Sunteți pe pagina 1din 33

Termenele procedurale

Notiunea si rolul termenelor de procedura In limbajul juridic conceptul de termen nu este propriu dreptului procesual civil. In dreptul substantial prin termen se desemneaza, in general, momentul cand o obligatie se stinge sau devine exigibila^1 . In acceptiunea sa procesuala notiunea de termen evoca durata de timp, stabilita de lege sau de judecator, inauntrul caruia trebuie indeplinit sau dimpotriva este oprita intocmirea unui anumit act de procedura. Legea reglementeaza in mod amanuntit continutul si modul de indeplinire a actelor de procedura dar, ea prevede nu numai cum trebuie facut actul de procedura, ci determina si cand trebuie facut, adica stabileste anumite termene ce se impun si ele a fi respectate. De altfel, in literatura s-a precizat ca in esenta sa termenul nu este decat o conditie extrinseca pentru validitatea anumitor acte de procedura, deci tot "o forma de procedura"^2 . Termenele joaca un rol foarte important in proces, pentru ca: - interesul legitim al partilor si interesul social cer ca desfasurarea procesului in timp sa fie cat mai limitata, pentru a se pune cat mai devreme capat unei stari de fapt care tulbura bunele relatii sociale si, o data ce hotararea a ramas definitiva, partea care a castigat procesul sa o poata pune in executare, realizandu-se astfel in mod concret dreptul sau, ori atat timp cat este deschisa calea de atac a recursului hotararea nu este definitiva. Iata de ce partile sunt obligate sa declare recursul intr-un anumit interval de timp, sub sanctiunea de a pierde acest drept^3 . - este necesar ca partile sa-si poata pregati temeinic apararea lor, sa nu fie surprinse. Si pentru apararea acestor interese exista termene inauntrul carora este oprita o anumita procedura de judecata sau de executare silita^4 . Este limpede ca interesul general reclama solutionarea cu celeritate a procesului civil si restabilirea grabnica a drepturilor subiective. In acest fel termenele au menirea de a impulsiona desfasurarea procesului civil si de a limita toate acele situatii care ar putea conduce la intarzierea judecatii. De aceea se poate afirma ca cel mai adesea termenele sunt statornicite pentru a tarmuri in timp exercitiul unui drept sau pentru a restrange limitele de timp in care se pot indeplini anumite formalitati procedurale. Concilierea celor doua interese - interesul general si interesul partilor - se realizeaza numai prin stabilirea de catre lege a unor termene cu o durata medie^5 . Clasificarea termenelor de procedura Termenele judecatoresti sunt acelea pe care instanta le stabileste in cursul procesului. Aceste termene se caracterizeaza prin aceea ca ele pot fi schimbate, reduse sau prelungite de instanta de judecata, in functie de necesitati. Astfel, de pilda, in ipoteza in care paratul locuieste in strainatate instanta poate stabili un termen mai indelungat (art. 1141 alin. 4 C. proc. civ.)^1 . Dupa modul in care sunt stabilite, termenele sunt legale, judecatoresti si conventionale^2 .

a) Termenele legale sunt acelea pe care legea stabileste in mod expres (de ex. art. 22, art.89, art.170, art. 186, art.209, 248, art.301 etc.). In principiu aceste termene sunt fixe, nu pot fi largite sau scurtate de judecator ori de parti. Fixitatea termenelor de procedura constituie o caracteristica importanta a tuturor termenelor legale. Asa sunt, de pilda, termenele pentru exercitarea cailor legale de atac, precum si majoritatea termenelor stabilite in materia executarii silite. Legea permite judecatorului sa mareasca sau sa micsoreze durata unui termen legal numai in mod exceptional. Astfel de pilda, termenul pentru declararea recursului poate fi prelungit cu inca cinci zile daca presedintele instantei apreciaza ca cererea de recurs nu indeplineste conditiile prevazute de lege; inauntrul acestui termen partea va putea reface cererea de recurs (art. 303 alin. 5 C. proc. civ.)^3 . Legea permite ;i scurtarea acestuia (de ex.art.89 alin. 1 in legatura cu termenul pentru inmanarea citatiei) si de aceea astfel de termene sunt denumite termene legale imperfecte. b) Termenele judecatoresti sunt acelea pe care le fixeaza instanta in cursul solutionarii procesului, pentru infatisarea partilor, pentru prezentarea martorilor, pentru o cercetare locala etc. ^4 . c) Exista si unele termene procedurale conventionale, respectiv cele in stabilirea carora vointa partilor are un rol determinant. Asa este cazul termenului solicitat si stabilit de ambele parti pentru executarea unei tranzactii^5 sau termenul arbitrajului care, potrivit art.341 alin.2 C. proc. civ. se fixeaza de parti^6 . Durata curgerii termenelor Termenele procedurale au un punct de plecare care este momentul de la care termenul incepe sa curga si un punct de implinire^1 . Care este punctul de plecare al termenului de procedura? Raspunsul la aceasta intrebare ne este oferit de chiar art. 102 C. proc. civ, text care instituie un principiu in aceasta materie. Potrivit acestui text: "Termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura daca legea nu dispune altfel". In alte cazuri insasi legea, art. 102 alin. (1) partea finala C. proc. civ., permite ca termenul sa curga de la alta data decat cea a comunicarii actelor. Exemplu de astfel de cazuri: art. 284 alin. (2) prevede ca termenul de apel curge chiar daca comunicarea hotararii a fost facuta o data cu somatia de executare, sau la alin. (3) prevede situatia in care partea face apel inainte de comunicarea hotararii, caz in care hotararea se considera comunicata de la data depunerii cererii de apel. Rezulta ca in aceste cazuri comunicarea actului care constituie punctul de plecare al termenului este inlocuita cu alte acte, care constituie ele puncte de plecare a termenului (depunerea cererii de apel sau de recurs, comunicarea somatiei de executare)^2 . De asemenea, potrivit art. 582 alin. 1 C. proc. civ. ordonanta este supusa recursului, iar termenul curge de la pronuntare atunci cand ea s-a dat cu citarea partilor^3 . Potrivit art. 101, termenele curg in principiu de la comunicare daca legea nu dispune altfel. Astfel, s-a discutat in trecut, in cazul cailor de atac, cand termenul se calculeaza de la comunicarea hotaririi, daca termenul poate sa curga si de la un alt act, echivalent, care

aiba acelasi efect ca cel prescris de lege. S-a sustinut ca, intrucat, potrivit legii, termenul de recurs curge de la comunicarea hotararii, daca partea declara recurs inainte de comunicare si acest recurs se respinge fara a se fi judecat in fond - de ex., este anulat ca netimbrat sau perimat - partea ar putea introduce un al doilea, eventual un al treilea recurs pana ce se comunica hotararea sau se judeca in fond recursul. Aceasta solutie nu a fost primita de practica judiciara, deoarece s-a spus ca dreptul de a exercita o cale de atac este unic si se epuizeaza o data ce a fost exercitat. Codul din 1948, a prevazut trei situatii in care se aplica principiul echipolentei: 1) Potrivit art. 301, in cazul cand recursul a fost introdus inainte de comunicare, hotararea se considera comunicata o data cu depunerea cererii de recurs. in acest fel, desi partea a introdus calea de atac, i se mai pune la dispozitie un termen, adica termenul legal ce l-ar fi avut dupa comunicare. Ea poate, inauntrul acestui nou termen, sa introduca o cerere noua sau sa indrepte greselile si omisiunile celei deja introduse. 2) Potrivit aceluiasi text, daca s-a comunicat hotararea o data cu somatia de executare, aceasta comunicare care a avut alt obiectiv este valabila si pentru calcularea termenului de recurs. 3) Potrivit art. 102, termenele incep sa curga impotriva partii care a cerut comunicarea de la data cand a cerut-o. De exemplu, daca actiunea a fost admisa in parte si reclamantul a cerut sa se comunice hotararea paratului, pe data cand a formulat aceasta cerere el este considerat ca a avut cunostinta de hotarare^4 . Punctul de indeplinire este acela in care efectul termenului se realizeaza. Din acest moment inceteaza posibilitatea de a mai exercita dreptul in vederea caruia termenul fusese acordat (in cazul termenelor imperative), sau dimpotriva, se naste dreptul de a savarsi anumite acte procedurale (in cazul termenelor prohibitive)^5 . Termenele se caracterizeaza prin fixitate si continuitate^6 : 1. Termenele legale in principiu sunt fixe, adica nici partile si nici judecatorul nu le pot scurta sau mari^7 . In cazurile cand legea permite judecatorului sa scurteze sau sa prelungeasca termenul, o face expres, cum sunt cazurile aratate in art. 114 pentru depunerea intampinarii si 303 pentru recurs. Regula fixitatii nu se aplica termenelor judecatoresti, care pot fi preschimbate^8 . 2. Termenele sunt continue, adica ele curg, in principiu, fara posibilitate de intrerupere de la prima pana la ultima zi. Incapacitatea nu suspenda si nici nu intrerupe termenul impotriva incapabililor care sunt aparati prin reprezentantii lor legali. ^9 In pofida fixitatii si continuitatii lor termenele de procedura sunt totusi susceptibile de intrerupere si suspendare. Intreruperea si suspendarea termenelor de procedura reprezinta o exceptie de la regula enuntata anterior. Datorita caracterului cu totul exceptional intreruperea si suspendarea nu poate fi prezentata ca o caracteristica a termenelor de procedura. De altfel, in materie procedurala cauzele de intrerupere si suspendare nici nu sunt sistematizate de legiuitor ca si in domeniul prescriptiei dreptului la actiune^10 . Cauzele de intrerupere pot fi^11 : a) cauze generale - sunt cauzele ce privesc termenele legale imperative;

- potrivit art. 103 alin. (1) neexecutarea ori neindeplinirea oricarui act de procedura in termenul legal, datorita unei imprejurari mai presus de vointa partii. Textul cere ca partea sa faca inclusiv dovada ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa sa, deci un obstacol peste care nu a putut trece, de exemplu, starea de razboi, boala grava, detentiunea^12 etc., fara ca ea sa poata comunica cu cineva. Intr-un asemenea caz de forta majora, actul de procedura se va putea indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii, partea justificand in acelasi termen instantei printro cerere care au fost motivele impiedicarii^13 . - cand actul care constituie punctul de plecare al termenului este declarat nul sau cand datorita unei imprejurari fortuite, nu se mai poate face dovada acelui act^14 , (exemplu actul de comunicare a hotararii a fost declarat nul sau dovada comunicarii hotararii nu mai poate fi facuta, si in felul acesta este compromis termenul de apel sau de recurs care curge de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel). Conform art. 104 C. proc. civ., actele care au fost trimise instantelor judecatoresti prin posta, se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de indeplinirea lui. b) cauzele speciale - prevazute expres de lege: - potrivit art. 249 C. proc. civ. - perimarea se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes; - termenul de apel se intrerupe prin moartea partii care are interes sa faca apel (art. 285 alin. (I) C. proc. civ. ^15 . In aceasta situatie se face o noua comunicare, dar pe numele mostenirii si nu ai mostenitorului, intrucat la aceasta data nu se cunoaste mostenitorul, caruia, dupa dezbaterea mostenirii, i se va atribui bunul ce face obiectul litigiului. in acest caz, nu se va arata numele si calitatea fiecarui mostenitor, iar termenul de apel va incepe sa curga din nou de la data noii comunicari. Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti, ori in caz de mostenire vacanta, termenul curge din ziua in care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu (art. 285 alin. (2) C. proc. civ.). - la moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. in acest caz, potrivit art. 286 C. proc. civ., se va face o noua comunicare partii, la domiciliul acesteia , iar termenul de apel va incepe sa curga din nou de la aceasta data. Suspendarea termenului de procedura inseamna oprirea cursului termenului, pe perioada existentei unor situatii expres prevazute de lege. La incetarea acestor situatii, termenul isi reia cursul, in calcul fiind luat si termenul scurs inainte de suspendare. Asa de exemplu in cazurile de suspendare a judecatii, potrivit prevederilor art. 243 si 244 C. proc. civ., cand in mod normal nu pot opera termenele procedurale, pentru realizarea actelor de procedura, exemple: la moartea mandatarului uneia dintre parti cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii la instanta, la punerea uneia dintre parti sub interdictie, la incetarea functiei tutorelui sau curatorului, prin declararea in stare de faliment a uneia dintre parti si cand falitul trebuie sa fie reprezentat prin judecatorul sindic, cand dezlegarea pricinii atarna in tot sau in parte de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati sau cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea^16 .

Calcularea termenelor procedurale Uneori socotirea termenului se face de la ziua limita spre ziua de la care incepe, cum este cazul termenelor prohibitive sau cel al termenului fixat pentru primirea citatiei. Astfel, potrivit art. 89, citatia trebuie inmanata partii cu cel putin 5 zile inainte de termen. Daca, de exemplu, termenul de judecata este fixat pentru ziua de 10 aprilie, citatia va trebui inmanata cel mai tarziu la 4 aprilie, pentru ca partea sa aiba 5 zile libere inainte de termen^1 . Cand termenele se sfarsesc intr-o zi de sarbatoare legala sau intr-o zi cand serviciul este suspendat, termenul se prelungeste pana la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza (art. 101 alin. ultim). Termenele pe zile se socotesc intotdeauna pe zile intregi. Totusi, daca partea depune actul de procedura dupa ora de inchidere a registraturii, desigur ca va pierde ziua, caci actul se va inregistra abia dupa o noua prezentare. Intr-o astfel de situatie, il poate depune la posta (art. 104)^2 . Sistemul adoptat de legiuitorul roman este avantajos si se impune cu deosebire in cazul termenelor avand o durata relativ scurta. Acest sistem se intemeiaza, in esenta, pe ideea ca termenul de procedura trebuie sa fie integral si efectiv. Regula termenului calculat pe zile libere se aplica tuturor termenelor de procedura calculate pe aceasta unitate de timp (pe zile). Observam ca in aceasta privinta legea nu face distinctie intre termenele imperative si cele prohibitive. Totusi in literatura de specialitate mai veche s-a apreciat ca sistemul analizat nu este aplicabil in cazul termenelor prohibitive^3 . . Sanctiunile procedurale Precizari preliminare In pofida rolului care revine sanctiunii in dreptul nostru, acest concept nu este, asa cum judicios s-a remarcat suficient elaborat din punct de vedere teoretic^1 . Totusi, intr-o formula de maxima generalitate, un cunoscut autor a definit sanctiunea ca "o masura luata impotriva dorintei sau vointei aceluia care incalca dispozitiile normelor de drept"^2 . Aceasta definitie este sugestiva in determinarea unui concept a carei prezenta se regaseste la nivelul intregului sistem de drept. In materie procesual civila sanctiunile procedurale reprezinta "masuri cu caracter de constrangere menite sa garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele si conditiile dupa care trebuie sa se desfasoare activitatea judiciara in pricinile civile"^3 . Sanctiunile vizeaza toate actele de procedura, deci atat actele instantei, cat si ale partilor sau altor participanti la proces. Dar, ele difera dupa insemnatatea formei procedurale pe care o protejeaza si dupa interesul care impune respectul acelei forme^4 . Distingem astfel urmatoarele sanctiuni: - nulitatea actului de procedura; - decaderea din termenul prevazut pentru indeplinirea actului; - perimarea cererii prin care a fost investita instanta; - prescriptia dreptului de a obtine executarea silita; - sanctiunile pecuniare; - sanctiunile disciplinare;

- obligatia de. a completa sau reface actul indeplinit fara respectarea dispozitiilor legale; - obligatia de. a despagubi partea vatamata prin incalcarea formelor procedurale. Sanctiunile procedurale au in toate situatiile un rol deosebit de important, intrucat ele sunt destinate sa contribuie la o optima administrare a justitiei. Fara existenta unor sanctiuni procedurale activitatea judiciara, bazata pe confruntarea unor interese contradictorii, nu s-ar putea realiza in conditii proprii unui stat de drept. Consacrarea drepturilor si obligatiilor procesuale ar ramane doar formala, in lipsa unor sanctiuni care sa intervina pentru a impune o conduita adecvata a participantilor la activitatea judiciara^5 . Exista insa deosebiri intre efectele sanctionatorii ale conduitei inadecvate si/sau in contradictie cu legea. Nulitatea actelor de procedura Conceptul de nulitate procedurala Prin nulitate se desemneaza, in general, sanctiunea ce se poate aplica in cazul nesocotirii anumitor dispozitii legale^1 sau "mijlocul tehnic prevazut de lege pentru a asigura respectarea conditiilor de validitate a actului juridic"^2 . Din punct de vedere strict procedural, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul actului de procedura care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in total sau in parte de efectele firesti^3 . Nulitatea este cea mai importanta sanctiune pentru incalcarea normelor procedurale este nulitatea actului, adica actul este lipsit, in total sau in parte, de efectele sale firesti si aceasta nulitate opereaza uneori de drept, alteori la cererea partii vatamate; astfel ea poate constitui chiar temeiul unor cai de atac (recurs, contestatie in anulare) ^4 . a) Potrivit art. 105 Cod proc. civ., actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule. Prevederile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., nu se aplica si la alte situatii, cum ar fi de exemplu cazul in care completul de judecata a fost alcatuit gresit, exemplu doi judecatori in loc de unul sau invers, deoarece competenta se raporteaza la instanta si nu la completul de judecata si de asemenea normele ce reglementeaza alcatuirea completului de judecata sunt norme de organizare judecatoreasca si nu de competenta^5 . b) Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. In legatura cu aceasta cauza de nulitate a actelor de procedura, in literatura de specialitate exista pareri diferite cu privire la prezumtia legala de vatamare si care deci, nu trebuie dovedita. Majoritatea autorilor, la care ne alaturam, considera ca suntem in prezenta unei nulitati neconditionate^6 .

Au existat si opinii^7 potrivit carora, in ipoteza de la art. 105 alin. (1) C. proc. civ., exista nulitate conditionata de producerea unei vatamari, justificandu-se prin aceea ca desi in procedura mentionata nu este prevazuta cerinta vatamarii, exista multe alte situatii in care vatamarea este prezumata, chiar fara o indicatie expresa in acest sens, cum ar fi, de exemplu, in cazul incalcarii principiilor dreptului procesual civil, ori cazul in care hotararea este nula pentru ca a fost data de alti judecatori decat cei care au judecat fondul, ori prevederea de la art. 197 C. proc. penala care consacra nulitatea actului de procedura sub conditia vatamarii care nu poate fi inlaturata altfel. Intr-adevar, in materie procesual penala art. 197 alin. 1 C. proc. pen. arata ca incalcarile dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci cand s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act^8 . Asadar, chiar si in materie penala nu orice incalcare a legii poate conduce la anularea actului astfel indeplinit. In acest sens, in practica judiciara s-a apreciat, in mod corect, ca nu este lovita de nulitate citarea, desi in citatia emisa nu s-au indicat denumirea strazii si numarul casei unde locuieste inculpatul (asa cum prevede legea), totusi, agentul procedural a identificat domiciliul celui citat si, in final, a reusit sa realizeze procedura de citare. In exemplul dat, desi legea a fost incalcata in ceea ce priveste datele pe care trebuie sa le cuprinda citatia, citarea ramane valabila deoarece nu s-a produs nici o vatamare in drepturile celui citat, acesta din urma avand posibilitatea sa ia cunostinta de termenul la care avea loc judecata si sa-si organizeze apararea^9 . In doctrina s-a exprimat insa si punctul de vedere potrivit caruia, prin expresia judecator necompetent urmeaza a se intelege atat alcatuirea gresita a completelor de judecata, cat si necompetenta propriu-zisa a instantei. Aceeasi interpretare o intalnim uneori si in practica instantelor judecatoresti. Un alt autor arata ca hotararea si celelalte acte de procedura vor fi nule si in cazul in care instanta a fost alcatuita din persoane care, neavand competenta profesionala necesara nu erau de fapt judecatori (nu indeplineau conditiile legii de organizare judecatoreasca) ^10 . Fata de clasificarea legilor de procedura, in functie de obiectul reglementarii lor in legi de organizare judecatoreasca, legi de competenta si legi de procedura propriu-zisa, socotim ca aceasta interpretare nu poate fi retinuta^11 . In acest caz se cer deci, a fi indeplinite cumulativ, trei conditii^12 : 1. actul de procedura sa fie indeplinit cu neobservarea formelor legale, sau de un functionar necompetent, indiferent daca aceste forme la care se refera textul din cod privesc elemente exterioare actului (exemplu, forma scrisa s.a.) sau interioare ori intrinseci (exemplu, citatia nu cuprinde mentiunea referitoare la instanta la care trebuie sa se prezinte cel citat ori la termenul de judecata). De asemenea, nu se cere ca respectivele forme sa fie reglementate prin norme imperative sau dispozitive. Prin referirea legiuitorului la "formele legale" s-a urmarit includerea intr-un concept generic a tuturor regulilor de drept procesual civil. De aceea s-a remarcat, pe buna dreptate, ca prin forme de procedura trebuie intelese toate dispozitiile, normele, regulile., care privesc mersul proceselor inaintea justitiei, tot ce legea prescrie ca trebuie urmat pentru executarea hotararilor si tot ce poate avea legatura directa cu functionarea legala a organelor judecatoresti^13 .

In ceea ce priveste prevederea ca actul sa fi fost intocmit de un functionar necompetent, legea nu prevede daca functionarul trebuie sa fie judecatoresc (executor judecatoresc, grefier etc.), sau orice alta persoana imputernicita de lege sau de instanta cu intocmirea actului de procedura^14 . Intr-o alta opinie, s-a mentionat ca legea se refera numai la "functionarii judecatoresti" adica la persoane insarcinate de instanta, indiferent daca sunt sau nu incadrate la acestea^15 . 2. actul sa fi "pricinuit partii o vatamare", fara a intelege numai un prejudiciu material, vatamarea urmand sa fie apreciata in concret de instanta. Uneori, asa cum am aratat, vatamarea este prezumata de lege fara posibilitate de dovada contrara, sau se prezuma "iris antum", realizandu-se in acest mod, rasturnarea sarcinii probatiunii. In toate celelalte cazuri, partea urmeaza sa probeze existenta vatamarii. Aceasta deoarece simpla incalcare a unor norme procedurale nu este pedepsita cu nulitatea decat daca partea care o invoca a fost vatamata. Astfel, faptul ca in dispozitivul hotararii nu se arata cuantumul sumei pentru care s-a admis actiunea, nu este motiv de nulitate, daca in considerente calculul este facut exact^16 . Daca, de exemplu, procedura de citare a fost viciata, dar partea se prezinta in instanta, scopul citarii a fost atins, si deci nu exista prejudiciu. Tot astfel, partile sunt obligate sa-si comunice la domiciliu actele de care se servesc, dar art. 96 ingaduie ca aceasta comunicare sa se faca si in instanta. Potrivit art. 125 pentru fiecare sedinta de judecata se afiseaza o lista a proceselor din acea zi, judecata facandu-se in ordinea inscrierii pe lista. Daca in lipsa uneia dintre parti, procesul se judeca peste rand, partea care a fost judecata prin surprindere a fost vatamata si poate cere anularea hotararii. Dar daca a fost prezenta, ea nu mai are acest drept, deoarece, desi prescriptia legii a fost incalcata, ea nu a suferit nici o vatamare. Pe de alta parte, s-a decis intrun caz ca nu numai ca paratul nu a fost prejudiciat prin necomunicarea tuturor inscrisurilor prezentate de reclamant, pentru ca putea lua cunostinta de ele din dosar, dar, dupa ce nu i-a fost rezolvata cererea de a-i fi comunicate inscrisurile, formulata la un termen de judecata, nu a mai reiterat-o in termenul ce a urmat, cand au fost puse concluzii in fond, conditii in care neregularitatea procedurala s-a acoperit, si, deci, nu atrage nulitatea hotararii pronuntate^17 . In literatura de specialitate s-a precizat ca vatamarea cauzata prin abaterea de la norma legala nu trebuie confundata cu interesul de a invoca nulitatea^18 . Interesul este justificarea normala si juridica a exceptiei nulitatii. Interesul poate sa fie material, cand se urmareste obtinerea unui folos de ordin patrimonial (o suma de bani, predarea unui bun), sau moral, in situatia in care se urmareste obtinerea unei satisfactii sufletesti (de ex. punerea sub protectia legii, prin instituirea interdictiei, a alienatului sau debilului mintal). Interesul moral nu trebuie insa confundat cu prejudiciul moral si nici cu reparatia materiala a daunelor morale^19 . Activitatea judiciara nu poate fi initiata si intretinuta fara justificarea unui interes de catre persoana care solicita instantei de judecata solutionarea unei cereri. Codul de procedura civila nu prevede, in mod expres, interesul ca o conditie generala pentru ca o persoana sa poata deveni parte in procesul civil. Dar literatura de specialitate si practica judiciara sunt unanime in a recunoaste ca interesul reprezinta o conditie generala ce trebuie sa fie indeplinita in cadrul oricarui proces civil. Ea trebuie intrunita nu doar cu prilejul promovarii actiunii, ci si in momentul intocmirii altor acte procedurale^20 .

Vatamarea fiind neajunsul care deja s-a produs sau urmeaza sa se produca prin neregularitatea acelui act de procedura^21 . Spre exemplu, intr-un caz, actiunea fiind respinsa pentru depasirea termenului de prescriptie, reclamantul a declarat recurs, intre altele, pe motiv ca instanta a solutionat cauza cu lipsa de procedura fata de parat, a carui adresa nu a fost corect indicata in citatie. Solutia criticata urmeaza a se mentine, intrucat este de principiu ca partea careia i s-a respins actiunea nu este indreptatita sa invoce in favoarea sa nulitatea relativa de care se poate prevala cealalta parte, adica in speta numai paratul^22 . Dar pentru a invoca nulitatea nu este suficient interesul, trebuie ca partea sa fi suferit o vatamare. Mai mult, interesul si vatamarea sunt conditii indispensabile pentru invocarea nulitatii - una generala, ce trebuie regasita la orice cerere adresata instantei, alta prevazuta de art. 105 alin. 2 - dar nu suficiente, deoarece trebuie indeplinita si o alta conditie pentru a opera nulitatea si anume ca vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului^23 . In teorie s-a aratat^24 , ca pentru constatarea vatamarii, partile nu sunt obligate sa administreze dovezi, instanta urmand sa deduca din circumstantele cauzei daca vatamarea s-a produs sau este inevitabila. 3. vatamarea sa nu se poata inlatura decat prin anularea actului. Art. 106 alin. 2 C. proc. civ. permite judecatorului sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura, ceea ce echivaleaza cu refacerea sau completarea actului, insa, in situatia in care instanta dispune refacerea in intregime a actului de procedura, nu suntem in prezenta inlaturarii vatamarii, ci instanta trebuie sa dispuna mai intai anularea actului, iar apoi efectuarea aceluiasi act cu respectarea formelor prevazute de lege. Spre exemplu, in cazul in care minuta este semnata de toti judecatorii si numai hotararea a ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate evita sanctiunea nulitatii prin semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta si dispozitiv nu ar trebui sa duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea dispozitivului hotararii in sensul solutiei din minuta^25 . Rezulta, deci, ca atunci cand desi actul a fost intocmit cu neobservarea formelor cerute de lege sau de un functionar necompetent si prin aceasta s-a produs un prejudiciu, actul nu va fi nul daca prejudiciul cauzat poate fi inlaturat altfel decat anuland actul respectiv. Daca insa prejudiciul nu poate fi inlaturat altfel, actul de procedura intocmit in aceste conditii va fi nul, fara posibilitatea de a fi salvat. Nulitatea actului va fi constatata de instanta, care trebuie sa stabileasca daca nu exista un alt mijloc procedural prin care sa se inlature vatamarea, indiferent de natura normelor procedurale incalcate. Spre exemplu, in cazul in care hotararea este semnata de judecatorul care a pronuntat-o si a semnat minuta, mentiunea numelui altui judecator in practicaua hotararii ca urmare a unei erori materiale nu va atrage nulitatea hotararii, ci eroarea va fi indreptata dupa procedura prevazuta de art. 281 C. proc. civ. ^26 . Producerea unei vatamari si imposibilitatea inlaturarii acesteia numai prin anularea actului, reprezinta doua cerinte care exprima conceptia legiuitorului asupra ineficientei actelor de procedura. Dreptul procesual civil se caracterizeaza prin inlaturarea oricarui formalism inutil in reglementarea si aplicarea unor institutii juridice. Expresie a unei asemenea conceptii, nulitatea actului juridic, in general, opereaza doar ca un ultim remediu; lipsirea de eficienta a operatiei incheiate nu constituie si nu trebuie sa constituie

un scop in sine. In aceasta conceptie moderna functiunea nulitatii este, astfel cum remarca aceiasi autori, "...de a se opune unor efecte in contradictie cu scopul dispozitiei legale incalcate si, prin urmare, numai intrucat atari efecte exista. Nulitatii totale i se substituie, in principiu, nulitatea partiala. In locul nulitatii iremediabile apare o nulitate ce, in principiu, nu mai face imposibila validarea actului juridic"^27 . In concluzie, ni se pare ca, in cazurile si conditiile prevazute de art.105 C. proc. civ., se poate pune problema anularii oricarui act de procedura, pentru care legea nu prevede in mod expres o alta sanctiune^28 . Cu privire la intocmirea minutei pot apare o serie de cazuri de nulitate solutionate in practica: - nulitatea va interveni daca hotararea a fost semnata de alti judecatori decat cei care au pronuntat-o^29 sau daca pentru toti judecatorii a semnat presedintele instantei care nu a participat la judecata. - nulitatea va interveni, de asemenea, daca minuta nu este semnata de oricare dintre judecatori sau grefier^30 . - in schimb, nu poate fi invocata nulitatea in cazul in care minuta este semnata de toti judecatorii si hotararea a ramas nesemnata de unul din ei, lipsa fiind inlaturata prin semnarea ulterioara a hotararii^31 . Nulitatea actului de procedura este inlaturata - ca si in cazul lipsei vatamarii - prin aplicarea dispozitiei art. 108 C. proc. civ., potrivit careia nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt^32 . In literatura juridica^33 , s-a precizat ca in situatia in care instanta dispune refacerea in intregime a actului de procedura, nu suntem in prezenta repararii vatamarii, ci instanta constatand ca inlaturarea vatamarii nu este posibila decat prin anularea actului, va anula actul de procedura si va dispune efectuarea aceluiasi act, de data aceasta cu respectarea formelor prevazute de lege. Astfel, s-a decis ca, anularea raportului de expertiza, pentru necitarea partilor, expertizei cu citarea partilor^34 . Alte cauze de nulitate care nu sunt prevazute de art. 105 C. proc. civ. si care rezulta din literatura juridica mai veche, sunt cauzele extrinseci^35 : - lipsa capacitatii partilor; - neplata taxelor de timbru; - nerespectarea unui termen prohibitiv. In literatura de specialitate au fost mentionate si urmatoarele cauze de nulitate: a) netimbrarea cererilor potrivit dispozitiilor legale. Pentru a se evita formalismul, teoria si practica judiciara au decis ca in cazul actiunilor, cererilor, si cailor de atac cu privire la care nu s-a comunicat partii direct sau o data cu citatia si obligatia de a plati taxa de timbru pana la termenul de judecata, instanta nu va anula cererea, actiunea sau calea de atac, ci va acorda partii un nou termen pentru plata taxei de timbru^36 ; b) compunerea nelegala a completului de judecata cu privire la numarul de judecatori, participarea in complet a unui judecator incompatibil, a unuia care a fost recuzat ori neparticiparea procurorului in cazurile expres prevazute de lege;

10

Gresita compunere a instantei (nu a fost respectat numarul de judecat prevazut de lege pentru pricina respectiva, a participat un judecat incompatibil sau care a fost recuzat si cererea de recuzare era intemeiata, a participat la judecata procurorul desi pentru pricina respectiva participai sa era obligatorie - aceasta ultima situatie vizeaza de fapt gresita constituirea instantei sau gresita constituire a instantei reprezinta un alt caz de nulitate neconditionata, care nu se incadreaza in prevederile art. 105 C. proc. civ., argument in acest sens fiind si faptul ca, printre motivele de casare, alcatuii instantei cu incalcarea dispozitiilor legale reprezinta un motiv de casare; distinct de motivele privitoare la necompetenta instantei si la incalcai formelor procedurale prevazute sub pedeapsa nulitatii de art. 105 alin. 2^37 . c) nerespectarea termenelor prohibitive. Actul procedural intocmit prematur este nul. Este o nulitate independenta de vatamare, operanta prin simpla nerespectare a normei referitoare la termene^38 . Exista insa si exceptii. Astfel, potrivit art. 101, termenele curg in principiu de la comunicare daca legea nu dispune altfel. Astfel, s-a discutat in trecut, in cazul cailor de atac, cand termenul se calculeaza de la comunicarea hotararii, daca termenul poate sa curga si de la un alt act, echivalent, care aiba acelasi efect ca cel prescris de lege. S-a sustinut ca, intrucat, potrivit legii, termenul de recurs curge de la comunicarea hotararii, daca partea declara recurs inainte de comunicare si acest recurs se respinge fara a se fi judecat in fond - de ex., este anulat ca netimbrat sau perimat - partea ar putea introduce un al doilea, eventual un al treilea recurs pana ce se comunica hotararea sau se judeca in fond recursul. Aceasta solutie nu a fost primita de practica judiciara, deoarece s-a spus ca dreptul de a exercita o cale de atac este unic si se epuizeaza o data ce a fost exercitat. Codul din 1948, a prevazut trei situatii in care se aplica principiul echipolentei: 1) Potrivit art. 301, in cazul cand recursul a fost introdus inainte de comunicare, hotararea se considera comunicata o data cu depunerea cererii de recurs. in acest fel, desi partea a introdus calea de atac, i se mai pune la dispozitie un termen, adica termenul legal ce l-ar fi avut dupa comunicare. Ea poate, inauntrul acestui nou termen, sa introduca o cerere noua sau sa indrepte greselile si omisiunile celei deja introduse. 2) Potrivit aceluiasi text, daca s-a comunicat hotararea o data cu somatia de executare, aceasta comunicare care a avut alt obiectiv este valabila si pentru calcularea termenului de recurs. 3) Potrivit art. 102, termenele incep sa curga impotriva partii care a cerut comunicarea de la data cand a cerut-o. De exemplu, daca actiunea a fost admisa in parte si reclamantul a cerut sa se comunice hotararea paratului, pe data cand a formulat aceasta cerere el este considerat ca a avut cunostinta de hotarare^39 .

Clasificarea nulitatilor procedurale Cea mai importanta clasificare este, fara indoiala, cea care distinge intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa. Criteriul care sta la baza acestei distinctii vizeaza insa natura normelor procedurale incalcate Distinctia la care ne referim este insa importanta tocmai

11

pentru a cunoaste regimul juridic diferit al celor doua categorii de nulitati prevazute de art. 108 C. proc. civ.^1 . Astfel: a) nulitatile absolute (care apar daca la intocmirea actelor de procedura au fost incalcate normele imperative) prezinta urmatoarele particularitati^2 : - pot fi invocate in orice faza a procesului civil; - pot fi invocate de oricare dintre parti, de procuror si de instanta din oficiu; - viciile unui act afectat de nulitate absoluta nu pot fi acoperite. b) nulitati relative apar cand s-a incalcat o norma dispozitiva Regimul lor juridic este opus fata de cel al nulitatii absolute, pot fi invocate numai intrun anumit termen (de regula la primul termen de infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii), dreptul de a le invoca este recunoscut numai partii in favoarea careia a fost prevazuta dispozitia legala (dispozitie ce se considera incalcata numai daca partea solicita anularea actului), si partea interesata poate renunta la invocarea nulitatii. Daca nulitatea relativa nu a fost invocata in termenul prevazut de lege, pana la prima zi de infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii si inainte de a se pune concluzii in fond, se considera ca partea a renuntat tacit la invocarea nulitatii si deci nu mai poate sa apeleze la acest drept. in caz contrar, s-ar duce la tergiversarea judecatii si la sicanarea partii adverse^3 . Si in acest caz prima zi de infatisare are o mare importanta in faza de desfasurare a procedurii orale a procesului civil, dar ea nu trebuie confundata cu primul termen de judecata^4 . Este prima zi de infatisare termenul la care sunt indeplinite cele doua conditii, chiar daca taxele de timbru s-au achitat dupa acest termen^5 . In schimb, termenul la care partile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-a amanat pentru lipsa de aparare sau pentru ca cererea de chemare in judecata nu a fost comunicata paratului ori pentru ca, fata de obiectul cererii, completul de judecata nu era legal constituit nu poate fi socotit prima zi de infatisare^6 . Nu poate fi considerata prima zi de infatisare termenul la care partile nu au putut pune concluzii deoarece: - cauza s-a amanat pentru lipsa de aparare^7 ; - cererea de chemare in judecata nu a fost comunicata paratului^8 ; - pentru ca fata de obiectul cererii, completul de judecata nu era legal constituit^9 . Nulitatea relativa mai poate fi invocata de reprezentantul legal al minorului sau al interzisului judecatoresc, ori de catre autoritatea tutelara in cazul exercitarii de catre aceasta a protectiei minorului sau incapabilului. Nulitatea relativa nu poate fi invocata din oficiu. Instanta, in virtutea rolului sau activ, va putea, insa, sa atraga atentia partii asupra dreptului de a invoca nulitatea^10 . Dupa cum sunt sau nu expres prevazute de lege, nulitatile sunt exprese (de exemplu, art. 43, 88, 95 alin. ultim, 100 alin. penultim, 133, 161, 258 alin. 1 etc., toate din Codul de procedura civila) si virtuale, semnificatia acestei distinctii fiind prevazuta in art. 105 alin. 2 teza finala^11.

12

Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care isi au izvorul in nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept procesual civil. Nulitatea este incidenta, in primul rand, in cazul nesocotirii unor reguli esentiale privitoare ia desfasurarea procesului civil. Nulitatea trebuie considerata incidenta si in cazul nesocotirii unor reguli de o importanta mai redusa. Aceasta indreptateste concluzia ca nulitatea se aplica si in cazul incalcarii unor reguli prin care se urmareste numai apararea intereselor uneia dintre parti. Prin urmare, nulitatea absoluta si nulitatea relativa se poate exprima printr-o nulitate expresa sau printr-o nulitate virtuala^12 . Conditiile generale ale nulitatii In virtutea rolului sau activ instanta este obligata sa constate si sa invoce nulitatile de ordine publica, in caz contrar s-ar putea considera ca partile prin vointa lor ar putea acoperi neregularitati de aceasta ordine si deci acestea ar putea tranzactiona si in materii pe care legea nu le include in regimul libertatii conventiilor. Instanta se pronunta asupra nulitatii invocate, numai dupa dezbaterea contradictorie, prin incheiere, daca nulitatea a fost invocata pe cale de exceptie si a fost respinsa, si prin hotarare, sentinta sau decizie, in cazurile de admitere a exceptiei de necompetenta, a exceptiei puterii lucrului judecat, ori in cadrul invocarii nulitatii actului procedural prin intermediul cailor de atac^1 . Nulitatea lipseste actul de efectele sale in ceea ce priveste functia sa procedurala, dar daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, acestea isi vor produce efectele (o cerere de chemare in judecata anulata poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara, ori poate servi ca un inceput de dovada scrisa, un act autentic declarat nul pentru vicii de forma pastreaza puterea doveditoare a unui inscris sub semnatura privata sau constituie inceput de dovada scrisa, dupa caz, nulitatea pentru necompetenta nu aduce, de regula, atingere probelor administrate in instanta necompetenta etc.)^2 . Valorificarea nulitatilor in procesul civil Nulitatea actelor de procedura se ridica, de obicei, sub forma exceptiei. Dupa pronuntarea hotararii instantei, nulitatea poate fi propusa prin mijlocirea cailor legale de atac. In aceasta privinta, trebuie sa facem deosebire intre nulitatile absolute si cele relative, dupa cum ele sanctioneaza dispozitiile legale imperative ori dispozitive^1 . Dar nulitatea actului de procedura este inlaturata - ca si in cazul lipsei vatamarii - prin aplicarea dispozitiei art. 108 C. proc. civ., potrivit careia nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt. Spre exemplu, atunci cand reclamantul a introdus gresit actiunea la o instanta necompetenta - cand necompetenta este relativa - nu va putea cere, tot el, declinarea competentei. Tot astfel, partea care si-a dat un domiciliu nereal sau care nu a comunicat schimbarea domiciliului nu va putea invoca nulitatea citarii. Pe de alta parte, neregularitatea actelor de procedura trebuie invocata la primul termen care a urmat acestei neregularitati si totdeauna inainte de a se pune concluzii in fond. Partile sunt obligate sa se comporte de buna-credinta; ele nu trebuie, atunci cand au observat o neglijenta a instantei - de ex., ca depozitia unui martor nu a fost semnata de judecator - sa tina sub tacere acest fapt pentru a-l folosi eventual inaintea instantei superioare, daca pierd procesul. Partile sunt obligate astfel, sub sanctiunea decaderii, sa invedereze instantei neregularitatea, pentru a putea fi indreptata la timp^2 .

13

Dar - s-a comentat - restrictia la care se refera art. 108 alin. final nu-si gaseste aplicare in cazul nulitatilor absolute. Prin urmare, o atare nulitate poate fi invocata chiar si de catre partea care a pricinuit-o. In al doilea rand, desi art. 108 alin. 1 C. proc. civ. se refera la posibilitatea de invocare a nulitatilor absolute, instantele judecatoresti sunt chiar obligate sa procedeze in acest fel in vederea respectarii legalitatii^3 . Desi textul nu se refera si la procuror, este fara indoiala ca si acesta va putea invoca nulitatea. Aceasta nulitate va putea fi invocata in orice stare a pricinii^4 . Din contra, nulitatea relativa se declara "numai dupa cererea partii care are interes sa o invoce". Aceasta formula trebuie sa fie inteleasa in sensul ca nulitatea relativa poate fi invocata numai de partea care a fost vatamata prin intocmirea actului de procedura. - de ex., partea gresit citata sau careia nu i s-a facut comunicarea. Astfel, nulitatea comunicarii unei hotarari nu poate fi opusa de coparatul fata de care comunicarea a fost valabil facuta. Nulitatea relativa trebuie sa fie propusa in termenele si conditiile legale, altminteri partea este decazuta, fiind prezumata ca a renuntat la ea. Este cazul exceptiilor procedurale care trebuie ridicate la prima zi de infatisare sub pedeapsa de a nu mai putea fi propuse in tot cursul procesului (art. 136). De exemplu, nulitatea procedurii de citare pentru prima zi de infatisare (art. 114), se acopera daca paratul nu cere amanarea judecatii^5 . O situatie particulara este aceea a coparticiparii procesuale. Astfel, in cazul in care mai multe parti au acelasi interes nulitatea relativa poate fi invocata de oricare dintre acestea^6 . Potrivit art.108 alin.3, neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a se pune concluzii in fond^7 . Exigentele principiului disponibilitatii exclud insa posibilitatea invocarii nulitatii relative de catre alte parti decat acelea in favoarea carora a fost instituita norma incalcata. Dar legea instituie o limitare chiar si in privinta dreptului partii in favoarea careia a fost edictata norma incalcata de a invoca nulitatea relativa. in acest sens art. 108 alin. 4 C. proc. civ. dispune ca : "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt". Este o aplicatiune, in materia nulitatilor, a principiului potrivit caruia nimeni nu se poate prevala de propria sa greseala. Acest principiu are profunde ratiuni in materie procesuala si care se intemeiaza pe necesitatea inlaturarii oricarui formalism sau tendinte ce ar conduce la o intarziere nejustificata a proceselor^8 . In legatura cu invocarea nulitatilor trebuie sa mai precizam ca acest lucru se realizeaza in sistemul nostru procesual prin doua modalitati: exceptia de nulitate si caile de atac. Exceptia de nulitate reprezinta singura modalitate de invocare a nulitatii in fata instantei de fond. Aceasta deoarece, in mod natural, judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei - judex actionis judex est exceptionis. Reamintim ca in literatura si practica judiciara s-a consacrat regula "judecatorul actiunii este judecatorul exceptiei"^9 , in sensul ca instanta sesizata de reclamant si competenta sa rezolve cererea sa, se va pronunta si asupra mijloacelor de aparare ale paratului - sub raportul legaturii lor cu cererea reclamantului -, chiar daca aceste mijloace ar cere solutionarea unei chestiuni prealabile care in mod obisnuit nu ar intra in competenta sa^10 . De exemplu, judecatoria sesizata de reclamant cu o cerere pentru executarea contractului, devine competenta sa rezolve si apararea paratului, care invoca

14

nulitatea acelui contract. Ratiunea si utilitatea acestei reguli este evidenta, deoarece numai astfel se asigura o judecata unitara si evitarea unor solutii contradictorii. In aplicarea principiului "judecatorul actiunii este judecatorul exceptiei", se intelege ca instanta sesizata cu cererea reclamantului este competenta sa se pronunte si asupra apararilor paratului chiar daca solutionarea acestora ar fi in mod norma! de competenta altei instante. In aceasta materie, notiunea de exceptie este privita in sens larg, fiind incluse apararile de fond, cat si exceptiile procesuale^11 . Se urmareste astfel ca instanta sa rezolve pricina in integralitatea ei pentru a da o solutie unitara si a evita pronuntarea de hotarari contradictorii^12 . In cazul in care exceptia a fost respinsa de instanta de fond sau cand nulitatea vizeaza insasi hotararea atacata neregularitatile procedurale vor putea fi reiterate, respectiv invocate, in fata instantei de control judiciar^13 . Efectele nulitatii Actul de procedura lovit de nulitate, ca si in dreptul material, nu mai produce efectele juridice conferite de lege, afectand deci, atat operatiunea juridica la care se refera, cat si actele incheiate pentru constatarea acelei operatiuni. Asa de exemplu, daca cererea de chemare in judecata a fost anulata, inseamna ca instanta de judecata nu a fost investita cu solutionarea pricinii^1 . Regula potrivit careia actul nul nu are nici un efect vizeaza numai functia procedurala a acestuia^2 . Aceasta inseamna ca actul poate produce totusi unele efecte desi a fost anulat de instanta. Desigur, avem in vedere alte efecte decat acelea destinate realizarii functiei procedurale ale actului. Astfel, de pilda, o tranzactie anulata pentru vicii de ordin procedural poate contine o marturisire cu privire la dreptul dedus in justitie. De asemenea, o cerere de chemare in judecata, chiar daca a fost anulata, poate fi folosita, in functie de continutul ei, ca o marturisire extrajudiciara sau ca un inceput de dovada scrisa. Nulitatea actului de procedura nu atrage nulitatea actului precedent si nici a actului care urmeaza, daca acesta nu depinde de actul care a fost anulat. Asa de exemplu, nulitatea declaratiei unui martor nu atrage nulitatea declaratiei altui martor sau a unei expertize. Avand in vedere insa legatura dintre actele de procedura, actul care urmeaza ar putea avea soarta celui anulat daca acesta depinde sau are legatura cu actul anulat^3 . Cum insa, procesul civil consta dintr-un complex de acte care se fac in timp si intre care exista legatura, anularea unui act va putea atrage si anularea actelor care urmeaza. Este o solutie inscrisa in art. 106 alin. 1 care dispune ca anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare. Astfel, anularea citarii atrage si nulitatea hotararii care s-a pronuntat, desi partea nu a fost regulat citata; anularea minutei atrage si nulitatea hotararii; lipsa incheierii de dezbateri atrage si ea nulitatea hotararii^4 . Art. 106 alin. 2 C. proc. civ. permite judecatorului sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura, ceea ce echivaleaza cu refacerea sau completarea actului, insa, in situatia in care instanta dispune refacerea in intregime a actului de procedura, nu suntem in prezenta inlaturarii vatamarii, ci instanta trebuie sa dispuna mai intai anularea actului, iar apoi efectuarea aceluiasi act cu respectarea formelor prevazute de lege. Spre exemplu, in cazul in care minuta este

15

semnata de toti judecatorii si numai hotararea a ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate evita sanctiunea nulitatii prin semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta si dispozitiv nu ar trebui sa duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea dispozitivului hotararii in sensul solutiei din minuta^5 . Refacerea opereaza, in general, in cazul nulitatii totale si consta in inlocuirea actului procedural viciat cu un act nou, ce are o existenta independenta de actul nul. in anumite situatii, refacerea actului nul nu se poate face de instanta in fata careia s-a realizat actul viciat (exemplu, in cazul nulitatii hotararii pronuntate, refacerea acestora nu va fi posibila de catre instanta care a pronuntat-o ci de catre instanta de control judiciar). Refacerea actului nul este hotarata de catre instanta si acesta isi va putea produce efectele prevazute de lege, de la data refacerii lui^6 . In cazul in care nulitatea se constata la o instanta superioara, aceasta va anula actele de procedura intocmite cu incalcarea legii si va dispune fie refacerea la instanta inferioara, daca se da solutie de casare cu trimitere la aceasta instanta pentru rejudecare, fie refacerea lor de catre insasi instanta de recurs, daca a dispus casarea hotararii si retinerea pentru rejudecare. Regula ca actul atacat nu are nici o valoare, se refera la functia procedurala a acestuia, nu si la constatarile de fapt sau manifestarile de vointa pe care actul le cuprinde si care se mentin, producandu-si efectele^7 . Asa de exemplu, un act autentic nul pentru vicii de forma, isi mentine puterea probatorie ca inscris sub semnatura privata, daca este semnat de parti. Decaderea Notiune Decaderea constituie o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada partea care nu si-a exercitat dreptul procesual in intervalul de timp fixat de lege. Fara existenta acestei sanctiuni nu s-ar putea asigura finalitatea termenelor in procesul civil, aceea de a asigura o desfasurare a procesului intr-un timp cat mai limitat, pentru a se pune cat mai devreme capat unei stari de fapt care tulbura bunele relatii sociale^1 . Potrivit art. 103 alin. 1 C. proc. civ. "neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei". Exista si alte texte in cod care prevad expres sanctiunea decaderii: art. 138 alin. final, art. 170, art. 186, art.610. Alteori, legiuitorul foloseste expresii echivalente, ca de exemplu "nu vor mai putea fi invocate in cursul judecatii" (art. 136 C. proc. civ.) sau "nu vor mai putea fi invocate in cursul instantei" (art. 138 alin. 1 C. proc. civ.). In sfarsit, de cele mai multe ori decaderea nu este expres prevazuta de lege, ea ramanand ca o idee virtual continuta in norme care fixeaza termenul^2 . Decaderea stinge posibilitatea de exercitiu a dreptului. Astfel, partea decazuta din dreptul de a exercita o cale de atac nu mai poate sa o exercite niciodata si este in situatia partii care nu a exercitat dreptul ei. Decaderea fiind echivalenta cu pierderea dreptului, se poate asemana cu prescriptia, care este o institutie de drept material legata tot de termene, dar de care se deosebeste prin aceea ca decaderea este o institutie procedurala care nu afecteaza decat indirect dreptul material la actiune^3 .

16

Astfel, de exemplu, in situatiile prevazute de art.29 alin. l si art. 38 alin. l cand se dispune ca cererea de recuzare, respectiv de stramutare pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie facuta "inainte de inceperea oricarei dezbateri", in caz de nerespectare, sanctiunea este decaderea. Tocmai de aceea in literatura s-a precizat ca, toate termenele legale imperative sunt prezumate a fi statornicite sub sanctiunea decaderii, derogarile trebuind sa fie expres prevazute de lege. Asa fiind, decaderea poate fi, definita ca acea sanctiune procedurala care consta in pierderea dreptului privitor la declararea unei cai de atac sau la indeplinirea unui alt act de procedura ce nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege^4 . Decaderea intervine nu numai atunci cand legea stabileste un termen fix pentru indeplinirea unui anumit act de procedura, iar partea a lasat sa expire acel termen fara a beneficia de el, ci si atunci cand se prevede ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca intr-un anumit moment procesual sau intr-o anumita etapa a procesului (la prima zi de infatisare, inainte de inceperea oricarei dezbateri etc.), ori cand legea stabileste o anumita ordine in efectuarea actelor de procedura si partea nu a respectat-o (partea interesata este decazuta din dreptul de a invoca nulitatea relativa daca nu a facut-o la primul termen de infatisare ce a urmat acelei neregularitati si inainte de a se pune concluzii in fond - art. 108 alin. 3 C. proc. civ.) ^5 . O intrebare care trebuie pusa este aceea daca decaderea este incidenta si in cazul termenelor judecatoresti. Pentru a cunoaste daca decaderea opereaza sau nu in cazul tuturor termenelor judecatoresti trebuie cercetat scopul urmarit prin stabilirea termenului respectiv. Se poate totusi afirma ca sanctiunea decaderii este subinteleasa in cazul tuturor termenelor legale perfecte. Ea este virtual cuprinsa in chiar regula care consacra un termen legal^6 . Decaderea poate fi invocata diferit in raport de natura normelor incalcate: imperative sau dispozitive. in cazul normelor imperative, decaderea poate fi invocata de oricare dintre partile din proces, de instanta din oficiu sau de procuror. in literatura juridica mai veche s-a aratat ca, in principiu, decaderea nu poate fi de ordine publica, intrucat din moment ce termenul a expirat, partile se gasesc in fata unei situatii pe care sunt libere sa o accepte sau nu. Asa de exemplu, expirarea termenului pentru exercitarea cailor de atac, nu poate fi invocata din oficiu de instanta de judecata^7 . Rezulta deci ca decaderea constituie o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada partea care nu si-a exercitat dreptul procesual in intervalul de timp fixat de lege. Fara existenta acestei sanctiuni nu s-ar putea asigura finalitatea termenelor in procesul civil, aceea de a asigura o desfasurare a procesului intr-un timp cat mai limitat, pentru a se pune cat mai devreme capat unei stari de fapt care tulbura bunele relatii sociale^8 . Prin consecintele sale grave, decaderea are un efect stimulativ, indemnand partile sa-si exercite drepturile procesuale in termenele stabilite, inlaturandu-se astfel situatiile juridice incerte^9 . Conditii si cazuri de existenta a decaderii Decaderea trebuie circumscrisa, astfel cum am aratat deja, numai la drepturile recunoscute de lege partilor. Sanctiunea se aplica in mod natural si in cazul neexercitarii drepturilor procedurale in termen de catre procuror, caci si el devine parte in proces^1 .

17

Sanctiunea decaderii nu se rasfrange insa si asupra actelor de procedura intocmite de instanta de judecata sau de organele de executare silita. Totusi in legislatia noastra mai exista unele situati in care sanctiunea decaderii este prevazuta in mod expres. In schimb, exceptiile de la sanctiunea decaderii sunt rare. Una din putinele exceptii este prevazuta chiar in art. 103 C. proc. civ. Textul mentionat se refera practic la doua situatii distincte, in care sanctiunea decaderii este inoperanta: "cand legea dispune altfel" si cand "partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei" sa actioneze inauntrul termenului defipt de lege. Prima ipoteza nu ridica probleme practice deosebite. Cea de-a doua ipoteza vizeaza institutia repunerii in termen. Textul mentionat nu reglementeaza o repunere in termen propriu-zisa^2 , ci una in conditii restrictive^3 . In opinia unor autori s-a remarcat ca imprejurarea obiectiva la care se refera art. 103 C. proc. civ. constituie un caz de forta majora^4 . Alti autori au apreciat ca ne aflam in prezenta unei situatii distincte si care constituie un motiv de intrerupere a termenului de procedura^5 . Termenele, de obicei, sunt prevazute in general in interesul partilor, de aceea decaderea nu ar putea opera decat la cererea partii interesate ; de exemplu, o parte, care nu a depus lista de martori in cele 5 zile de la admiterea probei, nu poate fi decazuta din oficiu, ci numai la cererea adversarului. Tot astfel, numai paratul se poate prevala de faptul ca reclamantul si-a modificat actiunea dupa prima zi de infatisare (art. 132). Termenele pentru exercitarea cailor de atac au insa caracter imperativ, deoarece ating interesul social, servind asigurarii puterii lucrului judecat si, ca atare, decaderea pentru tardivitatea exercitarii unei cai de atac poate fi ridicata oricand in cursul procesului si chiar din oficiu de instanta^6 . Subliniem insa ca pentru a putea opera decaderea se impune sa existe o constatare a instantei in urma dezbaterilor contradictorii. Principalul mijloc de invocare si valorificare a decaderilor in procesul civil este exceptia. Decaderea poate fi invocata insa, in anumite conditii, si prin intermediul cailor de atac. Decaderea nu opereaza asadar de drept. Exista din acest punct de vedere o mare asemanare intre nulitati si decaderi. Aceasta apropiere a fost observata deja de catre unii autori, remarcandu-se chiar existenta unei similitudini intre cele doua institutii in ceea ce priveste persoanele ce pot invoca sanctiunile, a mijloacelor si termenelor de valorificare a acestora^7 . Daca decaderea nu a fost invocata, calea de atac exercitata sau actul de procedura intocmit peste termen, isi produc efectele normale, ramanand valabile, iar daca toate caile care permiteau sa se constate sanctiunea nu mai pot fi folosite, sanctiunea ramane definitiv inoperanta. Cu toate acestea, s-a stabilit ca decaderea mai poate fi inlaturata, desi termenul pe care il sanctioneaza a expirat, in urmatoarele situatii^8 : a) cand partea in drept a se prevala de sanctiune renunta a mai invoca pierderea termenului. Renuntarea poate fi facuta numai de o persoana cu capacitate deplina de exercitiu si numai in legatura cu termenele reglementate de norme dispozitive. Pe de alta parte renuntarea poate interveni numai dupa ce termenul a expirat si este strict personala, in sensul ca ea obliga numai pe cel care o face^9 . In sfarsit, renuntarea trebuie sa fie expresa si se poate face in scris sau verbal in fata instantei; semnalam opinia unor autori, potrivit cu care^10 renuntarea poate fi si tacita. Se poate aprecia insa, ca partea care a

18

invocat decaderea, este ea insasi decazuta din dreptul pe care-l avea, neputand fi considerata ca o achiesare la termenul facut dupa expirarea acestuia^11 . b) cand decaderea priveste pe una din partile legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate. S-a decis, astfel cum am mai aratat, ca in cazul obligatiilor solidare si indivizibile efectele admiterii recursului declarat de unul din coparticipanti se vor extinde si la partile care nu au declarat recurs, sau al caror recurs a fost respins fara a fi fost solutionat in fond^12 ; c) cand decaderea se acopera potrivit unei dispozitii exprese a legii. De exemplu, art.186 alin. final prevede ca decaderea din dovada cu martori pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute de art.170 - depunerea sumei pentru despagubirea si transportul martorilor - se acopera daca acestia se infatiseaza la termenul fixat pentru audierea lor. De asemenea, decaderea este inlaturata in mod expres de art.135 C. proc. civ., potrivit caruia cererea reconventionala si introducerea unei alte persoane in judecata, care nu se vor fi facut inauntrul termenului" prevazut de lege, se vor judeca deosebit, afara de cazul cand amandoua partile consimt sa se judece impreuna^13 . Cazurile de decadere^14 : (a) cand legea de procedura stabileste un termen fix pentru indeplinirea unui act de procedura sau pentru exercitarea unui drept, iar partea nu si-a valorificat acel drept in termenul respectiv. Exemplu, termenul pentru exercitarea apelului este de 15 zile de la comunicarea hotararii daca legea nu prevede altfel (art. 284 C. proc. civ.). Acelasi termen este prevazut de lege si pentru exercitarea recursului (art. 301 C. proc. civ.). Daca partea interesata nu a facut cerere pentru apel sau pentru recurs in termenul legal de 15 zile, nu mai poate solicita caile respective de atac, fiind decazuta din dreptul de a le mai invoca. (b) cand legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca intr-o anumita etapa a procesului si partea nu respecta aceasta cerinta a legii. Exemplu, propunerea de recuzare se va face pentru fiecare judecator in parte, inca inainte de inceperea oricarei dezbateri (art. 29 alin. (1) C. proc. civ.) sau, cererea de interventie in interes propriu se poate face numai in fata primei instante si inainte de incheierea dezbaterilor (art. 50 C. proc. civ.). Un alt exemplu: termenele pentru exercitarea cailor de atac au caracter imperativ si sunt sanctionate cu decaderea. Daca exceptia de tardivitate a unei cai de atac nu a fost ridicata de partea interesata, instanta o poate invoca din oficiu, punand-o in discutia partilor^15 . Art. 288 din Codul muncii si art. 77 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 stabilesc ca administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenta. Ca urmare, este posibila decaderea din beneficiul probei, odata ce a fost admisa in instanta, daca cel care a solicitat-o intarzie nejustificat administrarea acesteia. (c) cand legea procesuala stabileste o ordine in efectuarea actelor de procedura, iar partea nu a respectat-o. Exemplu, exceptia de necompetenta relativa trebuie invocata la prima zi de infatisare, inaintea oricaror alte exceptii de procedura (art. 136 C. proc. civ.).

19

Pentru a interveni decaderea, in afara conditiilor aratate, se cer a fi indeplinite si celelalte conditii rezultate din dispozitiile articolului 103 alin. (1) C. proc. civ. ^16 : - inexistenta unei derogari exprese de Ia sanctiunea decaderii; - partea interesata sa nu dovedeasca ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei sa actioneze pe intreaga durata a termenului. Efectele decaderii In literatura juridica, aratandu-se ca cel decazut din dreptul de a face un act de procedura, e oprit sa mai faca acel act se precizeaza ca daca totusi partea il face actul este nul. Deci, decaderea nu este decat starea de drept care precede si provoaca nulitatea^1 . Dar, nulitatea in acest caz nu intervine ca un efect imediat al incalcarii normelor ce prevad termene legale imperative, ci ca o consecinta a decaderii care este sanctiunea specifica pentru aceste termene^2 . Actele ulterioare facute pe baza unui act tardiv sunt atinse si ele de nulitate - efect al sanctiunii decaderii, daca nu pot avea o existenta de sine statatoare. Principalele efecte ale decaderii sunt: - pierderea unui drept care nu a fost exercitat in termenul legal imperativ^3, - ineficienta actului tardiv incheiat. Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar poate duce in mod indirect la pierderea dreptului la actiune^4 . Decaderea are ca efect principal stingerea tuturor posibilitatilor de punere in valoare a dreptului neexercitat in termenul legal^5 . Decaderea nu trebuie sa opereze decat pentru a facilita judecata procesului ca o lupta impotriva sicanei, ori daca procesul tot se amina din diferite motive - de exemplu au ramas martori de audiat - nimic nu se opune sa se incuviinteze si o alta proba concludenta, chiar daca partea neglijase sa o propuna in termen^6 . Actele ulterioare facute pe baza unui act efectuat dupa expirarea termenului legal imperativ sunt si ele atinse de sanctiunea nulitatii, daca nu pot avea o existenta de sine statatoare^7 . Ineficienta actului este consecinta constatarii si pronuntarii decaderii indiferent daca sa produs sau nu un prejudiciu, fara posibilitatea refacerii actului. Decaderea lipseste actul de procedura de efectele sale firesti, insa daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, acestea isi vor produce efectele (de exemplu, o cerere de exercitare a unei cai de atac respinsa ca tardiva poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara sau ca un inceput de dovada scrisa)^8 . Efectele decaderii In literatura juridica, aratandu-se ca cel decazut din dreptul de a face un act de procedura, e oprit sa mai faca acel act se precizeaza ca daca totusi partea il face actul este nul. Deci, decaderea nu este decat starea de drept care precede si provoaca nulitatea^1 . Dar, nulitatea in acest caz nu intervine ca un efect imediat al incalcarii normelor ce prevad termene legale imperative, ci ca o consecinta a decaderii care este sanctiunea

20

specifica pentru aceste termene^2 . Actele ulterioare facute pe baza unui act tardiv sunt atinse si ele de nulitate - efect al sanctiunii decaderii, daca nu pot avea o existenta de sine statatoare. Principalele efecte ale decaderii sunt: - pierderea unui drept care nu a fost exercitat in termenul legal imperativ^3, - ineficienta actului tardiv incheiat. Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar poate duce in mod indirect la pierderea dreptului la actiune^4 . Decaderea are ca efect principal stingerea tuturor posibilitatilor de punere in valoare a dreptului neexercitat in termenul legal^5 . Decaderea nu trebuie sa opereze decat pentru a facilita judecata procesului ca o lupta impotriva sicanei, ori daca procesul tot se amina din diferite motive - de exemplu au ramas martori de audiat - nimic nu se opune sa se incuviinteze si o alta proba concludenta, chiar daca partea neglijase sa o propuna in termen^6 . Actele ulterioare facute pe baza unui act efectuat dupa expirarea termenului legal imperativ sunt si ele atinse de sanctiunea nulitatii, daca nu pot avea o existenta de sine statatoare^7 . Ineficienta actului este consecinta constatarii si pronuntarii decaderii indiferent daca sa produs sau nu un prejudiciu, fara posibilitatea refacerii actului. Decaderea lipseste actul de procedura de efectele sale firesti, insa daca actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, acestea isi vor produce efectele (de exemplu, o cerere de exercitare a unei cai de atac respinsa ca tardiva poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara sau ca un inceput de dovada scrisa)^8 . Comparatie intre decadere si prescriptia dreptului la actiune (de a obtine condamnarea paratului) ^1 A. Asemanari a) atat decaderea cat si prescriptia fac sa se stinga drepturi procesuale care nu au fost exercitate in termen; b) nici prescriptia si nici decaderea nu afecteaza dreptul subiectiv; c) ca si prescriptia, decaderile sunt de drept strict, normele ce le reglementeaza fiind de stricta interpretare, deci ele nu pot fi stabilite pe cale de analogie; d) dispozitiile art.1888 C. civ. din materia prescriptiei se aplica si la calculul termenelor de procedura imperative, dupa cum regulile inscrise in art. 101 alin.3-5 C. proc. civ. (referitoare la calculul termenelor pe ani, luni, saptamani si la ipoteza in care termenul se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala) si in art.104 C. proc. civ. sunt valabile si in materia prescriptiei. B. Deosebiri a) prescriptia este o institutie de drept material^2 , ce urmareste inlaturarea incertitudinii din circuitul civil, pe cata vreme decaderea este o institutie a dreptului procesual civil ce intervine in cazul nerespectari termenelor imperative - conditii

21

extrinseci pentru indeplinirea unor acte de procedura -, interesand in primul rand distribuirea justitiei^3 , b) prin prescriptie se pierde direct dreptul la actiune (dreptul de a obtine condamnarea paratului), pe cand decaderea afecteaza numai indirect acest drept; c) termenele procedurale imperative simt mult mai scurte decat termenele de prescriptie; d) termenele stabilite sub pedeapsa decaderii curg atat impotriva celor cu capacitate de exercitiu, cat si a celor lipsiti de capacitate, in timp ce cursul prescriptiei e suspendat, in conditiile art.14 din Decretul nr. 167/1958, in cazul celor fara capacitate ori cu capacitate de exercitiu restransa. De asemenea, cursul prescriptiei este suspendat si in alte cazuri (art. 13 si 14 din Decretul nr. 167/1958); e) termenele de prescriptie se intrerup prin recunoastere, introducerea unei cereri de chemare in judecata si printr-un act incepator de executare (art. 16 din Decretul nr. 167/1958), pe cand termenele procedurale sanctionate cu decaderea se intrerup numai daca actul de procedura nu a putut fi indeplinit dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii; f) forta majora constituie pentru prescriptie un caz de suspendare (art. 13 din Decretul nr. 167/1958), in timp ce pentru termenele legale imperative reprezinta, asa cum am aratat, un caz de intrerupere (art. 103 C. proc. civ.); g) prescriptia este reglementata intotdeauna de norme imperative, instanta este obligata sa o constate din oficiu si nu se poate renunta la ea, in timp ce termenele procedurale sunt stabilite si prin norme dispozitive, astfel ca decaderea relativa poate fi invocata numai de partea interesata, iar aceasta poate si renunta la ea. Repunerea in termen Repunerea in termen este posibilitatea pe care o are instanta de a inlatura decaderea partii, atunci cand constata ca au existat motive obiective care au impiedicat-o sa introduca actul procedural in termenul legal, in dreptul material, art. 19 al decretului nr. 167/1958 da acest drept instantei pentru a inlatura prescriptia dreptului la actiune^1 . Textul cere numai o "justificare temeinica", dar nu un caz de forta majora, aceasta potrivit art. 15, avand un efect mai energic, anume suspendarea prescriptiei^2 . Deci, partea care a fost decazuta din dreptul de a exercita o cale de atac sau de a indeplini un alt act de procedura, va trebui sa solicite instantei repunerea in termen, dovedind ca a fost impiedicata de o imprejurare mai presus de vointa ei. Spre exemplu, sa decis ca neglijenta manifestata de prepusul recurentei, prin inregistrarea corespondentei dupa 3 zile de la primirea ei nu poate constitui o imprejurare de impiedicare a introducerii in termen a recursului, mai presus de vointa parti^3 . Prin aceeasi cerere si in acelasi termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii, partea va solicita repunerea in termen si va formula si calea de atac sau va cere incuviintarea indeplinirii altui act de procedura. Asupra repunerii in termen se va pronunta instanta competenta sa solutioneze calea de atac ori sa indeplineasca actul de procedura cu privire la care a operat decaderea. Astfel, cererea de repunere in termenul de recurs, se va judeca de catre instanta de recurs, desi, potrivit art.302 C. proc. civ., cererea de recurs se depune, sub sanctiunea nulitatii, la instanta a carei hotarare se ataca^4 .

22

In practica judiciara s-a ridicat problema de a sti care este instanta in drept sa solutioneze cererea de repunere in termen. Pornindu-se de la prevederea art. 302 c. proc. civ. potrivit careia recursul se depune la instanta de fond, unele instante au considerat ca aceasta instanta ar fi competenta sa rezolve cererea de repunere in termenul de recurs. Solutia este evident gresita. Repunerea in termen reprezinta un incident procedural care nu poate fi decat de competenta instantei care va solutiona cererea cu privire la care partea va fi repusa in termen. Astfel, cererea de repunere in termenul de recurs se va judeca de instanta de recurs^5 . In literatura de specialitate^6 s-a sustinut ca in cazul de la art. 103 C. proc. civ. nu este vorba de o repunere in termen, ci de intreruperea termenului procedural, intrucat: - art. 103 C. proc. civ. nu vorbeste de "repunerea in termen" asa cum se intalneste la art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958; - pentru ca partea sa beneficieze de prevederile art. 103 C. proc. civ., este necesar, ca imprejurarea care a impiedicat-o, sa se fi produs inauntrul termenului legal si nu in perioada anterioara sau cea ulterioara expirarii termenului^7 . Perimarea procesului civil Privire generala Procesul civil consta dintr-un complex de acte procedurale, care se succed in timp, intr-o anumita ordine si in vederea unui rezultat final, astfel incat este firesc ca legea sa dispuna ca validitatea unora dintre ele sa depinda de indeplinirea, intr-un anumit termen, a actelor ce trebuie sa urmeze. Daca acest termen este lasat sa expire fara a se indeplini actele de procedura necesare, cele facute pana la un moment dat, raman fara eficacitate juridica^1 . Incertitudinea cu privire la inexistenta sau existenta unor drepturi, starea de aglomerare in care se poate afla la un anumit moment dat o instanta prin nelucrarea timp indelungat a unor cauze, nu poate duce la ordinea de drept care trebuie sa existe in societate. Ca urmare, partile sunt tinute sa-si exercite drepturile si deci sa intocmeasca actele procesuale cu privire la acestea intr-un anumit termen, in caz contrar nemaiputand sa le realizeze^2 . Daca e sa facem o paralela, in dreptul civil, trecerea timpului poate crea drepturi, dupa cum poate stinge drepturi. Acesta este rolul prescriptiei sub ambele sale infatisari, achizitiva sau extinctiva. in procedura civila, ea poate duce la perimarea procesului. Daca partea care a introdus cererea lasa procesul in nelucrare si nu staruie in judecata, procesul va fi perimat dupa trecerea unui anumit interval de timp^3 . Perimarea apare astfel ca o sanctiune care se raporteaza la intreaga activitate procesuala, iar nu doar la un act de procedura concret. O definitie a perimarii trebuie sa tina seama de aceste realitati. In acest sens putem defini perimarea ca o sanctiune procedurala ce determina stingerea activitatii judiciare datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii, timp de un an in materie civila, 6 luni in materie comerciala, precum si atunci cand intervine in cursul executarii silite . Conditiile ce se cer indeplinite pentru a opera perimarea^5 : a) cererea sa fi ramas in nelucrare timp de un an, in materie civila, si de 6 luni in materie comerciala; perimarea opereaza numai daca procesul a ramas in nelucrare, iar nu

23

si in cazul cand, indiferent din ce cauza, el a continuat sa se gaseasca pe rolul instantei, deci justitia a fost activa^6 . b) ramanerea in nelucrare sa se datoreze culpei partii; Stabilirea imprejurarii de fapt ca procesul a ramas in nelucrare din vina reclamantului este o chestiune de fapt, care trebuie dovedita. Cand partea potrivnica detine inscrisuri ce sunt necesare solutionarii cauzei si nu le depune, nu se poate imputa reclamantului ca din culpa sa cauza a ramas in nelucrare timp de un an^7 . Legislatia noastra procesuala determina si situatiile in care partea nu se considera in culpa. In primul rand, precizam ca potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. "partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu". Iata cateva exemple in care perimarea nu opereaza^8 : - daca taxa de timbru a fost platita sau daca cererea ori partea era scutita de taxa de timbru, nu-i este imputabila partii nefixarea termenului de judecata^9 ; - in cazul in care judecata nu trebuia suspendata, ci amanata, deoarece procedura de citare era neindeplinita^10 ; - daca recursul a fost legal timbrat, netrimiterea lui la instanta de recurs este apreciata ca o culpa a instantei si nu a partii, si, ca urmare, in acest caz nu opereaza perimarea^11 ; - actiunea civila in procesul penal nu se perima chiar daca potrivit art.347 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea de actiunea penala si a ramas in nelucrare mai mult de un an. deoarece instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile, urmand sa procedeze din oficiu la fixarea unui termen pentru judecarea actiunii civile. In aceasta materie opereaza principiul oficialitatii - potrivit cu care in vederea inceperii urmaririi penale sau a desfasurarii judecatii nu este nevoie de solicitarea sau staruinta unor persoane fizice sau juridice, deoarece infractiunile savarsite prezinta pericol pentru intreaga societate^12 - astfel ca partii nu i se poate imputa vreo culpa pentru ramanerea cauzei in nelucrare. Intr-adevar, conform art. 248 C. proc. civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an, iar art. 250 adauga ca este suspendat cursul perimarii cat timp dainuie suspendarea judecatii dispusa de instanta in cazurile prevazute de art. 244. In raport de aceste prevederi legale, instanta este obligata sa ia masurile cuvenite pentru a i se comunica rezultatul cercetarii penale si nu este indreptatita sa constate perimarea prin simpla trecere a unui an de la data suspendarii. Chiar daca s-a mentinut cauza in nelucrare mai mult de 1 an, nu se poate constata perimata actiunea fara a se cere din oficiu relatii cu privire la solutia data in cauza penala^13 . In cazul in care, pe baza art. 347 C. proc. civ., instanta penala a dispus disjungerea actiunii civile si amanarea judecarii acesteia intr-o alta sedinta, nu sunt aplicabile prevederile art. 248 C. proc. civ., si deci nu se poate constata perimarea, chiar daca a stat in nelucrare timp de un an. Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 346347 C. proc. pen., instanta penala este obligata sa se pronunte si asupra laturii civile, armand sa procedeze din oficiu la fixarea unui termen si la solutionarea cauzei in completul de judecata competent a se pronunta cu privire la latura penala^14 . - ramanerea cauzei in nelucrare dupa declinarea competentei ori dupa ce s-a suspendat judecata ca urmare a ivirii conflictului de competenta nu se poate imputa partii, deoarece trimiterea dosarului la instanta competenta se face din oficiu^15 ; - daca apelul ori recursul au fost legal timbrate, retrimiterea lor la instanta de apel sau de recurs, nu este imputabila^16 ;

24

- cand instanta in mod gresit a suspendat judecata, potrivit art.242 pct.2 C. proc. civ., deoarece una din parti solicitase judecarea in lipsa^17 . - daca instanta a omis fixarea termenului din oficiu, nu se poate vorbi de o vina a partii, in sensul art. 248 C. proc. civ., si deci nu se poate cere perimarea impotriva sa^18 . - daca suspendarea s-a facut din eroare, intrucat procedura era indeplinita, deci judecata trebuia amanata, perimarea nu opereaza dupa implinirea termenului de un an de la suspendare, culpa fiind a instantei^19 - daca judecata a fost suspendata pana la solutionarea definitiva a altei pricini, se exclude vina partii pentru lasarea actiunii in nelucrare si deci nu se justifica perimarea acesteia^20 . In schimb, atunci cand partile, ducand tratative pentru o tranzactie, au lasat cererea in nelucrare mai mult de un an, va opera perimarea^21 . c) sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; Repunerea dosarului pe rol constituie un act de procedura facut in vederea judecarii pricinii, care conform art. 249 C. proc. civ., intrerupe cursul perimarii. Acest caracter al intreruperii se pastreaza chiar daca actiunea nu este timbrata, deoarece neplata taxelor de timbru nu poate inlatura existenta si efectele rezolutiei judecatorului. Pe de alta parte, o cerere de rectificare, judecata in contradictoriu, intrerupe cursul perimarii^22 . Dar daca pretinsul act de procedura nu are in vedere continuarea judecatii, el nu poate intrerupe curgerea perimarii^23 . d) sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma speciala. Astfel, in materia divortului, potrivit art. 618 C. proc. civ., se prevede stingerea procesului daca partile s-au impacat. in acest caz, prevederile art. 618 se vor aplica cu prioritate fata de cele ale art. 248. Din dispozitiile art.248 rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicare generala in faza judecatii, operand atat in fata primei instante, cat si a instantelor competente sa solutioneze caile de atac. Ea priveste atat actiunile prescriptibile, cat si pe cele imprescriptibile. De asemenea, perimarea opereaza si in cazul actiunilor reale, a actiunilor de stare civila, precum si cu privire la orice alte actiuni, chiar daca acestea ar fi declarate de lege imprescriptibile. De asemenea, in termeni generali, legea se refera si la calea procedurala a contestatiei, dar si la orice alta cerere "de reformare sau de revocare". Din referirea generica a legii la aceste cai de atac consideram, asa cum am subliniat cu un alt prilej, ca legea are in vedere si calea de atac a contestatiei in anulare^24 . Solutia a fost justificata in doctrina si prin imprejurarea ca aceasta cale de atac se judeca dupa aceleasi reguli ca orice cerere de chemare in judecata. Natura juridica a perimarii este mixta^25 : - de sanctiune procesuala intervenita ca urmare a nerespectarii termenelor prevazute de lege; - de prezumtie ca partile au renuntat la actiune, dedusa din nestaruirea vreme indelungata in judecata. In legatura cu natura juridica a perimarii au fost exprimate si alte puncte de vedere. Asa de exemplu, s-a sustinut ca natura juridica ar fi numai de sanctiune^26 , sau ca

25

prezumtia de desistare nu poate duce la perimare cand este vorba de o cerere la care reclamantul nu poate renunta^27 . Cert este ca pentru a interveni perimarea este necesar sa se constate ca lasarea in nelucrare se datoreaza culpei partii. Stabilirea imprejurarii ca procesul a ramas in nelucrare din vina partii este o chestiune de fapt care trebuie dovedita. Deci, ori de cate ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera. Perimarea opereaza chiar cand ambele parti au consimtit ca procesul sa ramana in nelucrare^28 . Este de retinut si ca perimarea nu se aplica masurilor de asigurare infiintate inainte de inceperea executarii, precum sechestrul asigurator sau poprirea asiguratoare acestea nefiind masuri de executare, ci numai masuri pentru asigurarea actiunii, luate anterior obtinerii titlului executoriu^29 . Intre suspendarea judecatii si suspendarea perimarii nu exista o identitate totala sub aspectul duratei lor. In adevar, motivele care impun suspendarea judecatii conduc si la oprirea termenului de perimare numai daca sunt intrunite cerintele statornicite in art. 250 C. proc. civ. Potrivit acestui text termenul de perimare este suspendat insa numai pe timp de trei luni de la data cand s-au petrecut faptele ce au prilejuit suspendarea judecatii. Pe de alta parte, legea mai instituie o restrictie, anume aceea ca faptele care au prilejuit suspendarea sa fi intervenit in cele din urma sase luni ale termenului de perimare^30 . Pe de alta parte, nu se confunda renuntarea cu perimarea, deoarece renuntarea presupune vointa partii (reclamantului sau recurentului), pe cand perimarea presupune culpa partii in nestaruirea vreme indelungata in desfasurarea judecatii^31 . Termenul de perimare. Intrerupere si suspendare Potrivit art. 248 C. proc. civ., termenul de perimare este: - de un an in materie civila; - de 6 luni in materie comerciala. La stabilirea termenului de un an sau 6 luni se va avea in vedere natura in sine - civila sau comerciala - si nu modul in care pricina a fost considerata de parti^1 . Termenul de perimare este imperativ, neputandu-se, deci, deroga de la el. Dar legea nu stabileste expres momentul de la care incepe sa curga termenul de perimare, dar in literatura de specialitate se arata ca acesta incepe sa curga de la data ultimului act de procedura facut in cauza, act ce nu a mai fost urmat, din vina partii, de actele ce trebuiau sa-i urmeze in mod firesc, pricina ramanand astfel in nelucrare. Daca reclamantul a decedat, termenul de perimare curge de la introducerea in proces a mostenitorilor^2 . Pot constitui momente de la care incepe sa curga termenul de perimare: rezolutia presedintelui de primire a cererii, in care s-a dispus timbrarea; incheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul invoielii partilor sau pentru lipsa acestora, ori daca partile nu staruiesc in judecata dupa o amanare ceruta de ele; data de la care cererea a ajuns la instanta competenta sa o judece (daca insa netrimiterea dosarului la instanta competenta, de exemplu, instanta de recurs, se datoreaza culpei partii, termenul de perimare incepe sa curga anterior acestei date); data ramanerii irevocabile a hotararii pronuntate in pricina ce a determinat suspendarea judecatii pentru unul din cele doua cazuri prevazute de art. 244 C. proc. civ. (din acest moment, partea are indatorirea de a starui in continuarea judecatii ce fusese suspendata) etc. ^3 .

26

Fiind un termen procedural legal, termenul de perimare trebuie sa curga continuu. Legea procesual civila prevede insa cazuri de intrerupere si suspendare: a) intreruperea perimarii opereaza prin indeplinirea unui act de procedura, executat de parti sau instanta, ce a fost facut pentru judecarea pricinii (art. 249 C. proc. civ.). Daca ulterior acestui act, din vina partilor, pricina ramane din nou in nelucrare, incepe sa curga un nou termen de perimare, termenul anterior actului intocmit si care a intrerupt perimarea, nu intra in calcul. Fata de imprejurarea ca textul nu prevede nici o restrictie cu privire la subiectul procesual de la care provine actul procedural si nici ca acest act trebuie sa aiba caracter contradictoriu, poate duce la intreruperea perimarii orice act de procedura, indeplinit de oricare dintre parti sau de instanta din oficiu, in scopul continuarii judecatii^4 . Se citeaza ca act intrerupator de perimare, cererea de redeschidere a procesului, in cazul in care a fost suspendat sau o cerere de fixarea termenului in vederea efectuarii cercetarii locale, urmata de citare. In practica s-a decis constant ca cererea de redeschidere a procesului, in cazul in care a fost suspendat intrerupe perimarea chiar daca nu a fost timbrata, aceasta neregularitate atragand sanctiuni de ordin fiscal. In literatura s-a aratat ca ar avea caracter intreruptiv de perimare, citarea exclusiva a reclamantului, pentru a-si preciza pozitia sa, adica daca mai staruie sau nu in actiunea introdusa^5 . In legatura cu acest punct de vedere, s-a observat ca actul de procedara trebuie sa aiba ca obiectiv repunerea pe rol in vederea judecarii procesului pentru a intrerupe perimarea, or citarea numai a reclamantului dispusa de catre presedintele completului si fara a exista o rezolutie de repunere a cauzei pe rol nu poate indeplini acest rol. Apreciem ca intrucat art. 249 C. proc. civ. prevede ca "perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes", actele de intrerupere trebuie sa fie considerate cele care au intr-adevar acest rol de a repune pe rol pricina in vederea judecatii. O simpla consultare a partii daca isi mai mentine sau nu actiunea introdusa prin cererea de chemare in judecata, neurmata de o rezolutie a instantei de reluare a judecatii, nu poate avea rolul de a intrerupe perimarea^6 . Actul intrerupator de perimare efectuat de o parte produce efecte si fata de coparticipanti (art.251 C. proc. civ.). Daca dupa indeplinirea unui act de intrerupere pricina ramane din nou in nelucrare, din vina partii, va incepe sa curga un nou termen de perimare. Timpul scurs inaintea intreruperii nu intra in calculul noului termen inceput^7 . Textul nu prevede nici o restrictie cu privire la subiectul procesual de la care provine actul de procedura si nici ca acest act ar trebui sa aiba caracter contradictoriu, astfel incat orice act de procedura, indeplinit de oricare dintre parti sau de instanta din oficiu in scopul continuarii judecatii, poate duce la intreruperea termenului de perimare (spre exemplu, cererea de redeschidere a judecatii dupa suspendarea ei, nu si citarea exclusiva a reclamantului pentru a preciza daca mai staruie sau nu in cererea introdusa)^8 . b) suspendarea perimarii intervine, potrivit art. 250 C. proc. civ., in urmatoarele cazuri: - pana la incetarea suspendarii judecatii in cazurile stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata^9 ; - timp de 3 luni de la data cand s-au petrecut faptele care au dus la suspendarea legala de plin drept (art. 243 C. proc. civ.), dar numai daca aceste fapte s-au petrecut in ultimele 6 luni ale termenului de perimare^10 ;

27

- cat timp partea este impiedicata sa staruie in judecata din pricina unei imprejurari mai presus de vointa ei. Perimarea nu opereaza in caz de impiedicare de a starui in judecata pentru un fapt mai presus de vointa impricinatului. Stabilirea daca imprejurarile care au impiedicat partea interesata de a starui in judecata erau sau nu mai presus de vointa acesteia, adica daca erau sau nu de natura a constitui un impediment care sa suspende perimarea conform art. 250 C. proc. civ., este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantei^11 . Perimarea actelor de procedura nu trebuie confundata cu prescriptia instantei, care intervine in acele situatii exceptionale in care perimarea cererilor prevazute de art. 248 C. proc. civ. nu ar putea functiona. Potrivit art. 1891 C. civ., instantele incepute si delasate se vor prescrie, in lipsa de cerere de perimare, in 30 de ani de la cel din urma act de procedura. Exista si opinia care, plecand probabil de la faptul ca in vechea reglementare perimarea trebuie ceruta de partea interesata, considera ca art. 1891 C. civ. a fost implicit modificat prin fosta lege de accelerare a judecatilor din anul 1943, ce a instituit perimarea de plin drept, precum si parerea ca in pricinile supuse reglementarii din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru prescriptia instantei este cel prevazut de acest act normativ. insa, prevederile art. 1891 C. civ., isi pot gasi aplicare in acele ipoteze in care perimarea nu opereaza, de exemplu, cand nu exista culpa partii, cand actul trebuie indeplinit din oficiu etc. De asemenea, apreciem ca dispozitiile Decretului nr. 167/1958 nu se aplica prescriptiei instantei, intrucat ele vizeaza prescriptia dreptului la actiune (mai exact, a dreptului de a obtine condamnarea paratului, precum si a dreptului de a obtine executarea silita) si, in orice caz, art. 1891 C. civ. reprezinta o norma speciala fata de prevederile decretului sus mentionat, iar o norma speciala nu poate fi modificata sau abrogata de o norma generala, fara o prevedere expresa in acest sens^12 . Intr-un caz interesant, instanta de fond a dispus, potrivit art. 242 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., suspenda judecatii contestatiilor formulate de persoanele incadrate carora li s-a imputat dau retinand ca masura a fost luata la cererea reprezentantului unitatii, pe considerentul ca in legatura cu paguba imputata, urmeaza sa se definitiveze cercetarile. Ulterior cu privire la aceeasi lipsa in gestiunea contestatorilor, unitatea a introdus impotriva acestora plangere penala, in atare situatie, in raport cu dispozitiile art. 19 alin. 2 din C. proc. civ. potrivit carora: "judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolva definitiva cauzei penale", instanta nu mai era in drept sa constate perima contestatiilor, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor legale mentionate. Sub acest aspect, nu mai avea relevanta imprejurarea ca, initial, suspendarea dispusese la cererea partilor, instanta fiind obligata, la data examinarii prici in vederea constatarii, eventual, a perimarii, sa ia in considerare situatia creata prin sesizarea cu plangere penala a organelor de urmarire penala si, mentina, in continuare, suspendarea, iar nu sa constate, pur si simplu, perimarea prin trecerea termenului de un an de la data suspendarii, in conditiile aratate^13 . In raport cu prevederile legale, instanta este obligata sa ia masurile cuvenite pentru a i se comunica rezultatul cercetarii penale si nu este indreptatita sa constate perimarea prin simpla trecere a unui an de la data suspendarii^14 . Constatarea perimarii In literatura de specialitate^1 , se sustine ca perimarea este o sanctiune procedurala care functioneaza in toate situatiile pe cale de exceptie. Exceptia de perimare presupune

28

un proces civil in curs si deci poate fi invocata numai in situatia in care desi termenul de perimare s-a implinit, a fost fixat totusi termen pentru judecata in fond, adica procesul a fost repus pe rolul instantei. Daca, dimpotriva procesul este in nelucrare, desi a expirat termenul de perimare, mijloacele prin care se poate ajunge la constatarea perimarii sunt repunerea pe rol din oficiu sau la cererea partii interesate pentru repunerea pe rol si constatarea perimarii^2 . Asa cum am vazut, exceptiile de perimare presupun existenta unui proces civil in curs. Daca procesul este in nelucrare desi a expirat termenul de perimare, se poate ajunge la constatarea perimarii prin repunerea pe rol din oficiu, sau la cererea partii interesate in repunerea pe rol, si in constatarea perimarii. Presedintele instantei va cita de urgenta partile si va dispune ca grefa sa intocmeasca o dare de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea. Perimarea poate fi invocata si prin exceptie^3 . Instanta din oficiu poate repune cauza pe rol pentru a constata perimarea sau daca s-a fixat termen de judecata poate ridica exceptia de perimare. Cererea de a se constata perimarea poate fi facuta de partea interesata sau de procuror. in sfarsit, exceptia de perimare poate fi ridicata in afara de instanta, de partea interesata ori de procuror. S-a decis ca dreptul de a solicita perimarea nu poate fi desfiintat prin faptul ca dosarul relativ la cererea ramasa in nelucrare si a carui perimare s-a cerut ar fi fost distrus, deoarece partea care avea interes sa nu se perime cererea avea si obligatia de a face toate diligentele pentru reconstituire^4 . Instanta nu poate constata perimarea nici chiar din oficiu, pe cale de exceptie, daca partile nu au fost citate si nu li s-a pus in discutie aceasta exceptie de perimare^5 Pentru judecarea cererii de perimare, care este un incident procedural in raport cu cererea principala, instanta va avea aceeasi compunere ca si pentru judecarea cererii a carei perimare se constata^6 . Cu privire la cererea de perimare, instanta se pronunta printr-o hotarare, care este supusa recursului, insa termenul de recurs curge de la pronuntare (art. 252 alin. 2 C. proc. civ.). in literatura juridica se arata, de regula, ca in cazul in care instanta constata ca perimarea nu a operat in cauza, se va pronunta o incheiere, care va putea fi atacata numai o data cu fondul, iar numai in cazul in care se admite cererea de perimare se va pronunta o hotarare. Nu putem fi de acord cu aceasta solutie, intrucat art. 252 alin. 2 nu face nici o distinctie in acest sens. in sprijinul solutiei noastre se poate aduce ca argument imprejurarea ca in articolul imediat urmator, referitor la exceptia de perimare, se face o asemenea distinctie^7 . Perimarea poate fi invocata ulterior primei zile de infatisare ce urmeaza repunerii pe rol. Si in acest caz, daca perimarea este invocata ulterior primei zile de infatisare, partile nu trebuie citate anume, fiind suficient ca ele sa aiba termenul in cunostinta in conformitate cu dispozitiile art. 153 C. proc. civ.. Asadar, ori de cate ori procedura este completa partea se poate astepta ca la orice termen sa se aplice din oficiu dispozitiile imperative ale legii. Indiferent insa daca perimarea este invocata din oficiu sau de catre una dintre parti, exceptia trebuie sa faca obiectul dezbaterilor contradictorii^8 . Constatarea perimarii poate fi ceruta si de procuror. Exceptia perimarii, fiind reglementata de norme imperative, poate fi invocata oricand de cei mentionati mai sus, chiar si la instanta de recurs, cu exceptia cererii de chemare in judecata, a carei perimare nu poate fi invocata pentru prima data in fata instantei de

29

recurs. Partea interesata poate insa ataca cu recurs hotararea instantei prin care in mod gresit a stabilit ca a intervenit perimarea cererii de chemare in judecata legal ceruta in fata instantei de fond^9 . Totusi, art. 253 alin. 2 C. proc. civ. dispune ca perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata in instanta de apel. Textul trebuie interpretat in sensul ca daca exceptia de perimare nu a fost invocata in fata primei instante, sanctiunea se acopera. Daca insa prima instanta a respins exceptia de perimare si a trecut la judecarea fondului, atunci instanta de apel poate constata perimarea (un argument in sprijinul acestei interpretari il constituie si faptul ca art. 253 alin. 1 teza finala din C. proc. civ prevede ca incheierea de respingere a exceptiei de perimare poate fi atacata numai o data cu fondul)^10 . Apoi, perimarea nu mai poate fi invocata in cazul cand, dupa expirarea termenului legal, cauza a fost repusa pe rol si solutionata, chiar daca ulterior, solutia data in aceste conditii a fost casata pentru motive fara legatura cu perimarea^11 . Daca cererea sau exceptia de perimare se resping, instanta va pronunta o incheiere prin care va constata ca perimarea nu a operat, fie pentru ca nu exista culpa partii, fie pentru ca termenul de perimare este sau a fost suspendat ori intrerupt. Fiind vorba de un incident, chiar atunci cand se face cerere de perimare sau se constata din oficiu, socotim ca ar fi formal si de natura sa duca la cheltuieli suplimentare si pana la urma la prelungirea judecatii pronuntarea unei hotarari susceptibile separat de recurs in cazul in care se constata ca nu sunt indeplinite cerintele art.248 C. proc. civ. pentru a opera perimarea^12 . Hotararea pronuntata in cererea de perimare este susceptibila de recurs numai daca si hotararea ce ar urma sa se pronunte in cererea perimata este supusa recursului, ca o aplicatie a principiului "accesorium sequitur principale". Prin art. 252 alin. 2 C. proc. civ., legiuitorul a dorit sa suprime dreptul de apel, nu insa sa recunoasca un recurs la recurs. Asadar, hotararea pronuntata intr-o cerere privind constatarea perimarii unei cereri de chemare in judecata poate fi atacata cu recurs (nu cu apel), solutia fiind aceeasi in cazul cererii de apel; insa hotararea referitoare la perimarea recursului nu poate fi atacata cu recurs. De asemenea, hotararea privind perimarea unei contestatii in anulare sau a unei revizuiri va putea fi atacata cu recurs numai daca si hotararea ce urma sa se pronunte in contestatia in anulare sau revizuire era susceptibila de recurs (ori de apel) ^13 . In aceste conditii, concluzia ce se impune cu evidenta este aceea ca perimarea are ca efect stingerea procesului civil, in faza in care se afla, impreuna cu toate actele indeplinite in cauza. Solutia stingerii procesului civil nu este prevazuta in mod expres de lege, dar ea a fost desprinsa in doctrina din chiar prevederile art. 254 alin. 1 C. proc. civ., textul declarand ineficiente toate actele de procedura indeplinite in acea instanta. Or, devreme ce actele indeplinite in cursul instantei sunt declarate de lege ineficiente, evident ca nici procesul nu mai poate avea fiinta juridica^14 . Efectele perimarii Perimarea ca sanctiune de drept procesual civil nu se rasfrange in mod direct asupra dreptului subiectiv si nici asupra dreptului la actiune^1 .

30

Prin stingerea procesului civil partile sunt repuse in situatia anterioara introducerii cererii. Reclamantul va avea practic posibilitatea de a introduce o noua actiune daca intre timp nu s-a prescris dreptul la actiune. In caz de coparticipare procesuala, cererea de perimare a unei parti foloseste si celorlalte parti (art. 251 C. proc. civ.). Intr-un caz particular, daca executorul judecatoresc continua executarea, desi a intervenit marea, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestatiei la executare. Bineinteles ca creditorul se poate apara invocand ca in timpul executarii silite debitorul a obtinut suspendarea executarii, fie pe baza unei cai de atac introduse impotriva titlului executoriu, fie in temeiul unei contestatii la executare. Or, suspendarea executarii atrage si suspendarea termenului de perimare iar dupa incetarea suspendarii executarii, termenul de perimare care a curs inainte de suspendare va intra si el in calculul termenului de perimare la fel ca si in cazul suspendarii prescriptiei^2 . Instanta va verifica urmatoarele aspecte^3 : - cererea sa fi ramas in nelucrare un an in materie civila si 6 luni in materie comerciala; - ramanerea in nelucrare sa se datoreze culpei partii; - sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a termenului perimare; - sa nu existe o cauza de stingere a procesului, prevazuta de o norma speciala (de exemplu, art. 618 C. proc. civ., care prevede stingerea procesului divort daca partile s-au impacat, reprezinta o norma speciala fata de art. 3, astfel incat se aplica norma din materia divortului). Care este situatia probelor administrate in cadrul procesului perimat? Potrivit art. 254 alin. 2 C. proc. civ. partile pot folosi dovezile administrate doar daca instanta competenta apreciaza ca nu este necesara refacerea lor. Deci art.254 alin.2 instituie o exceptie de la regula inscrisa la alin. 1, in sensul ca actele de procedura facute intr-o cerere perimata nusi produc efectele. Desigur ca si in cazul perimarii, sanctiunea lipseste actele de procedura de efecte in ce priveste functia lor procedurala. Daca insa aceste acte cuprind manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt ele isi vor produce efectele^4 . Solutia consacrata de art. 254 alin. 2 C. proc. civ. este considerata rationala si ea evita repetarea inutila a probatoriilor administrate. Instanta are totusi o mare putere de apreciere, desi din punctul de vedere al modului in care au fost administrate dovezile nu exista motive de suspiciune asupra impartialitatii judecatorilor, perimarea fiind o sanctiune care apare ca o consecinta a lipsei de staruinta a partilor^5 . Efectele perimarii sunt diferite dupa etapa in care se afla judecata, astfel^6 : - Daca s-a constatat perimarea cererii de chemare in judecata, efectul acesteia de a intrerupe prescriptia extinctiva nu se mai produce (art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958 si art. 1869 C. civ.). in cazul in care dreptul de a obtine condamnarea paratului nu s-a prescris, o noua cerere de chemare in judecata este admisibila, deoarece perimarea nu afecteaza dreptul subiectiv civil si nici dreptul la actiune. intr-o noua cerere de chemare in judecata, partile pot folosi dovezile administrate in cursul judecarii cererii perimate, daca instanta considera ca nu este necesara refacerea lor (art. 254 alin. 2 C. proc. civ.). - Daca s-a perimat cererea de apel, se stinge judecata in instanta de apel si nu se mai poate exercita un nou apel impotriva hotararii de prima instanta, care devine, ca efect al perimarii apelului, o hotarare definitiva. in aceasta situatie, hotararea primei instante devine definitiva pe data pronuntarii hotararii de constatare a perimarii apelului. Avand in

31

vedere ca recursul nu se poate exercita "omisso medio", inseamna ca hotararea primei instante devine si irevocabila. - Cand s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai este posibila, astfel incat hotararea recurata devine irevocabila. - Daca s-a perimat o contestatie in anulare sau o revizuire, calea extraordinara de atac pentru motivul invocat prin cererea perimata nu mai poate fi reiterata. Perimarea genereaza si obligatia de a suporta cheltuielile de judecata ocazionate. Acestea vor trebui suportate, la cerere, de partea care se face vinovata de ramanerea cauzei in nelucrare (reclamant, apelant, revizuient etc.) ^7 . Comparatie intre perimare si decadere^1 Incheiem analiza dedicata perimarii prin a semnala asemanarile si deosebirile care exista intre aceasta sanctiune si decadere^2 . a - Asemanari 1) atat perimarea cat si decaderea sunt sanctiuni procedurale care se aplica in caz de nerespectare a termenelor legale imperative; 2) nici perimarea si nici decaderea nu afecteaza dreptul subiectiv, dar amandoua pot afecta indirect dreptul la actiune (dreptul de a obtine condamnarea paratului). Atat in cazul in care reclamantul nu face apel in termen impotriva hotararii prin care i s-a respins cererea de chemare in judecata, cat si in cazul in care reclamantul lasa sa i se perime apelul impotriva hotararii prin care i s-a respins cererea ca nefondata, o noua cerere nu va fi posibila deoarece hotararea de fond s-a definitivat prin decadere sau perimare, dobandind putere de lucru judecat; 3) efectele produse de perimare si decadere sunt in final aceleasi: partea pierde dreptul de a se prevala de actele perimate ori de cele facute peste termen, ele fiind nule ca urmare a perimarii sau decaderii. b - Deosebiri 1) perimarea desfiinteaza atat actele subsecvente momentului implinirii termenului de perimare (daca este cazul), cat si pe cele anterioare acestui moment, in timp ce decaderea afecteaza numai actul tardiv si cele ulterioare lui, fara a atinge actele anterioare; 2) perimarea atrage nulitatea actelor de procedura indeplinite de toate partile din proces, pe cand decaderea afecteaza numai actele partii care le-a indeplinit tardiv; 3) in caz de perimare actele de procedura pot fi in principiu refacute, daca dreptul la actiune nu s-a prescris, in timp ce actul tardiv nu poate fi refacut, decat daca se incuviinteaza cererea de repunere in termen, in conditiile art. 103 C. proc. civ. Sanctiuni disciplinare Exista situatii in care neobservarea unei dispozitii a legii procesuale nu afecteaza valabilitatea actelor de procedura, deoarece partilor nu li se poate imputa nimic. Dar, judecatorul sau functionarul judecatoresc poate fi sanctionat disciplinar pentru

32

nerespectarea formelor procedurale, de regula termene relative. Intra in aceasta categorie dispozitiile art.257 (depasirea termenului de 5 zile in care ar trebui sa se pronunte completul de divergenta), art.260 (nerespectarea termenului de 7 zile cu care se poate amana pronuntarea), art.264 (depasirea termenului de 15 zile in care trebuie redactata hotararea), art.427 (nerespectarea termenului de 24 de ore in care executorul judecatoresc trebuie sa depuna procesul-verbal de sechestru in cazul urmaririi silite a bunurilor mobile).

33