Sunteți pe pagina 1din 14

ANTIM IVIREANUL .

DIDAHIILE MIJLOC DE IMBOGATIRE MORALA SI CULTURALA


Prof. Daniela Ionescu Colegiul National Mircea cel Batran, Rm. Valcea

Antim Ivireanul (1650-1716) , unul dintre cei mai straluciti ierarhi ai Bisericii romanesti, s-a remarcat prin personalitatea sa plurivalenta, prin lupta continua pentru promovarea culturii romanesti din secolul al XVIIIlea. Munca neobosita la care se adauga darurile native, priceperea de tipograf, caligraf, zugrav, sculptor, orator, carturar, pastor, gospodar, l-au facut sa se ridice deasupra multora care au fost inainte si dupa el in scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei. Cunoscand valoarea invataturii crestine pentru transformarea vietii moral-religioase si sociale a credinciosilor, Antim Ivireanul a imbinat temeinic predicile sale cu elemente de teologie morala care priveau aspecte ale vietii sociale. Prin rezolvarea acestor probleme in duhul crestin, invatatura de veacuri a Bisericii isi gasea o aplicare in contemporaneitate iar trairea credinciosilor se confrunta si se coordona cu adevarurile de credinta. Astfel mitropolitul a contribuit prin activitatea sa la ridicarea culturala a credinciosilor care era fundamentata pe temelia principiului iubirii crestine si prin aceasta combatea mentalitatea vremii sale care era dominata de inegalitati si nedreptati sociale. Meritele sale sunt cu atat mai mari cu cat el nu a fost roman.

Distinsul ierarh are in centrul activitatii predicatoriale grija fata de credinciosul pe care doreste sa-l culturalizeze si sa-l moralizeze. In toata viata sa, dupa cum singur marturiseste, a depus efort permanent pentru raspandirea cunostintei cele iubitoare de Dumnezeu.1 Mitropolit fiind, s-a dovedit a fi un mare predicator si literat. S-a remarcat indeosebi prin Didahiile sale ce reprezinta cea mai inalta expresie a cuvantului rostit de pana atunci. Meritul Didahiilorsale este acela ca pana la ele slujbele bisericesti nu se faceau in limba romana. Ele au fost tiparipe pentru prima data in anul 1866. Traitor intr-o vreme de adanca si nemiloasa exploatare otomana care a franat indelung avantul poporului nostru, vietuitor intr-o tara in care pana si limba oficiala din Biserica si din cancelariile statului nu era inca limba vie a pastoritilor sai, Antim Ivireanul doreste sa-i lumineze pe oameni si sa le miste inima pentru implinirea binelui moral personal si comun. Predica mitropolitului este elaborata cu grija si cu efort. Ea este alcatuita cu intelepciune si cu arta, dupa toate regulile omileticii. Mai este construita pe dimensiunile, trebuintele si specificul sufletesc al societatii pe care o conduce din punct de vedere duhovnicesc si pe care doreste din toata inima s-o modeleze dupa principiile si marile trairi crestinesti. Antim nu predica de forma. El arata realitatea si incerca s-o imbunatateasca. De aceea nu trece cu vederea mizeriile, suferintele si necazurile comunitatii religioase careia ii adreseaza cuvantul. Mitropolitul Antim a inteles acest mare adevar si de la inaltimea

1. Damian P. Bogdan _ Viata lui Antim Ivireanul in Biserica Ortodoxa Romana, 1956, nr. 8-9, p. 695

amvonului el a stiut sa gaseasca cuvinte miscatoare de mangaiere, care rasunau adanc in suflete alinand necazurile unui neam intreg, ca de pilda acele discrete aluzii la lacomia nesatioasa a turcilor, care nu mai conteneau cu biruri si angarale.2 Antim este cel care face trecerea de la cazania fixata definitiv in carti la predica vie, insufletita de patosul vorbitorului, raportata la sufletele si nevoile credinciosilor din timpul sau, din tara si din Biserica sa, trecerea de la invatatura Bisericii adresata principial catre fiecare credincios de orice origine etnica, la propovaduirea Cuvantului, adresat nu numai in limba populara ci si raspunzand sufletului etnic, nevoilor lui, legat de traditia, de specificul, de momentul istoric. Predicile lui constituie o pretioasa sursa de informatie asupra obiceiurilor, datinilor, moravurilor si evenimentelor istorice contemporane. Din ele se constata smerenia autorului, inalta idee despre preotie, constiinta raspunderii de pastor si mijlocitor intre credincios si Dumnezeu, profunda cunoastere a Sfintei Scripturi, o vasta cultura teologica si laica. El infiereaza cu vehementa viciile vremii sale considerand ca acestea il injosesc pe om. Didahiile au aparut intr-o vreme in care catolicismul si calvinismul isi faceau mult simtita prezenta.

2. Nicolae Cartojan Istoria literaturii Romane vechi, vol. III, Buc., 1945, p. 225

Calvinismul, care in secolul al XVIII-lea, incepuse sa ameninte cu prozelitismul sau multe biserici ortodoxe, provocase o puternica miscare de aparare a credintei noastre. Pericolul acestui prozelitism care prinsese radacini in Transilvania inca din secolul al XVII-lea, incepuse sa se infiltreze si in Biserica ortodoxa din Tara Romaneasca, din momentul in care fostul patriarh al Alexandriei si apoi al Constantinopolului, Ciril Lucas banuit ca simpatiza cu aceasta confesiune tinuse cateva predici in Tara Romaneasca. Atmosfera generala de aparare a credintei ortodoxe impotriva acestui pericol nu-l pute lasa indiferent pe mitropolitul Antim Ivireanul. De aceea, in scopul apararii credintei ortodoxe si a combaterii invataturilor gresite ale calvinismului, el a tiparit si cateva carti. Cu siguranta, grija permanenta a lui Antim de a apara ortodoxia impotriva acestei confesiuni, concretizata in tiparirea unor carti adecvate, il va fi facut sa se gandeasca sa alcatuiasca un manunchi de predici, cu scopul ca, prin rostirea lor de la amvonul bisericii sa-i inzestreze pe pastoritii sai cu patericul, scut al adevaratului ortodox, facand in felul acesta o opera de profilaxie si de imunizare a credinciosilor sai impotriva unei eventuale molipsiri a acestora de credintele gresite ale acestei confesiuni. Catolicismul, al carui prozelitism era puternic in Transilvania, se facuse simtit si in Tara Romaneasca, mai ales in partile Olteniei, unde

incepuse sa prinda radacini. In acest context, este semnificativa insasi numirea lui Antim, la 16 martie 1705, ca episcop al Ramnicului, in locul fostului episcop Ilarion, depus din treapta, nu numai pentru abateri canonice, ci si pentru ca era suspect ca simpatizant al catolicismului, deoarece ingaduise catolicilor sa isi faca o biserica in Ramnic si sa isi ingroape mortii lor in cimitirul Episcopiei. Dintre fetele bisericesti, Antim era cel mai indicat sa ocupe scaunul de episcop al Ramnicului, deoarece el s-a dovedit un vajnic aparator al ortodoxiei romanesti impotriva prozelitismului catolic inca din 1699, cand a trimis la Balgrad pe Mihai Istvanovici, unul dintre cei mai priceputi tipografi ai sai pentru a publica acolo doua carti in limba romana: Bucoavna si Chiriacodromion. In acest context, se presupune ca grija pentru apararea ortodoxiei impotriva prozelitismului catolic, a constituit, in buna masura, un factor care a determinat printre altele hotararea lui Antim de a elabora cateva predici, cu scopul intaririi credintei ortodoxe a pastoritilor sai. Ipoteza ca la baza procesului de alcatuire a predicilor lui Antim a stat si impulsul dat de pericolul prozelitismului calvin si al celui catolic, care amenintau cu destramarea unitatii de credinta a Bisericii ortodoxe romane, este cu atat mai plauzibila cu cat Antim stia ca destramarea unitatii de credinta a pastoritilor sai echivala cu insasi destramarea unitatii etnice a poporului roman si in final, cu insasi pierderea independentei Tarii Romanesti. Adanc cunoscator al situatiei din tara, el a sesizat lipsa de omogenitate a comunitatii aflate sub jurisdictia lui. Insufletit de spiritul veacului, el nu a putut sa nu observe contrastele izbitor de dureroase dintre clasa celor bogati si a celor saraci.

De la predica rostita la inscaunare si pana in ultimele clipe ale vietii sale, marele ierarh ne lasa sa intelegem ca simpatia lui se indreapta spre cei injositi si exploatati, care desi simpli si saraci, se bucura de mare cinste inaintea lui Dumnezeu. Antim cunostea viata grea a pastoritilor sai si le lua partea cu multa autoritate. O cercetare minutioasa a Didahiilor, duce la concluzia ca in optica lui Antim Ivireanul, vinovati de starea precara a categoriei defavorizate erau nu numai boierii ci si asupritorii straini ai neamului nostru. Inspirat de ideile sociale ale iluminismului, inaltul ierarh critica societatea feudala romaneasca. Direct sau indirect, prin predicile sale, el pune inaintea ochilor marilor proprietari de pamanturi jafurile, nedreptatile si tratamentul nemilos la care erau supusi de catre acestia saracii din vremea sa. Autorul Didahiilor constata in viata duhovniceasca a pastoritilor sai o serie de practici, atitudini si deprinderi necrestinesti si antisociale, pe care nu mai vrea sa le treaca cu vederea. El ne prezinta cu un real talent predicatorial tabloul acestora, condamnand starea de a se complace in savarsirea raului, ca si acceptarea savarsirii lui sub diferite forme. Ii dojeneste si pe aceia care se abat de la principiile morale crestine, dar se crede indreptatit sa nu puna prea multa asprime, lasand sa se intrevada in cuvantul sau ceva din intelegerea superioara a pastorului indurerat de ignoranta pastoritilor, de suferintele si strambatatile la care-i impinge lipsa de omenie a celor sus-pusi. El ii mai critica si pe unii dintre preotii vremii sale din cauza ca nu au pregatirea necesara pentru a pastori suflete, considerand ca se nevoiesc mai mult pentru folosul lor3 decat pentru cel al credinciosilor. In acest caz nu este de mirare ca pastoritii raman in stare de ignoranta.

3. Nicolae Iorga Despre Antim Ivireanul, in Biserica Ortodoxa Romana, 1937, nr. 11-12, p. 617 Antim demasca falsitatea si obiceiul nefast al celor care apartineau claselor privilegiate de a alerga dupa duhovnici mediocri, ignoranti, tocmai pentru ca ei insisi se aflau in grava confuzie morala. El afirma ca;Dumnezeu nu se insala, ci ne inselam noi insine, spre peirea noastra sufleteasca.4 In cuprinsul Didahiilor se intalnesc si unele consideratii teologice, care-l arata pe Antim a fi un adanc cunoscator al invataturii dogmatice ortodoxe. Astfel abordeaza problema crearii omului, a Sfintelor Taine, a existentei proorocilor care pregatesc lumea pentru venirea Mantuitorului spre restabilirea legaturii dintre omul cazut si Dumnezeu, a unirii ipostatice, a mantuirii care se realizeaza numai in Biserica, a importantei rugaciunilor pentru cei morti, a faptului ca in neascultarea lui Adam sunt cuprinse toate pacatele lumii, a parusiei si Judecatii de Apoi, a importantei virtutilor teologice, a Sfintei Fecioare Maria, a faptului ca Dumnezeu a luat fire omeneasca si nu ingereasca si a Fiintei incognoscibile a lui Dumnezeu care fiindca Il cunoastem pe Dumnezeu numai in masura in care El ni Se descopera si in masura in care mintea noastra poate sa inteleaga. Pentru Sfantul Antim, Biserica este locul unde credinciosul Il intalneste pe Dumnezeu si sta de vorba cu El in intimitatea inimii. Aici e condus de ingerul sau pazitor la momentele de rugaciune colectiva. In relatie cu Sfanta Treime, omul isi dezvaluie fata sa anterioara pentru o stralucire cereasca intru curatirea de pacate si de cugete viclene. Apoi prin constiinta va deveni

4. Antim Ivireanul Didahii, Ed. Academiei Republicii Populare Romane, Buc, 1962 vas al Duhului Sfant. Asa precum Sfanta Fecioara a fost adusa la Templu de parintii sai, Ioachim si Ana, tot asa omul credincios, odata intrat in Sfantul lacas se sfinteste prin lucrarea curatitoare a Duhului, primeste cuvantul lui Dumnezeu in inima sa si asa, spune sfantul Antim, el va fi cu adevarat pazitor si cinstitor al Prea Sfintei Fecioare si al tuturor sfintilor. Ca izvoare principale pentru predicile sale se numara cele aghiografice, Sfanta Traditie. Lectura Didahiilor ne descopera ca in alcatuirea cuvantarilor s-a tinut seama si de principiile omiletice care contribuie la atingerea scopului intreit al predicii: de a lumina mintea, de a misca inima si de a indupleca voia. Aceste principii sunt: hristocentric pentru ca invatatura bisericeasca si indemnul spre a face bine vin de la Hristos si se implinesc in si pentru Hristos, eclesiocentric pentru ca se afirma necesitatea ascultarii neconditionate si continue de Biserica ce esta pastratoarea adevarurilor de credinta revelate, psihologic- prin analiza unor stari sufletesti ale persoanelor din istoria sfanta si prin observarea unor astfel de stari la ascultatori, al intuitiei, prin capacitatea de relationare dintre cunostintele abstracte cu cele care caracterizau societatea contemporana cu autorul, al stimularii activitatii proprii a ascultatorilor, al actualizarii prin raportarea invataturii evanghelice la situatii din viata societatii in mijlocul careia isi desfasura viata preoteasca, calendarul bisericesc, pericopa evanghelica, mediul inconjurator prin capacitatea de analiza a discernerii binelui de rau si

al propovaduirii cu cuvantul si cu fapta- prin modelul vietii sale duhovnicesti. Acest ultim principiu este deosebit de important pentru reusita predicii. Oricat de frumoase ar fi vorbele rostite de un predicator, ele nu vor avea in sufletul ascultatorilor rezonanta dorita si scopul predicii nu va fi atins deplin daca predicatorul nu adanceste in fapta forta cuvantului. Ascultatorilor trebuie sa li se dea ocazia sa isi dezvolte increderea necesara receptionarii unei propovaduiri iar predicatorul este dator sa arate cu exemplul personal ca ceea ce recomanda altora se poate implini de catre fiecare om si ca trairea invataturii propuse aduce un folos atat vietii individuale cat si celei sociale. Antim a folosit in predici elemente din cultul crestin din abundenta. Astfel textele si cantarile cultice intrebuintate ca material intuitiv erau intr-o buna masura familiare ascultatorilor sai, deci asigurau perceptia adevarurilor de credinta expuse in Didahii. Este important de consemnat faptul ca literatura populara a constituit un factor important de inraurire asupra activitatii de predicator a lui Antim. El stie sa se miste cu impresionanta indemanare printre textele scripturistice si patristice, dar in acelasi timp foloseste si cartile populare care circulau in vremea sa. Pentru a rascoli sufletele celor care il ascultau, a intrebuintat cuvinta care aveau un amplu rasunet in sufletele crestinilor. Acest lucru se intampla datorita imaginilor vii pe care le trezea in sufletul acestora de exemplu. Aprecierea ca Antim Ivireanul este primul mare orator bisericesc in limba romana este indreptatita, deoarece a intuit ca vechile cazanii care se citeau in biserici ramaneau neintelese de popor si deci neeficiente pentru sufletele celor care le ascultau, din cauza ca traducerile lor, imitind servil ordinea expresiilor din versiunea originala, erau alcatuite din cuvinte

greoaie, cu o sintaxa confuza si o topica ce nu se mai potrivea cu structura sintaxei si morfologiei caracteristice limbii romane de atunci.

Aceste lipsuri din punct de vedere lingvistic constituiau piedici pentru intelegerea vechilor cazanii. Mitropolitul Antim care dorea ca predicile sale sa fie intelese cu usurinta, iar mesajul lor sa fie acceptat cu placere, a hotarat ca in expunerea acestora sa foloseasca, pe cat era cu putinta, limba populara, acel grai viguros, plin de imagini proaspete, redate prin expresii si locutiuni iubite de popor, imprimand astfel stilului predicilor sale un pronuntat grad de oralitate. Pe langa lacunele lingvistice ale vechilor cazanii, predicatorul mai observase ca ele prezentau invataturile printr-o modalitate stereotipa si ca erau mentinute in atmosfera de rutina a unor principii cu caracter general, fara o corelare a lor cu realitatile actuale, concrete si arzatoare care framantau zilnic viata duhovniceasca si sociala a credinciosilor Pentru ca aceste predici sa fie accesibile diverselor categorii de credinciosi, Antim cere lui Dumnezeu ca in procesul de elaborare a predicilor, sa se aplice principiul individualizarii, conform caruia cel care predica, folosind intelepciunea, sa puna accentul pe cunoasterea temeinica a structurii biopsihice a ascultatorilor sai. Prin intelepciunea de care trebuie sa dea dovada predicatorii in elaborarea predicilor lor, Antim intelegea capacitatea superioara de a intui specificul firilor omenesti ale credinciosilor care le asculta, precum si maiestria lor pedagogica de a folosi metodele didactice si procedeele pedagogice adecvate pentru transmiterea mesajului predicatorial in mod diferentiat.

Didahiile il indica pe mitropolitul lui Brancoveanu ca initiator al elocventei sacre. Opera lui este o demonstratie a capacitatii plastice a graiului romanesc facuta paturii boieresti eteroglote de catre un strain. Predicile sunt construite dupa schema: introducere, tratare, incheiere si deseori au la inceput un text care sintetizeaza subiectul abordat. Formula de adresare nu se afla intotdeauna la inceput ci in interiorul textului. Introducerile sunt scurte, bazate pe analogii, arata dragostea fata de pastor. Cuvantarile sunt incheiate cu o invocare a ajutorului dumnezeiesc. Ele mai sunt concesive, comunicative si cordiale. Autorul utilizeaza uneori procedeul intrarii directe in tratarea care este vie, ampla si eficienta. Alaturi de polimorfismul predicii demonstrat de numarul mare de specii literare insumate in perimetru, se afirma si politonalitatea ei. Prin ambele, Antim ia un gigantic avans fata de oamenii generatiei sale si intredeschide portile literaturii romane in sens modern. Figurile selectate de oratorie sunt mai ales figurile gandirii din nomenclatorul clasic. Astfel, in desfasurarea compozitionala a predicii se intalnesc: interogatia (<<Veniti dupa Mine toti cei osteniti>>. Si cine nu va alerga?)5, antiteza (intristare-bucurie; lasa cele de jos-lumesti-primeste pe cele de sus-ceresti; lasa pe cele stricacioase-castiga pe cele nemuritoare), asemanarea Maica Domnului este asemenea soarelui, lunii, zorilor; Ddumnezeu este nevazut, nemuritor, la fel ingerii si sufletul omului), comparatia ( Sfantul Pavel a stralucit ca luna plina), personificarea si metafora (Stelele aveau deschise tamplele; cerul s-a deschis spre somn), negatia (Nu iaste cu putinta), intrebarea care este recapitulativa, pentru sistematizarea predicii, pentru evitarea nedumeririlor, pentru a starni

interesul, pentru a o lauda pe Sfanta Fecioara. Alte figuri artistice intalnite sunt: sugestia, gradatia, repetitia, persistenta iar dintre figurile specifice stilului oratoric se enumera: prosopeea (figura prin care se acorda viata obiectelor), apostrofa si epifonemul (previn slabirea relatiei directe cu publicul), epanortoza (figura care subliniaza ideea modificand-o usor), invocatia, exclamatia, simetria, aluzia,paralela si altele. Fara indoiala, Antim Ivireanul a contribuit la progresul limbii romane literare, intarind elementele proprii ei si inmultindu-le. El a prelungit viata unor arhaisme a caror disparitie ar fi saracit limba. Revenind la personalitatea mitropolitului, s-a observat ca traiectoria vietii sale a urmat invatatura crestina pe care si-o insusise si pe care o transmitea la randul lui pastoritilor, nu numai prin puterea elocventei, ci si prin aceea a exemplului personal pentru ca o mare insusire a sa era aceea a convingerii religioase nestramutate, acceptarea constienta a adevarurilor de credinta, experierea si adancirea lor cu ajutorul Sfintilor Parinti ai Traditiei bisericesti. Antim Ivireanul, steaua luminoasa a epocii lui Constantin Brancoveanu, pe langa meritele sale deosebite,-prin munca, prin studiu neintrerupt, prin rugaciune si milostenie-ramane pentru noi mare teolog, mare pedagog si mare aparator al invataturii Bisericii Ortodoxe. Predicile sale sunt traite, au fluenta logica, sunt pline de perlele invataturilor morale, dogmatice, pastorale si sociale, invataturi pe care nimeni in vremea sa nici macar n-ar fi cutezat a le gandi. El reuseste sa faca in timpul rodnicii sale pastoriri, un adevarat tratat de morala, unul deosebit de important de dogmatica si altul de probleme pastorale si sociale. De aceea <<Didahiile>> lui Antim Ivireanul raman izvor de documentare, de inspiratie si de real

folos oricarui preot care ar vrea sa guste, sa inteleaga si sa aplice frumoasele invataturi ale marelui mitropolit, care ramane pentru Biserica noastra o

floare mereu inmiresmata si care niciodata nu se va veteji.5

5. Nicolae Alexa Invataturi dogmatice in <<Didahiile>> lui Antim Ivireanul in Studii Teologice, nr.9-10, 1977