Introducere

O ferma de vipere-mai valoroasa decat o mina de aur!

Se spune ca un adevarat om de afaceri este capabil sa scoata bani si din piatra seaca.De ce sa nu incercam sa scoatem bani si din gura de sarpe? Ei bine, aflati ca PRETUL unui gram de venin poate ajunge sa coste si 2.000 de euro!Adica de 40 de ori mai mult decat un gram de aur! O singura vipera produce anual aproximativ 1,5 grame de venin. Facand niste calcule simple, o ferma de 100 de vipere ne aduce annual 200.000 de euro! In sfarsit o afacere extrem de profitabila pe care putem sa o demaram cu investitii modice! Veninul de sarpe este larg utilizat in medicina si este un ingredient pretios in pregatirea unor medicamente si antidoturi. De asemenea, este utilizat in medicina homeopata. Mai mult decat atat , veninul ajuta la producerea unor substante care sunt folosite de catre biochimisti in timpil cercetarilor stiintifice. Acest aspect este esential pentru dezvoltarea de noi medicamente si agenti de diagnosticare Poza pag 1 Cu toate acestea, cresterea viperelor pentru venin este putin fructificata la noi in tara, la standardele stabilite de legislatie si fara a pune in pericol ecosistemul natural al acestor animale.Spre exemplu, in alte tari, multe companii farmaceutice au propriile lor crescatorii de vipere, pentru a-si asigura cantitatiile necesare de venin. Noi intelegem reticenta fata de aceste animale. Am fost educati sa cunoastem faptul ca viperele sunt agresive si foarte periculoase, ca este bine sa le evitam, cand de fapt ele sunt mult mai timide. Este bine de stiut ca vipera-cu-corn nu este atat de primejdioasa precum pare sau se spune! Desi are un venin foarte toxic, nu produce suficient de mult, incat sa omoare un om adult si sanatos. Majoritatea muscaturilor au loc atunci cand se incearca ori capturarea,ori uciderea sarpelui, dar chiar si asa, cazurile fatale sunt extreme de rare. Practic, de multi ani nimeni nu a mai murit din cauza unei vipere cu corn. Mai periculos este tantarul, care dupa statistici, omoara annual 2-3 milioane de oameni. Pe de alta parte, veninul serpilor a devenit elixirul tineretii si al sanatatii. Acesta este folosit in industria farmaceutica si mai nou in cea cosmetic, pentru combaterea ridurilor. Poza 1 pag2

Cererea de pe piata este intr-o continua crestere, iar oferta inca foarte mica. Avem sansa sa intram pe o piata in care concurenta este foarte slaba! Ferma de vipere indeplineste toate trasaturile afacerii ideale pentru orice mic antreprenor, pentru ca: se poate demara cu investitii modice; aduce un profit incredibil de mare; necesita munca putina si usoara; amortizarea se face rapid;

Cunoasteti simbolul farmaceutic: sarpele incolacit pe un baston sau o cupa? De ce credeti ca a fost ales sarpele in simbolul farmaceutic? Pentru ca acesta sugereaza vindecarea, amintind de sarpele incolacit pe bastonul lui Moise, cel care tamaduia bolnavii Poza 2 pag 2. Tot sarpele este animalul adorat in vechime de daci, deoarece se credea a fi purtator de energii telurice care energizeaza leacul pregatit de farmacisti in cupa. Din cele mai vechi timpuri serpii au fost utilizati pentru cult, potiuni magice, medicina si au reprezentat un simbol pentru dragoste, sanatate, farmacie, nemurire si chiar intelepciune. Oricare ar fi concentratia de venin recoltat, acesta se poate altera rapid. Pentru a-i conserva intacte proprietatile este necesar ca veninul sa fie liofilizat, adica uscat, sub vid. Doar in acest mod poate fi pastrat timp indelungat, chiar ani de zile, fara a i se modifica calitatile. Asadar, in functie de puritatea veninului putem obtine sume cuprinse intre 500 si 2.000 de euro sau chiar mai mult. In plus, cresterea acestor animale nu este costisitoare.

Piata de venin are un trend crescator de 5% pe an.

In prezent, principalii furnizori de venin de sarpe pe piata international sunt China, India, si Thailanda. In ceea ce priveste tarile din Uniunea Europeana, potrivit Eurostat (2004/2005), in anul 2004 au fost importate 2,789 kg de venin de sarpe. Germania a fost cel mai mare importator (20%), apoi Tarile de Jos (13%), Franta (12%), Regatul Unit (11%) si Spania(9%). Daca cererea mondiala totala pentru acest produs este de aproximativ 5.500 kg, practic nevoile tarilor din Uniunea Europeana s-au situat undeva la jumatatea acestei cifre. Iata asadar ce perspectiva prezinta chiar marea familie de care apartinem- Uniunea Europeana. Lucrurile nu se opresc aici, ci au un trend crescator de cca 5% pe an, asa cum arata studiile in domeniu, prezentate explicit in tabelul urmator.

Cererea globala existent si cea prognozata pana in 2022 (kg)

Anul 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022

Cererea 5,775 6,064 6,367 6,685 7,020 7,371 7,739 8,126 8,532 8,959 9,407 9,877 10,371 10,890 11,434

Veninul de sarpe este folosit in prepararea mai multor produse farmaceutice.In general, se folosesc cantitati foarte mici.Spre exemplu, 100 g de Vipratox-unguent, un preparat cu actiune analgezica, contine doar 0,1 mg de venin (toxina) da la vipera ammodytes ammodytes. Atentie! Cercetarile stiintifice arata ca propietatile fizici-chimice ale veninului depind in mare masura de hrana pe care o primesc viperele.Detalii, la capitolul legat de nutritive si alimentatie.

Sectiunea 1 Descrierea afacerii

Ecosistemul viperelor
Vorbim in present despre raspandirea de odinioara a viperelor. Astfel, vipera cu cornammodytes ammodytes, care este in speta subiectul central al acestei afaceri, traia in toata regiunea de mijloc si de sud-est a Europei, dar a fost aproape exterminata din arealul ei de viata, atat din cauza faptului ca a fost socotita un animal daunator, cat si din pricina spaimei ancestrale a oamenilor fata de serpi. Vipera este o specie de provenienta mediteraneana, considerate acum amenintata si strict protejata. Ea a fost ucisa in proportii massive deoarece a fost considerate daunatoare si periculoasa.Totodata, viperele au fost colectate ilegal de catre herpetologi amatori cu scopul de a fi vandute sau tinute in captivitate. O buna parte din exterminatori este reprezentata de cei care au dorit sa se imbogateasca peste noapte din afacerile cu venin de vipera. Populatiile de vipere din Romania erau considerate in literature stiintifica,inca din anii80, printer cele mai amenintate din intreaga Europa, iar dintre cele doua subspecii de la noi, cea din Dobrogea, vipera ammodytes montandoni, a devenit atat de rara, incat in present este listata drept critic periclitata la nivel national, iar efectivele totale ar putea sa nu fie mai mari de cateva sute. Spre exemplu, pe Ciucarul Mic, populatia de vipere concentreaza toate problemele cu care se confrunta aceasta specie in Romania, se afirma in National Geographic nr.83 din martie 2010 E un adevarat cocktail letal: distrugerea habitatului pentru drumuri, cariere de piatra, pasunatul intensive cu capre, persecutia indelungata si acum colectarea ilegala pentru ferme de venin-este de parere Viorel Popescu,doctorand in herpetologie la Universitatea din Maine, SUA, care s-a ocupat cu studiul acestei specii in programul LIFE. Faptul ca hiberneaza in grup, necesitatile stricte de habitat si comportamentul neagresiv fac vipera-cu-corn extreme de vulnerabila, iar daca nu se va trece rapid la protectie din partea autoritatilor, altfel decat pe hartie, viitorul arata foarte sumbru pentru aceasta specie din Romania,spune acesta. Teoretic, nu e nimic rau in colectarea veninului de la serpi: chiar dimpotriva, e o indeletnicire nobila, menita sa salveze sau sa imbunatateasca vieti.Totul trebuie insa facut in legalitate,

asigurand o crestere in conditii optime a animalelor si, desigur,neutilizand animale protejate din natura. Atentie! Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor natural, a florei si faunei salbatice interzice capturarea speciilor protejate.Incalcarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta atrage raspunderea civila, materiala, contraventionala sau penala, dupa caz. Specialistii atentioneaza ca disparitia viperelor care se hranesc in principal, cu soareci ar permite inmultirea necontrolata a rozatoarelor. In Romania intalnim vipera Ammodytes, vipera Ursini (de stepa), vipera berus (vipera comuna) si subspecii ale acestora, asa cum o vedem in continuare. Arealul in care putem intalni viperele ammodytes ammodytes si ammodytes montandoni pe continentul European sunt:Grecia, Iugoslavia, Romania, Italia, Austria, Albania si Bulgaria. Traiesc deci in zonele unde clima este mediteraneana sau temperata cu influente mediteraneene. In ceea ce priveste statura, indivizii din dimensiunile cele mai mari traiesc in Triolul meridional, iar populatia cu media cea mai mare a staturii se gaseste in Italia si in Alto Adige.

Poza1 pg 5
Vipera ammodytes ammodytes apare in primele ore ale diminetii pe stancile cu expunere estica pentru a se incalzi, motiv pentru care dimineata nu este foarte activa. Dupa-amiaza, se ascunde sub pietre sau in frunzis. Se urca cu usurinta pe ramurile inferioare ale copacilor-in special pentru a se incalzi. La noi,este un element montan obisnuit.Poate ajunge pana la 2.000 m altitudine, peste acest nivel fiind rar intalnita (Ex Vf. Buta din Retezat)

In tara noastra, vipera ammodytes ammodytes este semnalata in partea de sud-vest a tarii, in zonele de munte si de deal. Prefera zonele calcaroase ale Muntilor Banatului (Defileul Dunarii-Cazanele Mari si Mici, Cheile Nerei, Cheile Carasului), Muntele Domogled-Valea Cernei, Cetatea Devei, Portile de Fier si izolat in Brasov. Denumirea de vipera cu corn provine de la elementul morfologic distinctiv reprezentat de un corn mic, dar moale, acoperit cu solzi ,aflat la extremitatea anterioara a capului.Prezenta acestui corn ,orientat in sus, i-a facut initial pe cercetatori sa creada ca vipera scurma, asemenea unui porc,in cautarea hranei, ceea ce nu este deloc adevarat.

Poza 2 pg 5
Vipera ammodytes montadoni este catalogata drept adevarata vipera cu corn si totodata cel mai periculos reprezentant al genului de pe teritoriul tarii noastre deoarece

are un timp de reactive mult mai scurt si o agresivitate mai mare in comparative cu celelalte tipuri.

Poza 1 pag6
Vipera ammodytes montadoni prefera zonele pietroase cu mult soare si pe cele de campie. O gasim in regiunile mlastinoase, dar si in steeple cu vegetatie zerica de la nivelul marii pana la 300 metri altitudine: in Italia, Franta, o mare parte din Balcani, Turcia, Persia. In unele regiuni din Rusia, traieste exclusive in pasuni montane, cu expozitie sudica si adapostite de vant, pe substrat ierbos sau calcaros. In tara noastra, este intalnita in toata Dobrogea (in special in partea nordica) mai putin in Delta Dunarii, preferand regiunile pietroase (canaralele) si aride, dar nu departe de zonele cu vegetatie. O putem intalni in: Muntii Macin, Culmea Niculitel, Rezervatia Valea Fagilor, Padurea Hagieni, in zona Pesterii Gura Dobrogei, Podisul Babadag, Podisul Casimcea, Baneasa-Canaraua Fetii, Valea Celicului, Lacul Oltina; in raza localitatilor Sipote, Bestepe, Carpinis, Greci, Niculitel, Isaccea, Cernavoda. Putinele exemplare din Balta Brailei (actuala Insula Mare) au fost eradicate in perioada anilor 1950-1970.In mod exceptional mai apare in Balta Ialomitei. Vipera Ursini sau vipera de stepa traieste in special in zona deltei, acolo unde acestea gasesc stufaris, zone de stepa, locuri aride si nisipoase. Este un sarpe inofensiv pentru om, veninul lui nefiind toxic. Este specia cea mai putin studiata datorita faptului ca traieste in locuri cu inversiune termica cresterea lui in captivitate fiind o problema complexa.

Poza 2 pag 6
In tara noastra a fost semnalata langa Cluj (dar se pare ca aceasta populatie s-a stins), in Moldova, langa Iasi, in Delta Dunarii, in lunca Siretului din judetul Galati. Vipera de stepa intalnita in judetul Iasi este considerate o subspecie aparte si este denumita vipera ursini moldavica. Ea traieste in doar doua locatii din judet, insa specialistii nu divulga locatiile din motive de conservare. Numarul lor este estimate la aproximativ 800 de exemplare. Aceste exemplare sunt monitorizate de Stefan Zamfirescu si Alex Strugariu de la Facultatea de Biologie din Iasi. O alta subspecie, denumita vipera ursine rakosiensis, traieste in raza judetului Cluj, dar nu avem informatii legate de numarul lor. Vipera berus prefer marginile de paduri si poienile, locurile insorite si pantele muntoase, fiind intalnita si la altitudinea de 2.000 m. In anii cu very calduroase si toamne lungi, habitatul acesteia se extinde pana la 2.100 m, sau chiar mai mult-adica in anii cand intra in hibernare pe la jumatatea lunii noiembrie. In general, sunt preferati versantii sudici ai

muntilor.In zonele de deal si podis o intalnim de asemenea in interiorul padurii, dar mai ales in poienile insorite, cu iarba inalta, precum si pe pajistile intinse. O putem intalni si in interiorul padurii, unde se ascunde in covorul de frunze, sub trunchiuri de copaci doborati (se camufleaza excelent). De asemenea, se mai ascunde si sub stancile sau in crapaturile acestora care se afla in interiorul padurii.O mai putem gasi in apropierea paraielor de munte, insorindu-se pe bolovani.

Poza 1 pag7
Este un animal crepuscular si nocturne, vaneaza mai mult in primele ore ale diminetii si spre seara, cand temperatura nu este atat de ridicata. Este un animal fricos, simtind apropierea omului de la o distanta destul de mare si refugiindu-se in adapost. In captivitate, unele exemplare se imblanzesc, in timp ce altele, mult mai agresive, sar sa muste chiar la cateva luni de la captura. Se intalneste in Europa (la nord pana la paralela 70, iar la sud pana la limita Muntilor Cantabriei si Pirinei, Alpii Albanezi si Bulgaria), in Asia septentrionala si central, iar la est pana la insula Sachalin. O mai gasim in Polonia, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Anglia si Romania (Muntii Tureanu). Ca o curiozitate, pe Valea Buzaului exista o comuna numita Viperesti.Dintre cele trei specii de vipere (singurii serpi veninosi de la noi) Vipera berus este cea mai raspandita. Toate aceste specii sunt protejate prin lege deoarece populatiile de vipere sunt in continua scadere. Faptul ca sunt semnalate zone noi in care acestea au reusit sa ajunga nu poate decat sa ne bucure. Speram ca va exista o mai buna intelegere a oamenilor in relatia cu ele.

2. Speciile de vipere

Odata cu descrierea ecosistemului viperei am prezentat speciile de vipere cu venin pe care le intalnim si in tara noastra. Pentru o imagine complete, iata si catalogarea tuturor speciilor de vipere.Viperinele traiesc in Africa, Europa si Asia si cuprind 10 genuri: Vipera (Europa, Asia, Africa) Bitis (Africa) Causus (Africa) Echis (Africa, Asia) Atractaspis (Africa,Israel/Sinai) Cerastes (Africa, Asia)

Pseudocorastes (Israel, Iran) Atheris (Africa) Eristichophis (Belucistan) Aseziops (sud-estul Asiei)

In total se cunosc 65 de specii. Primul dintre cele enumerate, adica genul Vipera, cuprinde 14 specii, din care in Europa traiesc doar 9 specii.

1.Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758) -V.a. ammodytes (Linnaeus. 1758) -V.a. montadoni (Boulenger, 1904) -V.a. meridionalis (Boulenger, 1903) -V.a. ruffoi (Bruno,1968) -V.a. transcaucaziana (Boulenger, 1913)

2. Vipera aspis (Linnaeus. 1758) -V.a. aspis (Linnaeus. 1758) -V.a. atrax (Meisner,1820) -V.a. balcanica (Buresch et Zonkov,1934) -V.a.franciscriedi (Laurenti, 1768) -V.a. zinnikeri (Kramer,1958) 3.Vipera berus (Linnaeus,1758) cu doua subspecii: -V.b.berus (Linnaeus. 1758) -V.b.bosniensis (Boettger,1889) 4. Vipera K aznakovi (Nikolskij,1990)

5. Vipera latasei (Bosca,1878) cu subspeciile: -V.I. latasei (Bosca,1878)

-V.I. gaditana (Saint-Girons) 6. Vipera lebetina (Linnaeus. 1758) -V.I. lebetina (Linnaeus. 1758) -V.I. obtusa (Dwigubskij,1832) -V.I. schweizari (Werner,1935) 7.Vipera seoanei (Lataste,1879) cu subspeciile: -V.s. seoanei (Lataste,1879) -V.s. cantabrica (Brana et Bas,1982) 8.Vipera ursini (Bonaparte, 1835) -V.u. ursini (Bonaparte, 1835) -V.u. eriwanensis (T. Rouss, 1933) -V.u. rakosiensis (Mehely, 1894) -V.u. renardi (Cristoph,1849) 9. Vipera xanthina (Gray,1849) cu subspeciile -V.x. xanthina (Gray,1849) -V.x. raddei (Boettger,1890)

Am enumerate toate aceste informatii pentru a furniza o vedere de ansamblu asupra speciilor. In aceasta activitate insa noi avem de-a face in special cu vipera ammodytes ammodytes.

3.Particularitati anatomice si fiziologice

Viperele fac parte din familia Viperidae, din ordinal Squamata, subordinul Serpentes (Ophidia), grup provenit din Sauria, si au urmatoarele caractere distinctive: absenta membrelor si a centurii scapulare; lipsa pleoapelor mobile;

lipsa deschiderii externe a urechii si a unui aparat auditiv functional; absenta arcului temporal superior si a scvamozalului; absenta lacrimalului jugalului, quadratojugalului, epipterigoidului si postfranului.

Familia Viperidae cuprinde serpi cu cap triunghiular, latit in partea posterioara si separate printr-un gat mai subtire de trunchiul gros. Cutia craniana este complet inchisa prin procesele descendente ale frontalelor si parietalului. Sunt prezente articulatii vertebrale zigosfrene-zigantrice. Apofizele hemale ale vertebrelor caudale se unesc ventral. Familia Viperidae are urmatoarele caractere generale primitive:dintii premaxilari, coronoidul, elementele centurii pelviene si plamanul stang lipsesc. Chiar daca are un singur plaman, nici din acesta nu foloseste decat o mica portiune (partea anterioara) pentru respiratia propriu zisa. Partea posterioara este transformata intr-un sac aerian cu pereti netezi. Pe fiecare dintre cele doua oase maxilare rudimentare se gaseste cate un dinte veninos cu canal intern. Zonele palatine si pterigoide sunt de asemenea mobile. Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele prefrontale nu au proces anterior si nu sunt in contact cu oasele nazale; placile cefalice sunt adesea foarte modificate, desi speciile generalizate poseda complexul colubriform al placilor cefalice (5 placi mari). Ochiul este separate de solzii supralabiali prin solzi iniei. Pupila este vertical. Placile ventral acopera toata lungimea abdomenului . Coada este scurta. De obicei, pe spate exista un desen inchis in forma de zigzag. Viperele sunt ovovivipare. Sunt speciile cele mai periculoase pentru om, datorita veninului lor. Familia Viperidae ocupa un areal, vast in toate continentele cu exceptia Australiei. Unii autori includ in ace asta familie si Crotalinele, astfel ca Viperidele cuprind 2 subfamilii: Viperinae si Crotalinae. Genul Vipera are cateva caractere commune:capul turtit dorso-ventral, mail at decat gatul si acoperit cu solzi. Ochii sunt de marime mijlocie cu pupile eliptice verticale si separate de scuturile labiale superioare si de un numar variabil de placute. Corpul este subcilindric si acoperit cu scvame carenate. Are coada scurta si placa anala unica. Glanda veninoasa este de dimensiuni mici. Coloritul viperelor europene este foarte variabil si tenta de fond se aseamana uneori cu aceea a substratului. Acest lucru s-a intamplat prin adaptare, datorita presiunii selectiei exercitate e pradatorii care descopereau prada cu ajutorul vazului. Coloritul dorsal este in medie constant in cadrul speciilor asemanatoare. Zigzagul dorsal care poate fi mai mult sau mai putin latit si rhomboidal sau circular, se transforma in bare transversal la 3 taxoni care sunt mult mai diferentiali din punct de vedere morphologic si ecologic: v. ammodytes transcaucaziana, v. aspis francisgiradi si v. berus bosniensis.

In general, reptilele au simtul vazului slab dezvoltat. Pleoapele lor fuzioneaza formand o membrane de protective (luneta) a globilor ocular, ceea ce da impresia de privire fixa. Aceasta caracteristica a dus si la interpretarea eronata precum ca serpii ar hipnotiza prada.

Poza 1 pag 10
Serpii reactioneaza din punct de vedere optic indeosebi la miscari. Spre exemplu, vipera berus poate percepe de la o distanta de 10 metri miscarile rapide ale unei personae, iar de la distante mai mici aceasta reactioneaza si la miscari lente. In cea ce priveste simtul auzului, serpii nu prezinta ureche externa, insa membrane timpanica, urechea medie (cavitatea timpanica)si trompa lui Eustache, inclusive urechea interna, sunt foarte bine dezvoltate. Perceperea undelor sonore nu este posibila deci serpii nu au auz. Urechea interna este insa deosebit de sensibila la vibratiile terestre ce se transmit prin intermediul maxilarului inferior si al osului transversum, prin singurul oscior auditiv existent, spre urechea auditiva. Distanta de la care sunt percepute astfel de vibratii depinde de geomorfologia si de natura terenului. Cel mai important simt al serpilor este cel al mirosului. Este folosit pentru gasirea si recunoasterea prazii, a partenerului sexual sau la detectarea dusmanilor. Celule specializate se afla distribuite in epiteliul mucoasei nazale, dar mai ales la nivelul organului lui Jacobson (organ vomenronazal). Fosele nazale, mult largite in spatiul gaurilor nasului, se deschid in faringele posterior. Functia nasului in miros este minima. Dedesubtul foselor nazale se afla in organul Jacobson, un organ-pereche care comunica cu palatal anterior prin doua orificii. In repaos, cele doua varfuri ale limbi patrund in orificiile organului vomenronzal, care este captusit cu epiteliu prevazut cu cellule senzoriale. Serpii colecteaza informatiile din mediul exterior prin fluturarea limbii. Mirosul este ajutat de miscarea ritmica inainte si inapoi sau in sus si in jos a limbii care aspira si impinge aerul catre partea de jos a camerei olfactive unde se gaseste organul lui Jacobson. Acesta este conexat prin intermediul nervilor la lobii olfactivi ai creierului.

Poza 1 pag 11
Cand gura este inchisa, informatiile din mediul extern sunt receptionate, proiectand limba la exterior printr-un orificiu al botului, gaura rostala. Asadar organul lui Jacobson detine un rol essential in exercitarea simtului mirosului fiind important si in cazul reproducerii, la recunoasterea partenerului. Termoreglarea. Fiind animale poichiloterme, temperature corpului serpilor este dependenta de temperatura mediului. Ele nu pot desfasura o activitate completa fara a beneficia de o temperatura minima. Necesarul variaza in functie de specie si subspecie.

Neavand glande sudoripare, pierderea de caldura prin transpiratie nu poate avea loc. Ca urmare, termoliza (proces fiziologic prin care organismul pierde surplusul de caldura) poate avea loc in procesul de respiratie si prin piele. Cu toate acestea, posibilitatile de eliminare a caldurii sunt limitate, astfel incat expunerea la temperature ridicate duce la supraincalzirea animalului.

Atentie! Temperaturile mai mari de 46 de grade C sunt letale pentru toate speciile de serpi. Vipera ammodytes (vipera cu corn)
Prin coloritul si forma ei vipera se diferentiaza mult de ceilalti serpi din Romania . De aceea, este usor de recunoscut. Are o culoare e fond gri-maronie , cu o banda in zigzag, de culoare mai inchisa, pe toata lungimea sa. La maturitate are o lungime medie de 70-90 cm. Lungimea minima la adulti este de cca 54 cm si maxima de 110 cm. Femelele sunt, de regula, mai mari decat masculii, dar recordul de statura apartine ultimilor.

Poza 1 pag12
Capul viperei este triunghiular si bine evidentiat si este acoperit de numerosi solzi mici. Varful botului este surmontat de o proeminenta carnoasa, de forma unui corn, situate deasupra placii rostrale si acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame apicale. Frontalul si parietalul nu sunt, de regula, distincte din cauza faptului ca sunt substituite de placi neregulate, de dimensiuni mici. Prezinta doua serii complete de placi intre marginea inferioara a ochiului si supralabiale. Irisul poate fi cenusiu, cenusiuverzui, roscat, brun-galbui, galbui etc. Capul prezinta, in regiunea nucala, o pata in forma de V, mai mult sau mai putin marcata si putin variabila, a carei baza este, in mod obisnuit, unita cu banda longitudinala medio-dorsala. Pe labilele inferioare, exista pete de culoare inchisa care poate fi continua sau divizata. Faimosul ei venin este produs de doua glande mari, situate in spatele ochilor, practic doua glande salivare modificate. Acesta este injectat cu ajutorul unui aparat complex, format din doi colti foarte ascutiti si lungi (5-7 mm), care stau pliati intr-un fald al mucoasei bucale, dar ridicati in timpul producerii muscaturii la 90-130 de grade. Corpul viperei cu corn are un aspect robust si indesat, iar coada este scurta. Scvamele de la jumatatea corpului sunt dispuse in 21 de serii. Placile ventral, in numar de 132 pana la 169 (in general 133-163), nu prezinta diferente datorate sexului. Solzii subcaudali sunt in numar de 22 si 24 de perechi, de obicei intre 22 si 35 la female si intre 29 si 44 la masculi. Coloritul femelelor difera, acestea fiind in general de culoare brun deschis sau cenusiu cu pete brun-negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roscat (rosu murdar) cu pete mai

putin intunecate de aceasta nuanta. Femelele sunt sarace sau lipsite de pigment intunecat, mai ales pe flancuri si cap, in timp ce masculii sunt mai pigmentati. Banda inchisa intre ochi si coltul gurii, intotdeauna prezenta la masculi, este sau redusa sau absenta la female. Ornamentatia este constituita dintr-o zona medidorsala formata din pete romboidale care uneori formeaza un zigzag de largime variabila sau dau nastere unei haine din pete circulare sau in forma de tesatura. Pe flancuri sunt aproape intotdeauna prezente numeroase pete inchise dispuse in corespondenta cu axele fasiei vertebrale. Partea inferioara este,in mod obisnuit, gri, brungalbui sau roscata, cu multe pete mici gri-negricioase. Varful cozii este de cele mai multe ori portocaliu la populatiile occidentale si verde galbui la cele orinentale . Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule adriatice. Vipera ammodytes montandony, o subspecie a viperei cu corn, difera prin dimensiunile putin mai mici si toxicitatea veninului mai slaba. Diferenta anatomica consta in faptul ca rostralul este mai inalt decat lat. Totodata, varful cozii la aceasta este de culoare verde-fistic, pe cand la V.a. ammodytes este rosu-caramiziu. Alaturi de serpii cu clopotei, vipera cu corn se situeaza in categoria celor mai evoluati ofidieni (serpi).

Vipera berus (comuna)

Un adult are o lungime minima de 40cm si maxima de 104 cm, media situandu-se intre 50 si 70 cm. Chiar din al doilea an de viata, femelele se dezvolta mai mult, de regula, decat masculii. Recorduri de lungime exceptionale sunt detinute de doua female. Una dintre acestea a fost gasita in muntii Harjedalen la 950 m altitudine (Suedia) si avea 104 cm. Cealalta, gasita la 68 grade Nord, in Finlanda, avea 94 cm. In Franta au mai fost observate destul de rar female mari, de 80-87cm. Greutatea viperelor este intre 100 si 200 g, femelele fecundate ajungand la 300 de grame. Capul viperei berus este putin largit posterior si are botul relative mare, cu varful plat. Capul este tesit , botul rotunjit, partea dorsala fiind ovala , la baza maxilarelor este insa mai lat, aici gasindu-se glanda cu venin. La cap se gaseste o pata putin variabila, in forma de x in regiunea nucala. De asemenea, prezinta si o banda intunecata care porneste de la postoculare si trece peste labialele superioare sau peste comisura gurii, continuandu-se pe laturile gatului cca 1-2 cm, pentru ca apoi sa se intrerupa transformandu-se in pete laterale de culoare inchisa.

Poza 1 pag 13

Capul piramidal este separat printr-un gat subtire de corpul gros. Coloritul estesi el variabil in special in cazul populatiilor din Balcani. Femelele au, in general, o culoare bruna, maslinie, galbui inchis sau roscata. Zigzagul de pe spate, de regula brun, dar mai accentuat decat fondul. Masculii dimpotriva, sunt de obicei gri cu desenul negru. Exemplarele melanice si melanotice traiesc mai ales in habitatul montan, iar in unele locuri detin majoritatea in populatie. Coada, raportata la lungimea corpului, este mai lunga la mascul. Vipera ursini (vipera de stepa) Afirmam despre vipera berus ca este micuta, insa vipera ursini o intrece. Este, de regula, cea mai mica specie de vipera europeana si cea mai putin veninoasa. Lungimea maxima a viperei ursini este de 63 cm. Capul este ingust, botul usor ascutit. De regula, o placa apicala, doua cantale din care cel posterior in legatura cu supraoculara, frontalul si parietalele sunt mai mari decat placile din jur. Subocularele dispuse intr-un singur rand sau, la unele populatii montane orientale, intr-un rand si jumatate. Nara este situate la partea inferioara a placii nazale. Variatiile de colorit sunt mai putine, lucru datorat arealului destul de redus in care traiesc. Corpul este relative subtire si are talia mica sau mijlocie. Lungimea minima a adultilor este de 30 cm si cea maxima de 63 cm, media situandu-se intre 40 si 50 cm. Exemplarele de dimensiuni mari se gasesc in centrul continentului, cele din populatiile balcanice ating de regula 40-48 cm. Femelele sunt mai mari decat masculi.

Poza 1 pag 14
Solzii la mijlocul corpului sunt dispusi in 19-21 de serii, dupa o clima geografica crescanda. Coloritul de baza al partii dorsale variaza de obicei de la brun la cenusiu, cu pete maslinii sau galbui si in general se prezinta mai putin accentuate in regiunea mediodorsala. Pe ceafa se gasesc dungi si pete intunecate dispuse simetric sau la fel cu cele de la vipera berus sau cu ale unor populatii de vipera aspis. Flancurile pot fi acoperite de pete inchise, rotunde sau alungite vertical dar pot fi si imaculate. Partea inferioara a corpului este, de regula, gri sau albgalbuie, cu sau fara pete mici, inchise la culoare.

4. Comportamentul viperelor in mediul natural si in captivitate

Comportamentul in mediu natural-consideratii generale
Reptilele au nevoie de mai putina energie decat mamiferele, trasatura care le conditioneaza sa isi conserve energia, stand nemiscate cat mai mult timp. Acest lucru insa depinde si de temperatura mediului ambient, si de necesitatile acestei vietati. De asemenea, sistemul

imunitar al reptile functioneaza mai bine cand aceasta este calda. In tara noastra, viperele ies din hibernare de obicei pe la mijlocul lunii martie, in functie de vreme, sip e la mijlocul lui aprilie intra in perioada de imperechere. In perioada de imperechere, masculii sunt cei care se deplaseaza in cautarea femelelor orientandu-se dupa urma olfactiva pe care acestea o emana. Chiar sip e un areal restrains, indivizii unei populatii dezvolta activitatii diferite in cursul unei perioade. Acest fapt se datoreaza probabil ciclurilor de hranire care depind de sansa fiecarui individ. Legat de hrana in libertate, aceasta se face in 3-4 etape anuale. Ea consta in prinderea unor mamifere mici si soparle. Hranirea nu este zilnica. Spre exemplu, o vipera adulta mananca 34 soareci la un interval de cateva zile, apoi, timp de aproape o luna, nu mai consuma nimic. In total, ratia anuala a unui mascul adult reprezinta intre 100 si 130% din greutatea corporala, iar la femelele care isi refac reserve si la puii in crestere este de 200-300%. La femelele gestanteinsa, ratia este de numai 50-60% din greutatea corpului ei. Hranirea este diferentiata la juvenili in comparatie cu adultii. Astfel, la primii, pentru ca sunt in crestere, pot exista si 5 cicluri de hranire. Masculii adulti se multumesc cu numai 2 cicluri. Femelele gestante au nevoie de numai un singur ciclu de hranire astfel ca isi petrec cea mai mare parte a timpului zilei stand la soare.