Sunteți pe pagina 1din 10

LEGISLATIE 24 Iunie 2012 | 13:19 Plagiatul - intre lege si politetea academica

In legea drepturilor de autor, termenul plagiat nu exista. Acesta apare doar in unele reglementari din cercetare. Termenul de plagiat nu apare nicaieri in legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Acest act normativ specifica doar cazurile de incalcare a drepturilor de autor. In lumea stiintifica insa, notiunea de plagiat inseamna mai mult decat o incalcare a legii. Inseamna o incalcare a normelor de fair play, a celor de deontologie si etica profesionala sau a celor de politete academica. Ce anume este protejat de legea drepturilor de autor? Potrivit art. 7 din aceasta lege, Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor. Deci, o prima conditie a protectiei legale este originalitatea operei, adica sa poarte amprenta personalitatii autorului si sa contina elemente de creativitate constand in idei, convingeri, judecati de valoare. Desigur, pot fi mai multe opere in care sa se regaseasca aceleasi idei. Tocmai de aceea, legea drepturilor de autor exclude de la protectie ideile in sine, teoriile sau conceptele. Ceea ce protejeaza este forma de exprimare, care poarta amprenta personalitatii autorului. Potrivit art 9 din Legea nr. 8/1996, nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele: a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare; b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora; e) stirile si informatiile de presa; f) simplele fapte si date etc. Insa copierea formei de exprimare, a creativitatii in redactare care exprima individualitatea, personalitatea autorului, reprezinta o incalcare a legii. In materia drepturilor de autor, in ceea ce priveste faptele care s-ar putea numi plagiat, sanctiunile civile sau penale pot interveni numai la plangerea persoanei vatamate. Acestea nu pot fi dispuse din oficiu. Plagiatul in cercetare In domeniul cercetarii, plagiatul imbraca o alta forma, mult mai extinsa decat in reglementarile privind drepturile de autor. Legea care sanctioneaza plagiatul in domeniul cercetarii este Legea nr. 206 din 27/05/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare, care defineste plagiatul ca fiind expunerea intr-o opera scrisa sau o comunicare orala, inclusiv in format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstratii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode stiintifice extrase din opere scrise, inclusiv in format electronic, ale altor autori, fara a mentiona acest lucru si fara a face trimitere la sursele originale, spune Elena Grecu, avocat si consilier in proprietate intelectuala, coordonator al firmei Nomenius. Potrivit Legii 206/2004, modificata prin Ordonanta nr. 28 din 31 august, Abaterile de la normele

de buna conduita prevazute la art. 2 lit. b), in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, includ: a) plagiatul; b) autoplagiatul; c) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicatie ori excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicatie; d) includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unei persoane fara acordul acesteia; e) publicarea sau diseminarea neautorizata de catre autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode stiintifice nepublicate; Deci, daca legea drepturilor de autor nu protejeaza ideile, teoriile sau conceptele, in lumea academica sau stiintifica publicarea sau diseminarea acestora fara autorizatia autorului constituie o abatere de la normele de conduita si este la latitudinea institutiei respective sanctionarea acesteia. Termenul de plagiat apare si in Legea educatiei nationale nr 1 din 5 ianuarie 201. Potrivit art. 310, Constituie abateri grave de la buna conduita in cercetarea stiintifica si activitatea universitara: a) plagierea rezultatelor sau publicatiilor altor autori;. Insa aceasta reglementare se aplica numai comunitatii universitare. La art 308 din aceeasi lege scrie ca orice persoana, din universitate sau din afara universitatii, poate sesiza Comisia de etica universitara asupra abateri lor savarsite de membri ai comunitatii universitare. In urma unei sesizari, comisia de etica universitara demareaza procedurile stabilite de Codul de etica si deontologie universitara. Deci, Universitatile pot avea regulile lor in ceea ce priveste constatarea si sanctionarea plagiatului. In general Comisiile de etica a Universitatilor, a diferitelor institute sau chiar Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii sunt competente a solutiona cazurile de plagiat. Comisia de etica cerceteaza temeinicia sesizarii si face o propunere Senatului universitatii sau conducerii institutului respectiv pentru adoptarea unei decizii referitoare la concluziile sale si a eventualelor sanctiuni care se impun. Sanctiunile care pot fi aplicate incep de la emiterea unui avertisment, obligarea la retragerea lucrarilor deja publicate, a titlului de doctor si ajung pana la desfacerea contractului de munca (in cazul cadrelor didactice) sau la exmatricularea din facultate (in cazul studentilor) spune Elena Grecu. Practicile academice incorecte Trebuie facuta distinctie intre reproducerea fara drept a unei opere, aspect la care se refera legislatia dreptului de autor, si practicile academice incorecte, care pot aparea in activitatea de cercetare. Spre exemplu, exista practici academice care, fara a fi reproduceri fara drept, sunt incalcari care intra in sfera reglementata de Codurile etice a diferitelor Universitati sau Institute. Preluarea unui pasaj, cu aratarea sursei, dar fara ghilimele, nu este reproducere fara drept, insa este o practica academica incorecta. Orice pasaj reprodus ca atare trebuie sa contina ghilimele, pentru a distinge reproducerea intocmai de parafrazare. Parafrazarea este iarasi o practica academica incorecta, cat timp nu se indica sursa frazei parafrazate. Asa-numita autoplagiere este tot o practica academica incorecta, cat timp autorul nu arata in opera prezentata ca acel pasaj este utilizat si preluat dintr-o opera trecuta, al carei autor este. Acuzatiile de plagiat pot fi evitate in cazul autorilor de buna credinta daca se foloseste un program informatic antiplagiat. Astfel de softuri sunt foarte utilizate in mediul academic international, pentru a preveni chiar si plagiatul fara intentie, este de parere Elena Grecu.

5 reguli simple pentru evitarea plagiatului (Extras din articolul PLAGIATUL: Forme si tehnici de evitare, publicat de SZSZ Alpr Zoltn pe site-ul Facultatii de stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii Cluj Napoca) In cazul citatelor directe, adica atunci cand redati cuvant cu cuvant ceea ce a scris sau a spus alta persoana, va trebui sa puneti fragmentul intre ghilimele si sa specificati printr-o referinta sursa citatului. Regula de politete in stiinta este respectarea acestei recomandari, chiar si in cazul reproducerii fidele a expresiilor, sintagmelor sau formularilor compuse din cel putin 3 cuvinte; Reformularea cu cuvinte proprii a unei exprimari sau a unui text ce apartine altei persoane se numeste parafraza. Referinta cuvenita trebuie adaugata si in aceste cazuri; Reformularea si/sau rezumarea ideilor, opiniilor si chiar a teoriilor mai detaliate ce apartin altor autori este o practica frecventa la redactarea lucrarilor stiintifice. Specificarea sursei adaugarea referintei - este obligatorie si daca se procedeaza astfel; In fine, sursele faptelor si/sau a datelor - descrierea unor evenimente, cifre, tabele, statistici, grafice, figuri etc. - preluate din alte texte trebuie, de asemenea, precizata. Citatele si referinta pot fi omise doar daca se redau informatii arhicunoscute (in aceste cazuri omiterea referintei e chiar recomandabila, deoarece nu este nevoie sa se acorde cuiva credit Etica cercetarii stiintifice 1. Introducere Etica este stiinta moralei. Definirea eticii este o problema complexa avand in vedere pluralismul societatii in care traim, multitudinea de opinii si varietatea de norme morale, legale, culturale si sociale pe care acest concept le include. Chiar daca standardele etice se creeaza si respecta la nivel personal, ele au impact asupra intregii societati, al 727f51h e carei atribute si traditii pot diferi de cele individuale. Valorile personale nu coincid intotdeauna cu codul de conduita profesionala si/sau cu valorile sociale, dupa cum dreptatea sociala nu este echivalenta intotdeauna cu cea legala. Exista insa si situatii cand o persoana cu integritate morala, sau cel putin acceptabila social nu are motivatia sau nu detine valoarea care sa motiveze o actiune morala. Societatea de exemplu considera repugnanta omuciderea, dar justificarea lor drept autoaparare apartine sistemului legal. De aceea, principiile si teoriile etice vor ajuta la elaborarea unei decizii morale atunci cand situatia este dilematica, iar valorile controversate. Intr-un mod reductionist, etica s-ar rezuma in a determina daca o actiune sau un comportament se deruleaza in concordanta cu preceptele sociale. O actiune poate fi corecta sau nu, daca este acceptata legal, comunitar sau religios. Atunci cand ceea ce ar trebui facut se suprapune peste ceea ce trebuie facut si peste ceea ce se poate face atunci dilema etica este rezolvata. Pana a ajunge insa la aceasta concordanta perfecta, aplicarea principiilor etice urmeaza un drum sinuos, dominat de traditii, controverse si de prejudecati.

2. Etica si conduita in cercetare Orice activitate de cercetare stiintifica implica o responsabilitate pe mai multe planuri: stiintifica, morala, sociala, politica etc. Cercetatorul stiintific care efectueaza o cercetare este direct raspunzator pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricarei etici a activitatii de cercetare stiintifica il reprezinta responsabilitatea cercetatorului fata de munca sa, dar mai ales de rezultatele acesteia. Cercetatorul stiintific trebuie sa justifice actul de cercetare, sa justifice

utilitatea si valabilitatea rezultatelor obtinute, sa incerce sa aduca prin cercetarea sa un beneficiu societatii. Avand in vedere aceste aspecte, orice cercetare stiintifica trebuie pusa sub semnul unei cenzuri morale. Activitatea de cercetare este astazi o activitate de inalt prestigiu profesional ce reclama in mod obligatoriu un stil de munca sau un model de conduita ce implica urmatoarele aspecte: - seriozitate in alegerea si tratarea temei de cercetare; - responsabilitate profesionala, morala si sociala; - respect fata de munca, fata de tema cercetata, fata de cercetator; - sinceritate si modestie; - o cooperare sincera, corecta in cadrul colectivului de cercetare; - respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor si rolurilor, in colectivul de cercetare respectiv; - comunicarea rezultatelor cercetarii dupa o prealabila si serioasa verificare a acestora, comunicare ce trebuie sa aiba caracter de corectitudine si valoare stiintifica. Etica cercetarii trebuie sa aiba in vedere si abaterile morale ale cercetatorilor stiintifici. Printre abaterile morale de la normele eticii cercetarii stiintifice se pot mentiona urmatoarele aspecte mai frecvent intalnite: - furtul de idei; - cercetari cu caracter paralel care urmaresc subminarea unei activitati autentice de cercetare pentru a o devaloriza, a o face lipsita de interes, de utilitate; - comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau oferirea unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase; - utilizarea activitatii de cercetare stiintifica in scopuri contrare intereselor sau securitatii umanitatii, in scopuri nocive, antisociale, distructive etc.;

3. Personalitatea cercetatorului Omul de stiinta, cercetator, se deosebeste de ceilalti prin prezenta unor trasaturi sufletesti si morale caracteristice care reprezinta calitatile acestuia. Ele au fost sintetizate de H. Selye, in felul urmator: entuziasmul si perseverinta, originalitatea, inteligenta, calitatile etice, contactul cu natura, contactul cu oamenii, curiozitatea, nelinistea si interogatia, nevoia de a raspunde prin descoperiri stiintifice la propriile interogatii. Orice analiza a procesului de cercetare stiintifica, a carei semnificatie este cautata, trebuie sa inceapa cu studiul particularitatilor psihologice ale cercetatorului stiintific. Acest fapt este justificat prin aceea ca orice cercetare stiintifica este un act uman, un tip particular de

activitate a carei semnificatie o gasim in persoana celui care a realizat-o. Nu poate si nu trebuie separata activitatea de cercetare stiintifica de persoana care o practica. Exista o corelatie directa intre tipul de personalitate si activitatea de cercetare stiintifica, ce poate merge chiar pana la o corelatie extrem de nuantata a acestui raport. In raport cu activitatea de cercetare stiintifica deosebim: - tipul extravertit de cercetator: acesta este inclinat si atras catre fapte, obiecte concrete. Este dominat de curiozitate, spirit analitic, cultiva detaliile, descompunand intregul in partile sale componente. Acesta este un tip de cercetare pragmatic, interesat de forme, imagini, obiecte. Prin activitatea sa de cercetare stiintifica urmareste sa obiectiveze faptele descoperite, cultivand astfel latura concreta, vizibila, a faptului cercetat. - tipul introvertit de cercetator: acesta este atras de idei, construieste sisteme teoretice de gandire, cauta sa dea explicatii celor studiate. Spirit sintetic, vizeaza esentialul. Acest tip de cercetator este interesat in primul rand de idei si de calitati, fiind un tip teoretic. 4. Motivatia cercetarii Motivele ce deschid calea catre activitatea de cercetare stiintifica sunt urmatoarele: curiozitatea orientata catre un sector particular de cunoastere, tendinta spre studiu, preferinta solitudinii in fata celei colective, casatoria la o varsta mai inaintata, conversiunea, ca modalitate de schimbare a personalitatii, legata de descoperirea adevarului stiintific. Factorii care determina activitatea de cercetare stiintifica au fost analizati de catre P. P. Negulescu (1934) intr-o forma sintetica, retinandu-se ca importante urmatoarele aspecte: Sublimarea:

- o nevoie organica de cunoastere; - o stare afectiva particulara; - o orientare constanta a atentiei catre obiectul ce reprezinta sau concentreaza interesul cercetatorului. Factori inhibitori:

- teama; - o stare afectiva penibila, dezgustul; - rusinea; - durerea. Crizele morale din viata individului respectiv:

- nivelul sensibilitatii; - crizele sufletesti morale ( iluminarea, inspiratia, uimirea, meditatia, descoperirea, indoiala, angoasa); - compensarea unor frustrari, complexe etc.
Se poate remarca influenta tipului de personalitate al cercetatorului stiintific. Tipul extravertit de cercetator este dominat de curiozitate, de dorinta de a descoperi ceva nou, ambele avand o mare incarcatura emotionala, de factura pasionala si care urmareste realizarea unei satisfactii. Spre deosebire de acest tip, tipul introvertit de cercetator este motivat de interogatie ca framantare si neliniste intelectuala. El cauta perseverent si metodic explicarea prin calificare si

intelegerea temelor cercetate. Raspunsul este expresia satisfactiei, a placerii intelectuale ca realizare/implinire a efortului depus. 5. Cercetarea ca activitate umana Orice activitate de cercetare stiintifica isi propune un anumit scop, reprezentat prin cunoasterea unui lucru sau fenomen din realitate. Din acest motiv, inainte de a se trece la efectuarea ei propriu-zisa, este gandita si planificata. Ea nu trebuie sa se desfasoare la intamplare. Este un act strict si riguros organizat dupa un program stabilit anterior. Nu trebuie sa confundam cercetarea stiintifica cu descoperirile intamplatoare, cu observatiile empirice etc. 5.1. Principiile cercetarii stiintifice Nu se poate face nici a cercetare stiintifica avand un caracter riguros stiintific fara ca aceasta sa fie guvernata de anumite principii sau legi care sa le conduca. Aceste principii sunt necesare, intrucat ele reprezinta normele calauzitoare de care orice cercetator este obligat sa tina seama in activitatea sa. Ele reprezinta nu numai niste reguli de urmat de catre cercetatorul stiintific in activitatea sa de cercetare, ci si niste repere morale ce obliga si impun la o atitudine etica a celui care cerceteaza fata de obiectul cercetarii sale, dar mai ales de rezultatele obtinute de acesta in urma analizei metodice a obiectului cercetat. Principiile cercetarii stiintifice sunt urmatoarele: - Principiul competentei: acest principiu stabileste cine este capabil si poate desfasura o activitate de cercetare stiintifica. Prin aceasta se pune intrebarea daca poate oricine, oricand si oricum desfasura o activitate de cercetare stiintifica. Desigur ca nu. Se impun anumite reguli in acest sens. - Principiul obiectivarii: acest principiu se refera la obiectul cercetarii stiintifice si la modul in care acesta trebuie studiat, dar si la atitudinea cercetatorului fata de obiectul cercetarii sale. - Principiul adevarului: in virtutea acestui principiu, orice cercetare stiintifica are ca scop descoperirea adevarului cuprins in concluziile care se desprind de cercetarea unui anumit obiect propus. Acest adevar trebuie sa respecte natura reala a obiectului cercetat si sa poata fi exprimat si inteles. - Principiul metodic: acest principiu se raporteaza la metodologia cercetarii stiintifice. Prin aceasta se realizeaza corelatia dintre necesitatile obiectivarii datelor urmarite la obiectul supus cercetarii stiintifice, precum si necesitatea de a descoperi adevarul legat de obiectul respectiv. - Principiul demonstratiei: acest principiu sustine ca orice afirmatie (sau rezultat) ce decurge din activitatea de cercetare stiintifica a unui obiect trebuie demonstrata, dovedita daca este adevarata si ca ea apartine ca o calitate obiectului studiat. - Principiul corelatiei: acest principiu statueaza faptul ca rezultatele stiintifice care decurg din cercetarea unui obiect trebuie sa fie corelate cu datele deja existente in domeniul stiintific respectiv sau cu cele de factura interdisciplinara, din domeniile stiintifice inrudite. - Principiul evaluarii rezultatelor: acesta este tot un principiu care se raporteaza la metodologie si priveste modul de evaluare si de utilizare a rezultatelor obtinute din activitatea ce cercetare stiintifica.

- Principiul utilitatii: in conformitate cu acest principiu trebuie ca activitatea de cercetare stiintifica, ce urmeaza a fi intreprinsa, sa aiba in vedere o utilizare atat teoretica, cat si practica a datelor rezultate din cercetare. Aceasta va trebui sa justifice cercetarea, ca o contributie efectiva la domeniul de cunoastere stiintifica respectiv, precum si in ceea ce priveste punere in practica a acestor rezultate. - Principiul psihomoral: acest principiu priveste atat cercetatorul, cat si modul in care se desfasoara activitatea de cercetare stiintifica a acestuia. Se pune problema seriozitatii si a onestitatii activitatii de cercetare sau, altfel spus, atat responsabilitatea stiintifica, cat si cea morala a celui care cerceteaza fata de cercetare, de rezultatele cercetarii, dar in acelasi timp si fata de consecintele ce decurg din aplicarea teoretica sau practica a rezultatelor cercetarii. 5.2. Etapele cercetarii stiintifice Acest aspect priveste planificarea strict riguroasa a momentelor ce se succeda stadial in ordine logica si in timp, in cazul unei activitati de cercetare stiintifica. Aceste etape sunt urmatoarele: 1. Alegerea tematicii de cercetare: orice activitate stiintifica trebuie sa aiba o justificare sau o fundamentare logica, rationala atunci cand se trece la desfasurarea ei. Ea trebuie sa fie rezultatul unei reflectii prealabile si sa corespunda unor necesitati teoretice si practice reale. cercetarea serioasa nu este condusa de pasiuni sau de curiozitati, ci numai de gandirea rationala bazata pe o serioasa pregatire profesionala si o temeinica informare bibliografica in domeniul respectiv. Pasiunile si curiozitatea stau la baza motivatiei activitatii de cercetare. Gandirea rational-logica trebuie insa sa reprezinte metoda care le conduce, le ordoneaza si le stapaneste, orientandu-le intr-o directie creatoare. 2. Informatii asupra temei de cercetare: orice activitate de cercetare stiintifica trebuie, in mod obligatoriu, sa fie precedat de o informare stiintifica serioasa, intinsa si aprofundata in domeniul caruia ii apartine tema de cercetare. 3. Caracterul cercetarii propuse: inca de la inceputul abordarii unei activitati de cercetare stiintifica, trebuie stabilit cu exactitate care este caracterul cercetarii stiintifice propuse si ce scopuri urmareste aceasta. 4. Obiectivele cercetarii: obiectivele cercetarii stiintifice sunt reprezentate de ceea ce urmareste sa realizeze cercetarea stiintifica respectiva. Nu trebuie sa confundam obiectivele unei cercetari stiintifice cu obiectul cercetat. Obiectivele sunt scopurile pe care isi propune sa le realizeze cercetarea respectiva. Este ceea ce se urmareste sa descopere la obiectul cercetat. 5. Organizarea activitatii de cercetare: odata fixate informatiile de mai sus, se trece la organizarea activitatii de cercetare stiintifica propriu-zisa. 6. Metodologia activitatii de cercetare: etapa urmatoare in organizarea de cercetare stiintifica este reprezentata de alegerea si punerea la punct a metodologiei adecvate temei pe care colectivul de cercetatori isi propun sa o indeplineasca. Metodologia va reprezenta in felul acesta modelul de gandire, dar si stilul de munca al grupului de cercetatori si al personalului auxiliar al acestora. 7. Prelucrarea datelor rezultate din cercetare: datele rezultate din cercetarea stiintifica trebuie sa reproduca, intr-o forma coerenta, logica, ceea ce s-a obtinut in urma actiunii metodologice prin cercetarea stiintifica a obiectului sau temei supuse cercetarii. Ea va reprezenta rezultatele studierii lotului de subiecti, dupa niste criterii riguroase, in special cu un limbaj clar, explicit, de tip codificat stiintific.

8. Interpretarea datelor rezultate din cercetare: dupa prelucrarea datelor rezultate, acestea vor fi analizate, comentate, pentru a se putea pune in evidenta valoarea lor, validitatea si importanta lor teoretica si practica. 9. Valorificarea rezultatelor cercetarii: orice cercetare stiintifica duce la niste rezultate finale. Acestea trebuie valorificate. Valorificarea reprezinta actiunea, dar si atitudinea prin care se impun noile descoperiri, prin care acestea sunt introduse in circuitul cunostintelor stiintifice, in limbajul stiintific, in teorie si practica. 10. Concluziile cercetarii: orice activitate de cercetare stiintifica trebuie sa duca la niste concluzii. Acestea vor reprezenta intr-o maniera sintetica, concisa, rezultatele stiintifice obtinute. Din aceste concluzii se vor construi viitoarele teorii stiintifice sau vor pute fi realizate proiecte de actiune practica in domeniul respectiv. 11. Elaborarea unei lucrari stiintifice: datele rezultate din cercetarea stiintifica vor trebui sa fie difuzate, aduse la cunostinta specialistilor in domeniul respectiv. Ele vor fi facute cunoscute mediilor stiintifice prin comunicari stiintifice, prin articole sau monografii publicate pe tema cercetarii respective, prin conferinte publice. 6. Redactarea lucrarilor stiintifice Orice lucrare stiintifica poate fi prezentata spre valorificare intr-o forma explicita prin redactarea textului ei. Redactarea lucrarilor stiintifice este o parte importanta a cercetarii stiintifice, prezentand pentru apreciere rezultatul investigatiilor stiintifice. Redactarea constituie o comunicare a rezultatelor cercetarilor. In ea vom gasi realizarea obiectivelor propuse, metodele si tehnicile folosite si comunicarea propriu-zisa a rezultatelor obtinute. Comunicarea rezultatelor investigatiilor este o activitate, un lucru obligatoriu si o forma de valorificare a rezultatelor prin reintegrarea cunostintelor dobandite in urma elaborarii stiintifice pentru a ajunge la rezultatul scontat conform regulilor enuntate de Pascal. Redactarea lucrarilor stiintifice presupune cerinte deosebite fata de forma lucrarilor. Ele trebuie sa fie elaborate citet cu o acuratete deosebita, clare, pe intelesul tuturor. Este foarte importanta problema exprimarii si a prezentarii. Un rol aparte tine de limbajul stiintific, de logica exprimarii, de ortografia si de sintaxa corecta, adica o armonie dintre forma si continutul lucrarii. E necesar de respectat cateva reguli de unificare a continutului si formei: - stil simplu, clar si precis de exprimare, adecvat obiectului exprimarii; - respectarea legii comunicarii prin a scrie citet, a se folosi de o logica a demonstrarii, prin folosirea corecta a semnelor de punctuatie, folosirea frazelor concise; - o structura bine gandita a lucrarii cu evidentierea partilor componente ale ei; - evidentierea rationamentelor si concluziilor, demonstrarilor fiecarei parti, fiecarui gand enuntat etc.; - un volum al lucrarii pe masura cerintelor si un echilibru intre partile componente ale lucrarii; - o concluzie precisa si conforma problemei sau temei cercetate. 7. Cercetarea stiintifica in Romania

Cercetarea stiintifica in Romania prezinta o crestere an de an, desi finantarea acestui sector a scazut continuu. In anul 1999 s-a produs in tara noastra de doua ori mai multa stiinta decat in ultimul an de dictatura. Contributia Romaniei la literatura stiintifica internationala, este inca sub nivelul posibilitatilor si nu atinge nivelul tarilor vecine din Europa Centrala si de Est (cu exceptia Republicii Moldova). Este de remarcat totusi cresterea contributiei romanesti la literatura stiintifica internationala in 1999 fata de 1986, in timp ce in tarile vecine (cu exceptia Poloniei) se constata o scadere (Rusia, Moldova) sau mentinere relativ constanta (Ungaria, Cehia si Slovacia). Exista in cercetarea romaneasca domenii cu contributie mai scazuta la fluxul principal al literaturii stiintifice internationale. Sunt necesare masuri de stimulare a domeniilor in care cercetarea romaneasca este deficitara si prea putin vizibila pe plan international, mai ales in stiintele biomedicale si agricole, unde cu cateva exceptii care constituie centre de excelenta, rezultatele sunt sub necesitati si posibilitati. Natura exacta a acestor masuri trebuie stabilita prin consultarea institutiilor si personalitatilor competente. Cercetarea romaneasca de matematica se bucura de o proeminenta mai ridicata decat cea din alte domenii, desi situeaza Romania doar pe locul 45 in lume. Colaborarile internationale ale Romaniei in domeniul publicatiilor comune (cu coautori din alte tari) au crescut semnificativ. Ponderea colaborarilor cu cercetatori din SUA s-a mentinut practic constanta in anul 1999 fata de 1986. Institute of Scientific Information (ISI) prin analiza sumarului revistelor stiintifice cu referenti din lume si a citarilor articolelor din aceste reviste ne arata care este starea cercetarii stiintifice din toata lumea. In sinteza publicata de ISI gasim si productia stiintifica din Romania cu precizarea ca autorul unui articol publicat este considerat din Romania daca a mentionat la numele sau apartenenta la o institutie (universitara, stiintifica, tehnologica, de sanatate etc.) din Romania. Din sinteza ISI pe 17 ani (19811997), rezulta domeniile abordate in Romania caracterizate prin numarul de articole publicate in revistele ISI. Domeniile indicate in continuare corespund diviziunilor ISI. Procentele sunt calculate din numarul articolelor publicate, indicate intre paranteze. 39,2 % (6292) chimia 21,9 % (3516) fizica 10,5 % (1692) stiintele tehnice 5,20 % ( 835) matematica 3,30 % ( 530) stiinta materialelor 0,81 % ( 130) stiintele geonomice ('geosciences') 0,65 % ( 105) stiintele multidisciplinare 0,61 % ( 98) stiinta calculatoarelor 0,29 % ( 47) ecologia si mediul 0,24 % ( 38) astrofizica 4,37 % ( 702) biologie si biochimie 1,20 % ( 193) stiinta plantelor si animalelor (botanica si zoologie) 0,95 % ( 153) farmacologie 0,58 % ( 94) imunologie 0,55 % ( 89) biologie moleculara si genetica 0,44 % ( 71) neurologie ('neuroscience') 0,37 % ( 59) microbiologie 0,34 % ( 54) psihologie si psihiatrie

0,26 % ( 42) stiintele agricole 4,94 % ( 794) medicina clinica Am putea sintetiza domeniile aratate si 'cantarite' in trei mari ramuri stiintifice: 82,6 % stiintele exacte 9,6 % stiintele vietii 4,9 % medicina clinica Suma procentelor celor trei ramuri nu ajunge la 100 % deoarece sinteza de la ISI contine, in plus, 0,65 % (104 articole) referitoare la stiintele sociale si 2,7 % (431 articole) referitoare la A&H (Arts & Humanities).

Bibliografie
1. Constantin Enachescu, Tratat de teoria cercetarii stiintifice, Iasi, Ed. Polirom, 2007. 2. http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9482&node=1355 3. http://www.ad-astra.ro/library/journals/cdf/cdf_36_1.pdf 4. http://www.fhh.org.ro/ed_fhh/reviste/arhiva_cdf/42_7_2002.htm 5. http://www.ad-astra.ro/docs/2006-11-20_starea_actuala.pdf 6. http://www.utm.md/master/curs/filos/cap7.pdf