TERAPIA LOGOPEDICA A SIGMATISMULUI

Sigmatismul este tulburarea in pronuntia lui s, z, , , j, , , datorata locului gresit de articulare; iar inlocuirea lor cu alte sunete j cu z, cu s se numeste parasigmatism. Simptomele caracteristice sigmatismului sunt: inlocuirile, distorsiunile si mai rar, datorita dificultatilor de coarticulare cu alte consoane, omisiunile de sunete in cuvinte.

Cauzele sigmatismului
Formele variate de stigmatism, ce se intalnesc in practica logopedica, sunt produse de un intreg complex de factori cauzali, care de cele mai multe ori nu actioneaza in mod izolat, ci intr-o anumita interdependenta. Froschels considera functionarea gresita a limbii, datorita slabirii muschilor retractori, ca o cauza directa si principala a sigmatismului.

Luchsinger si Arnold constata ca anomaliile de pozitie a dintilor si ale maxilarelor predispun la sigmatisme, dar ca nu sunt singura lor cauza.

In literatura de specialitate se mentioneaza printre cauzele sigmatismului si personalitatea infantila. Inainte de a se maturiza vorbirea, copilul inlocuieste pe s cu un , ceea ce constituie un fenomen normal. Substituirea sa in vorbirea unui adult poate constitui un indiciu de infantilism.

Formele sigmatismului Sigmatismul se imparte dupa forma sa in 2 categorii distincte:

sigmatismul oral, determinat de o pozitie defectuoasa a limbii si

sigmatismul nazal, determinat de pozitia incorecta a valului palatin. Sigmatismul oral se prezinta sub mai multe forme:

1. Sigmatismul interdental: care reprezinta pelticia propriu-zisa, rezulta din pronuntarea suntelor siflante cu limba intre dinti. La aceasta pronuntare interdentala apare o lipsa de contact a maxilarelor. Maxilarul inferior este de cele mai multe ori coborat si limba atarna intre dinti. In locul sunetelui puternic siflant se obtine, intre limba si incisivii inferiori un sunet slab, asemanator cu sunetul . La copiii mici aceasta forma de sigmatism este foarte frecventa. Dupa cresterea dintilor sigmatismul interdental dispare, in majoritatea cazurilor de la sine.

2. Sigmatismul adental: rezulta din sprijinirea varfului limbii pe dinti, impiedincand iesirea libera a aerului la pronuntia siflantelor prin spatiul interdental. Copilul nu poate realiza jgheabul de scurgere concentrata a aerului si acesta trece sub forma de evantai, necondensat peste partea anterioara a limbii. Regiunea prin care aerul se indreapta se largeste considerabil, atenuandu-se sonoritatea sunetelor siflante. Sigmatismul adental poate sa apara si la cei cu maxilare normale, dar este mai frecvent la cei cu prognatism. Adeseori este provocat de o hipoacuzie, incat poate fi utilizat si ca indice de diagnostic al acesteia. Limba hipertonica, pin lovirea si presarea dintilor la articulatia siflantelor, constituie o cauza frecventa a pronuntiei adentale. 3. Sigmatismul lateral: reprezinta cea mai evidenta forma de denaturare a siflantelor. Curentul de aer expirator se departeaza in timpul pronuntiei de la linia de mijloc, spre dreapta (sigmatism lateral dexter), spre stanga (sigmatism lateral sinister), sau bilateral, ca si la sunetul l (sigmatism bilateral). Sigmatismul lateral este determinat adeseori de pareze unilaterale ale nivelului hipoglos, ce provoaca lateralizarea miscarilor limbii in pronuntie. Partea cea mai mare a limbii se abate intr-o parte sau alta. Cealalta parte a limbii si varful ei se ridica si acopera partea opusa a cavitatii bucale, incat aerul iese in cursul pronuntiei lateral, unde sunetul apare denaturant, sisiit, sorbit. 4. Sigmatismul strident: consta dintr-o articulare prea puternica, prea sonora, a siflantelor. Rezonanta lor stridenta, fluierata, dauneaza mai ales vorbirii la microfon. Rezonanta stridenta a siflantelor rezulta din adancirea exagerata a jgheabului median al limbii. Printre cauzele acestei tulburari se mentioneaza limba hiperkinetica si deficiente de auz ale urechii interne. 5. Sigmatismul palatal: rezulta din retragerea varfului limbii mai inapoi de la locul de articulatie normala, spre bolta palatina. Prin frictiunea aerului intre varful limbii si incisivii superiori se formeaza un

zgomot fricativ, suierator. Prognatismul, prin dificultatile de apropiere a varfului limbii la incisivii inferiori si hipoacuzia constituie cauzele cela mai frecvente ale sigmatismului palatal. 6. Sigmatismul labio-dental: se caracterizeaza printr-o sonoritate defectuoasa, intermediara intre cea a sunetelor labio-dentale f si v si a siflantelor s si z, formata din frecarea intre cea a sunetelor si buza inferioara, alungita peste dintii de jos. In practica logopedica aceasta forma de sigmatism se intalneste mai rar. 7. Sigmatismul labial: la care curentul de aer nu intalneste dintii ca la sigmatismul labio-dental, ci se strecoara printre buzele proeminente, obtinandu-se un fel de f sau s in loc de s. Miscarile limbii sunt hipokinetice. Pronuntia labiala se corecteaza prin exercitii de dezvoltare a motricitatii buzelor. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se intinde in fata gurii, ilustrand intinderea buzelor, la pronuntia sunetului s si z, ca la zambet. Sigmatismul labial apare uneori la cei cu prognatism accentuat: aerul la pronuntia siflantelor, nefiind oprit de catre incisivii inferiori, trece deasupra buzei. 8. Sigmatismul de sonorizare: se caracterizeaza prin desonorizarea consoanelor sonore, mai frecvent de catre copiii cu tulburari spastice. Sonorizarea unor consoane surde apare mult mai rar, fiind caracteristica unor copii cu deficiente de auz, care au tendinta de a-si auzi vocea in timpul pronuntiei. Sigmatismul nazal prezinta 2 forme distincte: Sigmatismul nazal determinat de functia anormala a palatului moale, celelalte componente ale aparatului fonoarticulator fiind normale. In locul sunetelor siflante apare un sunet nazal ce se termina cu un ng. Pronuntarea sunetelor siflante este denaturata ca urmare a inexactitatii inchiderii orificiului faringo-nazal. Denaturarea este totala, cand aerul se scurge numai pe nas (sigmatismul nazal partial). Sigmatismul nazal total este cauzat de despicaturi palatine, de un palat moale prea scurt, sau cu o mobilitate redusa, obisnuit postoperatorie. La sigmatismul partial prin astuparea nasului dispare rezonanta nazala a sunetului.
1.

Sigmatismul laringal: consta dintr-un sunet gutural ce se realizeaza in locul sunetelor siflante. Acest sunet apare obisnuit intre coardele vocale la cei cu despicaturi palatine.
2.

CORECTAREA SIGMATISMULUI

I. Indicatii generale: Sunetul defectuos nu se corecteaza, ci se elaboreaza prin exercitii de suflat, suierat, evocari onomopatopeice (zumzet, zbarnaitul soneriei, stranut, suieratul locomotivei, sopotul apei, sasaitul sarpelui) si prin diferentierea lor auditiva cu sunetul nou.

Se recurge la exercitii premergatoare pentru elaborarea miscarilor prin derivare din alte sunete. Mijloacele mecanice (sonde, spatula) se folosesc numai in cazuri extreme.

In cadrul lectiilor logopedice pentru consolidarea si automatizarea noului sunet in vorbire se va acorda un rol fundamental exercitiilor de diferentiere auditiva a sunetului elaborat de celelalte sunete din grupa africatelor si a siflantelor.

Exercitiile logopedice vor fi precedate la cei cu anomalii maxilo-faciale sau cu vegetatii adenoide de un tratament medical corespunzator. Rezectia frenului lingual se recomanda numai daca nu se poate realiza prin aplicarea exercitiilor logopedice, incluzand si mijloacele mecanice (sonde, spatula), ridicarea varfului limbii spre alveole la pronuntia mai multor sunete: s, j, l, si r.

Varsta cea mai indicata pentru inceperea tratamentului logopedic este cea de 4-5 ani. Exercitiile logopedice trebuie evitate in perioada schimbarii dintilor de lapte.

Persoanele cu pronuntia defectuoasa a siflantelor sa fie indepartate din anturajul copilului sau cel putin sa le fie neutralizata influenta asupra pronuntiei.

II. Exercitii de emitere si de pronuntie a noului sunet:

Metoda Derivarii: din sunetele apropiate ca structura acusticoarticulatorie.

Metoda clasica de derivare a celorlalte siflante si africate pornind de la sunetul s, ca sunet de baza, desi ofera in practica unele rezultate, nu constituie calea cea mai naturala de corectare a sigmatismelor. Siflanta s, considerata ca sunet cu care trebuie sa inceapa munca logopedica de corectare a sunetelor din grupa sigmatismului, apare in evolutia ontogenetica cu intarziere fata de semiocluziva .

Munca logopedica de corectare a sigmatismului, tinand seama de legaturile fiziologice dintre sunetele vorbirii si de succesiunea ontogenetica in insusirea lor, porneste intotdeauna de la ceea ce copilul poate realiza mai usor, urmand ca intr-o anumita ordine, sprijinindu-se pe sunetele ajutatoare, sa treaca la insusirea celorlalte. Exercitiile pregatitoare si de articulatie se utilizeaza numai daca metoda derivarii nu ofera rezultate satisfacatoare.

Pentru corectarea sigmatismului interdental, se recomanda exersarea pronuntiei sunetelor din seria s cu dintii strans uniti. Sunetul obtinut se corecteaza prin exercitii silabice. Acestea se realizeaza initial cu gura inchisa pentru a-l obisnui pe dislalic sa nu scoata limba intre dinti. Ulterior se trece la pronuntia normala, sub control vizual al pozitiei limbii in oglinda. In corectarea sigmatismului adental rezultate pozitive se pot obtine prin aplecarea capului pe spate in timpul pronuntiei prelungite a sunetului s. Daca aceasta metoda nu este suficienta se aplica exercitii de articulatie in fata oglinzii. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza cu ajutorul desenelor schematice. Dupa ce se obtine pozitia corecta a limbii se exerseaza pronuntia unui s prelungit ce se introduce apoi in cuvinte. In cazul sigmatismului labio-dental se aplica in faza initiala a tratamentului exercitii de gimnastica a limbii (de extensie, proeminare, rictus), apoi se demonstreaza pozitia corecta a limbii la pronuntia siflantelor si se controleaza miscarile ei articulatorii in oglinda. Tendinta de ridicare a buzei inferioare poate fi inhibata prin retinerea ei cu degetul. Sunetul format se consolideaza prin exercitii silabice si in cuvinte. Pentru corectarea sigmatismului palatal se fac exercitii de diferentiere auditiva a sunetelor s si s care se confunda si se inlocuiesc in vorbire. Apoi se demonstreaza articulatia siflantelor si suieratoarelor in fata oglinzii, indicandu-se pozitia corecta a limbii (in cazul lui s varful limbii este coborat la incisivii inferiori iar in cazul lui s este ridicat la alveolele incisivilor superiori). Daca acest procedeu nu da rezultate se poate trece temporar la realizarea unui s interdental (cu limba scoasa intre dinti) iar in continuare se fac exercitii pentru corectarea sigmatismului interdental.

Sigmatismul lateral se corecteaza prin exercitii de latire a limbii, pentru ca aceasta sa acopere cu marginile sale laterale arcadele dintilor superiori si prin exercitii de realizare a jgheabului longitudinal. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza in oglinda. Curentul de aer siflant se palpeaza pe dosul palmei, precizandu-se directia corecta. Limba in caz de necesitate poate fi mentinuta la nivelul incisivilor inferiori cu ajutorul spatulei. In cazuri grave se recomanda scoaterea limbii si suflarea unui curent puternic de aer. Sigmatismul lateral se transforma in sigmatism interdental. Apoi limba se retrage treptat in cavitatea bucala, mentinandu-se suflarea puternica. Pe mijlocul limbii trebuie sa se realizeze jgheabul longitudinal. Uneori se fac exercitii de inversare a lateralitatii prin plasarea varfului limbii la pronuntia siflantelor pe partea opusa, la cealalta comisura bucala. Apoi, dupa ce se inhiba pronuntia laterala gresita se trece la realizarea sunetelor siflante in pozitie corecta. Pentru corectarea sigmatismului nazal se aplica exercitii de dirijare si diferentiere a undei de aer pe nas si pe gura. Daca dislalicul pronunta corect sunetele f, t si h, sunetele siflante se pot obtine prin derivare, inchizand cu degetele orificiile cavitatii nazale. Pentru emiterea sunetelor din seria s se fac exercitii de suflare pe limba scoasa (lopata) ridicata peste buza superioara. In timpul suflarii se formeaza pe mijlocul ei jgheabul in care se concentreaza unda expiratorie iar directia aerului se controleaza cu ajutorul unei hartii plasate deasupra limbii. Rotunjirea buzelor este facilitata prin presarea usoara a obrajilor cu degetele. In cazul realizarii sunetului s se observa unda de aer cald pe dosul palmei, se sesizeaza pozitia dintilor si a buzelor si blocarea orificiilor laterale ale dintilor de catre marginile limbii. Daca limba nu se ridica singura aceasta este ajutata prin apasarea cu o spatula. Dupa ce se obtine siflarea corecta cu gura deschisa limba se retrage la dinti si se obtine un suierat difuz. In continuare varful limbii se plaseaza la palat, concomitent cu inchiderea dintilor si rotunjirea buzelor. Astfel se obtine sunetul s. Exercitii de fixare si de automatizare a noului sunet in vorbire

Pentru includerea unui sunet nou in vorbire trebuie elaborate noi legaturi intre sunete. Dislalicul isi insuseste relativ rapid pronuntia corecta a unor sunete isolate, dar le este dificila introducerea lor in vorbire. Automatizarea sunetelor siflante in vorbire este un proces de

lunga durata, esalonat pe anumite etape in care se foloseste un material verbal adecvat, riguros selectionat.

Exercitii de consolidare a sunetului s in silabe

Pronuntia sunetului s in silabe directe se realizeaza pe baza perceptiei auditive si vizuale. Ca material didactic se folosesc cartonase pe care sunt scrise combinatiile sonore ce se exerseaza. In continuare se trece la folosirea discului rotativ in care sunetul s apare o singura data, la mijloc iar seria vocalelor in jurul sau. Sunetele s si s se combina mai greu cu vocala a, care are o pozitie diferita a limbii si a buzelor si un unghi mai mare a maxilarelor. Sunetele din seria s se combina cel mai usor cu vocala i iar cele din seria s cu u motiv pentru care exercitiile silabice pornesc de la combinatii cu aceste vocale. La inceput sunetul se prezinta prelungit si cu o separare a pronuntiei (sss-i sss-e sss-a sss-a sss-o sss-u) trecandu-se treptat la pronuntia lor cursiva (sisisi sesese sasasa sisisi sasasa sususu). Silabele indirecte: is, es, as se exerseaza in continuare folosind discul rotativ si indicand directia de la vocala la sunet.

Combinatiile intervocalice:

Cu vocala intercalata: sis, ses, sas, sis, sas, sus, sos Intre aceiasi vocala: isi, ese, asa. Intre vocale diferite: ise, isi, isa, isa, iso Exersarea sunetului s in combinatii consonantice: sfa, spa, sta, stra, sla, sfo, spo, sto, stro, slo, etc.

In cadrul acestor exercitii se utilizeaza planse pe care sunt scrise combinatiile sonore ce se exerseaza, sunetul s fiind scos in evidenta. Sirurile de combinatii consonantice se citesc prima data pe verticala si apoi pe orizontala.

Exercitii de diferentiere a sunetului s Sunete mai indepartate fonetic:

- in silabe directe: se-fa, so-fo, su-fu - intervocalic: asa-afa, oso-ofo, usu-ufu - in silabe amestecate: fa-sa, fo-so, afa-asa, ofo-oso

Sunete asemanatoare: se subliniaza opozitia lor fonetica dupa:

- participarea coardelor vocale ( surda sonora): sa-za, asa-aza - modul de articulatie (fricativa africativa): sa-a - locul de articulatie (dentala-palatala): sa-a

Exercitii de automatizare a sunetului s in cuvinte

Dupa ce sunetul s a fost pronuntat corect, in diferite combinatii silabice, acesta se include in cuvinte. Initial silabele prelucrate si automatizate se includ in cuvinte rostindu-se cu o mica pauza de restul cuvantului. In cazul utilizarii materialului grafic silabele ce se includ in cuvant vor fi scoase in evidenta. Concomitent cu exercitiile de pronuntie se fac si exercitii de analiza sonora, scriere si citire a cuvintelor exersate. Cuvintele cu s in pozitie initiala: - cuvinte monosilabice: sac, soc, suc, sec, semn - cuvinte bisilabice: soba, sora, suta, sera - cuvinte cu mai multe silabe: sandale, socotitoare, semanatoare - cu s urmat de consoane: scaun, scara, stima, stema, stropitoare, strugure - cuvinte cu s in pozitie finala: vas, os, fus, fes, urs, nas, pas, sus, jos, popas, ananas, taifas - cuvinte cu s in pozitie mediana: casa, castron, prosop, musca, sosete, fereastra, osea.. Exercitii de analiza sonora si diferentiere auditiva a cuvintelor cu sunetul s

- sa ridice mana ori de cate ori aude printre cuvintele rostite sunetul s si sa ii precizeze locul, indicand silaba care il contine, locul pe care il ocupa in silaba si in cuvant. - sa aleaga dintr-o serie de imagini pe acelea in a caror denumire se include sunetul s si sa le denumeasca - sa desparta cuvinte in silabe iar silabe in sunete - sa alcatuiasca cuvinte dupa planse folosind alfabetul decupat

- sa completeze omisiunile sunetului s in cuvinte, a silabelor cu s in cuvinte si a cuvintelor cu s in propozitii - sa alcatuiasca cuvinte din silabe amestecate - sa alcatuiasca cuvinte din litere date - diferentierea auditiva a cuvintelor paronime sau asemanatoare fonetic

Automatizarea sunetului s in vorbirea cursiva Exercitii de pronuntie a sunetului s in propozitii:

- Sa reproduca si apoi sa alcatuiasca singur propozitii cu cuvinte care contin sunetul s, pe baza unei anumite scheme gramaticale: - Sa reconstruiasca propozitii dislocate/deformate. Exercitiul se va aplica sub forma de joc: Sanda sunt gustoase. Caisele sunt gustoase. Caisele scrie o scrisoare. Sanda scrie o scrisoare. Pisica scrie frumoasa. Pisica este frumoasa.

Proverbe, zicatori, ghicitori, poezii, compuneri si povestiri.

Materiale i instrumente utilizate n timpul terapiei: oglinda, plane, jocuri, poveti, ghicitori, jucrii, instrumente de suflat, plane, albume, cri, filme, CD-uri. Acest material poate fi modificat si adaptat dupa necesitatile desfasurarii lectiilor cu copii de diferite varste si diferite forme de sigmatism. BIBLIOGRAFIE Emil Verza Dislalia si terapia ei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977. Ecaterina Vrasmas, I. Musu, C. Stanica Terapia tulburarilor de limbaj, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997. C. Paunescu Introducere in logopedie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976. Prof. logoped Oana Ila