Rainer Maria Rilke | Poemul sptmnii

04 Martie 2013

i sntem mai sraci dect o fiar

i sntem mai sraci dect o fiar, ce moare, oarb chiar, de moartea-i proprie, pe care omul, Doamne, nu i-o-aproprie. Ci d-ne, tu, tiina ce-nfioar a vieii dnd n floare, ntr-o mai pretimpurie de verde lun mai. Cci moartea-i grea i straniu vine-ncoace pentru c nu-i a noastr, nu se coace destul n noi, - pe fiecare om lundu-l cum vntul rodul unui pom. Stai ani la ea-n livad, plin de srg, dar nu-i sorbi seva dulce i te-abai de la cules; i-ajungi, ca ali brbai, nchis n tine, ru i fr prg. Sau poate c-ngmfarea-mi e nedreapt? Pomii-s mai buni? Noi mdulare doar? Femeia-i numai, nspre rod, o treapt? Curvind cu venicia n budoar, cnd chinurile-ncep, noi natem feii defunci ai morii noastre, ce-i astup n palme spaima ochilor i-a feii, i ca la curve,-aceast vie ran ce-i plodul nostru, sfrete-ndat dup ce-i scos prin uter sau prin cezarian.