Romania este o tara paradoxala.

O demonstreaza cu prisosinta peisajul foarte variat si, pe alocuri, pitoresc de-a dreptul pe care, de cincisprezece ani incoace, il ofera mass-media autohtona. Chiar daca in ultimii doi ani oferta jurnalistica s-a diversificat, chiar daca exista astazi citiva ziaristi despre care se poate spune ca sint, intr-adevar, profesionisti, presa cotidiana romaneasca a ramas, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, la stadiul bulevardier. Apar, desigur, tabloide nenumarate si in Occident si nu neaparat proliferarea lor pe piata de la noi este de natura sa ne puna pe ginduri, ci amestecul registrelor, faptul ca intr-un jurnal cu pretentii de seriozitate pot aparea articole care si-ar gasi loc mai curind in paginile unor ziare de scandal. Recentul episod a carui victima a fost actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, a readus in discutie problema profesionalismului celor care lucreaza in presa, a asa-numitilor formatori de opinie, mai preocupati uneori sa ajusteze realitatea la propriile lor interese sau viziuni, decit sa respecte principiile deontologiei jurnalistice. Si totusi, dincolo de incompetenta sau de reaua vointa a redactorilor implicati in inscenarea scandalului Macovei, s-ar putea spune ca in tot raul e si un bine. Si asta deoarece, pentru prima oara in ultimii cincisprezece ani, la o astfel de dezbatere participa si jurnalisti cunoscuti, semn clar ca s-a schimbat ceva, fundamental, in mentalitatea celor implicati in facerea ziarelor. Daca pina acum cele mai prompte sanctiuni ale derapajelor jurnalistilor apartineau unor intelectuali cunoscuti, de data aceasta reactiile cele mai drastice au venit din partea unor ziaristi care au demonstrat ca stiu si, mai ales, ca vor, din fericire, sa faca diferenta intre un articol de investigatie si o non-stire, intre analiza riguroasa si

datul cu parerea, intre informare si manipulare. Intr-o tara in care, pina in 1989, a fi jurnalist insemna, de fapt, a fi agent de propaganda si activist politic, a proliferat, dupa 1990, o specie aparte de specialisti in nimic, dar auto-intitulati rapid analisti politici, pentru care formularea cit mai sonora a unor opinii (citeste sentinte categorice) a tinut ani de-a rindul locul analizelor profesioniste serioase sau al investigatiilor curajoase. Au luat nastere atunci, in primii ani de dupa decembrie 1989, si in presa (ca si in sfera vietii economico-politice) grupuri de interese, solidaritati inexplicabile si profeti omniscienti si omnipotenti, care fac si desfac reputatii, care au intotdeauna (doar) certitudini si aproape niciodata indoieli. Asa a inceput epoca mogulilor presei, mai puternici decit orice om politic, mai influenti si mai cunoscuti decit multi intelectuali autentici si, uneori, mai avizi de putere decit partidele politice. Dupa cincisprezece ani de democratie originala, a sosit momentul unei dezbateri reale pe marginea statutului jurnalistului si a rolului presei in societatea contemporana. Cel putin asta par sa spuna reprezentantii unei noi generatii de jurnalisti, mai putin predispusi la compromisuri, mai imuni la privilegii si nu la fel de dornici sa devina vedete mediatice incontestabile, dar infinit mai preocupati de principiile deontologiei profesionale, mai responsabili si mai constienti ca forta presei sta in obiectivitatea si veridicitatea argumentelor invocate, si nu in numarul de aparitii televizate. Faptul ca tocmai Evenimentul zilei ziarul care s-a remarcat dea lungul anului 2004 prin incisivitate si prin temeinicia investigatiilor jurnalistice se afla acum intr-o situatie jenanta, care pune sub semnul intrebarii credibilitatea si obiectivitatea intregii echipe redactionale, nu i-a lasat, din fericire, indiferenti

pe ziaristi. Emisiunea lui Stelian Tanase de duminica 26 iunie, la care au participat Robert Turcescu, Emil Hurezeanu si Razvan Dumitrescu, a reusit sa spuna lucrurilor pe nume intr-un mod direct, civilizat, dar fara menajamente, a diagnosticat corect principalele tare ale presei romanesti, a sanctionat impostura si lipsa de profesionalism dovedite de actualul redactor-sef al Evenimentului zilei, nesfiindu-se, insa, sa mentioneze si responsabilitatea care revine Clubului Roman de Presa si vedetelor autohtone, in perpetuarea unui tip de atitudine si de discurs care nu are nimic de-a face cu jurnalismul profesionist. A fost o demonstratie ca, in sfirsit, despre presa din Romania se poate purta o discutie cu cartile pe masa, cita vreme exista oameni pentru care o sintagma precum deontologie profesionala nu este doar titulatura unui plictisitor curs predat in facultatile de jurnalism.