Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, judeul Prahova, astzi I. L. Caragiale, judeul Dmbovia, d.

9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist,pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic i ziarist romn, de origine greac. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg romn i unul dintre cei mai importani scriitori romni. A fost ales membru al Academiei Romnepost-mortem. Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de linga Ploiesti. Fratii tatalui sau Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui teatru romanesc si al unui repertoriu national. In familia lui Caragiale exista o temeinica traditie a dragostei si preocuparii pentru teatru. Viitorul dramaturg a urmat scoala primara la Ploiesti. Dupa absolvirea scolii primare, Ion Luca nu a mai putut urma decit 4 clase gimnaziale. Debutul literar Caragiale si l-a facut la virsta de 21 ani (1873), incepind sa colaboreze la revista umoristica Claponul si Calendarul claponului. La Ghimpele si Claponul, I.L.Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de scriitor satiric. In acesti ani l-a cunoscut pe M.Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe tinarul poet, despre care va scrie mai tirziu articole clocotind de indignare impotriva celor vinovati de nefericirea lui (Ironie, Doua note). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de redactie la ziarul conservator Timpul, unde mai lucra si Ioan Slavici. Dand o izbutita traducere in viersuri a unei piese franceze Roma invinsa de Parodi, Caragiale patrunde in cercul literar al Junimii. Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice a lui I.L.Caragiale. incepind din 1877 Caragiale publica cronici dramatice care dovedesc grija pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sint articolele tiparite in ziarul Romania literara, Cercetare critica asupra teatrului romanesc(1878). Critica lui Caragiale se indreapta impotriva moravurilor condamnabile ale oamenilor de teatru. El critica actorii ce nu-si luau in serios rolurile, directorii de scena care montau piesele fara sa respecte adevarul istoric. In noiembrie 1878 Caragiale citeste la Junimea prima sa opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes. La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui I.L.Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a teatrului romanesc, I.L.Caragiale scrie inca o comedie din viata micii burghezimi,

D-ale carnavalului (1885) si drama Napasta (1890). In 1881 paraseste gazeta Timpul. In 1885 este profesor la liceul particular sf.Gheorghe. In 1888 ajunge pentru o scurta vreme director al Teatrului National din Bucuresti. In 1892 publica un volumas de proza cuprizind nuvelele Pacat si O faclie de pasti. Aceste doua scrieri dovedesc marele sau talent de prozator. In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inmormintat la cimitirul Bellu. Lucrarea d-lui Caragiale este originala, comediile sale pun pe scena citeva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice. (T.Maiorescu) Ion Luca Caragiale este, alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga, unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. In opera sa, Caragiale urmareste, ca un scriitor clasic, ambitia si orgoliul unei lumi care traieste intr-un moment favorabil afirmarii. El ilustreaza, magistral, specificul si mecanismele parvenirii. I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii romane, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta 3 universuri diferite: comic, tragic si fantastic. Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de pasti, Pacat, La hanul lui Minjoala, Calul dracului, In vreme de razboi, Kir Ianulea, Abu Hassan), in timp ce nota comica se face simtita in " Schite (D-l Goe, Vizita, Telegrame, Bubico) . " Comedii de moravuri si caracter (O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea ) " Farsa (D-ale carnavalului ). Autorul Scrisorii pierdute este si creatorul schitei in literatura romana si, totodata, maiestrul ei nedepasit. Desi acest gen literar a mai fost cultivat si de alti scriitori, lui I.L.Caragiale ii revine meritul de a fi atins perfectiunea artistica intr-o serie de miniaturi literare de un farmec deosebit, care zugravesc, intr-o maniera realista, o lume extrem de pitoreasca. In opera sa I.L.Caragiale si-a selectat eroii din numeroase medii: din familie si scoala, din presa, din justitie, din lumea mondena sau din viata politica. Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii i o dram), nuvele i povestiri, momente i schie, publicistic, parodii, poezii. Caragiale nu este numai ntemeietorul teatrului comic din Romnia, ci i unul dintre principalii fondatori ai teatrului naional. Operele sale, n special comediile sunt exemple excelente alerealismului critic romnesc. Scriitor citadin, el pune sa defileze in fata noastra burghezi modesti si functionari inferiori, dar si oameni bogati , sus-pusi. Sunt evocate saloanele mondene, berariile, agitatia strazii, scoala; sunt portretizati moftangii: avocati, profesori, preoti, invatatori semiculti, toti alcatuid o lume extrem de

pitoreasca a capitalei si a provinciei de la sf.sec.al XIX-lea si inc.sec.al XX-lea. In critica care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris undeva ca nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decit risul. Scriitorul, care afirma: Eu nu scriu decit despre viata noastra si pentru viata noastra,caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza, ca si T.Maiorescu si M.Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gindi, precum si a parventismului. ncepnd cu mofturile sale de la debut n ziarul Alegtorul liber (1875 - 1876) i pn la scrierea Momentelor (1899 - 1901), Caragiale, trecnd prin orice rubric a ziarelor la care colabora, va compune o oper umoristic fr egal n literatura noastr. Dar, paralel cu aceast fa a personalitii sale, n publicistic mai este o fa, de cele mai multe ori ascuns n anonimatul de pn acum al paginilor de ziare: anume o fa grav, preocupat pn la nelinite i frmntare interioar de destinul nostru naional, pe fundalul micrii politice confuze, superficiale, improvizate i iresponsabile. Caragiale este singurul adevrat mare contemporan al lui Eminescu. Poate c n strfundurile sale i poetul, simindu-se singur n redacia Timpului, se va fi gndit la tovria perechii sale de destin! Marin Bucur Citind, el triete acele scene i ne face i pe noi s le trim. Intr n personajele sale i le imit limbajul, privirile, vocea, gesturile i expresiile. Te face s rzi cu hohote, iar n prile mictoare, te nduioeaz. Caragiale este ceea ce se numete un temperament artistic, de o superioritate absolut, netgduit n surprinztoarea ei complexitate Universul, 1898 Convingerea ce o am despre Caragiale este c are una dintre cele mai vioaie inteligene ce le poate produce natura, eclectic, bun memorie, momente n care aceast extraordinar vibratilitate celular a materiei cenuii din creieri l scoate mai presus de el nsui i-l face capabil de scrieri literare de mare valoare. Din cauza acestei pri a lui eu nchid ochii la toate celelalte, pe care ns le cunosc Titu Maiorescu Mihai Ralea spunea despre lumea lui Caragiale c e minunat: e o lume absolute paradisiac, fr griji i fr, cum se spune azi, n limbaj mistic, fr cine tie ce problematici interne. Oamenii rd, petrec i se bucur. () Caragiale, cel mai naional scriitor, cel care a neles mai bine firea noastr,

ne-a lsat i acest aspect. Romnul care nu-i pierde cumptul n faa crizei. Literatura sa e tonic i plin de consolaie astzi. Pe de alt parte, I. Constantinescu afirma: Teatrul lui Caragiale este nonpsihologic, nu ca o caren a artei dramaturgului: stilul popular i gritesc al comediei sale este prin el nsui antipsihologic. () n cazul celor mai importante figure comice, Caragiale pstreaz foarte puin din structura tipului tradiional. Prin distrugerea unitii personajului i a umanitii lui, prin creaia omului dezorientat n afara vieii morale, cu comportament discontinuu, o omului fr caliti, dramaturgul roman este unul dintre creatorii structurii eroului farsei moderne. n opera Studii critice, 1890, C. Dobrogeanu-Gherea spunea c Analiza psihic a tipurilor nu e destul de adnc, tipurile sunt mai ales descrise i analizate din punctul de vedere exterior. Adncile micri sufleteti, cari caracterizeaz mai ales pe om, ori lipsesc, ori sunt fcute cu mai puin miestrie dect caracterizarea tipului i caracterului exterior. erban Cazimir scria n Sensurile trec, ntrebarea rmne c: nici o alt problem a receptrii lui Caragiale n-a produs attea divergene ca ncercarea de a defini viziunea sa asupra omului, atitudinea sa fa de propriile plsmuiri, semnificaia distinct a rsului caragialesc.

Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un orasel de provincie, capitala unui judet de munte, in preajma alegerilor pentru Camera din anul 1883. Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache - un important personaj politic al partidului aflat la putere - pierde, din neglijenta, o scrisorica de amor care-i fusese adresata de Stefan Tipatescu, prefectul judetului. Scrisoarea este gasita de Cetateanul turmentat si sustrasa de la acesta de catre Nae Catavencu, adversarul politic al celor de mai inainte, care ameninta cu publicarea ei daca nu va fi sustinut in alegeri. Tipatescu si Zoe vor sa-1 determine pe Catavencu sa le inapoieze documentul compromitator facandu-i diferite promisiuni, dar acesta nu vrea decat in schimbul alegerii

ca deputat. Dupa ce Farfuridi si Catavencu isi rostesc discursurile electorale, are loc o incaierare intre cele doua tabere, pusa la cale de Trahanache si Pristanda, politaiul orasului, in care Catavencu pierde scrisoarea ce va fi gasita tot de Cetateanul turmentat care, de data aceasta, o duce Zoei. Pierzand arma santajului si fiind prins si cu o polita falsificata, Nae Catavencu e obligat sa conduca festivitatile in cinstea noului ales propus de centru: Agamemnon Dandanache. Astfel, totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare si de veselie unanima, in sunetele muzicii. Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din literatura romana, personajele lui fiind realizate intr-o viziune clasica. Ca urmare, ele se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social, pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj. Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin actiuni, limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte personaje.Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite, dramaturgul isi inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia Trahanache este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara (pregateste abil un contrasantaj, dezarmandu-l pe Catavencu). Posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul intr-o sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are. Temperamentul sau domol, intr-un fel, si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal ai putintica rabdare, dar si de numele care creaza impresia de zahariseala, de capacitate de a se modela usor (trahanaua este o coca moale). Este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza sa creada in autenticitatea scrisorii de amor. Stefan Tipatescu, este tipul junelui-prim, fixat intr-un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit de toti. El administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval: e orgolios, abuziv, incalca legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta ii foloseste. Insa, de fapt, este tinut din scurt de

o femeie voluntara si se multumeste cu tihna burgheza pe care I-o asigura Zoe: musia-I mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache (tip=june prim, abil, rafinat). Zoe Trahanache este cea mai distinsa intre femeile teatrului lui Caragiale, reprezentand tipul cochetei, adulterinei, ambitioasei, voluntarei. Ea incheie triunghiul conjugal prin care Caragiale dezvaluie imoralitatea vremii. Speriata de santaj si pentru a pastra aparentele Zoe face uz de lacrimi, lesinuri si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine. Penduland intre sot si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din judet. Invins, Catavencu e consolat de d-na Trahanache cu perspectiva altei camere; comportamentul natural, fara ranchiuna este explicatia puterii de seductie pe care o exercita asupra tuturor celor din jur. Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu machiavelacuri si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli scopul scuza mijloacele, pe care insa o atribuie nemuritorului Gambetta. Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti. Demagog, parvenit, santajist grosolan, si totusi ambitios dar fara tenacitate, are o evolutie inversa fata de momentul initial. Pierzand scrisoarea se resemneaza rapid, se gudura pe langa Zoe si se supune imediat, intuind ca sansa de castig ramane tot femeia. Farfuridi intra in aceeasi categorie a demagogului, dar este insa un prost de o teribila fudulie. Parerea despre sine este superlativa, si si-o marturiseste admirandu-se in ipostazele sale civice (Eu am, n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ) si ideologice (tradare sa fie, dar s-o stim si noi). Insuficienta intelectuala a personajului, obtuzitatea mintii se releva prin totala confuzie semantica si gramaticala a discursurilor, delicioase mostre ale umorului absurd. Impreuna cu Branzovenescu, Farfuridi alcatuieste un cuplu comic, o pereche contrastanta. Temperamentului coleric al celui din urma i se opune firea domoala, precauta a lui Branzovenescu. Ambii traiesc cu spaima de tradare, vor sa anunte centrul de cele ce se petrec in judet, dar se tem sa nu li se recunoasca slova la telegraf. Numele lor, cu rezonante culinare, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau romanesti. Agamemnon Dandanache este un ticalos demagog, intruchipare a raului cel mai rau: mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu (dupa marturisirea autorului).

Santajul este pentru el o forma de diplomatie. Agamita e un stupid peltic, lovit de amnezie, mandru insa de familia sa de la patruzsopt. Portretul sau e caricatural-grotesc, starnind deopotriva rasul si dezaprobarea, prin contrastul izbitor cu numele pe care il poarta. Cetateanul turmentat este un tip realmente simpatic, dar nu inocent pentru ca inainte de a aduce scrisoarea andrisantului, o citeste mai intai sub felinar. Staruinta lui in actiune este de fapt un tic profesional al unui fost postas. Devenit apropitar, cetateanul are acum drept de vot, iar vesnica sa enigma este: eu cu cine votez ?. prin replica lui: apoi, daca-I pe pofta, eu nu poftesc pe nimeni se descoperea mecanismul gaunos al campaniei electorale. Ghita Pristanda este tipul politaiului slugarnic, marioneta in mana puternicilor zilei, cu o etica modelata dupa interes. Se deda la marunte afaceri, dupa o deviza practica: daca nu curge, pica, ori indemnat de sotie: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand. Incalca legea din ordinul superiorilor sai,si egata sa-si ofere serviciile celui mai puternic. Personajul este admirabil caracterizat verbal: foloseste frecvent termeni populari (mai ales regionalisme), deformeaza neologismele (bampir, famelie, catrindala, renumeratie), si incalca fara complexe regulile gramaticale. Ticul sau verbal: curat produce asociatii comice (curat murdar). Numele personajului, luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si alta, fara sa se porneasca niciunde, este de o mare putere de sugestie, potrivindu-se cu siretenia primitiva a lui Pristanda. Exista, in primul rand, un comic al situatiilor, rezultat din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipatescu, cuplul Farfuridi-Branzovenescu, diversele combinatii de adversari, etc.). Caragiale foloseste scheme tipice, modalitati cunoscute in literatura comica universala, cum ar fi: incurcatura, confuzia, coincidenta, echivocul, revelatiile succesive, quiproquo-ul (substituirea de personaje), acumularea progresiva, repetitia, evolutia inversa, interferenta etc. In al doilea rand, exista un comic al intentiilor, care reiese din atitudinea scriitorului fata de evenimente si oameni. Caragiale nu pssiarta trasaturile care ii fac pe oameni ridicoli, tratandu-i cu ironie, cu umor, punandu-I in situatii absurde sau grotesti, demontand mecanismele sufletesti si reducandu-i uneori la conditia simplificata a marionetei. Comicul caracterelor surprinde, in comedia clasica: avarul, fanfaronul, orgoliosul, ipocritul, mincinosul, gelosul, laudarosul,

pedantul, pacalitorul pacalit, prostul fudul, etc. Personajul purtator al unui astfel de caracter este rezultatul unui proces de generalizare a trasaturilor unei categorii mai largi, devenind un exponent tipic al clasei umane respective. Caragiale creeaza si el o tipizare comica, dar eroii lui au intotdeauna elemente care ii particularizeaza, astfel ca nici unul nu seamana cu celalalt. Comicul de limbaj este cu totul admirabil prin capacitatea cu totul iesita din comun a dramaturgului de a retine cele mai fine nuante ale limbii vorbite. Exista, in sfarsit, un comic de nume, de o savoare inimitabila. Caragiale dovedeste mai mult rafinament decat inaintasul sau Alecsandri, si alege nume care sa sugereze dominanta de caracter a personajelor, originea sau rolul lor in desfasurarea evenimentelor.

Reinfiintata in anul 1979 prin efortul conjugat al profesorilor si oamenilor de cultura Ion Gavrila si Mihai Oproiu, intr-o casa construita in stil rustic, casa memoriala Ion Luca Caragiale adaposteste marturii scrise ale vietii si activitatii marelui dramaturg, nascut la Haimanale. Muzeul prezinta vizitatorului marturii documentare, carti in editii princeps, fotografii, afise, mobilier de epoca, obiecte personale, care au rolul de a aduce in atentia vizitatorului viata cu framantarile si implinirile sale, ale geniului dramaturgiei romanesti. Sunt expuse piese de mobilier, manuscrise, obiecte personale, ediii ale operelor i afie artistice ale pieselor lui I. L. Caragiale, jucate pe mari scene ale lumii: New York, Londra, Roma, Milano, Tokio, Paris. Casa Memoriala I. L. Caragiale a fost trecuta din domeniul public al statului si administrarea Ministerului Culturii si Cultelor n domeniul public al judetului Dmbovita si n administrarea Consiliului Judetean Dmbovita, incepand cu anul 2007. Casa Memoriala I. L. Caragiale, situata n comuna cu acelasi nume din judetul Dmbovita, are o suprafata de 550 metri patrati si a fost

reevaluata la suma de 131.797 lei, potrivit unei Hotarri a Guvernului. Imobilul va face parte din Complexul National Muzeal Curtea Domneasca din Trgoviste.

O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere.

Opiniile sunt libere, dar nu si obligatorii.

Prostii mor, prostia e nemuritoare.

Cel mai trist lucru n dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el.