Studiul de caz III

LITERATURA ASERVITA IDEOLOGIEI COMUNISTE

Ideologia comunist are ca punct de plecare teoria determinismului social,potrivit careia comportamentul persoanei nu este indus de propria individualitate,ci de clasa din care provine.Drept urmare,devine obligatorie educarea sa in spiritul noii societi comuniste,singura care,se afirma,i poate asigura dezvoltarea plenar.In aceast situaie,rolul literaturii ca mijloc de propagand devine covaritor,ea avd menirea s educe individul in spiritul supunerii fa de partid si de ctre conducatorul sau,dar i de ura fa de tot ceea ce se opune acestei atitudini.Ca unica alternative de existen,propaganda aduce astfel in prim plan sloganul CINE NU ESTE CU NOI ESTE IMPOTRIVA NOASTRA,cultivnd insistent mitul patriei primejduite i,drept urmare,vigilena fa dedumaniipoporului si necesitatea luptei de clasa,internaionalismul proletar(Proletari din toate parile,unii-va!),dar i culta Conducatorului providenial.

Inceputurile
1944(12 noiembrie)-se infiineaz ARLUS(Asociaia Roman pentru Strngerea Legturilor cu Uniunea Sovietica),avndu-l preedinte pe C-tin I.Parhon.Preedintele seciei literatur si filosofie este M.Sadoveanu.La 10 decembrie apare primul numr al revistei Veac Nou,principalul instrument propagandistic al asociaiei. 1945-se infiineaz Universitatea Muncitoreasc a PCR,numit din 1946tefan Gheorghidiu,nnalt coal de pregtire muncitoreasc pentru fiii si fiicele poporului. n 1946- se d publicitii o prim list cuprinznd titlurile a 2638 de cri care sunt interzise,din bibliotecile publice si distruse. n 1948-se tiprete,ntr-un volum de peste 500 de pagini,o nou list de Publicaii interzise,care cuprinde un numr sporit de autori i titluri:8779.Astfel,din librarii,biblioteci publice si chiar case sunt confiscate i distruse cri semnate de Vasile Alecsandri,Grigore Alexandrescu,Ion Agrbiceanu,Dimitrie Anghel,Nicolae Blcescu,C-tin Bacalbaa,I.A.Bassarabescu,L.Blaga,I.Barbu,G.Bacovia,Gh.Braiescu,Al.Bra tescu-Voinesti,Dimitri Bolintineanu,Dimitrie Cantemir,Otilia Cazimir,Serban Cioculescu,Emil Cioran,G.Cosbuc,Anghel Demetrescu,Victoria Eftimiu,Mircea Eliade,M.Eminescu,Nicolae Fimilion,Radu Gyr,Ion Ghica,Octavian Goga,B.P.Hasdeu,Aton Holban,G.I.Bratianu,Eugen Ionescu,Titu

Maiorescu,Gib.I.Mihailescu,Costache Negruzzi,Alexandru Odobescu,Anton Pann,Hortensia Papadat-Bengescu si inca multi altii. n ianuarie 1948,numele lui Tudor Arghezii insui este scos din literatur,iar volumul cu Una suta una poeme,retras din librrii. 1949-sunt interzise 119 creaii populare cu coninut ideologic neadecvat(cantece inspirate de Maria Tanase,Maria Lataretu,Fanica Luca,Ioana Radu si altii),multe din ele pentru ca vehiculau formula legionarafoaie verde.Devine obligatorie inregistrarea mainii de scris la Miliie. 1949-se infiineaz coala de LiteraturMihai Eminescu,al crei scop era s produc scriitori pe band rulant.Condiiile admiterii:origine socialsanatoasi recomandarea comitetului de partid.Va fi desfiinat in 1955. 1952-n urma apariiei genialeilucrare a tovaraului Stalin,Maximul si problemele lingvisticii,este suprimat revista Cum vorbimredactat de Al.Graur; este ,totodat,criticatatitudinea dusmanoasal lingvitilor Iorgu Iordan,Al.Rossetti si Al.Graur,ultimii doi fiind scoi din invmnt ca necorespunztori.

Omul nou.Via a nou.

Autoritile nu scap din vedere coala,fiind interesat primenirea ideologic a manualelor i a programelor didactice(ntrunct toate manualele anterioare anului 1947 fuseser scoase din uz).n 1948,reforma sovietizant a invmntului schimb radical compoziia de clas a personalului didactic,infiinndu-se faculti muncitoreti care produc pe band,in cateva luni,specialiticu origine sanatoas,abi s-i nlocuiasc pe cei diponibilizai,concediai sau trimisi n pucrie. Tinerii studiaz dup materiale de propagand cu vag aspect didactic ncropite la repezeala,pe msura ce se publica scrieri cu mesaj comunist i se impun nume noi.n anul 1950 apar Tezele provizorii de istoria literaturii romne,n care creaia literar era ilustrat intre alii,de necunoscui precum Ion Paun-Pincio,D.Th.Neculita,Raicu Ionescu-Rion ,Al.Sahia,A.Toma,Dan Desliu,Maria Banus si Mihai Benciuc.Sunt consideratesnoabe,mistice,descompuse,dezumanizate,degenerat, morbide, i decadentetoate creaiile simboliste,ermetice suprarealiste,naturaliste,expresioniste,dadaiste i etc.Este condamnat,de asemenea,tot ce ine de esteism.nsui locul n literatur al lui M.Eminescu

e pus sub semnul intrebrii,cci poetul nu numai c am imprtit i propagate o filosofie ideaslist i un pesimist contagios,dar a i compus versuri ce poart semnelepericuloaseale formalismului decadente.Cine nu scria ntr-un limbaj popular acccesibil i nu avea o concepie nalt,materialist dialectic asupra vieii, cine arat ori cat de mic simpatie pentru intimitaii poetice,pentru naturalism,pentru erotism i divertisment,pentru proza analitic,poliist sau de aventuri se descalific n ochii partidului ca scriitor. Numeroi intelectuali de prestigiu au fost arestai i condamnai la muli ani de nchisoare,fiind acuzai de uneltire mpotriva ordinii sociale printre ei se numr C-tin Noica,Dinu Pillat,Al.Paleologu,Vladimir Streinu,V.Voiculescu,Nechifor Crainic.

P.C.R-Poporul.Ceauescu.Romnia

Dou principale instrumente au fcut posibil perpetuarea disctaturii comuniste : poliia politic si propaganda . Scopul lor a fost s distrug ceteanul , spiritul civic n genere , i s construiasc un individ omul nou perfect manevrabil . Versurile lui George Lesnea Partidul e-n toate / E-n cele ce sunt / i-n cele ce mine vor rde la soare / E-n pruncul din leagn / i-n omul crunt / E-n viata ce vesnic nu moare. , invate de elevi vreme de mai multe decenii , exprim , probabil , cel mai exact natura dominaiei totalitare. Intelectualii au fost omai s se conformeze dogmelor realismul socialist , pentru c realitatea nu era ceea ce percepea artistul , ci ceea ce decidea partidul c trebuie s fie : Avem nevoie ca arta , avem nevoie ca industria cinematografic i teatrele s zugrveasc esena i modelul omului nou pe care vrem s-l furim! Chiar dac uneori trebuie s nfrumusem vreum erou , este bine ca el s devin un exemplu , pentru ca tinerii s neleag i s stie c aa ar trebui s fie! , hotrse Ceauescu . Omul nou glorificat de propaganda regimului era , de fapt , fiina total pliabil , fr ira spinrii i fr un sentiment al responsabilitii . n acelai timp , propaganda glorifica sub numele de Epoca de aur epoca Ceauescu cultul personalitii Conductorului ( care a devenit , mai ales dup 1986 , fundamentul ideologic al sisitemului comunist ) , prezentat drept cluz vizionar , erou ntre eroii neamului , fiin providenial , personalitate de vrf a vieii internaionale, demiurg , arhitect strateg de genii. Nimic din ceea ce hotra Conductorul nu pute fi discutat sau contestat , dei realitatea cotidian producea din ce in ce mai multe motive de nemulumire . S-a ajuns chiar ca , n anii 80 , s fie interzis n

programele de radio i de televiziune sau n pres cuvinte precum ntuneric , frig , foame , mo , bab , moarte , cruce , preot , portocale , banane , cafea etc. , unele fiind drept aluzive la adresa cuplului prezidenial. Propaganda prin intermediul literaturii a simplificat la maximum mecanismul creaiei. Principiul estetic , condiia nsi a artei sin toate timpurile , a fost nlocuit cu acela al eficienei n ceea ce privete atingerea obiectivului propagandist . Drept urmare , scriitorul a devenit un simplu executant al comenzii ideologice venite din partea partidului. Eugen Negrici descrie astfel mecanismul creaiei : S-a putut bga de seam c procesul analogic , metaforic , dificil i individual [al artei literare] poate fi infinit aceelerat dac e produs ntr-o serie de mecanisme multiplicatoare . Materia primse alctuia din substantive puine i privilegiate , cum se i cade ntr-o industrie cu tradiie . Aceste vocabule preioase a claselor primare : pmnt , glorie , muni , cetate , grdini , aripi , oel , pine , vzduh , ctitori , destin , rou , demnitate , nimb , recolt , ciocrlie , steag. Adugm din memorie: glie , tezaur , strmo , gru , arbore , izvor , plai , Carpai , torent , pisc, Brgan , Dunre (i altele dup originea peotului ) , soare , metal , marmur , daci , romani , culmi , tefan , Mircea , epopee i alte cateva , dar nu mai multe de zece. Apoi , n reet trebuia obligatoriu s figureze si aceast iscusin venea cu experiena cteva substantive cu virtui cataliice , far de care materia nu se lega i nu cpta luciul iradiant cutat:inimp , catarg , vatr , vis, rod , temeiuri , orizont , basm , fapt , mireasm , efigii , fluvii , rampe , zodie , cunun , infinit , arcuire, bolt , rapsod , raz , ieri , azi , maine , irizri . n asemenea amestec era de ajuns s veri un numr oarecare de adjective (mre , vast , fierbinte , srbtoresc , senin , natal , triumfal , legendar ) i miezurile se legau obsesiv , tiranic , ca mnate de oarba magie a forelor ineriei , ntr-o serie infailibil de sintagme curente : pmnt de glorii , vatr sacr , voin suveran , timp legendar , mreul vis , inima fierbinte , pori de aur , pmnt strmoesc , trm de vis , arcuire zvelt , plai mirific , bolt clar . Mari servicii , grbind procesele de cristalizare , aduceau rimele care obligau pe productor s fie atent i corect , s nu se abat de la tehnologia prevzut . Ca s se pun in miscare angrenajele , cele cteva sintagme prefabricate trebuiau neaprat branate la un numr dat de verbe. Microantologia care urmeaz are rolul de a oferi un numr de exemple , fabricate dupa reeta de mai sus , din imensa cantitate de creaii a acelor ani , azi maculatur.

n sectorul liric,in anul 1949,va fi linite;convulsiile,demolarile,intoleranele,se vor dezlnui n acest an,pe trmul prozei,dramaturgiei i criticii literare.ntre timp poeii,foarte muli a cror nsuire o pagin ntreag n-ar putea s o cuprind-umplu gazetele cu poeme;cci e moda poemului nc vreme de 2 ani de acum ncolo.Cu mare disponibilitate a inspiraiei,cu o lejeritate stilistic i mai extins,poeii scriu necontenit,n funcie de prioriti:nti despre ce se cere,apoi despre ce se cuvine.Se cere,deci,s fie cntat partidul,planul, ogorul,canalul,furnalul,omul nou i cantat. S ncepem cu revista Uniunii Scriitorilor,Viaa Romneasc care inevitabil,numr de numr,in primele pagini,dup comentariile din actualitatea politic sau cultural,public poezii,att n cadrul rubricii Mladite noi ct i n afara ei. n Scanteia public puini poei,de obicei nume consacrate:Maria Banus,Dan Desliu,Veronica Porumbacu,Nina Cassian,A.Toma. n Cotimporanul cel mai frecvent publicat este A.E.Baconsky,dar i majoritatea numelor care ddeau viitor i substan poeziei din vreme.Cu insezizabile diferenieri,aceleai semnturi i in Flacara:George Dan,Suzana Delciu,Pentru Vintila,Vlaicu Barna,Dan Desliu,Mihai Beniuc,Petre Solomon,V.Porumbacu. Dar care este atitudinea criticii literare-care de mai bine de un an fusese investit cu nalte puteri formative i cluzitoare-fa de lirica anului? nti s reinem prelungirea unui soi de conflict critica-poezie,dezvluit de Ovid S.Crohmalniceanu n Contimporanul,care n esen s reduc la cteva elemente:negativistu critic nu este oportun,dar nici excesiv ncurajarea care nate Conlucrarea dintre critic i poet formulate la inceput ranea o promisiune n schimb Nina Cassian i sfrea articolul cu o imagine colorata,cititorului i se sugera ideea c dac n-ar fi criticii nite coropinie ,dar urechelnie tot sunt.Ajungem deci pe aceleai trecute poziii de adversitate ntre critic i poet de care ne propuserm s ne ferim.ntr-o discuie recent iniiate de revista Novai Mir i avnd n centru rolul criticii literare,am descoperit un aspect care ne-a dat de gndit asupra aceleai probleme.Trgnd concluzia dezbaterilor,redacia revistei remarc totui absena din discuie a scriitorilor.i aceasta se ntmpl n ara unde critica a ncetat de mult a fi apanajul doar a ctorva specialiti i o zon interzis creatorilor.Dimpotriv,dup exemplul lui Gorki,tot mai muli scriitori sovietici au dovedit c mnuiesc cu ndemnare uneltele criticii.Dar n aceleai concluzii cititorii insistau cu deosebire asupra faptului c mai exista o foarte serioas doz de nencredere n posibilitile criticii

literare.Toi lectorii fceau apel la principalitate critic,la obligaia ei de a convinge,de a furniza dovezi in sprijinul afirmaiilor. Fiecare dintre observatorii notri va putea furniza elemente critice n legatura cu opera cu care au luat contact vor fi capabili s arate necorespondea cu reliatatea pe nefrite planuri,adesea prin elementarea comparaiei.Pentru aceasta nu e nevoie nici de studii estetice,nici de cuprinderea fenomenului literar,nici mcar de cea mai uoara umbr de sistem de idei.Cu totul altfel se prezint problema in cazul afirmrii valorii operei de art.A dovedi calitatea unei opere literare nseamn s ai,odat cu nelegerea profund a realitaii,un sistem clar,luminos,de idei asupra problemelor specifice artelor,tocmai ca o consecin a acestei inelegeri.Aceasta presupune o aplicare ferm i ct se poate de subtil a nvturii n analiza materialului literar.Critica literar nu ii poate exercita funciile,nu ii poate nici mcar justifica prezena dect prin prestigiul ei.i ea nu poate reui s-i afirme i s-i menin prestigiul dect dovedind capacitatea de a aplica nvtura Marxist-Leninist,fr ovire i cu consecvena n cele mai diafane probleme pe care le ridic opera literar. Nu sunt puini poeii care se arat indignai de unele excese ale criticii.Ei au tot timpul impresia c particip la o competiie muzical unde dein rolul suav de privighetori. Tot din cauza c nu pleac de la principii,c nu ineleg in toat complexitatea lui fenomenul cultural i rolul artei poate s apar cu egala usurin dispoziia de aplaudare fr reserve n vederea intreinerii dispoziiei poeilor de a produce.n definitiv paternitatea criticii literare e o concluzie necesar imediat a principialiii ei,a insuirii MarxismLeninismului ca o concluzie definitiv.A urmrit cu consecven rolul funcionar al criticii,de creterea literaturii,de formarea talentului nu nseamn a face pe grdinarul olandez care se plimb benign cu stropitoarea in mn printre straturi. O problema pe care o suscita poezia noua legata de realitati,este cea a zilelor festive.Unii poeti invinuiesc publicatiile de a deveni cu prilejul diferitelor aniversari,adevarate calendare.Vina o poarta insa tot saracia de idei care o reduce poemele commemorative la incercari declamatorii,ce raman ocazionale,in asa fel incat nu pot supravietui in timp.7 Noiembrie este o data care in nici o alta zi a anului nu-si pierde mareata sa semnificatie.Dar poemele pentru 7 Noiembrie neizbutind in majorittatea lor sa cuprinda sis a adanceasca sensurile mereu valabile ale Marii Revolutii Socialiste din Octombrie,ideeile marete mereu legate de realitatea noastra,de pasii pe care ii facem inainte spre socialism raman depasite,reduse la consemnarea in fuga

a unei aniversari ca si cum nu ar fi vorba despre cea mai draga sarbatoare a clasei muncitoare. Poetul trebuie inca odata sa-si revizuiasca nu numai mijloacele de expresie ci insasi ganirea sa poetica,felul sau de a intui si de a simti realitatea,de a patrunde aspectele multiple,mereu mai bogate ale vietii noi.Fara o temeinica pregatire ideological lucru acesta nu va mai fi posibil.Poetul trebuie sa-si insuseasca metoda Marxist-leninista nu ca un simplu act de asimilare intelectuala,ci trebuie sa o inteleaga si s-o traiasca in toata amploarea ei,in toate inepuizabilele ei posibilitati. Batalia pentru nuvela a fost declansata pe la mijlocul anului 1948 de Ovid S.Crohmalniceanu,care intr-un amplu comentariu,imapartit in 2 episoade,dupa obiceiul din vreme,totalizand mai bine de o pagina de gazeta format mare,demonstreaza lipsa de calitate,maierismul si debilitatea epica a majoritatii nuvelelor de pana atunci.Desi pornita de unul singur,ofensiva parea sigura demonstratia convingatoare si era de asteptat intariri,dar nu se intampla asa;condusi de Scanteia contra opinientei sunt atat de multi si atat de puternici incat nu numai ca se infirma argumentatia aceluia,dar se si demonstreaza ca,dimpotriva,lipsa de calitate,opacitate,manierism exista,dar nu in spatial nuvelei,ci in acela al criticii literare si in primul rand in cazul unor asa-inchipuiti specialisti ai ei in frunte cu neinspiratul combatant. Multi dintre nuvelisti procedeaza dupa metoda lui Dahl,care a fost un remarcabil lexicograf,dar un mult mai putin insemnat artist.Gogol arata cum intr-o opera literara nu poate exista amanunt nesemnificativ.Tipicul literar vine tocmai din combinarea aceasta infima a notelor esentiale,care se aplica notiunilor care vizeaza generalitatea lor,cu amanuntul particular legat de o anume reprezentare care desemneaza individualul. Nu putem avea o nuvelstica noua,realist-socialista,fara o tematica noua,desprinsa din realitatile construirii socialistului. Cazul nuvelisticii noastre ramane totusi foarte aproape de constatarile lui Belinski: putem vedea in scoala naturalista multe talente,incepand cu unele foarte remarcabile si mergand pana la altele destul de obisnuite.Dar nu in faptul prezentei acestor talente,si nu in numarul lor vedem noi,de fapt,progresul literaturii,ci in tendinta lui,in maniera lor de a scrie.Talente au existat intodeauna,inainte insa ele infrumusetau natura,idealizau realitatea,descriau adica lucruri ce nu se intamplasera,iar acum redau viata si realitatea in deplina lor veridicitate. Iata deci care va fi sensul just al unei discutii critice despre nuvela noastra.Acest sens n-ar fi putut scapa unora din criticii nostri daca ei ar fi

urmarit drumul in mase a nuvelellor,daca ei si-ar fi parasit ghiseul lor cu fragile scrieri.Literatura noastra a parcurs in timp scurt un drum lung,plin de piedici si de neajunsuri.Ea se afla astazi masiv pe pozitiile clasei muncitoare,ea participa efectiv la construirea socialismului.Deci merita sa fie considerata ca atare,sa fie tratata cu dragoste si intelegere,fara concesii principale,dar cu pasiunea neistrovita de a o ajuta,de a o promova,de a o face sa traiasca intens in constiinta maselor cititoare,de a face din ea o mandrie nationala. Daca analizam cauzele ramanerii in urma a criticii literare fata de cresterea generala a nivelului cultural si ideologic in tara noastra,vom recunoaste la baza tuturor acestor lipsuri o puternica influenta a ideologiei burgheze care se manifesta fie prin ramasitele vechii educatii,fie prin influenta actualei literaturi criticii descompuse apusului.Deci trebuie o critica literara organizata,bazata pe cunoastere adananca a teoriei literare,izvorata din studiul Marxism-leninismului,o critica literara care sa fie o arma puternica a partidului. Anul 1950 marcheaza reinvierea romanului,spre deosebire de anul precedent,numarul romancerilor este mult mai mare,orientarea tematica este insa preponderant istorica,dar se intampla si mult asteptatul eveniment,oglindirea mai hotarata a prezentului prin cea mai complexa specie literara,in felul acesta nu numai nuvela,schita si povestirea,ci si poemul,piesa intr-un act,piesa intre acte si alte creatii,dobandesc prin roman,un aliat pretios pe frontul de lupta. Aparut la sfarsitul anului 1949 romanul lui Asztalos Istvan este comentat in presa abia in 1950.Ioanichie Olteanu scrie despre el in 2 randuri,intai intro cronica literara aratand:ce adduce nou romanul lui Asztalos Istvan in literature maghiara din RPR si in general in campul intregii literature:Vantul nu se starneste din senin este prima lucrare de proportie care ataca frontal problema nationalista si care o rezolva in spiritual invataturii Marxismleniniste.Asztalos nu procedeaza didactic si schematic.Eroii lui nu tin discursuri care sa suplineasca lipsa faptelor si intamplarilor semnificative;ei lucreaza pe teren,pe faptul viu,dar in asa fel ca pana la urma toata lumea e lamurita,stie cine e dusmanu,cine e prietenu,cum trebuie dusa lupta.El intra direct la miezul faptelor si nu se impiedica in cuvinte,intocmai ca un bun activist insarcinat cu munca la tara. Imaginea anului 1950 n-ar fi fost completa fara mentionarea acestui aspect,desi el iese din sfera unei cercetari ce-si propune sa urmareasca dirijarea prin presa a vietii literare si a literaturii.Incepand cu aceast an ca entitate de baza nu numai a comunicarii ci si a imaginii literare va trebui sa faca politica.Iar ca exemplu de extindere a ideologicului nu numai

artisticului ci si asupra stiintelor,cu accent pe citarea documentelor,la lingvistica de-alungul a 3 ani 1949-1951 asupra lingvisticii dar si a celorlalte stiinte,se abat majoritatea seismelor reformatoare pe care le-au inregistrat si artele. Despre imaginea lingvisticii in 1951 despre tangenta ei cu opera literara cu arta actorului despre continutul si stadiul cercetarii lingvistice la Academie,despre stilistica marxista insuita de articole din paginile urmatoare. Despre A.E.Baconsky s-a scris destul de mult in 1951 poetul bucuranduse de atentia criticilor cum numai Mihai Beniuc,Eugen Jebeleanu si Dan Desliu s-a intamplat;dar daca acestia din urma continuau sa intruneasca unanimitate in elogii,in privinta poetului clujean aproape numar de numar in Almanahul literar din Cluj,lucrurile nu au stat deloc asa.Inceputul contestarii acestuia,care va continua si in anii urmatori,a fost determinate de aparitia,spre sfarsitul anului precedent Poezii.Contestarea a fost contradictorie si partiala chiar nesimnificativa,caci nimeni nu nega esentialul,implicarea activa in actualitate atitudinea poetica luptatoare,originala.Cand erau parasite aceste formulari generale si se intra in concret,comentariile completandu-se parca unele pe celelalte si negand aprecierile de la inceput sau sfarsit de cronica se intrec in a descoperislabiciunilelui Baconsky:manierism,formalism,individualism. Baconsky este insa pandit de o primejdie serioasa:aceea de a aluneca de la originalitate la maniera.Spunem ca el nu repeta sabloanele curente,sabloanele altora.Dar se repeta pe sine insusi,reluand la infinit un sablon pe care l-a confectionat singur si care,din pacate a fost apoi reprodus in serie si de altii.Un poem a lui Baconsky il recunosti cu usurinta chiar daca e neinsemnat,el poarta pecetea originalitatii sale.Poeziile sale au toate un continut bogat de idei.Uneori insasi tema filosofica,ceea ce reprezinta un lucru rar intalnit in poezia de azi,incercare curajoasa ce se cuvine pretuita ca atare Sectorul poeziei evolueaza mai calm in sensul ca negativismul receptarii este mult diminuat;era firesc,caci acum patrund in mase cu forta lor mobilizator-ideologica,trei carti-cunoscute pana acum doar de un public restrans,cititor al vietii romanesti-carti care ilustreaza directiile fundamentale ale prozei angajate in actualitate:colectivizarea,industrializarea si magistralele socialismului;apare deci un volum,primul roman al colectivizarii:Temelia de Eusebiu Camilar,primul roman al renasterii industriei socialiste dupa nationalizare:Otel si paine de Ion Calugarul.Aceste romane evidentiate in campanie de criticii literari in deosebi in romanul lui Petru Dumitru au aparut in cinstea celei de a30 a aniversari a

P.M.R.Evenimentul a fost sarbatorit nu numai prin creatii ci si prin lucrari omagiale ori de alta natura care sa lumineze forta partidului.Apar laEditura P.M.Rcu recenzii in intreaga presa monografiile Gheorghe Gheorghiu Dej si Ana Pauker iar cateva luni mai tarziu:Vasile Luca si Teohari Georgescu. Pentru a da revolutiei culturale din tara noastra o puternica baza tehnicamateriala,partidul a hotarat construireaCasei Scanteiei.Scriitori intr-adevar valorosi erau persecutati.Sahia murise de tuberculoza,cartile lui Mihail Sadoveanu erau arse in pietile publice iar Alexandru Toma era impiedicat sa publice.Poporul se mandreste cu contributia adusa prin romanul Mitrea Cocor la dezvoltarea culturii mondiale.Medalia de aur a Pacii care straluceste pe coperta romanului vorbeste despre meritul deosebit al acestei contributii.Tot odata piesele dramaturgilor se reprezinta pe scenele mai multor capitale europene,nuvelele lui Petru Dumitru,Nagy Istvan si ale altor scriitori se publica in ziare si reviste progresiste de pe toate continentele. Pe drumul marilor traditii umaniste ale lui Gorki,literatura noua este in necontenit urcus.Ea suie mereu pentru ca pe drumul ei dogoreste aprinslumina celui mai inalt ideal in noaptea marii rafaueli cu explotatorii mosieri viseaza,Mitrea Cocor.Viseaza si vede clar in viitor ogoarele,faramitate de pana atuni,unite-prin intelegerea taranilor-in mari tarlale intocmai celor sovietice. Critica literara are rolul de a ajuta pe scriitori sa vada acele capitole sau episoade din operele lor care nu dau decat o palida imagine a realitatii,o viziune schematica asupra vietii. Un alt roman publicat in Viata Romaneasca,Incredere de Mihail Novicov,despre care nu stim cand si daca a aparut un volum,este comentat,de acelasi Eugen Campus dar si in paginile Almanahului literar din Cluj;ca aspect pozitiv decat sugestia din titlu:increderea in forta comunistilor,aspect cu totul umbrit de multele slabiciuni ale cartii. Problema cea mai importanta a literaturii e infatisarea omului nou.In insasi definitia metodei celei mai inaintate de creatie artistica,metoda realismului socialist este cuprinsa sarcina de baza a literaturii,aceea a zugravirii procesului de educare a omului in spiritul socialismului. Intre zonele de interes pe care aceasta literatura scrisa in comunism le ofera cercetatorului de azi, una dintre cele mai fierbinti pare sa fie aceea a romanului. Desi coplesitor prin cantitate si numar de autori, romanul de dinainte de 1989 incapsuleaza cel mai bine portretul esentializat al unei epoci literare. Cel mai intersant studiu al acestor romane ar putea fi acela al cazurilor semnificative. Printre ele, de pilda, cazurile cu totul curioase ale scriitorilor

care coboara simbolic din perioada interbelica. Transformarea Soimilor lui Mihail Sadoveanu in Nicoara Potcoava in 1952 poate fi mult mai expresiva decit lectura zecilor de productii mediocre de la inceputul anilor 50. Nu mai putin semnificativ este cazul lui Camil Petrescu si al romanului sau monumental Un om intre oameni, din 1952-1953, o carte care necesita o analiza amanuntita, chiar si numai pentru ca ne-am obisnuit sa-l studiem pe Camil Petrescu intr-un anumit fel, canonizat ca marele interbelic. Ce se intimpla cu acest mare interbelic in perioada postbelica poate fi vazut ca un mise-en-abime al situatiei trecerii literaturii noastre intr-o alta etapa. In afara studierii unor cazuri semnificative, romanele acestei perioade compun un set de valori, atitudini, repere morale si sociale. Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice (sau inestetice) ale unui sistem artistic, dar si ca rezervoare ale unor mentalitati. Cum apar dragostea, relatiile sociale, taranul sau intelectualul, partidul si intimitatea, eroul sau condamnatul in romanele anilor 50, 60 si 70 poate fi mai interesant decit o batalie nesfirsita pentru un loc mai in fata intr-o ierarhie estetica. Cum apar si cum erau de fapt. O corelare a adevarurilor romanesti cu, de pilda, oglinda acelei lumi, asa cum se vede ea in dosarele de Securitate, ar fi poate un exercitiu revelator tocmai pentru cercetatorul care n-a trait nemijlocit acea parte de istorie. Lumea specifica a romanelor anilor 50, 60 si 70 contine nuclee de anomalie, de curiozitate si de specific irepetabile in istoria unei literaturi. O intreaga galerie de figuri de ceara, de copii si adolescenti, de muncitori si intelectuali, de aristocrati si activisti de partid, de femei seducatoare sau hulite misuna in aceste romane. De asemenea, un intreg complex de valori: iubirea recunoscuta si acceptata sau iubirea subversiva si condamnata, cariera si carieristul, cultura, trecutul si istoria, morala, pudoarea, conventiile si prejudecatile se pot desprinde din acest material literar. Mai interesanta, asadar, pare sa fie nu o alta ierarhie a perioadei, ci o altfel de lectura a acestor romane. Nu o alta lista si nici o interpretare originala, psihanalitica sau revansarda, moralizatoare sau sarcastica, ci o alta atitudine fata de un continut literar, vazut ca un rezervor de mentalitati si valori ale unei epoci complexe si complicate. Iar daca de aici va rezulta si o alta ierarhie, poate ca nu va fi un lucru tocmai rau. N-au fost multe romanele care s-au bucurat de aprecieri cvasi umanime,in sensul ca rezervele criticii literare au fost nesemnificative. Iata de pilda,romanul Painea alba de Dumitru Mircea publicat in foileton in Viata Romaneasca ,infatiseaza un moment important din viata taranimii muncitoare:consolidarea si cresterea primelor gospodarii agricole colective. Romanul Painea alba este astfel o fresca a vietii satului in perioada luptei pentru transformarea socialista a agriculturii.Problemele morale din viata

diferitelor categorii sociale,aparitia germenilor noului in cele mai diverse si marunte aspecte se reliefeaza convingator in vasta fresca a transformarii satului. Autorul nu s-a ferit sa redea cu indrazneala anumite manifestari ale mentalitatii inapoiate a taranilor, certuri zgomotoase intre neveste, controversele inversunate intre tarani,in dialoguri dinamice si scaparatoare,cu replici miscatoare si vii.Un succes deosebit al autorului este crearea figurii eroului principal,tanarul taran Toma Gavrilas.Toma munceste pentru consolidarea organizatiei de partid,ajuta la dezvoltarea spiritului de lupta. Vii discutii a starnit in presa literara si romanul Ogoare noi de Aurel Mihale,in urma publicarii lui in serial in Viata romanesca.Mihai Gafita,intrun amplu studiu, scoate in evidenta calitatile acestuiroman al luptei tractoristilor care reusesc sa copleseasca inerentele lipsuri.Romanul Ogoare noi prezinta cititorului o imagine unilaterala a rolului tractoristilor in transformarea Proza de dup 1948 era chemat s abordeze arztoarele teme ale prezentului, s oglindeasc marile transformri din industrie i agricultur, munca fremtoare de pe antiere. n centru se afl eroul comunist, muncitorul, omul nou, plin de sperane. Iat selecia i comentariul lui Eugen Negrici n ceea ce privete scrierile vremii: Cei ce au dat un exemplu nenorocit, demoraliznd contiintele, dezorientndu-i pe cititori i devenind campionii realismului socialist, au fost scriitorii din vechile generaii consacrai nainte de rzboi: Mihail Sadoveanu cu Puna mic (1948) i Aventur n lunca Dunrii (1954), n care marele povestitor era de nerecunoscut; Eusebiu Camilar, cu Temelia (1951); Ion Clugru, cu Oet i pine (1952); Cella Serghi, cu Cantemiretii (1954); Cezar Petresu, cu Oameni de azi, oameni de ieri, oameni de mine (1955). CRITICA SI ISTORIA LITERARA Daca in poezie,proza,dramaturgie eflorescenta editoriala era in continua crestere an dupa an,scrierile de critica literara intra foarte rar in atentia editurilor. Dupa Ion Vinea,primul dintre criticii literari care au debutat in volum(Pasiunea lui Pavel Corceaghin,1949),urmeaza N.Moraru care in 1950

isi tipareste articolele publicate din 1946 incoace,sub titlul Studii si eseuri.In 1951 notele bibliografice din reviste nu semnaleaza decat o culegere de articole Pentru realismul socialist in literatura si arta.In schimb,in 1952 apar trei volume de critica literara;doua culegeri Studii si articole inchinate lui Mihai Sadoveanu si Probleme ale literaturii noi in R.P.R.,precum si cartea lui Traian Selmaru: Pe drumul culturii noi. Culegerea Pe drumul culturii noi cuprinde un numar de articole si de studii pe care Traian Selmaru le-a publicat de-a lungul a sase ani(1946-1952) in Scanteia si Lupta de clasa.Prin continutul lor,lucrarile stranse in aceasta culegere dovedesc preocupari dintre cele mai variate.Ele pot fi totusi grupate in doau amri categorii: 1.articole cu un caracter general cultural,care dovedesc participarea autorului la dezbaterea problemelor de baza,ale crearii noiii culturi in tara noastra; 2.articole si studii consacrate unor probleme speciale ale literaturii si criticii noastre literare de seama aparute din 1948 incoace. In prima din categoriile amintite se situeaza-in ordinea aparitieiarticolele Drumul culturii, Decat mici francezi mai bine mari romani, Arta pura-cu tendinta, In numele culturii, Artisti,scriitori,ziaristi,luptatori pe frontal ideologic,inainte! si Dreptul la muzica. In a doua categorie amintita pot fi incadrate articolele si studiile Sa smulgem din noi insine pozitiile de autoaparare ale capitalismului, Negura de Eusebiu Camil, Minerii de M.Davidoglu, Mitrea Cocor de Mihai Sadoveanu, Intre viata si creatie, Caragiale,scriitor al poporului si Sa luptam pentru o critica de arta principiala patrunsa de spirit de partid.Este vorba asadar de lucrari propriu-zise de critica literara, in care autorul ia atitudine fata de difeitele evenimente ale vietii literare.Astfel in cronicile consacrate creatiilor indicate mai sus ale lui Eusebiu Camilar si Mihail Davidoglu,Traian Selmaru a fost printre primii nostri critici care au dat o apreciere principala operatiilor respective, subliniind insemnatatea lor pentru inceputurile dezvoltarii epicii si dramaturgiei noastre noi.El atragea in acelasi timp atentia asupra lipsurilor, cum sunt de pilda, oglindirea simplista a raporturilor de clasa ori prezentarea nesatisfacatoare a rolului partidului in viata noastra ,care puteau aduce prejudicii serioase. FATA IN FATA CU LITERATURA SCRISA IN COMUNISM

O epoca ofertanta Reevaluarea literaturii romane scrise in timpul regimului comunist este o obsesie rezistenta in spatiul cultural romanesc, poate si pentru ca, pina acum, foarte mari rasturnari de ierarhii n-au avut loc, in ciuda deselor si inversunatelor polemici. Unii cred ca despre aceasta perioada sint indreptatiti sa scrie mai ales cei care au fost martorii si actorii acelei epoci ciudate din punct de vedere politic, ca numai aceia care au cunoscut in mod nemijlocit regimul, rigorile, cenzura si comportamentele scriitorilor de atunci pot scrie adevarata istorie a literaturii romane de pina in 1989. In acest sens se fac incercari si promisiuni, unele ridicole, de redare exacta a peisajului literar de atunci. Si sint priviti cu mefienta outsider-ii: cei aflati in exil, strainii specializati in romanistica, tinerii care n-au apucat vremurile. Pe de alta parte, exista si atitudinea inversa, aceea conform careia se asteapta de la tineri, de la nou-venitii in sistem, privirea obiectiva, neatinsa de parti-pris-uri, asupra unei epoci pe care ei n-au cunoscuto direct si fata de care se presupune ca pot ramine reci si nemilosi. Ambele atitudini sint deopotriva exagerate si nici una dintre ele nu poate fi garantata din punct de vedere moral: nici cei care au participat direct la viata literara a perioadei comuniste nu sint garantii unei atitudini obiective doar pentru ca au trait acea perioada, nici cei care vin dupa sau din afara nu sint in afara influentelor, simpatiilor, afinitatilor fata de scriitorii pe care au prilejul sa ii observe manifestindu-se astazi activ intr-un sistem cultural postcomunist, nu lipsit de multe din reflexele celui totalitar. De altfel, nici nu ar fi de dorit sa continue incrincenarea in aflarea adevarului. Ce este mai greu de suportat pentru cei care au trait nemijlocit trecutul comunist este un fel de cinism, de raceala in studierea acelei epoci, vazute astazi ca o perioada interesanta si ofertanta ca obiect de studiu. Acest tip de atitudine cistiga din ce in ce mai mult teren. Pentru ca, dincolo de frustrari, orgolii, nedreptati, literatura scrisa in comunism, in acest sistem infernal si nenorocit, care a distrus talente si a produs drame de neinchipuit, devine tot mai mult o provocare academica, un teritoriu interesant pentru exotismul si stranietatea lui. Nici nu e de mirare ca majoritatea tezelor de doctorat recente se ocupa exact de acest interval istoric. Oricit ar parea de cinic, literatura romana scrisa in comunism este cea mai incitanta, dificila si

complicata literatura scrisa vreodata in spatiul romanesc, tocmai prin amestecul incredibil de morala si estetica, de idei literare si ideologie politica, de compromis si rezistenta, de reusita si ratare. Dilema om-opera devine ridicola in cazul acestei perioade. Intr-o epoca in care intruziunea politicului in viata oamenilor mergea pina la controlul nasterilor, ascultarea discutiilor din familie sau urmarirea celor mai neinsemnate miscari, a discuta literatura independent de mediul in care a fost creata este o intreprindere naiva. O intreprindere pe care, de altfel, unii o practica si o recomanda, vorbind cu indiferenta despre compromisuri si turnatori si cu evlavie despre valoarea perena a operelor. Atentie insa: de multe ori, nu naivitatea e cea care naste asemenea ridicole ipocrizii critice, ci dorinta interesata de monumentalizare, de grandios si de camuflare a compromisului, de continuitate a unor ierarhii create artificial. In raportarea la aceasta literatura, se pot observa, cel putin pina acum, doua tendinte, ambele extreme, dintre care una duce cunoasterea contextului pina la inlocuirea studiului literaturii cu studiul patologiei unei epoci, iar cealalta camufleaza total orice intruziune neestetica. Atitudinea criticii fata de literatura din comunism. Scepticii si continuatorii Exista cel putin doua cazuri semnificative in cel mai inalt grad pentru aceste doua atitudini critice fata de literatura scrisa in comunism, doua tipuri de manifestari ilustrate prin cartile a doi critici, unii dintre cei mai importanti: Eugen Negrici si Eugen Simion. Cartea lui Eugen Negrici, Literatura romana sub comunism (primul ei volum, Proza, publicat in 2002) este importanta in primul rind ca efort de sistematizare, fiind pina acum cea mai cuprinzatoare si mai articulata analiza a fenomenului literar din fostul regim, facuta din perspectiva caderii acestuia. Literatura aservita si literatura tolerata, conceptele de baza ale clasificarii operate de autor in cimpul prozei, nu vor putea fi ocolite in nici o analiza viitoare a perioadei. In afara calitatii cu totul remarcabile de a deschide apetitul pentru studiul acestei perioade, cartea lui Eugen Negrici poate fi vazuta si ca un simbol al unui anumit fel de situare fata de fenomen: pozitia demascatorului retrospectiv. Mai mult decit o reevaluare a acestei

perioade literare, Literatura romana sub comunism explica resorturile politice si sociale care au facut posibila o asemenea literatura si pune in discutarea ei mai mult abilitati de patologist decit de critic. De altfel, metafora favorita a acestui tip de abordare este aceea a maladivului, a patologicului, nu de putine ori cu referinte in sfera medicala: Sub presiunea acestor cimpuri de forte adverse, nu putea sa se iveasca decit un peisaj bolnav, dar interesant din perspectiva unei estetici totalitare, care, daca se va fundamenta vreodata ca disciplina, se va ocupa de caracterul contorsionat al creatiilor acelor vremuri si de evolutia nefireasca a fenomenului artistic. Iar prezenta neintrerupta in viata literara a unei literaturi oficiale de uz propagandistic si servita de un numar important de condeieri s-a transformat intr-o povara constanta, cu efecte neasteptate. Ea a devenit un virus agresiv impotriva caruia literatura adevarata a fost nevoita sa fabrice mereu anticorpi, sa furnizeze replici si sa se apere in felul ei, bijbiind dupa coridoarele libere. Peisaj bolnav, virusi, anticorpi, cam asa arata instrumentele de evaluare a literaturii conform acestei viziuni care mizeaza mult pe dramatism si pe efect spectaculos. Demersul propus e foarte valoros din perspectiva intelegerii mecanismelor de manipulare si intimidare a scriitorilor, a cauzelor si a metodelor care au stat la baza producerii unei literaturi de tip artificial. Daca pentru deceniul marcat de proletcultism, de dupa instaurarea regimului comunist, aceasta metoda este, probabil, cea mai potrivita (si analiza lui Eugen Negrici asupra prozei comunismului fundamentalist este tot ce s-a scris mai bun in domeniu), in cazul literaturii anilor 60 si a urmatorilor, acest scenariu al maladivului nu mai functioneaza insa la fel de eficient. O constructie atit de bine articulata incit seamana cu o poveste maniheista perfecta, in care se vorbeste dur despre sodomizarea scriitorului, despre noua religie politica, despre miturile invidiei si miturile sperantei, risca sa inlocuiasca de fapt cu totul analiza efectiva a productiilor literare ale epocii respective, risca sa-si transforme obiectul, proza scrisa in deceniile comuniste, in pretextul unui eseu de mare ingeniozitate, dar care ramine cumva imponderabil fata de literatura, cu toata cutezanta si duritatea celor spuse. Eugen Negrici vorbeste insa ca nimeni altul despre compromis si ticalosie, despre scriitori dincolo de cartile lor. Scrie, de pilda, despre

lichelismul funciar si caracterul de executant frenetic si fara scrupule al oricarei misiuni ale lui Zaharia Stancu, despre frica si oportunismul lui Sadoveanu, despre promptitudinea jegoasa cu care Petru Dumitriu se adapta comandamentelor politice sau despre ticalosia rareori egalata in ticaloasa noastra literatura a anilor 50 din romanul Soseaua Nordului de Eugen Barbu. In spatele unei aparente cruzimi medicale a analizei se afla, de fapt, pasiuni foarte puternice, la baza celor mai stiintifice clasificari sta o dorinta necenzurata de a face dreptate, de a pedepsi si de a premia intr-un fel care nu era posibil in epoca. Eugen Negrici este, asadar, adeptul si ilustratorul unui tip de analiza a literaturii din perioada comunista pe care l-am putea defini ca ornamentat, indelung chibzuit si construit cu migala in jurul unor complexe metaforic-etice. Clasificarile sint atente si ingenioase si acopera o plaja foarte larga. In studiul lui, literatura se transforma intr-un insectar ordonat si grotesc in acelasi timp. In nici un caz acest tip de analiza nu ar fi putut sa existe inainte de 1989, este o critica de ruptura cu un trecut detestat si autorul pare sa exploateze din plin, cu o frenezie debordanta si cu o fantezie citeodata morbida, posibilitatea de a se juca stilistic-demascator cu lucruri altadata capitale. Cu totul altfel se manifesta criticii care considera ca o data cu schimbarea din 1989 nu e nevoie si de o schimbare totala de perceptie a literaturii, ca ce s-a spus inainte e bun spus, ca nu e nevoie de reevaluari, ba dimpotriva, ca reluarea celor spuse inainte arata ca literatura romana si-a putut crea in perioada comunismului o ierarhie valabila si astazi. Aici ar putea fi gasit un sens pentru multele reeditari pe care criticii importanti le-au oferit publicului postdecembrist. Eugen Simion a autorizat citeva editii ale cartii sale Scriitori romani de azi, singurele modificari fiind de compozitie, cu alte cuvinte, s-au operat schimbari de sumar dupa caz, au fost introdusi scriitori, iar altii au fost exclusi. Daca editia se intimpla sa apara la Chisinau (Scriitori romani de azi, 1998), sint introdusi scriitori basarabeni: un capitol din editia 1998 se numeste Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi. Ceea ce propune criticul Eugen Simion nu este o lista canonica, ci un set de valori fluctuant, oportunist. Nu putem sti cu adevarat daca criticul Simion

chiar il apreciaza pe poetul Vieru, pentru ca poetul Vieru apare doar in aceasta editie basarabeana. Altfel, declaratiile lui Eugen Simion sint cit se poate de semnificative pentru atitudinea de continuitate despre care vorbeam, de valabilitate nelimitata a verdictelor si a analizelor facute inainte de 1989: Cum a supravietuit literatura romana in aceste circumstante? Iata ce vor sa sugereze studiile care urmeaza. Cu foarte putine exceptii (articolele despre N. Steinhardt, Ion Sarbu si despre scriitorii basarabeni), ele au fost scrise inainte de 89. Le-am lasat asa cum le-am scris atunci. N-am schimbat nimic esential, pentru a dovedi scepticilor postdecembristi ca spiritul critic romanesc n-a abdicat de la principiile lui estetice si morale, chiar daca istoria din afara nu i-a fost mai deloc favorabila. Printre sceptici, probabil, il putem aseza pe Eugen Negrici. Si tot spre deosebire de ei, spre deosebire deci de atentia data contextului politic si mecanismelor de manipulare, cenzura si aservire, la Eugen Simion, chiar si in textele scrise dupa 1989, domneste o pace de inceput de lume. Pe cit de vehementi, cruzi si demascatori erau scepticii, pe atit de seren este criticul Simion. In capitolul dedicat poetului Mihai Beniuc se vorbeste despre numarul de volume publicate, despre originea taraneasca a poetului, despre faptul ca a fost un elev pasionat de biologie si a studiat paianjenii. Despre tot ce a insemnat Beniuc in sistemul literar-politic al anilor 50: Mihai Beniuc este legat de toate evenimentele vietii lierare de dupa al doilea razboi mondial, fiind mereu, cum singur spune, calare pe creasta valului, impins cu putere din spate de vintul istoriei. Care val si care istorie, nu se mai stie, si criticul pare ca nici nu considera ca ar fi important sa se stie... E evident ca un asemenea text era facut pentru urechile sensibile ideologic de dinainte de 89, dar intrebarea care se pune este aceea daca reeditarea unui astfel de text, in mod evident marcat de precautia epocii si de jumatatea de adevar care putea fi spusa, mai poate fi facuta fara nici un scrupul moral si livrata in mod deliberat ca un manifest al ideii ca spiritul critic romanesc n-a abdicat de la principiile lui estetice si morale... La Adrian Paunescu este vorba despre poezia politica, dar titlul e inselator. Nici vorba despre vreo explicare a posturii asumate de Paunescu in epoca, se face doar o analiza de text a poeziilor despre care toata lumea stie cum au fost scrise. Este aici o dovada a felului

in care estetismul pur atinge limitele ridicolului atunci cind e vorba despre o perioada atit de tulbure: In poezia politica propriu-zisa, Adrian Paunescu foloseste fata de eveniment doua atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propozitii oraculare, fie, in sens contrar, tendinta de a inveli rana deschisa a faptului intr-o plasa de imagini aluzive. Cam asa ar arata Adrian Paunescu intr-o istorie literara indiferenta cu totul la realitatea politica si sociala in care s-au miscat scriitorii respectivi. Singura problema este ca s-ar putea, la un moment dat, sa nu ne mai putem explica anumite dilatari prea exagerate sau unele inveliri cu totul inedite. Tipul de analiza indiferenta pe care il propune cu obstinatie de mai bine de zece ani Eugen Simion nu face decit sa opacizeze si mai mult o istorie si asa greu de inteles de catre cei care n-au trait-o. Multi tineri din jurul lui Eugen Simion se grabesc sa adere la acest tip de imoralitate a camuflajului. E o atitudine de neinteles, deopotriva psihologic si cultural. In gestul invelirii in estetism a unui sistem care numai estetic n-a fost se afla, de fapt, adevarata continuare a unui tip de critica literara care se obisnuise sa convietuiasca foarte bine cu un regim totalitar.

CANTEC PENTRU SECERIS SI COLECTARI Eugen Frunza Semanat-am semanat Ca sa creasca rod bogat Rodul mult si bobul plin Fara boz si maracini. Am plivit graul,plivit La prasit am harnicit, Ca ne-ajunseram,mai frati, Si-n Scanteia laudati Ala mai,mi-e frate bun Ce ni-e bun carmaci la drum

Muncitor si faurar Claditor de fapte mari Si sa vezi si sa tot vezi Ca ne-a dat mandre cirezi Nu de boi ci de masini Purtatoare de lumini Dregeti secerii tais Sa nu rontaie pierzis, Si sa creasca snopi si clai Ca si stelele pe vai Care-i ala de n-ar da Pentru pace partea sa? Doar chiaburul poarta-n el Ganduri de-astea de misel.

ASPECTE ALE DRAMATURGIEI Imaginea literaturii din aceasta perioada n-ar fi completa daca am omite dramaturgia.Alimentand una din artele investita cu mari puteri educative:teatru,asupra genului dramaturgic s-au resfrant,de la inceput,tiparul si existentele ideologice.Asa se aplica preocuparile permanente legate de spectacol,de dramaturgie din revistele de cultura si din Scanteia-unde,de pilda,cronica dramatica sau cronica teatrala erau mult mai frecvente decat cronica literara.O serie de critici dramatici urmareau cu vigilenta dramaturgia si teatrul,indrumand autorii,regizorii,actorii pe fagasul realist-socialist.Asa au fost Traian Selmaru,Sorin Mladoveanu,Valentin Silvestru,Simion Alterescu, Geo Dumitrescu. Se impun cativa dramaturgi care vor actualiza repertoriile teatrelor cu piese din realitatea socialista:Mihail Davidoglu(Minerii,Cetatea de foc),Aurel Baranga(Iarba rea,Recolta de aur),Lucia Demetrius(Cumpana,Vadul

nou,Oameni de azi),N.Moraru(Pentru fericirea poporului) si Mihail Novicov(Nepotii gornistului). Se impune,de asemenea,piesa intr-un act destinata numeroaselor formatiuni teatrale de amatori,publicate in brosuri sau in revistele Cultura poporului, Albina. In general dramaturgia traverseaza aceleasi situatii si framantari pe care leam intalnit si in cazul poeziei,prozei,criticii literare.Pentru infuzia de combativitate si autenticitate,frecvente au fost ,bunaoara,prin anii 1949-1950 intalnirile cu publicul,critica maselor,critica Scanteii,urmate de autocritica autorilor. Crangul de calini ajuta concret autori de teatru care vor sa scrie comedii ,sa descopere si in viata poporului nostru conflicte intre cei care se culca pe lauri ,care se automultumesc foarte lesne cu unele succese si cei care stiu sa arda mereu pentru a merge mai repede,mai bine spre viitorul fericit al socialismului.Comedia lui Corneiciuc indeamna pe autorii nostri sa foloseasca si ei din plin,cu curaj arma humorului ca un mijloc de educare,de lamurire si convingere. In 1952,problemele dramaturgiei sunt la ordinea zilei in presa.In iulie are loc Plenara Uniunii Scriitorilor consacrata dramaturgiei.In avanpremiera consfatuirii,Contemporanul reproduce dupa Pravda un material privind sarcinile dramaturgiei realist-socialiste. Succesul piesei Pentru fericirea poporului de N.Moraru si A.Baranga este rodul justei orientari a autorilor catre conflictul esential al vietii intr-un anume moment istoric:lupta comunistilor ca exponenti ai poporului muncitor impotriva regimului burghezo-mosieresc impotriva regimului fascist si a politicii antisovietice.

POEZIA-APARITII EDITORIALE
In 1952 avansul editorial al prozei este mult mai mare decat al poeziei.Debuteaza editorial un singur poet: Ion Brad cu poemul Cincisutismul, publicat anterior in Almanahul literar din Cluj. De altfel, dupa modelul lui Dan Desliu Lazar de la Rusca,era la moda publicarea in pachete,variind intre 40-80 de pagini,avand un prt de pana la 3 lei,a unui singur poem.Doua asemenea pachete i se tiparesc lui Eugen Jebeleanu:Balcescu si In satul lui Sahia-publicat in gazette inca din 1950.Mai publica volume de poezii: Nina Cassian(Horea nu mai este

singur), Mihu Dragomir(Stelele pacii), N.Tautu(Stanca de pe Tatra), Victor Tulbure(Versuri), A.Toma (Poezii alese) cu o prefata de Sergiu Farcasan. Stelele pacii de Mihu Dragomir este comentat atat in paginile Almanahului literar din Cluj, cat si in Contemporanul.Numeroase poezii din placheta Stelele pacii exprima sentimentele oamenilor muncii inaintati,sentimente pe care nu le pot trai decat cei ce slujesc un ideal inalt.Mihu Dragomir reda intr-un chip emotionant continutul nou,destul de profund,al fericirii omului inaintat.Aceasta poezie sugereaza forta uriasa pe care o dobandeste omul in prezenta sa in randurile unui front organizat care lupta pentru libertatea si fericirea omenirii: Cum poti sa mori,cand nu poti fi invins Cand chiar si-atunci esti viata si chemare Ca un gornist cazut ce mai aprins Atacu-l canta-n ultima-i suflare In poezia Zestrea poetul foloseste un ritm sprinten, un humor sanatos,popular.Poezia sugereaza schimbarile profunde petrecute in viata satelor,in mentalitatea taranilor muncitori. In poezia Prima sarja poetul manifesta adeseori predilectia pentru un stil pretios,cu giuvaeruri si panglicute,pentru anumite imperecheri de cuvinte ce voalau sensul ideilor.El vorbea de <<vise boltite deasupra lumii>>,<<vise manoase ca un Egipt>>,<<ani sbarciti>>,<<ploaia fecunda a luptei>>. Mihu Dragomir intampina insa dificultati in ce priveste crearea imaginii omului nou.El ramane uneori la portretul fizic al omului,nereusind sa dezvaluie lumea lui sufleteasca, alteori, poetul apeleaza la declaratii si lozinci.Caracteristic pentru acest volum este succesul obtinut de poet in efortul sau vizibil de a raspunde,prin arta sa,celor mai importante probleme pe care momentul de fata le pune oamenilor muncii. In Contemporanul ,Mihu Dragomir a publicat poezia Intra tractoristu-n glii.In volumul sau de versuri aparut anterior ,exista o poezie intitulata Mitraliera.Imprejurarile,locul,personajele sunt altele.Intr-o parte este vorba de un tractorist care ara ogoarele, in cealalta de niste copii care se joaca. Si totusi, sablonul isi face aparitia, nu poti sa-l treci cu vederea. Cincisutismul, poemul cu care a debutat in volum Ion Brad a fost publicat inatain in revista clujeana Almanahul literar sub titlul Cantec pentru Gabor Cincisutismul, a fost deseori laudat.Autorul reuseste sa faca din creatia sa o arma de lupta eficienta stimuland ura oamenilor simpli

impotriva clasei explotatoare.O realizare remarcabila a poemului este infatisarea concisa,in scene putine dar convingatoare a reprezentantilor claselor explotatoare.Pe cititor il va urmari inca multa vreme dupa lecturarea poemului figura dezgustatoare si rece a domnului conte: Peste campuri in caleasca trece Domnul conte ruginit si rece A poftit maria-sa sa-mparta Ce-au muncit saracii toata vara. Horia nu mai este singur de Nina Cassian, porneste de la un fapt de viata.In scoala elementara din satul Gura-Vaii invata in clasa a I a un singur elev.Intamplarea nu este emotionata din pricina raritatii faptului,ci cauza insasi care a determinat-o este impresionanta:Horia sa nascut in anul dramatic al anului 1943.Singuratatea lui Horia aminteste de razboi de moarte,de jalea femeilor lasate acasa,de mizeria in care se scufunda catunul.Poezia este centrata,asadar,pe idea ca razboiul inseamna moarte,distrugere.In partea a doua este exprimata o alta idee care o continua pe prima: in patria noastra se dezvolta un sentiment nou,minunat al solidaritatii umane,al relatiilor de colaborare si ajutor reciproc intre cei care construiesc socialismul,viata. In poemul liric Strazile din Bucuresti,poeta Nina Cassian isi manifesta dragostea pentru orasul de frunte al Republicii noastre.Dar poezia prezinta o deficienta insemnata.Ultima parte a orasului este aceea a starzilor pline de oamenii muncii,defiland victorios.Bucurestiul apare ca orasul luptelor trecute,in care orice fel de lupta impotriva dusmanului de clasa a incetat. Tovarasul Eugen Frunza a publicat in numarul 3 al Vietii Romanesti un ciclu de treisprezece poezii a cate doua strofe fiecare.Toate poeziile acestui ciclu sunt construite dupa acelasi procedeu:in prima parte se expune un sentiment,o idee,un aspect,iar in a doua se trage concluzia ,opunandu-se primei parti o noua afirmatie menita astfel sa puna in valoare prin contrast.In aparenta ,poeziile nu-si arata deficientele.Ideile sunt juste,versificatia corecta,respectand toate regulile metrice,ba chiar ritmul, masura si alternanta rimelor schimbandu-se de la poem la poem pot da impresia unei varietati a mijloacelor de expresie poetica. Mult mi-e drag si drag mi- fi Omul-flacara pe creste

Darz si simplu,zi de zi Faurar al tarii-aceste. Poetul nu se poate multumi sa afirme mi-e drag omul nou care zi de zi construieste socialismul in tara noastra.Pentru asemenea afirmatii nu se cere talent.Ceea ce i se cere poetului este insa de a gasi o modalitate lirica,o idee poetica in stare sa comunice printr-o emotie faptul ca el iubeste omul nou,constructor al socialismului in patria noastra.Astfel, declaratia tovarasului Frunza,cuprinsa in primul catren citat nu poate constitui arta pentru ca este lipsita de orice modalitate de expresie poetica ,cum de asemenea lipsita de idee poetica este si cealalta strofa a poemului in care autorul ne incredinteaza cu aceleasi mijloace ca: urasc pe cel ce-asteapta Socialismul mura-n gura Lung la vorba,scurt la fapta Chiulangiul secatura

POEZIA PROLETCULTISA
Poezia proletcultista, literature comunista in genere, cea angajata politica, cu program ideologic strict, dominate indeosebi in deceniul `50-60`, obsedantul deceniu al culturii si constiintei civice si estetice romanesti, dar cu prelungiri pana la revolutia din 1989, reprezinta o excrcenta monstroasa a istoriei pe trunchiul viguros al valorilor literare, culturale si stiintifice romanesti.Introdusa prin ditective de partid, prinde epurari de scriitori si de opera literare de mare valoare, multi creatori fiind aruncati in inchisorile comuniste, sustinuta prin activisti si politruci zelosi, multi dintre ei scriitori, si prin programe ideologice indeplinite cu scrupulozitate, poezia pusa in slujba noii clase conducatoare a intrerupt evolutia fireasca a literaturii romane, abandonand temele literare fundamentale, experientele stilistice si de sensibilitate literara dobandite dupa eforturile indelungate de sincronizare cu literatura europeana.

Criteriile politice de evaluare axiological inlocuiesc pe cele estetice, bulversand climatul literar romanesc si schimband radical relatiile dintre membrii comunitatii literare. Mari scriitori, ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi,Camil Peterescu, sunt pusi la index, lipsind din activitatea publicistica si literara un numar important de ani. Multi dintre ei iau calea exilului, fenomen care se continua, cuprinzand nume tot mai multe, pana la safrsitul regimului communist. Altii, nu putini, se convertesc la noile criterii ideologice, facand concesii, pri anumite opera ale lor, noilor orientari literare sau punandu-se cu toata forta si talentul in slujba promovarii cu abnegatie a noii culture, proletcultiste. S-a creat astfel un imens spatiu de manifestare a imposturii, a lipsei de talent si de valoare, domeniul literar fiind ocupat cu usurinta de activisti culturali, de nechemati, de personaje lipsite total de contingenta cu valorile intelectoale, cu literature si cultura. Incepand cu anii `60, in literatura romana apare o generatie noua descriitori, care incearca, timid si reticient la inceput, cu totmai mare indrazneala si talent o data cu trecerea timpului, se reinnoada firele rupte ale poezii, prozei, criticii literare si esteticii romanesti, sa produca o resurectie a lirismului in poezie, sa redimensioneze realismul si autenticitatea in proza, sa reabiliteze criteriile estetice in teoria si critica literara. Este perioada in care se afirma poetii Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Adrian Paunesc, Ana Blandiana, Cezat Bltag, Ileana Malancioiu,Mircea Dinescu, prozatorii Marin Preda, Fanus Neagu, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ion Lancranjan, criticii literari Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Marin Mincu.Cu toate aceste, in toti anii regimului communist libertatea de creatie a fost riguros controlata, cu brutalitate la inceput, cu mai multa discretie dupa 1970.Scriitorii autentici au gasit mereu metode de a-si asigura un teritori propriu de creatie, de a face cat mai putine concesii estetice si ideologicetimpului in care au scris.(Gh.S.) Sorin Toma ramane in istoria literara printr-un articol de trista amintire, Poezia - Putrefactiei sau putrefactia poeziei, publicat in Scanteia, ziarul partidului comunist, in zilele 5, 7, 9, 10 ianuarie 1948. In urma acestuia,Tudor Arghezi este scos din viata literara si se retrage la Martisor, nemaipublicand versuri pana in anul 1954, cand apare din nou cu un volum de poezii inspirit din universal domestic, Prisaca. In locul lui, ca mare poet, este instalat de presa literara aservita regimului Alexandru Toma, poet communist lipsit de valoare, tatal semnatarului infamantului articol, Sorin Toma.

Interpretand intr-o maniera ingusta, ideological poezia lui Arghezi, Sorin Toma identifica decadentismul condamnabil al poetului:<<Vreau sa pier in bezna si in putregai>><<crancen si scarbit>>, isi precizeaza dl. Arghezi idealul, - si idealul acesta nu poate fi al marelui public cititor ce se ridica astazi din randurile poporului muncitor.Creatia lui Arghezi este comparata cu aceea a poetilor legionari, pentru ca proclama negarea vietii si cultul mortilor, pseudocriticul literar selectand secvente care sa ilustreze preponderenta mortii:Canta moartea-n trambitele mele, Sufletului nostrum bucuros de moarte. Poezia Duhovniceasca este vazuta ca o privire aruncat in cavoul sufletesc al burgheziei, fiind considerate de critical proletcultist o expresie a unei clase care a murit de 20 de ani, care cultiva muririle. A. Toma (1875-1954), in Jelania poetului evazionist. La desfiintarea S.S.R., Inregistreaza lichidarea Societatii Scriitorilor Romani, opera a regimului communist, ca pe o mare victorie, aruncand anathema asupra poetilor considerati reactionari, in versuri pline de manie proletara, de invective si de insanitati ce nu au nimic comun cu poezia: Sunt spectrul vechiului poet-/ Individualist estet,/ Suprarealist, obscurantist,/ Hermetist, evazionist-/ In sfarsit,<< fostul>> scriitor,/ Sedentar budgetivor,/ Cantand ce se platea in piata:/ Moartea,neantul, sila de viata,/ Si obligatoarea onoare/De natiunile Conlocuitoare./Scurt:poetul<<national>>/Menit sa deviu/Bust pe un pedestal/La Cismigiu. In viziunea lui A.Toma, pigmentata cu lozinci de epoca, Gata cu natanga supunere, de pilda, poporul iese la lupta pentru noile idealuri estetice si ideologice: Isi scuipa in palma deodata, /Insfaca o lata lopata, /O vara adanc sub mosierime,/Sub ciocoime, bancherime, /Profitorime/Sintreaga trantorime/ Plus tronul regal-/Face un salt colossal/ Si-i repede, / Ca pe niste balega de cal, / Peste rapa praval. In fata acestei dezlantuiri de forte revolutionare, Cantaretul astral coboara din zborul sau elansat catre realitatile prozaice ale vietii, cerandu-si iertare noilor buldozeristi ai literaturii burgeze, speriat ca a fost perceput in mod gresit: Stai-, stai popor/ Sa coborbinisordin foisorde ivor/ Da, viu, viu, -mai sunt viu- , sosesc/ Dar nu asa iute ca ametesc, / Mai domol, mai domol, baeti si fete, / Eu n-am fost nicicand erete. / Pegasul meu? un cal verde pe perete! / Nu-mi cereti deci deodata/ Un sbor prea semet - / Ma mai tine lipit colacul de jet.

Mihai Beniuc - Stema tarii (1907-1988) Poet, prozator, dramaturg. Se formeaza in atmosfera militanta a marii poezii ardelenesti, reprezentate de Octavian Goga si Aron Cotrus. Debuteaza cu volumul Cantece de pierzanie(1938), urmat de Cantece noi (1940), Orasul pierdut (1943), Poezii (1943). Dupa razboi, scrie o serie impresionanta de volume de versuri dedicate realitatilor comuniste, incercand tarziu sa revina la vocea lirica din tinerete, care l-a impus printr-o puternica vointa de originalitate si de patos social. In Stema tarii,Mihai Beniuc celebreaza, din perspective militantului comunist, abdicarea regelui si proclamarea republicii, evenimente politice reflectate in schimbarea simbolurilor din stema tarii. Poetul considera ca traieste momente epocale: Am cunoscut ce nu vor mai cunoaste/ Aceia ce in urma mea so-r naste-/ Caci am trait cand se sfarmau catuse, / Cand se faceau imparatii cenuse, / Iar altele sa le mai iee locul/ Nau mai avut nicicand, nicicum norocul. Regele nu este plans decat de curteni, nicidecum de oamenii de rand, care ii calca in tina muceda-i coroana. Schimbarea de epoci se produce si prin alternarea simbolurilor in stema: Steme piereau; vedeam cum brusc dispare/ Vrun sarpe, vulture, leu ori alte fiare./ Ci steme noi suira-n locul gol, / Cu spice,brazi si sonde de petrol. Noua zodie, lumina din lumina lui Octomvre, este descrisa in stil vizionar- utopic: Stea noua, raza noua de lumina, /La rasaritul tau, fruntea-mi se-nclina, /Caci tu esti rasaritul tarii mele, / In era cand se-nalta rosii stele. Dan Desliu-Lazar de la Rusca Dan Desliu (1927-1992).Poet.Debuteaza in plina era de efervescenta a noii oranduiri, socialiste, cu volumul Goarnele inimii (1949),devenind poetul reprezentativ al vremii. Este autorul celebrelor balade Lazar de la Rusca (1949) si Minerii din Maramures (1951), care proslaveau martirii comunisti si munc eroica a clasei muncitoare.Dupa 1916, cu volumele Cercuri de copac (1962), Drumul spre Dikson (1969), Cetatea de aer (1972), incearca sa se intoarca la sevele autentice ale lirisumului, printr-o poezie elegiaca, a neimplinirilor,din care se desprind unele realizari notabile.

Lazar de la Rusca este o balada in stil popular, Dan Desliu imprumutand toate caracteristicile compozitionale si de expresie ale acesteia. Fals este insa eroul, a carei incercare de proiectie in mit nu se realizeaza. Lazar de la Rusca este, in viziunea lui Dan Desliu, un erou comunist, aflat in lupta in crancena cu chiaburii satelor, dusmanii neimpacati ai noii orinduiri. Lazar se dedica trup si suflet muncii de partid, cum reiese din traditionalul portret facut de maicuta batrana : -<<Dragu mamei indragit, /cum mai umbla de zorit, /cum zoreste catre sat / sa n-ajunga-ntarziat / acolo, la rostul lui, /la munca partidului! / Ca de la o vreme-ncoace, /n-are tihna, n-are pace, / tot alearga, tit se sbate, / de cu ziua pana-n noapte, / tot se straduie din greu / cu tovarasii mereu.>>Eroul se adreseaza taranimii truditoare, celor dornici de fericire. La auzul cantecelor lui Lazar, chiaburii isi strang randurile: In chiaburi fierea se strange, / se chircestesi se frange, / cere moarte, cere sange. Asasinarea lui Lazar are loc in inima muntilor, pe vremea de ceata sura, el devenind un martir al vremurilor noi, ducand in mormant glasul si lozincile partidului: <<Mama, / sa n-ai grija, sa n-ai teama./ Vine vreme de lumina, / vreme buna si senina, / din maruntele ogoare / sa cladim ogorul mare! / Sa scapam de Chiaburoi, / de necazuri si nevoi, / ca partidu asa ne-nvata / sa razbatem catre viata>>.

Nina Cassian

Odihna

Nina Cassian (n. 1924).Poeta, traducatoare, prozatoare. In primul poem publicat, Am fost un poet decadent (1945), isi manifesta predilectia pentru suprarealism, in neconcordanta cu timpul ce tocmai debuta. Publica mai intai un volum de poezie autentica, La scara 1/1 (1947), dar, incepand din acest an, se va sincroniza cu epoca edificarii comunismului scriind poezie sociala si politica, Sufletul nostru (1949) si An viu noua sute si saptesprezece (1949), apoi compune poeml simfonic Grivita rosie (1952) si o suita pentru soprano solo, cor mixt si orchestra simfonica, pe versuri

originale (Cantece pentru republica, 1956). Dintre volumele ulterior publicate, marcand eliberarea de influientele ideologice ale epocii, mentionam Poezii (1963, autoportret), Intre noi copiii(1974), O suta de poeme (1975). In 1970, scriitoarea isi prezinta activitatea poetica in imensul volum Cronofagie, iar din poeziile anterioare nu selecteaza decat Critica de jos. In Odihna, Nina Cassian consemneaza impresiile omului muncitor ajuns pentru prima data la mare. In fata imensei intinderi de apa, cu valul, lenes, la picioare, gandurile eroului venit de la abataj se intorc la tovarasii sai: <<Echipa lui acum ce-o fi facand?/Ce noi metode-n lipsa lui invata?>>/Ziarele vorbeau despre izbanzi,/Izbanzi la care el n-a fost de fata. Fata de regretul ca nu poate participa la noi izbanzi pe frontul muncii, are totusi satisfactia ca plaja este populata acum de tovarasi, nu de trantori, ca in trecut, iar lumea isi cucereste noi drepturi, prin oblanduirea blandei constitutii comuniste Cu ei a stst sub raza aurie, / Cu ei s-a framantat in lungi discutii, /Si i-a-nfratit aceeasi bucurie/Citind proiectul noii Constitutii.

Veronica Porumbacu - IDILA (1921-1977). Poeta, prozatoare, traducatoare.Primele volume stau sub semnul liricii socialiste: Anii acestia (1950), Marturii(1951), Ilie Pintilie(1953), Generatia mea(1955), Lirice(1957). Cultiva in poezie anecdotica simpla, ilustrativa pentru idei politice, canta eroii clasei muncitoare.Cu timpul se indreapta catre o lirica a universului domestic, a sentimentelor discrete:Diminenti simple(1961), Memoria cuvintelor(1963), Intoarcerea din Cythera(1966). In Idila se ilustreaza noul discurs amoros al perioadei comuniste. Cuplul este format dintr-un tovaras si o tovarasa, care se intalnesc la clubul muncitoresc, in atelier si la biblioteca: Cei doi s-au revazut in clubul mare

,/ la biblioteca. Era vara-n toi./ Si mai cu stire, mai din intamplare,/ s-au pomenit alaturi amandoi. Declaratia de dragoste se face stangaci, in acelasi limbaj nefiresc, artificial, atacat in cele mai delicate nuante de ridicolul discurs oficial: Cand, tot din intamplare, o ajunse/ din urma iar, tovarasul vecin,/ din turnul verii lunecau prin frunze/ amurgurile moi peste gradini.// Si cand zari- si incepu sa raza-/o umbra lang-a ei pe caldaram,/ <<Tovarasa>>, el spuse <<ai o gaza/ in parE ca o floare de salcam! >>. Maria Banus Aici s-a nascut Stalin(1914-1999). Poeta, prozatoare, eseista. Debuteaza in 1937 cu volumul Tara fetelor,impunandu-se ca o voce lirica de mare autenticitate a generatiei sale. Dupa razboi, isi pune condeiul in slujba noilor realitati socialistice, publicand numeroase volume de versuri, unele incununate cu premii si medalii:Bucurie (1949), Despre pamant (1954), Tie isi vorbesc, America! (1955), Torentul (1957), Magnet (1962). Cu volumele Tocmai ieseam din arena (1967), Portretul din Fayum (1970), Oricine si ceva (1972) revine la notele lirice initiale, care i-au fixat in efigie profilul literar adevarat. Nasterea tatucului popoarelor, cu uriasele crime ale totalitarismului communist la activ, este proiectata de Maria Banus intr-o viziune mitica, in care se identifica usor, in ciuda fobiei cenzurii comuniste pentru ideile religioase, aspecte ale mitului cristic. Cel ce consolidase pe vecie noua era comunista se nascuse in Gruzia, intr-o casa modesta de cizmar, devenita muzeu, in care sunt adunate simbolurile sacre ce i-au insotit copilaria: copaia, leaganul, intaiul ceas, velinta si ulciorul, dulapul, chiar musamaua de pe masa si stergarul din cui. Intrarea in acest spatiu are sacralitatea templelor care se intalnesc cu tariile naturii: Vreau sa te iau de mana, sa te duc/ Pe pragul- acelei case mici din Gori,/ Vreau sa te urc inspre izvor, sa fim/ Mai sus decat furtunile si norii. Maria Banus mizeaza, in consolidarea mitului, pe contrastul permanent dintre statura uriasa a conducatorului popoarelor si modestia originii sale: Se aseaza pe scaunul de colo,/ Incovoiat, cum sta si tatal meu.// Cu mainile intre genunchi, iar ochii/ Privind in gol sfarsitul dulce-a zilii-/ Asa statea candva, trudit, aicea,/ Un om simplu, cismarul Djugasvili.

Eroul revolutiei mondiale este vazut, in felul acesta, ca un mantuitor, ca un eliberator al popoarelor: Aici, la Gori, s-a jucat copilul, / De aici, din cuib, vulturul si-a luat zborul,/ In comunism cand vom trai si-n cantec,/ Aici vom asculta mereu izvorul. Eugen Jebeleanu Astfel de cantec(1911-1993). Poet.Primele volume de versuri, Schituri cu soare (1929) si Inimi sub sabii(1934), stau sub semnul expresionismului si al ermetismului barbican.Dupa 1944, cu placheta Ceea ce nu se uita, se indreapta spre militantismul social si politic, pe larg ilustrat in volume ca Scutul pacii (1949), Poem de pace si de lupta (1950), In satul lui Sahia (1952), Balcescu (1952), Cantecele padurii tinere(1953), Surasul Hirosimei (1958).Abia cu Elegia pentru floarea secerata (1967) si Hannibal(1972), Eugen Jebeleanu se elibereaza de balastul ideologic al operei sale, lasand liber un lirism profound, cu note grave, cu mari viziuni existentiale. In Altfel de cantec , inchinat ditirambic la sarbatorirea plina de fast comunist a celor saptezeci de ani ai lui Iosif Vissarionovici Stalin , Eugen Jebeleanu isi declina puterea de a cuprinde in versurile sale maretia personajului: Nu fara greutate, dar pot sa schimb, de vreau,/ Din plopii ageri frunza in steaguri de matase/ Si stelele din negre vazduhuri sa le iau/ Si-n degetele mele sa le prefac in plase.Pentru a putea cuprinde insa in cuvinte personalitatea hipertrofiata a tovarusului Stalin , poetul apeleaza la un ajutor de sumbra prevestire: Dar ca sa-l cant pe-acela ce-a-ntors al lumii crung /Si-a carui frunte suie mai sus decat stejarii-/Cuvantul sa-mi caleasca, si vorbele ce fug,/ In ajutor chemat-a-mi minerii si otelarii. Versurile finale iau turnura hiperbolei grandioase, desi imaginea are culori intunecate, in contrast cu lumina pe care magnificul personaj o promitea popoarelor eliberate: Si au venit cei care din viata ta-nvatara,/ Cu fetele de noapte si ochii de lumina./ -Ia-ti toc-mi-au spus-furnalul cel mai inalt din tara,/ Si ochi de calimara cea mai adanca mina/ Si scrie fara grija, ca-I calimarul plin/ Si-ast scris il intelege tovarasul Stalin!.

Nicolae Tautu
In proza s a putut inregistra invoirea inca neintalnita la noi a unui gen cazut in uitare ,genul novelistic,prin publicarea in Scanteie si in reviste a

unui numar insemnat de nuvele,cu subiecte smulse din imediata realitate.Antologia celor 20 de nuvele recent aparuta la Editura de Stat,sta marturie acestui fapt.Alaturi de numele lui Mihai Sadoveanu,Geo Bogza,Alex.Sahia,Nagy Istvan,Petre Iosif,Alexandru Jar,Aurel Baranga,Marin Preda apar numele tinerilor scriitori Remus Luca,Petru Dumitriu,George Cristea,Petre Dragos,George Dan etc. Anul 1948 a fost deosebit de fecund in domeniul poeziei,alaturi de poeti consacrati ca:A.Toma,Radu Boureanu,Maria Banus,Aurel Barang,D.Corbea,Cicerone Theodorescu,Mihail Beniuc,Eugen Jebeleanu,au aparut nume noi de tineri poetii cum ar fi:Victor Tulbure,Dan Desliu,Vlademir4 Colin,Nicolae Nasta,Nicolae Tautu,Vornic Basarabeanu,Noe Smirnov,Mihail Gavril si altii.In poemele lor se canta Republica Populara,sunt demascati dusmanii clasei muncitoare,se canta munca constructiva,omul nou,evidentiati in productie,planul de Stat,trecutul de lupta al clasei muncitoare si al Partidului Comunist Roman.Au aparut poeme inchinate Uniuni Sovietice,Armatei Sovietice si genialilor conducatori si oamenilor muncii din lumea intreaga,Lein si Stalin. Privind spre trecutul de lupte si jertfe al clasei muncitoare,spre suferintele indurate spre eroii Partidului asasinati in inchisorile burgheziei si moserimii,poeta Veronica Porumbacu a scris poemul Mierla lui Ilie Pintilie. Adevarata culoare a anotimpului o dau republica si izbanzile muncitorimii.iar pentru taranii satuluide munte descris de Nicolae Tautu,care de veacuri sunt cufundati in prejudecati si nestiinta,rosi de mizerie si exploatare,noutatea este ajutorulce li-l da Partidul muncitorilor si <<bratul de tovaras grabnic>>din Rasarit,adevarurile ce se slovenesc acum din cartea proaspat invatata:<<A.B.C.D.E.-pana-n hau,departe,silabisea satul buchiile din carte,inima chirilica in rosu-i chenar prindea sa invete nou abecedar>>.Oranduirea noua-a muncitorilor,in carestau scrise drepturile celor ce muncesc-aceasta este pecetea primaverii neamului nostrum.Dan Desliu o defineste clar:<<In primavera asta,cea dintai puseram beznelor tuturor capatai si randuiram pravila si legecanumai cine seamana culege>>.Poezia acestor poeti ai primaverii se va tese pe teme apropiate,pentru ca ea crescut pe trunchiul aceluiasi process istoric.Amintirea trecutului recent,cu tiranii si silniciile sale e incaobsedata si in ea poetii vor turna culorile cele mai intunecate.In amplulsau poem Nicolae Tautu ai a propus sa scrie in versuricronica unui sat de munte obscure,,fara monografie.Regimurile trecute i-ai harazit toate negocierile:<<Stat de argati,cucuiati in munte,moartea-l gasea si fara de punte,poate mai hidoasa,mai neagra,scorojita toata de pellagra>>.Dan Desliu

isi aduce si el aminte.De<<boema>>de alta data:viata fara axa si fara tel a artistilor regimurilor burgheze:<<Hei,dulcea boema de altadata,cu povestile si taclalele amare langa o halba cu doua pahare..Hei sosoteala sii barfeala indestulata,marimilecu monoclu si burta,magnati cu mana lunga si inima scurta..>>.Iar Petru Vintila isi cauta amintirile in petele de sange uscat de pe zidurile Grivitei,sangele muncitirilor grevisti din 33,in imaginile cenusii ale razboiului:un tren militar oprit ,undeva,in ploaie in care soldatii isi bolesc sufletele,gandind la moartea fara noima ce-i asteapta:farsa unei parazi razboinice in curtea cazarmii.Si el are de lamurit ceva cu tovarasii sai de breasla carora le reproseaza prea indelungile<<asteptari pe persoanele unei imaginare gari unde nu mai sosea nici un prieten,nici o scrisoare>>.Comparand materialul pe care ni-l ofera cei trei poetiputem observa un fenomen imbucurator.A fost o faza in dezvoltarea liricii noastre tinere,cand,in zugravirea antisintezei trecut-prezent,inevitabila pentru epoca de tranzitie din care poemele izvorau,culorile alb-negru dominau,in stare pura,niveland si ignorand particularitatile,nuantele oferite de realitatea concreta.Daca titlurile ciclurilor din volumul lui Petru Ventila,Geografie noua,Oamenii promit relitatea,poemele cuprinse in ele definesc aspecte individuale ale acestei relitatii. Poetul vorbeste despre oamenii noi in general,ci il pune pe acest om si e altul sa vorbeasca pe limba lui in versuri,dezvaluindu-si fiinta:Gheorghe Paun si Ionita Domil,mineri,betegiti in vremea burgheziei,care astazi sub calauzaFratelui Partid renasc la o alta viata,bregadierul de la BumbestiLivezeni care scrie logodnicei despre bucuriile muncii voluntare,batrana careiatrei feciori i-a trimis Hicler in Pamantsi care tocmai de aceea spune:<<am venit sa votez pentru Soare,ca votez pentru pace>>.Deasemenea el nu se multumeste sa laude ditirambic tara noua,ci luandu-si in serios rolul de reperter lyric,se opreste la Bisoca sau Stinapari sau Sinaia ca sa inregistreze proaspata geografie pe care ne-a propus-o in tiylu.Faptul ca Nicolae Tatau a dedicat o placheta de versuri istorice unui sat se insereaza in acelasi orientare spre concret a poeziei noastre tinere.Poemul sau este locuit de oameni si intamplari.Nici aici poetul nu se opreste la declamatii vide despre suferinta trecuta a taranimii noastre ci ilustreaza aceasta suferinta prin cei care au suportat-o.Si cititorul nu l va uita nici <<pe Mos Pincu,ce-l inseamnase racu>>,nici pe Leana,care cu ajutorul babei vrajitoare din sat<<a scapat si de jat si de viata>>nici pe Ion Vlad lui Badea Todirisca,nici pe <<Maria,mezina lui Ion Harama-ce si-a scuturat plamanii in naframa>>,si ceilalti oropsiti de mizerie si boli.Iar oranduira cea noua vine si ea cu semen vizibile,concrete,cu atat mai convingatoare(<<In inapoi>>).Taranii din Prisaca o vor slavi pe drept cuvant pentru ca ea le-a

adus bucate si lumina,atarnata in globuri electrice pe stalpi si revarsatea in carti.Nu e mai putin important ca Nicolae Tatau a stiut sa evite acel pueril contrast alb-negru,amintit,ami mult el nu incearca san e reprezinte izbanzile de astazi ale clasei muncitoare de la noi intr-o lumina idilica;dusmanul nu a fost rapus,lupta de clasa mai dainuie.Iata-l pe chiaburul Misir uneltind impotriva bucuriei satenilor sai. <<Suduie-n noaptea pe negre poteci, bratele ii cad mai slabe,mai reci, dar viclean pandeste,ar goli in noapte dimineata calda de miere si de lapte>>. Eroul lui Dan Desliu<<I-o fi zicand Ionut,Constantin,ori Culai>>il vedem mucind,bucurandu-se de munca impreuna cu tovarasii sai de pa santier.Cantec in cinstea lui 7 Noembrie nu este un discurs omagial ci un poem al intrebarilor cu care ziua revolutie a fost intampinata la noi.Si aici oamenii vin in poeme foarte aproape de noi: <<Si o fetiscana,ca sute si mii Din multele terii,tesetorii Ii spune vecinei:-zvoreste matuse, Sapte noiembrie bate la use! Ne-o iauconfectiile inainte!>> Ca poetii acestea au gasit fiecare mijloace proprii de a exprima aceleasi realitati-aducand astfel acorduri noi in orchestra in care am putut semnala in ultimul timp si alte instrumente cu sunet original,ca celea ale lui George Dan si Cezar Dragoi,acesta este inca un semn doveditor pentru vidalitatea liricii noastre tinere.Este astfel remarcabil drumul pe care l-a parcurs Petru Vintila de la sintaxa lirica stufoasa ce mai poate fi observata in primele poeme din Oamenii si faptele lor,la un still impede,direct,de reportaj,am pute spun,daca acest reportaj nu ar avea darul sa pompeze sange in albia versurilor(). Dan Desliu a adus in poezia optica meseriei sale de actor().Dealtfel,el este un om din multime care schimba,confidential,pareri cu oamenii din care se loveste.Atunci cand el ii propune cititorului sau in Cantec de infratire,sa se rafuiasca cu<<imbacsiti,ghiftuiti>>,felul in care vorbeste ne dovedeste ca <<infratirea>>,intelegerea,este inca dinainte legata: <<Cu astia,o s-avem odata si odata O rafuiala! Sisocoteala curate o s-o scriem cu alta cerneala! Plata,al stapana

Si pana atunci nu-I vremea batrana Una la mana!>>. ()nu e usor sa faci poezia sa sune ca o goarna;intinderea versului este limitata,sunetul sau mai mult puternic decat musical,Goarnele inimii ale lui Dan Desliu isi indeplinesc insa din plin menirea:ele desteapta,cheama la lupta,mobilizeaza(). Nicolae Tautu cultiva imaginea gratioasa,poanta lirica()de cele mai mute ori in efecte ieftine.Si acesta pentru ca sa-si acordeze locurile imagistice la elementele realitatii.In debutul poemului sugereaza obscuritatea satului Prisaca(): <<Satul meu n-are monografie; Au incercat candva cocorii s-o scrie, dar cerul vanzolea cersaful de nori sin u mai descifram randul de cocori>>. Nicolae Tautu e un pudic si ocoleste ditirambele spuse cu voce Sonora()pentru ca in loc sa-si declare sentimentele el le cauta oglindite in oameni,in fapte si altfel le contureza mai puternic: <<Copiii merg cu viata la scoala, Primeniti in sorturi de sineala, in clasa treia soarele e mai plin cand cineva a scis cu rosu:STALIN>>.(). Faptul ca cei trei poeti se situeaza pe o linie de evolutie a liricii noastre,mereu mai apropiata de realitatile concrete ale tarii,coincide cu prezenta vadita fata de transporturile mecanice de folclor pe care le-am putut cunoaste in alte tentative similare.Si aceasta,in primul rand,pentru ca atat Tautu cat si Desliu si Petru Vintila isi dramatizeaza poemele,ridica oamenii din popor la nivelul lui si-I pun sa vorbeasca in limba lor. Iata de ce suna atat de firesc blestemele proferate de eroii lui Tautu impotriva boierilor,ca si frumoasele cantece de leagan cuprinse in poem: <<Din lemn isi durau docare Duce-i-ar la nmormantare! Fagule,tu nu uita,ca i-ai tras si-I tepi candva. Nani,nani tanc peltic n-ai mindir de borangic, dar ti-aducem azi altoi,de gand si podoabe noi>>. Iar Dan Desliu,care se pricepe,dealtfel,sa chinuie si lautareste la ospetele vremii noi,stie cum am vazut,sa fie nu numai dirijor de scena,al poeziei sale,ci si actor si poet,trecand fara cabotinism in haina personajelor

sale,cutrierand multimile si vorbindu-le in limba in care acestea stiu sa vorbeasca.Iata de unde vine bunaoara,capacitatea sa de a defini in formele proverbiale de inspiratie populara,inegalitatile societatii divizate in calse: <<pentru unii muma, Pentru altii ciuma, Pentru unii miere, Pentru ailalti fiere, Voi cu durerile, Ei cu averile, Voi cu ponoasele, Ei cu foloasele, Si cu ordanele lor ticaloase>>. Problema poezie festive,prezenta in chip destul de separator la un moment dat in campul liricii noastre,pare a capata un raspuns satisfacator in volumele de versuri discutate mai sus.Astazi,paote oricine recunoaste ca nu cu gaunoase discursuri festive intampina poetii nostril sarbatoare muncii. () Dar realizarile celorlalti poeti,orientate in jurul acelorasi teme,aflate intr-un acelasi process de dezvoltare al liricei noastre ne apare la fel de semnificative.Si acestea au stiut sa deschida drumul primaverii noi in versurile lor,zugravindu-ne oameni si faptele care au sadit-osi au ajutat-o sa creasca.Poate ca,tocamai din acest motiv,ne putem permite sa vorbim cu ami multa hotarare nu numai de tema primaverii in poezie,ci si de o primavera a poezie noastre. Despre necesitatea si actualitate unei poezii a inchisorilor si lagarelor o poezie demascatoare,daramatoare,caci inchisorile sunt armele de pe urma ale capitalismului.Constienta de puterea mereu crescuta a adversarului ei,burghezia a deveit feroce in masurile de conservare a privilegiilor ei.Proletariatul poseda o literature a inchisorilor specifica soartei sale,inflorita intre zidurile cenusii,ca o noua si eficace arma de lupta.La noi Alexandru Jar a creat o imagine sugestiva a eroului communist in inchisoare.Iata-l pe Boezar din Interogatoriului.Un poem se va intitula Stau singur in celula si cant,ca cel a lui Radu Padure din Cantecele de temnita: <<Stau sigur in celula si cant Despre soare,despre luna,despre vant Si despre revolt ace o simt oricand In oameni acestui pamant!>> Se comenteaza aici o categorie replica la Florile de mucegai ale lui Tudor Arghezi.Tonul poemelor lui Radu Padure,pastreaza din gravitate momentului tocmai aceea combativiatea,care se transmite nemijlocit

lectorului ca la citirea poemului Margheritei Aligher,care mortalizeaza eroismul Zoiei Kosmodemianskaia sau a cunoscutei Balade a celui care torturat canta.Sau la noi in cazul Doftanei lui Dumitru Corbea si a Mierlei lui Ilie Pintilie a Veronicai Porumbacu.Astazi literature inchisorilor este o actualitate deosebita.Asaltul fortelor muncitoresti de pretudindeni intampina ultima rezistenta a capitalismului.<<inchisorile sunt armele lui de pe urma>> De altfel,la revistele Viata Romaneasca,Flacara,Geo Serban face o intense propaganda a literature sovietice si a aparitiilor editoriale de la Carte Rusa iar la Flacara si o asidua critica de incurajare a noii poezii,fiind o buna parte a anului,titularul rubrici cronici literara. Productiile lirice ale lui Petru Vintila de pilda, erau appreciate de cronicari,pentru ca surprind trensformarile de structura ale poporului nostrusi pentru ca poezia aceluia era accesibila unei mase cat mai largii de cititori.Lirica lui N.Tautu este si ea reprezintativa pentru ca a fugit de abstractiuni,plasande-se din plin in mijlocul faptelor si oamenilor,dar trebuie totusi sa-i atragem atentia asupra riscurilor prezentate de poezia anecdota pe care o cultiva involuntar si care ameninta sa-l intoarca pana la poantele eftine ale lui St.O.Iosif.Unui tanar poet,Gavril Mihai,recenzentul de la Flacara ii descoperaorizint si mestesug in descifrarea dusmanului in persoana chiaburului,operatiune care nu este intamplatoare ,si tine de origine sa taraneasca.Nu construirea socialismului insa,inseamna printre altela si drumul spre stergerea diferentelor dintre sat si oras,apropierea lor pe drumul aceliasi vietii noi,fericite.Acest process l-a inteles just Mihai Gavril si-l exprima in multe versurile sale. Scriind de la inceputul anului acestuia un studiu pe tema Lenin in literatura,Mihail Novicov a evidentiat pe bune motive dintre aceste productii literare(Florin Tornea,Nina Cassian,Al Jar etc) poezia lui N.Tautu,intitulata Lucrare scrisa:Lenin,din care reproduce intreg citatul: <<La cinci ani tata de Lenin mi-a vorbit; Cand s-a intors de pe locomotiva ostenit mi-a spus ca n-a fost rege si nici voievod ci un tatuc al orapsitului norod ce a prin viata puternic in maini de-a rasturnat o randuire a celor hapsani. De undeva din zapada Ca un sloi Ca isi topea luminile-n noi Vorbea cinev acu glas de balada

-tovarasi,e-n cinci decembrie Ziua cand Stalin ne-a dat Cartea cea Mare sa-nsemne Steaua polara (N.Tautu.Tovarase Stalin,vom invinge) Tinerii poeti George Dan,N.Tautu,Mihail Gavril,Ventila Ornaru si H.Rohan au citit din poeziile lor in fata muncitorilor care prin discutiile ce au avut loc,au dovedit un foarte dezvoltat simt critic.Tov.Lutescu Paul a remarcat cu multa justete lipsa relismului in unele din poeziile citite.Poetii nostri trebuie sa cunoasca temeinic procesul de productie,materiale cu care lucreaza muncitorii,numirile uneltelor,atmosfera de munca care difera de la o ramura de productie la alta,si mai ales sa studieze omul nou,atitudinea lui noua fata de munca.Poetul N.Tautu ca san e ofere o imagine a armatei noastre spune in unele din poemele sale ca:<<Artilerismul Igor Pandele sapleaca peste tun ca peste plug>>subliind astfel caracterul pasnic specific noului soldat. Asadar lirica anului 1950 se afla in prima ascensiune, atat prin asimilarea unor teme noi:femeia(Dan Desliu,Maria Banus)armata(N.Tutu)si dragostea(Veronica Porumbacu,Gavril Mihai)cat si prin neincetata crestere a maiestriei artisticein exprimarea unor teme de rezonanta:23 August si realitatile sovietice,autohtone si imperialiste in care sa-u remarcat poetii ca:Virgil Teodorescu,Virgil Iancu,Mihai Beniuc etc. Dupa parerea noastra,schematismul si idilismul patrund mai usor in poezie acolo unde lipseste preocuparea de reda omul nou al vremii noastre. In literatura noastra actuala,chipul personajului negativ e mai adanc oglindit decat al eroului pozitiv.Cauza nu este alta decat<<neputiinta de a vedea,de a cunoaste,de a stii>>,despre care vorbea Gorki.Deasemenea,in proza si poezia noastra intalnim foarte multi batrani sau eroii ce se comporta ca niste batranii.Cu ocazia companiei electorale,poetii nostri au facut sa se peride prin fata noastra o oaste intreaga de batranii,fie pentru a le spune cum au fost alegerile altadata,fie pentru a vota.In aceasta nu ar fi nimic rau.Nu varsta inaintata o reporsam personajelor,ci o anumita comportare batraneasca, o anumita lancezeala,lipsa de vigoare,un anumit aer de resemnare si o sfatosenie rasuflata ,-toate acestea insusi apartinand blajinilor,si saracilor cu duhul tarani semanatoristi.Adeseori voind sa-si umanizeze eroiii,ca san u fie simple discuri reproducatoare de discursuri ,poetii le atribuie vre-o apucatura din cele ale buniculuiDelavrancea,ale bunicului si buniciilui St.O.Iosif sau ale dascalului a lui Goga.Un erou ale lui Victor Felea e<<tacut,zambitor>>,oamenii din poezia lui Iosif Morutan,Printre

cioplitorii de piatra(Almanahul literar nr.1)sunt<<simpli si curati ca borangicul fecioarelor din horele duminicii>>,mosneagul din C arul asta pentru pace (Viata romaneasca,10) de Ion.Gh.Boldicie un sfatos demodat,unchesul di Slavim pe Vladimir Ilici Lenin de N.Tautu un vorbaret asemanator,iar <<un viitor candidat de partid>> ale lui Frunza isi sterge <<o lacrima pitita ca un batranel>>.

Marcel Breslasu
Menirea-nalta minunata,de zilnica a poeziei! As vrea-asemeni celor ce mi-s dragiSa te-mplineasca cu gesturile largi Si simple,ale semanatorului in mijlocul campiei Si sa-mprumut pentru masura versurilor mele Ritmul si frant si rotund ale ciocanelor grele. O,nu mai da ragaz tovarase,poate luptator Celor ce-mi impedica sa prindem si sa-ntindem hora Uneste cantecul tau cu al tuturor! Catre soare roteste hora noastra!catre o lume Ingemanata cu-nsoritul vremii rug O mare stea sclipeste in rasarit,sa ne indrume Visarile spre fapta si foamea spre belsug (Marcel Breslasul,-Punctaj pentru un poem. In Scanteia nr.1420,8 mai 1948) Incalziti de dragostea poporului muncitor pentru arta si oamenii ei,insufletiti de patriotism,scriitorii,compozitorii si plasticii nostrii au obtinut multe realizari de seama in anul trecut.Poetii ca Al.Toma,Maria Banos,Dan Desliu sau Mircea Breslasul,ca si multi altii sunt cunoscuti in randuriile oamenilor muncii,prin versurile sale. Despre ce asteapta pionerii de la scritorii aflam din art.Sidomniei Dragaseanu,chiar astfel intitulat:Acum un an,la 30 aprilie,intreg poporul nostru muncitor primea cu nespusa bucurie vestea constituirii intaielor detsamente de pionerii la noi in tara.Un succes incontestabil in constituie faptul ca pana in present un numar de 101.000 elevi sau dovedit dem de a purta cravata rosie.Inca di februarie a acestui an,revista a Pionerului a deschis o ancheta printre cititori sai,cu intrebarea:Despre ce ati dori sa cititi in noile carti ce se scriu despre voi!.Sunt mape intregi,mape voluminoase,care pastreaza intre copertile lor,scrisori bogate in idei si sugestii.O foarte frumoasa scrisoare este aceea a pioneriilor din Unitatea nr.2.Scoala 42 din Bucuresti.Dupa ce isi marturisesc bucuria resimtita in fata

unor cartii ca,Cei trei voinicii de Al.Corodar sau Nodul Pamantului de Elena Nastase,in fata poeziilor lui Marcel Breslasul sau Veronica Porumbacu,dar mai cu seama in fata minunatelor cartii sovietice care le ajuta sa cunoasca viata fericita a pioneriilor,lui Lenin si Stalin roaga pe creatori sa vin ain mijlocul lor,propunandu-le cateva teme concrete:<<Am vrea sa aflam din cartii,cat mai multe din viata din lupta si munca a tovarasiilor care lucreaza in mine,fabricii,laboratoare,pe ogoare;am vrea sa citim povestiri despre bogatiile tarii noastre,povestind,eroii iubiti ai poporului muncitor>>. Daca in revistele din capitala contributiile sunt anemice:Mihai Gfitela Vatra Romaneasca(nr.5,nr.7)in contextul demascari proletcultismului in poezie,respective schematismului in proza,Marcel Breslasul si V.Nicorovici la Contemporanul,in schimb Almanahul literar din Cluj sustine o adevarata campanie pentru inlaturarea unor neajunsuri ale criticii literare.In Contemporanul Marcel Breslasul insira alte aspecte condamnabile critice cu referiri la cronici literare din Iasul nou.Viata Romaneasca,Romanai libera Contemporanul: Ca scriitor nu pot decat sa salut cu bucurie faptul ca in ultima vreme critica noastra a inceput sa se ocupe de limba literara.Una din boliile principale de care sufera limbajul critici noastra sa localizat ca(sa ma exprim medical)in domeniul terminologiei. Cate din articolele aparute in revistele si almanahurile Uniunii Scriitorilor din R.P.R. au o tinuta demna de o opera literara?In nr.248(27)al revistei Contemporanul,poetul Marcel Breslasul citeza cateva monstre convingatoare de critica foarte criticabiladin punct de vedere al exprimari.Bineinteles,numeroasele citate extarse de poetul Breslasu din Viata romaneasca,Contemporanul,Iasul nou(de ce nu si din Almanahul literar?)sunt numai o parte din sumedemnia de perle stilistice care impestriteaza articolele noastre.

REPORTAJUL LITERAR Reportajul literar,o specie a publicisticii a fost repede asimilata literaturii noi;caci nimeni nu scria sau vorbea despre reportaj ci numai despre reportajul literar.Dintre toate speciile practicate in vreme,reportajul literar si poemul corespundeau in cel mai inalt grad conditiei reflectari

grandioase si grandilocvente a realului;nu intamplator ,dupa 1947 poemul si reportajul literar au facut cariera, poate cea mai lunga si mai rasunatoare cariera. Scanteia, Contemporanul si Flacara dau cea mai elocventa fotografie a acestei perioade ,prin reportaj.Prioritatile tematice ale reportajului erau aceleasi ca si ale literaturii noi:exigentele,finalitatea,arma de lupta,efectul mobilizator,educativ. Dar literatura noua si reportajul mai aveau ceva in comun,ceva esential si obligatoriu: cunoasterea realitatii, documentarea pe teren.Reporterii sunt, mai toti,scriitori;altii au devenit scriitori practicand reportajul.Dintre reporterii fruntasi,crescuti la scoala gazetareasca a Scanteii amintim:Petru Dumitriu, Dan Desliu,Maria Banus,Petre Dragos, Constantin Mitea. La fel ca poezia ,proza,critica literara ,dramaturgia si reportajul era urmarit in evolutia lui artistica si ideologica de Uniunea Scriitorilor.La 20 ianuarie 1951,sectia de proza a Uniunii Scriitorilor a organizat o discutie in jurul problemelor reportajului literar,la care a luat parte un insemnat numar de scriitori din Capitala. Definind reportajul literar, referentul a aratat ca acesta,la fel cu toate genurile si speciile literare,este un mijloc de cunoastere stiintifica a vietii si un mod de reflectare artistica a realitatii.Locul lui in literatura este bine fixat.Reportajul este o specie ca oricare alta, capabila sa transmita emotii estetice ,mijlocind cunoasterea veridica a realitatii.In reportajul literar atat scriitorul cat si reporterul folosesc aceleasi procedee;dar ei au atitudini diferite fata de imaginea artistica.Descrierea trebuie sa fie stiintifica: locuri,fapte,moravuri,procedee tehnice ,toate trebuie sa fie scoase din actualitatea imediata, sa fie legate de faptul crud,pipaibil. In literatura noastra noua,reportajul literar se afla in plina inflorire.Scriitori ca Geo Bogza, Petru Dumitru, Ion Istrati,Mihu Dragomir-au infatisat aspecte graitoare ale mersului nostrum avantat spre socialism.Ca mijloc eficient de propaganda socialista,reportajul intra si in vizorul politicii editoriale,indeosebi incepand cu anul 1952.In acest an publica volume de reportaje:Eusebiu Camilar(Gigantul din munti si Intamplari de pe Calmatui), Ion Istrati(Stravechiul Iasi intinereste) si N.Valmaru(Drum nou spre mare). Tot in acest an este publicata si culegerea Constructorii vietii noi. Urmand pilda Scanteii,celelalte ziare si unele reviste dau atentia cuvenita reportajului literar,Scanteia tineretului se aseaza printre acele ziare care au inteles bine exemplul ziarului Comitetului Central al Partidului si prin publicarea reportajelor scrise de elemente tinere contribuie la dezvoltarea acestei specii literare. Romania libera nu numai ca si-a asigurat colaborarea lui Geo Bogza,dar a dus si duce munca sustinuta cu elemente tinere astfel incat in paginile

ziarului apar bune reportaje literare, iar Viata Romaneasca a inaugurat o rubrica:Oamenii si faptele zilelor noastre, consacrata reportajelor literare de proportii mari. Tematica generala a reportajelor este desprinsa din ceea ce are mai caracteristic realitatea din tara noastra,problemele esentiale ale poporului nostru muncitor fiind si problemele reporterilor.Marile constructii ,transformarea socialista a agriculturii, diferitele aspecte ale revolutiei culturale ,cresterea si formarea omului nou au atras atentia reporterilor ,care au stiut sa prezinte ceea ce este mai caracteristic in tara noastra.