Noptile Paler

Noptile, cnd mi amintesc iarasi de noi, totdeauna pe ntuneric si amenintati totdeauna, mbratisati sub ghilotina mereu, totdeauna obsedati de timp si de noapte, haituiti de umbre n care ne recunoastem pe noi, totdeauna ca n prima noapte a lumii si totdeauna vorbind despre sfrsitul iubirii, totdeauna amintindu-ne de mari si de soare si totdeauna pe acest nisip negru al noptii fara sa stim daca mine vom mai fi mpreuna, totdeauna asteptnd cutitul ghilotinei sa cada, totdeauna despartirile, totdeauna dragostea amenintata de altii si de noi nsine, totdeauna sub acest soare negru care ne lumineaza, cnd se ating, minile, totdeauna nfricosati ca minile noastre vor ajunge la capatul dragostei noastre si totdeauna visnd sa ne iubim fara sa stim daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii, daca lumea ncepe cu noi sau sfrseste. Totdeauna dragostea n umbra ca nteleptii lui Rembrandt, ea care n-are nevoie de ntelepciune, ci de speranta si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra, va muri nu din pricina noptii ci din pricina ca noi nsine am amenintat-o prea mult.

p.s. je taime in toate noptile, chiar si in alea care sunt asa cum le-a descris Paler