P. 1
Metode Si Mijloace Specifice Atletismului Pentru Dezvoltarea Rezistentei in Ciclul Liceal de Invatamant

Metode Si Mijloace Specifice Atletismului Pentru Dezvoltarea Rezistentei in Ciclul Liceal de Invatamant

|Views: 1,228|Likes:
Published by Gabi Jîtcă
free
free

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Gabi Jîtcă on Mar 11, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/16/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

un volum şi o intensitate mult mai mare. Ponomariov (1974). S. Chiriţă.N. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă.N.I. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. Duţu. Cristea. N. fapt care necesită restructurarea. B. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. 1973. perfecţionarea. Grimalschi. Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. În acelaşi timp. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. Bunescu. V.Danail (1996). Atletismul a constituit şi constituie. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. 1974. (1994). sănătoase. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă. T. S. Alexe (1978). 1994. 1978. Epuran (1994). 1989. M. V. Aşmarin. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară. armonioase. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. ramuri sportive. Berger. de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. gradat. prin conţinutul său.A. Mândâcanu. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . M. 2001). Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu. 2000. G. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres.

precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. legate atât de activitatea sa zilnică. pentru fiecare ciclu de învăţământ. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. Intensitate. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. pregătirea fizică va fi mai redusă. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat.generală şi cea specială. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. 6 . Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu. cât şi de cea sportivă. dar mijloacele mai selective.

iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. esenţială. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. Indiferent de condiţii materiale (sală. condiţiile de anotimp. calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. ceaţa. materiale) sau atmosferice (ploaie. materialele sportive existente. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. calităţi bio-motrice. funcţii motrice de baza. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. calităţi motrice. Alături de deprinderile motrice. 7 . Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. frig). educarea calităţilor motrice este primordială. zăpada. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. Forţa şi rezistenţa. calităţi ale activităţii motrice. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. aparaturi.

mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. devine o necesitate de prim ordin. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. planificarea dezvoltării lor pe semestre. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. 1981). rezistenţa este definită sub multiple formulări. nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. planificat. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. S-a mai amintit că. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. 2001). prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. ereditatea. nu cu mult timp în urmă.conditiile de viata. De catre specialişti. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple. Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor. că se pot măsura cu mare exactitate. „calitatea motrică 8 . mai organizat. 1973).

rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . perioade de timp îndelungate. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului. cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura.rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. Prin gama largă de mijloace.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. Importanţa. cât şi parametrii efortului. Rezistenţa. dezvoltă calitaţile motrice. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. Cauzele alegerii Temei. păstrându-se. asigură pregătirea motrică multilaterală. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului . continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. la valoarea atinsă. sub aspect fizic. Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. 1990). ca urmare a efectuării sistematice. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple.

Pentru a realiza acest studiu. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. rezistenţa. În această etapă. motiv pentru care am ales calitatea motrică. cât şi al domeniului educaţiei fizice. de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. iar din punct de vedere motric. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. De asemenea. Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani).

Scopul cercetării. dar şi asupra dezvoltării organismului. de care aveam mare nevoie.circulaţie. 11 . Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. în special a indicilor funcţionali .elevi. Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. Ipoteza de lucru. respiraţie. Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor. Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”.

II. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. legate atât de activitatea sa zilnică. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. care sunt mijloacele cele mai eficiente.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. cât şi de cea sportivă. pe linia realizării educaţiei. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . Pentru realizarea acestui obiectiv. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii.

ceaţa. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză.conţinutul lecţiilor. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. ereditatea. esenţială. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. calităţi bio-motrice. rezistenţă şi îndemânare. fortă. materialele sportive existente. frig). 13 . condiţiile de anotimp. aparaturi. educarea calităţilor motrice este primordială. dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice.calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. materiale) sau atmosferice (ploaie. Indiferent de condiţiile materiale (sala. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. etc. ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. condiţiile de viaţă. În cadrul procesului instructiv educativ. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Alături de deprinderile motrice. calităţi ale activităţii motrice. calităţi motrice. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. funcţii motrice de bază. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. zăpadă. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică.

În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat. capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. rezistenţa este o calitate care influenţează. .dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei. reducerii cheltuielilor energetice. organelor şi sistemelor. Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort. S. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. în buna masură. În activitatea oricărui cetăţean. 14 . Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. în acelaşi ritm. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie. cu aceeaşi amplitudine. Solicitările din ce în ce mai mari. După cum remarca V. în acelaşi timp. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. precizie şi randament. Ca urmare.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului. ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort. indiferent de specificul profesiei sale.. în producţie. senzorial. Farfel. cu aceeaşi intensitate. . emoţional cât şi în cel fizic. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. randamentul muncii.

termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. respirator. metabolismul aerob. care susţin efortul. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. coordonarea respiraţiei cu circulaţia. Farfel. 15 . rezistenţa de semifond. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori. Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. condiţionate optim. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. S. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. metabolismul anaerob lactacid. din contra.arăta V. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. abandonarea efectuării efortului. perfectibile printr-o pregătire sistematică. rezistenţa fondistului).

marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. se depun eforturi deosebit de intense. 16 . domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. În domeniul educaţiei fizice şi sportului. Este vorba de un efort predominant aerob. aliajelor. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. Ea se dezvoltă. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. Practica activităţii sportive de performanţă.În tehnică. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. cu precădere prin executarea. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv. de asemenea. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. cardiovascular şi respirator. După cum am mai arătat. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen. În sport. timp îndelungat. planificate pe perioade destul de lungi. mai ales în cadrul probelor de durată. uneltelor. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. termenul de rezistenţă. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor.

pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. cât şi de rezistentă. combinate în cadrul aceleiaşi probe. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. şi se desfasoară într-un regim total aerob. Rezistenţa în regim de forţă. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport.) şi care se desfaşoară pe fond aerob. Rezistenţa în regim de viteză.Deducem cu uşurinţa că. Rezistenţa de durată medie. ramuri de sport cum ar fi înotul. În concluzie. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. în limita timpului afectat educaţiei fizice. Cu toate acestea. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. Rezistenţa de durată scurtă. canotajul şi caiac-canoe. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. rezistenţa în 17 . 100m înot). După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. Se lucrează mult în apnee. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. deci cu un efort predominant anaerob. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive.

rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. deci de vârsta elevilor şi elevelor. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza.eforturi cu intensitate variabilă. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. rezistenţa în eforturi variabile.

izometrice şi intermediare. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. volumul este stabilit. exprimat în distanţă. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. în general. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice. metoda antrenamentului pe intervale. lecţie de lecţie. la început se stabileşte volumul efortului. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. numărului de repetări etc. metoda eforturilor progresive. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. 19 . anului şcolar) de pregătire. pentru fiecare clasă. ca cerinţă minimă. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. a capacităţii de efort aerob. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. durată sau număr de repetări. metoda eforturilor repetate. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. În cazul aplicării acestei metode. metoda eforturilor uniforme. metode bazate pe variaţia intensităţii. distanţei. prin continuitatea şi durata acestuia. continue. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. Ca metodologie de planificare. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. metoda eforturilor variabile.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei.

fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. în primul rând. Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. de tempo. condiţiile atmosferice). Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. elevii trebuie să efectueze. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. a capacităţii aerobe. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. Spre exemplu. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . poate fi utilizată în special la clasele mai mari. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. sub forma sa clasică. Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. în principal. obţinându-se rezultate bune. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului.

24 sec. Antrenamentul cu intervale reprezintă.. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor.5 sec. . trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . moment foarte important în concepţia metodei. exerciţii de obiecte etc. Spre exemplu.) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte. la început în atletism. ca element obiectiv de apreciere.intervalul propriu-zis (pauza). bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962. cu intervale sau fracţionat.. 25 sec. repriza de joc. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia. 24. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. a organismului. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. . având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs.. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. Efortul. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei. Metoda antrenamentului pe intervale. o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: .încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. multilaterale la eforturi.5 sec. metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 .sau de reducere a tempoului. ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice. prin excelenţă. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei.

ştafete. De aici se reîncepe efortul. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. durata reprizei. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde. efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. mai ştiinţific pentru dezvoltarea. . Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: . până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. nesolicitând amenajări speciale.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. indiferent de mijloacele folosite (alergare.complet (mai puţin recomandabil). jocuri sportive). .efortul (bucata. O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă. În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . a rezistenţei. voinţa. organismul nu este restabilit complet.se poate folosi pe orice teren. .înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată.permite profesorilor să adopte un program mai precis. favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. mai exact în faza de supracompensare. Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde. jocuri de mişcare. numărul de repetări a unor acţiuni motrice. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise. parcursuri aplicative. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. . elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace.dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. . cu precădere.

ştafete. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. 23 . De exemplu. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). număr de repetări puţine. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. dar care totalizează un volum mare de lucru. În fine. cum ar fi. În acest caz exerciţiile stabilite. rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective. Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. dar mai intense. Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri).specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. Unii recomandă porţiuni scurte. raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. stare optimă pentru reluarea efortului. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. dacă este vorba de alergare.

- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. Dr. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. Studierea atentă a acestor metode. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare. ca de exemplu. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. sau cu respectarea integrală a acestora.

dată. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. Având în vedere cerinţele programei şcolare. Fără a aprecia continuu progresele realizate. Programarea întâmplătoare. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. având în vedere tocmai aceste particularităţi. durata). utile. 25 . cu prioritate. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. a rezistenţei generale. un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. V-VIII. referitoare la dezvoltarea. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. trebuie realizată respectând câteva reguli de bază.

Tempoul. prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. 4/4 = tempo maxim. de obicei. 3/4 = tempo submaximal. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: . 2/4 = tempo mijlociu. este marcat prin următoarele numere. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul. pentru dezvoltarea rezistenţei. stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea. drumeţiile. este constituit din mers şi alergare. şi intensitatea. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent.( jos tabel pag. exprimat de regulă. . în cadrul acestor forme.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii. .excursiile. 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 . folosind mersul şi alergarea. 176.lecţia de educaţie fizică. .

Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. Tempoul de alergare se poate stabili. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. în care trebuie parcursă o anumită distanţă. iar pentru nota 10. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. În funcţie de tempoul adoptat. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. în 3 min şi 40 s. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. băieţi. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători.5 m/s. în special pentru elevii din clasele I-III. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. 1000 m în clasa a IX-a . la distanţa respectivă. Timpul de 3 min 40 s. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. corespunde unei viteze de deplasare de 4. clase de început. De exemplu. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. Este suficient ca 1. 27 . calculată în metri. Tempoul de alergare este 1/4 lent. raportând timpul propus.

durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. tempoul având un rol important în eficienţa alergării. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . dar şi de începători. în principal. deci şi durata cresc treptat. de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. Alergarea de durată se recomandă a se efectua. alergarea pe teren variat obligă. realizându-se dezvoltarea. la schimbări de tempo. De obicei. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. cei doi factori. de regulă. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care. În următoarele lecţii se poate scade distanţa. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. cât şi a celei speciale. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată. şi nivelul de pregătire a acestora. Pe parcursul alergării. Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. cu precădere. Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform . aşa cum se poate realiza pe teren plat .800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 . distanţa de alergare.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta. creşte şi tempoul. Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc.Această alergare se poate desfaşura pe orice teren. de regulă neprevăzute dinainte. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale. 28 . se schimbă tempoul de alergare. paralel.1000 m b Tv.volumul şi intensitatea. timp în care tempoul de alergare ramâne constant.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. în special. pe terenuri plate. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . datorită configuraţiei terenului. pentru pregătirea elevilor din liceu.

nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor . efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară. . Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. Numărul repetărilor depinde de: .lungimea probei. Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) . specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei.tempoul stabilit. tempourilor. în raport cu vârsta elevilor . distanţele de alergare sunt de regulă. în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 . Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. .lungimea bucăţilor de repetat. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa. .durata pauzelor. a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată.Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor. solicitând astfel în mod diferit organismul. . pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi.nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. speciale.

neglijând din această cauză. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. utilizate. cu pauze normale fiecare. pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. de un număr de ori (4-8 ori). Ritm vioi. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei.Mulţi profesori. fiecare exerciţiu izolat. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. de obicei. consideră. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. Ritm moderat. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. din păcate. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective. la începutul lecţiei. poate fi executat: minute. Manevrând bine aceşti trei factori. durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . sunt durata de execuţie. între fiecare grup de exerciţii. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. efectuată pe o durată mai mare de timp. în 12 – 16 timpi. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . în special. repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive.

durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. - executarea legată a 3-4 exrciţii. în principal. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. fotbal între 2-3 elevi. această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. 10 minute. datorită duratei execuţiei. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. În această grupă de mijloace se aplică în general. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. suportă mai uşor efortul impus de alergare. durata execuţiei complexului 8-10 minute.minute. prin durata stabilită a execuţiei. În acelaşi timp. fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. mult. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. handbal. Ritm vioi. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. Acţiuni motrice executate din alergare. volei. b) pasarea mingii de baschet. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. stabilite pe toată durata. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii.

Se repetă de 5 ori. aruncări la coş sau poartă. handbal. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. care la rândul lor. fotbal. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice. alternând braţul sau piciorul. rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. aruncare. baschet în diferite direcţii. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. transport de greutăţi. pe distanţe sau durate diferite. handbal. în mare masură. de executarea unei respiraţii corecte. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. alergare pe distanţe sau durate diferite. acţiuni gen catarare. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. escaladare. În efectuarea acestor combinaţii. Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . conducerea mingii. cu pas sărit sau pas săltat. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. pasarea mingii de baschet.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. de gradul de pregătire a aparatului respirator. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. atât în repaus. cât şi în timpul efortului. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. într-un tempo de 2/4.

Aici se 33 . favorizând o activitate normală timp îndelungat. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. la început. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. Iniţial. iar o expiraţie la 2-3 paşi. G. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. ceva mai mult decât expiraţia. în special la jocurile sportive. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. la interval de o săptămână. Treptat.5 secunde. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. un experiment realizat de N. submaximală şi mare. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. o respiraţie ritmică accentuată. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. acest fel de a expira pare dificil. în continuare. adâncă. în principal. M. pe parcursul întregii distanţe. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată. la început forţată în mod conştient. Fetisova. Ozolin şi K. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. de obicei.

Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . genunchi şi gleznă. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. În alergarea de fond. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. care asigură un consum minim de energie. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. De aceea. Ca urmare. Trunchiul se ţine drept. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii. iar în faza de zbor. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. care au o influenţă activă asupra alergătorului. trunchiul nu se balansează lateral. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. degajarea mişcărilor. mai ales a membrelor inferioare.

Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. în prezent. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. ceea ce asigură o bună amortizare. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. îndeosebi a celui mare. iar apoi pe toată talpa. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. când. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. o aşezare elastică şi totodată lină. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. În tehnica contemporană de alergare. partea care conduce. Pentru aceasta. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei. zăpadă adâncă. ceea ce măreşte tempoul alergării. fără a retrage vârful.gleznei. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. 35 . uşoară a piciorului pe sol. pe seama coborârii coapsei. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. În această fază gamba este partea acţionată. iar coapsa. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. laba piciorului este relaxată. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. Aterizarea cu vârful prea întins. Executând impulsia. ceea ce mărea durata pasului. condusă a corpului. Dar la punerea piciorului pe pingea. genunchiul este tras înainte. apă. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. În momentul verticalei. Când întinderea labei este totală.

Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. Bineînţeles. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. după atingerea solului cu pingeaua. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. cât şi a lungimii acestora. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. se poate vedea că. De aceea. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. Pentru asigurarea echilibrului. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. Braţele se mişcă inainte. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol.alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. care asigură mişcările în timpul alergării. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. În alergare. iar alergarea pierde din supleţe. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. nu opune nici o rezistenţă. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. la aproape aceeaşi frecvenţă. lăsându-se imediat pe călcâi. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării. Dacă sportivul sau elevul. dar în sens opus bazinului. cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. În momentul verticalei. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 . o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. Cu cât alergarea este mai rapidă. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. spre înăuntru. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi. Cu cât alergarea este mai rapidă. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate.

la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. pentru că expiraţia forţată. Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare. situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale. pe deplin eficientă. La o asemenea profunzime. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: .deficit de oxigen. la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. pe seama frecvenţei respiratorii. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut. Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) .5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. completă asigură o inspiraţie profundă. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. 37 . respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe.la 1. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut. Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară.5 paşi inspiraţie şi la 1. precum şi de mobilitatea articulară. pe traseu sau în sprintul final. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. şi pe nas. respiraţia se face şi pe gură. La alergătorii fruntaşi. De obicei. cât şi ceilalţi muşchi. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. la profunzimea optimă.

aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. un rol foarte important îl joacă starea pistei. La alergările de semifond. Odată cu creşterea rezultatelor însa. în majoritatea concursurilor. componenţa participanţilor la cursă. tactica utilizată de principalii adversari. În ultima perioadă de timp. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. de obicei. de obicei. alergătorul caută. adică numărul curselor: serii. startul fiind în masă. La Jocurile Olimpice. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. ţelul este să învingă. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. în concursurile foarte mari. scopul propus în majoritatea concursurilor. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. Cu acest prilej. obţinând un rezultat valoros. În primele etape ale perfecţionării. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil. de 2 ori.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale. sferturi de finală. Pentru componenţii echipelor naţionale. căci către ele facem o referire aparte. semifinală şi finală. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. dispoziţia.

alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. dar nu pe bordură. În ultimii ani. În a doua variantă tactică. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. Cu o asemenea tactică. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. eventual. În acest scop. necesar pentru manevre. aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. Într-o astfel de alergare. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. să mărească tempoul. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. ci puţin mai înspre dreapta. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. în cazul alergării pentru rezultat. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. pregătindu-se să intreprindă o manevră. cu atât începe mai devreme 39 . lipsindu-i astfel. În funcţie de proba de alergare. etc. în orice moment. Cu cât alergătorul este mai puternic.exemplu în semifinale sau finala). atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. De regulă. să iasă din încercuire. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. În acest caz. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. La 1 500 m. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. înca de pe linia dreaptă penultimă. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m.

de exemplu aceea în care. alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. la 10 000 m . pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. Mai există şi alte variante. Pe aceste porţiuni de traseu.sprintul final. la 5 000 m . alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte.al patrulea kilometru.de la ultimul sfert al traseului. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. lichidând distanţa intervenită între ei. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind.kilometrul 6 şi 8. chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului. Dar în cursele de calificare. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. pe prima porţiune a traseului. iar la fond . iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . la 1 500 m între 600 – 1 000 m. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. în serii viteza este relativ redusă. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea. Astfel. de obicei. mai ales pe primii 50 m. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș.începutul celui de-al treilea kilometru. În asemenea cazuri. Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. Din start. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. porţiunea dintre 400 m şi 600 m. mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. la 3 000 m obstacole .

Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. de evitare a ciocnirilor. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. În cazul tacticii „pentru victorie”. iar uneori. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. Cunoasterea variantelor . Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor. Alegând planul tactic necesar. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri).necesară şi apoi să se menţină în continuare. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform. îmbinată cu propria isteţime. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. mărind viteza pe ultimii 300 m. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. cartilajul epifizar poate fi vătămat. cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat.tip descrise aici. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. La alergătorii fruntaşi pe 800 m. de orientare. ceea ce 41 . la copil şi la adolescent. acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. a doua chiar mai rapid decât prima. În alergarea pe 1500 m.

Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. cu caracter static.). atingând la fete. 42 . este necesar sa se ţina seama de toate acestea. exerciţiile la aparate. De aceea. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. reducând la minimum poziţiile statice. Exerciţiile de forţa. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. stângaci şi obosesc foarte repede. aruncarea obiectelor relativ grele etc. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. când se aleg exerciţiile. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. viteza de contractare a muşchilor. iar la băieţi 40%. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. în medie 36% din greutatea totală a corpului. monotonă. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. deoarece pot provoca osificarea timpurie. ci şi prin compoziţia chimică. Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. care. În acest timp.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. care impun o mare încordare. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. Din această cauză. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin.

profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. de lungă durată. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. Totuşi. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. nu s-au format complet. vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). care opun o mare rezistenţă. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular. activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. deşi la această vârstă nici inima. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. în timp ce efortul neîntrerupt. însă cu efort mic. exerciţii în serie cu mingi grele etc. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. În acest timp. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. poate să-i dăuneze. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. Lecţia de atletism în ansamblu. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi. la această vârstă. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . îngreunând activitatea inimii. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului.). Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. Pe la 16 ani. De aceea. nici vasele sangvine. La vârsta de 12-15 ani.

la mersul pe schiuri. în nici un caz. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. În fiecare exerciţiu. Ne referim în primul rând la mers. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. alergare. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor.adolescentului decât o sală perfect utilată. Pe la 16-18 ani. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. Cu toate acestea. iar în timpul iernii. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. indiferent de anotimp. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. 44 . toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. pe cât posibil. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. ajungând aproape de valorile lor maxime. în aer liber. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. aceasta este inadmisibilă. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. nu trebuie să se înţeleagă.

deplasarea de la un loc de activitate la altul. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. Pentru o mai clară întelegere a problemei.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. transportul şi instalarea unor aparate. Încă de la începutul orei. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. Pe parcursul lecţiei. Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei. ordine şi disciplină. acţionând în consecinţă. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. în caz contrar. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. conținutului educativ din lecţie. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate.

Este binecunoscut faptul că unii elevi. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . Adoptând o atitudine conştientă. Pentru a-şi învinge teama de execuţii. manifestă rezerve. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi.deprindere atât în activitatea sportivă. eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. b) Determinarea participării active. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. cât şi pentru viaţă. existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. spre deosebire însa de celelalte obiecte. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. Acţiunile de moment. cu fixarea unor cerinţe individuale. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. 46 . elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. ca de exemplu.

Realizarea integrală. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. circuite. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. prin lecţie. exprimate. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă. profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective. anilor de studii sau şcolii. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . formarea spiritului de echipă. 2. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 . prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. jocuri dinamice şi sportive. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. 3. la un nivel calitativ cât mai ridicat. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. a tuturor cerinţelor programei şcolare. întrajutorare.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. Prin specificul activităţii. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii. posibilităţile lor reale. în principal. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. asumându-şi un risc nedorit.

Timp de activitate aproximativ 5 min. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură. marcând energic primii 3 pa ș i. constând din simple întoarceri. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. În anumite situaţii. de exemplu doi pași înainte. în ceea ce privește numărul și felul momentelor. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. în spiritul eficienţei. doi pași înainte. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare.. 48 . elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. cu caracter general sau particular. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. după care va comunica temele lecţiei. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. la dreapta și înainte marș . 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. Organizarea colectivului de elevii. sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină.stânga împrejur. cum ar fi. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt.amănunt obiectivele. în continuare. pe care o va nota în caietul personal. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. când se învaţă structuri mai complexe. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). privind echipamentul. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii.

astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. coardă de sarituri. acestei verigi să crească. baston. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. Timp de activitate aproximativ 12 minute. Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. scoliotică. Această verigă. Veriga a III-a. lordotică etc. eventual pe un fond muzical. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 . având o influență precisă asupra articulaţiilor. alternează cu veriga a IV-a. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. Scopul acestei verigi este. Învăţarea acţiunilor. de consolidare a cunoştinţelor. Pentru ca eficienţa. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție. cunoştinţelor. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. influenţarea selectivă a aparatului locomotor.). Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. Veriga a II-a. minge etc. aşa după cum reiese și din denumirea ei.după care se înva ț ă alta. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. în principiu. Timp de activitate aproximativ 15 minute. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului.).

acestea putând să denatureze execuţia corectă. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. în structuri și ac tivităiţi globale. folosinduse.să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. priceperilor și deprinderilor motrice însușite. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate. Exersarea se efectuează. Timp de activitate 50 . repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. Veriga a IV-a. Timp de activitate aproximativ 15 minute. utilizându-se un bogat material sportiv. dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire.să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări. de regulă. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. parcursurile aplicative. creând şi pericolul unor accidente. . creându-le astfel condiţii pentru a progresa. Consolidareaa cunoştinţelor.. Veriga a V-a. De exemplu. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor. Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. . . priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. întreceri și jocuri. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. pe o scară largă. Dezvoltarea calităţilor motrice. din acest motiv.

aproximativ 15 minute. liniștire. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare. Apreciind progresele înregistrate de elevi. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). Asigurarea densităţii. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. Veriga a VII-a. Veriga a VI-a. Bine ar fi. se impune cu hotărâre. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. superiori. acolo unde sunt condiţii. ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. 4. comunicând elevilor notele obţinute. 51 . profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. și anume: densitate optimă. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. iar eficienţa acesteia să crească la parametri. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. relaxare şi captarea atenţiei. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. Timp de activitate aproximativ 2 minute. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. ca fiind indispensabilă. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora.

prin modul de organizare a activităţii în lecţie. selecţionând continuu metode și mijloace. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. conştientă și activă a elevilor. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut.varietate și atractivitate. frontal sau pe grupe mici de elevi. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. căutând să le îmbunătăţească permanent. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia. recreativ. timpul de lucru practic. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. completându-le cu note și interesante exerciţii. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută. în principal. dacă este necesar. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. 5. 52 . care vizează creșterea eficienţei lecţiei.

. corectă. exigenta atât cu sine. . Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică.relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică . comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc.democratic. există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare . profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa. în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri. pentru realizarea unui scop comun. 53 .relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. Aceasta trebuie să fie demnă. și anume: . fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate.). în care atât profesorul. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa.relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . cât și cu elevii. Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională. în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ. Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor.

stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. aceasta 54 . o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. în liniș te ș i foarte clar. oprind colectivul din activitate. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. lipsită de interes. încurajatoare. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. în permanență. . În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. să dea dovadă de mult tact. Observaţiile. fără a-i jigni. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. Pentru asigurarea unei conduceri competente. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. Odata cu începerea lecţiei. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. cât și nivelul execuţiilor. să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. profesorul trebuie. stări generate de cauze multiple.

luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. în primele verigi. 6. profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. profesorul se preocupă. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. când se exersează frontal. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ. Pentru situaţii mai grave. de repaus în șezând este contraindicată. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. Atitudinea pasivă. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. Astfel. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . În celelalte momente. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi.

la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. De exemplu. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. în prima parte a lecţiei. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. Cunoscând acest lucru. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului. Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor.principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului.

expunerea unor materiale intuitive). deoarece acestea trezesc interesul elevilor. aplicând principiul conștientizării. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei.dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. cu mai multă siguranţă exerciţiile. El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii.didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice. dintre care enumerăm : . Foarte important este însă ca profesorul. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta. demonstraţia. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. A ș adar. 57 . legate de oră ș i motivaţii de perspectivă. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. . iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil. chiar când aceasta se impune. de starea de robusteţe etc. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective. În felul acesta elevii vor executa mai corect.

bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului. Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus. .luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii. . . . atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei.sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei.explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate. autocontro lul și întrajutorarea .dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei. .corectarea tardivă a greșelilor . b) Cuuze legate de profesor : . profesorul mai poate lua și alte măsuri: .întreruperi în pregătire.obiș nuirea elevilor cu autoobservarea. .repetarea demonstraţiei în ritm lent. . profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi.introducerea unor exerciţii pregătitoare. .. .insuficienţa materialului sportiv. . c) Alte cauze : .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului.demonstrarea incompletă. constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă.lipsa organizării activităţii independente a elevilor. numai global sau numai analitic.neatenţie și dezinteres pentru lecție. În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. incorectă. prin sondaj.explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită. .experienţa motrică necorespunzătoare. .slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice. 58 .reprezentări incomplete. .colective numeroase și neomogene.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. . . .

pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. În această situaţie este necesar ca profesorul. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare.7. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. teoretice sau practice. În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. spre exemplu. observând modul de rezolvare al elevilor. prin efort propriu și experienţă personală. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. Pe parcursul exersării. Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. de către profesor. De regulă. Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei. elevul. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. să întreprindă acţiuni 59 . sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi. Elevul este pus să rezolve sarcini. situaţiile-problemă programate. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. Prblematizarea . în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative).metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. Întâlnind asemenea situaţie. (a) problematizarea programată.

nedecurgând din informaţii directe. atunci când este cazul. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. Ea apare însă în mod instantaneu. Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. ci dintr-o combinaţie de informaţii. adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive).suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. 60 . Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare.

deci în total 10 ore. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani. mai mult sau mai puţin înzestraţi. în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa.II. dintre care 10 baieți şi 10 fete. pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. însa niciunul nu a practicat atletismul. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. reprezentând clasa experiment. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. după cum am prezentat. 61 . Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. Subiecţii sunt. în anul școlar 20072008. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute.

Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. am împărţit această perioadă în trei părţi. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. din picioare. în sala de sport a liceului. Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. atât la baieţi cât şi la fete. în total 9 ore. pe sexe.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului. teste şi măsurători. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. după testarea finală.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C. a zecea fiind destinată testării finale. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. progresul realizat de cele doua grupe. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. fiecare conţinând 3 ore. 62 . formată din zgură. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor.

care. pentru fete am folosit în prima oră. a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. în prima etapă ce a cuprisns trei ore. 4 x 500m. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. 1) Fig. Aşadar la grupa experiment (XII C). Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. a treia oră alergare 20 minute. alergare 10 minute. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. a treia ora 4 x 400m. a doua ora alergare 15 minute. Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. atăt la băieţi cât şi la fete. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig. 3 x 500m. a doua 63 . în care. difereţa fiind facută de distanţa de alergare.

cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). fiind ştiut faptul că organismul feminin. alergare 22 minute. a doua oră 3 x 500m. Astfel. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. a doua oră 3 x 400m. 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. s-a incheiat a doua treime a experimentului. 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). a treia oră 4 x 400m. 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ).(FIG. Aşadar avem următoarele 2 x 500m. 64 . 2) Fig. a treia oră 4 x 500m.ora 17 minute şi în a treia ora. desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete. in care pentru fete în prima oră 2 x 400m.

Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. conform programei. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. dar de o mai mare supleţe. la indicaţia medicului. Acestea au fost. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. pulsul mai ridicat. mai ales în primele etape ale perfecţionării. Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. Astfel. conţinând mers linistitor. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. fetele dispun de o forţa musculară redusă. îndeosebi ale spatelui. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. De asemenea la fete şi femei. indicii consumului maxim de oxigen. Pauzele au avut un caracter activ. de care profesorii trebuie sa ţina seama. În unele cazuri. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. dupa cum am observat. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. tactica alergării. probă pe care eu am aplicat-o. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator.acesta fiind un hormon susţinător de efort. centurii abdominale şi membrelor inferioare. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă.

I. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice. T. T. Crt. Crt.) şi la cea finală (T. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr.I.I.F.F.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii. Sex Nume T.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment. TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” . Sex Nume T. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.F.

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3. TABEL 3 67 . atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date. prin cântărire. anvergura braţelor şi greutatea corporală. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase.

5.31 4.3 ±7. crt.TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr.21 69. 5. 6. 6.51 171. 4. 7.95 8. 1. 3. 1. 4. 9.4 ±7. 8.74 4. Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. 9. 2. 2. crt. 3. 7.9 ±5. 8. 10.

10. Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.2 ±7.27 9.2 ±6.75 163.39 4.23 3.77 54 ±5.52 statistici TABEL 5 69 .

10. 10.4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175. crt.53 3. 3. 6.10 4.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70. 9. 2.67 6. 5. 7.61 4.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164. crt.2 ±7.63 ±4. 1.05 ±6.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. 5.12 4. 2. 6. 4.40 TABEL 6 70 . 1. 7.12 162.02 52. 9. 3. 8.10 ±5. 8.3 ±7. 4.9 ±4. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.30 8. Nume Nr.

Grafic 1.2 173.9 54 52.9 fete 52.4 69.2 164.9 71 .Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.3 175.2 164.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.2 Grafic 2.4 69.3 175.4 fete 165.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde. iar cel mai slab e de 7 secunde.7 secunde.6 secunde faţă de grupa martor. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. La fete observăm o situatie similară. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente.1 secunde. pe când la grupa experiment băieţi. iar cel mai slab salt e de doar o secundă.4 secunde faţă de grupa martor. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. iar cel mai mic e de 9 secunde. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3. care a progresat cu 5. prin exerciţiile implementate de mine. La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială. un progres de 5. Un alt aspect. situaţia e cu totul alta. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. din nou avem de-a face cu o 76 .

5 11.(baieti) 5. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%. La fete. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ.T. la cele două clase.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. clasa experiment avem.I.T.1 Diferenta T. uşor observabilă. iniţială şi finală.I. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 .creştere mai mare la clasa experiment. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare. Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T. ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie.F. la fel ca la băieţi. (fete) 3.F. variabilitate mică şi omogenitate mare.7 9. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%. . .

Concluzii şi propuneri 78 . cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor. V. şi posibilităţile subiecţilor egale. martor) echilibrate. Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri.(experiment.

prin alergare pe teren variat. 6. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. 7. respectiv alergarea cu intervale. Mijloacele alese de noi. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. 4. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru.1. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale. 5. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. Factorii de care depinde. care se preteaza bine la clasele liceale. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. la alergarea în tempo uniform. 3. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. 2. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat.

Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare.10%.măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). în intervalul 0% . 80 . Parfene Vasile. Coeficientul de variabilitate (Cv. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei. erau cam la acelaşi nivel. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. rezistenţă. cu posibilităţi fizice aproximativ egale. a rezultat că acestea se afla. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. 10. Din cele observate.Prima categorie . 9. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). acestea fiind calculate. Recomandări 1. la toate măsurătorile somatice. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. care predă la cele două clase. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. . greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. precum şi din discuţiile cu domnul profesor.probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare.

de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. 3. 81 . cu rezultate foarte bune. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. pentru că în această situaţie se dezvoltă. În timpul pauzelor. volumul de lucru. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. Intensitatea.2. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. 4. Pentru educaţia fizică şcolară. în acest caz. rezistenţa. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->