TEMA: Interpretarea filosofic a omului

1. 2. 3. 4. Omul obiect de studiu al filosofiei Raportul dintre biologic i social n om Omul ca individ individualitate i personalitate Personalitatea i societatea (drepturile omului i scopul vieii) 1 Omul obiect de studiu al flosofiei Existena uman. Preocuparea omului pentru cunoaterea de sine este una permanent. Discipline precum biologia, istoria, sociologia au ca obiect de cercetare fie corpul uman, fie evoluia omului de-a lungul timpului, fie existena omului n societate. ns toate aceste discipline ofer puncte de vedere limitate, ntruct au n vedere trsturi particulare ale omului. De aceea, era necesar o cunoatere general a fiinei umane. Filosofia va ncerca s ofere o perspectiv de ansamblu asupra problematicii ridicate de existena omului. Ce este omul? n ce const natura uman? Dac existena are sens? sunt ntrebri la care filosofia ncearc s rspund. Prima interogaie - ce este omul? - este o interogaie asupra esenei omului: oare exist o trstur care este specific doar omului? Exist o natur, o esen prin care omul se deosebete de regnul animal sau vegetal? Interogaiile despre sensul vieii sunt legate de cele despre natura uman. Ceea ce confer sens existenei nu este oare acea trstur care ne caracterizeaz n mod propriu? Filosofia nu ofer rspunsuri ultime pentru aceste interogaii. Filosofia menine ns, interesul permanent n cunoaterea de sine a omului. Natura uman. Atitudinea autoreflexiv a omului l conduce pe acesta la ntrebarea asupra diferenei dintre sine i celelalte entiti - obiecte, natur, semeni: n ce const deosebirea dintre un om i un lucru sau un animal? Mai mult, exist vreo diferen ntre mine i cellalt seamn al meu? Astfel de interogaii sunt definite ca fiind despre natura uman. Sunt interogaii eseniale, cci ncearc s cuprind acel set de atribute specifice doar naturii umane. n filosofie ns nu exist o rezolvare univoc a acestei probleme. Despre natura uman sunt dou teorii importante: cea politic i cea metafizic. Teoria politic consider caracteristica esenial a omului capacitatea sau incapacitatea acestuia de a tri n mod social, de a fi parte component a unui sistem guvernant. Teoria metafizic trateaz gndirea i capacitatea acesteia de reflectare asupra lumii ca element distinctiv al naturii umane2. Omul nu este, n primul rnd, un animal (a )social, ci o fiin meditativ, reflexiv. Astfel de interogaii nu epuizeaz specificul omului. Pentru a discuta despre natura uman, trebuie s presupunem un nucleu de caracteristici permanente i inerente unei singure persoane. Pentru c problema naturii umane o presupune pe cea a identitii. Care sunt criteriile prin care stabilesc c eu cel de ieri sunt acelai cu eu cel de azi? Mai mult, cum m deosebesc i cum gndesc pe cellalt om att de diferit i, n acelai timp, att de asemntor? Toate acestea: faptul de a fi parte component din societate sau nu, gndirea asupra lumii i aspiraia ctre divin, meditaia asupra identitii i alteritii (problema naturii celuilalt) alctuiesc nota distinctiv a omului: existena. Aristotel (384-322 a.Ch.) Omul este un animal politic. Teoria lui Aristotel despre natura uman este influenat de concepia sa teleologic, conform creia natura nu creeaz nimic fr un scop3. Din acest punct de vedere, i existena omului deine un scop, i anume acela de a tri laolalt cu semenii si n vederea unei viei bune. ns o via bun, n care actele morale i cele intelectuale sunt posibile, nu se poate obine, dup Aristotel, dect n msura n care oamenii sunt parte component a unui stat, adic a unei comuniti de fiine cu simirea binelui i a rului, a dreptului i a nedreptului. Contrar teoriilor sofiste de pn atunci, care considerau statul i ordinea social

drept o convenie, Aristotel trateaz statul drept instituie natural, rezultat, n mod indirect, din instinctele de autoconservare i reproducere ale indivizilor4. Cu toate c, din punctul de vedere al genezei, statul este o consecin a tririi laolalt a indivizilor, mai nti n familie, grup etc., din punctul de vedere al funciei sale, el este anterior oamenilor care l compun, precum corpul precede membrele sale. Cu alte cuvinte, natura uman este una social, ntruct n fiecare dintre noi exist instinctul pentru formarea comunitilor i pentru c abia n stat existena i afl mplinirea, desvrindu-i astfel posibilitile proprii. "Din toate acestea se vede c statul este o instituie natural i c omul este prin natura sa o fiin social, pe cnd antisocialul, prin natur, nu datorit unor mprejurri ocazionale, este ori un supraom, ori o fiar, ca acela batjocorit de Homer.[] Aadar, din natur exist n toi instinctul pentru o asemenea comunitate; iar cel dinti care a ornduit-o a fost autorul celor mai mari bunuri. Cci, dup cum omul, n perfeciunea sa, este cea mai nobil dintre fiine, tot astfel, lipsit de lege i de dreptate,este cea mai rea dintre toate..." (Politica) Jean-Jacques Rousseau (1712-1778). Teoriile politice despre natura uman de pn la J.J. Rousseau considerau c omul este o fiin social, care i ndeplinete atributele sale eseniale supunndu-se unei ordini sociale i trind alturi de semenii si. Sufletul omenesc era modificat, modelat n interiorul societii. Rousseau i pune ns ntrebarea dac aceast modificare cauzeaz fericirea sau nefericirea omului. L. Blaga (1895-1961). Caracterul distinct i privilegiat al existenei umane omul, spre deosebire de animal, este creator de cultur; iar creaiile de cultur sunt, pentru Blaga, revelri ale misterului n care este situat existena uman. Prin urmare, omului i sunt caracteristice cunoaterea misterului i ncercarea de revelare a acestuia prin creaii de cultur. Astfel, existenei animalului, fixat asupra sesizrii imediatului i asigurrii securitii, i este opus existena omului ntru mister i pentru revelare. Omul depete condiiile imediatului i ale securitii prin aceea c: este capabil s i jertfeasc propria existen pentru crearea de cultur. Acest fapt este semnul pentru mutaia suferit de om de la imediat i securitate la mister i revelare. Prin urmare, cultura este forma final, mplinirea sensului existenei umane. 2 Raportul dintre biologic i social n om Prin antropogeneza (din gr. "anthropos" - om; "genesis" - nastere) se ntelege procesul aparitiei si dezvoltarii omului. Ct priveste originea omului, exista diferite conceptii si teorii (creationista, a evolutiei biologice, a evolutiei sociale) . Evolutia umana esential se deosebeste de celelalte linii evolutive. Asupra intensitatii antropogenezei influenteaza att factorii biologici (organici), ct si cei sociali (culturali). Ca factori biologici ai antropogenezei pot fi mentionati: 1. Ereditatea - asigura pastrarea caracterelor ereditare si transmiterea lor urmasilor n cadrul reproducerii sexuale (ereditatea determina existenta omului ca specie); 2. Variabilitatea - asigura capatarea de noi caractere n cadrul existentei omului n anumite conditii de trai (variabilitatea determina adaptarea organismului uman la factorii mediului (temperatura, umiditate, tipul de hrana etc.);

3. Selectia naturala - asigura alegerea celor mai adaptati oameni sub actiunea factorilor selectivi naturali (selectia naturala la om poate fi individuala, de grup, demica (prin dem se ntelege o grupa izolata de indivizi ntre care se instaleaza panmixia - ncrucisarea libera); 4. Lupta pentru existenta - asigura supravietuirea celui mai apt n conditiile de concurenta (lupta pentru existenta poate avea loc att ntre indivizii unei populatii umane, ct si ntre om si alte specii de plante si animale. Omul, de asemenea "lupta" cu factorii climaterici, care n multe cazuri pot determina nsasi existenta lui. Lupta pentru existenta poate avea un caracter relativ, fiind nlocuita cu competitia); 5. Selectia sexuala - asigura pastrarea dimorfismului sexual n cadrul populatiei umane (selectia sexuala capata o deosebita valoare pentru acele populatii n care este dereglat raportul de sexe (1:1)); 6. Exercitiul - asigura dezvoltarea (sau reducerea) anumitor organe care ofera un avantaj persoanelor ce le poseda; 7. nmultirea - asigura transmiterea caracterelor urmasilor si capatarea de noi caractere ca rezultat al noilor combinari de gene. Ca factori sociali pot fi mentionati: 1. Munca sau capacitatea de a produce unelte de munca - asigura perfectionarea continua a omului (F.Enghels n lucrarea sa "Rolul muncii n procesul de transformare a maimutei n om" afirma: "Munca este izvorul oricarei avutii . ntr-un anumit sens, trebuie sa spunem ca ea l-a creat pe om nsusi"); 2. Organizarea sociala - asigura supravietuirea oamenilor n conditii nefavorabile, precum si mbogatirea lor de avutia societatii (Enghels afirma despre viata n colectiv: "instinctul social a fost una dintre prghiile cele mai importante ale descinderii omului din maimuta"); 3. Limbajul articulat - asigura comunicarea ntre membrii populatiei si schimbul de experienta;

4. Constiinta - reprezinta rezultatul unei lungi evolutii n decursul careia se formeaza pe baza proprietatii de reflectare a materiei mai nti sensibilitatea elementara a fiintelor celor mai simple, apoi activitatea nervoasa superioara a animalelor, culminnd cu gndirea umana. Constiinta umana este forma superioara de reflectare n sistemul nervos uman al realitatii nconjuratoare. Factorii biologici si sociali se completeaza reciproc, fiind interdependenti. De exemplu, marirea volumului creierului la om a impus schimbari n diametrul cailor fatului, largirea bazinului la femei si pierderea capacitatii lor de alergare. Ca rezultat, a crescut responsabilitatea societatii fata de femei si copii. Aparitia graiului articulat a provocat modificari n pozitia corpului si structura maxilarelor, a atras coborrea laringelui si reorganizarea coardelor vocale. n concluzie, omul este o fiinta biosociala, fiind dependenta att de factorii biologici, ct si de cei sociali. Astazi evolutia speciei Homo are un curs stabilizator, evolutia fizica fiind n linii mari ncheiata, dar mai este nca posibila evolutia pe plan social, economic si cultural, cu accentuarea actiunilor sale inteligente si iesirea progresiva de sub imperiul instinctelor si emotiilor sexuale, cu o crestere marcanta a rationalului n toate demersurile sale.

CILE POSIBILE ALE EVOLUIEI OMULUI Potrivit teoriilor evolutive, pongidele si homenidele provin dintr-un stramos - Propliopithecus, aparut n urma cu circa 30 mln de ani (fig.1).

Problema omului s-a cerut cu insistenta sa fie rezolvata timp de milenii. Conform legendei biblice, omul a fost creat din "lut rosu" de catre forta divina prin insuflarea "spiritului nemuritor". n antichitate, existau si conceptii ale originii omului din structuri materiale. De exemplu, Lucretius sustinea ca oamenii au aparut nemijlocit din pamnt, care avea o fertilitate nalta. Conceptii similare aveau Anaximandru si Empidocle. Savantul enciclopedist Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om n sistemul regnului animal, determinndu-l ca "zoon politicon". O data cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului si maimutei de catre C.Galenus (medic si anatomist roman) si cu descrierile minutioase ale cimpanzeului de catre anatomistul englez E.Tyson (1696), a fost posibila clasificarea omului n cadrul regnului animal. Ch.Linn clasifica omul alaturi de maimutele antropomorfe, rezervndu-i un gen aparte - genul Homo cu specia Homo sapiens (Omul ntelept). Ceva mai trziu, J.B.Lamarck si Ch.Darwin sustineau ca omul s-a dezvoltat de la maimuta, absolutiznd importanta factorilor biologici.

3 Omul ca individ individualitate i personalitate Omul, evoluand din lumea animala datorita muncii si, dezvoltandu-se in societate, desfasurand o activitate comuna cu alti oameni si comunicand cu ei, devine personalitate, subiect al cunoasterii si reorganizarii active a lumii materiale, societatii si a sine insasi. Omul se naste pe lume 646g63g deja om. Aceasta afirmatie numai la prima vedere pare a fi un adevar, ce nu necesita demonstrare. Faptul este ca la embrionul omului in gene sint programate premise naturale pentru dezvoltarea particularitatilor si calitatilor proprie omenesti. Configuratia corpului noului nascut presupune posibilitatea mersului in pozitie verticala, structura creierului asigura posibilitatea dezvoltarii intelectului, structura mainii - perspectiva folosirii uneltelor de munca etc., si prin acestea pruncul - este deja om prin totalitatea posibilitatilor sale - se demonstreaza faptul apartenentei pruncului neamului omenesc, ce se fixeaza in notiunea individ (spre deosebire de puiul de animal, care indata dupa aparitia pe lume si pina la sfarsitul vietii este numit faptura). In notiunea "individ" este intruchipata apartenenta de origine a omului. Individ poate fi considerat si noul nascut si cel matur la etapa primitiva si locuitorul foarte instruit al tarii civilizate. Prin urmare, vorbind despre un om concret, ca el este individ, noi in fond afirmam, ca el potential este om. Nascandu-se individ, omul treptat capata o anumita insusire sociala, devine personalitate. Insa in copilarie individul se include in sistemul relatiilor sociale, creat istoric, care deja exista la aparitia lui. Dezvoltarea ulterioara a omului in societate creeaza o asemenea imbinare de relatii, care il formeaza ca personalitate, adica ca om real, nu doar ce nu este asemanator altor oameni, dar si altfel actionand, gandind, suferind, inclus in relatiile sociale in calitate de membru al societatii, coparticipant al procesului istoric. Prin personalitate in psihologie se desemneaza calitatea de sistem (sociala), dobandita de catre individ intr-o activitate concreta si comunicare si ce caracterizeaza masura reprezentarii relatiilor sociale in individ. Prin urmare, personalitatea poate fi conceputa doar in sistemul relatiilor stabile dintre personalitati, care se exprima prin continut, valori, sensul activitatii comune pentru fiecare participant. Aceste relatii intre personalitati se manifesta in particularitati individuale concrete si faptele oamenilor, formand o calitate deosebita a insasi activitatii in grup. Personalitatea fiecarui om este inzestrata cu o combinare de trasaturi si particularitati psihologice specifice doar ei, ce formeaza individualitatea ei, ce compun originalitatea omului, deosebirea lui de alti oameni. Individualitatea se manifesta in trasaturile temperamentului, caracterului, in deprinderi, interese predominante, in calitatile proceselor cognitive (perceptie, memorie, gandire, imaginatie), in aptitudini, stilul individual al activitatii etc. Nu exista doi oameni identici cu o combinare identica a particularitatilor psihologice indicate - personalitatea omului este exceptionala in individualitatea sa. Dupa cum notiunile "individ" si "personalitate" nu sint identice, personalitatea si individualitatea, la randul sau, formeaza o unitate, dar nu identitate. Aptitudinea de a aduna si inmulti repede "in gand" numere mari, visarea, obiceiul de a roade unghiile si alte particularitati ale omului se manifesta ca trasaturile individualitatii lui, dar nu fac parte obligatorie din caracteristica personalitatii lui, deoarece ele pot si sa nu fie prezentate in formele activitatii si comunicarii, importante pentru grupul, in care este inclus individul, ce este inzestrat cu aceste trasaturi. In cazul cind trasaturile individualitatii nu sint prezentate in sistemul relatiilor dintre personalitati, atunci ele sint considerate neesentiale pentru caracteristica personalitatii individului si nu obtin conditii pentru

dezvoltare. Particularitatile individuale ale omului pina la un anumit timp raman "tacute", pina cind ele nu vor deveni necesare in sistemul relatiilor dintre personalitati, subiectul carora va fi omul concret ca personalitate. Problema corelatiei formei biologice (naturale) si celei sociale in structura personalitatii omului se considera una din cele mai complicate si discutabile in psihologia moderna. Un loc de vaza il ocupa teoriile, care evidentiaza in personalitatea omului doua substructuri principale, formate sub actiunea a doi factori - biologic si social. A fost inaintata ideea ca toata personalitatea omului se descompune in organizatie "endopsihica" si organizatie "exopsihica". "Endopsihica" ca substructura a personalitatii exprima mecanismul interior al personalitatii omului. Identificata cu organizarea nuro-psihica a omului. "Exopsihica" se determina prin relatia omului fata de mediul exterior. "Endopsihica" include asemenea trasaturi ca receptionarea, particularitatile memoriei, gandirii si imaginatiei, capacitatea de a depune un efort de vointa, impulsivitatea etc., iar "exopsihica" - un sistem de relatii ale omului si experienta lui, adica interesele, vocatiile, idealurile, sentimentele predominante, cunostintele formate etc. Care este pozitia fata de conceptia indicata referitor la acesti doi factori? Trasaturile si laturile organice naturale exista in structura individualitatii personalitatii omului ca elemente ale ei social conditionate. Naturalul (calitatile anatomice, fiziologice si altele) si socialul formeaza o unitate si nu pot fi opuse mecanic una alteia ca substructuri independente ale personalitatii. Asadar, recunoscand rolul naturalului, biologicului si socialului in structura individualitatii, este imposibil a evidentia substructurile biologice in personalitatea omului, in care ele exista deja in forma reorganizata. Introducandu-ne la problema conceperii esentei personalitatii, este necesar a ne opri la structura personalitatii, cind ea se cerceteaza ca calitate de sistem "transcendenta" a individului. Examinand personalitatea in sistemul relatiilor subiective, se evidentiaza trei tipuri de subsisteme ale existentei ca personalitate a individului (sau trei aspecte ale tratarii personalitatii). Primul aspect al examinarii - subsistemul intraindividual: personalitatea se interpreteaza cu particularitatile ce apartine subiectului; personalul este adancit in spatiul intern al existentei individului. Al doilea aspect subsistemul personal interindividual, cind domeniul determinarii si existentei lui devine "spatiul relatiilor dintre indivizi". Al treilea aspect al examinarii - subsistemul personal metaindividual. Aici se acorda atentia asupra influentei, care individul o manifesta voluntar sau involuntar asupra altor oameni. Personalitatea se percepe sub alt punct de vedere: caracteristicile ei principale, care incercau a le observa in calitatile individului, urmeaza a fi cautate nu numai la el insasi, dar si la alti oameni. Continuand in alti oameni, odata cu moartea individului, personalitatea nu moare total. Individul ca purtator al personalitatii moare, dar continua a trai, personificat in alti oameni. In cuvintele "el traieste in noi si dupa moarte" nu este nici mistica, nici metaforism, este constatarea faptului reprezentarii ideale a individului dupa disparitia lui materiala.Bineinteles, ca personalitatea poate fi caracterizata doar in unitatea a toate trei aspecte ale examinarii propuse: individualitatii ei, prezentarii in sistemul relatiilor dintre personalitati si, in sfarsit, in alti oameni.In cazul cind la solutionarea problemei despre faptul, de ce omul devine mai activ, noi analizam esenta necesitatilor in care este exprimata nevoia de ceva sau de cineva, ce duce la activitate, atunci pentru a stabili ce va genera activitate, este necesar a analiza, prin ce se determina tendinta ei, unde si asupra cui aceasta activitate este orientata.Totalitatea motivelor stabile, ce orienteaza activitatea personalitatii si relativ independenti fata de situatiile existente, se numeste tendinta personalitatii omului. Rolul fundamental al tendintei personalitatii revine motivelor constientizate.

Interesul - este un motiv ce contribuie la orientarea intr-un oarecare domeniu, initierea cu faptele noi, reflectarea mai deplina si profunda a realitatii. Subiectiv - pentru individ - interesul se observa in tonul emotional pozitiv, care-l capata procesul de cunoastere, in dorinta de a face cunoscut mai profund cu obiectul, a cunoaste mai mult despre el, a-l intelege mai bine. Asadar, interesele se manifesta in calitate de mecanism stimulator permanent al cunoasterii. Interesele - latura importanta a motivarii activitatii personalitatii, dar nu unica. Un motiv esential al comportarii constituie convingerile. Convingerile - un sistem de motive ale personalitatii, ce o stimuleaza a proceda in conformitate cu parerile, principiile si conceptiile sale. Continutul necesitatilor, ce se folosesc in forma de convingeri, sint cunostintele despre lumea inconjuratoare a naturii si societatii, conceperea lor determinata. Atunci cind aceste cunostinte formeaza un sistem reglementat si organizat de conceptii (filozofice, estetice, etice, natural-stiintifice etc.), ele pot fi examinate ca conceptie despre lume.Prezenta convingerilor, ce cuprind un cerc larg de probleme in domeniul literaturii, artei, vietii sociale, activitatii de productie, marturisesc despre nivelul inalt al activitatii personalitatii omului. Interactionand si comunicand cu oamenii, omul se evidentiaza pe sine din mediul inconjurator, se simte subiectul starilor sale fizice si psihice, al actiunilor si proceselor, se exprima ca "Eu", ce se opune "altor" si totodata este indivizibil legat cu el. Retrairea existentei "Eu-lui" propriu constituie rezultatul unui proces de lunga durata al dezvoltarii personalitatii, care incepe in copilaria frageda si care este mentionat ca "descoperirea Eu-lui". Copilul de un an incepe sa constientizeze diferentele senzatiilor corpului propriu de acele senzatii, care sint generate de obiectele aflate in afara. Apoi la varsta de 2-3 ani copilul desparte procesul ce-i produce satisfactie si rezultatul actiunilor proprii cu obiectele de actiunile cu aceleasi obiecte ale celor maturi, inaintand ultimilor cerinte: "Eu singur!". El pentru prima data incepe sa se constientizeze in calitate de subiect al propriilor actiuni si fapte (in vorbirea copilului apare pronumele personal), nu numai evidentiindu-se din mediul inconjurator, dar si contrapunandu-se celorlalti). ("Aceasta este a mea, nu a ta!"). Este cunoscut faptul, ca in perioada adolescentei si tineretii se mareste tendinta spre autoperceptie, spre constientizarea locului sau in viata si pe sine insasi ca subiect al relatiilor cu cei din jur. De acest fapt tine formarea autocunoasterii. La elevii din clasele superioare se formeaza imaginea "Eului" personal. Imaginea "Eu" un sistem stabil de conceptii ale individului despre sine insusi, relativ stabil, nu totdeauna constientizat, retrait de individ ca irepetabil, in baza carui el creeaza interactiunea sa cu altii. Imaginea "Eu", prin acest fapt, se include in sistemul personalitatii. Ea se manifesta ca o directiva fata de sine. Ca orice directiva, imaginea "Eu" include trei componente: In primul rand, componentul cognitiv: reprezentare despre aptitudinile sale, aspect, importanta sociala etc. In al doilea rand, componentul emotional de apreciere: respectul pentru propria persoana, autocritica, iubirea de sine (egoismul), autoinjosirea. In al treilea rand, componentul de conduita (de vointa) - tendinta de a fi inteles, a cuceri simpatie, a-si ridica statutul (calitatea) sau dorinta de a ramanea noebservat, a evita aprecierea si critica, a ascunde neajunsurile sale etc

Imaginea "Eu" - reprezinta un sistem de conceptia a individului despre sine insusi, nu todeauna constientizat, retrait de catre individ ca irepetabil, in baza caruia isi faureste interactiunea sa cu altii. Imaginea "Eu" este si premisa, si consecinta a interdependentei sociale. Faptic psihologii fixeaza nu o singura imagine "Eu" la om, ci o multime de "Eu-imagini" ce se schimba una pe alta alternativ, ori actionand pe primul plan al autocunostintei, ori pierzandu-si semnificatia in situatia data a interdependentei sociale. "Eu-imaginea" - este o formare nu statica, ci dinamica a personalitatii individului "Eu-imaginea" poate fi retraita ca o reprezentare despre sine chiar in momentul retrairii, de obicei mentionata in psihologie ca "Eu real", dar, posibil, mai corect ar fi de numit "Eu curent" sau momentan al subiectului. "Eu-imaginea" concomitent este si "Eu-l ideal" al subiectului - acel, care el ar fi trebuit sa devina, dupa parerea sa, ca sa corespunda criteriilor interioare ale reusitei. Sa indicam inca o varianta a aparitiei "Eu-l imaginii" - "Eu-l fantastic" - asa cum subiectul ar dori sa devina, daca ar fi posibil pentru el, cum ar dori sa se vada. Construirea fantasticului "Eu" propriu este specifica nu doar tinerilor, dar si oamenilor maturi. La aprecierea semnificatiei motivate a acestui "Eu-imagine", este important a cunoaste, nu s-a dovedit a fi substituita conceperea obiectiva de catre individ a pozitiei si locului sau in viata cu "Eu-l" fantastic al sau. Predominarea reprezentarilor fantastice despre sine in structura personalitatii, ce nu sint insotite de fapte, ce ar contribui la realizarea celor dorite, dezorganizeaza activitatea si autoconstiinta omului si, in sfarsit, il poate trauma crud din cauza necorespunderii evidente a celor dorite cu realitatea. Masura adecvata a "Eu-lui imagine" se clasifica la studierea unuia din cele mai importante aspecte autoaprecierea personalitatii. Autoaprecierea - aprecierea personalitatii a sine insusi, posibilitatilor sale, calitatii si locului printre alti oameni. Aceasta este latura cea mai esentiala si mai mult studiata in psihologie a autoaprecierii personalitatii. Cu ajutorul autoaprecierii are loc reglarea comportarii personalitatii. In ce mod personalitatea realizeaza autoaprecierea? Lui K. Marx ii apartine un gand adevarat: omul mai intai se priveste in alt om ca in oglinda. Doar comportandu-se fata de omul Pavel ca fata de sine, omul Pentru incepe sa se comporte fata de sine insasi ca fata de om. Cu alte cuvinte, cunoscand calitatile altui om, personalitatea primeste informatiile necesare, care permit a forma aprecierea proprie. Astfel, personalitatea se orienteaza la oarecare grupa de referinta (reala sau ideala), idealurile careia sint idealurile ei (a personalitatii), interesele ei etc. In procesul comunicarii ea permanent se verifica cu etalonul si in dependenta de rezultatele verificarii ramane multumita de sine sau nemultumita. O autoapreciere prea inalta sau prea joasa poate deveni o sursa interioara a conflictelor personalitatii. Desigur, aceasta conflictualitate se poate manifesta diferit. Autoaprecierea exagerata duce la aceea, ca omul este predispus sa se supraaprecieze in situatii, care nu dau nici un motiv pentru aceasta. In rezultat el deseori se loveste de reactiunile celor din jur, care-i resping pretentiile, se irita, manifesta suspiciune, neincredere, mandrie, ingamfare preconceputa, agresivitate si, in cele din urma, poate pierde contactele necesare dintre personalitati, se poate izola, devenind retras, rezervat. Autoaprecierea excesiv de joasa poate marturisi despre dezvoltarea complexului inferioritatii, neincrederii stabile in sine, refuzului initiativei, indiferentei, autoacuzarii si nelinistii. Pentru a intelege un om este necesar a ne imagina clar actiunea formelor ce se cristalizeaza inconstient, de dirijare a personalitatii prin comportamentul sau, a acorda atentie asupra sistemului total de aprecieri, prin care omul se caracterizeaza pe sine si pe altii, a vedea dinamica schimbarii acestor aprecieri

4 Personalitatea i societatea (drepturile omului i scopul vieii) Elementul constitutiv ultim al oricrui grup de oameni este agentul uman individual, care, n condiii sociale normale, este purttorul unei personaliti distincte, este nzestrat cu anumite statusuri i are de ndeplinit o serie de roluri. Problemele legate de personalitate trezesc un interes deosebit. E un lucru firesc, ntruct ne privete pe fiecare n parte. Personalitatea omului n toate timpurile a fost i rmne una din cele mai intrigante taine. Cunoscutul filosof rus Berdiaev scria: "Personalitatea omului este mai misterioas dect lumea: ea nsi este o lume ntreag. Omul este un microcosmos i include n sine totul". Personalitatea e un semn distinctiv al socializrii, al umanizrii celor care se nasc n societate. Este un fenomen universal, care se manifest, ns, n forme specifice, individuale. Omul este, fr ndoial, o fiin bio-psihosocial, ca urmare ,i personalitatea constituie o integrare a elementelor biogenice, psihogenice i sociogenice. Actualmente, noiunea de personalitate cunoate peste o sut de definiii i zeci de categorii de teorii, ceea ce demonstreaz complexitatea subiectului i lipsa de consens a cercetrilor n formularea conceptului. Pentru a ptrunde mai adnc n esena personalitii este important a face o deosebire ntre urmtoarele noiuni: om, subiect, individ, personalitate, individualitate. Omul este rezultatul evoluiei biologice i istorice. Pentru a-1 descrie pe om, din punct de vedere tiinific sunt utilizate o serie de noiuni, care l caracterizeaz multilateral. Subiectul este omul n calitate de exponent activ al acelui nceput, capabil de aciuni independente, de o mare importan pentru omenire. Individul este reprezentantul neamului omenesc. Omul se nate un simplu individ. Condiiile sociale contribuie la dezvoltarea n individ att a trsturilor general-umane, ct i a calitilor individuale. Dezvoltndu-se n condiii sociale, se formeaz sub influena particularitilor nnscute, condiiilor sociale concrete. Personalitatea este caracteristica cea mai important a omului, particularitatea sa social, nsuirea de baz a omului, calitatea lui de membru al societii. Individualitatea reprezint consolidarea nsuirilor individuale ale unui om, precum i originalitatea structurii psihofiziologice a lui, a intelectului, concepiei, mbinrii funciilor familiale, de trai, de producie i obteti. Afar de aceasta, individualitatea mai include i parametrii morfofiziologici (nlimea, constituia, trsturile feei). Individualitatea este criteriul cel mai important al personalitii. Dac individualitatea este considerat, de unii autori, o caracteristic biologic a omului, atunci personalitatea este apreciat ca fiind o calitate social a lui. n general, n plan teoretic, structura personalitii este reprezentat de urmtoarea schem (figura 3.3). Din punct de vedere sociologic, personalitatea este mbinarea armonioas dintre individ i societate, rezultatul interaciunilor sociale, fiind produsul aciunilor i influenelor mediului cultural i social asupra individului. De aceea, individul, ca entitate biologic, nu implic n mod necesar atributul personalitii, putnd exista i fr

acesta. Componentele bio-fiziologice ale individului, predispoziiile lui native nu genereaz i nu se finalizeaz ntr-un anumit profil de personalitate n mod automat, de la sine, ci numai prin integrarea lor n structurile comportamentale i prin interaciunea permanent cu mediul social. Structura personalitii

Trsturi general umane

Trsturi socialpsihologice

Trsturi individual irepetabili

Senzaia Percepia Raiunea Memoria Voina Emoiile

obiectivele sociale rolurile orientrile valorice

temperament mbinarea rolurilor autocontiina

Personalitatea unui individ se formeaz n timp, semnificnd "naterea" lui social. Familia, coala, grupurile de prieteni i de munc, relaiile de vecintate, climatul social general, nivelul de trai, mass-media etc. concur laolalt la constituirea trsturilor unei personaliti. Din punct de vedere psihologic, prin personalitate se nelege orice fiin care este contient de ea nsi, acioneaz deliberat, e dotat cu gndire i voin liber, putnd fi, deci, responsabil. Contiina de sine i armonia motivelor n determinarea actelor voluntare reprezint suportul oricrei personaliti. n filosofie, Immanuel Kant a definit personalitatea ca scop al aciunilor sociale, socotind c aceasta trebuie s fie tratat, ntotdeauna i n acelai timp, nu numai ca mijloc, ci, n primul rnd, ca scop n sine. In viaa social, avem de-a face cu personaliti individuale care se afl n legtur cu altele, cu diverse genuri de activiti i instituii. De aceea, orice activitate i orice relaie a unei personaliti individuale exercit o anumit influen asupra societii, ntruct oamenii triesc i acioneaz n societate. Dac, pentru psihologi, orice om normal este capabil s-i edifice o personalitate, n sociologie, filosofie, istorie, estetic .a., ideea de personalitate este asociat i corelat obligatoriu cu valoarea, semnificnd nivelurile superioare ale creaiei culturale i afirmrii oamenilor pe plan social (n activitatea economic, politic, militar etc), prin fapte (lucrri) de excepie sau care depesc media comun. Dezvoltarea personalitii se realizeaz n urma dobndirii experienei sociale. Paralel cu dobndirea experienei sociale a fiecrui individ, are loc i realizarea contiinei sale. Anume dezvoltarea raiunii reflect formarea omului ca personalitate. Omul nu se nate personalitate, ntruct urmeaz a-i dezvolta raiunea i nceteaz a mai fi o personalitate fiind grav bolnav psihic, dei ca individ va continua s triasc, pstrndu-i-se careva procese psihice, specifice omului. Specialitii apreciaz c dinamica formrii personalitii dureaz pn la vrsta de 20-

25 ani, perioad care coincide cu instruirea, educaia, pregtirea pentru exercitarea unei profesii. n realitate, procesul de personalizare nu se ncheie niciodat, personalitatea format la vrsta amintit, ulterior, se mbogete i se perfecioneaz n paralel cu evoluia cadrului special. Astfel, se evideniaz rolul decisiv al culturii n fundamentarea personalitii. Personalitatea confer identitatea social i regleaz comportamentul i activitatea omului n societate, ea nsi fiind rodul interaciunilor sociale. Ca trsturi proprii personalitii, pot fi menionate: conformismul, onestitatea, altruismul, hrnicia, independena, responsabilitatea, autocontrolul etc. Printre componentele personalitii se evideniaz: temperamentul, caracterul, aptitudinile sau voina, afectivitatea, contiina, motivaia. Personalitatea poate fi neleas ca un atribut al omului nu numai n calitatea sa de persoan, individ, ci i de grup, colectivitate, societate, n general. Diveri gnditori, precum A. Kardiner i R. Linton, au ajuns la formularea conceptului de personalitate de baz". Acesta desemneaz un ansamblu de caracteristici ale personalitii comune tuturor membrilor societii respective, i care nu apar i la alte societi". Faptul c personalitatea de baz are un suport real l dovedete i reacia oamenilor de a-i apra identitatea sociocultural i etnic, atunci cnd vin n contact cu o cultur diferit de cea a grupului uman, de a colectivitii, societii n care s-au nscut i format. De exemplu, unui ran i va fi foarte greu s triasc la ora cu echipamentul cultural dobndit n sat. Ca atare, personalitatea de baz este condiionat, n mare msur, ereditatea social, adic de continuitatea istoric a esenei unei forme sau alteia de cultur i de continuitatea etnic. Anumii teoreticieni, ca J. Dollard, consider c studiul personalitii de baz trebuie s se ntemeieze pe studiul caracteristicilor omului de rnd, considerat a fi om mediu". Individualitatea personalitii, dup cum am reinut, se formeaz din particulariti specifice ale diferitelor trsturi ale personalitii, ns influena socialului i a biologicului, n cazul dat, este diferit. Exist caliti ale personalitii, la dezvoltarea crora biologicul a avut un rol deosebit (spre exemplu, temperamentul), ns sunt caliti (raiune, memorie, imaginaie, cunotine, deprinderi, abiliti), la dezvoltarea crora un rol dominant 1-a avut nvmntul. Un grup specific l constituie calitile orientative (direcionale) ale personalitii (interese, idealuri, convingeri) la formarea crora rolul biologicului este nesemnificativ, iar rolul experienei sociale, mai ales al educaiei - este enorm. Drepturile omului Doar constiinta umana va determina o lege, dupa care fiinta umana se va bucura de drepturile si libertatile fundamentale. Pentru a putea intelege fenomenele referitoare la aparitia si evolutia conceptului drepturilor omului, trebuie sa privim aceasta dezvoltare prin prisma evenimentele care s-au produs de-a lungul etapelor istorice parcurse de omenire. Pentru aceasta incursiune istorica e necesar sa apelam la evolutia gandirii filozofice, procesului de cunoastere, aptitudini ce sunt caracteristice omului, care reprezinta o fiinta inzestrata cu ratiune. In acest proces vom apela la ajutorul istoriei care este stiinta trecutului umanitatii si, mai exact, la cel al istoriei obiective care este stiinta evenimentelor, precum si la cel al istoriei comprehensive care studiaza legile generale (economice, socio-logice, politice etc.) care guverneaza miscarea generala a evolutiei.

Omul, chiar de la aparitia sa a fost inzestrat cu morala, iar morala este stiinta care pune problema menirii omului in lume si raspunde la intrebarea: "Ce trebuie sa fac?" Nu o ultima importanta in determinarea comportarii omului in societate o are, doctrina religioasa care a avut si are un impact puternic asupra comportamentului uman. Religia este in sine o forma de viata, iar filozofia este un mod de a intelege. Legea divina a stabilit si un comportament egal intre oameni, prin introducerea respectului fata de Dumnezeu, care i-a creat. Sub aspect filozofic este interesant faptul ca un raspuns privind aparitia omului il gasim m una din cele mai vechi si citite carti cum este Biblia, care la intrebarea "Cum se numesc cei dintai oameni ?" da un raspuns ce este comentat si interpretat de la aparitia ei: "Cei dintai oameni se numesc Adam si Eva. Probabil ca atunci a primit primul om si primele sale drepturi si obligatii: - si a fost pus Adam in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca - toate fiarele campului au fost aduse la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. Domnul le-a ingaduit sa manance dupa placere din rodul tuturor pomilor, limitandu-le accesul doar la Pomul Cunostintei binelui si raului, iar mai tarziu si din pomul vietii". Tot Biblia ne face cunoscuti si cu prima pedeapsa aplicata oamenilor, care a constat in izgonirea din Eden si supunerea la greutatile legate de dobandirea hranei, lucrarea pamantului, pentru femeie in primul rand chinuirile nasterii Deci, oamenilor, chiar de la aparitia lor, constient sau inconstient, le-a fost caracteristica tendinta de a cunoaste cat mai mult, de a se realiza si de a obtine cat mai multe libertati si drepturi. Omenirea a tins sa se afirme prin obtinerea de cunostinte, obtinand astfel posibilitatea de a se debarasa de intunericul ne-stiintei, transformand cunostintele sale in drepturi materiale. Iar in tot cursul istoric de dezvoltare a omenirii o lege era urmata de alta lege mai buna si mai completa. In fapt, desi drepturile omului sunt considerate universale, desi toti oamenii se nasc egali si se bucura de drepturi egale, nu toti au aceleasi posibilitati sa-si reclame si sa-si exercite drepturile la nivelul corespunzator, astfel exista tendinta de a se crea inegalitati, de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora, de a exclude unele comunitati de la exercitarea deplina a drepturilor omului. Convingerea ca oamenilor, in calitatea lot de oameni, li se cuvin anumite drepturi apare inca din timpurile stravechi si parcurge intreaga istorie a gandirii sociale. Inca din societatile cele mai vechi exista o divizare in drepturi si obligatii. Cineva avea o putere mai mare, cineva avea mai mari obligatii. Exista si o divizare a muncii si a bunurilor. Fiecare avea rolul sau in comunitate. Fara indoiala ca existau si legi, unele scrise, altele nescrise. Cu toate acestea, primele lucrari scrise au ajuns la noi din timpuri nu atat de vechi. In Grecia antica la Hesiod (700 i.e.n.) in lucrarea "Munci si zile" a marelui jurist si legiuitor Solon (594 i.e.n.) au aparut primele idei privind "legalitatea naturala". La randul lui, Pericle (490-429 i.e.n.) afirma: "Din punct de vedere al legilor, toti, fara a considera deosebirile private, se bucura de egalitate pentru accesul la demnitati; fiecare dupa modul cum se distinge, obtine o preferinta fondata pe merit, nu pe clasa." O contributie

deosebit de importanta in aparitia progresiva a conceptiei unui ansamblu universal si etern de reguli si valori a avut-o Platon (427-347 i.e.n.), care a stabilit o neta distinctie intre idei si cultura sau traditie. Aceasta conceptie apare foarte limpede si in lucrarea lui Protagoras, unde se profeseaza o adevarata credinta a naturii universale, comune oamenilor cu diferentiere intre phusis (natura) si nomos (conventie)."Voi toti care sunteti prezenti - seria Platon - va consider pe toti ca fiind parinti, apropiati, cetateni dupa natura, daca nu chiar dupa lege (Phusis nomos). Dupa natura, semenul este parintele semenului, dar legea tirana a oamenilor opune naturii contrastul sau. Generalizarea gandirii din Grecia antica s-a materializat de fapt in lucrarile lui Aristotel, "Etica" fi "Politica. Astfel, in Politica, acesta justificand sclavia, combatea pe cei care considerau "ca este contra naturii a stapani sclavi, caci numai prin lege devine cineva sclav ori liber". El aprecia ca: "..prin natura nu se deosebesc intru nimic ca oranduirea aceasta asadar, nu se intemeiaza pe dreptate, ci pe violeita". Ideile sale mergeau mai departe, sustinand ca "natura ar nazui sa creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor, primii fiind predestinati actiunii politice, iar cei din urma muncii " Am putea spune ca ganditorii din Grecia antica au fost, intr-un anumit mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai tarziu. In Roma antica, filosofii si-au pus si ei, deseori asemenea intrebari, 'gasind raspunsuri care intr-o oarecare masura reflectau acelasi continut de idei si conceptii. Amintim aici lucrarile lui Cicero (196-43 i.e.n.) "Despre Republica", "Despre regi", "Despre obligatii", pe cele ale lui Titus Lucretius (99-55 i.e.n.) "Despre natura lucrurilor, precum si pe cele ale lui Seneca, toate marcate puternic de ideea dreptului uman. Concluzia care se desprinde din ideile umaniste ale inteleptilor din antichitatea greaca, ebraica etc. este aceea ca ele se refereau, cu precadere, la egalitatea si libertatea oamenilor liberi, nu si a sclavilor. Filosofii antici din Egipt, Babilon, India si China au dat de asemenea, diferite explicatii cu privire la fiinta umana. La locul si rolul ei in societate, fapt ce demonstreaza ca problematica legata de om era prezentata in sistemele de drept respective, facandu-se referire, in special, la puterile regilor, ale imparatilor, la regulile pentru supusi etc. Urmand dezvoltarea istorica a societatii omenesti, in Evul Mediu, filosofii crestini au incercat sa dezvolte ideile de promovare egala a conditiei umane, pornind de la Decalog (cele 10 porunci) si enuntand pe aceasta baza anumite drepturi fundamentale. Biserica crestina a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept in materie. Aceasta ierarhie, dupa Sf. Toma d'Aquino (1225-1247), acorda pozitia dominanta dreptului divin, pe cea secunda dreptului natural, iar in al treilea rand se situa dreptul pozitiv, adica normele uzuale ale relatiilor din societate13.El sustinea, ca individul este in centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are preeminenta absoluta asupra Dreptului laic, asa cum este definit de imparat, rege sau print. Dincolo de aceste rigori ale scolasticii asupra conditiei umane, manifestarile de libertate nu au putut fi stavilite, chiar daca adesea, cei care le propovaduiau erau considerati in tagma ereticilor si, nu de putine ori, condamnati de inchizitie la moarte, gandirea lor libera fiind considerata o crima. n secolele urmatoare, in special secolele XV si XVI, marcate de epoca Renasterii, se produc serioase mutatii. Astfel, au aparut o serie de miscari, precum cea husista din Cehia, prin care se proclama libertatea constiintei si se cerea socializarea proprietatilor.

ETAPA MODERNA A DREPTURILOR OMULUI

Doar dupa al doilea razboi mondial a fost posibil sa se acorde o noua dimensiune reglementarilor de protejare ale drepturilor omului. Grozaviile acestui razboi n-au lasat, probabil, nici o fiinta umana indiferenta. Atunci, comunitatea internationala a declarat ca doar justitia si-ar putea spune cuvantul in privinta actelor savarsite in timpul acestui razboi inuman. Tribunalul de la Nurmberg a fost o prima etapa cruciala, care a emis un verdict fara echivoc atrocitatilor. El a plasat drepturile omului la un nivel mai inalt si a stabilit un precedent ireversibil anuland toate scuzele superficiale cu privire la un comportament abominabil. Vorbind despre drepturile omului, consideram ca principalul tratat care nu are un continut specific, dar care a generat o multitudine de masuri pe plan international in aceasta materie, il constituie Carta O.N.U. care ocupa in dreptul international un loc deosebit si fara de care, practic, nu se poate concepe istoria si evolutia dreptului international. Carta prevede mentinerea pacii si securitatii internationale, dezvoltarea relatiilor de prietenie intre natiuni si realizarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba, sau religie. Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de catre Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezinta un text de compromis intre ideile liberale si teoriile socialiste si care merge mai departe decat documentele existente anterior la acest capitol. Acest document dezvolta cu adevarat dimensiunea universala a drepturilor omului, dimensiune sustinuta si propagata de juristul francez Rene CASSIN, care a exclus alte calificari posibile, inclusiv cea de ''internationala". Lista drepturilor si libertatilor cuprinse in Declaratie reprezinta un standard comun pentru toate popoarele. De la adoptarea Declaratiei Universale, m 1948, m cadrul ONU au fost adoptate un sir intreg de documente internationale referitoare la drepturile omului, care se refera la genocid, discriminare rasiala, apartheid, refugiati, apatrizi, drepturile femeii, sclavie, casatorie, copii, tineri, straini, tortura si tratament degradant etc. In 1966 au fost adoptate doua pacte asupra drepturilor omului: Pactul international al drepturilor economice, sociale si culturale, si Pactul International al drepturilor civile si politice. Conform articolului 62 al Cartei O.N.U., Consiliul economic si social (ECOSOC) poate sa faca recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum poate sa infiinteze si comisii in domeniile economic si social pentru protectia drepturilor omului (att.68). Un organism important asupra protejarii drepturilor omului, cu un mandat specific, este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, infiintat la 1 ianuarie 1951, pentru a ajuta milioanele de refugiati si persoane deplasate din Europa. in prezent ICNUR se ingrijeste de soarta a circa 14 milioane refugiati raspanditi in intreaga lume. Comitetul drepturilor omului al ONU fost creat dupa intrarea in vigoare, la 23 martie 1976, a Pactului international al drepturilor civile si politice. Un alt organ ce are m atentia sa permanenta respectarea drepturilor fundamentale este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Pot fi mentionate si alte organe care se ocupa la niveluri diferite de chestiuni ce tin de drepturile omului Consiliul de Securitate, Consiliul de Tutela, Comisia de Drept International, Curtea Internationala de Justitie. In cazuri speciale sunt create Curti de Justitie speciale; Curtea Penala internationala pentru fosta Iugoslavie, pentru Ruanda. La nivel regional, odata cu intrarea in vigoare a Conventiei Europene a drepturilor Omului la 3 septembrie 1953 a fost creat unul din cele mai remarcabile mecanisme in cadrul Consiliului Europei, care implica raspunderea reala a statului fata de persoana, careia I-a fost violat un drept sau altul. La acest document important au aderat toate statele membre ale Consiliului Europei. Pentru respectarea in ansamblu a drepturilor, in ultimul timp s-a inceput o campanie de subscriere la un alt instrument al Consiliului Europei - Carta sociala europeana, care are ca obiect drepturile economice si sociale. Avand in vedere influenta tot mai mare a Uniunii Europene asupra sortii Continentului European, in ultimul Tratat de la Amsterdam s-au introdus noi prevederi referitoare la: a) drepturile fundamentale; b) drepturile consumatorilor si protectia cetatenilor c) dreptul la informare. Odata cu intensificarea proceselor de democratizare in tarile Europei de Est si Centrale, multe evenimente au fost studiate sub un alt unghi, facandu-se o alta analiza, mai minutioasa, lansandu-se o adevarata campanie mondiala de informare asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Prin vointa proprie sau determinate de situatii conjuncturale, guvernele devin tot mai mult preocupate de activizarea si dezvoltarea unei culturi a drepturilor omului in sistemul educational oficial. n etapa contemporana de promovare si propagare a drepturilor fundamentale, un rol aparte il au caile de comunicare in masa: mijloacele tehnice de transmitere si receptionare a informatiei, difuzarea informatiei prin presa, televiziune, radiodifuziune, carti, iar in ultimul timp un rol tot mai important il au Internetul si CDROMurile. In scopul minimalizarii lezarii drepturilor omului, in cadrul mai multor organizatii internationale guvernamentale si ne-guvernamentale se depun eforturi considerabile prin elaborarea instrumentelor cat mai eficiente in scopul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale, se efectueaza monitorizarea privind respectarea acestor drepturi de catre state. Sunt create un sir de miscari voluntare si, ceea ce este destul de important, sunt create mecanisme interstatale privind protectia drepturilor si libertatilor fundamentale.