Anima si Animus

I. Despre arhetipurile inconstientului colectiv Dupa Jung, alaturi de constiinta care are o natura pe deplin personala sip e care o consideram - chiar atunci cand ii anexam inconstientul personal- ca fiind singurul system psihic, exista un al 2-lea sistem psihic, a carui natura este colectiva, nonpersonala. Inconstientul colectiv nu se formeaza pe parcursul vietii individului, ci este mostenit. El consta din forme preexistente arhetipurile- care pot devein constiente doar in mod mijlocit si confera continuturilor constiintei o forma bine determinate. Exista un inconstient personal si un inconstient colectiv. Inconstientul se sprijina pe un start mai adanc, care nu mai provine din experienta personala, ci este innascut. Straul acesta mai adanc constituie asa-numitul inconstient colectiv. Vorbim de inconstient colectiv deoarece acest inconstient nu este individual ci universal, adica este cuprins de toti oamenii, indiferent de locul nasterii. El reprezinta baza psihica de natura suprapersonala, prezenta in fiecare. Existenta psihica este recunoscuta pe baza continuturilor constientizabile. Astfel nu putem vorbi de inconstient decat ]n masura in care reusim sa identificam continuturile. Continuturile inconstientului personal sunt asa-numitele complexe afective. Continuturile inconstientului colectiv sunt asa-numitele arhetipuri. Arhetipurile sunt complexe traite care se manifesta destinal, actionand in viata nostra cea mai intima II. Anima Anima este un arhetip natural care subsumeaza in mod satisfacator toate enunturile inconstientului, ale spiritului primitive, ale istoriei limbii si religiei. Anima este un factor (la sensul propriu al cuvantului), nu poate fi facuta, ci este intotdeauna a priori-ul dispozitiilor, reactiilor, impulsurilor si a tot ce este spontaneitate psihica. Este viata dincolo de constiinta, viata ce se alimenteaza din sine insasi, care ne insufla viata. Desi s-ar parea ca anima subsumeaza totalitatea vietii sufletesti inconstiente, e nu este decat un arhetip printer altele si de aceea nu caracterizeaza inconstientul, fiind doar un aspect al sau. Aceasta reiese din faptul feminitatii sale. Ceea ce nu este eu, adica masculin, este foarte probabil feminine si pentru ca non-eul este resimtit ca neapartinand eului, ca exterior imaginea animei este proiectata de obicei asupra femeilor. (fetelor, va intreb, care e parerea voastra? Ce vrea sa zica? Voi ce intelegeti? sa inteleg ca eul este considerat ca fiind parte masculina, constienta, rationala, iar non-eul este partea instinctuala, animalica, primitiva este transpusa femeii?) Fiecare sex contine in sine intr-o anumita masura sexul opus. Biologic, masculinitatea este determinate de predominarea genelor masculine asupra celor feminine. Minoritatea genelor feminine pare a forma un character feminine care de obicei ramane inconstient datorita pozitiei sale de inferioritate. O data cu arhetipul animei passim in domeniul necunoscut, adica necunoscut, persiculos, magic. Ea este sarpele din paradisul omului nevinovat, plin de bune

intentii. Anima distruge barierele morale si descatuseaza forete c ear fi trebuit sa ramana in inconstient. Si intr-adevar lucrurile asa stau in masura in care viata nu este doar bine si rau. Anima vrea viata, ea vrea atat binele cat si raul. A fost nevoie de o indelungata prelucrare crestina pentru a arata ca binele nu este intotdeasuna frumos, iar frumosul in mod necesar bun. Anima este conservatoire si ramane in mod ferm atasata umanitatii celei vechi. De aceea, ea apare in haina istorica. Tot ce este cu adevarat viu este insotit de un aer de eternitate.(aceasta fraza mi se pare potrivita de motto pt tema noastra, voi ce ziceti?) Vorbind de ralatia parinteasca dintre mama si fiu, pentru fiu anima se ascunde in spatele puterii coplesitoare a mamei, care adesea ramane pentru tot restul vietii obiectul unui atasament afectiv, extreme de daunator sau dimpotriva benefic, insuflandu-I curaj pentru faptele cele mai indraznete. Anima nu mai apare ca o zeita, ci adesea ca slabiciunea noastra strict personala sau ca indrazneala noastra cea mai benefica. (aceasta ide poate fi pusa la un subcapitol care s-ar putrea numi anima in psihoterapie, poate mai gasim ceva pe parcurs) Imaginea animei, care face ca mama sa apara in ochii fiului drept o fiinta supranaturala, se estompeaza treptat in contact cu banalitatea cotidianului si cade in inconstient, fara ca prin aceasta sa-si piarda tensiunea initiala si bogatia instinctuala. Ea este gata de salt si foloseste pentru a se proiecta, orice prilej, si anume atunci cand o femeie face o impresie deosebita. In experienta afectiva a barbatului actiunea caestui arhetip se manifesta ca fascinatie, supraevaluare si orbire sau sub forma misoginiei de toate tipurile si intensitatile, care nu poate fi explicate prin natura reala a respectivului obiect, cid oar printr-un transfer a complexului matern. Anima este un factor de o deosebita importanta in psihologia masculine ori de cate ori emotiile si afectele sunt puse in joc. Ea intareste, exagereaza si mitologizeaza toate relatiile emotionale cu profesiunea si cu oamenii, indifferent de sex. Atunci cand anima este puternic constelata, caracterul barbatului isi pierde din tarie: el devine susceptibil, iritabil, capricios, gelos, vanitos si neadaptat. El se afla in satre de discomfort si induce pretutindeni discomfortul. Uneori raportarea animei la o femeie potrivita explica existenta complexului de simptome. O pierdere totala a arhetipului pentru o mar fi de fapt insuportabila pentru om. Omului antic anima ii aparea ca si zeita sau vrajitoare. Omul medieval a inlsocuit zeita prin regina cereasca sau mama biserica. Protestantii au dezvoltat mai intai un sentimentalism nesanatos, apoi o ascutire a conflictului moral, care a dus in mod logic la dincolo de bine si rau a lui Nietzsche, datorita faptului ca conflictul nu a mai putut fi suportat. In centrele civilizate, aceasta stare se exprima prin crescanda nesiguranta a casatoriei, ceea ce are drept consecinta cresterea ratei divorturilor la baza carora anima se afla cu precadere in stare de proiectie asupra celuilalt sex, producand astfel de relatii complicate magic. Aceasta stare este datorata consecintelor sale patologice si a condus la aparitia psihologiei moderne, care la Freud sustine ca baza tuturor tulburarilor este sexualitatea, punct de vedere care nu face decat sa accentueze conflictul existent. Numai cel care se confrunta cu anima are acces la aceasta dimensiune. Doar un travaliu dificil ne permite sa intelegem ca in spatele jocului crud cu destinul uman se

ascunde un fel de intentie secret ace pare a corespunde unei cunoasteri superioare a legilor vietii. Tocmai neasteptatul, haoticul nelinistitor, contine un sens adanc.Si cu cat acest sens este mai bine cunoscut, cu atat anima isi perde din caracterul constrangator. Jung considera ca anima are o deosebita importanta practica pentru psihoterapeut. Denumirea Latina desemneaza un aspect care nu poate fi gandit in termenii dogmaticii crestine si nici in concepte filosofice despre suflet. Cine doreste sa-si faca o reprezentare cat de cat concreta despre esenta a ceea ce desemneaza conceptual nostrum, acela trebuie sa se adreseze scriitorului antic Macrobius sau filosofiei chineze clasice, unde anima (in chineza po si gui) este gandita ca o parte feminine si htonica a sufletului. Terapia este o problema care nu poate fi tratata exhaustive in cateva cuvinte. Pe scurt oamenii tineri care nu au ajuns inca la jumatatea vietii (pe care jung o situeaza in jurul varstei de 35 de ani) pot suporta mai usor aparenta pierdere totala a animei. In orice caz un barbat trebuie sa reuseasca sa devina barbat. Tanarul care se maturizeaza trebuie sa se poata elibera de fascinatia exercitata de mama, asupra careia este proiectata anima. Exista cazuri exceptionale, reprezentate in special de artistii plastici, unde problema se afla adesea in cu totul alta parte, apoi homosexualitatea, caracterizata de regula prin identificare cu anima. Frecventa acestui fenomen pune in discutie considerarea lui ca perversiune. Din punct de vedere psihologic este vorba mai curand de o insuficienta desprindere de arhetipul hermafroditului, asociata cu o rezistenta declarata de a accepta rolul unei finite unisexuate. O asemenea dispozitie nu trebuie sa fie intotdeauna valorizata negative, in masura in care conserva tip[ul uman originar, negat pana la un anumit punct de fiinta unisexuata. In cea de-a doua parte a vietii, o pierdere durabila a animei inseamna pierderea vivacitatii, flexibilitatii si omeniei. De regula iau nastere o rigiditate pretimpurie, daca nu chiar sclerozare, unulateralizare fanatica, incapatanare, principialitate dogmatica sau contrariul: resemnare, oboseala, neglijenta, lipsa de responsabilitate si in cele din urma un ramolisment infantile cu inclinare spre alcool. De aceea, in cea de-a doua jumatate a vietii trebuie restabilita pe cat se poate legatura cu sfera traisrilor arhetipale. In istoria culturii, anima poate fi inregistrata in primul rand in diadele divine, in perechile de zei de sexe diferite. Anima are intotdeauna in proiectie forma feminina caracterizata de anumite insusiri. III. Complexul matern al fiului Efectele complexului matern sunt diferite in cazul fiului si fiicei. Efectele tipice asupra fiului sunt homosexualitatea si donjuanismul, ocazional si impotenta (aici si complexul patern joaca un rol considerabil). In homosexualitate, componenta heterosexuala este inerenta mamei in forma inconstienta, in donjuanism mama este in mod inconstient cautata in orice femeie. Efectele complexului matern asupra fiului sunt reprezentate de ideologia tipului Cibele-Attis: autocastrare, nebunie, moarte timpurie. La fiu, complexul matern nu este pur, din moment ce exista o inegalitate a sexelor. Diferenta este motivul pentru care in orice complex matern masculine, alaturi

de arhetipul mamei, un rol semnificativ este jucat de arhetipul partenerului sexual, si anume anima.