Sunteți pe pagina 1din 2

Igiena urechii

Pentru curatarea urechii sunt foarte des folosite betigasele de plastic cu o bucata de vata in capat, pe care majoritatea persoanelor le introduc in canalul auditiv, pentru a scoate ceara. De fapt, aceste betigase sunt facute pentru a curata pavilionul urechii (cartilajul exterior) si pliurile sale, nu pentru a fi introduse in ureche. Ce risti daca le folosesti incorect? In primul rand, intr-o clipa de neatentie poti sa-ti ranesti timpanul. Se poate intampla mai ales la copiii mici. In al doilea rand, folosirea betigaselor este inutila pentru ca, desi scot o parte din cerumen, o cantitate mai mare este impinsa inauntru, catre timpan, impreuna cu praful si murdaria pe care a acumulat-o. Astfel creste riscul infectiilor si se grabeste formarea dopului de ceara. In sfarsit, folosirea repetata a betigaselor raneste canalul auditiv (nu este neaparat sa simti) si o zgarietura cat de mica este punctul de plecare al uneiinfectii. Acelasi efect il pot avea castile de telefon sau MP3 player, mai ales cele de tip in-ear, care se introduc in canalul auditiv. Cum se face igiena corecta a urechii? Cel mai important: nu introduce nimic pe canalul auditiv (betigase, scobitori, agrafe, unghia, etc.). Spala pavilonul urechii, cu apa si sapun, apoi sterge-l bine. La nevoie, curata si intrarea in canalul auditiv, dar cu buricul degetului, nu cu unghia. Asta ar trebui sa fie de ajuns. Nici nu scoti cerumenul care are si el rolului sau, nici nu impingi nimic inauntru. Daca secretia devine mai abundenta si aceasta metoda de igiena nu mai este de ajuns, probabil ca ceva nu este in regula si trebuie sa consulti medicul. Mai nou, se gasesc in farmacii spray-uri speciale pentru curatarea urechii. Acestea includ un tub care se asaza la intrarea canalului auditiv pentru a directiona corect jetul de lichid. Substantele continute dizolva usor cerumenul si il scot afara, odata cu lichidul. Nu ramane decat sa speli pavilionul urechii, cu apa si sapun. Sprayurile auriculare exista si in varianta pentru copii sau pentru uz frecvent. Chiar daca nu sunt absolut necesare pentru o ureche sanatoasa, spray-urile pot fi de ajutor in prevenirea dopurilor de ceara. Daca mergi des la piscina sau strand, urechile sunt mai expuse bacteriilor din cauza contactului cu apa. Principalul pericol este otita externa (sau "urechea inotatorului"), o infectie a canalului auditiv, provocata de bacterie sau o ciuperca. In mod normal, canalul auditiv are propria sa modalitate de a se apara, dar devine vulnerabil din cauza leziunilor mici (provocate de betigase, casti, unghii) si din cauza apei, care micsoreaza aciditatea urechii, permitand dezvoltarea germenilor. Pentru a preveni otita, cel mai simplu este sa-ti pastrezi urechile uscate, folosind o casca de inot sau dopuri. Dopurile de urechi se gasesc la farmacie si, in mod ideal, sunt facute dintr-un material moale, maleabil, care nu raneste canalul auditiv si se muleaza dupa forma lui.

Calculatorul, cititul, televizorul sau o simpla plimbare in parc, toate aceste activitati solicita si obosesc ochii. Desi viata multor persoane este una foarte aglomerata, sunt necesare doar 15-20 de minute pe zi pentru a ingriji si relaxa ochii. O igiena corecta asigura o conservare a frumusetii ochilor si poate ajuta in prevenirea unor afectiuni oftamologice. In primul rand e important de stiut ca ochii trebuie ingrijiti permanent, nu numai cand sunt bolnavi. Astfel, in mod uzual, ochii se spala de cateva ori pe zi (de cate ori simtiti nevoia) cu apa curata, la temperatura camerei, fara ceaiuri sau alte solutii, dupa care se foloseste un prosop curat pentru uscare. De asemenea, in fiecare seara, inainte de culcare persoanele care se machiaza trebuie sa se demacheze cu produse speciale pentru ochi. Prosopul, produsele cosmetice si fardurile sunt lucruri personale, ce nu se imprumuta altor persoane, prin intermediul lor putandu-se transmite o multitudine de boli (exemple: conjunctivite, blefarite). In ceea ce priveste igiena ochiului, cu blefarita sau conjunctivita, lucrurile stau putin altfel. Iata cateva raspunsuri la cele mai frecvente intrebari adresate de pacienti medicului. 1. Cu ce curatam ochii? R: Cu apa fiarta si racita, la temperatura camerei, cu ser fiziologic sau cu servetele de igiena oculara, de unica folosinta (se gasesc in farmacii).

Igiena ochiului

2. Cum curatam ochii? R: Un tampon de vata sau un disc pentru demachiere se inmoaie in apa sau ser si se curata ochiul (dupa ce a fost inchis) printr-o miscare ferma dinspre nas spre inafara, insistandu-se in portiunea interna a pleoapelor (langa nas) unde se aduna de obicei secretiile. 3. De cate ori curatam ochii? R: Obligatoriu inainte de a pune picaturile sau/si unguentul recomandat de medic si in plus ori de cate ori simtiti ca e nevoie. 4. Cum se face masajul ciliar (masajul pleoapelor) indicat in cazul blefaritelor? R: Se spala mainile cu apa si sapun. Se ia un betisor de urechi steril si se introduce in solutia specifica masajului ciliar, recomandata de medicul dv. oftalmolog, de ex. blefagel, blefarosampon. Se tractioneaza usor pielea de la nivelul unghiului extern al ochiului pana cand cele doua margini ale pleoapelor sunt drepte. Se trece cu betisorul de urechi umezit la baza genelor/cililor (superior si inferior) dinspre exterior spre interior (spre nas) si invers timp de 1 pana la 3 min. ATENTIE! Foarte important! Se foloseste un capat de betisor pentru un SINGUR ochi si NU pentru ambii ochi.

igiena nazala
Ce inseamna de fapt igiena nazala?

Inseamna sa iti cureti narile si mucoasa nazala, cu ajutorul unui ser fiziologic sau a apei de mare, pentru a le ajuta sa isi imbunatateasca functia de filtru.

Igiena nazala contribuie la mentinerea sanatatii OLR (nas, gat si urechi), ceea ce duce la prevenirea unor afectiuni precum otite sau rinofaringite.

Astfel, este bine ca de doua ori pe zi, dimineata si seara, sa iti speli fosele nazale, evitand categoric insa apa de robinet sau apele minerale.

La o buna igiena nazala contribuie si un stil de viata sanatos: aerisirea locuintei, curatarea prafului in special cel din covoare sau mochete, mentinerea umiditatii aerului atunci cand se cere, evitarea fumului de tigara etc.

Ce e de facut in caz de nas infundat?

In caz de raceala, simpla clatire a nasului cu un ser fiziologic poate sa fie de ajuns pentru evitarea unei infectii bacteriene secundare. Totodata insa, poti apela si la inhalatii, care actioneaza pe un principiu simplu: distrug virusii cu ajutorul temperaturii ridicate a vaporilor de apa si fluidizeaza secretiile, imbunatatind respiratia.

In apa fierbinte poti adauga si produse pe baza de plante cunoscute pentru actiunea lor bactericida si antiseptica, precum eucaliptul, cu singura conditie sa nu le folosesti intr-o doza prea mare, pentru a evita iritatia mucoasei nazale.