UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

G. Bunescu. Berger. M. S. de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. V. M. perfecţionarea. în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare.A. S. armonioase. sănătoase. 1973. prin conţinutul său. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active.I. 2001). Chiriţă. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. 2000. Grimalschi. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă.N. B. În acelaşi timp. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. ramuri sportive. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. Aşmarin. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . 1978. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. fapt care necesită restructurarea. Mândâcanu. Duţu. gradat. 1989. 1994. N. Cristea. un volum şi o intensitate mult mai mare. Ponomariov (1974). Atletismul a constituit şi constituie. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G.N. Epuran (1994). Alexe (1978). (1994). 1974. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu.Danail (1996). V. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. T. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe.

Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva.generală şi cea specială. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. pentru fiecare ciclu de învăţământ. dar mijloacele mai selective. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. legate atât de activitatea sa zilnică. pregătirea fizică va fi mai redusă. cât şi de cea sportivă. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu. 6 . Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Intensitate. precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor.

Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. condiţiile de anotimp. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. calităţi motrice. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. ceaţa. aparaturi.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. educarea calităţilor motrice este primordială. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Alături de deprinderile motrice. Indiferent de condiţii materiale (sală. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. materialele sportive existente. funcţii motrice de baza. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. esenţială. 7 . iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. frig). calităţi bio-motrice. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare. zăpada. materiale) sau atmosferice (ploaie. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. Forţa şi rezistenţa. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. calităţi ale activităţii motrice. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică.

De catre specialişti. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. 1973).conditiile de viata. ereditatea. devine o necesitate de prim ordin. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. planificarea dezvoltării lor pe semestre. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple. că se pot măsura cu mare exactitate. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. „calitatea motrică 8 . 2001). mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. S-a mai amintit că. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. 1981). dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. planificat. nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. mai organizat. rezistenţa este definită sub multiple formulări. nu cu mult timp în urmă. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice.

eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . Rezistenţa. Importanţa. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. păstrându-se. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. 1990). formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. ca urmare a efectuării sistematice. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. sub aspect fizic. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. la valoarea atinsă. perioade de timp îndelungate. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura. cât şi parametrii efortului. Prin gama largă de mijloace. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. asigură pregătirea motrică multilaterală. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. Cauzele alegerii Temei. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului.rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. dezvoltă calitaţile motrice. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului .rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare.

domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal. rezistenţa. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. iar din punct de vedere motric. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. De asemenea. motiv pentru care am ales calitatea motrică. Pentru a realiza acest studiu. cât şi al domeniului educaţiei fizice. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. În această etapă.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic.

respiraţie. Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor. Scopul cercetării. Ipoteza de lucru.elevi. dar şi asupra dezvoltării organismului. în special a indicilor funcţionali . Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. de care aveam mare nevoie. 11 .circulaţie. Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile.

Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. Pentru realizarea acestui obiectiv. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. care sunt mijloacele cele mai eficiente. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. legate atât de activitatea sa zilnică. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii.II. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. pe linia realizării educaţiei. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. cât şi de cea sportivă. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2.

ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . aparaturi. condiţiile de viaţă. Indiferent de condiţiile materiale (sala. educarea calităţilor motrice este primordială.conţinutul lecţiilor. calităţi ale activităţii motrice. materiale) sau atmosferice (ploaie. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. condiţiile de anotimp. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. fortă. Alături de deprinderile motrice. frig). esenţială. ceaţa. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. calităţi bio-motrice. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. funcţii motrice de bază. zăpadă. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. etc. materialele sportive existente. rezistenţă şi îndemânare. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare. În cadrul procesului instructiv educativ. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. ereditatea. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică.calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. calităţi motrice. 13 .

. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. randamentul muncii. cu aceeaşi amplitudine. Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. Ca urmare. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. în acelaşi timp. Solicitările din ce în ce mai mari. în buna masură. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. în acelaşi ritm. emoţional cât şi în cel fizic.. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. senzorial. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. În activitatea oricărui cetăţean. precizie şi randament. cu aceeaşi intensitate. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat. reducerii cheltuielilor energetice. capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort. S. 14 . După cum remarca V.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. Farfel. indiferent de specificul profesiei sale. organelor şi sistemelor. rezistenţa este o calitate care influenţează. Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. în producţie. .

De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. rezistenţa de semifond. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. rezistenţa fondistului). Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. respirator. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. din contra. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. care susţin efortul. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. abandonarea efectuării efortului. metabolismul anaerob lactacid. perfectibile printr-o pregătire sistematică. S. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. condiţionate optim. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. metabolismul aerob. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern.arăta V. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. 15 . muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. Farfel. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături.

Practica activităţii sportive de performanţă. planificate pe perioade destul de lungi. aliajelor. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. În domeniul educaţiei fizice şi sportului. de asemenea. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv. uneltelor. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. se depun eforturi deosebit de intense. timp îndelungat. cardiovascular şi respirator. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. După cum am mai arătat. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. Ea se dezvoltă. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator. Este vorba de un efort predominant aerob. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. În sport. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. mai ales în cadrul probelor de durată. 16 . cu precădere prin executarea. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. termenul de rezistenţă.În tehnică.

nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. în limita timpului afectat educaţiei fizice. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. Rezistenţa de durată scurtă. deci cu un efort predominant anaerob. şi se desfasoară într-un regim total aerob. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. Cu toate acestea. În concluzie. combinate în cadrul aceleiaşi probe. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia.) şi care se desfaşoară pe fond aerob. Rezistenţa de durată medie. 100m înot). specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. canotajul şi caiac-canoe. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. ramuri de sport cum ar fi înotul. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. cât şi de rezistentă. Rezistenţa în regim de viteză. După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. rezistenţa în 17 .Deducem cu uşurinţa că. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. Se lucrează mult în apnee. Rezistenţa în regim de forţă. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare.

începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică.eforturi cu intensitate variabilă. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. rezistenţa în eforturi variabile. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. deci de vârsta elevilor şi elevelor. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note.

prin continuitatea şi durata acestuia. metoda antrenamentului pe intervale. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. continue. lecţie de lecţie. la început se stabileşte volumul efortului. metoda eforturilor repetate. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. pentru fiecare clasă.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. anului şcolar) de pregătire. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. În cazul aplicării acestei metode. metoda eforturilor uniforme. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. numărului de repetări etc. metode bazate pe variaţia intensităţii. în general. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. Ca metodologie de planificare. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. distanţei. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. a capacităţii de efort aerob. metoda eforturilor variabile. exprimat în distanţă. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. ca cerinţă minimă. volumul este stabilit. durată sau număr de repetări. izometrice şi intermediare. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. metoda eforturilor progresive. 19 . Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii.

dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. condiţiile atmosferice). formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. în principal. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. Spre exemplu. obţinându-se rezultate bune.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. sub forma sa clasică. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. a capacităţii aerobe. în primul rând. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare. elevii trebuie să efectueze. de tempo. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm.

posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice.) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. . ca element obiectiv de apreciere. . prin excelenţă. multilaterale la eforturi. 24 sec. moment foarte important în concepţia metodei. cu intervale sau fracţionat. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. Metoda antrenamentului pe intervale. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . Spre exemplu. 25 sec. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 . Antrenamentul cu intervale reprezintă. Efortul. 24. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: . a organismului. o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului.intervalul propriu-zis (pauza).sau de reducere a tempoului. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. la început în atletism. bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962.. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală.. repriza de joc. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob. Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. exerciţii de obiecte etc. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25.5 sec.. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor.5 sec.

mai ştiinţific pentru dezvoltarea. . nesolicitând amenajări speciale. cu precădere.permite profesorilor să adopte un program mai precis. . .îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă. De aici se reîncepe efortul. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. indiferent de mijloacele folosite (alergare. durata reprizei.efortul (bucata. jocuri de mişcare.dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. jocuri sportive).se poate folosi pe orice teren. organismul nu este restabilit complet. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde. până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: . voinţa. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. mai exact în faza de supracompensare. . a rezistenţei. numărul de repetări a unor acţiuni motrice.complet (mai puţin recomandabil). elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. ştafete.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. . O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde. parcursuri aplicative.

23 . rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. De exemplu. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond. stare optimă pentru reluarea efortului. Unii recomandă porţiuni scurte. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. dar mai intense. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri). Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. În acest caz exerciţiile stabilite. număr de repetări puţine. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. dacă este vorba de alergare. dar care totalizează un volum mare de lucru. În fine. ştafete. influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. cum ar fi. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri.

ne poate sugera modalităţi noi de acţionare.- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . Dr. sau cu respectarea integrală a acestora. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. Studierea atentă a acestor metode. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. ca de exemplu. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii.

ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. Fără a aprecia continuu progresele realizate. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. Programarea întâmplătoare. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. referitoare la dezvoltarea. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. utile. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. 25 . planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. având în vedere tocmai aceste particularităţi. V-VIII. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. durata). procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. cu prioritate. a rezistenţei generale. dată. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. Având în vedere cerinţele programei şcolare. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor.

lecţia de educaţie fizică. Tempoul.( jos tabel pag. şi intensitatea. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. este marcat prin următoarele numere. în cadrul acestor forme. . este constituit din mers şi alergare. 2/4 = tempo mijlociu. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona. . 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 . 176.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi. 3/4 = tempo submaximal. drumeţiile. prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. exprimat de regulă. 4/4 = tempo maxim. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii. pentru dezvoltarea rezistenţei. folosind mersul şi alergarea. de obicei.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: .excursiile. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. .

Tempoul de alergare se poate stabili. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. În funcţie de tempoul adoptat. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. 1000 m în clasa a IX-a . Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. 27 . în care trebuie parcursă o anumită distanţă. Tempoul de alergare este 1/4 lent. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. calculată în metri. băieţi. corespunde unei viteze de deplasare de 4. Este suficient ca 1. în 3 min şi 40 s. Timpul de 3 min 40 s. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. clase de început. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. la distanţa respectivă. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. iar pentru nota 10. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. în special pentru elevii din clasele I-III. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. raportând timpul propus.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. De exemplu.5 m/s.

durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform . a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc. în principal.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta.volumul şi intensitatea. tempoul având un rol important în eficienţa alergării.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. deci şi durata cresc treptat. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . de regulă.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren. distanţa de alergare. cei doi factori. cu precădere. De obicei. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . aşa cum se poate realiza pe teren plat . durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. de regulă neprevăzute dinainte.1000 m b Tv. Alergarea de durată se recomandă a se efectua. şi nivelul de pregătire a acestora. datorită configuraţiei terenului. realizându-se dezvoltarea. se schimbă tempoul de alergare. pentru pregătirea elevilor din liceu. dar şi de începători. pe terenuri plate. 28 . Pe parcursul alergării. timp în care tempoul de alergare ramâne constant. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale.800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 . paralel. cât şi a celei speciale. creşte şi tempoul. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. în special. la schimbări de tempo. alergarea pe teren variat obligă.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată.

Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. distanţele de alergare sunt de regulă. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor. speciale. în raport cu vârsta elevilor . pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. . . deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. tempourilor. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 .lungimea bucăţilor de repetat.lungimea probei. solicitând astfel în mod diferit organismul.tempoul stabilit. Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa.Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei. Numărul repetărilor depinde de: . .durata pauzelor.nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. . mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor . Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat.

referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. neglijând din această cauză. consideră. Manevrând bine aceşti trei factori. efectuată pe o durată mai mare de timp. la începutul lecţiei. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent.Mulţi profesori. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . în special. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. în 12 – 16 timpi. de obicei. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. poate fi executat: minute. între fiecare grup de exerciţii. utilizate. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. cu pauze normale fiecare. de un număr de ori (4-8 ori). Ritm moderat. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. Ritm vioi. repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei. din păcate. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. fiecare exerciţiu izolat. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. sunt durata de execuţie. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei.

fotbal între 2-3 elevi.minute. În acelaşi timp. stabilite pe toată durata. prin durata stabilită a execuţiei. Acţiuni motrice executate din alergare. durata execuţiei complexului 8-10 minute. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. mult. În această grupă de mijloace se aplică în general. suportă mai uşor efortul impus de alergare. volei. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. - executarea legată a 3-4 exrciţii. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. handbal. b) pasarea mingii de baschet. 10 minute. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. datorită duratei execuţiei. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. în principal. Ritm vioi. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii.

executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. care la rândul lor. aruncări la coş sau poartă. de gradul de pregătire a aparatului respirator.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. Se repetă de 5 ori. aruncare. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. transport de greutăţi. pasarea mingii de baschet. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. handbal. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. conducerea mingii. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. în mare masură. de executarea unei respiraţii corecte. cu pas sărit sau pas săltat. escaladare. într-un tempo de 2/4. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. alternând braţul sau piciorul. În efectuarea acestor combinaţii. fotbal. pe distanţe sau durate diferite. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. atât în repaus. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. baschet în diferite direcţii. handbal. acţiuni gen catarare. alergare pe distanţe sau durate diferite. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m. cât şi în timpul efortului. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori.

Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. favorizând o activitate normală timp îndelungat. în principal. M. Treptat. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. în continuare. în special la jocurile sportive. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. la început forţată în mod conştient. iar o expiraţie la 2-3 paşi. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. ceva mai mult decât expiraţia. la început. o respiraţie ritmică accentuată. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. Aici se 33 . Iniţial. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. acest fel de a expira pare dificil. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. pe parcursul întregii distanţe. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. Ozolin şi K. G. submaximală şi mare.5 secunde. de obicei. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. la interval de o săptămână. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Fetisova. un experiment realizat de N. adâncă. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde.

genunchi şi gleznă. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. care au o influenţă activă asupra alergătorului. care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. care asigură un consum minim de energie. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. În alergarea de fond. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. Ca urmare. Trunchiul se ţine drept. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. iar în faza de zbor. degajarea mişcărilor. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. De aceea. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. mai ales a membrelor inferioare. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. trunchiul nu se balansează lateral.

ceea ce asigură o bună amortizare. Când întinderea labei este totală. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. 35 . fără a retrage vârful. când. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. genunchiul este tras înainte. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. o aşezare elastică şi totodată lină. pe seama coborârii coapsei. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. ceea ce mărea durata pasului. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. În această fază gamba este partea acţionată. îndeosebi a celui mare. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. Executând impulsia. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. partea care conduce. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. laba piciorului este relaxată. în prezent. Pentru aceasta. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. zăpadă adâncă. ceea ce măreşte tempoul alergării. În tehnica contemporană de alergare. condusă a corpului. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. uşoară a piciorului pe sol. iar coapsa. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. Dar la punerea piciorului pe pingea. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea.gleznei. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. În momentul verticalei. apă. iar apoi pe toată talpa. Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. Aterizarea cu vârful prea întins.

şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. dar în sens opus bazinului. Dacă sportivul sau elevul. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. la aproape aceeaşi frecvenţă. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. Pentru asigurarea echilibrului. spre înăuntru. nu opune nici o rezistenţă. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. Braţele se mişcă inainte. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. Bineînţeles. iar alergarea pierde din supleţe. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală. după atingerea solului cu pingeaua. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. care asigură mişcările în timpul alergării. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. lăsându-se imediat pe călcâi. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. Cu cât alergarea este mai rapidă. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. De aceea. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. În alergare. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. cât şi a lungimii acestora. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. În momentul verticalei. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. Cu cât alergarea este mai rapidă. se poate vedea că. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor.

la profunzimea optimă. Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort.la 1. şi pe nas. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut. pe seama frecvenţei respiratorii. La alergătorii fruntaşi.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). De obicei. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut. 37 .5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale.5 paşi inspiraţie şi la 1. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. pe traseu sau în sprintul final. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. pentru că expiraţia forţată. completă asigură o inspiraţie profundă. la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. pe deplin eficientă. Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) . Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. cât şi ceilalţi muşchi. respiraţia se face şi pe gură.deficit de oxigen. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. La o asemenea profunzime. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. precum şi de mobilitatea articulară.

s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. ţelul este să învingă. aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . scopul propus în majoritatea concursurilor. În ultima perioadă de timp. semifinală şi finală. La alergările de semifond. În primele etape ale perfecţionării. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. componenţa participanţilor la cursă. Pentru componenţii echipelor naţionale. sferturi de finală. în majoritatea concursurilor. alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. tactica utilizată de principalii adversari. Odată cu creşterea rezultatelor însa. adică numărul curselor: serii. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. startul fiind în masă. obţinând un rezultat valoros. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. în concursurile foarte mari. alergătorul caută. un rol foarte important îl joacă starea pistei. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. Cu acest prilej. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. dispoziţia. de obicei. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. căci către ele facem o referire aparte. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. de 2 ori. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. La Jocurile Olimpice. de obicei.

alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. dar nu pe bordură. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. Cu o asemenea tactică. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. În ultimii ani. ci puţin mai înspre dreapta. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. În a doua variantă tactică. cu atât începe mai devreme 39 . necesar pentru manevre. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. În funcţie de proba de alergare. pregătindu-se să intreprindă o manevră. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. înca de pe linia dreaptă penultimă. Cu cât alergătorul este mai puternic. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. eventual. să iasă din încercuire. etc. La 1 500 m. De regulă. să mărească tempoul. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie.exemplu în semifinale sau finala). Într-o astfel de alergare. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. În acest caz. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. în cazul alergării pentru rezultat. în orice moment. lipsindu-i astfel. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. În acest scop.

Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . la 1 500 m între 600 – 1 000 m. iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire. Dar în cursele de calificare. la 5 000 m . În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. de exemplu aceea în care. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. mai ales pe primii 50 m. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. În asemenea cazuri. la 3 000 m obstacole . mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere.al patrulea kilometru.kilometrul 6 şi 8. la 10 000 m . Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m. sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. pe prima porţiune a traseului. porţiunea dintre 400 m şi 600 m. în serii viteza este relativ redusă. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. lichidând distanţa intervenită între ei. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte. Mai există şi alte variante. de obicei.sprintul final. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider.începutul celui de-al treilea kilometru. Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. Din start. Astfel. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid.de la ultimul sfert al traseului. Pe aceste porţiuni de traseu. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. iar la fond .

graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. a doua chiar mai rapid decât prima. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor. Alegând planul tactic necesar. cartilajul epifizar poate fi vătămat. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. iar uneori. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. ceea ce 41 . Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. de evitare a ciocnirilor. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. îmbinată cu propria isteţime. acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. la copil şi la adolescent. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru.necesară şi apoi să se menţină în continuare. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. de orientare. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. În alergarea pe 1500 m. mărind viteza pe ultimii 300 m. În cazul tacticii „pentru victorie”. cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. Cunoasterea variantelor .tip descrise aici. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. La alergătorii fruntaşi pe 800 m.

bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. În acest timp. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului. monotonă. aruncarea obiectelor relativ grele etc. care impun o mare încordare. Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. Exerciţiile de forţa. De aceea. ci şi prin compoziţia chimică. cu caracter static.). De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. care. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. iar la băieţi 40%. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. 42 . cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. deoarece pot provoca osificarea timpurie. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. exerciţiile la aparate. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. reducând la minimum poziţiile statice. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. în medie 36% din greutatea totală a corpului. Din această cauză. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. viteza de contractare a muşchilor. când se aleg exerciţiile. atingând la fete. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. stângaci şi obosesc foarte repede. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi.

ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. exerciţii în serie cu mingi grele etc. nici vasele sangvine. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. Totuşi. Pe la 16 ani. îngreunând activitatea inimii. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. de lungă durată.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. în timp ce efortul neîntrerupt. poate să-i dăuneze. Lecţia de atletism în ansamblu. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. La vârsta de 12-15 ani. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . care opun o mare rezistenţă. activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului. De aceea. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. În acest timp. însă cu efort mic. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. deşi la această vârstă nici inima. Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. nu s-au format complet. la această vârstă.). Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi.

toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. în nici un caz. nu trebuie să se înţeleagă. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. pe cât posibil. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. iar în timpul iernii. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. alergare. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. indiferent de anotimp. Pe la 16-18 ani. În fiecare exerciţiu. 44 . Ne referim în primul rând la mers. la mersul pe schiuri. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. Cu toate acestea. în aer liber. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice.adolescentului decât o sală perfect utilată. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. ajungând aproape de valorile lor maxime. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. aceasta este inadmisibilă. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât.

în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. conținutului educativ din lecţie. Încă de la începutul orei. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. transportul şi instalarea unor aparate. ordine şi disciplină. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. acţionând în consecinţă. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. Pe parcursul lecţiei. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. în caz contrar. deplasarea de la un loc de activitate la altul. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. Pentru o mai clară întelegere a problemei. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia.

Pentru a-şi învinge teama de execuţii. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. ca de exemplu. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. b) Determinarea participării active. la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. manifestă rezerve. 46 . Este binecunoscut faptul că unii elevi.deprindere atât în activitatea sportivă. Acţiunile de moment. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. cu fixarea unor cerinţe individuale. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. Adoptând o atitudine conştientă. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. cât şi pentru viaţă. spre deosebire însa de celelalte obiecte.

prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. exprimate. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. Prin specificul activităţii. a tuturor cerinţelor programei şcolare. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. 2. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 . corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. la un nivel calitativ cât mai ridicat. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă. prin lecţie. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. întrajutorare. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. 3. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. în principal. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. jocuri dinamice şi sportive. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. anilor de studii sau şcolii. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. Realizarea integrală. circuite. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . posibilităţile lor reale.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. formarea spiritului de echipă. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. asumându-şi un risc nedorit. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului.

în ceea ce privește numărul și felul momentelor. privind echipamentul. constând din simple întoarceri. elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. cum ar fi. cu caracter general sau particular. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. pe care o va nota în caietul personal. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. întoarceri la stânga împrejur din deplasare.. când se învaţă structuri mai complexe. cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. de exemplu doi pași înainte. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. Timp de activitate aproximativ 5 min. la dreapta și înainte marș . unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. după care va comunica temele lecţiei. 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. doi pași înainte. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. În anumite situaţii. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie. marcând energic primii 3 pa ș i. Organizarea colectivului de elevii. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. în continuare. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. 48 . în spiritul eficienţei. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii.stânga împrejur.amănunt obiectivele.

stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. Timp de activitate aproximativ 12 minute. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului. având o influență precisă asupra articulaţiilor. Veriga a III-a. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 . Scopul acestei verigi este. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). cunoştinţelor. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă.). În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. lordotică etc. Pentru ca eficienţa. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. în principiu.după care se înva ț ă alta. acestei verigi să crească. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică.). scoliotică. minge etc. baston. alternează cu veriga a IV-a. Această verigă. de consolidare a cunoştinţelor. Veriga a II-a. Învăţarea acţiunilor. coardă de sarituri. aşa după cum reiese și din denumirea ei. influenţarea selectivă a aparatului locomotor. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. Timp de activitate aproximativ 15 minute. eventual pe un fond muzical. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort.

pe o scară largă. Dezvoltarea calităţilor motrice.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. acestea putând să denatureze execuţia corectă. folosinduse. din acest motiv. . Veriga a IV-a. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. .să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. utilizându-se un bogat material sportiv. creând şi pericolul unor accidente. Consolidareaa cunoştinţelor. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. Timp de activitate aproximativ 15 minute. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. în structuri și ac tivităiţi globale. Veriga a V-a. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. Exersarea se efectuează. creându-le astfel condiţii pentru a progresa. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. priceperilor și deprinderilor motrice însușite. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice.. Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. Timp de activitate 50 . iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. .să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. de regulă. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. întreceri și jocuri. parcursurile aplicative. De exemplu.

De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. Asigurarea densităţii. 51 . iar eficienţa acesteia să crească la parametri. ca fiind indispensabilă. Bine ar fi. Apreciind progresele înregistrate de elevi. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. Timp de activitate aproximativ 2 minute. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. Veriga a VI-a. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. liniștire. comunicând elevilor notele obţinute. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. Timp de activitate aproximativ 2 minute. profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. și anume: densitate optimă. Veriga a VII-a. se impune cu hotărâre.aproximativ 15 minute. 4. acolo unde sunt condiţii. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. relaxare şi captarea atenţiei. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. superiori. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită.

profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. 52 . Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. timpul de lucru practic. 5. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. dacă este necesar. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută. frontal sau pe grupe mici de elevi. recreativ.varietate și atractivitate. completându-le cu note și interesante exerciţii. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. conştientă și activă a elevilor. selecţionând continuu metode și mijloace. Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. în principal. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. căutând să le îmbunătăţească permanent. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e.

relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. pentru realizarea unui scop comun. Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică. și anume: . corectă.). în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale.relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică . fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate.relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. . există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ. cât și cu elevii. . Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică. Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ.democratic. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională. pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc. Aceasta trebuie să fie demnă. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare . 53 . în care atât profesorul. în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri. exigenta atât cu sine. profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa.

o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. Pentru asigurarea unei conduceri competente. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. Odata cu începerea lecţiei. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. lipsită de interes. . fără a-i jigni. în permanență. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. aceasta 54 . 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. cât și nivelul execuţiilor. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. să dea dovadă de mult tact. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. oprind colectivul din activitate. Observaţiile. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. profesorul trebuie. în liniș te ș i foarte clar. încurajatoare. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. stări generate de cauze multiple.

când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . în primele verigi. Astfel. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. În celelalte momente. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. Atitudinea pasivă. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. Pentru situaţii mai grave. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. 6. profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. când se exersează frontal. de repaus în șezând este contraindicată. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. profesorul se preocupă.

sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul. la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. în prima parte a lecţiei. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. Cunoscând acest lucru. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective.principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. De exemplu. În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului.

iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil. să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. cu mai multă siguranţă exerciţiile. În felul acesta elevii vor executa mai corect. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. expunerea unor materiale intuitive). conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv .didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta. Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . . Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate. precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. Foarte important este însă ca profesorul.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. dintre care enumerăm : . deoarece acestea trezesc interesul elevilor. chiar când aceasta se impune. demonstraţia. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. 57 . aplicând principiul conștientizării. A ș adar. de starea de robusteţe etc. Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice.dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice.

dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei.întreruperi în pregătire.lipsa organizării activităţii independente a elevilor. . bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului. . . .demonstrarea incompletă. atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei. numai global sau numai analitic. b) Cuuze legate de profesor : . .slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. . . .explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate. prin sondaj.insuficienţa materialului sportiv.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi.introducerea unor exerciţii pregătitoare. . constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă. profesorul mai poate lua și alte măsuri: .experienţa motrică necorespunzătoare.luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii. Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus.repetarea demonstraţiei în ritm lent.neatenţie și dezinteres pentru lecție.colective numeroase și neomogene. c) Alte cauze : . .corectarea tardivă a greșelilor . În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. . .sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei. .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului. .obiș nuirea elevilor cu autoobservarea.reprezentări incomplete. . . autocontro lul și întrajutorarea .. incorectă.explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită. 58 .

teoretice sau practice. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Prblematizarea . De regulă. prin efort propriu și experienţă personală. (a) problematizarea programată. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. situaţiile-problemă programate. observând modul de rezolvare al elevilor. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. Întâlnind asemenea situaţie. să întreprindă acţiuni 59 . să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei.7. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. de către profesor. spre exemplu. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. elevul. Pe parcursul exersării. Elevul este pus să rezolve sarcini. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. În această situaţie este necesar ca profesorul. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă.

am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. 60 . nedecurgând din informaţii directe. adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive).suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. atunci când este cazul. ci dintr-o combinaţie de informaţii. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. Ea apare însă în mod instantaneu.

mai mult sau mai puţin înzestraţi. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. în anul școlar 20072008. după cum am prezentat. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. însa niciunul nu a practicat atletismul. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. deci în total 10 ore. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. Subiecţii sunt. reprezentând clasa experiment. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani.II. dintre care 10 baieți şi 10 fete. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. 61 .

Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. a zecea fiind destinată testării finale. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. fiecare conţinând 3 ore. din picioare. în sala de sport a liceului. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. atât la baieţi cât şi la fete. 62 . La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. pe sexe. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. în total 9 ore. progresul realizat de cele doua grupe. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. după testarea finală. teste şi măsurători. formată din zgură.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. am împărţit această perioadă în trei părţi. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice.

a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. în care. a doua ora alergare 15 minute. în prima etapă ce a cuprisns trei ore. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. pentru fete am folosit în prima oră. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. atăt la băieţi cât şi la fete. 1) Fig. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. a doua 63 . care. 3 x 500m. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. 4 x 500m. Aşadar la grupa experiment (XII C). 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. alergare 10 minute. a treia oră alergare 20 minute. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. a treia ora 4 x 400m.

a doua oră 3 x 500m.(FIG. 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. 2) Fig. in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). Aşadar avem următoarele 2 x 500m. 64 . Astfel. a treia oră 4 x 400m. cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). a doua oră 3 x 400m. a treia oră 4 x 500m.ora 17 minute şi în a treia ora. alergare 22 minute. fiind ştiut faptul că organismul feminin. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete. Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. s-a incheiat a doua treime a experimentului. 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ).

Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. mai ales în primele etape ale perfecţionării. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. Acestea au fost. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. centurii abdominale şi membrelor inferioare. la indicaţia medicului.acesta fiind un hormon susţinător de efort. Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. De asemenea la fete şi femei. îndeosebi ale spatelui. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. Astfel. de care profesorii trebuie sa ţina seama. Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. probă pe care eu am aplicat-o. fetele dispun de o forţa musculară redusă. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. În unele cazuri. indicii consumului maxim de oxigen. conform programei. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. conţinând mers linistitor. pulsul mai ridicat. tactica alergării. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. dar de o mai mare supleţe. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. dupa cum am observat. Pauzele au avut un caracter activ. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială.

F. Crt. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” .I. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.I. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice. TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr.I. T.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment.F. T.F.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii. Sex Nume T. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr. Sex Nume T.) şi la cea finală (T.

În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date. anvergura braţelor şi greutatea corporală. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului. atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. prin cântărire. TABEL 3 67 .3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3.

Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 .TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr.21 69. 3.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr.3 ±7. 8. 2. 6. 1. 7.31 4. 2. 10. 9.74 4. 5. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173.95 8. 8. 9. 7. 4. 4. 5. crt. crt. 1. 6.4 ±7.51 171. 3.9 ±5.

10.39 4.2 ±6.23 3.52 statistici TABEL 5 69 .27 9.2 ±7.77 54 ±5.75 163. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.

8. 9.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.3 ±7. 8.67 6. 3. 9.12 4. 6. 7.30 8.63 ±4. 4. crt. 3.40 TABEL 6 70 . 2. 7.9 ±4. 1. 2.10 4. 5. crt. 10.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175.2 ±7. 1.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164.61 4. 4.12 162.53 3. 6. 10.10 ±5.05 ±6. 5. Nume Nr.02 52.

4 69.2 164.3 175.2 173.4 69.9 fete 52.2 Grafic 2.4 fete 165.9 54 52.2 164.3 175.9 71 .4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.Grafic 1.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

La fete observăm o situatie similară. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde.4 secunde faţă de grupa martor. din nou avem de-a face cu o 76 . La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. situaţia e cu totul alta. care a progresat cu 5. un progres de 5.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde. iar cel mai slab salt e de doar o secundă.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde.1 secunde. pe când la grupa experiment băieţi. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. prin exerciţiile implementate de mine. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală.7 secunde. iar cel mai slab e de 7 secunde. iar cel mai mic e de 9 secunde. Un alt aspect.6 secunde faţă de grupa martor. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde.

creştere mai mare la clasa experiment. variabilitate mică şi omogenitate mare. La fete.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat.I.(baieti) 5. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 .F. la cele două clase.5 11. clasa experiment avem. iniţială şi finală. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare.7 9. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ.T.I. ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie. la fel ca la băieţi.F. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. (fete) 3. uşor observabilă.T. .1 Diferenta T. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%. . Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T.

Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. şi posibilităţile subiecţilor egale. martor) echilibrate. V. cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor. Concluzii şi propuneri 78 .(experiment.

Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. la alergarea în tempo uniform. 5. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Mijloacele alese de noi. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. Factorii de care depinde. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. care se preteaza bine la clasele liceale. 4. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex.1. 3. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. 6. prin alergare pe teren variat. 7. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. respectiv alergarea cu intervale. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. 2.

alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. rezistenţă. acestea fiind calculate. la toate măsurătorile somatice.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. Coeficientul de variabilitate (Cv. a rezultat că acestea se afla. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei.10%. cu posibilităţi fizice aproximativ egale. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. Din cele observate.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). 80 . 10. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control.Prima categorie .probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. . precum şi din discuţiile cu domnul profesor. erau cam la acelaşi nivel. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi. în intervalul 0% . prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). 9. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare. Recomandări 1. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare. Parfene Vasile. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. care predă la cele două clase.

Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. Intensitatea. volumul de lucru. pentru că în această situaţie se dezvoltă. rezistenţa.2. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. Pentru educaţia fizică şcolară. cu rezultate foarte bune. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. 81 . trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. în acest caz. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită. 4. 3. În timpul pauzelor. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful