P. 1
Rezervatii Din Oltenia

Rezervatii Din Oltenia

|Views: 162|Likes:
Published by Baziru Baziru

More info:

Published by: Baziru Baziru on Mar 17, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/31/2013

pdf

text

original

BOGDAN BOBÎRNAC MIRCEA POPESCU DUMITRU CÂRŢU

*

REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII DIN OLTENIA
Coperta: DAN ANDREI Cartografie: GH. POPESCU EDITURA SPORT-TURISM Bucureşti, 1984 Ocrotirea naturii — preocupare a lumii contemporane Protecţia mediului înconjurător în general şi ocrotirea monumentelor naturii în special au devenit obiective importante ale lumii noastre contemporane. Dezvoltarea economică şi socială, impulsionată de „explozia" tehnico-ştiinţifică actuală, pune umanitatea în faţa unor probleme noi, necunoscute şi uneori nebănuite cu cîteva decenii în urmă, de a căror rezolvare depind progresul şi aspiraţiile ei spre mai bine. Printre aspectele spinoase cu care se confruntă omenirea zilelor noastre este şi aceea a integrării ei în mediul înconjurător, în condiţiile în care, în ofensiva neîntreruptă de cucerire a resurselor naturii, omul riscă adeseori de a se îndepărta de ea.,,Eu gîndesc că dacă omul pierde grădinile şi cărările — scria undeva savantul atomist american Oppenheimer — se va pierde pe sine însuşi". Pericolul îndepărtării de natură, în conjunctura urbanismului modern, ca şi intervenţia exagerată a omului în „supunerea" ei creează situaţii paradoxale, dezechilibre cu urmări care — în perspectiva viitorului (şi nu a celui îndepărtat !) — pot deveni catastrofale. În goana sa spre eficienţă, omenirea contemporană nu trebuie să uite că ea însăşi este o parte a naturii şi trebuie să procedeze astfel încît să nu împingă în pragul dispariţiei specii de plante şi animale ce nu mai pot fi „recreate", indiferent de capacitatea ştiinţifică şi tehnică de care ar dispune ! Ca să nu mai amintim faptul că distrugînd sau exploatînd excesiv resursele vegetale, în special pădurile, omenirea riscă să diminueze cantitatea de oxigen de pe Terra, cu deznodăminte aproape imprevizibile pentru însuşi viitorul omului ca specie... Pe alocuri, în ultimul secol, în goana după profituri maxime de moment sau din lipsă de înţelegere pentru însemnătatea florei şi faunei, omul a distrus numeroase specii. Se aprecia (Strasbourg, 1974) că aproape 20 000 specii de plante şi animale sînt ameninţate cu dispariţia, dacă nu se vor lua cele mai corespunzătoare măsuri pentru protecţia lor, mai cu seamă a speciilor rare din flora şi fauna globului. La Conferinţa internaţională de protecţia naturii de la Basel s-a evidenţiat faptul că în ultimele secole pot fi considerate ca dispărute 77 specii şi 29 subspecii de mamifere (în total 106, din care 45 numai în America Centrală şi de Sud), iar actualmente sînt ameninţate cu dispariţia peste 600 specii şi subspecii de animale. Amintim, cu acest prilej, că din fauna ţărilor româneşti au dispărut: bourul (Bos primigenius), rămas doar în vechea stemă a Moldovei; zimbrul (Bison priscus), dispărut acum aproape 200 de ani, antilopa de stepă (Saiga tartarica), marmota alpină (Arctomys marmota), castorul sau brebul (Castor fiber), acesta din urmă dispărut pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Acţiunea omului de distrugere a speciilor de plante şi animale pînă la dispariţie nu putea să rămînă neobservată. Gînditori, savanţi, iubitori ai naturii în general au atras atenţia asupra acestui pericol, dar o activitate mai organizată în direcţia protecţiei naturii şi a conservării monumentelor ei datează doar de cîteva decenii. Iar în ultimii 10—15 ani problema a început să se pună cu mai multă acuitate. Astfel, la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite cu privire la protecţia mediului ambiant, desfăşurată la Stockholm (1972), s-au enunţat cîteva din principiile de conservare a naturii: „Resursele naturale afle globului, inclusiv aerul, pămîntul, flora, fauna şi în special eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie să fie protejate, în interesul generaţiilor actuale şi viitoare printr-o planificare sau o administrare atentă, potrivit cerinţelor”. În continuare, se atrăgea atenţia că „omul are o răspundere deosebită cu privire la protecţia şi administrarea înţeleaptă a patrimoniului pe care îl constituie flora şi fauna sălbatică şi locul de viaţă ale acestora care sînt astăzi ameninţate grav printr-un concurs de factori defavorabili. Conservarea naturii şi în special a florei sălbatice trebuie deci să ocupe

un loc important în planificarea referitoare la dezvoltarea economică". Astăzi este mai evident decît oricînd că prosperitatea materială şi spirituală a popoarelor depind mult şi de modul în care sînt păstrate resursele biologice, cum sînt ele protejate şi utilizate. Dezvoltarea societăţii umane contemporane pentru atingerea obiectivului ameliorării permanente a condiţiilor de viaţă ale omului devine durabilă şi eficientă şi prin conservarea resurselor naturale ale Terrei. Pămîntul este pînă în prezent singura planetă cunoscută din Univers care poate întreţine viaţa şi de aceea este necesar să se ia măsuri adecvate în vederea opririi procesului de dispariţie a speciilor şi de degradare a ecosistemelor printr-un consum excesiv şi prin utilizarea neraţională a resurselor naturale. Conservarea naturii, protecţia mediului înconjurător sînt organizate astăzi în principal de forumul internaţional denumit Strategia Mondială a Conservării (S.M.C.), coordonată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (P.N.U.E.), Fundaţia Internaţională de Protejarea Mediului (W.W.F. — World Wildlife Fund), Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U.I.C.N.), împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.). Strategiei mondiale a conservării naturii de pe Terra i s-au pus bazele în martie 1980 de către 30 de state, actualmente fiind membre peste 60 de ţări. Strategia Mondială a Conservării (S.M.C) este sprijinită organizatoric şi ştiinţific de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U.I.C.N.), iar toate celelalte laturi ale activităţii sale sînt avizate şi finanţate de către Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (P.N.U.E.) şi Fundaţia Internaţională de Protejarea Mediului (W.W.F.) în colaborare cu F.A.O. şi U.N.E.S.C.O. Organizarea conservării naturii şi utilizarea resurselor de pe pămînt s-au conturat în 1983 printr-un program vast avansat de S.M.C. în colaborare cu U.I.C.N., P.N.U.E., F.A.O. şi U.N.E.S.C.O. şi el porneşte de la necesitatea actuală de a se lua măsuri eficiente în problemele mediului înconjurător şi a resurselor naturale. În concepţia Strategiei Mondiale a Conservării, protecţia naturii se bazează pe trei principii fundamentale: menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemelor de întreţinere a vieţii; ocrotirea diversităţii genetice a plantelor, animalelor şi omului; utilizarea eficientă, dar raţională, a speciilor şi a ecosistemelor de pe Terra. Aceste trei obiective de bază ale conservării resurselor naturale se diferenţiază în raport de profil astfel: — primul principiu (menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemelor de întreţinere a vieţii) se realizează prin regenerarea protecţiei solului, reciclarea produselor agroalimentare şi epurarea naturală a apelor, factori de care depind supravieţuirea şi dezvoltarea societăţii umane; — al doilea principiu (ocrotirea diversităţii genetice) poate fi realizat cunoscînd gama materialului genetic existent în toate organismele vii şi de care depinde funcţionalitatea optimă a acestor procese şi sisteme genetice, programele selecţiei şi ameliorării de soiuri de plante cultivate şi rase de animale domestice, în scopul obţinerii unui progres ştiinţific şi tehnic corespunzător etapei actuale de dezvoltare a umanităţii; — al treilea principiu (folosirea eficientă a speciilor şi a ecosistemelor, dar mai ales a faunei piscicole, a pădurilor, a pajiştilor naturale şi a florei în general), a cărui realizare depinde atît de organizarea avansată a comunităţilor rurale (ferme etc), cît şi de dezvoltarea sectorului industrial din zonă, cu profil alimentar. Strategia Mondială a Conservării naturii solicită, pentru o dezvoltare optimă şi o protecţie adecvată a mediului, coordonarea eforturilor întreprinse pe plan mondial de către popoare, în scopul realizării unei colaborări naţionale şi internaţionale, al unei solidarităţi mondiale pentru a se asigura viabilitatea programelor sale de ocrotirea resurselor naturale. Aplicarea pe plan mondial a acestei strategii de conservare este completată obligatoriu de programul internaţional al dezvoltării raţionale a resurselor de pe pămînt. În dorinţa sa de a realiza o dezvoltare economică corespunzătoare, precum şi cunoaşterea bogăţiilor sale naturale, umanitatea trebuie să accepte necesitatea de a controla resursele şi să dea dovadă de capacitatea de a lărgi arealul ecosistemelor, luînd de asemenea în considerare nevoile generaţiilor viitoare. Acesta este rolul strategiei conservării naturii, obiectivul principal fiind prosperitatea economică şi dezvoltarea socială a popoarelor. O expresie a actualităţii preocupărilor pentru conservarea naturii a constituit-o Congresul internaţional al parcurilor naţionale ţinut în insula Bali (Indonezia) între 11 şi 22 octombrie 1982, care a dezbătut lărgirea suprafeţelor vegetale protejate. Cu acest prilej s-au examinat criteriile care să fundamenteze acţiunile de organizare şi gestiune a parcurilor naţionale şi a altor suprafeţe vegetale protejate, în lumina principiilor generale ce guvernează raporturile popoarelor cu resursele lor naturale, mediul ecologic înconjurător şi dezvoltarea societăţii, fixîndu-se totodată şi unele obiective care să

figureze în atenţia conferinţelor interguvernamentale, pe baza recomandărilor primei Conferinţe internaţionale privind ocrotirea naturii ce s-a ţinut la Stockholm în anul 1972. În România, prima lege pentru ocrotirea mediului înconjurător a fost promulgată în 7 iulie 1930 şi prin ea se urmărea protecţia monumentelor naturii din ţara noastră. Printre cei care au militat consecvent pentru crearea de rezervaţii şi parcuri naturale, s-au situat oamenii de ştiinţă Emil Racoviţă (care a propus crearea de rezervaţii mari, întinse, în locul celor mici, fragmentate), Alexandru Borza, Grigore Antipa, Alexandru Popovici-Bâznoşanu, Valeriu Puşcariu şi alţii. Legea din 1930 a fost completată cu legea din 1933, cînd s-au pus bazele forumului de conducere al activităţii de ocrotire a naturii în România. Principiul fundamental al protecţiei mediului din România este definit clar în noua lege a ocrotirii monumentelor naturii (Decretul nr. 237/1950), care stabileşte că „monumentele naturii sînt bunuri ale întregului popor".şi de aici obligativitatea tuturor cetăţenilor de a ocroti natura, monumentele floristice, faunistice, geologice etc, de a cunoaşte speciile rare şi cele supuse legii protecţiei naturii. Momentul definitoriu a) organizării pe plan naţional a protecţiei mediului înconjurător în general şi al ocrotirii monumentelor naturii în special îl constituie votarea legii nr. 9 de către Marea Adunare Naţională în iunie 1973, prin care se marchează criteriile pentru protecţia mediului ambiant. Se descriu factorii naturali ai mediului înconjurător care sînt supuşi protecţiei în condiţiile legii, şi anume: apele, soiul, subsolul, pădurile şi celelalte tipuri de vegetaţie terestră şi acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii. Protecţia mediului înconjurător în ţara noastră urmăreşte o păstrare a echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale patriei şi asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi "viitoare. În baza acestei legi, pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, printre factorii naturali de mediu supuşi protecţiei sînt tratate şi rezervaţiile şi monumentele naturii, care se pot constitui (prin decrete ale Consiliului de Stat şi hotărîri ale Consiliului de Miniştri) în următoarele categorii: parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii naturale, rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii peisagistice şi monumente ale naturii. Toate obiectivele naturale care sînt ocrotite de lege au drept scop menţinerea peisajului natural cu particularităţile sale, de interes botanic, zoologic, forestier, paleontologic, geologic, speologic sau mixt, cu mai multe funcţii de interes ştiinţific, respectiv conservarea integrităţii frumuseţilor lor naturale sau conservarea fondului genetic autohton. În lucrarea de faţă sînt descrise aproape 40 obiective cu valoare de rezervaţii sau monumente ale naturii răspîndite în toate ceie cinci judeţe ce sînt cuprinse pe teritoriul Olteniei istorice, între Olt, Dunăre şi lanţul Carpaţilor Meridionali, dintre care: proiectele a două parcuri naţionale, 32 rezervaţii naturale şi ştiinţifice şi 4 monumente ale naturii. Autorii au pornit de la conceptul că „monumentele naturii sînt bunuri de interes obştesc, care trebuie ocrotite şi cercetate ştiinţific şi care trebuie să servească cerinţelor culturale şi estetice ale oamenilor muncii, ele avînd o valoare atît economică, cît şi educativă", şi de aceea, prin elaborarea prezentei lucrări, au încercat să pună la îndemîna tuturor iubitorilor naturii date asupra rezervaţiilor şi monumentelor naturii din Oltenia, pentru ca ei şi urmaşii lor să le cunoască mai bine şi să le ocrotească pentru ei şi generaţiile viitoare. La completarea părţii iconografice a lucrării şi a unor informaţii au colaborat şi specialişti (biologi, geografi şi iubitori ai naturii), printre care prof. I. Lăceanu (Tîrgu Jiu), prof. V. Berbece (Călimăneşti), prof. Tr. Rădoi (Băile Olăneşti), prof. N. Ciobanu (Caracal), dr. P. Măldă-rescu (Rîmnicu Vîlcea), prof. M. Niţă (Craiova), dr. D. Gârlea (Bucureşti), lector univ. Elena Brumaru, Oprea Velicia ş.a., cărora le mulţumim şi pe această cale mai cu seamă pentru sprijinul dat prin punerea la dispoziţia autorilor a unor imagini reprezentative privind rezervaţiile şi monumentele naturii din Oltenia. Ocrotirea naturii în Oltenia O privire retrospectivă asupra genezei ideilor de ocrotire a naturii ne permite să constatăm că Încă de la sfîrşitul secolului trecut aceste idei prinseseră rădăcini în intelectualitatea română, premergătorii acţiunii fiind, ca şi în Franţa, oamenii de artă, la care s-au asociat naturaliştii şi silvicultorii. Cele dintîi referiri la ocrotirea naturii apar la începutul secolului nostru (1907), cînd, la Congresul internaţional de agricultură de la Viena, inginerul silvic P. Antonescu a arătat necesitatea unor măsuri legislative referitoare la ocrotirea şi conservarea unor monumente ale naturii. Primele asociaţii care-şi propun să militeze pentru ocrotirea naturii în ţara noastră iau fiinţă în anul 1910 cu asociaţia „Prietenii ştiinţei", iar în 1920 o alta, sub denumirea de „Hanul drumeţilor", ce

Borza. Ionescu-Argetoaia (1914) studiază punctul fosilifer de la Bucovăţ. Astfel s-a promulgat Legea pentru protecţia monumentelor naturii din 7 iulie 1930. Aceasta din urmă. se ţin conferinţe în care adesea se fac referiri la plante şi animale rare. iar în acelaşi an ia fiinţă Comisia Monumentelor Naturii ca organ central de coordonare a activităţii de protecţie a naturii în România. numeroşi biologi. Cel care a propus crearea primei rezervaţii ştiinţifice pe teritoriul Olteniei este prof. În următoarele decenii. îndrumarea şi coordonarea ocrotirii naturii şi a cercetării ştiinţifice a monumentelor naturii sînt încredinţate „Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii". prin obiectivele sale fundamentale. iar a patra la Craiova. în presă şi prin viu grai. ca urmare a eforturilor depuse de profesorii Ştefan Ciuceanu şi Marin Demetrescu. a adoptat propunerea marelui savant Emil Racoviţă pentru elaborarea unei legi referitoare la ocrotirea naturii.a. numărul rezervaţiilor naturale a crescut de la 34 la 130. studenţii naturalişti şi geografi originari din Oltenia înfiinţează „Asociaţia naturaliştilor din Oltenia” şi respectiv „Societatea studenţilor din Oltenia geografică şi turistică". acţiunile privind ocrotirea naturii se intensifică. S. Emil Pop. inaugurat la 2 octombrie 1923. pe baze toponimice. I. nr. în afara a numeroase rezervaţii forestiere locale. În 1928. Primul congres al naturaliştilor din ţara noastră. a fost reglementată ocrotirea naturii în ţara noastră. Foarte interesant este articolul lui Anton Oprescu intitulat „Din toponimia Olteniei" (Arhiv. Tot în acest număr.R. Borza în „Notiţe botanice" din lucrarea „Riviera Olteniei" („Arhivele Olteniei". care devine o tribună pentru naturaliştii de pe aceste meleaguri şi chiar din alte provincii ale ţării. avînd rol principal în coordonarea şi îndrumarea în mod unitar a tuturor activităţilor menite să asigure protecţia mediului înconjurător. prin consiliile de îndrumare pentru ocrotirea naturii pe teritoriul cărora sînt situate diferite monumente. Prin aceasta. Un rol important în realizarea acestui deziderat major îl are revista „Arhivele Olteniei". 18—19. se arată că multe din pădurile de odinioară au dispărut. Macovei (1890) pe cel de la Bahna. . 6 din 1927). Râul Călinescu. în vederea legiferării ocrotirii naturii în ţara noastră. O dată cu înfiinţarea muzeului ştiinţific al Olteniei. nr. 9 din 1973 a luat fiinţă Consiliul naţional pentru protecţia mediului înconjurător. iar Şt. ţara noastră se situează printre cele mai avansate ţări din lume în privinţa legislaţiei ecologice. completat prin H.P. ce ţine direct de Comisia Monumentelor Naturii. organ central de specialitate subordonat guvernului R. În perioada 1930—1943 ea a declarat 36 monumente ale naturii. De ocrotirea naturii pe teren se ocupă pe lîngă Comisia Monumentului Naturii şi organele administrative locale de stat. În nr. Olteniei. În cadrul ei funcţionează 4 subcomisii. 1925). Ulterior prof. Cele mai importante locuri fosilifere din Oltenia erau cunoscute la apariţia revistei „Arhivele Olteniei". în însemnările sale. prin Decretul nr. 518 din anul 1954. desfăşurat la Cluj în 1928. 237 din octombrie 1950. Sabba Ştefănescu (1889) şi I.puţin mai tîrziu se transformă în „Societatea de turism şi pentru protecţia naturii". Borza face o altă propunere privind declararea de rezervaţii pe teritoriul din nordul Olteniei în revista „Natura" (nr. Aceste subcomisii rezolvă problemele în legătură cu ocrotirea naturii din teritoriile respective. expoziţii. aminteşte de cerbul carpatin şi semnalează existenţa speciei rare de Ruscus aculeatus la Mihăiţa. Andrei Popovici-Bâznoşanu. a cărei secţiune locală se înfiinţează la Craiova la 9 iunie 1913. Dintre ei amintim pe Emil Racoviţă. După cel de-al doilea război mondial. În cadrul acestei societăţi şi apoi la Universitatea liberă. nr. Între anii 1922 şi 1928. România. respectiv de la suprafaţa de 15 000 ha la 75 000 ha. Craiova (1936) şi la Iaşi (1938). începînd din anul 1950. vizitatori ai ţării noastre". Al. Este vorba de Valea Lotrului din Munţii Parîng. A iniţiat primele cercetări în rezervaţiile naturale. datorită activităţii laborioase dusă de Comisie şi subcomisiile zonale. jud. Valeriu Puşcariu ş. precum şi împrejmuirea unor rezervaţii. presă şi a editat între anii 1933—1945 „Buletinul Comisiei Monumentelor Naturii". In următorii ani. Este vorba de regiunea dintre Gura Văii şi Orşova. pe lîngă această comisie se organizează subcomisiile pentru ocrotirea monumentelor naturii 'la Cluj (1933). între care trei pe lîngă Filialele Academiei din Cluj (1955) şi Iaşi (1956) şi Baza Academiei din Timişoara (1956). 1924) în care. urmărea ocrotirea plantelor şi animalelor mai rare din flora şi fauna României. care activează pe lîngă Academia R.C. A dus o acţiune de propagandă pentru ocrotirea naturii prin conferinţe. prof. la păduri sau puncte fosilifere cu mare valoare ştiinţifică. Dolj. Alex. şi a luat sub ocrotire unele specii rare de plante şi animale. între care şi Parcul naţional al Retezatului. În baza legii nr. ca şi a peisajelor. geologi şi geografi au desfăşurat o intensă acţiune.M. Comisia Monumentelor Naturii a activat pînă în 1945. Primele începuturi privind ocrotirea naturii în Oltenia se leagă de activitatea desfăşurată în cadrul societăţii „Prietenii ştiinţei". 14. 12 (1924). Ionescu-Argetoaia publică articolul „Păsări rare. pe care a numit-o „Eldorado botanic".

C. deci aproape de 11 ori mai mică decît cea a ţării.S. podiş şi cîmpie. Marin Demetrescu. Buia. Privire geografică asupra Olteniei Oltenia este aşezată în sud-vestul Republicii Socialiste România. la Corabia) la 2 518 m (Munţii Parîng). doc. concretizate prin creste abrupte. Grigore Drăguţ. fiind cuprinsă între coordonatele geografice de 43°40' la Gura Oltului şi 45°23' la Parîng. De fapt nici nu am urmărit un asemenea scop. Relieful Olteniei Din punctul de vedere al altitudinii. Lotrului. apărînd ca un relief înalt şi masiv. Oltenia constituie. particularitate nemaiîntîlnită în Carpaţii Româneşti. micaşisturi etc. în care se întîlnesc fenomene carstice foarte întinse. Situată între Olt— Jiu—Cerna—Dunăre. La Craiova. F. tuturor iubitorilor naturii. Prin această schiţare a istoriei ocrotirii naturii în Oltenia. S. şi 22°24' la Orşova şi 24°48' la Gura Oltului. cîmpia şi luncile Dunării. doc. Munţii Carpaţii Meridionali se întind ca un arc din Valea Jiului pînă în defileul Dunării. Al. Între Olt şi Jiu. se constată că Munţii Parîngului conţin nenumărate vestigii ale . ei fiind constituiţi în cea mai mare parte din şisturi cristaline. în care predomină şisturile cristaline. care se lărgeşte în Podişul Mehedinţi. În Oltenia se creează „Consiliul regional de îndrumare pentru ocrotirea naturii" la 25 martie 1963. iar spre sud-vest de fluviul Dunărea. să preluăm ştafeta pentru a o preda mai departe generaţiilor viitoare. Analizaţi însă mai amănunţit.R. din care făceau parte 18 membri. avîndu-l ca preşedinte pe prof. prin hotărîrea biroului Prezidiului Academiei din 22 martie 1968. în frunte cu prof. Aurel Metzulescu. între Jiu şi Dunăre. P. dealurile subcarpatice. iar ca secretar pe lector univ. cu munţii Vîlcan şi Mehedinţi.).Ambele societăţi au întreprins unele acţiuni pe linia identificării unor monumente ale naturii din Oltenia. Calcare răzleţe şi clipe calcaroase apar mai ales în munţii Căpăţînii. o unitate bine definită. cu fruntea sus. Delimitată la nord de Carpaţii Meridionali şi la est de rîul Olt. Eugen Nicolăescu. Iar noi. S. cu munţii Căpăţînii.a. Maloş. Cristalinul Carpaţilor Meridionali dintre Olt şi Dunăre este acoperit pe marginea lui dinspre depresiunea subcarpatică de. Firu. cu vîrfuri şi creste ce depăşesc 2000 m altitudine. ponoare şi chei. Nicolăescu-Plopşor. cu o prispă denumită „Platforma Gornoviţa". latitudine nordică. Mircea Oprean. relieful Olteniei variază de la 23 m (în lunca Dunării. văi înguste. defileuri. dr. Zona muntoasă a Olteniei este alcătuită din munţi înalţi şi masivi. în fruntea Consiliului regional de îndrumare pentru ocrotirea naturii a activat pentru o scurtă perioadă prof. sol etc. întocmind documentaţii ştiinţifice pentru unele rezervaţii botanice (pădurea Stîrmina ş. hornuri înalte. Nicolâescu-Plopşor. dr. Vîlcanului şi Mehedinţi. Buia (1965). univ. După decesul profesorului Al. Activitatea orogenetică a dat naştere la creste şi spinări domoale. al cărei preşedinte a fost numit C. membru corespondent al Academiei R. podişul getic. ce sînt străbătute de puternice masive de granite şi pegmatite. zona muntoasă a Olteniei se diferenţiază în două grupe: grupa Parîng. între aceste limite se înscriu principalele mari unităţi geomorfologice: munţi. univ.numeroase iviri de calcare mezozoice care se continuă sub forma unui şir întrerupt ici şi colo. Un rol important l-a avut în reelectrifi-carea Peşterii Muierilor. la insistenţa unui larg colectiv de intelectuali. care în prima fază a fost realizată de Muzeul Olteniei sub conducerea directorului I. zona muntoasă a Olteniei este reprezentată prin cununa Carpaţilor Getici. Astfel el a publicat mai multe lucrări în acest domeniu. Carpaţii dintre Dunăre şi Olt apar la prima vedere destul de unitari. care se succed de la nord spre sud: zona muntoasă. Bărcăcilă. Buia a desfăşurat o amplă activitate pe linia ocrotirii naturii în Oltenia. C. în condiţiile noii legi pentru protecţia naturii. Deşi cu o suprafaţă de cca 20 300 kmp. dealuri. climă. Ceea ce dorim este să ne oprim o clipă asupra activităţii celor care mai demult sau mai recent au făcut tot ce a depins de ei pentru a salva bogăţiile şi frumuseţile naturale ale Olteniei. longitudine estică. Vincenz ş. înălţimea maximă se întîlneşte în vîrful Mîndra (2 518 m) ce se situează. Subcomisia monumentelor naturii din Oltenia. Fortunescu. prin condiţiile sale de relief. pe Jocul al treilea în Carpaţii Meridionali. pentru ca după reorganizarea teritorial-administrativă a ţării să se reînfiinţeze. Profesorul Al. din punct de vedere altitudinal. doline. dr. ne dăm seama că aspectele problemei nu s-au epuizat. Spre nord. Al. Oltenia înglobează toate formele de relief. Din punct de vedere morfostructural. Lotrului şi Parîng şi grupa Godeanu.a. se înfiinţează în 1936 „Comisiunea regională a Olteniei" dintre ai cărei membri remarcăm pe C. cei de astăzi.

Jiul (cu afluenţii: Motru. unde nu lipsesc dunele. de mare orizontalitate. lacuri şi văi cu profil transversal în formă de „U”. 1950.glaciaţiei cuaternare. Desnăţuiul. în majoritate de origine carpatică şi apoi balcanică. Contrastînd cu Munţii Parîngului. Jiul şi Motrul. Din cadrul Piemontului getic s-au separat cu timpul. Podişul getic şi Cîmpia piemontană înaltă care domină Cîmpia Dunării şi care este alcătuită în Oltenia vestică din terasele acestui fluviu. reprezentate prin căldări sau circuri glaciare. La sud de Subcarpaţi se întinde Podişul getic. următoarele subunităţi bine individualizate: Subcarpaţii getici. Versantul sudic al Carpaţilor dintre Dunăre şi Olt coboară brusc în Depresiunea Subcarpatică. înclinîndu-se în general de la nord la sud ca un acoperiş de casă. Dragoş (1949. folosit încă de pe vremea romanilor. Se mai poate menţiona Pasul Vîlcan. Din salba glaciară a Parîngului lacul Cîlcescu este cel mai mare din Oltenia. între Olt şi Motru. Ea are o lăţime redusă (16 km) la Pleniţa şi se lărgeşte spre Olt. avînd o structură cutată şi un relief ce se aseamănă mai mult cu cel de podiş. Acest podiş este format din dealurile Motrului. După V. iar între Motru şi Dunăre intră direct în contact cu muntele. Cîmpia estică sau Cîmpia Caracal — subîmpărţită în mai multe zone. paralel cu zona muntoasă. trecătorile sînt rare. din punct de vedere geomorfologic. Cîmpia Olteniei. urmat de Lacul Mare. Bistreţ. În cîmpie se cuvine să menţionăm prezenţa unor suprafeţe întinse de nisipuri. Dintre văile glaciare ale Parîngului. care prin relieful carstic dezvoltat şi de mică înălţime se aseamănă cu grupa Carpaţilor Occidentali. care. Dunăreni. dar impresionante.' 1955). Trei defileuri străbat Carpaţii Meridionali ai Olteniei: defileul Dunării (Porţile de Fier) — cel mai măreţ din Europa —. Spre sud. cuprinzînd unităţile: Dîrvani. iar Cîmpia centrală prezintă caractere de tranziţie între primele două subunităţi şi este situată între Drincea şi Jiu. În continuarea Podişului. Bistriţa. de aceeaşi mare unitate geografică. Nedeia — aflate în plin proces de desecare. Gilort şi . care reprezintă o unitate de trecere între Carpaţi şi podiş sau cîmpie. amfibolite şi formaţiuni de schele şi generînd prăpăstiosul defileu în care ineditul se observă la tot pasul. care începe la rîul Dîmboviţa şi se continuă pînă la Drobeta-Turnu Severin. Hidrografia şi solurile Olteniei Apele Jiului împart Carpaţii Meridionali din Oltenia în două jumătăţi aproape egale. avînd o suprafaţă de 31 360 mp. Lotrului. la care sau adăugat sedimente eoliene. Băileşti şi Segarcea. situaţi în nordul Olteniei. care de altfel izvorăsc în marea lor majoritate din catena Carpaţilor şi brăzdează dealurile şi cîmpiile pe o direcţie aproximativ nord-sud. Topolniţa. Podişul getic are limite inferioare spre cîmpie pe linia Drobeta-Turnu Severin-Pleniţa-Radovan-Craiova-Balş-Slatina. urmează şisturi deluroase cu pantă lină care se întind spre zonele de cîmpie pe linia Slatina —Craiova—Pleniţa. lustruind granitele de Suşiţa. lunca Dunării adăposteşte mai multe bălţi: Rast. Jiu—Baia de Fier—Polovragi —Horezu şi Rîmnicu Vîlcea. defileul Jiului (de la Bumbeşti) şi defileul Oltului. Tismana. Gura Văii. se întinde între Olt şi Jiu. Sohodol. Godeanu şi Vîlcanului cuprind întinse suprafeţe de denundaţie. se situează Cîmpia Olteniei. întreaga regiune este străbătută de o reţea de ape cu văi transversale: Oltul. Ea se întinde de-a lungul Dunării şi s-a format prin acumulare de depozite sedimentare. În Oltenia. Lanţul de munţi se continuă spre sud cu zona subcarpatică. ca şi întregul lanţ subcarpatic. La origine. În sectorul Olteniei. cu Podişul Mehedinţilor. iar la sud de Cîmpia colinară a Desnăţuiului şi Tesluiului. împreună cu Podişul getic. Jiului şi Olteţului. Subcarpaţii getici aparţineau. la o altitudine de 1600 m. Bahna. pînă la Dunăre. Cîmpia Olteniei se caracterizează prin aceea că este constituită mai ales din zone interfluviale şi terase fluviatile. Datorită masivităţii munţilor. Dunărea colectează toate apele curgătoare ale Olteniei. afluenţii cei mai importanţi ai Dunării sînt: Cerna. adică loessul. particularitate explicată prin aceea că este o cîmpie maritimo-lacustră. destul de unitară ca întindere şi complexă ca morfologie şi morfogeneză. cu înălţimi de da 30 m pînă la 200 m. Piemontul getic. de ei fiind legate „depresiunile subcarpatice". de la 500—600 m altitudine spre nord. Mai deosebiţi sînt Munţii Mehedinţi. Valea Lotrului este de o frumuseţe rară. Acest podiş este separat de munţi. începînd de la lacul Cîlcescu. De la Orşova spre Slatina. munţii Căpăţînii. atingînd la Caracal 65—75 km. sînt dispuşi. Subcarpaţii Olteniei sînt un ansamblu de culmi cutate. acoperite de loess. Cîmpia vestică este cuprinsă între Dudaşul Schelei Magheru şi Drincea. asigură trecerea Între Oltenia şi Transilvania. Gilortul. Este considerată de origine glaciară pe o lungime de cca 7 km. colinele Olteniei sînt rezultatul sedimentării şi deformărilor tectonice-care au avut loc într-o largă depresiune precarpatică. ce se întinde de la vest la est pe direcţia Baia de Aramă—Tismana— Tg. se împarte în 3 subunităţi: Cîmpia vestică. la 150—200 m altitudine spre sud. de la nord la sud. Drîncea. Subcarpaţii Olteniei. prin zona subcarpatică. Cîmpia estică şi Cîmpia centrală.

într-adevăr. soluri brune între cîmpie şi dealuri şi apoi soluri cernoziomice în cîmpie. în care s-a desfăşurat procesul de solificare. O călătorie prin cheile Olteţului. Oltenia este situată într-o regiune cu climat temperat umed. particularităţile climatice influenţează în mod deosebit existenţa şi dezvoltarea plantelor şi animalelor din regiune. Regimul termic. regiune de interes ştiinţific. Îngheţurile încep în octombrie şi se termină în aprilie. cu încăperi mari. Solurile în Oltenia prezintă diversitate. Temperatura medie anuală cea mai ridicată a acrului în Oltenia este de peste 11°C şi se întîlneşte mai ales în zona de cîmpie. de diferite forme şi mărimi. structură geologică. stalagmite. Numărul zilelor cu o temperatură de 10°C oscilează între 180— 200. întîlnim solurile aluvionare de-a lungul rîurilor. În perioada de iarnă au fost înregistrate în medie 90—120 zile anual cu temperatură minimă mai mică sau egală cu 0°. Pe teritoriul Olteniei se diferenţiază în principal trei regiuni climatice: arctică. cît mai ales prin frumuseţea şi importanţa lor speologică. număr care se explică prin condiţiile zonale complexe de relief. În direcţia nord-sud. principalele grupe de soluri sînt: saluri schelet de munte. spre sud. faună etc. Sub această linie. coloane etc. pe valea Galbenului sau o vizită în Peştera Muierilor de la Baia de Fier lasă impresii de neuitat. amplitudinea absolută fiind în acest caz de 70°C. legate între ele prin ganguri sinuoase. peştera Gura Plaiului şi altele sînt puţine în ţară. domuri. în afara zonei Băileşti—Poiana Mare—Calafat. Oltenia se bucură de o serie de caracteristici care favorizează dezvoltarea vegetaţiei şi a faunei şi răspîndirea lor. Consideraţii asupra climei Olteniei Alături de factorul geomorfologic. Vîlcea) etc. Izoterma anuală +10°C se suprapune peste linia de unire dintre Subcarpaţii sudici şi Podişul getic. iar verile răcoroase. 1961). centraleuropeană şi submediteraneană. După zona podzoluri! or urmează cea a solurilor brune de pădure de la cîmpie. Macovişte etc. Temperatura este mai uniform repartizată deasupra cîmpiei (10°—10. Sîrcu (1971). alpine podzolite şi podzoluri alpine). din zona muntoasă spre cea colinară şi de cîmpie. Oltenia este cuprinsă în medie între izotermele de 10° şi 12°. Oceanul Atlantic este sursa principală de vapori de apă din timpul verii. cu precipitaţii ce cad în tot timpul anului. maximele situîndu-se primăvara. iar cea vestică este mai redusă din cauza reliefului carstic bine dezvoltat. Olteţ şi Topolog). Densitatea cea mai mare o au apele în partea centrală şi estică a regiunii muntoase. în care întîlnim cernoziom ciocolat. Astfel cheile Sohodolului din Munţii Vîlcanului şi cheile Bistriţei din Munţii Vînturariţei se continuă spre sud-vest cu formaţiuni carstice de o amploare nemaiîntîlnită în Oltenia şi în ţară. rendzine. Lo-triţa. Valorile extreme medii oscilează între —3°C (ianuarie) şi 23°C (iulie). climă şi vegetaţie. montan acide podzolite şi grupa celor alpine (brun alpine. Ca tipuri azonale. apoi nisipurile. se află zona cernoziomului degradat (şi cu insule de rendzine).5°C) şi mai puţin . iar maximele de 40°C (august). Forme arhitecturale variate. Condiţionată de poziţia sa geografică.Amaradia) şi Oltul (cu afluenţii: Cibin. la care se adaugă o mare diversitate de nuanţe. săraturile pe care le întîlnim la Gighera. După I. Din categoria solurilor schelet ale masivului Parîng fac parte cele brun montane de pădure. Minimele absolute ating valori de —30°C (ianuarie-februarie). Sohodol. Afumaţi şi Rast (jud. de atracţie turistică şi în acelaşi timp de concentrare a populaţiei încă din timpuri străvechi. peştera Cloşani. aceasta din urmă delimitată de la nord la sud printr-o linie ce trece prin Pileniţa şi Segarcea şi la sud de Caracal. care ocupă mari suprafeţe de-a lungul Dunării şi în stînga Jiului şi. aceste chei constituie un element deosebit de interesant al Depresiunii subcarpatice oltene. Lotru. În zona montană şi cea colinară. De zona marginală a Carpaţilor Olteniei se leagă atît cheile cît şi întregul cortegiu de forme ale reliefului carstic. Avînd gurile deschise direct în albia largă. Influenţa climei Europei Centrale se manifestă de asemenea în vegetaţie. amplitudinea anuală fiind de 26°C. boltite larg. pe linia Drobeta-Turnu Severin—Strehaia—Filiaşi şi Balş — nord de Piatra Olt. din cauza complexităţii reliefului zonei. Astfel. de multe ori greu de străbătut. pînă la Dunăre. care coboară dinspre culmile munţilor. Bistriţa. împodobite cu tot felul de concreţiuni calcaroase — stalactite. Bistriţa Vîlcii etc. întîlnindu-se 42 de tipuri şi varietăţi (Buia. se întinde zona podzolică cu numeroase tipuri de sol: roşii. soluri podzolice în zona colinară. Ocniţa şi Ocnele Mari (jud. Influenţa Mării Mediterane se face simţită mai ales în sud-vestul ţării. Un interes deosebit îl prezintă peşterile Olteniei nu numai prin numărul mare. Iernile sînt de obicei blînde. în sfîrşit. dimensiuni ca cele ale peşterii Topolniţa şi: frumuseţi ca cele de la Ponoare. Chei şi peşteri de o neîntrecută frumuseţe şi importanţă ştiinţifică formează rîurile: Gilort. Dolj). străbătînd zona calcaroasă prin văi transversale.

3. Zona climatului umed temperat (cu formula Cjax) se întîlneşte la vest de linia Bechet— Segarcea—Craiova şi la est de Drobeta-Turnu Severin. ce cresc la altitudini mari. În general în cursul unui an precipitaţiile în zona de cîmpie cuprind 70—100 zile. În cel puţin 4 luni pe an.2°C. Valoarea termică ridicată de la Drobeta-Turnu Severin. Presiunea cea mai ridicată pe teritoriul Olteniei este în luna ianuarie. la Drobeta-Turnu Severin. iar temperatura medie a lunii celei mai reci scade sub — 3°C. Olt) şi 951. Zona climatului cu ierni reci (cu formula Djax) se întinde la est de zona anterioară. Temperatura medie a lunii celei mai calde este mai mică de 22°C. Regimul eolian. cald şi umed. Regimul baric variază în raport de anotimp: presiunea creşte toamna şi iarna şi scade primăvara şi vara. Zona climatului cu ierni joarte aspre (cu formula Dfk) se întinde de-a lungul lanţului carpatic. temperatura medie anuală a aerului este de 11. Acest lucru arată că iarna se observă influenţa antici-clonului ruso-siberian. luînd «locul molidului (Pi-cea abies). În timpul verii. Sintetizînd caracteristicile climei Olteniei. 4. Regimul baric. În aceste locuri se întîlnesc de asemenea păduri . Cele mai reduse sînt iarna. iar temperaturile extreme minime ajung să fie de —30°C în cîmpie şi —26°C la dealuri. în timp ce luna cea mai secetoasă este februarie. Temperatura lunii celei mai calde nu depăşeşte valoarea de 22°C. Fagus silvatica var. excepţii constatîndu-se la punctele extreme ale lanţului carpatic. Vînturile de vest simt aducătoare de precipitaţii. Astfel.uniformă în zonele de deal şi podiş (8—10°C). se explică mai ales prin poziţia geografică a zonei. una dintre cele mai mari din ţară. Transilvania şi Moldova. iar pe de altă parte influenţelor climatului submediteranean (Marea Mediterană. Precipitaţii suficiente cad în tot timpul anului. iar primăvara şi vara a zonelor depresionare mediteraneene. atît vara cît şi iarna. Vîntul dominant în Oltenia este cel de vest şi sud-vest şi apoi cel de est şi sudest. După clasificarea lui Koppen. luna cea mai călduroasă înregistrează temperatura medie de peste 22°C.5 mm în masivul Parîng. Zona climatului umed rece (cu formula Dfbx) se întinde la est de zona climatului temperat şi la nord de zona climatului umed cu ierni reci. iar în zona muntoasă 150—200 zile. cînd oscilează în jurul valorii de 1020 milibari faţă de nivelul mării. iar cea mai friguroasă are o valoare medie în jur de — 3°C. Tăria vînturilor este cuprinsă în medie între 7—r-26 km pe oră. moesiaca. Precipitaţiile (ploi şi zăpadă) cad în cantităţi variabile şi la intervale inegale. Oltenia poate fi împărţită în 5 zone climatice: 1. Asupra Olteniei acţionează anticiclonul azoric. iar vîntul denumit Tropical aduce căldură şi secetă. iar cele mai multe în lunile mai şi iunie. În această zonă. Moldova). fiind mai redus în sudul regiunii şi mai mare (180—250) în zona montană. Precipitaţiile sînt suficiente în toate anotimpurile. dar nu trece de valoarea de 22°C. numărul mediu de zile cu cer acoperit variază între 120 şi 160. Media anuală a precipitaţiilor atmosferice (într-o perioadă de peste 55 ani) prezintă valori care oscilează între 486 mm la Vlăduleni (jud. Amplitudinile medii anuale cele mai ridicate sînt în zona centrală a Cîmpiei Olteniei ( + 26°C). Zona climatului umed cu ierni aspre (cu formula Cfbx) se întinde în Depresiunea Subcarpatică. cele mai multe căzînd în timpul verii. Temperatura medie a lunii celei mai calde depăşeşte 18°C. Regimul precipitaţiilor. valoarea medie anuală fiind cuprinsă Între 6 şi 9°C. se constată că aici ea este mai blîndă decît în alte regiuni ale ţării (Transilvania. la adăpostul lanţului carpatic. fiind de aceea influenţată permanent de climatul mediteranean. Este zona în care influenţa climatului mediteranean se constată cel mai bine. Temperatura medie a lunii celei mai calde este de 18°C. clima este destul de caldă în comparaţie cu alte regiuni din ţară. cînd se înregistrează 30—40 litri apă/mp. iar cea mai redusă în iunie. În zona subcarpatică şi în podişul mehedinţean. iar temperaturile maxime de +40°C în cîmpie. Marea Adriatică şi Oceanul Atlantic). temperatura medie este mai mare de 10°C. cînd presiunea coboară în medie pînă la 2012 milibari. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 25 cm. dar influenţa sa este mai mică. 5. Vegetaţia şi fauna Dovezi ale influenţei climatului submediteranean sînt prezenţa în Oltenia a elementelor floristice de origine mediteraneană: Fagus orientalis. Blîndeţea climatului Olteniei se datorează pe de o parte faptului că la nord Carpaţii Meridionali sînt o barieră importantă în calea vînturilor dinspre nord-vest şi nord care predomină în Cîmpia Tisei. în timp ce la Rîmnicu Vîlcea este de 10. Lunile cu cele mai bogate precipitaţii sînt mai şi iunie. Nebulozitatea în Oltenia este maximă în lunile decembrie şi ianuarie şi are valori minime în iulie şi august. 2. Anual. dinamica atmosferică în toată Oltenia este dominată de vînturile din direcţia vest şi sud-vest (Austrul). la sud de o linie ce trece prin Bîcleş (lîngă Strehaia) şi la nord de Iancu Jianu (lîngă Balş). cînd s-au înregistrat pînă Ja 80 litri apă/mp.7°C.

şi anume: central-europene. Importanţa ştiinţifică a Parcului naţional propus Domogled-Valea Cernei rezidă în originalitatea şi spectaculozitatea geologică în general şi carstică în special a Văii Cernei. iar în zonele calcaroase de la Sohodol şi Băile Herculane se găsesc: broasca ţestoasă (Testudo graeca). în aceea că este singura zonă din ţară a vegetaţiei optime a pinului de Banat (Pinus nigra var. Lirova. Păun (1957). iar altele sînt rarităţi floristice pentru ţară. iar cel stîng cu pante mari de 15—40°. dintre care cităm: Trifolium michelianum. M. . se observă că Oltenia cuprinde aproximativ 2/3 din numărul acestora. mai ales pe versantul drept. străbătînd Munţii Godeanu şi Munţii Mehedinţi. Aici se întîlnesc toate categoriile de elemente fitogeografice stabilite în ţară. Dianthus vandasi. care se întîlneşte în ţară doar în judeţul Mehedinţi. cu variaţii sezoniere de la —2 la —4°C (ianuarie) la 15—16°C (iulie) şi prin precipitaţii anuale de cca 1000 mm. Luînd în consideraţie faptul că în ţară se cunosc cca 3 600 specii de plante. eu — şi mezobazice). alpine. la o amplitudine altitudinală cuprinsă între 500—700 m. ceea ce îi ridică şi mai mult valoarea peisagistică şi ştiinţifică. Dianthus pontederae ssp. iar Syringa vulgaris (liliacul) din ţara noastră creşte spontan numai în valea Cernei. Vînturile au o direcţie generală pe culoarul longitudinal al văii. Păun (1978). boreale. castanul comestibil (Castanea sativa) se întinde pe o suprafaţă de cîteva zeci de hectare. specific pentru zonă fiind efectele de fohn. Olaru. în caracterul mediteranean al arboretelor în amestec. cu pante medii de 25—35° (pe alocuri 50—70%). Hypericum rumelicum. zona Porţile de Fier. Păun. la Ponoare şi Baia de Aramă. Poziţia geografică şi condiţiile pedoclimatice variate existente în Oltenia au determinat prezenţa diferiţilor biotopi. Valea Cernei este în general caracterizată prin interesante fenomene carstice. Ranunculus garganicus. Urmărind lucrările lui Al. roci argiloase şi calcaroase. M. Laburnum anagyroides. zăpada fiind redusă. falcata etc. Ablepharus kitaibelii. haynaldiana. Bazinul Cernei este asimetric din punct de vedere hidrografic. de altitudine joasă. Trifolium squamosum. Din cele peste 2 100 specii de plante identificate în regiune. de la gorunete la molidişuri de limită. mediteraneene. siberiene. Caracterul submediteranean a! climei din Oltenia este reflectat şi în faună. Se remarcă astfel pîraiele Naiba. Gh. Nonnea pallens. Pe terenurile de deal şi cîmpie trăiesc: guşterul (Lacerta viridis). Mariana Olaru (1961). Rocile sedimentare ce acoperă substratul geologic sînt reprezentate prin gresii şi conglomerate. Petrorhagia illyrica ssp. sibiro-pontice. Ambii versanţi sînt abrupţi: cel drept cu un relief de roci puternic metamorfozate (şisturi cristaline). Gh. Parcuri naţionale Parcul Naţional Domogled — Valea Cernei Parcul naţional propus al Văii Cernei are o suprafaţă totală de peste 60 000 ha şi cuprinde ambii versanţi ai rîului Cerna. Centaurea affinis. Viola hymettia şi altele. C. prezentînd chei şi văi înguste. Mafloş. în optimul de vegetaţie pentru întregul complex floristic. mai ales sub formă de ploi. La Tismana. Al. pe cel stîng. Popescu (1968. 1971). Menţionăm aici numai cîteva elemente faunistice de origine mediteraneană prezente pe teritoriul Olteniei: broasca ţestoasă (Testudo hermanni). Cheile Sohodolului sînt populate în timpul verii de către lăstun (Apus melba) şi specii de lilieci ca Rhinolophiis jerrumequinum şi Rhinolophus blasii. Buia. fiind endemice. cu o reţea de pîraie bine dezvoltate. M. Relieful este montan. arctice. mai calde şi mai adăpostite de coastele calcaroase însorite. legate de staţiuni spe-ciaile. M. Vicia sparsi-flora. cu un înveliş de sol în care reprezentative pentru Valea Cernei sînt solurile evoluate sub pădurile de foioase (solurile argilo-fluviale fără orizont aluvial şi soluri cambice. aflîndu-se numai în Oltenia. în flora Olteniei s-au identificat 2 170 specii de plante superioare ce aparţin la 640 genuri şi 122 familii. Supusă unor influenţe mediteraneene. Poelobates syriacus. calcare.compacte de Quercus ceilis (cerul) şi Quercus jrainetto (gîrniţa). Minuartia hirsuta ssp. vipera cu corn (Vipera ammodytes) etc. banatica). Dianthus pinifolium. cum sînt: Prangos carinata. iar subordonat lor se situează solurile limitrofe molice şi solurile neevoluate. Bendina etc. balcanice. cu o extindere mare a pădurilor de fag. în succesiunea de formaţiuni vegetale lemnoase şi bine conservate. kladovanus. Alyssum pulvinare. balcano-italice şi balcano-caucaziene. Aici sînt prezente specii faunistice mediteraneene şi submediteraneene. Coluber jugularis. Euphorbia taurinensis. Ineleţ. Popescu (1970). cunoscute pînă în prezent în Republica Socialistă România. Trifolium scabrum. Buia. clima Văii Cernei se caracterizează prin temperatura medie anuală de 6—8°C. pe versantul drept şi Arsasca şi Jelerău. Păun. a cărui vale se întinde pe un culoar tectonic lung de peste 5 km. unele sînt cunoscute numai în Oltenia. pontice.

stîncăriile de la Bobot. jaquinii) — Valea Cernei. ca şi întregul complex stîncos al Pietrei Cloşanilor a cărui floră luxuriantă prezintă o însemnătate deosebită (Nyârady. ambele din urmă în jud. Piatra Cloşani. hungarica — Arjana.. Elemente moesice: mierluţa îngustă (Minuartis graminifolia ssp. garofiţa (Dianthus petraeus) — Valea Cernei.). unicitate nu numai la scara Carpaţilor româneşti. Rochel (1835). Bujoreanu şi Popescu (1966) şi Boşcaiu (1971). Dintre cele mai originale şi particulare specii floristice întîlnite în Valea Cernei. criterii ce au stat la baza ideii de conservare a acestei entităţi ştiinţifice care este Valea Cernei. dar chiar a sud-estului Europei. aici fiind singura staţiune a speciei da noi în ţară. Din cercetările floristice făcute încă la începutul secolului trecut de Schwarzatt (1831). Euphorbia carniolica — Valea Cernei. hungarica. serratifolia etc. teren arabil etc). se diferenţiază perimetrele mai importante din punct de vedere fitogeografic: Domogledul. vineţele de stîncă (Centaurea calvescens) — Valea Cernei. Piatra Cloşani. dră-gaica (Galium flavescens) — Valea Cernei. diferenţiată funcţional astfel: peste 41 000 ha păduri. vîrful lui Stan împreună cu versanţii săi abrupţi care prezintă unele dintre cele mai interesante aspecte ale florei viitorului parc naţional (Daphne blagayana. Valoarea ştiinţifică a Văii Cernei este dată mai ales de endemismele şi rarităţile floristice pe care le găsim aici şi apoi prin unele specii de animale rare sau ocrotite de lege. cujda (Doronicum columnae) — Arjana. haina păsărească (Allium flavum) — Valea Cernei. versantul drept pînă la culmea Siseminului. Parcul naţional Domogled-Valea Cernei ar ocupa — prin înfiinţarea sa — o suprafaţă totală de 63 580 ha. prezentăm grupele reprezentative: Elemente dacice. Elemente balcanice: nucul (Juglans regia) — Valea Cernei. sectorul carstic cuprins între versanţii Cheilor Ţesnei. Georgescu (1934). inclusiv stîncăria Iri-sov de pe versantul drept al Văii Cernei. Ocolul silvic Baia de Aramă peste 30 000 ha şi Ocolul silvic Tismana. şopîrliţa (Veronica austriaca ssp. Piatra Cloşani. Arjana. un endemism de o rară frumuseţe. vineţelele (Centaurea stenolepis) — Valea Cernei. 6 113 ha păşuni şi peste 4 500 ha diverse (goluri neproductive. măzărichea panonică (Vicia pannonica) — Valea Cernei. deasupra comunei Obîrşia Cloşanilor. versantul carstic acoperit cu tufărişuri de Sy-ringa vulgaris. Popescu şi Samoilă (1962). sectorul Ciucevelor. Piatra Cloşani. sectorul carstic cuprins între Cheile Bedinei.— Piatra Cloşanilor. Piatra Cloşani. Domogled. Obîrşia Cloşani. Cheile Drăstănicului şi Cheile Prisăcinei. Vîrful Suscului (incluse în perimetrul rezervaţiei actuale). Cheile CorcoaiaDomogled etc. şopîrliţa (Veronica teucrium ssp. gorunul (Quercus petraea ssp. se preconizează ca în suprafaţa viitorului parc naţional Valea Cernei să fie cuprins şi versantul sudic al Muntelui Arjana caracterizat printr-o floră cu totul particulară. Grecescu (1898) şi apoi din secolul nostru de Borza (1920—1931). gîscariţa (Arabis turrita) — Valea Cernei. 7 815 ha. Primula auricula var. alunul turcesc (Corylus colurna) — Domogled. Cheile Bendinei. Piatra Cloşanilor. obsigura mare (Bromus riparius) — Arjana. liliacul (Syringa vulgaris) — Valea Cernei. Elemente continentale: clopoţelul (Clematis integrifolia) — Valea Cernei. Pe lîngă acest perimetru de un mare interes floristic. clopoţeii siberieni (Campanula sibirica) — Piatra Cloşani. In afara acestor taxoni mai reprezentativi. 8 087 ha goluri alpine. Elemente pontice. Elemente ponto-mediteraneene: negrusca (Nigella ar-vensis) — Valea Cernei. Elemente atlaiitice: ciubăţana (Primula vulgaris) — Valea Cernei. tulichina sau iedera albă (Daphne blagayana) — Piatra Cloşani. flora din Vadea Cernei a fost bine studiată şi de . Elemente alpino-balcanice: cutcurigul (Helleborus odorus). ghimpele (Ruscus aculeatus) — Băile Herculane. Domogled. prin ansamblul lor de corelaţie şi interdependenţă zonală. spînzul purpuriu (Helleborus purpuresceus) — Valea Cernei. neîntîlnită în alte sectoare ale parcului. printre care Mi-nuartia graminifolia spp. flămînzica (Draba lasio-carpa) — Valea Cernei. sporadic garofiţa (Dianthus giganteus) — Domogled. poly-carpa).. păiuşul dalmatic (Festuca dalmatica) — Arjana. frăguţele (Fragaria viridis) — Valea Cernei. Includerea Arjanei şi a Pietrei Cloşanilor în perimetrul viitorului Parc naţional al Văii Cernei va conferi regiunii protejate o unitate şi o repre-zentativitate fitogeografică şi peisagistică unică. cuibul de munte (Carduus candicans) — Valea Cernei. cerul (Quercus cerris) — Valea Cernei. Sedum cepaea — Valea Cernei. Piatra Cloşanilor.Aceste criterii geografice şi botanice prezintă mare însemnătate ştiinţifică. Caraş-Severin) peste 22 000 ha. crinita) — Valea Cernei. Elemente mediteraneene: castanul brun (Castanea sativa) — Obîrşia Cloşani. cu numeroase fenomene carstice şi culmea Geanţurilor de pe versantul stîng. 1929). răsura pitică (Rosa gallica) — Valea Cernei. Piatra Cloşani. Cheile Corcoaia lîngă Cerna-Sat constituie deja perimetrul unei rezervaţii naturale. Mehedinţi (total în Oltenia peste 38 000 ha). prin modul de evoluţie. Această suprafaţă este administrativ repartizată astfel: Ocolul silvic Herculane (jud. succesiune şi selecţie.

înfiinţată în anul 1932 pe Muntele Domogled (cu numeroase specii submediteraneene şi balcano-ilirice). pochivnicul (Asaruni europaeum). turturelele (Saxifraga heucherifolia. Dintre acestea. — Rezervaţia Coronini—Bedina cu peste 2 900 ha. opaiţa (Silene heuffelii). caprifoiul (Lonicera nigra). la circa 40 km amonte de Băile Herculane. album). aparţinînd la 32 genuri.. cu o suprafaţă de peste 13 000 ha. pana zburătorului (Lunaria annua ssp. spata dracului (Matteucia struthiopteris). Această suprafaţă reprezintă 27% din arealul fondului forestier al parcului naţional şi din care aproape 11 000 ha sînt stîncării neproductive sau arborete necultivabile de pe versanţii abrupţi. archangelica. părul Maicii Domnului (Asplenium adiantum nigrum). salata iepurelui (Prenanthes purpurea). xanthina). Lumbricus (2 specii) etc. pachyrrhiza). anghelina grasă (Primula auricula ssp. punguliţa dacilor (Thlaspi dacicum ssp. benekenii). scăişorul (Carlina utzka). Cru-cianella oxyloba. obsiga (Bromus ramosus ssp. Hedrayanthus graminifolium). priboiul (Geranium macrorrhizum). mixandră sălbatică (Eryssimum comatum). tisa (Taxus baccata). petraea). zona tampon ce cuprinde pădurile. Dintre cele 7 rezervaţii ştiinţifice constitutive ale viitorului parc naţional Valea Cernei. ambele situate pe teritoriul judeţului Mehedinţi. S. salba moale (Euonimus latifolia). Rezervaţia Cheile Corcoaia Cheile Corcoaia sînt situate în Valea Cernei. Insectele: sînt reprezentate prin mai multe ordine. Zona ştiinţifică cuprinde 7 rezervaţii naturale. — Rezervaţia Piatra Cloşanilor cu peste 1 700 ha. smeoiaca (La-serpitium latifolium). specii rare sau ocrotite sînt: Corylus colurna. floarea de drob (Genista radiata). celelalte urmînd a primi recunoaşterea oficială de rezervaţii în următorii ani. — Rezervaţia Iauna—Craiova cu aproape 800 ha. Vaccinium vitis-idaea. golurile alpine şi păşunile. În ceea ce priveşte structura faunei din Valea Cernei. somnoroasa (Verbascum banaticum var. clopoţeii (Campanula crassipes). măcrişul ciobănesc (Rumex arifolius). appennina. — Rezervaţia Ciucevele Cernei cu aproape 1 200 ha. struţişorul (Selaginella helvetica). banaticum). mătrăguna (Atropa bella-donna). coacăza de munte (Vaccinium vitis-idaea). gorunul (Quercus petraea ssp. cele mai frecvente forme în zonă fiind Pergamassus millens şi Holoparsitum calcaratus. marginata). surguciul (Delphinium jissum). şi zona de prepare. dintre care cea mai veche este Domogled. zonă ce înconjură zona ştiinţifică. mierluţa ţepoasă (Minuartia setacea ssp. lumînărica pămîntului (Genţiana asclepiadea). serratifolia etc. D. hungarica). Primula auricula ssp. betricea (Chrysanthemum macrophyllum). stirigoaia (Veratrum album ssp. singura legiferată pînă în prezent. fiind descrise 14 specii ce aparţin mai ales genurilor: Allolobophora (6 specii). Acarieni din sol: 41 specii de acarieni (păianjeni foarte mici). mai ales botanice. Nematode din sol. ferigile (Dryopteris robertiana. Athamantha turbith ssp. care menţionează printre cele mai interesante plante pentru Valea Cernei următoarele specii: brădişorul (Huperzia selago). brînduşa de munte (Crocus heuffelianus) etc. grasiţa mică (Mantia fontana ssp. bria (Athamantha tur-bith ssp. din care numeroase sînt noi pentru fauna ţării. archangelica). În felul acesta. dilatata). trifoiul auriu (Trifolium aureum). alunul turcesc (Corylus colurna). sîmbovina (Celtis australis). serratifolia). cosicelul (Seseli gracile). au fost făcute cercetări mai ales asupra nevertebratelor şi dintre grupurile faunistice mai interesante amintim: Lumbricidele: rîmele sînt în general specifice ecosistemelor din Valea Cernei. vom prezenta numai două: una cu profil carstic (Cheile Corcoaia) şi una cu profil botanic (Valea Ţesnei). lucerna mică (Medicago arabica). hinkei). — Rezervaţia Geanţurile Cernei cu peste 1 900 ha. s-au identificat 102 specii de ne-matode (viermi cilindrici). muşcata dracului (Knautia longifolia). clocotişul (Staphylea pinnata) teiul argintiu (Tilia tomentosa). bradul alb (Abies alba). omagul de Crimeea (Aconitum tauricum). La chei se poate ajunge urmînd drumul forestier recent construit pe vale sau de la Cloşani. cărpiniţa (Carpinus orientalis).Boşcaiu (1971). feriga de munte (Gymnocar-pium robertiana). hungarica. F. Parcul naţional Valea Cernei ce ar urma să ia fiinţă este diferenţiat în trei zone: zona ştiinţifică. Angelica archangelica ssp. sipica de Banat (Scabiosa ■banatica). cimbrişorul (Thymus jankae). păiuşurile (Festuca pratensis ssp. documentaţia Parcului naţional Valea Cernei prezintă următoarea structură a zonei cu o suprafaţă de peste 13 000 ha: — Rezervaţia Domogled—Ţesna—Vîrful lui Stan cu aproape 4 000 ha. fontana). banatica). coada calului (Equisetum telmateja). pe valea . — Rezervaţia Corcoaia cu aproape 100 ha. angelica (Angelica archangelica ssp.

sulphureus). La mică distanţă se află Cheile Ţesnei. cruşinul (Rhamnus tinctoria). feluriţi scoruşi (Sorbus tor-minalis. diver-gens. L. Polystichum aculeatum). unele supravieţuind aici miraculos. borbasii). Cheile Corcoaia reprezintă un mic fragment de laborator morfogenetic. zburătoarea (Epi-lobium lanceolatum). pinul negru de Banat (Pinus nigra ssp. garofiţa sălbatică (Dianthus banaticus. moartea purecelui (Inula ensifolia). hirsutus). Profitînd de cele mai mici crăpături de stîncă. banatic i forme). gălbeneaua (Rorippa barbaraeoides-repens). heuffelii. ciliatus. În afara mamitelor. boglaiul de munte (Ranunculus montanus ssp. D. între altele: ferigile (Dryopteris disjuncta. scumpia (Colinus coggygria). hrişcă deasă (Bilderdykia dumetorum). mierluţa (Minuartia verna). spălăcioarele (Se-necio viscosus). merinana (Moehringia pendula). carthusianorum. vulgaris ssp. tilişca de munte (Circaea. Dintre graminee întîlnim păiuşurile (Festuca drymeia). ca forme exocarstice. integerrimus). salba moale (Evonimus latifolia). vineţelele purpurii (Centaurea antropurpurea). din cretacicul inferior. recta). S. D. susaiul (Del-phinium fissum). omagul Moldovei (Aconitum moldovicum). fetica (Valerianella dentata). caprifoiul (Lonicera xylosteum). serratifolia).Motrului Sec. iar lăţimea de numai cîţiva metri. se dezvoltă în astfel de condiţii aprige 812 taxoni (Răsmeriţă. iar ca formaţiuni endocarstice un mare număr de peşteri (peste 20). lipitoarea (Asperula longiflora). C. bîrcoascele (Cotonesster nebmdensis. Cresc aici. latinii de munte (Lathyrus hallerstei-nii). sînzienele de munte (Asperula capitata). mai sînt de semnalat pe masivul de calcare din chei diverse tipuri de lapiezuri.. Dintre orhidee. S. Pereţii cheilor sînt verticali. iarba neagră (Scrophularia laciniata). ce se întind pe aproape 2 km. Din păcate. Fundul cheilor este săpat în marnite de 4—6 m ce formează o salbă neîntreruptă de o rară frumuseţe. floarea drobului (Genista radiata). rogozurile (Carex transsilvanica. prostrata). este aceea că pe numai 3 kmp se întîlneşte un noian de specii (aproape 1/4 din flora patriei). cut-curigul roşcat (Helleborus purpurasceus). clopoţeii lui Kiteibel (Hedrayantus graminifolium). S. firuţa de baltă (Poa palustris). ciuboţica galbenă (Primula auricula ssp. Cardamine glanduligera). robertiana. universe). S. bria (Athamanta hungarica). drobuşerii (Cytisus hirsu-tus ssp. bărbuşoara de Banat (Eryssimum comatum). La 14 km de Băile Herculane se varsă în Cerna pîrîul Ţesna. zmeoaica (Laser trilobum).. şopîrliţa Ţesnei (Veronica tzesnea). gîscăriţele (Arabis hirsuta. punguliţa stîncilor (Aethionema saxatile). D. 1971) dintre plantele cu flori. măcrişul alpin (Rumex alpinus). un fel de trestie (Achnatherum ealamagrostis). acinifolia). adică 25. străjuind turlele de calcar ca o armată de veghe. alpina). heufleriana). merişorul (Oryzopsis virescens). tenuijolius. C. cimbrişorul Balcanilor (Thymus balcanus). colţişoarede (Cardamine enneaphyllos. fraga de stîncă (Saxifraga marginata). clopoţeii (Campanula sibirica ssp. . D. poliţe şi versanţi uşor înclinaţi. S. Ele au o lungime doar de 200 m. A. Rezervaţia Cheile Ţesnei După reconfortantele privelişti oferite de nenumăratele frumuseţi ale reliefului şi vegetaţiei pe tot locul din împrejurimile Herculanelor. tulichina (Daphne mezereum). lăptucul oii (Telekia speciosa). Una din caracteristicile vegetaţiei din Cheile Ţesnei. filifolia. tătănica (Echinops banaticum). C. ca şi aspectul lor de un rar pitoresc justifică crearea aici a unei rezervaţii de cca 10 ha. stupiniţa (Platanthera bifolia). stejarul Herculanelor (Quer-cus calvescens). trifoiul rubiniu (Trifolium rubens). opaiţa roşie (Silena dioica). S. panseluţa de munte (Viola jooi). constituindu-se într-un peisaj cum rar se întîlneşte în Carpaţii noştri. crassipes). diverse specii de coada calului (Sesleria rigida-haynaldiana. Pseudomontanus). drumeţul se mai poate încă entuziasma dacă se încumetă să continue călătoria. o altă trăsătură constă în aceea că 157 taxoni. iarba şarpelui (Veronica urticifolia. mărarul porcului (Silaum silasus). papposus ssp. ce merită cu prisosinţă subliniată. V. sînt elemente provenite din zona balcano-mediteraneană. jlava). hirsutus ssp. C. dar sînt extrem de interesante prin multitudinea de forme pe care le cuprind. buruiana de junghiuri (Cephalanthera longifo-lia). Cheile Corcoaia sînt tăiate într-un mic masiv de calcare urgoniene situate în albia Cernei. S. graeca. urzica moartă (Lamium bithynicum).83% din plantele de aici. Acest fapt. obsiga (Bromus ramosus). ve-tricea (Chrysanthemum macrophyllum). de aproape 150 m înălţime. aceste chei sînt grav ameninţate în înfăţişarea lor de lucrările ce se întreprind pe Valea Cernei şi care solicită exploatarea calcarului. cresc aici: căpşunicile (Epipactis hel-leborine). urechelniţa (Sempervivum heuffelii). ele permiţînd studiul formării şi evoluţiei canioanelor în zonă. guşa porumbelului (Silene saxifraga. şi apoi pe poteca ce trece la Cerna-Sat. banatica). ce totalizează aproape 400 m galerii. cu turle ameninţătoare şi pereţi abrupţi de calcare greu de escaladat. inul galben (Linum catharticum. drăgaicele galbene (Galium flavi-cans). linariţa (Linaria angustissima).

rogozul tîrîtor (Carex repens) etc. suprafeţe păstrate parţial doar sub formă de martori. Munţii Cozia—Năruţu s-au format o dată cu ceilalţi munţi. munţii au suferit influenţa agenţilor climatici subaerieni şi chiar a climei reci din pleistocen. De asemenea. pe lîngă variatele forme rezultate în urma procesului de gelivaţie. mai cuprinde şi pe cea turistică. iar la nord de Depresiunea Loviştei. vîrful Cozia. „Copiţaua". Cele două masive muntoase sînt despărţite de Valea Oltului. Pe culmea sudică se găsesc recife cu hipuriţi de vîrstă santonian-campaniană (mezozoic). Numărul zilelor cu ninsoare variază între 40—80 pe an. munţii Cozia—Năruţu sînt alcătuiţi din roci cristaline metamorfice dure. „Moş Gerilă". „Sfinxul Coziei". portaluri. Culmile principale au o orientare est-vest. Funţionalitatea Parcului naţional propus Domogled— Valea Cernei este complexă şi — în afară de cea fundamentală — adică ştiinţifică. înţelegîndu-se astfel de ce la baza masivului . scoruşul (Sorbus borfasii). din el plecînd spre est Culmea Coşurilor. apele limpezi şi reci ale izvoarelor şi pîraielor. cînd au fost depuse depozite de pietrişuri cu argile nisipoase la bază. pot fi remarcate în primul rînd zonele carstice. suprafeţele plane fiind foarte reduse. de peste 1000 m.a. creste de cocoş. cu 1 664 m înălţime. Vîrful Cozia este şi un nod orohidrografic. renumit fiind gnaisul de Cozia. bria (Athamantha hungarica). sînzienele purpurii (Galium purpureum). la est de valea Topologului. iar la vest de Olt. Culmea Ciuba Mare —Copiţaua—Bulzul—Vlădeasa. „Poarta Mioarelor". apoi Culmea Bobolea-Mocirlele—Omul Coziei spre nord-est şi. care poartă denumiri sugestive: „Foarfeca". rîu care şi-a săpat în acest sector defileul de la Cozia. Priviţi sub aspect geologic. ca şi cea de biomasa animală. la sud de Depresiunea Jiblea—Berislăveşti. cînd crestele înalte ale Făgăraşului şi Lotrului erau acoperite cu gheţari. „Pragul haiducului". Tot în această perioadă s-a format şi abruptul din partea nordică. „Durducul". Clima este temperat-continentală etajată. În felul acesta s-au format multe tipuri de relief structural-erozional. paragnaisuri şi micaşisturi cu biotit. din el plecînd trei ramuri: una spre sud-est. Procesului mecanic al dezagregării i s-a adăugat şi distrugerea de către apa de infiltraţie a lentilelor de feldspat potasic. „Băiatul şi fata". punguliţa stîncilor (Acthionema saxitilis-banaticum). iar spre est Culmea Tirsa. gîscariţa (Arabis muralis). din care aproape 4 500 ha păduri şi 568 ha stîncării. dintre care amintim: chipuri de piatră antropo. la sudull acestora. lipitoarea (Asperula longiflora). împădurirea îndeajuns de bogată şi cu aspecte luxuriante. Astfel. ca mărturie a evoluţiei lor în timpurile geologice. Ambele masive muntoase — Cozia şi Năruţu — se constituie în culmea Coziei. În ambele masive se întîlnesc suprafeţe de nivelare. ursul şi cerbul — vor constitui o prezenţă de mare atracţie pentru vizitatorii parcului.şi zoomorfe. cascade şi chei. coloane. „Poarta vulturilor" etc. mistreţul. între valorile altitudinale de 550 m şi 1 664 m. mărarul porcului (Silaum silasus). în sfîrşit. ce se continuă spre Olt în Culmile Cracu lui Pavel spre sud-est şi Culmea Foarfeca spre nord-est. „Bulzul". grote. În. dar s-au ridicat mai mult pe verticală în faza de cutare valahă. spre nord Culmea Vultureaua. încît stînca. Etajarea climei explică şi etajarea vegetaţiei. fapt trădat de dispoziţia radiară a reţelei hidrografice. Cantitatea de precipitaţii anuale depăşeşte 1 200 mm pe culme şi scade pe versanţi. la obîrşia văii Puturosul. D. Vînturile dominante sînt cele dinspre sud-vest. este nodul orografic principal al masivului Cozia. există posibilitatea ca viitorul parc să capete şi o funcţionalitate de producţie de biomasa vegetală. variaţia originală a vegetaţiei prin existenţa a numeroase endemisme (pinul de Banat ş. care aduc majoritatea precipitaţiilor. gălbeneaua (Rorippa barbaraseoides-repens). banaticus).acel timp. Parcul naţional Cozia Parcul naţional Cozia propus are în vedere o suprafaţă totală de peste 5 000 ha. În privinţa funcţiei turistice a viitorului parc. Munţii Cozia şi Năruţu sînt delimitaţi la vest de interfluviul Valea lui Stan — pîrîul Muereasca. din levantin. în general calcarele de o rară şi originală frumuseţe. un fel de moleaţă pitică (Aira caryophyllea).Sînt rare sau endemice şi trebuie ocrotite între altele următoarele plante: şopîrliţa Ţesnei (Veronica tzesnea). şi cuprinde masivele muntoase Cozia şi Năruţu. se află depozite sedimentare de numuliţi de vîrstă luteţiană (eocen). din gnaisuri de injecţie. fraga de stîncă (Saxifraga marginata). în care sînt frecvente procesele crionivale de pantă. „Omul". „Poarta de piatră". Culmea Curmătura— Rotunda—Scorţaru—Turneaua—Piatra Roşie spre sud-vest. iar stratul de zăpadă durează cca 120 zile pe an. Speciile valoroase din fauna cinegetică — căpriorul. După individualizarea lor.). a luat un aspect ciuruit. ajungînd la poale la 800 mm. „Crocodilul". creasta principală a masivelor Cozia şi Năruţu s-a încadrat într-o zonă periglaciară foarte activă. inul peren (Linura umnerve). praguri şi punţi suspendate. Vîrful Năruţu are 1 510 m altitudine şi este tot un nod orografic. garofiţele (Dianthus kitaibelii.

şi rîsul (Lynx lynx). cărbunele de munte (Phyteuma nanum). mierla (Turdus-merula) ş. iar 12 specii ordinului Fissi-pedia. lupul (Canis lupus). pisica sălbatică (Felix silvestris). Dianthus henteri.6% specii lemnoase. ciuhurezul (Strix aluco) etc. vinariţa de Crimeea (Asperula taurina). Dintre plantele subalpine putem enumera: omagul (Acanitum tauricum). Dintre plantele rare în flora ţării noastre. care se întîlnesc numai în Carpaţii româneşti. 1976. Din viitorul parc naţional Cozia nu vor lipsi mamifere specifice Carpaţilor: ursul.vegetaţia înfrunzeşte şi înfloreşte mai devreme decît pe pantele munţilor şi pe vîrfurile lor. caucaziene etc. Ca urmare a bogăţiei floristice. dintre care majoritatea (84) aparţin ordinului Passeriformes. Centaurea coziensis (vineţele de Cozia). Valea Oltului în special prezintă un mare interes ştiinţific din punct de vedere ornitologic. aici a apărut şi un centru genetic de noi specii. Dintre elementele Europei centrale amintim: ariciul (Erinaceus europaeus). ochiul boului (Troglodyctes troglodyctes). tulichina sau iedera albă (Daphne mezereum şi Daphne blagayana). ci şi accentuarea acestor adaptări 40 prin apariţia de forme. inclusiv 270 de specii sinantrope. Reţinem astfel noile plante descrise de specialişti (Rosa Coziae.. ciocîrlia moţată (Gale-rida cristata). cinteza (Fringilla coleps). laleaua (Fritillaria montana). et Nyar. scumpia (Cotinus coggygria). gladiolele (Gladiolus imbricatus). păstrează cam acelaşi spectru menţionat la floră. columnae).2% sînt endemice Coziei şi Carpaţilor Meridionali şi care reprezintă specificul floristic al Coziei. spiculifolium. iar taxonomic 88. În zona munţilor Cozia— Năruţu se dezvoltă 940 de specii de plante. nevăstuica (Mustela nivalis). guşa porumbelului (Silene petraea) etc. Amintim doar cîteva: Dianthus kitaibelii ssp. cerbul carpatin.4% sînt specii ierboase şi 11. ochii şoricelului (Saxifraga stellaris) etc. situată aici în cea mai nordică staţiune europeană şi alte specii rare. relict preglaciar care creşte numai în Carpaţii româneşti. care poposeşte în sezonul cald. floarea de colţ sau albumiţa (Leontopodium alpinum). teiul argintiu (Tilia tomentosa). coţofana (Pica pica). interesantă şi bogată în specii de diverse origini. varietăţi. dintre care două sînt ocrotite: capra neagră (Rupicapra rupicapra carpatica). cucuveaua (Athene noctua).1 Zona muntoasă Cozia—Năruţu a oferit condiţii prielnice în cursul erelor geologice adăpostirii unor specii de plante şi animale provenite din diferite regiuni ale globului. firuţa (Poa alpina). bărbuşoare de stîncă (Erysimum saxosum). care coboară în Cozia pînă la 1 200 m altitudine. vrabia (Passer domesticus). specii care în ultimul deceniu şi-au mărit în această zonă a ţării efectivele. Ca urmare a existenţei mozaicului de specii de plante şi animale. nu numai cantitativ. Avifauna masivului Cozia cuprinde peste 130 specii.4% sînt în majoritate (67. jderul de copac. ariciul. vinetele lui Degen (Centaurea degeniana). Rosa coziae sau măceşul Coziei etc. în sensul predominării elementelor europene. cîrtiţa (Talpa europaea). Din totalul de mamifere menţionat. horştiul (Luzula spicata). Dintre plantele alpine amintim: creasta cocoşului (Cerastium lanatum). De asemenea. fapt ce evidenţiază nu numai adaptarea speciilor provenite din diferite regiuni ale globului. Muntele este acoperit de păduri în proporţie de 95%. albită (Alyssoides graecum).'Iris hungarica ssp..1%) specii euro-siberiene. . cresc în Cozia—Năruţu: sînzîienele (Galium kitaibelianum). fie ţării întregi. ca şi fauna care este la fel de bogată în elemente de diverse origini. din care 16. clopoţeii de stîncă (Campanula alpina). ursul (Ursus arctos). măcăleandrul (Erithaeus ribecula). gaiţa (Garrulus glandarius). Fauna de mamifere a Muntelui Cozia cuprinde 39 specii. 16 specii aparţin ordinului Rodentia. jderul (Martes martes). subspecii şi specii noi de plante şi animale. pîrşul cu coadă stufoasă (Oryemis nitedula). iar restul il constituie covorul ierbos. drobul lînos (Cytisus sericeus). căprioara (Capreolus capreolus) şi viezurele (Meles meles) dintre mamifere. deoarece constituie un important coridor de migraţie pentru păsările de origine nordică şi în acelaşi timp o cale de pătrundere a 1 Vezi Studiul de fundamentare a Parcului Naţional Cozia elaborat de Institutul de cercetări biologice Bucureşti. ilirice. Ca elemente ale faunei euro-siberiene cităm: botgrosul (Coccothraustes coccothraustes). veveriţa (Sciurus vulgaris). unghia ciutei (Primula minima) şi altele. dacica Beldie Prod. grupul de păsări predominant şi calitativ. rîsul (Lynx lynx). mojdreanul (Fraxinul ornus). regiunea muntoasă mai înaltă de 800 m grupează plante caracteristice provinciei dacice. Dintre plantele termofile menţionăm: rocoţeilele geţilor (Achillea crithmijolia). o orhidee mediteraneană care este un relict neozoic. 78. Centaurea coziensis etc). forfecuţa (Loxia recurvirostra). Fauna. iar dintre păsări: alunarul (Nucifraga caryocata). regiunea muntoasă Cozia—Năruţu este bogată în specii endemice fie Carpaţilor. albina (Ophrys fusca). recent reintrodusă mai ales în masivul Năruţu. garofiţa albă (Dianthus spiculifolius).a. balcanice. cerbul (Cervus elaphus). ţîţa vacii (Primula veris ssp.

C. pe muntele Cozia se mai întîlnesc şi alţi gîndaci din familiile Scarabaeidae. şi de alte grupuri. format din 14 specii. ciocănitoarea mică (Dendrocopos minor). ca şi flora şi grupul vertebratelor din zona de care ne ocupăm. Chloropidae. Entomofauna din ordinele inferioare este bine reprezentată de ordinul Collembola (colembole) printr-un nu-măr de 20 specii. Din ordinul Thysanoptera (tripşii) s-au identificat 11 specii. Numeroase specii şi indivizi aparţinînd ordinului Hymenoptere (viespi) se întîlnesc frecvent. Nevertebratele reprezintă principalul grup de animale din covorul vegetal ierbos ce îmbracă teritoriul viitorului parc naţional Cozia şi el este dominat de insecte. P. iar dintre ele. H.unor elemente sud-balcanice şi mediteraneene. dar în masivul Cozia se întîlnesc şi specii rare sau chiar endemisme. Pezottetix giornae. Cărăbuş caraboides etc. ob-solutes. Hypogastrura armata etc. Aphrophora alnii etc. etc. Pe vîrful Cozia şi spre Mănăstirea Turnu dominante sînt speciile hema-tofage ale bovinelor. Entomofauna. cel mai bine exprimat este al speciiilor din familia Carabidae. ca şi cocoşul de munte (Tetrao urogallus). grupurile dominante aparţinînd familiilor Braconidae şi Chalcididae. ce ar urma să ia fiinţă. convexus. reprezentaţi prin cele peste 70 de specii şi diferenţiate în zona Cozia—Năruţu pe două niveluri: pe vîrful şi în golul alpin Cozia sînt prezente 30 de specii. Dintre speciile rare de stîncă. iar în zona Stînişoara. Chortippus ocroleucus şi Odontopodissima carpatica. 12 specii. şi în acelaşi timp că în zonă poate fi întîlnită vipera cu corn (Vipera ammodytes). Unul dintre grupurile reprezentative ale entomofaunei masivului Cozia este cel al Coleopterelor (gîndaci). din care dominante apar Cybaeus an-gustiarum şi Pardosa blânda. mierla de piatră (Monticola saxatilis). monument al naturii. se pot menţiona: fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). dintre care numeroase sînt elemente ale faunei alpine. situaţie ecologică care este unică de-a lungul Carpaţilor Meridionali şi ridică valoarea ştiinţifică a Parcului naţional Cozia. Chrysididae. Staphinilidae. Phoridae. în total 15 familii. Tot aici se găsesc exemplare de corb (Corvus corax). muscarul gulerat (Ficedula albicolis) şi mierla de apă (Cinclus cinclus). apoi Hapîothrips niger. Un alt grup important al entomofaunei este cel al ordinului Diptera (muşte. urmată de Aphrodes bicinctus. Oni-chiurus carpaticus ş. Scolitidae. din care dominante sînt Myrmica rubida. cu reprezentanţi din mai multe familii. brumăriţa de stîncă (Prunella collaris) şi acvila de munte (Aquila chrysaetos). a cărui femelă este protejată de lege. Homopterele sînt reprezentate mai ales prin grupul Cicadelidelor (cicadele. pasăre monument al naturii de origine mediteraneană. Fauna de nevertebrate mai este reprezentată. Chrysomelidae. şi anume: Isophia harzi. iar . din care 6 specii sînt dominante: To-mocerus minor. tot specie sudică. angusti-cornis etc. Lagriidae. Pterostichus jindeli. Orchesella pontica. melcii (Gasteropodele). iar ca specii rare de pădure: piţigoiul de livadă (Parus lugubris). Dermaptera. greieri şi cosaşi. C. Polysarcus denticauda etc. Dintre ceile 32 specii ale ordinului Ortboptera găsite pe muntele Cozia mai cităm: Chortippus paralellus. De importanţă ştiinţifică pentru entomofauna ţării şi pentru viitorul parc naţional Cozia sînt cîteva Ortoptere endemice zonei. litoralis. Cychrus semigranosus. Ordinele mai sus menţionate prezintă un număr mare de specii şi populaţii bogate în indivizi. printre care semnalăm ordinele Odonata. ţîrîitoarele). iar dintre speciile foarte rare semnalăm lăstunul de stîncă (Apus melba).a. 14 specii. miriapodele (Myriopoda). în zona Mănăstirii Turnu. urmate de Tomocerus alpina. Al doilea grup taxonomic important al faunei de insecte este grupul Orthopterelor. ce cuprinde mai ales lăcuste. tăuni. se caracterizează printr-un mare număr de specii bine răspîndite în tot lanţul Carpaţilor Meridionali. De asemenea. Culicoides chaetophtalmus şi C. Formica cuniculans etc. În afară de Carabidae. violaceus. printre care Asilinidae. printre care mai importante sînt: păianjenii (Arachnida). Silphidae. ca specii dominante în masivul Cozia—Năruţu fiind mai ales două: Pachitrachis gracilis şi Euthystira brachyptera. Principalul grup din Arachnide îl constituie păianjenii propriu-zişi (Araneae). ţînţari. flavescens. trebuie reţinut şi faptul că în masivul Cozia a cuibărit zăganul (Gypaetus barbatus). cu 20 specii: Cărăbuş auronites escheri. T. Scelionidae etc. Lepidoptera etc. etc). Ph. în afară de insecte. dar fauna de insecte a masivului Cozia cuprinde şi alte grupe. dominante mai ales pe vîrful Cozia. Poziţia geografică ce caracterizează zona Cozia— Năruţu este exprimată printr-un mozaic de biotopi ce a condiţionat coexistenţa unor specii stenice şi euriece din aceleaşi grupe taxonomice. isopodele (Isopoda) şi rimele (Lumbricida). Subdominante sînt reprezentanţii familiilor Ichneumonidae. care apar mai sporadic. două fiind dominante: Chirothrips manicatus şi Franklinella intensa. Poecilimon thoracicus. care în zona Cozia au 22 specii. din care dominantă este Deltocephalis puli-caris. Pholidoptera transsylvanica. Anthomyidae etc. Interesant este şi grupul Formicidelor (furnicile). fossulatus.

urmată de Clausilia crucită şi Zoni-toides nitidulus. dar cu un profil geografic unic. dintre care dominantă este Dendrobaena byblica. Prezenţa speciilor rare şi de importanţă ştiinţifică. numai 3 specii. în general zoofagi utili în menţinerea dăunătorilor pădurilor sub pragul coeficientului de dăunare. repartizate în general în zona fagului (650—700 m alt. Datorită importanţei ştiinţifice pe care o prezintă această faună. fiecare grup cu cîte 14 specii. apoi Trogulus clo-şanicus. prin reducerea exploatărilor forestiere şi întreruperea păşunatului. Ştefănescu (1876). se ajunge la Bahna. Bazinul intramontan Bahna—Orşova este un rest terţiar al unuia din canalele ce legau bazinul . alpina. urmate de Chilopode. cît şi prin cele fitofage (Diplopodele). putîndu-se astfel păstra cît mai intact echilibrul natural aii zonei Cozia. În schimb grupul rimelor (Lumbricidele) este reprezentat prin 11 specii. După 5 km se ajunge în localitatea Hoviţa. a florei şi faunei specifice din zona Cozia— Năruţu. căci restul elementelor faunistice de tip rithronic va dispărea din lanţul Carpaţilor Meridionali. Dermapterele. Diplopodele prezintă pe Polydesmus complanatus. mai frecvente sînt Lithobius nigri-frons. datorită modificărilor profunde ale cadrului natural sub influenţa factorului antropic. iar mai departe. după alţi 4 km. în teritoriul viitorului parc Cozia atît prin speciile carnivore (Chilopodele). Un alt grup de păianjeni îl reprezintă Opilionidele. în zona subcarpatică şi în cîmpie. fiind foarte bogat în depozite de corali. iar în zona pădurilor şi mai jos grupurile dominante sînt aceleaşi. Din analiza generală a grupurilor faunistice ce populează viitorul parc naţional Cozia. mai bogată în indivizi fiind Ligidium hipnorum. Bazinul paleontologic de la Bahna este citat pentru prima dată în anul 1871 de către Lesman (Laulea. mai bogate în indivizi fiind Pardosa lugubris şi Aulania allimana. ceea ce exprimă singura posibilitate de a se păstra nealterată această zonă originară. se observă că răspîndirea lor altitudinală prezintă următoarele particularităţi: vîrful Cozia este dominat de Coleoptere. iar mai recent specialişti ai Institutului Geologic (Fl. Colembole şi Aranee. cea mai răspîndită fiind Macedonica marginata la altitudinea de 1 100 m. Lucrări despre bazinul Bahna mai publică Fuchs (1894) la Budapesta. Rezervaţii paleontologice Rezervaţia Bahna-Orşova Rezervaţia Bahna—Orşova este unul din cele mai vechi şi interesante puncte fosilifere din ţară. se întîlnesc Orthopterele. Lepidopterele etc. Marinescu şi Josefina Marinescu. ceea ce va conduce la conservarea mediului natural. Phalangium opilio etc. Macovei (1909). Isopodele sînt puţine ca număr. S-au găsit şi două gasteropode endemice Coziei. Hymenopterele. La acest punct fosilifer se poate ajunge din şoseaua naţională Bucureşti—Timişoara cu 4 km înainte de Orşova. completat ulterior de Drăghicescu. forficatus etc. Formicide şi Lumbricide. urmată de Chromatojulus transsylvanicus şi Polydesmus montanus. unde se află unul din punctele ocrotite. Un studiu mai profund îl datorăm lui Gr. este necesară conservarea ei. de mare valoare ştiinţifică. Opilionide. ca specie dominantă a grupului în toată zona masivului Cozia. O categorie ecologică aparte din animalele ce populează zona geografică Cozia—Năruţu o constituie fauna rithronului. şi anume Trichia transsylvanica şi Helioigona banatica. Declararea acestei zone ca parc naţional va depăşi însemnătatea lui pur ştiinţifică şi va asigura importanţa practică. O formă mediteraneană din fauna de Arahnide este scorpionul carpatic (Euscorpius carpaticus). ca specii sporadice şi populaţii reduse de indivizi. prima fiind dominantă în zona subcarpatică. întăreşte propunerea de înfiinţare a Parcului Naţional Cozia. L. Diplopode. foarte bogate în indivizi. în total 28 de specii. endemică. Din cele 14 specii ale subordinului. dominante fiind Parane-mastoma kochii şi Egaevus convexus. Dintre Chilopode. unde se desprinde un drum în lungul rîului Bahna. Prin profilul de parc naţional ce se va organiza în masivul Cozia.) în număr de 18 şi pe stîncile golaşe şi copaci în zona de la 900 la 1 200 m (12 specii). toate fiind specii curiene bine răspîndite în Carpaţii Meridionali. se asigură realizarea protecţiei ei. urmată de D. lamelibranchiate şi mai ales în faună de gasteropode fosile. din care s-au găsit 16 specii. masiv muntos de mică altitudine. rubida şi D. Miriapodele sînt reprezentate. Dipterele. Gasteropodele (melcii) sînt prezente în fauna masivului Cozia prin 30 specii. în special a lucrărilor hidrotehnice. 1962). care reprezintă un tip zonal biologic asemănător cu cel prezent în apele masivului Retezat.în zona inferioară a pădurii s-au identificat 44 specii de Araneae. 1962).

dacic de cel panonic în timpul miocenului mediu. Fauna de la Bahna este asemănătoare cu cea din bazinul Vienei. . a căror formă variată de amoniţi a fost în parte studiată de Kudernatch. În punctul fosilifer Bahna. Calcarele de aici sînt de origine recifală cu numeroşi corali şi briozoare. Mehedinţi) La această rezervaţie se poate ajunge cu vaporul. Acestea au fost declarate rezervaţie geologică.5 —4 km. Solenostraea manipulata etc. Punctul fosilifer cel mai bogat al stratelor Klauss este situat pe ogaşul Saraoschi (Grebenul Românesc). Fauna fosilă de moluşte de la Bucovăţ aparţine pliocenului superior şi pliocenului inferior. Parte din vizitatorii ocazionali. Punctul respectiv se află în comuna Bucovăţ. aici se mai întîlnesc gasteropode. — Gasteropode (Murex. Originea acestui bazin este tectonică. Sviniţa este o localitate situată în extremitatea sudică a Banatului. Este un loc vestit şi cunoscut datorită bogăţiei de fosile de bivalve (Mollusca). Studiul fosilelor de la Bahna ar putea aduce contribuţii însemnate nu numai în ceea ce priveşte cunoaşterea amănunţită a faunei şi filogeniei unor grupe. unde pînă nu demult exista şi o carieră din care se exploatau calcare pentru nevoile de construcţii locale. dîndu-i deci numele oraşului. canale ce străbăteau această parte a Carpaţilor Meridionali care în acea vreme erau franj uraţi de numeroase golfuri marine. foraminifere. În acest punct fosilifer se pot separa toate etajele jurasicului datorită asociaţiilor faunistice. brachiopode etc. grupe faunistice specifice sarmaţianului. Turritella). Mytilus. dintre care o specie de Unio a fost descrisă de paleontologul francez Tournouer în 1880 ca Unio craiovensis. — Briozoare (Lepralia ansata. Pec-ten). în partea de vest a cotului pe care-l descrie Dunărea înainte de a-şi îndrepta cursul spre defileul Cazanelor. atraşi de frumuseţea formelor fosile. echinide. Fusus. care opreşte la 2. belemniţi. brachiopode. moluşte şi corali solitari. dar şi asupra condiţiilor ecologice în care s-a dezvoltat. conţinînd o faună bogată. Găsim de asemenea numeroase fosile şi în argilele marnoase de deasupra sedimentului. Ocrotirea prin lege a punctului fosilifer de la Bahna reprezintă o importantă contribuţie la ocrotirea unuia din cele mai interesante zăcăminte fosilifere din ţara noastră. bivalve. pe o lungime de cca 18 km. Conus. Cardium. bivalve. aduc un prejudiciu important prin colectarea lor din acest punct fosilifer. Punctul fosilifer Bucovăţ (jud. după cercetările mai ales ale lui Macovei (1909). Cele mai expuse la distrugere erau calcarele de la Curchia şi Lespezi. echinide. grupele faunistice predominante şi care au o mare însemnătate ştiinţifică sînt: — Corali (Favia magnifica. Este unul din cele mai importante puncte fosilifere mezozoice din Carpaţi pus sub ocrotirea legii.5 km amonte de comuna Sviniţa. chiar în sat. în partea de vest a oraşului. falia în lungul 'Căreia s-a produs prăbuşirea fiind foarte mobilă şi favorizînd acumularea subsidienală a acestei stive de depozite. Succesiunea depozitelor mezozoice din împrejurimile Sviniţei cuprinde mai multe orizonturi. pe marginea drumului asfaltat ce merge spre Cetate. Un alt obiectiv important ocrotit este cel de la Curchia. Au fost descrise aici peste 60 forme de amoniţi. Timpul în care au existat aceste golfuri şi canale a fost relativ scurt. în special ale genurilor Unio şi Vivipara din levantin. dar suficient pentru ca în bazinul Orşova să se fi acumulat un depozit cu o grosime aproape de 1 000 m.). dar pe o lăţime de numai 1. Rezervaţia fosilieră Sviniţa (Jud. Eschara varians). Unul din obiectivele ocrotite este cel de la Harţa. unde depozitele de calcare şi argile marnoase ca şi complexul argilo-nisipos conţin numeroase fosile deosebit de interesante. — Lamelibranchiate (Ostreia. La Lespezi se găsesc aceleaşi depozite ca la Curchia. localitate suburbană a Craiovei. — Brachiopode (Terebratula plicatodeiitata). ca moluşte. Punctul fosilifer Sviniţa a fost ocrotit datorită faptului că jurasicul — mediu şi superior — este reprezentat aici prin calcare care conţin amoniţi. Dolj) A fost special amenajat pentru vizitare în anul 1967. Spre partea inferioară a acestei succesiuni apar stratele de Klauss (Dogger superior) reprezentate prin calcare feruginoase roşii. peste Jiu.

bielzi şi U. dar ele sînt mascate de vegetaţia arborescentă ce îmbracă pantele. În 1967. şi anume că „Gura Prosăcului" ar fi o operă antropică. Cze-kelius. Bleahu şi colab. În anul 1881 R. pictorum. se desfăşoară în trei benzi mai înguste. a cărei gură se deschide la cîteva zeci de metri deasupra „Punţii . Istoria descoperirii peşterii este ea însăşi palpitantă. Cu timpul. Pînă în anul 1953 se cunoşteau deschideri la Breasta. În anul 1942. iar foarte rar în Oltenia U. Punctul fosilifer de la Bocovăţ are o suprafaţă de 4 ha şi prezintă interes ştiinţific deosebit prin fauna de moluşte. Ea a luat naştere prin confluenţa a patru ape — Topolniţa. Porumbarii întocmeşte o monografie a zăcămîntului. V. Între cei doi versanţi ai văii Topolniţa există un pod natural format ca o consecinţă a dispariţiei subterane a apelor rîului. întinzîndu-se pe o suprafaţă de 2 kmp. Găurinţi şi Ponorătu — care au dăltuit în masivul de calcar chei şi peşteri. s-au transportat chiar din acest loc aproximativ 75 000 mc de nisip. Spineanu (1894) şi cunoscutul geolog Gh. în apropierea comunei Balta. pe valea Topolniţei. Situaţia nou creată a făcut ca organele locale să amenajeze acest punct şi să fie considerat monument al naturii datorită valorii ştiinţifice a fosilelor de lamelibranchiate şi gasteropode ce se găsesc clin abundenţă aici. U. 'locuitorii Bucovăţului au început să ia nisip pentru construcţii chiar din malul pe care nu există nici o plantaţie sau construcţie. dar nu reuşeşte să înainteze decît cca 200 m în plus faţă de prima expediţie. Sub acest pod natural se află peştera Topolniţa. Vintilescu să facă o descriere a formaţiunilor calcaroase de la gura peşterii şi de la suprafaţa ei. de la speciile marine şi salmastre. reuşind să înainteze cca 500 m în adîncul peşterii. pînă la cele de apă dulce. vizibile şi azi. geograful D. Depozitele din acest punct aparţin ca vîrstă pliocenului. U. craiovensis. Se pare că primele semnalări ale oamenilor de ştiinţă asupra existenţei peşterii datează de pe la sfîrşitul secolului trecut. doljensis. rumanoides. prin imaginea clară a evoluţiei acestei faune. U. un geograf din Arad. la aproximativ 2 m înălţime de la nivelul şoselei. Nu este explorată decît o lungime de cca 560 m. MunteanuMurgoci (1898) menţionează intrarea în peşteră prin „Gura Prosăcului". Densuşianu avansa o idee interesantă. Unio procumbens. învăţatul N. iar deschiderea amenajată azi nu era vizibilă. spre Cîrligei şi pe malul drept al Jiului. pentru construirea stadionului central din Craiova. profesorul Traian Orghidan de !la Institutul de speologie „Emil Racoviţă" din Bucureşti. acelaşi Sever Popescu se avîntă într-o nouă explorare. Dintre nenumăratele specii de moluşte găsite aici amintim: Viviparus bifasciatus. trece — fără să cunoască realizările lui Sever Popescu — la explorarea sistematică a peşterii Topolniţa. Theodoxus pilidei. Melanopsis soubeirani. Mehedinţi) Peşterea Topolniţa este situată în Podişul Mehedinţi. a celor 16 000 m galerii şi săli impresionante. Sever Popescu. Abia în anul 1958. Este însă sigur că nici unul dintre aceşti cercetători nu a intrat în peşteră spre a o studia. prin episoadele care au marcat punerea în evidenţă. Astfel. ajutat de cîţiva studenţi. ca şi prin posibilitatea de a explica adaptările speciale ale moluştelor la condiţiile diferite de mediu. întreprinde o acţiune îndrăzneaţă de explorare. intercalate în nisipurile levantine ce se găsesc pe malul drept al Jiului. Straturile fosilifere de la Bucovăţ sînt foarte bogate şi întinse pe distanţe mari. Firu (1971) şi M. etajul superior levantin. ca mult mai tîrziu (1936) geograful I. Prosăcu. la cca 200 m sud de podul Bucovăţului. Totodată este cercetată „Peştera femeii”. În felul acesta s-a creat o pungă cu un front spre şosea de cca 100 m şi de cca 30 m adîncime pe malul rămas mai departe abrupt. (1976). de la Breasta pînă la Podari. Şapte ani mai tîrziu. Ionescu-Argetoaia (1918) şi Sabba Ştefănescu (1881 şi 1896). Creţeşti. fiind mai recente decît cele de la Sviniţa şi Bahna care aparţin părţii inferioare a miocenului (Bahna) şi jurasicului mediu şi superior (Sviniţa). Rezervaţii speologice Peştera Topolniţa (jud. botezi. „Gura Prosăcului". În felul acesta a apărut o frumoasă deschidere cu înscrierea evidentă a unei delimitate stratificări şi care. turgidus. cunoscută desigur de către localnici din timpuri imemoriale. Apele dispar sub pămînt printr-o poartă înaltă de 50 m. cu cîţiva localnici. T. Studii asupra punctului fosilifer de la Bucovăţ au publict I. ai cărei autori ar fi pelasgii coborîţi din Carpaţi. în final. I. quadrifas-ciatus etc. Descrieri recente ale punctului fosilifer Bucovăţ au fost făcute de Ana Maloş (1969).Date asupra punctului fosilifer de la Bucovăţ avem din anul 1849 datorate cercetătorilor L. V. Bielz şi D.

Mehedinţi) Se găseşte în apropierea localităţii Jupîneşti — corn. „Culoarul dintre săli" şi „Sala mare". „Culoarul cu săritori" şi „Culoarul faliilor". fiind deci o peşteră relativ caldă. Peştera prezintă un interes deosebit speologic prin varietatea biotopilor. Decu şi soţia sa Anca Decu1 — îşi propun continuarea explorării începută sub conducerea lui Traian Orghidan. iar în apă diferiţi crustacei. iar sala în care se ajunge are dimensiuni impunătoare. Traversînd „Galeria Prosăcului". În 1961. „Culoarul negru" şi „Galeria Prosăcului". mamifer ce-şi aflase adăpost aici acum vreo 10 000 ani. Acest sector corespunde etajului fosil superior. se mai cîştigă 3 000 m. Imensa peşteră prezintă o reţea de galerii dispuse pe patru niveluri (etaje): două fosile (inferior şi superior). o formă prădătoare care se dezvoltă pe seama larvelor de diptere. Peştera Topolniţa se caracterizează prin existenţa unor săli mari. reiau cercetarea. care-şi găsesc adăpost mai ales în galeria ce le poartă numele („Galeria liliecilor").8°C. Importanţă ştiinţifică prezintă şi Stafilinidele. un gîndac-specie nouă pentru ştiinţă. aceiaşi exploratori. Sectorul Sohodol are în componenţa sa „Sala cu grohotiş". situate la intersecţia galeriilor sale. descoperit şi descris de exploratorul Vasile Decu. În stratul subţire de guano îşi duc existenţa larve guanobii de Microlepidoptere şi pseudoscorpioni troglofili. Acest etaj este o continuare a „Sălii mari". 1975. Apoi. Pe traseul peşterii pot fi distinse trei sectoare: Peştera femeii. 1965). în lungime de 770 m. Din „Sala mare" se desfac: „Culoarul urşilor". prilej cu care peştera este declarată monument al naturii. În peşteră au fost găsite şi resturi scheletice de Ursus spelaeus. Dintre lilieci. Curenţii de aer circulă uşor atît prin cele patru deschideri mari ale peşterii. studiile despre ea intrînd în circuitul ştiinţei româneşti. împreună. „Culoarul cu spirală". sectorul Sohodol şi Peştera Topolniţa propriu-zisă. ducîndu-şi existenţa exclusiv în peşteră: fluturi mărunţi. este descoperit etajul inferior al peşterii. Cireşu din Podişul Mehedinţi. Intrarea în peşteră este mai greu de găsit. etajul subfosil şi etajul activ. În toamna aceluiaşi an. prin cercetările speologului Dorel Staicu. „Culoarul cu pripor" şi „Galeria Racoviţă". În octombrie 1962. precum şi oase de animale domestice (oaie. fiind realizată şi joncţiunea dintre peşterile Sohodoil şi Topolniţa. diverşi gîndaci. Etajul fosil inferior al peşterii Topolniţa începe cu „Sala confluenţelor" şi se continuă cu „Culoarul speranţei" şi „Culoarul cu bazine". Peştera lui Epuran (jud. care nu trăiesc decît aici. „Culoarul cu marmită". continuă explorarea. În 1963. Prin cei 16" km ai săi. o nouă expediţie împinge explorarea pînă la cca 13 000 m. „Culoarul coloanelor" şi „Culoarul drept". datorită şi faptului că temperatura aerului din interiorul ei variază între 8. N. Aici se află cioburi de ceramică. fiind element component din complexul carstic al Prosăcului. Mai există aici o specie de histerid (Coleoptera). astfel că reţeaua cunoscută a peşterii măsoară cca 16 000 m. care. cei doi avansează mai departe. pseudoscorpioni. Fauna este reprezentată de elemente troglobionte. peştera ocupă locul doi ca lungime pe ţară (după Peştera Vinţului). Ionescu". În primăvara lui 1962. cărora li se adaugă şi alţii. Etajul activ — cel prin care curge acum apa — are următoarele galerii şi culoare: „Galeria Murgoci". care nu se mai găsesc în vreo altă peşteră din Oltenia (Decu. celor doi li se alătură cunoscutul geolog şi speolog Marcian Bleahu. cît şi prin deschideri necunoscute sau inacesibil omului. 1 Episoadele explorării peşterii sînt prezentate în textul introductiv al albumului Peştera Topolniţa de Marcian Bleahu şi Cristian Lascu. în acelaşi sector cu peştera Topolniţa. Sectorul Peşterii femeii prezintă trei culoare: „Culoarul liliecilor". capră etc). denumită de exploratori „Galeria Racoviţă". Sectorul peşterii Topolniţa este format din: „Sala cu guano". „Culoarul tăului" şi „Culoarul diaclazelor". constituindu-se în etajul subfosil al peşterii. realizînd 3 000 m galerii cercetate. „Culoarul cu bazine" se prelungeşte în trei componente: „Culoarul prăpastiei". muşte. Declarată monument al naturii prin mărimea ei şi prin bogăţia de forme concreţionare. Este descoperită acum cea mai lungă galerie a peşterii. „Culoarul C. în cadrul celei de a patra expediţii.2°C şi 10.Prosăcului". păianjeni. unde depun o mare cantitate de guano. Cloşania orghidani este una dintre aceste vieţuitoare. care sînt independente. apare o colonie formată din speciile Miniopterus schreibersii şi Rhynolophus blasii. doi speologi — V. peştera Topolniţa va deveni — prin amenajările ce se fac — un important obiectiv ştiinţific şi de atracţie turistică. Editura Sport-Turism. . cu dimensiuni de 30 x 50 m. descoperind marile săli şi reţeaua fosilă a peşterii.

paralelă cu prima şi care este caracterizată prin aceleaşi forme concreţionale. iar parcurgerea ei este dificilă.îndreptăţind presupunerea că această parte a peşterii a fost cunoscută demult. Temperatura aerului care iese din gura peşterii este relativ scăzută. din care mai fac parte şi alte peşteri. Lungimea explorată a peşterii lui Epuran măsoară actualmente peste 1 000 m şi ocupă o suprafaţă medie de 100 ha. Temperatura apei din acest sector are valori medii cuprinse între 7° şi 8. cum sînt „Meduza" şi altele. Începînd cu „Strîmtoarea speranţei". Rămîne doar o mică trecere. La capătul galeriei. şi el ne conduce într-o sală aproximativ egală. Ea pare să păstreze această legătură şi din punct de vedere biospeologic. situat între Jiu şi Motru. Gorj) Peştera Gura Plaiului aparţine complexului carstic din-Munţii Vîlcan. „Galeria plăcilor de nămol" se termină cu strîmtoarea „Portiţa comorilor". de data aceasta puternic stalagmitizate. La baza avenului se găseşte un con de grohotiş şi de resturi vegetale prin care drumul în peşteră ne conduce spre sud prin intermediul unui culoar. de aproape 60 m. respectiv 9 m. însuşire mărită şi prin dimensiunile sălii. În continuare urmează „Sala cavourilor". studierea amănunţită a situaţiei la faţa locului arată că racordarea lor este deocamdată imposibilă. Peştera Gura Plaiului are o lungime de aproximativ 150 m. Peştera lui Epuran este greu accesibilă. a fost denumită „Feeria apelor". Spre est se poate coborî într-o galerie orizontală spaţioasă. una dintre cele mai mari ale peşterii. care are 70 m lungime şi 4 m înălţime. Aceştia se simt îndeosebi la intrare. Totul pare că se închide. fiind foarte atrăgătoare datorită numeroaselor formaţiuni de calcită pe care le conţine. fiind uneori chiar locuită. în care se întîlnesc concreţiuni extrem de frumoase. într-o sală bogată în concreţiuni calcaroase de o rară frumuseţe. fiind situată la o altitudine de 650 m. faciesul peşterii se schimbă brusc: apar din nou dărîmături. numărul mare de indivizi de Cloşania orghidani. peştera lui Epuran este strîns legată de peştera Topolniţa. Drumul se continuă cu „Galeria plăcilor de nămol". se pătrunde în „Sala prăbuşirilor"*. fapt ce-i asigură o puternică aerisire. putînd fi considerată ca sector al acesteia. Din aceasta din urmă.. constituie totuşi o unitate separată şi bine definită.5°C. Prin „Galeria cu bazine". Dovadă în plus. care a fost denumită „Strîmtoarea speranţei". deşi hidrografic. ajungîndu-se apoi într-o sală umplută aproape complet cu blocuri de prăbuşire: este „Sala dintre strîmtori". Spre capătul acestui sector se află „Bazinele cadînelor". denumită „Diaclaza mare". cea mai lungă din peşteră. Deşi există în prezent multe premise care pledează în favoarea unei joncţiuni între cele două peşteri. în care se găsesc formaţiuni stalagmitice excepţional de frumoase. În ultima parte a sa se află un perete dantelat de calcită numit „Zidul chinezesc". în pantă. Peştera este săpată în calcare jurasice şi cretacice. Continuînd drumul. Morfogenetic. în depresiunea subcarpatică a Olteniei. Urmează apoi „Galeria comorilor". După învingerea a încă trei strîmtori. morfologic şi biospeologic este legată de complexul carstic al peşterii Topolniţa. iar aerul din interiorul peşterii are 9°C. se ajunge în „Sala blocurilor uriaşe". de o excepţională frumuseţe carstică. iar în continuare se trece prin „Catacomba înnămolită". pe partea stîngă. din care se desprinde „Fundătua comorilor". În această sală se găsesc muilte resturi scheletice de Ursus spelaeus. Galeria următoare se caracterizează prin prăbuşiri masive din tavan. lungă de peste 100 m. De aici o altă galerie se continuă spre sud prin „Galeria cu bazine". coborîrea putîndu-se face relativ uşor. o marc parte din galeriile ei sînt străbătute de curenţi de aer puternici. Peştera lui Epuran. în locul denumit „Gura Plaiului". Este caracteristică carstului de platformă al Podişului Mehedinţi. Peştera are podeaua acoperită în prima sa parte cu mult grohotiş care este amestecat cu sol şi . Intrarea începe printr-un aven mic de 7 m ce are forma unei crăpături destul de lungi. înaintarea devine anevoioasă şi obositoare. Drumul se continuă printr-un pasaj ce porneşte de la mijlocul acestei săli. Din „Sala prăbuşirilor" porneşte spre sud-vest o galerie prăpăstioasă. se pătrunde în „Sala urşilor". Peştera Gura Plaiului (jud. O porţiune de 80 m ai acestei galerii. Cu toate că în peşterea lui Epuran se cunoaşte numai o singură deschidere. speogenetic. Sala a doua se continuă cu un culoar care la început este orizontal. care este porţiunea cea mai neplăcută a peşterii. Este declarată monument al naturii şi poate fi vizitată numai cu aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii. se ajunge lateral în „Fundătura cu prăbuşiri". Urmează mai multe strîmtori care pot fi trecute în mare parte numai tîrîş. respectiv 5°C în perioada decembrie-aprilie şi 7°C în lunile de vară. avînd peste 200 m. peştera lui Epuran îşi găseşte aşadar un terminus tot atît de neaşteptat ca şi Galeria Racoviţă din Topolniţa. În continuare. iar apoi are o direcţie ascendentă.

Bleahu (1963. ceea ce ridică mult spectaculozitatea ei. Astfel. Mehedinţi) Descrierea şi schiţa ei au fost făcute de către V. apoi suprafeţe cu argilă şi mai puţin guano. care porneşte din sala mare a peşterii. Peştera are planşeul acoperit cu numeroase blocuri şi fragmente de calcar. din punct de vedere cristalografie prin grupul de cristale de calcită pură ce formează pe plafon o împletitură de elemente viermiforme ce reprezintă cea mai tipică expresie de „helictite". dintre troglobionte menţionăm Tismanella chappuisi. injerus. cu arbuşti şi covor des de iarbă grasă. din timpuri imemorabile. Planşeul părţii terminale a culoarului descendent este stalagmitic. În ea se pătrunde printr-o mică şi îngustă deschidere. poate zăbovi prin satele frumoase ori prin locuri în care natura nu s-a zgîrcit în darurile ei. cu oamenii lui harnici şi veseli. frasinul (Fraxinus angustifolia). Unele endemisme sînt reprezentate printr-o populaţie mare de indivizi. de la coralite la helictite. Rezervaţii botanice Pădurea Botorogi (jud. Peştera Cioaca cu brebenei (jud. este alcătuită din: stejarul de luncă (Quercus robur). dar şi foarte umedă. iar după coborîrea unui aven de 6 m se ajunge într-o mică sală. pe care mulţi îl numesc şi gorun. Peştera Cioaca cu brebenei prezintă atît însemnătate ştiinţifică. anthodite şi stalactite. Aceste particularităţi ştiinţifice motivează încadrarea Peşterii Cioaca cu brebenei în rîndul monumentelor naturii ocrotite de lege. avînd în profunzimea sa temperatura de 11. Este una din peşterile calde din zonă. vizitarea ei făcîndu-se numai de către specialişti pe bază de autorizaţie. pe un con de grohotiş. Sporadic se întîlnesc bazine mici cu apă. o pădure de luncă ce se întinde cu răcoarea ei pe o suprafaţă de 106. apoi cu argilă. se poate face un popas la cîţiva kilometri spre sud-est. Această peşteră reprezintă un fenomen carstic complex. ca Trachysphaera jaquecui tismanea şi Harpolithobiiis oltenicus. cît şi pereţii acesteia. Cea mai mare parte a plafonului peşterii. Peştera Gura Plaiului se caracterizează prin prezenţa unei faune bogate în indivizi şi variată ca specii. specie de coleopter cu valoare endemică pentru peşterile din vestul Olteniei. Trachysphaera orghidani. Lithaleius decapolitus şi Duvalius spinifer. ce te uimesc cu trilurile lor.5°C. Trichoniacus cf. Centromerus europaeus. inferus etc. ce-i ridică foarte mult valoarea. cu originale podoabe de jncrustaţiuni. Cununa aceasta de copaci falnici care adăpostesc mii de păsărele. Dacă nu e ispitit de veşnica chemare a înălţimilor. Înainte de a vizita oraşul Tîrgu Jiu.resturi vegetale. sînt unice în ţară ca număr. resturi vegetale şi animale şi guano. în ea găsindu-se numeroase specii troglobionte şi de o mare diversitate. Printre ele menţionăm unele endemisme şi rarităţi ca Saphrochaeta oltenica. nu departe de Peştera Cloşani. peştera fiind descendentă. în bazinul superior al Motrului. Peştera Gura Plaiului are o mare însemnătate ştiinţifică mai ales prin speciile endemice de faună ce le cuprinde şi de aceea a fost declarată monument al naturii cu regim de rezervaţie speologică. se simte din nou atras de colinele şi poalele munţilor. sol. Trichoniscus cf. Această peşteră este caldă. cît şi faunistic.5 ha. Ea mai prezintă zone de calcită. A luat naştere prin săparea de către pîrîul Izvoarele în masivul muntos local denumit „Cornetul Satului" şi se află la o altitudine medie de 518 m. Se consideră că helictitele de pe tavanul culoarului descendent. varietate şi frumuseţe. iar al doilea este descendent. utilizată ca fîn pentru animale. Acest monument carstic este de natură fosilă. prezintă numeroase formaţiuni de o rară frumuseţe. Peştera Cioaca cu brebenei este situată în zona subcarpatică a Munţilor Mehedinţi. bogată în material carstic care este în parte concreţionat şi îi dă o frumuseţe originală. Din această sală se bifurcă două culoare scurte: primul se termină cu un horn greu accesibil din cauza unei pante acoperite cu argilă. Drumul se continuă prin partea nordică a acestui con şi apoi se -ajunge într-o sală largă. cu o lungime de 85 m. caracterizat prin variate şi numeroase formaţiuni concreţionare de tip stalagmitic. Dolj) Călătorul care a poposit mai îndelung prin Cîmpia Olteniei. 1967). concreţionat şi care se termină spre sud-vest printr-o scurgere masivă. încărcată de roadele bogate ale verii sau toamnei. lipsită de curenţi de aer şi de aceea cam umedă. între satele Iaşi şi Botorogi. Decu şi M. deoarece este lipsită de un schimb normal de curenţi de aer. jugastrul (Acer campestre) cu lemnul lui tare ca fierul şi ulmul Europei centrale (Ulmus foliacea). Aici se află. Acest .

scumpia (Cotinus coggygria). Una singură vrăjeşte. Prenanthes purpurea). ca şi granitul de Tismana. ca şi Narcisus angustifolius. creţuşca (Filipendula ulmaria). spre comuna Runcu. Laleaua pestriţă. căldăruşa sau măseaua ciutei. au fost identificate peste 300 specii vasculare (Păun. descoperită cu puţin timp în urmă. Dolj). merinana (Moehringia pendula). rutamuraria). cocorăii (Erythronium denscanis). pentru cercetătorul în domeniul botanicii sistematice şi fitocenologice. Şi nu e de mirare. încît creşte în numeroase exemplare. Ca să admiri cupele acestea alcătuite de perigonul pestriţ al lalelei trebuie să te grăbeşti. cum o mai numesc oamenii în alte părţi. iarba osului (Helianthemum nummu-larium). Sălbatice în frumuseţea lor sînt principalele văi afluente: Valea Albelor. Cheile Sohodolului (jud. odorus). Dintre acestea se relevă: măcrişul ciobanului (Rumex scutatus). broasca (Adenostyles alliariae). P. Senecio nemorensis. este cea din lunca Jiului. P. pentru că plantele îmbracă haina de sărbătoare a florilor numai primăvara devreme (martie-aprilie). odoleanul (Valeriana tripteris). Gorj) Lăsînd în urmă Tîrgu Jiu. tămîioara galbenă (Viola luteola). care ajunge pînă în Caucaz. spicu-lifolia). Planta are florile asemenea unor clopoţei. transformînd vegetaţia în alta particulară. a fost propusă spre ocrotire. cum rar se poate vedea. sămînţă soarelui (Heliosperma quadrifidum). dălacul (Paris quadrifolia). rocoţelele (Stellaria gramineei). paracheriţa (Parietaria serbica). frăguţa (Adoxa moschatellina). ciuboţica cucului (Pri-mula officinalis. trei răi (Hepatica nobilis). Mai. gîscăriţa (Arabis hirsuta). Între speciile întîlnite se află şi unele rare sau foarte rare şi care alături de frumuseţea carstului. liliacul (Syringa vulgaris). pe care localnicii o mai alintă şi cu numele de „liliacă". bachofenii). paşii ne poartă spre cursul superior al Sohodolului. Se întîlnesc aici ziduri şi hornuri care urcă adesea la peste 250 m. cu monumente şi (locuri atît de interesante şi cu oameni gospodari. Pentru că se află în imediata apropiere a oraşului Tîrgu Jiu. A. iarba neagră (Scrophularia lociniata). luna florilor. auricula ssp. Mai sus. pana zburătorului (Lunaria rediviva). cu care ferăstruieşte chei magnifice cum rar se văd în munţii cu care natura a dotat pămîntul patriei noastre. garofiţa de stîncă (Dianthus spicidifolius). crinul pestriţ (Lilium martagon). raritate floristică. este una dintre cele mai rare şi mai frumoase flori ce cresc la noi. păiuşul mare (Festuca giganthea). dragai cele (Asperula odorata. hybridus). zmeurul (Rubus idaeus). luăm calea muntelui. sălbăticia stîncilor colorate de florile şi verdele covorului imprimă locului şi un interes ştiinţific. timoftica muntelui (Phleum montanum). ochii şoricelului (Saxifraga aizoon). iar pe alocuri sclipeşte ameţitor mica albă pe pereţii abrupţi. răsura mică (Rosa micrantha). V.covor verde cu multe straturi cantonează aici. azaleea de munte (Bruckenthalia. lăptucul oii (Telekia speciosa). V. de pe lîngă Piscul Sadovei — jud. cornutul (Cerastium banaticum). cu o fizionomie aparte. Majoritatea speciilor care întocmesc covorul ierbos sînt obişnuite ca în toate pădurile de luncă cu astfel de sol. drobul (Cytisus elongatus). vineţelele purpurii (Centaurea atropurpurea). Pădurea este ocrotită pe plan local printr-o reglementare silvică de zonă. denumită ştiinţific cu nume de curcă (curca se cheamă „Meleagris galopavo"). potiraşul (Pirola secunda). bujorul (Anacamptis pyramidalis) etc. socul roşu (Sambu-cus racemosa). spînzul purpuriu (Helleborus purpurasceus)f spînzui (H. Natura a crestat adînc cristalinul de Parîng. Tecernia şi Padului. găsind condiţii propice pe solul semigleizat aluvial cu pH (aciditatea) ca o leşie (aproape de cifra 6) şi apa mustind peste tot. este laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris). Pădurea Botorogi este prima cunoscută din cele două existente în Oltenia care găzduieşte laleaua pestriţă (a doua. merinana (Moehringia muscosa). colţişorul (Dentaria glandulosa). Galium kitaibelianum). susanul muntelui (Cicerbita alpina. afinele (Vaccinium myrtillus. năprasnicul (Chrysanthemum rotundifolium). Popescu — 1968) cum ar fi: struţişorul (Selaginella helvetica). trei răi (Hepatica . iarba şarpelui (Veronica urticifolia. drobuşorul (Isatis tinctoria). bria (Athamantha hungarica). spre izvoare. mutulica (Scopolia carnio-lica). clopoţeii (Campanula divergens). un muşchi moale şi des. depăşind masivele calcaroase cu numeroasele lor creste. dacă reţinem că valea Sohodolului este în aval cu 1 000 m mai jos ca la izvoarele apelor. piciorul răsucit (Streptopus amplexifolius). Antenaria dioica. Toate acestea justifică dorinţa ca pădurea să fie ocrotită conform Legii 9/1973. Merită subliniat în acest context şi faptul că tot aici se întîlnesc şi multe exemplare de stejar ce dăinuiesc de mai bine de 200 ani. floarea paştelui(Alcememe nemorosa). pe care liliputanii ar putea juca şah (fiind perfect ornamentate ca tabla cu 64 de pătrăţele) şi găseşte aici condiţii optime. serratifolia). brusturele (Petasites albus. pochivnicul (Asarum euro-paeum). ruginiţa (Asplenium vidridis. În zona carstică. această frumoasă cetate a Gorjului. splina (Chry-sosplenium alter ni) olium). angelica (Angelica arhangelica). guşa porumbelului (Silene flavescens). mătrăguna (Atropa belladonna). iarba şarpelui (Veronica bachofenii). găseşte doar roadele trecutelor flori. drept pentru care în ţara noastră este ocrotită ca monument al naturii. vitis-idaea). rogozul de munte (Carex montanum).

Tot covorul verde e încheiat de diverse graminee şi multe specii de rogoz (Carex). jaleşul (Stachys alpina). care. sîngerul (Comus sanguinea) etc. Răiculeşti şi Ciobăneasa la est. fără zgomote şi care îmbie spre odihnă. . avînd pe lîngă însemnătatea turistică şi o importanţă ştiinţifică demnă de luat în seamă. va avea surpriza ca mai înainte chiar de a-şi potoli setea sau foamea. Acest mozaic oferit de natura docului solicită oricărui drumeţ localnic sau venit de peste hotare 1 Vezi: Buia Al. care are loc o dată cu venirea primei duminici a lunii mai. a pronunţat cîndva şi a rămas peste veacuri — „pădurea de liliac". colurna). dumbeţul (Teucrium montanumvillosum). Cu toate acestea ochiul a fost atît de fermecat de frumuseţea liliacului în floare. serratifolia). covorul verde este pătat cu sîngele voinicului (Orchis morio). păducelul (Crataegus monogyna). ravene. începînd cu cele pe care mileniile le-au dăltuit în stîncă. Craiova. omul de odinioară a abandonat explicaţia lucrurilor. ca şi cînd nu şiroirea neîncetată a apelor a fost aceea care l-a dăltuit. între parchetele de arbori. la liziera lor. care te vrăjeşte cu covoru-i verde. atît de măreaţă i-a apărut priveliştea ! Pentru că-şi dau aici întîlnire condiţii ecologice foarte variate. picior răsucit (Streptopus amplexifollius) ş. vegetaţia răspunde întocmai la aceasta. cunosc îndeaproape acest colţ de ţară. într-adevăr. uimit şi în acelaşi timp satisfăcut de cum se împletesc cele zămislite de natură cu cele realizate de om. originala „sărbătoare a liliacului".a. 1963. cu elemente floristice rare. parcă trecînd în lumea de poveste. Rezervaţia Ponoare (jud. De aici a venit şi ideea protejării vegetaţiei acestor locuri. sînt asimilate. Este interesant de remarcat atitudinea omului în faţa unui peisaj atît de atrăgător. peşteri. Pe drumul ce duce spre poiană se adună multă lume în ziua sărbătoririi liliacului. atît prin elementele interesante ale peisajului. vişinul turcesc (Prunus mahaleb). văi seci. iubitori ai lumii plantelor şi ai naturii în general. Subarboretul găseşte condiţii optime şi aici se dezvoltă bine: liliacul (Syringa vulgaris). Ponoarele la nord şi Delurenii la sud.transsilvanica). cărpiniţa (Carpinus orientalis) etc. ciuboţica cucului (Primula auricularia ssp. de omul epocii noastre. pictat cu multe culori. încît înţelepciunea poporului le-a situat dincolo de limitele realului. cum sînt: paltinul (Acer pseudoplatanus). ponoare. Bucăţica aceasta de rai pămîntesc se află la 5 km de oraşul Baia de Aramă. Se ştie că liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust ce poate să formeze ca grupuri de vegetaţie cel mult tufişuri. cruşinul (Rhamnus ţinctoria). Măsurile de ocrotire au fost sprijinite de către organe de conducere locale din oraşul Baia de Aramă şi din comuna Ponoare. alunul (Corylus avellana) şi alunul turcesc (C. neputînd merge mai departe cu logica. Dacă iubitorul de natură a crezut că aici e loc de popas întru odihnă binefăcătoare după atîta drum. pe coastele dintre satele Băluţă la vest. îl sfătuim pe călător să aleagă o bucată de pămînt scăldat în soarele blînd. dar şi o datorie patriotică în a păstra aceste frumuseţi pe-care natura darnică ile-a dăltuit de-a lungul timpului. Mehedinţi) După ce ai călătorit prin interesantul podiş al Mehe--dinţiului. De aici. creat în vremi şi mai îndepărtate de „forţe divine"-. avînd gravate lapiezuri. fără excepţie. Apoi le-a trecut în lumea basmului şi ficţiunii atribuindu-le altui mister. în luminişuri însorite. rezervaţia fiind ocrotită printr-o hotărîre a Comisiei Monumentelor Naturii. scumpia (Cotinus coggygria). Suprafaţa supusă ocrotirii se întinde pe cca 120 ha şi constituie un potenţial turistic de însemnătate deosebită în ţara noastră. este nu numai o datorie faţă de ştiinţă. Frumoasă este aici lumea plantelor. podul natural de aici parcă numai o forţă supranaturală era în stare să-l făurească. încît localnicul. de nevoile turismului. gîrniţa (Quercus frainetto) cît şi alte plante mezofile. drept pentru care a fost botezat „Podul lui Dumnezeu".. Atît de frumoase sînt „minunile" de aici. inuşorul alb (Linum catharticum-subbalpinum). Mărturie îndeajuns este tradiţia locală pe aceste meleaguri. în direcţia SV. lemnul cîinesc (Lingustrum vulgaris). frasinul (Fraxinus excelsior). încît cresc laolaltă o seamă de specii lemnoase xerotermofile ca mojdreanul 1 (Fraxinus ornus). să constate că nu-i vreme de pierdut. cărpiniţa (Carpinus orientalis). intrînd în componenţa diferitelor fitocenoze. cît şi prin podoaba vegetală. pereţi stîncoşi abrupţi şi altele. Ocrotirea naturii în Oltenia. Pe stîncile crăpate de vreme se însoresc la adăpost un fel de păpădii cu galbenul lor portocaliu şi cu fructele roşcate (Taraxacum nigricans). carpenul (Carpinus betuluş). tătăneasa de fag (Symphytum cordatum). Tot ce a zidit aici natura pe un carst tipic. gorunul (Quercus petraea). Maloş C. Mulţi oameni de ştiinţă. simţi fără să gîndeşti parcă nevoia unui popas. Ocrotirea acestor meleaguri sălbatice în frumuseţea lor. de la izvoare şi inclusiv cheile Sohodolului pînă deasupra Runcului. merită să fie admirat. Dar se cere iertată o astfel de greşeală pentru că. rogozul (Carex pendula).

uneori foarte bine încheiat în golurile (poienile) existente. Covorul ierbos. Planta a fost adusă de călugări cu secole în urmă la Mănăstirea Tismana şi cultivată aici. mirîndu-se parcă de îndrăzneala omului nou. his-pida). Este o datorie să păstrăm totul ca să se bucure şi cei care ne vor urma. oamenii zilelor noastre „au mutat munţii". se trezeşte într-o zonă stîncoasă ce apare brusc şi în contrast parcă cu apa liniştită a Dunării. Bătrînul nostru Danubiu. cu ierni blînde şi verile nu excesiv de calde. se întinde pe o suprafaţă de 237. lucerna (Medicago lupulina. creînd viaducte. pieptănăriţa (Cynosurus echinatus). T. un lucru nu s-a schimbat: frumuseţea. H. fie slobozind printre paletele turbinelor hidrocentralelor. această rezervaţie mai poate avea una economico-ştiinţifică pentru Tismana şi oraşul Baia de Aramă cu împrejurimile. specii de vulturică (Hieracium cymosum. Dacă zona aceasta. înainte de ratificarea propunerilor din partea Academiei R. nu mai puţin atractivă este pentru naturalist prin plantele ce cresc aici.. mai curge pe alocuri şi „înapoi" sau „în sus". cuprinde ierburi din familia Graminee: obsiga (Bromus mollis. la cca 400 m altitudine. hoppeanum)r măcriş (Oxalis acetosella). pilosella. Rezervaţia Schela Cladovei — Gura Văii — Vîrciorova (jud. în scopul creării de noi soiuri de castan comestibil. B. În patria noastră sînt multe obiective de ocrotit. M. ornus). dar mai ales au „urcat vapoarele" cu apă cu tot pe acolo pe unde doar turnurile moscheii din Ada-Kaleh erau mîngîiate de vîntul ce mergea cu Dunărea. dragavei (Rumex acetosa). deşi se străduiesc. Consiliului Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător. H. A rămas aceeaşi. arvensis. ţolul lupului (Pteridium aquilinum). Pe substratul stîncos. are surpriza să cunoască locuri de neuitat. fie pe cale naturală. campestre. Pădurea Pocruia-Tismana (jud. Mehedinţi) Între comunele Pocruia şi Tismana. Surpriza este mai mare dacă drumeţul a parcurs mai întîi cîmpia de la Craiova spre Drobeta-Turnu Severin. dacă omul a dărîmat stînci şi a ridicat munţi. carpinul (Carpinus betuluş). Multe dintre speciile ai căror . De aceea considerăm bine venit că se începe mai devreme să fie ocrotită natura atît de către forurile locale. dar ascultîndu-1 docil şi trecînd fie prin ecluze. populaţii mai de calitate şi mai productive. părul pădureţ (Pyrus pyraster). repens). strunit şi el. de unde s-a răspîndit. molinerii. socul (Sambucus nigra). Forurile superioare. în vederea extinderii culturii castanului şi înfiripării unei industrii de prelucrare a fructelor sale. săltînd cu el vasele. Între Schela Cladovei şi Vîrciorova. turtită mare (Agrimonia eupatoria). mergînd pe jos ori cu bicicleta. Se mai poate admite că formele deja fixate genetic de multe decenii să fie o sursă de material biologic pentru viitoare selecţii. candieans). măcriş mărunt (R. mojdreanul (F. dacă nu încă şi mai vrednică de admirat. T.R. măcieşul (Rosa dumalis. Se realizează astfel aici condiţii de viaţă apropiate de cele ale bazinului Mediteranei — locul de origine al castanului. troscot (Polygonum aviculare) etc. fie cu maşina sau. pe unii legîndu-i cu fier. pentru că. castanii au condiţii bune de climă datorate reliefului (ca o căldare). tuneluri. altoiri. horşti (Luzula jorsteri). mărul coricov sau pădureţ (Malus silvestris). o temperatură medie anuală de peste 9°C şi mai mult de 925 mm precipitaţii. de la şesul cu mici denivelări. încrucişări. au ridicat şosele pe înălţimi şi au urcat trenul cu calea lui ferată pe piloni uriaşi. T. tuturor. aducînd spre suprafaţă aceloraşi oameni lumină. pe care au cîntat-o poeţii. Mulţi arbori au circumferinţa de peste 1. Poate că numai starea de euforie ar explica faptul că fiecare nu pricepe sau nu vrea să priceapă că „răul mic" săvîrşit de el e atît de dăunător şi mai ales nejustificat pentru un om al zilelor noastre. conştient că toate acestea aparţin nouă. cît şi de către oamenii locului. Stratul arbustiv este alcătuit din: păducelul (Crataegus monogyna). rogoz (Carex hirta). Consiliului de Miniştri. scrîntitoarea (Potentilla argentea).35 ha o pădure cu exemplare foarte frumoase de castan bun-comestibil (Castanea sativa). porumbarul (Prunus spinosa). patens.grijă deosebită. cum e mai sănătos. fie de om şi a devenit azi pădure.S. ridicînd cu el navele şi pasagerii. Din alte familii sînt frecvente: frăguţa (Fragaria viridis). Rezervaţia este ocrotită prin măsuri luate de conducerea silvică locală. B. e frumoasă prin relieful ei de ieri şi de azi. împreună cu castanul comestibil. diverse trifoiuri (Trifolium dubium. sterilis). Mehedinţi) Călătorul iubitor al naturii care ajunge pe aceste meleaguri fie cu trenul. acetosella). Pe lîngă importanţa geobotanică (staţiunea pentru castan). aici mai cresc constituind stratul superior: fagul (Fagus sylvatica). T. pratense T. pe alţii zidin-du-i ca meşterul din baladă. frasinul (Fraxinus excelsior). nu ajung totdeauna să satisfacă la timp solicitările multiple.50 m şi ating vîrsta de peste două secole. gorunul (Quercus petraea). R. Dacă faţa stîncilor şi a Dunării a cunoscut schimbări ce vor dăinui peste veacuri.

Ed. iarba osului (Fumana procumbens). M. torţelul (Cuscuta alba. tumidus).indivizi cresc înverzind sau colorînd astfel meleagurile acestea sînt rarităţi pentru Oltenia. 1974. teiul argintiu (Tilia tomentosa). talpa gîştei (Di-gitaria ischaemum). vineţelele (Centaurea degeniana. bifrons. porumbarul (Prunus spinosa). se propun rezervaţiile1: Cracul Gaioara — cu teritoriu puternic erodat. severinensis. usturoaia (Peltaria alliacea). iarba acră (Sedum hillebrandii. ca şi lăptuca cu flori galbene (Scorzonera lanata). măceşii (Rosa canina. cărpiniţa (C. vanilia sălbatică (Heliotropium supinum). vulturica (Hieracium pseudobi-fidum). viţa sălbatică (Vitis sylvestris). T. gheara găii (Astragallus rochelianus). degetarul (Digitalis feruginea). alunul turcesc (C. muşcata dracului (Valerianella turgida). unde creşte relictul terţiar. pu-bescens). grozama (Genista pilosa). flămînzica galbenă (Draba lasiocarpa). nalba păroasă (Althaea hirsuta). vîrciorovensis). culbeceasa (Medicago orbicularis). O. glauca. T. luteola). ciocul berzei (Geranium bohemicum).hirtellus). violetele de stîncă (Viola rupestris. între „Poiana cu laleile" şi „Poiana cu căprioare". A. C. clopoţeii (Jasione jankae). S. sfecla sălbatică (Beta trygina). iarba ulcerului unghiei (Paronychia cephalotes). plantonides) etc. P. Pe pante. D. aereilul (Ferula heuffelii). măciuca ciobanului (Echinops banaticum). drobuleţul. saxosum). pirul (Agropyron pannormitanum. illyrica-haynaldiana). stînjenelul pitic (Iris reichenbachii). poroinicul (Orchis gennarii). . guşa porumbelului (Silene alpina. păiuşul (Festuca longijolia). R. pichleri-stellulatum). albitele (Alissum petraeum. zburătoarea (Epilobium lanceolatum). jugastrul (Acer compestre). orientalis). unele dintre ele rare sau chiar foarte rare pentru flora patriei. A. F. ilimba mielului (Cyno-glossum germanicum). frăguţa de stîncă (Cystopteris regia). Are o suprafaţă în pantă. feriga Canarelor (Notholaena marantae). A. laptele cînelui (Euphorbia graeca). colurna). lipitoarea (Crucianella oxyloba). coroniştea (Coronilla emerus). plante de o importanţă deosebită în fitogeografia României. Valea Oglănicului — se propun spre ocrotire 5 hectare situate pe versantul sudic al văii. carpinul (Carpinus betuluş). B. coriifolia. drobul (Cytisus elongatus). urechea iepurelui (Bupleurum praealtum. tătăneasa de munte (Symphytum ottomanum). sipica de Ural (Cephalaria uralensis-multifida) şi colilia de Dunăre (Stipa danubialis). verrucosum). stejarul Europei (Q. pe stîncării se întîlnesc: cerul (Quercus cer-ris). Sedum cepaea). R. frutescens). colilia subţire (Stipa eryocaulis) etc. nigra). petraea). scînteietoarele (Polycneum heuffelii. pentru ţară. kralikii). trifoiurile (Trifolium strictum. virgiliana). inul (Linum umnerve). păducelul negru (C. T. R. scumpia (Co-tinus coggygria). R. acul doamnei (Scandix pecten veneris). Se propune a fi ocrotită o suprafaţă de 5 ha. săpu-nariţa (Saponaria glutinosa). Acad. ruginelele (Asplenium cuneifolium. Covorul ierbos cuprinde foarte multe specii. adiartum nigrum). sparceta arginite (Onobrychis alba). pulvinare. otrăţelul (Onosma viride-banaticum. vîrciorovae). R. mărul lupului (Aristolochia pallida). între plantele mai deosebite pe acest traseu se întîlnesc: unghia ciutei (Ceterach officinarum). Roman. stribryi. meişorul (Milium vernale). mărarul Porţilor de fier (Prangos carinata). măciulia (Comandra elegans).R. viride-subcanescens). alunul (Corylus avellana). dalechampii). scabrum. micşunelele sălbatice (Conringia austriaca). laxmanni). S. creasta cocoşului (Polysthicum braunii). vişinul turcesc (Prunus mahaleb). lupoaia (Orobanche picridis). ciucurelul (Cynosurus echinatus). păducelul (Crataegus monogyna). cîrcelul (Ephedra distachya). pulverulentum. stejarul pufos (Q. cornutul (Cerasirium banaticum. lăptuca (Lactuca glandulosa). lupuliformis). bulgaricum). vineţelele cu flori ca purpura (Centaurea atropurpurea). lipsită de vegetaţie lemnoasă şi 1 Vezi N. cîrcelul (Ephedra distachya). realitate pe care botaniştii o definesc prin expresia „floră bogată". colilia mare (Stipa pulcherima). cămaşa romanilor (Tunica saxifraga. trinervia. R. Minuartia setacea banatica. C. gîrniţa (Q. ochiul lupului (Nonnea pallens). V. fetica (Asperula montana). smochinul (Ficus carica). salata iepurelui (Lagoseris sancta). săbiuţele (Gladiolus illyricus). salsifi (Scorzonera lanata). elongatum).S. E. C. liana.. R. lumînăricile (Verbascum heuffelii. supina). dumetorum). mierluţele (Moen-chia mantica. pachnospermum). rînjica (Cardamine graeca). nucul (Juglans regia). micsandrele sălbatice (Eryssumum banaticum. haţ-mătuchiul măgarului (Torilis ucranica). P. rugii (Rubus banaticum. puturoasa (Diplotaxis tenuifolia). patens). pentagyna. pana zburătorului (Lunaria annua elliptica). A. saxosus. băşicoasa (Colutea arborescens). răcoţeanul bălţii (Stellaria palustris var. germanicum. R. V. fumăriţele (Fumăria ros-tellata. gorunul (Q. C. mierluţa (Minuartia capillacea). şi ceea ce este interesant e faptul că se găsesc multe specii pe suprafeţe mici. A. liliacul (Syringa vulgaris). frainetto). palltenul de cîmp (A. tenuifolia). A. pojarniţa (Hypericum rochelii). sîmbovina (Celtis australis). Bucureşti. cimbrul unguresc (Satureja kitaibelii). xajtasyama). cornul (Cornus mas). laurul (îlex aquifolim). bujorii (Paeonia triternata. Pe acest traseu cu o bogăţie floristică de excepţie. latirul mic (Lathy-rus setifolius). garofiţele (Dianthus banaticus. un fel de ţăpoşică (Psilurus aristatus . smeoaia (Peucedanum longifolium). gorunul auriu (Q. Flora şi vegetaţia din Podişul Mehedinţi. Stratul arbuştilor are în componenţă: taula (Spiraea crenata). V. mazărea sălbatică (Pisum elatius).

cu elemente caracteristice. restul speciilor floristice. gorunul (Quercus dalechampii. fagul de Crimeea (Fagus taurica) şi fagul oriental (F. o specie de colilie a Dunării (Stipa danubialis) etc. cam chircit. creşte. Şi pentru că în aceste zone alpine lipsesc plantele aproape total. Rezervaţia Faţa Vîrului (jud. îndreptăţesc propunerea ca suprafaţa rezervaţiei să fie de 5 hectare. la distanţă de aproape 5 km de Vîrciorova. estetică şi peisagistică ce încîntă ochiul specialistului ca şi al turistului amator de frumos. Mehedinţi) Apele bătrînului Danubiu sînt în această zonă mai înspumate şi în acelaşi timp mai puţin limpezi. cunoscut numai în această zonă.5 ha. care însumează teritoriul Cazanelor Mici între Ogradena şi Plavişeviţa cu 50.a. Graţie condiţiilor de climă foarte variate (climat central-european şi sud-mediteranean). apoi stejarul pufos (Quercus pubescens şi Q. şi Cazanele Mari. deosebit de variată. Ambele specii se întîlnesc aici la limita estică a arealului lor. ca şi clopoţeii Cazanelor (Campanula crassipes). Aceste considerente. se află o zonă cu totul deosebită. integrate în cortegiul celorlalte specii din peisaj. splendida lalea galbenă ca soarele Cazanelor Dunării.unde sînt cantonate specii care se întîlnesc numai aici ca: săbiuţele de Iliria (Gladiolus illyricus). Cazanele Dunării (jud. care în Olăneştii Vîlcii vegetează de la o altitudine de 700—800 m în sus. adăugate la importanţa din punct £2 vedere ştiinţific. Tot aici întîlnim cornutul (Cerastium banaticum). o rudă a mărarului care creşte numai pe solul din crăpăturile stîncilor de aici copleşind atît ca număr de indivizi. care să nu adăpostească flori care de care mai atrăgătoare. Tot aici se întîlnesc şi cîteva exemplare din endemismul Tulipa hungarica var. Merită semnalat şi aici Prangos carinata. clisura Cazanelor (Ferula heuffelii) ca şi elemente mai rare semnalate. Aceste elemente ale florei. în locul numit de localnici „Faţa Vîrului". jugastrul (Acer campestre). De asemenea în acest loc se găsesc numeroase exemplare din specia Prangos carinata. cum le denumesc specialiştii. apoi mierluţa cataractelor (Minuartia frutescens-cataractarum) şi rugul de Severin (Rubus severinensis). creşte liliacul sălbatic (Syringa vulgaris).8 ha din această zonă. unde arde soarele încălzind viperele ieşite la „plajă". tisa (Taxus baceata). Flora din zona Cazanelor conţine multe elemente submediteraneene. Mehedinţi) În faţa Porţilor de Fier. poly-carpa). este propusă ca rezervaţie naturală. Aici însă nu e o fisură de stîncă. iar în crăpăturile stîncilor. fără să mai vorbim de pantele domoale sau platourile cît de mici. alunul turcesc (Corylus colurna). cerul (Quercus cerris). Ariile propuse spre ocrotire cuprind povîrnişuri improprii silviculturii. Pe abrupturile aproape inaccesibile omului se profilează spre cer galbenul lalelei Cazanelor (Tulipa hungarica) ce înfloreşte aproape de locul pe care creşte stînjenelul de stîncă (Iris reichenbachii). Flora este. Toate aceste plante ierboase scunde . mojdreanul (Fraxinus ornus). unde se află urmele unui vechi castru roman. mult mai cald. spre limita inferioară a zonei montane. Se adaugă astfel o valoare ştiinţifică la cea fitogeografică. Cracul crucii — se situează în dreptul barajului hidrocentralei nr. virgiliana). cu pante între 25° şi 45° şi versanţi orientaţi spre sud şi sud-est. prezentînd şi un relief extrem de frămîntat. cît şi ca port al plantelor. Vegetaţia de aici este surprinzătoare printre stîncile care parcă şi-ar avea locul numai în vîrfuri de munte. Pe solul schelet de la baza abruptului se întîlnesc: arborete din fag european (Fagus sylvatica). în suprafaţă de 65. Se pot admira aici pajişti de o mare frumuseţe şi d2 o ridicată valoare peisagistică. bujorul de Crimeea (Paeonia taurica). la numai 120 m altitudine. Q. clocoticiul (Staphyllea pinata) ş. adică în zonele alpine superioare. dar măreţia şi sălbăticia stîncilor ce flanchează malurile „limpezeşte" totul cu frumuseţea neasemuită a locurilor. Pe stîncile mai însorite creşte.3 ha. în care domină mierluţa subţire (Minuartia capillacea) şi este prezentă sporadic „feriga cu haine false" (Notholaena marantae). se vorbeşte de aşa-numitele „goluri de munte". O suprafaţă de 115. sipica de rîpe (Cephalaria laevigata). aici se constituie un micromediu aparte. precum o colilie (Stipa aristella). 1 deasupra terenului „Moşu" şi cele 3 ha pe care le propunem spre ocrotire se întind pînă sus pe platoul numit de localnici „Crucea Sfîntului Petru". ceapa ciorii (Muscarii commutatum). în consecinţă. dar unde covorul vegetal împiedică eroziunea. în amestec cu cele central-europene. săpunariţa roşie (Saponaria glutinosa). spre Gura Văii. orientalis). conferă rezervaţiei propuse o deosebită importanţă. între apa Slănicului şi creasta Vîrului. undulatifolia. jugastrul Cazanelor (Acer mon-spessulanum). cărpiniţa (Carpinus orientalis). Între stîncile umbrite şi pe unde apa ploilor se infiltrează şi se scurge. dentiţa (Bidens vulgatus). colilia subţire (Stipa eryocaulis).

vol. Păun. cărpiniţa (Carpinus orientalis). omagul (Aconitum anthora). jnepul (Pinus mugho). iarba ciutei (Doronicum austriacum). panseluţa de munte (Viola rupestris). ceapa galbenă (Allium flavum).). L. din cea a coniferelor pînă la limita zonei alpine inferioare. spînzul roşu (Helleborus purpurascens).B. arinul verde (Alnus viridis). pana zburătorului (Lunaria rediviva).S. important din punct de vedere ştiinţific. S.cresc alături de cele lemnoase ca stejarul (Quercus virgiliana). odinioară sălbatice. băşicoasa (Colutea arborescens). 1971. ci şi de o rară frumuseţe. suprafaţa ar atinge cca 11 hectare. aici s-ar putea include corect asociaţia de sîmbovina cu nuc (Celto-Ju-glandietum regiae). În aşa măsură este atras ochiul tu-ristuilui. 19 km spre izvoare pînă la poalele Negovanului. instalate pe soluri podzolite şi pozolice. La intrarea în munţi. XIII. smirdarul ( Rhododendron kot-schyi).. Pe de altă parte. priboiul (Geranium macrorrhizum). Corn. vineţele purpurii (Centaurea atro-purpurea). inul galben de Banat (Linum umnerve). captivat de frumuseţile din jur. lăcrămiţa (Majanthemum bifolium). S. guşa porumbelului (Si-lene viridiflora. R. nemţişorul (Delphinium fissum). piciorul cocoşului (Ranunnculus carpaticum). din subzona fagului şi. mărăraşul (Oenanthe stenoloba). Pe aceste plaiuri. ochii şoricelului (Saxifraga rotundifolia. iarba şarpelui (Veronica urticifolia). De la izvoare şi pînă ce Olteţul iese din chei. clopoţelul (Campanula alpina). frăguţa (Adoxa mosochatellina). Symphyandra vanneri). Olt) Pătrunzînd în Cîmpia Română a Oltului o dată cu bătrînul Alutus. Din punct de vedere floristic este legitim să se considere cursul superior al Olteţului ca un centru în care abundă elemente variate. Ocrotirea Cheilor Olteţului este reclamată nu numai de flora şi vegetaţia interesantă. Pădurile Vlădila-Studina (jud. trînjii (Neottia nidus avis) ş. între care menţionăm: pedicuţele (Lycopodium annotinum. urcînd spre curmătura Olteţului (1 850 m) şi ţinînd cursul tot pe linia de demarcaţie între masivele Parîng şi Căpăţînii. trifoiul brun (Trifolium pa-tens). se poate ajunge pînă la vîrful Negovanu (2 064 m). picior răsucit (Streptopus amplexifolius). cît şi de relieful adînc sculptat care peste tot lasă impresia măreţiei forţelor naturii ce l-au făurit. care alcătuiesc un peisaj de ansamblu deosebit de atrăgător. alunul turcesc (Corylus colurna). sîmbovina (Celtis australis). că aproape nu ştie ce să admire mai întîi ! Oboseala care apasă după o trudă atît de lungă dispare ca prin farmec în răcoarea acestor locuri şi. Cu frumoasele chei. 1971). Vegetaţia de aici este alcătuită din zona pădurilor de stejar (gorun). substratul de cristalin este acoperit de calcare în care sînt „dăltuite" Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. cornutul (Ce-rastium banaticum). călătorul are prilejul să 1 M. trece acum o şosea forestieră de la Polovragi. guşa porumbelului (Silene flavescens). scoruşul de munte (Sorbus eretica). Popescu. Perimetrul acestei rezervaţii. pecetea lui Solomon (Polygonatum verticillatum). orbailţul. grote şi cu vegetaţia ei. aizoon).a. potiraşele (Soldanella major). Pajiştile sînt dominate de iarba cîmpului (Agrostis tenuis). valea superioară a Olteţului reprezintă o podoabă a Carpaţilor Meridionali şi merită a fi vizitată. crinul pestriţ (Lilium martagon). locuri nu numai de interes ştiinţific. dubia). Gh. ruginiţa (Asplenium ruta-muraria). Gorj) Trecînd de Bumbeşti-Piţic (500 m alt. ciuboţica cucului (Primula officinalis). gorunul ardelean (Quercus po-lycarpa). tulichina (Daphne mezereum). Cheile Olteţului (jud. laleaua pestriţă (Fritillaria montana). trebuie extins în viitor pe noi suprafeţe. al amatorului de frumos. afinele (Vaccinium myrtillus). Valeriana sau odoleanul de munte (Valeriana tripteris). Flora spontană clin cursul superior al Văii Olteţului. splina (Chrysos-plenium altemifolium). apoi. spre izvoare. feriga (Polysthichum lobatum). au fost identificate 405 specii de plante vasculare (Păun. studeniţa (Arenaria biflora). colţişorul (Bentaria glandulosa). alunul (Corylus avellana). de Botanică. perişorul (Pyrola secunda). mărindu-i astfel importanţa peisagistică cu micile cascade şi chei de o rară frumuseţe şi sălbăticie. Nu mai prejos de frumuseţile reliefului se situează vegetaţia locului. în sfîrşit. garofiţa de stîncă (Dianthus spiculifolius). paracherniţa (Parietaria ramiflora). Împreună cu acestea se află unele specii rare sau foarte rare cum sînt: piciorul cocoşului (Ranunculus carpaticus. cu rarităţi provenite din zonele floristice holarctice. de cca 6 ha. cununiţa (Spiraea ulmifolia). dalacul (Paris quadrifolia). sprîncenica (Spiranthes spiralis) etc1. şopîrliţa albă (Parnassia palustris). salsifi (Scorzonera roşea). fitocenotaxon relict terţiar. salcia (Salix silesiaca). nu apucă să-şi dea seama cînd şi cum s-a refăcut. complanatum). În felul acesta. cassubicus). Popescu. ghiocei bogaţi (Leucojum vernum). . băncile (Phyteuma nanum. S.

cerenţelul (Geum urbanum). ocupînd o suprafaţă de peste 50 ha. mărgeluşa purpurie (Lythospermum purpurea-coeruleum). Revenind la şoseaua asfaltată continuăm călătoria cu încă 4—5 km. trifoiul roşu (T. Pădurea Studina se învecinează la sud şi vest cu I. iarba fiarelor (Cynanchum vincetoxicum). nalba mare (Althaea officinalis) etc. Fabrica de conserve.A. Uzina de vagoane. zgrăbunţica sau salata cîinelui (Lapsana communis). Aceasta pentru că ei reprezintă un ochi de pădure din masivul de odinioară.A. Specia lemnoasă dominantă este stejarul pufos (Qnercus pubescens) şi deşi nu pare. este alcătuit din: fragii de pădure (Fragaria vesca). ca şi tufe de măceş (Rosa canina). V. unde umbresc falnice exemplare ce depăşesc vîrsta de un secol. Copacii falnici. sadina (Chrysopogon gryllus) etc. Pe cît de mari sînt copacii şi coroanele lor largi. conştient. vestit azi prin „trandafirii Caracalului" şi rarităţi cultivate cum sînt: arborele pagodelor (Ginkgo biloba).simtă miros de pîine nouă în mănoasa cîmpie a Caracalului de astăzi.P. galben pal-pînzienele (Galium vernum. Nu ştim în altă parte o pădure mai frumoasă de stejar pufos ! Rezervaţia Casa Pădurii — Reşca (jud. Buzeştii sau Ţepeş. repens). Studina. părul pădureţ (Pirus piraster). după grosimea arborilor (care cresc anevoie). natura te atrage apoi ca un magnet în afara urbei străbune. cu numele lăsate de . agii cea (Filipendulla hexapetala). iar spre est de către localitatea Vlădila. golomăţul (Dactylis glomerata). trifoiul alb (T. odorata). Aproape de sat. ajungînd în satul Studiniţa. nu tocmai bine întreţinut. gazonul (Lolium perenne). de cîmp deschis. şovirvariţa (Origa-nura vulgare). care o alcătuieşte. Covorul ierbos este bine încheiat de: păiuşuri stepice (Festuca valesiaca.A. în aceste condiţii. pe care-l adăposteşte. G. ghizdeiul (Lotus corniculatus). tămîioa-relc (Viola hirta. pe un drum de tarla. urzica (Urtica dioica). fîşcă sau bărboasă (Botriochloa ischaemum). De acum. pe atît şi poieniţele ce-i despart prin ele pe fiecare de fiecare. ori un fel de buruieni din neamul obsigilor (Bromus arvense). Dintre ele rămîn în amintire: Casa Pionierilor — bijuterie arhitecturală. garofiţele (Dianthus armeria). Redea. rupicola). Fericită îmbinare prezintă drumeţului noua aşezare a Caracalului de astăzi ! Te-ai bucurat de realizările oamenilor oraşului şi nu sînt puţine. vulturica (Hieracium cymosum). F. P. chiparosul de baltă (Taxodium distichum) etc.P. Studina. din specia de stejar pufos (Quercus pubescens). măceşul (Rosa canina) şi cornul (Cornus mas). Subarboretul e înlocuit de păducel (Crataegus monogyna) şi mai rar de sînger (Cornus sanguineus). dominînd cum în puţine locuri din ţară se mai găseşte pe suprafeţe atît de mari. curcubeul (Lychnis coronaria). cuişorica (Betonica officinalis). alb roze: frăguţele (Fragaria vesca). pădurea devine strict necesară ocrotirii vînatului de tot felul. sub forma unui covor încheiat. iubitor al naturii. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). sau pur şi simplu covorul verde al ierbii cîmpului (Agrostis stalonifera). Această pădure în suprafaţă de 204 ha (mai ales trupul Cozia) este delimitată la sud şi nord de către C. trifoiul de pădure (Trijolium medium). călătorule. dar nici rău. răsura cu flori mici (Rosa micrantha). turiţa mare (Agrimonia eupatoria). care a supraveţuit pînă în zilele noastre şi pe care omul modern. la vest de C. papanaşii (Trifolium campestre). Se mai întîlnesc cu port intermediar — între arbuşti şi arbori — arţarul tătăresc (Acer tataricum). întîlneşti localitatea Vlădila. roşcat-dumbeţul (Teucrimn chajedrys). încă sub impresia locurilor istorice. coroniştea (Coronilla varia). numără multe decenii de existenţă. Biserica „Toţi Sfinţii" şi bineînţeles „bătrînul parc" — născut acum 74 ani (1908). coada mielului (Verbascum phoenicerum). Socotim că pădurea merită atenţie în special pentru stejarul pufos (Quercus pubescens). Cu sufletul plin de ce-ţi oferă viaţa prezentă a locului. Din verdele încheiat al ierbii apar colorate galben: Derenţelul (Geum urbanum). Monumentul eroilor. climatului local. se ajunge după cîteva sute de metri spre dreapta la pădurea bătrînă Studina. la nord cu C. mereu mai stepizat. pratense). iar spre est este delimitată de şoseaua Caracal— Corabia. îl poate menţine peste veacuri. rotungioara (Glechoma hirsuta). dar şi pentru menţinerea. busuiocul de cîmp (Prunella vulgaris. dacă nu îmbunătăţirea.S. cu înfiorarea trăirii istoriei în care au strălucit Brâncuşi. alb-roze. De aici cale de 3 km pe o variantă la dreapta scapi de arşiţa soarelui şi ajungi la binecuvîntată răcoare oferită generos de pădurea Vlădila— Rotunda. pur şi simplu doar lăsînd pădurea în pacea ei naturală. Ici şi colo.A. împrejmuită deja cu glădice (Gleditsia triacanthos). galben ruginos: barba ţapului (Tragopogon dubius). verum) albastru mov-tămîioara (Viola odorata). Stratul ierbos din luminişuri. Olt) Ne găsim tot în Cîmpia Caracalului. Circulînd pe drumul modernizat spre Corabia. turiţa mare (Agrimonia eutoria). Numai în cazuri rare stejarul pufos lasă loc altor specii şi numai unor arbuşti ca: păducelul (Crataegus monogyna). se cer ocrotiţi cu sfinţenie. care se găsesc pe o suprafaţă de numai cîteva zeci de hectare. ciucurele (Campanulla glomerata).P. Vlădila şi pîrîuil Vlădila. laciniata). stejarul pufos este întrecut de gîrniţă (Quercus frainetto) şi doar în locuri joase de gorunul de luncă (Quercus robur). uiţi de arşiţă şi iei drumul către Dunăre spre Corabia. aglicea (Filipendula vulgaris).

broscăriţa noduroasă (Polygo-num lapathifolium). De subliniat că interesul arătat pădurii ca rezervaţie de importanţă ştiinţifică şi turistică se împleteşte armonios cu prezenţa pe teritoriul satului Reşca a vestitelor rămăşiţe ale celui mai mare oraş roman din Dacia sudică Romula. Pe locuri cu sol nisipos. după cum microrelieful este frămîntat: ici cu apă freatică sau din precipitaţii. limbariţa comună (Alisma plantago-aquatica).5). însumează o suprafaţă de peste 2 000 ha (2 007. un. susaiul pădureţ (Mycelis muralis). garofiţă (Dianthus armeria). probabil. dominat de gorunul de luncă (Quercus robur). Optăşani şi Topana. purpurea). golomăţul (Dactylis glomerata). moleaţa (Agrostis stolonifera). piciorul cocoşului de Constantinopol (Ranunculus constantinopolitanus). localitatea Optă-şani şi în parte pădurea Leleasca. piciorul lupului (Lycopus euro-paeus). căpşunica (Cephalanthera alba). ciumăreaua (Galega ofjicinalis). măceşul (Rosa canina) etc. Importanţa rezervaţiei rezidă tocmai în această varietate a vegetaţiei schimbată la tot pasul. cornul (Cornus mas). din comuna Leleasca. dar numai atunci cînd nu plouă şi drumul de ţară. În poieniţe mai largi. se întîlnesc pajişti de: moleaţă (Agrostis stolonifsra). sîngerul (C. impatiens). gălbăşoara (Lysimachia vulgaris). frasinul (Fraxinus excelsior). arţarul american (A. Pădurile Seaca-Optăşani-Topana (jud. cu copaci falnici de goruni de luncă (Quercus robur). firuţa (Poa pratensis). Plecînd pe şoseaua modernizată spre Roşiori.şleau de luncă". răchitarul mărunt (Lythrum hissopijolia). În locuri cu apă multă se întîlnesc: stupitul cucului (Cardamine amara). stupiniţa (Platanthera bifolia). se întîlnesc pe solul acidificat: izmă broaştelor (Mentha aquatica). după 13 km. umed. alio-rul mare (Euphorbia platyphyllos). fierea pămîntului (Centaurium um~ bellatum). negundo). cotim spre NV şi la stînga spre Fărcaşele—Dobrosloveni. colo cu izvoare care băltesc sau în care apa freatică se află la adîncime. tuberosum) etc. dar drenat cresc: zgrăbunţica (Lapsana communis). Dese sînt cazurile cînd solul gorunetului este tapetat de: iarba fiarelor (Vincetoxicum ojficinale). În şanţuri cu crovuri cresc: izmă îngustă (Mentha longifolia). să-lăţica (Ficaria verna). localităţile Mierliceşti şi Dobrineşti. la sud-est localitatea Cornăţel. precum şi într-un anume sens chiar asupra recoltelor de pe pămînturile învecinate. răchitarul (Lythrum virgatum). pipirigul (Heleocharis palustris). papura comună (Typha media).A. unic în Oltenia. şovîrvul (Origanum vulgare).P. iar în stratul lemnos apare carpinul (Carpinus betuluş) şi mai des lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). Alteori.vitejii neamului în decursul istoriei noastre zbuciumate. boglarii (Ranunculus sceleratus). rotunjoara (Glechoma hirsuta). Pe locuri mai scurse abundă sînzienele (Galium verum). jugastrul (A. În interiorul pădurii umbroase. garofiţele stepei (Dianthus armeria). ca şi albia Teslu'ului permit. cu sol reavăn. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). şovîrvariţa (Origanum vulgare). arţarul tătăresc (Acer tataricum). tătăneasa (Symphytum officinale). rînjica (C. Ele sînt dominate de esenţa lemnoasă gîrniţa (Quercus frainetto) şi prezintă următoarele delimitări: la vest. întîlnim poieniţe cu covor de pir (Agropyron repens). speteaza (Juncus effusus). tătăneasa galbenă (S. Covorul ierbos este extrem de variat. repens). Spineni. T. comunele Topana şi Poboru prezintă în apropiere trei păduri care. poposim în satul Reşca. întîlnit în aceste mari păduri. reclamă cu prisosinţă ocrotirea. Pădurile Seaca. Unde apa bălteşte temporar şi sînt luminişuri sau poieniţe cresc: rogozul păros (Carex hirta). Optăşani. un fel de păiuş de pădure (Brachypodium silvaticum). păducelul (Crataegus monogyna). la est C. odinioară aparţineau aceluiaşi trup. rogozul bălţii (Carex riparia). la sud-vest pădurea Poboru.. dră-găluţe de primăvară (Cruciata glabra). Ocrotirea este bine venită pentru copacii seculari ca şi pentru breiul întîlnit numai aici în Oltenia. bătătarnica (Senecio barbareifolius). iar spre nord C.A. porumbarul (Prunus spinosa). Aici se găseşte una dintre cele mai interesante păduri de luncă. Dar şi fondul cinegetic de tot felul. fluierătoarea (Tamus communis). Pădurea Reşca merită să fie păstrată şi pentru efectele salutare asupra climatului local. spornic (Verbena ofjicinalis). numit şi brei sau trepădă-toare cu foi mari. ghizdei (Lotus corni-culatus). trifoiul hibrid (Trijolium hybridum). Aici a fost găsit cel mai mare tezaur de argint din Oltenia (8 000 monede) — dinari imperiali — şi un deosebit sarcofag (Aelius Iulius Iulianus). campestre). iar dinspre est Optăşani—Mierliceşti—Seaca. părul pădureţ (Pyrus pyraster). O. sanguinea). veninariţa (Gratiola ojficinallis).P. Olt) Vecine cu localitatea Leleasca. hydropiper). omanul englezesc (Inula britanica). lucerna mică (Medicago minima). trifoi roşu şi alb (Trijolium pratense. Se poate ajunge aici luînd-o de la Caracal spre N. apoi NE şi doar după 7—8 km. pipiriguţul (Heleocharis palus-tris). rodul pămîntului (Arum maculatura). gălbioara (Lysimachia nummularia). În dealurile platformei Cotmeana aceste masive . Căile de acces la acest complex silvic sînt: dinspre sud Poboru—Cornăţel—Valea Gugului. în asociaţii destul de dese cu alte esenţe lemnoase ca: ulmul pitic (Ulmus pumilla). poroinicul (Orchis palustris. formînd actualmente trei mari trupuri. şi implicit asupra sănătăţii oamenilor. zgrăbunţica (Lapsana communis) şi mai ales breiul rotund (Mercurialis ovata) — un taxon rar. ardeiul broaştei (P.

laptele cucului (Euphorbia cyparissias). lumînărica (Verbascum austriacum) şi diverse: curcubeul (Lychinis coronaria). ulmul (Ulmus foliacea). trifoiul de pădure (Trifolium medium). lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). poate unica. un fel de pălămida (Cirsium grecescul). oferind celor interesaţi un monument al naturii de nivel continental. implicit pădurile apropiate. fiind una dintre cele mai curate păduri de gîrniţă (Quercus jrainetto) din ţară şi din Europa.A. unde între arbori apare şi teiul argintiu (Tilia tomentosa). trebuie considerate un tot unitar. înfipt în Dunăre. frainetto 2. ca şi un parchet de salcîm.. împreună cu capul călugărului (Leontodon autumnalis). frăguţele (Fragaria viridis). prin ele. în speţă Seaca—Optăşani. fac notă aparte. duce doar după 200—300 m spre una dintre cele mai mari şi mai frumoase păduri din sudul Olteniei— Punghina. cornul (Cornus mas) şi sîngerul (C. În decursul timpului pădurile acestea au dăruit adăpost şi hrană tuturor sălbăticiunilor şi. Totuşi ele.5. limba şarpelui (Echium vulgare). timoftica (Phleum pra-tense). apărătoarea (Calamintha vulgaris). simţi totodată nevoia să iei contact cu natura. păpălău (Physalis alkekengi) şi sipica (Scabiosa ochro-leuca). fierea pămîntului (Centaurea umbelatum). zburătoarea (Epilobium angustifolium).5. tecarul (Gleditsia tri-canthos). miruţa mare (Anchusa italica). limba mielului (Cynoglossum officinale). cu turiţă mare (Agriomonia eupa-toria) în care mai sînt: un fel de turiţă (Aremonia agrimonioides). Ca specii se întîlnesc aici: gîrniţete. vernum). G. frasinul (Fraxinus excelsior) şi arbuşti: păducelul (Crataegus monogyna). Arboretul poate fi pur sau în amestecuri variate cu specii ca: părul pădureţ (Pyrus pyraster). cicoarea (Cichorium intybus). pă-iuşurile de cîmp uscat (Festuca valesiaca. jragijerum). rogozul pitic (Carex spicata). R.5. După stratul inferior ierbos al diferitelor parchete de păduri. împreună cu: trestioara (Calamagrostis epigeios). flocoşelele (Filago arvensis). tipul care domină şi dă nota generală a pădurii Punghina este gîrniţă cu cer.-ului din localitate. venind dinspre Vînju Mare. rupicola). stylosa). obsiga de pădure (Brachypo-dium silvaticum). purul (Alium rotundum. În felul acesta ocrotirea acestor păduri. A. pavăza (Stachys germanica) şi urzica (Urtica dioica). Aproape de aici. În general astfel de amestec a fost notat: Quercus frainetto 5. cînd printre . cimbrişorul (Thymus marchallianus). cebareaua (Sanguisorba minor).P. T. margarete (Chrysanthemum maximum). felurit vînat omului. Drumurile prin Scorniceşti. dar care. Quercus robur). Q. se văd cu uşurinţă construcţiile sectorului zootehnic ale C. gorun et de luncă pur şi de asemenea o rezervaţie pentru sămînţă de cca 20 ha. împreună cu cătuşele (Ballota nigra). cerris 3. cel puţin peisagistic. frăsinet. cu pojarniţa (Hypericum perjoratum). sadina (Chrysopogon gryllus). la reţeaua de comunicaţii a ţării. se disting asociaţii de gîrniţă — cer. amestec tip şleau de luncă (unde domină stejarul de luncă. al Calafatului spre Vînju Mare. precum în covorul ierbos apare movul albăstrui al clopoţeilor (Campanula persicifolia). în funcţie de Orografia terenului şi apa freatică. La ieşire din comună. Incontestabil. coada şoricelului (Achillea miilejolium). e musai să treacă prin aşezarea Punghina. linariţa (Linaria vulgaris). sau la intrare călătorind dinspre Cetate. Sau dacă asfaltul fierbinte ca un cuptor l-a călăuzit dinspre „bătrîna Drobeta" sau „tînărul Severin" tot spre Vînju Mare—Calafat. impresionat de realizările umane ale deceniului nostru. hăsmăciucă (Anthriscus silvestris). bine încheiat. pălămida îngustă (Cirsum lanceolatum). cu urbanizarea şi industrializarea prezente la tot pasul. sanguinea). Altfel aceste păduri frumoase se aseamănă mult prin floră cu quercineele din restul judeţului Olt şi deci ale ţării. ceea ce înseamnă că speciile amintite întocmesc un covor des. Mehedinţi) Străbătînd mănoasa cîmpie a Olteniei. vineale). iarba fiarelor (Vincetoxicum officinalis). care se ramifică spre Dunăre. trifoiul galben (Trifolium campestre). Drumeţul pornit din „Cetatea Banilor" pe drumul spre localitatea Cetate ajunge la Vînj. variind mai ales în covorul ierbos. facilitînd accesul iubitorilor de frumos ca şi al omului de ştiinţă. cereto-gîrniţete pure. E atît de curat gîrniţctul acestei păduri parcă ar fi fost plivit că nu întîlneşti alte specii nici ca indivizi izolaţi. modernizate. căreia în ultima instanţă îi aparţinem integral. F. apoi cu usturoiţă (Alliaria officinalis) împreună cu: trifoiul alb şi frag (Trifolium repens. tufe mici de măceş (Rosa canina. creţişorul (Betonica officinalis). De fapt sînt două cantoane independente. devine o problemă naţională cel puţin din punct de vedere ştiinţific.de vegetaţii străjuiesc de multă vreme aici (copacii de azi au între 6—9 decenii). coada leului (Leonurus cardiaca). şi Q. şi în special pădurea Seaca—Optăşani. Acum aerul curat oferă întotdeauna omului condiţii de sănătate şi contribuie la reglarea regimului hidric. coada vulpii (Alopecurus praten-sis). Pădurea Punghina (jud. coada vacii (Verbascum blattaria). un drum de ţară bine pietruit. trupul Punghina cu cca 1 700 ha şi trupul Pătule cu aproape 1 600 ha. racordează localităţile din jur. drăgaica de primăvară (Ga-lium verum. Poate a călătorit din pintenul sud-vestic de ţară. hrişcă urcătoare (Polygonum convol-vulus). urzica (Urtica dioica).

măcrişul sîngeriu (Ru-mex sanguineus). cuişoriţa (Betoriica officinalis). moleaţa (Agrostis stolonifera). precum şi cele de frăsinet (Fraxinus excelsior) înverzite la sol frecvent cu paracheriţă (Parietaria officinalis). care creşte şi în pădurile vecine Botoşeşti şi Gura Motrului (Grinţescu. curcubeul (Lychnis coronaria). coada leului (Leonurus cardiaca). pecetea lui Solomon (Polygonatum latifolium). prin arborii uriaşi de gorun de luncă (Quercus robur). persicifolia). obsiga (Bromus ramosus). Poziţia acestei păduri ce flanchează pe ambele părţi o şosea asfaltată. Mai deosebită între plantele ierboase este omagul (Inula helenium). între Filiaşi şi Strehaia. linariţa (Linaria vulgaris). rătăcit prin aceste .lemnoasele obişnuite sînt intercalate şi ulmul (Ulmus foliacea). păiuşul stepic (Festuca valesiaca). arbuşti ca: porumbarul (Prunus spi-nosa). se mai semnalează gorunul de (luncă (Quercus robur) şi alunul (Corylus avellana). G. împreună cu aliorul (Euphorbia salicifolia). unghia găii (Astragalus glycphyl-lus). arabica).R. teiul argintiu (Tilia tomentosa). avînd importanţă estetică-turistică şi ştiinţifică. prin verdele intens şi umbra bogată încîntă privirile drumeţului obosit. ulmul (Ulmus foliaceea). băluşca (Orithogalum piramidale). care în unele locuri îngăbeneşte cu inflorescenţele sale poalele pădurii. cu trafic mare naţional şi internaţional. oltenicum). frasinul (Fraxinus excelsior). murul negru (Rubus fruticosus). T. Se mai întîlneşte de asemenea un fel de ceapa ciorii foarte rară (Gagea spathacea). bujori (Orchis incarnata. răsura (Rosa stylosa). M. „nu mă uita" de pădure (Myosotis silvatica). uniflora. mas). salba moale (Evonimus verrucosa). gîrniţa (O. R. M. lutea). micrantha). ghizdeiul (Lotus corniculatus). stupiniţa (Platanthera bifolia). gălbenuşele (Crepis setosa. întîlnim o salbă de păduri de luncă alcătuite din: frasin (Fraxinus excelsior) în amestec cu stejar de luncă (Quercus robur) şi diverse alte specii. T. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). hirta). Gîrniţele şi florile se cer ocrotite. cu vetre întinse şi un fel de talpa ursului (Acant-hus longifolius-oltenicum). Mehedinţi) Călătorind pe şoseaua modernizată Craiova—Drobeta Turnu Severin. cele de salcîm (Robinia pseudacacia) şi jugastru (Acer campestre). Ocrotirea pădurii Lunca Banului este justificată prin existenţa acestor plante mai doesebite. urzica (Urtica dioica). piciorul cocoşului (Ranunnculus constantinopolita-nus). medium).. ornus). jugastrul (Acer campestre). păducelul (Crataegus monogyna) şi cerenţelul (Geum urbanum). pentagyna). părul pădureţ (Pyrus pyraster). măceşii (R. Merită apoi atenţie suprafeţele cu stejar de luncă (Quercus robur). în afară de stejarul de iluncă. C. golomăţul (Dactylis glomerata) şi multe altele. turiţa mare (Agrimonia eupatoria). căpşunica (Cephalanthera alba). face notă aparte în frunzişul verde. nalba palidă (Althaea pallida). palustris). floarea cucului (Lychnis flos-cuculi). cornul (C. ceapa ciorii (Gagea minima. R. De asemenea. Cea mai aproape de Strehaia dintre păduri este cunoscută cu denumirea de „Lunca Banului". mărgeluşa purpurie (L. dumalis). sulimanul (Ajuga genevensis). mojdreanul (F. C. murul negru (Rubus candicans). cu vîrste ce depăşesc mult un secol. păiuşul de pădure (F. care albeşte covorul ierbos la înflorire. sulfina galbenă (Me-lilotus officinalis) şi mai ales bujorul (Paeonia peregrina). Esenţele lemnoase de aici. păducelul (Crataegus monogyna. cutcurigul (Helleborus odo-rus). mărgeluşa (Lythospermum arvense). leurda (Allium ursinum). Notă deosebită face şi iarba moale (Stellaria holostea). Dintre arbuşti. communis). nalba mare (A. mărgică (Melica picta. talpa ursului din Oltenia (Acanthus longifolius var. Dintre ierboase reţin atenţia între altele: păiuşul de pădure (Festuca heterophylla). garofiţele (Dianthus armeria). vineţelele de pădure (Viola silvatica. curpenul de pădure (Clematis vitalba). officinalis). saschiul (Vinca minor). Ultimele două tipuri de gîrniţete adăpostesc bujorul românesc (Paeonia peregrina var. Dintre speciile ierboase din pădure domină păpălăul (Physalis alkekerigi). rhoeadifolia). în care pătrunde adînc prin luminişuri. pojarniţa (Hypericum perforatum). lucerna sălbatică (Medicago minima. purpureo-coeruleum). sîngerul (Cornus sanguinea).P. firuţa Poa pratensis). clopoţeii (Campanula ranunculus. O. se întîlnesc mai des şi tufe de măcieş (Rosa canina. C. la mică distanţă una de alta aceste păduri dau locului farmec şi răcoarea binefăcătoare. canina. pratense. cioroiul (Inula germanica). nu-mă-uita (Myosotis silvatica). fluierătoarea (Tammus communis). cu fructele roşii ca sîngele. romanica) în număr mare. nutans). arţarul tătăresc (Acer tataricum). rocoţeaua de pădure (Stellaria graminea). Rezervaţia Pădurea Lunca Banului (jud. sînt: cerul (Quercus cerris). lianele: iedera (Hedera helix). lacrimile lui Christos (Inula oculus cristi). U. tămîioara (Viola odorata). hetero-phylla). iarba fiarelor (Vincetoxicum officinalis). cu frasin (Fraxinus excelsior) şi ulm (Ulmus foliacea). rodul pămîntului (Arum maculatum). curcubeul (Lychnis coronaria). diverse trifoiuri (Trifolium campestre. frametto). Flora R. V. zgăbunţica (Lapsana. violeta păroasă (Viola hirta). 1962).

protejarea ei devine o necesitate. şi Sălăgeanu N. barza albă (Cico-nia ciconia). nemaiîntîlnită în altă parte în ţară şi chiar în Europa. De aceea. drenările. raţa cîrîitoare (Anas querquedula). Dacă ocrotirea din rezervaţia Ciupercenii Noi va fi eficientă. . Acum fluviul nu mai acţionează decît prin nivelul pînzei de ape freatice: Aceste schimbări bruşte s-au reflectat puternic şi în lumea păsărilor. în timpul migraţiilor de primăvară sau de toamnă. la care mediul de viaţă a fost mai puţin modificat. cîrsteiul de baltă (Rallus aquaticus). 1965) menţionează prezenţa unei rezervaţii cu arborete de salcîm la punctul „Ciurumela" din zona Poiana Mare—Calafat (jud. raţa pestriţă (Anas strepera). Prezenţa pădurii aici ocroteşte sănătatea oamenilor. Dolj) Sînt bine cunoscute marile transformări suferite în ultima vreme de Lunca Dunării. declararea ca rezervaţie naturală a acestei porţiuni neîndiguite a luncii pe o suprafaţă de cca 500 ha. parţial sau total fixate şi care acopăr o suprafaţă mai mare decît în oricare parte din luncă. mai sînt încă numeroase acelea care poposesc aici în tranzit.locuri. între altele). stîrcul de noapte (Nycticorax nyctico-rax). Literatura de specialitate (Pop E. Bălţile au fost transformate fie în terenuri agricole. chirighiţa neagră (Chlidonias niger). chira mică (Stema albifrons). dar nu vor afecta fondul faunei ornitologice. chirighiţa cu aripi albe (Chlidonias leucopterus). Menţionăm de asemenea că numeroasele ostroave ale Dunării reprezintă şi acum un rezervor însemnat de păsări care cuibăresc aici şi vin să se hrănească în luncă. Păsările din ostrov au mai multă linişte decît cele din luncă. îndiguirile. În această rezervaţie se găsesc exemplare cu dimensiuni enorme pentru specia de salcîm cultivat (Robinia pseudaccacia). În rezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi au fost identificate multe specii. corcodelul mare (Podiceps cristatus). lîngă Ciupercenii Noi. codobatura galbenă (Notacilla flava). presura de stuf (Emberiza schoeninclus). De aceea. rămînînd doar o fîşie de plantaţii între dig şi Dunăre. În afară de păsările clocitoare. în urma amenajărilor hidroenergetice ce se fac în zona Turnu Măgurele. preconizată din anul 1972. boicuşul (Remiz pendulinus). desecările şi irigaţiile au schimbat în totalitate aspectul dinainte. raţa cu cap castaniu (Âythya ferina). în număr de peste 140. pescăruşul rîzător (Larus ridibundus). fie în lacuri pentru piscicultura ori. cîrsteiul pestriţ (Porzana porzana). cu rol important atît în ameliorarea climatului arid. egreta mică (Egretta garzetta). iar altele vin şi chiar iernează în zonă. cu o creştere rapidă. lişiţa (Fulica atra). Rezervaţii zoologice Rezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi (jud. corcodelul cu gît roşu (Podiceps grisei-gena). cît şi pentru obţinerea unei mase lemnoase de mare interes economic. ceea ce va conduce la unele modificări ale actualei structuri naturale a zonei. raţa fluierătoare (Anas penelope). valori cu mult mai mari decît la arborii crescuţi în condiţii naturale în ţara de origine (S. parţial. stîrcul pitic (Ixobrychus minutus). lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus). Jdegla şi Manginiţa — reprezintă în mic un mediu de viaţă similar celui dinaintea transformărilor de care aminteam. este bine venită.A. chirighiţa cu obraz alb (Chlidonias hybrida). împreună cu ostroavele din zonă.. stîrcul roşu (Ardea purpurea). eretele de stuf (Circus aeruginosus). chira de baltă (Stema hirundo). codobatura albă (Notacilla alba). dar nu şi cele de săraturi şi mai ales cele de cîmp. raţa lingurar (Anas clypeata). raţa mare (Anas platyrhynchos). barza neagră (Ciconia nigra). va împiedica totala eliminare a păsărilor de apă de-a lungul Dunării. care. stîrcul cenuşiu (Ardea tinerea). Dolj) care reprezintă o entitate unică prin dezvoltarea dimensională a arborilor. Viitorul rezervaţiei zoologice Ciupercenii Noi va fi influenţat şi de acţiunile apelor Dunării care. iar dintre principalele păsări care cuibăresc aici menţionăm: corcodelul mic (Podiceps rujicollis). constituind un mijloc de luptă cu poluarea accelerată provocată de traficul mereu crescînd. au devenit mlaştini şi săraturi. Bălţile din această zonă — Arcer. raţa roşie (Aythya nyroca).). păsările vor găsi aici un refugiu adecvat. Pădurile au fost în general tăiate. Poate că această parte a luncii prezintă un interes în plus datorită şi numeroaselor dune de nisip libere. Cele de pădure au fost dezavantajate faţă de cele de mlaştini. datorită legislaţiei de frontieră (interdicţia vînatului. găinuşa de baltă (Gallinula chloropus). stîrcul galben (Ardeola ralloides). cu trunchiul în diametru de 60—70 cm şi înălţimi de 25—30 m. Zona Poiana Mare cuprinde nisipuri mobile şi semi-mobile care sînt fixate prin păduri de salcîm.U. vor prezenta creşteri în amonte de cca 400— 600 cm. Singurul colţ din luncă rămas neîndiguit este cel de la sud de Calafat. lăcarul mic (Acrocephalus schoebaenus).

dar de fiecare dată cu alt profil. dropia nu se va putea menţine în viitor pe cîmpiile noastre decît în situaţia în care va beneficia de protecţie eficace. În cadrul unor complexe carstice. rezultatele evaluărilor de primăvară ale efectivelor de dropii: în anul 1953 — 1 000 exemplare. cunoscută în diferite publicaţii şi sub numele de „Peştera lui Babonie de la Polovragi". în schimb. Peştera este săpată în versantul stîng al Cheilor Olteţului la cca 200 m distanţă de la intrarea în chei. Aflată azi în pragul dispariţiei. la 2 km de şoseaua Rîmnicu Vîlcea—Tîrgu Jiu. dropiile erau numeroase. Gorj)1 O descriere a Cheilor Olteţului şi a Peşterii Polovragi a fost publicată de Silvia Iancu. 1957 — 700 exemplare. orientată înspre est. orz etc). Din acest motiv apar tratate de două ori. la intrarea în Cheile Olteţului. s-a propus ca atare să nu se cultive în zona propusă porumb. 1960 — 1 000 exemplare. pe o suprafaţă de 300—400 ha. arealul lor extinzîndu-se din Cîmpia Romanaţilor pînă la ţărmul mării. Jeannel şi E. De aceea preferă locuri deschise. Dîmboviţa). Este situată la o altitudine de 670 m. dar în lungul lor trece un drum forestier care se continuă 18 km. Rezervaţii complexe Rezervaţia Cheile Olteţului — Peştera Polovragi (jud.Rezervaţia de dropii Boianu (jud. rapiţa de primăvară ş. Iernile aspre. sînt suportate greu de dropie. lucerna. constituind un vînat deosebit de căutat şi de apreciat. 1970 — 550 exemplare. aşezat pe dreapta. Peştera este alcătuită dintr-o galerie principală. este necesar să se reducă în rezervaţia propusă suprafeţele de culturi prăsitoare (în special porumb) şi să se extindă. Unele date privind localizarea acestei peşteri se găsesc în lucrările lui R. pentru a-şi găsi hrana. În secolele 17—19. lipsite de păduri. În sudul ţării. Deschiderea mare. din cînd în cînd. tufişuri şi porţiuni ridicate de teren care i-ar împiedica vizibilitatea la distanţă. Silvia Lupu şi Ilie Ion (1961). din şosea se pătrunde urcînd cele cîteva trepte zidite cu ocazia construirii şoselei. Cheile Olteţului sînt rezultatul acţiunii de erodare a rîului Olteţ asupra masivului calcaros Polovragi—Cernă-dia şi ele impresionează mai ales prin îngustimea defi-deului şi sălbăticia naturii de aici. trăiau încă multe dropii pe cîmpiile din sudul ţării. ca şi Cheile Sohodolului sînt considerate atît rezervaţii botanice. între comunele Nicolae Titulescu şi Crîmpoaia la est. După anul 1950. ştiut fiind că această pasăre preferă lanurile de păioase. ce permite accesul către munţii Căpăţînii şi Parîng. prin care se prezintă particularităţile geologo-geo-grafice şi turistice ale acestei zone carstice de mare frumuseţe. în urma recensămintelor posibile datorită organizării vînătorii. . de unde se reîntorc primăvara. se află vestita Peşteră Polovragi. În vederea creşterii numărului de exemplare (evaluat în prezent 'la peste 100). se poate aprecia că declinul dropiei ca specie a fost determinat de vînătoarea abuzivă. respectiv la 20 m diferenţă faţă de talvegul Olteţului. populaţiile de dropii din Cîmpia Boianu se deplasează spre Drăgăneşti-Vlaşca şi chiar în Dobrogea. cheile neavînd decît 2 km lungime. Racoviţă. sînt date publicităţii. se găseşte lîngă şoseaua forestieră care urcă în chei. Stoicăneşti la nord-vest şi Izvoarele şi Movileni la nord-est. principalul teritoriu populat astăzi de dropii este Cîmpia Boianului. La începutul secolului al 20-lea. Seaca la sud. Olt) Dropia (Otis tarda) a ajuns în ultima vreme în centrul preocupărilor ocrotirii naturii. La peşteră se ajunge pornind de la Mănăstirea Polovragi. încît produceau pe alocuri pagube culturilor agricole. 1976 — 296 exemplare (din care 199 în Cîmpia Română şi mai ales în judeţele Olt şi Teleorman). din satul cu acelaşi nume. În concluzie. 1954 — 750 exemplare. cît şi rezervaţii mixte. din care se 1 Cheile Olteţului. Iarna caută locuri dezvelite de zăpadă. Rezervaţia propusă de noi spre ocrotire se află în judeţul Olt.(grîu. 1961 — 2 200 exemplare (punctul culminant postbelic).a. în cea mai mare parte orizontală. ca urmare a declinului pronunţat al efectivelor ei. În asemenea situaţie. Dropia este o pasăre fricoasă şi bănuitoare. cu geruri şi zăpadă multă. Pe malul stîng al rîului. Dropia se mai menţine în Cîmpia Romanaţi şi Cîmpia Doljului (la Seacă de Cîmp) şi chiar înspre nordul Munteniei (jud. culturile păioase. unde specia este cunoscută în mai multe puncte dintre localităţile Slatina—Drăgăneşti Olt—Roşiorii de Vede. Văleni la sud-est. Habitatul dropiei fiind stepa. iar cele din sudul judeţului Olt în clisura Dunării.

Cîmpuri bine conservate cu lapiezuri se găsesc la Babele. Cheile Şuşiţei Seci. lapiezuri. după un plan de stratificare şi de o fisură tectonică. O certă distribuţie o au lapiezurile de acoperire şi semiacoperire. În această porţiune. iar pe platforma rîului Sec aceste doline lipsesc.desprind. concomitent cu formarea terasei de 20—25 m din amonte şi din aval de Cheile Olteţului. iar pînă la 1 500 m se dezvoltă platforma rîului Sec. cam de aceeaşi altitudine. Tranchysphaera spelaea. Din formele endocarstice mai reprezentative sînt peşterile şi avenele. de 200 m altitudine relativă. Este o peşteră uşor de parcurs care nu necesită un echipament special pentru vizitare. mai important fiind cel din dreapta — „Culoarul liliecilor". Cea de a doua parte este „Sectorul ogivă". cuprinzînd muntele Bordul Dobriţei. cu o lungime de 44 m. Este o peşteră relativ caldă (în jur de 8°C). Prima porţiune a peşterii a fost vizitată la sfîrşitul secolului trecut de Alexandru Vlahuţă. Lăceanu. Tufia şi la est de Valea Deleşului. cît şi peisagistic. multe dintre ele colmatate cu aluviuni. culoare laterale mici. avînd o lungime de 26 m. Cheile de la Valea Seacă etc.a. Măgura. Pentru a ne putea face o privire de ansamblu. La intrare se coboară în aven aproape 6 m. ne-a lăsat cîteva rînduri despre Mănăstirea Polovragi. Pe platforma Gornoviţa II densitatea lor este mai redusă. format în urma unei prăbuşiri. În general este o peşteră fosilă şi se remarcă prin 1 Material elaborat de I. ci numai mijloace de iluminare. iar altitudinea variază între 700 şi 1 100 m şi cuprinde multe dealuri: Tufia. delimitat de „Culoarul stîlpului" şi „Culoarul sufocant". Are un aspect de pîlnie. cele mai reprezentative: Peştera de la Strunga Mare se găseşte în versantul drept al Văii cu Scoici. peştera reprezintă un meandru fosil al Olteţului săpat în prealabil în cuaternarul superior. sinuozitatea se accentuează şi se observă multe prăbuşiri şi material aluvionar. avînd lăţimi în jur de 10 m şi înălţimi variabile de 2—8 m. din care vom prezenta numai cîteva. care. Galeria se continuă.00 m distanţă de la intrare şi pe parcursul său aspectul galeriei se schimbă. Relieful zonei este delimitat de platforma de eroziune Gornoviţa. platforma superioară (Gornoviţa II) este distinctă şi are înclinaţia mai mare. deasupra nivelului zonei carstice. Formaţiunile stalagmitice sînt mai numeroase înspre extremităţile sectorului. se află „Peştera cu două coşuri". numit aşa pentru că aici se adăpostesc din cînd în cînd lilieci. Babele. În zonă întîlnim lapiezuri în toate stadiile de evoluţie. Dolinele cunosc o mare densitate pe platforma Gornoviţa I. dar specific rămîne cel mai evoluat. Aici relieful carstic este reprezentat de chei şi doline. să urmărim circulaţia subterană a apelor. O mare parte din aceste ape aparţin rîului Suşiţa Seacă. Cioclovina Văcarilor ş. bine reprezentată prin cele trei niveluri: platforma inferioară (Gornoviţa I) cuprinsă între 450— 700 m. Rezervaţia Cheile Sohodolului şi ale Şuşiţei Seci (jud. Ultimul sector este cuprins între „Culoarul sufocant" şi capătul nordic al galeriei şi prin el peştera se continuă pînă în dreptul unui sorb colmatat. de peşteri şi avene. dînd astfel o notă specifică peisajului atît exocarstic cît şi endocarstic. un fenomen complex şi interesant în această regiune. peştera este puţin interesantă avînd o faună săracă şi o singură specie troglobiontă. Rîurile şi afluenţii acestora creează la traversarea calcarelor chei: Cheile Sohodolului. . Dacă la aceasta se adaugă izvoarele Balaurelui şi izvoarele Albuleştilor. Gorj)1 Această zonă a munţilor Vîlcan. debitul total depăşeşte 3 m3/sec. Este modelată de un curs temporar de apă. modelată de apele de infiltraţie. atît lăţimea cît şi înălţimea galeriei se reduc. El începe după aproximativ 4. ele dezvoltîndu-se pe o distanţă de peste 10 km. Situată tot în versantul drept al Văii cu Scoici. Este o peşteră fosilă ascendentă. care împreună prezintă un debit de peste 2 m3/sec. în special în prima şi ultima porţiune a ei. constituită din calcare cretacice. a favorizat procesul de carstificare. Din punct de vedere biospeologic. Ea prezintă totuşi un interes din punct de vedere geomorfologic şi turistic în cadrul complexului pe care-l formează cu Mănăstirea Polovragi şi Cheile Olteţului. Ca geneză. lipsită de curenţi de aer şi umedă. Un debit foarte mare au sursele carstice Gîlciomiţa şi Jaleş. în paginile operei sale „România Pitorească". Cheile Sohodolului sînt magnifice şi ele prezintă interes atît din punct de vedere al evoluţiei. În cheile Sohodolului există peste 30 de peşteri. Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi.. De-a lungul galeriei pot fi distinse trei sectoare: Primul sector se întinde pînă în „Culoarul stîlpului" şi începe cu două culoare laterale mici. cele mai reprezentative fiind la est de Valea Şuşiţei Seci.

Cavitatea subterană creată de cursul actual face posibilă prăbuşirea planşeului. avînd caracter ascendent. Este modelată de un curs permanent al pîrîului Poiana. Fiind aproape de suprafaţa topografică. Din cauza unor prăbuşiri.cruste de calcit. ce însumează 60 m lungime. din cauza prăbuşirii unei părţi a tavanului. iar în ultima fază şi cele ale Sohodolului. în care se observă nu numai fantastice forme de sculptare a calcarului . Se află !la 5 km sud-vest de Baia de Aramă. în special în partea sa terminală. văi oarbe. Este o peşteră de mărime mijlocie. Aceasta nu este altceva decît vechea intrare a peşterii. „Galeria colmatată". Are o galerie principală descendentă şi mai multe galerii secundare. Peştera Pătrunsa. Este vorba de Peştera de la Cleanţul Pătrunsei. este formată în Muntele Tufia. în muntele Dîlma Cucutelor şi apare ca suspendată pe un perete. Grosimea bancului de calcar din care este format are minim 4 m. Existenţa pietrişului fluvial şi orientarea galeriei principale dovedesc că a fost modelată de un braţ al rîului Sohodol. Peştera Lupului constituie cea mai mare peşteră descoperită pînă în prezent în valea Şuşiţei Seci. Tot pe versantul stîng al văii Sohodolului. modelată de un curs de apă subteran temporar. cu două intrări şi o lungime totală de 102 m. fie spre o peşteră activă prin prăbuşirea totală a planşeului. Podul peste care trece şoseaua apare ca o arcadă naturală de cca 25 m lungime şi 8 m lăţime şi se găseşte la înălţimea maximă de 14 m faţă de fundul viroa-gei peste care se arcuieşte. însumează 82 de m lungime şi a fost modelată de un curs subteran temporar pe o fisură tectonică. Dimensiunile reduse ale galeriilor facilitează colmatarea cu pietriş şi resturi vegetale. prăbuşire care a dus la formarea dolinei sub formă de pod. În viitor. lîngă pod. Găsindu-se mai la suprafaţă. însumînd o lungime de 132 m. cuprinde o mare varietate de forme: arcada naturală a peşterii. Podul natural trebuie observat mergînd pe jos. iar materialul carstic ca şi aspectul său general dovedesc că a fost modelată în două etape de un braţ al Sohodolului. Peştera cu patru uşi. Este modelată de un braţ al rîului Sohodol. Porţiunea terminală se află sub un curs de apă subterană (28 m de nivelul resurgenţei).Este modelată de un afluent al văii Jaleş. pentru a-1 examina din diferite părţi. peştera a format numeroase hornuri care îi oferă un profil caracteristic pe toată lungimea sa de peste 80 m. dezvoltată pe versantul drept al văii Sohodolului. Rezervaţia Podul natural şi lapiezurile de la Ponoare (jud. Are două intrări la altitudini diferite. care apare ca resurgenţă în Pătrunsa. În fundul puţului se găseşte un lac care în perioadele ploioase umple în întregime puţul. la Bordul Roşu. afluent al Sohodolului. polii şi cîmpuri de lapiezuri. Sohodolului. Galeriile principale ale acestei peşteri poartă nume specifice: „Galeria cu apă". dînd peşterii un aspect labirintiform. de 41 m lungime. care curge încă cu presiune în timpul traversării peşterii. fiind un unicat carstic în ţara noastră. Peştera Gîrla Vacii. intrarea este parţial blocată. este a doua peşteră ca mărime în această vale. la 60 metri altitudine. Foarte bine reprezentată apare sinuzia guano-ului. ceva mai sus de Consiliul Popular al comunei Ponoarele. De altfel în fundul peşterii există un puţ de 10 m adîncime care a provenit dintr-o prăbuşire. situată tot în versantul drept al Cheilor Sohodolului. Din maşină sau din depărtare nu i se poate ghici originalitatea. Prezintă un regim climatic constant (cca 11. de o reală frumuseţe. Se găseşte în versantul drept al văii. Apele de infiltraţie au creat numeroase canale pe fisurile tectonice.9°C). în zona podului sînt de remarcat „Peştera Zăton" şi un interesant „cîmp de lapiezuri îngropate". Depunerile parţiale pe planşeu şi plafon sînt completate de stalagmite şi coloane. Puţin mai în aval se află Peştera Laptelui. se găseşte gura peşterii numită „Peştera de la Pod". într-o depresiune. rămasă izolată. Aspectul său lasă a ghici că peştera a fost mai mare decît 31 m cît are în prezent şi că iniţial ea a prezentat puternice concreţiuni. Peştera Gruiului este situată în versantul drept al văii Jaleş şi are două intrări. „Galeria subfosilă" etc. La modelarea peşterii se pare că au participat atît apele Jaleşului cît şi ale Gîlcioniţelor. predominînd astfel formele de eroziune. Mehedinţi) Rezervaţia geomorfologică „Complexul carstic Ponoare". peştera poate evolua fie spre o peşteră cu o cavitate fosilă şi una activă. Peştera de la Colibituri poate fi considerată ca cea mai bogată peşteră din zonă în ceea ce priveşte fauna cavernicolă. Peştera din Poiana Peşterii. este cea mai mare peşteră din zonă avînd peste 750 m lungime. În afara Peşterii de la Pod. cu o dezvoltare totală de 633 m lungime şi care de fapt este originea podului. cu o diferenţă de nivel de 17 m. aici s-au format numeroase hornuri ce au favorizat prăbuşirea unei părţi din plafon. situată într-o zonă abruptă. situată în versantul stîng al. se află o peşteră ascendentă. A fost modelată de cursul subteran al rîului Gropu. lipsit de curenţi de aer. Spre vest. Peştera Pîrleazului este situată pe versantul stîng al văii Sohodolului şi considerată ca cea mai lungă peşteră (152 m) de pe partea stîngă a pîrîullui Sohodol.

înainte de capătul sălii. După o înaintare de 40 m ne găsim într-o încăpere cu tavanul înalt. unde se află o formaţiune calcaroasă numită „Sentinela". în dealul „Cornetul Muşetoaicii”. Peştera se înfundă după alţi 15 m în direcţia sud. După alţi 20 m. pe a cărei pantă se alunecă din pricina chiropteritului. iar cele din Motru Sec. orientată spre est. avînd tavanul împodobit cu numeroase stalactite grosiere de calcar. în ciuda faptului că în împrejurimi se găsesc numeroase alte posibile puncte de valorificare a pietrei. la numai 5 m de unde am coborît. la mică altitudine. De aici. cu tavanul de cca 10 m înălţime. Una dintre acestea. situat chiar pe creasta dealului care separă cele două depresiuni şi care reprezenta.5 m înălţime. galeria se îngustează. este scundă. după a cărui trecere pătrundem în sala „Zidului mare". După cîţiva paşi gangul scurt comunică cu o sală spaţioasă. este situată la capătul de sus al satului Cloşani (comuna Călugăreni). cîmpul de lapiezuri şi pădurea de liliac. Elementul cel mai valoros îl constituie însă cîmpul de lapiezuri. peştera ia direcţia spre nord-vest. dar. aspectul arid caracteristic masivelor de calcar. Oltenia şi în ţară. amestecate cu oscioarele mai recente. Locuitorii satelor din împrejurimi numesc „cornete" aceste dealuri sărace. De aici. cenuşii şi sterpe din această zonă. Acest zid desparte două lacuri. Spre nord. Cîmpul ce oferă un peisaj inedit prin ariditatea şi prin structura adîncă a şanţurilor acoperea o suprafaţă mare. Ne găsim în faţa unor masive scurgeri sta-lactitice. după o înaintare de circa 10 m. dăm de o mică trecere. cum o mai numesc localnicii. Rezervaţii ştiinţifice Peştera Cloşani (jud.Zăton". acum parţial îndreptat. Din păcate. ale liliecilor.5 m înălţime. Peştera se găseşte situată în versantul drept al Motrului Mare. inclusiv Podul natural. El a fost spart pentru exploatarea calcarului. „Strunga lungă". galeria laterală îngustă şi scundă se înfundă după o înaintare de cca 8 m în peretele din dreapta. care dă impresia unui lac ce a secat. unde trebuie să urcăm o movilă de 3. Urmează porţiunea de bazinare a galeriei în care podeaua este scobită de mici gropi şi în care . Intrarea în peştera Cloşani sau „Peştera lui Tudor Vladimirescu". Va întîlni aici. Gorj) Călătorul care coboară din micul tren forestier la Apa Neagră şi apucă pe Motru în sus spre Călugăreni va fi surprins de priveliştea ce i-o oferă dealurile calcaroase. Rezervaţia de la Ponoare are o suprafaţă de 100 ha. Se trece apoi printr-o încăpere cu podeaua mîloasă. coborîm cu ajutorul unei frînghii un perete de 4. denumită „Poliţă". Protecţia sa este insuficientă şi este necesară o mai serioasă susţinere din partea organelor locale pentru păstrarea integrală a acestui complex carstic unic în zonă. din care nu a mai rămas decît un mîl în care piciorul se afundă pînă mai sus de gleznă. răvăşite de eroziunea apelor. se deschide o grotă. care rămîn toată vara fără apă. în etajul inferior al peşterii. Aici a fost odinioară o împărăţie a rîurilor subterane care au dat naştere la o mulţime de peşteri împodobite cu variate formaţiuni concreţionare. Frumuseţea acestei prime săli te îmbie să pătrunzi în sala următoare. frumos împodobită cu concreţiuni calcaroase. denumită „Cetatea". Coborîrea acestei movile. ci şi o extraordinară limită de transgresiune a stratelor de Naelanava peste calcarele ce prezintă o tipică textură suprafidală. O galerie vastă înaintează spre nord şi uşor ne dăm seama că spaţiul larg nu reprezintă altceva decît talvegul unui rîu subteran. cu formaţiuni masive şi cu multe ganguri care se înfundă însă după 5—10 m. lipsa de preocupare pentru conservarea acestui unicat carstic naţionali a dus la distrugerea aproape integrală a cîmpurilor de lapiezuri. fără îndoială. La 13 m în spatele „Sentinelei". este în formă de treaptă. nu prezintă nici un interes.. sub care se găsesc oasele alterate de umezeală ale ursului peşterilor (Ursus spelaeus). cel mai remarcabil cîmp de lapiezuri din ţară. Un obiectiv complimentar al acestor lapiezuri este şi lacul carstic. mai largă. Peştera Cloşani. în masivul Cornetul Satului. prin care pătrundem cu mare greutate. cotind spre sud. la 433 m altitudine.sub un înveliş impermeabil. „piatră de cornet" cum o numeau localnicii. O serie de formaţiuni stalagmitice de toate formele şi mărimile ne însoţesc în continuare de-a lungul galeriei şi după alţi cca 40 m. în peretele din stînga. se află un prag de 2 m înălţime. şi reprezintă una din cele mai interesante şi frumoase formaţiuni carstice din România. formînd „Pîrleazul dintre ziduri".

prezentînd cele mai impresionante fenomene de concreţionare a carstului local şi excelente formaţiuni de origine sublacustră care îmbracă cu cristale de calcită pură pereţii galeriilor şi bazinelor pe lungimi chiar de zeci de metri. În zona acumulării de guano. s-au putut explora şi cerceta în bazinele Motrului şi Cernei sute de peşteri. pseudoscorpioni. Peştera Oloşani se află săpată în calcare jurasice. unde a fost introdusă aparatură şi utilaj pentru diferite studii de biospeologie şi înregistrarea valorilor de microclimat. Trychopolidesmus eremitus şi Gervaisia orghidani. Originalitatea mai constă şi în faptul că aceste cristale apar sub forma unor agregate de monocristale cu dimensiuni de 12—18 cm lungime. În afara peşterii. Diplopode). ce au fost găsite şi identificate pînă în prezent în Peştera Cloşani. dar există multe alte obiective în împrejurimi. Această galerie principală a peşterii are o lungime de 400 m. nu poate fi vizitată decît cu aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii şi a Institutului de Speologie şi în prezenţa ghidului Staţiunii speologice de la Cloşani.apa a săpat forme curioase. În Peştera Cloşani trăieşte de asemenea o colonie de Tryclovitrea argintaurii. se află monumentul de 3a Padeş.C. Pereţii galeriei sînt căptuşiţi cu variate „flori de calcar". dintre care 14 sînt considerate ca fiind troglobionte. sînt formaţiuni de cristalizare a carbonatului de calciu. în această peşteră au început să se facă amenajări necesare transformării ei într-o peşteră-laborator. Din sala „Orgei" se coboară şi se ajunge la „Lăsătoarea". Coleoptere. păianjeni (Araneae). după a cărei trecere se ajunge într-o sală mică. construite în 1959—1960. menţionăm coleopterul Cloşania Winkleori. la care se adaugă cca 60 m galerii secundare. De aici se deschide în faţă o galerie largă. Ceva mai la sud. şi anume diplopodele Polydesmus oltenicus. Începînd cu anul 1968. care îmbrăţişează cele două văi ale Motrului: Motrul cu apă şi Motrul sec. care face şi prima cartare a sa în 1958. fauna cavernicolă a peşterii mai cuprinde alte trei (deci 4 în total) specii endemice pentru Oltenia. N. alături de care ne întîmpină „Altarul mic". Curînd galeria se îngustează şi urmează „Strunga cu apă". dintre care Peştera Lazului şi Peşterea Martel. Ieşind din această „strungă". majoritatea fenomene carstice. C. necesitînd mijloace de iluminare şi un echipament adecvat. Peştera Cloşani este nu numai bogată în concreţiuni calcaroase şi faună cavernicolă. Fauna cavernicolă cuprinde 70 de specii terestre şi acvatice. spaţiul se lărgeşte pînă la 3—4 m şi un lac splendid ni se aşterne în faţă. . interesantă. hipposideros.M. şi pentru importanţa sa ştiinţifică peştera de la Cloşani a fost declarată monument al naturii prin H. unice în România. laboratorul de cercetări speologice de la Oloşani cuprinde şi două clădiri la suprafaţă. vieţuieşte un păianjen. cu corpul depigmentat şi cu ochi reduşi. în dreapta căreia se află „Altarul mare". ceea ce i-a conferit şi calitatea de rezervaţie ştiinţifică. Primele studii speologice în peştera de la Cloşani au fost făcute de prof. Piatra Mare a Cloşanilor. iar cea a apei de 10°C. adică specii care-şi petrec toată viaţa numai în peşteri. care merită să fie cunoscute de turiştii sosiţi pe plaiurile Cloşanilor. de o neasemuită bogăţie. În afară de această insectă. temperatura aerului fiind de 11—12 C. o specie rar întîlnită în prezent. o mică încăpere inundată de apă. insecte (Colembole. cu falduri care prin lovire scot nişte sunete atît de acordate încît ar putea închega o melodie. Hymenoptere. Din entomofauna troglobiontă. Apoi sînt peşterile de pe Valea Motrului Sec. Amphi-pode. În peşteră este un microclimat aproape constant. Nesticus ionescui. Fiind însă ocrotită de lege şi parţial amenajată pentru cercetări de biospeologie şi geofizică. Diplure. Peştera Cloşani este considerată ca una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară. a cărei creastă înălţată la 1 420 m ne oferă una din cele mai maiestuoase panorame înspre lanţurile muntoase din jur şi spre văile ferestruite de izvoare. Datorită frumuseţii lumii subterane. Lepidoptere). Diptere. mişcarea aerului fiind aproape insesizabilă. Datorită muncii deosebite realizate de către personalul ştiinţific al laboratorului. „Orga". În galeria laboratoarelor a fost executată o potecă de ciment care o străbate de la un capăt la altul şi patru celule cu mese din beton. În anii 1951—1953 cercetările sînt reluate de colectivul de speologie din Bucureşti al Comitetului Geologic. miriopode (Chiilopcde. un melc micuţ ce posedă o cochilie transparentă. De la aceste „altare" începe cea mai frumoasă parte a peşterii. 1625 din 1 august 1955. Urmează apoi „Strunga cu pîrleaz". de culoare brun-cărămizie. Sînt prezente şi două specii de lilieci: Rhynolophus jerrumequinum şi R. Lacul are o lungime de 15 m şi o adîncime de 60—70 cm. Fauna peşterii este bogată şi foarte variată. începe apoi organizarea unei staţiuni experimentale. Dintre acestea. Ionescu de la Universitatea din Iaşi (1912). Peştera Cloşani nu constituie un obiectiv turistic şi nu poate fi vizitată. Această peşteră nu este de-ajuns de uşor de parcurs. dar ea reprezintă şi un laborator de cercetări speologice. între care for-maţiuniile concreţionare ocupă un loc de frunte. care se caracterizează prin 'lungimi ce depăşesc 2 km. fiind reprezentată prin specii de viermi (Oligochete). nr. apoi de către cercetătorii de la Institutul de speologie din Cluj (1928). melci (Gastro-pode) şi lilieci (Chiroptere).

Peştera se află pe versantul drept al Cheilor Bistriţei. Ceva mai umede şi cu temperatură mai constantă (variind între 10°—13°C) sînt însă cele două culoare care alcătuiesc etajele mijlociu şi superior. Aici se găseşte un schit zidit pe la 1635 în timpul lui Matei Basarab. după ce străbate 46 km dinspre Cetatea Băniei. atingînd în „Sala Liliecilor". Peştera este săracă în formaţiuni concreţionare. Regimul pluviometric este sărac (circa 500 mm anual). Peştera a fost săpată de apele Bistriţei în calcarele jurasice ale Masivului Vînturariţa. De la bifurcaţia drumului spre Oprişor şi Verbiţa. iar vara de 14°C). Această galerie alcătuieşte peştera propriu-zisă. dar accesibilă este numai deschiderea A. Interesant de semnalat este faptul că pe parcursul acestei galerii se găsesc colonii de lilieci şi o nişă în peretele stîng amenajată într-o capelă cam în acelaşi timp ou schitul.5°C. relativ mică. care ne-au lăsat. punct denumit de localnici „Izvorul". locul este răcoros şi umbrit: o adevărată oază în cîmpia deschisă. ea are un caracter dinamic. reprezentat printr-o galerie largă. la 850 m altitudine absolută şi la 80 m deasupra pîrîului. Deschiderea. Dolj) Drumeţul care parcurge sudul Olteniei sub soarele care începe să ardă în cîmpia sud-vestică are prilejul ca pe drumul naţional Craiova—Cetate. de către călugării Macarie şi Daniel şi renovat în 1916. în care soarele ajunge pînă la cele mai mici ierburi de pe pămînt. Vîlcea) Peştera este cunoscută în literatura de specialitate şi sub numele de „Peştera Grigore Decapolitul" sau „Peştera lui Sfîntu Grigore". Rezervaţii nou propuse Peştera Liliecilor de la Mănăstirea Bistriţa (jud. jud. să ajungă în comuna Caraula. cît şi iarna. se ajunge în etajul inferior al peşterii. Pădurea este alcătuită din amestec de gîrniţă (Quer-rus frainetto) şi de cer (Q. ajunge la pădurea Poiana Pleniţei. ţinînd tot pe la umbra binefăcătoare a pădurii. este una din cele mai frumoase pe care le are Oltenia în partea sa sudică. Ea prezintă trei deschideri. după ce se coboară încă o scară de piatră. galeria se continuă şi după ce descrie un arc de cerc revine în dreptul "celei de a doua scări. De aici se urcă apoi înspre nord vreo 15 minute pe poteca care pleacă din spatele mănăstirii. fie la dreapta. Dacă se continuă înspre scară. Dar în luna mai. fiind ventilată atît vara. Părăsind localitatea modernă ce nu mai seamănă comunei patriarhale de odinioară şi străbătînd alţi 5 km. de altfel. tot de către călugării Macarie şi Daniel. In sens opus. cu deschidere în dreptul scării şi care la început este largă şi apoi se îngustează şi se termină cu două bazine cu apă. După aproximativ 15 m el se lărgeşte şi se poate merge apoi fie înainte spre scară. Jana Tanasachi şi Tr.70 m. cerris). care se bifurcă la dreapta şi la stînga. amplitudinea variiaţiilor de temperatură este mai mare. Multe zile cu arşiţă depăşesc cu mult 25°C în lunile iulie-august. scund şi bine ventilat de curenţii de aer. Aici panglica de asfalt coteşte spre dreapta (NV) şi după 5 km îl va duce în aşezarea Pleniţa. Pădurea Poiana Pleniţei (jud. care durează de secole. la care se ajunge urmînd poteca indicată mai sus şi care lîngă deschidere se termină cu cîteva trepte şi un parapet de fier. de exemplu. toate cu orientare estică. unde se poate trece cu destulă greutate pe deasupra unui imens bloc rămas suspendat în etajul superior al peşterii.închinat revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821. ici-colo . drumeţul va avea plăcerea să admire o pădure parcă în flăcări. dă acces într-un culoar. Tot din galeria principală se poate ajunge la deschiderea mare a peşterii. se găsesc depozite de guano ce ating un volum de aproximativ 10 vagoane şi o adîncime maximă de 1. în locurile din dreptul cărora se instalează pe tavan coloniile de lilieci. Pădurea aceasta. iar media anuală a temperaturii depăşeşte 11°C.5°C (iarna temperatura este în medie de 2. Orghidan (1955). Din ea se poate merge în etajul mijlociu. Vîlcea) ce se află pe şoseaua Rîmnicu Vîlcea—Tîrgu Jiu. cu pîlcuri de copaci deşi dar şi cu poiene (largi. de data aceasta pe drum pietruit în direcţia Verbiţa şi Oprişor. Datorită caracterului dinamic. valoarea de 16. la numai 100 m. şi cea mai completă prezentare cunoscută pînă acum. Pe podeaua galeriei. Este amplasată la baza satului Bistriţa (comuna Costeşti. Prezentînd mai multe deschideri. iar de la aceasta şi pînă la Mănăstirea Bistriţa sînt 7 km. la „sărbătoarea bujorului". Dintre numeroasele publicaţii în care se vorbeşte despre ea menţionăm pe acelea semnate de Margareta Dumitrescu. la început îngust.

După ce se bifurcă. G. colilie (Stipa capilata). ele lipsind aproape în perioadele critice de vegetaţie. din 1972. cam incomod. un fel de ciurlan (Corispermum nitidum). vernum. clopoţeii (Campanula ra-nunculus). Azi (posibil de mai multe decenii). pe schelet de grohotiş. ca şi movul pupăzclelor tîrzii (Lathyrus vene-tus) sau albastrul clopoţeilor (Campanula persicifolia). pir gros (Cyiiodon dactylon). campestre). Propunerea pentru ocrotire a urmărit să evite distrugerile pe care le fac cei care. abundă bujorul românesc (Paeonia peregrina var. limitată de livezile de pomi şi plaiul de vii ai satului. xeroterme. Segarcea. nefolosite de către animale. În Dolj este singurul loc unde bujorul românesc găseşte condiţii optime. sînzienele (Galium verum. sub formă de ploi neînsemnate cantitativ. Dolj) Urmărind asfaltul şoselei ce vine dinspre Craiova către Drănic—Zăval. Un drum de ţară sau de tarla. soc (Sambucus nigra). arţar (Acer pseudoplatanus. Concomitent. De aici începe cale de cca 15 km o vale orientată estvest. se ramifică iar spre comuna Radovan mai spre sudvest. molugo). tataricum şi A. cu prilejul sărbătorii bujorului.sau mezo-xerofile. a făcut ca plantele bune furajere. ajungi în apropiere de oraşul Se-garcea (cca 3 km) în vecinătatea vestitelor podgorii. vin aici în număr din ce în ce mai mare şi rup iară pic de milă plantele. azi ferma Valea Rea a I. R. au oferit posibilitatea să fie ocrotite tot atîtea trupuri de covoare purpurii şi care. rezistente la secetă. instalată probabil şi datorită stepizării zonei prin defrişarea pădurilor de către om şi folosirea neraţională a pajiştilor. cumulată şi cu înăsprirea climei secetoase. austriaca). alcătuind asociaţii bine închegate cu gîrniţa şi cerul. Valea Rea — Radovan (jud. Doar pe-firul văii se găsesc fîneţe bune mezohidro. acum cunoscut şi pentru crescătoria de fazani. duce la un fost conac boieresc de pe timpuri. Din aceste cauze constatăm că se instalează aci ani de-a rîndul o secetă aprigă. în această vale recunoscută ca o insulă stepică (Ionescu Şişeşti. accentuînd seceta o dată cu lipsa apei. A. deasupra comunei Radovan (cca 2 km). Văpaia de purpură a coloritului ce-l impun florile abundente ale bujorului în preajma sărbătorii („Sărbătoarea bujorului") este pătată ici-colo de galbenul diverselor specii ca gălbenelele (Rorippa silvestris. trifoiul alb (Trifolium repens). Leguminoase sînt relativ puţine: trifoiul roşu (Trifolium pratense). Pe de altă parte păşunatul practicat aici cu animale mari şi în număr copleşitor distruge plantele mature şi implicit fructele. Rărindu-se în felul acesta din ce în ce. păducel (Crataegus monogyna). colilie îngustă (Stipa stenophylla). vulturica (Hieracium pilosella). papanaşii (Trifolium arvense). În afara văii şi limitrof cu ea. busuiocul de cîmp (Prunella vulgare). iarba fiarelor (Vinectoxicum officinalis). ţinînd de Ocolul silvic Pleniţa. negundo). Seceta. 1964) ajungînd doar circa 400 mm. O altă ramificaţie duce spre punctul „Valea Hoţului" care acum străpunge peticul de pădure şi ajunge în şoseaua Craiova—Cetate—Calafat. campestre). scîrţîitoarele (Polycnemum arvense). se întîlneşte aici o vegetaţie ierboasă cu caracter pronunţat stepic şi care mai păstrează elemente ale silvo-stepei trecute. temperaturile cresc. păiuş stepic (Festuca valesiaca) şi cu multe alte graminee: pirul (Agropyron repens). în vetre largi. la puţin timp (după 2 km). mojdrean) (F. Din observaţiile noastre precipitaţiile cad aici. Pajiştile din zonă sînt de păiuşuri stepice (Festuco-valesiacae. ornus). ipcărigea mică (Gypsophila muralis). agricultura beneficiază de un climat mai bun şi de sol cernoziom levigat. Staicu Irimia. nefiind întreţinut. cu sa-dină (Chrysopogon gryllus). cu pretenţii mezohidre şi mezoterme. să fie înlocuite de altele. fulfuca (Vulpia myuros) etc. Cele patru parcele ale pădurii. păr pădureţ (Pyrus pyraster). În aceste condiţii. sulima-nul (Ajuga genevensis). pirul cîinesc (Cynodon dacty-lon). dar cu siguranţă covorul des de bujor. fişcă sau bărboasă (Botriochloa ischaemum). obsiga (Bromus mollis) etc. G. Din diverse alte familii se întîlnesc plante precum: pojarniţa (Hypericum perforatum). suliţica (Dorycnium herbaceum). care traversează şi o cale ferată. sub care creşte din abundenţă. lucerna mică (Medicago minima). Din cei aproape 500 mm precipitaţii din zonă. fierea pămîntului (Centaurium umbellatum) ş. trifoiul galben (T. vegetaţia pe vale era formată odinioară de pădurea de foioase. Este punctul „Cobia". cu sprijinul material al Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Dolj au putut fi împrejmuite. Majoritatea reprezintă stadii avansate de degradare prin folosinţa nechibzuită a pajiştii. Acolo îţi atrage atenţia o pădurice. însumînd fiecare cîte 8—10 ha.a. Orientarea acestei văi şi a ramificaţiilor ei este în aşa fel încît e ferită de curenţi. Festucetum rupicolae). Stratul ierbos este „ţesut" cu firuţă (Poa bolbosa). care urcă şi pe versanţii expuşi spre nord şi cu . îşi va pierde farmecul pe care-l oferă azi iubitorilor de natură. Aceasta îi conferă posibilitatea de a avea condiţii ecologice cu totul deosebite. călin (Viburnum lanternă) şi porumbar (Primus spinosa). O. S. morio). sau sîngeriul poroinicului (Orchis purpurea. murul (Rubus caesius). iar pe suprafeţe mai reduse (de cîteva hectare) se pot întîlni şi altele. romanica). jugastru (A. A. Acolo unde pădurea începe să fie poieniţă. Înspre baza pantelor solul este brun.şi cu frasin (Fraxinus excelsior). periclitînd -dacă nu plantele ca specie. mediteraneene.

ploşnicarul (Ceratocephalus orthoceras). cu haina groasă a vegetaţiei termomezofile. păstîrnacul sălbatic (Malabaila graveolens). lăptuca (Scorzonera austriaca). unele recent descoperite aici (Cîrţu. Pădurea Stîrmina (jud. colilia groasă (S. brînduşa galbenă de toamnă (Stembergia colchici-jlora). Cînd te apropii de vestita coastă a Balotei. băluştile (Omithogalum nutans. cel puţin o improbabilitate de succes pentru agricultură. amygdaloides. E. muşcata dracului cu flori roşii (Knautia macedonica). în dreptul Ostrovului Corbului. Terenul frămîntat la 14 km sud-vest de oraşul Drobeta-Turnu Severin şi la 7 km nord-vest de Vînju Mare. hispida). găsită şi în pădurea vecină pe ravene erodate cu expoziţie însorită. din mersul maşinii sau de la fereastra vagonului de tren se văd locuri de neuitat. violeta de pădure (Viola reichezibachiana). cum sînt: o plantă ierboasă din familia labiatelor (Ziziphora capitata). mas). Desţelenirea ar însemna dacă nu un eşec. mirodenia (Hesperis tristis). muscăriţa (Muscari tenuiflorum). stenophylla). păiuşul de stepă (Festuca valesiaca. mărăraşul lur Trinius (Trinia ramosissima). gorunul (Q. mirodenia (Hesperis tristis). măciulia (Thesium dollineri). Or. muşcata dracului roz (Knautia macedonica) şi mai ales ruda cimbrişorului din familia Labiatelor (Ziziphora capitata) se cere ca rezervaţia Valea Rea să fie ocrotită de lege. brînduşa galbenă (Crocus moesiacus). cornul (C. talpa ursului (Acanthus balcanicus var. precum şi din două plante mai deosebite. paltinul (Acer platanoides). aliorul de pădure (Euphorbia epithymoides. dar mai ales pe ramificaţiile văii ce duce spre „Valea Hoţului". frainetto). frainetto). Mehedinţi) Pe drumul naţional Craiova—Strehaia—Drobeta-Turnu Severin. moleaţa (Agrostis stolonifera). părul pădureţ (Pyrus pyraster). dragaveiul cu rădăcini cărnoase (Rumex tuberosus). mediteranean sau de alte provenienţe. oreophilus). migdalul pitic (Amygdalus nana). colilia grasă (Stipa pulcherrima). în sensul numai ca în viitor utilizarea pajiştii naturale de la Valea Rea să fie în sistem raţional. stejarul (Quercus pubescens). mărăraşul lui Trinius (Trinia ramosissima). socul (Sambucus nigra). În aceste locuri. cărpiniţa (C. coroniştea (Coronilla varia) etc. trifoiul. O. clocoticiul (Staphylea pinnata) etc. talpa stîncii (Coronopus procumbens). cît însumează valea şi nu este necesară decît intervenţia legală pentru folosirea ei raţională. pulcherrima). mai ales pentru sectorul zootehnic. se remarcă cele dominate de: coada vulpii (Alopecurus pratensis). Din grupa acestor pajişti. priveliştea te captivează. păiuşul roşu (Festuca pratensis). păducelul (Crataegus monogyna). E. volbura de stepă (Convolvulus cantabrica). se întîlnesc multe plante ierboase cu caracter sudic. o altă cruciferă mică (Euclidium syriacum). poroinicul (Orchis purpurea. osul iepurelui (Ononis spinosa) demonstrează că nu demult aici au existat păduri. cutcurigul (Helleborus odorus). orientalis). pubes-cens). Covorul ierbos este ornat cu plante ce atestă pădurea de odinioară. mojdreanul (Fraxinus ornus). raigrasul (Lolium pe-renne) etc. O. alcătuieşte Pădurea Stîrmina. orăştica portocalie (Lathyrus versicolor). salicifolia). Tufărişurile subarbuşti'lor şi arbuştilor sînt formate din: scumpia (Cotinus coggygria). saschiul (Vinca herbacea). cum ar fi: vioreaua (Scilla bifolia). lucerna de stepă (Medicago rigidula. vineţelele galbene (Centaurea orientalis). teiul argintiu (Tilia tomentosa). carpenul (Carpenus betulus). gîrniţa (Q. M. morio) ca şi de specii din locuri deschise stepice. oltenicum) etc. păducelul (Crataegus monogyna). orăştica portocalie (Lathyrus versicolor). şopîrliţa (Veronica prostrata). precum: firuţa cu bulbi (Poa bulbosa). Ocrotirea nu ar reclama investiţii. garofiţele de stepă (Dianthus leptopetalus). rupicola). 1970—1978). pratensis). colilia subţire (S.apa freatică superficială (formînd chiar mici pîraie). iar flora Doljului ar suferi pierderi apreciabile de taxoni rari. . tămîioara (Viola odorata). barba caprei (Tragopogon floccosus). F. fără a se afecta modul actual de folosinţă. firuţa cu bulbi (Poa silvicola). Toate acestea vin în sprijinul ocrotirii şi conservării zonei analizate. unde odinioară patinau „uşoarele" locomotive cu aburi chiar şi cu trenul aproape gol. firuţa (P. colilia subţire (Stipa stenophi-lla). migdalul pitic (Amygdalus nana). sîngerul (Cornus sanguinea). cea mai mare parte din ce se propune pentru ocrotire reprezintă suprafeţele ce au pante chiar de 15%. dar mai rare în flora Olteniei. Prezenţa în aceste pajişti a speciilor lemnoase — cerul (Quercus cerris). Sînt suficiente 100 ha din cele cca 350.galben (Trifolium campestre). Este îndeajuns să nu se schimbe destinţaia actuală a pajiştilor. Pentru multe plante rare cum ar fi: brînduşa galbenă de toamnă (Stembergia colchiciflora). De altfel. încercări pe suprafeţe mici au demonstrat că pajişti însămînţate şi cultivate aici nu dau rezultate decît pe porţiuni cu pante mici care să fie şi irigate. stejarul pufos (Q. cum se preconizează în viitorul apropiat pe plan local. păstîrnacul sălbatic (Malabaila graveolens). polycarpa). gîrniţa (Q. şi nu pajiştile de astăzi. Stratul arborescent este alcătuit din: cer (Quercus cerris).

miliţeaua galbenă (Silenc. ghinţura de primăvară (Genţiana verna). Aici. pojarniţa de munte (Hypericum alpigenum). ea fiind înfiinţată iniţial în anul 1938. vitis-idaea. ca şi smochinul (Ficus carica). Suprafaţa rezervaţiei forestiere Stîrmina este de 49. poroinicul (Orchis purpurea). pălămizile (Cirsium grecescul. Buia şi colab. oferă totodată şi mediul propice vieţuirii în zonă a reprezentantelor mai rare din lumea păsărilor şi mai ales a reptilelor — broaştele ţestoase (Testudineelor). 1967).. minima). înconjurînd masivul şi apropiindu-se mult de vîrf. Din punct de vedere botanic. wiiflora). la 1950 m altitudine. M. Desfăşurîndu-se în nenumărate cotituri a doua ramificaţie urcă spre Păpuşa.. Sînt deja ocrotite ghimpele (Ruscus aculeatus). la puţin timp de mers. nutans. L. vineţelele mici (Centaurea micrantha). S. creticum). V. între care smochinul şi ghimpele. Rezervaţia Parîng ocupă o suprafaţă de 4 000 ha şi o zonă tampon de 2 000 ha. iederă (Hedera helix) şi viţa sălbatică (Vitis-sylvestris). pru-tenicum. ochii şoricelului (Saxifraga adscendens. buberisul (Scrophularia nodosa). smeoaicele (Laserpititium latifolium. ciucuraşii (Melica altissima. krapfii). gheara găii (Astragalus glycyphyllos). afinele (Vac-cinium myrtillus. V. În covorul ierbos cresc aici: sînzienele albe (Galium mollugo). floarea de drob (Cyti-santhus radiatus). mirodenia de pădure (Hesperis silvestris). la care participă elemente termofile ca stejarul pufos (Quercus pubescens). Iubitul (Lunaria annua). C. teiul alb (Tilia tomentosa). dori-toarea (Veronica belidioides). drumul se ramifică spre Mohoru şi Păpuşa. S. mojdreanul (Fraxinus ornus). specia Testudo hermannii fiind endemică. angelica (Angelica archangelica). scumpia (Cotinus coggygria). leurda (Allium ursinum). S. zona interesată cuprinde o mare parte din unităţile sistematice (taxonii) ce cresc pe Parîng. cuprinzînd lacul Cîlcescu şi împrejurimile. ciuboţelele cucului (Primula colum-nae. cuneifolia). M. zîmbrul (Pinus cembra). S. se află rezervaţia Parîng. ternata-subrotundifolia. busuiocul de cîmp (Prunella lacinata). spălăcioasa Carpaţilor (Se-necio carpaticus). Rezervaţia naturală Parîng (jud. M. miliţeaua roşie (Silene armeria). între acestea. prin condiţiile climatice.ghimpele (Ruscus aculeatus) şi smochinul (Ficus carica). relieful frămîntat şi vegetaţia cu specii de plante rare sau ocrotite de lege. uliginosum). bicolor). saschiul (Vinca herba-cea). ruja (Sedum roseum). bryoides. dre-ţele (Callitriche polymorpha). elongatus). cornutul (Cerastium banaticum). moesica). P. pătlagina de munte (Plantago atrata). se numără: feriga de stîncă (Cystopteris fragilis). violetele (Viola bielziana). Copacii sînt legaţi între ei de rugi (Rubus candicans. merinana (Moehringia muscosa). mai domolit. clopoţeii (Campanula transilvanica). A. punguliţa usturoaie (Thlaspi alliaceum). lumînărica (Verbascum lanatum). dumbravnicul (Melittis melissophyllum). cymosa. italica).5 ha şi o zonă tampon de 214 ha. ea se găseşte la 50 m altitudine. ca şi alte specii balcanice: gorunul balcanic (Quercus dalechampii). cireşul păsăresc (Ce-rassus avium). silvaticum). volbura de stepă (Convolvulns cantabricus) şi orchideele: bujoruL (Anacamptis pyramidalis). Gorj) După ce părăseşte complexul de cabane Rînca. începe să şerpuiască către Şugag. silurul de Salzburg (Euphrasia salisburgensis). lumînărica (Verbascum glabra-tum). bumbăcăriţa (Eriophorum . lipicioasa (Viscaria vulgaris). C. După o bună bucată de mers. drobul de munte (Cytissus hirsutum. pălăria cucului (Geranium phaeum). sînişoarele (Sanicula europaea). hypoglossum) şi mai ales smochinul (Ficus carica). creţişoarele (Alchemilla glaberrima. cranzii. P. ştevia stînelor (Rumex alpinus). iar a precipitaţiilor atinge 600 mm. jepul (Pinus montana-mugho). frăsinelul (Dictamnus albuş).. Această rezervaţie este ocrotită prin măsuri ale organelor silvice locale. scrîntitoarele sau sclipeţii (Potentilla haynaldiana. buruiana porcească (Hypochoeris rădicata). R. ghimpele (Ruscus aculeatus. smîrdarul (Rhododendron kotschyi). sălciile pitice (Salix retusa. cerenţelul hibrid (Geum sudeticum). ciormoiagii (Melampyrum biha-riense. umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). iarba şopîrlelor (Polygo-num viviparum). Rezervaţia. P. pădurea reprezintă un şleau de foioase în amestec tipic pentru deal. coborînd aproape 300 m. pieptănăriţa (Cynosurus echina-tus). degetarul galben (Digitalis grandiflora). R. De aici. azaleea de munte (Loisleuria procumbens). În concluzie. Media anuală a temperaturilor este de 11°C. hibrida). pe sol brun-gălbui. garofiţele (Dionthus giganteijormis). sînzienele de stepă (Asperula cynanchica). arţarul tătărăsc (Acer tataricum). lipiciul (Lappula deflexa). rotunjoara (Homogyne alpina). L. erecta). ultimul crescînd aici semisălbăticit (subspontan). Astăzi este în curs de reamenajare silvică. gălbenelele de pădure (Ranunculus nemorosum). fagul de poale (Fagus sylvatica var. fructicosus) şi de lianele: curpenul de pădure (Clematis vitalba). romaniţa Carpaţilor (Anthemis carpatica). flămînzica (Draba lasiocarpa). în număr de 613 (după Al. ajunge în valea glaciară a Lotrului ce se întinde pe cca 7 km. calcea calului (Caltha laeta). ochelariţa (Biscutella lae-vigata). iarba moale (Stellaria holostea). P.

Din dreptul „Domului mic" (la 130 m de la intrare). cu tavanul prelungit într-un horn impresionant a cărui înălţime depăşeşte 17 m. Fenomene naturale Peştera Muierilor de la Baia de Fier (jud. apărînd în publicaţii prin anul 1929.M. Acest fenomen carstic a luat naştere sub acţiunea lentă. iar nivelul inferior (inclusiv Galeria musteriană) capătă regim de rezervaţie ştiinţifică speologică. aici erau ascunşi copiii şi femeile spre a fi apăraţi de urgia năvălitorilor. ovăsciorul alpin (Helichtotrichon versicolor). vulpea (Canis vulpes jossilis). pardina. celelalte avînd numai o valoare speogenetică.S. traseul turistic propriu-zis cuprinde o lungime de aproximativ 1 km săpată în calcare jurasice şi dispusă pe 4 niveluri. localitate atestată documentar în anul 1480. acţiune asociată cu cea a factorilor climatici. această peşteră de o rară frumuseţe carstică este recunoscută ca obiectiv turistic şi dată în circuitul naţional. În aceeaşi direcţie. tectonici şi litologici. apropiindu-se mult de patul impermeabil format din roci granitice. Galeria principală (. la cca 30 m de la intrare. codina sau coada vulpii clin România (Aloper-curus laguriformis) sînt plante rare. vuitoarea (Empetrum nigrum). Studiile antropologice din anii 1951—1955 conduc la descoperirea scheletelor (mai ales cranii şi femure) a 20 specii d? mamifere. arinul verde (Alnus viridis). deschisă în versantul drept al cheii. F. se deschide un prim diverticul care ne conduce în sectorul nordic al nivelului inferior. procesul carstificării fiind continuat numai de către apele de percolaţie provenite din ploi sau din topirea zăpezilor.vaginatum).. albumiţa (Leonto-podium alpinum). cît şi de gurile sale uneori pline cu apă. C. După 270 m. pe partea stîngă. Între aceste plante. unele cum sînt albumiţa (Leon-topodium alpinum). Din anul 1956. dar cu lungă durată a apei asupra rocilor calcaroase jurasice formate în urmă cu peste 120 milioane ani. diverse rogozuri (Carex canescens. a abandonat în întregime traseul subteran. în vremuri de restrişte. Gorj) Cercetările arheologice efectuate în anul 1929 de către C. bucăţelul de munte (Agrostis rupestris). bogat concreţionat. o galerie cu numeroşi bolovani pe planşeu duce spre gura estică a peşterii. la 1870. Adăugăm la acestea: cinci degete (Potentilla haynaldiana). cerbul (Cervus euriceros) etc. de exemplu. pardus). timoftica alpină (Phleum alpinum) şi un fel de coada vulpii endemică ce creşte numai în ţara noastră (Alopecurus laguriformis). ca. Pătrunderea în galeria principală se face prin trei guri de acces. Astăzi pîrîul Galben. vuitoarea (Empetrum nigrum). capra (Capra ibex). la extremitatea vestică a culmii Gîrba (751 m). deosebite. albumiţa şi angelica. se pătrunde în „Sala turcului". Este o peşteră mare. F. dacica). sălciile ierboase pitice (Salix herbacea. păiuşul de munte (Festuca ovina-sudica). situată la o altitudine relativă de 40 m faţă de talvegul văii. Nivelul superior este bine individualizat printr-o galerie orizontală lungă de 575 m (care traversează banda de calcare pe toată lăţimea ei). arinul verde (Alnus viridis). fenomenul este datorat apelor rîului Galben în calcarul culmii Măgura. ceea ce facilitează mult vizitarea peşterii de către turişti români şi străini. Cel care pomeneşte printre cei dintîi de Peştera Muierilor este Alexandru Odobescu. Galeriile au rezultat ca urmare a carstificării calcarelor datorită apei infiltrate de pîrîul Galben pe căi subterane de-a lungul liniei de fractură.Galeria electrificată") continuă spre nord. firuţa de munte (Poa alpina). Nicolăescu-Plopşor atestă că această peşteră era cunoscută încă din epoca neolitică. la intrarea în Cheile Galbenului. firuţa (Poa media). una dintre cele mai frumoase porţiuni ale nivelului . cinci degete (Pontentilla haynaldiana). lupul de peşteră (Canis lupus spelaeus). nr. la 2 km de centrul comunei Baia de Fier. altele deja ocrotite de lege. în peretele vestic. stellulata. angelica (Angelica archangelica). Intrînd prin partea nordică. Peştera Muierilor se găseşte în partea vestică. 1025/1955. ursul de peşteră (Ursus spe-laeus). cîştigînd la fiecare pas în spectaculozitate. un fel de păiuş (Sieglingia decumbens). S. zîmbrul (Pinus cembra). Peştera Muierilor este declarată monument al naturii prin H. La această galerie se adaugă o reţea de diverticule care ridică lungimea totală a nivelului la 1 228 m. oferită atît de numeroasele concreţiuni de pe tavan. În principal. C. Peştera îşi datorează numele faptului că în urmă cu sute de ani. În perioada 1963—1964 partea turistică a peşterii a fost electrificată.C. ros-trata. dintre care trei specii de lei (Felileo. avînd o lungime de cca 3 600 m. hiena de peşteră (Hyaena crocuta spelaea). retuşa). dintre care mai importante sînt două: nivelul 2 (superior) şi nivelul 3 (inferior). C. iar primele cercetări se efectuează în ultimul deceniu al secolului al 19-lea (1894—1898). se pătrunde îrk „Sala altarului".

stalactite. pe valea pîrîului Stăncioiu. iar spre est „Sala perlelor''. printr-un culoar adîncit de un şanţ săpat în planşeu şi trecînd un prag pe o scară metalică. „Moş Crăciun". remarcăm în peretele vestic deschiderea unei galerii descendente. Din peretele estic al acestei săli se desprinde o reţea de galerii.superior. ajungem într-o sală mică. 1980) şi care aici apare concreţionat sub toate aspectele clasice. pătrundem în „Sala minunilor". în afara celor de care am amintit: „Candelabrele mici". cursul acestui pîrîu a fost corectat. Pîrîul Stăncioiu. Myotis myotis etc. cunoscute ca formaţiuni calcitice de peşteră. Bos primigenius. din al cărei colţ nord-vestic se coboară printr-un puţ de 18 m în „Galeria electricienilor"' propriu-zisă. cu tavanul mult coborît (în unele locuri sub 1 m). loc de refugiu pentru fauna cavernicolă. acesta din urmă poate cel mai frumos fenomen carstic din întreaga peşteră. Nivelul inferior este subîmpărţit în două sectoare: sectorul nordic. Goranu. „Vălul miresei". se găsesc în apropiere de Rîmnicu Vîlcea. Hyaena crocuta spelaea. Gulo spelaeus. la confluenţă. Parcurgerea acestui sector este dificilă din cauza dispunerii anasto-mozate a galeriei. În ultimul timp. se ajunge la un prag de cca 4 m. Ursus spelaeus. Malul drept al văii prezintă pereţi aproape verticali şi . alcătuit dintr-o reţea de galerii labirinti-forme însumînd 1 560 m. Capra ibex etc. Cu 40 m înainte de ieşire.) şi numeroase specii de insecte. are bazinul situat între satele Sălişte şi Făţeni la izvor şi apoi Lespezi şi Sticlărie pe malul Oltului. unelte aflate împreună cu diferite părţi de schelet aparţinînd faunei de climă rece: Felis spelaea. După un scurt traseu de mers tîrîş printr-o galerie îngustă şi după coborîrea unei trepte de circa 2 m. stalagmite şi „lumînări". marmite laterale etc. Stalagmite uriaşe. Se coboară 3 m pe o scară metalică într-o galerie din care printr-un diventricul lateral. Din „Sala turcului". biologică şi mineralogică. acest nivel al Peşterii Muierilor a fost declarat rezervaţie speologică şi luat sub protecţia Comisiei Monumentelor Naturii de pe lîngă Academia R. Cercetările paleontologice şi arheologice întreprinse aici au diferenţiat două orizonturi de cultură paleolitică. Accesul în sectorul sudic se face tot din etajul superior. Vîlcea) Astfel de forme sculpturale. Mammiithus primigenius. şi sectorul sudic.R. Planşeul argilos este presărat cu numeroase resturi scheletice ale ursului de peşteră (peste 100 cranii). printre care putem enumera. însuşiri ce permit a fi considerată un valoros monument al naturii din Oltenia. printre care colembolele Onychiurus granulosus. „Galeria excentricelor" (denumită aşa datorită stalactitelor splendid contorsionate pe tavan) şi „Galeria cu bazine". cruste parietale şi concreţiuni de tavan iau aici cele mai ciudate forme. Nivelul inferior are o temperatură medie de 9—12°C şi în sectorul nordic se găsesc: „Galeria electricienilor". Peştera Muierilor are o însemnătate ştiinţifică complexă — speogenetică. ce cuprinde peste 800 m de galerii. silex şi os cu aspect musterian tîrziu şi aurignacian. care constituie o cavitate carstică ale cărei tavan şi planşeu sînt acoperite de numeroase şi originale concreţiuni cromatice de da roşu la galben închis. care o împodobesc maiestuos. Datorită particularităţilor biospeologice de mare însemnătate ştiinţifică. Caracteristic pentru acest sector este gradul avansat de colmatare cu nisip şi argilă şi excepţionala varietate a formelor concreţionare. Traseul turistic al Peşterii Muierilor. jud. în raza comunei Goranu. motiv pentru care au fost numite „Cadîna". numită astfel datorită numeroaselor micro-gururi. „Galeria urşilor" are o lungime de 200 m şi se remarcă atît printr-o varietate şi bogăţie de concreţiuni calcitice. un mineral rar care se găseşte numai în cîteva peşteri de pe glob (Diaconu. Bisoii priscus. acestea două din urmă fiind separate între ele de „Sala roşie". Şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stăncioiu (com. „Amvonul" „Cascada împietrită". locul de acces în „Galeria urşilor". Lăsăm în urmă „Sala turcului" şi ne strecurăm prin „Portiţă" şi apoi intrăm în „Sala cu guano". electrificat prin grija Muzeului Olteniei din Craiova. Accesul în nivelul inferior se face din nivelul superior prin „Galeria electricienilor". şi a manifestat mult timp o activitate torenţială. pe care îl coborîm de asemenea pe o scară metalică. sectorul sudic al nivelului inferior. paleontologică. ce sînt alcătuite din „dahllit". Din fauna cavcrnicolă actuală pot fi menţionate coloniile de lilieci din sală de guano (Rhinolophus ferrume quinum. artistic modelate prin acţiunea fizică şi chimică a diferiţilor agenţi modelatori. îngust. lung de 4 km. Pe planşeul sălii se văd de asemenea numeroase gururi tapisate cu cristale şi cu numeroase perle de cavernă. găsindu-se numeroase unelte de cuarţ.S. domuri. De la picioarele acestei scări se desprind apoi spre nord-vest „Galeria urşilor" propriuzisă. oferă la intrare o splendidă draperie ondulată de calcit („Vălul muierilor"). „Sala perlelor". „Stînca însîngerată". cît şi prin numeroase zone cu hieroglife de coroziune. Ele sînt cunoscute sub denumirea de şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stăncioiu. Cervus megaccros. cuprinde cele mai impresionante şi originale fenomene carstice ale sale. Ceratophysella denticulata şi cotleopterul Saphrochaeta chappuisi. două specii de miriapode (Lithobius decapoli-tus şi Trachisphaera speleaea) etc. „Turcul” etc.

şi modelările. vom prezenta pe cele mai interesante şi importante din punct de vedere peisagistic şi decorativ: Fam. Fam. deschiderea cea mai impunătoare datorită zgomotului făcut de apă în curgerea ei printr-un pietriş marnos este numită de localnici „La Ciuroaie". în malul pîrîului Stăncioiu. drumuri. înalte de peste 40 m. molidul argintiu (Picea pungens var. În prezent. argintea). care pornesc de la formele incipiente la cele banale. care pot fi grupate în următoarele unităţi principale: şiroirile. pîrîul Fetei). pe o lungime relativ mică. (Crestele ascuţite ale şiroirilor. Concepţia lui Redant conţine. întîlnite chiar pe marginea şanţurilor şi pînă la spinările alungite. curgeri noroioase sînt fenomene spectaculoase. a determinat crearea aici a unei rezervaţii pe plan local în suprafaţă de 38 ha. piramidele de pămînt. situate de jur-împrejur. Lucrările au durat 3 ani (1901—1903) şi în final parcul ocupa o suprafaţă de aproape 100 ha de plantaţii de arbori.' tioara—Stroieşti. alte amenajări (podul suspendat. uşor de observat de pe malul drept al pîrîului Stăncioiu. T.oferă numeroase şi variate aspecte ale acţiunii de şiroire. importante din punct de vedere ştiinţific şi peisagistic şi merită să reţină atenţia specialiştilor în vederea conservării şi ocrotirii acestei zone. cu aspectul unor căpăţîni de zahăr. Restul de 9 ha include hipodromul. nisipuri marnoase şi marne. cum se găsesc în regiunile carstice. conuri de dejecţie. Parcul Poporului din Craiova cuprinde o suprafaţă de cca 36 ha. poteci pe o întindere de aproape 36 ha. în zona Văii Cernei (corn. socotind din vîrful (lor pînă la locul în care piciorul este îngropat în materiale dezagregate şi alterate. cît şi în condiţii de seră. cu unele specii de mare însemnătate ştiinţifică şi peisageră. ogaşuri. ele fiind constituite din pietrişuri. la marginea sudică a Craiovei.) avînd nu. drumuri. Din cele 1026 specii şi subspecii (Cîrţu. Fam. Interesul ştiinţific.. Importanţa sa ştiinţifică şi turistică rezultă din multitudinea şi varietatea a numeroase specii rare sau plante de mare interes ornamental. deci peste 25°/o din totalul florei României. Vîlcea mai sînt ocrotite şi şiroirile de pămînt de la Măgura Slătiorului. punctul zoologic şi sectorul de sere. a fost proiectat de către arhitectul peisager Emil Redant. Vîrsta straturilor dezgolite este neogenă. piramide. un arbust de decor şi care poate atinge o vîrstă multiseculară. proiect medaliat cu aur la Expoziţia de la Paris din anul 1900. puţin valorificată turistic. care în anumite locuri iau formă de custuri. ape. brăzdate de şiroiri. deplasarea gravitaţională în stare uscată etc.V mai un rol secundar în modelarea reliefului de la Slă. unul dintre cele mai mari cu acest profil din sud-estul Europei şi cel mai mare din ţară. arbuşti şi peluze. După cum se poate constata din cele de mai sus. atît pentru flora spontană şi cultivată în condiţii naturale. ceilalţi factori (factorul eolian. grupate în 113 familii botanice. au primit din partea localnicilor denumiri diferite din cauza înfăţişărilor variate. s-au efectuat numeroase lucrări de asanare a mlaştinilor. Cupressaceae — arborele vieţii (Thuja orien-talis. Fam. nisipuri. şi folosirea a numeroase exemplare dendrologice al căror plasament realist a făcut din acest parc un spaţiu cu o structură complexă. În zona în care a fost amplasat parcul. fapt ce a permis să fie propus a fi ocrotit în mod deosebit. Taxodiaceae — chiparosul de baltă (Taxodium distichum). se află punctul „Rîpa roşie". 1973—1974) identificate în Parcul Poporului. un castel în ruină. care permite examinarea detaliată a mecanismului prin care iau naştere aceste forme. duglasul (Pseudo-tsuga taxifolia) etc. Astfel. Procesele de pantă se datoresc aproape în exclusivitate apelor de şiroire. alei şi. cît şi cel peisagistic. imitaţii de stînci. un hipodrom etc). crestate ca dinţii tociţi de ferăstrău. unde apare un nisip galben-roşcat. iar spre vest. lucrări de terasament. din care peste 25 ha reprezintă amenajare floristică. Flora cuprinde peste 1 000 taxoni. arboret. Taxaceae — tisa (Taxus baccata). Abietaceae — bradul alb (Abies alba). pe lîngă elemente romantice arhitecturale. . lacuri. Parcul Poporului din Craiova Constituie un valoros obiectiv arhitectural-dendrologic. plantări de arbori. pentru a se ajunge la realizarea tuturor indicaţiilor din proiect. Slătioara). un hipodrom pe 20 ha şi cca 4 ha ape (lacul. occidentalis). molidul (Picea abies). Deschiderile naturale. apare o varietate de forme de eroziune prin şiroire. Monumente de arhitectură peisageră Parcul Poporului Craiova Parcul Poporului din Craiova. pinul de Himalaia (Pinus excelsa). reprezentînd totodată un monument de arhitectură peisageră. în care apa de şiroire şi de ploaie a sculptat o mare varietate de forme. Menţionăm că în jud. „badlands".

Fam. salicifolia) etc. anasonul sălbatec (Pimpinella saxifraga). hisocura). Juglandaceae — nucul (Juglans regia). măcrişul ciobănesc (R. sînzienele adbe (Galium mollugo).... lavanda (Lavandua angustifolia). Betulaceae — carpenul (Carpinus betuluş). Fam. Fam. parfumiţele (Petunia axilaris.. Polygonaceae — cu 20 specii: măcrişul mărunt (Rumex acetosella). Fam. P. Q. salcia (Salix fragilis). Chenopodiaceae — cu 24 specii: lobodele (Che-nopodium glaucum. pur-pureum). Fam. salcîmul japonez (Sophora japo-nica)... arţarul american (A. acetosa). hybrida) etc. Fam.. alunul turcesc (C. salcîmul galben (Laburnum anagyroides). flămînzica (Draba nemorosa) etc. cireşul japonez (C. trifoiul auriu (Trifolium campestre). calceolaria (Calceolaria hybrida multiflora) etc.Fam. Oleaceae — frasinii (Fraxinus excelsior. izmă de baltă (Mentha aquatica) etc. coada vacii (Verbascum thapsus). Cruciferae — cu 42 specii: brîncuţa (Sissymbrium officinalis). vernum) etc.. Vitaceae — viţa japoneză (Parthenocissus tri-cuspidata). pusilla) etc. două garofiţe rare (Dianthus deserti. Caprifo'liaceae — bozul (Sambucus ebulus).. M. crizantemele (C. Violaceae — tămîioarele (Viola odorata. coronaria). Fam. florile lui Forsyth (Forsythia suspensa. domestica). coccinea). Labiatae — cu 38 specii: vineţelele (Ajuga rep-tans). V. troscotul (Polygonum aviculare) etc. murul (Rubus caesius). coccinea). Fam. Fam. drobuşonrl (Isatis tinctoria). Fam. pavăza (Stachys lanata). tufănicile (C. G. E. Caryophyllaceae — cu 34 specii: rocoţeaua (Stellaria aquatica). Asclepiadaceae — floarea de ceară (Hoya car-nosa) etc. Fam. merii roşii (Malm sieboldii. subulata). salcîmul mic (Amorpha fructicosa). Leguminosae — cu 76 specii: arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum).. Fam. Ranunculaceae — cu 24 specii: cutcurigul (Helleborus udorus). angelica de pădure (Angelica sylvestris) etc. Fagaceae — stejarul roşu (Quercus borealis.. păşt iţele (Anemone ranunculoides) etc. Rubiaceae — cu 13 specii: lipitoarea (Asperula arvensis). Euphorbiaceae — cu 17 specii: laptele cucului (Euphorbia maculata. zmeurul (R. obconica) etc. Rutaceae — ulmarul (Ptelea trifoliata). Campanulaceae — clopoţeii (Campanula medium) etc. hibridum). europaea) etc. un hibrid între păducel şi moşmon (Crataemespilus grandiflora). alba) etc. Aceraceae — paltinul cîmpiei (Acer platanoides f. P.. Fam. arvensis). Sapindaceae — pomul lui Koelreuter (Koelreu-tăria peniculata). Fam. Boraginaceae — cu 14 specii: somnoroasa (Ca-rinthe minor). colurna). Fam.. salcîmul roz (Robinia pseudaccacia var. loboda de salată (Atriplex hortensis) etc. Polemoniaceae — brumărelele (Phlox panicv-lata. pseudoplatanus f. vîzdoagele (Tagetes erecta). Bignoniaceae — ţigărarul (Catalpa bignonioides) etc. Fam. mojdreanul (Fraxinus ornus). Umbeliferae — cu 32 specii: cucuta (Conium maculatum). suavis. . liliacul persan (Syringa persica). păduceii (Crataegus monogyna C. călinul (Viburum lantana). Fam. pa-lissae). Fam. nalba mică (M. Fam. Fam. flocoşelele (Filago arvensis). V.. viscosa). D. Fam. Compositae — cu peste 100 specii: pufuleţii (Bellis perennis).. nu mă uita (Myosotis palustris).. roiniţa (Melissa officinalis).. Fam. Malvaceae — cu 9 specii: zămoşiţa de Siria (Hybiscus syriacus). Fam.. Fam. rubrum).. drobul (Cytisus leucotrichus). serrulata f. Rosaceae — cu 58 specii: cununiţa (Spiraea ja-ponica).. alunul (Corylus avellana). Fam. măzărichea mică (Vicia hirsuta) etc.. idaeus). ruşinea ţigăncii (Lamium purpureum). ultima specie de păducel fiind foarte rară. sînzienele galbene (G. negundo î. kladovanus) etc. Fam. Ch.. Primulaceae — ciuboşeaua (Primula officinalis. mărgăritele (Chrisanthemura leucantheum). Fam. caprifoiul (Lonicera japonica) etc. paltinul de munte (A. mierea ursului (Pulmonaria officinalis) etc. ochiul boului (Callistephus chinensis). Salicaceae — cu 11 specii: plopul alb (Populus alba). arinul negru în frunze sfîşiate (Alnus glutinosa var. argentao-marginatum) etc. Fam. V. micsandrele (Matthiola incana). F. mărul (Malus pumilla var. officinalis. Fam. bulgărele de zăpadă (Viburnum opulus). salcia japoneză (Salix matsu-dana).. P.. Scrophulariaceae — cu 18 specii: şopîrliţele (Veronica spicata. nigra). migdalul ornamental (Amygdalus tryloba) etc. verum. laciniata). nalba (Malva sylvestrisj. F. gherghinele (Dahlia variabi-lis). Fam. Fam. Fam. indicum). Solanaceae — cu 12 specii: măselariţa (Hyos-ciamus niger). Loganiaceae — floarea lui Budleja (Budleja da-vidii) etc. V. nucul negru (J.

hispida). ovata). cylindrica). păiuşul de Craiova (Festuca valesiaca f.. în apropierea centrului. care încîntă ochiul şi sufletul şi care prezintă şi o mare însemnătate ştiinţifică. tufănicile (Chrysanthemum indicum). sparanghelul de glastră (Asparagus plumosus). stînjenelul pitic (Iris pumila). caprifoiul (Lonicera japonica). Printre scopurile ce le realizează acest monument de arhitectură peisagistică menţionăm: obiectiv pentru odihnă şi agrement. datorită rarităţilor floristice pe care le cuprinde. parcul a suferit unele modificări. floarea iubirii (Agapanthus africanus). gherghinele (Dahlia variabilis). şi ocupă o suprafaţă totală de 25. subulata). alunul turcesc (Corylus colurna).). agava (Agave americană). purpu-reum). salcîmul japonez (Sophora japonica). saccharinum var. tortuosa). pinul de Himalaia (Pinus excelsa). firuţa mică (Poa annua. specii de meri ornamentali (Malus sieboldii. prin completarea şi amenajarea terenurilor virane. stînjenelul pitic (Iris pumila. Amaryililidaceae — Clivia miniata. platanul (Platanus occidentalis). paltinul de munte (A. garofiţele (Dianthus deşerţi. Parcul oraşului Caracal cuprinde în cea mai mare parte a sa (cca 16 ha) plantaţii din specii ornamentale şi decorative. meiul mărunt (Panicum capillare). Aspidistra elatior etc. pomul lui Koelreuter (Koelreu-teria paniculata). chiparosul de baltă (Taxodium distichum). S. imperialis). argenteomargintatum). salcîmul mic (Amorpha jruticosa). floarea de ceară (Hoya carnosa). Potroineanu în anul 1906 şi s-au încheiat în anul 1908. iarba scă-ioasă (Tragus racemosus). Fam. Iridaceae — săbiuţele (Gladiolus gandavensis). crinul de toamnă (Hosta plantaginea). ob-sigile (Bromus arvensis). dintre care unele sînt mari rarităţi. precum şi numeroase spaţii verzi cu valoroase plante floricole. arinul negru (Alnus gluti-nosa var. laciniatum). L. de formă mai ales. I. menţionăm: tisa (Taxus baccata). narcisele (Narcissus biflorus) etc. după Parcul Poporului din Craiova. apoi lacul stadionului şi complexul de sere. obiectiv pentru educaţie fizică şi culturală a tineretului din oraş şi. fiind astfel. pentru care a şi fost . L. arborele lui Iuda (Crecis siliquastrum). ochiul boului (Callistephus chinensis).5 ha. salcîmul roz (Robinia viscosa. S. migdalul ornamental (Amygdalus trilobata). salcîmul galben (Laburnum anagyroides). Ph. Principala sa funcţie ştiinţifică. regale. C. borealis). mărgică (Melica nutans). hisa-cura). cînd a fost dat spre folosinţă populaţiei oraşului Caracal. Dintre aceste elemente de o frumuseţe inestimabilă. cel mai mare parc urbanistic de pe teritoriul Olteniei. paltinul de cîmpie (Acer platanoides f. Lucrările de organizare şi amenajare a parcului au început din iniţiativa lui C. ţigărarul (Catalpa big-nonioides. R. viţa japoneză (Parthenocissus tricuspidata). hibrid Între păducel şi moşmon (Crataemespilus grandiflora). arţarul dulce (A. Araceae — rodul pămîntului (Arum maculatum) etc. ul-marul (Pielea trijoliata). floarea de Sanseviera (Sansevieria zeylanica. Parcul Poporului din Craiova este apreciat datorită mai ales celor peste 280 elemente floristice de o ridicată valoare ornamentală-decorativă şi peisagistică din totalul de 1 026 specii cît grupează întreaga floră ierboasă şi lemnoasă. clivia (Clivia miniata). floarea lui Forsyth (Forsythia ssp. crinul de glastră (Amaryllis vittata). meiul păsăresc (Panicum capillare) etc. D. pentru oamenii muncii din Caracal. ghimpele (Ruscus aculeatus).. un complex floristic cu mare valoare ornamentală. floarea de Sanseviera (Sansevieria zeylanica. reconfortantă. Liliaceae — cu peste 40 specii: crinul de toamnă (Ilosta plantaginea). rubrum). Fam. arţarul american (Acer negundo î. pufuleţii (Ageratum houstanianum). Q. P. duglasul (Pseudotsuga taxifolia). La baza amenajării acestui frumos şi interesant obiectiv urbani&tico-peisa-gistic stă proiectul întocmit de cei mai cunoscuţi peisa-gişti ai vremii de atunci. gandavensis). Gramineae — cu 80 specii: bălurul (Sorghum halepense). bulgărele de zăpadă (Viburnum opulus). pseudoplatanus f. săbiuţele (Gladiolus x. kladova-nus). clopoţeii (Campanula medium). De la înfiinţare şi pînă în prezent. floarea lui Budleja (Budleja davidii). craio-vensis) etc. ghimpele (Ruscus aculeatus). actualmente Parcul Poporului din Craiova). salcia japoneză (Salix matsudana var. frasinii (Fraxinus ssp. M. arbuşti şi arbori de valoare dendrologică. Parcul se află situat în partea de vest a oraşului Caracal. Pinard şi Redant (cel care a proiectat cel mai mare parc de arhitectură dendrologică din ţară. Fam. cireşul japonez (Cerasus serrulata f. coronaria). crinul de glastră (Amaryllis vittata). Fam.). cylindrica). Parcul Bibescu. crinul (Lilium candidum. încadrat între două cunoscute cartiere. suaveolens) etc.hybridum) etc. Fam. croceum). sparanghelul de glastră (Asparagus plumosus). brumăreiele (Phlox paniculata. Bold şi Petroşeni. pa-lustris). floarea iubirii (Agapanthus ajrica-nus). Parcul oraşului Caracal Unul dintre cele mai interesante obiective de profil peisagistic de pe teritoriul judeţului Olt este Parcul oraşului Caracal. stejarii roşii (Quercus coccinea. Funcţionalitatea parcului este complexă. lacinata f.. în general. dar care nu i-au modificat structura sa iniţială.

Flora dendrologică cuprinde 80 specii şi varietăţi grupate în 30 familii. forme de coroană şi alte particularităţi decorative încîntă ochii. de o valoare deosebită din toate punctele de vedere. J. pinii (Pinus nigra şi Pinus excelsa). — colectarea neautorizată sau comercializarea plantelor ocrotite. care ne este atît de necesar. Multe alte specii cu variate şi frumoase flori. strîngerea sau mutarea semnelor geologice. arborele vieţii (Thuja orientalis. întorcînd prima filă. tot aşa şi natura trebuie să fie cît mai puţin tulburată. salcîlmul japonez (Sophora japonica). stejarul de luncă (Quercus pedunculata var. într-un lent proces de . Noi oamenii sîntem adaptaţi ca să respirăm aerul care are un anumit conţinut de oxigen. se datoreşte faptului că în parcul oraşului Caracal se găsesc numeroase plante de mare însemnătate botanică şi dendrologică. a fosilelor. mahonia (Mahonia aquifolium). fructe. Plante ocrotite şi rare din flora Olteniei Aspect din peştera Gura Plaiului Marea majoritate a plantelor reprezintă bogăţii de nepreţuit. pyramidalis). aplecată modest în calea vînturilor. plicata). dar şi de plante decorative ca: platanul (Platanus occidentalis). din păcate neapreciate încă la justa lor valoare de mulţi oameni. floarea lui Forsyth (Forsythia sus-pensa). corcoduşul roşu (Prunus cerasifera var. Cele mai interesante specii de plante care se întîlnesc în parcul oraşului Caracal sînt clasificate după criteriul peisagistic în: floră dendrologică şi plante floricole de seră sau de cîmp. chiparosul de baltă (Taxodium distichum). salcea (Salix fragilis) etc. Greşit procedează cei care în excursii sau cu prilejul diferitelor ieşiri pe teren pentru plăceri de moment ori simplă obişnuinţă de a face ceva. smulg plante din pămînt etc. T. paltinul de grădină (Acer platanoides). unicate. a indicatorilor pentru delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor naturii. mineralelor etc. rup ramuri de arbori. molidul (Picea abies) într-o plantaţie de cca 3 ha. căci ele iau bioxidul de carbon din aer care ne este dăunător şi elimină oxigenul. steluţa albă a munţilor. din care 4 familii de gymnosperme cu 13 specii şi 26 familii de angiosperme cu 67 specii şi varietăţi. aureoveriegatum). tezaurul floristic ştiinţific fiind reprezentat de rarităţi ca: arborele pagodelor (Ginkgo biloba). communis). este ocrotită. ce nu reuşesc să o rupă. a tăbliţelor de avertizare. devenind simbol al protecţiei naturii la noi. precum şi ruperea plantelor şi distrugerea sub orice formă a vegetaţiei din cuprinsul zonelor ocrotite sau a zonelor verzi din jurul monumentelor de cultură. folosirea altor circuite sau trasee decît cele indicate. purpureum). răchita roşie (Salix purpurea). se pare că înspre Europa a pătruns în pleistocen. ienupărul (Juniperus virginiana. — pătrunderea în zone interzise sau circularea pe drumuri şi poteci închise pentru public. gutuiul japonez (Cydonia japonica). fiecare pagină a „ierbarului" nostru are o importanţă deosebită şi ea trebuie întoarsă. cu sentimentul că în caz de pierdere aceste unicate vegetale nu vor mai putea fi înlocuite niciodată. Rară şi gingaşă. Natura este casa în care trăim şi cum în orice locuinţă trebuie să domnească neapărat o ordine ca să putem duce o viaţă normală. Iată cîteva dintre aceste specii mai reprezentative: arborele pagodelor (Ginkgo biloba). Răsfoind interesantul ierbar imaginar al monumentelor din lumea plantelor vom începe cu cele mai rare dintre ele. sau dacă vor fi descoperite în viitor. ţigărarul (Catalpa bignonoides). Pentru a vedea cît de legat este omul de plantă. chiparosul de baltă (Taxodium distichum). atunci simţim că ne sufocăm. cocoţată pe calcare prăpăstioase. platanul de munte (Acer pseudoplatanusr var.declarat pe plan local monument de arhitectură peisageră. arţarul american (Acer negunăo var. Calitatea de „monument" al naturii recunoscută prin lege a plantelor acestui ierbar constituie pentru toţi îndatorirea de a nu le tulbura existenţa şi de a le ocroti indiferent în ce colţ al Olteniei şi al ţării ar vegeta ele. Intoxicarea cu oxid de carbon sau lipsa de oxigen duce la moarte sigură. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător. sau molidul (Picea abies). astăzi este puţin prezentă în Carpaţi. Originară din Munţii Asiei Centrale. peste care trecem nepăsători botezîndu-le pe toate „ierburi" sau „buruieni" fără valoare. — deteriorarea. topografice. relict terţiar. Astfel. Dacă acest oxigen nu există sau dacă în aer se elimină o cantitate prea mare de bioxid de carbon. floarea de colţ (Leontopodium alpinum). ca să fie propice vieţii noastre.. răspîndindu-se insular. În natură nu se întîmplă acest lucru tocmai datorită plantelor chiar şi celor banale. pissardii). duglasul verde (Pseudotsuga taxifolia). De aceea. Prin legea nr. cu multă grijă. este suficient să arătăm că şi în zborurile cosmice de lungă durată se vor folosi plante. se interzice: — păşunatul. întîlnim unul dintre cele mai însemnate monumente naturale din Oltenia.

O altă plantă lemnoasă cu aspect de copac masiv. iar seminţele sînt comestibile. este ghimpele (Ruscus aculeatus). mai rar două—trei flori mărişoare (de circa 5 cm). de culoare roşie. pe pajiştile înalte. cărnos. grupînd exemplare mascule şi femele. lucios. marchează ultima rezistenţă a pădurii în calea vînturilor şi a climei reci alpine.dispariţie. care a fost declarată rezervaţie naturală pe plan local. au pete de forma unor pătrate ordonate. pus sub ocrotire în cîteva localităţi din Oltenia. Lemnul de zîmbru este căutat pentru sculptură. cu o coroană largă şi cu port monumental. atingînd pînă la 15 m înălţime şi vîrste impresionante de peste 3 000 ani. Înflorirea are loc în iulie-august şi atunci floarea de colţ de stîncă devine simbol al turiştilor îndrăzneţi. sugerînd astfel tufa lemnoasă cu flori mari. cu creştere înceată. Devenită din ce în ce mai rară. care pătrunde pînă aproape în lumea smirdarului este zîmbrul (Pinus cembra). alternînd cu altele albe.. tisa apare uneori şi în chei şi pe stîncile mai joase. a fost cauza principală a răririi tet mai îngrijorătoare a exemplarelor speciei în primele decenii ale secolului nostru. În Oltenia sînt exemplare numeroase (peste 600) şi ele se găsesc pe Valea Cheia din zona Olăneştilor unde s-a propus şi o rezervaţie botanică. numai în masivele muntoase înalte cu o zonă subalpină distinctă. acestea din urmă prezentînd cunoscutele seminţe cu înveliş discoidal roşu-viu. brun-roşcate. cît şi pentru culoarea lor neîntrecută. Pe alocuri se plantează în parcuri şi în grădini. iar ulterior şi în alte zone din ţară. al cărui nume ştiinţific înseamnă „arbore de trandafir". roşii purpurii sau rozacee. Mai înainte din lemnul de tisă se confecţionau peste tot la munte pene şi „cuie" pentru înţepenirea şi fixarea construcţiilor de lemn. De curînd. mai cu seamă în preajma oraşelor. este înveşmîntată în perişori alb-argintii care nu sînt altceva decît mijlocul adaptiv la condiţiile de vînt. A urmat o largă industrie a obiectelor cioplite din lemn de tisă. Punerea parţială sub ocrotire a smirdarului. roşietică. de uscăciune şi care dau întregii plante aspectul catifelat. Acest pin întunecat. înlocuind cu succes şi cu o mare durabilitate în timp fierul. de la care i se trage de altfel şi denumirea populară. se găseşte în pădurea Botorogi de lîngă Tîrgu-Jiu. roz sau violacee. vegetează smirdarul. Se mai întîlneşte şi pe Valea Tismanei la Topeşti etc. Discul din vîrful tulpinei poartă paneraşe (mici inflorescenţe) ce conţin florile propriu-zise. vegetează sporadic. prin prezenţa sa. precum şi un ceai cu proprietăţi diuretice. unde vegetează destul de sporadic. acolo unde „fierul vegetal" creştea la îndemîna oricui. La noi formează uneori mici pajişti de un colorit neîntrecut. utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale. artizanat rentabil atît pentru rezistenţa pieselor. înfloreşte din februarie pînă în aprilie. fapt care impune ocrotirea sa. aceştia din urmă. de obicei în zona de amestec cu fag şi molid în toţi munţii Olteniei. din neamul coniferelor şi mai periclitată cu dispariţia. în locul conurilor obişnuite de la celelalte conifere. plăcut mirositoare şi cu frunze pieloase. petalele (de fapt tepale. Întorcînd iarăşi filele „ierbarului". unde localnicii o mai numesc „măseaua ciutei". Lemnul dur. cu precădere în vecinătatea mlaştinilor de turbă eutrofe. deoarece este în apropierea şoselei transcarpatice Novaci-Şugag şi este ameninţată cu distrugerea. Pentru a împiedica procesul ei de rărire. care vegetează mai ales pe coaste pietroase şi uscate sau în tufişurile oltene. culoarea ei frumoasă a făcut ca laleaua pestriţă să fie mult culeasă şi comercializată. de o neasemuită frumuseţe. Rudă cu zîmbrul şi ocrotită în Oltenia este o altă plantă cu aspect de arbust. Tulpina plăpîndă. de această dată din familia Liliacee. iubind-o acolo. unde îi este locul. tisa. ea a fost ocrotită mai întîi în jurul Sibiului. înveşmîntată într-o scoarţă roşietică. Deşi nemirositoare. unde vegetează spontan. Numită şi „albumeală" sau „steluţă". Copac pretenţios. al iubitorilor de natură. pe mailul stîng al Jiului. cu toate că acest ansamblu este luat de omul de rînd în întregime drept floare. Una este bibilica sau laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris). asemănîndu-se oarecum cu penajul bibilicii. în lăcaşurile ei de poliţă de stîncă albă. ca termen botanic). rododendronul sau „trandafirul de munte" (Rhododendron kotschyi sau R. accentuat şi de culegerea şi comercializarea florilor acesteia. rezistent al tisei. avînd o evidentă preferinţă pentru climatul mai blînd. Înfloreşte în lunile aprilie—mai. myrtijolius). persistente. specia a fost pusă sub protecţie în întreaga ţară. calităţi care explică de ce în decursul timpului s-a produs rărirea lui progresivă mai pretutindeni.) şi care au fost exploatate intens şi pentru motivul că din flori se prepara pe vremuri o dulceaţă fină deosebit d? curată. se sfîrşeşte cu una. cunoscută din fîneţele umede. pe brîne şi printre margini de grohotişuri. botanişti craioveni au mai găsit-o şi la Piscul Sa-dovei-Dolj. Cu aspect de subarbust termo-mezo-xerofil. şi anume tisa (Taxus baceata). Celălalt liliaceu. a fost impusă mai ales de situaţia precară a nucleelor existente în cîţiva munţi (Bucegi etc. În Oltenia se impune a fi ocrotită îndeosebi în Muntele Păpuşa din Masivul Parîng. care pleacă din bulbul aflat în pămînt. În Oltenia este întîlnit în cîteva zone din Munţii Parîngului şi Căpăţînii etc. în special în Parîng (Muntele Păpuşa). aflăm alte două plante cu răspîndire sudică mediteraneană. originar din Asia (Himalaya). Tot în zona alpină şi subalpină a munţilor. În Oltenia se găseşte în Munţii Căpăţînii şi în masivul Parîng. ghimpele se află în . În Oltenia.

sîngerii în marginea poienilor sau a pădurilor de şes. în umbrele mari. se dezvoltă tulpina înaltă şi groasă la bază. din care cauză s-a impus trecerea ei sub ocrotire. Frunzele bazale sînt de cîteva ori mai mari decît cele tulpinale. Persistenţa ramurilor şi după tăiere a făcut ca în regiunile unde vegetează planta să aibă o mare căutare pentru confecţionarea coroanelor şi a jerbelor funerare. la noi prezintă în acest context. atrăgătoare şi răspîndită în etajul montan şi subalpin. În Oltenia este cunoscută la izvoarele Lotrului. trei varietăţi şi patru forme. o plantă căreia locuitorii din zonă îi spun pur şi simplu garoafă. Pentru valoarea sa medicinală această plantă chipeşă a fost şi mai mult culeasă şi mai insistent urmărită nu numai la noi. poiene. iar ramurile plantei s-au metamorfozat sub forma unor frunze veşnic verzi. Baia de Aramă (Mehedinţi) etc. dar fiind endemism şi prin frumuseţea ei. deoarece din rădăcina ei groasă se prepară un medicament special. Prin iunie se pot vedea cum împodobesc. fapt ce a dus la o rărire îngrijorătoare a acestei plante şi implicit la punerea ei sub ocrotire specială. înfloreşte în iulie-august. Dar valoarea estetică a speciei este însoţită şi de aceea ştiinţifică. mai potrivită acestui scop fiind planta la vîrsta de 20—25 ani. care stimulează zelul căutătorilor. în al doilea an de viaţă. în Bulgaria şi Iugoslavia. Numele plantei provine din limba greacă (angelos=înger). kladovanus. romanica) este răspîndit în pădurea Pleniţa (jud. Uleiurile pe care le conţine tulpina de angelica au o influenţă binefăcătoare în afecţiuni gastrice. sub forma unor boabe ca cireşele. Este vorba de mărarul Cazanelor (Prungos carinata). se impune ocrotirea acestei specii. plantă maiestuoasă de pe stîncile aproape goale de vegetaţie ce străjuiesc Dunărea la Porţile de Fier. Bujorul românesc (Paeonia peregrina v ir. apoi în Prisloapele etc. Nu se cunosc eventualele ei utilizări. care vegetează la noi în preajma pîraielor sau a mlaştinilor de turbă din zona montană şi subalpină.unele staţiuni din Oltenia: Bucovăţ (Dolj). Cunoscută din vechime ca plantă medicinală. avînd coastele proeminente. roşii. mai cu seamă la sărbătorile ce se organizează la Pleniţa cu ocazia înfloririi bujorului. Olt) etc. Solurile pe care vegetează mai bine sînt cele cu substrat calcaros. În Oltenia aceste frumoase orhidee. Este vorba de Dianthus pontederae ssp. deoarece relativa ei instabilitate morfologică şi ecologică ridică destule probleme pentru cercetători. ci şi în întreaga Europă. pe suprafeţele cărora cresc florile şi apoi fructele. cu vîrful ascuţit. cu flori globuloase. cu petalele unite. pădurea Călugărească (jud. În lunile mai—iunie formează flori mari. Tot în regiunea de munte. inflorescenţele lor deosebindu-se. Galbenă. Raritatea din ultima vreme a plantei a determinat protejarea ei. mai ales pe pajiştile alpine cu mult humus. Tot în categoria florilor preferate de drumeţi sau de turişti din staţiunile şi localităţile alpine. Mehedinţi). încît acest interes ar putea constitui la un moment dat o ameninţare. duble. Planta înfloreşte spre sfîrşitul lunii mai şi pînă în iulie. Acest lucru trebuie să ne determine să facem ca să nu dispară. mari. iar în vîrful tulpinei se grupează florile. tufişuri este o plantă denumită bulbucii de munte (Trollius europaeus). ambele plante răspîndesc un plăcut şi atrăgător parfum de vanilie. mari. este o umbeliferă rară. O altă plantă micuţă ce creşte în puţine locuri din lume: la noi. a făcut ca Subcomisia Ocrotirii Monumentelor Naturii din Oltenia să propună ca pădurea Pleniţa să fie declarată rezervaţie botanică pentru protejarea acestui bujor. Datorită şi puterii sale de reproducere restrînsă (înfloreşte o dată numai la 10—20 ani) este şi mai ameninţată de dispariţie. Utilizările farmaceutice locale o indică pentru afecţiuni hepatice şi gastrice. În Oltenia se mai întîlneşte şi în pădurile de la Stîrmina (jud. Dolj). fapt care a determinat în trecut culegerea ei fără nici o socoteală. Încă în studiu.ocrotite se întîlnesc pe Muntele Oslea. îşi dezvoltă tulpina ce ajunge pînă la înălţimea de 150 cm şi pe care se dispun florile de un galben-viu. folosite de obicei în aceleaşi scopuri. Deşi nu depăşesc 30 cm înălţime. intră şi sîngele voinicului. . cu un galben imaculat. goală în interior şi cu suprafaţa brăzdată. angelica (Angelica archangelica). poienile Muntelui Oslea. Culesul intens a determinat rărirea sîngelui voinicului. ghimpele înlocuind astfel complet mahonia sau molidul. mai numeroase înspre vîrful ei. vegetează un alt monument al naturii. sub muntele Mohoru din Parîng etc. Ele înfloresc în mai—iulie şi se găsesc în special în păşunile subalpine şi alpine. Olt) etc. Mehedinţi). florile ei aspectoase făcînd să fie căutată într-o asemenea măsură. Din rizomul gros al plantei. nume dat la două specii de orhidee asemănătoare: Nigritella nigra şi Nigritella rubra. merită să fie în atenţia celor care iubesc şi ocrotesc natura. numai în zona Porţilor de Fier. Ghinţura galbenă creşte foarte încet. Garoafele despre care vorbim se întîlnesc la Hinova (jud. Planta se aseamănă la frunze cu mărarul şi prezintă o tulpină ierboasă ce poate ajunge pînă la 2 m şi nişte fructe lungi de 2 cm şi 'late de 1 cm. ghinţura galbenă (Genţiana lutea). în Parcul Poporului din Craiova şi în fîneţele Popoveni de lîngă Craiova. Reşca (jud. trăind pînă lla 60 ani. Rărirea îngrijorătoare a acestei plante datorită comercializării de către populaţie. În Oltenia se mai află la poalele Muntelui Păpuşa din Masivul Parîng. frunzele s-au redus mult. Există o plantă care nu creşte nicăieri pe glob. decît la noi în Oltenia. Ca urmare a adaptării sade la uscăciune. prin păşuni umede.

Printre cele mai valoroase specii ocrotite din fauna noastră. căci nu este exclus ca într-un viitor apropiat să se introducă în cultură aşa cum s-a făcut în Brazilia şi în Noua Zeelandă. de regulă. fapt ce constituie un exemplu de adaptare. Mai există şi alte plante rare care trebuie ocrotite pe teritoriul Olteniei. Căţărătoare prin excelenţă. originar din America de Nord. foarte rar acceptînd asocierea. Capra neagră naşte. mugurii de jepi. ienupăr. omul a avut nevoie de 18 secole. Acest trifoi care face fructe în pămînt nu creşte la noi în ţară decît în Oltenia şi Banat. O situaţie întocmită de U. unde se simte în elementul său. Capra neagră trăieşte în grupuri de cîţiva indivizi. mai ales mătreaţa bradului. este capabil să-şi urmeze mama. decît să distrugi o plantă atît de rară. Datorită intervenţiei directe sau indirecte a elementului uman asupra faunei de pe globul pămîntesc. a căror creştere reprezintă un proces ce durează toată viaţa. Olt). supranumită „antilopa Carpaţilor". Numărul exemplarelor de capră neagră s-a împuţinat în ultimul timp în Oltenia. care preferă o viaţă solitară. Pentru a distruge 33 specii din acest număr. mai ales în ultimul secol au dispărut numeroase specii de animale. molid. în anumite staţiuni. arată că omul a provocat în ultimii 2 000 ani dispariţia a 106 specii de mamifere mari. care poate ajunge la 50 m înălţime. Animale ocrotite şi rare din fauna Olteniei Animalele constituie una dintre bogăţiile naturale importante ale planetei noastre. Efectivele de . colonizat în estul Europei pentru blana sa. Nedeia (jud. iar unele sînt ameninţate cu dispariţia în zilele noastre. Prezenţa acestui rozător a fost semnalată în bălţile inundabile ale Dunării de la Ciuperceni. şi de mai puţin de 50 ani pentru restul de 40 specii. polonica). dacă nu eşti specialist. folosirea neraţională a resurselor naturale etc. Desigur că trebuie amintită şi zada sau laricele (Larix decidua var. Bistreţ. alte scopuri. Cauza este vînătoarea excesivă. Vîrsta medie a animalului este de circa 15 ani şi poate fi apreciată după numărul inelelor anuale de-creştere de pe coarne. Dolj şi în zona Caracalului (jud. Prin activitatea sa cotidiană. în timp ce iarna. În Oltenia se găseşte pe Valea Latoriţei din Masivul Parîng. după numai cîteva ore. un singur ied.N. Acele sale sînt mari şi grupate în smocuri. De asemenea introducerea unor specii noi este în general dăunătoare echilibrului faunistic natural. hrana ei o constituie lichenii. care creşte la munte. Aceste suprafeţe se numesc „rezervaţii naturale” şi din aceste (locuri nu avem voie să rupem nici o plantă. urmînd ca primăvara să revină pe culmile înalte. cu excepţia ţapilor bătrîni. Pentru prevenirea sau evitarea unor degradări în cadrul ecosistemelor. Iarna coboară spre pădurile de conifere şi chiar de foioase. de un singur secol pentru alte 33 de specii. decît pur ştiinţifice. ci şi din motive economice. care îşi procură hrana în timpul nopţii. Dimineaţa şi seara paşte iar în timpul amiezii şi noaptea se odihneşte. problema introducerii unor specii străine de plante sau animale reclamă studii minuţioase-şi multă prudenţă. Aşa este cazul bizamului (Ondatra zibethica). permanentă şi multilaterală.O. formînd pîlcuri izolate sau amestecate cu molidul. care conţine un mare procent de mentol şi care nu se găseşte în ţară decît în Oltenia (Valea Rea—Radevan) şi în Dobrogea (Mangalia). Este adevărat că e greu să deosebeşti această garoafă de altele.C. tulpinile de afin. fapt confirmat de numărul impresionant de trofee care au cucerit medalii de aur la expoziţiile internaţionale. întrucît acestea sînt grupate mai mult în anumite locuri. aplicarea pe scară largă a pesticidelor. pe care le procură scormonind zăpada cu picioarele. deoarece valoarea sa furajeră este de mare însemnătate pentru animalele domestice. executînd salturi acrobatice spectaculoase. S-ar mai putea aminti şi de o altă plantă.S. Biologii sînt în măsură să prevadă doar cu aproximaţie modificările ulterioare ce se vor produce. El merită să fie ocrotit nu numai pentru că este rar.Iată de ce această plantă nu trebuie culeasă în. Spre deosebire de cervidee. care. Capra neagră este deosebit de pretenţioasă în ceea ce priveşte liniştea. dacă nu ştii să le deosebeşti mai bine să renunţi la buchetul de garoafe din locurile amintite. ea se deplasează cu repeziciune pe cele mai înalte stînci. contribuind într-o măsură considerabilă la modificarea condiţiilor naturale ale animalelor şi plantelor. omul dezvoltă diferite ramuri economice. nu a fost uşor să se rezerve suprafeţe întregi care să fie ocrotite. capra neagră are un „program" aparte. Dolj). Ziziphora capitata. Este cazul să mai amintim de Trifolium subterraneum de la Gighera (jud. do unde s-a extins şi la noi. În zilele noastre sînt ameninţate cu dispariţia cca 600 de specii de animale. Ambele sexe au coarne mici. În anotimpul cald se mulţumeşte cu plante ierboase sau muguri de arbuşti.E. cum spun botaniştii. Este un arbore mare. În general este puţin pretenţioasă faţă de hrană. se numără capra neagră (Rupicapra rupicapra).

iar ciutele sînt în mod special ocrotite. continuarea recensămîntului păsărilor răpitoare şi nocturne. Din rîndul marilor răpitoare aripate sînt ocrotite în întreaga ţară multe specii folositoare direct economiei naturii. Prima consfătuire a ornitologilor din România (Braşov. în clisurile Dunării. de ocrotirea legii se bucură toate speciile de răpitoare: vulturul brun (Aegipius mcnachus). se numără printre mamiferele protejate de lege. dar în primul rînd acvila de stîncă (Aquila chrysaetos).capră neagră se află cantonate mai cu seamă în Munţii Căpăţînii (Buila-Vînturariţa. Rîsul face parte din complexul de factori naturali regulatori. în peisajul carpatic. În urma observaţiilor întreprinse. precum şi a altor specii de păsări rare sau pe cale de dispariţie. Cu toate că acvilele în general produc unele pagube în sectorul cinegetic. fiind puse sub ocrotire în general toate speciile. În munţii Lotrului şi Căpăţînii trăiesc cca 300 exemplare. 1972) a abordat probleme legate de efectele poluării mediului asupra avifaunei. Rîsul a intrat sub protecţia legii încă din anul 1935. În aceeaşi situaţie critică se află şi acvila de cîmp (Aquila heliaca). şi totodată valoroase din punct de vedere cinegetic. mai mic decît ceilalţi doi. Este cel mai feroce şi mai sanguin carnivor de la noi. În prezent. aceşti excelenţi „sanitari ai naturii" n-au întîrziat să-şi împuţineze numărul. De multe ori stă la pîndă în copaci. scop şi mijloace. Prin statutul pentru organizarea şi funcţionarea asociaţiei ornitologilor din România (BRANTA). Năruţu) şi în Munţii Parîng. Conferinţa europeană pentru ocrotirea păsărilor (Mamaia. Calitatea de monument al naturii se păstrează pînă în zilele noastre. ocrotirea lor apare imperios necesară. Datorită acestor măsuri. precum şi luarea unor măsuri privitoare la oprirea neîntîrziată a combaterii tuturor acestor răpitoare. putînd depăşi 300 kg. acestea îngrijorînd cel mai mult naturaliştii şi iubitorii naturii din ţara noastră prin rărirea sau chiar dispariţia unora dintre speciile ce pînă mai ieri erau foarte reprezentative sau frecvente. în pădurile din judeţele Vîlcea şi Gorj. 1966) a dezbătut problema ocrotirii păsărilor de pradă. adoptat la cea de a II-a Consfătuire a ornitologilor din România (Cluj. de unde atacă prada. Hoitarul. În munţii Olteniei au fost observate doar cîteva perechi în pădurile din masivul Lotru. ca monument al naturii. ultimul reprezentant al acestei specii. Se cuvine a sublinia că începînd din anul 1965 s-a interzis folosirea stricninei în combaterea acestor răpitoare. Dar cel mai de seamă reprezentant al cervideelor din ţara noastră este cerbul carpatin (Cervus elaphus). vulturul sur (Gyps julvus) şi vulturul alb sau hoitarul (Neophron percnopterus). dar uneori şi mamifere mari. Grupul acvilelor prezintă şi ele un interes major. Rîsul nu revine niciodată la hoit. ca o mîndrie a Carpaţilor noştri. indiferent de loc. Rîsul (Lynx lynx). ocrotirea păsărilor răpitoare de zi şi de noapte. Faţă de semenii săi din Europa. ierbivor rumegător cu coarne ramificate pe care le schimbă În fiecare primăvară. cerbul carpatin este o prezenţă dintre cele mai plăcute. ajuns într-o situaţie critică datorită prigoanei la care a fost supus cu arma. tipice pentru întreg lanţul alpino-carpatino-himalaian. Primul nume de pe lista monumentelor naturii din ornitofaună (declarat în 1935) este zăganul (Gypaetus barbatus). Vulturul brun şi vulturul sur se pare că au dispărut cu totul din fauna ţării. atacînd păsări şi mamifere mici. supranumit „pantera Carpaţilor". Vînarea lui este strict reglementată prin lege. dată fiind raritatea deosebită şi rolul ce-l au în selecţia naturală. fiind semnalată doar trecerea întîmplătoare a unui exemplar rătăcit dinspre sud. O situaţie ceva mai bună se înregistrează la acvila mică (Aquila pomarina). Primele vieţuitoare protejate aparţin lumii păsărilor. Combătuţi intens la sfîrşitul secolului trecut pentru oarecare pagube aduse vînatului. pentru ca în ultima vreme să ajungă adevărate rarităţi. cu toate că efectivul pare să se găsească într-o redresare crescîndă. Deşi nu este nici animal rar şi nici ocrotit. 1971) s-a hotărît completarea şi revizuirea „Nomenclatorului păsărilor din România". A fost dezbătută de asemenea problema rezervaţiilor . În Carpaţi. ceea ce constituie un adevărat semnal de alarmă. a căzut lovit de alice în pasul Turnu Roşu în anul 1927. efectivul cerbilor din Oltenia este în creştere. se impune prin mărimea şi greutatea sa. În general atacă în amurg şi noaptea. cerbul — prin valoarea sa cinegetică — este un element faunistic caracteristic pădurilor de foioase şi mixte din munţi. năpustindu-se fulgerător asupra ei şi sfîşiindu-i în cîteva clipe arterele carotide. În Oltenia poate fi întîlnit de la altitudinea de 700 m în sus. Ajunge cîteodată pînă la limita de vegetaţie a ienupărului. pe drept cuvînt. otrava şi capcanede. De asemenea s-a semnalat primejdia utilizării pesticidelor şi s-a propus crearea de rezervaţii ornitologice. Efectivele de rîşi de la noi din ţară sînt estimate la cca 600 exemplare. în perioada clocitului. mai rezistă în cîteva perechi cantonate an de an. se poate aprecia că numărul indivizilor din Oltenia este mic. Considerat. intervenind în mod favorabil în procesul selecţiei naturale.

de o frumuseţe nespusă. Aşa. Este răspîndit în pădurile de conifere din munţii judeţelor Vîlcea. Gorj şi Mehedinţi. Aici ele găsesc condiţii bune de cuibărit. uneori putînd cloci chiar în pădurile de la şes (Pădurea Cobia—Dolj). Dolj) se întîlnesc cîteva păsări declarate monumente ale naturii. Vîlcea). Cînd este răzleaţă în stepa arsă de soare. În bălţile de la Bistreţ şi Ciuperceni (jud. codalbul a dispărut aproape complet. Corbii se întîlnesc În pădurile de cîmpie. de exemplu. cărora le datorează frumuseţea ei deosebită. Semănînd mult la înfăţişare şi colorit cu specia dobrogeană. cum este bufniţa (Bubo bubo). Penajul de pe întregul corp este alb. este şi cucuveaua (Athene noctua). ce formează o arie aproape circulară. cuibăreşte şi ea în bălţile de la Bistreţ şi Ciuperceni. Egreta mică (Egretta garzetta). Este o pasăre migratoare care vine primăvara. Are penajul de culoare neagră cu reflexe metalice. Specie strict sedentară. care sînt negre. în pădurea Cobia de lîngă Segarcea. În categoria păsărilor răpitoare de noapte. se deosebeşte totuşi de aceasta prin dimensiunile ei mai mici. Dintre acestea. cenuşie cu dungi albe. la nord de Dunăre. împerecherea are loc primăvara. menţionăm şi codalbul (Heliaetus albicilla). localizată pe o suprafaţă destul de mică. Supus aceloraşi prigoane pentru că mai prinde cîte un peşte slăbit sau bolnav sau din lişiţele care cutreieră cu miile bălţile. In conformitate cu legea vînătorii.ornitologice şi influenţa omului şi a activităţii acestuia asupra avifaunei. Tot iarna mai poposeşte şi lebăda mică (Cygnus bewickii). începînd din dreptul oraşului Drobeta TurnuSeverin. Cocoşul de munte (Tetrao urogaiius) se numără printre speciile de păsări cu o biologie interesantă. Unele exemplare pot depăşi vîrsta de 100 ani. Pe spate. pasăre sedentară. cloceşte ouăle în ordinea în care sînt depuse. poartă 30—40 pene mari. În Oltenia a fost ocrotită în rezervaţia ornitologică Boianu din judeţul Olt unde trăiesc peste 100 de exemplare. În afară de spate şi aripi. Soseşte primăvara devreme. Este bine reprezentat în Oltenia atît în zona montană cît şi de deal. cu un diametru de peste 50 km. albe. Egreta este o pasăre migratoare. anevoie îi deosebeşti galbenul ruginiu al penelor din iarba dogorită. ce trebuie ocrotite. precum şi în alte bălţi din Oltenia. aşa-numite „crose". şi de coadă. Striga (Tyto alba guiţată) prezintă o curioasă adaptare la mediu în ce priveşte clocitul după depunerea ultimului ou. şi pleacă în luna septembrie. ce se remarcă printr-o mare longevitate. Cloceşte foarte de timpuriu. Se remarcă printr-o capacitate extraordinară de a depista hoiturile. Dintre reptilele din Oltenia este ocrotită broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni hermanni). semnalăm fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). pe la începutul lunii aprilie şi pleacă înainte de sfîrşitul verii. Valea Oltului. însă în număr mai mic. Acelaşi lucru a fost observat şi în pădurea Reşca de lîngă Caracal. ornamentale. pasăre rară. Dintre păsările răpitoare aflate sub protecţie. a Tismanei şi în apropierea Cabanei Rînca din Masivul Parîng. încă în martie. culegerea ouălor acestor păsări sînt interzise şi pedepsite prin lege. În Oltenia a mai fost observat pe Valea Jiului. Nu este dăunător. O altă specie ocrotită este corbul (Corvus corax). clocesc anual 2—3 perechi de corbi. menţionăm egreta mare (Egrstta alba). placa anală . actualmente clocitor numai în cîteva ostroave ale Dunării şi în rezervaţiile ornitologice de la Bistreţ şi Ciupercenii Noi din jud. Tot din rîndul păsărilor care trebuie ocrotite. împuşcarea. Aceeaşi ocrotire trebuie să se acorde şi răpitoarelor nocturne. Ca şi alte cîteva păsări nocturne. cu o arie de răspîndire foarte mare. una din speciile bine cunoscute de către popor. iar ciocul asemănător cu cel al păsărilor răpitoare. prelungindu-se spre coadă. apariţie interesantă în avifauna ţării. prezent în cîteva exemplare în Cheile Olteţului şi ale Bistriţei oltene (jud. Dropia (Otis tardia) este una din cele mai mari păsări din ţara noastră. Vînătoarea de cocoş de munte este pasionantă prin specificul ei şi se face cu autorizaţie specială. sclipitor. Are corpul masiv. indiferent dacă este vorba de lebăda de vară (Cygnus olor) sau de cea care vine iarna (Cygnus cygnus). deţinerea în captivitate. de dimensiuni mari reduse. prinderea. prin luna februarie. femela fiind ocrotită de lege. Dimorfismul sexual este foarte pronunţat la această pasăre. probabil datorită forţei sale deosebite. Această „fatală frumuseţe" a egretei a fost şi cauza răririi ei. coada evazată. Aceste păsări trăiesc în perechi izolate. întîlnindu-se uneori în cîrduri de cîte 10—20 exemplare. Piciorongul (Himantopus himantopus) cuibăreşte în cîteva exemplare în bălţile de la Bistreţ. coada mai lungă şi terminată cu o puternică unghie cărnoasă. Dolj. restul penajului este alb. de culoare închisă. Broasca ţestoasă din sud-vestul Olteniei este o formă endemică a subspeciei care trăieşte numai în România. începînd din luna martie. unii indivizii depăşind 70 ani. ochilor mari şi frunţii late. Pasărea era considerată de către popoarele antice (mai cu seamă de către greci) drept simbol al înţelepciunii. Aceeaşi lege instituie obligativitatea unei autorizaţii speciale pentru împuşcarea sau colectarea în scop ştiinţific a oricărei specii de lebădă. ea rămîne în limitele staţiunii alese iniţial.

la punctul numit „Codrii". Arborele are trunchiul de circa 2 m înălţime şi diametrul la înălţimea pieptului de 89 cm. Ceva mai mici sînt stejarii seculari din str. judeţul Mehedinţi. În judeţul Dolj. Dolj se găsesc mai mulţi stejari brumării a căror vîrstă depăşeşte 300 de ani (bătrînii satului zic că ar data de pe timpul lui Mihai Viteazul). iar altul în curtea bisericii. Un exemplar de păr pădureţ (Pyrus pyraster) de mari dimensiuni. fie particularităţile morfologico-ecologice deosebit de atrăgătoare. în comuna Ştefăneşti. Tot din judeţul Olt menţionăm stejarul (Quercus robur) de pe şoseaua Crăciunel—Stoicăneşti. Brancuşi nr. judeţul Mehedinţi. În arboretul relict de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) de la Băieşti. de 5—6 m. cu un diametru de 1. Sensibilă la frig ca şi la căldură prea mare. precum şi stejarii seculari de la Studina. cu diametrul de 1. se întîlnesc două exemplare maiestuoase de stejari seculari care ar trebui ocrotiţi.) rămaşi din vechiul codru al pădurii Jianu.2 m şi înălţimea de 20—26 m. se află un stejar în diametru de 2 m. există cîteva exemplare de stejar (Quercus robur). interesant. fie vreo semnificaţie istorică sau legendară.5—2. 14. formată din trei stejari (Quercus robur) cu o vîrstă de peste 100 ani. în care. Se găseşte într-o stare avansată de depreciere. ei fiind în pericol din cauza blocurilor care se construiesc pe această stradă. Considerăm necesar să arătăm că pentru ocrotirea acestor arbori s-a avut în vedere fie vîrsta sau dimensiunile lor excepţionale. avînd o vechime de cca 550 ani. avînd peste 300 de ani. Cel mai bătrîn dintre ei are în diametru peste 2 m.dublă şi cu pete brun negre. Dintre cei mai semnificativi arbori ocrotiţi pe meleagurile doljene. jud. Brestii nr. se află 3 exemplare de stejari seculari. Exemplarul are 43 m înălţime. Olt. Fălcoi şi Drăgăneşti-Olt.). Ca vîrstă apreciabilă sînt citaţi şi stejarii seculari (Quercus petraea) din comuna Frînceşti. la înăţimea pieptului. trăieşte îndeosebi în locuri deschise şi poate fi întîlnită pînă la altitudini de cca 600—700 m. la Bala. pe malul stîng al Dunării. diametrul la înălţimea pieptului este de 1. de peste 400 de ani. . Pentru dimensiunile viguroase şi frumuseţea lor. trunchiul său măsoară 5. care ne dau imaginea sugestivă şi evocatoare a codrilor de odinioară. un exemplar din acest arboret are o înălţime de 31. a cărui vîrstă depăşeşte 180 ani. poate fi văzut în codrul secular de stejar brumăriu din pădurea Nisipuri—Băileşti. se găseşte un stejar în vîrstă de 300 ani. Astfel. înconjurate de asemenea de cercuri poligonale. pe strada Caracalla. In comuna Dioşti din jud. cu adevărat secular. chiar vizavi de Mănăstirea Cozia. comuna Urzica Mare. iar diametrul maxim atinge. se găseşte un stejar al pandurilor (Quercus ssp. de la 22 m la 30 m. ce au o vîrstă de peste 450 de ani. în curtea bisericii. se află un ulm monumental care domină vegetaţia înconjurătoare. În oraşul Caracal. El are înălţimea de 9 m şi trunchiul scurt. satul Frăţila.80 m. se află un stejar la „Cantonul lui Polixenie". la cca 5 metri de debarcader. 1. s-au găsit exemplare de stejar cu dimensiuni apreciabile. jud. lîngă cimitirul satului Nisipuri. cîte una de fiecare placă a carapacei.20 m şi înălţimea variabilă. În oraşul Craiova se află cîţiva stejari (Quercus ssp. s-a construit clopotniţa. la 350 m altitudine. în vîrstă de peste 300 de ani. Tot în judeţul Vîlcea. se află un stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora). iar înălţimea de peste 21 m.60 m la înălţimea pieptului. În comuna Ştefan cel Mare din jud. Arborele este într-o fază avansată de degradare datorită vîrstei înaintate. Cele cinci exemplare se găsesc în curtea Mănăstirii „Dintr-un lemn". La Calafat. Ei au diametre cuprinse între 1. pe şoseaua Craiova—Caracal. Vîlcea. vegetează un exemplar secular de tei (Tilia platyphyllos).60 m în circumferinţă. Menţionăm de asemenea şi „Poarta Turcilor" de la Sovarna. Vîlcea. în judeţul Mehedinţi. un exemplar izolat şi situat în raza comunei Dobroteşti. jud. un stejar secular se găseşte în centrul comunei. menţionăm: stejarul brumăriu.53 m la înălţimea pieptului şi un diametru calculat de 2. În pădurea Cozia. în pădurea Branişte. cu o circumferinţă de 6. pe malul drept al Oltului.75 m. În comuna Zănoaga. Dolj.80— 2. o circumferinţă de 6. În comuna Bulzeşti. Izolat. Doi dintre ei se află lîngă şoseaua Craiova— Caracal. iar în str. din curtea familiei Ion Purice. Menţionăm de asemenea gorunul din comuna Borăscu. 10 se găseşte un frumos stejar a cărui vîrstă depăşeşte 300 ani. În comuna Buiceşti. Arbori seculari ocrotiţi Pe teritoriul Olteniei întîlnim arbori seculari izolaţi de diferite specii.08 m. ce datează de peste 500 ani. judeţul Mehedinţi.40 m şi în vîrstă de peste 150 ani.40 m. aceşti arbori au fost sau trebuie declaraţi monumente ale naturii.

În comuna Stejarul (judeţul Gorj) se află un stejar secular, exemplar rămas din codrul ce ocupa o mare suprafaţă şi care a dat şi denumirea actuală a localităţii. În Oltenia s-a găsit în bazinul superior al Gilortului un exemplar de brad alb (Abies alba), în masivul forestier al muntelui Rînca, la cca 1500 m altitudine. Bradul are vîrsta de peste 550 ani şi un diametru de 1,28 m, iar înălţimea de 50,3 m. Acest monument al naturii se află încă în plină vigoare de vegetaţie. În comuna Polovragi, jud. Gorj, se găseşte un castan comestibil secular cu circumferinţa de 7,20 m şi în diametru de 2,30 m, iar vîrsta este evaluată la peste 400 ani. În apropierea de Nereju-—Topeşti, jud. Gorj, se află de asemenea un castan secular ce are circumferinţa de 6,70 m, un diametru de 1,90 m şi vîrsta de peste 500 ani. El produce peste 2000 kg castane comestibile. Potrivit unor cercetări, acest castan din bazinul Tismana ar fi cel mai vechi exemplar din această specie din ţară. În Parcul Poporului din Craiova, vegetează cca 120 exemplare mature din chiparosul de baltă (Taxodium distichum). Aceşti arbori constituie cea mai veche şi spectaculoasă cultură de taxodium existentă în România, în afara fondului forestier naţional, şi reprezintă totodată cea mai apreciată bază seminologică a speciei din spaţiul carpato-balcanic. Dimensiunile medii ale arborilor la vîrsta de 70 ani ating diametrul de 64 cm şi înălţimea de 25 m. În pîlcul amplasat în amonte de debarcader, se remarcă un exemplar maiestuos de taxodium, care constituie recordul dimensional indiscutabil al speciei din România. El prezintă următoarele valori morfometrice: circumferinţa la înălţimea pieptului măsoară 3,85 m, avînd un diametru de 1,23 m, iar înălţimea atinge 29,5 m. În pădurea Reşca din jud. Olt, lîngă Caracal, se găsesc circa 80 de exemplare de taxodium, iar în Parcul oraşului Caracal se găsesc 7 exemplare mari. Este cazul să amintim de asemenea de frasinul monumental (Fraxinus excelsior) din satul Fumureni, comuna Lungeşti, judeţul Vîlcea, în vîrstă de peste 400 ani, cu diametrul de 1,30 m şi înălţimea de peste 30 m. De asemenea, tot un exemplar monumental de frasin se găseşte la Mănăstirea Jiţianu de lîngă Craiova, în vîrstă de peste 300 de ani. În partea de sud a oraşului Caracal se află „Ulmul lui Iancu", care merită să fie ocrotit, iar pe strada Libertăţii, la nr. 35, vegetează un pin negru (Pinus nigra), în vîrstă de peste 150 ani. În Parcul oraşului Caracal găsim 2 exemplare de Ginkgo biloba, iar în pădurea Cobia de lîngă Segarcea (Dolj) şi în Parcul Liceului „Traian" din Drobeta-Turnu Severin se află de asemenea cîteva exemplare din acest minunat şi frumos arbore al pagodelor. Este bine să amintim şi de nucul uriaş (Junglans nigra) din satul Bistrfţoucomuna Costeşti (jud. Vîlcea), cu o înălţime de 30 m şi în vîrstă de peste 400 ani. Fără îndoială că în această parte a ţării mai există arbori seculari, în parte cunoscuţi de oamenii de ştiinţă şi propuşi să fie declaraţi monumente ale naturii şi ocrotiţi. Alţi arbori seculari aşteaptă să fie semnalaţi de aici înainte de iubitori ai naturii şi propuşi pentru ocrotire.

Trasee şi zone de interes turistic în Oltenia
Străbătînd culmile montane dintre Olt şi Dunăre, efortul este răsplătit din plin, indiferent de profesia ori preocupările ce le-ar avea un asemenea drumeţ cutezător. Munţii falnici, cu piscuri semeţe, plaiuri cu flori multicolore în prag de primăvară sau în toiul verii, ţesute cu măiestrie în covoare ce se întind uneori la peste 2 000 m altitudine, păduri seculare cu iz de legendă, peşteri de dimensiuni şi cu frumuseţi rar întîlnite — iată doar cîteva din comorile oferite vizitatorului de lanţul muntos al Olteniei. Adăugînd la peisajul reconfortant al munţilor fauna atît de diversă şi de interesantă, precum şi nenumăratele bogăţii ale substratului, avem o imagine cvasicompletă asupra valorilor inestimabile ale plaiurilor olteneşti, atît de mult căutate de iubitorii naturii. Pentru a înlesni celor care încă nu au luat contact cu această natură generoasă cunoaşterea frumuseţilor ei, vom prezenta cîteva trasee şi zone turistice de mare atracţie, în care nu vom uita să evidenţiem rarităţile floristice şi faunistice întîlnite în cale. Valea Oltului De-a lungul mileniilor, Oltul, în lunga sa călătorie din Munţii Hăşmaşul Mare, unde îşi are izvoarele, a ferăstruit întruna zidul de granit al Carpaţilor Meridionali, croindu-şi pînă la urmă drum prin zona Cîineni— Turnu Roşu, pentru a-şi mîna apoi apele în Dunărea cea bătrînă. În drumul său triumfal, unind localităţi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor, Oltul şi-a creat de-a lungul timpului o albie, o vale frumoasă ce satisface cele mai pretenţioase gusturi pentru frumos. Lupta Oltului cu

Muntele Cozia, de pildă, a dat naştere unui peisaj de o măreţie fără egal. Călător pe aceste meleaguri, Alexandru Vlahuţă le vedea ca „locurile cele mai frumoase şi mai fermecătoare'' pe care le oferă Oltul în lunga sa cale spre Dunăre. Interesul faţă de frumuseţile naturii este întregit de salba staţiunilor balneoclimaterice ce se înşiră de-a lungul văii rîului. Iubitorii trecutului acestor locuri vor găsi, desigur, multe mărturii interesante, deoarece Valea Oltului a înregistrat de-a lungul secolelor multe evenimente de rezonanţă în istoria poporului nostru. La sud de intrarea în trecătoarea Cîineni, străjuieşte de aproape şase veacuri Mănăstirea Cozia, ctitorită în anii 1387—1388 de către domnitorul Mircea cel Bătrîn. De la zidire şi pînă în timpurile moderne, mulţi dintre voievozii Ţării Româneşti au întărit mănăstirea, făcînd donaţii ori odihnindu-se între zidurile acesteia. Situată pe malul drept al Oltului, la 5 km spre nord de Călimăneşti, Mănăstirea Cozia reprezintă cel mai de seamă monument de artă feudală din Oltenia. Denumirea a fost luată după Munţii Coziei, la poalele cărora este aşezată. Mănăstirea a fost pe vremuri un centru de cultură românească, unde şi-a desfăşurat activitatea printre alţii şi mitropolitul Varlăm. Mănătirea Cozia adăposteşte mormîntul marelui ctitor al ei, Mircea cel Bătrîn, trupul fiind depus într-un sarcofag de piatră. În dreptul mănăstirii, peste şosea, se află Bolniţa, monument istoric, zidită între anii 1542 şi 1543. În lungul Văii Oltului dintre Munţii Căpăţînii şi cei ai Coziei, pe malul drept al rîului, la altitudinea de 200 m, se află staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti— Căciulata, care prin vilele şi sanatoriile moderne, prin frumoasele ei grădini şi parcuri, prin animaţia cotidiană din cursul verii se armonizează în chip fericit cu peisajul sălbatic ce ni-l oferă stînca mereu întunecată a Muntelui Cozia, ce se ridică brusc din apele învolburate ale Oltului. Pădurile bogate, greu accesibile din Munţii Căpăţînii, ce-i dau parcă înconjur, conferă un plus de pitoresc acestei căutate staţiuni. Călimăneştii, denumiţi de marele istoric Nicolae Iorga ,,Sinaia Vîlcii", constituie, fără îndoială, atît prin diversitatea factorilor de cură, ca şi prin peisajul încărcat de farmec, perla staţiunilor de pe Valea Oltului. Climatul staţiunii oferă condiţii prielnice tratamentului balnear complex în tot timpul anului. Numărul mare de izvoare, calităţile curative ale apelor acestora, puse în valoare mai cu seamă în anii construcţiei socialiste, atrag mii şi mii de vizitatori, suferinzi sau în postura de simpli turişti. Renumele apelor minerale de la Călimăneşti datează de secole. Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, le-a folosit ca ape tămăduitoare, iar Napoleon al III-lea îşi procura apă îmbuteliată de la Căciulata, transportată cu diligenţa. Dovezile arheologice atestă existenţa unei aşezări pe aceste locuri încă din epoca statului dac. După cucerirea Daciei, romanii au construit la Bivolari şi Jimbolia, în perimetrul actual ai oraşului, două castre şi băi termale. În staţiune, vegetaţia este mult artificializată prin parcuri în care apar numeroşi arbori şi arbuşti decorativi, plante de mozaic şi plante ierboase decorative anuale şi perene, aşa cum se întîlnesc frecvent în marile centre urbanistice ale ţării. De o parte şi de alta a şoselei care duce la Sibiu (E 15 A), la altitudini mai mici, se întîlnesc păduri de gorun (Quercus petraea, Q. polycarpa), după care urmează pădurile de fag (Fagus silvatica), apoi pădurile de fag în amestec cu brad (Abies alba) şi pădurile de fag, brad şi molid (Picea abies). Situat în apropierea Călimăneştilor, masivul Cozia reprezintă o zonă foarte solicitată de turiştii care vin aici sau în staţiunile de pe Valea Oltului, uşor accesibile pentru toate categoriile de drumeţi. Municipiul Rîmnicu Vîlcea este aşezat pe una dintre principalele artere internaţoinale care leagă Europa centrală de Balcani (E 15 A). Prima atestare documentară despre Rîmnic datează de la 20 mai 1388, iar prima menţiune documentară despre localitate ca oraş este cea din 4 septembrie 1389, cînd Mircea cel Bătrîn menţionează: „...în oraşul domniei mele numit Rîmnic". Pe lîngă rolul comercial pe care l-a jucat în decursul existenţei sale, din secolul al XVII-lea, oraşul începe să devină şi un centru cultural. Locul important pe care îl ocupă Rîmnicu Vîlcea în dezvoltarea culturală este confirmat de numărul mare de tipărituri apărute şi prin activitatea prodigioasă a celor două secţii ale muzeului judeţean: istorie şi artă. Începînd cu anul 1948, industria municipiului se dezvoltă necontenit. Cea mai mare realizare o reprezintă Uzina de sodă, fabricile de piele şi încălţăminte, combinatul pentru industrializarea lemnului şi întreprinderea de foraj. Valea Lotrului

De la gura Lotrului, şoseaua spre Voineasa (DN 7 A) se orienteză spre vest şi intră pe teritoriul oraşului Brezoi. Valea Lotrului poartă denumirea vechilor haiduci de codru, numiţi „lotri", iar localităţile care au luat naştere poartă numele unor localnici, cum au fost: Breazu— Brezoi, Mălai—Mălaia, Pascu— Păscoaia, Ciungu—Ciun-getu etc. Satele de pe valea Lotrului au fost sate de moşneni, care s-au ocupat cu agricultura, negoţul şi păstoritul, iar din secolul al XIX-lea au trecut la exploatarea lemnului. În trecut locuitorii acestor meleaguri colindau ţara cu produsele obţinute din prelucrarea lemnului pentru a-şi putea procura în schimb produse agricole. În zilele noastre, aceştia au devenit harnici constructori ai sistemului hidroenergetic Lotru, producîndu-se astfel mutaţii însemnate în profesiunile şi viaţa lor. Continuîndune drumul spre vest, intrăm în lunca Lotrului şi ajungem în satul Valea lui Stan, de unde se exploatau în trecut minereuri neferoase. La Brădişor se va înălţa un baraj, iar lacul de acumulare va avea 33 milioane mc apă. În continuare, spre vest se ajunge la Mălaia, o aşezare mare şi cu gospodării frumoase. Aici se ridică barajul hidrocentralei Mălaia. Lacul unde se va acumula apa în faţa barajului va avea cca 2,1 milioane mc. Apele Lotrului ies la zi, după ce au intrat în galeria de aducţiune de la Vidra, tocmai aici la Mălaia, după un drum subteran de peste 20 km. Urmărind şoseaua construită se ajunge apoi la Ciungetu, pe Valea Lotriţei. Aici se află o impresionantă hidrocentrală. Localitatea Ciungetu este aşezată la 600 m altitudine şi constituie un centru turistic în devenire. Comuna Voineasa este aşezată la 675—750 m altitudine, de-a lungul şoselei, ocupînd părţile joase ale depresiunii. Este un sat de moşneni amintit documentar din anul 1520. De la Voineasa în amonte, drumul se îngustează şi după 11 km ajunge la Cataracte, locul unde apa Lotrului saltă pe nişte praguri născute datorită structurii rocilor. La peste 1200 m altitudine, se înalţă barajul a cărui cotă atinge 115 m, iar în spatele lui s-au adunat apele lacului Vidra, lung de 15 km şi cu o suprafaţă de 105 km-. Pe malurile lacului s-au ridicat deja primele vile ale viitoarei staţiuni climaterice Vidra. De la Vidra şoseaua se îndreaptă, de-a lungul lacului de acumulare, spre cabana „Obîrşia Lotrului", la 1 400 m altitudine. Aici ia naştere Lotrul, din unirea pîrîului Cîlcescu, care izvorăşte din lacul Cîlcescu, cu pîrîul Provăţ, care îşi trage izvoarele de sub vîrful Tărtărău (1777 m). Valea Oltului de la Rîmnicu Vîlcea la Drăgăşani Pornind spre sud de la Rm. Vîlcea, şoseaua (DN-6) trece aproape de Combinatul chimic de produse sodice Govora, apoi pe lîngă aşezarea romană „Buridava", puternic centru etnogenetic al poporului român. Astăzi aici este un mare punct de preparare a fructelor şi legumelor pentru fabrica de conserve de la Rîureni. În continuare, atrage atenţia cîmpul de sonde de la Tătărani şi mai jos sondele de la Băbeni. In lunca Oltului se văd balastiere ce furnizează materiale de construcţii necesare şantierelor din zonă şi din ţară. Oraşul Drăgăşani este aşezat pe terasele inferioare ale-Oltului, fiind dominat de dealul Oltului la nord-vest. Localitatea are o existenţă străveche, cunoscută sub numele de,,Rusidava" în timpul romanilor, care au găsit aici întinse plantaţii de viţă de vie. Calitatea vinurilor de Drăgăşani este consemnată şi în numeroase cărţi ale unor străini care neau vizitat ţara. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a dezvoltării viticulturii, ia fiinţă la Drăgăşani Staţiunea experimentală viticolă, printre primele de acest gen din ţară. Astăzi vechile vii sînt înlocuite cu noi soiuri nobile, mai productive şi de calitate superioară. Rîmnicu Vîlcea — Băile Olăneşti Pornind spre vest din Rîmnicu Vîlcea, drumul DN-64 A, după ce străbate localităţile Vlădeşti şi Păpuşeşti— Măglaşi, ai cărui locuitori în trecut se ocupau cu ridicatul sării la suprafaţă din minele de sare de la Ocnele Mari,, ajunge la Băile Olăneşti (km 21). Staţiunea este situată în cadrul depresiunii Olăneşti— Cheia, fiind dominată de înălţimi ce urcă la peste 1 800 m altitudine la nord şi unde se află una din cele mai mari şi frumoase rezervaţii de tisă (Taxus baceata) din ţară. Prima menţiune documentară despre Băile Olăneşti o întîlnim în 1527. În anul 1873, la expoziţia apelor minerale de la Viena, buteliile cu eticheta „Olăneşti" au cucerit Medalia de aur. După 1948, s-au modernizat instalaţiile pentru băile-minerale, s-au construit peste 20 de blocuri şi vile şi s-au creat noi spaţii verzi şi de agrement. În staţiunea Olăneşti se exploatează izvoare minerale cu ape sulfuroase, clorurate, iodurate,

ce a fost ridicată de de boierii Craioveşti în anii 1491—1492. trecem pe lîngă Complexul muzeistic „Gheorghe Magheru". bromurate. Localitatea Ocnele Mari. care reuşeşte să modernizeze mijloacele de exploatare a sării. acest aşezămînt a jucat un rol important în dezvoltarea culturii noastre. Ea capătă o puternică dezvoltare în secolul XVIII. constituţiunea în Oltenia". Se întîlnesc aici pasărea denumită fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). în care frumuseţile naturaile îşi dau mîna cu tradiţiile istorice şi folclorice. Dar Cheile Bistriţei vîlcene prezintă o deosebită importanţă ştiinţifică. . umbrite de livezile roditoare ale I. aceasta constituind cea mai importantă materie primă a întreprinderii. se desprinde spre nord un traseu urcînd la Mănăstirea Bistriţa. monument al naturii. În apropierea mănăstirii se găsesc Cheile Bistriţei vîlcene. Parcul şi pădurea din imediata apropiere oferă vizitatorilor posibilitatea unor plimbări agreabile şi uşoare. Prima carte ieşită din teascurile de aici datează din anul 1637 (Psaltirea slavonească). Aici vegetează în condiţii bune tisa (Taxus baccata) şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum). acestea fiind doar cîteva din cele peste 450 specii floristice existente în zonă. prin care se introduce în zăcămînt apă caldă sub presiune şi astfel sarea este condusă prin saleducte la Uzina de sodă Rîmnicu Vîlcea. Rîmnicu Vîlcea — Ocnele Mari După ce ieşim din municipiul Rîmnicu Vîlcea prin partea de sud (DN-67) şi după ce depăşim localitatea Traian. care străbate o succesiune de dealuri subcarpatice şi depresiuni. studiind şi efectele terapeutice ale apelor minerale. folosindu-se 22 izvoare naturale şi 5 sonde. arta meşteşugarilor olari din Horezu dă noi străluciri acestor locuri. Ocnele Mari sînt în prezent o renumită staţiune balneară amenajată în locul unde în anul 1812 s-a prăbuşit o ocnă. Rîmnicu Vîlcea — Horezu — Tg. În timpul domniei lui Matei Basarab. care a fost sfătuit de Nicolae Bălcescu să menţină „cu armele. element endemic Carpaţilor. Aici şi-a amplasat tabăra generalul Gh.bromurate şi sodice. cînd aici se tipăreşte Pravila de la Govora. Izvoarele minerale din staţiunea Govora au fost descoperite întîmplător. Cultura căpşunului cunoaşte în Buneşti o dezvoltare ascendentă. Staţiunea Govora este atestată documentar în anul 1485. se trece prin comuna Buneşti. Aici cronicarul Mihail Moxa va serie prima istorie universală intitulată De la începutul lumii dentîi pînă la 1489. specii ocrotite de lege. De numele acestei zone se leagă o parte din evenimentele desfăşurate în anul 1848. În continuarea drumului. complexul monahal de la Bistriţa a avut un rol cultural deosebit de important. Drumul.A. Po-pescu-Zorileanu organizează aici primul stabiliment de băi minerale. este plin de pitoresc şi constituie artera principală de comunicaţie între localităţile subcarpatice dintre Rîmnicu Vîlcea şi Tg. săpate de apa cu acelaşi nume. Climatul staţiunii este propice tratamentului balnear. în luna mai. în jurul anului 1860. Exploatarea sării din această zonă datează din vremea dacilor şi continuă şi în timpul romanilor. Jiu Acest drum (DN-67) constituie unul din cele mai interesante trasee. puternic concentrate şi atermale. cloruro-sodice. Drumul spre Ocnele Mari străbate locuri pitoreşti de o reală frumuseţe. sau sub formă de băi calde în diferite maladii reumatismale. fapt care prilejuieşte. Doctorul N. În cursul istoriei. Rîmnicu Vîlcea. Între anii 1836—1837 este adus la Ocnele Mari specialistul Kofegi Boşa. Magheru. Alături de monumente ridicate în secolele trecute. calcice şi magneziene. îşi deapănă firul existenţei sale din timpuri străvechi. Şi fauna este destul de interesantă. şopîrla de ziduri (Lacerta muralis) şi multe alte specii de animale. Jiu. Apa acestor izvoare se foloseşte în stare naturală. la Ocnele Mari sarea se exploatează cu ajutorul sondelor.S. Apele minerale sînt cloruro-sodice de mare concentraţie şi îşi datorează mineralizarea procesului de spălare a masivului de sare prin acumularea apei de infiltraţie în golurile vechilor mine de sare exploatate în formă de clopot. Aici se află complexul monahal al Mănăstirii Govora. organizarea „Sărbătorii căpşunului". Momentul culminant al activităţii tipografice îl constituie anul 1640. În drum spre Horezu. prin aducerea unei tipografii. În incinta complexului mănăstiresc poate fi vizitată şi colecţia de obiecte religioase şi locul unde se afla tiparniţa din timpul lui Matei Basarab. situată la km 8. Apele minerale folosite în cura internă sînt ape care provin din forare şi sînt iodurate. apoi brusturele negru (Symphytum cordatum). Începînd cu anul 1959.

Către nord se desprinde drumul care urcă spre Mănăstirea Horezu. Situată în gura Cheilor Galbenului. ciobanii de pe o rază de 30 km coboară din munţi. clădită de Olteţ şi afluenţii săi. Pe acest drum se găsesc Băile de la Săcelu. Din Horezu. Reîntorcîndu-ne la şoseaua naţională. În anul 1821 mănăstirea devine unul din punctele strategice ale pandurilor conduşi de Tudor Vladimirescu. singura cu acest profil din ţară. una dintre primele ctitorii ale lui Matei Basarab. Mănăstirea Arnota a fost un lăcaş de răspîndire a culturii. fiind totodată şi loc de trecere al turmelor de oi şi al păstorilor care au păstrat bogate tradiţii meşteşugăreşti în arta lemnului şi a olăritului. într-un cadru natural minunat. de o parte şi de alta a şoselei. Din drumul naţional 67 spre sud se desprinde şoseaua ce duce la Tîrgu Cărbuneşti. Novaci — Obîrşia Lotrului O interesantă excursie ne oferă parcurgerea şoselei transcarpatice (DN 67 C). Aici se pot admira frumoasele costume gorjeneşti şi vîlcene de la Novaci. în calcarele mezozoice de pe versantul sudic al Căpăţînii. la locul de ieşire al Olteţului din chei. care a ieşit din vestitele şi pitoreştile sale chei ceva mai liniştit. Călimăneşti etc. fier. drumul naţional se îndreaptă spre comuna Slătioara. Spre nord se bifurcă din drumul naţional o şosea ce duce spre Mănăstirea Polovragi. Climatul dulce de aici. făcută cu deosebită iscusinţă de vestiţii meşteri olari localnici. sodiu. un interesant monument al naturii. comuna Baia de Fier (360 m altitudine) este o aşezare rurală în continuă înflorire ce se dezvoltă vertiginos datorită bogatelor zăcăminte de grafit de pe Muntele Cătălinu. care urmăreşte cursul rîului. dar mai ales proprietăţile terapeutice ale apelor şi nămolului de la Săcelu au determinat pe mulţi să numească această mică staţiune „Techirghiolul Olteniei". Aici drumul forestier se înfundă. Urcînd dealul Rugetului. Prima analiză a apelor minerale de la Săcelu a fost făcută în anul 1896 de către chimistul C. La cca 3 km de Baia de Fier. Polovragi etc. pe malul Olteţului. Ţinutul Horezului reţine atenţia turiştilor şi pentru valoarea obiectelor de ceramică rezistentă. declarate pe plan local monumente ale naturii. în apropierea cabanei forestiere Urlieşul. brom etc. de la oi. construită între anii 1632 şi 1637. Izvoarele minerale sărate şi nămolul de la Săcelu au un mare efect terapeutic. ambele la fel de rare în ţara noastră. care a constatat că apele a trei izvoare (din 40 cîte are Săcelu) conţin în cantităţi mari iod. şi lăstunul de stîncă (Apus melba). pe valea rîului Galben. magneziu. Baia de Fier. se află exploatarea minieră de grafit de la Baia de Fier. Pentru această nedeie. în cheile rîului Galben. care sînt cunoscute încă din vechime şi folosite de către romani. se află comuna Polovragi. litiu. Peştera prezintă importanţă şi sub raport paleoistoric datorită descoperirii a numeroase vestigii şi resturi de faună fosilă din paleoliticul mijlociu. se află Mănăstirea Arnota. Complexul muzeistic Măldăreşti este format din două cule şi o biserică. construită de Constantin Brîncoveanu după bătălia de la Zărneşti (1690). La intrarea în chei se găseşte Peştera Polovragi. Aici se află satul Măgura Slătioarei cu frumoasele sale şiroiri şi piramide de pămînt. Olăneşti. stronţiu. Horezu este astăzi un oraş cu profil comercial. La Milostea se află o frumoasă poiană cu narcise (Narcisus angustifolius). cunoscute în Oltenia numai aici şi în Cheile Sohodolului. bine cunoscuţii lilieci. În apropiere de Novaci. ne continuăm drumul spre Horezu. şoseaua intră în larga şi frumoasa depresiune Polovragi. renumită prin nedeia ce se ţine cu regularitate în fiecare an la 20 iulie. La poalele muntelui. aerul curat. stînd alături de cele din staţiunile Govora. În Cheile Olteţului se întîlneşte fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). se află păduri încheiate de fag. situată la cea . Drumul urcă pînă la km 19. la cca 600 m altitudine.Urcînd muntele Arnota. cu „locatarii" ei cei mai frecvenţi. toate monumente istorice. De la aceste lunci. Stabil. Cheile Olteţului „trec" pe lîngă peştera Polovragi şi după circa 3 km de mers se ajunge la cabana forestieră din Luncile Olteţului. Aici se află un mic muzeu care cuprinde „Sala gărzilor'' şi „Sala consiliului" şi apoi locuinţe propriu-zise. care aveau aici terme. O parte din lucrările lor se află în muzeul cunoscut sub numele de „Culele de la Măldăreşti". se află Peştera Muierilor. pasăre monument al naturii. la cca 7 km.

In zonă se află frumoase lacuri glaciare (28). dar oferă numeroase puncte de atracţie pentru turişti. se ajunge la cabana „Rînca". Aici s-a construit Combinatul pentru industrializarea lemnului. de unde. biserici din lemn. Din Tg. la stînga vîrful Mohoru (2 335 m) şi muntele Setea Mare (2 356 m). se poate ajunge la cabana „Obîrşia Lotrului". dintre care lacul Cîlcescu (1 925 m) este cel mai mare (3. aici se făcea un intens comerţ cu animale. În această perioadă sau pus bazele Muzeului de istorie al Gorjului şi s-a editat „Jiul". Şoseaua taie păduri de stejar şi apoi de fag. oferind pe parcursul ei originale şi spectaculoase privelişti. care se trimiteau în Transilvania prin pasul Vîlcan. Tot în secolul al XV-lea. În centrul oraşului. amenajată din anul 1856 pe malul Jiului. de unde începe pădurea de brad. cu interesantele circuri glaciare.mai mare altitudine din ţară. La 21 ianuarie 1821. situată la peste 1 500 m altitudine. se află Muzeul judeţean. din şoseaua naţională. în prim-plan conturîndu-se culmi ale masivului Parîng: muntele şi vîrful Păpuşa (2 135 m).33 m.. în oraşul Sebeş. Cu secole în urmă. Constantin Brancuşi a făurit ansamblul sculptural „Masa Tăcerii" şi „Poarta Sărutului". se poate ajunge pe dealul Ciocîrlău. La extremitatea celalaltă a Căii Eroilor. Parîngul Mare (2 518 m). pe valea Jiului. Pe pajiştea din apropierea culei este organizat „satul gorjan". Se trece pe lîngă Muntele Cerbu (cca 1 400 m). localitatea apare în documente în calitatea sa de „tîrg". în perioada 1937—1938. De la Dengheru. după ce străbate localităţi pitoreşti vîlcene şi gorjene.12 ha). după numai 10 km de la Tîrgu Jiu. revistă pentru literatură şi ştiinţă. Valea Jiului Şoseaua naţională modernizată (DN 67) din direcţia Rîmnicu Vîlcea. ducînd pînă la Şugag şi făcînd astfel legătura dintre Oltenia şi Transilvania. construit la sfîrşitul secolului trecut. care are două secţii: de istorie şi de etnografie. de ţigarete etc. prin vîrful Ştefanu. ajunge în municipiul Tîrgu Jiu. un drum lateral duce spre dreapta în satul Curtişoara. De la cabana „Rînca" se dezvăluie drumeţului privelişti montane de o rară frumuseţe în toate direcţiile. se înalţă Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. monument istoric şi în care este amenajată o secţie etnografică a Muzeului judeţean Gorj. la aproximativ 2 km.Jiul" într-o poruncă dată Mănăstirii Tismana de către Mircea cel Bătrîn. drumul trece prin Valea Sadului. gingaşele narcise (Narcissus angustijolius). iar pe valea Frumoasei. Oraşul este menţionat pentru prima dată în anul 1406 sub denumirea de. se află „Digul Jiului''. mai cu seamă ale poienilor şi golurilor alpine. Statuia lui Tudor "Vladimirescu este situată în faţa Casei pionierilor şi a liceului. în timpul domniei lui Dan al II-lea (1429). Municipiul Tîrgu Jiu a cunoscut în ultimele decenii o puternică dezvoltare industrială. în special porcine. Din comuna Bumbeşti—Jiu. În continuare. pasul Urdele şi muntele Dengheru (2 082 m) unde şoseaua atinge cea mai mare înălţime (cca 2 000 m). care străbate masivul Parîng şi leagă oraşul Novaci de Sebeş. În mijlocul Pieţei Victoriei. Municipiul Tîrgu Jiu nu este prea mare ca întindere. pornind spre nord (DN 66). De aici se intră în Defileul Jiului. După 18 km de la Novaci. înaltă de 29. Prin marginea de est a oraşului (DN-66). unde se pot admira numeroase construcţii specifice arhitecturii populare din judeţ (case. Fabrica de produse refractare. La Tîrgu Jiu se aduceau şi se desfăceau mărfuri din Braşov sau din centre comerciale de peste hotare (Lipsea). în grădina publică a oraşului. „Coloana Infinitului". Tudor Vladimirescu ajunge la Tîrgu Jiu. reorganizat în 1979—1980. Combinatul de materiale de construcţie. La extremitatea Căii Eroilor se află monumentele brâncuşiene. pe un drum forestier. urmînd în continuare pe valea Sebeşului. ce traversează oraşul în partea sa nord-vestică. se afla a treia importantă operă din oraş a marelui sculptor român. unde se află o splendidă poiană în care înfloresc în luna mai. iar în depărtare se înalţă falnic cel mai înalt vîrf al masivului. Şoseaua are o lungime de 108 km. Între anii 1894 şi 1900 a existat aici o vie mişcare culturală şi artistică. Sălbăticia locurilor a fost oarecum „îmblînzită" de şoseaua şi calea ferată ce merg alături de . unde găseşte elemente favorabile marilor planuri cu care se va îndrepta spre cîmpia Padeşului. venind de la Bucureşti în fruntea unei cete de arnăuţi. De-a lungul Jiului. porţi etc). la Petroşani. bogate în vestigii şi în obiecte ce vorbesc de strămoşii şi realizările oamenilor acestor locuri de-a lungul secolelor. tot aici se află şi liceul ce poartă numele marelui conducător al revoluţeii din 1821. Jiu se poate ajunge în Defileul Jiului. Aici. unde se află „Cula Curtişoara". în apropierea statuii lui Tudor Vladimirescu. ridicat în anul 1935 în memoria eroinei de la Jiu.

văilor adînci. Mai sus de gara Meri se află monumentul ridicat în anul 1927 în memoria generalului Dragalina.. pe o distanţă de cca 30 km. dar care se integrează tot mai mult în activitatea noilor deveniri ale vremurilor de azi. În valea Sohodului se mai întîlneşte şi vipera cu corn (Vipera ammodytes). cu numeroase fenomene carstice. în pădurea Ţopeştilor. zidurile măreţe ale Tismanei. unii după alţii. valea Bistriţei pătrunde în imensitatea pădurilor de fag. în diferite tonuri de verde. Casele din piatră. atrăgînd atenţia de la mari depărtări. ce îmbracă aici cu haina lor. De aici pornesc poteci spre culmea principală a Parîngului şi spre pasul Vîlcan. datorită şoselelor modernizate (DN 67) acest traseu se parcurge uşor. De la Petroşani. care a căzut eroic aici. Un interes deosebit prezintă vegetaţia din chei. care se află la nord de comuna Runcu. unde se găsesc mari rarităţi floristice. ajungînd în ţara noastră pînă la Cheile Turzii. pentru a scăpa de urmărirea turcilor împotriva cărora luptase în războiul ruso-turc din 1806—1812. Jiul şi-a săpat de milenii albia. ce desenează turnuri mari şi porţi ferecate şi să umblăm astfel prin locurile copilăriei lui Brancuşi. par în unele cotituri ale curgerii Jiului că vor să se împreune pentru a ţine calea trecătorului. Pitorescul peisajului este completat de susurul apei. nu însă aşa de frecvent ca pe Valea Cernei. să vizităm o serie de aşezări. sub conducerea sa. despărţind aceste două masive ale Olteniei de nord şi creînd. cînd mai largă. spre nord. munţii ce se înşiruie ca nişte piramide. cînd mai îngustă. ca urmare a faptului că pe iubitorii naturii îi interesează mai ales minunatele sale chei. iar rîul a primit şi numele de. amintind de bătălia desfăşurată de trupele române în anul 1916. ce par modeste la prima vedere.Ziduri înalte de piatră. ornamentate cu motive tradiţionale. trece apa Jaleşului. spre admiraţia călătorului. Nu departe de Broşteni. în 1817. Comuna Tismana se află la poalele Vîlcanului şi Oslei. în acest colţ de ţară. o specie care a venit din Peninsula Balcanică. Aici se întîlnesc minunatele fenomene carstice. Numeroase poduri. afluent al Tismanei.albia rîului. iar cel inferior Jaleş. operă a naturii înfrumuseţată de mîna omului prin realizarea şoselei şi a căii ferate. poziţia geografică care-i conferă un climat . La vest de oraşul Tg. în unele perioade fără apă. Piatra Broştenilor se înalţă ca o cetate medievală deasupra făgetelor. mult pomenită în creaţiile folclorice ale gorjenilor. urechea ursului (Primula auricularia ssp. pentru apărarea defileului împotriva atacului armatelor germane. De o parte şi de alta se înşiruie pînă la Lainici numeroase creste de munţi purtînd denumiri locale. se află Peştera „Gura Plaiului". În Cheile Sohodolului a început să cuibărească în ultima vreme lăstunul de stîncă (Apus melba). iar în altele sub numele de Sohodol. stalagmitele şi stalactitele. Tot aici cuibăresc şi cele două specii de presuri foarte rare în ţară: presura bărboasă (Emberiza cirlus) şi presura de stîncă (Emberiza da). şi de cromatica pădurilor seculare. Valea Dunării sau Valea Motrului.. In acest loc din Carpaţii româneşti. La Mănăstirea Lainici s-a ascuns. serratifolia) şi mixandră sălbatică (Erysimum comatum). care curge vijelios la vale. care dispare şi apare succesiv. vom folosi denumirea încetăţenită pentru această porţiune de Sohodol. Tudor Vladimirescu.Sohodol''. care depăşesc în unele locuri 250 m. Nu mai puţin de 39 tunele ascund în creasta muntelui calea ferată. Pîrîul Sohodol a săpat aici cîteva peşteri. Străbătînd masive calcaroase. Tot în defileu se află şi Mănăstirea Lainici. pantele Parîngului şi Vîlcanului. defileul. O excursie pe Piatra Broştenilor se poate organiza din Valea Tismanei sau urcînd pe Valea Bistricioarei şi coborînd pe Valea Bistriţei. Aici se poate ajunge venind de la Oslea sau urcînd pe valea Bistriţei. Şi aici. Valea Sohodolului este însoţită de ambele părţi de păduri de fag. în care găsim unele specii de lilieci în populaţii medii ca indivizi. îmbrăcat în haine călugăreşti. cursul superior este numit de localnici Sohodol. Tîrgu Jiu — Tismana Astăzi. Pe stîncile din chei se întîlnesc tufişuri de liliac (Syringu vulgaris). În defileu creşte o floră care cuprinde variate specii de plante. extinzîndu-şi arealul spre nord. Itinerarul ne oferă prilejul să contemplăm una din gloriile trecutului la Padeş. li se spune „sohodoluri". In general. alături de care întîlnim numeroase plante ierboase şi lemnoase. la contactul dintre munţi şi dealuri. Jiu. acest rîu a săpat în munţii Vîlcanului o vale adîncă cu maluri stîncoase. podeţe şi viaducte din fier şi beton sînt suspendate peste rîu. Din acest motiv în unele hărţi figurează sub numele de Jaleş. ca brîia (Athamanta hungarica). Natura a săpat în calcar numeroase galerii împodobite cu draperii albe de ţurţuri.

în comuna Vladimiri. spre muntele Oslea-izvoarele Cernei—Băile Herculane. Tismana este un important centru turistic datorită atît celebrei mănăstiri din apropiere. care se mîndreşte cu o frumoasă culă bisericească. în sus. Musculeşti. împodobită cu frumoase păduri de fag. se trece Gilortul şi. nod rutier şi centru forestier situat în partea de sus a Cîmpiei Padeşului. sau Grosera. se află monumentul de la Padeş. Deasupra satului Cloşani. plante ocrotite prin lege în ţara noastră. Pentru a ajunge pe Muntele Oslea. Tudor a ocupat-o y lăsînd aici o garnizoană de 60 de panduri. În apropiere de Apa Neagră se află satul Padeş. . Intrînd pe Valea Motrului. Din satul Bibeşti putem merge folosind o deviere la stînga pe o distanţă de 7 km. Monumentul a fost înălţat în 1921. După tradiţie. iar de aici drumul continuă pe ruta DN 67 B pînă la Tîrgu Cărbuneşti. menţionăm fabrica de cărămizi refractare. Dolj). În interiorul bisericii atrag atenţia catapeteasma (1766) şi un iconostas (1742). situat pe terasa înaltă formată de confluenţa Gilortului cu Blahniţa. Dintre unităţile economice care funcţionează aici. avînd ca ornamentaţie motive vegetale precum şi două tetrapode. Tudor a citit Proclamaţia în faţa pandurilor şi plăieşilor chemaţi sub steagul răscoalei. Biserica actuală datează din 1541—1542. continuînd traseul nostru. Cu timpul au început să se înfiripe şi unele unităţi ale industriei materialelor de construcţie (cărămizi) şi ale industriei alimentare. La gloria trecutului Mănăstirii Tismana se adaugă şi rolul pe care aceasta l-a avut în prima parte a secolului al XIX-lea. Acest munte are înălţimea de 1 945 m şi o vegetaţie specific alpină. Menţiunea de tîrg în denumirea localităţii se explică prin faptul că aici se organiza periodic un tîrg. Amatorii de elemente floristice mediteraneene nu vor trece prin aceste locuri fără să viziteze pădurea seculară de castani (Castanea sativa) dintre Tismana şi Pocruia. În trecut prin aceste locuri existau arborete de tisă. Ultima porţiune a Văii Gilortului cuprinde comuna Grosera cu interesanta sa culă bisericească şi apoi se ajunge la Ţînţăreni (DN-66). care cresc pe aceste meleaguri. construită în anii 1364—1373.colinar submontan reconfortant (datorită influenţei submediteraneene) dau comunei caracterul unei staţiuni climaterice. de obicei de vite. în timpul mişcării revoluţionare conduse de Tudor Vladimirescu. Nu putem încheia prezentarea acestui frumos munte fără a cita rarităţile floristice. un interesant monument al naturii. unde se vizitează casa lui Tudor Vladimirescu. unde. aici aflîndu-se întreprinderea de transformatoare şi motoare electrice. Biserica mănăstirii este frumos şi bogat pictată în interior în stil bizantin. oraş în plină dezvoltare industrială. una din cele mai frumoase din Europa. ne întoarcem la Bibeşti şi în continuare se trece prin localitatea Aninoasa. De la Tismana se poate continua drumul spre Apa Neagră. cît şi posibilităţilor de excursii în împrejurimi. înşirate pe terasa Gilortului. puţin cunoscut la noi. în oraşul Tîrgu Cărbuneşti şi în localităţi ca Vladimiri. ambele din lemn de stejar suflat cu aur. întreprinderea de exploatare forestieră etc. După ce am vizitat locurile copilăriei lui Tudor Vladimirescu. pentru a cunoaşte un interesant obiectiv turistic: casa memorială în care s-a născut Tudor Vladimirescu în anul 1780. pe Valea Gilortului. cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea mişcării revoluţionare conduse de Tudor Vladimirescu pe locul la care. un interesant monument al naturii. În primul rînd amintim bulbucii de munte (Trollius europaeus) şi sîngele voinicului (Nigritella nigra). trecem prin comuna Bărbăteşti. se poate organiza o excursie de 2—3 zile de la Tismana. Doiceşti şi Bi-beşti. comună în care se desfăşoară unul din cele mai mari tîrguri de vite din Oltenia. O excursie interesantă se poate face şi pe valea Tismanei. în ianuaire 1821. Mănăstirea Tismana are la origine o biserică din lemn de tisă. În ziua de 22 ianuarie 1821. Din municipiul Tîrgu Jiu se merge pe DN 67 prin comuna Scoarţa. la 12 km de la Apa Neagră. se ajunge în satul Cloşani al comunei Padeş. prin strădania călugărului Nicodin. În continuare se trece prin localităţile Petreşti. se află Peştera Cloşani. unde se află un muzeu etnografic. în mijlocul unui platou întărit cu metereze. După popasul de la Tîrgu Cărbuneşti. De la Cloşani se poate organiza o excursie instructivă de o zi pe Piatra Cloşanilor. După circa 7 km se ajunge la Filiaşi (jud. Tîrgu Jiu — Tîrgu Cărbuneşti — Filiaşi Acest traseu ne conduce.

O menţiune specială merită prezenţa smochinului (Ficus carica). Stipulată pentru prima dată ca localitate dacică Pelendava în . Ea se află pe coastele stîncoase mai înalte între Vîrciorova şi Gura Văii. acoperit în mare parte de liliac. Dintre acestea amintim: nucul (Juglans nigra). Noul oraş Orşova. Tot aici se întîlneşte şi ghimpele (Ruscus aculeatus). se poate ajunge în Valea Cernei. teiul argintiu (Tilia tomentosa). Craiova şi împrejurimile sale Municipiul Craiova. plantă ocrotită prin lege în ţara noastră. la 1 iunie 1475. Aici. cît şi lacul de acumulare ce la Orşova formează o adevărată „mare"'. şi Peştera lui Epuran. în apropierea căreia se găseşte una dintre cele mai mari peşteri din ţară. rezultanta puternicelor transformări socialiste pe scară naţională ca urmare a politicii clarvăzătoare şi ştiinţifice a partidului . între Schela Cladovei şi Vîrciorova. pe o potecă de munte. continuîndu-ne călătoria pe drumul ce însoţeşte Valea Brebenei. străveche aşezare în care mineritul s-a aflat la loc de cinste secole de-a rîndul. Topolniţa. mojdrean şi corn. cît şi pentru bogăţia floristică şi faunistică. pe care s-a construit o şosea forestieră ce în final va lega oraşul Petroşani de Băile Herculane. La apus de Obîrşia Oloşani se înalţă „Cornetul cel Mare". La circa 7 km sud-vest de Baia de Aramă. Vorbind despre vegetaţie. se întind tufărişuri de liliac. Sectorul Orşova — Turnu Severin. cu frumoasele vile şi poziţia sa geografică în trepte. se află oraşul Baia de Aramă (DN 67). cunoscută în lume numai în acest loc. care o atesta pe timpul domniei sale. Craiova de azi constituie un exemplu de dezvoltare rodnică. De la satul Godeanu. se bucură de o deosebită atracţie în rîndul turiştilor atît din ţară. Fără îndoială că de un interes deosebit pentru turişti se bucură atît barajul de pe Dunăre. castanul comestibil (Castanea sativa). Alexandru Borza. întîlnim pe o parte văi şi coline. Într-adevăr condiţiile climatice de aici permit dezvoltarea unor specii sudice. La Obîrşia Cloşani. mojdrean şi corn. feriga. se recomandă ca o aşezare umană multiseculară. o botează „Riviera Olteniei". De la Baia de Aramă. alunul (Corylus colurna). precizînd că în trecut ele au fost şi mai întinse. este cunoscut atît pentru frumuseţea sa peisagistică. la fel ca în Dobrogea. alături de alunul turcesc (Corylus eolurna). Într-adevăr. Dunăre şi Olt. Foarte interesantă este umbelifera Prangos carinata. ajungem în comuna Cireşu. au fost identificate peste 100 specii rare sau foarte rare pentru flora noastră şi chiar pentru flora globului. considerînd această porţiune un adevărat „Eldorado botanic". O excursie pe Valea Cernei satisface cel mai exigent iubitor al naturii. Dunărea între Orşova şi Drobeta-Turnu Severin Impresionanta luptă milenară dusă de către bătrînul Danubiu cu îndărătnicia munţilor s-a soldat cu formarea unui defileu cunoscut în toată Europa pentru măreţia sa. Paul de Alep amintea în descrierile sale despre exploatările de cupru de aici care în 1657 se ridicau la 200 000 oca anual. care împreună sînt cunoscute sub denumirea de „Complexul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier". pe o lungime de peste 20 km. pe_o suprafaţă de peste 2 ha. avem posibilitatea să facem cunoştinţă cu o mare raritate floristică a ţării.Tabula Peutingeriana" în anul 225 şi sub numele actual în documentul lui Basarab Laiotă. se află cunoscuta pădure de liliac de la Ponoare. acelaşi autor observa existenţa unor specii cunoscute de el din ţinuturile calde. în teritoriul cuprins între Carpaţi. cu origini adînc încrustate în milenara cetate dacică Pelendava. În condiţiile ecologice submediteraneene. cît şi de peste hotare. Pădurile din împrejurimile oraşului sînt în majoritate de fag (Fagus sylvatica) şi de gorun (Quercus petraea). Ea este cunoscută pînă în prezent în ţara noastră numai în Dobrogea şi Oltenia. cu păduri formate din aproape toate speciile de stejar existente în ţara noastră. pe „Dealul cu zgură". pe o suprafaţă de circa 300 ha. nucml. situat în centrul Olteniei.Baia de Aramă — Drobeta-Turnu Severin În apropierea localităţii Apa Neagră. liliacul (Syringa vulgaris). care aici creşte subspontan. vatră străbună de formare şi continuitate a poporului român pe aceste meleaguri.. denumită Cheilanthes marantae. ţinut străvechi. vom observa de o parte şi de alta a căii păduri de fag şi de gorun. liliacul etc. Continuînd drumul de la Baia de Aramă spre Drobeta-Turnu Severin.

M. la minunatele posibilităţi de practicare a sporturilor. bisericile Sf. În jurul municipiului Craiova a început crearea unei zone urbanistice cu o rază de 35 km. Dacă între cele două războaie mondiale în Craiova îşi desfăşurau activitatea numai cîteva mari ateliere meşteşugăreşti. mai ades prin principalele sale obiective: În treprinderea de osii şi boghiuri. judeţul Olt oferă celor dornici să-şi cunoască ţara de la un capăt la celălalt o mare varietate de atracţii şi puncte de interes. întreprinderea de prefabricate. întreprinderea de produse cărbunoase etc. care străbate ţara noastră de la vest spre est. între Timişoara şi Mangalia. potîrnichea de stîncă (Alectoris graeca). După cum se ştie.M. specie ocrotită de lege. în prezent municipiul se mîndreşte cu mari unităţi industriale cum sînt: Electroputere. În municipiul Slatina se află Muzeul judeţean. de pădurile din marginea cărora căprioarele te privesc mirate sau de micile lacuri amenajate din loc în loc. iar în apropierea sa se află popasul . În ultimii ani la Craiova s-a construit un nou local pentru Teatrul Naţional şi al Filarmonicii „Oltenia" şi s-a înfiinţat şi un teatru liric.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu. etc. aici construindu-se o fabrică de conserve. principalul centru industrial al judeţului. restaurantul „Debarcader". fazanul auriu (Chrysolopus pictus).. grupează Uzina de aluminiu şi laminate de aluminiu. Sf. Fabrica de electrozi siderurgici. fiecare cu specificul său. secretarul general al partidului. cu secţia de istorie şi etnografie. port la Dunăre.A. Consiliul Popular Municipal. în timp ce pe malul Dunării. zona Stehareţ. Aici s-a amenajat în ultimii ani un parc zoologic în partea nord-estică a oraşului. important centru industrial şi cultural al Doljului. I.M. de îngemănarea cîmpiei cu dealurile domoale. de la cunoaşterea virtuţilor inegalabile ale artei noastre populare. a procesului de industrializare în ritm susţinut şi a perfecţionării producţiei materiale şi spirituale. de o parte şi de alta ochiul este încîntat de varietatea peisajului. una de zahăr. oferă cîteva ore plăcute. IUG. Universitatea. în vederea creşterii bunăstării întregului popor. Oltcit.A. se întretaie şoseaua europeană E 94. Dumitru. Parcul Poporului şi Grădina Botanică. organizată cu 8 facultăţi şi care actualmente are peste 10 000 de studenţi. În anul 1947 ia fiinţă prima instituţie de învăţămînt superior din Oltenia prin Institutul Agronomic. Slatina. Madona Dudu. ca şi numeroase obiective turistice: motelul şi lacul „Hanul doctorului". I. Lacul „Victoria". Ilie. Pe această şosea ce traversează judeţul în direcţia V-E. Municipiul Craiova are două mari muzee: Muzeul Olteniei cu 3 secţii: de istorie. ca nişte raze. Craiova — Slatina — Scorniceşti Ca un adevărat microunivers turistic. motelul „Preajba" etc. Combinatul Chimic. o fabrică de biosinteze. care însumează o suprafaţă de 190 979 ha şi 27 comune.I. În Calafat se poate vizita Muzeul orăşenesc. precum şi Monumentul Independenţei. monument al naturii. cerbul lopătar (Cervus dama) etc. O imagine grăitoare asupra bogatei istorii a acestei părţi de ţară oferă interesantele muzee amenajate în mai toate oraşele judeţului şi de asemenea într-un mare număr de comune. Balşul a devenit în zilele noastre un puternic centru industrial. ştiinţele naturale şi etnografie. ale cărui facultăţi devin în 1966 nucleul Universităţii craiovene. iar în ultimii ani s-a construit un frumos motel. La loc de frunte se cuvine menţionat muzeul din comuna Scorniceşti — localitate unde s-a născut şi a copilărit cel mai iubit fiu al poporului nostru. amplasat într-o clădire monumentală. la Scorniceşti s-au desfăşurat în septembrie 1979 festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 400 de ani de atestare documentară a comunei. De la Craiova se poate ajunge pe drumul DN 56 la Calafat. vînătorii şi pescuitului. istorice şi ale naturii. păunul (Pavo cristatus). toate celelalte drumuri demne de călcat. o întreprindere textilă etc. Craiova prezintă numeroase şi valoroase monumente de arhitectură. Calafatul a devenit un puternic centru industrial. preşedintele republicii. printre care: broasca ţestoasă (Testudo hermanni). de la peisajul inedit la vestigiile istorice cu valoare de unicat. întreprinderea de confecţii etc. Trebuie menţionată grija edililor Craiovei pentru crearea unor mari şi utile spaţii verzi şi de agrement în jurul oraşului. Palatul mitropoliei. cum ar fi: pădurile de la Bucovăţ şi Leamna. reşedinţa judeţului Olt şi centrul de unde-se desfac. în prezenţa conducătorului partidului şi statului nostru. precum şi Muzeul de artă. întreprinderea textilă. străjuit de cele 4 exemplare de plopi seculari. tot atît de îmbietoare ca şi minunatele popasuri turistice amplasate la mică distanţă unul de celălalt.nostru pentru dezvoltarea impetuoasă a forţelor de producţie şi repartizarea raţională a acestora pe teritoriul patriei. La Slatina. de-a lungul a peste 60 km. cu scopul de a se creşte şi amenaja cele mai cunoscute elemente ale faunei noastre. dintre care mai reprezentative se pot cita: Palatul administrativ.

unul din cele mai vechi şi mai mari muzee săteşti din ţară. valoroase rezervaţii ale florei şi faunei locale: rezervaţia botanică Casa Pădurii — Reşca. rezervaţia de dropii Boianu etc. care prezintă o serie de particularităţi deosebit de interesante. fie pe la Drăgăneşti—Stoieneşti—Izbiceni. prezintă şi o valoroasă secţie de etnografie cu obiecte specifice zonei. din acest punct de vedere. spre Piteşti se află popasurile „Optaşi". cît mai cu seamă al ierarhizării. de încredere în perenitatea vieţii. construită de împăratul Aurelian în anii 271—275. ca îmbrăţişarea cadrului natural să fie cît mai corespunzătoare. iar în viitorul apropiat noul şantier de construcţii navale. este deosebit de pitoresc. Şi cine va urma eterna chemare a sudului. . tăindu-i în două părţi aproape simetrice. atît de proprie omului. La capătul traseului ajungem la Corabia. Tot atît de ademenitoare este şi lunca Dunării. rîu de legendă. se va bucura de unduirea verde sau galbenă a noldelor nesfîrşite.turistic „Pădurea Şarului". pe măsură ce coboară spre vărsare. cu profil de istorie şi ştiinţele naturii. cu crestele sale semeţe. care. Minunatele perspective ale Cîmpiei oltene vin să spulbere o prejudecată mai veche. cum sînt cele de la Crăciunel sau Reşca.bâtuta" vale a Oltului. adevărate „oaze" în mijlocul cîmpiei. în direcţia nord-vest se află rezervaţia botanică Vlădila—Studina. Deosebit de atrăgătoare este lunca Oltului. Justificat punct de atracţie este muzeul de la Orlea — la 5 km vest de Corabia. Ici şi colo răsar cele mai ademenitoare păduri şi lacuri. pădurea Călugăreasca—Crăciunei. Slatina — Corabia Drumul naţional 65 care străbate de la nord la sud pînă la Corabia mult. va cunoaşte o pagină vie de geografie nu numai fizică şi politică. Pe măsură ce coborîm pe firul Oltului. Un interes deosebit suscită de asemenea Muzeul din Corabia.. important centru industrial al judeţului (mai ales industrie uşoară şi alimentară). care a împrumutat numele său judeţului. nesecat izvor de optimism. ci şi economică şi chiar spirituală. la 25 km de Slatina şi Hanul „Dirjov". se cuvine a fi semnalate ruinele cetăţii romane şi fîntîna secretă de la Sucivada (actuala localitate Celeiu de lîngă Corabia). cu atît mai mult. unde rîul îşi lărgeşte continuu albia. natura ne impresionează la tot pasul. nu ţi le poate oferi decît muntele. prin care se susţinea că turismul vizează numai frumuseţile peisajului de altitudine şi că satisfacţiile cele mai mari. constituită din păduri aproape pure de stejar pufos. Între Corabia şi Caracal. prin întreprinderea de industrializare a zahărului. Nevoia de echilibru în toate. Atît din punct de vedere cronologic. i cere. alături de vestigiile istorice din colecţiile sale. fie pe ruta Slatina—Caracal—Corabia. unul din cele mai plăcute locuri de agrement din zonă şi de pe şoseaua E De asemenea. Tăbăcăria minerală etc. la numai 7 km de reşedinţa judeţului. unice în Oltenia.

pot fi: atlantice. Calcită — mineral comun cu bază de carbonat neutru de calciu. închis într-o cochilie. Chiropterit — îngrăşămînt organic rezultat din excrementele chi-ropterelor (liliecilor) ce trăiesc în peşteri. Biocenoză — asociaţie de plante şi animale adaptate la un anumit ' biotop. central-europene. ecologiei. avînd mare dezvoltare În era mezozoică.) în care condiţiile de mediu şi biotipurile adaptate la acestea sînt uniforme. Ex. care se ocupă cu studiul morfologiei. Bivalve — moluşte al căror corp moale este acoperit de două valve. cristalizat în sistem romboedric. Echinide — clasă de echinoderme cu denumirea populară de arici de mare. Circ glaciar — formă adîncită de relief cu contur circular şi cu aspect de amfiteatru rezultat din acţiunea de eroziune exercitată de un gheţar pe suprafaţa bazinului de acumulare.: Rosaceae. Colet — porţiunea de trecere de la rădăcină la tulpină. denumite popular scoici. . Canion — vale adîncă şi strîmtă. care reprezintă organul reproducător mascul al plantelor. Florile lor sînt pentamere sau tetramere. formată mai ales din hornblendă (silicaţi de Mg şi Fe). Amfibolit — rocă metamorfică de culoare închisă. Urachiopode — clasă de nevertebrate marine din încrengătura Tentaculata. aculeus — spin. Ornitologia este ramura zoologie. al căror areal de răspîndire optim se află în partea vestică a Europei. Corolă — învelişul florii alcătuit din totalitatea petalelor.Glosar Aclimatizare — proces fiziologic de adaptare a unei specii la un climat (temperatură. Avifauna — grupul păsărilor ce populează Terra. accesibilă plantelor şi care alimentează izvoarele. ţep) plante cu spini sau vîrfuri ascuţite. Briozoure — clasă de nevertebrate marine sau dulcicole. Cadru ecologic — ansamblul interacţiunii factorilor ecologici care condiţionează desfăşurarea vieţii speciilor şi asociaţiilor de organisme vii (biocenoze). Calcare recifale — roci sedimentare la care aranjarea spaţială a constituenţilor are o structură organogenă şi reprezintă modele de bioconstrucţii ale organismelor coloniale (corali. Belemniţi — grup de cefalopode dibranchiate fosile ce au trăit din triasic pînă în cretacic. alge etc). cu corpul mic. Unele au schelet calcaros şi formează recife.) sau mediu (liotic şi aliotic) diferite de cele în care a trăit anterior. Apă freatică — pînza de apă ce se află la adîncime. cantonaţi într-un areal geografic şi În condiţii de mediu asemănătoare. Diplopode — subclasă de miriapode. Crovuri — depresiuni mici În care stagnează temporar sau permanent apa. împădurite ale Europei. cîmpie etc. cu specii ce trăiesc mai ales în părţile centrale. Biotit — rocă asemănătoare cu amfibolitul. fixe. Amoniţi — ordin de moluşte cefalopode care au trăit de la sfîrşitul paleozoicului pînă la sfîrşitul mezozoicului. depresiuni acoperite de vegetaţie. sistematicii şi importanţei economice a păsărilor. Angiosperme — plante superioare la care ovarul ce protejează ovulele va da fructul ce închide în cavitatea sa seminţele. umiditate etc. Caliciu — învelişul extern al florii format din totalitatea sepalelor. Androceu — totalitatea staminelor dintr-o floare. Leguminoase etc. Dicotiledonate — plante la care embrionul prezintă două coti-ledoane. balcanice. natural. caracterizată printr-o structură specifică fiecărei familii de plante. Aculeat — (lat. cu versanţi abrupţi şi cu fundul foarte îngust (de natură erozivă şi tectonică). biotop — areal geografic delimitat (pădure. Umbelifere. Cîmpie maritimo-lacustră — formă de relief cu suprafaţa netedă sau uşor ondulată rezultată În urma eroziunii ţărmului de către valuri sau depuneri de nisip. caracterizată prin specii fitofage cu două perechi de picioare pe fiecare segment corporal. fiind mică feromag-neziană verde. care alcătuiesc colonii cu aspect de muşchi. cu specii care trăiesc sau îşi au originea în Peninsula Balcanică. actualmente ca fosile ce caracterizează diferite formaţiuni mezozoice. Asociaţie — totalitatea indivizilor de acelaşi fel. Elemente — (specii floristice şi faunistice) — după zonele geografice.

feldspat şi mică sau amfibolit. plante cu tulpina numită pai sau cocean. grupate pe baza unor caractere de înrudire (ex. Carbonifer. cu 2 epoci: Pliocen cu 4 etaje (Levantin etc.continentale. de acum 345 milioane ani şi cuprinde 6 perioade: Cambrian. Plantele — după cerinţele lor faţă de condiţiile de mediu. 1. embrionare. Cretacic. încît nu se pot distinge sepalele de petale. Gen — unitate taxonomică inferioară familiei şi superioară speciei. şoareci etc). cunoscute din senonianul superior şi pînă În oligocen. 25 milioane ani. Gorunet — păduri alcătuite din specii de stejar (Quercus). ilirice. Speciile cultivate se numesc cereale (grîu. diferenţiaţi În micro şi macrolepidoptere.F.). Rodentia grupează mamifere rozătoare (iepuri. adică numai într-o regiune restrînsă de pe glob. Silurian. rezultată din metamorfozarea frunzelor. cu 3 perioade: Paleogen. Entomofauna — totalitatea speciilor de insecte (peste un milion) ce trăiesc pe glob. cu pretenţii moderate la regimul de apă (hidric). familiile Liliaceae.8 miliarde ani (pînă acum 600 milioane ani). cu răspîndire mai ales în fostul teritoriu al Daciei.). în care predominant este gorunul (Q. denumite gîndaci. ordinul Coleoptera grupează insecte cu aripi tari. Gnais — rocă metamorfică alcătuită din cuarţ. Cuaternar. Petale — elementele florale a căror totalitate formează corola. 55 milioane ani. Humus — materie organică a solului formată prin descompunerea resturilor de plante şi animale. Gramineae etc). pontice. circa 70 milioane ani. cu 2 epoci (Oligocen şi Eocen şi 2 etaje: Luteţian etc. Numuliţi — grup fosil de foraminiferc perforate. Perigon — înveliş al florilor. Monocoliledonate — plante la care embrionul are un singur cotiledon. care îşi au originea pe teritoriul vechii Ilirii (actualmente R.S. cu specii originare din cîmpia Ungariei şi din România. cu o durată de 1. 40 milioane ani. Endemic — cu răspîndire (e vorba de plante şi animale) limitată geografic. (Tithonian. Lepidoptera cuprinde fluturii. la care componentele (numite tepale) sînt uniforme. Familie — una din cele 6 unităţi sistematice fundamentale folosite în taxonomie (gen. Grecia pînă la Asia Mică). perioada şi epoca. Devonian. Arhaică. Fitoecnotaxon — unitate sistematică care defineşte o comunitate de plante cu fizionomie specifică. ordin etc. familia Gramineae. cantonată În anumite condiţii ecologice şi de areal. Neogen. 40 milioane ani.). . 55 milioane ani. Micromediu — totalitatea condiţiilor de viaţă a organismelor vii dintr-un anumit loc restrîns (uneori chiar a unui individ). 80 milioane ani. Iugoslavia şi parte din Austria. Proterozoică. porumb etc). orz. cu originea În Siberia şi zona Uralilor. Fito geografia — ştiinţă care studiază răspîndirea pe glob a plantelor (geografia plantelor). Bathonian etc. circa 34 milioane ani. Ordin — unitate sistematică ce cuprinde mai multe familii (de plante sau animale). cu specii care îşi au originea şi sînt cantonate în arealul balcano-carpatic. circa 80 milioane ani. Permian. Albania. Forme fixate genetic — forme de organisme (de plante şi animale) care sînt stabile ca ereditate (din punct de vedere genetic). ecologice şi geografice (ex.) şi care grupează mai multe genuri de plante sau animale ce se caracterizează prin aceleaşi particularităţi morfofiziologice. de durată scurtă şi adventive fasciculate principale (ex. Tortonian etc. circa 34 milioane ani.8—2 miliarde ani. cu textură şistoasă. cu specii a căror origine se află în regiunile cu ierni grele şi veri secetoase din estul Europei şi vestul Asiei. siberiene. Inflorescenţă — mod de grupare naturală a florilor de la plantă. cu o durată de 80 milioane ani. circa 2 milioane ani. Fcnologie — ramură a biologiei care studiază modificările sezoniere suferite de plante şi animale sub acţiunea factorilor climatici. eu florile de obicei trimere şi cu două feluri de rădăcini. pot fi: mezohidre. Perioadă geologică — unitate a geologiei istorice (stratigrafia) prin care se delimitează în timp diviziunile caracterizate prin anumite plante şi animale fosile. Ordovician. Paleozoică. Aceste diviziuni principale sînt: era. Mezozoică. Neozoică. dacice. acum 155 milioane ani şi cuprinde 3 perioade: Triasic.) şi Miocen cu 4 etaje (Sarmaţian. ca la crini. orez. pedunculiflora).

xeroterme. POVARA. hornuri... — Rezervaţii naturale geologice din România. Oltenia. termofile. 1. BARANOVSKY. printre care: avene. PLEŞA. GH. Acad. despărţite prin creste ascuţite sau mici interfluvii plate. V. Bucureşti. tehnică. S. — Cercetări paleontologice în peştera de la Baia de Fier. Specii sinantrope — care trăiesc de obicei în casa omului. doline.R. I. ANA. NEGREA. RUSENESCU. M. forme de relief carstic născute din asocierea liniară şi laterală a dolinelor. Rev. Oltenia. CONSTANŢA — Judeţul Vîlcea.. FRAGA. 1. V. Stalactite — formaţiuni calcaroase caracteristice peşterilor. strict adaptate la mediul cavernicol. BLEAHU. R.P. M. NEAMU. BLEAHU. ştiinţ. Studii şi cercet. dar nu pe tavan. văi înguste cu pereţii înalţi şi abrupţi. DECU. I. VIEHMAN. Nat. ST. NICULINA. BERBECE. S. ponoare. Oltenia. FL. — Noi date privind flora Muntelui Cozia. Vîlcea.N. V.. I. denumite troglofile. R.R. 1971. Oltenia. Ed. 1976. Oltenia. peşteri.. MARINESCU.. — Judeţul Gorj.mezoterme.N. Acad. chei. VL. Bucureşti. BANU.N. nr. Vîlcea. ELENA — Cercetări mamalogice în Parcul naţional Cozia. spaţii subterane de dimensiuni mari ce comunică cu suprafaţa prin una sau mai multe deschideri formate mai ales În urma acţiunii de dizolvare a rocilor calcaroase de către apele de infiltraţie încărcate cu bioxid de carbon.. DECU. — Contribuţii biogeografice asupra zonei muntoase Cozia—Năruţu. Monumentelor Nat. 1976. R. DECU. — Peşteri din România. lapiezuri. Bucureşti.. luînd naştere din dizolvarea rocilor sau prin prăbuşirea lor deasupra golurilor. GH. nr. Mon. Subcomisia Ocrot. ci pe podeaua peşterilor.. forme de relief carstic asemănătoare cu pîlniile. Cuprins Ocrotirea naturii — preocupare a lumii contemporane Ocrotirea naturii în Oltenia Privire geografică asupra Olteniei Parcuri naţionale Parcul naţional Domogled—Valea Cernei Rezervaţia Cheile Corcoaia Rezervaţia Cheile Ţesnei Parcul naţional Cozia Rezervaţii paleontologice . FLORICA — Consideraţii asupra ocrotirii naturii şi şcoala (Rezervaţia „Bujorul românesc din pădurea Pleniţa").S. Vîlcea.S. BERBECE. BAZILESCU. „Ocrotirea naturii". Ed. 1973.M.. Studii şi cercet. S. Zonă tampon — suprafaţă de teren cu o lăţime mică. L. V.. Acad. despicături verticale înguste şi puţin adînci. — Forme de microrelief structural în gnaiasul Muntelui Cozia.R. — Peştera Topolniţa. Bibliografie BADEA.M. Studii şi cercet. Bucureşti 1970. cu necesităţi modeste la căldură (regim termic). cu funcţia de a păstra ceea ce delimitează. Stalagmite — formaţiuni calcaroase formate ca şi stalactitele. Craiova. Rm. ce pot trăi în terenuri uscate şi calde. Rev.M. Rm. Ed. 19G4.O. 1973.. Subcomisia Ocrot. rigole sau şanţuri adînci. şi enciclopedică. puţuri cu pereţii abrupţi şi adîncimea mai mică decît lăţimea. BELEI. 1973. 197L BERBECE. M. Ed. Regiune carstică — constituită din roci solubile (calcar) în care circulaţia intensă a apelor subterane (endocarst) sau de suprafaţă (exocarst) creează prin dizolvare forme caracteristice. „Ocrotirea naturii". de formă conică şi care au luat naştere ca urmare a precipitării carbonatului de calciu din fiecare picătură de apă prelinsă din tavan. tom. Bucureşti. BOMBIŢA. 8.. 1955. BRĂTESCU. iubitoare de căldură.O. Studii şi cercet. Rm. Rm.O. Taxon — unitate În clasificarea plantelor şi animalelor. V. care circumscrie o zonă ocrotită (rezervaţie) sau face trecerea de la un tip de vegetaţie la altul. Studii şi cercet. VOINEA. unele pot trăi şi la suprafaţă. Specii troglobionte — grupuri de animale ce trăiesc numai în peşteri. BLEAHU. reprezentînd de obicei specia şi subspecia. C. Vîlcea. Specii vasculare — grupul mare de plante superioare (de la ferigi la angiospermele cu flori) care au vase conducătoare. 1973. Ed.

.yahoo. OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.Rezervaţia Bahna—Orşova Rezervaţia fosiliferă Sviniţa Punctul fosilifer Bucovăţ Rezervaţii speologice Peştera Topolniţa Peştera lui Epuran Peştera Gura Plaiului Peştera Cioaca cu brebenei Rezervaţii botanice Pădurea Botorogi Cheile Sohodolului Rezervaţia Ponoare Pădurea Pocruia-Tismana Rezervaţia Schela Cladovei—Gura Văii—Vîrciorova Cazanele Dunării Rezervaţia Faţa Vîrului Cheile Olteţului Pădurile Vlădila-Studina Rezervaţia Casa Pădurii—Reşca Pădurile Seaca—Optăşani—Topana Pădurea Punghina Rezervaţia Pădurea Lunca Banului Rezervaţii zoologice lezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi Rezervaţia de dropii Boianu Rezervaţii complexe Rezervaţia Cheile Olteţului—Peştera Polovragi Rezervaţia Cheile Sohodolului şi ale Şuşiţei Seci Rezervaţia Podul natural şi lapiezurile de la Ponoare Rezervaţii ştiinţifice Peştera Cloşani Rezervaţii nou propuse Peştera Liliecilor de la Mănăstirea Bistriţa Pădurea Poiana Pleniţei Valea Rea—Radovan Pădurea Stîrmina Rezervaţia naturală Parîng Fenomene naturale Peştera Muierilor de la Baia de Fier Şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stănicioiu Monumente de arhitectură peisageră Parcul Poporului Craiova Parcul oraşului Caracal Plante ocrotite şi rare din flora Olteniei Animale ocrotite şi rare din fauna Olteniei Arborii seculari ocrotiţi Trasee şi zone de interes turistic în Oltenia Glosar Bibliografie Resume Abstract Kurzfassung Scanare.com Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.com/ Carte obţinută prin amabilitatea dlui Mădălin Focşa.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->