este prins de o furie nebună şi ameninţă cu moartea fiului său. Degradarea psihologică a personajului atinge un punct maxim în acest moment, personajul este de-a dreptul dezumanizat. Moartea personajului marchează un alt moment din tragedia greacă antică şi anume thanathosul. Suferinţa fizică a personajului este dublată şi de suferinţa sufletească, Lăpuşneanul este sensibilizat, nu doreşte să audă nimic din ce-a făcut. Este clipa adevărului, o clipă sacră. Moartea personajului produce o stare de purificare pe care o exprimă catharsisul în tragedia greacă. Cu toate că romanticul, cum este de altfel şi Lăpuşneanul, nu poate să fie pur romantic, trăsăturile clasice punându-şi amprenta în personalitatea antieroului literaturii române, independenţa, jocurile de imagini, dramatismul, oniricul, terificul sunt mai presus de orice în nuvela lui Costache Negruzzi şi îl creionează ca atare pe tiranul domnitor.

Aşadar, personajul central şi eponim al nuvelei Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, merită, în ceea ce mă priveşte, titlul de personaj romantic, având în vedere premisele enumerate mai sus. Nu numai complexitatea personajului principal, ci şi rigurozitatea de care dispune nuvela în prezentarea evenimentelor şi a relaţiilor existente la un moment dat au menierea de a crea o graniţă între clasic şi romantic, chiar dacă în realitate nuanţele clasicismului sunt resimţite în opera epică propriu-zisă.

„(ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL=)Sufletul unui bolnav ce-şi află alinarea unei suferinţe tainice numai la vederea şi auzul suferinţei altora”- Nicolae Iorga

Bibliografie:

Alexandru Lăpuşneanul- Costache Negruzzi, Editura Minerva, Bucureşti, 1979

Principii de estetică (Clasicism, romantism,baroc)- G. Călinescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti , 1968