Feluri de iubire

Mi-e dor de vechile iubiri. Calde, luminoase, amagitoare, idealiste. De vina sunt proastele iubiri din viata mea de acum. Iubirea buna, iubirea rea. Distructiva, inutila, ce iti lasa un gust amar. Cum le deosebim? Nu stiu. Gustul amar se instaleaza la ceva timp. Nu e instant. Niciun semnal de alarma. Niciun beculet rosu care sa ne avertizeze: INTERZIS. Iubirea interzisa. Niciun prospect cu contraindicatii: iubirea aceasta nu creeaza dependenta dar va distruge ficatul si somnul, apoi silueta. Consum neindicat. Mi-e dor de joaca noastra. De felul in care ne interzisesem sa fim seriosi. De zambetele noastre fugarind ideile, idei ce sfarseau prapadindu-se pe jos de atata gadilat. Mi-e dor de pajistea noastra pe care ne abandonam hainele si inhibitiile. Faceam dragoste printre branduse si ghinda toamna, sfarseam polenizati de albine la inceput de vara si ne pierdeam in crevasele pamantului uscat in miez de iarna. Cand am ramas fara toate astea? Si cand am deschis usa sa navaleasca toti strainii? De ce am permis lucrul acesta? A trecut atata timp ca nu mai stiu daca povestea s-a consumat doar in imaginatia mea sau am existat si in realitate. Noi doi. Din cand in cand, imi cercetez trupul in oglinda. Cu atentie. Poate, poate mai descopar vreo urma ramasa de la tine. Dar toate mangaierile tale au fost inghitite de epiderma si toate urmele sarutarilor tale mi-au schimbat configuratia trupului. Aproape de nerecunoscut. Ca o cochilie abandonata de valuri pe plaja. Mult prea departe de apa marii. Mult prea

aproape de picioarele trecatorilor indiferenti. O cochilie goala. Fara sunetul marii in ea. Fara o ureche care sa o asculte.