Knowledge Economy – Economia bazată pe

cunoaştere

Informaţia este TOTUL? Sau nu este? Oamenii au inventat, folosit şi preţuit

diverse lucruri de-a lungul timpului. De exemplu, electricitatea şi motorul cu
ardere internă au fost foarte apreciate începând cu Revoluţia Industrială.
Electricitatea încă alimentează aproape tot ceea ce folosim astăzi şi motorul cu
ardere internă rămâne la baza autoturismelor. Revoluţia Informaţională este noul
jargon şi probabil va rămâne încă mult timp de acum înainte. Dar totuşi, poate
Revoluţia Informaţională să aibă asupra umanităţii acelaşi impact pe care le-au
avut electricitatea şi motorul cu ardere?1

Viteza cu care societatea evoluează este în continuă creştere. Progresul

la care în secolul trecut se ajungea în câteva decenii, acum poate fi atins în doar
câţiva ani sau chiar luni.
Cu toţii putem observa ritmul accelerat al schimbării atingând toate
aspectele existenţei umane. Peste 8 ani, în 2010, vom fi amuzaţi de primitivitatea
stranie a vieţii noastre din 2002.
Schimbările rapide ce au loc în unele ţări ne determină să ne referim la
acestea ca fiind Noi Economii. În aceste Noi Economii oameni şi companii
dedicate tehnologiei adună bogăţii în ritmuri incredibile.
1
Peter Harrison – Newsmonth Magazine, Dec. 2000

1
 Ce este Noua Economie?

Creştera explozivă a sectorului de servicii informaţionale schimbă radical

peisajul economic mondial. Introducerea PC-ului (calculator personal), a
tehnologiilor software, precum şi dezvoltarea rapidă a reţelelor de transmisii de
date şi a serviciilor bazate pe Internet au produs schimbări majore la scară
mondială. În prezent se arată din ce în ce mai clar că lumea face o trecere rapidă
de la economia bazată pe industrie la una bazată pe cunoaştere. În unele părţi
ale lumii această tranziţie a fost deja realizată. În iunie 1999 un studiu a facut
senzaţionala descoperire potrivit căreia, la nivel mondial, economia cunoaşterii
bazată pe Internet a generat venituri de 300 miliarde US$ şi a creat 1,2 milioane
noi locuri de muncă numai în 1998. În doar 5 ani, aceasta a depăşit deja industrii
cu o vechime de secole precum cea energetică (venit realizat în 1998: 223
miliarde US$), şi o va ajunge din urmă pe cea constructoare de maşini (350
miliarde US$) în următorii ani. De asemenea, venitul mediu pe persoană ce
lucrează în acestă nouă economie este de 250000 US$, cu aproape 65% mai
mult decât cei din celelalte economii.2
În timp ce a doua revoluţie industrială a fost iniţiată în industria bazată pe
munca intensivă de producţie de pionieri ai automobilelor precum Ford, este clar
că această a treia revoluţie este condusă de sectorul serviciilor bazate pe
cunoaştere. Există câteva aspecte importante ale Noii Economii ce sunt
fundamental diferite de cele ale Vechii Economii: legile economiei nu s-au
schimbat, dar economia s-a schimbat într-un mod fundamental. Încă mai există
insuficienţe, acest lucru nu poate fi eliminat. Pe de altă parte, există câteva
aspecte importante ale economiei informaţionale, denumită mai larg şi noua
economie, ce sunt fundamental diferite sau sunt accentuate diferit faţă de vechea
economie. Modul pe care îl imaginez este similar celui de trecere de la economia
agrară din secolul 19 la cea industrială din secolul 20. În economia industrială
capitalul este mult mai important decât pământul. Ei bine, în Noua Economie,

2
Cisco Systems, www.internetindicators.com

2
inovaţia prin cunoaştere este cea mai importantă; aceasta stă la baza multor
aspecte ale economiei. În economia globală bazată pe cunoaştere, ce este
promovată, avantajul susţinut al naţiunilor va rezulta nu din resursele naturale
deţinute ori din mâna de lucru ieftină, ci din capacitatea lor de a-şi valorifica
capitalul intelectual. Astăzi, şi în viitor, „mintea” şi nu „muşchii” contează pentru o
creştere economică susţinută.3
Economia bazată pe cunoaştere reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea
civilizaţiei, ce promite un nou mod de viaţă, mai bun. Această economie se
bazează pe folosirea informaţiilor din toate sferele activităţii şi existenţei umane
având un impact economic şi, totodată, social important.

De unde provine această cunoaştere?

Toate aceste cunoştinţe provin din informaţii, şi în prezent cea mai mare
sursă de informaţie este Internet-ul. Prin accesul la informaţie Internet-ul oferă
şanse fără precedent.
În viziunea mea, tehnologia informaţională şi a comunicaţiilor (TIC),
prin Internet şi comerţ electronic vor conduce a treia revoluţie economică. Acum
2 ani, industria TIC globală a fost estimată la 1 trilion US$. Dar astăzi această
cifră este minimizată de potenţiala piaţă pe care comerţul electronic are toate
şansele să o creeze. Potrivit Forrester Research, veniturile mondiale determinate
de comerţul electronic se vor ridica la uimitoarea sumă de 3,2 trilioane US$ până
în 2003.

Care este scopul tehnologiei informaţionale?

Nu numai că aceste tehnologii pot creea noi economii, dar au un potenţial
uriaş asupra creării unei noi societăţi globale; oferă oportunităţi fără precedent
pentru dezvoltarea mondială. Folosite corect, tehnologiile informaţionale pot ajuta
economiile aflate în dificultate să ajungă din urmă economiile dezvoltate.
În acest fel, Revoluţia Informaţională oferă ţărilor în curs de dezvoltare, ce
posedă capital intelectual, o şansă unică de a sări peste întregi etape tradiţionale

3
Neef, Dale, Anthony Siesfeld and Jacquelyn Cefola - The Economic Impact of Knowledge, 1998

3
de dezvoltare. Bineînţeles că succesul politicilor de dezvoltare bazate pe
cunoaştere va depinde în mod critic de caracterul competitiv pe plan internaţional
al industriilor locale bazate pe cunoaştere.

Situaţia actuală a României

O analiză a situaţiei actuale a României poate spune multe despre şansa

pe care ţara noastră o are în noul peisaj economic mondial.

Factorii sociali şi resursele umane

Studiile arată că în România sărăcia are în că o pondere mare datorită

unor factori ca inegalitatea distribuirii veniturilor sau nivelul de educaţie diferit.
Această situaţie se încearcă a fi remediată prin măsuri şi strategii de dezvoltare
economică în învăţământ, sănătate, asistenţă socială, legislaţie şi pe piaţa
muncii.
Situaţia rezultată din învăţământul superior destinat TIC este una pozitivă,
5000 de studenţi absolvind în acest domeniu în fiecare an. Imaginea pe care
aceştia o au în străinătate este pozitivă, dată fiind pregătirea lor. Problema este
că o mare parte din aceşti specialişti părăsesc ţara, emigrând în ţările dezvoltate
unde au perspectiva unui salariu mult mai mare decât cel primit în ţară.
Se observă faptul că generaţia tânără este mai flexibilă şi mai interesată
de folosirea tehnologiei TIC decât generaţiile de adulţi care au încă o percepţie
limitată asupra avantajelor şi riscurilor domeniului.
O altă problemă majoră este costul mare al tehnologiei de ultimă oră ceea
ce determină limitarea accesibilităţii la aceste tehnologii numai a persoanelor cu
o situaţie materială relativ bună.

4
Factorii tehnologici

În ciuda faptului că au costuri mari, TIC au un grad de penetrare a pieţei

româneşti din ce în ce mai mare. PC-ul, Internet-ul, telefonia mobilă şi fixă, dar şi
televiziunea prin cablu încep să devină lucruri foarte cunoscute în România.
Totuşi, puterea de absorbţie a acestor tehnologii este încă redusă comparativ cu
celelalte ţări din Europa dezvoltată, datorită costurilor ridicate.

Factorii economici

Un plus în favoarea României îl constituie dinamizarea sectorului privat

producător de software şi servicii, din ultimii 10 ani. Acest lucru poate fi un
avantaj real în îmbunătăţirea economiei locale prin vânzarea acestor bunuri mai
ales pe pieţele externe.
Un alt avantaj este politica financiară ce are ca obiectiv alinierea la
condiţiile de aderare la UE şi NATO. Perfecţionarea acesteia pentru o mai mare
stabilitate ar putea atrage noi investiţii externe.

Factorii politici

Prin politicile practicate, Guvernarea actuală încearcă susţinerea acestui

domeniu al TIC printr-o serie de măsuri menite să încurajeze dezvoltarea
societăţii informaţionale. Este acordată, de asemenea, prioritate asigurării calităţii
educaţiei şi calificării profesionale, incluzând acţiuni speciale pentru dotarea
instituţiilor de învăţământ cu mijloace TIC şi creşterea gradului de conectivitate la
Internet.
Dacă ar fi să prezentăm situaţia actuală a ţării noastre în ceea ce priveşte
punctele tari şi slabe, am putea realiza o analiză SWOT (din engl. Strenghts,
Weaknesses, Opportunities, Threats), prezentată în tabelele următoare:

5
 PUNCTE TARI
1. România are capital uman foarte bine
pregătit profesional, recunoscut la nivel
internaţional.
2. Comunitatea TIC a început să se implice din
ce în ce mai mult în procesul de trecere la
economia bazată pe cunoaştere.
3. Situaţia politică existentă este favorabilă
dezvoltării domeniului informaţional.
4. Capacitatea de adaptare rapidă la
tehnologii moderne.
5. Posibilitatea de dezvoltare rapidă a
soluţiilor informaţionale, datorită
personalului calificat.
6. Recuperarea rapidă a investiţiilor în TIC.
7. Ritmul rapid de creştere a numărului
utilizatorilor de Internet pentru piaţa
românească; se estimează peste 1 milion de
utilizatori Internet până la sfârşitul anului
2002.
8. Rata de creştere a numărului utilizatorilor
de telefonie mobilă din România este
comparabilă cu cele ale ţărilor din CEE.
9. Consolidarea pieţei operatorilor de
telecomunicaţii (care poate marca o
schimbare după 1 ianuarie 2003 odată cu
pierderea monopolului deţinut de Romtelecom
pentru telefonia fixă); în viitor se aşteaptă o şi
mai mare intensificare.
6
PUNCTE SLABE
1. S-au mai elaborat strategii, care nu au
avut succes, din următoarele cauze:
control inadecvat, mod de gândire
convenţional, frica de schimbare, proasta
gestionare a resurselor, incapacitatea de a
motiva pe cei implicaţi, ascunderea
rezultatelor nefavorabile, corupţie.
2. Infrastructura de comunicaţii este încă
precară, ceea ce va necesita investiţii
mari.
3. Sistemul de educaţie se deteriorează din
cauza inaccesibilităţii la noua tehnologie.
4. Romania are o economie in curs de
dezvoltare.
5. Nivelul mediu al salariilor specialiştilor
din domeniul TIC este mic, relativ cu ţările
dezvoltate.
6. Foarte puţine licee si universităţi din
România sunt reprezentate pe Internet
(fiind in acest fel grea promovarea
sistemului şi valorilor invăţământului
românesc, în ciuda faptului că acesta este
bine cotat pe plan internaţional).
7. Cadrul legal existent este foarte incert,
fiind marcat de numeroase schimbări,
acest lucru împiedicând investitorii externi.
8. Nivelul mare al pirateriei în utilizarea
software (70%).
9. Costul destul de mare al accesului la
tehnologiile informaţionale, inclusiv
Internet.
 OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

1. Tendinţele economiei mondiale de a trece 1. Scade numărul specialiştilor în TIC care

către Economia Informaţională.
2. Cererea foarte mare de specialişti în
domeniu în ţările dezvoltate.
3. Fonduri internaţionale existente dedicate
implementării economiei informaţionale în
ţările în curs de dezvoltare.
4. Progresul tehnologic face posibilă
convergenţa canalelor de comunicaţii. Mai
multe servicii multimedia pot fi transmise pe
acelaşi canal de comunicaţie.
lucrează în România deoarece există o
cerere imensă de specialişti în domeniu în
ţările dezvoltate, unde salariile sunt net
superioare celor locale.
2. Cu cât România este amânată în
procesul de aderare la structurile euro-
atlantice, cu atât pericolul măririi
decalajului economic dintre aceasta şi
ţările dezvoltate se va mări.
3. Utilizarea infrastructurilor alternative
impune investiţii suplimentare pentru
operatori.
4. Concurenţa existentă şi in cadrul pieţelor
externe, nu numai al celor interne.
5. Unii operatori sunt reticenţi în faţa
anumitor schimbări apărute în contextul
economic.

Crearea Economiei bazate pe cunoaştere

Drumul pentru competitivitate globală incepe paradoxal prin construirea

unei baze puternice locale. În cartea sa „Findings from the 1999 Executive
Survey”, Porter remarcă faptul că „dacă nu există imbunătăţirea necesară la nivel
microeconomic, reformele pe plan politic şi macroeconomic nu vor aduce
rezultatele aşteptate”.

Crearea acestei economii începe prioritar cu schimbarea mentalităţii

oamenilor, a modului lor de gândire. Această schimbare este greu de definit; ea
poate fi o acceptare sau o lipsă de reticenţă în faţa schimbării, sau poate fi

7
recunoaşterea faptului că sărăcia nu este nici necesară, nici inevitabilă, şi implicit
acţionarea în vederea limitării sau chiar a înlăturării acesteia.
Nu există o soluţie clară pentru implementarea acestui tip de gândire într-
o ţară, firmă sau orice alt tip de organizaţie, dar Guvernul are o mare
responsabilitate în adoptarea reformelor în educaţie, în încurajarea spiritului
entreprenorial şi a creativităţii şi riscurilor aferente acestei provocări, dar şi în
crearea cadrului instituţional şi legislativ propice dezvoltării societăţii
informaţionale.
Este un lucru clar că acest mod de gândire nu poate fi copiat, transferat
sau „împrumutat” de la alte ţări sau organizaţii ce l-au folosit cu succes. O
copiere „ca la carte” nu poate avea sorţi de izbândă tocmai din cauză că acest
proces nu poate fi pus la punct în altă parte decât în locul unde îi este destinată
aplicarea. Acesta trebuie creat având în vedere cadrul complex în care va fi
instituit, cadru dat de condiţiile sociale, istorice, economice şi culturale locale.

Următorul pas în dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere este

construirea infrastructurii TIC. Orice ţară care doreşte să promoveze o
economie bazată pe cunoaştere trebuie să acorde prioritate dezvoltării
infrastructurii. În general, managerii din domeniul TIC întâlnesc dificultăţi când
comunică prin Internet în interiorul ţării din cauza limitărilor impuse de lăţimea de
bandă. Aceleaşi probleme le-au sesizat şi investitorii TIC, recunoscănd că
aceasta se datorează stării precare a infrastructurii interne a telecomunicaţiilor.
Concluzia este că blocajul datorat infrastructurii telecomunicaţiilor este o
problemă naţională şi de aceea dezvoltarea acestor servicii este de maximă
importanţă.
În această nouă economie se observă o schimbare a organizării în cadrul
companiilor: trecerea de la o structură ierarhică pe verticală la una mai plană, pe
orizontală, care pune mare accent pe munca în echipă implicând o mai mare
recunoaştere a autonomiei gândirii, şi cunoştinţelor.

8
 Considerat, de asemenea, un obiectiv pentru ţările în curs de dezvoltare
care aspiră la o creştere economică rapidă şi care se alătură economiei mondiale
bazate pe cunoaştere, este încurajarea dezvoltării sectorului destinat
serviciilor, un factor determinant al competitivităţii naţionale.
Din perspectiva dezvoltării economice există multe motive pentru ca
economiile în curs de dezvoltare să promoveze sectorul serviciilor. Pentru a
începe, extinderea acestui sector ajută la crearea bogăţiei naţionale: există o
legătură directă între nivelul ridicat al PIB (produsul intern brut) pe cap de locuitor
şi intensitatea activităţii serviciilor într-o economie, îndeosebi datorită nivelului
compensaţiilor din acest sector care îl depăşeşte pe cel din agricultură sau
industrie. Mai mult, în cadrul economiilor ce pun o mare importanţă pe servicii
oamenii tind să „urce” pe scara socială într-un ritm mult mai rapid. Şi, cum
afacerile cu servicii se bazează intensiv mai mult pe abilităţi decât pe investiţii,
acestea reprezintă soluţia ideală pentru ţările cu un capital limitat dar cu mână de
lucru calificată. Ţări precum România, care posedă mari resurse de mână de
lucru profesională şi ştiinţifică, au mult de câştigat prin dezvoltarea acestei
industrii a serviciilor.

Parcurile tehnologice reprezintă o componentă importantă a

infrastructurii informaţionale. Studii asupra dezvoltării regionale au demonstrat că
zonele cu tehnologie informaţională contribuie la bunăstarea economică generală
prin răspândirea beneficiilor economice. Odată construite, aceste parcuri
tehnologice vor atrage investiţii externe pentru proiecte software, ceea ce va
ajuta România să devină mult mai competitivă pe plan internţional.

Industria de software în România este unul dintre domeniile care poate

avea un viitor strălucit şi un rol determinant în dezvoltarea economică a ţării
noastre. Acestă industrie cunoaşte o creştere deosebit de rapidă, exponenţială
datorită faptului că marile companii producătoare de software au folosit mâna de
lucru ieftină şi bine instruită din România, pentru dezvoltarea de software pentru
export. Problemele cu care se confruntă această industrie sunt date de migrarea

9
personalului calificat, cadrul legislativ încă incert privind normele ce se impun şi
rata pirateriei software ce atinge un nivel foarte ridicat (aprox. 70%). Cu toate
acestea industria de software are o perspectivă certă de dezvoltare în România.

În trecut, existenţa unor politici fiscale au împiedicat asumarea riscului.

Activitatea de cercetare este prin natura ei riscantă. Un îndelungat şi costisitor
proces de cercetare poate avea rezultatele scontate sau poate fi un eşec.
Politicile fiscale trebuie să încurajeze procesele de cercetare în favoarea
inovaţiei.

Un proiect amplu de dezvoltare a industriilor TIC este crearea de parcuri

tehnologice, care să concentreze o mare varietate de companii din acest
domeniu, şi mai ales din domeniul producţiei de software. În acest fel se va reuşi
transformarea României într-o „insulă digitală”, cum este şi cazul Irlandei. În
aceste zone tehnologizate, guvernarea va trebui să creeze un cadru
organizatoric şi legislativ special (prioritate vor avea politicile fiscale care să
promoveze activitatea de cercetare şi producţie de TIC, pentru atragerea de noi
investitori atât interni cât şi externi), care să permită realizarea obiectivelor
strategice propuse:
• realizarea de software elevat pentru aplicaţii şi procese complexe;
• înţelegerea şi rezolvarea problemelor ridicate de clienţi pe piaţă (internă,
externă);
• dezvoltarea de produse noi bazate pe experienţe acumulate în
activităţi/servicii realizate cu parteneri experimentaţi;

• promovarea tehnologiilor şi activităţilor inovative (e-commerce/e-business,

multimedia etc).
Aceste parcuri informaţionale vor fi uşor accesibile, având legături cu
drumurile naţionale, vor avea reţea de electricitate, gaze şi apă, în concluzie, vor
fi mici oraşe destinate producţiei de TIC. Bineînţeles, aceste investiţii vor

10
necesita fonduri uriaşe, dar în cadrul proiectelor care dau un avantaj de o
asemenea însemnătate României, rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.
Se va reuşi astfel stoparea exodului de specialişti în domeniul TIC către
ţările dezvoltate, prin folosirea acestui personal calificat de către firmele de
prezente în aceste parcuri informaţionale. Acest lucru va fi posibil prin acordarea
unor compensaţii comparabile cu cele primite în alte ţări ca urmare a politicilor
fiscale preferenţiale practicate în cadrul acestor zone tehnologizate şi a
succesului de care se vor bucura aceste „insule digitale”.
În mod tipic, în cadrul vechilor economii, problema infrastructurii era foarte
importantă. Dacă nu aveai porturi, autostrăzi, legături aeriene bune, sau sistem
de electricitate pe care te puteai baza, se putea spune că te afli într-o situaţie
economică precară. Multe dintre aceste lucruri nu vor mai conta foarte mult.
Dacă vinzi informaţii poţi transforma parcurile tehnologice în regiuni de tip
Bangalore care să susţină industria software. Dezvoltând acest tip de zone TIC
nu mai trebuie să te preocupe prea mult corupţia, autostrăzile sau porturile
proaste din restul ţării; poţi trimite informaţiile direct prin sateliţi. Toate activităţile
de tipul e-commerce/e-business, multimedia, pot fi făcute folosind tehnologia
informatică.

O altă măsură ce trebuie luată pentru dezvoltarea sectorului TIC este

asigurarea cadrului legal şi a reglementărilor cerute de utilizarea TIC şi de
dezvoltarea societăţii informaţionale. De o importanţă majoră pentru succesul
infrastructurii informaţionale este asigurarea dreptului la proprietate intelectuală,
măsură ce ar duce la reducerea pirateriei software.

Promovarea produselor şi a serviciilor TIC româneşti în exterior şi

încurajarea investiţiilor şi a parteneriatelor externe este şi aceasta o prioritate
în vederea implementării noii economii.

Pe măsură ce România inaintează în dezvoltarea acestei noi economii,

este evident faptul că este absolut necesară o forţă de muncă calificată,

11
capabilă să folosească în mod optim noile tehnologii, şi flexibilă, adaptându-se
cu uşurinţă noilor situaţii. Pentru aceasta cursurile de instruire în domeniul
informatic au devenit foarte întâlnite în cadrul companiilor. Deoarece în acest
mediu economic aflat în continuă schimbare accentul este pus pe idei aplicabile
şi inovaţie, numai firmele care vor avea capacitatea de a se adapta la noile
concepte şi tehnologii vor supravieţui în societatea informaţională. Astfel, se
impune o instruire a managerilor şi a personalului, aplicarea unor practici
economice de succes, a unor politici de încurajare a activităţii economice şi
privatizarea firmelor de stat ce nu pot rezista pe piaţă. Programele de reorientare
a şomerilor sunt o altă măsură necesară pentru reducerea numărului acestora şi
contribuirea la scăderea nivelului sărăciei.

Pe termen lung, succesul economiei bazate pe cunoaştere necesită

inovaţie şi creativitate, calităţi care sunt promovate în special de sistemul de
educaţie superioară, decât de cel mediu, ce dezvoltată mai mult abilităţile de
bază. Studii arată că sectorul de educaţie cu cea mai mare importanţă în
dezvoltarea entreprenorilor şi liderilor este cel universitar. Totuşi, sistemul actual
de învăţământ mai are mult până să fie unul optim. Una dintre probleme este
importanţa prea mare atribuită cunoştinţelor teoretice şi lipsa unei baze practice
de implementare a acestor cunoştinţe.
Dacă ar fi să găsim o soluţie la această problemă, am putea să
promovăm anumite programe educaţionale pentru elevi şi studenţi. O idee ar fi
crearea unor concursuri, în care elevi şi studenţi, grupaţi în echipe, ar juca pentru
scurt timp rolul unor entreprenori, creându-şi o companie vituală cu care să intre
pe o piaţă, de asemenea virtuală, şi să concureze cu celelalte companii ale
celorlalte echipe inscrise în concurs. Singurul lucru real în aceste competiţii ar fi
regulile economice existente într-o economie bazată pe cunoaştere; restul ar fi o
simplă simulare a activităţii economice. Ideea acestui tip de competiţie ar fi de a
promova, în primul rând, spiritul de entreprenor, şi al conceptului de economie a
cunoaşterii, dar ar avea ca scop şi folosirea cunoştinţelor de folosire a TIC şi a

12
cunoştinţelor teoretice. Programul ar putea fi organizat cu ajutorul unor
organizaţii care să investească în proiecte educaţionale.
Alte măsuri şi programe ce ar putea ajuta sunt investiţiile în pregătirea şi
specializarea studenţilor, prin burse de studiu în ţară şi în străinătate, stagii de
pregătire teoretică şi practică, sau alte modalităţi de perfecţionare a acestora prin
seminarii pe anumite teme, workshop-uri, cursuri specializate etc.
O altă problemă ce apare în mediile universitare este lipsa dotărilor cu
tehnologie informaţională corespunzătoare. Există cazuri în care învăţământul
primar sau secundar primeşte tehnologie nouă, când nu are într-adevăr nevoie
de aparatură performantă, iar în schimb universităţile de profil informatic au
tehnologie depăşită. În acest caz investiţiile ar trebui îndreptate în primul rând
spre cei care au nevoie de ele.
În prezent Banca Mondială îşi îndreaptă atenţia din ce în ce mai mult către
capitalul uman. După cum afirmă Joseph E. Stiglitz, Banca Mondială se vrea a fi
şi o „Bancă pentru Cunoaştere” („Knowledge Bank”), şi nu doar una pentru
finanţarea proiectelor de infrastructură, ceea ce înseamnă că aceasta ar putea
credita şi programele educaţionale, culturale şi informaţionale, fiind un real ajutor
pentru ţări ca România unde este nevoie de fonduri destinate sistemului
educaţional.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile ce trebuiesc adoptate pentru a
urma această cale a economiei bazate pe cunoaştere.

De ce Economia bazată pe cunoaştere?

Care este scopul unei economii?

O economie eficientă este aceea care satisface maximul de nevoi date
fiind resursele limitate.

13
 Avantajul major al informaţiei este că aceasta nu este finită. Ea pare să se
autoregenereze. Informaţia crează informaţie. Din cunoaştere rezultă şi mai
multă cunoaştere. Cunoaşterea este un bun public. Odată ce a fost descoperită,
este practic liberă pentru toţi (exceptând cele protejate de legi). Mai devreme sau
mai târziu toată lumea va beneficia de avantajele oferite de noile descoperiri.
Odată ce au fost făcute publice, adăugarea de noi utilizatori acelor cunoştinţe are
un cost marginal nul. Ceea ce costă timp şi resurse este procesul de educare a
persoanelor în vederea folosirii noilor cunoştinţe şi a aplicării acestora în
activitatea economică, deoarece cunoştinţele se asimilează cel mai bine prin
aplicarea şi nu prin memorarea lor.
Economia bazată pe cunoaştere reprezintă un nou concept, un nou mod
de abordare a economiei care cred că va ajuta România să evolueze rapid şi să
le ajungă din urmă naţiunile dezvoltate. Această nouă economie este o cale de
acces pe care Profesorul Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel în
Economie în 2001, o consideră ca având o „şansă mai mare pentru o creştere
economică democratică şi susţinută ce va aduce, în viitorul apropiat, prosperitate
şi dreptate socială”.

Economia bazată pe cunoaştere – o „cale sigură” către prosperitatea

naţională

Poate Noua Economie să ne ajute?

Există o legătură directă între dezvoltarea sectorului serviciilor bazate pe
cunoaştere şi prosperitatea naţională. Această relaţie a fost urmărită de ţări din
toată lumea pentru a profita de avantajele oferite de această economie bazată pe
cunoaştere. Unele dintre aceste ţări au ajuns la rezultate extraordinare, cum este
şi cazul Irlandei, care acum 10 ani era considerată un producător de ultimă

14
mână, iar astăzi ea este al doilea exportator de software din lume, după Statele
Unite ale Americii.
Inspirate de succesul avut de Singapore, numeroase ţări aflate în curs de
dezvoltare consideră industria TIC ca fiind o şansă unică de a sări peste intregi
etape ale dezvotării industriale. Ratând primele două revoluţii industriale, acestea
sunt decise să nu o piardă şi pe cea de-a treia – „naşterea” şi dezvoltarea
economiei informaţionale, bazate pe cunoaştere. Unele dintre aceste naţiuni au
inceput să recupereze în viteze ameţitoare diferenţa ce le desparte de ţările
dezvoltate. Drept exemplu, în China, cu 5 ani în urmă doar 1% din populaţie
avea telefon; astăzi, mai mult de 110 milioane de oameni, reprezentând 10%, au
unul. Numărul utilizatorilor de Internet din China a crescut cu 6 milioane în numai
2 ani.
Acum că avantajul comparativ al naţiunilor stă în aplicarea cunoştinţelor,
mai mult decât în avantajul costului, economiştii sunt îngrijoraţi că distribuirea
veniturilor şi bogăţiei nu se va face în mod egal în secolul 21. În cea mai recentă
carte a sa, „Buiding Wealth”, Thurow ne previne asupra faptului că aceste
diferenţe globale pot deveni şi mai mari determinate fiind de, ceea ce el numeşte,
„revoluţia cunoaşterii”. În timp ce în trecut crearea bogăţiei depindea de posesia
echipamentului productiv sau a resurselor naturale, în viitor va depinde de
controlul asupra cunoştinţelor. Pentru a câştiga teren în noul mediu economic
mondial, Thurow afirmă că nu mai este de ajuns menţinerea pieţelor libere,
investirea în infrastructuri fizice, respectarea legilor, sau construirea unor instituţii
democratice. Dacă nu construiesc un sector al serviciilor bazate pe cunoaştere,
ţările în curs de dezvoltare sunt în pericol de a cădea pe scara globală a valorii şi
de a aluneca şi mai jos în piramida puterilor mondiale. Pentru a atinge o creştere
economică susţinută şi a putea să se alăture economiei informaţionale globale,
ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi accelereze dezvoltarea sectorului de
servicii.

15
 Concluzii

Cred că economia bazată pe cunoaştere va asigura un avantaj imens

pieţelor ce apar şi economiilor din părţi izolate ale lumii sau din ţări precum
România.
Internet-ul este instrumentul de comunicare şi sursa de informaţii ce a
cunoscut cea mai mare creştere în toată istoria civilizaţiei, şi poate fi unealta cu
cea mai rapidă răspândire din toate timpurile. Convergenţa economiei
informaţionale prin TIC, Internet şi comerţ electronic devine tot la fel de
importantă în transformări ca şi revoluţia industrială. Aceasta continuă să
schimbe peisajul economic mondial şi să reconfigureze structurile de organizare.
Noua economie schimbă condiţiile în care mulţi oameni trăiesc şi muncesc; face
posibil saltul peste barierele existente ale dezvoltării economice tradiţionale.
Vânzarea de informaţii pare să fie tendinţa care va face diferenţa în
depăşirea limitelor dezvoltării, fie acestea reale sau imaginare. Acest lucru ne
face să ne întrebăm dacă există o limită a bogăţiei şi dezvoltării, deoarece
informaţia este pretutindeni; ea pare să fie infinită şi să se regenereze de la sine.
Dintr-un alt punct de vedere, aceste tehnologii pot duce la dispariţia
barierelor sociale şi geografice, dând posibilitatea oamenilor să fie în legătură şi
să comunice direct, altfel ei rămânând despărţiţi de distanţă, cultură şi stratificare
economică.
Pentru ţările din lumea în curs de dezvoltare ce au acces la noile
tehnologii, acest acces la informaţie este incredibil mai bun decât tot ceea ce au
visat vreodată. Noua Economie schimbă lumea într-un mod important.

16
 Bibliografie:

• Pubic Policy for a Knowledge Economy – Joseph E. Stiglitz, Senior Vice

President and Chief Economist, Banca Mondială, Londra, 27 ianuarie
1999;
• Strategia Naţională pentru promovarea Noii Economii şi implementarea
societăţii informaţionale – DRAFT, 21 februarie 2002;
• Governance, economic settings and poverty in Bangalore – Solomon
Benjamin, aprilie 2000;
• The Economic Impact of Knowledge – Neef, Dale, Anthony Siesfeld şi
Jacquelyn Cefola, 1998;
• Microeconomic Competitiveness: Findings from the 1999 Executive
Survey – M. Porter, WEF, 1999;
• Raising the Global Competiveness of Tamil Nadu’s Information
Technology Industry – Nirupam Bajpai & Navi Radjou, Harvard Institute for
International Development, 1999;
• Building Wealth – Thurow, 1999;
• Newsmonth Magazine – Peter Harrison, decembrie 2000;
• Raportul Secretarului General – Naţiunile Unite, Adunarea Generală, 27
martie 2000;
• Raportul Băncii Mondiale, 1995;
• Cisco Systems, www.internetindicators.com;
• Information Technology and The End to Global Poverty – Muhammad
Yunus, fondatorul Băncii Grameen, 2001.

17