UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

Alexe (1978). Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. fapt care necesită restructurarea. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. Bunescu.N. S. V. B. 2000. sănătoase. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. Mândâcanu. 1973. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . Grimalschi. V.A. M. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. M. 1974. Atletismul a constituit şi constituie.I. Chiriţă. gradat. În acelaşi timp. Duţu. perfecţionarea. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. G. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. un volum şi o intensitate mult mai mare. 1994. N. 2001). (1994). Aşmarin. 1989.Danail (1996). de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. Ponomariov (1974). armonioase. 1978. în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare. Epuran (1994). şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă.N. T. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. prin conţinutul său. Berger. ramuri sportive. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. S. Cristea. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu.

precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. Intensitate. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. pregătirea fizică va fi mai redusă. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat.generală şi cea specială. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. 6 . Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. dar mijloacele mai selective. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. pentru fiecare ciclu de învăţământ. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. cât şi de cea sportivă. legate atât de activitatea sa zilnică. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu.

Forţa şi rezistenţa. funcţii motrice de baza. educarea calităţilor motrice este primordială. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. aparaturi. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. condiţiile de anotimp. ceaţa. calităţi ale activităţii motrice. esenţială. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. materiale) sau atmosferice (ploaie. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. calităţi motrice. iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. 7 . calităţi bio-motrice. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare. zăpada. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. Indiferent de condiţii materiale (sală. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. Alături de deprinderile motrice. frig). calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. materialele sportive existente. Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare.

„rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. devine o necesitate de prim ordin. 1973). Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. S-a mai amintit că. 1981). nu cu mult timp în urmă.conditiile de viata. planificarea dezvoltării lor pe semestre. nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. mai organizat. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. De catre specialişti. rezistenţa este definită sub multiple formulări. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. că se pot măsura cu mare exactitate. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. „calitatea motrică 8 . dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. ereditatea. 2001). toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. planificat. prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter.

atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului. Importanţa. sub aspect fizic. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. perioade de timp îndelungate. asigură pregătirea motrică multilaterală. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. Rezistenţa. Prin gama largă de mijloace. 1990). este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. dezvoltă calitaţile motrice. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. ca urmare a efectuării sistematice. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului .rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. cât şi parametrii efortului. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . păstrându-se. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor.rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. la valoarea atinsă. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . Cauzele alegerii Temei.

având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. cât şi al domeniului educaţiei fizice. motiv pentru care am ales calitatea motrică. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. iar din punct de vedere motric. rezistenţa. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. Pentru a realiza acest studiu. De asemenea. În această etapă. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus.

Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor. dar şi asupra dezvoltării organismului. Ipoteza de lucru. 11 . în special a indicilor funcţionali . Scopul cercetării.elevi. de care aveam mare nevoie.circulaţie. Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. respiraţie.

este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. Pentru realizarea acestui obiectiv. legate atât de activitatea sa zilnică. pe linia realizării educaţiei. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice. care sunt mijloacele cele mai eficiente.II. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . cât şi de cea sportivă. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică.

calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. zăpadă. aparaturi. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. etc. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. Alături de deprinderile motrice. calităţi ale activităţii motrice. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. ceaţa. calităţi motrice. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. materialele sportive existente. condiţiile de viaţă. frig). ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. În cadrul procesului instructiv educativ. rezistenţă şi îndemânare. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. condiţiile de anotimp. funcţii motrice de bază.conţinutul lecţiilor. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. 13 . Indiferent de condiţiile materiale (sala. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. calităţi bio-motrice. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare. esenţială. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. educarea calităţilor motrice este primordială. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. fortă. ereditatea. materiale) sau atmosferice (ploaie.

Ca urmare. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort. emoţional cât şi în cel fizic.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. organelor şi sistemelor. rezistenţa este o calitate care influenţează. reducerii cheltuielilor energetice. precizie şi randament. . Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei. senzorial. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. S. cu aceeaşi intensitate. În activitatea oricărui cetăţean. Solicitările din ce în ce mai mari. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. randamentul muncii. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. în acelaşi ritm. în buna masură. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat. capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. indiferent de specificul profesiei sale. După cum remarca V. . Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. 14 . Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului.. în acelaşi timp. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. în producţie. cu aceeaşi amplitudine. Farfel.

numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. S. din contra. abandonarea efectuării efortului. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. respirator. care susţin efortul.arăta V. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. perfectibile printr-o pregătire sistematică. metabolismul anaerob lactacid. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. Farfel. 15 . Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. condiţionate optim. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. rezistenţa fondistului). Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. rezistenţa de semifond. metabolismul aerob. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului.

ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. După cum am mai arătat. cardiovascular şi respirator. În domeniul educaţiei fizice şi sportului. Ea se dezvoltă. Este vorba de un efort predominant aerob. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. planificate pe perioade destul de lungi. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. În sport. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. mai ales în cadrul probelor de durată. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. cu precădere prin executarea. 16 . organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. de asemenea. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv. timp îndelungat.În tehnică. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. se depun eforturi deosebit de intense. aliajelor. Practica activităţii sportive de performanţă. termenul de rezistenţă. uneltelor. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe.

repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. cât şi de rezistentă. şi se desfasoară într-un regim total aerob. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. Rezistenţa în regim de forţă. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. 100m înot). putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. În concluzie. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. Rezistenţa de durată medie. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. canotajul şi caiac-canoe. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. Se lucrează mult în apnee. combinate în cadrul aceleiaşi probe. Rezistenţa de durată scurtă. Rezistenţa în regim de viteză. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă.Deducem cu uşurinţa că. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. deci cu un efort predominant anaerob. Cu toate acestea. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. ramuri de sport cum ar fi înotul. rezistenţa în 17 . în limita timpului afectat educaţiei fizice.) şi care se desfaşoară pe fond aerob.

1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . deci de vârsta elevilor şi elevelor. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. rezistenţa în eforturi variabile. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică.eforturi cu intensitate variabilă. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional.

metoda eforturilor uniforme. În cazul aplicării acestei metode. metoda eforturilor variabile. lecţie de lecţie. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. volumul este stabilit. anului şcolar) de pregătire. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. distanţei. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. izometrice şi intermediare. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. pentru fiecare clasă. metode bazate pe variaţia intensităţii. în general. exprimat în distanţă. Ca metodologie de planificare. numărului de repetări etc. metoda eforturilor repetate. ca cerinţă minimă.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. durată sau număr de repetări.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. metoda eforturilor progresive. continue. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. 19 . prin continuitatea şi durata acestuia. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. la început se stabileşte volumul efortului. metoda antrenamentului pe intervale. a capacităţii de efort aerob.

valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. a capacităţii aerobe. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. în principal. sub forma sa clasică. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. elevii trebuie să efectueze. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . în primul rând. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. de tempo. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. Spre exemplu. condiţiile atmosferice). de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. obţinându-se rezultate bune. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative.

Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: . metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. 24 sec. Efortul. . repriza de joc. Antrenamentul cu intervale reprezintă. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei..) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor. bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962. multilaterale la eforturi.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. exerciţii de obiecte etc. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală.5 sec. prin excelenţă.intervalul propriu-zis (pauza).sau de reducere a tempoului. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului. a organismului. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia... 25 sec. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice. moment foarte important în concepţia metodei. la început în atletism. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. Spre exemplu.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. Metoda antrenamentului pe intervale. Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. ca element obiectiv de apreciere. . 24. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 .5 sec. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. cu intervale sau fracţionat.

parcursuri aplicative. a rezistenţei. elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. numărul de repetări a unor acţiuni motrice. O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă. . ştafete. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată. . Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: .efortul (bucata. . De aici se reîncepe efortul. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. voinţa. cu precădere. organismul nu este restabilit complet.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. jocuri de mişcare.complet (mai puţin recomandabil). repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde. indiferent de mijloacele folosite (alergare. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . durata reprizei.dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. mai exact în faza de supracompensare. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde. nesolicitând amenajări speciale. mai ştiinţific pentru dezvoltarea. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică.se poate folosi pe orice teren. jocuri sportive). . .permite profesorilor să adopte un program mai precis.

la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri). raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. ştafete. dar care totalizează un volum mare de lucru. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. dacă este vorba de alergare. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. În acest caz exerciţiile stabilite. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. De exemplu. Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. număr de repetări puţine. stare optimă pentru reluarea efortului. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). În fine. cum ar fi. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond. rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. dar mai intense. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. 23 . Unii recomandă porţiuni scurte.

În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. sau cu respectarea integrală a acestora. ca de exemplu. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele.- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. Studierea atentă a acestor metode. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . Dr. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară.

procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. durata). d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor. cu prioritate. având în vedere tocmai aceste particularităţi. Fără a aprecia continuu progresele realizate. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. dată. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. referitoare la dezvoltarea.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. utile. Programarea întâmplătoare. Având în vedere cerinţele programei şcolare. V-VIII. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. a rezistenţei generale. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. 25 . ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa.

prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. exprimat de regulă. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. în cadrul acestor forme.excursiile.( jos tabel pag. . 2/4 = tempo mijlociu. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea. pentru dezvoltarea rezistenţei. este marcat prin următoarele numere. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona. este constituit din mers şi alergare. 176.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: .lecţia de educaţie fizică. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul. drumeţiile. folosind mersul şi alergarea. . . Tempoul. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. 3/4 = tempo submaximal. 4/4 = tempo maxim. şi intensitatea.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii. de obicei. 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 .

în 3 min şi 40 s. 1000 m în clasa a IX-a . Este suficient ca 1. 27 . băieţi. iar pentru nota 10. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. în special pentru elevii din clasele I-III. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute.5 m/s. Tempoul de alergare este 1/4 lent. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. calculată în metri. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. De exemplu. Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. raportând timpul propus. Timpul de 3 min 40 s. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. În funcţie de tempoul adoptat. în care trebuie parcursă o anumită distanţă. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. la distanţa respectivă. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. Tempoul de alergare se poate stabili. clase de început. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. corespunde unei viteze de deplasare de 4.

de regulă. în principal.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta. Alergarea de durată se recomandă a se efectua. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . în special. De obicei. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. cei doi factori. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. creşte şi tempoul. cât şi a celei speciale.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată. la schimbări de tempo. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. de regulă neprevăzute dinainte. distanţa de alergare. tempoul având un rol important în eficienţa alergării. şi nivelul de pregătire a acestora. aşa cum se poate realiza pe teren plat . de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. dar şi de începători. alergarea pe teren variat obligă. Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc.volumul şi intensitatea. Pe parcursul alergării. pentru pregătirea elevilor din liceu. deci şi durata cresc treptat. datorită configuraţiei terenului. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. cu precădere. se schimbă tempoul de alergare. pe terenuri plate. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform .= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată.800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 .1000 m b Tv.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren. realizându-se dezvoltarea. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . 28 . timp în care tempoul de alergare ramâne constant. durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. paralel.

deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. . solicitând astfel în mod diferit organismul. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 . specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. tempourilor.tempoul stabilit.lungimea bucăţilor de repetat. distanţele de alergare sunt de regulă. Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . Numărul repetărilor depinde de: . a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa.nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor . . în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară. mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) .Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei. pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale.lungimea probei. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor. . . nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. în raport cu vârsta elevilor . speciale.durata pauzelor.

în special. de obicei. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. efectuată pe o durată mai mare de timp. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. la începutul lecţiei. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . fiecare exerciţiu izolat. consideră. utilizate. între fiecare grup de exerciţii. din păcate. sunt durata de execuţie. Manevrând bine aceşti trei factori. repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. de un număr de ori (4-8 ori). Ritm moderat. neglijând din această cauză. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. poate fi executat: minute. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. cu pauze normale fiecare. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. în 12 – 16 timpi. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei.Mulţi profesori. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. Ritm vioi.

de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie. fotbal între 2-3 elevi. în principal. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. datorită duratei execuţiei. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. prin durata stabilită a execuţiei. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. mult. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. b) pasarea mingii de baschet. În această grupă de mijloace se aplică în general. fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. - executarea legată a 3-4 exrciţii. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. volei. durata execuţiei complexului 8-10 minute. stabilite pe toată durata.minute. În acelaşi timp. handbal. Ritm vioi. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. suportă mai uşor efortul impus de alergare. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. 10 minute. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. Acţiuni motrice executate din alergare.

alternând braţul sau piciorul. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m. fotbal. cu pas sărit sau pas săltat. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. Se repetă de 5 ori. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. transport de greutăţi. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. pe distanţe sau durate diferite. aruncare. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. handbal. alergare pe distanţe sau durate diferite. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. într-un tempo de 2/4. în mare masură. În efectuarea acestor combinaţii. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. acţiuni gen catarare. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. de gradul de pregătire a aparatului respirator. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. atât în repaus. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. handbal. de executarea unei respiraţii corecte. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. escaladare. care la rândul lor.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. conducerea mingii. baschet în diferite direcţii. aruncări la coş sau poartă. pasarea mingii de baschet. cât şi în timpul efortului.

în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde. Iniţial. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. la început.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. G. Ozolin şi K. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm. M. favorizând o activitate normală timp îndelungat. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. de obicei.5 secunde. pe parcursul întregii distanţe. acest fel de a expira pare dificil. la interval de o săptămână. Treptat. submaximală şi mare. în principal. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. ceva mai mult decât expiraţia. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. în special la jocurile sportive. la început forţată în mod conştient. o respiraţie ritmică accentuată. un experiment realizat de N. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. în continuare. iar o expiraţie la 2-3 paşi. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. adâncă. Fetisova. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Aici se 33 . Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori.

muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. care asigură un consum minim de energie. trunchiul nu se balansează lateral. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. iar în faza de zbor. Ca urmare. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. degajarea mişcărilor.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. În alergarea de fond. De aceea. genunchi şi gleznă. mai ales a membrelor inferioare. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. care au o influenţă activă asupra alergătorului. Trunchiul se ţine drept.

alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. Când întinderea labei este totală. în prezent. îndeosebi a celui mare. Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. uşoară a piciorului pe sol. iar coapsa. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. pe seama coborârii coapsei. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. când. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. 35 . Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. partea care conduce. iar apoi pe toată talpa. În această fază gamba este partea acţionată. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. În tehnica contemporană de alergare. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. Dar la punerea piciorului pe pingea. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei.gleznei. În momentul verticalei. Aterizarea cu vârful prea întins. laba piciorului este relaxată. ceea ce măreşte tempoul alergării. genunchiul este tras înainte. zăpadă adâncă. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. condusă a corpului. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. ceea ce mărea durata pasului. o aşezare elastică şi totodată lină. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. fără a retrage vârful. Executând impulsia. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. apă. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. Pentru aceasta. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. ceea ce asigură o bună amortizare.

în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. iar alergarea pierde din supleţe. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. lăsându-se imediat pe călcâi. Bineînţeles. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. Cu cât alergarea este mai rapidă. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. Pentru asigurarea echilibrului.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. care asigură mişcările în timpul alergării. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. În momentul verticalei. Braţele se mişcă inainte. În alergare. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. la aproape aceeaşi frecvenţă. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . după atingerea solului cu pingeaua. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. Dacă sportivul sau elevul. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. nu opune nici o rezistenţă. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. cât şi a lungimii acestora. Cu cât alergarea este mai rapidă. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală. De aceea. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. spre înăuntru. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. dar în sens opus bazinului. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. se poate vedea că. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior.

Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut.5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. completă asigură o inspiraţie profundă. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. La o asemenea profunzime. De obicei. respiraţia se face şi pe gură. cât şi ceilalţi muşchi. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. La alergătorii fruntaşi. Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. şi pe nas.deficit de oxigen. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut. pe deplin eficientă.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei.la 1. pe seama frecvenţei respiratorii. pentru că expiraţia forţată.5 paşi inspiraţie şi la 1.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) . la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). precum şi de mobilitatea articulară. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. la profunzimea optimă. situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale. 37 . Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. pe traseu sau în sprintul final. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare.

Odată cu creşterea rezultatelor însa. Pentru componenţii echipelor naţionale. Cu acest prilej. căci către ele facem o referire aparte. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. semifinală şi finală. aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. În ultima perioadă de timp. scopul propus în majoritatea concursurilor. de 2 ori.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. de obicei. în concursurile foarte mari. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. alergătorul caută. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. adică numărul curselor: serii. startul fiind în masă. obţinând un rezultat valoros. sferturi de finală. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. de obicei. În primele etape ale perfecţionării. un rol foarte important îl joacă starea pistei. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. ţelul este să învingă. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. dispoziţia. La alergările de semifond. componenţa participanţilor la cursă. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. în majoritatea concursurilor. tactica utilizată de principalii adversari. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. La Jocurile Olimpice. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil.

În acest scop. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. În acest caz. În funcţie de proba de alergare. lipsindu-i astfel. alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. pregătindu-se să intreprindă o manevră. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. În a doua variantă tactică. dar nu pe bordură. ci puţin mai înspre dreapta. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. în orice moment. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. De regulă. Într-o astfel de alergare. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. în cazul alergării pentru rezultat. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. eventual. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. cu atât începe mai devreme 39 . Cu cât alergătorul este mai puternic. să iasă din încercuire. Cu o asemenea tactică.exemplu în semifinale sau finala). înca de pe linia dreaptă penultimă. În ultimii ani. necesar pentru manevre. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. La 1 500 m. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. etc. să mărească tempoul. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire.

iar la fond .începutul celui de-al treilea kilometru. Pe aceste porţiuni de traseu. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . Astfel. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului.sprintul final. Din start. la 1 500 m între 600 – 1 000 m. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte. Dar în cursele de calificare. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. lichidând distanţa intervenită între ei. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. la 5 000 m .de la ultimul sfert al traseului.al patrulea kilometru.kilometrul 6 şi 8. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. Mai există şi alte variante. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. mai ales pe primii 50 m. pe prima porţiune a traseului. sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. în serii viteza este relativ redusă. la 10 000 m . de obicei. la 3 000 m obstacole . de exemplu aceea în care. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. În asemenea cazuri. porţiunea dintre 400 m şi 600 m.

la copil şi la adolescent. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru. mărind viteza pe ultimii 300 m. În alergarea pe 1500 m. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. îmbinată cu propria isteţime. a doua chiar mai rapid decât prima.necesară şi apoi să se menţină în continuare. La alergătorii fruntaşi pe 800 m. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. ceea ce 41 .tip descrise aici. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. de evitare a ciocnirilor. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor. Cunoasterea variantelor . de orientare. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. iar uneori. Alegând planul tactic necesar. cartilajul epifizar poate fi vătămat. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). În cazul tacticii „pentru victorie”.

În acest timp. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. De aceea. atingând la fete. viteza de contractare a muşchilor. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. exerciţiile la aparate. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului. Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. aruncarea obiectelor relativ grele etc. în medie 36% din greutatea totală a corpului.). Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. monotonă. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi. Din această cauză. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. iar la băieţi 40%. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. deoarece pot provoca osificarea timpurie. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. 42 . toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. care. Exerciţiile de forţa. care impun o mare încordare. reducând la minimum poziţiile statice. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. când se aleg exerciţiile. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. ci şi prin compoziţia chimică. stângaci şi obosesc foarte repede. cu caracter static.

nici vasele sangvine. poate să-i dăuneze. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă.). însă cu efort mic. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi. deşi la această vârstă nici inima. în timp ce efortul neîntrerupt. De aceea. de lungă durată. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. la această vârstă. exerciţii în serie cu mingi grele etc. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. În acest timp. care opun o mare rezistenţă.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. La vârsta de 12-15 ani. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. Lecţia de atletism în ansamblu. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. îngreunând activitatea inimii. Pe la 16 ani. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. nu s-au format complet. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. Totuşi.

De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. la mersul pe schiuri. alergare. Pe la 16-18 ani. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. ajungând aproape de valorile lor maxime.adolescentului decât o sală perfect utilată. iar în timpul iernii. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. nu trebuie să se înţeleagă. În fiecare exerciţiu. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. 44 . De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. aceasta este inadmisibilă. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. în nici un caz. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. Ne referim în primul rând la mers. toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. pe cât posibil. indiferent de anotimp. Cu toate acestea. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. în aer liber.

în caz contrar. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. transportul şi instalarea unor aparate. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. conținutului educativ din lecţie. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. Încă de la începutul orei.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. deplasarea de la un loc de activitate la altul. acţionând în consecinţă. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. Pentru o mai clară întelegere a problemei. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. ordine şi disciplină. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia. Pe parcursul lecţiei. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 .

elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. cât şi pentru viaţă. ca de exemplu. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. Este binecunoscut faptul că unii elevi. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ.deprindere atât în activitatea sportivă. b) Determinarea participării active. spre deosebire însa de celelalte obiecte. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. cu fixarea unor cerinţe individuale. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. Pentru a-şi învinge teama de execuţii. manifestă rezerve. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. Acţiunile de moment. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). 46 . Adoptând o atitudine conştientă.

în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. asumându-şi un risc nedorit. posibilităţile lor reale. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă. întrajutorare. Prin specificul activităţii. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. anilor de studii sau şcolii. formarea spiritului de echipă. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. 3. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. prin lecţie. circuite. Realizarea integrală. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. 2. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . a tuturor cerinţelor programei şcolare. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 .pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. la un nivel calitativ cât mai ridicat. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. jocuri dinamice şi sportive. exprimate. în principal.

cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). privind echipamentul. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu.stânga împrejur. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. 48 . Timp de activitate aproximativ 5 min. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. în spiritul eficienţei. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. Organizarea colectivului de elevii.amănunt obiectivele. cum ar fi. constând din simple întoarceri. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. când se învaţă structuri mai complexe. În anumite situaţii.. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. după care va comunica temele lecţiei. marcând energic primii 3 pa ș i. de exemplu doi pași înainte. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie. doi pași înainte. cu caracter general sau particular. pe care o va nota în caietul personal. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. în continuare. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. în ceea ce privește numărul și felul momentelor. la dreapta și înainte marș . elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei.

de consolidare a cunoştinţelor. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. cunoştinţelor. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului. aşa după cum reiese și din denumirea ei. Veriga a II-a. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. scoliotică. baston. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. coardă de sarituri. lordotică etc. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute.după care se înva ț ă alta. minge etc. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 . alternează cu veriga a IV-a.). influenţarea selectivă a aparatului locomotor. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. Această verigă. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace.). stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. Pentru ca eficienţa. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. Timp de activitate aproximativ 12 minute. Scopul acestei verigi este. Învăţarea acţiunilor. având o influență precisă asupra articulaţiilor. Veriga a III-a. în principiu. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. Timp de activitate aproximativ 15 minute. eventual pe un fond muzical. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). acestei verigi să crească.

să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe. . creând şi pericolul unor accidente. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice. . folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională..organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi.să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări.să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. parcursurile aplicative. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. creându-le astfel condiţii pentru a progresa. acestea putând să denatureze execuţia corectă. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. în structuri și ac tivităiţi globale. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling. folosinduse. Dezvoltarea calităţilor motrice. Timp de activitate aproximativ 15 minute. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. Veriga a V-a. priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. . Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. din acest motiv. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. întreceri și jocuri. Timp de activitate 50 . priceperilor și deprinderilor motrice însușite. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. Consolidareaa cunoştinţelor. Veriga a IV-a. utilizându-se un bogat material sportiv. pe o scară largă. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. de regulă. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. De exemplu. Exersarea se efectuează.

acolo unde sunt condiţii. Veriga a VII-a. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. liniștire. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. 4. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. Apreciind progresele înregistrate de elevi. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. 51 . ca fiind indispensabilă. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. relaxare şi captarea atenţiei. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. Veriga a VI-a. iar eficienţa acesteia să crească la parametri. Bine ar fi. comunicând elevilor notele obţinute. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare.aproximativ 15 minute. se impune cu hotărâre. superiori. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. și anume: densitate optimă. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. Asigurarea densităţii.

52 . Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. căutând să le îmbunătăţească permanent. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. dacă este necesar. completându-le cu note și interesante exerciţii. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. conştientă și activă a elevilor. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. în principal. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. frontal sau pe grupe mici de elevi. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. 5. selecţionând continuu metode și mijloace. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. timpul de lucru practic. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie.varietate și atractivitate. recreativ.

Aceasta trebuie să fie demnă.relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate. și anume: . profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa. cât și cu elevii. . există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ.democratic. Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică. în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri.relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică.relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale. pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. corectă. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică .). Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională. pentru realizarea unui scop comun.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare . Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor. în care atât profesorul. . exigenta atât cu sine. 53 .

să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. Pentru asigurarea unei conduceri competente. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. cât și nivelul execuţiilor. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. în permanență. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. Odata cu începerea lecţiei. în liniș te ș i foarte clar. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. aceasta 54 . lipsită de interes. oprind colectivul din activitate. profesorul trebuie. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. încurajatoare. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. să dea dovadă de mult tact. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. Observaţiile. stări generate de cauze multiple.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. . 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. fără a-i jigni.

Astfel. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. 6. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. de repaus în șezând este contraindicată. Atitudinea pasivă. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. În celelalte momente. profesorul se preocupă. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. în primele verigi. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. când se exersează frontal. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. Pentru situaţii mai grave. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv.

de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. De exemplu. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. Cunoscând acest lucru.principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. în prima parte a lecţiei.

dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. Foarte important este însă ca profesorul. conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. . chiar când aceasta se impune. să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate. de starea de robusteţe etc. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. demonstraţia. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta. deci implicit creș te eficienţa lecţiei.didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii. legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. cu mai multă siguranţă exerciţiile. A ș adar. Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil. aplicând principiul conștientizării. deoarece acestea trezesc interesul elevilor. 57 . În felul acesta elevii vor executa mai corect.dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice. dintre care enumerăm : . precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. expunerea unor materiale intuitive).

.reprezentări incomplete. . 58 . bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului. . . profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi.lipsa organizării activităţii independente a elevilor. constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă. . atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. .explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită.lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului. . b) Cuuze legate de profesor : . incorectă.sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei. Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus.dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei. autocontro lul și întrajutorarea . .experienţa motrică necorespunzătoare. În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor.corectarea tardivă a greșelilor . profesorul mai poate lua și alte măsuri: .repetarea demonstraţiei în ritm lent.slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. . .neatenţie și dezinteres pentru lecție.explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate. . .. . c) Alte cauze : .insuficienţa materialului sportiv. .luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii.întreruperi în pregătire.demonstrarea incompletă. numai global sau numai analitic.colective numeroase și neomogene. . prin sondaj. .introducerea unor exerciţii pregătitoare.obiș nuirea elevilor cu autoobservarea.

Prblematizarea . Întâlnind asemenea situaţie. (a) problematizarea programată. prin efort propriu și experienţă personală. În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Pe parcursul exersării. Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. În această situaţie este necesar ca profesorul. teoretice sau practice.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. elevul. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). observând modul de rezolvare al elevilor. să întreprindă acţiuni 59 .7. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă. de către profesor. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. Elevul este pus să rezolve sarcini. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. spre exemplu. De regulă. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. situaţiile-problemă programate.

adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive). ci dintr-o combinaţie de informaţii. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. nedecurgând din informaţii directe. 60 . frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează.suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. Ea apare însă în mod instantaneu. atunci când este cazul.

în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. deci în total 10 ore. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna.II. dintre care 10 baieți şi 10 fete. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. Subiecţii sunt. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. în anul școlar 20072008. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. însa niciunul nu a practicat atletismul. reprezentând clasa experiment. 61 . mai mult sau mai puţin înzestraţi. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. după cum am prezentat. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea.

în sala de sport a liceului. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. pe sexe. teste şi măsurători. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. după testarea finală. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului. din picioare. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. atât la baieţi cât şi la fete. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. progresul realizat de cele doua grupe. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. am împărţit această perioadă în trei părţi. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. în total 9 ore.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. 62 . Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. a zecea fiind destinată testării finale. formată din zgură. fiecare conţinând 3 ore. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă.

a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. 4 x 500m. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. în care. 3 x 500m. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. Aşadar la grupa experiment (XII C). în prima etapă ce a cuprisns trei ore. 1) Fig. a treia ora 4 x 400m. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. alergare 10 minute. care. a doua 63 . a treia oră alergare 20 minute. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. atăt la băieţi cât şi la fete.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. a doua ora alergare 15 minute. pentru fete am folosit în prima oră.

4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. Astfel. a treia oră 4 x 400m. 64 .ora 17 minute şi în a treia ora. s-a incheiat a doua treime a experimentului. 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat.(FIG. 2) Fig. 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). fiind ştiut faptul că organismul feminin. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). a doua oră 3 x 500m. desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. a doua oră 3 x 400m. 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete. alergare 22 minute. in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. a treia oră 4 x 500m. Aşadar avem următoarele 2 x 500m.

Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. indicii consumului maxim de oxigen. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor.acesta fiind un hormon susţinător de efort. Pauzele au avut un caracter activ. dar de o mai mare supleţe. Astfel. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. fetele dispun de o forţa musculară redusă. centurii abdominale şi membrelor inferioare. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. îndeosebi ale spatelui. Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. Acestea au fost. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. conţinând mers linistitor. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. dupa cum am observat. pulsul mai ridicat. tactica alergării. De asemenea la fete şi femei. În unele cazuri. mai ales în primele etape ale perfecţionării. la indicaţia medicului. conform programei. probă pe care eu am aplicat-o. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . de care profesorii trebuie sa ţina seama.

1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” . 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr.I. Sex Nume T. Sex Nume T. Crt.I.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment. T.F. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice. TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.) şi la cea finală (T. T.F. Crt.I.F.

atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate.3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase. TABEL 3 67 . prin cântărire. anvergura braţelor şi greutatea corporală. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului.

3 ±7. 10. 9. 6.74 4. 6. 2. 2. 5.4 ±7.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. 1.TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr. 1.31 4. 9. 4.95 8.9 ±5.51 171. Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . crt.21 69. 7. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173. 8. 3. 7. 5. 4. 8. crt. 3.

23 3.2 ±6.27 9. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.39 4.52 statistici TABEL 5 69 .75 163.77 54 ±5.2 ±7.10.

10. 7. 8. 1.2 ±7.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70.9 ±4. 3.12 162. 3. 10.10 4.63 ±4.10 ±5. 4.05 ±6. 2. 4.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. 7. 1.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175. 9.02 52. crt.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.30 8. 2. 5.67 6. 6. crt. 6. 9.53 3.3 ±7. 8.40 TABEL 6 70 .61 4. 5. Nume Nr.12 4.

2 Grafic 2.9 fete 52.9 71 .4 69.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.2 164.Grafic 1.9 54 52.4 fete 165.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.3 175.Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.2 173.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.4 69.3 175.2 164.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. La fete observăm o situatie similară. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite. iar cel mai slab e de 7 secunde. Un alt aspect. iar cel mai slab salt e de doar o secundă. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde.7 secunde. iar cel mai mic e de 9 secunde. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. care a progresat cu 5. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat. situaţia e cu totul alta. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde. din nou avem de-a face cu o 76 . poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde.4 secunde faţă de grupa martor. prin exerciţiile implementate de mine. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9.1 secunde.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde.6 secunde faţă de grupa martor. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. pe când la grupa experiment băieţi. un progres de 5. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde.

Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 . La fete.I. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. (fete) 3. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%.T.F. Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T.creştere mai mare la clasa experiment.1 Diferenta T. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare. uşor observabilă.T. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări. .1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat. variabilitate mică şi omogenitate mare. iniţială şi finală.7 9. clasa experiment avem. . ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie. la fel ca la băieţi. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ. la cele două clase.5 11.F. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%.I.(baieti) 5.

Concluzii şi propuneri 78 . martor) echilibrate. şi posibilităţile subiecţilor egale. Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. V.(experiment. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor.

calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. 3. Factorii de care depinde. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. prin alergare pe teren variat. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. care se preteaza bine la clasele liceale. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. respectiv alergarea cu intervale. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. 2. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale.1. Mijloacele alese de noi. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. 7. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. 6. la alergarea în tempo uniform. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune. 5. 4. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale.

ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare. a rezultat că acestea se afla. Parfene Vasile. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei. în intervalul 0% .) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). 9. 80 .probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. care predă la cele două clase. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. acestea fiind calculate. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. Din cele observate. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. Recomandări 1. Coeficientul de variabilitate (Cv. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare. cu posibilităţi fizice aproximativ egale. erau cam la acelaşi nivel. 10.10%. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi. rezistenţă. precum şi din discuţiile cu domnul profesor. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale.Prima categorie . la toate măsurătorile somatice. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. .

mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. Intensitatea. în acest caz. 3. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită. rezistenţa. cu rezultate foarte bune. 81 . Pentru educaţia fizică şcolară. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. volumul de lucru. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. 4. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. În timpul pauzelor. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum.2. pentru că în această situaţie se dezvoltă.