Sunteți pe pagina 1din 7

CUM SĂ ÎŢI

CLĂDEŞTI
VIAŢA
Apăsaţi tasta ENTER după
fiecare imagine

AUTOR NECUNOSCUT
Copyright © 2006 Tommy's Window. All Rights Reserved
Un meseriaş în vârstă se pregătea să se
pensioneze şi îşi anunţă şeful despre
planurile sale să trăiască mai relaxat
împreună cu soţia. Bineînţeles că îi va lipsi
salariul, însă avea nevoie să se pensioneze.
Se vor descurca şi cu pensia.
Şefului îi păru rău să piardă un meseriaş
atât de bun şi îi ceru, ca o favoare, să
construiască încă o casă înainte de
pensionare.
Meseriaşul acceptă, însă cu
trecerea timpului elanul lui
se diminua. Nu mai lucra de
calitate şi folosea materiale
calitativ inferioare. Păcat să
încheie în felul acesta o
carieră atât de dedicată.
Când a terminat lucrarea
şeful a venit să inspecteze
casa. Atunci el a pus în mâna
meseriaşului cheia de la in-
trarea în casă. “Aceasta este
casa ta,” i-a spus el. “Este
cadoul meu pentru tine.”

Meseriaşul a rămas înmărmurit! Ce


păcat! Dacă ar fi ştiut că îşi construieşte
propria lui casă atunci ar fi făcut-o cu
mult altfel.
Acelaşi lucru ni se întâmplă şi
nouă. Ne construim vieţile, zi
după zi, şi de multe ori nu ne
dăm întreaga silinţă, ca apoi să
constatăm, cu uimire, că
trebuie să locuim în casa
pe care ne-am clădit-o.
Dacă am

putea reface
ceva l-am face cu
totul altfel. Însă
nu putem da
Tu eşti meseriaşul vieţii
tale. Cu fiecare zi baţi
un cui, pui o grindă, sau
ridici un perete.

Atitudinea şi deciziile
tale de astăzi îţi clădesc
“casa” ta de mâine…

Clădeşte cu înţelepciune!
Cere-i lui Dumnezeu
să fie inginerul vieţii
tale!
El îţi va arăta cum să
construieşti o fundaţie solidă
“casei” vieţii tale.
POŢI SĂ TRIMIŢI ŞI LA ALŢII!

Pentru alte mesaje power point vizitează site-ul: www.tommyswindow.com

S-ar putea să vă placă și