Sunteți pe pagina 1din 4

Controlul riscului

Vorbind in general, controlul riscului poate fi definit drept acele masuri prin a caror adoptare se vizeaza prevenirea, eliminarea sau reducerea pierderilor; cresterea probabilitatii de a castiga; minimizarea severitatii pierderilor atunci cand acestea apar; maximizarea castigurilor. In esenta, intrebarile la care trebuie sa se raspunda sunt urmatoarele: - care sunt caracteristicile practice de lucru ale activitatii de control al riscurilor? - este posibil sa fie generalizate masurile de control al riscurilor in categorii de actiune? - care sunt elementele care sa dovedeasca eficacitatea masurilor de control al riscurilor? - ce este acela control al riscului reglementat si cum influenteaza acesta motivarea unei organizatii de a controla riscul? Daca e sa definim ce este controlul riscului, acesta este reprezentat de orice strategie, program, instrument sau tehnica ce vizeaza evitarea, prevenirea, reducerea sau eliminarea riscului si a incertitudinii. Astfel, abordarea controlului riscului conduce la distingerea urmatoarele tehnici: 1. Evitarea riscului 2. Transferul si distribuirea riscului 3. Reducerea riscului si a incertitudinii 4. Prevenirea pierderilor 5. Reducerea pierderilor 6. Neutralizarea riscului

1. Evitarea riscului Evitarea riscului presupune acele actiuni si metode prin care organizatia elimina expunerea la riscul in cauza. In forma sa cea mai simpla, o decizie de evitare a unui risc determina pe cale de consecinta inexistenta/disparitia acestuia. Asadar, ca tehnica, pentru a avea de-a face cu o situatie de evitare a riscului trebuie indeplinita si cerinta ca respectivul risc sa nu treaca in responsabilitatea altcuiva. Din punct de vedere practic, evitarea riscului inseamna adoptarea acelor masuri prin care organizatia ajunge sa nu fie expusa la risc de o maniera fara echivoc si, atunci cand este posibil, riscul nu mai exista in niciun sens. Tehnicile de evitare a riscului reprezinta fundamentul masurilor de control al riscurilor in mare masura datorita faptului ca, de obicei, aproape ca nu sunt purtatoare de costuri. A alege sa nu expui organizatia nu consuma, in general, multe resurse (financiare, umane etc.). Totusi, evitarea riscului nu este intotdeauna posibila. De multe ori asumarea responsabilitatii riscului este prevazuta de legi si regulamente; in alte situatii, riscul este atat de relationat cu activitatea principala a organizatiei incat nu poate fi evitat; in fine, este posibil ca riscul sa nu poata fi pur si simplu evitat in orice sens real respectiv fizic.

2. Transferul si distribuirea riscului Termenul de transfer al riscului risca sa creeze ceva confuzie deoarece in timp ce riscul poate fi transferat de la o organizatie catre alta, cel mai adesea numai responsabilitatea (financiara sau de alta natura) riscului este de fapt subiect de transfer. Termenul de transfer al riscului este cel mai adesea utilizat aproape interschimbabil cu cel de asigurare si, intr-adevar, o asigurare reprezinta un important contract de transfer de risc. Exista insa multe alte situatii si mecanisme de transfer pentru care termenul se aplica. Povara riscului este atat de natura economica dar si psihologica (iar uneori, morala). De aceea, scopul distribuirii riscului este acela de a transfera una sau mai multe dintre aceste ingrijorari catre altii. Abilitatea unei organizatii de a reusi acest lucru este influentata de un numar de factori cum ar fi disponbilitatea din partea altora de a accepta riscul, capacitatea de negociere etc., asa ca multe riscuri nu sunt nici transferabile, nici posibil de distribuit. Dupa cum am spus mai sus, in cele mai multe cazuri vom avea de a face mai degraba cu un transfer de responsabilitate decat cu un transfer de risc in sine, insa pot apare si transferuri de risc tangibil. Trebuie insa avuta mare atentie la iluzia unui transfer absolut aceasta pentru a nu provoca neintelegeri periculoase. Totodata, distribuirea riscului (intre doua sau mai multe parti) poate contribui la crearea unei confuzii privind responsabilitatea finala pentru un risc anume. O corecta apreciere a distinctiei dintre transferul absolut al riscului, transferul de responsabilitate si transferul de expunere tangibila a devenit cu atat mai importanta pe masura ce sistemul de subcontractare si furnizori a evoluat exponential. Eforturile crescande de a subcontracta uneori la mii de km departare diverse servicii si functiuni nu fac decat sa argumenteze in favoarea motivatiilor de a transfera sau distribui riscul. Un bun manager de risc va observa si faptul ca responsabilitatea pentru un anumit risc poate fi transferata si cerand furnizorilor sa-si demonstreze capacitatea financiara de a accepta riscul. Cu toate acestea, in timp ce riscul tangibil si responsabilitatea pentru risc pot fi transferate, se ridica doua probleme ce devin critice pentru organizatie: una este reprezentata de costul de monitorizare, iar a doua de costul pierderii controlului direct care nu e niciodata de ignorat.

3. Reducerea riscului si a incertitudinii In timp ce riscul este, intr-un anumit sens, o stare de fapt, incertitudinea este mai mult o stare de spirit; cu toate acestea, cele doua concepte sunt intr-o stransa relationare. Cu cat devine mai evidenta si mai tangibila incertitudinea, eforturile de diminuare a acesteia pot fi directionate spre ceea ce se poate denumi generic drept management al informatiei. Intr-adevar, este plauzibil faptul ca o crestere a nivelului de cunostinte in ceea ce priveste un risc particular are drept consecinta o reducere a nivelului de incertitudine. Cu cat se subtiaza ceata ce inconjoara o anumita incertitudine, cu atat decidentul poate sa actioneze cu mai multa claritate.

Trebuie insa retinut faptul ca acest management al informatiei este purtatorul si al unor dezavantaje. In primul rand, colectarea informatiilor presupune costuri; in al doilea rand, mai multa informatie nu inseamna, in mod automat, reducerea incertitudinii atat timp cat informatia respectiva poate fi contradictorie, necalara, de un ridicat nivel tehnic sau dificil de analizat; in al treilea rand, informatia poate fi inexacta, ceea ce poate conduce la concluzii incorecte; si in sfarsit, in al patrulea rand, un nivel suplimentar de informatie nu rezolva in totalitate factorii contributori la sporirea incertitudinii. Cu toate acestea insa, este important sa se retina faptul ca mai multa informatie conduce, in general, la o situatie mai buna decat mai putina informatie.

4. Prevenirea pierderilor Prevenirea pierderilor implica toate tehnicile si strategiile care vizeaza reducerea sau eliminarea posibilitatii de aparitie a pierderilor. Eliminarea pierderilor, desi este rezultatul ce ar fi de preferat, nu este ceea ce se asteapta de la managementul riscului. Prevenirea pierderilor este mai degraba vazuta drept un atac concentrat asupra frecventei pierderilor cu obiectivul de a le reduce la un nivel tolerabil. Studiul riscului conduce catre solutii necesare pentru managementul acestuia; aproape automat dintr-o astfel de analiza rezulta masuri de prevenire a pierderilor.

5. Reducerea pierderilor Chiar daca intr-o firma exista preocupare pentru managementul riscului, evenimentele negative nu pot fi intodeauna in totalitate eliminate. Reducerea pierderilor include acele masuri ce pot fi luate pentru a limita impactul pierderilor direct si indirect odata ce acestea au aparut. O observatie importanta este aceea ca pierderile indirecte, consecinta a unui anumit eveniment, pot depasi pierderile rezultate din impactul direct. Daca sunt posibile interventii imediate dupa producerea unei pierderi, interventii menite sa limiteze sau sa previna pierderile indirecte, situatia respectiva devine mult mai usor de controlat/gestionat. Chiar si atunci cand un anumit eveniment determina ajungerea in justitie, strategiile de management al litigiilor se pot dovedi foarte eficace in incercarea de a limita pierderile. Un aspect particular al activitatii de reducere a pierderilor este reprezentat de managementul situatiilor catastrofice. Trebuie insa retinut faptul ca o astfel de activitate de planificare a actiunilor in situatii de catastrofa se poate dovedi eficace numai daca este realizata intr-o organizatie ce are definit drept domeniu important managementul riscului. Un plan de actiune in caz de catastrofa este un document ce defineste la nivel de organizatie, de o maniera integrata si ca urmare a unui efort coordonat, modul de actiune in caz de urgenta sau de evenimente ce determina pierderi masive. Ceea ce defineste o catastrofa este determinat de organizatie de la caz la caz si nu este, cu siguranta, un concept rigid. Pe scurt, un plan de actiune in caz de catastrofa necesita dezvoltarea unui scenariu privind dezastrele si, ulterior, crearea unei serii

coordonate de actiuni, planuri, raspunsuri si masuri pentru a controla efectele respectivului dezastru. Cu alte cuvinte, un plan de management al catastrofelor de succes va include elemente de evitare, prevenire, transfer, reducere si neutralizare.

6. Neutralizarea riscului Neutralizarea riscului se refera la acele masuri adoptate pentru a reduce efectele riscului la zero (sau aproape zero). Neutralizarea difera de evitarea riscului prin faptul ca riscul continua sa existe. De asemenea, neutralizarea difera de prevenire prin faptul ca nu sunt necesare eforturi pentru a influenta frecventa pierderilor. Similar, neutralizarea difera de reducerea pierderilor deoarece nu sunt intreprinse actiuni directe care sa vizeze un impact asupra magnitudinii pierderilor. Spre exemplu, o forma de neutralizare a riscului este aceea prin separare. Pentru o organizatie, sa detina mai multe depozite in diferite locuri, poate conduce la reducerea posibilitatii ca un singur eveniment sa afecteze major intraga baza materiala a acesteia la o astfel de problema sunt foarte atenti, de exemplu, comerciantii de autovehicule. O forma moderna a separarii o constituie duplicarea. Atunci cand se face back-up inregistrarilor de pe computere si acestea sunt depozitate in alt loc inseamna ca se determina un important tip de separare care practic elimina sau neutralizeaza posibilitatea unei pierderi totale.