SUPORT DE CURS DREPT CONSTITUTIONAL

1.Introducere
Dreptul constituional
Cea mai important ramur a dreptului public o reprezint dreptul constituional care este fundamentul, temelia pentru celelalte ramuri de drept i n general pentru toate normele juridice. De fapt, dreptul constituional este factorul structurant al ntregului sistem de drept care guverneaz i orienteaz reglementarea juridic din celelalte ramuri ale dreptului, imprimnd un anume coninut i o anumit direcie. Aceasta este urmarea faptului c dreptul constituional izvorte din actul juridic i politic fundamental al rii Constituia, care ntr-un stat democratic exprim cel mai fidel i concis voina poporului suveran. Toate normele cuprinse n Constituie abrog, instituie ori modific direct sau implicit normele cuprinse n celelalte acte normative, care includ normele juridice din celelalte ramuri de drept. Dreptul constituional conine totalitatea normelor juridice (prevzute de Constituie) dup care se organizeaz i se guverneaz un stat, precum i reglementarea drepturilor i libertilor fundamentale ale omului. Dreptul constituional este acea ramur a dreptului unitar format din normele juridice care reglementeaz relaiile sociale fundamentale ce apar n procesul, instaurrii, meninerii i exercitrii statale a puterii18. De aceea, aceste norme sunt eseniale pentru societate, n ele se regsesc principiile dreptului i constituie izvor pentru celelalte ramuri de drept. Deci, obiectul dreptului constituional l constituie relaiile sociale fundamentale ce apar n procesul instaurrii, meninerii, exercitrii i predrii puterii statale ca expresie a puterii poporului care evident includ recunoaterea i garantarea drepturilor i libertilor fundamentale ale omului. Prin normele constituionale se instituie ordinea constituional care vizeaz structura statului, relaiile dintre organele statului, autoritile publice, dintre acestea i oamenii obinuii, partidele politice, alte organizaii, forma de guvernmnt i orice alt relaie fundamental pentru stat i drept n general.

Din ordinea constituional izvorte ordinea de drept n sensul c ordinea de drept este acea ordine instituit prin totalitatea normelor juridice emise n baza i conform Constituiei19. Ordinea constituional este ordinea stabilit de Constituie pe cnd ordinea de drept este ordinea stabilit de toate celelalte legi emise n baza i conform Constituiei. Sfera ordinii de drept este mult mai mare dect sfera ordinii constituionale.

2.Capitolul II Ce este statul, elementele constitutive ale statului

Ce este Statul ? Notiunea de stat este foarte greu de exprimat, datorita complexitatii fenomenului. De exemplu Bertrand de Jouvenell afirma ca statul apare mai intai ca o societate organizata, avand o forma de guvernamant autonom. Franta este un stat, Romania sau Bulgaria sunt state. Notiunea de stat ar indica aparatul care conduce. Deci, in sens juridic, tehnic, statul este un siste m organizational reglementat juridiceste, care realizeaza in mod suveran conducerea unei societati, detinand in acest scop atat monopolul creeari, cat si monopolul aplicarii dreptului. Dar, in teoriile clasice statul a fost studiat in mod abstract, elaborandu-se mai mult un concept bazat pe ceea ce ar trebui sa fie statul si nu pe ceea ce este el defapt in realitate. La Kant, statul era o multitudine de oameni care traiesc in conformitate cu dreptul si asociat printr-un contract. Kant vorbeste despre legislatia civila, fiind formata din libertate si lege, insa la acestea se aduaga si puterea publica care are ca sarcina realiarea dreptului natural (puteti vorbi despre etapele scolii dreptului natural). Prin intermediul dreptului, starea de natura este inlocuita cu societatea civila Teoriile solidariste puterea publica este forta pusa in serviciul dreptului. Osciland in a vedea in stat mai ales oamenii o colectivitate impartita intre guvernanti si guvernati din care unii pot comanda altora si ceilalti trebuie sa asculte, specialistii au defnit statul ca pe un fax social sua ca un elemnt complex ce presupune elemente de fapt si elemente de drept. Jean Francois Aubert afirma ca statul ne apare ca o imbinare de elemente de fapt (populatia si teritoriul) cu elemente de drept (puterea de constrangere). De exemplu profesorul Fleiner din

Elvetia aprecia ca statul national de tip liberal in sec XIX are esentiale trei lemente : natiunea, teritoriul si suveranitatea, plus inca un element si anume organele statului. In concluzie, o definitie a statului pentru intelegerea corecta a scopului si a limtelor statului, sa facem referire la faptul ca puterea de stat nu este un scop in sine, ca prin exercitarea ei trebuie infaptuirea suverana a poporului. Mai sunt necesare cateva precizari : 1. 2. In sens larg prin stat intelegem o societate organizata, avand o conducere autonoma In sens restrans prin stat intelegem un sistem organizational care realizeaza, in mod

suveran conducerea politica a unei societati detinand in acest scop monopolul crearii si aplicarii dreptului. 3. Aceasta conducere se realizeaza la nivelul unei noitiuni sau a unor notiuni reunite in

cadrul unei sctructuri unitare, a unei populatii stabilizate pe un teritoriu delimitat prin frontiere de teritoriu asupra caruia se exercita alte puteri statale. 4. Statul astfel conceput ca sistem organizational ce exercita conducerea unei societati

nu trebuie inteles ca scop in sine, ci ca mijloc pentru infaptuirea puterii suverane a poporului, putere orientata in sensul aplicarii, conservarii si dezvoltarii valorilor fundamentale ale acesteia 5. 6. Constante ale statului : TERITORIU, POPULATIE, SUVERANITATE Statul este o idee, un concept dar acest concept are o acopereire in viata reala,

desemneaza un sistem de organizatii care fiinteaza si actiuneaza pe un teritoriu, asupra unei populatii statornicite aici.

Sectiunea II Elemntele constitutive statului

1.Teritoriul Delimitarea teritoriala, stabilirea exacta a spatiului geografic asupra caruia se exercita puterea de stat apare deci ca o caracteristica esentiala, in deosbi a statului modern. Teritoriul fixeaza intedinerea competentei etatice. Tinand cont, pe de o parte, de faptul ca puterea de stat se exercita in anumite limite teritoriale, iar teritoriul unui stat este organizat pe unitati inlauntrul carora organele locale exercita aceasta putere iar pe de alta parte, de faptul ca prin definitie dreptul constitutional este acea ramura ce reglementeaza raporturile prin care se instituie si se exercita puterea de stat, stiinta dreptului constitutional nu poate ocoli problem teritoriului.

Teritoriul este acea parte a globului pamantesc asupra careia un stat isi exercita dominta sa publica, sau dupa alta opinie acea parte a globului pamantesc asupra careia statuil isi exercita suveranitatea in mod exclusiv si deplin Acest spatiu geografic este compus din suprafete tereste, actvatice si maritime din solul, subsolul si coloana aeriana de deasupra lui (pana la limita spatiului cosmic) Teritoriul si populatia constitiuie elemente de fapt ale statului, fara de care acesta nici nu poate fi conceput. Intre cele trei elemnte constitutive ale statului exista stranse legaturi de interconditionare. Teritoriul si populatia nu trebuie privite ca elemnte pasive ci ca factori de influentare si conditionare a puterii de stat. Influenta lor asupra puterii, nefiind aceeasi in toate timpurile. In legatura cu natura juridica a teritoriului, cu definirea lui s-au succedat mai multe doctrine. 1. In feudalism s-a considerat ca proprietatea monarhului asupra pamantului constituie

izvorul puteri statului asupra teritoriului. Teritoriul era considerat proprietatea exclusiva a monarhului, care il putea vinde sau schimba. 2. Mai tarziu dupa formarea statelor nationale, apare teoria teritoriului-obiect care

concepea teritoriul ca pe un obiect al dominatiei statului. Este vorba de o putere a statului asupra teritoriului, care nu se confunda cu dreptul de propreitate asa cum este reglementat de dreptul civil. In concluzie, J.F. Aubert spune conceptia teritoriului-obiect nu poate fi retinuta decat daca precizam ca puterea statului asupra acestui obiect teritoriu difera de dreptul de proprietate. 3. O alta teorie asupra teritoriului a fost aceea a teritoriului limita. Teritoriul unui stat a

devenit limitele competentei sale, suprafata inlauntru careia legile statului se aplica persoanelor si bunurilor ce se gasesc aici. Caracterele juridice ale teritoriului. Potrivit doctrinei si actelor juridice normative din tara noastra teritoriul prezinta urmatoarele caractere juridice : 1. Teritoriul Romaniei este inalienabil si ca frontierele sunt consfitite prin legea organica.

Acest principiu implica asa cum preciza profesorul Tudor Draganu : imposibilitatea modificarii frontierelor de stat afara de micil rectificari de frontiera care s-ar putea realiza numai printr-o

lege organica si doilea punct imposibilitatea recunoasterii in folosul altui stat a unor atributii de putere pe o portiune a teritoriului statului nostru 2. Indivizibilitatea teritoriului Romania este un stat indivizibil si unitar statueaza indirect

si caracterul indivizibil al teritoriului. 2.Populatia Nu exita stat fara teritoriu. Dar nici fara populatie nu exista stat. Statul este, prin definitie, o societate umana organizata, o societate stabilizata in interiorul unor frontiere permanante. Exista numeroase popoare care nu formeaza o enitate etatica (de exemplu tibetanii, mongolii etc) si exista numeroase state care nu organizeaza si nu inglobeaza decat o anumita parte a unui popor (de exemplu Germania, Austria, statele arabe). Pe de alta parte, in domeniul dreptului la cetatenie si a drepturilor civile, statele disting pe nationali (pe cetateni), care se bucura de drepturi de pline, de straini, care nu au decat drepturi restranse. Se mai cunosc de asemenea discriminarei legale intre diverse popoare asupra aprtheid-ului in Africa de sud, sau cele referitoare la statul inferior al infidelilor in sanul statelor islamice. Fara a intra in miezul problemelelor pe care le ridica nevoia clasificarii notiunilor de popor si natiune, probleme ce formeaza obictul altor discipline stiintifice, facem urmatoare precizare : Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frontiere si sunt supusi aceleiasi autoritati politice pot avea fata de aceasta ori calitatea de cetaten, de membru al statului respectiv cu drepturi depline (calitatea de cetatenie desemanand apartenenta la un anume stat), ori calitatea de strain (persoana avand alta cetatenie decat cea a astatului in care locuieste) ori pe cea de apatrid (fara cetatenie).

3.Puterea politica Asa cum precizam mai inainte, puterea politica sau puterea de stat, este puterea organizata a unui grup care se exprima in capacitatea relativa si variabila a acestuia de a traduce vointa poporului (a unei natiuni) si de a asigura realizarea acesteia prin mijloace specifice organizarii societatii in stat, detinand in acest scop monopolul crearii si aplicarii dreptului. Aceasta putere se deosebeste de altele, avand trasaturi specifice, caracater care-i sunt proprii si

care-i confera un loc aparte inlauntrul ansamblului formelor de putere sociala. Astfel, necesitatea clarificarii acestei probleme deriva din necesitatea determinarii specificului puterii de stat ca o relatie care presupune o asimetrie, o inegalitate a subiectilor o posibilitate a guvernantilor de a lua decizii obligatorii si de a le aisugra apolicarea. Puterea de stat imbraca trasaturi specifice in fiecare tara. Dincolo de asta, are si caractere generale proprii ce pot fi intalnite oricand si oriunde o societate este organizata in stat.

CAPITOLUL IV. CARACTERELE PUTERII DE STAT.

Sectiunea I Suveranitatea caracter esential al puterii de stat? Suveranitatea de stat este acea calitate trasatura a puterii de stat de afi suprema in raport cu oricare alta putere sociala existenta in limtele sale teritoriale si indepdenenta fata de alta putere sociala existenta in limtele sale teritoriale si independenta fata de puterea oricarui alt stat sau organism international, calitate exprimata in dreptul statului de a-si stabili in mod liber, fara nicio imixtiune din afara, scopul activitatilor sale pe plain intern si extern, sarcinile fundamentale pe care le are de indeplinit si mijloacele necesare realizarii lor, respectand suveranitatea altor state si normele dreptului international. Are doua planuri : intern si extern Suprematia puterii de stat superioara altei puteri sociale in stat. Ea se concretizeaza in dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii sai si de a asigura aplicarea. S-a spus ca numai puterea de stat decide asupra libertatilor cetatenilor ei, idee depasita astazi din cauza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, si celalte pacte la care Romania este parte, pentru ca drepturile si libertatile cetatenilor vor fi aplicate in concordanta cu acestea. Pe langa asta trebuie sa mentionam si despre CEDO care poate interveni intr-un stat chiar cu refuzul acestuia pentru a solutiona un eventual litigiu de aceasta natura. Aceasta suprematie are niste limite teritoriale. Suprematia trebuie privita in stransa legatura cu forta ei materiala de constrangere, pentru ca puterea de comanda a statului se desfasoara in plenitudinea ei doar cand dispune de forta si mijloacele necesare pentru asigurarea vointei sale.

A doua latura a suveranitatii independenta se manifesta in relatiile statului cu alte state si exprima neatarnarea statului. Independenta indica acea trasatura a puterii de stat potrivit careia statul isi stabilieste singur, liber si dupa propria apreciere politica interna si externa. Dar aceasta independenta, la randul ei, atat interna cat si externa, trebuie sa se manifeste in conditiile respectarii suveranitatii altor state si a normelor dreptului international. Trebuie sa existe o colaborare intre state de pe pozitii de egalitate si respect reciproc pentru dezvoltarea intereselor comune. Aceasta colaborare se realizeaza cu respectarea suveranitatii. In lumina ceor artate, suveranitatea de stat apare ca o unitatea dialectica a suprematiei si independentei puterii de stat si apare in acelasi timp ca trasatura esentiala. Pe plan international, suveranitatea are un continut complex. Declaratia Organizatiei Natiunilor Unite din 1970 prevede principalele elemnte constitutive ale suveranitatii. 1. 2. 3. 4. 5. 6. Toate statel sunt egale dpdv juridic Fiecare stat se bucura de drepturile inerente deplinei suveranitati Fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state Integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile Fiecare stat are dreptul de a-si alege in mod liber sistemul politic,social, cultural Fiecare stat este obligat sa execute obligatiile internationale.

Sectiunea II. Scurta privire asupra evolutiei conceptului de suveranitate. In evul Mediu, superanus indica pozitia regelui in varful ierahiei feudale. Altii insa plasau papalitatea. Toma dAquino sustine necesitatea subordonarii individiului fata de monarh si a monarhului fata de biserica, in conceptia lui suveranitatea apartinand papalitatii. In 1583, Jean Bodin, arata in Les six livres de la Republique ca suveranitatea semnifica cea mai mare putere de comanda. Suveranitea, spune el, este puterea absoluta si perpetua a unei republici. In conceptia lui Bodin suveranitatea rezida in monarh, puterea lui fiind limitata doar de legile divine. Suveranitatea apartine monarhului, dar acesta intruchipeaza statul. Statul presupune

obligatoriu existenta suveranitatii. Astfel, in conceptia lui Bodin suveranitatea este deplina, indivizibila si inalienabila. Bodin a facut din rege un suveran independent fata de exterior, ceea ce avut o mare importanta pentru desfasurarea procesului de desprindere de papalitate, conceptia lui de suveranitate neefind o consecinta ci o conditie prealabila a statalitatii. Pentru Bodin suveranitatea statului este identica cu suveranitatea monarhului. Poporul este supus acestuia in totalitatea sa. Plecand de la suveranitatea monarhului s-a ajuns la ideea suveranitatii poporului, idee proprie teoriei contractului social. In felul acesta legitimitatea puterii nu mai are ca sursa divinitatea, ci poporul. Astfel doctrina contractului social, rupe suveranitatea de radacilne sale trasncedentale si o lasa la dispozitia poporului. Teoria contractului social a avut un rol progresist in pregatirea trecerii statelor la o viata constitutionala. Cel mai ilustru reprezentant a fost Jean Jacques Rousseau. In conceptia sa detinatorul suveranitatii este poporul, iar conducatorii statului nu sunt decat functionari supusi care pot fi revocati oricand. Prin incheierea acestui contract se urmareste asigurarea libertatii. Doctrina contractului social si a suveranitatii nationale a stat la baza primelor acte constitutionale burgheze. Urmarind eliminarea oricarei ramasite a vechiului regim, burghezia a proclamat ca suveranitatea este una, in sensul ca pe un teritoriu determinat nu se poate exercita decat o singura putere, excluzand orice posibilitate de impartire a puterii intre monarh si asa-zisa natiune. De asemenea, suveranitatea este considerata, in conceptia legiuitorului francez de la 1791, ca imprescrptibila acreditandu-se astfel ideea ca un uzurpator prin exercitarea suveranitatii un timp mai indelungat, nu devine titularul ei prin uzucapiune si inalienabila in sensul ca natiunea nu poate sa-si instraineze definitivi si irevocabil suveranitatea. Si mai avem o caractersitica si anume indivizibilitatea pentru ca ea apartine poporului ca entitate colectiva.
Dar exista si o conceptie total opusa suveranitatii, cea apartinand doctrinei germane din secolul XIX. Il avem pe Hegel care considera ca suveranitatea rezida total in monarh si nu in popor, pentru ca poporul fara monarh ar fi o masa neorganizata, amorfa. Respinge toate principiile de organizare democratica si concluzioneaza ca sistemul monarhiei ereditare este cel mai bun adaptat la necesitatea rationala. Pe langa Hegel, tot din doctrina germana il avem si pe Gerber care sustine ca suveranitatea este un drept subiectiv

al statului, ca persoan ajuridica, persoana ce este titulara a dreptului de a comanda indivizilor pe un anumit teritoriu. Atat teoriile suveranitatii monarhului cat si cele ale poporului au fost criticate, mai ales de Duguit. Duguit, afirma ca pentru el statul este un fapt social si tot el afirma ca in realitate statul nu are dreptul de comanda. Un grup de persoane are pune mana pe putere prine elegeri si comanda celorlalti. Cand este aceasta comanda legitima ? Doar intr-un singur moment, atunci cand este in conformitate cu dreptul. Deci Duguit sustine ca statul nu este suveran, ci dreptul detine suveranitatea. Eismein sustine ca baza legala a suveranitatii de stat trebuie cautata in ideea ca puterea publica nu se exericita decat in profitul colectivitatii. In final, C. Dissescu, trage o concluzie foarte interesanta si anume el afirma ca suveranitatea este inerenta oricarui stat si ca este si inalienabila. In momentul in care statul pierde aceasta suveranitatea, fara indoiala el piere. Teorii contemporane privind suveranitatea

nelegnd suveranitatea ca puterea absolut nelimitat de nimeni i de nimic ce se exercit exclusiv i independent de ctre stat, muli autori contemporani au argumentat, dup caz, caracterul permanent al suveranitii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrnd c pstrarea suveranitii statelor are consecine nefaste asupra colaborrii acestora, asupra climatului internaional. Au fost i sunt susinute puncte de vedere care repudiaz suveranitatea, considernd-o o surs a nesiguranei i a rului, un obstacol n calea dezvoltrii relaiilor dintre naiuni, un concept nvechit care creeaz dificulti de netrecut i confuzii n sfera dreptului internaional, un concept greit care ar trebui azvrlit, renunarea la suveranitate fiind considerat ca o cale de meninere a pcii ca un mijloc de a facilita libera circulaie a oamenilor i a ideilor. Unii autori contemporani refuz sau evit s utilizeze aceast noiune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert, analiznd puterea de constrngere ca element caracteristic al puterii de stat, arat c o astfel de putere se manifest la toate ealoanele stat federal, canton, organisme regionale i comunale dar nu are aceeai natur la nivelul naiunii se va spune c este suveran sau, pentru a evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune c puterea de constrngere a Elveiei depinde imediat de dreptul internaional. Ori din afirmaia de mai sus dou idei se impun prioritar: Noiunea de suveranitate s-a demonetizat de aa natur nct nu merit s mai fie utilizat; Puterea de constrngere a unui stat este subordonat dreptului internaional.

Dac multe concepii converg ctre negarea total a suveranitii statelor, altele propun reconsiderarea conceptului, schimbarea viziunii asupra coninutului acesteia, a crerii unei concepii n care se va ine cont de deosebirile care exist ntre faptul de a avea suveranitate i faptul de a o exercita, ntre suveranitate n sens politic i suveranitate n sens juridic, ajungnd astfel, la ideea competenelor statului n favoarea unor organisme internaionale. Pentru prima orientare monist concludent este dup prerea noastr, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881 1973). n concepia sa suveranitatea nu constituie o calitate perceptibil sau obiectiv discernabil dintr-un obiect real , ci din contr condiia de care depinde o ordine normativ suprem care, n validitatea sa nu se deduce din nici o alt ordine superioar. Aceast idee privind suveranitatea, pentru a fi corect neleas, trebuie analizat n lumina doctrinei sale doctrina pur a dreptului nluntrul creia dreptul este conceput ca un eafodaj de norme de acte juridice (normative i nenormative) subordonate din treapt n treapt pn la norma fundamental (o norm ipotetic), iar statul ca ordine juridic subordonat ordinii internaionale. La Kelsen deci sistemul de drept naional i gsete validitatea n sistemul de drept internaional, ceea ce conduce la concluzia c ntre aceste dou sisteme nu poate exista dect o unitate perfect. Singura concepie posibil dup el este cea monist. Examinnd cele dou construcii posibile monist cu primatul dreptului internaional i monismul cu primatul dreptului intern afirm c am fi liberi s alegem ntre ele, pentru ca apoi s ajung la concluzia categoric a subordonrii dreptului intern fa de dreptul internaional.4 n acest sens este semnificativ definiia pe care o d statului i anume statul se definete ca o ordine juridic relativ centralizat, limitat n domeniul su de validitate spaial i temporal subordonat direct dreptului internaional i eficace n ansamblu i n mod general. Astfel, pornind de la teza potrivit creia dreptul internaional determin sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia necesitii eliminrii dogmei suveranitii. El cere s se renune la suveranitate artnd c statul nu are o competen exclusiv n problemele naionale. Nu exist probleme precizeaz el care s nu poat fi reglementate de dreptul internaional, dar exist probleme care pot fi reglementate numai de acesta. Observm c H. Kelsen are o viziune mondialist asupra fenomenelor juridice, ordinea juridic internaional cuprinznd toate ordinele juridice naionale, dreptul internaional transformndu se, astfel, ntr-un drept mondial.

Pentru cea de a doua orientare schimbarea viziunii asupra conceptului de suveranitate, astfel nct s reflecte mai fidel i mai exact realitatea este foarte greu de fcut referire doar la autori. Cele mai multe opinii sunt azi exprimate n acest sens, idei ca cele privind deosebirea dintre suveranitatea politic i suveranitatea juridic, ca cele privind suveranitatea relativ, suveranitatea competen etc. fiind ntlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a repartiiei competenelor i ajunge la concluzia prioritii dreptului internaional, demonstrnd necesitatea transferrii unor atribuii din competena statelor pe seama unor nivele superioare, suprastatale sau internaionale. Korowicz, la rndul su, propune nlocuirea termenului de suveranitate neleas n mod absolut cu cel de suveranitate relativ. El argumenteaz ideea suveranitii relative pornind de la situaiile reale n care suveranitatea este supus la tot felul de limitri. n acest sens arta c suveranitatea poate fi limitat i prin simpla ncheiere de tratate internaionale, deoarece au drept consecin restrngerea libertii de aciune a statului. De asemenea face o deosebire ntre suveranitatea propriu-zis i exerciiul ei, artnd c suveranitatea nu poate fi abandonat dar exerciiul ei poate fi restrns virtual fr limite. La aceste dou orientri, din care uneia i este specific argumentarea ideii unui singur stat statul mondial unei singure suveraniti, iar celeilalte ideea subordonrii directe a dreptului intern fa de cel internaional se adaug o a treia, care are drept caracteristic faptul c neag suveranitatea de fapt, am spune noi, adic se refer la ceea ce este azi suveranitatea statului i nu la ceea ce trebuie s fie. Pornind de la unele constatri realiste cu privire la inegalitatea puterii militare i economice a statelor, unii autori trag concluzia c noiunea de suveranitate i pierde orice semnificaie. Astfel, M. A. Kaplan spunea c ceea ce caracterizeaz n prezent viaa internaional este dominarea acesteia de ctre statele mai puternice, conducerea ei dup un sistem bipolar, n care suveranitatea statului i pierde orice semnificaie sau, oricum, este mult restrns prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asemntor vede lucrurile i G. Schawrtzenberg, care arat c suveranitatea deplin aparine doar ctorva state mai puternice, celelalte nscriindu-se n cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe for.

Suveranitatea de stat in Constitutia Romaniei. Precum observm, n stabilirea conceptului de suveranitate trebuie explicate i alte dou

noiuni des ntlnite n literatura juridic i mai ales n cea politic i anume suveranitatea poporului i suveranitatea naional. Prin suveranitatea poporului se nelege dreptul poporului de a decide asupra sorii sale, de a stabili linia politic a statului i alctuirea organelor lui, precum i de a controla activitatea acestora. n societatea n care puterea de stat aparine real ntregului popor, suveranitatea poporului se identific cu suveranitatea de stat. Suveranitatea poporului legitimeaz dreptul acestuia la insurecie, atunci cnd s-au epuizat toate mijloacele legale `n `nfptuirea democraiei. Prin suveranitatea naional se nelege dreptul la autodeterminare i la dezvoltarea independent a fiecrei naiuni care i aparine, fie c posed sau nu o organizare proprie de stat. Bineneles c, atunci cnd naiunea s-a constituit ntr-un stat suveran i independent, suveranitatea naional se identific cu cea de stat. Apare, evident credem noi, att deosebirea, ct i legtura ntre suveranitatea de stat, pe de o parte i suveranitatea naional, pe de alt parte. Se observ c numai suveranitatea de stat este o caracteristic general a puterii de stat. Realitatea c deseori aceste trei noiuni se regsesc nmnuchiate ntr-una singur, atotcuprinztoare, nu ne poate duce la ideea negrii existenei a trei noiuni distincte.

Principiul suveranitatii poporului astfel inteles presupune urmatoarele exigente : crearea unor forme organizationale etatice apte sa exprime si sa traduca cat mai

fidel vointa poporului. Asa cum arata prof. B.Chantebou notiunea de popor este in buna masura arbitrare. Dupa cum am vazut, Constitutia noastra utilizeaza in repetate randuri categoria de popor. Ea ar trebui inteles atat in sens larg cat si in sens restrans. Este folosita in sens restrans totalitate a cetatenilor care participa la exprimarea vointei nationale. In sens larg se face referire la scopul exercitarii puterii, conducerea de stat trebuie sa promoveze si sa protejeze interesele tuturor cetatenilor. caracterul cu adevarat reprezentativ al autoritatilor etatice daca izvorul ultim al puterii este poporul, atunci trebuie recunoscut acestuia dreptul

de a interveni pe caile democratiei directe in problemele cheie ale tarii.

CAPITOLUL V STRUCTURA DE STAT

1. Structura de stat 1. Statul unitar sau simplu presupune existena unei singure formaiuni statale. Acest tip de stat acioneaz pe planul relaiilor internaionale ca subiect unic de drept internaional public. Pe ntreg teritoriu statului puterea de stat se manifest printr-un singur rnd de organe supreme (parlament, guvern, instan suprem). Actele normativ-juridice emise de autoritile publice centrale sunt obligatorii pe ntreg teritoriul rii. Existena unor zone sau provincii puternic descentralizate nu afecteaz forma unitar a statului. 2. Statul federal se caracterizeaz prin aceea c statele membre i transfer suveranitatea extern n totalitate i suveranitatea intern ntr-o anumit proporie ctre organele statului federal. n acest mod, prin voina statelor federate se creeaz un nou stat, ale crui organe vor decide exclusiv n relaiile internaionale precum i n alte domenii prevzute de Constituiile federale. Statul federal este situat ntre statul unitar i confederaia de state. Statele federale1) pstreaz o organizare constituional complet: au parlament, guvern i instane, judectorii proprii. Cetenii statului federat beneficiaz i de cetenia statului federal. Statul federal se ntemeiaz pe o constituie spre deosebire de confederaia de state care se fundamenteaz pe un tratat internaional. Federaiile se creeaz, de regul, prin unirea unor state, care anterior au fost confederate. De exemplu, constituirea federaiei S.U.A. n anul 1787; constituirea federaiei elveiene n anul 1848, constituirea Republicii Federale Germania, prin unificarea zonelor de ocupaie american, britanic i francez n anul 1949, etc. Alte federaii iau natere prin separarea unor state anterior incluse ntr-un stat unitar. De exemplu, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice constituit pe ruinele fostului Imperiu arist. n general, statele federale au o ierarhie bazat pe dou categorii de puteri etatice: puterea statelor federate iar deasupra acestea puterea statului federal. n fosta U.R.S.S. nu a fost respectat acest principiu. Acest stat federal a cunoscut o stratificare mai accentuat n sensul c unele republici unionale, aveau n componen republici autonome.

Astfel, republica autonom era parte integrant din republica unional i, prin intermediul acesteia din urm, era parte component din U.R.S.S. (statul unional-federal). Ierarhizarea aceasta manifestat n trei trepte republic autohton, republic unional i stat federal nu a fost cu caracter general, multe republici unionale fiind ierarhizate doar pe dou trepte, ntruct nu aveau n componen republici autohtone. 1) Statele federate sunt statele componente ale statului federal. n Statele Unite ale Americii statele federate au propria constituie, parlament, guvern i organe judectoreti proprii i distincte de cele ale statului federal. Competena general este conferit de Constituia S.U.A. statelor membre ale federaiei iar competena derogatorie, de excepie, este acordat autoritilor statului federal. n S.U.A. atribuiile statelor federate sunt complet determinate n raport cu competenele statului federal. Practic, fiecare categorie de stat (federal respectiv federat) i execut propria legislaie, fr nici o imixtiune. 3. Asociaiile de state cuprind confederaiile de state, uniunea real i uniunea personal. A. Confederaiile de state Sunt asociaii de state care i pstreaz intact deplina suveranitate (supremaia i independena). Statele constituie un organism sau mai multe organisme comune, formate din delegaii tuturor statelor participante, n scopul protejrii intereselor comune de ordin economic, politic sau militar. Organismul comun denumit: congres, consiliu, diet etc. nu reprezint o autoritate legislativ. El este alctuit din diplomai mandatai de ctre statele participante. La temelia unei confederaii se afl un tratat internaional. Asocierea statelor nu d natere unui nou stat. n istoria politic confederaiile s-au transformat n state federale. Au fost confederaii: Confederaia german (1815-1866); Confederaia cantoanelor elveiene din perioada 1291-1848; Confederaia Statelor Unite ale Americii de Nord n perioada 1787-1878; Confederaia statelor sudiste din S.U.A. (1861-1865). Statele componente ale fostei U.R.S.S., n marea lor majoritate au format Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), n anul 1991. ulterior, Federaia Rus, Republica Belarus, Kurdistan i Kaghestan au creau o uniune, n care statele i-au pstrat independena. B. Uniunea real

n cadrul uniunii reale statele componente se asociaz sub sceptrul unei dinastii unice. Succesiunea la tron este reglementat identic n toate statele asociate. De asemenea, uniunea real se caracterizeaz i prin aceea c statele asociate dispun de unul sau mai multe organe comune. De obicei, uniunile reale beneficiaz de un minister al afacerilor externe comun, care are drept consecin faptul c statele componente sunt considerate un subiect unic pe scena relaiilor internaionale. Exemple de uniuni reale: Austria i Ungaria (Austro-Ungaria) ntre 1867-1918; Danemarca i Islanda ntre 1918-1944; Norvegia i Suedia ntre 1815-1905; Principatele Unite Romne ntre 24.01.1859-24.01.1862. C. Uniunea personal Reprezint o form a asociaiilor de state care au un suveran comun. Statele asociate i pstreaz netirbite supremaia i independena, neavnd vreun alt organ comun, cu excepia efului de stat. Puterea etatic este organizat distinct iar fiecare stat beneficiaz de o constituie proprie. Exemple de Uniuni personale: Regatul Marii Britanii i Regatul Hanovrei ntre 1714-1837; rile de Jos i Marele Ducat de Luxemburg ntre 1815-1890; Regatul Belgiei i Congo ntre 1885-1908. Integrarea statelor in organizatii supranationale. Se porneste de la experienta statelor care au creat, prin incheierea unor conventii organizatii supranationale de genul Comunitatii Economice Europen. Aceste asociatii se situeaza intr-un cadru regional si un scop precis, in conventia intervenita intre state prevazandu-se expres obiectul colaborarii lor, modalitatile de integrare. P.Pactet arata, luand ca model Piata Comuna ca organele comune create, in principiu organul executiv, dispune de putere de a edicta norme si decizii in sectorul sau sectoarele de activitate prevazute in actul de constituire. Puterea de decizie poate fi exercitata, dupa cazfie potrivit principiului unanimitatii, fie potrivit principiului majoritatii(dup caz simpla sau calificata). Aceste decizii sunt obligatorii pentru un stat, chiar daca reprezentatul sau a votat impotriva. Cu alte cuvinte, organel supratnationale au facultatea de a impune vointa lor statelor membre. Totusi, dupa unii, comunitatea sau organizatia supranationala respectiva nu are caracter etatic sau federal, specializarea sa intr-un anumit

domeniu, de exemplu economic sau energetic, contrasand cu vocatia politica si globala a statelor. Faptul ca statele integrate sunt supuse noremlor comunitare, ca aceste norme au prioritate fata de cele nationale, afecteaza desigur suveranitatea statelor, ridicand o serie de probleme de drept constitutional. Se vorbeste de transferul de suveranitate dei necesitatea revizuirii constitutiilor statelor membre pentru punerea lor de acord cu repvederile acordurilor prin care s-au crat organizatiile supranationale. In mare parte, putem vorbi si da exemplu aici Uniunea Europeana, o astfel de organizatie supranationala e diferita de confederatie care este mai putin institutionalizata si care de obicei nu poate lua nicio decizie fara unanimitate. Se deosebeste si de federatie pentru ca aceasta nu are caracter etatic. Romania stat unitar. Pe teritoriul tarii noastre nu exista mai multe formatiune statale, fapt pentru care inlauntrul granitelor teritoarele ale acesteia se exercita o singura putere de stat. Formarea statului roman cat stat national unitar este rezultatul unui proces istoric indelungat. Procesul de formare a statului national unitar a inceput prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei si Tarii Romanesti si apoi asocierea celor doua tari intr-o uniune reala care a fost transformata in stat unitar. Dar cum foarte multi romani continuau sa traiasca in afara granitelor statului national roman ,poporul nostru si-a continuat lupta pentru desavarsirea procesului unirii. De-a lungul timpului au existat mai multe Constitutii, 1866, 23, 38, 52, 65 si 91, stipuleaza Romania este un stat national, suveran si independet, unitar si indivizibil. Pe teritoriul tarii noastre au trait maghiari, germani si alte nationalitati. Dar din cauza numarului mic de minoritati, nu se pune problema organizarii lor in state autonome, membre ale unei federatii.

CAPITOLUL VI.FORMELE DE GUVERNAMANT.

Formele de guvernmnt Forma de guvernmnt rspunde la urmtoarea chestiune: Cine exercit puterea suveran n stat? Puterea poate fi exercitat de o singur persoan, de un grup restrns de persoane sau de

ctre popor. n consecin sub aspectul formei de guvernmnt statele se clasific n: monocraii, oligarhii i respectiv democraii. *. Monocraiile reprezint o form de guvernmnt n care puterea de stat se exercit de ctre o unic persoan fizic. Aceast persoan, de regul, poart titulatura de: mprat (imperator), rege, principe, prin, preedinte. Forma de guvernmnt a monocraiei a fost des ntlnit n epoca antic i n perioada medieval, cnd au existat monarhiile absolute. n perioada contemporan au existat monocraii n: Germania, Italia, Spania i fosta U.R.S.S. n timpul conductorilor: Hitler, Mussolini, generalul Franco i I.V. Stalin. *. Oligarhiile constituie o form de guvernmnt n care puterea de state este deinut de o minoritate. Minoritatea conductoare este desemnat pe baza unor criterii prestabilite, cum ar fi: vrsta, averea sau naterea. Aceast form de guvernmnt a disprut n epoca contemporan. *. Democraiile reprezint o form de guvernmnt n care rolul predominant l are voina poporului. Democraiile antice greceti nu erau veritabile deoarece la conducerea treburilor statului participau doar cetenii, cu excluderea sracilor din ceti i a sclavilor care reprezentau majoritatea populaiei. Pentru a exista un regim democratic n epoca contemporan este imperios necesar o implicare n viaa public a tuturor cetenilor capabili, fr deosebire de naionalitate, avere, religie, origine social, sex sau apartenena politic. *. Monarhia i republica. Aceast distincie privete modul de desemnare a organului care ndeplinete atribuiile efului de stat. Monarhia este o form de guvernmnt n care eful de stat este investit n mod ereditar sau pe timpul vieii, n timp ce republica este acea form de guvernmnt n care eful de stat (fie organ unipersoanl, fie organ colegial) este ales pe un termen limitat i prestabilit de popor sau de parlament.

Faptul c un stat are o form republican de guvernmnt nu nseamn c n acea ar exist un regim democratic. Pe de alt parte, n epoca contemporan forma de guvernmnt monarhic nu presupune existena monocraiei, adic a monarhiei absolute. Dimpotriv, exist o multitudine de state care, dei au o form de guvernmnt monarhic, manifest o via politic cu caracter democratic. Practic, este vorba de aa numitele monarhii constituionale sau limitate, consacrate astzi i n unele state europene occidentale (Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord; Regatul Olandei; Regatul Belgiei; Regatul Spaniol; Regatul Suediei, .a.

Romania monarhie Muntenia, Moldova si Transilvania anterior unirii au fost organizate pe baze monarhice. Unii autor spuneau ca era o monarhie temporara. Dupa dubla alegere a lui Cuza,principatele au format o uniune reala. Din 1864 Principatele-Unite s-au organizat potrivit Statului dezvoltator al Conventiei de la paris, care prevedea prerogative hospodarului. Astfel acesta exercita potrivt art 4. si 5. atat puterea legiuitoare cat si puterea executiva. Din 1866 s-a introdus principiul ereditatii. Potrivit Constitutiei de la 1866 Romania era organizata ca monarhie ereditara, in care monarhul avea o gama larga de atributii.Acesta exercita in colectiv cu reprezentanta nationala potrivit art 32, puterea legiuitoare si potrivit art 35 puterea executiva. Avea largi competente numind si revocand ministri, iar in domeniul judecatoresc avea, printre altele, drept de amnistie in materie politica. Constitutia din 1923 nu aduce modificari de esenta in organizarea institutiei monarhiei in Romania. Institutia monarhiei inceteaza la noi odata cu abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, abdicare fortata impusa de puterea comunista. Romania republica Primul act care a declarat Romania republica a fost legea nr.363 din 30 decembrie 1947, foarte curand inlocuita cu o lege fundamentala - Constitutia de la 13 aprilie 1948. In perioada imediat urmatoare proclamarii Republicii Populare Romane, pana la adoptarea Constitutiei,

unicul organ legiuitor a fost Adunarea Deputaitlor, iar calitatea de sef al statului a avut Prezidentul R.P.R. Astfel prima constitutie socialista prevedea ca intreaga putere in R.P.R apartine oamenilor muncii de la orase si state, care o exercita prin Marea Adunare Nationala, principiu ce va fi preluat de Constitutia din 24 septembrie 1952.Revolutia socialista a trecut intro etapa superioara. Acest fapt a fost macart, pe planul formei de stat, de declararea Romaniei ca republica socialista prin Constitutia din 1965. In focul evenimentelor din decembrie 1989 organele de conducere precum si comitele afiliate lor au fost desfintate, iar FSN-ul e la conducere. Ulterior, FSN se desfiinteaza si se enumera principiile noii organizari statele : pluralism politic, separatia puterilor in stat si economia de piata, forma de guvernamant a Romaniei fiind republica. Stabilirea formei de guvernamant a tarii noastre dupa evenimentele din decembrie 1989 a constituit obiectul unor discutii aprinse, unii considerand ca popoprul roman a optata pentru totdeauna pentru forma republicana, nici nu si-au pus problema legitimitatii ei, pastrarea acestia aparand ca o chestiune fireasca.

CAPITOLUL VII.MODURI DE EXERCITARE A PUTERII DE STAT REGIMURI POLITICE

Sectiunea II Principiul separatiei puterilor in stat. Conceptia lui Montesquieu Montesquieu afirma c orice om care ar deine ntreaga putere ntr-un stat (legislativ, executiv i judectoreasc) ar fi tentat s abuzeze de ea41, de unde i concluzia c divizarea acesteia n pri ce coopereaz, dar se i controleaz reciproc este de natur a asigura echilibrul i stabilitatea puterilor i, n mod deosebit, folosirea non-abuziv a acestora. Principiul separaiei puterilor a fost proclamat de Revoluia francez pentru a pune capt absolutismului cnd o singur persoan concentra toat puterea n stat, adic puterea de a face legi, de a le executa precum i de a judeca atunci cnd sunt nclcate. Este cunoscut expresia monarhului L'Etat c'est moi, sintagm care exprim cel mai bine concepia cu privire la putere, dominant pn la Revoluia francez. Separarea puterii n putere legislativ, executiv i judectoreasc, a fost un progres pentru vremea aceea, fiecare din cele trei mari puteri trebuind s fie deinute i exercitate de structuri diferite. Dar limitarea acestui principiu numai la separarea puterilor, n cele trei puteri, este periculoas pentru c poate duce la anarhie. Astfel,

din pcate, imediat dup Revoluia din 1789, n Frana acest principiu a fost iniial folosit mai ales pentru a proteja autoritile administrative de orice ingerin a tribunalelor, ntrindu-se n loc s se limiteze puterea executiv de ctre puterea judectoreasc. Aceasta a fost posibil ca urmare a nfiinrii unor structuri hibrid, administrativ-judectoreti, care soluionau exclusiv conflictele dintre autoriti i individ n locul autoritilor judectoreti. Controlul reciproc al puterilor presupune: - ci de atac legale prin care o putere sau autoritate a acesteia, poate aciona n judecat o alt putere sau structur a acesteia atunci cnd aceasta abuzeaz, nclcnd legea; - alegerea ori numirea funcionarilor unei puteri de ctre o alt putere, ori prin cooperare `ntre puteri; - dizolvarea, suspendarea, demiterea funcionarilor unei puteri de o alt putere, n condiiile legii (de regul cu cooperarea unei alte puteri, pentru a se putea controla); - avizul sau acordul reciproc `n exercitarea puterilor; de exemplu unele acte din activitatea de reglementare separat a Camerelor Parlamentului, sunt urmate de mediere, conform legii, atunci cnd acestea difer etc., deci Camerele Parlamentului se controleaz reciproc coopernd. Ca urmare, reglementarea i funcionarea puterilor statului, conform principiului separrii, egalittii, cooperrii i controlului reciproc al acestora, este o garanie a realizrii interesului general n condiiile legii, i respectiv al exercitrii nonabuzive a puterii Moduri de exercitare a puterii de stat. Regimuri politice. Regimurile politice Regimurile politice sau constituionale reprezint modalitile i tehnicile prin intermediul crora clasa politic dintr-un stat guverneaz. n doctrina Dreptului Constituional autori celebri au identificat corelaia dintre principiul juridic constituional al separaiei puterilor n stat, pe de o parte i regimul politic sau constituional concret adoptat, la un moment dat, ntr-un stat, pe de alt parte. Parafraznd un celebru doctrinar de Drept Constituional i Instituii Politice problema modurilor de exercitare a puterii de stat n funcie de repartizarea atribuiilor ntre diverse categorii de organe i de raporturile dintre ele devine problem fundamental a statului i deci a

dreptului constituional 2). La analiza fiecrui tip de regim politic se vor avea n vedere, cu prioritate, raporturile dintre puterea legislativ i puterea executiv. Nu intenionm s ignorm cea de a treia putere constituit n stat, respectiv puterea judectoreasc, ci doar s subliniem faptul c legtura fundamental este ntre legislativ i executiv. Aceasta cu att mai mult cu ct Montesquieu, autorul teoriei separaiei puterilor n stat, preciza: din cele trei puteri de care am vorbit cea de a judeca este ntr-un anume fel nul. Nu mai rmn dect dou 3). A). Regimul confuziunii puterilor etatice. Regimul politic al confuziunii puterilor statului este denumit n doctrin i regimul politic de adunare i const n exercitarea de acelai organ al statului a puterii legislative i a puterii executive. Practic acest guvernmnt se realizeaz prin concentrarea ntregii puteri la nivelul puterii legislative (parlamentului) care i subordoneaz autoritatea executiv. Acest regim constituional prezint anumite inconveniente. Astfel, n ipoteza n care organul legiuitor este dominat de o condiie de partide sau de un partid politic, jocul politicoetatic se transfer, practic, de la instituiile etatice ctre partidele politice. Statele socialiste au practicat un regim politic al confuziunii puterilor. n Romnia socialist, Marea Adunare Naional constituia organul suprem al puterii de stat. n raport cu M.A.N. se subordonau toate categoriile de organe ale statului. De principiu, confuziunea puterilor este de natur a determina hegemonia unei autoriti n raport cu celelalte autoriti constituite n stat, ceea ce poate determina instaurarea unui regim autoritar. B). Regimul confuziunii al separaiei rigide a puterilor etatice. Acest regim politic mai este denumit n doctrin regimul politic prezidenial. Este aplicat n Statele Unite ale Americii, n unele state din America de Sud i din Africa precum i n Republica Federativ Rus. Preedintele statului deine puterea executiv, n baza Constituiei. El este ales prin vot universal, egal, direct, secret i liber exprimat pentru un mandat determinat n timp. Fiind ales de popor, preedintele prezint aceeai legitimitate ca i Parlamentul. El nu poate dizolva Parlamentul i nu poate fi demis din funcie de ctre autoritatea legiuitoare. Minitrii

rspund, din punct de vedere politic, exclusiv n faa preedintelui. C). Regimul politic al separaiei simple sau al colaborrii puterilor publice. Este cunoscut n doctrin sub denumirea de regim politic parlamentar. Se caracterizeaz prin realizarea echilibrului ntre puterea legislativ i puterea executiv. Preedintele Republicii este ales de ctre autoritatea legislativ. Membrii guvernului rspuns, din punct de vedere politic, att individual ct i solidar n faa parlamentului. De regul, eful de stat (preedinte sau monarh) are atribuii foarte restrnse n privina conducerii treburilor publice. eful puterii executive poate, n anumite condiii, s dizolve Parlamentul. Din punct de vedere istoric rdcinile regimului politic parlamentare se regsesc n Marea Britanie. D). Regimul semiprezidenial. Este denumit i regim politic semiparlamentar. Acest regim ntrunete trsturi ale regimului prezidenial cu trsturi ale regimului parlamentar. Preedintele poate dispune de largi prerogative avnd legitimitate ca urmare a alegerii prin scrutin naional. Acesta poate dizolva parlamentul. Preedintele este eful armatei i poate participa la edinele Guvernului situaie n care le prezideaz. El dispune de prerogative nsemnate i pe planul realizrii externe a statului. Acest regim politic este denumit semiprezidenial deoarece la congruena elementelor specifice regimului parlamentar cu elemente specifice regimului prezidenial, cele din urm sunt precumpnitoare. Regimul politic Marxist. Trasaturi fundamentale Caracterul de clasa al statului Subordonarea din treapta in treapta a organelor statului pana la organele de varf, ale Introduce o categorie aparte de organe Procuratura Aparitia unor organe mixte, neprevazute de constitutie Rolul conducator al Partidului Comunist, ca partid unic (renuntarea la pluralismul politic) Discrepanta dintre normativitate si realitate

puterii de stat (M.A.N.)

Nationalizarea mijloacelor de productie. Introducerea unui regim juridic pentru

proprietatea de stat fata de proprietatea particulara. Lipsa unui adevarat control al constitutionalitatii Ipocrizia normativa: suveranitatea poporului etc.

TITLUL

II.REGLEMENTAREA

JURIDICA

PUTERII

STATALE. TEORIA GENERALA A CONSTITUTIEI.

CAPITOLUL I.CE ESTE CONSTITUTIA?

Notiunea de Constitutie. Din punct de vedere etimologic, cuvntul constituie provine din substantivul latin constitutio care nseamn aezare cu temei sau starea unui lucru, inclusiv de structur a acestuia. Conceptul de constituie a aprut nc din Grecia antic, ca prima lege care fundamenteaz i organizeaz societatea. n Declaraia francez a drepturilor omului i ceteanului din anul 1789, se arat Orice societate n care garania drepturilor i separaia puterilor nu sunt asigurate, nu are constituie. n preambulul Constituiei americane din 1787 se arat Noi, poporul american, n vederea formrii unei uniuni perfecte, stabilirii justiiei, asigurrii linitii interioare, asigurrii aprrii comune, dezvoltrii, bunstrii generale i asigurrii binefacerilor libertii pentru noi i urmaii notri, poruncim i stabilim prezenta constituie...103. Observm c autorul constituiei trebuie s fie poporul. Constituia poate fi definit n diferite forme i din varii perspective: ea este un sistem de norme fundamentale, eseniale, principale i prin aceasta, relund cuvintele lui

Ihering, ea este sora geamn a libertii. Constituia este un pact social ntre guvernai i guvernani; ea este actul prin care s-a naionalizat puterea, dndu-i-se coninut conceptului de popor liber; este forma prin care se tinde la raionalizarea puterii i a statului; este organizarea formei de guvern pe care poporul suveran i-o d. Paul Negulescu a definit Constituia ca fiind principiile referitoare la organizarea statului i la raporturile de echilibru ntre diferite puteri ale statului, precum i drepturile. n concepia lui Andr Hauriou, ntr-un sens foarte general, prin Constituie se nelege ansamblul regulilor care administreaz organizarea i funcionarea statului. Un alt constituionalist, Benoit Jeanneau, definete constituia, n sens material, ca ansamblul regulilor relative la organizarea i activitatea statului, iar n sens formal, ca documentul care reglementeaz instituiile i care nu poate fi elaborat sau modificat dect dup o procedur diferit de cea folosit pentru alte reguli de drept. ntr-o concepie autentic democratic, esena constituiei const n reflectarea politicojuridic a condiiilor social-istorice existente ntr-o societate la un moment dat, precum i a intereselor generale, fundamentale ale naiunii, privite din perspectiva procesului de cucerire prin competiie electoral democratic a puterii i exercitarea acesteia pentru nfptuirea binelui comun al poporului. Constituia are un caracter politic. Este un rezultat al luptei politice dintre putere i opoziie n cadrul Adunrii Constituante. Astfel, aceasta depinde i de structura politic a adunrii constituante, tiut fiind c tezele constituionale sunt iniial votate n adunarea constituant, impunndu-se votul

majoritii calificate. De asemenea, n faza a doua, Constituia este votat prin referendum, deci de majoritatea populaiei cu drept de vot. Astfel, interesul general instituit, reglementat i aprat prin constituie poart amprenta celor dou majoriti rezultate ale luptei politice att din societate,ct i dintre reprezentanii acesteia `n cadrul Adunrii Constituante. Din punct de vedere al politologiei, Constituia a fost definit, de pild, ca fiind ansamblul normelor politice i legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare.
Prof. Tudor Drganu precum i prof. Ion Deleanu definesc Constituia ca fiind acea lege care, avnd fora juridic superioar celorlalte legi, reglementeaz n mod sistematic att principiile structurii social-economice, ct i cele ale organizrii i funcionrii statului bazat pe aceasta, garanteaz material drepturile fundamentale, ceteneti i stabilete datoriile corespunztoare acestor drepturi.

Deosebirea dintre constitutii si alte legi. Pentru delimitarea cat mai exacta a continutului si sferei conceptului, constitutia trebuie detasata de celelalte legi, acte normative adoptate potrivit unei proceduri prestabilit de catre parlament, care si ele exprima sau ar trebui sa exprime vointa suverana a poporului, bucurandu-se de suprematie fata de celelalte izvoare ale dreptului. Astfel, in privinta adoptarii se remarca faptul ca numai o adunare special constituita poate adopta constitutia, pe cand legea este opera parlamentului. Spre deosebire de constitutie, celelalate legi organice si ordinare sunt votate de parlament. De asemenea, trebuie specificat ca, de cele mai multe ori, aceste doua categorii de legi nu sunt adoptate cu vot nominal, ci prin bile, potrivit regulamentelor de functionare a celor doua Camere.

Si in privinta modificarii exista deosebire intre constitutie si celelalte legi, prima neputand fi revizuita decat cu anumite limite stabilite in cuprinsul sau ca cele prevazute in art 147 si numai potrivit unei

prodceduri stabilite de aceasta, prin intermediul unei legi constitutionale, lege ce urmeaza a fi supusa referendumului. De asemenea, forta juridica deosebeste cele doua categorii de legi. O alta deosebire este momentul intrarii in vigoare. Constitutia intra in vigoare dupa ce a fost adoptata de popor prin referendum.

CAPITOLUL II. APARITIA SI DIFUZAREA CONSTITUTIEI.

Aparitia constitutiei.Constitutii scrise si constitutii cutumiare. Apariia Constituiei. Aristotel, n lucrarea sa Politica, utiliza cuvntul constituie fcnd prima referire din istorie n acest sens care se apropie de coninutul actual al noiunii. n imperiul roman se utiliza constitutio principis (legea imperial) care nu avea nici forma i nici coninutul unei constituii. Cuvntul constituie este utilizat pentru prima dat de J.J. Rousseau n Contractul social pentru desemnarea legii fundamentale. Teoreticienii revoluiei franceze ntrebuinau cuvntul constituie pentru a desemna legile pentru organizarea statului i pentru proclamarea drepturilor individului, chiar dac acestea nu se regsesc n acelai act normativ. Proclamarea i garantarea drepturilor individului s-a fcut prin proclamaia francez adoptat la 26 august 1789. Cuvntul constituie a fost pentru prima dat utilizat n ara noastr n Aezmntul lui Constantin Mavrocordat din 7 februarie 1740, dar avea neles de lege ordinar i reglementa modernizarea sistemului financiar. Prima constituie aprut n lume este Constituia englez al crei proces de formare a nceput odat cu adoptarea Magnei Charta Libertatum (1215) i a continuat i dup apariia primei constituii scrise. Prima constituie scris este considerat constituia american din anul 1787. n Europa prima constituie scris este cea din Frana (1791). Ea a fost urmat de constituiile din Suedia (1809), Norvegia (1914), Olanda (1915) etc. Doctrina arat c urmele constituionale pot fi sistematizate fie ntr-un act unic fundamental, fie

n mai multe acte fundamentale constituionale n form scris, fie ntr-un sistem de norme scrise i cutumiare (nescrise). Deci constituiile pot fi scrise sau nescrise. Constituiile cutumiare sunt rezultatul experienei i practicii zilnice, al unor tradiii, uzane, precedente. Reguli constituionale cutumiare a avut i Frana, legile de succesiune la tron - care admiteau principiul ereditii, adevratele legi fundamentale, respectate ntocmai. Momentul apariiei constituiei scrise nu este acelai cu cel al apariiei constituiei cutumiare, chiar dac au aceeai cauz de apariie, i anume lupta burgheziei de a prelua i puterea politic. Constituia cutumiar este rezultatul experienei practicii i a tradiiei n domeniul relaiilor sociale fundamentale statale ale unui popor. Ex.: constituia britanic, australian, a Noii Zeelande, Canadei, Israelului etc. ncepnd cu secolul al XVIII-lea se impune constituia scris pe considerentul c ea ofer precizie, certitudine, claritate. De asemenea se impune o constituie scris i sistematic fiindc aa cum scria Thomas Poine Nu exist constituie, dac ea nu poate fi pus n buzunar. Constituia scris apare ca o reacie mpotriva cutumei (obiceiului), cutuma fiind considerat incert, incomplet, greu de dovedit ntinderea i numrul cutumelor n continu micare. Burghezia dorea reguli scrise, precise, clare, fr incertitudini, permanente i intangibile, superioare guvernanilor. Acestea ofereau burgheziei precizie n lupta sa contra feudalismului cutumiar. La. baza Constituiei scrise se afl o serie de teorii i practici care au precedat -o i care s-au impus alturi de idei ca cele ale contractelor scrise, domniei legii, contractului social, a rabatului educativ al constituiei care ridic pe individ la statutul de cetean prin cunoaterea drepturilor sale. Ideea contractelor scrise s-a nscut n Anglia n relaiile acesteia cu coloniile sale, dar i n luptele interne avnd ca scop limitarea puterii regale i consfinirea unor drepturi i liberti materializate n ncheierea unor pacte scrise din care amintim: Magna Charta Libertatum din 1215; Habeas Corpus Act din 1679; Bill of Rights din 1688; Actul de stabilire a succesiunii la tron din 1700 etc. Tot n practica constituional englez s-a nscut i ideea domniei legii care de asemenea a stat la baza apariiei constituiei scrise. Cel mai eficient mijloc de afirmare a domniei legii a fost ns constituia scris. Ideile constituiei scrise, a superioritii acesteia, n raport cu cea cutumiar, nescris, a fost materializat n constituia american din 1787, n cea francez din 1791 ca i n toate celelalte constituii ce au urmat. Teoria domniei legii, de origine englez, a nceput s se dezvolte din secolul al XIII-lea. Ea susine c regula de drept trebuie s fie

respectat, ct timp nu a fost modificat sau abrogat. Teorie domniei legii presupune trei idei: guvernanii nu au o putere arbitrar pentru c aceasta deriv din lege; regula de drept se aplic att indivizilor ct i statului; toate regulile de drept formeaz regimul constituional, neexistnd unele de o valoare superioar altora. Aceast teorie a avut drept efect adoptarea actelor (pactelor) constituionale britanice, deja enumerate. Aplicarea acestei teorii a avut, ns, efecte diferite. Efectul n Anglia a fost inexistena diferenierii de for juridic ntre normele juridice i deci a lipsei controlului de constituionalitate a legii, iar n Frana crearea diferenierii dintre legile constituionale i celelalte acte normative i deci, apariia controlului de constituionalitate a legii. Aceast difereniere s-a datorat temerii francezilor de a nu se nlocui o dictatur personal (regal) cu cea colectiv (parlamentar). Teoria contractului social este apropiat de teoria drepturilor naturale. n contractul social trebuie nscrise drepturile cetenilor, iar acesta s fie adoptat potrivit unei proceduri specifice. Teoria contractului social va fi examinat mai amnunit ntr-o alt parte a demersului nostru. Statul, care trebuie s respecte drepturile cetenilor, este cel mai important efect contractului social i scopul acestuia. Contractul social trebuia nscris ntr-un document cu for juridic suprem i care s ndeplineasc i celelalte trsturi ale unei legi fundamentale, pentru c numai aa putea s fie favorabil burgheziei i s-i sprijine scopurile n meninerea i exercitarea puterii, deja instaurate.

CAPITOLUL III.FORME DE ADOPTARE A CONSTITUTIEI

Forme de adoptare a constitutiei. Dintre modurile de adoptare a constituiilor, le amintim pe cele mai importante, care sunt: constituia acordat statutul (constituia plebiscitar) pactul constituia convenie, avnd ca variant constituia referendar i constituia parlamentar

a) Constituia acordat - este n fapt constituia dat de ctre monarh ca stpn absolut, care-i exercit puterea sa (se mai numete chart concedat). Este criticat fiind considerat cea mai rudimentar (ex.: Constituia Franei dat de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814, Constituia Piemontului i Sardiniei din 4 martie 1848 .a.)

b) Statutul - este o variant mai dezvoltat a constituiei acordate. De regul statutul acordat de monarh este ratificat prin plebiscit. Plebiscitul permite s se spun da sau nu i permite formularea i introducerea de amendamente. (Ex. Constituia lui Carol al II-lea din 1938 supus plebiscitului din 21 febr. 1939, Statutul Albertin 1848, Statutul lui Cuza 1864). Aceast aprobare prin plebiscit (care nu trebuie confundat cu referendumul) nu o transform n constituie democratic pentru c plebiscitul este o alterare, n sensul cezarismului, a referendumului. Exist asemnri cu constituia pact, dar i o important deosebire, i anume c iniiativa adoptrii unei constituii pact aparine efului statului, dar i parlamentului, n timp ce n cazul statutului aceasta aparine numai efului statului.

c) Pactul - este o variant considerat ca un contract ntre rege i popor, acesta din urm fiind reprezentat prin parlament, postndu-se prin urmare pe poziii egale. (Ex. Charta de la 14 august 1830 din Frana i constituiile romne din 1866 i 1923). Prin ea se limiteaz puterea monarhului punndu-i-se anumite condiii. S-a adoptat ca urmare a unor micri revendicative i ca un mod de acces la tron al unui prin strin, cnd profitndu-se de conjuncturi favorabile, s-au putut impune regelui unele revendicri.

d) Constituia convenie - este oper a unei adunri numit convenie special aleas pentru a adopta constituia, exprimnd convenia intervenit ntre toi membrii societii, motiv pentru care ea era considerat deasupra parlamentului avnd dreptul de a stabili puterile delegat e n stat i competena puterii constituionale. Exemple constituiile franceze din 1791, 1848, 1873 i 1946 unde convenia (de tip SUA) a fost nlocuit cu adunarea constituant. Adunarea constituant putea decide chiar n dezacord cu cei care au desemnat-o. Pentru ndreptarea acestei situaii s-au propus ca metode: referendumul sau chiar insurecia, prevzut de art.35 din Constituia Francez din 24 iunie 1793, care nu a putut fi acceptat datorit caracterului su violent i care este dincolo de drept.

e) Constituia parlamentar - este aprut ca modalitate de adoptare a constituiei n special dup cel de-al doilea rzboi mondial; prin aceast modalitate adoptndu-se constituiile de ctre parlamente, n rile din estul Europei. Iniiativa, elaborarea proiectului, discutarea public i adoptarea sunt prerogative ale parlamentului. Adoptarea constituiei de ctre parlament se face cu o majoritate calificat (de regul de 2/3). Exemple: constituiile romne din 1948, 1952 i 1965.

CAPITOLUL IV.REVIZUIREA CONSTITUTIEI

Constitutii rigide si constitutii flexibile A. Constitutiile flexibile sau suple Constitutiile flexibile (suple) se caracterizeaza prin faptul ca regulile de conduita, pe care Ie stabilesc, au aceeasi valoare din punct de vedere juridic ca si legile ordinare, putand fi modificate conform procedurii legislative obisnuite. Bineinteles ca. intrucat in tarile cu constitutii flexibile nu se face nici o deosebire de ordin procedural intre legile constitutionale sj celelalte legi. crearea unei categorii aparte de legi, cum este cea a legilor organice care. inunele sisteme de drept se bucura de o forta juridica superioara legilor ordinare, nu se poate concepe. in masura in care orice lege poate modifica oricand constitutia, este evident ca problema verificarii conformitatii unei legi ordinare cu constitutia nici nu se pune in tarile cu constitutii flexibile. De aceea, aceste tari nu cunosc organe speciale competente
neconstitutionale leg ile ordinare contrare unui principiu constitutional. sa declare

Dar daca constitutiile flexibile nu se bucura de o suprematie juridica fata de legile orditiarc, ele nu pot fi totusi echivalate pe plan politic, cu acestea din urma. Intr-adevar. constitutiile definesc insasi osatura de baza a intregii vieti publice si private a unei colectivitati umane, precum si coordonatele de perspectiva ale dezvoltarii ei. De aceea, orice incercare tinzand la inlocuirea sau modificarea lor este de natura sa rascoleasca divergente de interese si sa dezlantuiasea profunde pasiuni politice contradictorii, intrucat, in aceste conditii, o frecventa si grabita repunere in discutie a constitutiilor devine de regula greu de realizat in

practica, va fi inevitabil.ca ele sa dobandeasca, in fapt, chiar in tarile cu constitutii flexibile, o stabilitate mai marc decat celelalte legi. Astazi, constitutiile scrise flexibile sunt o raritate (de exemplu, constitutia Noii Zcelande). B. Constitutii rigide Constitutia nu poate fi conceputa ca un monument peren, destinat sa reziste vicisitudinilor secolelor si niei macar ale deceniilor. Ca toate celelalte reglementari juridice, constitutia reflecta conditiile economice, sociale si politice existente intr-o societate Ia un moment dat al istoriei si urmareste sa creeze structurile si formele organizatorice cele mai adecvate dezvoltarii ei ulterioare. Societatea umana este insa intr-o continua schimbare. Ceea ce este valabil astazi, maine poate deveni perimat. Pe de alta parte, una din caracteristicile reglementarilor juridice consta in faptul ca ele prefigureaza anumite fagasurimenite sa canalizeze dezvoltarea societatii intr-o directie sau alta. Atat aceste directii, cat si modalitatile de infaptuire a scopurilor urmarite, se pot dovedi insa, confruntate cu realitatile, nccorcspunzatoare. Tocmai din acest motiv, constitutiile, ca si alte reglementari juridice, nu pot ramane imuabile, ci trebuie sa se adapteze dinamicii sociale. Aceasta idee a tos t consacrata intermeni categoriei atat de Constitutia franceza din 1971. care spunea: ..Adunarea NationalaConstituanta declarji

ca'natiunea are dreptul imprescriptibil de a modifica constitutia', cit si de Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1793, potrivit careia: ,.Un popor are intotdeauna dreptul de a revedea, de a reforma si de modifica constitutia sa.' in timpurile noastre, atat Pactul international-cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din 19 decembrie 1966. cat si cel privitor la drepturile civile si politice din 16 decembrie 1966. adoptate de O.N. U., orienta nduse pe aceeasi linie de gandire. prevad: ..Toate popoarele au dreptul de a dispune de eleinsele. In .virtutea acestui fapt, ele isi determina liber statutul politic . Limitele revizuirii. Se pune intrebarea, revizuirea poate sa aiba orice continut ? Este permis sa se aduca amendamente oricarui articol sau exista si reguli intangibile ? Este licit sa se introduca in constitutie orice dispozitie sau existareguli care nu au acces aici ? Poti oricand, in orice imprejurari sa recurgi la revizuire sau exista momente, imprejurari in care nu este posibil acest lucru? Poti sa aduc modificari constitutiei

indiferent de consecintele lor pe planul drepturilor si liberatilor fundamentale ? Cu alte cuvinte care sunt limitele revizuirii ?

In doctrina, admintandu-se ideea unor limite ale revizuirii, s-a facut distrinctie intre limite exprese si limite tacite ale revizuirii, intre limite superioare si limite inferioare si in sfariste intre limite heteronome si limite autonome : 1. Limite exprese sunt cele prevazute expres in textul constitutional. Astfel, de exemplu,

Constitutia franceza din 1958 enunta ca forma republicana de guvernamant nu poate face obiectul unei revizuiri. 2. Limite tacite nefiind, deci, prevazute in textul constitutiei, trebuiesc deduse pe calea

interpretarii acestuia. Astfel, de exemplu, in doctrina elvetiana, vorbindu-se de limite superioare si limite inferioare ale revizuirii se da exemplu pentru prima categorie imposibilitatea modificarii Constitutiei Elvetiei in sensul abolirii structurii federale sau in sensul abrogarii art4 care consacra principiul egalitatii tuturor elvetienilor in fata legii, limite ce nu sunt prevazute expres in Constitutiei. 3. Limite heteronome sunt cele impuse de dreptul international, daca in sistemul de drept

respectiv se admite ideea superioritatii acestuia, sau a prioritatii sale in anumite domenii (cum ar fi la noi, in domeniul drepturilor omului). 4. Limite autonome sunt cele impuse de dreptul intern.

In legatura cu intinderea revizuirii se vorbeste de revizuire partiala si revizuire totala sau revizuire limitata si revizuire globala. Se face deosebire intre revizuirea totala si cea partiala atat dupa un criteriu formal cat si unul material.Potrivit primului criteriu revizuirea totala are loc atunci cand noua constitutie ia locul vechii constitutii. Revizuirea partiala are loc atunci cand numai o parte din articole sunt modificate

Potrivit criteriului material o revizuire este totala atunci cand modifica institutii sau principii fundamentale consacrate de constitutie si este partiala cand prin modificarile facute nu se aduc atingeri fundamentale puterii politice. Initiativa revizuirii. Initiativa revizuirii este atribuita cel mai adesea unor organe importante ale statului, mai ales in constitutiile mai vechi. Astfel de exemplu, art 5 al Constitutiei SAu din 1787 prevede Congresul, ori de cate ori va fi considerat necesar de catre doua treimi din amblee camere, va propune amendamente la aceasta constitutie, sau, la cererea corpurilor legiuitoare a doua treimi din statele componente, va convoca o convetie pentru propunerea de amendamente. Deci, initiativa are doar puterea legiuitoare. Potrivit Constitutiei noastre din 1923 aceasta putea fi modificata din initiativa regelui sau a oricarei din adunarile legiutoare. In alte constitituii aceasta initiativa apartine si executivului si legislativului. De asemenea sunt unele constitutii care atribuie revizuirea unor autoritati publice si a unui numar de cetateni, exemplu Elvetia 100.000. De asemeana actuala Constitutie a Romaniei prevede ca initiativa poate apartine si cetatenilor, 500.000 de cetateni sunt necesari.

CAPITOLUL LEGILOR

VI.CONTROLUL

CONSTITUTIONALITATII

Necesitatea instituirii controlului constitutionalitatii legilor. Controlul constituionalitii legilor este activitatea organizat de verificare a conformitii legii cu constituia, iar ca instituie a dreptului constituional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face aceast verificare, procedura de urmat precum i msurile ce pot fi luate dup realizarea acestei proceduri.

De principiu, controlul constituionalitii legilor privete numai legea ca act juridic al parlamentului sau actele normative cu for juridic egal cu a legii, acte normative cu for juridic egal cu a legii acele acte care dei sunt emise de alte organe de stat dect parlamentul, intervin i reglementeaz relaii sociale de domeniul legii i pot deci modifica, suspenda sau abroga o lege. Asemenea acte se regsesc n mai toate sistemele constituionale, de regul sub denumirea de decrete-legi, decrete cu putere de lege sau ordonane. Unele constituii prevd controlul constituionalitii proiectelor de legi, acesta nu este un control veritabil, cci procedura de elaborare a legilor cuprinde implicit i obligaia de verificare a constituionalitii i deci eliminarea posibilelor cauze care determin ca legile ordinare s ncalce prevederile constituiei. n unele sisteme constituionale legea i constituia sunt adoptate de acelai organ de stat (Parlamentul), apariia unor neconcordane ntre constituie i lege pare, la prima vedere, imposibil. Cu toate acestea, practica constituional a statelor a nvederat posibilitatea existenei acestei situaii, iar existena instituiei controlului constituionalitii legilor este chiar dovada incontestabil. 2. Organele de stat competente a controla constituionalitatea legilor.

Doctrina juridic a clasificat acest control n funcie de organul de stat chemat a verifica constituionalitatea legilor. Intr-o opinie ar exista trei forme de control: controlul prin opinia public, controlul politic i controlul jurisdicional. Controlul prin opinia public este controlul elementar, cuprinde reacia opiniei publice la violarea constituiei. Credem totui c o prezentare sistematic a controlului constituionalitii legilor se poate realiza clasificndu-1 pe criteriul organului ce-1 realizeaz - n dou forme i anume: a) controlul realizat printr-un organ politic i b) controlul exercitat printr-un organ jurisdicional. Aceast clasificare are avantajul de a evoca i procedura diferir dup care se realizeaz controlul. a) Controlul constituionalitii legilor exercitat printr-un organ politic.

n ce privete dreptul Parlamentului de a verifica constituionalitatea legilor, unii l consider un control autentic i n acelai timp un autocontrol, cci Parlamentul fiind acela care voteaz i

constituia este cel mai n msur s aprecieze concordana dintre legea i constituia pe care Ie -a adoptat. b) Controlul constituionalitii legilor exercitat printr-un organ

jurisdicional. Acest control este exercitat sau de organe, altele dect cele judectoreti, care folosesc ns o procedur de lucru asemntoare cu cea judectoreasc, sau de ctre organele judectoreti propriu-zise. Controlul judectoresc al constituionalitii legilor este controversat. Ct privete fundamentarea sa tiinific, controlul judectoresc al constituionalitii legilor s-a impus n practica constituional a multor state, astzi exercitndu-se sau n temeiul unor dispoziii legale clare sau pur i simplu n temeiul dreptului pe care organele judectoreti singure i l-au arogat. Dreptul judectorilor n verificarea conformitii legilor cu constituia s-a justificat plecndu-se de la menirea judectorilor de a interpreta i aplica legile i de a aplica sanciuni n cazuri de nclcare a legii. Fa de aceast situaie s-a considerat c n mod firesc ei au dreptul de a interpreta legile i n raportul lor cu constituia i s aplice sanciuni, cci lipsa sanciunilor n cazul nclcrii constituiei ar putea duce la negarea existenei dreptului constituional. De asemenea, dreptul judectorilor n verificarea conformitii legii cu constituia s-a justificat prin teoria separaiei puterilor n stat, care implic o anumit "colaborare a puterilor" n vederea realizrii acelorai scopuri, puterii judectoreti i revine importanta misiune de a fi "regulatorul bunei funcionri a principiului separaiei puterilor".

Controlul prin opinia publica. A fost proclamat de Adunarea constituanta franceza din 1791, spunndu-se ca atunci cnd guvernamntul violeaza drepturile poporului, insurectia este pentru popor nu numai un drept, ci si o ndatorire. Rezulta, de aici, ca revolta, insurectia devine sanctiunea neconstitutionalitatii actelor de guvernare. Acest procedeu a fost calificat ca primitiv, n afara exigentelor pe care le implica o constitutie scrisa, ntruct, sanctiunea neconstitutionalitatii ar putea fi mai arbitrara dect delictul de neconstitutionalitate.

Controlul prin referendum. Apare ca forma de control cea mai democratica. Ea se practica n unele state ca modalitate de asociere a poporului la procesul legislativ. Dar cteva inconveniente serioase nu pot fi ignorate: - consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, n considerarea unor semnificatii si implicatii politice, or neconstitutionalitatea, n sens strict, este o problema de specialitate juridica, si ca atare, este greu de acceptat ca solutia rezultata din referendum va fi indubitabil pertinenta si corecta, mai ales atunci cnd se pun probleme complexe care nu pot fi turnate n tiparul DA sau NU; - organizarea referendum-ului este laborioasa si costisitoare, devenind practic imposibila atunci cnd se invoca frecvent situatii de neconstitutionalitate; Controlul exercitat printr-un organ politic. Acest sistem a fost propus si

experimentat, cu rezultate discutabile, n Franta. El are la baza urmatoarele idei: - desi prin obiectul sau, controlul constitutionalitatii legilor este de natura juridica, el viznd asigurarea conformitatii legilor cu constitutia, are totusi si valente de control politic, urmrind asigurarea suprematiei si intangibilitatii asezamntului politic si juridic fundamental al statului; - daca legea este expresia manifestarii de vointa a unei adunari reprezentative, atunci controlul conformitatii legii cu constitutia trebuie sa apartina logic, moral si politic, tot unui corp reprezentativ. Controlul exercitat printr-un organ politic ramne, nsa, discutabil sub anumite aspecte, dintre care mentionam: - instituirea unei autoritati politice, n afara parlamentului, cu drept de control asupra lui, vine n contradictie cu rolul reprezentativ al parlamentului; - controlul constitutionalitatii legilor cuprinde, n esenta sa, o importanta componenta juridica, astfel nct el nu poate fi fondat si desfasurat din perspectiva unor premise exclusiv politice.

Controlul printr-un organ jurisdictional. Este considerat, de o mare parte a doctrinei mai eficace dect controlul politic si mai potrivit cu natura lucrurilor, din urmatoarele considerente:
Controlul printr-un organ unic, special si specializat. A aparut ntre anii 1920-1930 n Cehoslovacia si Austria, raspndindu-se dupa al doilea razboi mondial aproape n toata Europa. Promotorul acestui sistem, care a devenit modelul european, a fost Hans Kelsen. Controlul printr-un organ unic, special si specializat prezinta, cel putin, urmatoarele avantaje: - degreveaza jurisdictiile de drept comun de competenta de a verifica, n litigiile dintre particulari, constitutionalitatea legilor, eliminndu-se astfel din domeniul constitutionalitatii practica

judiciara contradictorie ; - confirmarea conformitatii legii cu constitutia, sau dimpotriva, infirmarea acesteia este opozabila tuturor, producnd deci un efect mult mai puternic dect autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare, care n principiu produce efecte doar ntre parti; - cadrul strict n care se realizeaza verificarea constitutionalitatii legii reduce considerabil insecuritatea juridica. n concluzie, comparnd diferitele sisteme, cu avantajele si dezavantajele lor, rezulta ca, daca necesitatea controlul constitutionalitatii legilor apare perfect justificata, modalitatile lui de exercitare ramn imperfecte si discutabile. Aceasta nu mpiedica, nsa, utilizarea lor n practica, fiecare stat adoptnd modalitatea pe care o considera adecvata.

Controlul constitutionalitatii legilor in tara noastra. Se face prin CCR acum, vezi pag 299.

SUBTITLUL II. CONSTITUTIA ROMANIEI IN PERSPECTIVA DEZVOLTARII ISTORICE. CAPITOLUL I.APARITIA CONSTITUTIEI IN TARA NOASTRA.
Originile constitutionalismului in Romania.

Transformarile specifice epocii moderne incep sa se produca in societatea romaneasca la sfarsitul secolului al XVIII-lea si in prima jumatate al secolului al XIX-lea, mai tarziu decat in vestul Europei. Acest fapt se explica prin indelungata stapanire otomana si mentinerea Tarilor Romane in sfera de influenta a marilor puteri vecine (Austria si Rusia). Sub impactul ideilor revolutionare europene, in special a celor franceze, se intensifica framnatarile si miscarile pentru reforme in toate domeniile societatii, pentru unitatea statala, miscari care culmineaza cu revolutia de la 1848 si infaptuirea statului national in 1859. Toate aceste schimbari s-au reflectat in initiativa unui grup de boieri progresisti de a elabora un proiect de constitutie(1822) precum si in elaborarea , in timpul ocupatiei rusesti(18281834), a unui cod de legi care viza organizarea statala a Principatelor- Regulamentul Organic. In 1848, in ziua de 9 iunie, Adunarea de la Islaz adopta o Proclamatie. La 11 iunie, domnitorul Gheorghe Bibescu aproba noua Constitutie care ii fusese prezentata. In 1864, pentru a inlatura opazitia boiereasca conservatoare, A.I.Cuza da o lovitura de stat si impune Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (Statutul lui Cuza) impreuna cu noua lege electorala. Dupa abdicarea lui Cuza in 1866, la tronul tarii este adus un principe strain, instaurandu-se astfel monarhia straina(familia de Hohenzollern), ceea ce impune adoptarea unei noi constitutii ce va ramane valabila, cu unele modificari pana in 1923. In aceasta perioada Romania si-a cucerit independenta(1877-1878) si s-a proclamat regat(1881)

Principalele momente in evolutia constitutionalismului romanesc Constitutia carturarilor(1822) 1918 Proiect a unui grup de boieri progresisti care viza organizarea statului ca monarhie

constitutionala Si-a desavarst unitatea statala(unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei cu Romania)-

Pe plan economic a cunoscut un ritm mai intens de dezvoltare a industriei, conturandu-se corespunzator si sructurile sociale specific

agriculturii,comertului,

capitaliste(burghezia, muncitorimea). Drept urmare a acestor transformari, in 1923 se adopta o noua Constitutie. Perioada dintre aceste doua razboaie mondiale se caracterizeaza prin evolutia democratica a societatii ramanesti, evolutie intrerupta de instalarea dictaturii regelui Carol al IIlea in 1938, dictatura consfintita printr-o noua constitutie. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin delimitarea sferelor de influenta a Uniunii Sovietice. In 1947, monarhia este inlocuita cu republica, iar perioda urmatoare, partidul comunist isi impune controlul. Constitutiile adoptate in 1948,1952,1965 consacra noua forma de guvernamantrepublica, cat si noul regim politic- regimul comunist si astfel intrarea statului roman in randul statelor nedemocratice comuniste. Revolutia din decembrie 1989 a pus capat regimului comunist, creand premisele pentru transformarea Romaniei intr-un stat de drept si instaurarea unui regim politic democratic. In 1991 este adoptata noua Constitutie a Romaniei.

Regulamentul organic Elaborat in timpul ocupatiei rusesti(1828-1834) instaurate in urma razboiului ruso-turc

din 1828 Este un cod de legi care vizeaza intreaga organizare si conducere a Principatelor Afirma principiul separarii puterilo in stat. Puterea era executiva:domn, sfat

administrativ, legislativa:adunarea obsteasca, judecatoreasca:instante judecatoresti

Statutul lui Cuza Cuprinde principii ale organozarii puterilor in stat Consacra independenta legislativa a tarii

Constitutia din 1866 Forma de guvernamant:monarhia constitutional ereditara in familia princepelui Carol de

Hohenzollern Proclama denumirea oficiala a statului:Romania Afirma separarea puterilor in stat Mentine sistemul de vot cenzitar Reglementeaza drepturile fundamentale ale cetatenilor:libertatea cuvantului, a presei, a

intrunilor, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini.

Constitutia sin 1923(Constitutia Unirii) Consacra Marea Unire din 1918 Proclama drepturi si libertati egale pentru toti(originea etnica, limba, religia nu impiedica

exercitarea drepturilor)

Constitutia din 1938 Consacra juridic dictatura regala si restrange drepturile si libertatile democratice Concentreaza puterea in mainile regelui Carol al II-lea

Constitutia din 1948, 1952, 1965 Proclama noua forma de guvernamant:republica(populara-1947 si socialista-1965) Creeaza cadrul juridic al viitoarelor nationalizari(1948) Stabileste principiul planificarii centralizate a econumiei Consacra desfiintarea pluralismului politic(1952) Stabilesc rolul de forta conducatoare a unui singur partid politic, creandu-se astfel

premisele pentru incalcarea principiului separarii puterilor in stat Reprezinta baza juridica a regimului comunist

Constitutia din 1991 Realizeaza cadrul juridic necesar statului de drept, democratic.

CAPITOLUL II.CONSTITUTIILE BURGHEZE DIN ROMANIA.

Statutul desvolttor al Conveniei de la Paris ntmpinnd greuti n realizarea reformelor sale, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiineaz Adunarea Electiv i supune plebiscitului "Statutul desvolttor al Conveniei din 7/19 august 1858", cunoscut n istorie sub denumirea de "Statutul lui Cuza", i legea electoral. Aceste dou acte formeaz prima Constituie a Romniei. Statutul lui Cuza consacr independena legislativ ctigat de Principatele Romne nc din 1862 n urma vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Statutul lui Cuza mai cuprinde reguli privitoare la formarea, organizarea i funcionarea adunrii ponderatorii i adunrii elective; reguli privind elaborarea legilor, unele reguli privind guvernul, obligaia funcionarilor publici de a presta jurmntul de credin Constituiei, legilor i domnitorului Constitutia de la 1866. Premisele istorice. n baza Statutului dezvolttor al Conveniei de la Paris, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de legi menite a realiza importante reforme n ar. Astfel, el adopt Legea agrar din 14 august 1864. Reforma agrar realizat de Cuza, cu toate scderile i limitele ei, reprezint unul din evenimentele importante ale istoriei moderne a Romniei. Alte legi adoptate de Cuza priveau instruciunea public, administraia, justiia. Se adopt, de asemenea, Codurile penal, civil i comercial i se organizeaz armata. n anul 1866 se adopt, dup modelul Constituiei belgiene, considerat atunci a fi cea mai liberal constituie, Constituia Romniei.

Coninutul Constituiei i modificrile ce i s-au adus. Constituia, n cele 133 articole ale sale, reglementeaz cele mai importante relaii sociale, sistematizarea normelor realizndu-se pe opt titluri i anume: Despre teritoriul Romniei (titlul I), Despre drepturile romnilor (titlul II), Despre puterile statului (titlul III), Despre finane (titlul IV), Despre puterea armat (titlul V), Dispoziii generale (titlul VI), Despre revizuirea constituiei (titlul VII), Dispoziii tranzitorii i suplimentare (titlul VIII). Constituia consacr n chiar primul articol c "Principatele Unite Romne constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de Romnia". Reglementnd puterile statului, constituia proclam c toate puterile eman de la naiune. Puterea legiuitoare se exercit colectiv de ctre rege i reprezentana naional, format din dou camere i anume: Senatul i Adunarea deputailor. Ct privete Adunarea deputailor, ea era aleas pe sistemul colegiilor pe avere. Ct privete Senatul, corpul electoral era mprit numai n dou colegii, tot dup avere, iar pentru a fi ales n senat se cereau, printre altele, dou condiii i anume: un venit "de orice natur de 800 galbeni" i vrsta de 40 de ani. Puterea executiv aparinea domnitorului, constituia stabilind regulile monarhiei ereditare, i numai a unei monarhii strine.

4. Constituia Romniei din 29 martie 1923 Premisele istorice. Constituia de la 1866 a rmas n vigoare mai mult de o jumtate de secol, perioad de timp n care n societatea romneasc s-au produs o serie de transformri importante. A doua jumtate a secolului al XlX-lea se caracterizeaz prin dezvoltarea industriei. Economia romneasc cunoate un ritm mai viu de dezvoltare. In 1921 se realizeaz reforma agrar. In lunga perioad de timp (1866-1923) dintre cele dou constituii, transformrile din economie au fost nsoite de transformri ct privete forele sociale, raporturile dintre ele, rolul lor n viaa politic. Un eveniment de seam n aceast perioad a fost rzboiul de independen (1877), care a dus la recunoaterea independenei de stat a Romniei.

Coninutul Constituiei. Constituia din 1923 este, de altfel, proiectul partidului liberal, votat de Camera Deputailor la 26 martie 1923 i de Senat la 27 martie 1923, promulgat la 28 martie i publicat la 29 martie 1923. Ca i constituia precedent, Constituia din 1923 este sistematizat n 8 titluri i anume: Despre teritoriul Romniei; Despre drepturile romnilor; Despre puterile statului; Despre finane; Despre puterea armat; Dispoziii generale; Despre revizuirea constituiei; Dispoziii tranzitorii i suplimentare. Constituia proclam drepturi i liberti egale pentru toi. Senatul cuprindea i senatori de drept, iar pentru a fi ales senator se cerea vrsta de 40 de ani mplinii. Puterea executiv aparinea regelui i o exercita prin guvern. Constituia din 1923 nfiineaz Consiliul legislativ. n ce privete puterea judectoreasc, merit a fi reinute dispoziiile art. 101 - care interziceau nfiinarea de tribunale extraordinare, precum i ale art. 103 care ddeau controlul constituionalitii legilor Curii de casaie, n seciuni unite.

Constituia Romniei din 28 februarie 1938

'

Premisele istorice. Premisele istorice ale acestei Constituii trebuie cutate n desfurarea vieii social-economice i politice n perioada de 15 ani scurs de la adoptarea constituiei precedente. In condiiile istorice concrete ale anului 1938, regele Carol al II-lea instaureaz, la 10 februarie 1938, dictatura personal. Coninutul Constituiei. Cele o sut de articole ale Constituiei din 1938 sunt sistematizate n opt titluri i anume: Despre teritoriul Romniei: Despre datoriile i drepturile romnilor; Despre puterile statului; Despre finane; Despre otire; Dispoziii generale; Revizuirea constituiei; Dispoziii tranzitorii i finale. Ct privete puterile statului, stabilind c acestea eman de la naiune, Constituia din 1938 le concentreaz n minile regelui, care este declarat "capul statului" (art. 30).

Regele exercit puterea legislativ prin Reprezentana naional, le avnd iniiativa legislativ, iniiativa revizuirii Constituiei. El sancioneaz i promulg legile, sanciunea regal fiind condiie de valabilitate a legii. Puterea executiv aparinea de asemenea regelui, care era inviolabil, rspunderea pentru actele emise revenind minitrilor, care erau obligai s contrasemneze actele de stat ale regelui. Incepnd cu anul 1938, n timp ce pe plan extern asistm la o ncordare a relaiilor internaionale, la contradiciile dintre state i la frecvente acte de agresiune, n viaa intern a Romniei s e observ un avnt industrial. Regele desfiineaz partidele politice, iar prin dictatul de la Viena (30 august 1940) Romnia este obligat s cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei, n septembrie 1940, regele este obligat s abdice n favoarea fiului su, Constituia sete suspendat, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale i este investit cu puteri depline preedintele Consiliului de Minitri.

CAPITOLUL ROMANIA.

III.CONSTITUTIILE

SOCIALISTE

DIN

Constituia din 13 aprilie 1948 Premisele istorice. Elaborarea Constituiei din anul 1948 se realizeaz n condiiile n care n urma abolirii monarhiei se proclamase republica popular. In aceste condiii istorice, Adunarea Deputailor se autodizolv prin efectul Legii nr. 32 din 24 februarie 1948 cu privire la dizolvarea Adunrii Deputailor i reglementarea convocrii Marii Adunri Naionale. Coninutul Constituiei. Normele constituionale, cuprinse n cele 105 articole, sunt sistematizate n 10 titluri i anume: Republica Popular Romn (titlul I); Structura socialeconomic (titlul II); Drepturile i ndatoririle fundamentale ale cetenilor (titlul III); Organul suprem al puterii de stat (titlul IV); Organele administraiei de stat. Consiliul de Minitri i ministerele (titlul V); Organele locale ale puterii de stat (titlul VI); Organele judectoreti t

parchetul (titlul VII); Stema, sigiliul, drapelul i capitala (titlul VIII); Modificarea Constituiei (titlul IX); Dispoziiuni tranzitorii (titlul X). Constituia consacr existena statului romn ca stat popular, unitar, independent i suveran, stat ce a luat fiin prin lupta poporului mpotriva fascismului, reaciunii i imperialismului. Constituia din 1948 stabilete c ntreaga putere eman de la popor i aparine poporului (art. 3). Constituia din 1948 nscrie principiul c pmntul aparine celor ce-1 muncesc i c statul protejeaz proprietatea rneasc i ncurajeaz i sprijin cooperaia steasc.

7. Constituia din 24 septembrie 1952 Premisele istorice. Viaa economic i social a Romniei a cunoscut, n perioada urmtoare adoptrii Constituiei din 1948, o evoluia n consens cu situaia unei ri forate s se dezvolte n nite parametri impui prin ocupaia militar strin, rezultat Al celui de-al doilea rzboi mondial i al politicii dictate de statele coaliiei antihitleriste, state care au neglijat interesele Romniei i contribuia sa militar. Coninutul Constituiei. Constituia din 1952 avea un capitol introductiv i 115 articole sistematizate n 10 capitole, precum urmeaz: Ornduirea social(cap. I); Ornduirea de stat (cap. II); Organul suprem al puterii de stat (cap. III); Organele administraiei de stat (cap. IV); Organele locale ale puterii de stat (cap. V); Instanele judectoreti i procuratura (cap. VI); Drepturile i datoriile fundamentale ale cetenilor (cap. VII); Sistemul electoral (cap. VIII); Stema, drapelul i capitala (cap. IX); Procedura de modificare a Constituiei (cap. X).

8. Constituia din 21 august 1965 Premisele istorice. Perioada cuprins ntre anii 1952-1965 s-a caracterizat prin extinderea proprietii de stat i cooperatiste, desfiinarea proprietii private, accentuarea conducerii nu numai politice ci i statale de ctre un singur partid politic, partidul comunist, care deine monopolul puterii n stat i societate.In campania electoral din 1961 s-a lansat iniiativa elaborrii unei constituii.

Coninutul Constituiei. Constituia din 21 august 1965, cu modificrile ce le-a suferit, a avut 121 de articole sistematizate n 9 titluri: Republica Socialist Romnia (I); Drepturile i ndatoririle fundamentale ale cetenilor (II); Organele supreme ale puterii de stat (III); Organele centrale ale administraiei de stat (IV); Organele locale ale puterii i administraiei de stat (V); Organele judectoreti (VI); Organele procuraturii (VII); nsemnele Romniei (VIII); Dispoziii finale (IX).

CAPITOLUL IV.NOUA CONSTITUTIE A ROMANIEI.

Regimul constituional din Romnia, stabilit dup Revoluia din decembrie 1989 Parlamentul ales n Romnia la 20 mai 1990 a avut misiunea important de a elabora Constituia Romniei. In Romnia revoluia din decembrie 1989 a nlturat structurile de putere ale regimului dictatorial i - firesc - i dispoziiile constituionale corespondente, n acelai timp, noua putere a elaborat o serie de acte cu caracter constituional. Dup decembrie 1989 Constituia Romniei era format din aceste acte cu caracter constituional, precum i din dispoziiile Constituiei din anul 1965 care nu au fost abrogate expres sau tacit. In aceast viziune, Constituia din 1965 a continuat s fie n vigoare ct privete drepturile i ndatoririle fundamentale ale cetenilor, organele judectoreti, organele procuraturii, organizarea administrativ a teritoriului, desigur cu unele modificri. Ct privete actele adoptate dup victoria Revoluiei din decembrie 1989, unele dintre le au formulat noi principii constituionale, principii care s-au aplicat n societatea romneasc i care au fost preluate n Constituia din anul 1991.

Actele cu caracter constituional adoptate dup revoluia din decembrie 1989 au avut un caracter tranzitoriu, ele rmnnd n vigoare pn la adoptarea Constituiei. Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea i funcionarea Consiliului Frontului Salvrii Naionale i a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvrii Naionale. Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind nregistrarea i funcionarea partidelor politice i a organizaiilor obteti n Romnia. Decretul-lege nr. 81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naional. Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 privind alegerea Parlamentului i a Preedintelui Romniei.

Constituia Romniei din 8 decembrie 1991, republicat n 2003, revizuit prin Legea nr. 429/2003, aprobat prin referendumul naional din 18-19 octombrie 2003 Elaborarea Constituiei a rspuns cerinei realizrii cadrului juridic fundamental al evoluiei spre statul de drept, democratic i social. Elaborarea Constituiei a constituit unul din punctele formulate n programele i platformele forelor politice. Odat legal constituit n urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990, Adunarea Constituant a procedat la constituirea Comisiei de redactare a proiectului Constituiei Romniei, potrivit regulamentului su. Comisia format a cuprins 12 deputai, 11 senatori i 5 specialiti desemnai n mod obinuit n dezbaterile din comisie i parlament prin termenul experi. Prin regimul juridic ce i s-a stabilit, Comisia de redactare a proiectului Constituiei Romniei a fost o comisie parlamentar, special, subordonat numai Adunrii Constituante. Regimul juridic stabilit a permis Comisiei o libertate total n identificarea, alegerea i desigur motivarea soluiilor constituionale, n stabilirea de contacte cu personaliti ale vieii politice, religioase, culturale, juridice etc, att din ar ct i din strintate. Rezultatul Referendumului naional asupra Constituiei Romniei a fost urmtorul: numrul participanilor 10.948.468; numrul voturilor valabil exprimat la rspunsul "Da" 8.464.324 (77,3%); numrul voturilor valabil exprimate la rspunsul "Nu", 2.235.085 (20,4%); numrul voturilor nule 248.759 (2,3%). (M. Of., Partea I, nr 250 din 14 decembrie 1991). La

aceeai dat o spune art. 149, Constituia din 21 august 1965 este i rmne n ntregime abrogat. Constituia Romniei din 1991 a fost modificat i completat prin Legea de revizuire a Constituiei Romniei nr. 429/2003, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicat de Consiliul Legislativ, n temeiul art. 152 a Constituiei, cu reactualizarea denumirilor i dndu-se textelor o nou numerotare (art. 152 a devenit, n forma republicat, art. 156). Legea de revizuire a Constituiei Romniei nr. 429/2003 a fost aprobat prin Referendumul naional din 18-19 octombrie i a intrat n vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie a Hotrrii Curii Constituionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituiei Romniei.

Coninutul Constituiei. Coninutul normativ al Constituiei este structurat din punct de vedere juridic n 152 de articole care sunt grupate n 8 titluri, unele titluri avnd capitole i seciuni. Primul titlu, denumit Principii generale cuprinde norme referitoare la structura unitar a statului, la forma sa republican de guvernmnt. Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile, libertile i ndatoririle fundamentale. El este structurat n patru capitole. n capitolul nti purtnd denumirea dispoziii comune sunt stabilite principii constituionale aplicabile domeniului drepturilor i libertilor. n capitolul II, Drepturile i libertile fundamentale, sunt consacrate: inviolabilitile (dreptul la via, dreptul la integritate fizic, dreptul la integritate psihic, libertatea individual, dreptul la aprare, dreptul la liber circulaie, dreptul la ocrotirea vieii intime, familiale i private, inviolabilitatea domiciliului); drepturile i libertile social-economice i culturale (dreptul la nvtur, dreptul la ocrotirea sntii, dreptul la munc i la protecia social a muncii, dreptul la grev, dreptul de proprietate, dreptul la motenire, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la cstorie, dreptul copiilor i al tinerilor la protecie i asisten, dreptul persoanelor handicapate la o protecie

social); drepturile exclusiv politice (dreptul de vot i dreptul de a fi ales); drepturile i libertile social-politice (libertatea contiinei, libertatea de exprimare, dreptul la informaie, libertatea ntrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenei); drepturile garanii (dreptul de petiionare i dreptul celui vtmat de ctre o autoritate public). In capitolul III sunt stabilite ndatoririle fundamentale i anume; ndatorirea de a respecta Constituia i legea; ndatorirea de fidelitatea fa de ar; ndatorirea de aprare a patriei; ndatorirea de a satisface stagiul militar; ndatorirea de a contribui la cheltuielile publice; ndatorirea de exercitare cu bun credin a drepturilor i libertilor i de a respecta drepturile i libertile celorlali. Titlul II este denumit Drepturile, libertile i ndatoririle fundamentale, n Capitolul IV fiind reglementat Avocatul Poporului ca un garant al drepturilor i libertilor ceteneti. Titlul III denumit Autoritile Publice este structurat pe capitole iar unele capitole au i seciuni. Titlul IV denumit Economia i finanele cuprinde norme referitoare la economie, proprietate, sistemul financiar, bugetul public naional, impozitele i taxele, Curtea de Conturi. Titlul V- Curtea Constituional, reglementeaz controlul constituionalitii legilor, iar titlul VI, Integrarea euroatlantic, reglementeaz integrarea n Uniunea European (art. 148), respectiv aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord (art. 149). Titlul VII face referire la Revizuirea Constituiei, iniiativa revizuirii, procedura i limitele sale, conturnd de altfel caracterul rigid al Constituiei. In fine, Titlul VIII purtnd denumirea Dispoziii finale i tranzitorii, cuprinde regulile referitoare la intrarea n vigoare a Constituiei, conflictul temporal de legi, instituiile existente