UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”- GALAŢI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA ATLETISM

LUCRARE DE DIPLOMĂ METODE ŞI MIJLOACE SPECIFICE ATLETISMULUI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENŢEI ÎN CICLUL LICEAL DE ÎNVǍŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

ABSOLVENT.

GALAŢI -20081

Capitolul I : Introducere………….…………………………………...........................2
1.1 Actualitatea temei………………………………………...............................2 1.2 Cauzele alegerii temei. Importanţa……………………………...................8 1.3 Scopul cercetătii…………………………………………..……....................9 1.4 Ipoteza de lucru……………………….……………….……….....................9

Capitolul II : Fundamentarea stiinţifică şi metodică a temei………….................10 2.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică……………………..............10 2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenţei……………....................13 2.3 Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei……………………….17 2.4 Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei………………....….….23 2.5 Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei……………………………….30 2.6 Tehnica alergării…………………………………………...........................32 2.7 Tactica alergării……………………………………………………………36 2.8 Particularitaț ile de vârstă…………………………………………………..39 2.9 Lecţia de educaţie fizică.................................................................................43 Capitolul III : Organizarea şi desfăşurarea cercetării……..……….…………….59 3.1 Subiecț ii ș i organizarea cercetării………………………….........................59 3.2 Organizarea cercetării....................................................................................59 3.2 Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate………………….......................60 3.3 Indicatorii morfo-funcţionali ș i motrici folosiț i în experiment…...............65 3.4 Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare……………...........71 Capitolul IV : Rezultatele cercetării ș i interpretarea lor……………...................73

2

4.1 Prelucrarea şi interpretarea datelor culese…………………....................73 Capitolul V : Concluzii ș i propuneri………………………………….....................78 5.1 Recomandări……...…………………………………………………...........79

3

I.Introducere
Această lucrare este rezultatul cercetării mele în domeniu. În această lucrare de diploma am tratat metodele si mijloacele specifice atletismului prin care se poate dezvolta rezistenţa în ciclul liceal, o cercetare care are ca scop aducerea de noi soluţii în această direcţie a educaţiei fizice. În prezent, educaţia fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de o metodologie de cercetare proprie. În domeniul educaţiei fizice şcolare, cunoaşterea elevilor pe baza aprecierii randamentului acestora capătă o semnificaţie deosebită, specialiştii trebuie să surprindă caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalităţii. Cunoscând capacităţile elevilor vom ştii nivelul îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice, vom aprecia înclinaţiile, interesele, aptitudinile, motivaţia şi aspiraţiile pentru a practica exerciţiile fizice. Finalitatea procesului de cunoaştere contribuie în bună măsură la optimizarea procesului instructiv-educativ. Cunoaşterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură episodică sau o modă, ci este o acţiune ritmică, metodică, dictată de conştiinţa profesională a cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităţilor elevilor, distanţa acestora faţă de obiectiv şi ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic. Evaluarea gradului de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare capătă un caracter permanent şi trebuie să fie obiectivă, condiţie obligatorie pentru motivarea şi sporirea încrederii în forţele proprii ale elevului.

Actualitatea temei
Educaţia fizică reprezintă una din cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalităţii. Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi care contribuie la formarea şi dezvoltarea fiinţei umane prin valorificarea dimensiunilor psihofizice ale personalităţii, stabilirea unui echilibru dintre fizic şi psihic, psihomotricitate şi potenţialul intelectual, emotivitate, afectivitate şi voinţă după aprecierile fãcute de

4

Pentru ca un proces sa fie eficient trebuie să se realizeze un progres. Alexe (1978). 1994. B.N. G.Danail (1996). Atletismul a constituit şi constituie. în vederea adaptării organismului la eforturi fizice şi psihice intense pentru atingerea unor performanţe superioare.N. ramuri sportive. T. optimizarea raportului dintre pregătirea fizică 5 . 2000. şi noi metode de antrenament care au ca singur scop perfecţionarea şi atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanţă. 1989. dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic. Grimalschi. N. (1994). Bunescu. sănătoase. un volum şi o intensitate mult mai mare. În acelaşi timp. Epuran (1994). Cristea. această formă de pregătire contribuie la dezvoltarea personalităţii celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. V. cu aport deosebit în adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor. 2001). prin conţinutul său. Berger. Astfel şi educaţia fizică şi sportul sunt într-o continuă dezvoltare şi progres. Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ desfăsurat sistematic si continu. S. armonioase. Societatea contemporanã impune un învăţământ bazat pe formarea unei personalităţi active. Din această perspectivă succesul în domeniu este asigurat de modul în care profesorul selectează aceste exerciţii şi le aplică în practică ţinând cont de următoarele cerinţe: continuitatea în pregătire pe parcursul anului şi pe mai mulţi ani. M. fapt care necesită restructurarea. În etapa actuală de dezvoltare a societaţii noastre întâlnim cu regularitate termenul de eficienţă în toate sferele activităţii sociale. de la an la an sunt găsite şi dezvoltate nenumărate metode şi mijloace pentru perfecţionarea multitudinii de exerciţii. 1974. M. S. Mândâcanu. Cel ce se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecţiilor de antrenament are la îndemână un număr redus de exerciţii fizice comparativ cu cele utilizate în educaţia fizică şcolară.A. optimizarea întregului sistem educaţional conform autorilor (G. perfecţionarea. V. un mijloc sigur şi eficient de realizare a antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive. Chiriţă. Ponomariov (1974). Aşmarin. progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei ştiinţe. 1978. Duţu. gradat.I. 1973.

cât şi de cea sportivă. 6 . dar mijloacele mai selective.generală şi cea specială. Ponderea pregătirii fizice generale este invers proporţională cu nivelul de măiestrie sportivă şi cu nivelul de manifestare a calităţilor motrice de bază. Organizarea justă a procesului de învăţare a tehnicii exerciţiilor atletice presupune folosirea largă a principiilor şi metodelor pedagogice generale. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare. ca şi procesul perfecţionării continue a elevilor se efectuează prin dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare şi prin formarea deprinderilor motrice adecvate. legate atât de activitatea sa zilnică. acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu. În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. În această muncă trebuie sa ne conducem după sarcinile principale ale educaţiei şi după particularităţile obiectului de învăţat. Profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor. pregătirea fizică va fi mai redusă. Complexitate putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respectiva. Intensitate. reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. Într-o lecţie de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare şi dezvoltare a calităţilor motrice. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. precum şi a diferitelor procedee ţinând seama de specificul fiecărui exerciţiu atletic. pentru fiecare ciclu de învăţământ. prin modul în care dozăm efortul ca Volum. Învăţarea tehnicii oricărui exerciţiu.

Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice. 7 . calităţi motrice. zăpada. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. educarea calităţilor motrice este primordială. materiale) sau atmosferice (ploaie. condiţiile de anotimp. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor). frig). În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice. calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. esenţială. iar forţa si rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. Indiferent de condiţii materiale (sală. Îndemânarea se dezvolta bine între aceeaşi limită de vârsta ca şi viteza. Alături de deprinderile motrice. ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate. aparaturi.Se recomandă ca programarea dezvoltării lor sa se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educatie fizică. se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. materialele sportive existente. etc Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. funcţii motrice de baza. calităţi bio-motrice. calităţi ale activităţii motrice. Privind vârsta optima de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. ceaţa. calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendenta şi posibilitate maximă de perfecţionare. Forţa şi rezistenţa.

Având în vedere că progresele ce se relizează în dezvoltarea calităţilor motrice sunt mult mai evidente decât în cazul deprinderilor. mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. 1973). De catre specialişti. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor. mai organizat. nu se stabileau teme speciale pentru dezvoltarea acestora şi în consecinţă nu se acţiona în mod planificat. toate concentrând şi exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acţiuni motrice: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat" (Harre. „menţinerea capacităţii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durată. ereditatea. planificarea dezvoltării lor pe semestre. dezvoltarea calităţilor motrice nu figura ca o verigă distinctă a lecţiei de educaţie fizică. O data cu determinarea mai exactă a rolului calităţilor motrice în pregătirea fizică a elevilor şi introducerea sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a acestora. dispunând de criterii obiective şi că principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea. sunt tot mai curioşi profesorii care acţionează în această direcţie. „rezistenţa se referă la limita de timp pană la care o muncă de intensitate data poate fi sustinută" (Bompa. Dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple. an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare. 1981). nu cu mult timp în urmă. că se pot măsura cu mare exactitate. Calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice. rezistenţa este definită sub multiple formulări. prin învingerea fenomenului de oboseală şi printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului după o activitate obositoare" (Demeter. devine o necesitate de prim ordin. s-au perfecţionat si activităţile destinate educării acestora. S-a mai amintit că. Dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului. 2001). planificat. „calitatea motrică 8 .conditiile de viata.

Indicaţiile metodice prezentate fie în cadrul fiecărei structuri. cât şi parametrii efortului. ca urmare a efectuării sistematice. Prin gama largă de mijloace. urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc experienţa necesară să se modifice treptat atât conţinutul structurii sau chiar structura. În funcţie de posibilităţile colectivului se programează mijloacele şi se stabilesc parametrii efortului. perioade de timp îndelungate. Din aceste definiţii desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică şi relaţia dintre ele: durata efortului . cât şi prin urmărirea în timp a evoluţiei rezultatelor. atletismul influenţează eficienţa asupra fortificării oraganismului. dezvoltă calitaţile motrice.eficacitatea cât mai constantă a activităţii motrice pe toată durata ei . Importanţa. Rezistenţa.rezistentă reprezintă capacitatea omului de a face faţa oboselii fizice" (Ardelean. Faptul că atletismul şcolar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei posibilităţile de adaptare a exerciţiilor şi probelor atletice la particularităţile de varstă şi sex ale elevilor. Cauzele alegerii Temei. În utilizarea structurilor şi exerciţiilor pentru dezvoltarea unei anumite calităţi motrice se porneşte de la elementele cele mai simple. fie la finele unor probe au rolul de a atenţiona pedagogul asupra elementelor esenţiale ce trebuie luate în considerare atunci când utilizează structura respectivă. Referindu-mâ strict la ramura sportiva aleasă de mine şi anume „atletismul” pot spune că probele specifice atletismului şcolar contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului. continue şi după anumite reguli a unor exerciţii fizice specifice. 1990). sub aspect fizic. Am ales abordarea acestei teme întrucât dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a ridica la un rang mai înalt cunoştinţele deja 9 . fapt ce a determinat raţiunea de a fi folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţiei fizice şcolare. asigură pregătirea motrică multilaterală.rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat. păstrându-se. este o calitate motrică care poate fi uşor perfectibilă. Acest adevăr este pus în evidenţă prin precizia cu care se poate stabili şi controla cantitatea şi calitatea efortului. la valoarea atinsă. formează priceperi şi deprinderi motrice cu largi valenţe aplicative.

este faptul că la această vârstă a maturizării(14-19 ani). Am dispus de pista de atletism a terenului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” cu o lungime de 400 m pentru efectuarea testarilor. domeniu pentru care pot aduce o contribuţie importantă în scopul perfecţionarii lui. cât şi al domeniului educaţiei fizice. un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. dar şi de suportul uman din partea colectivului de 10 . iar din punct de vedere motric. am efectuat o cercetare la liceul industrial alimentar „Brad Segal” Tulcea având ca motive principale faptul că aici am găsit resursele materiale şi umane potrivite şi motivante pentru realizarea a ceea ce mi-am propus. asupra dezvoltării rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului în ciclul liceal de învăţământ. m-au determinat să încerc şi să şi reuşesc după cum voi demonstra să dau noi valenţe acestei ramuri a atletismului. De altfel mi-a plăcut şi am fost mereu fascinat de sport în general şi am cochetat cu diferite sporturi printre care şi atletismul fapt care m-a motivat şi m-a determinat să realizez o cercetare în acest sens şi să contribui prin mijloacele de care dispun la fortificarea acestui domeniu. se pot educa sistematic de la vârsta de 9-10 ani. de terenul de sport al şcolii pentru efectuarea pregătirii practice a subiecţilor. Pentru a realiza acest studiu. elevul ajunge la o capacitate de muncă optimă. rezistenţa. ele fiind calităţi motrice uşor perfectibile. precum şi cronometru pentru efectuarea măsurătorilor. Interacţiunea şi lucrul cu colectivele de elevi m-au fascinat din totdeauna şi găsesc atractivă această munca depusa atât în folosul grupului cu care am lucrat. În această etapă. Cunoştinţele obţinute prin studiile la nivel superior. având o evoluţie ascendentă şi posibilităţile maxime de perfecţionare după maturizarea organismului. ca un domeniu pe care îl pot îmbunatăţi semnificativ prin noi metode şi mijloace de pregătire pentru elevii din ciclul liceal.dobândite în acest domeniu atât la nivel teoretic cât şi practic. aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. Forţa şi rezistenţa pot fi dezvoltate intens. se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. motiv pentru care am ales calitatea motrică. De asemenea.

Astfel pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor prin care se realizează progrese la nivelul pregătirii elevilor în lecţia de educatie fizică în liceu pentru dezvoltarea calităţii motrice „rezistentă” am efectuat o cercetare prin care am reusit să demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou şi inovator şi că aceste metode au îmbunătăţit rezultatele subiecţilor. în special a indicilor funcţionali . 11 . Îl constituie perfecţionarea procesului de educaţie fizică liceală în baza folosirii metodelor şi mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calităţii motrice „rezistentă”. Ipoteza de lucru.circulaţie. Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de antrenament conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. care a fost deosebit de receptiv şi interesat şi al profesorului de educatie fizica Parfene Vasile. dar şi asupra dezvoltării organismului.elevi. Utilizare unor exerciţii specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice. de care aveam mare nevoie. respiraţie. Scopul cercetării.

care sunt mijloacele cele mai eficiente.1 Creşterea eficienţei lecţiei de educaţie fizică. Cunoscut fiind faptul că educaţia fizică este parte integrantă a activităţii de instruire şi educare a tineretului. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de 12 . În procesul de învaţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calitaţi. concomitent cu învaţarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor de bază şi dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului. potrivit vârstei elevilor şi în ce moment din lecţie pot fi ele programate. cât şi de cea sportivă. Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanţi ai atletismului presupune în primul rând dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. cadrele didactice au obligaţia permanentă de a programa în lecţii mijloace şi metode care să asigure pe lângă realizarea sarcinilor de instruire şi a celor de ordin educativ.II. Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice. Asigurarea permanentă a conţinutului educativ din lecţii. Pentru realizarea acestui obiectiv. În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calitaţilor. Ea trebuie să asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziţie o cât mai cuprinzătoare influentă educativa asupra intregului colectiv de elevi. legate atât de activitatea sa zilnică. pe linia realizării educaţiei. Analizând sarcinile educaţiei fizice ca parte integrantă a educaţiei se constată că eficienţa ei nu se poate obţine numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizeaza formarea deprinderilor specifice. dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea sănătaţii. este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influenţate prin lecţie. contribuind la îndeplinirea cu succes a sarcinilor generale din şcoală.Fundamentarea ştiinţifică şi metodică a temei: 2.

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză. calităţi motrice. fortă. calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. etc. Alături de deprinderile motrice. esenţială. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. ceaţa. calităţi bio-motrice. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educatie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului. condiţiile de anotimp. calităţi ale activităţii motrice. 13 . dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece: . materiale) sau atmosferice (ploaie. iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort. În cadrul procesului instructiv educativ. aparaturi. frig). fondul motric al elevilor într-o anumită etapă. mediul geografic şi climateric şi activităţile desfaşurate în mediul şcolar. funcţii motrice de bază. Dezvoltarea Vitezei şi Îndemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor). ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfaşurate. Indiferent de condiţiile materiale (sala. se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare. ereditatea. calităţile motrice sa nu fie aşezate la întamplare.calităţile motrice condiţionează şi determină în mare masură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice. zăpadă. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice.conţinutul lecţiilor. rezistenţă şi îndemânare. Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice. condiţiile de viaţă. educarea calităţilor motrice este primordială. Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. materialele sportive existente.

. senzorial.dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple. prin creşterea dificultăţilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul (activitatea motrică) dat. în acelaşi timp.. şi factorul hotărâtor de adaptare a organismului la efort. Oboseala este cauzată de slaba adaptare a organismului la efort. precizie şi randament. rezistenţa este o calitate care influenţează. Farfel. organelor şi sistemelor. În procesul de dezvoltare a rezistenţei se perfecţionează întregul sistem de legături nervoase necesare efectuării lucrului stabilit. reducerii cheltuielilor energetice. în buna masură. S. Lupta cu oboseala este în primul rând lupta centrilor nervoşi superiori pentru menţinerea propriei lor capacităţi de lucru. . ceea ce are influenţe şi asupra înbunătăţirii coordonării funcţiilor. emoţional cât şi în cel fizic. Ca urmare. în acelaşi ritm. în activitatea şcolară şi în viaţa cotidiană fac din rezistenţă un factor deosebit de important prin care omul poate învinge apariţia timpurie a oboselii atât în domeniul intelectual. 14 . cu aceeaşi amplitudine. Principalul factor care limitează manifestarea rezistenţei un timp cât mai îndelungat il constituie oboseala. Solicitările din ce în ce mai mari.dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor. randamentul muncii. cu aceeaşi intensitate. în producţie. indiferent de specificul profesiei sale. Trebuie să reţinem însă că oboseala constituie.dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului. capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanţul de procese care determină apariţia mai devreme sau mai târziu a oboselii. În activitatea oricărui cetăţean. După cum remarca V. Vom trata conform temei alese calitatea motrică ”rezistenţă” sub toate aspectele ei. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a capacităţii de lucru a organismului. de diminuarea activităţii centrilor nervoşi superiori care coordonează capacitatea de lucru a muşchilor şi în special a funcţiilor circulatorii şi respiratorii. Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influenţe limitative asupra rezistenţei.

Astfel în medicină termenul de rezistenţă se utilizează nu numai pentru efortul muscular ci şi pentru cel mintal. muscular şi ale celorlalte funcţii ale organismului. Rezultă din cele de mai sus că valoarea rezistenţei este condiţionată de anumite posibilităţi morfo-funcţionale şi psihice ale organismului. a acţiunii musculaturii antagoniste şi agoniste. desfaşurată pe o perioadă până la 1 minut şi 30 de secunde. rezistenţa fondistului). S. termenul de rezistenţă comportă modalităţi diferite de întelegere. rezistenţa de semifond. Factori care favorizează dezvoltarea rezistenţei. condiţionate optim. care susţin efortul. numai efortul efectuat până la oboseală şi încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a rezistenţei. Forme de manifestare a rezistenţei : În diverse domenii de activitate. Dezvoltarea rezistenţei este determinată de stabilirea unor legături. 15 . coordonarea respiraţiei cu circulaţia. între exercitarea funcţiilor diferitelor aparate şi sisteme în baza cărora se reglează activitatea aparatului locomotor şi a funcţiilor vegetative. rezistenţa de sprint ce se desfăşoară pe durata a 10-15 secunde. dar şi calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susţine sau relua un efort sau. metabolismul anaerob lactacid. Farfel. Un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a funcţiei vegetative. De asemenea şi relaţia dintre pauză şi efort în cadrul ramurilor şi probelor sportive care se desfăşoară cu alternarea intensităţii efortului constituie unul dintre factorii dezvoltării rezistenţei. abandonarea efectuării efortului. alternantă în contracţie a fibrelor musculare. metabolismul aerob.arăta V. din contra. calitatea metabolismului şi a surselor energetice (metabolismul anaerob alactacid. perfectibile printr-o pregătire sistematică. respirator. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt posibilităţile sistemelor cardiovascular. precum şi pentru determinarea capacităţii de apărare a organismului în cele mai variate şi dificile condiţii faţă de diverşi factori ai mediului extern şi intern. Dezvoltarea rezistenţei şi valoarea ei depind de mai mulţi factori.

În domeniul educaţiei fizice şi sportului. folosit în sensul definirii capacităţii organismului de a efectua un efort fizic într-un timp cât mai îndelungat. activitate deosebit de complexă şi dificilă pentru obţinerea performanţelor de valoare mondială. prezintă aspecte particulare faţa de noţiunea de rezistenţă proprie altor domenii de activitate. uneltelor. 16 . cardiovascular şi respirator. cu precădere prin executarea. planificate pe perioade destul de lungi. marea majoritate a grupelor musculare şi în special sistemele cardiovascular şi respirator. mai ales în cadrul probelor de durată. Rezistenţa specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenţei. În sport. de asemenea. Este vorba de un efort predominant aerob. ci şi de a executa cât mai eficient diferite acţiuni motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentare şi modul de acţionare a adversarului. După cum am mai arătat. Ea se dezvoltă. organismul lucrând în condiţii de echilibru relativ în privinţa cheltuielilor energetice şi a aprovizionării cu oxigen.În tehnică. se depun eforturi deosebit de intense. aliajelor. Practica activităţii sportive de performanţă. Rezistenţa generală asigură sportivului posibilitatea de a acţiona eficient. timp îndelungat. domeniu în care rezistenţa fizică condiţionează în mare masură rezultatele înalte. a unor exerciţii care angrenează întregul organism. necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. termenul de rezistenţă reprezintă stări de manifestare a metalelor. termenul de rezistenţă. rezistenţa specifică este condiţionată de particularităţile cerinţelor impuse organismului sportivului de executarea exerciţiilor din ramura lui de sport. Pentru realizarea oricăreia din aceste forme la parametrii marei performanţe. Rezistenţa specifică nu trebuie redusa numai la capacitatea organismului de a lupta contra oboselii. evidenţiază două forme principale de manifestare a rezistenţei şi anume: Rezistenţa generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare şi impune solicitări mari sistemelor nervos central. aceste două forme principale de manifestare a rezistenţei sunt proprii antrenamentului sportiv.

socotesc că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului afectat educaţiei fizice şcolare. caracterizată printr-un efort care depăşeşte ca durată 8-10 minute. dar şi cu apariţia proceselor anaerobe spre limita superioară a duratei. desfaşurate în condiţii diverse şi cu un număr mare de elevi. După alte criterii formele de manifestare a rezistenţei pot fi grupate astfel: Rezistenţa de durată lungă. canotajul şi caiac-canoe. pentru ca rezistenţa constituie o calitate foarte necesară elevilor în activitatea şcolara precum şi în cea productivă. nu se pot realiza valori ale rezistenţei generale proprii sportului de performanţă şi cu atât mai puţin valorile rezistenţei specifice. rezistenţa în 17 . Ca noţiunile să fie cât mai în concordanţă cu valoarea activităţii pe care o exprimă şi mai ales cu eficienţa acesteia. trebuie găsite soluţii pentru dezvoltarea ei. combinate în cadrul aceleiaşi probe.Deducem cu uşurinţa că. Rezistenţa în regim de viteză. În concluzie. ramuri de sport cum ar fi înotul. rezistenţă dobândită de elev ca urmare a practicării exerciţiilor fizice în mod organizat. şi se desfasoară într-un regim total aerob. sub următoarele forme: rezistenta în eforturi cu intensitate constantă. caracterizată printr-un efort ce nu depăşeşte 8 minute (2-8min. Rezistenţa în regim de forţă. Se lucrează mult în apnee. aceasta fiindu-i necesară în primul rând activităţii sale profesionale şi în al doilea rând celei sportive. putem considera că rezistenţa este prezentă şi necesară în marea majoritate a acţiunilor motrice specifice sau nespecifice ramurilor de sport. specifică eforturilor scurte şi rapide (100m plat. putem ca alături de rezistenţa generală (termen specific antrenamentului sportiv) să folosim termenul de rezistenţă utilă. repartizate în diferite momente ale zilei de scoală. deci cu un efort predominant anaerob. în limita timpului afectat educaţiei fizice. caracterizată atât prin manifestarea unei capacităţi mari de forţa. Rezistenţa de durată medie. Cu toate acestea.) şi care se desfaşoară pe fond aerob. în condiţiile celor 1-2 ore de educaţie fizică pe săptămână. Rezistenţa de durată scurtă. 100m înot). cât şi de rezistentă. caracterizată ca timp între 45s şi 2 min şi desfaşurată prin manifestarea intensă a proceselor anaerobe.

în clasa a X-a şi a XII-a programa prevede perfecţionarea rezistenţei în eforturi repetate în tempouri variate urmând ca în clasa a XII-a programa să prevadă acelaşi lucru ca şi în clasele a X-a şi a XI-a. deci de vârsta elevilor şi elevelor. începând cu ciclul primar şi până la cel liceal şi profesional. rezistenţa în eforturi combinată cu forţa şi viteza. formulat şi concretizat ca cerinţă în raport cu anul de studiu. rezistenţa apare ca obiectiv instructiv-educativ. rezistenţa în eforturi variabile.eforturi cu intensitate variabilă. Probele de control referitoare la rezistenţă pentru fiecare an de studiu prevăd verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calităţi motrice sub forma unor alergări pe diferite distanţe. În învăţământul liceal sunt prevăzute ca distanţe 800 m pentru fete şi 1 000 m pentru băieţi cu aprecieri pe note. 1000 m băieţi) Clasa IX X XI XII Nota 5 4’50’’ 4’45’’ 4’40’’ 4’40’’ Nota 6 4’45’’ 4’40’’ 4’35’’ 4’35’’ Nota 7 4’40’’ 4’35’’ 4’30’’ 4’30’’ Nota 8 4’35’’ 4’30’’ 4’25’’ 4’25’’ Nota 9 4’30’’ 4’25’’ 4’20’’ 4’20’’ Nota 10 4’25’’ 4’20’’ 4’15’’ 4’15’’ 18 . Aceste distanţe sunt clar stabilite şi calculate în cadrul sistemului unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. în raport cu timpul realizat Alergare de rezistenţă (800 m fete. Tratând aici perioada de studiu pe care m-am hotărât să o abordez şi anume învăţământul liceal. aici sunt prevăzute în clasa a IX-a perfecţionarea rezistenţei în erforturi repetate în tempouri uniforme şi variate. Metodologia dezvoltării rezistenţei În toate programele şcolare de educaţie fizică.

metoda eforturilor progresive. ca cerinţă minimă. numărului de repetări etc. care pot fi atinse la sfârşitul etapei (semestrului. metoda eforturilor variabile. la început se stabileşte volumul efortului. Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenţei generale. cu valorile lor minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) şi cele maxime. distanţei. a capacităţii de efort aerob. metoda antrenamentului pe intervale. continue. volumul este stabilit. în general. Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei (timpului de execuţie. Raportând aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare. anului şcolar) de pregătire. metode bazate pe variaţia intensităţii. în distanţă şi timpul prevăzute în sistemul unitar de verificare şi apreciere a gradului de pregătire fizică şi sportivă a elevilor. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensităţii efortului. metode bazate pe variaţia volumului şi intensităţii. lecţie de lecţie. În procesul perfecţionării acestei calităţi motrice se folosesc. Prezentăm pe scurt principalele caracteristici ale acestor metode. Ca metodologie de planificare. metoda eforturilor uniforme. metode în care predomină eforturile bazate pe contracţii musculare izotonice.) efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii. reţinem ca fiind adaptabile şi posibile de aplicat următoarele: metode bazate pe variaţia volumului. În cazul aplicării acestei metode.Metode şi mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei : Literatura de specialitate şi practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziţie un număr mare de metode şi procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. prin continuitatea şi durata acestuia. exprimat în distanţă. În raport cu valorile obţinute la testarea iniţială se stabileşte tempoul de alergare pe întreaga distanţă. izometrice şi intermediare. durată sau număr de repetări. pentru fiecare clasă. metoda eforturilor repetate. 19 .

Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de parcurgere a anumitor porţiuni în cadrul alergărilor de durată. dacă distanţa de 1000 m trebuie parcursă într-un timp de 3 minute şi 20 de secunde. poate fi utilizată în special la clasele mai mari. fapt care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi. sub forma sa clasică. obţinându-se rezultate bune. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind acţiunea factorilor externi (profilul terenului. În activitatea de educaţie fizică şcolară această metodă. fie pe cea a factorilor volitivi necesari în schimbarea repetată a intensităţii efortului. Spre exemplu. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenţei generale. cu modificarea repetată a intensităţii de lucru. eforturi cu o viteză de deplasare de 5 m/s. condiţiile atmosferice). de tempo. formându-se treptat un stereotip care determină adaptarea proceselor din organism la acest gen de efort. În practica antrenamentului sportiv metoda este folosită. valoare care depăşeşte puţin cerinţele maxime ale programei. de durată) determinată de regulile normale ale desfăşurării acestora. După părera specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea de educaţie fizică şcolara. în principal. De reţinut că intensitatea trebuie menţinută pe tot timpul alergării la valori aproximativ constante. Aplicată lecţie de lecţie valorile maxime cerute de programă pot fi uşor realizate şi chiar depăşite. profesorul poate stabili momente de accelerare a execuţiilor 20 . Se foloseşte o gamă largă de intensităţi în cadrul aceleiaşi lecţii. a ştafetelor şi mai ales a celor din jocurile sportive unde pe langă variaţia de intensitate (de ritm. Regulile sale pot fi adaptate însa şi la executarea acţiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative. în primul rând. sub forma alergărilor de durată cu pregătire în teren variat. a capacităţii aerobe. elevii trebuie să efectueze. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiaşi efort. Metoda este indicată şi în cazurile dezvoltării rezistenţei specifice la o intensitate dinainte stabilită. parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză de deplasare.mărindu-l şi deci micşorând timpul de parcurgere a distanţei.

bazele fiziologice fiind precizate mai clar de Reindell şi colaboratorii săi in 1962. moment foarte important în concepţia metodei.. o metodă de dezvoltare a capacităţii de efort aerob. având o contribuţie deosebită la realizarea unor mari recorduri în alergările de fond. Este o metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei.) până când valorile frecvenţei cardiace urca la 170-180 pulsaţii. iar mai târziu şi în pregătirea altor ramuri de sport. la început în atletism. repriza de joc. posibilitatea şi limitele metodei în dezvoltarea rezistenţei sunt realizări relativ mai recente. exerciţii de obiecte etc. repetarea de 4 ori a distanţei de 200 m cu timpii de 25. Antrenamentul cu intervale reprezintă.executarea efortului stabilit (bucăţi de parcurs. . o creştere a frecvenţei cardiace la circa 120-130 pulsaţii pe minut. Cadrul general de organizare şi desfaşurare a antrenamentului pe intervale se recomandă a fi urmatorul: .5 sec.5 sec.încalzirea organismului elevilor cu scopul de a produce. o metodă de dezvoltare a posibilităţii aparatului cardio-vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. Efortul. 24. ceea ce au efect asupra dezvoltării şi adaptării biologice.sau de reducere a tempoului. ca element obiectiv de apreciere. Metoda antrenamentului pe intervale. Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia intensităţii efortului. 24 sec. în timpul intervalului poate continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt 21 . Metoda contribuie la dezvoltarea rezistenţei specifice eforturilor de intensitate maximală. trebuie să avem grijă ca efortul următor să se modifice corespunzator . Dacă în timpul stabilit frecvenţa cardiacă nu atinge aceste valori sau le depăşeşte..intervalul propriu-zis (pauza). 25 sec. Spre exemplu. cu intervale sau fracţionat. Antrenamentul cu intervale se foloseşte de mult timp în pregătirea sportivilor. multilaterale la eforturi. . metoda se referă la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creşte mereu. prin excelenţă. a organismului.. Fundamentarea ştiinţifică a antrenamentului pe intervale. care datorită rolului său a determinat şi denumirea metodei. angrenând în activitate majoritatea grupelor musculare. mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia.

Principalul element de progresie îl constituie creşterea numărului de repetări a efortului cu revenirea frecvenţei la 120-130 pulsaţii pe minut în maximum 90 de secunde. mai ştiinţific pentru dezvoltarea. nesolicitând amenajări speciale. în adaptarea duratei şi intensitaţii efortului la cerinţe precise.înlătură plictiseala determinată de executarea unor acţiuni motrice de durată.dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea de concentrare. a rezistenţei. . În această privinţă exista mai multe opinii ale diverşilor 22 . efortul reluându-se pe acest fond de nerestabilire completă. iar dacă frecvenţa cardiacă atinge valori de 120-130 pulsaţii pe minut mai repede de 45 de secunde înseamna că intensitatea efortului a fost prea mică. jocuri de mişcare. . favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după efort. O problemă la fel de importantă ca durata şi conţinutul intervalului o constituie mărimea distanţei de alergare. parcursuri aplicative.efortul (bucata. organismul nu este restabilit complet. mai exact în faza de supracompensare. În cazul în care frecvenţa cardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde înseamna că efortul a fost prea intens şi în consecinţă următorul va fi mai scăzut. . până când frecvenţa cardiacă ajunge la valori de 120-130 pulsaţii pe minut. cu precădere. ştafete. elevii fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace. O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este incompletă.îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară. . indiferent de mijloacele folosite (alergare. . De aici se reîncepe efortul. repriza) se poate repeta de atâtea ori până când frecvenţa cardiacă nu mai coboară la 120-130 pulsaţii pe minut într-un interval de maximum 90 de secunde.se poate folosi pe orice teren. Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menţiona: . numărul de repetări a unor acţiuni motrice.complet (mai puţin recomandabil).permite profesorilor să adopte un program mai precis. durata reprizei. jocuri sportive). voinţa.

Alţi specialişti optează pentru porţiuni mai lungi care pot fi alergate. pot fi efectuate spre mijlocul lecţiei având în vedere solicitarea la care este expus organismul şi timpul necesar pentru revenire sau pe toată durata lecţiei dacă este vorba de reprize de jocuri. stare optimă pentru reluarea efortului. număr de repetări puţine. În fine. dacă este vorba de alergare. ci mai mult pe realizarea unei frecvenţe a execuţiei capabile ca într-o unitate de timp să determine o creştere a frecvenţei cardiace la 170-180 pulsaţii pe minut. Aplicarea metodei pe toată durata lecţiei se recomandă a fi facută în prima parte a anului şcolar când se urmăreşte asigurarea unei baze de lucru. dezvoltarea capacităţii generale de efort a organismului. În acest caz accentul cade mai puţin pe corectitudinea execuţiei (elemente de amănunt). parcurse cu o viteză mai mică decât cea a probei respective.specialişti care au studiat şi aplicat această metodă. 23 . dar mai intense. Unii recomandă porţiuni scurte. a duratei reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei pentru care se pregătesc sportivii. cât mai aproape de 60 metri pentru probele de viteză şi de 2000 m pentru cele de fond. dar care totalizează un volum mare de lucru. când tema lecţiei prevede dezvoltarea rezistenţei de alergare sau a rezistenţei în cadrul unei alte acţiuni motrice. Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în următoarele situaţii: când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale şi a unor forme combinate de manifestare a calităţilor motrice. rezistenţa în regim de viteză sau de forţă. Putem reţine ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăţilor. raportul dintre execuţie şi interval se determină pe baza regulilor menţionate la cadrul general de organizare şi desfăşurare a metodei. cum ar fi. la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în cadrul unor structuri). De exemplu. alţi specialişti recomandă îmbinarea porţiunilor lungi cu cele scurte. influenţarea globală a calităţilor motrice pe fondul unei rezistenţe generale. urmată de o revenire în limitele celor 120-130 pulsaţii. ştafete. În acest caz exerciţiile stabilite.

Dr. cu unele încercari de adaptare la specificul activităţii de educaţie fizică şcolară. ca de exemplu. sau cu respectarea integrală a acestora.- la aplicarea procedeelor tehnice în condiţii de joc sau în jocurile sportive desfăşurate cu reguli simplificate. Am prezentat toate metodele prin care se poate influenţa dezvoltarea rezistenţei. (TABEL!!!PAG 173)metoda maraton. Pe lângă metodele prezentate mai sunt cunoscute şi altele. folosite frecvent şi cu rezultate deosebite în practica antrenamentului sportiv. În toate cazurile dominanta executării acţiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea rezistenţei. ne poate sugera modalităţi noi de acţionare. care însa mai greu poate fi adaptată şi aplicată la specificul şcolii. Dietrich Harre prezintă următoarea schemă a metodelor de rezistenţă : METODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE METODA ANTRENAMENTULUI DE DURATA CU INTERVALE DE DURATA LUNGA CU INTERVALE MEDII VARIANTE METODA CONTINUA METODA ALTERNATIVA FARTLEK DISTANTA DE INTENSITACONCURS TEA FRAGMANTATA LUNGIMEA PAUZELOR CONTINUTUL PAUZELOR CU INTERVALE DE SCURTA DURATA Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Aceeasi lungime uniforma Lungimi diferite uniforma egala diferita egala egala pasiva pasiv activ pasiv Antrenamentul cu intervale in serii : toate metodele se pot folosi la alcatuirea seriilor 24 . Studierea atentă a acestor metode.

an şcolar şi chiar pe ciclu de şcolarizare (IIV. utile. d) Aprecierea continuă a progreselor – principiu care pretinde o evidenţa strictă a metodelor. referitoare la dezvoltarea. Aceasta presupune: planificarea pe semestre. rezistenţa este o calitate motrică perfectibilă şi care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse. ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinaţie cu intensitatea (distanţa. Având în vedere cerinţele programei şcolare. b) variaţia volumului efortului reprezintă un element principal de progres utilizarea un timp cât mai mare a aceloraşi sisteme de acţionare pentru a se putea aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenţei într-o etapă în dezvoltarea rezistenţei generale. dată. cu prioritate. c) Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea. durata). trebuie realizată respectând câteva reguli de bază. Dintre acestea amintim: a) continuitatea reprezintă un principiu de mare importanţă pentru dezvoltarea rezistenţei. a rezistenţei generale.Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei Aşa cum am mai menţionat. 25 . un element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenţei. Dezvoltarea acestei calităţi motrice. sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenţei nu poate avea efecte pozitive asupra acesteia. Fără a aprecia continuu progresele realizate. V-VIII. Programarea întâmplătoare. procedeelor şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită perioadă. a acţiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. având în vedere tocmai aceste particularităţi. liceu) timp cât mai îndelungat posibil. planificarea sistemelor de acţionare este întâmplătoare neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor. se va acţiona cu eforturi de valoare moderată.

2/4 = tempo mijlociu.( jos tabel pag. în cadrul acestor forme. prin mărirea distanţei pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp. de obicei. . stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea. folosind mersul şi alergarea.activităţile sportive de la sfarşitul săptămânii.orele de activităţi sportive – pentru elevii selectionaţi.excursiile. Tempoul. pentru dezvoltarea rezistenţei. este constituit din mers şi alergare. Primul grup de mijloace prin care se poate acţiona. . 4/4 = tempo maxim. Factorii care asigură efectele calitative şi cantitative ale exerciţiilor şi combinaţiilor de mers şi alergare sunt volumul. 176. şi intensitatea.Sisteme de acţionare pentru dezvoltarea rezistenţei în cadrul activităţilor şcolare de educaţie fizică şi sport Principalele forme de organizare a educaţiei fizice şcolare în care profesorul poate acţiona asupra dezvoltării rezistenţei elevilor sunt: . drumeţiile. este marcat prin următoarele numere. Tabelul de mai jos prezintă principalii factori şi mijloace implicate în dezvoltarea rezistenţei. fracţii stabilite convenţional: 1/4 = tempo lent. exprimat de regulă. 3/4 = tempo submaximal. .lecţia de educaţie fizică. 20) MERS ŞI ALERGARE VOLUM -distanţă -durată INTENSITATE TEMPO: 1/4 = lent 2/4 = mijlociu 3/4 = submaximal 4/4 = maxim MIJLOACE: -mers vioi -alergare uşoară -alergare în tempo uniform -alergare în tempo variat -alergare pe teren variat -alergare accelerată -alergare pe intervale -alergare repetată TEREN : -plat -variat -pista 26 .

5 m/s. De exemplu. clase de început. distanţa fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. exerciţiul este şi un bun mijloc pentru dezvoltarea simţului tempoului. corespunde unei viteze de deplasare de 4. Tempoul de alergare este 1/4 lent. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari. în 3 min şi 40 s. Alergarea în tempo uniform este un exerciţiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de deplasare şi prin faptul că tempoul şi distanţa sunt bine stabilite. 2 elevi să deprindă tempoul respectiv. Este suficient ca 1. iar cel de 4 min unei viteze de 4m/s. Pentru dezvoltarea rezistenţei generale se recomandă tempouri între 1/4 si 2/4. calculată în metri. la distanţa respectivă. pentru dezvoltarea rezistenţei generale. În funcţie de tempoul adoptat. Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secundă face parte din categoria alergărilor în tempo uniform. în special pentru elevii din clasele I-III. foarte eficientă şi recomandată în activitatea şcolară. iar pentru nota 10. Tempoul de alergare se poate stabili. întregul grup putând fi uşor ordonat în efectuarea alergării. exerciţiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenţei generale şi speciale sau a rezistenţei în regim de viteză. în care trebuie parcursă o anumită distanţă. Atăt distanţa cât şi tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să corespundă îndeplinirii obiectivului planificat şi posibilităţilor colectivului de elevi. ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activităţii din cadrul intervalelor. Mersul vioi se poate utiliza şi în pregătirea elevilor mai mari. trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute. 1000 m în clasa a IX-a . raportând timpul propus.Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenţei generale la începători. băieţi. Stabilirea lungimii distanţelor de alternare a mersului şi alergării se face de regulă într-o proporţie de 1/3 mers si 2/3 alergare. Alergarea uşoară se foloseşte tot la categoriile de începători. 27 . Timpul de 3 min 40 s. Alergările în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra uniformitatea tempoului de alergare. ca element de legatură între distanţele ce se repetă după metoda intervalelor.

distanţa de alergare.400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 . timp în care tempoul de alergare ramâne constant. nedepăşind 2/4 din posibilităţile elevului. pentru pregătirea elevilor din liceu. la anumite distanţe sau după scurgerea unui anumit timp. creşte şi tempoul. se schimbă tempoul de alergare. Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat) sau brusc.Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 Alergarea de durată este o alergare utilizată. în special. a rezistenţei generale În activitatea cu începatori. În următoarele lecţii se poate scade distanţa.volumul şi intensitatea. aşa cum se poate realiza pe teren plat . pe terenuri plate. Pe parcursul alergării. Alergarea de durată se recomandă a se efectua.1000 m b Tv. De obicei. cu precădere. Alergarea în tempo variat se dovedeşte eficientă atât în dezvoltarea rezistenţei generale.800 m f Tv = 200m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 . Caracteristic acestei alergări este distanţa mare parcursă într-un tempo uniform . cei doi factori. durata de alergare ajungându-se pană la distanţa obiectiv –( 800-1000-m) timp în care. în principal. 28 .Această alergare se poate desfaşura pe orice teren. cât şi a celei speciale.sunt reprezentaţi astfel: la primele lecţii (4-6) de la o lecţie la alta. datorită configuraţiei terenului. realizându-se dezvoltarea. de către sportivii avansaţi pentru dezvoltarea rezistenţei. la schimbări de tempo. durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit. alergarea pe teren variat obligă. şi în mod deosebit a elevilor înscrişi în selecţiile de atletism. paralel. de regulă. tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. dar şi de începători. de regulă neprevăzute dinainte. Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanţe de alergare: . Variaţia tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 şi 4/4 în cadrul aceleiaşi alergări. deci şi durata cresc treptat. şi nivelul de pregătire a acestora. tempoul având un rol important în eficienţa alergării.

durata pauzelor. a vitezei în regim de rezistenţa sau a tuturor calităţilor deodată. efectuarea alergării cu intensităţi diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa şcolară. Sunt preferate distanţele scurte (100-400m) .lungimea probei. Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei urmând ca fiecare profesor . tempourilor. mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecţionare) . distanţele de alergare sunt de regulă. Cu ajutorul ei se poate acţiona asupra rezistenţei generale. mai scurte decât distanţa pentru care trebuie dobândită rezistenţa. . .nivelul de pregătire În realizarea alergării pe intervale apare. deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. Numărul repetărilor depinde de: . .lungimea bucăţilor de repetat. alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ 29 . speciale. Principalele indicaţii ce se impun a fi respectate. în folosirea acestui gen de alergare sunt: sau pasiv. . în raport cu vârsta elevilor .tempoul stabilit. specială sau rezistenţa în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanţei. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta. pauzelor şi ţinerea unei evidenţe precise a acestora şi modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi. nivelul lor de pregătire să-şi aleagă procedeul cel mai adecvat. solicitând astfel în mod diferit organismul. componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisţenta generală. în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanţelor.Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenţei.

referindu-ne la: exerciţii libere fără aparate. utilizate. cu pauze normale fiecare. fiecare exerciţiu izolat. durata totală a execuţiei complexului 7-8 30 . Ritm moderat. Ritm vioi. durata totală a execuţiei complexului 8-10 min. că rezistenţa poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare. poate contribui la menţinerea şi dezvoltarea rezistenţei. joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenţei. cu pauză între executarea legată a 2 exerciţii. consideră. Manevrând bine aceşti trei factori. sunt durata de execuţie. între fiecare grup de exerciţii. dar mai ales aparatele respirator şi circulator care. Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt: Acţiuni motrice efectuate de pe loc sau din uşoara deplasare . repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive. de un număr de ori (4-8 ori). pentru formarea generală a aparatului locomotor coordonării mişcărilor şi pentru încălzirea orientându-le dominanta pe efortul de durată. educarea ei în perioadele anului şcolar în care timpul nu permite utilizarea acestui exerciţiu. poate fi executat: minute. Să exemplificăm: a) un complex de 10 exerciţii stabilite pentru încălzirea generală a organismului şi utilizate. în 12 – 16 timpi. În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acţiona asupra rezistenţei. la începutul lecţiei. care la prima vedere şi mai ales conform obişnuinţei noastre par contrastante cu noţiunea de rezistenţă. în special. neglijând din această cauză. de obicei. activizăm grupele musculare proprii mişcării respective.Mulţi profesori. ritmul în care se repetă şi lungimea pauzelor dintre repetări. din păcate. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acţiune motrică. Factorii care pot determina ca aceste exerciţii. exerciţii acrobatice executate sub formă de torent. efectuată pe o durată mai mare de timp. chiar şi cele prin care se urmăreşte încălzirea generală sau selectivă a organismului.

această combinaţie are şi un mare avantaj deoarece elevii fiind mobilizaţi. fiecare exerciţiu repetat de 8-12 ori. a ritmului şi a intervalelor dintre execuţii pot sau nu influenţa dezvoltarea rezistenţei. mult. - executarea legată a 3-4 exrciţii. stabilite pe toată durata.minute. în 24-30 timpi cu pauze scurte între fiecare grup de exerciţii. durata execuţiei complexului 8-10 minute. chiar foarte mult utilizate în lecţiile de educaţie fizică. Ce fel de combinaţii se pot realiza? Iata câteva exemple: executarea legată a 4-5 exerciţii. cu pauze foarte scurte şi în ritm accelerat. Execuţia unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca prin aceasta să dezvoltăm rezistenţa generală şi să nu lăsăm desfaşurarea ei la întâmplare. fotbal între 2-3 elevi. aceleaşi principii şi reguli pe care le-am prezentat la grupa exerciţiilor de alergare. aceasta în funcţie de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice diferitelor jocuri sportive. datorită duratei execuţiei. handbal. a ritmului vioi şi chiar accelerat precum şi a pauzelor scurte pot avea influenţă şi asupra dezvoltării rezistenţei generale. În această grupă de mijloace se aplică în general. pentru executarea diferitelor acţiuni motrice. prin durata stabilită a execuţiei. de gradul sporit de concentrare a atenţiei impusă de o astfel de execuţie. În acelaşi timp. suportă mai uşor efortul impus de alergare. conducerea mingii pe distanţe scurte printre jaloane aruncări repetate la coş sau la poartă din saritură. 10 minute. cu pauze foarte scurte şi într-un timp foarte vioi. Din aceste exemple desprindem uşor faptul că primele două execuţii au ca obiectiv strict încalzirea generală a organismului. volei. Durata totală a execuţiei complexului 6-8 executarea legată a 2 exerciţii sau a fiecărui exerciţiu în mod izolat în 12-14 timpi. În afara regulilor aplicate la alegere trebuie să avem în vedere şi efortul suplimentar solicitat de executarea acţiunilor motrice. Acţiuni motrice executate din alergare. durata totală a execuţiei complexului 8- 31 . b) pasarea mingii de baschet. în principal. Ritm vioi. în timp ce celelalte şi mai ales ultimile două.

atât în repaus. fotbal. rugbi între 2-3 elevi din conducerea mingii de fotbal. cu pauze de 60-90 secunde între repetări. de gradul de pregătire a aparatului respirator. alternând braţul sau piciorul. în mare masură. Rolul respiraţiei în dezvoltarea rezistenţei Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde. executarea unor acţiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite puncte (distanţe). Concomitent cu această dezvoltare are loc şi o 32 . acţiuni gen catarare. handbal. baschet în diferite direcţii. transport de greutăţi. pe distanţe sau durate diferite. aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem realiza. conducerea mingii. elemente de mişcare în teren executate pe durate determinate. În efectuarea acestor combinaţii. handbal. alergare pe distanţe sau durate diferite. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncţional sub influenţa unor exerciţii speciale. pasarea mingii de baschet. de exemplu : pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept. cât şi în timpul efortului. într-un tempo de 2/4. care la rândul lor. Repetarea unor procedee tehnico-tactice în condiţii de joc Combinaţii de pase. la alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe cu intercalarea unor sărituri pe şi peste aparate executate în torent repetat de n ori. Se repetă de 5 ori. paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice. reprezintă numeroase motive de uşurare aparentă a efortului necesar pentru a influenţa dezvoltarea acestei calităţi motrice.- alergare în tempouri diferite pe anumite distanţe combinată. cu pas sărit sau pas săltat. de executarea unei respiraţii corecte. în ritm vioi şi cu pauze precise între repetări constituie tot atâtea posibilităţi pentru a acţiona premeditat asupra dezvoltării rezistenţei. escaladare. aruncare. aruncări la coş sau poartă. anumite distanţe şi repetat de mai multe ori. între 2 elevi pe o distanţă totală de 200 m.

la interval de o săptămână. favorizând o activitate normală timp îndelungat. în special la jocurile sportive. o respiraţie ritmică accentuată. precum şi datorită senzaţiei de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Fetisova. la început. Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată.5 secunde. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s-a indicat să alerge cu respiraţia activă. ceva mai mult decât expiraţia. Treptat. M. ea devenind o componentă a acţiunii motrice. exerciţii ciclice în timpul cărora trebuie impusă şi menţinută. iar capacitatea plamânilor marindu-se asigură efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale. O respiraţie corectă se poate realiza folosind. Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice aciclice. nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite. în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde. Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului. În actul respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense. pe parcursul întregii distanţe. muşchii respiratori devin mai rezistenţi. G. Pentru a reliefa importanţa respiraţiei în timpul efectuării unui efort prezentăm. Doua grupe de atlete începatoare (în total 118 persoane) au alergat distanţa de 800 m de două ori. Ozolin şi K. iar o expiraţie la 2-3 paşi. intensităţi care acţionează frecvent în timpul dezvoltării rezistenţei. în continuare.perfecţionare a proceselor nervoase care acordează respiraţia la intensitatea activităţii fizice. acest fel de a expira pare dificil. adâncă. la începători o inspiraţie la 3-4 paşi. în principal. Aici se 33 . de obicei. Iniţial. Datorită repetării exerciţiilor de respiraţie. pentru că muşchii respiratori obosesc repede. În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează. La această grupă rezultatul mediu s-a îmbunătăţit cu 13. submaximală şi mare. un experiment realizat de N. la început forţată în mod conştient.

care se caracterizează prin întinderea piciorului în trei articulaţii : coxofemurală. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. pentru obţinerea unor rezultate meritorii devine tot mai importantă tehnica raţională de alergare. trunchiul nu se balansează lateral. TEHNICA ALERGĂRII : În condiţiile actuale. iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât cea de sprijin. Noile învelişuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o pregătire tehnică perfecţionată. cele mai mici greşeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarelor. Locul pistelor de zgură şi cauciuc-bitum l-au luat cele de tartan şi recortan. muşchii care dezvoltă eforturi se relaxeaza. În faza de sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte. Trunchiul se ţine drept. durata fazei de sprijin şi a celei de zbor sunt aproximativ egale. În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării. alternarea neîntreruptă a relaxării şi contracţiei musculaturii. mai ales a membrelor inferioare. iar în faza de zbor. Ca urmare. genunchi şi gleznă. care asigură un consum minim de energie. atleţii pot menţine un înalt tempo de alergare. fenomen aproape neobservat pe vechile piste. Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea. mai importantă este însă întinderea în articulaţiile coxofemurală şi ale 34 . degajarea mişcărilor. fiind capabili să sprinteze pe orice porţiune de traseu. În alergarea de fond. Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia. o tehnică raţională şi care duce la economie de energie şi evident la obţinerea unor rezultate mult mai bune şi astfel de obţinere a unor performanţe mult mai crescute. De aceea. De asemenea recomandat este şi menţinerea unui caracter rectiliniu pronunţat al mişcării : tălpile se aşează în linie dreaptă. deşi înclinarea acestuia faţă de verticală atinge 8-10 grade. De mare însemnătate este corelaţia dintre faza de zbor şi cea de sprijin (de amortizare) în cadrul unui pas. care au o influenţă activă asupra alergătorului.recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din timpul întreruperilor sau al terminării acţiunii.

calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul genunchiului. În tehnica contemporană de alergare. cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. punerea piciorului pe sol aminteşte mersul pe trepte. Dar la punerea piciorului pe pingea. Pentru aceasta. în prezent. 35 . Când întinderea labei este totală. apă. În trecut alergătorii „aruncau” uneori gamba înapoi prea sus. când este necesar să se relaxeze muşchii gambei. trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a degetelor de la picioare. După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior. iar coapsa. ceea ce asigură o bună amortizare. ceea ce măreşte tempoul alergării. zăpadă adâncă. Cu cât muşchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractaţi în momentul impulsiei. alergătorul trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulaţia cea mai mare – coxofemurală. moment în care gamba relaxată oscilează înainte. partea care conduce. când.gleznei. călcâiul trebuie să se afle aproape de sol. ceea ce mărea durata pasului. În momentul verticalei. îndeosebi a celui mare. Aşezarea elastică a piciorului pe pingea. cu călcâiul la prea mare înălţime faţă de sol reduce viteza alergării. Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mişcarea precedentă de relaxare a muşchilor gambei. genunchiul este tras înainte. condusă a corpului. În această fază gamba este partea acţionată. pe seama coborârii coapsei. Pentru a obţine o alergare elastică este necesar ca în momentul punerii pingelei pe pământ. urmată de rularea labei piciorului pe partea exterioară. o aşezare elastică şi totodată lină. Pentru perfecţionarea punerii piciorului pe sol este bine să se recurgă la alergarea pe trepte. Mişcarea nu trebuie însa prelungită: coapsa se lasă rapid în jos. Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale impulsiei. fără a retrage vârful. acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea calcâiului înapoi. Aterizarea cu vârful prea întins. asigură în continuare şi o impulsie eficientă. iar apoi pe toată talpa. Executând impulsia. laba piciorului este relaxată. gamba se aşează printr-o mişcare de sus în jos. uşoară a piciorului pe sol. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mişcării coapsei.

cu atât forţa de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare. iar alergarea pierde din supleţe. De aceea. În momentul verticalei. cât şi a lungimii acestora. Braţele se mişcă inainte. Lucrul muşchilor respiratori este strâns legat de al celorlalţi muşchi. într-o alergare rapidă piciorul se aşează mai ferm pe sol. dar în sens opus bazinului. pentru că în felul acesta se ajunge la o „încătuşare” a braţelor. Unii alergători lasă mâinile în jos pentru relaxarea braţelor. Sub acţiunea forţei gravitaţionale însa. dar unghiul acestei flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forţă în picioare. şi cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparaţie cu cea de zbor. Bineînţeles. braţele îndeplinesc funcţia de echilibrare. în momentul verticalei călcâiul este presat către sol. Dacă sportivul sau elevul. la aproape aceeaşi frecvenţă. Unghiul dintre braţ şi antebraţ se modifică oarecum în timpul alergării. pasul este mai lung în alergarea pe 800 m. Cu cât alergarea este mai rapidă. alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte. dar poziţia nu trebuie menţinută in mod activ. până la linia mediană a corpului şi mai jos de nivelul bărbiei. Alergătorii execută mişarea activă cu braţele numai spre înapoi şi puţin spre exterior. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond. genunchiul trebuie să se îndoaie puţin. Este foarte important ca braţele să fie întotdeauna relaxate. cu atât pasul şi mişcările braţelor sunt mai ample. umerii se rotesc în jurul aceleiaşi axe. Viteza alergării creşte atât pe seama frecvenţei paşilor. Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit 36 .alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu călcâiul. se poate vedea că. cu cât mai puţine oscilaţii pe verticală. care asigură mişcările în timpul alergării. De exemplu comparând alergarea pe 800 şi 1500 m a unui atlet. Cu cât alergarea este mai rapidă. după atingerea solului cu pingeaua. nu opune nici o rezistenţă. Pentru asigurarea echilibrului. bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. În alergare. Simultan cu ducerea coapsei piciorului oscilant înainte. o asemenea aşezare a piciorului nu este elastică. spre înăuntru. lăsându-se imediat pe călcâi. se constată că mărirea distanţei corespunde cu reducerea frecvenţei şi lungimii paşilor. Tehnica raţională depinde în multe privinţe de o respiraţie corectă. ca şi forţele de reacţie ce survin în momentul aterizării.

Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator şi anume expiraţia. Ritmul respiraţiei în timpul alergării poate fi următorul: . Dar aceşti muşchi suportă în alergare şi un alt efort. completă asigură o inspiraţie profundă. cât şi ceilalţi muşchi. respiraţiei externe i se impun cerinţe uriaşe. De obicei. cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. Ritmurile de respiraţie prezentate se formează în cazul unei frecvenţe de 70 până la 100 respiraţii pe minut. pe deplin eficientă. pe seama frecvenţei respiratorii.la 1. Tehnica raţională a alergării depinde în multe privinţe de dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare.la un pas inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 2 paşi). La alergătorii fruntaşi.5 paşi inspiraţie şi la 1. La o asemenea profunzime. În alergarea pe aceste distanţe este important ca ritmul respiraţiei să fie stabil.5 paşi expiraţie sau la 2 paşi inspiraţie şi la un pas expiraţie (un ciclu respirator în 3 paşi) . pe traseu sau în sprintul final. situaţi în regiunea cutieitoracice şi a centurii abdominale. este necesară o anumită frecvenţă şi profunzime a respiraţiei. 37 . precum şi de mobilitatea articulară. La o profunzime mai mare contribuie atât muşchii respiratori. la alergarea de semifond şi fond tempoul este între 3 şi 4 paşi pe secundă (180-240 paşi pe minut). Ventilaţia pulmonară necesară trebuie menţinută. şi pe nas. la profunzimea optimă. respiraţia se asigură de către muşhii respiratori. respiraţia se face şi pe gură. pentru că expiraţia forţată. fără nici un fel de reţinere a acesteia la start. motiv pentru care obosesc în cazul unei respiraţii prea profunde. numai aceasta din urmă neputând asigura ventilaţia pulmonară necesară. Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120-180 l de aer pe minut.la 2 paşi inspiraţie şi la 2 paşi expiraţie (un ciclu respirator în 4 paşi) .deficit de oxigen. Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut. frecvenţa respiratorie atinge valori de 70-100 respiraţii pe minut.

s-a creat şi o stare care a motivat suplimentar subiecţii. Cu acest prilej. dispoziţia. alergătorul caută. să intre în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de 38 . aceştia dorind să obţina la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament. La alergările de semifond. alergătorii de 800 m au parcurs distanţa de 4 ori. iar la probele pe distanţele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole. ţelul este să învingă. ele fiind cele mai apropiate specificului alergării de rezistenţă liceale. tactica utilizată de principalii adversari. de obicei. se programează între 2 şi 4 asemenea curse. Tactica de alergare în concursuri este determinată de caţiva factori : forma sportivă. La Jocurile Olimpice. Când concursurile se desfăşoară în câteva etape. de asemenea s-au alergat şi calificări şi bineînteles finala. atingerea rezultatului planificat pe o anumită distanţă constituie. în majoritatea concursurilor. adică numărul curselor: serii. de 2 ori. În ultima perioadă de timp. startul fiind în masă. chiar şi la probele şi mai mari cum ar fi cea de 10 000m. scopul propus în majoritatea concursurilor. alergătorul se loveşte de necesitatea de a obţine victoria sau dreptul de participare la următoarea fază a competiţiei. în concursurile foarte mari. obţinând un rezultat valoros. având în vedere că probele date cu clasa experiment (XII C) a avut şi o latură competiţională. Pentru componenţii echipelor naţionale. semifinală şi finală. componenţa participanţilor la cursă.TACTICA ALERGǍII În cele ce urmează vom prezenta şi câteva aspecte ale tacticii alergării. de obicei. căci către ele facem o referire aparte. În primele etape ale perfecţionării. un rol foarte important îl joacă starea pistei. Odată cu creşterea rezultatelor însa. Au apărut mulţi alergători care obţin rezultate bune aproximativ de acelaşi nivel. astfel încât victoria este condiţionată în măsură tot mai mare de tactică. sferturi de finală. condiţiile climatice şi formula de desfaşurare a competiţiei. la marile competiţii naţionale şi internaţionale concurenţa a crescut considerabil.

exemplu în semifinale sau finala). În acest caz. eventual. alergarea se poate desfăşura în tempo uniform ridicat (oscilaţiile de viteză nu depăşesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs. La alergarea pe 800 m se începe sprintul final cu 200 – 250 m înainte de sosire. ci puţin mai înspre dreapta. dar nu pe bordură. să iasă din încercuire. finişul se declansează de obicei cu 300 – 350 m înainte de sosire. La 1 500 m. atletul se situează în condiţii mai puţin favorabile în comparaţie cu principalii adversari. în orice moment. În a doua variantă tactică. Cel mai indicat este să se alerge în urma liderului. lipsindu-i astfel. De regulă. finişul se desfăşoară pe distanţe diferite. pe ceilalţi alergători de posibilitatea de a sprinta rapid în final. etc. În acest scop. care ar putea să dispună de un sprint final foarte bun. şi totodata păstrarea capacităţii de a termina parcursul în tempo ridicat. atât pe el cât şi pe ceilalţi concurenţi. Cu cât alergătorul este mai puternic. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiţia ca sportivul să se simtă bine şi să fi atins o bună formă sportivă. principalul este menţinerea unui tempo ridicat de alergare. necesar pentru manevre. Într-o astfel de alergare. cu atât începe mai devreme 39 . aşa cum s-a putut observa şi la Jocurile Olimpice. A doua variantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obţine victoria. din ce în ce mai mulţi alergători aleg tocmai această variantă. alergătorul încearca să ocupe o poziţie fruntaşă. în cazul alergării pentru rezultat. În funcţie de proba de alergare. să mărească tempoul. înca de pe linia dreaptă penultimă. Pentru aceasta sportivul îşi alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului şi îl urmăreşte cu atenţie. sportivul preia iniţiativa în cursă şi impune un tempo ridicat. În felul acesta sunt posibile două tactici de alergare : pentru rezultat şi pentru victorie. important este ca atletul să facă faţă tempoului înalt de alergare propus de adversari şi să păstreze forţa pentru sprintul hotărâtor. În ultimii ani. pregătindu-se să intreprindă o manevră. aproape pe toate distanţele între 800 şi 10 000 m. Este foarte important ca în dreapta alergătorului să fie loc liber. Cu o asemenea tactică.

Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo ridicat pe întregul traseu. ceea ce demonstrează că trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de finiș de-a lungul tuturor anilor de pregătire. toţi participanţii trebuie să se pregătească pentru un finiş pe o distanţă mai lungă: la semifind. Mai există şi alte variante. iar la fond .kilometrul 6 şi 8. Este posibilă şi o altă variantă de modificare a vitezei – pe seama unor sprinturi mai scurte şi mai dese. Accelerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare 40 . alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo rapid. la 5 000 m . la 1 500 m între 600 – 1 000 m. Din start.de la ultimul sfert al traseului. mai ales pe primii 50 m. şi deci este de presupus că nu mai are resurse pentru repetarea sprintului. Sunt considerate drept asemenea porţiuni: în alergarea pe 800 m.sprintul final. la 3 000 m obstacole . Astfel. În asemenea cazuri.începutul celui de-al treilea kilometru. lichidând distanţa intervenită între ei. de exemplu aceea în care. Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic. Capacitatea de finiș a celor mai buni alergători crește cu fiecare an. pe fiecare distanţă de alergare există porţiuni mai complicate.al patrulea kilometru. Dar în cursele de calificare. în serii viteza este relativ redusă. mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine greu să alerge datorită oboselii în continua creştere. liderul trebuie să caute să măreasca tempoul alergării şi să se desprindă de adversari recurgând la sprinturi urmărind să le reducă posibilităţile de a dezvolta un fisiș rapid. sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil şi creşte din nou spre finiș. la 10 000 m . chiar de la începutul celei de-a doua jumătăţi a parcursului. În alergările pe distanţele mai mari sprintul final începe cu 400 m. dar aceasta nu este decât la îndemana alergătorilor de elita. de obicei. în încercarea sa de a-l ajunge pe lider. pe prima porţiune a traseului. Pe aceste porţiuni de traseu. porţiunea dintre 400 m şi 600 m. iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire. alergătorii care aplică tactica conducerii cursei sunt nevoiţi să ţină seama de câteva aspecte. Momentul cel mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea.

acest cartilaj atenuează toate şocurile şi trepidaţiile. il va ajuta pe sportiv să aleagă şi să aplice manevra tactică cea mai potrivită. ceea ce 41 . La alergătorii fruntaşi pe 800 m.necesară şi apoi să se menţină în continuare. diferenţa dintre prima şi a doua porţiune de 400 m reprezintă o secunda. cartilajul epifizar poate fi vătămat. a doua chiar mai rapid decât prima. Cunoasterea variantelor . Alegând planul tactic necesar. de orientare. de evitare a ciocnirilor. În cazul încordărilor mari şi al şocurilor puternice. se întocmeşte totodată şi graficul alergării. În alergarea pe 1500 m. mai ales în cazul în care s-a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obţinerea unui bun rezultat. Cea mai „lentă” este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. Tactica de alergare pe distanţele de semifond este aproape imposibil de descris în toate variantele ei. partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform. iar uneori. mărind viteza pe ultimii 300 m. Între 11-14 ani la fete şi 11-17 ani la băieţi se efectuează îndeosebi o creştere în lungime (perioada celei de a doua creşteri). cu o singură excepţie: să se mărească mult viteza pe porţiunea sprintului final. prima şi a doua jumătate a traseului trebuie parcursă la fel. Particularităţile de vârstă În perioada pubertăţii (13-16 ani la fete şi 14-17 ani la băieţi) se produce o creştere intensificată a întregului organism şi o întărire a aparatului locomotor. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul mare. În cazul tacticii „pentru victorie”. Pentru obţinerea unor rezultate remarcabile. Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între terminaţiile oaselor şi corpul lor. al aterizărilor dure pe un sol tare şi al aruncării unor obiecte grele. la copil şi la adolescent. de aceea alergătorii trebuie să gândească de-a lungul întregului parcurs şi să-şi urmărească cu atenţie adversarii. La fondiştii renumiţi se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării şi pe ultimul kilometru.tip descrise aici. îmbinată cu propria isteţime. graficul alergării nu este supus unor anumite reguli. cei mai buni sportivi parcurg primele 3 ture aproape uniform.

Muşchii copilului se deosebesc de muşchii adultului nu numai prin volum şi structura lor. Cu cât vârsta copiilor este mai mică. ci şi prin compoziţia chimică. forţa şi rezistenţa muşchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult. este necesar sa se ţina seama de toate acestea. iar la băieţi 40%. necesită o rezistenţă considerabilă (alergare de rezistenţă. viteza de contractare a muşchilor. cu atât folosirea acestor exerciţii impune mai multă prudenţă. deoarece pot provoca osificarea timpurie. când se aleg exerciţiile. De aceea se impune folosirea exerciţiilor de întindere a muşchilor şi de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor. De obicei abia la sfarşitul perioadei pubertăţii musculatura îşi încheie creşterea. În acest timp. pentru a contribui la formarea unei ţinute corecte şi la o întindere completă din articulaţii. Din această cauză. La vârsta de 13-15 ani creşterea musculaturii rămâne în urmă faţă de creşterea scheletului.bineînţeles nu are o influenţa pozitivă asupra creşterii normale a oaselor în lungime. adică oprirea înainte de timp a creşterii oaselor în lungime. mai ales în cazul exerciţiilor în sprijin. toate forţele copilului sunt absorbite de creştere. sunt de asemenea contraindicate pentru această vârsta. exerciţiile la aparate. atingând la fete. De aceea. stângaci şi obosesc foarte repede. Profesorul trebuie să fie foarte prudent în ceea ce priveşte executarea exerciţiilor la aparatele de gimnastică. reducând la minimum poziţiile statice. cu caracter static. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că muşchii flexori ai copilului se dezvoltă mai repede decât extensorii. Aceasta este una din cauzele pentru care copiii de 13-15 ani sunt slabi. în medie 36% din greutatea totală a corpului. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activităţii aparatului circulator. Datorită creşterii energice în lungime şi a reducerii cantităţii de ţesut cartilaginos. la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticităţii şi supleţei în mişcări. care. Muşchii copilului sunt relativ gingaşi şi foarte puţin adaptaţi la exerciţiile de forţă şi la exerciţiile care necesită rezistenţă. 42 . monotonă.). aruncarea obiectelor relativ grele etc. care impun o mare încordare. Profesorul trebuie să recurgă cu foarte multă prudenţă la o activitate de forţă la o activitate îndelungată. Exerciţiile de forţa.

Procentul scăzut de hemoglobină în sângele adolescenţilor necesită antrenamente în aer liber. Cu toate acestea şi în acest caz nu trebuie să se uite că forţele şi posibilităţile unui tânăr de 16 ani sunt foarte departe de posibilităţile unui adult. La vârsta de 12-15 ani. exerciţiile care necesită forţă şi rezistenţă şi mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. se dezvoltă forţa şi capacitatea de lucru. în timp ce efortul neîntrerupt.). vasele sangvine se întind puternic în lungime şi nu reuşesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul interior). activitatea cardiovasculară se echilibrează datorită întăririi pereţilor inimii. ci şi în cazul diferitelor exerciţii consecutive (sărituri în serie. Totuşi. De aceea. trebuie să aiba un număr suficient de pauze pentru o odihnă relativă. Acest procedeu contribuie la creşterea şi dezvoltarea generală a organismului. indiferent dacă se desfăşoară în aer liber sau în sală. exerciţii în serie cu mingi grele etc. îngreunând activitatea inimii. nici vasele sangvine. La această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des. inima poate suferi foarte uşor de pe urma dozărilor mari şi a caracterului necorespunzător al exerciţiilor: de exemplu. Cel mai simplu teren de sport este mult mai necesar 43 . de lungă durată. În acest timp. poate să-i dăuneze. profesorul trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciţii de alergare pentru rezistenţă. Lecţia de atletism în ansamblu. astfel că inima cu pereţii ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase sangvine foarte înguste şi lungi. deoarece pereţii musculari ai inimii continuă să fie slabi. Cu toate că la 12 ani volumul inimii se mareşte considerabil. Pe la 16 ani. deşi la această vârstă nici inima. Sistemul circulator se dezvoltă mult până la 16 -18 ani. care opun o mare rezistenţă. Începând de la această vârstă se poate acorda mai multă atenţie exerciţiilor de alergare pentru rezistenţă şi exerciţiilor de forţă. însă cu efort mic. a măririi forţei inimii şi a perfecţionării aparatului ei nervos. muşchii nu s-au format complet şi din această cauză se impune o anumită prudenţă – ca şi în perioada de vârstă anterioară – la alegerea exerciţiilor. nu s-au format complet. ea nu are capacitatea de lucru a inimii adultului. la această vârstă.La vârsta de 15-17 ani creşte tonusul muscular.

Ne referim în primul rând la mers.adolescentului decât o sală perfect utilată. care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator şi care contribuie la dezvoltarea cutiei toracice şi a mobilităţii ei. în nici un caz. la mersul pe schiuri. nu trebuie să se înţeleagă. De aceea exerciţiile atletice şi mai mult decât atât. toate acele exerciţii care completează atletismul trebuie să se desfaşoare. să-şi îndrepte întotdeauna atenţia asupra esenţialului dintr-o mişcare să treacă la învăţarea detaliilor. indiferent de anotimp. Pentru vârsta de 11-16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al aşazisei ingustimi a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lăţime este mult în urmă în comparaţie cu înălţimea corpului. Alte exerciţii foarte folositoare sunt şi jocurile dinamice în aer liber. înlăturarea completă a eforturilor mari în antrenamentele atletice ale copiilor şi adolescenţilor. Dimensiunile cutiei toracice influenţează şi capacitatea vitală a plămânilor. 44 . pe cât posibil. De asemenea este necesar să se ţină seama de o oarecare instabilitate a sistemului nervos al copiilor. adolescentul trebuie să aibă în faţă un scop clar. Prin indicaţiile repetate cu privire la respectarea prudenţei. Cu toate acestea. în ceea ce priveşte eforturile mari şi a unei succesiuni precise în mărirea lor. Aşadar calitatea motrică „rezistenţa” la această vârstă a liceului are perspective mari de dezvoltare. În fiecare exerciţiu. toţi indicii fizici fiind în plină dezvoltare. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a înlesni dezvoltarea cutiei toracice. ajungând aproape de valorile lor maxime. aceasta este inadmisibilă. Pe la 16-18 ani. Atenţia şi memoria lor nu trebuie încarcate cu forme de exerciţii complicate şi abstracte. ignorarea particularităţilor dezvoltării fizice a copiilor şi a adolescenţilor. în aer liber. iar în timpul iernii. alergare. cutia toracică capătă prin forma sa toate particularităţile cutiei toracice a adultului. cu condiţia să se respecte regulile de prudenţă în dozarea lor. prin compararea posibilităţilor lor funcţionale cu posibilităţile adulţilor. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exerciţiile în aer liber.

Exerciţiile de ordine şi formaţii (care urmează) vor fi executate cu energie şi promptitudine. în caz contrar. transportul şi instalarea unor aparate. el având o influenţă directa şi continuă asupra modului de desfaşurare şi calităţii acesteia. înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecţiei. ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mişcare şi tehnica sportivă. conținutului educativ din lecţie. ordine şi disciplină. profesorul va dovedi o exigenţă ridicată pentru punctualitatea elevilor şi integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. captând atenţia elevilor şi determinându-i să adopte o atitudine corectă şi disciplinată. în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influenţa în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi unele mijloace de acţionare. Pe parcursul lecţiei. Menţionăm că adaptarea unei atitudini consecvente şi exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecţii consolidând această 45 . creîndu-se pericolul producerii unor accidentări. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valenţele educative ale fiecărui exerciţiu fizic utilizat. curaţenia şi ordinea din spaţiul de lucru. a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate. Pentru o mai clară întelegere a problemei. deplasarea de la un loc de activitate la altul. în timp ce alte exerciţii trebuie mai întâi consolidate. În alegerea mijloacelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciţii simple pot avea influenţă asupra aspectului educativ al lecţiei chiar în stadiul de învăţare. Încă de la începutul orei. De exemplu: aspectul de ordine şi disciplină poate fi influenţat prin exerciţii de ordine şi formaţii în orice etapă. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicaţiilor ce privesc modul de exersare. în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciţii cu un grad ridicat de dificultate. acţionând în consecinţă.Lecţia de educaţie fizică Selecționarea şi sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea. profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii şi disciplinei.

existenţa unui bogat material sportiv şi folosirea unor mijloace cât mai atractive. cu fixarea unor cerinţe individuale. c) Dezvoltarea curajului şi încrederii de a acţiona în concordanţă cu posibilităţile maxime de care dispune fiecare elev. Acţiunile de moment. cât şi pentru viaţă. va desfaşura o activitate intensă în lecţie şi în afara programului şcolar. apreciindu-se progresul înregistrat de fiecare elev. ca de exemplu. cu precădere fetele (mai ales în situaţia desfăşurării unor lecţii cu efective mixte). eschivându-se de la executarea unor exerciţii cu un grad mai ridicat de dificultate. Adoptând o atitudine conştientă. săriturile la aparatele de gimnastică şi unele elemente acrobatice. iar profesorul să le asigure însuşirea corectă a bazelor mişcării respective şi să le ofere un sprijin diferenţiat care se va diminua treptat. În stabilirea conţinutului anumitor momente din lecţie profesorul va avea în vedere fixarea unor cerinţe concrete. uşor masurabile care să-i determine pe elevi în a persevera cu execuţiile până la atingerea unor parametri dinainte stabiliţi. Problema participării active la lecţie este o cerinţă valabilă pentru toate disciplinele de învăţământ. perseverente şi cu dăruire a tuturor elevilor la lecţie . b) Determinarea participării active.deprindere atât în activitatea sportivă. dăruindu-se pentru aceasta cu tot potenţialul fizic şi psihic de care dispun. exigenţa profesorului numai în situaţii grave de indisciplină şi dezordine nu pot asigura această cerinţă decât pentru un scurt timp. aceasta depinzând în mare măsură de cadrul organizatoric creat. manifestă rezerve. elevii trebuie să-şi cunoască precis posibilităţile de care dispun. Este binecunoscut faptul că unii elevi. Un rol important în determinarea elevilor pentru realizarea unei participări active îl are şi măsura în care profesorul a reuşit să conştientizeze elevii în procesul de predare. elevul îşi va lărgi sfera preocupărilor sale. Pentru a-şi învinge teama de execuţii. 46 . la educaţia fizică se oferă mult mai largi posibilităţi pentru realizarea ei în proporţie de masă. Un bun exemplu în această direcţie ni-1 oferă sistemul normelor de control. spre deosebire însa de celelalte obiecte.

înlăturându-se în acest mod orice pericol de accidentare. jocuri dinamice şi sportive. cât și însușirea corectă și temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport. care iau parte la întrecerile inter-şcoli sau licee. conjugarea forţelor individuale pentru obţinerea unor rezultate superioare ale colectivului. d) Dezvoltarea spiritului colectivist şi al întrajutorării reciproce. în lecţiile de educaţie fizică se întâlnesc numeroase momente. Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete. Un bun prilej pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea acestora în formaţiile clasei. circuite. anilor de studii sau şcolii. exprimate. 2. întrajutorare. prin obţinerea unei dezvoltări fizice corespunzătoare și realizarea unor incici calitativi în continuă creștere la trecerea probelor și normelor de control care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice de bază. întreceri la care copiii să participe cu mult interes. în principal. a tuturor cerinţelor programei şcolare. prin încercarea unor execuţii ce depăşesc nivelul de cerinţe . profesorul va insista pe subordenarea intereselor personale celor colective.pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară. În activitatea de concepere creatoare profesorul are obligaţia de a cunoaș te în 47 . asumându-şi un risc nedorit. De aici şi necesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să fie angrenate în competiţii în mod variat şi continuu. Realizarea integrală. profesorul va combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în faţa colectivului. prin lecţie. Prin specificul activităţii. respectându-se structura acesteia pe momente sau verigi. Conceperea şi desfășurarea lecţiei conform cerinţelor metodice de specialitate. 3. când spiritul de colectiv îşi găseşte un larg câmp de manifestare. Îndemnând elevii la activităţi care solicită o atitudine curajoasă. formarea spiritului de echipă. lucru pe grupe şi alte forme de exersare colectivă. posibilităţile lor reale. la un nivel calitativ cât mai ridicat. corectitudine şi stimă reciprocă în relaţiile cu adversarii.

să fie completate cu structuri de exerciţii atractive. Timp de activitate aproximativ 5 min. constând din simple întoarceri. cum ar fi. va face unele aprecieri asupra ţinutei elevilor şi va comunica eventualele observaţii. fixându-se termene de prezentare în ţinuta corespunzatoare. în continuare. la dreapta și înainte marș . 0 structură cu exerciţii de ordine este bine să se exerseze în 4-5 lecţii. elevii fiind dispuși în coloană ori în linie. sau alte complexe concepute de profesor în funcţie de nivelul de pregătire şi vârsta elevilor. când se învaţă structuri mai complexe. privind echipamentul. Exemplificăm în continuare unele soluţii de realizare. a principalelor cerinţe pentru fiecare moment din lecţie : Veriga I. după care va comunica temele lecţiei. unde se va asigura o activitate rapidă a elevilor. în spiritul eficienţei. inclusiv adunarea lor pentru intrarea în spaţiul de lucru. doi pași înainte. Menţionăm că eficienţa acestor exerciţii poate fi asigurată numai dacă ele se execută foarte corect şi prompt. precum și stabilirea priorităţii anumitor momente. În această verigă profesorul îşi concentrează atenţia asupra unor acţiuni specifice începutului de lecţie.stânga împrejur. Astfel momentul organizatoric din prima parte a orei va începe de la locul de echipare. În continuare se vor programa exerciţii de ordine şi formaţii care vor fi atent selecţionate pentru a stimula concentrarea elevilor la activitate şi crearea unui climat corespunzător de disciplină. cât ș i in cadrul activităţii libere (acasă). sarcinile și mijloacele de realizare a fiecărui moment din structura lecţiei respective. În anumite situaţii. Pentru ca acest obiectiv să poată fi realizat este bine ca repetările stereotipe. profesorul poate recomanda elevilor să efectueze aceste exerciţii independent atât în ore.amănunt obiectivele. întoarceri la stânga împrejur din deplasare. Organizarea colectivului de elevii. micș orând în acest mod timpul necesar omogenizării de ansamblu. elevii responsabili de grupe vor comunica profesorului situaţia prezenţei. de exemplu doi pași înainte. marcând energic primii 3 pa ș i. cu caracter general sau particular. cunoscut fiind faptul că nu toate lecţiile au aceeași structură.. pe care o va nota în caietul personal. 48 . în ceea ce privește numărul și felul momentelor.

). alternează cu veriga a IV-a. Timp de activitate aproximativ 15 minute. aşa după cum reiese și din denumirea ei. minge etc. 0 parte din exercițiile efectuate în această verigă se vor adresa corectării sau prevenirii unor vicii de atitudine caracteristice școlarilor (atitudine cifotică. scoliotică. Această verigă. grupelor musculare şi a marilor funcții ale organismului (respiraţie-circulaţie). stimulându-se permanent spiritul de autodepășire și întrecere. Acest moment din lec ț ie se caracterizează prin dina mism și varietate de mijloace. profesorul va avea în vedere următoarele : 49 . cunoştinţelor. în principiu. Învăţarea acţiunilor. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi pregătirea organismului pentru efort. cât ș i pregătirea specifică a acestuia pentru sarcinile ce urmează a fi îndeplinite în cadrul temelor de lecție.). Exerciţiile ce urmează a fi folosite în această verigă trebuie astfel selecţionate încât ele să realizeze atât pregătirea generală a organismului pentru efort. Pentru ca eficienţa.după care se înva ț ă alta. pregătirea organismului pentru efort şi crearea unei stări emoționale cât mai ridicate. se recomandă ca o parte din exerciţiile efectuate să utilizeze un obiect (eșarfă. astfel ca la sfârşitul semestrului fiecare clasă să stăpânească bine 5-6 structuri. În procesul învățării deprinderilor motrice utilitare de bază și specifice diferitelor ramuri de sport. Timp de activitate aproximativ 12 minute. Influenţarea selectivă se realizează prin exerciții care asigură prelucrarea analitică a organismului. Scopul acestei verigi este. acestei verigi să crească. În ficare lecţie timpul alocat acestor exersări nu trebuie să depăşească 3 – 4 minute. coardă de sarituri. priceperilor şi deprinderilor motrice noi. eventual pe un fond muzical. influenţarea selectivă a aparatului locomotor. Veriga a II-a. având o influență precisă asupra articulaţiilor. lordotică etc. Veriga a III-a. de consolidare a cunoştinţelor. baston.

Consolidareaa cunoştinţelor. de regulă. întreceri și jocuri. folosinduse. Timp de activitate 50 . priceperilor şi deprinderilor motrice prin repetare. creând şi pericolul unor accidente. Veriga a V-a. priceperilor și deprinderilor motrice însușite. nu vom programa invățarea unei structuri din jocul de baschet în componența căreia intră aruncarea la coș din dribling. parcursurile aplicative. Elevilor cu un nivel mai ridicat de pregătire li se va putea fixa un sistem de cerinţe mai ridicat. Pentru aceasta este necesare organizarea activităţii pe grupe mici de elevi. din acest motiv. repetarea globală sau în structuri de exerciții efectuându-se numai după ce s-a constatat că elevii stapânesc bine procedeul respectiv. ca şi pentru stimularea acelora care au progresat. Exersarea se efectuează. se va putea organiza o exersare simplificată ca efort şi complexitate.organizarea exersării sub îndrumarea responsabililor de grupe. . pentru întregul efectiv cu care se lucrează sau pentra grupe restrânse de elevi. Timp de activitate aproximativ 15 minute. În structuri sau jocuri nu se vor introduce elemente și procedee neînvățate. Pentru a asigura o eficienţă crescută a acestei verigi este recomandabil ca activitatea să fie organizată pe grupe valorice. În această verigă se urmărește consolidarea deprinderilor invățate și generalizarea capacităţii de aplicare a cunoștinţelor.să programeze exersarea fragmentată a procedeelor tehnice complexe. utilizându-se un bogat material sportiv..să asigure explicarea şi demonstrarea corectă (personală sau printr-un elev) a deprinderii ce urmează a fi însușite. Veriga a IV-a. De exemplu. unii elevi vor fi trecuți periodic de la o grupă valorică la cealaltă. acestea putând să denatureze execuţia corectă. în structuri și ac tivităiţi globale. .să organizeze în așa mod exersarea încât fiecărui elev să i se asigure un număr sporit de repetări. folosindu-se mijloace cu o ridicată stare emoţională. Organizarea activității pe grupe valorice nu trebuie să ducă la jignirea elevilor. Demonstraţia se va relua de mai multe ori. iar pentru cei cu lipsuri în pregătire. . dacă elevii nu şi-au însușit în prealabil corect aruncarea la coș de pe loc. Dezvoltarea calităţilor motrice. pe o scară largă. creându-le astfel condiţii pentru a progresa.

ca exerciţiile din această verigă să se execute pe fond muzical. asigurarea a trei cerinţe de bază indiferent de tipul și obiectivele lecţiei respective. Tot cu această ocazie profesorul va face recomandări pentru activitatea independentă sau concursurile școlare. liniștire. evidenţiindu-se cu precădere aspectele pozitive din lecţie. Veriga a VII-a. Timp de activitate aproximativ 2 minute. comunicând elevilor notele obţinute. Mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea calităților motrice rămâne însă circuitul de pregătire fizică. 4. 51 . Veriga a VI-a. Revenirea organismului la o stare apropiată de cea obişnuită. Ea trebuie să fie prezentă în fiecare lecţie atât prin mijloace specifice (de regulă prin lucru frontal cu obiecte portative sau circuite de pregătire fizică). Asigurarea densităţii. ca fiind indispensabilă. Pentru atingerea scopului propus prin această verigă. Această activitate se va realiza în funcţie de durata și natura efortului depus. De exemplu: dacă exersăm în scopul consolidării aruncarea la poartă cu pasă de contraatac. relaxare şi captarea atenţiei. Bine ar fi. acolo unde sunt condiţii. conceput pentru anumite calităţi sau vizând însumarea mai multora. Acest moment trebuie să fie scurt și precis. cât ș i prin folosirea unor mijloace nespecifice prin a căror exersare se dezvoltă una sau mai multe calităţi motrice. prin modul în care organizăm exerciţiile și stabilirea distanţelor de alergare vom dezvolta concomitent cu aruncarea la poartă și viteza de deplasare. superiori. și anume: densitate optimă.aproximativ 15 minute. varietăţii şi atractivităţii lecţiei. profesorul folosește exerciţii de respiraţie. Timp de activitate aproximativ 2 minute. Pentru ca scopul lecției să fie în întregime atins. profesorul va efectua cu acest prilej și notarea curentă. Aprecieri asupra activităţii desfaşurate şi recomandări pentru activitatea independentă. În această verigă se urmărește ridicarea indicilor de dezvoltare a calităţilor motrice. Apreciind progresele înregistrate de elevi. se impune cu hotărâre. iar eficienţa acesteia să crească la parametri.

dacă este necesar. profesorul are datoria să acorde o deosebită ș i permanentă atenţie studiului de specialitate. c) Atractivitatea lecţiei reprezintă problema „cheie" a eficienţei acesteia.varietate și atractivitate. realizat cu precădere prin întreceri și jocuri de mișcare. Atractivitatea exerciţiilor se poate realiza prin conţinutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoţional ridicat) sau prin asigurarea permanentă a spiritului de autodepăș ire şi întrecere pe fondul unui climat placut. frontal sau pe grupe mici de elevi. prin modul de organizare a activităţii în lecţie. exemplificăm o parte dintre acestea: a) Densitatea optimă este obţinută. schimbându-se formaţiile de lucru și stimulenţii care pot contribui la creșterea interesului elevilor pentru lecţie. în principal. De modul în care se izbutește realizarea acestui aspect din lecţie depinde interesul și parti ciparea efectivă. să le ordoneze pe fiș e de lucru pentru toate capitolele pro gramei școlare. Realizarea optimă a unor aspecte ce privesc relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material sportiv. recreativ. Pentru a reuș i să realizeze toate aceste cerinţ e. Relaţia profesor-elev din școala noastra este o relaţie de tip nou. menţinerea acelorași mijloace la un anumit ciclu de lecţii. care să asigure o participare activă și permanentă a tuturor elevilor. permiţând tuturor elevilor realizarea prin exersare a unui număr cât mai mare de repetări. ace știa dăruindu-se cu întreaga lor disponibilitate psihică ș i fi zică pentru activitatea programată. varietatea realizându-se prin modificări aduse în forma de organizare. care vizează creșterea eficienţei lecţiei. 52 . selecţionând continuu metode și mijloace. 5. căutând să le îmbunătăţească permanent. b) Varietatea conţinutului lecţiei se poate realiza prin utilizarea unui număr mare de mijloace (varietate de conţinut) sau. conştientă și activă a elevilor. timpul de lucru practic. completându-le cu note și interesante exerciţii. folosindu-se integral ș i în mod cât mai judicios. Aceste aspecte din lecţie contribuie în mare măsură la determinarea elevilor să iubească exerciţiul fizic și să manifeste dorinţa de a-l practica independent. create pe baza experienţei proprii sau preluate din literatura de specialitate. Aceste cerinţe se pot realiza prin diferite modalităţi.

).democratic.relaţia profesor-elev din cadrul cluburilor sportive şcolare. Autoritatea profesorului izvorăște din competenţa ș i comportarea sa. pe care elevii o analizează şi o apreciază în mod permanent. . Manifestarea relaţiei profesor-elev în cadrul activităţilor de educaţie fizică ș i sportivă poate avea mai multe forme. . Spre deosebire însă de celelalte discipline de învăţământ. Manifestări ale relaţiei profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică.relaţia profesor-elev în cadrul lecţiei de educaţie fizică .relaţia profesor-elev în cadrul orelor de activităţi sportive . profesorul nu trebuie să uite că atât indulgenţa. cât ș i elevul sunt angrenaţi în activi tatea comuna. În sprijinul autorităţii sale vine pregătirea sa profesională. Relaţia profesor-elev în activităţile de educaţie fizică se încadrează în ansamblul sistemului educaţional din şcoală. comunicarea locului de desfășurare a activităţii etc. De modul în care se cunosc şi se rezolvă aspectele legate de această relaţie depinde în mare măsură eficienţa procesului instructiv-educativ. cât și cu elevii. Aceasta trebuie să fie demnă. corectă. Activitatea din cadrul acestei relaţii începe să se manifeste odată cu pregătirea profesorului pentru echiparea elevilor. în care atât profesorul. și anume: . în care își manifestarea rolului conducator și al autorită ții sale. pentru realizarea unui scop comun. fiecare din cei doi factori având sarcini bine conturate. cât şi exigenţa exagerate influenţează negativ rezultatul pracesului instructiv-educativ. pregătirea materialelor și instalaţiilor sportive. exigenta atât cu sine. există totuşi şi unele norme şi cerinţe caracteristice fiecăreia din formele mai sus menţionate. în domeniul educației fizice aceasta este o relaţie mai complexă ce se manifestă pe multiple şi diverse planuri.relaţia profesor-elev în cadrul excursiilor şi taberelor şcolare .relaţia profesor-elev în cadrul activităţii competiţionale desfășurate în școală şi în afara școlii. 53 . Deşi relaţia profesor-elev are cerinţe general valabile pentru întreaga activitate de educaţie fizică.

o deosebită importanţă o are folosirea unei terminologii corespunzătoare. Pentru asigurarea unui climat de lucru corespunzător. mai ales când nereu ș ita exerciţiilor nu se datorează unor cauze care țin de elev. În anumite momente din lecţie elevilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și manifesta personalitatea și creativitatea. fapt ce va determina pe elevi să se comporte corespunzător. cât și nivelul execuţiilor. 0 preocupare continuă se va acorda participării con ș tiente ș i active a ele vilor pe tot parcursul lecţiei. fără a-i jigni. 0 deosebită atenţie trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregatire pentru care trebuie luate măsuri organizatorice speciale. înlâturând exersarea rigidă şi monotonă. profesorul intră în relaţie cu elevul în mod foarte variat şi continuu. tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro ș uri. Pentru asigurarea unei conduceri competente. profesorul trebuie. în permanență. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfășurarea unei activităţi întâmplătoare așa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de supraveghetor. aceasta 54 . în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecţie în ţinuta de stradă. cautând să creeze condiţii egale de activitate pentru întreg colectivul de elevi. 0 primă măsură ce se impune a fi luată în asemenea situaţii este soluţionarea individuală a cazului respectiv.Ţinuta profesorului la lecţie va fi decentă și curată așa după cum este cerută şi elevilor cu care lucrează. lipsită de interes. alternând comenzile prompte ș i severe din anumite momente ale lecţiei cu exprimări apropiate. conform cu cerinţele diferitelor momente din lecţie. Odata cu începerea lecţiei. 0 atitudine bine orientată se impune din partea profesorului în situaţia apariţiei unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumiţi elevi. Observaţiile. indicaţiile sau aprecierile privind nivelul execuţiilor se recomandă a fi facute. încurajatoare. stimulându-i și incurajându-i pentru toate progresele realizate. să dea dovadă de mult tact. pentru a permite o înţelegere clară din partea elevilor. în liniș te ș i foarte clar. . să fie obiectiv ș i exigent atât privind disciplina de lucru. În conducerea activităţilor se recomandă ca profesorul să adopte un ton corespunzător. stări generate de cauze multiple. oprind colectivul din activitate.

Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme. când se exersează frontal. luandu-se măsuri precise de asigurare (ajutorare şi sprijin) care să evite orice posibilitate de accidentare a elevilor. profesorul va ocupa o poziţie excentrică pe un plan mai ridicat de unde să poată fi văzut şi auzit de toţi elevii. În celelalte momente. O atenţie permanentă se va acorda modului de organizare a exersării. Pentru situaţii mai grave. evitând în acelaşi timp unele discuţii şi aprecieri necorespunzătoare. lichidează fără consecinţe abaterea respectivă. iar el la rândul său să poată supraveghea execuţiile întregului colectiv. Astfel. motiv pentru care poziţia lui în lecţie va fi diferită. cât şi de interesul şi progresul înregistrat de elevi. de repaus în șezând este contraindicată. 6. Conştientizarea – principiu al procesului de învăţământ. La stabilirea notelor se va ţine seama atât de rezultatele probelor de control. o eficienţă deosebită o au discuţiile individuale sau în faţa colectivului. Aceeaşi atenţie trebuie acordată învățării transportului şi depozitării materialelor şi aparatelor folosite pentru lecție. pe lângă luarea măsurilor metodico-arganizatorice şi de aplicarea 55 . profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup. profesorul se preocupă. O deosebită importanţă pentru o conducere eficientă o are preocuparea profesorului pentru a-şi stabili permanent locul şi spaţiul de lucru în funcţie de sarcinile diferitelor momente din lecţie. dovedind deplină obiectivitate şi realism în apreciere. Trecerea zilnică în catalog a absenţelor şi notelor constituie o cerinţă obligatorie care favorizează evoluţia unor relaţii corecte între profesor şi elev. mai ales dacă este vorba de practicarea unui joc sportiv. mai ales cu ocazia practicării unor jocuri sportive. Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relaţia profesor-elev poate îmbrăca aspecte diferite. profesorul va acorda toată atenţia modului în care mânuieşte sistemul de notare. ori cu alți factori educaţionali din şcoală. Creşterea eficienţei lecţiilor de educaţie fizică este influenţată pozitiv dacă.presupunând o bună cunoaştere a trasăturilor de caracter ș i temperamentale ale fiecărui elev. Atitudinea pasivă. când profesorul are obligaţia de a arbitra şi de a îndruma elevii. De cele mai multe ori temperarea unor manifestări de moment. în primele verigi.

principiului de conştientizare a elevilor în procesul de practicare al exerciţiilor din lecţie. dovedind o mai mare voinţă pentru perfecţionarea execuţiilor sale. de însuș irea cărora depinde învăţarea corectă a deprinderii motrice respective. De exemplu. De exemplu este bine ca elevii să cunoască scopul pentru care se execută. care influenţează dezvoltarea armonioasă a organismului. În momentul în care elevul va înţelege aceste lucruri el va acţiona cu mai multă plăcere. Elevul trebuie să înţeleagă scopul practicării exerciţiilor fizice şi influenţa lor asupra organismului. care sunt exerciţiile corective ce previn apariţia unor deficienţe ale coloanei vertebrale. Acţionarea asupra acestor momente face parte integrantă din tehnologia 56 . elevii trebuie să știe că fiecare exerciţiu are un moment „cheie" de care depinde succesul sau insuccesul execuţiilor. anumite exerciţii: care din acestea sunt exerciţiile de dezvoltare generală. în prima parte a lecţiei. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se însușește execuţia corectă a fandărilor. Pentru activitatea desfășurată în timpul lecţ iilor. pentru execuţia corectă a rostogolirii înainte „cheia" constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept. profesorul trebuie să se preocupe pentru a stabili care anume parte din exerciţiu reprezintă „cheia" mișcării și să se pregătească pentru a acționa cu mijloace eficiente asupra ei pe parcursul exersării. la înţelegerea execuţiei şi conţinutului cunoştinţelor. Cunoscând acest lucru. A conştientiza elevii inseamnă a-i face să înţeleagă scopul învăţării şi al utilităţii cunoştinţelor însuşite. Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcursul procesului de învăţare a deprinderilor motrice se pun în evidenţă unul sau mai multe momente esenţiale (parț i din exerciţiu). Procesul de conştientizare duce inevitabil la activizarea elevilor. precum şi cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs sau acasă. sau „cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute executarea corectă a fandării cu piciorul din partea în care se execută plonjonul.

să asigure cunoa ș terea acestor mamente de către toţi elevii clasei. aplicând principiul conștientizării. demonstraţia. Insuccesele pot avea mai multe cauze: a) Cauze legate de elevi : . precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. conştientizarea elevilor nu se face la întâmplare: ea trebuie să fie programată cu aten ț ie în diferitele momente ale lecţiei. O deosebită importanţă pentru asigurarea unei activități con ș tiente în lec ț ie o are interesul depus de elevi pentru aceasta. Metodele şi procedeele folosite pentru conștientizare sunt stabilite în funcţie de vârsta ș i nivelul colectivului cu care se lucrează. deci implicit creș te eficienţa lecţiei. deoarece acestea trezesc interesul elevilor. În felul acesta elevii vor executa mai corect. Motivaţia activităţii con ș tiente a elevului pentru prac ticarea exerciţiilor fizice este determinată de motivaţii imediate. chiar când aceasta se impune. Conștientizarea elevilor în cadrul lecţiilor de educaţie fizică se recamandă să se realizeze fie prin oprirea colectivului din exerciţii și atenţionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandări ș i măsuri ce se iau chiar în timpul execuţiei (indicații tehnice. de starea de robusteţe etc. El poate fi influenţat și de succesul sau insuccesul în executarea diferitelor exerciţii. .dorinţa de a practica la nivel de performanţă o anumită ramură de sport sau o meserie care este condiţionată de dezvoltarea anumitor calităţi fizice. expunerea unor materiale intuitive).didactică ș i ca atare ea trebuie în suşită ș i aplicată de fiecare profesor. dintre care enumerăm : . Foarte important este însă ca profesorul. determinându-i la exersarea conș tientă a exerciţiilor respective.dorinţa de a fi printre fruntașii clasei în practicarea sportului. iar timpul afectat procesului de instruire se reduce în mod considerabil. 0 influenţă deosebită în amplificarea conștientizării o pot avea explicaţia. A ș adar.necunoașterea și neînţelegerea exerciţiului respectiv . cu mai multă siguranţă exerciţiile. 57 . legate de oră ș i motivaţii de perspectivă.

experienţa motrică necorespunzătoare. atrăgând atenţia elevilor ș i subliniind care este „cheia" execuţiei. profesorul mai poate lua și alte măsuri: .întreruperi în pregătire. În vederea verificării modului în care s-a reuşit con știentizarea elevilor. . . autocontro lul și întrajutorarea . .lipsa de varietate şi atractivitate ce trebuie asigurate conţinutului. .neatenţie și dezinteres pentru lecție.reprezentări incomplete.explicarea suplimentară a exerciţiilor cu un grad ridicat de dificultate.insuficienţa materialului sportiv.repetarea demonstraţiei în ritm lent.lipsa de exigenţă pentru execuţia corectă a elevilor. numai global sau numai analitic. 58 . .luarea măsurilor necesare pentru crșterea stării emoţionale din lecţii. .lipsa organizării activităţii independente a elevilor. constatându-se astfel dacă aceștia înţeleg utilitatea și scopul exerciţiilor pe care le efectuează în lecţia respectivă. . prin sondaj. c) Alte cauze : . . .explicarea exerciţiilor insuficient de clară sau greșită.sporirea numărului de indicaţii pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei.introducerea unor exerciţii pregătitoare. profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi.. . b) Cuuze legate de profesor : . .dezvoltarea fizică sub nivelul cerinţelor lecţiei. . . . bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu complexitatea exerciţiului.corectarea tardivă a greșelilor . Pentru trezirea interesului ș i activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor arâtate mai sus. . . incorectă.demonstrarea incompletă.colective numeroase și neomogene.obiș nuirea elevilor cu autoobservarea.slaba dezvoltare a calită ț ilor motrice.

Prblematizarea . În procesul de învăţare și perfecționare a activităților fizice. spre exemplu. elevii caută în mod diferit soluţii de rezolvare. Mijlocul de bază al descoperirii prin exersare se realizează prin organizarea intenţionată a unor complexe de exerciţii cu unele sarcini care ridică elevului situaț ii problemă. (a) problematizarea programată. crează în mod intenţionat situaţiile-problemă. Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că ea asigură independenţa intelectuală în dirijarea execuţiei. în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată pe parcursurile aplicative). Ea presupune crearea unor condiţii speciale de exersare în care se propun spre rezolvare sarcini legate de situațiile problemă. de către profesor. prin efort propriu și experienţă personală. Elevul este pus să rezolve sarcini.7. Din punct de vedere al modului de organizare şi a formei de manifestare. b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. pentru că nu are cunoștinţe precise despre modul în care urmează să rezolve situa ț ia întâlnită. precum şi dezvoltarea gândirii creatoare. să rezolve o dificultate pentru care nu are un răspuns gata elaborat. Pe parcursul exersării.metodă modernă utilizată în lecţiile de educaţie fizică. situaţiile-problemă programate. Pentru a aplica această metodă este necesar să se creeze condiţii care oferă elevilor posibilitatea să-ș i pună în valoare calităţile de „descopeiritori". este nevoit să apeleze prin analogie la cunoștin țele sale generale care îi ajută ș i îi permit să rezolve corect situaţiaproblemă respectivă. o contribuţie din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Una dintre aceste metode o constituie problematizarea. într-un traseu aplicativ se rezolvă cu mai mare ușurința atunci când traseul respectiv este parcurs a doua oară. atât a celor ce au loc în cadrul lecţiilor de curs. teoretice sau practice. cât ș i a celor care se organizează în cadrul activităţilor extra clasă. În această situaţie este necesar ca profesorul. să întreprindă acţiuni 59 . elevul. Întâlnind asemenea situaţie. observând modul de rezolvare al elevilor. De regulă. problematizarea apare în lecţii programate sau neprogramate. sau cei ce urmează să-1 parcurgă au asistat la exerciţiile altor colegi.

am aplicat toate cunoştineţele mele în domeniul educaţiei fizice şcolare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel cât mai înalt acest domeniu şi pentru a-mi îndeplini scopul propus. Ea apare însă în mod instantaneu. unde problematizarea nu are un caracter reproductiv. atunci când este cazul.suplimentare de demonstrare şi explicare a exerciţiilor. 60 . Ținând cont de toate aceste aspecte ce leagă activitatea profesorului de cea a colectivului cu care lucrează. ci dintr-o combinaţie de informaţii. prin solicitarea intensă a activităţii intelectuale. adoptând şi generalizând modalitatea de rezolvare găsită de anumiţi elevi sau recomandând el o altă rezolvare (situaţii des întâlnite în procesul de consolidare a cunoș tinţelor la jocuri sportive). nedecurgând din informaţii directe. frecvent în procesul de învăţare şi practicare a jocurilor sportive. Problematizarea programată se face cu uşurinţă în cadrul diferitelor trasee aplicative utilitare.

reprezentând clasa experiment. Organizarea cercetării : Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marţi. ORGANIZAREA ŞI DESFǍŞURAREA CERCETĂRII Subiecţii şi organizarea cercetării: Subiecţii : Cercetarea s-a desfaşurat cu două clase de elevi şi anume a XII-a A formată din 20 de elevi. Nici unul dintre elevi nu a practicat sport de performanţa. după cum am prezentat. acesta neconstituind numărul total al elevilor prezenţi în cele doua clase. Subiecţii sunt. diferenţa făcând-o bineînţeles calităţile motrice cu care au fost. reprezentând clasa martor și a XII-a C formată din 20 elevi dintre care 10 baieți şi 10 fete. mai mult sau mai puţin înzestraţi. clasa a XII-a şi sunt cuprinşi între 17 şi 19 ani. aşadar avem de-a face cu elevi care nu au o pregătire specifică. Așadar pentru desfășurarea experimentului avem un total 40 de subiecți dintre care 20 fete şi 20 baieți. în anul școlar 20072008. iar o altă parte nefrecventănd toate orele de educaţie fizică şi sport incluluse în experimentul pe care eu l-am făcut. ambele de la liceul industrial „Brad Segal” Tulcea. fiecare oră de educaţie fizică având 50 de minute. în care am introdus propriile mele metode pentru dezvoltarea rezistenței la acest nivel de vârstă. deci în total 10 ore. însa niciunul nu a practicat atletismul. dintre care 10 baieți şi 10 fete. majoritatea fiind pe punctul de a implini 18 ani.II. doar cochetând perioade scurte de timp cu anumite sporturi. o parte dintre aceştia fiind scutiţi medical. domnul profesor Parfene Vasile explicându-mi situaţia şi interesul câtorva elevi cu privire la ora de educaţie fizică şi sport. 16 octombrie 2007 şi încheind pe data de 21 noiembrie 2007 pe perioada a cinci săptămâni câte două ore pe săptamâna. în fiecare marţi la ora 10:00 şi în fiecare miercuri la ora 11:00. 61 . pentru a arăta că ele pot contribui semnificativ în acest domeniu al educației fizice școlare.

Rezistenţa a fost plasată ca fiind a doua temă în lectie. niciodată nefiind plasată împreuna cu calitatea motrica -forţă. au constat în alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1 000 m la baieţi şi 800 m fete pe teren plat cu start în bloc. Probele de control atât la testarea iniţială cât şi la cea finală pentru stabilirea timpilor şi progreselor atinse. atât la baieţi cât şi la fete. metoda prelucrării statistice şi a reprezentării grafice. de asemenea am dispus şi de o pista de atletism. am împărţit această perioadă în trei părţi. în sala de sport a liceului. Am efectuat atât la grupa martor cât şi la grupa experiment. fiecare conţinând 3 ore. pentru a putea confirma ipoteza de lucru. aşa cum prevede şi programa şcolară pentru acest nivel şcolar. după testarea finală. o testare iniţială pentru a verifica nivelul dezvoltării calităţii motrice – rezistenţă – pentru a putea stabili la sfârşitul experimentului. în total 9 ore. La grupa martor s-au efectuat exerciţii pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice conform programei şcolare. teste şi măsurători. La grupa experiment (a XII-a C) am implementat propriul sistem de exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei ţinând cont de particularităţile de sex şi vârstă ale subiecţilor. acolo unde am efectuat o parte din exerciţiile şi pregătirea specifică pentru a realiza ceea ce mi-am propus şi anume dezvoltarea indicilor de rezistenţă la clasa a XII-a C.acestea neputând fi dezvoltate simultan cu rezultate palpabile. a clubului de fotbal local „Delta Tulcea” unde am efectuat proba de control şi cealaltă parte a exerciţiilor propuse spre a fi efectuate. progresul realizat de cele doua grupe. formată din zgură. din picioare. a zecea fiind destinată testării finale. Având la dispoziţie zece ore de educaţie fizică şi sport. Metodele şi tehnicile de cercetare utilizate Ca metode de cercetare în acest experiment am folosit studiul materialului bibliografic. 62 . pe sexe.Cercetarea s-a desfăşurat atât pe terenul liceului.

Astfel în prima oră am folosit distanţa de 2 x 400 m. Astfel am încheiat prima etapă cuprinsă în experiment ce s-a desfăşurat pe pista de atletism a stadionului de fotbal al echipei „Delta Tulcea” (Fig. a doua ora pe distanta de 3 x 400m. alergare 10 minute. iar pentru băieţi în prima ora alergare 12 minute. a doua ora alergare 15 minute. difereţa fiind facută de distanţa de alergare. a treia oră alergare 20 minute. în care. 1 În a doua etapă am utilizat metoda alergării de durată. a fost mai mare cu 100 m la băieţi decât la fete din cauza posibilităţilor pe sexe prezente în această etapa de dezvoltare. pentru fete am folosit în prima oră. acestă distanţă fiind prevazută pentru fete. a doua 63 . a treia ora 4 x 400m. care. atăt la băieţi cât şi la fete. 1) Fig. cu start în bloc din picioare pe teren plat atât pe pista de atletism cât şi în jurul terenului de fotbal al şcolii. Aşadar la grupa experiment (XII C). în prima etapă ce a cuprisns trei ore. 4 x 500m.Exercitiile au fost efectuate independent la fete şi băieţi. Am folosit pentru dezvoltarea rezistenţei alergarea cu intervale. La băieţi am folosit următoarele distanţe: în prima ora 2 x 500m. 3 x 500m.

a treia oră 4 x 400m. 64 . fiind ştiut faptul că organismul feminin. desfăşurată în jurul terenului de fotbal al liceului. Aşadar avem următoarele 2 x 500m.(FIG.ora 17 minute şi în a treia ora. a treia oră 4 x 500m. 2) Fig. Tot această etapă pentru baieţi am folosit aceeaşi metodă diferenţa facând-o şi de această dată distanţa. in care pentru fete în prima oră 2 x 400m. 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). cere o perioada mai lungă de timp pentru refacerea organismului după efort întrucat sexul feminin are mai puţini hormoni de creştere regenerativi şi de asemenea mai puţin testosteron. s-a incheiat a doua treime a experimentului. Astfel. Pauzele dintre repetări au fost stabilite la 3 minute pentru băieţi şi 4 minute pentru fete. a doua oră 3 x 500m. a doua oră 3 x 400m. alergare 22 minute. 2(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4). 4(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ). 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). 2 În ultima etapă formată tot din trei ore am folosit metoda alergării în tempo variat. 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4). 3(100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4).

Pauzele au avut un caracter activ. ai capacităţii vitale şi ai minut/volumului respirator mai reduşi. Dar lucrul cu sexul feminin presupune un plus de cunoştinte în legătură cu particularităţile lor. este posibil să se omită 2 – 3 lecţii de antrenament. Antrenamentul fetelor în perioada ciclului menstrual este mult mai individualizat. cu condiţia ca starea sănătăţii să fie bună. la indicaţia medicului. Numeroşi specialişti care au studiat această problemă sunt înclinaţi să considere posibilă desfăşurarea antrenamentului şi chiar participarea la concursuri în această perioadă. În ultima oră şi anume a X-a am efectuat proba de control cu grupa experiment constatând în testarea finală unde am notat timpii scoşi de fiecare elev în parte. centurii abdominale şi membrelor inferioare. Intensitatea medie a efortului de antrenament pe seama creşterii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva mai mică decât la băieţi. scuturarea picioarelor şi cu o revenire şi din punct de vedere respirator. deşi pe distanţele de semifond cum ar fi 800 m. Acestea au fost. de care profesorii trebuie sa ţina seama. baza pregătirii o constituie aceleaşi principii şi reguli ca la bărbaţi. dar de o mai mare supleţe. În unele cazuri. De aceea profesorul trebuie să acorde mai multă atenţie dezvoltării forţei grupelor musculare de bază. Astfel. înţelegând prin aceasta alcătuirea pregătirii în diferite cicluri. la băieţi pe distanţa de 1000 m şi la fete pe 800 m aşa cum am facut şi la testarea iniţială. pulsul mai ridicat. fetele dispun de o forţa musculară redusă. exerciţiile implementate de mine la grupa experiment între testarea iniţială şi cea finală ce a avut drept scop 65 . parametrii activităţii sistemelor lor cardiovascular şi respirator sunt ceva mai mici. aplicarea mijloacelor şi metodelor de bază ale antrenamentului. este necesar ca elevele să fie deprinse să execute un lucru neîntrerupt de lungă durată în alergarea de 800 m. dupa cum am observat. tactica alergării. indicii consumului maxim de oxigen. Pentru dezvoltarea posibilităţilor aerobe. mai ales în primele etape ale perfecţionării. îndeosebi ale spatelui. conform programei. probă pe care eu am aplicat-o.acesta fiind un hormon susţinător de efort. conţinând mers linistitor. De asemenea la fete şi femei.

T. T. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Chirila Marius Ciupercă Alexandru Dascalu Ionuţ Ivanov Iulian Lungu Marian Maşalschi Cozmin Marin Cristian Nedelcu Andrei Pavel Aurelian Puişor Mihai Costea Ancuţa Danilov Lavinia Dumitraşcu Daniela Gard Tania Iordan Raluca Kivatcovschi Ana Lupu Florentina Maruţeac Loredana Măncila Mihaela Mincu Irina 4’14” 3’49” 3’57” 4’07” 3’56” 4’22” 3’42” 3’59” 4’27” 4’19” 3’31” 4’45” 3’52” 3’34” 3’42” 4’24” 4’36” 4’12” 4’31” 4’10” 4’09” 3’42” 3’51” 4’01” 3’50” 4’15” 3’38” 3’55” 4’23” 4’13” 3’27” 4’41” 3’51” 3’31” 3’37” 4’19” 4’31” 4’10” 4’26” 4’07” BĂIEȚ I XII A (martor) FETE TABEL 2 Alergare de rezistenţă 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Experiment Clasa Nr. În cele ce urmează prezetăm rezultatele probei de control (1000 m băieţi / 800 m fete) la testarea iniţială (T.I.) obţinute atât de clasa martor cât şi de cea experiment. Sex Nume T.F. Crt.F.F. Crt.I.) şi la cea finală (T.obţinerea unor rezultate superioare la testarea finală faţă de cele obţinute la grupa martor la aceeaşi testare şi în aceleaşi condiţii.I. Sex Nume T. diferenţa facând-o exerciţiile efectuate pentru dezvoltarea acestei calităţi motrice. 1 2 Alipranti Robert Antoche Valentin 66 3’58” 3’55” 3’47” 3’46” . TABEL 1 Alergare de rezistenţa 800 m fete / 1000 m baieţi (timpi obţinuţi) Clasa Martor Clasa Nr. urmând ca interpretarea rezultatelor să aiba loc în următorul capitol unde vom prezenta rezultatele complete ale cercetării.

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 BĂIEȚ I Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Sulviu Toader Dan Munteanu Bogdan Amelian Anca Babuşcă Victoriţa Bărbuţa Mihaela Maţetovici Elisabeta Munteanu Mădălina Radu Iuliana Soare Adriana Șerban Georgiana Tudeo Elena Veliu Mădălina 4’03” 4’30” 4’25” 4’15” 3’47” 4’35” 3’40” 4’16” 3’55” 4’35” 4’18” 3’50” 4’04” 3’44” 4’20” 4’08” 3’52” 4’10” 3’52” 4’19” 4’15” 4’02” 3’38” 4’21” 3’31” 4’02” 3’46” 4’27” 4’11” 3’40” 3’55” 3’35” 4’09” 4’01” 3’41” 4’00” XII C (experiment ) FETE 3. De asemenea vom prezenta şi graficele comparative referitoare la indicii somatici ai subiecţilor ce compun cele două clase. În cele ce urmează voi prezenta tabelele ce conţin toate aceste date. anvergura braţelor şi greutatea corporală. TABEL 3 67 . atât la clasa martor (a XII -a A) căt şi la cea experiment (a XII -a C) pe sexe calculând şi indicatorii statistici compuşi din media aritmetică. Indicatorii morfo-funcţionali şi motrici folosiţi în experiment Pentru a reliefa cât mai bine nivelul de pregătire al elevilor am efectuat o serie de teste şi măsurători. prin cântărire. abaterea standard şi coeficientul de variabilitate. S-au stabilit trei indicatori somatici şi anume înălţimea în ortostatism cu ajutorul taliometrului.

7. 8.74 4. crt. 1. 9.95 8.4 ±7. Alipranti Robert Antoche Valentin Camburu Gabriel Epurei Ionuţ Lazăr Radu Levendi Gheorghe Manolache Răzvan Mușat Silviu Toader Dan Munteanu Bogdan MEDIA − ARITMETICĂ ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) (%) MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime (cm) 165 173 186 182 170 169 175 163 171 179 Greutate (Kg) 66 74 80 70 67 65 78 64 63 72 Anvergura (cm) 164 172 185 180 171 168 171 160 165 178 Nume Indicatori 173. 4. Nume Amelian Anca Babusca Victorita Barbuta Mihaela Mațetovici Elisabeta Radu Iuliana Veliu Madalina Munteanu Cristina Soare Adriana Șerban Geta statistici MASURATORI SOMATICE Înaltime (cm) 163 172 155 160 168 170 159 166 164 68 Greutate (Kg) 50 56 46 48 53 54 59 62 52 Anvergura (cm) 161 171 151 157 168 169 156 165 160 . 4. 5.31 4. 6. 2. 9. 1.TABEL 4 Clasa a XII-a C (experiment) Băieţi Nr.51 171.3 ±7. 8. 7.21 69. 10. 5. 3. 6.9 ±5.51 Clasa a XII-a C (experiment) Fete Nr. 2. crt. 3.

Tudor Elena MEDIA − ARITMETICA ( x ) ABATEREA STANDARD (S) COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (CV) 175 60 174 Indicatori 165.2 ±7.77 54 ±5.10.2 ±6.39 4.23 3.27 9.75 163.52 statistici TABEL 5 69 .

12 4. Nume Nr. 7. 3. 9.3 ±7. 5. 3.63 ±4.05 ±6. 9. 10. 4.40 TABEL 6 70 .4 52 statistici statistici Indicatori Indicatori 175 175.12 162.1 154 72 58 61 73 72 61 77 55 52 70. 6. 5. 2. 2. Nume Chirila Marius Costea Ancuţa Ciupercă Danilov Lavinia Alexandru Dumitrascu Dascălu Ionuț Daniela Ivanov iulian Gard Marian Lungu Tania Iordan Raluca Mașalschi Cozmin Kivatcovschi Marin Cristian Nedelcu Andrei Anişoara PavelFlorentina Lupu Aurelian Puișor Mihai Maruţeac Loredana Măncila Mihaela MEDIA Mincu Irina − ARITMETICĂ ( x ) MĂSURĂTORI SOMATICE MĂSURĂTORI SOMATICE Înălţime Greutate Anvergura Înălţime Greutate Anvergura (cm) (Kg) (cm) (cm) (Kg) (cm) 177 165 182 167 162 176 179 169 166 156 184 157 172 182 162 166 174 170 155 75 50 71 54 48 67 47 70 52 66 175 166 180 166 160 175 175 168 165 155 185 156 171 175 160 164 170 166 168 173.10 4.61 4. 6.4 MEDIA ABATEREA − STANDARD (S) ) ARITMETICĂ ( x COEFICIENTUL ABATEREA DE STANDARD (S) VARIABILITATE COEFICIENTUL (CV) (%) DE VARIABILITATE (CV) (%) 164.30 8. 8. 1. 7.2 ±7. 1.02 52. 10.10 ±5. 4.53 3.67 6. crt. crt.Clasa a XII-a A (martor) Băieţi Clasa a XII-a A (martor) fete Nr. 8.9 ±4.

Inaltime 190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 173.4 69.9 fete 52.9 54 52.2 164.Grafic 1.4 69.3 175.4 fete 165.Greutate 80 75 70 65 60 55 50 45 40 XII A (martor) XII C (experiment) baieti 70.3 175.2 Grafic 2.2 164.9 54 XII A (martor) XII C (experiment) 70.4 XII C(experiment) XII A(martor) 165.9 71 .2 173.

Grafic 3- Anvergura
190 185 180 175 170 165 160 155 150 XII C(experiment) XII A(martor) baieti 171.4 173.1 fete 163.2 162.3 163.2 162.3 171.4 173.1 XII C(experiment) XII A(martor)

4.Indicatorii matematico-statistici cuprinşi în cercetare. Am folosit în cercetarea de faţă media aritmetică notată cu x şi reprezintă centrul de greutate al unui şir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleacă în calcularea celorlalţi coeficienţi statistici şi este egal cu suma valorilor variabilei x supra n, numărul de cazuri. De asemenea am folosit şi coeficientul de variabilitate (aflarea omogenității). Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi să aflăm valoarea abaterii standard, un alt indicator folosit de mine în această cercetare, care este notată cu „S” şi având formula Sx = √∑d2x/n-1. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx = Sx/x(media aritmetică)*100. dx – reprezintă diferenţa fiecărei valoare faţă de media aritmetică. dx = Xi-X Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente şi va fi interpretat astfel: - 0% - 10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare; - 10% - 20% variabilitate medie, omogenitate medie;
72

- peste 20% lipsă de omogenitate.

IV. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

73

Prelucrarea şi interpretarea datelor culese. Voi prezenta în continuare rezultatele finale ale cercetării efectuate cu mediile aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieţi) atât la grupa martor cât şi la cea experiment la testarea iniţială şi la cea finală, printr-un tabel, în scopul de a vedea dacă cercetarea şi-a atins obiectivul propus.

TABEL 8 BĂIEŢI Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de Variabilitate (%) TABEL 9 FETE Grupa martor TI TF 4’7”2’’’ 4’4”6’’’ / / 247,7 244 ±26,69 ±26,26 10,77% 10,7% Grupa experiment TI TF 4’5”4’’’ 3’56”4’’’ / / 245,6 236,5 ±15,8 ±16,38 6,45% 6,26%

Grupa Indicatori Media Aritmetică (min. / sec.) Abaterea Standard(S) Coeficientul de variabilitate Cv (%)

Grupa martor TI TF 4’4”8’’’ 3’59”7’’’ / / 245,2 239,7 ±14,8 ±14,97 6,15% 6,24 %

Grupa experiment TI TF 4’8”4’’’ 3’57” / / 248,4 237,3 ±18,65 ±17,37 7,56% 7,42%

74

Grafic 4 - baieti
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.4 3.59

4.8 3.57 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.4 3.59

XII C (experiment) 4.8 3.57

Grafic 5 - fete
6 5.5 5 4.5 4 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0
T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

4.7

4.4

4.5 3.56 T.I.(m.a.) T.F.(m.a.)

XII A (martor) 4.7 4.4

XII C (experiment) 4.5 3.56

Aşadar observăm la grupa martor o creștere a rezultatelor, la testarea finală faţă de cea iniţială, la baieţi de 5,5 secunde, pe când la grupa experimentală observăm că
75

iar cel mai slab e de 7 secunde. fapt ce demonstrează încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală. iar cel mai slab salt e de doar o secundă. cu o creştere de 5 secunde faţă de testarea finală. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute şi 23 secunde. iar la experiment de 4 minute şi 21 secunde. De asemenea observăm că la grupa martor băieţi. La fete se observă că grupa martor şi-a îmbunătăţit timpii la testarea finală cu 3. iar la clasa experiment de 3 minute şi 31 secunde. un progres de 5. lucru ce arată din nou progresele şi de această dată mai mari ale clasei experiment. Un alt aspect.6 secunde faţă de grupa martor. însă cu o creştere faţă de testarea iniţială de 9 secunde.1 secunde la testarea finală faţă de testarea iniţială Este mai mult decât evident progresul realizat de grupa experiment. prin exerciţiile implementate de mine. pe când la clasa experiment cel mai bun timp e de doar de 3 minute 35 secunde. care a progresat cu 5. situaţia e cu totul alta. cea mai mare diferenţă la testarea finală e cu 7 secunde mai bun decât la testarea iniţială.rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit cu 11. iar cel mai mic e de 9 secunde.1 secunde. cel mai mare salt de la testarea iniţială la cea finală e de 14 secunde. la grupa martor cea mai bună imbunătăţire a timpului iniţial fiind de 5 secunde. poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieţii clasei martor observăm că cel mai bun timp la testarea finală este de 3 minute şi 38 secunde. pe când grupa experiment a realizat un progres de 9.7 secunde. pe când la grupa experiment băieţi.4 secunde faţă de grupa martor. iar cea mai mica îmbunătăţire la testarea finală faţă de cea iniţială e de 4 secunde. obţinânduse progrese evidente în ceea ce priveşte rezistenţa. fapt care evident arată calitatea metodelor şi mijloacelor folosite. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute şi 41 de secunde pe când la clasa experiment e de 4 minute şi 27 de secunde. acest lucru demonstrează clar în ceea ce priveşte băieţii că metodele de pregătire folosite sunt mai eficiente. Aşadar observăm că grupa experimentală a realizat. La grupa experiment cel mai important progres e de 11 secunde. La fete observăm o situatie similară. din nou avem de-a face cu o 76 . La fete cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute şi 26 secunde.

la fel ca la băieţi.F. la cele două clase.F.T. . uşor observabilă.1 Diferenta T. La fete.(baieti) 5.1 XII A (martor) XII C (experiment) Aşa cum se observă şi pe graficul de mai sus grupa experiment are creşterea evident mai mare decât grupa martor atât la fete cât şi la băieţi ceea ce demonstrează că experimentul şi-a atins obiectivul şi că ceea ce mi-am propus am şi realizat. rezultatul fiind de asemenea într-un procent de sub 10%. În ceea ce priveste situaţia la fete lucrurile sunt puţin diferite. iniţială şi finală. (fete) 3. .T. demonstrând astfel contribuţia pe care această lucrare experiment o aduce în domeniul educaţiei fizice şcolare în domeniul dezvoltării calităţii motrice „rezistenţă” în ciclul liceal de învăţământ. Grafic 8 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 Diferenta T. clasa martor având coeficientul de variabilitate puţin peste 10%.creştere mai mare la clasa experiment. Referitor la indicii somatici putem constata pe urma calculelor mediei aritmetice şi a coeficienţilor de variabilitate că avem de-a face cu două clase 77 . clasa experiment avem. ceea ce înseamnă că avem variabilitate medie şi implicit omogenitate medie. De asemenea analizând tabelele finale cu mediile aritmetice cu timpii obţinuţi la cele două probe (Tabel 8 şi Tabel 9) observăm la băieţi un coeficient de variabilitate de sub 10% ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate scăzută şi deci omogenitate mare. uitându-ne pe tabelul cu cele două testări. variabilitate mică şi omogenitate mare.5 11.I.I.7 9.

V. cu mici variaţii în ceea ce priveste dezvoltarea fizică din punct de vedere al înălţimii. şi posibilităţile subiecţilor egale.(experiment. Acest lucru demonstrează că posibilităţile de îmbunătăţire a calităţii motrice „rezistenţă” înainte de efectuarea experimentului erau la aproximativ aceaşi parametri. Concluzii şi propuneri 78 . martor) echilibrate. greutăţii şi al anvergurii subiecţilor.

calitate care permite omului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat. formele de manifestare şi mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute. 6. care se preteaza bine la clasele liceale. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru că: 79 . Prin folosirea celor trei mijloace am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezistenţă se realizează prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate. Rezistenţa este capacitatea organismului de a face faţa oboselii. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenţei au fost selecţionate. respectiv alergarea cu intervale. 5. Mijloacele alese de noi. Factorii de care depinde. 4. Datele investigaţiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în elaborarea unei concepţii unitare privind planificarea dezvoltării calităţilor motrice în clasele liceale. nu este indicat în cadrul şcolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale. prin alergare pe teren variat. alergarea de durată şi alergarea în tempo variat sunt eficiente. 3. Factorul care limitează posibilităţile de a continua efortul este oboseala. Creşterea continuă a duratei sau distanţei şi aprecierea continuă a progreselor. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată. 2. cuantificate şi apoi aplicate în conformitate cu particularităţile de sex. la alergarea în tempo uniform. an şcolar a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: continuitatea – regulă de mare importanţă care presupune planificarea pe semestru. vârsta şi nivelul de pregătire al elevilor. Cercetarea efectuată având ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenţei prin metode şi mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a arătat faptul că această calitate motrica este perfectibilă la elevii de liceu şi chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reţinere sau susţinere sau de refuz din partea elevilor. 7. rezultatele obţinute după experimentul efectuat fiind bune.1. Rezistenţa este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilităţile fiecărui elev în parte. cu tempouri de 50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale.

în intervalul 0% . 9. acest lucru a fost evidenţiat şi de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m băieţi şi 800 m fete) 8. greutăţii şi a anvergurii sunt aproximativ egale. astfel am observat că media aritmetică a înălţimii. care predă la cele două clase. şi anume aceea că este foarte bună intenţia de a dezvolta (educa) calitatea motrică. Recomandări 1. Rezultatele obţinute de către elevii clasei experimentale la probele de control au demonstrat că media aritmetică a timpilor obţinuţi a fost mai bună decât cele ale clasei de control. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite şi astfel lucrarea a putut fi concepută în forma prezentată. .măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor (XII A) şi al celor din clasa experiment (XII C). la toate măsurătorile somatice. a rezultat că acestea se afla.) ne indica date despre omogenitate şi variabilitate. 80 . erau cam la acelaşi nivel. Coeficientul de variabilitate (Cv. ceea ce înseamnă că am avut parte de două grupe omogene de elevi. aşadar şi posibilităţile de dezvoltare a rezistenţei. precum şi din discuţiile cu domnul profesor.Prima categorie . Parfene Vasile. Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenţei au fost în creştere faţă de nivelul iniţial precum şi faptul că rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai bune decât nivelul iniţial. cu posibilităţi fizice aproximativ egale. prin mijloacele spercifice atletismului şi ea poate deveni o constantă pentru faptul că s-ar evita situaţiile de reţinere sau de refuz ale elevilor (mai ales ale elevelor). rezistenţă.probele fizice au demonstrat ca rezistenţa s-a putut dezvolta şi cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului prin alergarea cu intervale. acestea fiind calculate. Din cele observate.10%. ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare. 10. alergare de lungă durată şi alergare în tempo variat. se poate trage o concluzie care poate deveni recomandare.

în acest caz. pentru că în această situaţie se dezvoltă.2. mers cu relaxarea membrelor inferioare şi superioare etc. În timpul pauzelor. volumul de lucru. La alegerea metodelor şi a mijloacelor. trebuie să se tină seama de nivelul de dezvoltare fizică şi motrică. 81 . 3. cu rezultate foarte bune. de particularităţile de vârstă şi de sex ale elevilor. Pentru rezistenţa generală se pune accentul pe volum. care trebuie să fie active se pot efectua inspiraţii profunde şi expiraţii forţate. Pentru educaţia fizică şcolară. 4. cum este cazul nostru această situaţie este binevenită. Intensitatea. durata de exerciţiu şi durata pauzelor trebuie să realizeze un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situaţii dificile. rezistenţa.