Din albiile apelor, ca si din vietile oamenilor, raman in lume numai pietrele.

Urmele oamenilor, intiparite in colbul drumurilor lumesti, ducand spre teluri profane sau desarte, se sterg si se acopera de uitare. Urmele sfintilor, ducand catre limanul mantuirii, se intiparesc adanc in spirit si rugaciune - pietre albe, stralucitoare, pe adevaratul drum al desavarsirii omenesti. Adevaratii slujitori ai credintei in Dumnezeu au fost intotdeauna binecuvantati cu eternitate, lumina din sufletele lor dainuind veacuri in sir, dupa petrecerea lor din viata, ca pilda si indemn urmasilor neamului. Sfantul Daniil, numit Sihastrul pentru ca si-a desavarsit credinta in sihastria codrilor Bucovinei, a intrat in legenda o data cu marele domnitor al acelor vremuri, Stefan cel Mare. Despre vietuirea Sfantului Daniil se cunosc prea putine lucruri, fie din cauza multelor secole care ne despart, fie din cauza firii retrase si discrete a sihastrului. Pentru sfant, smerenia a insemnat si retragerea din calea maririlor lumesti, ignorarea omagiilor si respectului din partea poporului de rand sau a demnitarilor. Vom sti mereu cu certitudine ca a existat, desi nu vom sti poate niciodata cum arata, chiar daca exista picturi pe ziduri de biserici care ni-l infatiseaza. Sfantul Daniil Sihastrul s-a retras din lume la fel de bland si intelept cum a trait, lasandu-ne ca amintire nu trasaturile sale pamantesti, ci spiritul sau, ca un indemn la cumpatare si buna chibzuinta. Aceeasi buna invatatura a propovaduit-o in intreaga sa viata, celor care i-au cautat intelepciunea, oameni de rand sau oameni de vaza, fara a se stradui sa-i judece dupa bogatia hainelor si infatisare, caci a inteles prea bine ca nu se adresa invelisurilor, ci sufletelor din ascunzisul lor. Viata sa a fost aspra si dura, precum piatra chiliilor in care s-a ascuns din calea lumii. Mormantul sau a fost acoperit tot cu o piatra, pe care sta sculptata o inima larga. "Veniti, fratilor, de ma ascultati. Va voi invata frica Domnului, cine este omul..." O viata cat istoria Drumul catre credinta al micului Dumitru a inceput de la varsta de 10 ani, cand parintii l-au dat sa invete carte la Radauti, in Manastirea "Sf. Nicolae". Nu orice copil putea invata in acele vremuri, cunoasterea slovelor fiind menirea oamenilor alesi. Invataturile crestine l-au facut sa aleaga intre casa parinteasca si obstea calugareasca. Dupa cinci ani, a devenit calugar, cu numele de David. Ceva mai tarziu, a trecut la Manastirea "Sfantul Lavrentie", aflata la 30 km de Radauti. Ravna si intelepciunea de care a dat dovada i-au adus recunoasterea obstii. Calugarul David iubea linistea si singuratatea, postea desavarsit cate trei sau chiar cinci zile, iar de hranit, se hranea numai cu vegetale, dupa cum aflam din scrierile bisericesti. Ispitele si le alunga muncind, impletea cosuri, uneori imbinand trudnic rugaciunea cu munca. Pentru ca era intelept la vorba, iar rugaciunile sale facusera de multe ori minuni pentru cei bolnavi trupeste sau sufleteste, David a inceput sa fie cautat de multa lume la manastirea in care slujea lui Dumnezeu. Acest fapt l-a facut sa ceara binecuvantarea pentru viata de schivnic, retragandu-se din calea lumii, cu numele de Daniil. Astfel, a ajuns undeva in mijlocul codrilor Putnei, pe valea paraului Vitau, unde si-a durat o coliba din lemn. Cu timpul, ajutat de pastori, a scobit intr-o tampla de piatra o mica chilie, langa care a mai daltuit si un mic paraclis pentru rugaciune. Viata curata, intelepciunea statornica si credinta nestramutata a sihastrului Daniil au devenit cunoscute intregii Moldove. In inima padurilor in care s-a indepartat, Daniil a gasit loc prielnic de rugaciune si cugetare spre cele dumnezeiesti. Singuratatea locului era cu siguranta indulcita de atmosfera specifica secularilor codri, adapost si izvor de spiritualitate. Traditia ne spune ca Daniil Sihastrul, pe langa puterile sale vindecatoare, avea si darul clarviziunii, multor napastuiti deslusindu-le tainele viitorului. In anul 1451, imediat dupa asasinarea lui Bogdan, fiul sau, Stefan, printr-o minune scapat din primejdie, ar fi cautat adapost la chilia sihastrului. Aici, dupa ce a primit dezlegare de pacate, Daniil Sihastrul i-a prezis ca va urca pe tronul Moldovei. In 1457, Stefan Voievod avea sa se incredinteze de puterea clarvazatoare a schivnicului si, ca urmare, si l-a ales duhovnic. La fel se mai spune ca Daniil l-a povatuit pe marele domnitor ca dupa fiecare razboi sa cladeasca o biserica, pentru a fi mereu izbanditor. Tot la povata sa, Stefan cel Mare a purces la construirea unei manastiri cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", la Putna, loc in care voievodul avea sa-si gaseasca pacea, dupa savarsirea din viata. Dupa pilda sihastrului, in acele vremuri s-au umplut singuratatile, din codrii bucovineni, din Muntii Raraului pana in cei ai Neamtului, cu pustnici slujitori credintei ortodoxe. In anul 1470, dupa mai bine de 20 de ani petrecuti in sihastria de la Putna, Daniil isi schimba locul de veghe in codrii Voronetului, fugind inca o data din calea lumii, care talazuia catre chilia sa pentru povata sau vindecare. Locul ales de sfant pentru sihastrie a fost Piatra Soimului, din preajma Voronetului, unde si-a gasit adapost. Moartea mitropolitului Teoctist, in 1477, l-a facut pe Stefan cel Mare sa-i propuna lui Daniil cel Sfant marea cinste de a fi mitropolit al Moldovei. Multa intelepciune si diplomatie i-au fost de trebuinta pustnicului pentru a sti cum sa refuze bunavointa domnitorului. Mai ales ca, asa cum ne spun cronicile, Daniil l-a infruntat pe Voda cand, abia scapat din batalia de la Razboieni, in 1476, l-a facut sa astepte ca un om de rand in fata chiliei sale, pana ce isi va fi terminat rugaciunea. In anul 1488, Stefan hotaraste sa construiasca Manastirea Voronet, dupa o promisiune anterioara, facuta batranului sihastru. Odata savarsita lucrarea, Daniil a fost numit egumen al manastirii, conducand timp de inca zece ani randuielile si trebuintele obstii. In 1496, in varsta de peste 90 de ani, batranul pustnic si-a incredintat sufletul Domnului, pe care L-a slujit intreaga viata. Aceeasi traditie orala spune ca piatra de mormant a Sfantului Daniil Sihastrul a fost pusa din porunca lui Stefan cel Mare, ca semn de recunostinta pentru sfaturile si credinta pustnicului. Pe aceasta piatra se citesc cuvintele simple, dar pline de inteles, apartinand marelui domn moldovean: "Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimonahul Daniil". Minunile de la poalele obcinei Credinta nu se masoara in minuni sau in impliniri de dorinte, caci iubirea de Dumnezeu nu este un spectacol al senzationalului. Acest adevar izvoraste din intelepciunea sfantului Daniil care, desi asaltat si adulat de multimi pentru puterile sale binefacatoare, nu a cazut in pacatul trufiei, ci s-a indepartat mereu de desertaciunea maririlor omenesti, refugiindu-se in post si rugaciune. Obstea Manastirii Voronet a dat asezamantului, dupa hramul "Sfantului Gheorghe", un al doilea hram - "Sfantul Daniil cel Nou", pomenindu-l secole la rand, atat pe 23 aprilie, cat si pe 14 decembrie. Considerate moaste facatoare de minuni, ramasitele pustnicului au fost deshumate si randuite in sicriu impodobit pentru inchinare, la inceputul secolului al XVII-lea. In 1749, egumenul Voronetului, Ghedeon, a daruit Manastirii Putna degetul aratator al Sfantului, ferecat in argint. Din 1775, cand Bucovina a ajuns sub ocupatie austriaca, moastele au fost coborate inapoi in mormant, la adapost de vremuri si de lume, asa cum i-a placut pustnicului sa traiasca intreaga viata. Minunile vindecarilor celor veniti sa se roage la mormantul lui Daniil sunt numeroase, ca si in vremurile in care slujitorul lui Dumnezeu le-a savarsit prin rugaciune. Dar nu acestea sunt importante. Cel mai mare miracol este insasi biserica Manastirii Voronet, cu zidurile si clopotele ei, cu culorile si cu harul ei. Intr-un tinut in care toate zidurile au cazut sub navala turcilor, tatarilor, polonilor, ucrainenilor sau austriecilor, Voronetul, dimpreuna cu celelalte manastiri ale Bucovinei, s-au pastrat asa cum le-au ridicat ctitorii lor. Chiar daca sute de ani de vicisitudini au trecut peste zidurile batrane, frumusetea nu le-a pierit, ci s-a intarit, ca simbol al trecutului. O indelungata perioada de timp, aceste constructii care stau marturie credintei stramosesti au innobilat cu prezenta lor codrii de aur ai Bucovinei. Cu trecerea vremii, codrii s-au imputinat si si-au tras poalele spre munte, dar asezarile monahale au ramas dovada, ca niste pietre de hotar, ca aceste locuri au fost candva sihastrii ascunse in adancimi de padure. In jurul manastirilor, locul trebuie sa ramana verde, asa cum l-au stiut strabunii, pentru ca albastrul de Voronet, ca si rosul de Moldovita sau verdele de Sucevita, isi vor pastra frumusetea numai in preajma verdelui de arbori. Spiritul crestinismului este adanc sapat, nu doar in stancile in care si-a gasit salas Sfantul Daniil, ci in tot ce inseamna natura in acest colt de tara. Sa o pastram cu aceeasi iubire, ca sfintii care si-au ascuns viata in ea. Voronetul cel de toate zilele La Voronet, cerul este senin. Iarna se incapataneaza sa vina, dar parintele Daniil vegheaza neintrerupt la buna randuiala a lumii. Portile masive, din lemn, ale manastirii par sa adaste intoarcerea maritului voievod Stefan de pe campul de lupta, pentru spovedanie. In haine curate, de pe zidurile bisericii, sfintii privesc lumea cu dojana. Undeva, pe dealul din preajma manastirii, un arbore se prabuseste greu. Se aude toaca: lovituri rapide, puternice, seci in lemn. Din paraclis, ca un susur timid, izvoraste cantecul unei rugaciuni. Zidurile groase parca vor sa puna hotar intre linistea din manastire si valmasagul lumii de afara. Raul de foc al Judecatii de apoi curge din inalt spre pamant,

largindu-se tot mai mult, sa poata cuprinde raul. Imparati si bogati, tradatori si farisei, desfranati fii ai patimei ard in smoala fierbinte a iadului. La Judecata de apoi vin sufletele romanilor mantuiti, invelite in prosoape curate. Ingerii au buciume, iar David, imparatul, isi canta psalmii acompaniindu-se cu o cobza romaneasca. Biserica a fost renovata de curand. Picturile interioare, spalate de funinginea anilor, au prins stralucire. Stefan cel Mare si familia sa, in haine bogate, poarta pe brate Biserica, inchinand-o lui Dumnezeu. E multa pace la Voronet. Sub piatra mormantului, Sfantul Daniil isi urmeaza veghea, in singuratate, strajuit de slovele domnesti ale pisaniei de la intrarea in biserica: "Io, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, am inceput a zidi acest hram la Manastirea Voronet, in numele Sfantului si vestitului si Marelui Mucenic si purtatorului de biruinta, Gheorghe..."

a adugat: ""Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforic, ci o realitate a crei acceptare si ntelegere l ancoreaz ntr-un spatiu geografic determinat n contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualittii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea s fie Dacia Felix, dup cucerirea de catre imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire dat de Herodot (484-425 .e.n.) n "Istorii") sau Zamolxis (dup Strabon (63 .e.n.-19 e.n.) n "Geografia") pare a se regsi sub aceast denumire de-a lungul secolelor n formele de manifestare spiritual la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunrene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al crui nume l-au mprumutat. Herodot, printele istoriei, l plaseaz pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune peren, adaug: "...mi se pare, ns, c el a trit cu multi ani nainte de Pitagora" (Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru c el, prin nvtturile pe care le propovduia, a adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de ntelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie", adic de a conduce, a sftui. n baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui uman- c "fiind doar un muritor, a fost rob, n Samos, robul lui Pitagora", se pot formula cteva idei: - Cunoscnd c Pitagora (cca 580 - 500 .e.n.) a fcut cltorii de studii n Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare c l-ar fi ntlnit pe acel epopt n zalmoxianism n cltoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul n zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, s se fi apropiat ca dascl-nvtcel si nu neaprat ca stpn-sclav. Trebuie subliniat c si la epoptii n zalmoxianism cltoriile de studii erau relativ curente, dac se au n vedere cele scrise de Lucian de Samosata n "Scitul sau oaspetele", unde este vorba de Toxaris figur legendar- care a vizitat Atena n vremea lui Solon (sec VII .e.n.), cu mult naintea lui Anacharsis. - Initierea va fi durat pn la anul 531 .e.n., cnd Pitagora emigreaz n Italia meridional, la Crotona, unde fundeaz o comunitate religioas si politic, datorit creia cetatea obtine suprematia n regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul n zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, s se fi mbogtit"(cf. Herodot. IV.95), ca dup aceea "...s se ntoarc n patria lui, unde a cldit o cas pentru adunarea brbatilor, n care i punea s benchetuiasc pe fruntasii trii, nvtndu-i..." (Herodot) Ceea ce pare o certitudine n relatia celor doi, este faptul c getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice nvtate n Egipt si la Samos, la care se adaug initierea fcut de Pitagora n matematic si filozofie. Herodot subliniaz: "Zalmoxis avuse legturi cu grecii si cu Pitagora, un nsemnat gnditor al acestora...". Pitagora i-a transmis getului - ca o premier pentru lumea sa - realitatea c matematica este o stiint demonstrativ, iar numerele, principiul, rdcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numrului 10, care aprea sub forma unui triunghi, cu laturile alctuite din patru unitti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora i va fi transmis c numrul avea un rol esential, el constituind partea rational a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a pstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI .e.n. n structura spiritual a geto-dacilor nord-dunreni, ca form de gndire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profund religiozitate. Trebuie mentionat c n acea perioad istoric, cnd noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburtor, n ntreaga lume antic se ntmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanittii: - La Babilon, n timpul lui Nabucodonosor, se construia (ntre 605-526 .e.n.) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", n mod cert si cu rol de observator astronomic. - Tria si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 .e.n.), ntemeietorul daoismului. - Tria si crea Zarathustra (599-522 .e.n.), filozof si ntemeietor al religiei iraniene. - Tria Sakya-muni, adic Gauthama Buddha (555-486 .e.n.), ntemeietorul budismului. - Tria filozoful si moralistul Kon -Fu -Tz (551 - 479 .e.n.), intemeietorul confucianismului. - Se scriau cele mai vechi prti ale Bibliei, parte redactate n sec. VI .e.n. - n Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusc, "Lupoaica", devenit simbolul cettii Eterne O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "ntr-adevr, se povesteste la arieni c Zarathustra a fcut s se cread c o zeitate bun i-a dat legile ntocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el c a intrat n legturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea creia i spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dup ntoarcerea acas, ZAMOLXE avea s construiasc amintita "cas" n care-i aduna pe puternicii trii, punndu-i s "benchetuiasc", cert fiind vorba de mese rituale, nvtndu-i c sunt nemuritori. Aceast "cas" trebuie s se fi aflat ntr-o zon accesibil si frecventat. Herodot specific, legat de casa n care marele preot fcea cunoscute nvtturile sale n "adunarea brbatilor", c era o constructie cu caracter public si aminteste c noul Zamolxis a poruncit s i se construiasc apoi si o locuint subpmntean, de uz personal, n care avea s triasc timp de trei ani, fcnd prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dup care s-a retras, "petrecndu-si viata ntr-o pester..." ntre perioada de locuire n acel centru unde era "casa brbatilor" si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constat c a existat o perioad de locuire de trei ani ntr-o locuint subpmntean, care a nsemnat prorociri pe baz de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia c acea locuint ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva ntr-o zon favorabil observrii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi dect un munte, devenit o zon sacr. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor n legtur cu "zona sacr" sau "muntele sacru", n mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Climani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). mpotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului - muntele sfnt - s-au ridicat obiectii legate de faptul c muntele n cauz trebuia s fie, neaprat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. n legtur cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit c majoritatea istoricilor, urmnd pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea c muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grdistei), din Muntii Orstiei, cu complexul su de sanctuare. Istorici de seam ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite c Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, n principal, pe existenta unei pesteri situat aproape de vrf, adus n atentie de naturalistul Alexandru Borza n anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, att pentru munte, ct si pentru apa care curge n preajma lui (amintit de Strabon). Conform vechilor traditii, o nsusire a muntelui sacru trebuia s fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu ntr-o banal ceat, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai nalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dac vii din Retezat spre apus si e senin si soarele strluceste n sens avantajos, Gugu poate fi nvluit n ceat, sau cine stie cum si n ce,

fiindc pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strveziu. Nu se ntmpl totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach - "Muntele ascuns al lui Zamolxis", Romnia pitoreasc nr.7/1972). nainte de a da o explicatie acceptului de egalitate ntre "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat c este vorba de un fenomen optic de total refractie a luminii, care se produce n anumite conditii meteo. El se datoreaz straturilor de aer, cu densitti diferite, care se "pliaz" pe versantii estici ai muntilor din zon, n conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebit complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a dou cldri glaciare n imediata apropiere a vrfului Gugu si a vrfului Cracul Pesterii, care modific densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozittii (ceat, nori) de pe versantul estic al celor dou vrfuri sub forma unui condens n albia prului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determin precipitatii, care alimenteaz prul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rsritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate confer locului o trstur de "sacralitate", dar mai ales versantului estic i ofer conditii ce permit observarea cerului. Conexnd cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legat de faptul c Zamolxis "ntemeiat pe semne ceresti, fcea prorociri..", se pot avansa urmtoarele: - n perioada n care Zamolxis "i nvta pe fruntasii trii", n sec VI .e.n., n zona paralelei 45, clima Europei se rcise considerabil (dovad studiile de climatologie istoric, pe baza miscrilor ghetarului Fernau), rezultnd si o nebulozitate accentuat si de lung durat, ceea ce ridica probleme n privinta amplasrii unui observator astronomic. - Zamolxis a cutat un loc, de unde, n ciuda conditiilor neprielnice, s poat observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gsit, era "o locuint subpmntean", n fapt o crevas natural n apropierea vrfului muntelui, care a fost modificat, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul ntr-o anumit dechidere unghiular. -Dup ce lucrarea a fost terminat, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, cobornd n locuinta lui de sub pmnt. A trit acolo trei ani. Tracii doreau mult s-l aib, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aprut si astfel Zamolxis fcu vrednice de crezare nvtturile lui..." (Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a lsat s se cread c este mort, ca apoi s apar iar n comunitate, se pare c Zamolxis nu a urmrit o "renviere" care s ntreasc nvtturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolrii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebit important. Locuinta subpmntean, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmrirea astrelor si ziua, pentru c, desi fntnarii se feresc s o spun, se stie c din fundul fntnilor adnci se poate vedea si ziua licrirea stelelor, datorit reflexiei razelor de lumin sub un anumit unghi de incident n mediul dat. n plus, dac lumina soarelui n-ar "estompa" n timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum n 24 de ore constelatiile zodiacului se perind una dup alta, la o or si jumtate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" natural, datorit orografiei locului, ar fi putut s fi fost incinta sacr, unde, dup reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta si fcea cunoscute nvtturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoc, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia c geto-dacii, n timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor dousprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu ct globul de foc al Soarelui ntrece msura globului pmntesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec n drumul lor cel repede de la rsrit la apus, spre a se apropia sau deprta de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grbesc s ating regiunea oriental si sunt duse napoi n regiunea occidental". Este ceva, nu? Amplasarea observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima dat de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. n situatia dat, n perioada solstitiului de iarn se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaz deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de var permitea observarea culminatiei Constelatiei Sgettorului, tot deasupra orizontului sudic, ea avnd orbita cea mai joas dintre toate constelatiile zodiacului. ntre orbitele celor dou constelatii, se nscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vrful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" si primeste astfel nc o legitimitate. Trebuie subliniat c la o ncercare, astzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aprea probleme majore, datorit procesiei echinoctiilor n timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, n care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat n sens retrograd cu cca. 28 de grade fat de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevas amenajat n Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, ltime 2 m, nltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordic si 22 42' 44'' longitudine estic, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putnd fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gsesc si astzi stnele, care acum dou milenii si jumtate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vrfului Gugu - Cracul Pesterii - este alctuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si prvlite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toat inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaz o munc titanic de amenajare, intrarea amintind de o poart megalitic. realizarea constructiei subpmntene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea dect o motivatie - o credint intens, capabil s mobilizeze energii spirituale si materiale la un nalt nivel.. n afar de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia s mai contin si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vrfuri, posibile elemente de triangulatie pentru msurtori ceresti.

MISCAREA ISIHASTA SI LEGATURILE EI CU ROMANII

extras

Am vazut cum a luat nastere miscarea isihasta in sanul Bisericii Ortodoxe ca un curent de reinnoire spirituala care nu are egal in lumea occidentala "desi spiritualitatea ortodoxa nu este opusa intotdeauna celei occidentale dar apare bine diferentiata si de multe ori sunt complementare"1. Aceasta miscare care are ca obiect rugaciunea neintrerupta, pomenirea numelui lui Iisus cu mintea coborata in inima dupa ce a fost spalata de lacrimile pocaintei si supusa cu credinta, caldura si dragoste a patruns si la noi la romanii de-a lungul veacurilor, cunoscut fiind ca romanul a fost un mare iubitor de liniste, de pace interioara. Este demn de subliniat ca miscarea isihasta pe aceste meleaguri nu a fost adusa de nimeni, ea existand sub o anumita forma din timpuri stravechi. Chiar inainte de a fi crestini stramosii nostri erau mari iubitori de liniste. Odata cu increstinarea, linistea a fost cautata tot mai mult, atat cea interna pentru a fi fortificata in propria fiinta cat si cea externa, fortificare ce se impunea si datorita pozitiei geografice a tarii care seamana cu o "adevarata catedrala naturala dupa cum afirma parintele ieromonah Ionichie Balan in cartea sa "Vetre de sihastrie romaneasca". Deci trebuie sa remarcam ca isihia, noua romanilor nu ne-a venit de undeva de afara, nu ne-a adus-o nimeni, ci dimpotriva noi am dat pilda, la noi au venit de-a lungul veacurilor patriarhi din cele patru centre ale Rasaritului ortodox, de aici ei au plecat cu idei in cautarea linistii adevarate, aceea a trairii dupa si prin Evanghelia lui Hristos.

Mai degraba aici pe pamant s-a pastrat linistea adevarata a Rasaritului ortodox. Locuitorii acestui pamant nu si-au uitat niciodata menirea ce o au pe acest pamant dar in acelasi timp nu au fost niste rigizi, adica de a nu primi ceva din afara. Dimpotriva am primit cu placere ceea ce ni s-a potrivit, ceea ce ne-a fost de folos pentru linistea adevarata care duce la mantuire, idei pe care le-am prelucrat cum ne-a convenit pentru ca n-am fost niste marionete ca sa executam ceea ce au poruncit altii. De-a lungul timpului romanul a sacrificat ordinea impusa, farmecul creat artificial, impropriu sufletului sau, de dragul linistii si bucuriei interioare, a trairii sale cat mai mult in mijlocul naturii. Din aceasta liniste divina, din aceasta armonie si frumusete nepieritoare au iesit comorile si capodoperele sacre ale neamului nostru incepand de la marii nostri sfinti, continuand apoi cu domnitorii nostri vrednici si intelepti si terminand cu frumoasele noastre colinde si balada "Miorita"3. Toate acestea sunt rod al linistii si pacii sufletului romanesc. La poporul roman se mai constata inca un fapt important si anume existenta dintru inceputuri a asa-numitelor sihastrii satesti, chiar din primele secole ale increstinarii sale. Aici erau mici fratii intemeiate pe traditia apostolica a primilor crestini si care isi duceau activitatea duhovniceasca pe langa bisericile satelor respective. Batranii si vaduvele mai evlavioase renuntau de bunavoie la cele pamantesti punandu-se intru totul slujba lui Hristos si a Bisericii sub povatuirea preotului respectiv, obicei practicat de la inceput in toate tarile din bazinul mediteranean. Ei nu depuneau juramantul calugaresc dupa cum nici calugarii nu faceau aceasta din primele veacuri4. Aceste mici "fratii" ajutau pe preot in apararea ortodoxiei. Alti crestini nu se multumeau cu atat si singuri construiau mici locuinte din lemn se separau de lume, retagandu-se in mijlocul naturii, astfel luand nastere sihastriile satesti. Langa chiliile lor luau nastere de indata noi case si astfel lua fiinta un nou sat pe diferite vai, munti sau dealuri, iar adevaratii sihastri trebuiau sa migreze. Se poate afirma ca sihastri nu au avut niciodata liniste si nici un loc stabil si o asezare statornica5. Ei erau cei dintai deschizatori de drumuri pentru viata duhovniceasca fiind adevarati parinti ai viitoarelor noastre manastiri, duhovnici pentru marii dregatori si domni6. O caracteristica a sihastriilor romanesti este trairea in mici comunitati in asceza si nevointa individuala dupa ravna si puterea fiecaruia, trasaturi firesti si specifice sufletului de roman. Ei nu acceptau inregimentarea de obsti mari cu mancarea si munca in comun. Sufletul lor prea solitar era prea mult legat de liniste, de libertatea interioara7. Calugarii romani s-au impotrivit obstii chiar si la Muntele Athos si nesuportand asprimea vietii de obste au cerut infiintarea vietii idioritmice, cu care erau obisnuiti in tara. In Moldova procesul de trecere de la idioritmie la viata de obste a fost mult mai tacit, mai lent, iar in Tara Romaneasca au patruns si elemente de influenta slava si greaca. In Transilvania datorita conditiilor vitrege, trecerea de la sihastrie la manastire cu viata de obste organizata a fost mai lenta. In sec. XV in Moldova trebuie mentionate doua puternice centre idioritmice: 1. Vatra sihastreasca de la Putna, Voronet, Rarau unde activau isihasti ca Sf. Levrentie de la Radauti, Sf. Daniil Sihastrul cu ucenicii lor, si 2. Vatra sihastreasca din tinutul Neamtului, de fapt cea mai mare de la noi din tara. Acum ia fiinta in muntii Neamtului sihastria lui Agapie, sihastria lui Iosif de la Bisericani, sihastria Ceahlaului, sihastria lui Silvestru si multe altele. In Tara Romaneasca codrii Vlasiei reprezinta terenul prielnic al aparitiei sutelor de sihastrii. In Transilvania cel mai important centru isihast il constituie manastirea Ramet din Muntii Apuseni8. Spiritualitatea isihasta a venit la noi fara indoiala si prin legaturile stranse ce le avea Tara Romaneasca cu manastirea Cutlumus al carei staret Hariton a primit ajutoare de la domnul Tarii Romanesti Vladislav I pentru reparatii si desigur odata cu aceste ajutoare au sosit si multi calugari. Multi dintre acestia insa, nu au putut vietui aici datorita randuielilor din manastire. Acest fapt se petrecea in perioada in care isihasmul este in floare. Sa nu uitam ca la interventia domnitorului Nicolae Basarab al Tarii Romanesti, patriarhii Calist si Filotei, vestiti isihasti, vor trimite ca titular al Mitropoliei Ungrovlahiei pe Iachint de Vicina, la 1359. De asemenea la 1372 domnitorul Vladislav I va aduce pe insusi staretul Hariton pe care-l va aseza ca mitropolit la Curtea de Arges9. Un nou impuls vietii monahale, dar care aduce cu el si ideile curentului isihast se face odata cu sosirea calugarului Nicodim de la Muntele Athos care este intemeietorul vietii de obste la noi. In sec. XV-XVI domnitorii, marii dregatori cautau tot mai mult marile centre isihaste pentru infiintarea de noi centre manastiresti. Desi multe centre isihaste se prefac in manastiri numarul lor nu scade ci dimpotriva se mareste. Acesti iubitori de liniste desi pot face parte din manastire, se puteau retrage in timpul anului dar mai ales in posturi, in chilii special amenajate in jurul manastirilor nevoindu-se aici cu postul si cu rugaciunea. Aceste chilii, adevarate locuri de retragere erau inchinate manastirilor de care apartineau vietuitorii lor. De asemenea multi din cautatorii linistii vor infiinta noi centre de sihastrie prin cele mai pustii locuri subcarpatice in sec. V-XVII. Astfel pentru ucenicii Sf. Daniel Sihastrul se infiinteaza noi centre sihastresti in nordul Moldovei, acestea ajungand mari centre isihaste. Mentionam pe Sisoe, intemeietorul sihastriei Radauti, cuviosul Onofrie, sihastria lui Onofrie, cuviosii Nil si Pahomie au intemeiat sihastria Muntele Suha, pe varful muntelui Ceahlaul, sihastria lui Zosima, sihastria lui Ioan si multe altele. In Tara Romaneasca se constata pentru secolul XVI un avant inca si mai mare pentru intemeierea de noi manastiri si sihastrii. In Transilvania in sec. XVI viata sihastreasca din Muntii Apuseni ajunge acum la o mare inflorire prin cuviosul egumen Ghelasie de la Ramet si cuviosul Ioan Sihastrul din manastirea Prislop. Cu toate acestea in sec. XVIII monahismul romanesc cunoaste un declin duhovnicesc datorita numarului mare de manastiri inchinate peste hotare. Majoritatea calugarilor din manastiri se retrageau acum spre sihastrii. Impreuna cu ucenicii lor formau noi sihastrii. Slabirea generala a manastirilor s-a facut prin retragerea multor calugari spre sihastrie. Acesta era drumul unei iminente caderi din viata duhovniceasca a manastirilor10. O lovitura puternica au suferit sihastriile romanesti in anul 1864 dupa actul de secularizare, cand sunt desfiintate si lasate in paragina sau transferate in biserici de sat. astfel peste patru sute de sihastrii si schituri au fost transformate in biserici de enorie. Cel mai mult au avut de suferit cele aflate in zona de campie, reusind in schimb sa fie salvate cele din zona de deal si de munte. Spre sfarsitul sec. XIX isi reiau activitatea cateva sihastrii. Cea mai mare vatra sihastreasca de la noi se afla in zona Neamtului la manastirile Agapia, Secu, Sihastria, Sihla unde in sec. XIX se aflau peste 100 de sihastrii. In prima jumatate a secolului XX viata de sihastrie propriu-zisa se mentine doar in cateva sihastii mai importante ca: Sihastria Ucrainei, a Neamtului, Agapia Veche, Sihastru, Poiana Marului, Frasinei,

Pestera. Pe langa aceste sihastrii organizate mai existau peste 200 de sihastrii solitare. In 1950 Biserica Ortodoxa Romana numara aproximativ 150 de manastiri, schituri si shiastrii in toate zonele tarii, dintre care cele mai numeroase in Moldova si Muntenia11. La inceputul secolului XX s-a ivit unul dintre cei mai desavarsiti sihastri, pustnicul Ioan. Apoi este de mentionat schimonahul Gherasim, iar in regiunea Ialomicioarei s-a gasit un alt sihastru mutat la Domnul al carui nume nu e mentionat. De-a lungul veacurilor monahismul romanesc a avut legaturi cu cel bizantin. Influenta monahismului bizantin la noi a culminat cu venirea lui Nicodim de la Tismana care a venit de la Athos si a adus cu el modul de organizare de aici. Legaturile cu Muntele Athos incepute in sec. IX-X se vor intensifica in sec. XIV-XV. Cu timpul legaturile dintre Biserica noastra si alte Biserici Ortodoxe si mai ales legaturile cu renumitele centre monahale de la Muntele Athos si Muntele Sinai au dus la o organizare a vietii monahale romanesti, iar viata isihasta a patruns si in manastire.

VIATA ISIHASTA LA ROMANI IN SECOLELE XIV-XVI

Vom reda in continuare viata si activitatea a doi renumiti isihasti romani, unul traitor dintru inceputurile vietii sale pe aceste meleaguri ale linistii naturale, l-am numit aici pe Sf. Daniil Sihastrul, iar celalalt Sf. Nicodim de la Tismana, organizator al vietii manastiresti, dupa regulile Sf. Munte la noi. Sf. Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinti pe care I-a odraslit pamantul Moldovei, mare dascal al pustiei si povatuitor al calugarilor. Pasind in viata monahala de la varsta de 16 ani se va retrage in viata de sihastrie si va petrece mult timp langa manastirea Putna. De aici va pleca langa Voronet, petrecand sub stanca Soimului multi ani. Aici era cercetat de popor si de calugari. Cand domnitorul Stefan cel Mare al Moldovei va ridica manastirea Voronet, cuviosul Daniil va fi primul ei staret si tot aici isi va afla sfarsitul. Daniil a avut o mare ravna pentru viata calugareasca, marile lui iubiri fiind linistea, postul si rugaciunea. Zilnic nu gusta nimic pana la asfintiul soarelui. Astfel nevoindu-se a devenit vas ales al Duhului Sfant. Ziua si noaptea priveghea in rugaciune si cugeta la cele dumnezeiesti, postind si cautand linistea interioara. Primea la el pe cei ce veneau pentru vindecarea de boli, pentru cuvant de folosinta si in general pentru tot omul nevoitor. A fost chiar sfetnicul domnitorului Stefan cel Mare caruia I-a dat pretioase sfaturi in clipele grele ale luptelor cu turcii, dandu-i posibilitatea de a-si aduna gandurile intr-un singur gand, acela catre Dumnezeu si astfel sa continue lupta contra turcilor. Dupa terminarea unei lupte in care domnitorul iesea biruitor, Sf. Daniil il indemna sa ridice o biserica. Astfel s-a intamplat dupa infrangerea de la Podul Inalt cand domnitorul Stefan cel Mare a ridicat biserica cu hramul Sf. Gheorghe de la Varatec, cu nadejdea ca Sf. Gheorghe il va ajuta contra turcilor si lucrul n-a fost in zadar12. Fiind un exemplu demn de urmat, numerosi calugari iubitori de liniste din chinovii se retrageau in pustiu cu binecuvantarea Sf. Daniil si deveneau sihastri, lucratori sporiti in rugaciunea lui Iisus. Astfel el avea prin manastiri si sate mii de fii duhovnicesti, iar prin munti si prin codri avea sute de ucenici si sihastri, care se nevoiau in placerea de Dumnezeu, dupa sfatul sau13. Intr-un fel Sf. Daniil Sihastrul a creat in Moldova o mare miscare isihasta, aproape fara egal, specific romaneasca, fara influente din afara, inaintand astfel pentru multa vreme viata duhovniceasca in manastiri si schituri si ridicand o generatie de sihastri, adevarati rugatori ai rugaciunii lui Iisus. A murit in 1496 14. De neam macedo-roman, Sf. Nicodim de la Tismana a venit in Tara Romaneasca pe la anul 1364 si a intemeiat cu ajutorul domnitorilor romani manastirile Vodita si Tismana, iar in Tara Hategului, manastirea Prislop. De asemenea a mai intemeiat doua mici asezari monahale in sudul Dunarii. Sf. Nicodim a fost un traitor al vietii de obste dar si al vietii de pustiu unde a reusit sa se curete de patimi si unde deprinde lucrarea cea dumnezeiasca a sfintei rugaciuni, invednicindu-se totodata de darul vederii mai inainte si al facerii de minuni. Desi a intemeiat mai multe centre monahale pe care le-a organizat dupa regulile Sf. Munte si a intemeiat cateva schituri, a indemnat pe ucenicii sai sa se indeletniceasca cu practicarea rugaciunii lui Iisus. Centrul cel mai important reorganizat de el il constituie manastirea Tismana. Nicodim a fost un mare reprezentant al miscarii isihaste organizate la Muntele Athos, pe pamantul Tarilor Romane. El reprezinta pentru istoria monahismului de la noi un important moment de spiritualitate 15. Ucenicii lui Nicodim au inscris o etapa noua in istoria monahismului romanesc contribuind la statornicia unor reguli noi de organizare si manifestare manastireasca. Caracteristica principala a lui Nicodim a fost taria lui de caracter si vrednicia lui calugareasca desi nu a avut opere de mare importanta doctinara16.

VIATA ISIHASTA LA ROMANI IN SECOLELE XV-XVIII

Si in aceasta perioada au activat multi isihasti. Amintim astfel in sihastria Putna pe Spiridon, monahul Paladie si Eustatie, iar in tinutul Neamtului amintim pe Chiriac Sihastrul. Tot in Moldova pentru ideile lor innoitoare in ale isihiei amintim pe mitropolitii Gheorghe I si Teoctist II, apoi pe Serghei Sihastrul, Pahomie, Zosima, Moise, Pahos Spiridon, Iov-Pustnicul, Isaia, Rafael de la Agapia, Partenie, Chiriac, Ioan de la Bisericani si nu in ultimul rand pe mitropolitul Dosoftei (1624-1693), bland si smerit mult doritor de Dumnezeu si cu multa intelepciune si ravna dumnezeiasca. A adunat invatatura duhovniceasca de la multi sporiti in viata duhovniceasca, sporind apoi in dragoste incat s-a invrednicit a fi parinte duhovnicesc si incepator al obstii de la Probota 17. Pe langa viata duhovniceasca pentru care era foarte apreciat mitropolitul Dosoftei a fost si un mare carturar al vremurilor sale. De asemenea vom mai aminti pe mitropolitul Atanasie Crimca, pe Ioanichie Schimonahul, Meletie, Epifanie, pe mitropolitul Varlaam, mitropolitul Antim Ivireanul si mai ales pe marele traitor in duhul sihastriei parintele Vasile de la Poiana Marului, mort in 1766.

Cuviosul schimonah Vasile a fost parintele duhovnicesc al staretului Paisie si unul din cei mai vestiti dascali si lucratori ai rugaciunii lui Iisus"18. A fost hirotonit, iar in vara anului 1715 ajunge egumen al manastirii Dalhauti si vestit povatuitor de suflete incat numele lui se facuse cunoscut peste tot pana la Domnul Tarii Romanesti, Constantin Mavrocordat19. Timp de 20 de ani cat a fost staret la Dalhauti, cuviosul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari si sihastri pe care-i deprinde in ascultare, smerenie, tacere si lucrarea cea de taina a rugaciunii lui Iisus. Astfel staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala duhovniceasca, de traire isihasta20. Prin anii 1730-1733, staretul Vasile reinnoieste schitul Poiana Marului si se muta aici cu 12 ucenici. Ca staret la Poiana Marului, egumenul Vasile conduce duhovniceste toate schiturile din muntii Buzaului pe care le cerceteaza regulat fie personal, fie prin scrisori. Chemat la Bucuresti pentru a primi ajutor sa ridice schitul pentru ca "gasise loc potrivit pentru o viata mai pustniceasca"21 in prezenta patriarhului de Ierusalim si Alexandria i se da acest ajutor de catre domnitorul Constantin Mavrocordat. Ucenicul sau, Paisie marturiseste ca acestia l-au intrebat despre viata lui si despre credinta sfanta si gasindu-l fara pata si neclintit intru credinta pravoslavnica"22, si vazand ca de la sine nimic nu vorbeste "numai vazand pe dansul numai dupa puterea Sfintei Scripturi, urmand intru toate invataturile sfinte bisericesti si dupa ele ascultate de preasfintii patriarhi intru nimic nu au aflat intru dansul prihana si foarte s-au bucurat Prea Sfintii Patriarhi si l-au blagoslovit pe dansul si l-au marturisit pentru dansul inaintea tot norodului ca nimenea pentru invatatura lui sa nu se indoiasca"23. In 1750 va calatori la Muntele Athos unde va hirotoni pe ucenicul sau Paisie "invatandu-l si descoperindu-I lui din Sfanta Scriptura despre cele trei randuieli monahicesti"24. A murit la 14 iunie 1767. Viata duhovniceasca dusa la schit a obligat pe multi sa faca danii schitului si "acest schit sa nu fie supus si nici sa nu se strice ci numai de stricarea vremii"25. Cei ce au ucenicit la aceasta scoala de la Poiana Marului au trait in duhul inspirat de staretul lor, adica in rugaciuni repetate, post si ascultare. In duhul rugaciunii lui Iisus au trait si altii ca de pilda mitropolitul Iacob Putneanul, Sofroaie, Rafail Caligraful, arhimandritul Vartolomeu Mazareanu, dar cel care reinnoieste curentul duhovnicesc la noi este cuviosul Paisie Velicicovschi. El este unul din cei mai mari stareti pe care I-a avut monahismul romanesc veodata. S-a nascut la 21 decembrie 1722 la Paltana din parinti foarte evlaviosi. La 17 ani neimpacat cu cele lumesti va lua drumul manastirii in cautarea unui duhovnic bun. Negasind odihna sufleteasca in manastirile din Ucraina, indemnat de Duhul Sfant trece in Moldova si se aseaza la schitul Traisteni-Ramnicu Sarat, iar de aici se muta la schitul Carnu pe apa Buzaului. In vara anului 1746 pleaca la Muntele Athos si traieste un timp in singuratate in preajma manastirii Pantocrator. In anul 1750, staretul Vasile il calugareste pe pustnicul Platon, dandu-I numele de Paisie. Din acest an smeritul Paisie incepe sa primeasca ucenici, I se da schitul Sf. Ilie, petrecand la Athos in total de 16 ani. In vara anului 1763 staretul Paisie vine in Moldova impreuna cu cei 64 de ucenici ai sai si ia in primire manastirea Dragomirna. Aici va petrece 12 ani si formeaza o obste de 350 de calugari. In toamna anului 1775 vine la manastirea Secu insotit de 200 de calugari, apoi in vara anului 1779 se stramuta pentru ultima data la manastirea Neamt, marea Lavra a Moldovei. Aici face numeroase traduceri din operele Sfintilor Parinti, organizeaza obstea dupa randuiala Sfantului Munte, formeaza un sobor de aproape o mie de calugari, deprinde pe toti ucenicii sa practice rugaciunea lui Iisus si intretine relatii duhovnicesti cu multe manastiri, stareti, duhovnici, pustnici, episcopi si dregatori. La 15 noiembrie 1794 marele staret al manastirii Neamt se muta la odihna cea vesnica in varsta de 78 de ani fiind inmormantat in gropnita manastirii27. Pentru tara noastra el a insemnat mai mult decat generatii intregi de vladici. A luminat ca o faclie puternica in veacul al XVIII-lea si departe chiar peste hotare, iar scoala lui ca si pravila pe care a asezat-o la Dragomirna, Secu si Lavra Neamtului a dat un indemn nou, puternic de propasire bogata, culturala si de pietate si a produs asa-numita "directie pasiana"28. Mari ierarhi din veacul urmator ca: Iacob Chesarie, Veniamin Grigorie sau Iosif Nanitescu s-au format la scoala lui Paisie. De asemenea sub el s-au pregatit numerosi egumeni. Conceptia staretului Paisie era ca viata de obste si ascultare au fost binecuvantate de Dumnezeu. Viata de obste in numele lui Hristos ii urneste pe oameni cu asa de mare dragoste incat ei devin un trup, avand un singur cap pe Iisus Hristos. Viata de obste si ascultarea nu au ramas simple idei ci au fost traduse in practica astfel ca in toate manastirile s-au pus bazele randuielilor de obste. In Tara Romaneasca curentul a fost sprijinit de ierarhi. Aici curentul paisian a lasat urme in randul cuviosilor. Ucenicii care s-au format la scoala lui sunt: mitropolitul Grigorie Dascalul, Calinic, Gheorghe Staretul, Macarie Tipograful si multi altii. Principiile fundamentale ale comunitatii paisiene erau munca manuala care duce la o aleasa gospodarire. Viata calugarilor dintr-un centru paisian nu se poate concepe decat in obsti adica impreuna vietuitoare, in ascultare desavarsita si in renuntarea completa la orice avere personala29. Lucrarea lui Paisie a facut inceputul unui curent duhovnicesc si carturaresc in manastirile noastre numit curentul paisian30. Datorita acestui curent Biserica Ortodoxa Romana a primit un puternic impuls de viata duhovniceasca si de cultura, de progres si libertate ce se deschidea la sfarsitul secolului XVIII si inceputul celui de al XIX-lea. Staretul Paisie a dat un nou imbold traducerilor romanesti, a reinviat dragostea de carte, de scris si de citit31. Atata timp cat a stat la Neamt a repus in functie atelierele de icoane si odoare ale manastirii, de vase liturgice si obiecte sfinte, fiind un mare cititor.

De asemenea cuviosul Paisie a fost nu numai un bun muzician dar si un pasionat pentru muzica 32. Avea un deosebit simt muzical cu o voce clara si grava, el fiind printre primii care a cerut transcrierea din psaltica in liniara realizand armonia pe trei sau patru voci. Cuviosul Paisie a contribuit si prin muzica la introducerea limbii romane in cult diminuand influenta greceasca si in acelasi timp incepand imbinarea recitalului liturgic slavon cu muzica autohtona romaneasca cu usoare accente folclorice. Este deosebit de important acest aspect pentru cultura veche romaneasca. Paisie a lasat o mostenire demna de luat in seama lasandu-ne in manuscris peste 300 lucrari intre care se detaseaza tiparirea in anul 1793 a "Filocaliei". Este unanim recunoscuta influenta cuviosului Paisie in monahismul ortodox romanesc dar si in Balacani. "Paisianismul" dainuieste si astazi in manastirile noastre, iar regulile sale sunt respectate cu strictete de adevaratii traitori din manastiri si schituri. Dupa cuvantul celui ce i-a fost duhovnic, Vasile de la Poiana Marului, Paisie era de acord ca cel ce traieste singur lucreaza numai pentru sine. Iar cel ce traieste in obste lucreaza numai pentru Domnul din iubire de Dumnezeu. De aceea se cuvine ca noi neputinciosii sa tinem calea imparateasca, petrecand mai multi ani la un loc. In felul acesta si ispitele le vom birui si de pacatul iubirii de sine ne vom izbavi33. Paisie este cel ce imbina isihasmul romanesc care are drept specific sihastria cu isihasmul din marile Lavre de la Muntele Athos. Unul din ucenicii sai care a dus cu el invatatura lui Paisie in Tara Romaneasca este staretul Gheorghe. Originar din partile Fagarasului va pleca de aici datorita impunerii de catre cotropitorii austrieci a trecerii la uniatie. Pleaca la Muntele Athos unde devine ucenic al staretului Paisie la schitul Sf. Ilie. Pleaca impreuna cu Paisie la manastirea Dragomirna si de aici la Secu. Se intoarce apoi din nou la Athos la acelasi schit. In anul 1781 revine in Moldova s-i revada staretul. Intre timp, mitropolit al Tarii Romanesti ajunge Grigorie Dascalul un alt ucenic al lui Paisie. Grigorie il va numi pe Gheorghe staret la manastirea Cernica, lasata de mult timp in paragina. Timp de patru ani organizeaza schituri si aduna 54 de ucenici. Se imbolnaveste si va lasa scris cum sa petreaca aici ucenicii sai. Dupa ce s-a insanatosit si ucenicii sai s-au inmultit foarte mult a fost nevoie ca mitropolitul Grigorie sa-I dea si manastirea Caldarusani. Staretul Gheorghe imparte obstea in doua la cele doua manastiri. Aseaza pravila zilnica care cuprinde: spovedanie deasa, ascultare si masa de obste dupa traditia Athosului si potrivit asezamantului sau. Va muri la 3 decembrie 1806 dupa ce a format multi ucenici destoinici.

VIATA ISIHASTA LA ROMANI IN SECOLUL XIX SI PANA IN ZILELE NOASTRE

Un alt mare ucenic al cuviosului Paisie este mitropolitul Grigorie Dascalul. Era prieten bun cu Gheorntie si el ucenic al staretului Paisie, la manastirea Neamt unde va gusta frumusetea vietii duhovnicesti. Alaturi de prietenul sau face traduceri din Sfintii Parinti din greceste in romaneste. Toata viata si-a petrecut-o in intelepciune, in post si rugaciune. Pentru el averea era reprezentata la locul cu carti si o rogojina pe care dormea. A participat la traducerea unor carti in limba romana cum sunt: Patericul, Octoihul, Cele 12 cuvinte, Vietile Sfintilor si de asemenea a purtat mare grija pentru infiintarea scolilor. In chilia in care a trait ucenicii sai nu au gasit nici o avere34. Un alt ierarh roman format in duh paisian a fost Veniamin Costache. Mare iubitor de carte si de liniste Veniamin a fost un bun carturar, a contribuit mult la infiintarea de noi scoli unde sa se pregateasca viitori slujitori ai altarelor. De asemenea s-a preocupat foarte mult de intarirea disciplinei in parohii. Fiind mare iubitor de carte s-a ingrijit de popor ca sa invete carte. A randuit in manastiri reguli noi si ca stareti pe cei mai desavarsiti duhovnici pe care ii avea in timpul sau. S-a ingrijit si de isihastii din jurul manastirilor. Unul din cei mai vestiti ierarhi pe care I-a avut Biserica noastra vreodata a fost Sf. Calinic de la Cernica. Inca de tanar se indeletnicea cu postul si rugaciunea si cu privegherea. Datorita postului aspru pe care il ducea ochii lui erau adanciti in fundul capului. Ales staret al manastirii Cernica inca inainte de a implini varsta de 30 ani Sf. Calinic era un duhovnic desavarsit, traitor in duhul paisian si in acelasi timp un mare traitor al isihasmului nostru romanesc in viata de obste. Bland si smerit cu inima, recomanda ucenicilor sai rugaciunea mintala pentru ca duhul lor sa nu fie cuprins de multimea gandurilor si sa se piarda printre ele. El inlocuieste indelunga vorbire cu rugaciunea lui Iisus. Inca din timpul cand traia savarsea minuni prin vindecarea celor care erau indraciti fiind inzestrat totodata cu darul vederii mai inainte. Si alti nevoitori aflati la loc de frunte in Biserica noastra trebuie amintiti: mitropolitul Andrei Saguna, Chesarie, Iosaf, Teofan, Melchisedec Stefanescu si altii. In secolul XIX un ierarh care se impune este mitropolitul Iosif Naniescu format si el la scoala lui Paisie. A fost un mare ierarh al Moldovei fiind numit si cel sfant si milostiv. Este considerat de asemenea cel mai stralucit vladica al Bisericii romanesti dupa Sf. Calinic Cernicanul. Era un om evlavios, mare iubitor de liniste indeletnicindu-se cu privegherea, postul si rugaciunea si punand un mare accent pe rugaciunea lui Iisus. Si monahii au fost mari iubitori de liniste precum Xenia, Suzana, Epraxia si Elisabeta. In a doua jumatate a secolului XX s-au remarcat alti entuziati purttori ai isihasmului. Printre acetia amintim pe Varvara Lascari la manastirea Bistrita care era preocupata de liniste, pe Eugenia Dumitru de la schitul Busi-Vrancea, pe Cosma Popa, Atanasie Pareline, traitor in pestera Ialomicioara, Silvestru Florescu la manastirea Frasinei, Sf. Ioan Iacob care a murit pe Valea Iordanului, Melania de la schitul romanesc Sf. Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, Anton Gaina de la manastirea Secu si multi altii. Si in zilele noastre, monahii romani cauta cat mai mult aplicarea in viata a rugaciunii lui Iisus pentru gasirea linistii interioare si astfel sa realizeze dezideratul acestei vieti pamantesti care ne este altul decat trairea in duhul invataturii Domnului nostru Iisus Hristos care asigura mantuirea sufletului.

Prof. Drd. Telea Marius, "Revista Teologica", revista oficiala a Mitropoliei Banatului, nr. 1/1995, pag. 81-91.

SFANTUL DANIIL SIHASTRUL DE LA VORONET

Unul din cei mai populari sfinti moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul, cunoscut si sub numele de Sfantul Daniil schimonahul sau Sfantul Daniil cel Nou, spre a-l deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de Daniil Stalpnicul. Amintirea lui sa transmis din neam in neam, din timpul vietii lui, din a doua jumatate a veacului al XV-lea, pana in zilele noastre. Una din traditiile pastrate in popor despre Daniil Sihastrul a fost fixata in scris mult mai tarziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), in lucrarea lui O sama de cuvinte. Alte traditii despre el se pastreaza si azi in satele si manastirile Bucovinei. Potrivit acestora, el s-a si nascut intr-o casa de tarani intr-un sat care apartinea de Episcopia din Radauti. Cunoscand mai multi calugari, s-a hotarat el insusi sa-si inchine viata lui Dumnezeu si astfel, tanarul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat in cinstita stepena a calugariei, la manastirea-catedrala din Radauti, primind, potrivit randuielilor monahale, numele de David. A trait in preajma acestul sfant lacas de inchinare, cu hramul Sfantul Nicolae, ctitoria lui Bogdan Voda Intemeietorul. Aici a invatat carte, a deprins pravila vietii calugaresti si a lucrat in gospodaria manastirii, alaturi de ceilalti vietuitori. Dorind o viata cu adevarat pustniceasca, departe de lume si de framantarile ei, tanarul monah paraseste targul si Episcopia de Radauti si se retrage la schitul Sfantul Lavrentie (Laurentiu), in hotarul satului Laura (inglobat acum in comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava), numit asa dupa lavra de calugari care fusesera odata in aceste locuri. A dus acum o viata si mai aspra, de post si rugaciune impreunate cu munca in gospodaria schitului. Aici a imbracat schima cea mare, adica ultima treapta a calugariei, primind un nume nou, cel de Daniil. Noul ieroschimonah Daniil s-a retras apoi intr-un loc tainuit, inspre munte, pe malul paraului Viteul, azi in satul Putna. Acolo a gasit o stanca, unde, dupa spusele traditiei, a daltuit cu multa osteneala un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii slujea drept chilie, dupa ostenelile zilei. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a raspandit curand, mai ales in satele din partile de nord ale Moldovei. Era cautat de multime de credinciosi, carora le citea rugaciuni pentru izbavirea de boli si suferinte. A auzit despre el si tanarul Stefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cel ucis la Reuseni, din porunca fratelui sau Petru Aron in octombrie 1451. Se spune ca tanarul Stefan, scapat atunci ca prin minune, sia gasit adapost tocmai in chilia sihastrului Daniil, care l-a intarit si incurajat, prin cuvinte parintesti de mangaiere. Si tot atunci, cuviosul Daniil ar fi prezis tanarului coplesit de durere si deznadejde, ca nu peste multa vreme va urca pe tronul tatalui sau Bogdan II si al bunicului sau Alexandru cel Bun. Si cuvantul sihastrului s-a implinit, in aprilie 1457, cand vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist la pomazuit spre domnie pe Stefan cel Mare, la locul ce sa chiama Direptatea, cum scria batranul cronicar Grigorie Ureche. Ajuns pe tronul Moldovei, Stefan Voda l-a cercetat pe sihastrul Daniil si in anii lui de domnie, atat in vremuri de pace, cat si in vremuri de cumpana pentru tara. Tot traditia spune ca el l-ar fi indemnat pe domn sa ridice manastirea Putna, in apropiere de chilia in care traia. Noua manastire a fost sfintita la 10 septembrie 1470 de mitropolitul tarii, Teoctist, de episcopul Tarasie de la Roman, inconjurati de un ales sobor de arhimandriti, ieromonahi si preoti de mir, 64 la numar. Mai tarziu, biserica manastirii a devenit gropnita lui Stefan cel Mare si a familiei sale. Tot traditia ne spune ca domnitorul si ierarhii tarii aveau de gand sa randuiasca in slujba de egumen pe Daniil, dar el n-a primit, ci a ramas pe mai departe la chilia lui, continuand sa fie cercetat de tot mai multi credinciosi. Intre timp, a murit mitropolitul Teoctist al Moldovei, al 18 noiembrie 1478. Si de data aceasta, domnul si boierii din Sfatul tarii s-au gandit sa ridice la aceasta inalta vrednicie tot pe sihastrul Daniil. Auzind de aceasta, el si-a parasit chilia si s-a indreptat spre locuri mai retrase, oprindu-se undeva pe apa raului Voronet (numit si Corbul), unde si-a facut o noua chilie sub stanca numita Soimul. Impovarat de ani, a inceput aici o noua perioada a vietii lui. Ca si la Radauti sau in chilia lui de la Viteul, el priveghea si se ruga fara incetare, povatuind pe toti aceia care se indreptau spre chilia lui de sihastru. A pregatit si aici ucenici in ale calugariei, intre care si pe Grigorie Rosca, viitor egumen la Probota, apoi mitropolit al Moldovei si nou ctitor la Voronet. Intre cei care se indreptau si acum spre chilia lui, spre a-i cere cuvant de invatatura si de mangaiere, s-a numarat din nou Stefan cel Mare. In vara anului 1476 a intrat in Moldova o puternica si pustiitoare armata turceasca, comandata de insusi sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In lupta de la Valea Alba-Razboieni, din tinutul Neamtului, din 26 iulie 1476, oastea lui Stefan cel Mare a fost infranta, iar domnul, cu putini osteni s-a retras in nordul tarii, din fata invadatorilor. In aceste imprejurari dramatice, domnitorul il cauta din nou pe Daniil si-i cere cuvant de incurajare, in acele ceasuri de restriste pentru tara Moldovei. Intalnirea lor este descrisa in cuvinte emotionante de cronicarul Ion Neculce, in lucrarea sa O sama de cuvinte, pe baza marturiilor culese de el insusi din traditia pastrata pe atunci in popor. Iata ce scria invatatul cronicar: Iara Stefan Voda, mergand de la Cetatea Niamtului in sus pre Moldova, au marsu pe la Voronet, unde traia un parinte sihastru pre nume Daniil. Si batand Stefan Voda in usa sihastrului sa-i descuie, au raspunsu sihastrul sa astepte Stefan Voda afara pana s-a istovi ruga. Si dupa ce s-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat in chilie pre Stefan Voda. Si s-au ispoveduit Stefan Voda la dansul. Si au intebat Stefan voda pre sihastru ce va mai face, ca nu poate sa sa mai bata cu turcii; inchin-va tara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis sa nu o inchine, ca razboiul iaste a lui. Numai, dupa ce va izbandi, sa faca o manastire acolo, in numele Sfantului Gheorghe, sa fie hramul bisericii. Decii au si purces Stefan Voda in sus pe la Cernauti si pre la Hotin si au stransu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Si au pruces in gios. Iar turcii, intalegand ca va sa vie Stefan Voda cu oaste in gios, au lasat si ei Cetatea Niamtului de a o mai bate si au inceput a fugi spre Dunare. Iar Stefan Voda au inceput a-i goni in urma si a-i bate, pana i-au trecut de Dunare. Si intorcandu-sa inapoi Stefan Voda, s-au apucat de au facut manastirea Voronetul. Si au pus hramul bisericii Sfantul Gheorghe. Asadar, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor, pentru a izbavi tara Moldovei. Si tot de la el a venit si indemnul de a zidi o manastire noua la Voronet, in apropierea chiliei sale. Noua ctitorie a lui Stefan cu hramul Sfantul Gheorghe purtatorul de biruinta, a fost ridicata in vara anului 1488, din 26 mai pana la 14 septembrie, dupa cum spune pisania, deci la 12 ani dupa luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii. Nu stim cand a trecut Daniile la cele vesnice. A fost ingropat in partea sudica a pronaosului bisericii de la Voronet. Pe mormantul sau a fost asezata o lespede de gresie, pe care se afla o inscriptie in limba slavona: Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimnicul Daniil, fara nici o lamurire cu privire la data mutarii sale la Domnul. Tot traditia spune ca, la inmormantarea lui ar fi luat parte si domnitorul Stefan cel Mare, care a randuit sa i se aseze pe mormant acea piatra funerara. In manastirea Putna se pastreaza pana azi un deget aratator, imbracat in ferecatura de argint si impodobit cu margaritare, din 1749, care, dupa traditie, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget ar fi aratat lui Stefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea manastirii Putna. Dupa adormirea sa intru Domnul, la mormantul lui au venit multi credinciosi spre a se ruga aici si a cere vindecarea de boli si neputinte. Inca din timpul vietii, poporul care ii cunostea viata si faptele minunate, l-a cinstit ca sfant, iar dupa moarte aceasta cinstire a sporit si mai mult, desi nu i s-a facut o canonizare oficiala din partea Bisericii. El apare cu acest nume in mai multe documente din veacul al XVI-lea. De pilda, la 21 martie 1551, mitropolitul Grigorie Rosca, ucenicul lui Daniil, facea o danie manastirii Voronet unde-i hramul

Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos si purtator de biruinta Gheorghe, unde se odihneste sfantul staret Daniil, danie intarita de Ilias Voda Rares. Printr-un act de la Alexandru Voda Lapusneanu, din 5 aprilie 1558, se intarea dania satului Dragoesti, facuta de un monah cu numele de Teodosie, manastirii Voronet, unde este hramul sfantului marelui mucenic Gheorghe si al sfantului staret Daniil. Acelasi Teodosie mai daruia Voronetului doua sate, dania lui fiind intarita de Petru Voda Schiopul, la 16 iulie 1575, cand se facea din nou amintire de moastele sfantului staret Daniil. In sfarsit, printr-un act de la Ieremia Voda Movila din 17 decembrie 1599, se intarea dania catorva sate de dincolo de Prut harazite manastirii Voronet, unde se odihnesc sfintele moastii a preacuviosului si purtatorului de Dumnezeu parintelui nostru Daniil cel Nou. notam aici ca prin cuvantul staret nu trebuie sa intelegem un egumen, ci un calugar incarcat de ani cu o viata imbunatatita, un bun povatuitor si indrumator al calugarilor si credinciosilor. De asemenea, numele acestui cuvios apare si intr-o insemnare din 1550, pe un manuscris slavon, daruit de un monah cu numele Ioan, manastirii Voronet, unde din frageda tinerete si din copilarie m-am fagaduit lui Dumnezeu, cu rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Daniil cel Nou si unde am primit mantuitorul si ingerescul cin. Mai tarziu, teologul ucrainean Zaharia Kopistenski, in cartea sa Palinodia, alcatuita in anii 1621-1622, amintea pe Daniil, sfantul factor de minuni, de la Voronet. Dupa sase decenii, mitropolitul Dosoftei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor (vol. II, Iasi, 1686, fila 152), il aseaza in fruntea unui sir de noua sfinti, notand ca a si vazut moastele sale si pe ale lui Rafail de la Agapia. Dupa cartea lui Dosoftei, numele celor noua sfinti moldoveni au mai fost trecute si in alte Vieti de sfinti care au aparut in romaneste. Mai multi invatati romani din veacul trecut si din vremea noastra noteaza, in lucrarile lor, unele din traditiile legate de viata lui Daniil, subliniind cu totii faptul ca traditia populara il socoteste ca sfant. Marele carturar Nicolae Iorga, de pilda, il numea sfantul romanesc din vremea lui Stefan Voda sau sfant taranesc tarziu pe care l-a dat Moldova noastra. Chipul Sfantului Daniil apare si in doua picturi din secolul al XVI-lea. In 1547 s-a terminat minunata pictura exterioara a bisericii lui Stefan cel Mare de la Voronet, prin purtarea de grija a mitropolitului Grigorie Rosca. Pe fatada de miazazi a pridvorului, langa usa de intrare, apar chipurile mitropolitului Grigorie si al lui Daniil Sihastrul. Acesta este zugravit ca un om batran cu barba lunga si alba si in vesminte de sihastru; in jurul capului, cu plete albe, apare aureola de sfant, precum si inscriptia Sfantul Daniil. In mana stanga are un toiag, iar in dreapta tine un sul de pergament, cu o inscriptie slavona: Veniti fratilor, de ma ascultati. Invata-va-voi frica Domnului, cine este omul. Un alt chip al sfantului apare intr-un Tetraevanghel, daruit de mitropolitul Grigorie Rosca manastirii Voronet. Sfantul este infatisat stand in picioare, cu o cruce in mana dreapta si un toiag in stanga; este imbracat in vesminte scumpe si bogate, avand barba si plete albe. Fata ii straluceste de bunatate si de evlavie, o fata spiritualizata de schimnic care a trait toata viata in post si rugaciune. In jurul capului apare aureola sfinteniei, precum si inscriptia Sfantului Daniil. Iata deci atatea marturii din care reiese ca acest cuvios Daniil de la Voronet s-a bucurat de aleasa cinstire din partea credinciosilor moldoveni inca din timpul vietii, iar dupa moarte l-au socotit ca "sfant. O hotarare sinodala de canonizare s-a luat abia la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit pe intreg cuprinsul Patriarhiei Romane in fiecare an la 18 decembrie. Sa-l cinstim si noi, cei de astazi si sa-i cantam: Viata ingereasca ai petrecut pe pamant, chip si pilda facandu-te ucenicilor tai. Prin rugaciuni, posturi indelungate si privegheri, te-ai invrednicit a te salaslui in pamantul celor blanzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihastrilor si lauda calugarilor (Condacul Sfantului, glas 3).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, "Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 72-76.