Sunteți pe pagina 1din 42

CAP. VI. UNDE ELECTROMAGNETICE. OPTICĂ

VI.1. Operatori algebrici vectoriali

r

Fie V o mărime fizică scalară şi A

o mărime fizică vectorială. Definim operaţiunile:

gradient (grad = ), divergenţă (div = ∇ ⋅), rotor (rot = ∇ ×), laplaceian (2 = Δ).

r ∂ V r ∂ V r ∂ V grad V = i + j
r
V
r
∂ V
r ∂
V
grad V
= i
+ j
+
k
x
y
z
r
∂ A
∂ A
∂ A
r
r
r
r
x
y
z
div A =
+
+
, unde
A
=
i A
+
jA
+
kA
x
y
z
∂ x
∂ y
∂ z
r
r
r
i
j
k
r
rotA =
∂ x
y
∂ z
A
A
A
x
y
z
∂ 2
V
∂ 2
V
2 V
Δ =
V
+
+
2
2
2
∂ x
∂ y
∂ z
r
r
r
∇ × ∇ × =
A
grad(div A)
− Δ
A
r
r
r
Fluxul vectorului A
prin suprafaţa Σ este:
Φ
=
∫∫ Σ AdS
A
r
r r
Circulaţia vectorului A
pe curba Γ este:
C
=
Ad
l
A
∫ Γ
r r
r
(
)
Teorema Gauss - Ostrogradski:
∫∫
AdS
= ∫∫∫ ∇⋅
A dv

Teorema Stokes:

∫

Γ

r r

Ad

l =

∫∫

Σ Γ

Σ v

(

r

∇× A dS

r

)

Σ

(VI.1)

(VI.2)

(VI.3)

(VI.4)

(VI.5)

(VI.6)

(VI.7)

(VI.8)

(VI.9)

VI.2. Legile electromagnetismului

1) Legea lui Coulomb Forţa de interacţiune dintre două corpuri punctiforme care au sarcinile electrice Q, respectiv q este dirijată pe linia ce uneşte corpurile având modulul direct proporţional cu produsul sarcinilor electrice şi invers proporţional cu pătratul distanţei dintre ele.

unde

k =

1

4πε

r

F

=

k

Qq

r

r

r

2

r

, ε este permitivitatea mediului (pentru vid

k

0

=

1

4

πε

0

9

10

9 m

F

(VI.10)

), iar r r este

vectorul de poziţie al sarcinii q faţă de Q (Fig.VI.1).

de pozi ţ ie al sarcinii q fa ţă de Q (Fig.VI.1). Fig. VI. 1. For

Fig. VI. 1. Forţa de interacţiune dintre două corpuri punctiforme, încărcate cu sarcini electrice (legea lui Coulomb).

2) Intensitatea câmpului electric în vid este egală cu raportul dintre forţa care acţionează asupra corpului de probă având sarcina electrică q şi valoarea acesteia:

r

E =

r

F

q

.

(VI.11)

În cazul în care sarcina electrică generatoare de câmp, Q, este punctiformă se obţine un câmp radial:

r

E

=

k

0

r

Q r

2

r r

.

Principiul superpoziţiei:

r

E =

i

r

E

i are următoarele forme:

(VI.12)

pentru o distribuţie discretă de sarcini electrice Q i , fixe:

r

E

(

x y z

,

,

)

= k

0

N

=

1

i

Q

i

r

r

i

r

i

2

r

i

- 86 -

(VI.12')

pentru o distribuţie continuă de sarcină electrică, în repaus (Fig.VI.2):

ă de sarcin ă electric ă , în repaus (Fig.VI.2): Fig. VI.2 Intensitatea câmpului electric pentru

Fig. VI.2 Intensitatea câmpului electric pentru o distribuţie continuă de sarcină electrică.

r

E

(

x y z

,

,

)

=

k

0

(

x y

',

',

z

'

)

r

r

∫∫∫ ρ

v

'

r

2

r

dx dy dz

'

'

'

(VI.12")

unde:

ρ =

dQ

dv'

este densitatea volumică de sarcină electrică (în SI se măsoară în C/m 3 ), dv'

= dx'dy'dz' este elementul de volum al distribuţiei, iar

r =

( x − x' )( 2 + y − y' )( 2 + z −
(
x − x'
)(
2
+
y − y'
)(
2
+
z − z'
)
2
.
)( 2 + y − y' )( 2 + z − z' ) 2 . 3)

3) Lucrul mecanic al forţelor electrice. Potenţialul electric

Câmpul electric generat de sarcini electrice fixe se numeşte câmp electrostatic.

Pentru o deplasare infinitezimală

dL

=

rr

l

Fd

=

rr

l

qEd

r

d l lucrul mecanic elementar este:

=

r

r

l

k qQrd

0

r

3

r d l lucrul mecanic elementar este: = r r l k qQrd 0 r 3

(VI.13)

Fig.VI.3 Calculul lucrului mecanic elementar în câmp electrostatic.

Din Fig.VI.3 rezultă:

Aşadar:

dL = k qQ

0

dr

r

2

, iar:

r

rdl r = rdl cosα = rdr

- 87 -

(VI.14)

L

12

= q

2

1

rr

Ed

l =

k qQ

0

r 2

r 1

dr

r

2

=

k

0

qQ

⎜ ⎝

1

r

1

1

r

2

⎟ ⎞

(VI.15)

Lucrul mecanic L 12 efectuat de forţele electrice între stările 1 şi 2 depinde numai de aceste poziţii şi nu depinde de stările intermediare, deci câmpul electrostatic este un câmp conservativ. Este evidentă proprietatea L 21 = - L 12 , deci lucrul mecanic pe o curbă închisă, în câmp electrostatic, este nul. Rezultă:

q

Γ

Ed

rr

l

= 0

, adică:

rr ∫ Ed l Γ
rr
Ed
l
Γ

= 0

(VI.16)

Din relaţia (VI.16) şi din teorema Stokes (III.109) obţinem:

r

∇ × E = 0

(VI.16')

relaţie care se interpretează astfel:

a) câmpul electrostatic este irotaţional, deci are linii de câmp deschise (Fig. VI.4, pentru un

electron izolat, în repaus);

 

r

b)

vectorul E

provine din gradientul unei mărimi fizice scalare:

r

E = −gradV

(VI.17)

Mărimea V se numeşte potenţial electric (unitatea de măsură, în SI, este voltul, notat V).

r

Semnul "-" arată că vectorul E

Pe componente, relaţia (VI.17) are forma:

este dirijat în sensul scăderii potenţialului electric.

E x

=−

V

x

,

E y

=−

V

y

,

E z

= −

V

z

(VI.17')

Diferenţa de potenţial V 1 - V 2 dintre două puncte ale câmpului electrostatic este egală cu raportul dintre lucrul mecanic necesar deplasării sarcinii electrice q între cele două puncte şi valoarea sarcinii q. Obţinem:

V

1

V

2

=

2 1

1

rr

Edl

=

k Q

0

r

1

1 ⎞ ⎟

r

2

(VI.18)

Pentru determinarea univocă a potenţialului electric este necesar un punct de referinţă, ales arbitrar, în care V ref = 0. În exemplul prezentat (câmp generat de sarcina electrică Q punctiformă) alegem V 2 = 0 pentru r 2 → ∝. Rezultă:

- 88 -

V

1

=

L

1,

ref

q

=

k

0

Q

r 1

Suprafeţele care au acelaşi

r

echipotenţiale. Ele sunt perpendiculare pe liniile de câmp E

potenţial

în

toate

punctele

lor

se

(Fig. VI. 4).

numesc

(VI.19)

suprafeţe

punctele lor se (Fig. VI. 4). numesc (VI.19) suprafe ţ e Fig. VI. 4. Liniile de

Fig. VI. 4. Liniile de câmp, intensitatea câmpului electric şi suprafeţele echipotenţiale pentru un electron izolat, aflat în repaus.

Potenţialul electric este o mărime aditivă.

Pentru o distribuţie discretă de sarcini electrice Q i , fixe:

V

(

x , y , z

)

= k

0

N

=

1

i

Q

i

r

i

(VI.19')

pentru o distribuţie continuă de sarcină electrică, în repaus (Fig.VI.2):

V

(

x y z

,

,

)

=

k

0

∫∫∫

v

'

ρ

(

x

',

y

',

z

'

)

dx dy dz

'

'

r

'

(VI.19")

4) Energia potenţială (

pentru o pereche de sarcini electrice, notate

energia potenţială este egală cu lucrul mecanic necesar aducerii sarcinii electrice

infinit până la distanţa

W

p

)

q

1

şi , aflate la distanţa

q

2

r

12

una de alta,

de la

q

2

r 12

:

W p =

L

2,

=

k

0

q q

1

2

r 12

=

q V

2

1

=

q V

1

2

(VI.20)

unde V 1 este potenţialul electric creat de sarcina electrică q 1 în punctul în care se află sarcina q 2 .

- 89 -

pentru o distribuţie discretă de sarcini electrice se însumează energiile potenţiale ale tuturor perechilor de sarcini electrice (fiecare pereche este considerată o singură dată):

sau:

W

p

W

p

=

=

k

1

0

2

⎛ ⎜ q q

1

2

r

12

N

i = 1

q V

i

i

+

q q

1

3

r

13

+

+

q

2

q

3

r

23

+

⎟ =

1

2

N

∑∑

i

= 1

j

i

q q

i

j

r

i j

(VI.21)

(VI.21')

unde V i * reprezintă potenţialul electric creat în punctul în care se află sarcina electrică q i de către celelalte sarcini electrice q j cu j i . pentru o distribuţie continuă de sarcini electrice se adaptează rezultatul (VI.21’):

W

p

=

5) Legea lui Gauss

1

2

∫∫∫

v '

V

(

x

',

y

',

z

')( ',

ρ

x

y

',

z

')

dv

'

r

Conform relaţiei (VI.6) fluxul vectorului câmp electric E

Φ =

E

∫∫ Σ

r

EdS

r , iar printr-o suprafaţă închisă Σ este:

Φ

E

,

Σ

inchisa

=

∫∫

Σ

r r

EdS

(VI.22)

prin suprafaţa Σ este:

(VI.23)

Să calculăm fluxul electric printr-o suprafaţă sferică de rază r, centrată în sarcina electrică fixă q. În toate punctele acestei sfere intensitatea câmpului electric are acelaşi

modul E = k

q

0 r

2

şi este orientată radial (Fig. VI.5).

= k q 0 r 2 ş i este orientat ă radial (Fig. VI.5). Fig. VI.

Fig. VI. 5. Calculul fluxului câmpului electric al unei sarcini punctiforme prin suprafaţa unei sfere.

- 90 -

Obţinem:

∫∫

sfera

r r

EdS

= ∫∫

sfera

EdS

=

k

0

q

2

∫∫

r sfera

dS

=

Rezultatul se poate generaliza sub forma:

1

q

0 r

4 πε

2

4

π r

2

=

Σ

r r

EdS =

q

int

ε

0

q

ε

0

(VI.24)

(VI.25)

unde q int este sarcina electrică totală din interiorul suprafeţei închise Σ de formă oarecare. Relaţia (VI.25) reprezintă forma integrală a legii Gauss, în vid: fluxul electric printr-o suprafaţă închisă este egal cu raportul dintre sarcina electrică totală din interiorul acelei suprafeţe şi permitivitatea vidului. Distingem cazurile:

distribuţie discretă de sarcini electrice fixe:

distribuţie continuă de sarcini electrice în repaus:

Σ

Σ

r r

EdS

r r

EdS

=

=

1

ε

0

1

ε 0

i

q

i

v

Σ

ρdv

(VI.25')

(VI.25")

Forma diferenţială (locală) a legii Gauss, în vid, se obţine din relaţia (VI.25") folosind teorema Gauss-Ostrogra dski (VI.8). Rezult ă :

r

∇⋅ E =

ρ

ε

0

(VI.26)

Observaţii: 1° densitatea volumică de sarcini electrice cuprinde atât sarcinile electrice libere cât şi sarcinile electrice legate (în atomi, molecule, ioni): ρ = ρ libere + ρ legate 2° din relaţiile (VI.17) şi (VI.26) rezultă ecuaţia Poisson, utilizată pentu calculul potenţialului electric atunci când se cunoaşte densitatea volumică de sarcini electrice:

ρ

Δ V + = 0

ε

0

3° expresia energiei potenţiale devine:

W

p

=

∫∫∫

v

ε

0

E

2

dv

2

- 91 -

(VI.27)

(VI.28)

ε

0 E

2

=

2

unde

măsoară în J/m 3 ).

w electric

reprezintă densitatea volumică de energie a câmpului electric (în SI se

6) Legea conservării sarcinii electrice (ecuaţia de continuitate) Pentru caracterizarea deplasării sarcinilor electrice definim:

a) intensitatea curentului electric:

I =

dq

dt

(în SI unitatea de măsură este amperul, A)

b) densitatea de curent printr-o suprafaţă:

r j =

dI

dS

n

r

u

j

(VI.29)

(VI.30)

 

r

=

v

este versorul densităţii de curent şi al vitezei de deplasare a sarcinilor

v

unde

electrice, iar dS n este suprafaţa elementară aşezată perpendicular pe direcţia de deplasare;

j se măsoară în A/m 2 . Este evidentă relaţia:

r

u j

I =

∫∫

Σ

r

jdS

r

(VI.31)

Pentru o suprafaţă Σ închisă:

∫∫

Σ

r r

jdS =−

dq

int

dt

=−

d

dt

∫∫∫

v

Σ

dv

ρ

(VI.32)

Relaţia (VI.32) reprezintă forma integrală a legii conservării sarcinii electrice.

Pentru a găsi forma diferenţială a acestei legi folosim teorema Gauss - Ostrogradski (VI.8):

, unde densitatea volumică de sarcină electrică

∫∫

r r

jdS

=

∫∫∫

∇⋅

r

jdv

şi relaţia

=

∫∫∫

q

int

ρdv

Σ v

Σ

v

Σ

ρ depinde de x, y, z şi t. Rezultă forma diferenţială a legii conservării sarcinii electrice:

r

∇⋅ j +

ρ

t

= 0

(VI.33)

care se mai numeşte ecuaţia de continuitate, prin analogie cu cea din mecanica fluidelor.

- 92 -

7) Legea lui Ohm

În regim staţionar

ρ = 0

t

r

şi deci ∇ ⋅ j = 0 , ceea ce se interpretează astfel: vectorul

r

j

este un vector solenoidal, adică are linii de câmp închise. Aşadar, curentul electric

staţionar se produce numai în circuite închise. Pentru a-l menţine este necesară o sursă electrică, adică un dispozitiv în care purtătorii de sarcină electrică sunt deplasaţi de forţe

neelectrice astfel încât circuitul lor să se închidă. Purtătorii de sarcină electrică pozitivă se deplasează în exteriorul sursei de la polul ei pozitiv la cel negativ, iar în interiorul sursei invers. Forţele care deplasează purtătorii de sarcină electrică prin interiorul sursei se

. Se numeşte tensiune electromotoare (t.e.m.) mărimea numeric egală cu lucrul mecanic efectuat de forţele imprimate pentru deplasarea unităţii de sarcină electrică

numesc forţe imprimate şi au drept corespondent câmpul electric imprimat

r

E

i

pozitivă printr-o porţiune de circuit. Pe tot circuitul (interior şi exterior) forţa este:

r

F

=

r

F

electric

+

r

F

imprimat

(

r

r

)

= + . Lucrul mecanic între două puncte ale circuitului este:

q E

E

i

L

12

= q

2

1

rr

Ed

l +

2

1

r

l ⎟ =

r

E d

i

V

q V

1

2

(

)

+

q

12

(VI.34)

unde

Tensiunea electrică sau căderea de tensiune este numeric egală cu lucrul mecanic efectuat, în total, de forţele imprimate şi de cele electrostatice, pentru deplasarea unităţii de sarcină electrică pozitivă pe o porţiune de circuit (între punctele 1 şi 2):

12 reprezintă t.e.m. între punctele 1 şi 2.

U

12

=

L

12

q

(VI.35)

Din ultimele două relaţii rezultă legea lui Ohm pentru o porţiune de circuit:

U

12

= V V + ∈

1

2

12

Pentru un circuit închis V 1 = V 2 şi deci:

U

=∈=

Γ

r

E d

i

r

l

(VI.36)

(VI.37)

adică:T.e.m. pentru întregul circuit este egală cu circulaţia câmpului electric imprimat. Forma locală (diferenţială) a legii lui Ohm este:

r

j

(

r

E

= σ +

r

E

i

)

unde σ este conductivitatea electrică a mediului.

- 93 -

(VI.38)

Pentru a obţine forma integrală a legii lui Ohm folosim formula rezistenţei electrice R a

unui fir conductor, de lungime ρl l

l şi secţiune S, confecţionat dintr-un material cu

. Din relaţiile (VI.31) şi

rezistivitatea ρ*:

R =

precum şi

(

=l E + E

i

)

S

=

σ

S

U

12

(VI.38) rezultă:

E

I =

E

+ =

i

U

12

R

R

j

I

=

σ σ

S

. În final:

(VI.39)

8) Legea Biot – Savart

se foloseşte la calculul inducţiei magnetice produse de un curent electric staţionar. Inducţia

r

magnetică elementară dB , produsă, în vid, de curentul I ce trece prin elementul de linie

al curbei Γ, în punctul P poziţionat prin vectorul r r (Fig.VI.5) este:

r

l

d

r

dB

=

μ

0

I

r

l

d

×

r

r

4

π

r

3

,

(VI.40)

unde μ 0 = 4π⋅10 -7 N/A 2 este permeabilitatea vidului.

4 π⋅ 10 - 7 N/A 2 este permeabilitatea vidului. Fig. VI. 6. Calculul induc ţ

Fig. VI. 6. Calculul inducţiei magnetice produse de un curent electric staţionar (legea Biot-Savart).

Inducţia magnetică în punctul P se obţine prin integrarea relaţiei (VI.40) pe curba închisă Γ parcursă de curent şi deci depinde de forma acesteia:

r

B

=

r r μ I d l × r 0 ∫ . 3 4 π r
r
r
μ
I
d
l
×
r
0
.
3
4
π
r
Γ

(VI.41)

Aplicaţie: Să se calculeze inducţia magnetică produsă într-un punct P situat la distanţa R de un conductor liniar, infinit, parcurs de curentul staţionar I (Fig.VI.7). Modulul inducţiei magnetice elementare este:

- 94 -

r μ I rd l sin α μ I d l cos β 0 0
r
μ
I
rd
l
sin
α μ
I
d l
cos
β
0
0
dB
=
=
.
2
4
π
r
3 4
π
r
Rd
β
R
Din Fig.VI.6: l = Rtgβ , iar
dl =
; de asemenea:
r =
2
cos
β
cos β

.

Rtgβ , iar dl = ; de asemenea: r = 2 cos β cos β .

(VI.42)

Fig. VI.7. Calculul inducţiei magnetice la distanţa R de un conductor liniar infinit, aflat în vid şi parcurs de curentul electric staţionar I.

Înlocuind în relaţia (VI.42) obţinem:

=

r μ I 0 dB = 4 π R μ I 0 . 2 π
r
μ
I
0
dB
=
4
π R
μ
I
0
.
2
π R

cos

β β

d

, apoi:

π

r μ 2 I 0 B = ∫ cos 4 π R π −
r
μ
2
I
0
B
=
cos
4
π
R
π

β β

d

(VI.43)

2

9) Legea fluxului magnetic se justifică prin analogie cu legea Gauss (a fluxului electric): deoarece nu există "sarcini magnetice" (analoage celor electrice) fluxul inducţiei magnetice printr-o suprafaţă închisă este nul.

∫∫

Σ

r r BdS = 0

.

(VI.44)

Relaţia (VI.44) reprezintă forma integrală a legii fluxului magnetic, iar forma locală (diferenţială) este:

r

∇⋅ B = 0

- 95 -

(VI.45)

10) Legea lui Ampère

se referă la circulaţia vectorului H

În vid există relaţia:

r

(intensitatea câmpului magnetic) pe o curbă închisă.

=

r

B

(VI.46)

r

H

μ

0

Intensitatea câmpului magnetic H se măsoară în A/m, iar inducţia magnetică B în tesla (T). Fie un curent staţionar, de intensitate I, care străbate un conductor liniar, foarte

lung (considerat infinit). Folosind relaţiile (VI.43) şi (VI.46) calculăm circulaţia vectorului

r

H

pe un cerc de rază R, centrat pe conductor şi perpendicular pe acesta. Obţinem:

rr

I

 

Hd

l

=

d

l

=

I

, rezultat care se generalizează sub forma:

Γ 2π

R

 

cerc

cerc

 
rr ∫ Hd l = I = ∫∫ total Γ Σ Γ
rr
Hd
l = I
=
∫∫
total
Γ
Σ
Γ

r r

jdS

(VI.47)

Legea lui Ampère pentru curenţi staţionari (Fig. VI.8) se enunţă astfel: Circulaţia vectorului intensitate a câmpului magnetic pe o curbă închisă Γ este egală cu intensitatea totală a curentului prin suprafaţa mărginită de curba Γ.

curentului prin suprafa ţ a m ă rginit ă de curba Γ . Fig. VI. 8.

Fig. VI. 8. Legea lui Ampère pentru curenţi staţionari.

Mai general, pentru curenţi nestaţionari, legea lui Ampère are forma:

Γ

rr

l

Hd

=

∫∫

Σ

Γ

r r

jdS

+

d

dt

∫∫

Σ

Γ

r r

DdS

,

(VI.48)

r

unde vectorul r D şi t. În vid: D

=ε

reprezintă r inducţia electrică (se măsoară în C/m 2 ), care depinde de x, y, z

0 E . Relaţia (VI.48) reprezintă forma integrală a legii lui Amp ère.

Pentru a obţine forma diferenţială a acestei legi folosim teorema Stokes (VI.9)

r

aplicată circulaţiei vectorului H , apoi egalăm integranţii. Rezultă:

∇×

r

H

=

r

j

+

r

D

t

,

unde

curentului de deplasare.

r este densitatea curentului de conducţie, iar

j

- 96 -

r

D

t

=

(VI.49)

r

j

d se interpretează ca densitatea

11) Legea inducţiei electromagnetice (legea lui Faraday)

se referă la apariţia unui câmp electric într-o regiune în care fluxul magnetic variază în timp. Se arată experimental că într-un circuit închis străbătut de un flux magnetic variabil în timp apare o t.e.m. egală cu viteza de variaţie a fluxului magnetic, luată cu semn schimbat.

d Φ mg ∈ = − , (VI.50) indusa dt r unde Φ = ∫∫
d
Φ
mg
= −
,
(VI.50)
indusa
dt
r
unde
Φ
=
∫∫
BdS
r este fluxul inducţiei magnetice prin suprafaţa circuitului (Fig. VI. 9).
mg
Σ
rr
Dar:
=
Ed
l
, deci:
indusa
Γ
rr
r r
d
Ed
l
=−
∫∫
BdS
.
(VI.51)
dt
Γ
Σ
Γ

forma

Relaţia (VI.51) reprezintă forma integrală a legii lui Faraday. Pentru a obţine

diferenţială

legi folosim teorema Stokes (VI.9) aplicată circulaţiei

a

acestei

r

vectorului E , apoi egalăm integranţii. Rezultă:

r

E

∇× =−

r

B

t

,

r

unde inducţia magnetică B

depinde de x, y, z şi t.

(VI.52)

ia magnetic ă B depinde de x , y , z ş i t . (VI.52)
ia magnetic ă B depinde de x , y , z ş i t . (VI.52)

a)

b)

Fig. VI. 9. Experimente care demonstrează apariţia unei t.e.m. într-un circuit în care fluxul magnetic variază în timp: a) deplasarea unui magnet (sau a unei bobine parcurse de curent electric) în interiorul unei bobine fixe nelegată la vreo sursă electrică; b) rotirea unui cadru metalic într-un câmp magnetic static (principiul producerii curentului alternativ).

- 97 -

Mai general, fenomenul de inducţie electromagnetică constă în apariţia unui câmp electric, având linii de câmp închise, într-o regiune cu flux magnetic variabil în timp (Fig. VI. 10).

regiune cu flux magnetic variabil în timp (Fig. VI. 10). Fig. VI. 10. Apari ţ ia

Fig. VI. 10. Apariţia unui câmp electric, având linii de câmp închise, într-o regiune cu flux magnetic variabil în timp.

12) Legi de material

a) legea lui Ohm (forma locală):

r

j

= σ

r

E

b) în medii dielectrice:

r

D

=

ε

0

r

E

+

r

P

=

εε

0

r

 

(VI.53)

r

E

(VI.54)

 

r

unde vectorul

P

reprezintă polarizaţia, iar

ε =

r

ε

ε

0

este permitivitatea relativă (sau

constanta dielectrică) a mediului. Pentru a defini polarizaţia, pornim de la dipolul electric (sistem format din două sarcini electrice punctiforme, egale şi de semn contrar, aflate la

(se măsoară în

distanţa d, Fig.VI.11) care este caracterizat prin momentul dipolar: p

C.m). Polarizaţia este momentul dipolar al unităţii de volum:

c) în medii magnetice:

r

=

r

qd

r

P

=

r

dp

dv

(se măsoară în C/m 2 ).

r

B =

μ

0

(H

r

+

r

M

)

=

μμ

0

r

r

H

(VI.55)

- 98 -

r

unde vectorul M

reprezintă magnetizaţia, iar

μ =

r

μ

μ

0

este permeabilitatea relativă

a

mediului. Pentru a defini magnetizaţia, pornim de r la r o buclă de curent (Fig.VI.12) care este

caracterizată prin momentul magnetic: m

(se măsoară în A.m 2 ). Magnetizaţia este

momentul magnetic al unităţii de volum:

= ISn

=

r

dm

dv

r

M

(se măsoară în A/m).

de volum: = ISn = r dm dv r M (se m ă soar ă în

Fig. VI.11. Dipolul electric.

M (se m ă soar ă în A/m). Fig. VI.11. Dipolul electric. Fig. VI.11.Bucla de curent.

Fig. VI.11.Bucla de curent.

VI.3. Ecuaţiile Maxwell

reprezintă, într-o formă sintetică, legile electromagnetismului.

Forma diferenţială:

r

∇⋅ D =ρ

r

∇⋅ B = 0

libere

r

E

∇× =−

r

B

t

∇×

r

H

=

r

j

+

r

D

t

- 99 -

(VI.56)

(VI.57)

(VI.58)

(VI.59)

Forma integrală:

r r

DdS

=

q

libere

=

Σ v

Σ

∫∫

Σ

r r BdS = 0

ρ

libere

dv

rr r r ⎞ d Ed l ⎛ ∫∫ ⎟ ∫ =− ⎜ BdS dt
rr
r r
d
Ed
l
∫∫
=−
⎜ BdS
dt
Γ
Σ
Γ
rr
r r
d
⎜ ⎛
Hd
l =
∫∫
jdS
+
∫∫
dt ⎜
Γ
Σ
Σ
Γ
Γ

r r

DdS

(VI.60)

(VI.61)

(VI.62)

(VI.63)

Pentru caracterizarea completă a fenomenelor electromagnetice se adaugă legile de material:

r

D

r

B =

=

ε

0

μ

0

r

E

+

(H

r

r

j

= σ

r

E

r

P

r

+ M

 

(VI.64)

)

(VI.65)

(VI.66)

VI.4. Energia câmpului electromagnetic (teorema Poynting)

Energia câmpului electromagnetic, evidenţiată experimental, are anumite proprietăţi exprimate în următoarele două postulate:

a) energia câmpului electromagnetic W este formată, aditiv, din energia câmpului electric şi energia câmpului magnetic:

W = W el + W mg

(VI.67)

b) densităţile volumice de energie ale celor două câmpuri sunt:

w

el

=

1 şi
2

r

D

r

E

w

mg

=

1

2

r

B

r

H

Reunind cele două postulate obţinem:

W

=

∫∫∫

v

1

2

r

D

r

E

+

1

2

r

B

H dv

r

(VI.68)

(VI.69)

integrarea efectuându-se pe domeniul (volumul v) care conţine energia W.

- 100 -

Într-un sistem izolat energia câmpului electromagnetic se conservă.

Într-un sistem neizolat câmpul electromagnetic schimbă energie atât cu corpurile din domeniul (volumul) v în care există câmpul cât şi cu corpurile din exteriorul acestui domeniu, în acest ultim caz energia fiind transferată prin suprafaţa Σ care delimitează volumul considerat. În timpul dt energia câmpului scade cu dW. Viteza de variaţie a energiei se scrie sub forma:

dW

dt

= P

v

+ P

Σ

(VI.70)

unde P v şi P Σ au dimensiuni de putere şi reprezintă cele două căi ale schimbului de energie:

P v - cu corpurile din volumul v, iar P Σ cu cele din exteriorul acestuia. Să calculăm viteza de variaţie a energiei câmpului electromagnetic în cazul în care mediul este omogen şi izotrop,

,

respectiv B

iar suprafaţa r Σ este r imobilă. Folosim relaţia (VI.69) precum şi relaţiile de material D

r

r

E

=ε

= μ

H . Obţinem succesiv:

=

∫∫∫

v

dW

d

=

dt

dt

∫∫∫

v

1

2

r

D

r ⎛ ⎜ D D

r

r B B ⎞ ⎟

r

ε

t

μ

t

+

dv

=

r

E

+

1

2

r

B

r

H

dv =

∫∫∫

v

∂ ⎛ D

2

B

2

t

2ε

2μ

+

∫∫∫

v

r

r

E

⎛ ∂ D

t

r

+ H

r

B

t

dv

dv =

(VI.71)

Din ecuaţiile Maxwell (VI.58) şi (VI.59) avem:

în relaţia (VI.71); rezultă:

r

B

t

= −∇ ×

r

E

şi

r

D

t

r

r

=∇× −

H

j ; înlocuim

 

dW

=

dt

r Dar: H ∇ ×

r

r

r

E

− ∇ ×

E

H

dW

− =

dt

∫∫∫

v

[

r

r

r

(

∇× − ∇×

H

E

E

=

r

div(E