Alexandru Lapusneanul

Deschizator de drumuri in literatura romana, Costache Negruzzi s-a impus ca intemeietor al nuvelei istorice romanesti prin opera Alexandru Lapusneanul, inspirata din Letopisetul Tarii Moldovei, de Grigore Ureche. Creatia aparuta in anul 1840 in primul numar al revistei Dacia literara, este reprezentativa pentru specia nuvelei, intrucat este o creatie epica, in proza, cu dimensiuni cuprinse intre cele ale schitei si ale romanului, in care se prerzinta o actiune pusa in seama unui numar mare de personaje, complex caracterizate, infatisate in mediul lor de viata, din randul corora se distinge un protagonist prezentat in evolutie. Domnitorul Alexandru Lapusneanu devine personaj real, puternic individualizat, ocupand locul central in nuvela, in jurul lui tesandu-se firele actiunii. Personajul principal Alexandru Lapusneanu care este si personaj eponim, este prezentat direct de autor, cu trasaturi fizice si morale, de catre alte personaje si mai putin orin autocaracterizare. De la inceputul nuvelei aflam ca s-a intors in tara inarmat din cap pana-n picioare, Calare pe un cal turcesc. In zilele de sarbatoare era imbracat cu toata pompa domneasca: Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca. Autorul precizeaza, de asemenea, ca avea un urat caracter, fiind tiranic. Chipul domnitorului se contureaza si prin caracterizarea facuta de alte personaje. Astfel pentru doamna Ruxanda este bunul domn si viterazul sot, iar pentru mitropolitul Teofan este crud si cumplit. Domnitorul insusi se prezinta astfel: M-am aratat cumplit,rau, varsand sangele multora. Portretul domnitorului se completeaza mai ales prin procedeele caracterizarii indirecte, in acest sens, suggestive fiind faptele si vorbele lui Lapusneanu, ca si relatiile cu celelalte personae. De la inceput, il caracterizeaza tenacitatea si vointa in lupta pentru recucerirea tronului. Oricare ar fi atitudinea boierilor, hotararea domnitorului este de nestramutat:Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt. Ajuns la ravnitul tron al Moldovei, Lapusneanu isi dezvaluie adevaratul sau caracter. Dorinta de razbunare pe boierii tradatori e mai puternica decat

ratiunea, caci ucide fara sa se gandeasca la consecinte. Nu e vorba de pedepsirea acestora, ci de placerea de a ucide. Devine sadic si violent, crud si tiran, facand rau si provocand durere fara a mai avea motivatie. Ca toti eroii romantici, este imprevizibil, trecand cu usurinta de la o stare la alta. Astfel, isi reprima cu greutate gestu de a mai ucide alti boieri nevinovati. Scena din biserica este sugestiva in comunicarea altor trasaturi de character: este ipocrit si sperjur. Joaca o comedie a umilintei cand isi cere iertare de la boieri si le propune impacarea: Sa traim de-acum in pace iubindu-ne ca niste frati. Episodul uciderii celor patruzeci si sapte de boieri ne dezvaluie o cruzime ce se inscrie in sfera patologicului. Domnitorul pare a fi un regizor ce priveste un spectacol al crimei pe care la- conceput cu minutiozitate. Traieste o satisgfactie rara la gandul ca a scapat de dusmani dovedind, in acelasi timp, cinism fata de Motoc. Cu toate ca observa ca acesta tremura de frica, ii cere parerea in legatura cu uciderea boierilor, amuzandu-se in sinea sa de incercarile lase ale lui Motoc de ai face pe plac. Lapusneanu da dovada de o abilitate politica deosebita, dandu-l pe Motoc multimii razvratite, creeaza impresia ca este un domnitor drept, pedepsindu-l pe spoliator, scapand si de un dusman inversunat si de temut. Spiritul contradictoriu al eroului apare si in scena din cetatea Hotinului. Simtindu-si sfarsitul aproape, Lapusneanu cere sa fie calugarit, pentru a I se mai ierta din pacate, dar furia sa violenta izbucneste din nou,caci, trezinduse din agonie, ii alunga pe calugari, ii ameninta pe acestia, pe doamna Ruxanda sip e fiul lor: Afara, boaite!, Boaita fatarnica, Eu te-am facut mitropolit, eu te dezmitropolesc. Pe masura unei vieti despotice a fost si sfarsitul cumplit al domnitorului, silit sa inghita otrava turnata in pahar de doamna Ruxanda. Si-a dat sfarsitul in mainile calailor sai, autorul fiind cel care concretizeaza asupra domniei tiranului: Acest fel fu sfarsitul lui Alexnadru Lapusneanu, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.