Sunteți pe pagina 1din 3

Paradis

Ne intrebam cu totii uimiti intotdeauna oare cum e acolo,oare cum e in acel loc in care fericirea e eterna, oare cum e acel loc ideeal numit Paradis? Paradisul e un dar.Fiecare dintre noi cautam paradisul propriu. Dar asta e tare gresit. Incercam sa ne conturam viata in jurul dorintelor si asteptarilor noastre,care niciodata nu sunt indeplinite suficient.Eu consider ca paradisul nu e un loc in sine,ce conteaza de fapt, e cautarea acestuia.Trebuie sa ne bucuram de orice moment ca si cum am fi descoperit paradisul.Bucuria,linistea si pacea pe care visam sa o gasim in acest loc nu ne va fi data de banane, fructe exotice, strazi de aur si milioane de ani de viata,ci de acele momente mici dar extrem de valoroase din viata noastra. Si totusi cum s-a ajuns la notiunea de Paradis? Probabil din visele oamenilor si nevoia lor de a se simti cat mai protejati.Si totusi de ce nimeni nu a ajuns acolo? Oare pentru ca pacatuim prea mult? sau pentru ca suntem prea lacomi si indiferent de ce ni s-ar oferii nu o sa ne consideram ajunsi pe taramul fericirii? Cred totusi ca intradevar suntem prea lacomi. Daca ne gandim un pic la primii oameni din istorie, daca le-am descrie lumea in care traim astazi...nu considerati ca ar crede ca asta e paradisul si ca e imposibil de realizat? Eu cred ca s-ar fi multumit si cu un paradis in care nu trebuiau sa vaneze pentru a avea ce manca, sau in care nu ar trebui sa isi faca griji de vreme de afara. Dar daca ar fi sa ma gandesc la propriul meu paradis...Inchid

ochii si totul e mai vesel,mai viu,mai primitor.Un loc in care cerul parca e mai albastru,in care norii parca se misca lin cu fiecare rasuflare a mea.Un loc in care pana si adierea vantului parca imi e prieten, si imi sopteste la ureche ca asta e locul meu si ca nu trebuie sa mai plec de aici.Verdele ierbii proaspete parca e mai curat, mai stralucitor; razele soarelui sunt mai jucause ca de obicei; cand apar, cand dispar printre norii pufosi si albi... parca este un joc vesel de-a fata ascunselea. Aici pana si pentru un simplu zambet simt ca primesc o rasplata.Rasplata fiind libertatea, increderea in mine si independenta pe care mi-o ofera acest paradis.Atat de multa lumina, atata caldura, culoare, liniste ,parca nu ma mai satur sa respir aerul de aici, sa privesc peisajul, sa traiesc in acest peisaj.Nu vreau sa ma mai trezesc vreodata. Aici nu am nevoie de nimeni,decat de mine, eu si cu mine in acest colt al gandurilor mele; este imaginatia mea,este realitatea mea. Este refugiul meu in timp de furtuni, de viscol, de tristete, este coltul meu de paradis. Si totusi cum ne putem apropia cat mai mult de acest ideal? Eu vreau sa cred ca daca vom trai azi, asa cum am muri maine, paradisul nostru nu ne va parasi nici o clipa, fie ca maine vom muri, fie ca nu.Gandindune la el, facem ca astfel Paradisul nostru sa existe. Ti-e sete, asteapta o zi si apa ti se va parea paradis.Ti-e foame, astepta o zi si un colt de paine ti se va parea paradis. Daca ne lasam prada numai unor instincte, omul n-ar fi altceva decat un invelis pentru un josnic miez, poftitor a toate. Deci sa tragem oare concluzia ca nu exista paradis? nu exista decat o insiruire de scopuri,mai mari sau mai marunte.Idealul,ideea de paradis, fie este de neatins, fie sfarseste odata cu implinirea. E trist si adevarat. Dar

minciuna doare mai tare. Dar trebuie s m opresc aici pentru ca paradisul trebuie sa continue sa fie o poveste atat de adevarata si de frumoasa pe cat ne dorim fiecare si in care sa credem ca se va implini in curand.

S-ar putea să vă placă și