Sunteți pe pagina 1din 34

Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte şi stâncoase, s-a

făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizaţie a


lumii mediteraniene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfăţişează cel
mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o
administraţie, o fiscalitate, o justiţie şi o armată comparabile cu cele
ce-au luat naştere mai apoi în ţările de pe toate continentele, înainte şi
după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură
spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi romanii care
se minunau precum fac azi mulţimile de turişti, să contemple
templele, piramidele sau obeliscurile înălţate de faraoni şi supuşii lor.
MUMIA
Mumificarea era o operatie foarte complexa, dar necesara pentru
conservarea trupului, fara de care nu se putea trece in Lumea de
Dincolo.Organele interne dupa ce erau tratate, erau pastrate separat in
patru vase funerare avand forma unui ulcior astupat cu o piatra plata
sau cu un dop cu efigia raposatului. Egiptenii conservau carnea cu
sare de bucătărie, iar îmbălsămătorii au constatat că la oameni sarea
de natron era cea mai potrivită, corpul fiind umplut cu sare.Egiptenii
stiau că răşinile plantelor au efect antibacterian. Au folosit această
proprietate, fabricând uleiuri, mai ales din răşina de pin ,pe care o
turna în cavitatea abdominală şi în craniu. Corpul conservat trebuia să
semene cat mai mult cu cel viu. De aceea, imbalsamatorii il
căptuşeau cu pânză şi rumeguş.Ei introduceau material de umplutură
în gură, sub obrajii supţi, sub pleoape introduceau mici ghemotoace
de in, sau chiar cepe, peste care aşezau ochi din faianţă cu pupilele
pictate. Pentru ca mumia sa stea fixă la bandajare, imbălsămătorii
introduceau uneori scânduri in bandajul de pânză, sau băgau beţe in
corp. Infăşurau cadavrul cu fâşii lungi de pânză,dupa care il puneau
intr-un cearşaf, pe care il legau cu bandaje inguste.Astfel mumia era
predată familiei pentru inmormântare. Egiptenii credeau că omul în
viaţă avea mai multe suflete sub infatisarea unei pasari, pe care le
primea la naştere. Atunci când omul murea părăsea corpul şi nu-şi
mai putea regăsi locul în cazul în care corpul nu se mai păstra. .De
aceea, egiptenii încercau să protejeze de descompunere corpurile
celor morţi.
Scrierea Hieroglifica
Piatra de la Rosetta
Adict bilingv scris în egipteană (atât în
scriere hieroglifică cât şi demotică) şi în greacă,
emis la Memphis, la data de 27 martie 196 î.e.n.
de către proeţimea egipteană în onoarea lui
Ptolemeu V cu ocazia aniversării succesiunii
acestuia.După cum rezultă din fragmentele care
s-au păstrat într-o stare mai coerentă, era vorba
despre una din multele stelae purtătoare ale
acestui edict spre a fi împraştiate pe tot
cuprinsul ţării, cu toate că cea găsită la Rosetta este singura care a
fost găsită până acum.
Religia Egipteana
Nici un popor nu a fost atât de preocupat de moarte ca vechii
egipteni. Atât pe mormintele simple din epoca predinastică cât şi pe
monumentele funerare splendide din Valea Regilor, cu
impresionantele Mari Piramide, sunt săpate date importante care ne
dezvăluie aspecte din civilizaţia egipteană antică: din arta şi
credinţele sale. Egipteanul considera viaţa ca un moment trecător pe
pământ, o etapă premergătoare adevăratei vieţi. Tot ritualul funerar
(mumificare, monumente funerare şi texte) nu avea decât un ţel:
deschiderea porţilor împărăţiei morţilor, prin pregătirea trupului şi a
sufletului pentru cea din urmă întâlnire. Egiptul este centrul
Pământului, reflectare a lumii cereşti în lumea pământeană.
Egipteanul este, în consecinţă, singurul om demn de acest nume,
singurul care „cunoaşte zeii". Pentru ei există 2 tipuri de moarte: una
biologica de care nu scapă nimeni, chiar dacă ea poate fi urmată de
un ciclu nesfârşit de naşteri, morţi şi alta veşnică, aceasta din urmă
fiind cea mai de temut, căci ea înseamnă nimicirea totală,
reîntoarcerea la nefiinţa dinaintea facerii lumii.

Cartea Mortilor
Apărută la sfârşitul dinastiei aXVII-a, “Cartea Morţilor” este
efectiv o culegere de formule magice(descântece) destinate să-i
permită mortului să înfrunte absolut toate primejdiile lumii de
dincolo. Este o compoziţie foarte eterogenă, cu formule moştenite din
“Textele piramidelor“ şi din cele ale sarcofagelor, cu împrumuturi din
diverse epoci, în care mortul se identifică cu un animal, care îl va
ajuta să treacă de probele la care va fi supus.
Cartea Cartilor
Cantarirea sufletului din mormantul lui Ramses al saselea
Cultura Egiptului Antic.
Civilizaţia Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală
scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi în faţa căreia se
minunau romanii care veneau în vremea lor, precum fac astăzi
multimile de turişti să contemple templele, piramidele sau
obeliscurile înaltate de faraoni şi de supuşii lor.
Egiptul a fost Ţara Aurului în antichitate, iar aurul, esenţa
divinului şi a nemuririi. În aurul sclipitor radiază imaginile zeilor, iar
aurul învelea mumiile faraonilor divini in mod magic. Nu numai
aurul avea rol magic. Atât pictura cât şi sculptura trebuiau să
înfăţişeze fiinte care să prindă viaţă în mod magic.
Arta egipteană avea caracter religios şi personajele de pe pereţii
mormintelor nu erau doar de decor, ci trebuiau să înfăţişeze fiinţe
care să prindă viaţă în mod magic, pentru a sluji ka-ul (sufletul)
defunctului.
Colosii lui Memnon
Obeliscul ridicat de Tuthmosis III
Nefertari sotia lui Ramses II
Zeii
In Egipt se obisnuia adorarea diferitelor divinitati,unele sub forma
umana,altele cu infatisare animala,altele hibride(om si animal).Chiar
si corpurile ceresti putea fi considerate divinitati. O zeitate putea
aparea in mai multe forme, manifestandu-se sub mai multe aspecte.

Ra
Zeul-soare creator de la Heliopolis. Ra este chintesenţa tuturor
manifestărilor zeului-soare, pătrunzând în toate cele trei tărâmuri ale
cerului, pământului şi Lumii de Dincolo. Manifestarea fizică a lui Ra
este de obicei un şoim care poartă pe cap discul solar. Discul este
înconjurat de trupul zeiţei-cobră, "Cea încolăcită", simbolizând
puterea zeului de a provoca moartea instantanee. În Lumea de
Dincolo, forma sa este aceea a unui zeu cu cap de berbec. El este
numit "Berbecul sacru în Asfinţit", sau "Berbecul ce are în grijă
haremul său".
Seth
Zeu al forţelor haotice, care inspiră atât veneraţie cât şi ostilitate.
Caracterul complicat al lui Seth nu este rezolvat printr-o etimologie
acceptată a numelui său, redat în hieroglife ca Setekh, Setesh, Suty,
sau Sutekh. Creatura lui Seth, probabil un animal compus heraldic,
este un patruped cu un bot uşor arcuit, cu două proeminenţe care îi ies
din vârful capului, şi o coadă ridicată terminată cu o scurtă bifurcare.
Ea apare pe sceptrul regelui Scorpion la sfarşitul erei predinastice.
Zeul însuşi poate lua forma completă a acestei creaturi, sau poate fi
înfăţişat cu trup uman dar cu capul animalului. O veche tradiţie
privind violenţa asociată cu Seth stă la baza ideii că la naşterea lui în
Egiptul de Sus el s-a smuls cu sălbăticie din mama sa Nut.

.
Osiris
Zeu al cărui domeniu este Duat - Lumea de Dincolo egipteană. El
este reprezentat în formă umană, capul şi o parte din torsul superior al
unui zeu, deasupra cărora sunt simbolurile hieroglifice ale numelui
lui Osiris. În iconografia sa completă, trupul lui este înfăşurat în
bandaje de mumie din care ies braţele ce poartă ănsemnele regalităţii,
cărja şi biciul. Coroana lui specifică, numită atef, are la bază coarnele
unui berbec, şi o parte centrala conică şi înaltă cu o pană de fiecare
parte. Numele lui Osiris este legat de cuvântul woser, care ar da
sensul de "Cel Puternic". Stăpânitorul Lumii de Dincolo are evident
grijă ca sufletele celor răi şi indezirabili să nu supravieţuiască pentru
a trăi în tărâmul său. În Sala de judecată, Osiris stă aşezat pe tronul
lui, ţinându-şi în mână sceptrele, şi prezidează judecarea celor ce vor
să intre în paradis.
Isis
Zeiţă cu o putere magică uriaşă, mamă simbolică a regelui.
Numele zeiţei este scris cu hieroglife cu un semn care reprezintă un
tron, indicând rolul crucial pe care ea îl joacă în transmiterea
regalităţii în Egipt. Isis este reprezentată în postură de regină purtând
pe cap fie simbolul "tronului", fie o coroană cu coarne de vacă şi
discul solar. În rolul ei de mamă ea se poate manifesta ca o scroafă, în
special "Marea Scroafă Albă de la Heliopolis". O altă formă a sa era
de Isis-vacă, dând naştere taurului sacru de la Memphis.
Imhotep
Înalt oficial sub regele Zoser (dinastia a III-a), care după zeificare
a devenit întruchiparea înţelepciunii scribului şi, ca "Fiul lui Ptah", a
măiestriei arhitecturale şi creatoare supreme. El a îndeplinit funcţiile
de vizir şi arhitect-şef. Preotul egiptean Manethon, care a scris o
Istorie a Egiptului în limba greacă în secolul al III-a î.e.n., îi atribuie
lui "Imouthes"(=Imhotep) inventarea tehnicii de construcţie cu piatră
faţuită. E posibil ca el să fie arhitectul care a proiectat primul
monument egiptean de piatră de mari dimensiuni - Piramida în trepte
de la Saqqara.
Geb
Zeu pământ şi preşedinte al tribunalului divin ce judecă
regalitatea. Geb este bine documentat în Epoca piramidelor, când este
numit "(fiul) Cel mai mare al lui Shu". Consoarta-soră a sa este zeiţa-
cer Nut, iar din unirea lor au apărut zeităţile legendei lui Osiris. O
descriere a iconografiei a lui Geb apare într-un Text al Piramidelor,
unde putem citi că el ţine întins "un braţ către cer şi celălalt către
pământ". Cu toate acestea, cele mai bune imagini vizuale ale lui Geb
pot fi găsite mult mai târziu, în unele papirusuri religioase din
Regatul Nou. În aceste viniete Geb stă întins pe o parte, de obicei cu
un braţ îndoit de la cot. Fiind o zeitate htonică, el poate fi colorat în
verde, indicând vegetaţia ce ia naştere din el.
Anubis
Zeu-câine al cimitirelor şi al imbălsămării. Cea mai răspândită
formă a sa este aceea a unui câine de deşert ghemuit, cu urechile
ciulite şi coada jos, purtând o zgardă cu puteri magice, şi "biciul" lui
Osiris la mijlocul trupului său. El este fiul lui Nephthys şi a lui Ra.
Scriitorul grec Plutarh o consideră tot pe Nephthys mama sa, dar
aceasta ca urmare a adulterului ei cu Osiris, soţul surorii ei Isis. Apoi
buna Isis îl adoptă pe Anubis ca propriul ei fiu. Aceasta este in mod
clar o încercare de a include zeitatea independentă Anubis în
panteonul osirian.
Piramidele
Arhitectura Egiptului este cea mai grandioasă şi cea mai
durabilă din lume. Masivitatea şi stabilitatea sunt cele doua trăsături
ce frapează călătorul străin, fie că admiră piramidele, fie că se opreşte
la baza pilonilor templelor. Pentru a întelege cât mai bine necesitatea
construirii piramidelor, trebuie să întelegem cât mai bine credinţele
vechilor egipteni: aceştia credeau că cel mort se va duce în Lumea de
Dincolo, unde îl aşteptă fericirea şi o viaţă mult mai bună decât cea
pe care a avut-o pe pământ. De aceea, oamenii trebuiau să îşi păstreze
corpul pentru Lumea de Dincolo. Aceasta a dus la procesul de
mumificare, prin care fiecare corp era îmbălsămat şi apoi îmbrăcat în
feşe fine, după care era împodobit cu ce avea mortul mai de preţ:
bijuterii, obiecte care pot demonstra că a avut pe pământ o viaţă
glorioasă, precum şi alte lucruri despre care se credea ca îi pot oferi o
viaţa confortabilă în Lumea de Dincolo.
Piramida în trepte de la Saqqara
Piramida apare pentru întâia oară la Saqqara (Piramida în
trepte), dinastia a III-a, în jurul anului 2640 î.e.n. Datorită talentului
arhitectului regelui Zoser, renumitul şi genialul Imhotep. Treptele
reprezentau scara simbolică pe care urca sufletul regelui, înălţându-se
către părintele său, Ra. Este construită în totalitate din piatră şi are 6
trepte.
Marea Piramidă
Marea Piramidă de la Gizeh a fost construită de faraonul
Kheops (Khufu) în timpul dinastiei a IV-a (acum 4500-4700 de ani).
Măsurată în coţi regali egipteni (0,524 m), prezintă o baza de 440
coţi: circa 230,5 m, şi o înălţime teoretică de 280 coţi, circa 146,7 m
(azi 138). Panta sa exactă este de 51 ° 50' 35". Printre interesantele
caracteristici ale Marii Piramide este şi situarea ei precisă faţă de
punctele cardinale: laturile de N-S au o abatere de numai 2'28", cele
de la V-E de 5'30" şi respectiv 2'30". Intrarea la mormântul regal se
efectuează printr-o galerie îngustă care se deschide la nivelul celei
de-a 15-a asize (rând de zidarie) şi coboară uniform pe mai mult de
28 m până la începutul coridorului care conduce la cavoul regal.
Construită din calcar fin de Mokattam, atât de perfect tăiat şi lustruit,
încât scriitorul arab Abd-al-Latif relata că între pietre nu se poate
introduce nici un ac şi nici chiar un fir de par.
Piramida lui Khefren
Deşi este cu 2 metri mai mică decât Marea Piramidă a lui
Kheops, mormântul lui Khefren (Khafre) a fost construit pe un teren
mai înalt astfel încât pare mai înalt decât cel a lui Kheops. Piramida
lui Khefren are 136 m înălţime. În exterior, pe latura de est, s-a
descoperit un sistem funerar în stare foarte bună, aşa încât a devenit
un exemplu de arhitectură monumentală egipteană, constituit din
piramidele denumite "cele două temple ale lui Khefren" (Templul de
Sus şi Templul din Vale), unde s-a găsit o faimoasă statuie din diorit.
Piramida lui Mykerinos
Ultima, piramida lui Mykerinos (Menkaure), cu o bază de 102,2
x 104,6 m şi cu o înclinaţie de 51 ° 20 "25", având o înălţime de 65
m (62 m de astăzi), este cea mai mică dintre cele 3. Mykerinos a
murit în timp ce piramida sa era încă în construcţie, ea fiind terminată
de succesorul său, Shepsekaf, ultimul faraon al dinastiei a IVa.
Marele Sfinx de la Giza
Deşi pus în umbră de piramidele lângă care stă, el îşi păstrează
înălţimea originară de aproape 20 m şi are o lungime de peste 72m.
Sfinxul egiptean combină capul, deci inteligenţa regelui conducător,
cu trupul puternic al leului, care era asociat la rândul lui cu
simbolismul solar. Sfinxul a fost sculptat în piatra de pe platoul Giza,
probabil în timpul domniei regelui Khafe (Kefren, 2520-2494 î.H.)
din Vechiul Regat şi se găseşte lângă drumul pietruit şi templul din
vale ale piramidei acestui rege. Dovezi arheologice si geologice arata
ca eroziunea Sfinxului se datoreaza în principal apei si mai putin
nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 - 10.000 de ani în urma,
fiind doar restaurat de Chefren. Numele de Sfinx vine de la cuvântul
grecesc “shingo” care înseamna “a strangula” si grecii l-au folosit
pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei
fete, corpul unui leu si aripi de pasare care îsi strangula victimele.
Sfincsii sunt constructii obisnuite în Egipt si sunt priviti ca protectori,
gardieni la intrarea templelor. Sfincsii au fie cap de berbec si corp de
leu, cap de uliu si corp de leu sau capul unui rege sau zeu si corp de
leu.
Templul de la Luxor
În templul de la Luxor, îngrămădirea uriaşă de obeliscuri, statui
şi piloni, cu imagini în culori vii, scăldate în lumina puternică a
soarelui, avea drept scop să înmărmurească pe credincios sau
vizitator, să-i stârnească o profundă admiraţie şi să-l facă să se simtă
neînsemnat in raport cu atotputernicia faraonului. Depăşindu-se
pilonii se intra în curtea templului, care are o suprafaţă de 2500 de
metri pătraţi, fiind împodobită cu o întreagă pădure de coloane
impunătoare, nenumărate sculpturi pline de inscripţii şi cu mii de
imagini ce acopereau zidurile. Se mai străbate un şir de alei străjuite
de coloane, adevărate galerii de splendide tablouri, apoi o nouă curte
spaţioasa, înconjurata de 74 de coloane şi la urma un şir lung de săli
luxos împodobite. Calea procesiunilor ajunge astfel la sanctuarul
unde se află statuia zeului Amon-Ra. În camerele laterale, vecine cu
sălile cele mari, sunt amplasate nenumărate statui ale zeilor iar pe
pereţi se derulau scene religioase, săpate delicat.

Nefertiti
Nefertiti s-a căsătorit cu faraonul Akhenaton, fiul lui Amenophis
III, în cel de-al patrulea an al domniei acestuia. Se pare că ea avea
cam 15 ani la vremea respectivă, iar Akhenaton, cel puţin 14. În urma
acestei căsătorii, frumoasa femeie a devenit una dintre cele mai
puternice figuri feminine care au domnit vreodată în Egipt. Era iubită,
onorată, venerată. Apărea alături de faraon în toate ocaziile
importante, având un statut apropiat de al acestuia. Apoi însă, absolut
brusc, acest traseu se întrerupe. Până în prezent nu a fost găsită nici o
dovadă care să explice sfârşitul misterios al lui Nefertiti.

Hatshepsut, Faraonul Femeie


La moartea lui Thutmosis I se ridică problema de succesiune şi
fiica sa, Hatshepsut, este constrânsă să se căsătorească cu un bastard,
care va lua numele de Thutmosis II (1520-1505). Din frageda
copilărie tătal său o asociase pe Hatshepsut la conducerea regatului.
Or, noua regină care nu avea decât 15 ani accepta cu greutate aceasta
căsătorie cu un bastard, un frumos tânăr de 21 de ani, având o fire
slabă şi efeminata, pe care I-a urât toată viaţa. Ea îşi revendica
neîncetat legitimitatea la tron, invocând voinţa tatăui ei: numai ei,
singura, i se cuvine domnia, având toate drepturile, şi nu soţului ei.
Ea poruncesşe să se graveze această inscripţie pe un perete al
templului ei funerar, construit la Deir el-Bahari:
„lat-o, pe fiica mea, Khnemet-Amon, iat-o pe Hatsepsut, care este
în viaţă, şi pe care eu am numit-o... Ea îmi va urma la tron; ea este cu
siguranţă cea îndreptăţită să ocupe tronul meu măreţ. Ea va porunci
tuturor oamenilor din palat, ea va cârmui."

Templul Reginei Hatshepsut


Ramses cel Mare
Fiul reginei Tui şi al lui Seti l, Ramses al ll-lea (1298-1235 î.e.n.),
avea şaisprezece ani când a murit tatăl său şi, succedându-i, a preluat
conducerea ţării. El nu era fiul cel mare al răposatului faraon. Pentru
a-i înlătura pe ceilalţi fraţi, el a susţinut că tatăl său hotărâse
dintotdeauna să-l facă urmaşul său. Constructor de seamă şi
restaurator, el a înfrumuseţat foarte mult templele egiptene, în special
cele ale lui Amon, la Luxor şi Karnak si Abu-Simbel.Templul de la
Abu-Simbel era dedicat soarelui şi planul întreg era conceput în
funcţie de ora răsăritului. Când soarele apărea la est, în spatele
dealurilor situate pe partea cealalta a fluviului, el bătea în plin pe
feţele celor patru coloşi: apoi. strecurându-se pe poartă, el lumina
brusc sălile interioare, pâna la sanctuar.

Tutankamon
Tutankamon, ultimul faraon din Dinastia a 18-a, a domnit mai
putin de zece ani si a suferit o moarte violenta, adolescent fiind.
Totusi, el ramane unul dintre cei mai celebri faraoni ai Egiptului,
datorita uluitoarelor comori descoperite in mormantul sau. Printre
acestea se numara sarcofagul, masca sa funerara din aur si peste 5
000 de alte comori.
Regele Tutankamon a ajuns pe tron in 1333 i.Hr, cand inca
era doar un copil. Legenda spune ca armata faraonului Tutankamon
tocmai pierduse o batalie importanta, iar supusii lui se confruntau cu
o molima cumplita. In noaptea aceea, stapanul Egiptului probabil ca
s-a dus la culcare teribil de suparat. Dintr-o data insa, cineva a iesit
din umbra si l-a lovit pe faraon in cap. Astfel domnia de noua ani a
regelui si-a gasit un sfarsit brusc si misterios.
Horemheb, comandantul armatei lui Tutankamon, ar putea fi
autorul crimei. In calitate de conducator militar al Egiptului,
Horemheb era obligat sa isi apere tara. Dar oare faraonul trebuia
protejat de acest comandant ? Horemheb i-a urmat la tron lui
Aye si a sters toate inscriptiile cu numele lui Tutankamon.
Atat Aye cat si Horemheb sunt potentiali suspecti, dar cercetatorii au
ajuns la concluzia ca Tutankamon nu a primit nici o lovitura.
Pe langa numeroasele bijuterii si aur, acolo erau statui, mobila,
haine, arme si multe alte obiecte care aduceau o minunata lumina
asupra culturii respective. Cea mai importanta descoperire a fost un
sarcofag de piatra, continand trei sarcofage puse unul in altul. In
ultimul sarcofag, realizat din aur masiv, se afla corpul mumificat al
regelui copil Tutankamon, pastrat timp de 3.200 de ani.