1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare 2. Crearea SME; principii si functionare 3. Integrarea monetara europeana 3.1.

Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene European al 3.2. Rolul Bancii Centrale Europene si al Sistemului Bancilor Centrale 4. Moneda EURO si efectele acesteia

1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare Inceputurile procesului de integrare europ eana se plaseaza in deceniul al 6lea, cand sunt semnate doua tratate esentiale in crearea unei comunitati economice: - anul 1951, cand se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg); - anul 1957, cand se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE). Astfel, Tratatul de la Roma a pus in functiune un mecanism de cooperare economica, care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare. Obiectivele CEE, catre care a fost orientata intreaga politica comunitara au vizat: realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti; realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor; realizarea unei politici comunitare in domeniul agriculturii. Integrarea monetara in cadrul SME este initiata prin mecanismul sarpelui monetar, (1972), continuata cu infiintarea SME (in 1979) si urmata de procesul infiintarii monedei unice EURO, cu incepere din anul 1993. Sarpele monetar Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la 1% la 2,25%, n-a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb. Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara este la nivelul plafon sau la nivelul planseu) vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda

(respectiv, moneda rezulta ca cele doua monede inregistreaza o abatere a cursului de 4,5 %

care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%. Practicarea marjelor de fluctuatie de 2,25% are ca efect situarea francului la nivelul sau cel mai scazut atunci dolarul valoreaza: 5,5 + (5,5 0,0225) = 5.623 FF. De asemenea, francul inregistreaza cel mai bun nivel al sau, atunci cand dolarul valoreaza: 5,5 -; (5,5 0,0225) = 5,376 FF.

Marca cunoaste cel mai bun curs al sau, atunci cand dolarul valoreaza: 2 -; (2 0,0225) = 1,955 DM, si cel mai scazut nivel al cursului este atunci cand dolarul reprezinta: 2 + (2 0,0225) = 2,04 DM. Daca FF se apreciaza pana la nivelul maxim autorizat de sistem, rezulta ca dolarul reprezinta: 5,5 -; (5,5 0,0225) = 5,376 FF. In acelasi timp, daca marca urmeaza o traiectorie inversa, in sensul deprecierii, rezulta ca dolarul valoreaza: 2 + (2 0,0225) = 2,044 DM. Trecand de la 2,876 FF la 2,62 FF, rezulta ca nivelul cursului marcii, exprimat in franci, a inregistrat o diminuare de 8,9%. In cazul invers, cel in care, cursul trece de la 2,62 FF la 2,876 FF, cursul DM fata de FF, cunoaste o crestere de: 9,27% La data de 21 martie 1972 Consiliul de ministri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuatie ale monedelor europene la jumatate fata de ceea ce se autorizase in 1971. Aceasta rezolutie, a fost urmata de un acord intre Bancile Centrale Europene, semnat la Bale, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se infiinteaza sarpele monetar. Denumirea

este data de imaginea evolutiei cursului monedelor europene. Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata (un sarpe) care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Tunelul dispare cu incepere din martie 1973, cand marjele de fluctuatie vis a vis de dolar inceteaza sa existe, odata cu trecerea la fluctuatia libera a monedelor. Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut doua fo rme: - sarpele in tunel (24.04.72 -; 11.03.73) - sarpele fara tunel (12.03.73 -; 12.03.79

Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuare a monedelor europene fata de $ SUA si intre ele,
in anumite limite, respectiv: 2,25% fata de $ si 4,5 % intre ele. Astfel, exista doua tipuri de marje fata de $ : inferioara si superioara, banda de fluctuar e a cursurilor de schimb care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia exista o ale monedelor europene.

Atunci cand cursul de piata al unei monede se apropie de limitele stabilite este necesara interventia Bancii Centrale prin vanzarea sau cumpararea de devize cerute sau oferite ex cedentar. Sarpele in tunel a fost afectat de practica speculativa a detinatorilor de $ care au

incercat sa se debaraseze de moneda americana pentru a cumpara aur pe piata libera de la Londra. In aceste conditii, tarile europene au eliminat obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fata de $ american, dar mentin acelasi nivel de fluctuatie intre monedele europene ( 4,5%). In decursul perioadei in care a functionat, mecanismul sarpelui monetar a cunoscut perioade dificile. In iunie 1972, de exemplu, lira sterlina abandon eaza acest mecanism. Marea Britanie n-a putut sa mentina cursul monedei sale, datorita riscului de epuizare a rezervelor de schimb. Coroana daneza paraseste sarpele monetar, dar este reintegrata la finalul anului 1972. Lira italiana iese definitiv din sistem in 1974, iar francul se retrage si revine in ianuarie 1974, respectiv iulie 1975.

 Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de 4 ori: guldenul olandez a facut obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data. In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem. 2. Crearea Sistemului Monetar European; principii si functionare Dificultatile sarpelui monetar au condus autoritatile monetare europene spre cautarea unei zone de stabilitate monetara. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 -; 8 aprilie 1978, si cel de la Breme din 6 -; 7 iulie, acelasi an, au tr asat liniile unui nou sistem. Acestea au fost adoptate de Consiliul European d e la Bruxelles, in decembrie 1978, iar punerea in aplicare a fost decisa la 12 martie 1979. La sistem au aderat Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg si apoi Anglia. Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, fata de ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata valutara. Denumirea monedei ECU provine de la denumirea engleza Eu ropean Currency Unit si evoca o moneda franceza veche conf ectionata din aur, care a circulat in Franta, in secolul al XIII-lea si care era rezervata numai marilor demnitari. Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la sistem iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de volumul schimburilor comerciale. Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit pivot, intre fiecare moneda si ECU. Marja de fluctuare intre monede pe de o parte si intre acestea si ECU era de 2,25%. Lira italiana a beneficiat de o marja de fluctuatie de 6% p ana in ianuarie 1990. Lira sterlina a acceptat sa participe la mecanismul de schimb in octombrie 1990, iar escudo-ul portughez, in aprilie 1992.

Mecanismul de schimb. Tarile care participau la mecanismul de schimb trebuiau sa defineasca

valoarea propriei monede in raport cu toate monedele ce apartineau sistemului. Intrucat cursurile oficiale erau definite pe o baza bilaterala, o tara care atingea limitele marjei de fluctuare, antrena interventia a doua ban ci centrale, pentru a evita ecartul excesiv: banca proprie si banca tarii a carei moneda se aprecia sau se deprecia in raport cu moneda nationala. Capacitatea de interventie a bancilor era sustinuta de facilitatile de credit intre bancile centrale; fiecare se putea imprumuta sume nelimitate de la celelalte banci, cu un termen de rambursare de 75 zile. Bancile centrale, puteau, de asemenea, sa utilizeze pentru operatiile dintre ele sumele in ECU pe care le primeau de la FECOM, in schimbul depozitelor constituite la acest fond. Creat, in 1973, Fondul european de cooperare monetara (FECOM) a constituit un organism de compensare multilaterala intre bancile centr ale europene, prin acordarea de credite pe termen scurt. Contributia bancilor centrale la fond era reprezentata de 20 % din rezervele in aur si $ ale tarilor respective. Interventia bancilor centrale in cadrul SME se declansa in momentul in care o moneda atingea 75% din ecartul maxim autorizat, in raport cu definitia oficiala. Acest nivel de interventie a fost desemnat cu termenul de prag de divergenta, sau semnal de alarma. Functionarea sistemului a fost afectata de speculatiile care s-au manifestat in anii 1992 si 1993. In septembrie 1992 lira italiana si lira sterlina parasesc sistemul, iar ulterior escudo-ul si peseta.

Slabiciunile SME au fost evidentiate de efectele reunificarii germane; marca germana, al carei curs a crescut foarte mult in raport cu toate monedele europene, dar si fata de dolarul SUA a fost beneficiara, pe termen scurt, a crizei monetare amintite. In vara anului 1993, atacurile contra francului francez au condus la incercari de salv are ale SME prin largirea marjelor de fluctuare la 15%. In acest mod nu se mai putea vorbi de o fixitate a cursurilor de schimb intre monedele europene. Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu mecanismul sarpelui valutar, prin posibilitatea de realiniere a cursului si prin interventia fondului FECOM, in sustinerea cursurilor. Totodata, s-a procedat la reconsiderarea raportului dintre ECU si $, de fiecare data cand necesitatile au impus asemenea redefiniri.

Moneda ECU; cursul pivot si marjele de fluctuare

Inca de la infiintare, ECU a fost unitate de cont si a reflectat media puterilor de cumparare ale monedelor utilizate. Fiecare tara membra putea stabili, in raport de puterea de cumparare a monedei sale, un curs fata de ECU, denumit curs central. Din compararea a doua cursuri centrale rezultau cursuri pivot bilaterale, fiind in acelasi timp cursuri oficiale in sistem. Cursurile efective, de piata, puteau fluctua f ata de cursul pivot, ajustat cu 2,25%. Valoarea exacta a ECU se determina zilnic de catre o comisie special desemnata in acest sens. Ponderea monedelor in cazul ECU a fost reconsiderata, de regula, la 5 ani. In tabelul urmator se prezinta ponderile in ECU ale monedelor, in diferite momente, de la infiintare, pana in 1994, evidentiindu-se si momentele de intrare sau iesire din sistem a unora dintre ele. Moneda ECU a fost utilizata ca unitate de cont, de catre institutiile comunitare in urmatoarele scopuri: pentru stabilirea bugetului; pentru exprimarea tarifelor vamale; pentru stabilirea prelevarilor si a altor varsaminte intracomunitare. In operatiile bancare ECU a fost utilizat pentru constituirea depozitelor private sau publice. In cadrul SME, ECU a indeplinit 4 functii, astfel: moneda efectiva in mecanismul de schimb al SME; baza de calcul a paritatilor celorlalte monede; baza de referinta in mecanismul de interventie si de credit; instrument de reglare a soldurilor creditoare si debitoare, intre autoritatile monetare. Marjele de fluctuare si evolutia in timp Marje de fluctuare +15% +2,25% Curs pivot -2,25% -15% t1 =1993 Timp Graficul ilustreaza decizia adoptata in 1993, prin care se procedeaza la largirea marjelor de fluctuar e la 15%.

3. Integrarea monetara europeana

3.1. Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene Istoricul monedei unice Primele eforturi pentru crearea unei monede internationale in Europa au aparut in 1800. Moneda germana Zollverein a fost introdusa in 1834, iar celelalte monede germane s-au unit in actuala marca, in 1873. Uniunea Monetara Latina a fost creata in 1865 si a durat pana in 1914, incluzand Franta, Belgia, Elvetia si Italia. Fiecare tara a consimtit baterea unei monede unice standard care sa fie acceptata ca mon eda legala in fiecare din statele membre. Monedele erau raportate la aur, fiecare

avand o valoare standard, iar pentru transformarea unei monede intr-alta era nevoie de raportarea acesteia la aur. Rezultatul a fost eliminarea fluctuatiilor cursurilor dintre cele mai importante valute, intre 1870 si 1914 cand primul Razboi Mondial a dus la suspendarea convertibilitatii. Cu toate incercarile de a stabiliza sistemul financiar international, nu s-au obtinut succese decat pe termen scurt. Ratele de schimb fluctuante au inlocuit sistemul ratelor de schimb fixe. Au fost si alte eforturi de a forma o Uniune Monetara, dupa al doilea Razboi Mondial, dintre acestea remarcandu-se doua incercari cu rezultate semnificative: atunci cand o tara mica a preluat moneda unei tari mai mari, si atunci cand mai multe tari au renuntat la controlul asupra politicii lor monetare in favoar ea unei banci centrale supranationale. Ca exemplificare, Belgia si Luxemburg au avut aceeasi moneda cu incepere din 1944. In concluzie, evenimentele monetare au evidentiat o continua dorinta de ader are la o singura moneda, atunci cand din punct de vedere economic si politic sunt indeplinite toate conditiile, intrucat avantajele de a avea o singura moneda sunt mai mari decat costurile. Cu Raportul Dellors din 1988, s-a inceput indreptarea spre o Uniune Monetara in Europa. Aceasta a fost punctul de pornire al Tratatului de la Maastricht, semnat in 1992, care a stabilit programul de orientare spre o moneda unica in cepand cu 1 ianuarie 1999. Sporirea dimensiunilor miscarilor de capital intre tarile membre ale SME s-a dovedit incompatibila cu stabilitatea ratelor de schimb. Astfel, in aprilie 1988, Consiliul European solicita unui Comitet pentru studiu, prezidat de Jacque Delors, sa studieze si sa propuna etapele concrete necesare pentru infaptuirea unei uniuni economice si monetare. Raportul Delors a prezentat mai multe solutii a) O prima solutie consta in mentinerea in sistem a unor diferite monede nationale, intre care sa se stabileasca raporturi de schimb, definitiv fixe. b) Alta solutie propunea ca alaturi de monedele nationale, sa fie utilizata o moneda comuna pentru ansamblul tarilor membre. Aceasta a fost pozitia Marii Britanii care considera ca monedei ECU i-ar putea reveni un astfel de rol. c) Intr-o a treia solutie, s-a optat pentru moneda unica. Astfel, din raportul Delors se retine a 3-a solutie potrivit careia infaptuirea monedei unice trebuie sa se realizeze in urmatoarele 3 etape: prima etapa isi propune ca obiectiv sporirea performantelor economice si monetare in cadrul institutional existent. In ceea ce priveste domeniul monetar, obiectivul consta in realizarea unificarii pietelor finan ciare si accentuarea coordonarii politicilor monetare; a doua etap a viza realizarea coordonarii politicilor economice si infiintarea unor noi institutii europene, dintre care, Sistemul European al Bancilor Centr ale (SEBC); pentru cea de a treia etapa, s-a prevazut trecerea la paritati fixe, transferarea competentelor ban cilor centrale catre SEBC si infiintarea monedei unice. Acordul de la Maastricht In decemb rie 1991 la Maastricht (in Tarile de Jos) se desfasoara o intalnire europeana la care se formuleaza termenii noului tratat. Prin acest tratat, care a intrat in vigo are de la 1 noiembrie 1993 este introdus un nou con cept, cel de Uniune Europeana (UE), care reuneste. a) Comunitatea Europ eana b) Cooperarea in materie de politica externa si securitate c) Cooperarea in domeniul politicii interne si de justitie Tratatul cuprinde 2 p arti: o parte consacrata realizarii uniunii economice si monetare o parte consacrata realizarii uniunii politice. Principalele obiective economice pentru introducerea uniunii monetare sunt: sporirea stabilitatii internationale -; euro si dolarul intra in competitie, iar cea mai stabila dintre ele va

fi preferata in tranzactiile internationale; diminuarea variabilitatii si incertitudinii ratelor de schimb implica o alocare mai eficienta a resurselor in cadrul uniunii; reducerea costurilor de tranzactionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de conversiune sau acoperirea riscului de schimb); imbunatatirea competitivitatii; sporirea stabilitatii interne -; (de exemplu, va exista doar o singura rata a inflatiei) comparativ cu 15, cat repr ezinta numarul tarilor membre ale SME; scaderea anticipata a ratelor dobanzilor si inflatiei. Printre actorii acestui scenariu se numara si agentii economici, respectiv firmele. Introducerea euro are efecte considerabile pentru managementul acestora, iar strategiile adoptate si masurile luate urmaresc pregatirea pentru faza finala a uniunii economice si monetare. Pe de alta parte, sunt antrenate costuri care trebuie comparate cu avantajele care deriva din utilizarea monedei unice. Locul agentilor economici in realizarea uniunii monetare poate fi identificat pe baza elementelor din urmatorul plan: Etape si masuri adoptate - lista participantilor la UEM - instruirea SECB si a BCE - productia de bancnote si monede - adoptarea cadrului legal complet - structuri nationale de indrumare Inceputul fazei (inceputul lui 1998) Faza A Lansarea UEM - planuri de transformare a comunitatii bancare si financiare - fixarea ratelor de conversie - euro devine o moneda de drept - BCE conduce politica monetara si valutara - piata monetara, internationala, de capital si valuta in euro - bancile si institutiile financiare continua transformarea Inceputul fazei (01.01.1999) Faza B Startul UEM - operatorii publici si privati, altii decat bancile incep transformarea cand si cum doresc - se introduc bancnotele si monedele euro - bancile au terminat transformarile - sunt retrase bancnotele si monedele nationale Faza C Moneda unica utilizata Inceputul fazei (01.01.2002) - operatorii publici si privati definitiveaza transformarea

operatorii publici si privati au inceput transformarile, dupa 1 ianuarie 1999, fiind nevoiti sa definitiveze operatiunile in maximum 6 luni de la inceputul ultimei faze. Comunitatile de afaceri beneficiaza de asemenea, de pe urma eliminarii riscului de schimb si a imbunatatirii functionarii pietei interne. Pentru indeplinirea obiectivelor s-a prevazut realizarea Uniunii Economice si Monetare in 3 etape: 1) prima etapa 1990 -; 1993, a presupus adoptarea de masuri pentru liberalizarea miscarii capitalurilor si punerea bazelor unei politici de convergenta in materie de stabilitate a preturilor si gestiune sanatoasa a finantelor publice. 2) etapa a II-a: 1994 -; 1998, a fost caracterizata prin infiintarea unor institutii premergatoare Bancii Centrale Europene. Astfel, a fost creat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, cu scopul de a intari cooperarea intre bancile centrale si de a asigura coordonarea politicilor monetare. In cadrul IME a fost infiintat un Comitet Monetar, care a supravegheat situatia monetara si financiara a tarilor membre. 3) a 3-a etapa a inceput de la 1 ianuarie 1999. Institutul Monetar European a fost desfiintat si transformat in Banca Centrala Europeana. S-a infiintat si Sistemul European al Bancilor Centrale. Admiterea statelor la cea de a 3-a etapa a fost conditionata de ind eplinirea unor criterii de convergenta, astfel: 1) rata inflatiei sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratei inflatiei a celor mai bune 3 tari membre ale U.E. cu cele mai stabile preturi; 2) deficitul bugetar sa nu depaseasca 3 % din P.I.B.-ul fiecarei tari; 3) datoria publica a tarii respective sa nu depaseasca 60 % din P.I.B.-ul acesteia; 4) rata dobanzii nu trebuie sa fie mai mare de doua puncte procentuale fata de media pe termen lung a primelor trei state performante in acest domeniu; 5) rata de schimb nu trebuie sa depaseasca marjele normale ( 2,25 % fata de ECU), prevazute in cadrul SME. Statele care au indeplinit cerintele impuse au fost: Germania, Franta, Italia, Spania, Belgia, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg. Suedia, Marea Britanie, Danemarca si Grecia nu au aderat la Uniunea Europ eana Monetara in faza initiala, iar Grecia, desi nu a indeplinit criteriile de convergenta, face eforturi ca acestea sa fie indeplinite in anul 2001. Conform unui protocol anexat la Tratatul de la Maastricht, Marea Britanie beneficiaza de clauza de optiune, conform careia poate tr ece la cea de a treia etapa atunci cand considera ca e cazul. Cazul Danemarcei este special, intrucat in iunie 1992, prin referendumul organizat, populatia si-a exprimat dezacordul cu privire la acest tratat. In urma refuzului, Consiliul European a luat act de neparticiparea acestei tari. Alte state, precum Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Slovacia si Cipru sunt avute in vedere pentru largirea U.E., pana la integrarea completa in U.E.M., intrucat moneda EURO indeplineste un rol important in economia acestor state.

3.2. Rolul Bancii Centrale Europene si al Sistemului European al Bancilor Centrale

Banca Centrala Europeana (BCE) infiintata cu incepere de la 1 ianuarie 1999 are rolul de a sprijini politicile economice ale Comunitatii Europene, prin actiuni in urmatoarele directii: implementeaza politica monetara a Comunitatii; detine si administreaza rezervele oficiale ale statelor membre;

 promoveaza un sistem de plati eficient; contribuie la supravegherea prudentiala a institutiilor de credit din tarile membre; autorizeaza emiterea de bancnote in cadrul Uniunii Europene, astfel incat numai bancnotele emise de BCE si bancile centrale nationale sa aiba caracter oficial. Crearea Bancii Centrale Europene, ca institutie, internationala, cu un statut unic, este considerata un moment semnificativ in evolutia organizarii monetare internationale, fiind integrata in grupele institutiilor financiare internationale puternice, precum FMI, BRI, Sistemul Federal de Rezerve al SUA. In cadrul politicii monetare comunitare, BCE nu are pozitia de autoritate care emite regulamente privind functionarea bancilor si a altor institutii financiare. BCE nu actioneaza ca imprumutator de ultim rang pentru bancile din Uniunea Europeana, acesta fiind un rol care revine b ancilor centrale ale tarilor membre. Misiunea de baza a B.C.E. o constituie stabilitatea preturilor, pentru indeplinirea acestui obiectiv putand fi utilizate instrumente diferite de la o tara la alta. Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) este constituit din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale ale statelor membre. Principalele sarcini si atributii ale Sistemului Bancilor Centrale constau in urmatoarele: - definirea si implementarea politicii monetare a Uniunii Monetare; - conducerea op eratiunilor de schimb valutar; - detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale tarilor membre; - realizarea operatiunilor din sistemele de plati. Instrumentele politicii monetare, utilizate in vederea indeplinirii obiectivelor politicii monetare, de catre SEBC, pot fi clasificate astfel: - facilitatile permanente; - operatiuni ordinare; - operatiuni de refinantare pe termen lung; - operatiuni structurale si de reglaj fin; - sistemul rezervelor obligatorii. Facilitatile permanente constituie instrumente utilizate de catre SEBC in relatiile cu bancile centrale si institutiile de credit din fiecare tara si constau in: - credite si depozite pentru 24 ore. Pozitia bancilor nationale fata de SEBC este evidentiata prin intermediul sistemelor nationale de compensari si prin sistemul de plati si compensari unificate TARGET. Bancile centrale au pozitii debitoare sau creditoare fata de sistemul de compensari, pe perioade scurte de timp de 24 ore, nivelul dobanzii practicat fiind scazut, ceea ce asigura stabilitate si simetrie acestor operatiuni. Pentru a asigura existenta unor rezerve de lichiditati permanente ale bancilor centrale nationale, un alt instrument al politicii monetare il constituie sistemul rezervelor obligatorii, cu efecte favorabile asupra intregului sistem bancar european. In exercitarea functiunilor si a sarcinilor, BCE si bancile centrale nationale nu trebuie sa urmeze instructiuni venite din partea altor institutii ale Comunitatii sau de la guvernele statelor membre. Indeplinirea obiectivului major al Bancii Centrale Europene, cel de stabilizare a preturilor se realizeaza prin actiuni concrete in urmatoarele domenii: - politica valutara; - agregatele monetare; - mentinerea inflatiei in parametrii normali. Stabilitatea preturilor constituie, de asemenea, un obiectiv declarat al bancilor centrale nationale. In

vederea indeplinirii acestui deziderat, unele tari au creat premisele legale pentru cresterea independentei bancii centrale. BCE si SEBC isi mentin independenta actiunilor desfasurate in raport cu factorul politic, iar in aplicarea politicii monetare urmaresc respectarea urmatoarelor principii: - descentralizarea, care semnifica rolul fiecarei banci centrale nationale in infaptuirea politicii monetare unice; - accesul egal al solicitantilor la moneda bancii centrale, ceea ce semnifica eliminarea limitelor in operatiunile de refinantare bilaterala, in conditii avantajoase ale ratei dobanzii si realizarea operatiunilor de open market prin actiunea unui numar mare de parteneri; - continuitatea in aplicarea instrumentelor politicii monetare si alegerea celor mai eficiente pentru tarile membr e, in vederea armonizarii si utilizarii generalizate; - utilizarea unor rate ale dobanzii pe termen scurt, unice si unificarea pietei monetare prin conducerea unica a operatiunilor. Derularea operativa si in siguranta a platilor in tarile membre ale Uniunii Europene, se realizeaza printrun sistem de plati si compensare integrat, pentru toate operatiile interbancare, denumit TARGET. Acest sistem asigura transferul expres, automatizat, in timp real si functioneaza sub supravegherea Bancii Centrale Europene.

4. Moneda EURO si efectele acesteia

Lansarea monedei EURO Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea monedei unice EURO care inlocuieste vechea moneda comuna ECU. Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevazut urmatorii pasi: faza I: la inceputul anului 1998 au fost selectionate din cele 15 tari membre UE, acelea care au indeplinit criteriile de convergenta, pentru anul '97. faza a II -a: de la 1 ianuarie 1999, odata cu inceperea activitatii Bancii Centrale Europene, s-au stabilit ratele de schimb intre EURO si devizele tarilor care au aderat. Moneda EURO este introdusa in paralel cu monedele nationale; initial, EURO este admisa doar ca moneda scripturala; platile cash continua sa se realizeze in monedele nationale. EURO se utilizeaza si in cadrul imprumuturilor publice. faza a III-a: va debuta la 1 ianuarie 2002 si se prevede punerea in circulatie a biletelor si a monedelor EURO, care vor circula paralel cu monedele nationale timp de 6 luni. faza a IV-a: se va derula dupa 1 iulie 2002, cand EURO va deveni singurul mijloc de plata. Introducerea monedei EURO de la 1 ianuarie 1999 a fost precedata de adoptarea Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevazut dispozitiile referitoare la inlocuirea ECU cu EURO, astfel: de la 1 ianuarie 1999, toate r eferirile la ECU, utilizate in contracte si alte instrumente juridice au fost inlocuite cu EURO, utilizandu-se pentru conversie, raportul 1/1 (1 ECU = 1 EURO); au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999; au fost definite regulile de rotunjire. Cursurile de schimb valabile la 1 ianuarie 1999, Cursul de schimb fata de $ s-a stabilit la 1 EURO = 1,170 $ O data cu introducerea monedei EURO, o noua dobanda de referinta pentru piata interbancara europeana EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilita de catre principalii operatori ai pietei financiare din Londra. Eurolibor a fost stabilita la initiativa British Bankers Associtions (BBA) de catre un grup de 16 banci, selectionate conform importantei si experientei pe piata valutara si a produselor derivate de la Londra. Din grupul celor 16 institutii au facut parte banci americane, japoneze si europene.

 Pentru transformarea unei monede nationale intr-o alta moneda nationala, cea dintai este transformata in EURO, dupa care in cealalta moneda nationala. In EURO suma poate fi rotunjita dar nu la mai putin de trei zecimale. Nu se poate folosi nici o alta metoda de calcul, decat doar in cazul in care se obtine acelasi rezultat. Transformarea dintr-o moneda nationala intr-alta este ilustrata pornind de la urmatoarea situatii De exemplu, daca se doreste aflarea valorii monedei DM exprimata in FF, se procedeaza potrivit algoritmului: 100 DEM/1,95583 = 51,12918 = 51,129 EURO 51,12 EURO 6,55957 = 335,3842 = 335,38 FRF 100 DEM = 335,38 FRF Regulile de conversie si rotunjire nu prevad si conversia dintr-o moneda nationala intr-o a treia moneda care nu face parte din UE. raportul de schimb este 1 EURO = 1,05 USD. Simbolul -; EURO In februarie 1997, un Comitet Directorial numit Comitetul Monetar a inaintat o propuner e finala cu privire la denominarea si specificatiile tehnice ale monedelor EURO (diametru, greutate, culoare, compozitie etc.). S-a tinut cont, intr-o masura sporita, de cerintele si necesitatile institutiilor si societatilor care vor accepta monedele EURO pentru plati, mai ales in situatia cand platile se fac prin sisteme si echipamente deja existente in functiune. Pentru recunoasterea monedelor EURO a fost necesara includerea unor caracteristici unice. S-a avut in veder e, de asemenea, luarea tuturor masurilor de siguranta la confectionarea si structurarea monedelor EURO pentru a se evita, intr-o masura ridicata, frauda in conf ectionarea acestor moned e. Abrevier ea oficiala pentru EURO este EUR. Aceasta a fost stabilita de Or ganizatia Internationala de Standardizare (International Standard Organisation -; ISO), si este folosita in toate scopurile: financiar, comercial, contabil. Simbolul grafic pentru EURO arata ca un E rond marcat cu doua linii paralele orizontale. Simbolul a fost inspirat din litera greceasca epsilon, evocand civilizatia greaca, si din prima litera a cuvantului Europa. Cele doua linii paralele reprezinta stabilitatea EURO. Bancnotele in total sunt 7 EURO bancnote, in diferite marimi si culori, cu valori de 500, 200, 100, 50, 20, 10, si 5 EURO. Designul si grafica lor sunt simbolice pentru arhitectura european a. Desenele nu reprezinta nici un monument real, ex istent. Pe fata bancnotelor se gasesc grafice de ferestre si porti, ca simbol al spiritului de cooperare si deschidere in Uniunea Europeana. Pe spatele fiecarei bancnote sunt schitate diferite stiluri de poduri, fiecare specific unei anumite perioade, o metafora a comunicarii oamenilor in Europa si cu restul lumii. Designul final a fost anuntat in decembrie 1996, la Dublin, la Consiliul European. Toate monedele sunt prevazute cu sisteme avansate de securitate. Monedele -; sunt in numar de 8 cu valori de 2 si 1 EURO, apoi 50, 20, 10, 5, 2, si 1 centi. Fiecare moneda are o fata identica, reprezentand harta UE, pe un fundal cu linii transversale, la care sunt atasate stelele de pe steagul european. Modelul de pe cealalta fata a monedei poate fi ales de fiecare din cele 11 state membre. De exemplu, un cetatean francez va putea sa-si cumpere in Berlin un hot-dog cu o moneda EURO avand imprimat chipul regelui Spaniei2. Efectele introducerii monedei EURO Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul EURO inca de la 1 ianuarie 1999. Tot de la aceasta data tranzactiile intre sectorul bancar si bancile centrale se fac in EURO. Toate pietele de capital ale statelor participante isi opereaza operatiile in noua moneda. Guvern ele utilizeaza EURO pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la utilizarea

EURO inca de la inceputul procesului datorita beneficiilor care sunt multiple: eliminarea costurilor si a riscului schimburilor internationale; transparenta preturilor care duce la o mai buna concurenta cu privire la vanzari si servicii; standardizarea contabilitatii si a altor sisteme. Companiile mici si mijlocii, care sunt de obicei furnizorii companiilor mari, sunt nevoite sa treaca la sistemul EURO pentru a nu-si periclita existenta. Incepand de la 11 ianuarie 1999 (deoarece a fost nevoie de o saptamana pentru sfarsitul de an si terminarea stocului existent), aproape toate preturile in majoritatea magazinelor si supermarketurilor au fost afisate atat in EURO cat si in vechea moneda nationala. Aceasta serveste la convertirea publicului la folosirea monedei unice EURO. Asupra sistemului bancar, efectele pot fi evidentiate astfel: De la 1 ianuarie 1999, majoritatea bancilor ofera posibilitatea clientilor sai de a-si converti economiile in EURO, dar obligativitatea va surveni numai dupa 2002. Posesorul unui cont in EURO poate plati sau poate da ordine de plata in moneda nationala, fara a i se percepe vreun comision. Pentru platile in EURO au fost tiparite noi carnete de cecuri, iar pe langa logo-ul EURO sunt prevazute si cu o banda magnetica care asigura ca plata se va realiza. 2 Euro 1998 -; Raport -; European Comissin, 25.03.1998 Prin moneda unica, politica monetara e transferata la nivel comunitar devenind de competenta Bancii Centrale Europene, absolut independ enta. Politica bugetara va continua sa ramana un instrument conjunctural de politica economica la nivel national. Datorita relatiilor stranse intre politica monetara si cea bugetara, absenta disciplinei bugetare intr-unul sau mai multe state membre ar putea afecta orientarile politicii monetare comune. Se vor putea exercita presiuni asupra Bancii Centrale Europene pentru ca politica monetara sa devina mai flexibila. De aceea, mai intai Tratatul de la Maastricht si apoi pactul dintre state definesc un cod de buna conduita in materie de politica monetara si datorie publica. Efectele pe plan international ale introducerii monedei unice sunt si mai puternice: utilizarea crescanda a monedei unice in cadrul tranzactiilor comerciale, permite reducerea instabilitatii generate de fluctuatiile cursului de schimb; posibilitatea emitentilor de moneda de a beneficia de venituri de pe urma sumelor detinute in strainatate (in afara U.E.). Va continua procesul de realocare mai puternica a portofoliilor de active financiare in favoarea titlurilor emise in EURO; disparitia necesarului de rezerve in cadrul bancilor centrale nationale pe plan intracomunitar. Se pot realiza economii importante, estimate la 200 miliarde de dolari. Consecintele pentru Estul si Centrul Europei Pentru tarile din centrul Europei, EURO va deveni o alta moned a straina. Pe termen mediu, EURO va deveni moneda Cehiei, Ungariei, Poloniei, Estoniei si Sloveniei. Pentru a ader a la U.E., aceste tari vor tr ebui sa-si convearga economiile la cele din zona EURO, si anume cu privire la inflatie, dobanzi, datorie publica si deficit bugetar. Tarile din Europa Centrala si de Est sunt preo cupate de efectul introducerii monedei unice europ ene asupra mediilor economice proprii. Insa comparativ cu schimburile economice si politice din ultimii zece ani, lansarea EURO ap are ca o schimbare modesta. Chiar si cele mai avansate state ale Europei nu sunt pregatite sa adopte EURO dupa ce vor deveni membre ale Uniunii Europene, ci poate doar in urmatorii zece ani dupa aderare. Cel mai important efect este cel de ajustare al politicii valutare ale unora din tarile estice, Dar chiar daca EURO v a cauza dificultati pe termen scurt sau mediu pentru un ele din aceste state, se asteapta ca pe termen lung sa apara beneficii precum: favorizarea exportului acestor state pe piata interna unica, reducerea costurilor tranzactiilor cu firme din Uniunea Europeana, castiguri ca urmare a dezvoltarii unei piete de capital vest europene unice.

De asemenea, BNR s-a preocupat de asigurarea compatibilitatii legislative, institutionale si procedurale cu entitatile bancare centrale din U.E., inclusiv cu cele ale Bancii Centrale Europene. Totodata, s-a avut in vedere realizarea compatibilitatii sistemului de plati si decontari in EURO, in timp real, TARGET. Concluzii: Inca de la introducerea EURO s-a apreciat ca aceasta va bulversa sistemul finan ciar international, care nu s-a mai confruntat cu asemenea modificari de la trecerea la regimul cursurilor flotante in anul 1971. Analiza evenimentelor de pe piata valutara (in luna octombrie 1999 cursul de schimb s-a situat la 1,0714 $/EURO) demonstreaza ca adevarata competitie se d a intre EURO si dolar, Referitor la nivelul cursului de schimb, exista mai multe opinii conform carora este necesara introducerea unui coridor valutar in intervalul caruia EURO sa fluctueze fata de $.