UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

Mândâcanu. Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. T. Aşmarin. ramuri sportive. Ponomariov (1974). Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. Bunescu. S. V. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. 2000. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă. 1973. N. Alexe (1978). sănătoase. în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare. un volum şi o intensitate mult mai mare. Grimalschi. Epuran (1994). V.I. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. prin conţinutul său. În acelaşi timp. (1994).N. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. Atletismul a constituit şi constituie. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. G.N. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. perfecţionarea. Cristea. S.Danail (1996). armonioase. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. 1978. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . M.A. gradat. Berger. Chiriţă. Duţu. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. fapt care necesită restructurarea. 1974. 1989. B. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. M. 2001). 1994.

Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. Intensitate. dar mijloacele mai selective. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat. pregătirea fizică va fi mai redusă.generală şi cea specială. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. legate atât de activitatea sa zilnică. 6 . cât şi de cea sportivă. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. pentru fiecare ciclu de învăţământ. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare.

Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. Forţa şi rezistenţa. 7 . educarea calităţilor motrice este primordială. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. calităţi ale activităţii motrice. iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. esenţială. condiţiile de anotimp. materialele sportive existente. Alături de deprinderile motrice. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. funcţii motrice de baza. materiale) sau atmosferice (ploaie. ceaţa. calităţi motrice. Indiferent de condiţii materiale (sală. zăpada. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. aparaturi. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. calităţi bio-motrice. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. frig). Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare.

nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. De catre specialişti. „calitatea motrică 8 . că se pot măsura cu mare exactitate.conditiile de viata. prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. nu cu mult timp în urmă. mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. 1973). 1981). planificat. rezistenţa este definită sub multiple formulări. planificarea dezvoltării lor pe semestre. mai organizat. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. 2001). O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. S-a mai amintit că. devine o necesitate de prim ordin. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. ereditatea. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple.

continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. perioade de timp îndelungate. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă.rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. sub aspect fizic.rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. 1990). dezvoltă calitaţile motrice. Prin gama largă de mijloace. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. asigură pregătirea motrică multilaterală. Importanţa. păstrându-se. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului . cât şi parametrii efortului. la valoarea atinsă. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. Rezistenţa. ca urmare a efectuării sistematice. Cauzele alegerii Temei.

cât şi al domeniului educaţiei fizice. De asemenea. de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. rezistenţa. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. motiv pentru care am ales calitatea motrică. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus. iar din punct de vedere motric. În această etapă. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. Pentru a realiza acest studiu. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile.

Scopul cercetării. 11 . în special a indicilor funcţionali . Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. dar şi asupra dezvoltării organismului. de care aveam mare nevoie.circulaţie. respiraţie. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. Ipoteza de lucru. Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia.elevi. Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor.

În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. legate atât de activitatea sa zilnică.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate.II. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii. cât şi de cea sportivă. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . care sunt mijloacele cele mai eficiente. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. pe linia realizării educaţiei. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. Pentru realizarea acestui obiectiv. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice.

etc. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. funcţii motrice de bază. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. condiţiile de anotimp. calităţi ale activităţii motrice. Indiferent de condiţiile materiale (sala. 13 . calităţi motrice. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . Alături de deprinderile motrice. esenţială. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare.conţinutul lecţiilor. În cadrul procesului instructiv educativ. ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. materialele sportive existente. aparaturi. frig). Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. rezistenţă şi îndemânare. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. condiţiile de viaţă. materiale) sau atmosferice (ploaie.calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. calităţi bio-motrice. ereditatea. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. ceaţa. zăpadă. fortă. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). educarea calităţilor motrice este primordială. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar.

Farfel. organelor şi sistemelor. Ca urmare. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort.. rezistenţa este o calitate care influenţează. Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. emoţional cât şi în cel fizic. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei. Solicitările din ce în ce mai mari. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. S. În activitatea oricărui cetăţean.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. reducerii cheltuielilor energetice. . capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. indiferent de specificul profesiei sale.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. în acelaşi ritm. senzorial. în producţie. cu aceeaşi amplitudine. . precizie şi randament. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat. randamentul muncii. După cum remarca V. 14 . Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. în acelaşi timp. cu aceeaşi intensitate. în buna masură. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru.

din contra. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. perfectibile printr-o pregătire sistematică. Farfel. rezistenţa fondistului). 15 . Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. care susţin efortul. Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. abandonarea efectuării efortului.arăta V. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. rezistenţa de semifond. condiţionate optim. S. metabolismul aerob. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. metabolismul anaerob lactacid. respirator. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular.

prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. uneltelor. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator.În tehnică. de asemenea. mai ales în cadrul probelor de durată. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. planificate pe perioade destul de lungi. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. se depun eforturi deosebit de intense. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. Ea se dezvoltă. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. Practica activităţii sportive de performanţă. cardiovascular şi respirator. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. 16 . aliajelor. Este vorba de un efort predominant aerob. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. După cum am mai arătat. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. cu precădere prin executarea. timp îndelungat. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv. În sport. termenul de rezistenţă. În domeniul educaţiei fizice şi sportului.

caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. Rezistenţa de durată scurtă. şi se desfasoară într-un regim total aerob. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. În concluzie. canotajul şi caiac-canoe. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia. în limita timpului afectat educaţiei fizice. Se lucrează mult în apnee. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi.) şi care se desfaşoară pe fond aerob. Rezistenţa în regim de forţă. Rezistenţa de durată medie. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. 100m înot). aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. deci cu un efort predominant anaerob. Rezistenţa în regim de viteză. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. cât şi de rezistentă.Deducem cu uşurinţa că. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. Cu toate acestea. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. combinate în cadrul aceleiaşi probe. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. ramuri de sport cum ar fi înotul. rezistenţa în 17 .

în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică. rezistenţa în eforturi variabile. deci de vârsta elevilor şi elevelor.eforturi cu intensitate variabilă. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ.

Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. continue. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. metoda antrenamentului pe intervale. Ca metodologie de planificare. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. 19 . În cazul aplicării acestei metode. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. durată sau număr de repetări.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. distanţei. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. metoda eforturilor variabile. ca cerinţă minimă. metoda eforturilor repetate. în general. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. metode bazate pe variaţia intensităţii.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. lecţie de lecţie. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. numărului de repetări etc. prin continuitatea şi durata acestuia. a capacităţii de efort aerob. metoda eforturilor uniforme. exprimat în distanţă. izometrice şi intermediare. volumul este stabilit. pentru fiecare clasă. anului şcolar) de pregătire. metoda eforturilor progresive. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. la început se stabileşte volumul efortului.

Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. condiţiile atmosferice). fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. de tempo. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. obţinându-se rezultate bune. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . sub forma sa clasică. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. în principal. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. Spre exemplu. elevii trebuie să efectueze. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. a capacităţii aerobe. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare. în primul rând. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului.

cu intervale sau fracţionat.5 sec.. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei. 24. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 .intervalul propriu-zis (pauza).) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. 25 sec. 24 sec. ca element obiectiv de apreciere. Metoda antrenamentului pe intervale. repriza de joc.. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. exerciţii de obiecte etc. metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare. Spre exemplu. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice. . Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. moment foarte important în concepţia metodei. bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport.sau de reducere a tempoului. la început în atletism.5 sec. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . . o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. prin excelenţă.. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. a organismului. Antrenamentul cu intervale reprezintă. multilaterale la eforturi. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: . o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia. Efortul.

voinţa. cu precădere. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 .efortul (bucata. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde.complet (mai puţin recomandabil). O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă.se poate folosi pe orice teren. Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: . organismul nu este restabilit complet. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. numărul de repetări a unor acţiuni motrice.permite profesorilor să adopte un program mai precis.dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. parcursuri aplicative. mai ştiinţific pentru dezvoltarea. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde. . . De aici se reîncepe efortul. a rezistenţei. . mai exact în faza de supracompensare. . . elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. indiferent de mijloacele folosite (alergare. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. durata reprizei. jocuri de mişcare.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată. jocuri sportive). nesolicitând amenajări speciale. ştafete.

rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. Unii recomandă porţiuni scurte. cum ar fi. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. ştafete.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. În fine. dacă este vorba de alergare. 23 . Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. dar care totalizează un volum mare de lucru. De exemplu. În acest caz exerciţiile stabilite. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. dar mai intense. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. număr de repetări puţine. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri). stare optimă pentru reluarea efortului. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond.

Studierea atentă a acestor metode. Dr. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. sau cu respectarea integrală a acestora. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară.- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. ca de exemplu. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei.

durata). Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. cu prioritate. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. utile. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. referitoare la dezvoltarea. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. a rezistenţei generale. Având în vedere cerinţele programei şcolare. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. V-VIII. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. dată. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. Fără a aprecia continuu progresele realizate.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. Programarea întâmplătoare. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. 25 . Dezvoltarea acestei calităţi motrice. având în vedere tocmai aceste particularităţi. procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse.

exprimat de regulă. . în cadrul acestor forme. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii. folosind mersul şi alergarea. şi intensitatea. drumeţiile.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. este marcat prin următoarele numere. de obicei.lecţia de educaţie fizică.excursiile. . 2/4 = tempo mijlociu. este constituit din mers şi alergare. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. 176. 4/4 = tempo maxim. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona. .( jos tabel pag. 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 . 3/4 = tempo submaximal. Tempoul. pentru dezvoltarea rezistenţei.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: .

raportând timpul propus. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute. De exemplu. Este suficient ca 1. în 3 min şi 40 s. iar pentru nota 10. Tempoul de alergare este 1/4 lent. în care trebuie parcursă o anumită distanţă.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. 1000 m în clasa a IX-a . exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. 27 . Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. Timpul de 3 min 40 s. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. în special pentru elevii din clasele I-III. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. calculată în metri. la distanţa respectivă. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. băieţi.5 m/s. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. corespunde unei viteze de deplasare de 4. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. În funcţie de tempoul adoptat. clase de început. Tempoul de alergare se poate stabili. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4.

Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta.800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 . cât şi a celei speciale. dar şi de începători. distanţa de alergare. alergarea pe teren variat obligă. în principal. realizându-se dezvoltarea. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale. cei doi factori.1000 m b Tv. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. Pe parcursul alergării. cu precădere.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . şi nivelul de pregătire a acestora. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. pentru pregătirea elevilor din liceu.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată. creşte şi tempoul. De obicei. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. paralel. Alergarea de durată se recomandă a se efectua. pe terenuri plate. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit.volumul şi intensitatea. în special. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. se schimbă tempoul de alergare. deci şi durata cresc treptat. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform . datorită configuraţiei terenului.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . aşa cum se poate realiza pe teren plat . de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. la schimbări de tempo. timp în care tempoul de alergare ramâne constant. de regulă neprevăzute dinainte. de regulă. tempoul având un rol important în eficienţa alergării. 28 .

a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor.tempoul stabilit. tempourilor.lungimea probei. Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară. Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . . Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor .Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei. deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa. speciale. distanţele de alergare sunt de regulă. Numărul repetărilor depinde de: . pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. .nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 .lungimea bucăţilor de repetat. Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. solicitând astfel în mod diferit organismul. . în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . . specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat. în raport cu vârsta elevilor .durata pauzelor.

cu pauze normale fiecare. la începutul lecţiei. în 12 – 16 timpi. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. fiecare exerciţiu izolat. în special. neglijând din această cauză. Manevrând bine aceşti trei factori. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei.Mulţi profesori. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . Ritm moderat. sunt durata de execuţie. durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . din păcate. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. poate fi executat: minute. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. efectuată pe o durată mai mare de timp. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. utilizate. de un număr de ori (4-8 ori). exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. Ritm vioi. repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. consideră. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. de obicei. între fiecare grup de exerciţii. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate.

fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii. - executarea legată a 3-4 exrciţii. datorită duratei execuţiei. în principal. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. În acelaşi timp. handbal. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. Ritm vioi. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. b) pasarea mingii de baschet. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. fotbal între 2-3 elevi. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. suportă mai uşor efortul impus de alergare. În această grupă de mijloace se aplică în general.minute. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. volei. prin durata stabilită a execuţiei. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. durata execuţiei complexului 8-10 minute. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. stabilite pe toată durata. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. mult. această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. Acţiuni motrice executate din alergare. 10 minute. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie.

conducerea mingii. cu pas sărit sau pas săltat. handbal. alternând braţul sau piciorul. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 .- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. alergare pe distanţe sau durate diferite. handbal. atât în repaus. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m. într-un tempo de 2/4. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. pe distanţe sau durate diferite. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. Se repetă de 5 ori. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. de gradul de pregătire a aparatului respirator. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). În efectuarea acestor combinaţii. aruncări la coş sau poartă. fotbal. cât şi în timpul efortului. de executarea unei respiraţii corecte. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. transport de greutăţi. pasarea mingii de baschet. în mare masură. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. aruncare. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. care la rândul lor. baschet în diferite direcţii. escaladare. acţiuni gen catarare. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate.

Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm. la început forţată în mod conştient. M. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. la interval de o săptămână. G. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. un experiment realizat de N. acest fel de a expira pare dificil. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. la început. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. submaximală şi mare. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. de obicei. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. pe parcursul întregii distanţe. ceva mai mult decât expiraţia. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. o respiraţie ritmică accentuată. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. Aici se 33 . în principal. Fetisova. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. Ozolin şi K.5 secunde. adâncă. în special la jocurile sportive. iar o expiraţie la 2-3 paşi. în continuare. Iniţial. favorizând o activitate normală timp îndelungat. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. Treptat. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde.

alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. Ca urmare. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. În alergarea de fond. iar în faza de zbor. degajarea mişcărilor. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. genunchi şi gleznă. De aceea. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. Trunchiul se ţine drept. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. mai ales a membrelor inferioare. trunchiul nu se balansează lateral. care au o influenţă activă asupra alergătorului. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. care asigură un consum minim de energie. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu.

urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. În această fază gamba este partea acţionată. Dar la punerea piciorului pe pingea. Executând impulsia. fără a retrage vârful. Aterizarea cu vârful prea întins. zăpadă adâncă. ceea ce măreşte tempoul alergării. Pentru aceasta. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. iar apoi pe toată talpa. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. Când întinderea labei este totală. În momentul verticalei. condusă a corpului. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. laba piciorului este relaxată. apă. iar coapsa. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. 35 . punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. o aşezare elastică şi totodată lină. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. partea care conduce. în prezent. pe seama coborârii coapsei. genunchiul este tras înainte. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. uşoară a piciorului pe sol.gleznei. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. îndeosebi a celui mare. În tehnica contemporană de alergare. ceea ce mărea durata pasului. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. ceea ce asigură o bună amortizare. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. când. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior.

spre înăuntru. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. Dacă sportivul sau elevul. Bineînţeles. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. care asigură mişcările în timpul alergării. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. lăsându-se imediat pe călcâi. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. cât şi a lungimii acestora. În momentul verticalei. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. Cu cât alergarea este mai rapidă. În alergare. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. iar alergarea pierde din supleţe. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. dar în sens opus bazinului. Cu cât alergarea este mai rapidă. De aceea. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. nu opune nici o rezistenţă. se poate vedea că. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. Pentru asigurarea echilibrului. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. Braţele se mişcă inainte. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. la aproape aceeaşi frecvenţă. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. după atingerea solului cu pingeaua. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe.

la 1. este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. cât şi ceilalţi muşchi. la profunzimea optimă. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală.deficit de oxigen. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. pe traseu sau în sprintul final.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. pe deplin eficientă.5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . La alergătorii fruntaşi. completă asigură o inspiraţie profundă. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. La o asemenea profunzime. precum şi de mobilitatea articulară. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil.5 paşi inspiraţie şi la 1. Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. şi pe nas. 37 . frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) . Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . pentru că expiraţia forţată. situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale. De obicei. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. pe seama frecvenţei respiratorii. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. respiraţia se face şi pe gură.

iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. obţinând un rezultat valoros. semifinală şi finală. Cu acest prilej. Odată cu creşterea rezultatelor însa. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. tactica utilizată de principalii adversari. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. componenţa participanţilor la cursă. în majoritatea concursurilor. Pentru componenţii echipelor naţionale. scopul propus în majoritatea concursurilor. alergătorul caută. ţelul este să învingă. În primele etape ale perfecţionării. alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil. La Jocurile Olimpice. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. un rol foarte important îl joacă starea pistei. s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. În ultima perioadă de timp. dispoziţia. startul fiind în masă. de obicei. adică numărul curselor: serii. în concursurile foarte mari. de obicei. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. căci către ele facem o referire aparte. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. de 2 ori. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. sferturi de finală. La alergările de semifond. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale.

În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. În acest caz. lipsindu-i astfel. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari.exemplu în semifinale sau finala). şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. Cu cât alergătorul este mai puternic. să mărească tempoul. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. în orice moment. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. În ultimii ani. înca de pe linia dreaptă penultimă. În a doua variantă tactică. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. ci puţin mai înspre dreapta. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. necesar pentru manevre. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. În acest scop. dar nu pe bordură. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. La 1 500 m. cu atât începe mai devreme 39 . să iasă din încercuire. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. pregătindu-se să intreprindă o manevră. etc. Cu o asemenea tactică. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. În funcţie de proba de alergare. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. De regulă. în cazul alergării pentru rezultat. Într-o astfel de alergare. eventual. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final.

la 10 000 m . Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. Pe aceste porţiuni de traseu. de obicei.sprintul final. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. lichidând distanţa intervenită între ei. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. Astfel. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte.începutul celui de-al treilea kilometru. Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. la 5 000 m . sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. iar la fond . În asemenea cazuri. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului. Din start.de la ultimul sfert al traseului.kilometrul 6 şi 8. Mai există şi alte variante. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . la 3 000 m obstacole . liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. Dar în cursele de calificare.al patrulea kilometru. mai ales pe primii 50 m. la 1 500 m între 600 – 1 000 m. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. în serii viteza este relativ redusă. pe prima porţiune a traseului. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. porţiunea dintre 400 m şi 600 m. mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. de exemplu aceea în care.

În alergarea pe 1500 m. cartilajul epifizar poate fi vătămat. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. mărind viteza pe ultimii 300 m. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. Alegând planul tactic necesar. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. la copil şi la adolescent. de orientare.necesară şi apoi să se menţină în continuare. iar uneori. Cunoasterea variantelor . a doua chiar mai rapid decât prima. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. de evitare a ciocnirilor. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. În cazul tacticii „pentru victorie”. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor.tip descrise aici. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. La alergătorii fruntaşi pe 800 m. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. îmbinată cu propria isteţime. acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. ceea ce 41 . mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final.

Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. deoarece pot provoca osificarea timpurie. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. viteza de contractare a muşchilor. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. De aceea. stângaci şi obosesc foarte repede. monotonă. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. exerciţiile la aparate.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. cu caracter static. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. iar la băieţi 40%. 42 . Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere.). La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului. aruncarea obiectelor relativ grele etc. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. În acest timp. în medie 36% din greutatea totală a corpului. Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. Din această cauză. reducând la minimum poziţiile statice. care. când se aleg exerciţiile. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. Exerciţiile de forţa. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. atingând la fete. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. care impun o mare încordare. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. ci şi prin compoziţia chimică.

care opun o mare rezistenţă. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. însă cu efort mic. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. Pe la 16 ani. îngreunând activitatea inimii. exerciţii în serie cu mingi grele etc. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. nici vasele sangvine. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). De aceea.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. Totuşi. nu s-au format complet. În acest timp.). indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . La vârsta de 12-15 ani. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. în timp ce efortul neîntrerupt. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. la această vârstă. inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. Lecţia de atletism în ansamblu. Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. deşi la această vârstă nici inima. de lungă durată. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. poate să-i dăuneze.

Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. 44 . iar în timpul iernii. aceasta este inadmisibilă. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. la mersul pe schiuri. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. nu trebuie să se înţeleagă. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. indiferent de anotimp. Cu toate acestea. Ne referim în primul rând la mers. ajungând aproape de valorile lor maxime. De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. în nici un caz. pe cât posibil.adolescentului decât o sală perfect utilată. În fiecare exerciţiu. în aer liber. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. Pe la 16-18 ani. alergare. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare.

În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. acţionând în consecinţă. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. ordine şi disciplină. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. deplasarea de la un loc de activitate la altul. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. conținutului educativ din lecţie. transportul şi instalarea unor aparate. creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. Pe parcursul lecţiei. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. Încă de la începutul orei.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. Pentru o mai clară întelegere a problemei. în caz contrar. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia.

elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. 46 . Pentru a-şi învinge teama de execuţii. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. cât şi pentru viaţă. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. manifestă rezerve. elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). cu fixarea unor cerinţe individuale. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. Acţiunile de moment. spre deosebire însa de celelalte obiecte. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. b) Determinarea participării active. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. ca de exemplu.deprindere atât în activitatea sportivă. Adoptând o atitudine conştientă. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. Este binecunoscut faptul că unii elevi. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete.

prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. formarea spiritului de echipă. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. Realizarea integrală. Prin specificul activităţii. circuite. posibilităţile lor reale. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. asumându-şi un risc nedorit. a tuturor cerinţelor programei şcolare. prin lecţie. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. anilor de studii sau şcolii. la un nivel calitativ cât mai ridicat. 3. 2. întrajutorare. jocuri dinamice şi sportive. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. în principal. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. exprimate. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 .

Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare.stânga împrejur. Timp de activitate aproximativ 5 min. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. cu caracter general sau particular. cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). cum ar fi. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii. la dreapta și înainte marș . după care va comunica temele lecţiei. Organizarea colectivului de elevii. privind echipamentul. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. pe care o va nota în caietul personal. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. de exemplu doi pași înainte. când se învaţă structuri mai complexe. doi pași înainte. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. În anumite situaţii. în ceea ce privește numărul și felul momentelor. marcând energic primii 3 pa ș i. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. 48 . În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. în spiritul eficienţei. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii.amănunt obiectivele. în continuare. elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. constând din simple întoarceri. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe..

Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. eventual pe un fond muzical. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. Veriga a III-a. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. în principiu. Scopul acestei verigi este. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. coardă de sarituri. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. de consolidare a cunoştinţelor. aşa după cum reiese și din denumirea ei. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. acestei verigi să crească. scoliotică. Timp de activitate aproximativ 15 minute.). Timp de activitate aproximativ 12 minute.).după care se înva ț ă alta. Pentru ca eficienţa. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. influenţarea selectivă a aparatului locomotor. Veriga a II-a. minge etc. baston. Învăţarea acţiunilor. Această verigă. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). având o influență precisă asupra articulaţiilor. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. cunoştinţelor. alternează cu veriga a IV-a. lordotică etc. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 .

pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. . În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. parcursurile aplicative. . Timp de activitate aproximativ 15 minute.. în structuri și ac tivităiţi globale. De exemplu. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. creând şi pericolul unor accidente. Timp de activitate 50 . pe o scară largă. de regulă. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. Consolidareaa cunoştinţelor. priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. . din acest motiv. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. creându-le astfel condiţii pentru a progresa. priceperilor și deprinderilor motrice însușite.să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări. utilizându-se un bogat material sportiv. întreceri și jocuri. Exersarea se efectuează. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. Veriga a V-a. Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi.să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. folosinduse. Veriga a IV-a. Dezvoltarea calităţilor motrice. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. acestea putând să denatureze execuţia corectă. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice.

evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). Acest moment trebuie să fie scurt și precis. ca fiind indispensabilă. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. și anume: densitate optimă. Apreciind progresele înregistrate de elevi. 4. iar eficienţa acesteia să crească la parametri. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. Timp de activitate aproximativ 2 minute. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare.aproximativ 15 minute. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. liniștire. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. relaxare şi captarea atenţiei. comunicând elevilor notele obţinute. Veriga a VI-a. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. Asigurarea densităţii. superiori. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. se impune cu hotărâre. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. 51 . Veriga a VII-a. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. acolo unde sunt condiţii. Bine ar fi.

Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. dacă este necesar. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. conştientă și activă a elevilor. completându-le cu note și interesante exerciţii. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. în principal. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. frontal sau pe grupe mici de elevi. selecţionând continuu metode și mijloace. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută.varietate și atractivitate. 52 . profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. recreativ. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. timpul de lucru practic. 5. căutând să le îmbunătăţească permanent. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare.

în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc. Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare . exigenta atât cu sine. în care atât profesorul. Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. . pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive.). Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ. profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor. fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate.democratic.relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri. pentru realizarea unui scop comun. Aceasta trebuie să fie demnă. cât și cu elevii.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică .relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică.relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. corectă. și anume: . . 53 .

în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. Odata cu începerea lecţiei. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. lipsită de interes. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. în permanență.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. încurajatoare. . 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. aceasta 54 . Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. fără a-i jigni. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. profesorul trebuie. cât și nivelul execuţiilor. o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. Observaţiile. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. stări generate de cauze multiple. oprind colectivul din activitate. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. Pentru asigurarea unei conduceri competente. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. în liniș te ș i foarte clar. să dea dovadă de mult tact. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute.

La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. 6. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. Atitudinea pasivă. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. profesorul se preocupă. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. Pentru situaţii mai grave. În celelalte momente. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. Astfel. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . când se exersează frontal. de repaus în șezând este contraindicată. în primele verigi. profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ.

în prima parte a lecţiei. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. Cunoscând acest lucru. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul.principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. De exemplu. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului.

Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice. Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta.dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice. de starea de robusteţe etc. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. cu mai multă siguranţă exerciţiile. legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. A ș adar. conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive.didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. dintre care enumerăm : . În felul acesta elevii vor executa mai corect. chiar când aceasta se impune.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . . Foarte important este însă ca profesorul. să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. 57 . aplicând principiul conștientizării. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. expunerea unor materiale intuitive). demonstraţia. deoarece acestea trezesc interesul elevilor. iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil.

explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor.experienţa motrică necorespunzătoare.întreruperi în pregătire. prin sondaj. . .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului. . .corectarea tardivă a greșelilor . autocontro lul și întrajutorarea .introducerea unor exerciţii pregătitoare. . .obiș nuirea elevilor cu autoobservarea. b) Cuuze legate de profesor : . atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei.neatenţie și dezinteres pentru lecție.repetarea demonstraţiei în ritm lent.insuficienţa materialului sportiv. incorectă. .colective numeroase și neomogene. numai global sau numai analitic. . .luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii. constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă.reprezentări incomplete.. În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. . . . .explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită. 58 .sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei. bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului.slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. .lipsa organizării activităţii independente a elevilor. profesorul mai poate lua și alte măsuri: . .demonstrarea incompletă. c) Alte cauze : . Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus.dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei. profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi. .

b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. Elevul este pus să rezolve sarcini. observând modul de rezolvare al elevilor. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. teoretice sau practice. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. Prblematizarea . situaţiile-problemă programate.7. (a) problematizarea programată. În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. prin efort propriu și experienţă personală. să întreprindă acţiuni 59 . Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. de către profesor. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). Pe parcursul exersării. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. spre exemplu. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei. elevul. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Întâlnind asemenea situaţie.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. De regulă. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. În această situaţie este necesar ca profesorul. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă.

adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive). ci dintr-o combinaţie de informaţii. am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. atunci când este cazul. nedecurgând din informaţii directe. 60 .suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare. Ea apare însă în mod instantaneu. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale.

în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. mai mult sau mai puţin înzestraţi. Subiecţii sunt. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. însa niciunul nu a practicat atletismul. în anul școlar 20072008. dintre care 10 baieți şi 10 fete. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani.II. reprezentând clasa experiment. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. după cum am prezentat. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. 61 . deci în total 10 ore. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi.

Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. a zecea fiind destinată testării finale. teste şi măsurători. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. am împărţit această perioadă în trei părţi.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare. după testarea finală. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. din picioare. fiecare conţinând 3 ore. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. 62 . aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. atât la baieţi cât şi la fete.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. în total 9 ore. progresul realizat de cele doua grupe. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. în sala de sport a liceului. formată din zgură. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. pe sexe.

care. 1) Fig. pentru fete am folosit în prima oră. a treia ora 4 x 400m. atăt la băieţi cât şi la fete. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. în prima etapă ce a cuprisns trei ore. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. a treia oră alergare 20 minute. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. alergare 10 minute. în care. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. a doua 63 . cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. Aşadar la grupa experiment (XII C). 4 x 500m. a doua ora alergare 15 minute. 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. 3 x 500m.

2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). fiind ştiut faptul că organismul feminin. 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. a treia oră 4 x 400m. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete.(FIG. 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). alergare 22 minute. Aşadar avem următoarele 2 x 500m. a doua oră 3 x 500m. Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. 2) Fig. desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. Astfel. 64 . a treia oră 4 x 500m. 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. a doua oră 3 x 400m. 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4).ora 17 minute şi în a treia ora. s-a incheiat a doua treime a experimentului.

Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . Astfel. indicii consumului maxim de oxigen. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. pulsul mai ridicat. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. conform programei. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. la indicaţia medicului. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. Acestea au fost. fetele dispun de o forţa musculară redusă. Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. Pauzele au avut un caracter activ. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. dar de o mai mare supleţe. tactica alergării. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. mai ales în primele etape ale perfecţionării. centurii abdominale şi membrelor inferioare. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. îndeosebi ale spatelui. În unele cazuri. dupa cum am observat.acesta fiind un hormon susţinător de efort. de care profesorii trebuie sa ţina seama. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. probă pe care eu am aplicat-o. De asemenea la fete şi femei. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. conţinând mers linistitor.

TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr. T.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment. T.F. Sex Nume T. Sex Nume T. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” .I.F. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice.F.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.) şi la cea finală (T.I.I. Crt. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr. Crt.

anvergura braţelor şi greutatea corporală. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. TABEL 3 67 . atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. prin cântărire. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date.3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3.

TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr.74 4.31 4.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. crt. 5. 3. 8. 7.21 69.95 8.51 171. 1. 1. 4. 3. 10. 9. 6. crt. 9. 4.3 ±7. 2. 8.4 ±7. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173. 6. 2. Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . 7.9 ±5. 5.

75 163.10.77 54 ±5.2 ±7.39 4.27 9. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.52 statistici TABEL 5 69 .23 3.2 ±6.

Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173. 10.61 4. crt.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70.05 ±6. 5. 2. Nume Nr. 9.9 ±4.63 ±4. 3.12 162. 1. 3.67 6. 4. 4. 2.3 ±7.53 3.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164.30 8.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. 9. 7. 8. 1.2 ±7. 6. 7.40 TABEL 6 70 . 6.10 ±5.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175. 5. 10.10 4. 8.02 52. crt.12 4.

2 164.2 173.2 164.Grafic 1.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.3 175.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.9 fete 52.9 54 52.9 71 .4 fete 165.2 Grafic 2.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.4 69.3 175.4 69.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

4 secunde faţă de grupa martor. poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde.1 secunde. iar cel mai mic e de 9 secunde. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. situaţia e cu totul alta.7 secunde. La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. pe când la grupa experiment băieţi. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3. din nou avem de-a face cu o 76 . Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde.6 secunde faţă de grupa martor. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. iar cel mai slab salt e de doar o secundă. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. prin exerciţiile implementate de mine. Un alt aspect. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. La fete observăm o situatie similară. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde. care a progresat cu 5. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde. un progres de 5. iar cel mai slab e de 7 secunde. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat.

T.5 11. la fel ca la băieţi. la cele două clase. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări.I. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%. iniţială şi finală.creştere mai mare la clasa experiment.1 Diferenta T.(baieti) 5.F. (fete) 3. .F. La fete. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite.7 9. . ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ. Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T.T. uşor observabilă. variabilitate mică şi omogenitate mare. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare. clasa experiment avem.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 .I.

V.(experiment. Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor. cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. Concluzii şi propuneri 78 . şi posibilităţile subiecţilor egale. martor) echilibrate.

cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. 3. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. 7. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte.1. 4. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. 6. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. 2. respectiv alergarea cu intervale. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. prin alergare pe teren variat. la alergarea în tempo uniform. Mijloacele alese de noi. Factorii de care depinde. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. 5. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. care se preteaza bine la clasele liceale. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente.

cu posibilităţi fizice aproximativ egale.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). în intervalul 0% . care predă la cele două clase. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei. Parfene Vasile. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică.probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. erau cam la acelaşi nivel. precum şi din discuţiile cu domnul profesor. Recomandări 1. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. 9. Coeficientul de variabilitate (Cv. rezistenţă. 80 . a rezultat că acestea se afla. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. 10.10%.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). la toate măsurătorile somatice. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare.Prima categorie . . acestea fiind calculate. Din cele observate. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi.

Pentru educaţia fizică şcolară. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. Intensitatea.2. mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. rezistenţa. 3. cu rezultate foarte bune. 4. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită. 81 . pentru că în această situaţie se dezvoltă. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. volumul de lucru. În timpul pauzelor. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. în acest caz.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful