UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

S. 1994. Mândâcanu. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. 1989. 1978. M. 1974. G. 2001). ramuri sportive. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. gradat. armonioase. V. V. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. prin conţinutul său.I. Grimalschi. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. perfecţionarea. N.N. sănătoase. Atletismul a constituit şi constituie. Aşmarin. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. B. Ponomariov (1974). Duţu.N. M. de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. Berger. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu. Bunescu. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă. 2000. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. T. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. (1994). Epuran (1994). în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare. Cristea. Alexe (1978). un volum şi o intensitate mult mai mare. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. fapt care necesită restructurarea.Danail (1996).A. Chiriţă. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . S. 1973. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. În acelaşi timp.

Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. 6 . legate atât de activitatea sa zilnică. prin modul în care dozăm efortul ca Volum.generală şi cea specială. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. pregătirea fizică va fi mai redusă. cât şi de cea sportivă. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. dar mijloacele mai selective. pentru fiecare ciclu de învăţământ. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. Intensitate. precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu.

materialele sportive existente. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. materiale) sau atmosferice (ploaie. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. calităţi motrice. Indiferent de condiţii materiale (sală. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. 7 . Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. educarea calităţilor motrice este primordială. condiţiile de anotimp. aparaturi. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. funcţii motrice de baza. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. esenţială. ceaţa. calităţi ale activităţii motrice. frig).Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. Forţa şi rezistenţa. calităţi bio-motrice. Alături de deprinderile motrice. zăpada.

Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. nu cu mult timp în urmă. planificat. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor.conditiile de viata. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. De catre specialişti. „calitatea motrică 8 . an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. 1973). O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. S-a mai amintit că. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. rezistenţa este definită sub multiple formulări. 2001). mai organizat. ereditatea. devine o necesitate de prim ordin. 1981). „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. planificarea dezvoltării lor pe semestre. prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. că se pot măsura cu mare exactitate. nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat.

rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . Cauzele alegerii Temei. cât şi parametrii efortului. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . la valoarea atinsă. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. ca urmare a efectuării sistematice. asigură pregătirea motrică multilaterală. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. 1990). În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului. sub aspect fizic. cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. perioade de timp îndelungate. dezvoltă calitaţile motrice. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. Rezistenţa. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului . Importanţa.rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. Prin gama largă de mijloace. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. păstrându-se.

În această etapă. iar din punct de vedere motric. rezistenţa. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. motiv pentru care am ales calitatea motrică. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. cât şi al domeniului educaţiei fizice. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. De asemenea. Pentru a realiza acest studiu. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus.

11 . Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. de care aveam mare nevoie. respiraţie. Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. în special a indicilor funcţionali .circulaţie. dar şi asupra dezvoltării organismului. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. Scopul cercetării. Ipoteza de lucru. Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice.elevi. Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor.

potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. Pentru realizarea acestui obiectiv. care sunt mijloacele cele mai eficiente. În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. cât şi de cea sportivă. legate atât de activitatea sa zilnică. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 .Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. pe linia realizării educaţiei. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi.II.

Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor).calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. În cadrul procesului instructiv educativ. etc. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. calităţi motrice. zăpadă. condiţiile de viaţă. Alături de deprinderile motrice. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. ereditatea. calităţi ale activităţii motrice. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. condiţiile de anotimp. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. calităţi bio-motrice.conţinutul lecţiilor. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. materialele sportive existente. fortă. Indiferent de condiţiile materiale (sala. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. materiale) sau atmosferice (ploaie. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. ceaţa. esenţială. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare. rezistenţă şi îndemânare. funcţii motrice de bază. 13 . aparaturi. frig). Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. educarea calităţilor motrice este primordială.

cu aceeaşi intensitate. capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. indiferent de specificul profesiei sale. S. în buna masură. După cum remarca V. randamentul muncii. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. cu aceeaşi amplitudine. rezistenţa este o calitate care influenţează. în acelaşi timp. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. În activitatea oricărui cetăţean. emoţional cât şi în cel fizic. . Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort. 14 . Farfel. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. Solicitările din ce în ce mai mari. organelor şi sistemelor. reducerii cheltuielilor energetice. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. în acelaşi ritm. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. Ca urmare. senzorial. în producţie.. precizie şi randament. . şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului.

respirator. care susţin efortul. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. rezistenţa de semifond. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. din contra. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. perfectibile printr-o pregătire sistematică. metabolismul aerob. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. metabolismul anaerob lactacid. Farfel. S. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. abandonarea efectuării efortului.arăta V. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. rezistenţa fondistului). alternantă în contracţie a fibrelor musculare. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. 15 . condiţionate optim. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului.

În domeniul educaţiei fizice şi sportului. de asemenea. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. se depun eforturi deosebit de intense. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv.În tehnică. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. Ea se dezvoltă. Este vorba de un efort predominant aerob. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. timp îndelungat. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. planificate pe perioade destul de lungi. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. mai ales în cadrul probelor de durată. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. uneltelor. După cum am mai arătat. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. termenul de rezistenţă. 16 . Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. aliajelor. În sport. cu precădere prin executarea. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. Practica activităţii sportive de performanţă. cardiovascular şi respirator.

) şi care se desfaşoară pe fond aerob. combinate în cadrul aceleiaşi probe. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. ramuri de sport cum ar fi înotul. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. deci cu un efort predominant anaerob. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. cât şi de rezistentă.Deducem cu uşurinţa că. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. rezistenţa în 17 . Rezistenţa în regim de viteză. Rezistenţa în regim de forţă. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. Rezistenţa de durată medie. Rezistenţa de durată scurtă. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. Se lucrează mult în apnee. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. 100m înot). şi se desfasoară într-un regim total aerob. în limita timpului afectat educaţiei fizice. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. În concluzie. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. Cu toate acestea. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. canotajul şi caiac-canoe.

în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 .eforturi cu intensitate variabilă. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. rezistenţa în eforturi variabile. deci de vârsta elevilor şi elevelor. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică.

ca cerinţă minimă. metoda eforturilor variabile. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. metode bazate pe variaţia intensităţii. prin continuitatea şi durata acestuia. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. izometrice şi intermediare. numărului de repetări etc. durată sau număr de repetări. lecţie de lecţie. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. volumul este stabilit. metoda eforturilor uniforme. metoda eforturilor repetate. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. În cazul aplicării acestei metode. pentru fiecare clasă. metoda eforturilor progresive.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. 19 . exprimat în distanţă. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. metoda antrenamentului pe intervale. a capacităţii de efort aerob. la început se stabileşte volumul efortului. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. continue. Ca metodologie de planificare. anului şcolar) de pregătire. distanţei. în general.

a capacităţii aerobe. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. de tempo. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. obţinându-se rezultate bune. Spre exemplu. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. în primul rând. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. elevii trebuie să efectueze. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. sub forma sa clasică. condiţiile atmosferice). Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. în principal. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare.

Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 . bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962. o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob.intervalul propriu-zis (pauza). moment foarte important în concepţia metodei.. . Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. multilaterale la eforturi. o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. la început în atletism. exerciţii de obiecte etc. 25 sec. prin excelenţă.5 sec. Spre exemplu. Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. cu intervale sau fracţionat.. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei. 24. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . a organismului.5 sec. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului. ca element obiectiv de apreciere. 24 sec. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: . angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce.) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii.. Antrenamentul cu intervale reprezintă. . ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice. Efortul. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor. Metoda antrenamentului pe intervale. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. repriza de joc.sau de reducere a tempoului.

dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: .se poate folosi pe orice teren. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. . cu precădere. O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă. nesolicitând amenajări speciale.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. a rezistenţei. jocuri de mişcare. voinţa. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. ştafete. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde. De aici se reîncepe efortul. indiferent de mijloacele folosite (alergare. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. organismul nu este restabilit complet. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . numărul de repetări a unor acţiuni motrice. până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. jocuri sportive). . parcursuri aplicative. . durata reprizei. mai ştiinţific pentru dezvoltarea. .permite profesorilor să adopte un program mai precis. favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. mai exact în faza de supracompensare. elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. .efortul (bucata.complet (mai puţin recomandabil).

stare optimă pentru reluarea efortului. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. dar care totalizează un volum mare de lucru. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. Unii recomandă porţiuni scurte. Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. În fine. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). ştafete. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. număr de repetări puţine. dar mai intense. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. În acest caz exerciţiile stabilite. 23 . parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. dacă este vorba de alergare. De exemplu. cum ar fi. rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri).

Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 .- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. ca de exemplu. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. sau cu respectarea integrală a acestora. Dr. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. Studierea atentă a acestor metode. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare.

sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. utile. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. 25 . Având în vedere cerinţele programei şcolare. procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. durata). având în vedere tocmai aceste particularităţi. a rezistenţei generale.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. referitoare la dezvoltarea. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. Fără a aprecia continuu progresele realizate. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. V-VIII. dată. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. Programarea întâmplătoare. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. cu prioritate. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor.

3/4 = tempo submaximal. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp.( jos tabel pag. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea. şi intensitatea.lecţia de educaţie fizică. 4/4 = tempo maxim.excursiile.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii. pentru dezvoltarea rezistenţei. folosind mersul şi alergarea. de obicei. .Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: . Tempoul. este marcat prin următoarele numere. drumeţiile. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. 2/4 = tempo mijlociu. . 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 . în cadrul acestor forme. . este constituit din mers şi alergare. 176. exprimat de regulă.

calculată în metri. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute. în care trebuie parcursă o anumită distanţă. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. la distanţa respectivă.5 m/s. corespunde unei viteze de deplasare de 4. în 3 min şi 40 s. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. Tempoul de alergare se poate stabili. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. în special pentru elevii din clasele I-III. 27 . clase de început. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. băieţi.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. Tempoul de alergare este 1/4 lent. raportând timpul propus. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. 1000 m în clasa a IX-a . Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. De exemplu. Timpul de 3 min 40 s. Este suficient ca 1. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. În funcţie de tempoul adoptat. iar pentru nota 10. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. pentru dezvoltarea rezistenţei generale.

Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc. paralel. pentru pregătirea elevilor din liceu. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale. de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. creşte şi tempoul. deci şi durata cresc treptat. de regulă. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care.800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 .sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta.volumul şi intensitatea. la schimbări de tempo. distanţa de alergare. şi nivelul de pregătire a acestora.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. cât şi a celei speciale. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. dar şi de începători. în special. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. cu precădere. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. de regulă neprevăzute dinainte. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: .1000 m b Tv. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. De obicei. realizându-se dezvoltarea. alergarea pe teren variat obligă. aşa cum se poate realiza pe teren plat . se schimbă tempoul de alergare. tempoul având un rol important în eficienţa alergării. Pe parcursul alergării. datorită configuraţiei terenului. pe terenuri plate.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren. durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. Alergarea de durată se recomandă a se efectua. în principal. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform . timp în care tempoul de alergare ramâne constant. cei doi factori.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . 28 .

deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 . mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară.nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. speciale. solicitând astfel în mod diferit organismul. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa. pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. distanţele de alergare sunt de regulă. în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. în raport cu vârsta elevilor . Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. . componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală.lungimea bucăţilor de repetat. Numărul repetărilor depinde de: . . tempourilor. . Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor.Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei.durata pauzelor. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor . Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. .lungimea probei.tempoul stabilit. nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat.

ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. la începutul lecţiei.Mulţi profesori. în 12 – 16 timpi. neglijând din această cauză. Manevrând bine aceşti trei factori. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. de un număr de ori (4-8 ori). durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. consideră. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. între fiecare grup de exerciţii. din păcate. Ritm vioi. referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. sunt durata de execuţie. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. de obicei. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. fiecare exerciţiu izolat. în special. utilizate. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. cu pauze normale fiecare. efectuată pe o durată mai mare de timp. poate fi executat: minute. Ritm moderat. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii.

b) pasarea mingii de baschet. în principal. prin durata stabilită a execuţiei. volei. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . - executarea legată a 3-4 exrciţii. fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. mult. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. Ritm vioi. handbal. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. durata execuţiei complexului 8-10 minute. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie. datorită duratei execuţiei. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. 10 minute. În această grupă de mijloace se aplică în general. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. În acelaşi timp. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. stabilite pe toată durata. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. fotbal între 2-3 elevi. Acţiuni motrice executate din alergare. suportă mai uşor efortul impus de alergare.minute. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat.

aruncări la coş sau poartă. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. alergare pe distanţe sau durate diferite. în mare masură. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. transport de greutăţi. care la rândul lor. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. handbal. acţiuni gen catarare. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. atât în repaus. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . pasarea mingii de baschet. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. escaladare. cu pas sărit sau pas săltat. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). aruncare.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. baschet în diferite direcţii. de executarea unei respiraţii corecte. fotbal. conducerea mingii. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. pe distanţe sau durate diferite. într-un tempo de 2/4. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. alternând braţul sau piciorul. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m. Se repetă de 5 ori. În efectuarea acestor combinaţii. de gradul de pregătire a aparatului respirator. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. cât şi în timpul efortului. handbal.

La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. Iniţial. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului.5 secunde. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. un experiment realizat de N. G. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. ceva mai mult decât expiraţia. Treptat. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. favorizând o activitate normală timp îndelungat. în continuare. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. iar o expiraţie la 2-3 paşi. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. o respiraţie ritmică accentuată. la interval de o săptămână.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. Fetisova. Aici se 33 . M. Ozolin şi K. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. pe parcursul întregii distanţe. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. în principal. la început. în special la jocurile sportive. Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. submaximală şi mare. adâncă. la început forţată în mod conştient. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. de obicei. acest fel de a expira pare dificil.

fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. care asigură un consum minim de energie. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. iar în faza de zbor. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. Trunchiul se ţine drept. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . genunchi şi gleznă. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. degajarea mişcărilor. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. mai ales a membrelor inferioare. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. În alergarea de fond. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. care au o influenţă activă asupra alergătorului. Ca urmare. De aceea. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. trunchiul nu se balansează lateral. Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia.

călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. îndeosebi a celui mare. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. genunchiul este tras înainte. iar apoi pe toată talpa. când. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. iar coapsa. fără a retrage vârful.gleznei. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. Pentru aceasta. zăpadă adâncă. Executând impulsia. Aterizarea cu vârful prea întins. În această fază gamba este partea acţionată. în prezent. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. condusă a corpului. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. pe seama coborârii coapsei. Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. ceea ce măreşte tempoul alergării. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. partea care conduce. laba piciorului este relaxată. ceea ce asigură o bună amortizare. În momentul verticalei. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. Dar la punerea piciorului pe pingea. apă. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. ceea ce mărea durata pasului. În tehnica contemporană de alergare. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. uşoară a piciorului pe sol. Când întinderea labei este totală. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. 35 . o aşezare elastică şi totodată lină. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare.

cât şi a lungimii acestora. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. după atingerea solului cu pingeaua. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. care asigură mişcările în timpul alergării. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . Dacă sportivul sau elevul. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. la aproape aceeaşi frecvenţă. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. De aceea. iar alergarea pierde din supleţe. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. Cu cât alergarea este mai rapidă. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. se poate vedea că. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. lăsându-se imediat pe călcâi. dar în sens opus bazinului. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. nu opune nici o rezistenţă. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. În alergare. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. Pentru asigurarea echilibrului. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. Bineînţeles. Cu cât alergarea este mai rapidă. În momentul verticalei. Braţele se mişcă inainte. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. spre înăuntru. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi.

completă asigură o inspiraţie profundă. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil. este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. pe traseu sau în sprintul final. La alergătorii fruntaşi. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut. 37 . De obicei. Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. respiraţia se face şi pe gură. la profunzimea optimă. pe seama frecvenţei respiratorii. cât şi ceilalţi muşchi.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) .5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. pe deplin eficientă. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut.la 1. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. precum şi de mobilitatea articulară. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. şi pe nas.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale.deficit de oxigen. Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare. La o asemenea profunzime. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. pentru că expiraţia forţată.5 paşi inspiraţie şi la 1.

alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. La alergările de semifond. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. tactica utilizată de principalii adversari. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. În primele etape ale perfecţionării. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. dispoziţia.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. un rol foarte important îl joacă starea pistei. căci către ele facem o referire aparte. de 2 ori. s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil. Cu acest prilej. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. ţelul este să învingă. de obicei. componenţa participanţilor la cursă. sferturi de finală. aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. în concursurile foarte mari. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. alergătorul caută. de obicei. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. Pentru componenţii echipelor naţionale. obţinând un rezultat valoros. scopul propus în majoritatea concursurilor. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. semifinală şi finală. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . Odată cu creşterea rezultatelor însa. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. În ultima perioadă de timp. adică numărul curselor: serii. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. startul fiind în masă. La Jocurile Olimpice. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. în majoritatea concursurilor. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale.

în cazul alergării pentru rezultat. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. Cu cât alergătorul este mai puternic. De regulă. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. să mărească tempoul. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs.exemplu în semifinale sau finala). înca de pe linia dreaptă penultimă. În funcţie de proba de alergare. Cu o asemenea tactică. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. eventual. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. În acest caz. să iasă din încercuire. pregătindu-se să intreprindă o manevră. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. În acest scop. etc. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. Într-o astfel de alergare. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. necesar pentru manevre. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. lipsindu-i astfel. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. În ultimii ani. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. cu atât începe mai devreme 39 . În a doua variantă tactică. ci puţin mai înspre dreapta. dar nu pe bordură. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. La 1 500 m. în orice moment.

porţiunea dintre 400 m şi 600 m. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului.de la ultimul sfert al traseului. la 1 500 m între 600 – 1 000 m.kilometrul 6 şi 8. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. la 3 000 m obstacole . mai ales pe primii 50 m. Dar în cursele de calificare. la 5 000 m . pe prima porţiune a traseului. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. Astfel. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. în serii viteza este relativ redusă.începutul celui de-al treilea kilometru. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. lichidând distanţa intervenită între ei. Pe aceste porţiuni de traseu. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire.sprintul final. de obicei. Mai există şi alte variante. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic.al patrulea kilometru. la 10 000 m . iar la fond . În asemenea cazuri. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. Din start. de exemplu aceea în care.

cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. mărind viteza pe ultimii 300 m. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform.necesară şi apoi să se menţină în continuare. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. de orientare. iar uneori. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. ceea ce 41 . il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. a doua chiar mai rapid decât prima. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli.tip descrise aici. La alergătorii fruntaşi pe 800 m. Cunoasterea variantelor . În cazul tacticii „pentru victorie”. acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. de evitare a ciocnirilor. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor. cartilajul epifizar poate fi vătămat. În alergarea pe 1500 m. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. la copil şi la adolescent. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. Alegând planul tactic necesar. îmbinată cu propria isteţime. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii.

Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. care impun o mare încordare. 42 . Cu cât vârsta copiilor este mai mică. reducând la minimum poziţiile statice. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. Exerciţiile de forţa. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. care. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. stângaci şi obosesc foarte repede. când se aleg exerciţiile. viteza de contractare a muşchilor. În acest timp. De aceea. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. Din această cauză. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. în medie 36% din greutatea totală a corpului. monotonă. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului. deoarece pot provoca osificarea timpurie. iar la băieţi 40%. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. aruncarea obiectelor relativ grele etc. atingând la fete.). Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. cu caracter static. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. exerciţiile la aparate. ci şi prin compoziţia chimică.

inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. Totuşi. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos.). De aceea. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. poate să-i dăuneze. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. care opun o mare rezistenţă. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. însă cu efort mic. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. nici vasele sangvine. în timp ce efortul neîntrerupt. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. Lecţia de atletism în ansamblu. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. îngreunând activitatea inimii. nu s-au format complet. În acest timp. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. exerciţii în serie cu mingi grele etc. La vârsta de 12-15 ani. deşi la această vârstă nici inima. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi. la această vârstă. Pe la 16 ani. de lungă durată.

pe cât posibil. aceasta este inadmisibilă. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. iar în timpul iernii. Pe la 16-18 ani. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. În fiecare exerciţiu.adolescentului decât o sală perfect utilată. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. ajungând aproape de valorile lor maxime. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. în aer liber. Ne referim în primul rând la mers. alergare. la mersul pe schiuri. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. Cu toate acestea. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. nu trebuie să se înţeleagă. indiferent de anotimp. 44 . cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. în nici un caz.

ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. Încă de la începutul orei. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. transportul şi instalarea unor aparate. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. conținutului educativ din lecţie. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. Pentru o mai clară întelegere a problemei. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. Pe parcursul lecţiei. ordine şi disciplină. deplasarea de la un loc de activitate la altul. în caz contrar. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. acţionând în consecinţă.

Pentru a-şi învinge teama de execuţii. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. Acţiunile de moment. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. Adoptând o atitudine conştientă. elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. cu fixarea unor cerinţe individuale. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. 46 . Este binecunoscut faptul că unii elevi. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. manifestă rezerve. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. cât şi pentru viaţă.deprindere atât în activitatea sportivă. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. spre deosebire însa de celelalte obiecte. ca de exemplu. b) Determinarea participării active.

exprimate. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 . Prin specificul activităţii. jocuri dinamice şi sportive. 3. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. prin lecţie. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. anilor de studii sau şcolii. prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. 2. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. formarea spiritului de echipă. a tuturor cerinţelor programei şcolare. asumându-şi un risc nedorit. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. la un nivel calitativ cât mai ridicat. în principal. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. Realizarea integrală. circuite. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. întrajutorare. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. posibilităţile lor reale.

În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. cu caracter general sau particular. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. 48 . cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). pe care o va nota în caietul personal. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare.amănunt obiectivele. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii. când se învaţă structuri mai complexe. Organizarea colectivului de elevii. cum ar fi. constând din simple întoarceri.. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. Timp de activitate aproximativ 5 min. privind echipamentul. elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. în spiritul eficienţei. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. după care va comunica temele lecţiei. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie. în continuare. În anumite situaţii. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. doi pași înainte. la dreapta și înainte marș . în ceea ce privește numărul și felul momentelor.stânga împrejur. marcând energic primii 3 pa ș i. de exemplu doi pași înainte.

coardă de sarituri. cunoştinţelor. Această verigă. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace.după care se înva ț ă alta. Veriga a II-a. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. Timp de activitate aproximativ 15 minute.). Pentru ca eficienţa. scoliotică. influenţarea selectivă a aparatului locomotor. aşa după cum reiese și din denumirea ei. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). Învăţarea acţiunilor.). pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. în principiu. eventual pe un fond muzical. baston. de consolidare a cunoştinţelor. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. acestei verigi să crească. Scopul acestei verigi este. având o influență precisă asupra articulaţiilor. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 . alternează cu veriga a IV-a. minge etc. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. Timp de activitate aproximativ 12 minute. lordotică etc. Veriga a III-a.

Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. din acest motiv. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. folosinduse. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. pe o scară largă. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. parcursurile aplicative. Timp de activitate 50 . utilizându-se un bogat material sportiv. Exersarea se efectuează. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice.să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. . nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling. acestea putând să denatureze execuţia corectă.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. creându-le astfel condiţii pentru a progresa. Veriga a IV-a. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. Dezvoltarea calităţilor motrice. Veriga a V-a. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. în structuri și ac tivităiţi globale. de regulă. Consolidareaa cunoştinţelor. pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. priceperilor și deprinderilor motrice însușite. creând şi pericolul unor accidente. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. . . unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. Timp de activitate aproximativ 15 minute.. întreceri și jocuri. De exemplu.să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări.

superiori. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. și anume: densitate optimă. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. 4. relaxare şi captarea atenţiei. se impune cu hotărâre. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. iar eficienţa acesteia să crească la parametri. liniștire. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. comunicând elevilor notele obţinute. Asigurarea densităţii. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă.aproximativ 15 minute. 51 . conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. acolo unde sunt condiţii. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. ca fiind indispensabilă. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. Apreciind progresele înregistrate de elevi. Bine ar fi. Veriga a VII-a. ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. Veriga a VI-a.

recreativ. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. 52 . Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi.varietate și atractivitate. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. căutând să le îmbunătăţească permanent. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. conştientă și activă a elevilor. frontal sau pe grupe mici de elevi. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. completându-le cu note și interesante exerciţii. dacă este necesar. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. selecţionând continuu metode și mijloace. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. în principal. timpul de lucru practic. 5.

Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa. profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa.relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică. . în care atât profesorul. în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale.relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ.democratic.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare . fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. 53 .relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc.). În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor. . Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică. și anume: . corectă. cât și cu elevii. exigenta atât cu sine. Aceasta trebuie să fie demnă.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică . pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. pentru realizarea unui scop comun. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna.

În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. stări generate de cauze multiple. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. . cât și nivelul execuţiilor. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. Odata cu începerea lecţiei. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. profesorul trebuie. în permanență. Observaţiile. oprind colectivul din activitate. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. lipsită de interes. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. Pentru asigurarea unei conduceri competente. încurajatoare. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. în liniș te ș i foarte clar. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. să dea dovadă de mult tact. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. aceasta 54 . fără a-i jigni.

Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. de repaus în șezând este contraindicată. când se exersează frontal. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. Atitudinea pasivă. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. În celelalte momente. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. în primele verigi. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. Pentru situaţii mai grave. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. profesorul se preocupă. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. 6. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. Astfel.

care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului. De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. în prima parte a lecţiei. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 .principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. Cunoscând acest lucru. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). De exemplu. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării.

conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. Foarte important este însă ca profesorul.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . de starea de robusteţe etc. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate. să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului.didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor.dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice. El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. chiar când aceasta se impune. aplicând principiul conștientizării. dintre care enumerăm : . În felul acesta elevii vor executa mai corect. demonstraţia. iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil. expunerea unor materiale intuitive). determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. 57 . A ș adar. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. . cu mai multă siguranţă exerciţiile. deoarece acestea trezesc interesul elevilor.

obiș nuirea elevilor cu autoobservarea. . numai global sau numai analitic. . profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi. . .lipsa organizării activităţii independente a elevilor.insuficienţa materialului sportiv. b) Cuuze legate de profesor : . În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. .explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate.colective numeroase și neomogene.demonstrarea incompletă.întreruperi în pregătire.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. .. . profesorul mai poate lua și alte măsuri: . . .corectarea tardivă a greșelilor . .experienţa motrică necorespunzătoare. . .dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei. autocontro lul și întrajutorarea .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului.sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei.slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă.explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită. prin sondaj. atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei. 58 . c) Alte cauze : . . .repetarea demonstraţiei în ritm lent. bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului. .introducerea unor exerciţii pregătitoare.neatenţie și dezinteres pentru lecție. Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus.luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii.reprezentări incomplete. . incorectă.

Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Elevul este pus să rezolve sarcini. Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei.7. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. să întreprindă acţiuni 59 . De regulă. (a) problematizarea programată. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. teoretice sau practice. prin efort propriu și experienţă personală. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. Pe parcursul exersării. În această situaţie este necesar ca profesorul. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. observând modul de rezolvare al elevilor. elevul. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. de către profesor. situaţiile-problemă programate. spre exemplu. În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). Prblematizarea . Întâlnind asemenea situaţie.

Ea apare însă în mod instantaneu. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. atunci când este cazul. 60 . nedecurgând din informaţii directe. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare. ci dintr-o combinaţie de informaţii. am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive.suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive).

ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. reprezentând clasa experiment. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. în anul școlar 20072008. mai mult sau mai puţin înzestraţi. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa.II. dintre care 10 baieți şi 10 fete. deci în total 10 ore. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. însa niciunul nu a practicat atletismul. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. după cum am prezentat. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. 61 . în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. Subiecţii sunt.

progresul realizat de cele doua grupe. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. 62 . a zecea fiind destinată testării finale.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. în sala de sport a liceului. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului. atât la baieţi cât şi la fete. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. teste şi măsurători. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. din picioare. am împărţit această perioadă în trei părţi. Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. în total 9 ore. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. pe sexe. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. formată din zgură. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. fiecare conţinând 3 ore. după testarea finală.

alergare 10 minute. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. a treia oră alergare 20 minute. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. 3 x 500m. a treia ora 4 x 400m. 1) Fig. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. care. a doua ora alergare 15 minute. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. a doua 63 . atăt la băieţi cât şi la fete. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig. a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. Aşadar la grupa experiment (XII C). în prima etapă ce a cuprisns trei ore. în care. 4 x 500m. pentru fete am folosit în prima oră.

2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). alergare 22 minute. cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). a treia oră 4 x 400m. Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. Aşadar avem următoarele 2 x 500m. a doua oră 3 x 400m. desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. Astfel. 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. s-a incheiat a doua treime a experimentului. a doua oră 3 x 500m.(FIG. 64 . 2) Fig. 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete.ora 17 minute şi în a treia ora. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). fiind ştiut faptul că organismul feminin. a treia oră 4 x 500m.

deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. mai ales în primele etape ale perfecţionării. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. dupa cum am observat. centurii abdominale şi membrelor inferioare. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. indicii consumului maxim de oxigen. fetele dispun de o forţa musculară redusă. Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. dar de o mai mare supleţe. tactica alergării. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. probă pe care eu am aplicat-o.acesta fiind un hormon susţinător de efort. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. conform programei. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. conţinând mers linistitor. pulsul mai ridicat. Acestea au fost. Pauzele au avut un caracter activ. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. îndeosebi ale spatelui. Astfel. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. În unele cazuri. De asemenea la fete şi femei. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. la indicaţia medicului. de care profesorii trebuie sa ţina seama. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi.

urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării.I.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment.) şi la cea finală (T. T. Sex Nume T.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii.I.I.F. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr.F. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” .F. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice. Sex Nume T. TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr. T. Crt. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.

abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase. anvergura braţelor şi greutatea corporală. În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date.3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3. atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. prin cântărire. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului. TABEL 3 67 .

3.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. 8. 5. 9. 4.3 ±7. 8.21 69.4 ±7.9 ±5. crt. 1. 3. 6. crt. 7.31 4. 2.51 171. 6. 10. Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . 4. 9. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173.74 4. 7. 2.95 8. 1.TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr. 5.

27 9.52 statistici TABEL 5 69 .75 163.77 54 ±5.2 ±6.10.39 4.2 ±7. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.23 3.

53 3.67 6.30 8.02 52. 8.10 4. 10.05 ±6. 6.63 ±4. 4.10 ±5. 6. 9. 7. 4.12 162. 1. 5.12 4.61 4. 2. crt. 7.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164. 3. 9. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175. 5. 1. 3. 2.3 ±7. 10.9 ±4. 8.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70. crt.2 ±7. Nume Nr.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr.40 TABEL 6 70 .

9 54 52.4 fete 165.3 175.2 164.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.4 69.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.3 175.4 69.2 164.Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.9 71 .2 Grafic 2.9 fete 52.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.2 173.Grafic 1.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde.6 secunde faţă de grupa martor. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. iar cel mai mic e de 9 secunde. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. pe când la grupa experiment băieţi. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. care a progresat cu 5.1 secunde. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. iar cel mai slab salt e de doar o secundă. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. un progres de 5. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde. prin exerciţiile implementate de mine. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. La fete observăm o situatie similară. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11.4 secunde faţă de grupa martor. iar cel mai slab e de 7 secunde. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde. Un alt aspect.7 secunde. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite. situaţia e cu totul alta. din nou avem de-a face cu o 76 .

F. (fete) 3.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat.I.(baieti) 5.creştere mai mare la clasa experiment.F. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. la fel ca la băieţi.7 9. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ. uşor observabilă.I. clasa experiment avem. ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie.1 Diferenta T.T. . La fete. variabilitate mică şi omogenitate mare. . clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%.5 11. iniţială şi finală. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 . la cele două clase. Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T.T.

cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. martor) echilibrate. Concluzii şi propuneri 78 . V. şi posibilităţile subiecţilor egale.(experiment. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor.

Factorii de care depinde. la alergarea în tempo uniform. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune.1. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. 5. prin alergare pe teren variat. 4. 7. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. care se preteaza bine la clasele liceale. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. 6. 3. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. 2. Mijloacele alese de noi. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. respectiv alergarea cu intervale. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii.

acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. la toate măsurătorile somatice.Prima categorie . . Recomandări 1.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. Din cele observate. 80 . Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. Coeficientul de variabilitate (Cv. 10. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). a rezultat că acestea se afla. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat.10%. Parfene Vasile. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei. rezistenţă. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare. 9. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi. în intervalul 0% . cu posibilităţi fizice aproximativ egale.probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. care predă la cele două clase.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). precum şi din discuţiile cu domnul profesor. erau cam la acelaşi nivel. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. acestea fiind calculate.

Intensitatea. volumul de lucru.2. în acest caz. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. pentru că în această situaţie se dezvoltă. rezistenţa. cu rezultate foarte bune. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. În timpul pauzelor. 3. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. 4. 81 . mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. Pentru educaţia fizică şcolară. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful