Sunteți pe pagina 1din 4

5 trasaturi cheie in scris

Ce este Analiza Grafologica Analiza Grafologica (in limba engleza"Handwriting Analysis") este stiinta si arta analizei personalitatii prin analiza scrisului de mana. Scrisul de mana este un obicei (arc reflex) inconstient. Acest obicei s-a format, in cele mai multe cazuri, in jurul anilor 6-8 ai vietii, in primele clase din ciclul primar, atunci cand am invatat literele si cifrele, cand am invatat sa scriem. Personal, fac distinctie intre Analiza Grafologica si Grafologie. Pentru mine, Analiza Grafologica este termenul "Handwriting Analysis" tradus din limba engleza. Tradus mota-mot, "Handwriting Analysis" inseamna "Analiza Scrisului de Mana". Pe scurt, am ales "Analiza Grafologica". Grafologia (sau Expertiza grafologica), termen tradus din "Graphology" este o stiinta bazata pe aproximativ aceleasi principii ca ale Analizei Grafologice, numai ca scopul este unul diferit. Scopul Grafologiei este de a compara diverse tipuri de scris de mana in vederea identificarii persoanelor care le-au scris. Este folosita mai ales in criminalistica si in verificarea autenticitatii actelor. Daca ar fi sa ne aducem aminte de acele momente cand am invatat sa scriem, ne reamintim ca trebuia sa ne gandim la cum anume trebuie sa facem o litera sau alta. De fapt, mai intai am exersat desenand simple bastonase si linii. Abia apoi am inceput sa formam litere si cifre cu acestea. Acest proces a fost unul constient. Ca adulti nu mai ne gandim cum anume trebuie sa facem literele, pur si simplu scriem cursiv, totul petrecandu-se in inconstient - spunem ca scrisul a intrat in competenta insconstienta, este un obicei, un arc reflex, "un program automat" pe care il "rulam". Acest proces al invatarii este similar cu orice alt proces de invatare - condusul autoturismului, inot, mers pe bicicleta sau role si asa mai departe. Dupa ce am deprins comportamentul la un nivel constient, mintea noastra inconstienta a preluat sarcinile pe care le realizam constient. In cazul scrisului de mana se intampla un lucru foarte interesant. Pe masura ce faceam literele in mod constient, usor-usor inconstientul preia aceasta sarcina de a "desena" pe hartie acele simboluri. Astfel, in acest moment noi, in mod constient, nu trebuie decat sa ne gandim la sensul cuvintelor si mintea inconstienta face restul. Inconstientul trimite imediat impulsuri electrice foarte fine catre mana si catre degetele noastre "spunandu-le" exact cum sa faca simbolurile invatate care denota sensul a ceea ce gandim constient.

Cu alte cuvinte, acum, ca adulti, mintea noastra inconstienta este cea care scrie literele. Englezii uneori folosesc termenul "MindWriting" in loc de "HandWriting". In mod cert, o legatura intre starea mentala si miscarile musculare exista. Daca nu crezi asta, gandeste-te pentru un moment la un nou-nascut care rade. Cum si cand stie acel copil sa rada si cand sa planga? Raspunsul? Nu stie, de fapt. Este pur si simplu ceva natural, este ceva innascut. Si pe masura ce "invatam" noi si noi stari pe parcursul vietii vom exprima acest lucru in exterior prin mimica, gestica, postura. Astfel, legaturile dintre procesele si starile mentale si muschii corpului sunt evidente. Dea lungul evolutiei umane, antropologii si expertii in psihologie si sociologie au identificat si separat tot mai multe reactii musculare legate de emotii si stari interne. "Ultima moda" in domeniu este NLP (Programare Neuro-Lingvistica) in care sunt foarte bine definiti "indicii de accesare" - acele reactii musculare si fiziologice, in general, (de la miscarea ochilor pana la miscarea degetelor sau reactii ale pielii - inrosire, schimbare de temperatura etc) care ne indica prezenta unei anumite stari mentale la cel observat. Astfel, scrisul de mana este doar expresia unor miscari musculare deosebit de complexe si fine in acelasi timp (mana, degete). La fel cum putem "citi" un om dupa postura, gestica, mimica si alte "indicii", la fel putem "citi" personalitatea unui om analizand scrisul sau. Analiza Grafologica tine atat de medicina cat si de psihologie. In mod cert, Analiza Grafologica este o stiinta empirica prin excelenta. Ea combina un studiu de factori fizici si emotionali in incercarea de a intelege mai bine oamenii. In acelasi timp, nu exista doi oameni la fel pe acest pamant. La fel cum fiecare din noi are o voce diferita, amprente digitale diferite sau aspect fizic diferit, la fel fiecare din noi are un scris de mana diferit de al oricarui alt om. Prin Analiza Grafologica este usor sa identifici trasaturi de personalitate, emotii (emotivitatea), trasaturi intelectuale, procese mentale, procese de gandire, energie fizica si psihica. Un bun analist grafolog poate "depista" la o prima vedere aproximativ 100 de trasaturi de personalitate. Combinand aceste trasaturi, adaugand experienta sa in Analiza Grafologica si psihologie, analistul grafolog poate identifica chiar si 400 de trasaturi de personalitate. Cu toata onestitatea, admit ca m-am inselat cu privire la scrisul oamenilor. Greselile pe care le-am facut au fost rezultatul faptului ca am omis anumite trasaturi ale scrisului de mana pe care nu le-am identificat. In experienta mea, Analiza Grafologica nu s-a inselat niciodata. --- Bart Baggett, analistul grafolog numarul 1 in lume Magnetul tau personal

Nu am intalnit in toti acesti ani de cand studiez si aplic tehnologii de dezvoltare personala si profesionala un magnet social mai puternic decat Analiza Grafologica. Este o unealta extraordinara prin care poti stabili o relatie de comunicare empatica si eficienta cu practic orice persoana. Nu conteaza ca este cel mai bun prieten sau un necunoscut! Analiza Grafologica atrage oamenii ca un magnet din doua motive principale. In primul rand, oamenilor le place sa se vorbeasca despre ei, le da senzatia de valoare personala si importanta. In al doilea rand, Analiza Grafologica starneste curiozitate si provocare si este aproape imposibil sa primesti un refuz cand ceri sa analizezi scrisul cuiva. Cum functioneaza? Unul din lucrurile care imi plac in mod deosebit la Analiza Grafologica este faptul ca nu conteaza cine este autorul scrisului. Poti analiza scrisul indiferent de sex, religie, nationalitate, varsta si asa mai departe. Nu conteaza nici macar daca scrie cu mana stanga sau cu dreapta sau chiar daca scrie cu piciorul! (Exista oameni cu handicap care scriu, literalmente, folosindu-se de degetele de la picioare. Si unii scriu mai frumos decat multi dintre cei care scriu cu mana! Creierul si corpul uman sunt doua sisteme foarte versatile.) Cercetatorii, de-a lungul anilor, au corelat miscarile neuro-musculare cu diversele trasaturi de personalitate observabile la diferiti subiecti. Aceste trasaturi au fost clasificate in patternuri de comportament uman si patternuri de gandire (patternuri mentale). Astfel, fiecare trasatura de personalitate poate fi identificata printr-un anumit pattern neurologic si fiecare persoana care are o anumita trasatura de personalitate are si acel pattern neurologic relevat de micro-miscarile musculare aferente. Aceste micro-miscari musculare aferente trasaturilor de personalitate si starilor mentale sunt "exprimate" in ceea ce se numeste "limbajul trupului" (body language) si scrisul de mana. Analiza Grafologica este, din acest punct de vedere, stiinta Neuro-Analizei (Neuro-Analysis). De fapt, Analiza Grafologica dateaza de pe vremea Imperiului Roman. In forma sa moderna, Analiza Grafologica este veche de aproximativ 200 de ani. In acest moment este o stiinta atat de exacta incat poti cunoaste aproape in amanunt o persoana care pana acum 30 de minute iti era complet straina! Imi place foarte mult o metafora pe care o foloseste Bart Baggett, mentorul meu in ceea ce priveste Analiza Grafologica, atunci cand vorbeste despre modul in care se desfasoara o analiza grafologica. El compara procesul de analiza al scrisului cu modul in care privesti un tablou realizat de un pictor faimos. De la distanta, tabloul poate fi vazut in

toata splendoarea sa, cu toate culorile alese si aranjate superb, cu toate liniile cromatice si de luminozitate in armonie. Pe masura ce ne apropiem de tablou, ne dam seama ca de fapt acest tablou este realizat din miscari simple ale pensulei artistului. Daca am sta cu privirea foarte aproape de tablou, am observa ca se pot vedea punctele de culoare lasate de pensula ca niste bobite fine de nisip. Aici, din apropiere, miile de puncte nu au un sens. Cand ne indepartam, observam cum acele mii de puncte se imbina perfect si ne ofera toata frumusetea tabloului. Acele puncte sunt trasaturile individuale de personalitate pe care fiecare le avem. 5 trasaturi care conteaza In acest ecurs vei invata sa identifici in scris, la tine si la cei din jur, 5 trasaturi cheie de personalitate. Fiecare iti va fi explicata si vei primi sugestii despre ce poti face cand le intalnesti la tine si la ceilalti. Cele 5 trasaturi sunt urmatoarele: 1. imaginea de sine 2. sinceritatea 3. entuziasmul 4. sensibilitatea la critica 5. sarcasmul Lasa ca i-o trag eu! Doresc sa iti mai spun doar un lucru inainte de a porni efectiv cursul. Analiza Grafologica este o unealta foarte puternica. In 15 minute poti afla mai multe despre un om decat poate el insusi sa stie despre sine! Nici eu nu am crezut la inceput, de aceea m-am decis sa investighez domeniul. Cand analizezi scrisul unei persoane adu-ti aminte sa actionezi cu integritate, responsabilitate si respect pentru persoana respectiva. Evita orice fel de judecata de valoare. Persoana din fata ta este OK, ea nu trebuie "reparata" intr-un fel sau altul. Nimeni nu este perfect si oamenii iau cele mai bune decizii cu nivelul de informatie pe care il au, cu nivelul de abilitate si cunoastere pe care il au. Actioneaza cu integritate si diplomatie. Evita cliseele de genul "Ah da? Bine, lasa ca-l fac eu si pe-asta!" In plus, tine minte limitele tale si limitele "uneltei" - Analiza Grafologica. Ai rabdare cu tine si cu persoana analizata.

S-ar putea să vă placă și