Sunteți pe pagina 1din 4

Cu ce se mandreste Republica Moldova ?

Cetatea Soroca Asezarea Sorocii este mentionata pentru prima data intr-un document de la 1499.Data inaltarii ei a fost determinate in rezultatul sapaturilor arheologice. S-a constatat ca anume Stefan cel Mare a poruncit sa fie inaltata in fata vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortarete genoveze Alciona, cetatea de lemn, inconjurata cu valuri din pamint, iar Petru Rares a reconstruit-o din temelie, durind in piatra zidurile-i inalte Multpatimitui si jefuitui pamint ai Sorocii a stat, dupa cum nota cronicarul Grigore Ureche, "in calea rautatilor". Aceeasi asezare nepotrivita si aceeasi soarta o depling si alti doi cronicari ai istoriei neamului nostru, Miron Costin si Ion Neculce. Caci anume asupra acestor locuri s-au abatut ostile cazacilor, tatarilor, lesilor, turcilor, cita frunza si iarba, impinse de poftele nesatoase de imbogatire, pustiitoare ca lacustele, trecind prin foc si sabie orice petec de pamint. Tatarii au trecut de nenumarate ori Nistrul anume prin vadul din dreptui Sorocii, spre a supune jafului si prapadului tinutului si asezarile din preajma, in acea vreme apele Nistrului constituind hotarele de est ale Statului Moldovenesc. De la extremitatea de nord a frontierei si pina la mare, pe Nistru erau citeva vaduri de trecere. Cele de la Hotin si Tighina erau aparate de garnizoanele cetatilor cu aceleasi nume. Pe cind vadul de trecere de la Soroca raminea expus primejdiei din partea invadatorilor straini si a veneticilor de tot soiul. Tocmai in perioada respectiva peninsula Balcanica fusese cucerita si supusa in intregime de catre Imperiul Otoman. De aceea a si pus la cale domnitorul Stefan cel Mare inaltarea cetatii la vadul de trecere de linga Soroca, spre a intari frontierele de rasarit ale tarii si a pune la adapost poporul jefuit cu multa cruzime. Acea prima cetate patrata de lemn, inconjurata de niste fortificatii de pamint,a fost construita intr-un timp foarte scurt. iar in vremea domniei lui Petru Rares, cam intre anii 1543-1546 mesterii moldoveni au durat zidurile inalte si sigure de piatra de 15-20 metri, incununate de niste creneluri, care mai stau si pina astazi ca o coroana a demnitatii, profilata pe cerul albastru ai vremurilor de pace. Cetatea Sorocii are un plan circular cu diametrul de 37,5 metri, patru turnuri la fel circulare si un al cincilea turn patrat la intrare. Turnurile sint cu trei nivele, cu metereze si niste ambrazuri rotunde pentru tunuri. Grosimea zidurilor e de 3,5 metri si erau menite sa-i apere pe ostenii garnizoanei, paraclisul, incaperile si ele in trei nivele, depozitele de armament si provizii. E unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari. Facind parte din sistemul defensiv si fiind asezata in zona frontierei de rasarit a tarii, cetatea a fost intarita in repetate rinduri, prin grija si priceperea celor doi domnitori, astfel incit in fata zidurilor trainice si inalte s-au vazut siliti sa-si potoleasca poftele nesatioase si sa dea bir cu fugitii si tatarii, si cazacii, si turcii, si lesii -tot felul de hoarde cotropitoare. De parca proverbul "Fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa" ar fi fost potrivit ca sfat si avertisment anume pentru ei. Inaltarea cetatii din piatra pe vremea domniei lui Petru Rares e confirmata si de Miron Costin, care notase cu pana de cronicar al adevarului istoric ca anume pe timpul celei de a doua domnii a vrednicului domn al Moldovei si urmas al lui Stefan cel Mare a si fost savirsita aceasta munca de reconstruire. In cunoscuta-i lucrare "Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir sustine ca "Tinutui cel mai de pret ce iaste pre malul Nistrului o buna bucata de cale, iaste tinutul Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca, ce se chema mai inainte Olihonia (adica Alciona-n. n), linga Nistru supt deal, pe un ses, si macar ca iaste mica, dar incit dupa vremea intru care s-a facut, iaste foarte tari, cu zidu foarte teapan, in patru unghiuri,aparat cu turnuri destui de inalte si iaste zidit de bicase (cremene) care sint in indestulare pre dealurile de prin prejur). si fiindca ea,

de cind s-au dat Bindiriul, iaste cetatea cea mai de frunte despre lesi, pentru aceea se orinduiesc de catre domnie doi stapinitori pentru apararea ei". In timpul campaniei lui Petru I in Moldova (1711) garnizoana cetatii Soroca si aparatorii ei au respins cu vitejie atacurile numeroase si masive ale turcilor si au stat la datorie pina la sosirea ostirilor imparatului Rusiei. Sorocenii condusi de pircalabii lor au purces in repetate rinduri la lupta de partea domnitorilor Moldovei. Asa a fost si la 1711, cind l-au urmat pe Petru I pina la Prut, intru sustinerea lui Dimitrie Cantemir. Lucrarile de restaurare au profilat prin ani pe cerul istoriei noastre de veacuri una din cetatile virtutii si demnitatii neamului nostru. Si in rasarit de soare, si in amurg, prin jaristea de stele, care intretin in vatra focul vesnic al dainuirii in timp si in spatiu, se inalta deasupra capetelor, precum crucea lui Stefan cel Mare deasupra crestinitatii, steaua fara de moarte, luminind in stema frumoasei si strabunei Moldove. Cetatea Tighina Tighina a facut parte din marele si binechibzuitul sistem defensiv al Moldovei medievale, fiind pe vremuri una din cele mai puternice cetati. Oricum aceasta ipoteza nu poate fi verificata si argumentata atita timp, cit inca din motive foarte bine cunoscute nu sint posibile sapaturile arheologice si, prin urmare, nici cercetarile profunde, care ar face lumina in aceste pagini din istoria tarii noastre. Nodul vamal de pe malul Nistrului e atestat pentru prima data intr-un document obisnuit de epoca, o gramota din 1408, data de domnitorul Alexandru cel Bun unor negustori din Liov, care le asigura unele privilegii comerciale. Ca cetate de frontiera Tighina s-a dezvoltat in timpul domniei lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares, iar la sfirsitui secolului XIV - inceputul secolului XV, pe locul unde mai inainte fusese punctul vamal, a fost intemeiat orasul cu acelasi nume. In anul 1538 Petru Rares, urmasul vrednic al parintelui-voievod se ridica impotriva Portii otomane, refuzind sa mai plateasca tributul anual. Insa el e tradat de boierii hapsini si fricosi, vazindu-se nevoit sa ia calea pribegiei si sa se refugieze in Transilvania. In acelasi an sultanul Portii Soliman I, zis Magnificul, intra fara lupta in Tighina si pune stapinire pe oras si cetate. Din acest an dateaza inceputul dominatiei otomane asupra Moldovei, dominatie care a durat citeva veacuri. Populatia urbei s-a rasculat in repetate rinduri, impotrivindu-se invadatorilor. Pentru a inabusi orice actiune de nesupunere Imperiul Otoman rupe de la Moldova tinutul Tighinei cu tot cu satele din preajma si le declara teritorii ale sale,punind de straja garnizoane bine intarite. Devenind resedinta de raia turceasca, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adica, "oras fluvial" In aceasta perioada Soliman I porunceste ca cetatea sa fie refacuta $i largita, lucrarile de reconstruire fiind finisate abia in anul 1541. Folosind resursele locale si munca taranilor din imprejurimi, Poarta otomana a transformat cetatea intr-un avanpost bine intarit de lupta. La acea vreme cetatea construita din piatra reprezenta un patrulater, inconjurat din trei parti de un sant foarte adinc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturl de pe la colturi devenisera niste bastioane bine fortificate, care aveau menirea sa ia asupra lor tot greul luptelor in caz de asediu neasteptat. Cetatea de jos, mai modesta ca proportii, avea doar sase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apa de la Nistru. In anii 1705-1707 lucrarile de intarire a acestui edificiu de o deosebita importanta militara au fost continuate de catre mesterii moldoveni sub conducerea si supravegherea nemijlocita a lui Dimitrie Cantemir. Neculce scrie ca D. Cantemir, adus de turci spre a ispravi mai repede lucrarile de reconstruire, cuprins de entuziasm, coborise in mijlocul mesterilor si, apucind bolovanii grei,ii rinduia el singur in ziduri si-i indemna si pe ceilalti la munca. In aceasta ultima varianta cetatea se constituia dintr-un ansamblu de 10 bastioane si 11 turnuri inconjurate de acelasi sant traditional de aparare. La sfirsitul secolului al XVI-lea detasamentele de moldoveni atacara de mai multe ori cetatea Benderului, dar fara nici un succes. In vara anului 1574 Ion Voda

cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi in 1595 si 1600 facuse doua incercari si Mihai Viteazul, insa nici cei doi domnitori nu au avut sorti de izbinda. Tot cam in acea perioada Benderul a fost atacat si de cazacii zaporojeni. Zadarnica truda! Soarta grea si amara a cetatii stapinite de turci l-a facut pe Miron Costin sa scrie cu mina tremurinda de durere, ca "s-a intunecat si cetatea Tighinei". in rezultatul celor trei razboaie ruso-turce ea a trecut in stapinirea Imperiului Rus, generalii taristi gasind de cuviinta ca e foarte potrivita pentru cazarmele soldatesti. De prin anul 1812 sau mai bine zis din a doua jumatate a secolului al XIX-lea cetatea Benderului, cazuta prada unei alte puteri straine, care se calauzea de cunoscutul principiu imperial "Imparte si staptneste !", a inceput sa-si piarda treptat importanta strategica de alta data. Lasata de izbeliste, in voia soartei care nu ne-a prea alintat, ea continua sa se ruineze si in zilele noastre, cind tunurile au amutit. Dar se face tot mai auzit glasul multimii revoltate, cerind cu insistenta ca sirma ghimpata sa cada peste capetele celor care s-au izolat cu ea de restul lumii si vin dintrun trecut isingerat,odios. Sa nu mai fie strivite sub cizmele lustruite ale cinismului barbar demnitatea neamului, trecutul sau istoric. Daca in viitorul apropiat nu vor fi intreprinse actuni urgente de salvare a cetati Tighina, acest monument de istorie si arhitectura, va fi sortit pieirii si va dispare pentru totdeauna printre ruinele unui imperiu ce se mai intrezareste agonizind dupa sirmele ghimpate care impresoara popoarele. Cetatea isi asteapta cuceritorii inarmati cu flori, care vor pasi eu pietate dincolo de zidurile strabuniloraparatori ai tarii, pentru a-i salva de cununa de spini si sirma ghimpata, pe care o poarta ca pe un blestem prin vaile si pe dealurile domoale, ce curg de secole spre limanul multrivnit si luminos al libertatii. Cetatea Alba Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistruli. In secolul VI i.e.n. in locurile descoperite de greci se afa colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis greceasca si greco-romana suprapusa dupa unii cercetatori pe cetatea medievala succesiv bizantina, genoveza romaneasca, turceasca avind in aceste perioade numele respective de origine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava, romanii Alba Iulia, genoveyii - Moncastro sau Maurocastro, turcii - Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost ciplita din indaratnecia si truda unor mesteri anonimi dar si de numele "Riului alb ". Caci asa s-ar fi numit alta data riul Nistru pe malul caruia a fost ctitorita cetatea, in acest caz albul denotind probabil limpezimea si curatenea apelor fluviului.Marturiile de epoca, resturile de ziduri de piatra din diferite perioade ale anticitatii, inscriptiile grecesti si latine,resturile de arhitectura antica (coloane, placi de teracota pictate inspirat,ceramioca greciasca, romana, bizantina, mici obiecte de bronz, os si teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930 atesta pelerinajul savirsit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe ori cu razboae si ginduri de cucerire a noi si noi paminturi. Unele semintii au ratacit pe aici in scurtul lor popas, fiind in curind izgonite si puse pe de adversarii mult mai puternici si mai bine inarmati. Astfel romanii i-au pe geti de pe aceste meleaguri, intemeind Alba Iulia, unul din cele mai importante si mai frumoase orase din Dacia Taiana. Cei care au inaltat in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea au fost genovezii si se numea, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi chilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti era inconjurat de un sant de aparare foarte lat, cu o adincime de 25 de metri. Dupa intemeierea stului independent al Moldovei, o reconstrueste in secolul al XIV-lea, a fost fortificata si largita Alexandru cel Bun in 1421, apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca. Stefan cel Mare, vrednicul si inimosul domn al Moldovei, o reconstruieste cu o deosebita osirdie, amplificind si perfectionind indeosebi sistemul de fortificatii. In 1476 e construita "poarta

mare", deasupra careia se inalta falnica stema a Moldovei si inscriptia ce glasuieste: "In anii de la intruparea domnului 6984 (1476) s-au sfirsit marea poarta in zilele binecinstitorului Io Stefan Voievod si in zilele panului Luca si a panului Herman". Peste trei ani a fost inaltat si al treilea zid circular de aparare. In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului mediu ra ia cu denumirea Akkerman. Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai tirziu sa treaca rind perind in miinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc., fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul acest pamint si aceasta multpatimita, dar neingenuncheata Tara a Moldovei. In etapa finala a fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane. Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire. Dupa ani si ani de izbinzi si infringeri Cetatea Alba si-a pierdut stralucirea si importanta de pe vremuri si a ajuns punct vamal si adapost pentru serviciul de carantina, ca mai apoi sa devina straina noua, parasita si data uitarii, care a cotropit si sortit pierzaniei imparatii intregi. Zidurile ei neinvinse de trecerea vremii mai amintesc si astazi de niste stramosi vrednici si un trecut glorios, indemnindu-ne sa nu uitam cine am fost, ce-am ajuns sa fim si incotro tinem calea prin cenusa cotropitoare de suflete a unei istorii inca necunoscute pina in miezul adevarului curat. Istorie invesnicita in inimile noastre si in piatra acum vorbitoare.