Harap Alb

Ion Creanga apartine epocii marilor clasici alaturi de Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale si este considerat cel mai mare povestitor al nostru. Ca autor de basme culte, pe care el le-a numit povesti, Creanga preia din modelul popular al acestei specii epice tema luptei dintre bine si rau, finalul fericit prin triumful binelui, interventia unor forte supranaturale, prin urmare fabulosul. De asemenea, intinderea naratiunii este medie, iar motivele literare sunt preluate in totalitate din basmul popular: imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, galeria personajelor pozitive (protagonistul, Sfanta Duminic, ajutoarele si donatorii), labirintul (padurea), antagonistul necesar pentru maturizarea tanarului, coborarea in fantana, calatoria initiatica, demascarea raufacatorului, obiecte magice (3 smicele de mar, apa vie, aripa de albina) si nunta (praznicul). Tot din modelul popular Creanga preia formula initiala, usor modificata: Amu cica era odata... care ne introduce intr-o lume ireala si ideala. Formulele mediane, mersera, mersera/ Zi de vara pana-n seara, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este, realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin interesul cititorului. Formula finala marcheaza iesirea cititorului din lumea povestii: Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda. Apartenenta la basmul cult este dovedita de originalitatea stilului crengist, care consta in umor, oralitate si realism al viziunii, trasaturi care confera povestii lui Harap Alb semnificatii moderne si o noua cheie de lectura a acestui bildungsroman despre maturizarea unui tanar. Subiectul romanului este organizat pe momente. In expozitiune este prezentat craiul care are 3 feciori. Intriga consta in scrisoarea (cartea) primita de la fratele sau, imparatul Verde, carea avea doar fete si care il roaga sa-l trimita pe cel mai vrednic dintre fii pentru a-i mosteni tronul. In desfasurarea actiunii, protagonistul isi incepe drumul intiatic. Din nefericire, este supus prin viclesug de catre Span, devine sluga acestuia si este numit Harap Alb (un oximoron obtinut din alaturarea a 2 termeni opusi: harap-negru si alb-de origine nobila). Spanul, uzurpandu-si identitatea, trece drept fiul craiului la Verde imparat, unde il supune pe Harap Alb la 3 probe: sa aduca salata din gradina ursului, capul cerbului cu nestematele si pe fata cea mica a imparatului Ros. El depaseste usor primele 2 probe, dar pentru a o indeplini pe a treia trebuie sa parcurga un drum lung, ajutat de cal. Pe drum accepta tovarasia 5 prieteni nazdravani, de la care spera sa fie ajutat in situatii grele: Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Intr-adevar, imparatul Rosu ii supune la alta serie de probe pentru depasirea carora Harap Alb apeleaza la ajutaorul tuturor prietenilor si donatorilor sai, numai astfel reusind in repetatele incercari la care este supus. Punctul culminant consta in invidia Spanului care ii taie capul lui Harap Alb pentru ca se indragostise fata imparatului de el. Deznodamantul este fericit tanarul este inviat de fata cu apa vie si cu smicele de mar, iar acum Harap Alb se dovedeste demn de preluarea tronului, iar praznicul nuntii este pantagruelic.
1

Toate aceste intamplari caracterizeaza indirect protagonistul pe care Creanga il creeaza dupa o schema culta, mai moderna, accentuandu-i trasaturi precum omenia, generozitatea, milostenia, toleranta, buna dispozitie si nu calitatile lui Fat-Frumos din basmul popular: vitejia, istetimea, curajul, frumusetea fizica. Dimpotriva, mezinul este la inceput, boboc in felul sau, naratorul insistand pe naivitatea lui, pe faptul ca e fricos si greseste, nesocotind sfaturile tatalui sau. Se ia dupa aparente, gandind urat despre batrana si despre cal; abia cand ii acepta pe cei 5 prieteni cu infatisarea grotesca, tanarul demonstreaza ca a inteles sa nu ii mai judece pe ceilalti dupa aparente, aceasta optiune a lui dovedind ca el este sigur ca ii vor fi de folos. Initierea lui presupune si dobandirea unei identitati si a unui nume: Harap Alb, chiar daca se afla intro situatie nefericita. Ascultarea de sfaturile calului probeaza aceeasi maturizare, tanarul invatand din orice situatie cum sa se descurce. Iubirea fetei si tronul sunt rasplata pentru binele savarsit. Astfel, personajul seamana mai mult cu un tanar din Humulesti care traveseaza experiente potrivnice sau cum ii spune Sf. Duminica vei crede celor asupriti si necajiti pentru ca stii acum ce e necazul. Trasaturile protagonistului fac din el un personaj mai aproape de viziunea realista, ceea ce probeaza o caracteristica a basmului cult in perspectiva lui Creanga, care localizeaza fantasticul in spatiul pe care in cunoaste cel mai bine satul natal. Astfel, craiul are pe langa palat toate uneltele unei gospodarii taranesti; craiul isi dojeneste feciorii fricosi ca un taran care descopera ca fiii lui umbla de frunza frasinelului; imparatul Ros cauta purici in asternut, iar cei 5 nazdravani se harjonesc precum personajele din Amintiri din copilarie. In afara de realismul viziunii, o alta caracteristica a stilului sau este umorul, indulgent, cu scopul de a crea o buna dispozitie, de a face haz de necaz prin: proverbe si zicatori: La placinte,/ Inainte,/ Si la razboi,/ Inapoi ironii: imparatul Ros este vestit pentru bunatateasi milostivirea lui neauzita; exprimarea mucalita: Sa traiasca 3 zile cu cea de alaltaieri; zeflemisirea: Tare mi-esti drag, te-as vr n sn, dar nu incapi de urechi; porecle caricaturale: Buzila (Gerila), Tapul Ros (imparatul Ros); diminutive cu valoare augumentativa: buzisoare, bauturica; portrete comice: Gerila avea niste buzoaie groase si dabalazate si cand sufla cu dansele, cea de deasupra se rasfrangea in sus peste scafarlia capului, iar cea de dedesubt...ii acoperea pantecele; cei 5 nazdravani sunt prezentati totusi prin raportarea la notiunea de om: o dihanie de om (Gerila), o namila de om (Flamanzila), o aratare de om (Setila), o schimonositura de om (Ochila), o pocitanie de om (Pasari-Lati-Lungila). Anormalitatea (grotescul) acestor personaje este romatica. Oralitatea este o trasatura particulara a stilului crengist si consta in faptul ca acest scriitor, care are o incontestabila eruditie de tip popular, se lasa influentat in exprimara scrisa de catre exprimarea vorbita, orala, care este mai putin ingrijita, mai putin controlata, mai libera, mai fireasca. De aceea, unii exegeti ai stilului sau insista pe senzatia ca atunci cand citesti un text al lui Creanga, parca il auzi povestind. Elementele de oralitate din basmul lui Creanga sunt: interjectii, multe zicale, naratorul chiar se adreseaza direct cititorului implicandu-l in cele narate si invitandu-l sa participe (dativul etic cat mi-ti-i de lung, credeti ca). Povestile lui Creanga nu sunt culese din folclor, sunt inspirate din temele si motivele populare, dar stilul este al unui scriitor cult, care nu copiaza limba populara, ci selecteaza ceea ce e artistic.
2