UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

1989.A.I. Atletismul a constituit şi constituie. gradat. T. V.Danail (1996). Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. M. Cristea. Mândâcanu.N. Aşmarin. perfecţionarea. un volum şi o intensitate mult mai mare. Chiriţă. S. 1978. B. S. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă. prin conţinutul său. N. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. Bunescu. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. 2000. Grimalschi. Duţu.N. 1973. În acelaşi timp. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. V. (1994). în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare. Alexe (1978). Epuran (1994). 1974. G. Ponomariov (1974). de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . Berger. ramuri sportive. fapt care necesită restructurarea. 1994. 2001). optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. M. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. armonioase. sănătoase.

legate atât de activitatea sa zilnică. pentru fiecare ciclu de învăţământ. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. pregătirea fizică va fi mai redusă. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. dar mijloacele mai selective. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază.generală şi cea specială. Intensitate. 6 . ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. cât şi de cea sportivă. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu.

frig). Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. materialele sportive existente. calităţi ale activităţii motrice. Indiferent de condiţii materiale (sală. funcţii motrice de baza. Forţa şi rezistenţa. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. condiţiile de anotimp. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. calităţi bio-motrice. aparaturi. educarea calităţilor motrice este primordială. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. calităţi motrice.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare. esenţială. ceaţa. 7 . ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). Alături de deprinderile motrice. materiale) sau atmosferice (ploaie. zăpada.

nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. mai organizat. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. devine o necesitate de prim ordin. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. 1981). Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. planificat. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. 2001). că se pot măsura cu mare exactitate. planificarea dezvoltării lor pe semestre. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. 1973). „calitatea motrică 8 . prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. ereditatea. nu cu mult timp în urmă. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. rezistenţa este definită sub multiple formulări. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple.conditiile de viata. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. De catre specialişti. S-a mai amintit că. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor.

ca urmare a efectuării sistematice. continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura. Importanţa. sub aspect fizic. la valoarea atinsă. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. perioade de timp îndelungate.rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Prin gama largă de mijloace. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. cât şi parametrii efortului. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri.rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. păstrându-se. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului . dezvoltă calitaţile motrice. asigură pregătirea motrică multilaterală. Cauzele alegerii Temei. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. 1990). Rezistenţa. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 .

Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. În această etapă. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. Pentru a realiza acest studiu. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. motiv pentru care am ales calitatea motrică. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. rezistenţa. m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. De asemenea. iar din punct de vedere motric. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. cât şi al domeniului educaţiei fizice. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice.

Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. Ipoteza de lucru. Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. respiraţie. Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor. de care aveam mare nevoie. dar şi asupra dezvoltării organismului.elevi. Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. Scopul cercetării. în special a indicilor funcţionali . 11 .circulaţie.

În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ. care sunt mijloacele cele mai eficiente. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. Pentru realizarea acestui obiectiv.II. pe linia realizării educaţiei. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. legate atât de activitatea sa zilnică. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2. cât şi de cea sportivă. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice.

calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. funcţii motrice de bază. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. etc. esenţială. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). frig).conţinutul lecţiilor. ereditatea. aparaturi. materialele sportive existente. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. materiale) sau atmosferice (ploaie. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. condiţiile de anotimp. calităţi bio-motrice. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. zăpadă. rezistenţă şi îndemânare. calităţi motrice. condiţiile de viaţă. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. În cadrul procesului instructiv educativ. fortă. educarea calităţilor motrice este primordială. calităţi ale activităţii motrice. Indiferent de condiţiile materiale (sala. Alături de deprinderile motrice. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: .calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. 13 . Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. ceaţa. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică.

. emoţional cât şi în cel fizic. senzorial. în acelaşi ritm. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. . în acelaşi timp. Solicitările din ce în ce mai mari. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. Ca urmare. în producţie. precizie şi randament. organelor şi sistemelor. După cum remarca V. rezistenţa este o calitate care influenţează. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei. Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. reducerii cheltuielilor energetice. S. cu aceeaşi intensitate. cu aceeaşi amplitudine. Farfel. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort. .dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. În activitatea oricărui cetăţean. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului. Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. indiferent de specificul profesiei sale. 14 . capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. randamentul muncii. în buna masură.

Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. rezistenţa fondistului). Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. metabolismul anaerob lactacid. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. care susţin efortul. Farfel. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. respirator.arăta V. perfectibile printr-o pregătire sistematică. 15 . De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. S. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. metabolismul aerob. abandonarea efectuării efortului. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. din contra. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. rezistenţa de semifond. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. condiţionate optim. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături.

Este vorba de un efort predominant aerob. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. Practica activităţii sportive de performanţă. mai ales în cadrul probelor de durată. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. cardiovascular şi respirator. În domeniul educaţiei fizice şi sportului. După cum am mai arătat. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. de asemenea. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. aliajelor. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. În sport. cu precădere prin executarea. timp îndelungat. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen.În tehnică. uneltelor. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. Ea se dezvoltă. 16 . termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. termenul de rezistenţă. se depun eforturi deosebit de intense. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. planificate pe perioade destul de lungi. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator.

cât şi de rezistentă. Rezistenţa de durată scurtă. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. şi se desfasoară într-un regim total aerob. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. Rezistenţa de durată medie. Cu toate acestea. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. Rezistenţa în regim de forţă. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. În concluzie. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă.Deducem cu uşurinţa că. în limita timpului afectat educaţiei fizice. Rezistenţa în regim de viteză. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. ramuri de sport cum ar fi înotul. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. 100m înot). După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. deci cu un efort predominant anaerob. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. Se lucrează mult în apnee. canotajul şi caiac-canoe. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia.) şi care se desfaşoară pe fond aerob. rezistenţa în 17 . combinate în cadrul aceleiaşi probe.

Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. rezistenţa în eforturi variabile. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu.eforturi cu intensitate variabilă. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. deci de vârsta elevilor şi elevelor. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal.

metoda antrenamentului pe intervale. metoda eforturilor repetate. lecţie de lecţie. Ca metodologie de planificare. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. în general.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. pentru fiecare clasă. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. la început se stabileşte volumul efortului. exprimat în distanţă. ca cerinţă minimă. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. durată sau număr de repetări. metoda eforturilor variabile. În cazul aplicării acestei metode.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. distanţei. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. numărului de repetări etc. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. izometrice şi intermediare. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. metoda eforturilor uniforme. a capacităţii de efort aerob. volumul este stabilit. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. prin continuitatea şi durata acestuia. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. 19 . Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. metode bazate pe variaţia intensităţii. anului şcolar) de pregătire. continue. metoda eforturilor progresive.

În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. elevii trebuie să efectueze. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. de tempo. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. în primul rând.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. sub forma sa clasică. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. a capacităţii aerobe. Spre exemplu. în principal. Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. obţinându-se rezultate bune. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. condiţiile atmosferice). sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm.

Efortul.5 sec. multilaterale la eforturi. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente.intervalul propriu-zis (pauza). exerciţii de obiecte etc.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962. Metoda antrenamentului pe intervale. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. Antrenamentul cu intervale reprezintă. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului.5 sec. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală.. o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice. . Spre exemplu. metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. cu intervale sau fracţionat. moment foarte important în concepţia metodei. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 . 24 sec.) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: . o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. . Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei.. prin excelenţă. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator .sau de reducere a tempoului. 24. a organismului. repriza de joc. la început în atletism. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia. 25 sec.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. ca element obiectiv de apreciere. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond..

mai ştiinţific pentru dezvoltarea. .dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde.efortul (bucata. jocuri sportive). . jocuri de mişcare. favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. voinţa. elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. mai exact în faza de supracompensare.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. numărul de repetări a unor acţiuni motrice. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare.complet (mai puţin recomandabil). . O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: . organismul nu este restabilit complet. până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. parcursuri aplicative.se poate folosi pe orice teren. ştafete.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată. cu precădere. . durata reprizei.permite profesorilor să adopte un program mai precis. indiferent de mijloacele folosite (alergare. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . . De aici se reîncepe efortul. a rezistenţei. nesolicitând amenajări speciale.

Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. De exemplu. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond. În fine. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. dacă este vorba de alergare. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri). influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. În acest caz exerciţiile stabilite. stare optimă pentru reluarea efortului. parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. 23 . Unii recomandă porţiuni scurte. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. dar care totalizează un volum mare de lucru. cum ar fi. ştafete. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. dar mai intense. Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. număr de repetări puţine.

Dr.- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. ca de exemplu. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . sau cu respectarea integrală a acestora. Studierea atentă a acestor metode. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton.

rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. Programarea întâmplătoare. Fără a aprecia continuu progresele realizate. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. dată. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. 25 .Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. Având în vedere cerinţele programei şcolare. durata). procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. utile. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor. cu prioritate. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. referitoare la dezvoltarea. a rezistenţei generale. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. având în vedere tocmai aceste particularităţi. ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. V-VIII.

prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. Tempoul. 176. folosind mersul şi alergarea. în cadrul acestor forme. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul. . . exprimat de regulă. 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 . 4/4 = tempo maxim.( jos tabel pag. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. 2/4 = tempo mijlociu. şi intensitatea. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona.excursiile. drumeţiile. de obicei.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: .lecţia de educaţie fizică. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. este constituit din mers şi alergare. 3/4 = tempo submaximal. . este marcat prin următoarele numere. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi. pentru dezvoltarea rezistenţei.

Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. 27 . Tempoul de alergare se poate stabili. la distanţa respectivă. Timpul de 3 min 40 s. 1000 m în clasa a IX-a .5 m/s. băieţi. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. De exemplu.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. corespunde unei viteze de deplasare de 4. iar pentru nota 10. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. în 3 min şi 40 s. clase de început. Tempoul de alergare este 1/4 lent. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. În funcţie de tempoul adoptat. în care trebuie parcursă o anumită distanţă. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. calculată în metri. raportând timpul propus. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute. Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. Este suficient ca 1. în special pentru elevii din clasele I-III. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor.

la schimbări de tempo. cât şi a celei speciale. dar şi de începători. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care.1000 m b Tv. pentru pregătirea elevilor din liceu. alergarea pe teren variat obligă. în principal. deci şi durata cresc treptat. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . cei doi factori. realizându-se dezvoltarea.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. De obicei. Pe parcursul alergării.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată. cu precădere. distanţa de alergare. datorită configuraţiei terenului. timp în care tempoul de alergare ramâne constant. paralel.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform .800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 . se schimbă tempoul de alergare. Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc.volumul şi intensitatea. de regulă. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. Alergarea de durată se recomandă a se efectua.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta. în special. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. şi nivelul de pregătire a acestora. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. creşte şi tempoul. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale. aşa cum se poate realiza pe teren plat . 28 . tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. tempoul având un rol important în eficienţa alergării. pe terenuri plate. de regulă neprevăzute dinainte.

specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. în raport cu vârsta elevilor . .lungimea probei. deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor. speciale. tempourilor. Numărul repetărilor depinde de: . Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor .tempoul stabilit. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară.Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 .nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . . Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. . . solicitând astfel în mod diferit organismul. distanţele de alergare sunt de regulă.durata pauzelor. nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat.lungimea bucăţilor de repetat.

dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. poate fi executat: minute. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. Ritm moderat. Ritm vioi. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. consideră. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. din păcate. repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei.Mulţi profesori. între fiecare grup de exerciţii. fiecare exerciţiu izolat. la începutul lecţiei. utilizate. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. efectuată pe o durată mai mare de timp. în 12 – 16 timpi. de obicei. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. de un număr de ori (4-8 ori). chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. Manevrând bine aceşti trei factori. în special. neglijând din această cauză. sunt durata de execuţie. cu pauze normale fiecare.

10 minute. durata execuţiei complexului 8-10 minute. stabilite pe toată durata. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. Ritm vioi. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. suportă mai uşor efortul impus de alergare. Acţiuni motrice executate din alergare. această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. În acelaşi timp. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. fotbal între 2-3 elevi. - executarea legată a 3-4 exrciţii. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. mult. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice.minute. În această grupă de mijloace se aplică în general. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii. volei. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. datorită duratei execuţiei. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. în principal. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. b) pasarea mingii de baschet. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. handbal. prin durata stabilită a execuţiei. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie.

rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. transport de greutăţi. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). În efectuarea acestor combinaţii. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. handbal. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. conducerea mingii. Se repetă de 5 ori. de executarea unei respiraţii corecte. care la rândul lor. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. alergare pe distanţe sau durate diferite. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. cu pas sărit sau pas săltat. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. fotbal. acţiuni gen catarare. într-un tempo de 2/4. baschet în diferite direcţii. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. atât în repaus. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. cât şi în timpul efortului. alternând braţul sau piciorul. handbal. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. de gradul de pregătire a aparatului respirator. aruncări la coş sau poartă. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. pe distanţe sau durate diferite. aruncare. în mare masură. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . pasarea mingii de baschet. escaladare.

Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. la interval de o săptămână. pe parcursul întregii distanţe. iar o expiraţie la 2-3 paşi. submaximală şi mare. de obicei. o respiraţie ritmică accentuată. ceva mai mult decât expiraţia. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. în principal. acest fel de a expira pare dificil. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. Fetisova. la început forţată în mod conştient. adâncă. în special la jocurile sportive. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi.5 secunde. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Ozolin şi K. un experiment realizat de N. favorizând o activitate normală timp îndelungat. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. Treptat. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. M. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. Iniţial. G. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. Aici se 33 . în continuare. la început.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm.

Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . În alergarea de fond. degajarea mişcărilor. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. care au o influenţă activă asupra alergătorului. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. care asigură un consum minim de energie. genunchi şi gleznă. trunchiul nu se balansează lateral. care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. mai ales a membrelor inferioare. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. iar în faza de zbor. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. De aceea. Ca urmare. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. Trunchiul se ţine drept. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan.

Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. În tehnica contemporană de alergare. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. iar coapsa. zăpadă adâncă. În momentul verticalei. uşoară a piciorului pe sol. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. genunchiul este tras înainte. Aterizarea cu vârful prea întins. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. partea care conduce. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. În această fază gamba este partea acţionată. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. Dar la punerea piciorului pe pingea. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. laba piciorului este relaxată. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. apă. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. Executând impulsia. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. iar apoi pe toată talpa. când. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. fără a retrage vârful. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. o aşezare elastică şi totodată lină. Pentru aceasta. îndeosebi a celui mare. 35 . ceea ce asigură o bună amortizare. în prezent. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. ceea ce mărea durata pasului. Când întinderea labei este totală. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. pe seama coborârii coapsei. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. ceea ce măreşte tempoul alergării. condusă a corpului.gleznei. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării.

se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. după atingerea solului cu pingeaua. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. Cu cât alergarea este mai rapidă. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . Pentru asigurarea echilibrului. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. Dacă sportivul sau elevul. se poate vedea că. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. nu opune nici o rezistenţă. Braţele se mişcă inainte. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. De aceea. În alergare. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. care asigură mişcările în timpul alergării. Cu cât alergarea este mai rapidă. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. la aproape aceeaşi frecvenţă. iar alergarea pierde din supleţe. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. dar în sens opus bazinului. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. spre înăuntru. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. cât şi a lungimii acestora. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. În momentul verticalei. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. Bineînţeles. lăsându-se imediat pe călcâi. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi.

Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) . respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale. pentru că expiraţia forţată. La o asemenea profunzime. Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare. şi pe nas. pe seama frecvenţei respiratorii. La alergătorii fruntaşi.5 paşi inspiraţie şi la 1. Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. la profunzimea optimă. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. De obicei.la 1. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. pe deplin eficientă.deficit de oxigen. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. pe traseu sau în sprintul final.5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . cât şi ceilalţi muşchi. este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). completă asigură o inspiraţie profundă. 37 . precum şi de mobilitatea articulară. respiraţia se face şi pe gură.

alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. în majoritatea concursurilor. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. de obicei. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. semifinală şi finală. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. un rol foarte important îl joacă starea pistei. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil. alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. În primele etape ale perfecţionării.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . se programează între 2 şi 4 asemenea curse. Cu acest prilej. în concursurile foarte mari. La Jocurile Olimpice. Odată cu creşterea rezultatelor însa. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale. adică numărul curselor: serii. alergătorul caută. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. dispoziţia. startul fiind în masă. tactica utilizată de principalii adversari. căci către ele facem o referire aparte. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. În ultima perioadă de timp. Pentru componenţii echipelor naţionale. obţinând un rezultat valoros. s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. de 2 ori. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. de obicei. componenţa participanţilor la cursă. La alergările de semifond. sferturi de finală. ţelul este să învingă. scopul propus în majoritatea concursurilor.

sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. înca de pe linia dreaptă penultimă.exemplu în semifinale sau finala). alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. să iasă din încercuire. eventual. În funcţie de proba de alergare. În acest caz. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. dar nu pe bordură. Cu o asemenea tactică. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. să mărească tempoul. în cazul alergării pentru rezultat. în orice moment. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. În acest scop. cu atât începe mai devreme 39 . Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. lipsindu-i astfel. etc. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. De regulă. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. ci puţin mai înspre dreapta. În a doua variantă tactică. În ultimii ani. Cu cât alergătorul este mai puternic. La 1 500 m. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. pregătindu-se să intreprindă o manevră. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. necesar pentru manevre. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. Într-o astfel de alergare.

Mai există şi alte variante. Pe aceste porţiuni de traseu. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. lichidând distanţa intervenită între ei. iar la fond . mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. porţiunea dintre 400 m şi 600 m. Dar în cursele de calificare. În asemenea cazuri. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. Din start. pe prima porţiune a traseului. Astfel. la 3 000 m obstacole . la 5 000 m . în serii viteza este relativ redusă. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. mai ales pe primii 50 m. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire.kilometrul 6 şi 8.sprintul final. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire.începutul celui de-al treilea kilometru. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. la 10 000 m . sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. la 1 500 m între 600 – 1 000 m. de obicei. de exemplu aceea în care. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte.al patrulea kilometru. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m.de la ultimul sfert al traseului. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului.

acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. Alegând planul tactic necesar. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. În alergarea pe 1500 m. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. îmbinată cu propria isteţime. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice.tip descrise aici. la copil şi la adolescent. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. Cunoasterea variantelor . cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. La alergătorii fruntaşi pe 800 m. a doua chiar mai rapid decât prima. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. mărind viteza pe ultimii 300 m. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. În cazul tacticii „pentru victorie”. de evitare a ciocnirilor. iar uneori. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. de orientare. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare.necesară şi apoi să se menţină în continuare. cartilajul epifizar poate fi vătămat. ceea ce 41 . Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor.

Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. cu caracter static. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. În acest timp. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi. viteza de contractare a muşchilor. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. care impun o mare încordare. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. De aceea. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. stângaci şi obosesc foarte repede. Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. reducând la minimum poziţiile statice. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. deoarece pot provoca osificarea timpurie. exerciţiile la aparate. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. care. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. Din această cauză. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. în medie 36% din greutatea totală a corpului. monotonă. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. atingând la fete. Exerciţiile de forţa. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. iar la băieţi 40%. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. 42 .). De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. ci şi prin compoziţia chimică. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. când se aleg exerciţiile. aruncarea obiectelor relativ grele etc.

La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. deşi la această vârstă nici inima. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. nu s-au format complet. Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. Lecţia de atletism în ansamblu. de lungă durată. exerciţii în serie cu mingi grele etc. îngreunând activitatea inimii. la această vârstă. Pe la 16 ani. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. La vârsta de 12-15 ani. În acest timp. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). în timp ce efortul neîntrerupt. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului. poate să-i dăuneze. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi.). nici vasele sangvine. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. De aceea. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. însă cu efort mic. care opun o mare rezistenţă. inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. Totuşi. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie.

toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. În fiecare exerciţiu. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. Ne referim în primul rând la mers. alergare. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. aceasta este inadmisibilă. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. Cu toate acestea. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. 44 . De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. Pe la 16-18 ani. indiferent de anotimp. în nici un caz.adolescentului decât o sală perfect utilată. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. nu trebuie să se înţeleagă. ajungând aproape de valorile lor maxime. în aer liber. la mersul pe schiuri. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. pe cât posibil. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. iar în timpul iernii.

creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. Pe parcursul lecţiei. transportul şi instalarea unor aparate. ordine şi disciplină. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. acţionând în consecinţă. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. conținutului educativ din lecţie. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . în caz contrar. Pentru o mai clară întelegere a problemei. Încă de la începutul orei. deplasarea de la un loc de activitate la altul. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă.

perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă.deprindere atât în activitatea sportivă. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. ca de exemplu. Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. 46 . iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. Este binecunoscut faptul că unii elevi. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. manifestă rezerve. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. Pentru a-şi învinge teama de execuţii. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. cu fixarea unor cerinţe individuale. Adoptând o atitudine conştientă. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. cât şi pentru viaţă. Acţiunile de moment. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. spre deosebire însa de celelalte obiecte. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). b) Determinarea participării active.

Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. formarea spiritului de echipă. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. exprimate. Realizarea integrală. jocuri dinamice şi sportive. la un nivel calitativ cât mai ridicat. a tuturor cerinţelor programei şcolare. în principal. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. 2. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. posibilităţile lor reale. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. anilor de studii sau şcolii. prin lecţie. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. 3. asumându-şi un risc nedorit. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 . profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . Prin specificul activităţii. circuite. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. întrajutorare. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă.

a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. privind echipamentul. când se învaţă structuri mai complexe.stânga împrejur. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. cum ar fi. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. 48 . constând din simple întoarceri. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. de exemplu doi pași înainte. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. Timp de activitate aproximativ 5 min. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. marcând energic primii 3 pa ș i. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. doi pași înainte. Organizarea colectivului de elevii. în ceea ce privește numărul și felul momentelor. pe care o va nota în caietul personal. la dreapta și înainte marș . În anumite situaţii. după care va comunica temele lecţiei. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă).amănunt obiectivele. cu caracter general sau particular.. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. în continuare. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. în spiritul eficienţei. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie.

Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. având o influență precisă asupra articulaţiilor. aşa după cum reiese și din denumirea ei. Scopul acestei verigi este. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. coardă de sarituri. Această verigă. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. lordotică etc. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. cunoştinţelor. Timp de activitate aproximativ 15 minute. influenţarea selectivă a aparatului locomotor. eventual pe un fond muzical. scoliotică. Veriga a III-a.). În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. de consolidare a cunoştinţelor. acestei verigi să crească. alternează cu veriga a IV-a. Pentru ca eficienţa.după care se înva ț ă alta. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. minge etc. Veriga a II-a. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului.). stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). Timp de activitate aproximativ 12 minute. baston. Învăţarea acţiunilor. în principiu. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 .

Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. Veriga a V-a.să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. în structuri și ac tivităiţi globale. Timp de activitate 50 . . Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice. . Exersarea se efectuează. creând şi pericolul unor accidente. din acest motiv. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. . de regulă. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. De exemplu. utilizându-se un bogat material sportiv. întreceri și jocuri. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. priceperilor și deprinderilor motrice însușite. Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. Veriga a IV-a.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling.să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări. Consolidareaa cunoştinţelor. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc.. folosinduse. priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. parcursurile aplicative. acestea putând să denatureze execuţia corectă. Dezvoltarea calităţilor motrice. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. pe o scară largă. Timp de activitate aproximativ 15 minute. creându-le astfel condiţii pentru a progresa.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat.

asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. relaxare şi captarea atenţiei. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. Asigurarea densităţii. se impune cu hotărâre. liniștire. comunicând elevilor notele obţinute. Timp de activitate aproximativ 2 minute. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare. iar eficienţa acesteia să crească la parametri. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. 4. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. și anume: densitate optimă. Veriga a VI-a. Timp de activitate aproximativ 2 minute.aproximativ 15 minute. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. ca fiind indispensabilă. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. Apreciind progresele înregistrate de elevi. Veriga a VII-a. Bine ar fi. superiori. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. 51 . profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. acolo unde sunt condiţii.

selecţionând continuu metode și mijloace. profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută.varietate și atractivitate. dacă este necesar. frontal sau pe grupe mici de elevi. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. conştientă și activă a elevilor. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. timpul de lucru practic. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. completându-le cu note și interesante exerciţii. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. 5. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. recreativ. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. căutând să le îmbunătăţească permanent. Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. în principal. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. 52 .

în care atât profesorul. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc. 53 .relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. . fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate.). Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. . Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ. Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa. cât și cu elevii. Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică. pentru realizarea unui scop comun.democratic. există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. exigenta atât cu sine. pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. corectă. Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică . și anume: . Aceasta trebuie să fie demnă. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor.relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri. profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare .relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională.

alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. oprind colectivul din activitate. o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. profesorul trebuie. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. lipsită de interes. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. stări generate de cauze multiple. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. fără a-i jigni. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. Pentru asigurarea unei conduceri competente. . cât și nivelul execuţiilor. aceasta 54 . cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. să dea dovadă de mult tact. în permanență.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. în liniș te ș i foarte clar. Odata cu începerea lecţiei. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. Observaţiile. în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. încurajatoare.

profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. Pentru situaţii mai grave. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. când se exersează frontal. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. profesorul se preocupă. Atitudinea pasivă. de repaus în șezând este contraindicată. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. 6. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. în primele verigi. În celelalte momente. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. Astfel. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor.

A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor.principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. Cunoscând acest lucru. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. De exemplu. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. în prima parte a lecţiei. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor.

dintre care enumerăm : . legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate. să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. de starea de robusteţe etc. deoarece acestea trezesc interesul elevilor. precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. . chiar când aceasta se impune. Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice. demonstraţia. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. 57 .necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . aplicând principiul conștientizării. cu mai multă siguranţă exerciţiile. A ș adar. În felul acesta elevii vor executa mai corect. Foarte important este însă ca profesorul. conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. expunerea unor materiale intuitive).dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice.didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta.

.întreruperi în pregătire.corectarea tardivă a greșelilor . c) Alte cauze : .demonstrarea incompletă.experienţa motrică necorespunzătoare. . . Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus.luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii. .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului. .obiș nuirea elevilor cu autoobservarea. numai global sau numai analitic. În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. b) Cuuze legate de profesor : . .reprezentări incomplete. . . . .slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. . constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă. .. prin sondaj.explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită. 58 .introducerea unor exerciţii pregătitoare. . profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi.neatenţie și dezinteres pentru lecție. autocontro lul și întrajutorarea .lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. .insuficienţa materialului sportiv. .sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei. profesorul mai poate lua și alte măsuri: .colective numeroase și neomogene. .dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei.lipsa organizării activităţii independente a elevilor. bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului. atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei.explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate. incorectă.repetarea demonstraţiei în ritm lent.

problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). Întâlnind asemenea situaţie. De regulă. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. Pe parcursul exersării. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei. Prblematizarea . În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. situaţiile-problemă programate. sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. În această situaţie este necesar ca profesorul. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. (a) problematizarea programată. prin efort propriu și experienţă personală. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. Elevul este pus să rezolve sarcini. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă. spre exemplu. teoretice sau practice. să întreprindă acţiuni 59 . de către profesor. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. observând modul de rezolvare al elevilor.7. elevul. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică.

atunci când este cazul. ci dintr-o combinaţie de informaţii. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. 60 .suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive). nedecurgând din informaţii directe. Ea apare însă în mod instantaneu. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare.

II. mai mult sau mai puţin înzestraţi. Subiecţii sunt. reprezentând clasa experiment. 61 . domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. după cum am prezentat. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. însa niciunul nu a practicat atletismul. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. în anul școlar 20072008. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. dintre care 10 baieți şi 10 fete. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. deci în total 10 ore. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi.

o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. din picioare. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. în sala de sport a liceului. Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. pe sexe. progresul realizat de cele doua grupe. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. după testarea finală. teste şi măsurători. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. atât la baieţi cât şi la fete. fiecare conţinând 3 ore. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. formată din zgură. 62 . metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. a zecea fiind destinată testării finale. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. am împărţit această perioadă în trei părţi. în total 9 ore.

1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. 4 x 500m. în care. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig. a treia oră alergare 20 minute. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. în prima etapă ce a cuprisns trei ore. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. alergare 10 minute. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. 3 x 500m. a doua 63 . Aşadar la grupa experiment (XII C). a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. a doua ora alergare 15 minute. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. care. 1) Fig. pentru fete am folosit în prima oră. a treia ora 4 x 400m. atăt la băieţi cât şi la fete. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m.

s-a incheiat a doua treime a experimentului.(FIG. fiind ştiut faptul că organismul feminin. 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). 2) Fig. 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. Aşadar avem următoarele 2 x 500m. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete. 64 . 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). Astfel. alergare 22 minute. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). a treia oră 4 x 400m. a treia oră 4 x 500m. in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. a doua oră 3 x 500m.ora 17 minute şi în a treia ora. Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. a doua oră 3 x 400m.

este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. mai ales în primele etape ale perfecţionării. Astfel. Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte.acesta fiind un hormon susţinător de efort. conţinând mers linistitor. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. fetele dispun de o forţa musculară redusă. În unele cazuri. Pauzele au avut un caracter activ. dupa cum am observat. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. la indicaţia medicului. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. De asemenea la fete şi femei. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. dar de o mai mare supleţe. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. conform programei. probă pe care eu am aplicat-o. centurii abdominale şi membrelor inferioare. de care profesorii trebuie sa ţina seama. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. Acestea au fost. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. tactica alergării. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. îndeosebi ale spatelui. indicii consumului maxim de oxigen. pulsul mai ridicat.

F.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii.F. TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr.I. Crt. Sex Nume T.I. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării. T. Crt. T. Sex Nume T. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice.I. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” .F.) şi la cea finală (T. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment.

anvergura braţelor şi greutatea corporală. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. TABEL 3 67 . În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date. prin cântărire. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase.3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3. atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători.

Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . 5. 6. 8. 4.4 ±7.3 ±7. 7. 4. 5. 8. 7. 3. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173.95 8. 1. 10.9 ±5. 2. 2. crt. crt.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. 3. 6.TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr.74 4.21 69. 9. 9.31 4.51 171. 1.

52 statistici TABEL 5 69 .2 ±7.2 ±6.39 4.27 9.10.23 3. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.75 163.77 54 ±5.

4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164. crt.9 ±4.12 162.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70. 3.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175.67 6. 5. 6.10 4. 2.12 4. 9. 2. 9.05 ±6. 10.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. 7. 7.61 4. 1.02 52. 8. 4. 3. crt. 6. Nume Nr.10 ±5. 8.3 ±7.53 3. 5. 10.63 ±4. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.40 TABEL 6 70 .30 8.2 ±7. 1. 4.

Grafic 1.9 54 52.3 175.9 71 .4 fete 165.9 fete 52.2 164.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.3 175.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.2 173.4 69.2 Grafic 2.4 69.Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.2 164.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde. iar cel mai slab salt e de doar o secundă. un progres de 5. iar cel mai mic e de 9 secunde. pe când la grupa experiment băieţi.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde.7 secunde. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. Un alt aspect. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. iar cel mai slab e de 7 secunde. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde. La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. din nou avem de-a face cu o 76 . lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde.1 secunde. care a progresat cu 5. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat.6 secunde faţă de grupa martor.4 secunde faţă de grupa martor. situaţia e cu totul alta. La fete observăm o situatie similară. prin exerciţiile implementate de mine. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3.

T. ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie. La fete. iniţială şi finală. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%.T. clasa experiment avem. variabilitate mică şi omogenitate mare.F.1 Diferenta T. (fete) 3. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 . la fel ca la băieţi. la cele două clase.F. uşor observabilă. .5 11.I. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări.I. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ. . Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T.creştere mai mare la clasa experiment.(baieti) 5.7 9.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare.

Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. V. Concluzii şi propuneri 78 . martor) echilibrate. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor.(experiment. cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. şi posibilităţile subiecţilor egale.

5. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. care se preteaza bine la clasele liceale. prin alergare pe teren variat. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale. calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. 2. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. 6. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. 7. respectiv alergarea cu intervale. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate.1. la alergarea în tempo uniform. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. Mijloacele alese de noi. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. 4. Factorii de care depinde. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. 3. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 .

probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. a rezultat că acestea se afla. rezistenţă. 9.10%. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. la toate măsurătorile somatice. Parfene Vasile. acestea fiind calculate. precum şi din discuţiile cu domnul profesor. 10. 80 . care predă la cele două clase. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. Coeficientul de variabilitate (Cv. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). erau cam la acelaşi nivel. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. în intervalul 0% .Prima categorie . cu posibilităţi fizice aproximativ egale.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). Din cele observate. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. . astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. Recomandări 1.

volumul de lucru. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. 81 . care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. Pentru educaţia fizică şcolară. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită. în acest caz. cu rezultate foarte bune. În timpul pauzelor. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. rezistenţa. Intensitatea. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. pentru că în această situaţie se dezvoltă. mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. 3.2. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful