Argument

Limba si literatura româna este o disciplina scolara complexa si dinamica ce presupune o instruire permanenta bazata pe fundamente teoretice si percepte practice.

În sfera larga a acesteia, o importanta deosebita o are literatura româna deoarece ajuta elevii sa-si creeze un univers fictional si sa-si îmbogateasca vocabularul, dar si sa-si gaseasca în personajele pe care le întâlnesc modele sau antimodele.

Metodele de instruire si educatie a acestora trebuie sa fie cât mai eficiente si sa aiba la baza perfectionarea si modernizarea tehnicilor de lucru pentru a trezi interesul si pasiunea elevilor. Este important sa se formeze si consolideze deprinderea acestora cu opera literara prin lectura, exercitii de citire astfel încât elevii sa parcurga orice text cu voce tare sau în gând si sa poata întelege si reproduce continutul acestuia.

Pentru a se asigura cealalta cerinta si anume îmbogatirea vocabularului elevilor este necesar ca acestia sa stapâneasca sensurile proprii si figurate ale cuvintelor, astfel încât fiecare lectie de literatura sa le ofere prilejul unei noi achizitii lexicale si sa-si poata preciza si nuanta vocabularul pe care îl folosesc.

Realizarea acestor cerinte obiective si subiective presupune din partea profesorului mentinerea la curent cu ceea ce este nou în specialitate, precum si o buna pregatire din punct de vedere metodic.

Astfel, lucrarea de fata îsi propune sa schiteze o conceptie pertinenta asupra personalitatii lui I.L.Caragiale, nume celebru între cei patru mari clasici ai literaturii române, bazate pe interesul manifestat de critica literara, scotând în evidenta importanta pe care a avut-o autorul dramatic asupra literaturii române.

Alegerea acestei teme s-a bazat pe faptul ca autorul român a cuprins în opera sa aspecte diverse ale existentei omului punându-si geniul în viata si talentul în opera, sugerând zigzagurile vietii prin risipa de epitet verbal, egoismul epicureu c 818b13i u înfrângerile suferite ca si Oscar Wilde ( serban Cioculescu).

Mare scriitor clasic, I.L.Caragiale este maestrul neîntrecut al dramaturgiei românesti excelând deopotriva în domeniul prozei, îndeosebi în schita si în nuvela,

ducându-si, în toate acestea, la perfectiune marile disponibilitati creatoare: observatia lucida a mediilor sociale, caracterul scenic al situatiilor, arta dialogului, umorul, comicul de situatie si de limbaj.

Ca observator social, Caragiale a transpus în plan literar adevarul simplu ca lumea, în datele ei fundamentale, nu evolueaza esential: gesturile, atitudinile, neobservate cu suficienta acuitate, sunt mereu aceleasi. Spatiul în care se misca personajele umane, definit de coordonatele vietii cotidiene, ale câstigului de bani, ale stagnarii în aceeasi zona de preocupari, cu aceleasi etape de trecere de la o vârsta la alta, sacralizate sub forma de rituri existentiale, este unul închis. În acest context, eroii caragialieni nu vor deveni nici nemuritori ca protagonistii scrierilor antice ca un Hercule sau Tezeu, nu se vor lupta nici cu balaurii, nu vor depasi, decât în cazuri extreme zidurile cetatii protectoare, burgul, dincolo de care nu au capacitatea de a subzista într-o forma civilizata, nici de a deveni cazuri tragice, ca al lui Timon din Atena. O decadere marcanta, motiv fundamental al dramei moderne, care a pierdut temele înaltatoare ale tragediei, dar se scufunda în tragicul cotidian. Omul se lasa în stapânirea marii trancaneli (Mircea Iorgulescu), capabile sa transforme în epopee, de pilda, faptul

banal al pierderii unei scrisori si avatarurile recuperarii ei. Se observa cum se creeaza o noua tipologie de simboluri gnoseologice false: perfectiunea greaca a retoricii neînlocuita cu arta de a vorbi fara a spune nimic, într-o degringolada semantica, razboaiele se muta dupa marile câmpuri de lupta în alcovuri si pe culoarele ziarelor de scandal, oamenii îsi pierd vremea prin cafenele, pentru a discuta, în lipsa unor subiecte profunde, ultimele cancanuri politice sau scandaluri mondene.

Ceea ce îi reuseste impecabil lui Caragiale este radiografierea exacta a moravurilor epocii sale, care, prin reiterare, se transmit tuturor epocilor. Din acest punct de vedere, omul secolului XIX - lea nu este cu mult diferit de cel conteporan sau de cel al secolelor viitoare.

Probabil ca si peste o suta de ani vor exista acelasi personaje mediocre, cum se si confirma de altfel dupa prima suta de ani parcursa prin eternitate de opera: un Mitica ce discuta prin cafenele sau pe la colturi de strada despre oamenii aflati la putere, despre ultimele scandaluri din high-life, un Dandanache ce va specula insidios o conjunctura politica favorabila, un Catavencu santajist, o Zoe care va combina la nesfârsit politica si erotica.

O lume pe dos, prafuita, cu personaje, parca scoase din dulapul cu naftalina, cu oameni sfatosi, cu mustati mari în forma de sulita, cu haine caraghioase, cu baston si tilindru, plimbându-se solemn pe strada, în încercarea de a impresiona demoiselle-le tinere din faubourgul unde îsi fac veacul,

în Caragiale.schimbându-si numai hainele si mastile. jucând în continuare aceeasi piesa. adeptul si creatorul desavârsit. . în care motivul lumii ca teatru îsi gaseste.

CAP. I. OMUL sI ACTIVITATEA LITERARĂ .

În august. Costache si Iorgu. Dintre cei trei fii.L. venise în tara o data cu domnitorul I. miscare pe care o va ironiza în . la biserica Sf. preferând sa ramâna administrator al mosiei Margineni si profesând totodata ca magistrat si avocat la Ploiesti. I. prima clasa de gimnaziu. Dorea sa faca si clasa a-V-a de liceu.1852 sau 01. Mama lui Caragiale. ca si fratii lui.02. de la care îi va ramâne si numele de Caragiali. În iunie 1870. copist la tribunalul din Prahova.1852 în satul Haimanale. În intervalul 1864-1867 termina. judetul Dâmbovita. urmeaza clasele primare la scoala Domneasca din acelasi oras. Caragiale si el actor o vreme. iar urmatoarele trei la scoala Sfintii Petru si Pavel.L. se angajeaza. Între anii 1860-1864. Caragiale. un oarecare stefan.01. se numea Ecaterina si era fiica unui negustor brasovean. în particular. Gheorghe din Ploiesti. de origine greceasca. nu se consacra totusi scenei. dramaturg si gazetar. fiind prozator. pastrând o frumoasa amintire despre institutorul Basil Dragosescu. L. ia si el parte la miscarea revolutionara initiata de Al. fiind pâna în1870 la clasa de mimica si declamatie a lui Costache Caragiali. Candiano-Popescu. Caragea. azi I. Caragiale s-a nascut la 30. în Bucuresti. dar teatrul începe a-l ispiti.Conform informatiilor din Dictionarul general al literaturii române. tatal lui I. Baiatul începe sa învete cu parintele Marinache. Gh. Luca. Caragiale se înscrie în 1868. Bunicul lui Caragiale. cel dintâi. Luca. pentru câteva luni. la Conservator. De aceea.

revizor în judetele Arges . Va fi apoi functionar în Bucuresti la Regia Monopolurilor Statului. de unde l-a preluat . Eminescu (pe care îl cunoscuse la Giurgiu) Caragiale. si Caragiale. temator de urmari si simtindu-se vinovat. participa la întrunirile societatii Junimea. din februarie. îndemnat de M. dar si copist la Teatrul National din Bucuresti. Îsi va aminti. În timpul Razboiului de Independenta a servit în garda civica. plin de umor. Este sufleor la Iasi. în casa lui Titu Maiorescu. Fiind stralucitor de verva si de spirit. În stagiunea 1871-1872 este tot sufleor. cu talent de mim si de povestitor. Titu Maiorescu îl va lua într-o calatorie la Viena. îndragostit de aceasta. .scrisul sau. devenit. aceasta perioada în însemnarile intitulate Din carnetul unui vechi sufleor. O relatie trecatoare cu Veronica Micle atinge dureros sensibilitatea lui Eminescu. în trupa lui Mihai Pascaly. se transfera în 1882. tânarul acapareaza atentia celor din jur. Între 18811882. scânteietor în replici. Iorgu Caragiali. cutreiera judetele Suceava si Neamt ca revizor scolar.Vâlcea. redactor la Timpul. Din 1878. Intuindu-i înzestrarea neobisnuita. în micul sau ansamblu. pe care avea sa o încondeieze mai târziu.

P. în 1891. prezentata. de la premiere. de pe urma carora ar fi obtinut foloase materiale. Sturdza. dar poate si cu placerea de a scandaliza. În 1896. Caragiale functioneaza ca profesor la liceul particular Sf. în combinatie cu un anume Mihalcea. dupa conferinta Gâste si gâste literare. în 1888. Beraria Academica Bene Bibenti si împreuna cu cumnatul lui. Caragiale deschide. o berarie. Va mai conduce. În ianuarie 1889 se casatoreste cu Alexandrina Burelly. îi sunt respinse. Gheorghe. si dupa articolul Doua note. Teodor Dutescu . în mai 1893. restaurantul garii Buzau (1895). Hasdeu si a interventiei lui D.Din legatura sa. scriitorul. viitorul poet. viitorul scriitor. pentru a-si redresa situatia materiala. în 1885 Mateiu. volumele Teatru si Napasta. Peste doi ani. facându-si voiajul de nunta în Italia. În urma raportului defavorabil al lui B. în sedinta plenara a Academiei Române.A. Caragiale îsi manifesta ingratitudinea fata de criticul junimist si în conferinta Prostie si inteligenta. în care Maiorescu este acuzat de falsificarea textelor eminesciene. Luca Ion Caragiale. este numit Director General al Teatrelor pâna în mai 1889. În toamna. În acelasi an. Despartirea de Junimea se produce în 1892. fiica unui arhitect. solicitând directia Teatrului National din . În anul 1886. Va reveni la catedra de istorie în 1890. cu o functionara Maria Constantinescu se naste. i se naste cel de-al doilea fiu. care îi aduce grave acuze: imoralitate si denigrare a valorilor nationale. pe care o tine la Ateneul Român. la Clubul muncitorilor.Dutu.

Germania (1903-1904). în Forta morala. N. sub pseudonimul Luciliu. Un an mai târziu. Caragiale nu obtine satisfactia cuvenita întrucât Caion va fi. cu volumul Momente.Caion. Desi aparat de catre Delavrancea. încercase sa-i puna în cârca învinuirea ca ar fi plagiat drama Napasta. achitat. Atacurile lui sunt sustinute de Al. primar fiind Barbu Delavrancea. un pshihopat care. Caion. autor maghiar inexistent. Ionescu .N. lucreaza ca registrator în administratia centrala a Regiei Monopolurilor Statului. Se tipareste un numar unic din revista Caragiale si i se înmâneaza o pana de aur. invoca si numele lui L.Iasi. Gane. Leonescu . În decembrie va intenta un proces de calomnie lui Constantin Al.Doua plagiate. de la un premiu academic în anul 1902. Macedonski.Vampirul. Istvan Kemeny.B. socat de evenimentele din 1907. În 1901 i se serbeaza douazeci si cinci de ani de activitate literara. dar se va întoarce din când în când în tara. Originalitatea d-lui Caragiale . Din 1899. Caragiale e cooptat în comitetul Teatrului National din capitala. se vede refuzat de primarul orasului. publicând o brosura agresiva. scrie . Tolstoi. pâna la urma. întreprinde împreuna cu familia un voiaj prin Italia. Întetindu-si campania de defaimare. dupa un turneu prin tara cu actorul nomad Al. facând multa zarva. dupa o piesa a unui. Este din nou respins. Ca delegat al Primariei din Bucuresti. Franta. În martie 1905 se stabileste definitiv la Berlin.

Publica în anul 1874 în Revista Contimporana. Este dupa aceea girant responsabil la Alegatorul liber si la Unirea democratica unde e prezent. Marele scriitor moare fulgerator. Eminescu. proiectul de sarbatorire si recompensa nationala ce se planuia în România. Palicar. nu fara tribulatii. Rac. alaturi de M. de inima. de catre Emil Gârleanu. . Crezând ca da curs unei chemari politice pe care. nu o avea. însa fara semnatura. presedintele Societatii Scriitorilor Români. la rubricile Diverse si Felurimi. Caragiale si-a început activitatea literara prin colaborarea la foile umoristice ale vremii.articolul . sub pretextul unui acces de sciatica. pentru a fi reînhumate la Cimitirul Bellu. cu initialele sau cu semnaturile Car.. în 1908. fiind aduse dupa un timp. socotind desigur ca toate acestea vin prea târziu.Din primavara pâna-n toamna. sub semnatura Un patriot român. Versuri. sustinând rubricile Varietati si Una-alta. Debuteaza în anul 1873 în revista satirica Ghimpele. semnând cu numele întreg. de fapt. La împlinirea a saizeci de ani refuza. ramasitele lui pamântesti. Caragiale se înscrie în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu.pamflet 1907 . a carui prima parte apare în ziarul vienez Die Zeit.

aceasta fiind fluierata la premiera. Racovita-Sphinx. unde citeste înainte de banchet O noapte furtunoasa sau Numarul 9. În traducerea sa. I.S. între anii 1877 .1878. la foaia craioveana Doljul. din cauza unei cabale organizate de cronicarul dramatic D.În 1877. de doua ori. suspendat în curând din pricina inserarii unei stiri ce anuntase prematur caderea Plevnei. Telegraful si în Bobârnacul. (întâia reprezentatie a acestei comedii având loc în ianuarie 1879) si Conul Leonida fata cu Reactiunea. se angajeaza apoi la Timpul. Badescu. cu seria de foiletoane Cercetare critica asupra teatrului românesc. în 1983 are loc întâia reprezentatie a comediei Soacra-mea.D. sub semnatura Luca. Dupa doua piese minore. reprezentata la 13 decembrie 1884 la Teatrul National din Bucuresti. Colaboreaza. Slavici si I. la România libera. e reprezentata la Teatrul National din Bucuresti tragedia Roma învinsa de Alessandro Parodi. De aici este detasat. editeaza saptamânalul umoristic Claponul si publica în Albina Carpatilor. ca în 1885 sa fie reprezentata D-ale Carnavalului. aceasta din urma în colaborare cu Iacob Negruzzi. iar împreuna cu publicistul Frederic Dame scoate efemerul ziar Natiunea Româna. Fifina si opera bufa Hatmanul Baltag. La 26 mai 1878 începe sa participe la sedintele societatii Junimea. . în redactia caruia mai lucrau M. Eminescu. se impune prin O scrisoare pierduta.

si Luca la jurnalul liberal Gazeta poporului. Caragiale conduce în anul urmator Epoca Literara. Publica în ziarul lui G. Redactor. reportajul Culisele chestiunii nationale. cu initiala L. Pagini literare. Noua revista româna. În aprilie 1896 apare volumul Schite usoare. în 1985. la organul liberal Gazeta poporului. Se observa. Asmodeu. Viata româneasca si. Lumea ilustrata. i. fara semnatura. Literatura si arta româna. Povestea vorbei. revista umoristica a lui Alceu Urechea. Lumea veche. fara semnatura sau cu iscaliturile Ion. România juna. bineînteles (ca membru al Junimii). Flacara. Universul.Asociindu-se cu I. periodic socialist. avându-l ca secretar pe St. articole politice si. fara semnatura. Lumea noua. supliment al ziarului Epoca. Cosbuc.O. Panu. Iosif. Universul literar. la Convorbiri literare. la 1 ianuarie 1894. Luceafarul. Slavici si cu G. . editat si în brosura. Vointa nationala. în tipografia Epoca apare. A mai colaborat. Adevarul. Balada Haiduceasca. Ziua. muscatoare ce avea sa faca din Caragiale un satiric de temut. iar în 1897. Convorbiri. verva sarcastica. Constitutionalul. Sfânt-Ion. editeaza revista Vatra. Foaia interesanta.

în întreaga opera a lui Caragiale misuna asemenea moftangii. debitând cu vioiciune anecdote uneori piperate.Nuvela pesimista poate fi socotita prima schita caragialiana. Caragiale pare ca se amuza. În Smotocea si Cotocea se prefigureaza perechea de farfarale Lache si Mache. Chiar daca acest ciclu nu s-a realizat. în vreme . literare. În Ghimpele. zigzaguri. scriitorul îsi cauta cu înfrigurare uneltele. cu un prilej sau altul. recurgând la formule si scheme hazlii din gazetele umoristice ale momentului. unde îi apar cronici satirice. curiozitati.. Popescu vor fi. sub masca joviala si putin cabotina. gaunosenia unor pretinsi oameni de stiinta. Claponul. Venerabilul Cezar Bolliac.D. O fiziologie ca Broaste. saltul. Savantul sunt persiflate sovinismul. intitulat Flori otravite. Pe 29 iunie ziarul Opinia anunta ca scriitorul pregateste un volum de versuri. El practica acum un comic alert. uzând de alegorii si de hiperbola dibaci mestesugita. Macedonski ori poligraful N. snobismul. Fara îndoiala.Intentiona sa alcatuiasca un ciclu de studii fizico-psihologice nationale -Moftangii si moftangioaice. si în pamflete) nu sunt doar agresive ci si necrutatoare. compunând gogosi. luati în pleasna.. junele Al. imoralitatea femeii. facându-i si pe cititori partasi. destule . Rromânca. De la zeflemea la caricatura si pâna la sarcasme. În Rromânul. sunt exersari pentru opera maturitatii. însa sarjele lui (se observa asta si în parodii. Moftul român. usor. fanteziste. strecurând ironii subtiri sau pline de echivocuri. chiar licentioase. se produce pe nesimtite. unde ar fi urmat sa intre parodiile din Moftul român.

Sotirescu & Company. Scrie câteva epigrame si niste atacuri la adresa spiritismului hasdeian. Dupa câteva poeme cu turnura elegiaca. mari gogomani) si. Iese de sub tipar brosura 1907-Din primavara pâna-n toamna. torturant. în 1908. În martie 1905. acela de parodist: persifleaza scrierile moderniste. Daca nu inventivitatea comica impresioneaza în toate aceste texte. dar piesa ramâne pâna la urma în stare de schita. manifesta o receptivitate insuficienta fata de lirism. care avea sa-l prefere. el mimeaza poezia. ca poet. cu fabule inspirate de rascoalele taranesti din 1907. unde deplânge zadarniciile omenesti. în Convorbiri critice. gardist civic de o credulitate ce îl sorteste încornorarii. revenind ca autor de versuri cu niste strofe antidinastice (Mare farsor. Scriitorul cu o atât de consistenta vâna comica. îl anunta pe Jupân Dumitrache. apare editia de Opere complete. în schimb e vadit scrupulul stilistic. Caragiale. pe G. structura lui nefiind deloc aceea a unui liric. va trece la un registru care îi convine. atras de poezie. Un an mai târziu. Oricum. parvenite la mari situatii. se lasa. reluând personajele din O noapte furtunoasa si O scrisoare pierduta dupa 20-25 de ani. face scheme de amuzament citind stantele macedonskiene.ce bacanul Ghita Calup. De fapt. începe sa lucreze la comedia politica Titirica. o vreme. Cosbuc lui Mihai Eminescu. . ce avea sa devina teribil. decadente.

la fel ca în comediile lui. În fulminanta brosura 1907 . Fara a se integra. cum se recomanda singur. prin energia iradianta a argumentatiei si. propriu-zis. . om vechi. gruparii junimiste. Cu ochi rau. Dupa o perioada de atasament. orice s-ar spune. în Moftul român. ci si în scrierile literare) progresul nostru pripit sau forma fara fond. Parerile lui Caragiale despre arta si literatura nu tradeaza. cum am mai spus. tinând si el cuvântari în turneele si campaniile omului politic pe care îl admira. Panu. liberalismul românesc. al pasoptismului. un spirit teoretic. parvenitismul. Articolele sale politice. îl face implicarii politice a omului de condei. binefacerile sistemului constitutional. reportajele parlamentare. În 1901. prin calitatea literara.Cu tot elogiul pe care. mascarada vietii politice. Caragiale tinteste. criticând drastic. Caragiale ajunge sa le considere un reflex degradat. Caragiale îsi da seama ca nu are vocatie în acest domeniu. schitând un îndemn la cultivarea sentimentelor patriotice.Din primavara pâna-n toamna. în Epoca. reflectând toate aceste sinuozitati si inconsecvente. Este una dintre temele publicisticii sale pe care o exploateaza si în comedii. cetatenesti. cautând sa descopere radacina raului. cosmopolitismul. în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu. Sunt reflexiile inteligente si de bun simt ale unui om. la fel ca Eminescu el invoca teoria paturii superpuse. poate sincer. pâna la schimonoseala. Dupa o scurta apropiere de socialisti. farsa alegerilor. se înscrie în Partidul Radical al lui G. Va intra apoi. se declara independent. întreprinde o adevarata disectie în societatea româneasca. impun prin luciditate. Este adevarat ca dispretuia prea mult politicianismul pentru a se înscrie în vreun partid. cu vederi conservatoare. fata de ideile liberale. Caragiale gândeste în consens atunci când sanctioneaza (nu numai în articole. în 1909.

Lupta (Budapesta) si Viata Româneasca. O viziune de dramaturg pecetluieste opera lui Caragiale. saluta aparitia companiei teatrale a lui Alexandru Davila printr-un articol din Noua revista româna. apoi în iunie. Cosbuc un proiect de drama istorica. P. precaragialiene fiind de gasit atât la Costache Caragiali. 1911.. replici. daca se poate spune. îi arata lui G.. în versuri. la Karlsbad. În anul 1910 apare volumul Schite noua. nu diminueaza cu nimic originalitatea frapanta a unei opere de fulgerari geniale. iar în vara. . cu proze din Universul. cât si la Iorgu Caragiali. regina Cartaginei. Victorien Sardou. colaboreaza la Românul din Arad. publicând povestiri. de la B. el preia câte ceva de la autori francezi precum Eugene Scribe.În februarie îsi reia colaborarea la Universul. cu subiectul din viata Didonei. În operele sale se rasfrâng. cum e firesc. urmând ca în septembrie sa fie pus în scena instantaneul Începem!. Hasdeu la Vasile Alecsandri. În februarie-mai. ultimul publicat de autor. schite si câteva scrisori. Sub raportul tehnicii dramaturgice. ceea ce. însa. truvaiuri ale unor comediografi premergatori. Eugene Labiche.

) fiind în definitiv.Apar în comediile lui. o expresie a unei dispozitii jubilante. conditia materiala. se refugiaza în limbaj. fandositi si amorali. vanitosi. montura perfecta a replicilor în care sunt încrustate nemuritoarele formule având o armonie aproape muzicala. În râsul lui Caragiale. sunt ele însele mici caractere. un limbaj deformat. sugerând fie naturelul. date ale personajelor din comedia clasica . întepenit în ticuri absurde care le divulga vacuitatea interioara. în afara agitatiei exterioare. coruptibilitatea. dincolo de inflexiunea de badjocura. Lipsa de scrupule si nepasarea. fie ocupatia. provenienta regionala. Modul lor de a fi. se desluseste si o unda de simpatie. încornoratul credul. Inapti de devenire sufleteasca. stropsit. ipochimenii (care mostenesc. eroii lui comici par sa fi încremenit într-o marginire definitiva. Iar numele. sociala. confidentul etc. arivisti si mitocani. pretiozitatea ridicola. gogomania sunt metehne ale acestor creaturi care vietuiesc în inertie si mimetism. Limba personajelor caragialiene este prin ea însasi un spectacol. .demagogul. servitorul slugarnic si duplicitar. tipologic.

.

dotat cu un acut spirit de observatie. fara a aminti macar. Inteligent pâna la granita neverosimilului. Caragiale a fost toata viata lui un desavârsit actor dublat de un foarte lucid spectator[1]. Aceasta nu înseamna ca a copiat realitatea asa dupa cum se obisnuisera sa afirme acei care din rea-credinta sau macar din indiferenta încercau sa îl minimalizeze. în abordarile biografice.1. Prietenii literari îl numeau <>. nu era un emotiv si mai ales nu voia sa para[2]. primeste. Sunt unele cazuri când fragmentele biografice pot fi usor identificate. Opera epica Nu se poate vorbi despre ceea ce a scris Caragiale. II. dar nu îsi îngaduia sa retina decât esentialul. învinuindu-l de facilitate. si calificativul îl încânta. el înregistra totul. justificari si expresii mai sugestive. dintre care putem alege cu valoare de . momente din biografia scriitorului sunt o cronologie a operei sale. la rândul sau prelucrat la tensiunea artistica pe care numai talentul o poate da. S-ar spune ca si-l cautase. Elemente clasiciste si romantice în opera caragialiana 2.CAP.[3] caci. în câteva însemnari cu caracter informativ despre viata lui. fara sa fie nevoie de o indicatie anume. implicit ori explicit.

. uneori ireverentioase.nu mai pot tinea condeiul.tremur si ma apuca un cârcel la deget. În O cronica de Craciun gasim declaratia lui Caragiale ca scrie greu: Scriu si sterg si iar încep si iar sterg. interioare. uneori. scos din viata imediata. adesea grotesc si monstruos: ..încheiere pe urmatoarea: se poate vorbi despre Caragiale ca de un homo duplex. mai adesea. Efectul artistic îl realiza prin claritate si simplitate. care fermeca pe toti cu inteligenta sa sclipitoare si prin vorba cu care povestea ceasuri întregi. masca umorului. stia sa se abandoneze firii lui profunde. dar foarte complicat. cu o bufonerie geniala. În opera sa gasim replicile repetate de milioane de oameni ajunse la o conciziune si la expresivitate maxima printr-o munca de slefuire covârsitoare. în intimitate. care a purtat în viata. si iar îmi blestem ursitoarele. Omul acesta. de regula stapânita de dârza vointa a impenetrabilitatii. a scris relativ putin fata de numarul considerabil de tipuri improvizate si de situatii imaginate cu o fantezie neobosita. pe care si le permiteau cunoscutii fata de el pe vremea când era sufleor la teatru. si ceasurile sînt aproape zece!. într-un limbaj aparent comun. cu o surprinzatoare autenticitate.[4] Din schita O conferinta simtim reactia spontana a lui Caragiale împotriva familiarismelor. ca si în opera. În momentul când începea sa astearna pe hârtie devenea de o severitate neînduratoare fata de cuvântul scris. dar care. Din O petitiune pe aceea a împiegatului de la Regia Monopolurilor. Asa a ajuns Caragiale ca într-un stil imaginabil de simplu. sa-si puna eroii sa se dezvaluie singuri.

- Nu.. Monser. frate.e vorba. numai un moment[5]. batista . ne ce.S-a dus dracului! Am pierdut-o! - Ce? - Ce. am pierdut-o? - A fost o petitie ... te superi daca te-oi ruga sa-mi dai batista - d-tale?. .

ca trece![6] Ca un om cu îndelungata experienta în teatru. la care abia daca mai adauga scriitorul unele indicatii cu gesticulatie. - Nu .Schita Petitiunea din care a fost extrasa frântura de dialog este un instantaneu luat la un ghiseu de petitii dintr-o institutie publica. Iata si o scena duioasa de familie: . puiusorule? Întreaba mam'mare. Momentul prinde viata prin stenografierea fidela a limbajului eroilor. Caragiale si-a însusit arta reprezentarii dramatice prin care exceleaza schitele sale. care .Te mai doare nasul. raspunde Goe. sugestiv intitulate Momente. - Sa moara mam'mare? - Sa moara! - Ad'sa-l pupe mam'mare.

Astfel concepute. scolarii intoneaza imnul-un concert monstru. preocupat si plictisit de insistentele absurde ale matinalului sau vizitator.pot fi privite ca adnotari marginale de regizor. potrivindu-si bine sapca rosie. însemnând cu condeiul hârtiile în registru. zice grav seful garii. Printre oamenii înghesuiti si emotionati. demonstrativ. de exemplu. în redactiile revistelor. impiegatul impacientându-se. Caragiale nu a avut nevoie de mai multe indicatii penrtu a face auzita alarma de pe peronul decorat cu stegulete tricolore si împletitura de brad si unde au fost îngramadite garnizoana. un singur gest este revelator pentru starea de spirit a unui om: la o parte. garda civica. prafuit dupa nesfârsite demersuri de la autoritati. care la rândul lui este asudat. O singura miscare. la simigerie. unde cânta fanfara militara. scoalele. autoritatile. Ca sa sugereze tensiunea dintr-o mica gara provinciala în care s-a oprit trenul domnesc. domnilor. în parcuri. scriitorul precizeaza în schita 25 de minute: cazanul fierbe (e vorba de locomotiva). . Mam'mare. birocrat. Actiunea are loc la cafenea ori berarie. dupa toate poznele baiatului. la gara. notabilii si cât public a mai putut încapea. ostenit. Stilul condensat dezvaluie însusirea lui Caragiale de a discerne ceea ce este expresiv si convingator esential. fanfara tipa. seful garii se simte deodata important prin însarcinarea lui administrativa de care depindea într-o oarecare masura bunul mers al ceremoniei. mici piese de teatru în care personajele se misca si vorbesc ca pe scena. momentele sunt schite dialogate. la bâlci. potrivind cravata lui Goe si pupându-l dulce. la scoala si în casele parvenitilor.

ahtiat dupa informatii de scandal culese din culisele vietii studentul cu caracter de bronz. arivistul lipsit de scrupule. Tipul precum politicianul demagog. contopistul îmbâcsit de prejudecati birocratice. aceeasi pe care a imortalizat-o Caragiale în piesele de teatru O scrisoare pierduta.Lumea Momentelor este. nu cu aciditate ironica cu care îsi urmareste eroii din teatru. dar de fapt întelegându-se de minune în afaceri. în care conflictul si atmosfera amintesc direct de O scrisoare pierduta. el cultiva o tipologie mai pregnanta pentru aparatul de stat burghez. galantul si emotivul. . gazetarul superficial si oportunist. dar poate cea mai evaluata ca pozitie sociala si politica. tipul intrigant si canalie din superficialitate. O noapte furtunoasa. scolarilor. politaiul slugarnic si abuziv reprezinta adevarate coordonate ale sistemului social-politic descris de Caragiale. D-ale Carnavalui. patriotul si zgomotosul. Exista totusi diferente în perspectivarea tipologica. aproape toate covergând spre tipul global care este mistificatorul sentimental. În Momente cu exceptia unor schite ca Telegrame. ireconciliabilii pe chestii de printipuri. Conul Leonida fata cu Reactiunea. altadata numit Lache cu complezenta bonoma. de exemplu. În teatru. personajele sunt vazute în cotidianul existentei lor marunte. Exista în proza scurta al lui Caragiale alarmantul reprezentant al ordinii publice întocmind sforaitoare proceseverbale. într-un cuvânt moftangiul Mitica. tradând la primul prilej idealurile generoase sustinute pâna atunci cu demagogica ardoare. dascalul terorizat de posturile influente ale parintilor. politicienii din tabere adverse. în esenta.

Caci daca într-o berarie se discuta politic. pe tarani sau pe muncitori. familiar cu toata lumea. Pe omul de încredere al clasei. vai de capul lui. Ibraileanu socoteste pe Caragiale cel mai mare istorisit. Pe mahalagioaica pretentioasa.Accentul nu cade pe politicianul propriu-zis. casa deschisa cu jour fix. baiat bun. in general. scuzându-le slabiciunile si inertia intelectuala la vârsta scolara. folosind. Pe amicul binevoitor. surprins în viata domestica. de o incultura stridenta. care îsi rasfata copiii pâna la cruzime. indiscret si flecar. de demagogia partidelor istorice. priceput la orice. vorbind româneste numai cu slugile. la un ghiseu. încurajându-le zburdalniciile cât sunt mici. El obisnuia sa spuna ca îsi batea joc nu de popor. reclamând prin diferite sisteme indulgenta profesorului. dupa caz. Criticul G. Nici o pagina din opera lui Caragiale nu critica si nu ia în derâdere pe oameni simpli si umili. emancipat printre prieteni pentru a-i pune în inferioritate. care se tine de intrigarii marunte. bobbor. în fata unui pahar cu vin cu amicii. consoarta fara principii si mama cu veleitati de educatoare. Pe cucoana din pretinsa lume buna. în realitate conformist. lacheu cu fierturi si manusi. nu e acelasi lucru cu a face politica în genul lui Catavencu. fricos. de mentalitatea de clasa a burgheziei. a criticat si explicat întreaga viata a epocii de . dupa moda. ci de poppor. ducându-se din snobism la concerte la palat. dar demn când este atins în amorul propriu. într-un tramvai. las. un limbaj pitoresc colorat sau pretios ales. În Momente gasim pe amicul fanfaron. tinând. invitata sau neinvitata. barbat în toata firea. înselând cu seninatate buna-credinta si naivitatea protectorului sau. amator de favoritisme cu profit personal. ci pe individul mic burghez.

începutul Momentelor. opera lui lua un caracter polemic. Caragiale a definitivat schita umoristica. Niciodata însa nu reproducea cele adunate de la noi asa cum le auzise. cea ce a facut Balzac cu personajele sale. timp de aproape un an si jumatate. Invectiva scriitorului este. cu care s-a spus ca. scriitorul s-a angajat în septembrie 1899 sa dea pentru Universul un foileton saptamânal. Suchianu a observat demult ca prietenul sau. deci. fiind gazeta cea mai citita. I. Scriitor profund.care s-a ocupat. pentru care Caragiale este cel mai mare creator de viata din întreaga noastra literatura. În posesia unui belsug de subiecte. mereu împrospatate. . era în permanenta vânatoare de subiecte. o forma de protest împotriva vremii sale. Caragiale nu putea sa nu vada antagonismele societatii în care a trait si toate relele decurgând din ele. scriitorul pretându-si saptamânal colaborarea. adica sa concureze starea civila. Caragiale. lui Caragiale i s-a fixat onorariul de 25 de lei pe foileton. Pe lânga aceasta un merit deosebit al puterii lui de creatie este faptul de a fi izbutit sa faca. suetar si anectodist ca nimeni altul. Alegea si dezvolta partile ce-l interesau. adica. Iata. În 1901 apar Momente si schite. le dadea valoarea literara. pertecaret. Pentru ca ziarul avea un tiraj foarte bun. I. Osândindu-le. dupa cum constata tot Ibraileanu. materialul cules direct din realitate sau numai din auzite a fost întotdeauna filtrat de geniul artistului. în ultima analiza. primul la noi.L. mereu înmultite.

Scriitorul era convins de misiunea si utilitatea sociala a artei. dar violent si caustic în fond. Teleor i-a facut. de jos si pâna sus. Caragiale si-a început munca stiind perfect tematica si obiectivele rubricii sale pe care a intitulat-o Notite critice. . iata ce ma intereseaza. zeu. a tuturor românilor. pot zice chiar datoria. sa fac critica. Ultimul local condus de el a primit numele legendarului inventator al berii. de monumente: eu nu ma pot gândi sus./ Cea mai frumoasa vale / Te afli între teatru/ si între Caragiale/ Ferice cel ce poate/ Sa bea asa nectar/ De ce nu mai multe halbe/ Macar un biet pahar.L. Gambrinus. a noastra. Critica lui va atinge toate aspectele societatii românesti. Caragiale a fost si berar. iata ce-mi atrage irezistibil atentia. Voi fi blând si naiv în forma. Un anume D. ca alti critici. În ceea ce priveste tonul. I. dar drept. în Moftul român. urmatoarea reclama: Decât medicamente/ Mai bine.L. desi a parcurs întreaga gama a comicului[7]. În introducerea din 10 septembrie 1899. Se afla tot lânga teatru. da fuga/ si trage-i doua halbe/ De bere de Azuga!/ De vale la Gambrinus. scriitorul anunta ca nu se va ocupa.I. Oare nu putem socoti aceasta o stralucita definitie a satirei lui Caragiale? Rubrica a fost una umoristica. În aceasta îsi va îndeplini o obligatie cetateneasca: si eu am dreptul. introducerea anunta: Voi fi sever. Viata banala a mea. când umblu cu picioarele pe coji de nuci. Dupa cum se stie.

cu coperta prazulie. Înaintea Momentelor propriu-zise. dar cel mai valoros cadou facut onor.momente . Caragiale obisnuia sa le faca cadou clientilor lui. ca semn de admiratiune. facând multe remarci stupide. Un asemenea exemplar i l-a dedicat pictorului N. ci socoteste dragostea cu care ti-l face al dumitale supus prieten.I. clienti din România.L. om sucit. autorul a reprodus nuvelele La hanul lui Mânjoala. tiparit pe hârtie velina. Într-adevar. frumoasa. Grigorescu: stralucitului maestru N. rogu-te nu cântari pretul darului. Grigorescu. i-a mai scris: primindu-l. la înaltime. Doua loturi. a ramas volumul Monumente. cu litera mica. pictorul a pretuit acest volum. . nici de data aceasta. Era un volum cu aspect modest. Canuta. ca dar de Anul Nou. l-a luat cu el la Paris si l-a legat în piele neagra.autorul si. Presa nu s-a aratat. trimitându-i-l. închina aceste . câte un volumas cu unele dintre schitele sale. La conac.

stâlp al cafenelelor si bodegilor. Cadou). . de care autorul râde cu oarecare compatimire. favoritismul (Un pedagog de scoala noua). memorizarea mecanica. unde îsi afirma personalitatea. scoala. cinicul Mitica. de fapt. de sub care razbeste cea mai crasa vulgaritate (High .calomnia lui Caion. ci Monumente trebuia sa botezi admirabilul volum. Goe). ridicola. maestre. Trebuie sa-l amintim pe Mitica. care s-a încheiat cu o lovitura perfida si dureroasa pentru Caragiale . rasfatul din familiile înstarite (Dl. Aceasta se întâmpla în anul 1901. goana dupa senzational a presei (Ultima ora). Five . de perfectiune artistica[8]. grotescul rromânilor si rromâncelor cu pretentii aristocratice. caci fiecare din paginile lui e un monument de observatie.Cu toate acestea. pe care nu-l ia nimeni în seama. Momentele prezinta demagogia politica. punând tara la cale între amici. în care domnesc obscurantismul. bataliile ce se sfârsesc prin împacarea generala (Telegrame) administratia înceata si birocratica (Urgent). ce-si vorbeste de rau prietenii. Ranetti în Zeflemeaua: Nu Momente.marii zilei.o¢clock). bietul Mitica.life. un salut entuziast i l-a facut G. imoralitatea în viata de familie (Mici economii. nepotismul (Triumful talentului). de spirit sadea. lipsa de personalitate. simpaticul Mitica. din care pricina face mare caz de relatiile lui cu mai . în absenta. gresita educatie.

ireconciliabilii pe chestii de printipuri. moftangiul. de fapt. Actiunea lor are loc la cafenea ori berarie. el apare si este prezent peste tot. Momentele sunt schite dialogate. se sinucide. n-a vrut sa raspunza. culese din culisele vietii. dar. în parcuri. studentul cu caracter de bronz. în casele parvenitilor. patriotul si zgomotosul.[9] Nu lipseste nici gazetarul superficial si oportunist. fie maimutarind pe cei din patura sociala superioara. contopistul îmbâcsit de prejudecati birocratice.Cu numele de Lache. la simigerie. Mache sau Mandache. ca un personaj de comedie. întelegându-se de minune în afaceri. ahtiat dupa informatii de scandal. tradând cu primul prilej idealurile generoase sustinute cu demagogica ardoare. într-un cuvânt. aproape toate mergând spre tipul global care este mistificatorul sentimental. . Înspaimântat de un control al casei. galantul si emotivul. fie temându-se de ei. Personajele sunt vazute în cotidianul existentei lor marunte. la bâlci. nene Anghelache? a întrebat plângând ca un prost cel mai tânar. Oricum s-ar numi. nenea Anghelache. la scoala. întocmind sforaitoare procese-verbale. desi rezultatul inspectiei îi confirma cinstea. . si în celalalt. el întruchipeaza pe arogantul reprezentant al ordinii publice. Stasache sau Mitica. în redactiile revistelor. mici piese de teatru în care personajele se misca si vorbesc ca pe scena. Dar.De ce? . micul burghez Mitica e o victima a societatii. si într-un caz. unde cânta fanfara militara. la gara. tipul intrigant si canalie. În Inspectie îl cheama Anghelache si devine erou tragic. cuminte. dascalul terorizat de functiile influente ale parintilor scolarilor. politicieni din tabere adverse.de ce.

casa deschisa cu jour fix si lacheu cu fierturi si mânusi. invitata sau neinvitata. accentul punându-se pe dialogul care reduce povestirea. consoarta fara principii si mama cu veleitatii de educatoare. scuzându-le slabiciunea si inertia intelectuala la vârsta scolara apelând. Personajele traiesc prin felul lor de a vorbi. de gradul sau de cultura. Prezenta în schite este si mahalagioaica pretentioasa. povestire (Triumful talentului). care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice fel de comentariu. prin el. prin orice mijloace. . surprins în viata domestica. dar si de epoca si locul de desfasurare a actiunii. Dialogul lui Caragiale are o mare forta de sugerare a realitatii. ticurile verbale si expresiile comune. antologie de scrisori (Urgent) etc. vorbind româneste numai cu slugile. Schita lui Caragiale are formele cele mai surprinzatoare: sceneta (Amicii). prin vocabularul. de o incultura stridenta. Alaturi de el o întâlnim pe cucoana din pretinsa lume buna. încurajându-le zburdalniciile cât sunt mici. tinând. telegrame (Telegrama). Toate se remarca prin concizie. cititorul îsi da seama de situatia sociala a personajului. de psihologia lui. dupa moda. adica prin automatisme ale vorbirii. într-un tramvai. care-si rasfata copii.Accentul cade pe individul mic-burghez. la indulgenta profesorului. rapoarte (Proces-verbal). la un ghiseu. ducându-se din snobism la concerte la palat. în fata unui pahar cu vin cu amicii.

pictura mediului contemporan. gramakica în jenere etc. asa cum subliniaza T. dintre ceea ce par si ceea ce sunt. Importanta pe care si-o da pedagogul rezulta din tonul doct. în acest sens. a omului care îl reprezinta si al chipului în care el se misca si vorbeste. pe masura ce numitorul creste. Iata-l. ca omul se poate asemana cu o fractie în care numaratorul este ceea ce reprezinta el. din tinuta protocolara. o adevarata catastrofa intelectuala. Conferinta tinuta este un exemplu de incultura si prostie. pe care Caragiale îl numeste distinsul nostru pedagog absolut. un caraghios. distinsul nostru pedagog absolut este un semidoct. fondul conferintei depaseste . de fapt.În schite. În realitate.). si era considerat si de cei din jur. autorul face. de pilda pe Marius Chicos Rostogan. debutând în învatamânt printr-o memorabila conferinta didactica. Pe lânga fonetismele lingvistice care provoaca hohote de râs (roskim. cu citate latinesti. din aroganta. ghespre. Lev Tolstoi a spus. în realitate. ca o celebritate didactica. fractia se micsoreaza. Izvorul comicului la Caragiale este discrepanta dintre aparenta si esenta. ca si în aritmetica. Vianu. si numitorul ceea ce crede el despre sine si. oamenii zugraviti. tocmai pentru ca omul se considera.

Goe. mam¢mare. nu lasa elevului decât o singura posibilitate de raspuns: Da. la care mam¢mare convinsa. Faimoasele inertii sunt debitate si în fata unui inspector care-l viziteaza si gaseste ca metoda lui e admirabila. le cultiva obraznicia si orgoliul. Satira lui Caragiale nu se îndreapta numai asupra ignorantei si a prostiei personajului. prostovane. fiul unei spalatorese este tratat cu loaza. Este criticat rasfatul abuziv. din schita Domnul Goe este adus la Bucuresti ca sa nu mai ramâie repetent si anul acesta. ci mariner. baiatul unei doamne bogate. amenintat. în familie. iar când vine rândul micului Ftiriadi. Educatia burgheza începe înca înainte de scoala. bietul elev Ionescu.orice aberatie. domnul Goe le întrerupe : Vezi ca sunteti proaste amândoua. apreciere careia Rostogan îi raspunde cu infatuare ca e metoda lui Pestalotiu. pe care pedagogul i le pune. Marius Chicos Rostogan este tipul reprezentativ al scolii burgheze. întrebarile. Trei cucoane. nici marinel. care face din copii un fel de mici tirani ai parintilor. mamitica si tanti Mita. cu implicatii sociale. Când mam¢mare observa cu admiratie ca lui Goe îi sade bine cu costumul de marinel si mamitica rectifica. care avea un vadit caracter de clasa. La examenul anual. pleaca cu baietasul spre Bucuresti. spunând marinal. Nu se zice nici marinal. si Caragiale zeflemiseste si satirizeaza cu ascutime metodele de educare a odraslelor burgheze. ci vizeaza si aspecte mai profunde. saruta pe nepotel si-i zice: Apai de! N-a învatat toata lumea carte ca dumneata! . discriminatoriu.

Cafeaua nu pateaza! Iese cu nitica apa calda! . Dar nu e vremea de discutii filozofice: soseste trenul . si stiti dv. dar n-apuca sa termine. Nu . Scuipa . mai ales când mama nu vrea sa-l lase fara educatie![11]. acum. barbatii cât timp îi iau unei femei educatia unui copil. în timp ce mama lui este tot mai încântata. si toata vorbaria ei despre educatia fiului devine ridicola. pe care o toarna în galosii musafirului.zice mam¢mare. patându-i costumul. alb ca varul. fumeaza. de când s-a facut baiat mare. Ionel este gata sa verse cafeaua si sa rastoarne masina de spirt pentru facut cafea. autorul îsi construieste în asa fel schita. ia o minge si loveste ceasca de cafea a musafirului. peroreaza pentru educatia micutului.e nimic! Iese. chiseaua cu dulceata. si iar saruta pe nepotel si iar îi potriveste palaria de mariner. Fiind obraznic.si nu sta mult[10]. Apoi da un tipat si. ridicându-se de pe scaun: Ionel! mama! ce ai? Ma. prezinta un alt Goe.sa nu mi-l deochi. un copilas de vreo opt anisori. i se face rau. de data aceasta cu numele de Ionel Popescu. trebuie sa ma ocup eu de el. mama sa. o sabie. dar mama îl saruta si-l întreaba: Vrei sa moara mama? Rasfatatul copil ia apoi o trompeta. Schita Vizita. cu care o loveste atât pe servitoare. încât ceea ce urmeaza rastoarna total pretentiile pedagogice ale lui madam Popescu. si deodata o vad schimbându-se la fata ca de o adânca groaza. cu care îi asurzeste pe toti. pe care o considera dintre cele mai alese: Sa-ti spun drept. Ionel nu se opreste aici: ia o tigara din cutia musafirului. când era Ionel mititel. mai mergea. trebuie sa-i fac educatia.ntorc si vaz pe maiorul . Madam Popescu. cât si pe mama lui. cu ochi .

Nu întâmplator a luat nota trei la Morala. Tânarul Ovidiu Georgescu este lenes. coruptia. demagogia etc. unde este în continuare obisnuit sa i se faca toate mofturile. de aceea. sa nu faca nimic pentru societate. [12].Vai de mine! Ţipa mama. Apa rece. E rau copilului! . nu învata.. sunt lipsiti de principii morale si.Vezi. Tânarul o ameninta pe mama: Mamito. Dupa cum spuneam. vezi? Nu ti-am spus eu ca tutunul nu e lucru bun? Aldata sa nu mai fumezi!. domnule maior? Îl întreb eu dupa ce-si mai vine în fire. . dar mama lui crede ca este persecutat de profesor. . fiind educati înca de pe acum ca paraziti.! . Ionel. tânarul parazit este urmarit în scoala. îi deschid repede mondirul la gât si la piept. maiorul cade lat. sa nu munceasca. daca pierzi un an. Dupa aceea. practica traficul de influenta. si nu baiatul. dar pâna sa faca un pas. mama nu vede decât ca e ambitios. ma omor! În toata aceasta stare de lene a baiatului.... adica sa nu învete. Mama intervine pentru a-si lua baiatul bacalaureatul si. Goe. minciuna. în final. mama. Ajutor! moare copilul! Ridic pe maiorul. Atât tânarul.pierduti si cu dragalasa lui figura strâmbata. cât si mama lui. sa traiasca doar pentru el. proasta educatie începe în familie. exclama . Nu-i nimic zic eu. sa fie servit. care vrea sa-i zdrobeasca baiatului cariera. Mama se repede spre el.

usurata: Am scapat! Am dat si bacalaureatul asta. Baiatul nu face nimic, el învata de mic sa fie lenes, obraznic, parazit.

Numele fratilor lui Ovidiu, Virgiliu si Horatiu, precum si numele mamei, Caliopi, au o doza de parodie, fiindca subliniaza nivelul de decadenta al societatii, în contrast cu principiile morale pe care acesti mari poeti latini le-au afirmat, ca reprezentanti ai constiintei sociale.

Traficul de influenta exprima relatiile decazute din societatea burgheza. Folosind traficul de influenta pentru a lua bacalaureatul, se întelege ce fel de legi va face dupa ce va termina Facultatea de Drept, unde vroia sa mearga si el, si unde fratii lui mai mari erau deja studenti.

Devenind student, precum Coriolan Draganescu din schita Tempora, parazitul învata acum arta demagogiei si coruptia. El tine discursuri înflacarate, catarat pe statuia lui Mihai Viteazul din fata Universitatii, scrie articole la Amicul poporului.

Seria parazitului este bine reprezentata în piesa de teatru O scrisoare pierduta cu st. Tipatescu, iar punctul cel mai înalt al evolutiei parazitului este Agamemnon Dandanache. Escroc, santajist, josnic, ramolit, corupt, devine un instrument în mâna celor care jefuiesc tara.

În societatea burgheza, oameni sunt apreciati dupa cantitatea de bani pe care o au, si nu dupa capacitatea lor intelectuala sau dupa calitatile morale. Cei bogati sunt considerati oameni de frunte, sunt tratati cu cinste si consideratie, chiar daca sunt niste obtuzi si niste badarani. Familia Piscupescu (frantuzirea numelui Piscupescu arata aroganta cosmopolita) este invitata la Peles. Toaleta somptuoasa a Mandicai si ifosele ei, nu pot însa acoperi vulgaritatea cucoanei: Mamito! Striga madam Piscupescu, uitându-se înapoi catre cuana Luxita, care, de pe veranda, o scuipa sa n-o deoache, mamito, baga de seama la cheile dulapului ca iar fura zahar dobitoaca, fir-ar a dracului sa fie!

Snobii si fatarnicii, voind sa pastreze o aparenta onorabila, chiar împotriva realitatii stridente, burghezii din schitele lui Caragiale nu se dau în laturi de la cele mai josnice tranzactii cu propria lor constiinta, negustorind cele mai alese sentimente, automistificându-se. Asa se întâmpla de pilda cu Manolache Guvidi din Om cu noroc, posesor al unei averi însemnate, si câstigata printr-o munca onorabila. Cât de onorabila a fost munca lui întelegem dupa ce citim despre cele doua sotii ale sale, despre tineretea si frumusetea lor, mai ales despre tactul lor diplomatic care putea smulge concesii însemnate mai marilor zilei, care-i ajuta domnului Guvidi sa fie luat îndeaproape tot sub puternica protectie a înaltului personaj. Acelasi irezistibil tact diplomatic are si nevasta lui nenea Mihalache din Diplomatie, care reuseste, prin interventiile ei si prin faptul ca stie sa-i traduca pe toti, sa mentina slujba sotului si sa-i scoata o pereche de case cu doua mii de lei mai putin. O astfel de

moralitate de familie (atât de satirizata în O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului ) mai este demascata si în schite ca Tren de placere, Mici economii, Cadou etc.

Tânarul Edgar Bostandachi, profesor suplinitor si publicist din High-life, este palmuit de maiorul Buzdrugovici pentru ca n-a pomenit, într-o cronica mondena de prezenta lui madam¢ Buzdrugovici. si a dat o exagerata importanta altor cucoane. Aceasta schita arunca o lumina asupra mascaradei presei burgheze care era un instrument în mâna potentatilor vremii si o colportoare de stiri false, senzationale, de minciuni. Excelenta este în acest sens schita Atmosfera încarcata, în care scriitorul, confrunta informatiile guvernului cu ale opozitiei.

Dar aspectul cel mai nociv al contradictiei dintre aparenta si realitate este demagogia burgheza pe care marele scriitor a condamnat-o cu indignare profunda. Alaturi de Profesiunea de credinta a lui Alexandrescu, de Clevetici ultrademagogul al lui Alecsandri, de Scrisoarea a III-a a lui Eminescu, Caragiale a dus în cadrul acestei teme contributia cea mai pretioasa, cea mai bogata si mai elocventa. Alaturi de O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta sau Conul Leonida fata cu reactiunea, marele scriitor ne-a lasat numeroase schite pe aceasta tema. De la nea Nita din Jertfe patriotice, negustorul care, în ajunul lui 11 februarie, cere fitantie. Pentru interesele patriei pentru ca sa aiba temei la catastif, pâna la Coriolan Draganescu din Tempora, Caragiale pare sa ilustreze artistic un fel de istoric al demagogiei literale. Coriolan Draganescu este tipic pentru evolutia demagogiei si arivismului liberal. Drumul de la tribuna tinerimii, inteligenta vie, caracter de bronz, temperament

de erou, la nerusinatul inspector politist, canalia ordinara, miselul fara rusine, salbaticul zbir si calau antropofag. Sintetizeaza de fapt lichelismul si oportunismul burgheziei liberale. În acest sens trebuie de asemenea citata savuroasa si originala schita Telegrame, în care burghezia apare în toata meschineria si lipsa de principii consfintite prin finalul asemanator cu cel din O scrisoare pierduta. Caragiale nu uita sa satirizeze si alte metehne tot atât de nocive ale aceste clase, cum ar fi nationalismul sovin, arma otravita prin care burghezia voia sa arunce vina pentru exploatarea si jefuirea poporului pe spinarea strainilor, a veneticilor. Portretele de moftangii din Rromânul, Rromânca, Savantul demasca, prin arma caricaturii, burghezia sovina. Scriitorul sugereaza însa cu subtilitatea-i cunoscuta ca frazeologia partiotarda nu este decât o masca, în fond aceasta burghezie fiind tot atât de profund cosmopolita: Rromânca vorbeste româneste avec les domestiques - încolo frantuzeste, iar ziarul preferat este l¢Indépendance romaine.

Facând o comparatie între generatia de la 1948 si posteritatea liberala, Caragiale demasca în pamfletul Toxin si toxice pe demagogii liberali: Iata urmasii vostri liberali (se adreseaza el pasoptistilor), iata haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomati de mahala, de vânatori, de slujbe si de mici gheseftari: avocatei latratori, samsarasi dibaci, toate lichelele si drojdiile sociale tinzând sa suie sus, cât mai sus, distinctie fara merit , avere fara munca, pofte fara spatiu - roade minunate ale unei scoli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile si toate nevoile publice pentru a ciupi pataca.

bea acolo. victima nedreptei justitii burgheze (Napasta). dupa care subprefectul încheie conflictul printr-un discurs demagogic în care nu uita sa spuna cu o sfruntata ironie ca dragostea între taran si arendas este mâna lui Dumnezeu si raporteaza prefectului concluzia anchetei. . Când reflecta soarta unui taran sarac. Speriat. cu zece zile de prasila. de clasele parazitare. primeste o ploaie de pumni în cap. când subprefectul vine în sat. scrie o drama puternica. cere socoteala boierului si. uneori mergând pâna la satira violenta. ca lui Ion nu-i era dusman numai arendasul propriu-zis. arendasul se repede înfuriat la bietul taran si-l bate din nou. O alta tonalitate foloseste scriitorul atunci când se refera la clasele de jos. la subprefect. reflexiv. În aceasta scurta schita Caragiale sugereaza. care era la cheremul bogatasului. Ţaranul. drept raspuns. puternica schita inspirata din lumea satului. de rezonante adânci. Arendasul român. când prefectul vine sa ancheteze cazul. Caragiale foloseste arma biciuirii prin râs. luându-i locul un autor grav. cu câtiva ani mai înainte. Ba mai mult. ci întregul sistem administrativ burghez. Conul Arghir. dar nicaieri nu afla dreptatea. în care parca a disparut marele scriitor satiric. demn. Cel care în 1907 a intuit cu patrundere cauzele marii rascoale taranesti. Ion renunta la revendicarea dreptului sau. la cei exploatati si asupriti. Merge atunci la primar. la arendas. Ion este încarcat de catre arendas. anume ca partile s-au împacat. de demagogi si carieristi. ca sa se sature de cercetare. ne-a dat. manânca.Am observat ca întotdeauna când vine vorba de burghezie. primarul n-are curaj pentru ca arendasul îl apuca de datorie. vine cu el la brat la primarie si se întelege de la sine cui i va face dreptate. rascolitoare. Când Ion merge sa reclame. Caragiale paraseste comedia. la prefect.

miselul fara rusine. inteligenta vie. Caragiale pare sa ilustreze artistic un fel de istoric al demagogiei liberale.Arendasul român este una dintre cele mai puternice marturii literare ale cruntei exploatari a taranilor înainte de 1907. Ele alcatuiesc o fresca sociala vasta: I. berariile. pacalelile de 1 aprilie etc. de fapt.L.L. Caragiale ramâne în Momente el însusi. având înainte modele vii. pâna la stâlcirea cuvintelor datorita inculturii sau starii de euforie alcoolica. I. licheismul si oportunismul burgheziei liberale. canalie ordinara. salbaticul zbir si calau antropofag. Coriolan Draganescu (Tempora) este tipic pentru evolutia demagogiei si a arivismului liberal. birourile functionarilor. caracter de bronz. umorul de limbaj. saloanele mondene. care îmbratiseaza o gama larga. temperament de erou la nerusinatul inspector politist. sintetizeaza. Caragiale evoca viata din capitala. balurile. îmbulzeala vesela de mosi. Drumul de la tribun al tinerimii. Comicul din Momente e de natura tipologica. agitatia strazii. de la automatismul verbal specific. .

. tehnica prozei ascunde sute si mii de secrete... Caragiale conform tehnicii muzicale. Astfel. întrucât aceasta din urma este deliberata. Amicul X. pretinzând o anume rigoare reflexiva. bine calculata în vederea obtinerii unor anumite efecte. Reportaj inaugureaza seria de momente dedicate presei si acelor infatigabili reporteri din speta lui Caracudi: Ultima ora!. construita.L Caragiale observa ca a crea o literatura înseamna a crea o proza.. I. acestora le urmeaza imediat o schita înrudita. O buna lectura. Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii. realizeaza un soi de gazeta vorbita. a caror subtilitate ar sfida cele mai rafinate cursuri de retorica.L. ci premeditata de autor. Momentele constituie un volum gândit si construit de I. iar. unde ordinea schitelor nu este aleatorie... unde eroul. O alta serie de . Boris Sarafoff!. în care câte o tema anuntata si fixata de catre o schita se dezvolta în diverse variatiuni prin intermediul schitelor subsecvente. O privire aruncata asupra sumarului e întru totul revelatoare. colportor de informatii prelucrate fantezist.Ele prezinta mofturile si pe moftangii la toate nivelurile vietii sociale si la toate vârstele... Într-un stralucit articol programatic. pe de alta parte.. O ilustrare foarte interesanta a apetitului constructiv si reflexiv al prozatorului contine chiar volumul de Momente.

printre aceste piesete pare complet de neînteles daca nu tinem seama. care. care .R. . tot de o schita cu caracter autobiografic: Grand hotel'' Victoria Româna''. grafic. Triumful talentului. Art.despartind diversele serii tematice si stilistice din sumarul Momentelor . si Tren de placere. Proces-verbal. exista si câteva momente flotante.). Un grup aparte îl formeaza momentele cu tonalitate grava si chiar tragica: Inspectiune si Ultima emisiune. Mici economii. Urmeaza momentele educatiei: D-l Goe. Caldura mare.. ca împreuna cu C. C.F.. momentul nerabdarii este combinat cu acela al rabdarii. Seria subsecventa e aceea a partidelor de placere.. momente ale politicii (Atmosfera încarcata. Tempora.. având însa si o functie laitmotivica: Lantul slabiciunilor e o variatiune la . High-life). pe de o parte.. ca parodie a stilului birocratic si administrativ. În fine. anunta tematic un alt moment. pe de alta. independente.schite este consacrata mutatului: Caut casa. Asa-zisele reminiscente incluse în volum (Boborul si Baioneta inteligenta) sunt precedate de un moment într-o oarecare masura înrudit.. de faptul ca schita contine secvente în care replicile sunt asezate. prin care schitele învecinate Întârziere si Petitiune. chiar titlul uneia dintre schitele caragialiene). si însotite. acea a momentelor drumului-de-fier). totodata.214. încheaga o alta subgrupa. aproape imediat. ale familiei (Cadou. în ordine. ale lumii bune (Five o'lock.. conform modalitatii teatrale. O zi solemna. Într-un chip foarte subtil. Se însiruie apoi.F. iar. Situatiunea). ultima categorie de schite o cristalizeaza scenetele: Justitie. O lacuna. anume Urgent. În cadrul acestui aranjament meticulos alcatuit dupa principiul muzical al Temei si variatiunilor (cum suna. Diplomatie. (includerea lui Bubico.rup monotonia grupajelor. Vizita si oarecum. ce îi succede imediat ca variatiune. adica a petrecerii: La Mosi.R. De închiriat si. partial. de altfel..

deci. în atare conditii. la rândul sau. ipostaza împrejurare. I. secunda (sa ne amintim de acel Sekundenstil lansat..L.L. dar.]. etc. cu moment înseamna si clipa. ca structura formala. prima schita. Amici. ne aminteste o povestire ce ne-a facut-o un prietin. ora. ceas. Sintagma aleasa de I. adica efemeride fixate pe retina eternitatii. care.S. în chiar vremea lui I. I. si I. si instantanee fulgeratoare ori clipe de viata. faza. Caragiale iese la iveala. situatie sau etapa. la origine. schita înscrisa în orbita reminiscentelor. unde ne întâlneam în toate zilele [. de naturalistii germani). momentele caragialiene sunt. punct. Caragiale e atât de inspirata si datorita polisemiei sale: caci daca ne luam dupa dictionare. Sigur ca. Caragiale ne anunta într-o seara ca peste câteva zile are sa apara în volum bucati alese din schitele lui saptamânale publicate în Universul si cauta un titlu care sa fie însa o singura vorba. e de prisos sa spunem ca nici titlul volumului nu este întâmplator. minut. Din amintirile contemporanilor. cautarile scriitorului fiind de a gasi o denumire adecvata: La o masa din fund de la Gambrinus. cu claritate. Nici unul din câti eram atunci la masa n-am putut sa-i dam ce ne cerea si tot el a gasit cuvântul Momente sub care s-a si publicat volumul.precedentele momente ale educatiei si scolii.). anunta grupajul piesetelor. concomitent. dar si situati . în sfarsit. prevesteste un alt moment flotant. prin arta mintitlui si a mistificarilor. dar si: circumstanta.L. este. tot un fel de amintire. 1 aprilie si Telegrame sunt laitmotive pentru momentele parodierii stilurilor. dupa cum atesta prima sa varianta (Reîntoarcerea lui M. 25 de minute. stadiu.S.L. Caragiale.

nu prea de multa vreme . asa cum Unamuno. dupa model cervantin. a noastra a tuturor românilor. daca nu chiar cu mai multa noi putem zice ca românul e nascut critic. al barbatiei.critica. Deliberarea reflexiva este. Intentionalitatea epica.L. Ferice de ei. Caragiale ar fi putut sa puna ca subtitlu al Momentelor formula Schite exemplare. ci fatisi explicita. tot într-unul din articolele . vizibila în privinta structurii volumului de Momente (inclusiv în aceea a titlului ). cu un ton categoric. dupa cum ne previne.parintii nostri ziceau cu mândrie ca românul e nascut poet. deci.popoarele mici fac repede progrese mari . groase talpi trebuie sa aiba. Viata banala a mea. Sa fim barbati si sper ca suntem. moral .exemplu de viata si realitate.L. Poezia este atributul tineretei . scriitorul marturiseste raspicat ca realitatea acuta si nuda îl împiedica sa se abandoneze. cu iresponsabilitate. fiindca le dau drept exemplu . cum s-ar putea crede. I. atragând atentia ca aceasta titulatura are un caracter mai mult epic decât estetic: . reveriilor idealizante ori înaltelor speculatii gratuite: Eu nu ma pot gândi sus când umblu cu picioarele goale pe coji de nuci. le numesc exemplare. . si-a numit creatiile Nuvele exemplare. dupa cum si în privinta fiecarei schite în parte. Caragiale.chiar asa . numai implicita. Astazi tot cu atâta mândrie. splendida sa introducere la Notitele critice scrise pentru ziarul Universul: Odinioara.sau ipostaze decupate intentionat pentru exemplaritatea lor în privinta unor anumite faze ori stadii ale existentei. iata ce ma intereseaza. De aceea. iata ce-mi atrage irezistibil atentia.cathartica nu este la I. De altfel.

raspunzând pe loc ca este aceea care ne poate plati drept munca intelectuala a cititului: opera prozastica fiind productia celui care gândeste. umoristul George Ranetti i-a dat lui I. Asemenea bucati bune de proza. plutonic. în care scriitorul se dezvaluie.L.a unui alt Caragiale. oricât de mare artist e. maestre . la aparitia Momentelor în 1901.programatice. Acele sute si mii de secrete ale tehnicii prozei dezvaluie mereu. Caragiale o replica memorabila Nu Momente. Caragiale se întreaba ce va sa zica o bucata buna de proza. Cum se stie. plin de intentionalitati ascunse. datorita semnificatiilor transcendentale pe care tragicul le insinueaza în materia comica[13]. perceperea adecvata a constructiei sale presupune un efort sporit de lectura si prezenta unui cititor implicit care s-o descopere si s-o descifreze. de suprafata. cu stralucire.L. cele doua creatii reclama. vorbind tot în termeni caragialieni.sub un Caragiale neptunic. de mestesugar obsedat de perfectiunea formala au fost surprinse de Ibraileanu într-o expresiva si exacta formulare: Eminescu e mai poet decât artist. Predominanta în cazul autorului Inspectiunii a inteligentei artistice asupra purei inspiratii creatoare. anume în O buna lectura. existenta . I. Inspectiune si Doua loturi. ca si capacitatile sale neobisnuite de tehnician. exercitarea unei reale munci intelectuale a cititului. ci Monumente . iar în ciuda aparentelor lor umoristice. asemeni unui palimpsest. oricât de mare artist e. justifica raportul între osteneala ce si-a dat spiritul meu cu dânsa citind-o si folosul ce el a obtinut dupa osteneala sa. mai artist decât poet sunt. de pilda.L. care pare definitiv clasat . Caragiale e mai artist decât poet. pentru a fi decodate. I. deoarece.

în opinia lor. din realitatea imediata. Verdictul acesta.trebuia sa botezi admirabilul volum. evolutia creatiei. care. Dar la 1901 lucrurile stateau cu totul altfel. cu timbru foiletonistic si. din contingent. ierarhia ei interna (criticul tinând la deosebirea dintre ceea ce se poate numi opera clasica si comun cunoscuta si elementul [. Ca într-un serial de actualitati. este astazi definitiv si unanim ratificat de istoria si exegeza literara. secventele caragialiene reproduc fragmente vii. si abunda în referiri si aluzii la tribulatiile cotidiene din epoca.L. Bogatia operei (îmi spunea odata Vlahuta ca e de mirare cum oamenii nu iau seama la bogatia de figuri si întâmplari câta e numai în Momente)[14]. aproape firesc. fapt ce a creat. Motivul fundamental ce trebuie sa fi declansat cecitatea estetica în fata schitelor si care o si explica se afla în realitatea pe care ele o reflecta. caci o parte din contemporanii lui I. caci fiecare din paginile lui e un monument de spirit de observatie. de spirit sadea. de un anume accent calamburesc. cu oricâta rigoare judecat. etapele ei. cu deosebire cea care încununeaza cariera scriitorului. opera minora a scriitorului. în care scurtimea si precipitarea dramatica cedeaza treptat . efemer. caracteristice. ar fi reprezentat. nu lipsit. deci. de perfectiune artistica. intentional.] caruia. i se va acorda un interes istoric)[15]. Caragiale pastrau o rezerva radicala fata de Momente. falsa impresie a unor texte minore. spre deosebire de teatru si nuvele.

de inventie. argumentatii pro si contra. În mod paradoxal. . La conac. prin material si atitudine. materializate în comentarii. cu atentie la detaliul concret. cu reflex imediat în viata cotidiana a epocii. I. alaturi de momente. favorizând. reflexele uimitor de prompte ale unor evenimente reale. Canuta. în schimb. primejdia unei asemenea receptari depreciative si superficiale a volumului sau. însa. scapat de oprimarea ce fusese orisicum excesiva. mai elevate (cum sunt La hanul lui Mânjoala. excesul de actualitate si asa-zisa netransfigurare a celorlalte proze. polemici.unele expuneri largi si potolite. care. într-adevar. cu siguranta. absorbind si conservând efervenscenta si vehementa iscate în jurul lor. om sucit. Stilul curat narativ se dezvolta acum liber. Caragiale a pus. Momentele reprezinta. a stilului clasic. au deplâns. face corp comun cu universul schitelor) si care dau senzatia de literatura. si creatii de alta factura. evaziunea cititorului din realitatea imediata. ce-si are valoarea lui constructiva. precum si nuvela Doua loturi. ecourile lor profane. scriitorul a accentuat contrastul dintre aceste opere de tip diferit si a înlesnit tocmai inevitabilul: multi dintre contemporanii sai. confirmari si dezmintiri. de culise. fara a fi silit sa însemneze numaidecât o culminatie sau sa prepare crize. elogiind La hanul lui Mânjoala. Intuind.[16] Exista o relatie aproape nemediata între momente si realitatea de ultima ora pe care ele o înregistreaza. procedând astfel.L.

ce poate fi confruntat cu alte surse de informatie: ziarele vremii. G. bârfe etc. Ibraileanu afirma despre I. socialpublica sau. zvonuri.Caragiale receptau momentele în cu totul alt mod decât noi. savurând si întelegând altfel comentariile.L.L.m. în care arata. Nu e.d. care critica si care explica. iar în prefata editiei a II-a a Spiritului critic în cultura româneasca tine sa precizeze ca paragraful referitor la opera caragialiana ar trebui remaniat. ma conving din ce în ce mai mult ca acest om a vazut mai bine decât oricine în realitatea noastra sociala. din unghiul viu al cunoasterii sensibile. corespondenta. Caragiale ca este cel mai mare istoric al epocii dintre 1870-1900. deci. Momentele contin o catagrafie mozaicata a evenimentelor.a. Constituind proiectii. de la razboi încoace. este cea din debutul Inspectiunii: mai multi prieteni . de o acuta promptitudine. schitele caragialiene cuprind o cantitate apreciabila de adevar istoric. De aceea. memorii. Un istoric complet.impiegati în diferite administratii publice . contemporanii lui I. discursuri parlamentare s. aluziile. ale unor momente din aria raporturilor interumane. mentalitatilor si moravurilor de sfârsit de veac si. de mirare ca. ale unor momente de viata familiala. despre chestiunile la ordinea zilei.speculatii. în genere. totodata de început de secol românesc. potrivita mai tuturor momentelor si sugerând atmosfera încarcata a schimbului de opinii pe baza ultimelor informatiuni. în Note si impresii. fraza emblematica. publica. pentru ca. Datorita capacitatii absolute de absorbtie a oricarui fel de mostra extrasa din structurile multiple ale realitatii timpului lor istoric.stau de vorba. Iata de ce. polemicile si reactiile . la masa lor obicinuita într-o berarie.

atenuate de I. au fost. începând cu datarea calendaristica (precizarile temporale. într-o oarecare masura. Pasajele acestea de ordin conjunctural-cotidian scot în evidenta faptul ca. impresia aceasta . ci doar pe aceea trecatoare a realitatii. în care sub diverse masti se înfrunta opinii diferite asupra destinului în eternitate al operei caragialiene. pentru cititorii Universului.L. Într-un dialog de tip platonician. asadar o proza provocata direct de una sau alta dintre întâmplarile sau impresiile reale. si iarasi nu e de mirare ca. de ultima ora. când si-a strâns momentele în volum ). din cauza actualitatii lor imediate. Caragiale. a netransfigurarii si a lipsei de artistica. Lovinescu a înregistrat. E.nu numai a unei anumite zile. si fisa de observatie meteorologica a timpului.schita caragialiana include. Acesta si fiindca reprezentau o fixare a momentului . care tocmai se cristalizeaza si se consuma în prezentul imediat al celui ce le transcrie. puteau crea si impresia perisabilitatii. Astfel ca. în epoca receptarii sincrone. mai totdeauna. cât interesul în jurul unui eveniment nu se stinge înca. O asemenea proza ocazionala pare sa traiasca numai cât traieste si fragmentul de realitate reflectat. liminar. momentele au constituit un fel de proza ocazionala (în sensul pe care Goethe îl da ocazionalului în literatura). foarte minutioase în foiletoanele din Universul. foiletoanele acestea.personajelor. foarte exact. atât timp cât ocazia supravietuieste. putea parea ca Momentele nu rasfrâng actualitatea perena a artei. ci adeseori a unei anumite ore sau clipe .

astazi. si. momentele au fost întâmplari din realitatea imediata si primii lor cititori. în fireasca cunostinta de cauza. pareau exponentiale numai pentru împrejurarile restrânse ale unei epoci marginite. Cu alte cuvinte. în schimb. Momentele si-au conturat o aura de eternitate si o autoritate de etalon tocmai pe masura ce s-au îndepartat de actualitatea pasagera. le receptam. ce pot fi datate precis (precum într-o proza ocazionala). . de Pompiliu Eliade ): Eroii lui Caragiale sunt reprezentativi. daca nu le mai receptam doar ca anumite întâmplari de zi cu zi. face însa ca si noi. aceasta proza asa-zis marginita ar fi trebuit sa dispara o data cu epoca marginita pe care o circumscrie. iscat chiar din interiorul acestor schite. dar numai pentru o epoca marginita. pe masura ce particulele de contingent s-au dezagregat. fara a avea senzatia ca deasupra lor s-a lasat o ceata a vetustetii. liminar. totusi. îndeosebi. Proza ocazionala a Momentelor ar fi urmat sa se volatilizeze o data cu extinctia cauzelor generate de realitate. ele se dovedesc acum valabile pentru împrejurari generale. le-au si recunoscut ca atare: un paradox fericit.(reprezentata. în esenta. Daca. la fel. ca scapari ale oricaror întâmplari cotidiene. La origine. sa le percepem. s-a întâmplat exact pe dos.

Comediile O noapte furtunoasa Nicaieri talentul lui Caragiale nu iese mai bine în evidenta ca în comediile sale. .Opera dramatica 1.

comedia a fost reluata într-o noua distributie si regie.Astfel O noapte furtunoasa sau Numarul 9 este prima dintre capodoperele comice ale lui I. pe care o cunoastem astazi. Finalul este modificat. Vede lumina rampei în 18 ianuarie 1879 la Teatrul National din Bucuresti. Mobile de lemn si paie. din 21 ianuarie. cu aluzii politice. dând în sala de intrare: de amândoua partile usii din fund. Usa în fund. vizând decorul.L. razemata de fereastra. Jupân Dumitrache. cu schimbari. La stânga în planul întâi si-n planul din fund. sub directoratul lui Al. în dreapta pe planul al doilea. zis si Inima-rea. autorul. prin definirea trasaturilor lor caracteristice. Dupa 4 ani. O noapte furtunoasa este o comedie de moravuri care porneste de la pretextul unei farse de mahala (Florin Manolescu). Printr-o observatie lucida. la a doua reprezentatie. Davila. Piesa este scoasa de pe afis deoarece este socotita imorala. obligându-l pe autor sa-si retraga piesa. Personajul principal. Caragiale a publicat apoi piesa. Versiunea în doua acte. În dreapta în fund. Caragiale. Piesa a aparut în Convorbiri Literare. numarul 7-8 în anul 1879. câte o fereastra. este dominat de orgoliul sau de proprietar. câte o usa. Indicatiile scenice. Titirica. s-a jucat în stgiunea 1905-1906 la Teatrul National din Bucuresti. alta usa. în 1883. în volumul Teatru la Editura Librariei Socec. Detesta . Primele doua scene pun la curent pe spectator/cititor cu situatia momentului. o pusca de gardist cu spanga atârnata lânga ea. particularizeaza social si istoric: Odaie de mahala. capitan în garda civica si cherestegiu. Actul I se prezinta ca o juxtapunere de noua scene complementare. surprinde tipuri reprezentative.

ca mod de constructie a replicilor. Tânarul atât de insistent. Un mester binagiu. din greseala. pe care îi numeste papugii. bagabontul. Aceasta îi trimite un mesaj cu adresa exacta. nu este altul decat Rica Venturiano.. consoarta lui Jupân Dumitrache. sergent în garda. eu de! negustor. sfârsind în incoerenta si care aproba cu câte un rezon. Ne punem la o masa.. dar mi-era rusine de lume. cu un bagabont de amploiat. sa ma pui în public. Orgoliul sau de proprietar îl face sa nu se dezvaluie în vazul lumii: Jupân Dumitrache: (.functionarii. iar pe de alta parte. În scena VII intra Veta.. amicul politic... aduce în prim-plan viata personajului. arhivar la o judecatorie de ocol. dupa cum . si numai ca ma pomenesc cu un ala. consoarta mea si cumnata-mea Zita. tejghetar. de a separa dramaticul de epic ( Mircea Tomus). eram eu. a schimbat numerele caselor: a batut numarul 6 d-a-ndoaselea. student în drept si publicist. ca sa vedem si noi comediile alea de le joaca Ionescu. întâmplarea cu bagabondul. cu un coate-goale nu vine bine. niste scârta-scârta pe hârtie. Naratia. care coase galoanele la mondirul lui Chiriac. om de încredere al lui Jupân Dumitrache. Povestea relatata este interiorizata asemenea unei confesiuni: Jupân Dumitrache: stii dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la Iunion.) Încep sa ma-ncruntez la bagabontul si mai ca-mi venea sa-l cârpesc. amantul ei. gelozia se nutreste tot din orgoliu si îi este pricinuita de un prapadit de amploiat. Înainte de a-si face rondul. Dumitrache tine la onoarea de familist. esentiala în definirea personajelor. este întrerupta de interventiile lui Nae Ipingescu (devenit aici personaj-confident). îi marturiseste ipistatului Nae Ipingescu. Trece asa pret ca la un sfert de ceas. Aceasta istorie rezolva pe deoparte tehnic un mod de a naste dramaticul din epic. care se îndragosteste de Zita.

îi striga lui Chiriac. Pe ea o costa banuiala lui Chiriac. O asculta cu neatentie pe Zita. lui Jupân Dumitrache. În cele 9 scene ale actului II sunt explicate relatiile de adversitate sau de solidaritate dintre personaje. facându-si rondul de noapte. cu ochelarii pe nas. regreta ca nu se poate muri din dragoste. cu giubenu-n cap si da buzna în casa. Din cauza miopiei nu distinge persoana. În puterea noptii. deorece s-a ascuns într-un butoi. Rica reapare. Aflând ca tânarul este autorul articolului Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul din ziarul Vocea patriotului nationale. nicidecum a sotului. Jupân Dumitrache. Rica Venturiano nimereste în camera Vetei. însotit de ipistat si de Chiriac. În scena explicatiei cu Chiriac. cade în genunchi si-si debiteaza celebra declaratie de amor. dar totul se va încheia cu o împacare dublata de comicul situatiei. îmbratisat cu Veta. În penultima scena. sa vegheze la onoarea lui de familist. speriat. plin de var. Venindu-si în fire. careia îi comunica hotarârea de a nu mai merge la Iunion. a VIII-a din actul II. Veta îi da drumul lui Rica pe fereastra care da pe niste schele. din strada. Titirica vede din strada profilul moftangiului. Dumitrache consimte la casatoria celor doi. intriga amoroasa dintre cei doi este de mahala: îi marturiseste ca nu este crezuta în sentimente. sora ei.îl prezinta autorul în lista de personaje. Imprudenta i-ar fi fost fatala daca nu ar fi fost recunoscut de Nae Ipingescu ca unul de-ai nostri. în centru aflându-se parada sentimentala dar si patriotica a lui Venturiano. .

chemat sa-i apere onoarea. dar se prefac ca nu stiu. iar lectura agramata a articolului este întrerupta de aprobarile jupânului cu câte un bravos. desi desluseste cu greu slovele gazetei. si Veta. Interogatia devine sireata. box dei spre marele entuziasm al lui Titirica.L. sunt semne ale relatiei dintre personaje. biletul. de la tonul neutru pâna la inflamare.Rica debiteaza fraze sonore Domnule. om de încredere al lui Dumitrache. un al doilea motiv important. ca în final sa ispraveasca în juraminte. baiat de pricopseala în casa lui Dumitrache. Chiriac o interogheaza pe Veta în legatura cu întâmplarea de la Iunion în crescendo. Zita o ia cu vorba pe Veta pentru a merge la Iunion. Toti stiu despre relatiile dintre Chiriac. Caragiale. Scrisoarea. este un fel de pedagog politic. Nevoia funciara a personajelor de a se însela este dublata de siretenie. într-un moment de inspiratiune Zitei si raspunsul acesteia cu indicarea numarului casei. Dumnezeul nostru este poporul: box populi. Interpretarile deformate ale lui Nae Ipingescu talmacesc în termeni ilogici teoriile lui Rica Venturiano. Chiriac îsi exercita atributiile de sergent în garda tot prin bilete trimise lui Tache pantofarul sau lui Ghita Ţicardau pentru a fi scosi la izircit. aduce gazeta în fiecare seara. De asemenea. Apar în piesa doua motive esentiale în opera lui I. care vede în el un viitor diputat sau ministru. Vocea patriotului nationale este citit dupa un ritual. din moment ce Spiridon. Spiridon îl pacaleste pe Rica pentru bacsis. da-i înainte. Ziarul fiind prezent la începutul piesei. . Ipistatul are rolul de a-l intia pe cherestegiu cu ce mai zice politica. Încurcatura a început de la epistola versificata scrisa de Rica.

Astfel. tine la onoarea de familist. personajul cel mai angajat în piesa. brutal. stupid. Rica Venturiano. Chiriac.În piesa distingem doua categorii de personaje: unele care actioneaza pe scena si altele care nu apar. Chiriac. de caracter. dar. contribuie la conturarea acelora care actioneaza în fata spectatorilor. deoarece nu este antrenat în nici un fel de joc. pantofarul de la Sf. se rezuma la a spune rezon. fidel siesi în ce priveste suficienta. mahalagiu. fara a avea sentimentul pacatului. Nae Ipingescu. Personajele care actioneaza pe scena se pot rezuma într-o singura formula. omul de încredere al stapânului. aspira la intelectualul Venturiano. cel mai adesea bine aleasa. volubil. este un profitor al sotiei acestuia. Scriitorul cultiva comicul de situatie. care se repeta mereu cu o staruinta ce si-o impune (E. evocate. fiind personajul cel mai lucid. Zita. Ghita Ţicardau contureaza biografia Zitei. devotat. Ipingescu. Veta este multumita cu mediul ei. Tache. dar mai ales limbajul care individualizeaza personajele. este tratat grotesc. Lefterie. mai evoluata. adauga note la caracterizarea lui Jupân Dumitrache. . Lovinescu): Jupân Dumitrache.

.

farsa în 4 acte. Relevant pentru contextul. farsa în 3 acte. 9. Conul Leonida fata cu Reactiunea. 1876. în multe rânduri. Totusi Caragiale a fost totdeauna constient de valoarea fiecarei piese în parte (.. la putin timp dupa jubileul de 60 de ani ai autorului. 1880. Nottara). O noapte furtunoasa sau Nr. 1879. 1883. O scrisoare pierduta.) .. dovada sta si încercarea de cronologie redactata cu o ironie amara si trimisa Directiei generale a teatrelor în 1898: O soacra. D-ale carnavalului. piesa în 2 acte. farsa într-un act. Caragiale a fost permanent constient si marcat de aceasta ostilitate. farsa într-un act.Conul Leonida fata cu Reactiunea Comedia Conul Leonida fata cu Reactiunea a aparut în Convorbiri literare în 1880 si a fost inclusa în volumul Teatru care a cunoscut numeroase editii. ostil lui Caragiale este faptul ca piesa de fata a fost reprezentata pe scena Teatrului National abia în 16 aprilie 1912. 1881. Napasta. Liviu Calin observa: aceasta lista în care sunt câteva inadvertente trebuie înteleasa în primul rând ca un raspuns dat unor critici necalificate. Se mai jucase înainte doar pe o scena de a doua mâna (consemneaza în amintirile sale Constantin I.

papuci si scufie de noapte. în halat. în Prefata la volumul Teatru. orice regim democratic (republica. Deci Vivat republica! Dialogul se scurge confuz si marcat de inadvertente istorice. are un singur act si antreneaza în actiune doar trei personaje . Ed. slujnica lor . si o lege de muraturi. si i-ar conveni. piesa înfatiseaza mic burghezul liberal. care ar lovi în linistea sa. în fond. 56 de ani. pensionar. în pensia lui. a carei: consecinta a fost rasturnarea lui Alexandru loan Cuza de catre oligarhie. ale carei convingeri politice nu sunt altceva. de ce nu.În acelasi registru tematic inaugurat de O noapte furtunoasa. în speta) care ar da. 60 de ani.pe care le urmarim pe parcursul a 5 scene (cu exceptia Saftei care apare numai în ultima). Conul Leonida este. a fi în esenta ei una conservatoare. într-o alta perspectiva. Coana Efimita. Din relatarea. de automatisme de gândire - . El are ce are cu reactunea. Mentalitatea lui Leonida se dovedeste. decât simple simulacre ale unor idei democratice (Liviu Calin.Conul Leonida. dar nici aceasta fundamentata pe convingeri. Albatros. politicianul de casa. consoarta lui. Scena I îi prezinta pe cei doi sexagenari prinsi într-o discutie politica la gura sobei. Safta. Conu Leonida evoca nostalgic trecutul sau revulutionar alaturi de fosta consoarta. dimpotriva. ca si în cazul lui Titirca Inima-Rea. Regimul respectiv ar trebui sa se instaleze fara tulburari prea mari. aflam cu stupoare si amuzament ca rastumarea democratica a tiraniei de care îsi aminteste pensionarul în papuci se refera la demonstratia de la 11 februarie 1866. Bucuresti. Piesa. de orice tip ar fi ea. un cetatean mai putin turmentat. 1982). desi Conul Leonida este adeptul revulutiei la care iese ca la plimbare. în care Leonida nu uita sa-si exalte meritul participarii.

sa fi (intrat) la o idee si fandacsia e gata. cine sa stea sa faca revulutie?. explicându-i acesteia cu un calm olimpian ca este imposibil sa fie revulutie caci nu stii dumneata ca n-are nimini voie sa descarce focuri în oras?. Asa ca e mult mai plauzibil ca sarmana Efimita. de senilitate. cu greu trezit de Efimita. Scena III îl arata pe Leonida... Cum bobocul are mereu dreptate.într-un cuvânt. si totul se lumineaza sub scufia lui de noapte. coana Efimita e gata sa creada ca a avut halucinatii. din fandacsie cade în ipohondrie. Ceea ce n-o împiedica pe Coana Efimita sa cada în admiratie în fata atotstiutorului ei sot si vajnic luptator cu reactiunea. ca doar e ordin de la politie. ei! si dupa aia.. pentru ca îsi închipuie ca toti . Tulburarea creste.. Scena IV însa îi surprinde pe amândoi batrânii impacientati de zgomotele de afara. Scena II o înfatiseaza pe Efimita trezindu-se speriata în zgomot de împuscaturi.. sub impresia discutiilor de dinainte de culcare. detunaturi si chiote. încep sa-si strânga în bocele lucruri la întâmplare. Din gazeta afla din Ultimele stiri ca Reactiunea a prins iar la limba. Vârsta îsi spune cuvântul si politicianul cu vederi democratice adoarme lasând suspendate alte nedumeriri ale consoartei sale. Leonida dirijeaza totul ca un general o armata de soldati de plumb. Ce-i de facut? Cazuti în prada unei mari disperari.. Conu Leonida nu întelege Câta vreme sunt ai nostri la putere. redusi la Coana Efimita si sta cu inima cât un purice sa nu vina reactionarii peste el.

. s-au pronuntat de-a lungul timpului nenumarati comentatori. i se deschide Saftei. Despre procedeele novatoare în domeniul dramaturgiei caragialiene.. Nu sunt reactionarii. caci mai rar cineva care sa le stie asa de bine pe toate. ca este pentru natiune. cum remarca cu umor mai mult involuntar coana Efimita (A fost lasata. Fatala bubuitura se aude în usa. Conu Leonida nu se lasa învins de ironia consoartei: . ca si despre semnificatiile actuale ale comediilor ori despre modernitatea clasicului Caragiale. Geniul lui Caragiale nu va fi însa niciodata suficient prins în formule cu toata pertinenta unor valoroase exegeze. Dupa îndelungi ezitari. nu vezi dumneata ca aici a fost chiar politia în persoana..si riposteaza: Apoi bine. intrata de-acum la griji .stiu ca este republican.(.. Bobocul si-a recapatat piedestalul în ochii Efimitei.Vai de mine! nu-i buna astal a patit boierii ceva! În Scena V se lamurette misterul împuscaturilor si al restului de ingrediente ale asa-zisei miscari reactionare: fusese lasata secului.) ziceai ca nu e voie de la politie sa se dea cu pistoale în oras? . ci Safta. secule!) si chef mare la bacanul din colt. slujnica venita sa aprinda focul boierilor.

o farsa de fiecare data când credem ca am epuizat semnificatiile mesajului transmis prin operele sale. cititorilor. . pe de alta parte. caci lui Conu Leonida într-adevar realitatea îi joaca o farsa.Sa încheiem prin a remarca un fapt simplu. Caragiale ne joaca noua. iar. aceasta pe de o parte. dar relevant: autorul îsi intituleaza piesa deloc întamplator farsa.

Astfel ca acuza perimarii si inactualitatii mesajului peste timp. pe care au sustinut-o unii istorici literari. a dat un anume profil comediei. În ceea ce priveste predecesorii si posibilele filiatii sau influente. Caragiale este privit ca geniul incontestabil si maestrul suprem al comediei si prozei de scurte dimensiuni. nici înainte si nici dupa el. dincolo de momentul istoric concret. pe coordonate de profunzime. cel mai frecvent invocat nume este al lui Vasile Alecsandri. nu are valabilitate. Înzestrat cu un spirit de observatie si o luciditate extrema. si de perfectiunea artistica. Cu siguranta ca. care. în expresie. B. Caragiale panorameaza în maniera realismului critic realitatile unei societati care. mai ales prin ciclul Chiritelor. o anume tendinta dominanta a spiritualitatii românesti citadine. fapt dovedit si de regasirea lui Caragiale în operele de factura moderna ale scriitorilor contemporani. comedia n-a fost atât de apropiata de realitatile cotidiene. Elvin vede în opera lui Caragiale o continuare prin faptul ca pastreaza ceva din . sintetizeaza. în substanta.O scrisoare pierduta Între marii clasici ai literaturii române.

demagog. canalie. Caragiale). vazute ca fenomene sociale (Modernitatea clasiculul I. si anume vocatia ei critica. care permite si favorizeaza o . ceea ce determina situarea în teritoriul tragicului. lipsite de orice valoare intrinseca. numai ca. a ignorantei. sunt reprezentari ale degradarii umanului nu numai sub aspect etic. nu putem vorbi despre individualitati distincte prin existenta lor spirituala. în comediile lui Caragiale. Conul Leonida fata cu Reactiunea. a prostiei. prost. 1879. a arivismului. O scrisoare pierduta. caci oricât de profunde s-ar vrea. menite sa realizeze o anume poza a personajului. 1885). Astfel ca. Un atare univers de marionete. atât la nivel rational. amorez s. ele nu acopera nici o realitate semantica.m. Criza comunicarii.L. între alcatuirea verbala a fiintei si cea reala. printr-un mecanism narcisist acestea ramân la conditia monologului si a simplei alcatuiri sonore a cuvintelor. 1884. Comediile marelui dramaturg (O noapte furtunoasa. lipsit de orice criterii sau valori ale existentei. ci de un personaj plurimorf. singura vocatie a personajelor lui Caragiale este vorbaria. predilectia pentru satira politicianismului.d. D-ale carnavalului. care creeaza o extrema antinomie între aparenta si esenta. chiar sub aspectul conditiei umane.trasaturile sub semnul carora a debutat comedia noastra. 1880. placerea de a trancani sau a rosti discursuri importante. psihologica sau afectiva. un imens si perpetuu carnaval. cât si afectiv. indiferent de zona asupra careia ele se apleaca. o masca de efect pe care unul si acelasi erou si-o modifica în functie de situatie si de imaginea pe care vrea sa si-o impuna. demnitatea sau responsabilitatea nefiind atribute ale vreunui personaj ci mai grav. nu mai constituie instrumente de comunicare. ci elemente decorative exterioare. este firesc sa para o lume pe dos.a. ipostaziat în ipocrit. este consecinta sau expresia unui vid existential. De altfel.

În privinta surselor de inspiratie. care se poate gasi în orice mediu studiat si vazut prin prisma personalitatii autorului. D. destul numai ca ele sa aiba viata si sa reprezinte realitatea. dar nu s-a inspirat si mai ales nu a vizat anumite persoane de aici. Cea mai importanta comedie a lui Caragiale. Hogea: Caragiale spunea ca se poate foarte bine ca O scrisoare pierduta sa fie icoana moravurilor din Piatra Neamt ca si a oricarui alt oras din provincie. oraselul de munte unde se petrece actiunea piesei fiind ba Piatra Neamt. în care geniul sau cunoaste deplina manifestare. în farsa electorala. . caci adauga el . Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un oras de pro-vincie în circumstantele tensionate ale alegerii unui deputat.inepuizabila schimbare a mastilor si a costumelor de parada. situând totul în vecinatatea absurdului si grotescului. plasmuirea personajelor este o creatiune lasata exclusiv inspiratiei si talentului autorului. jucata în premiera la 13 noiembrie 1884. eveniment care antreneaza energiile si capacitatile celor angajati. într-un fel sau altul. dar cea mai aproape de adevar este declaratia scriitorului relatata de un cunoscut al acestuia.în materie de arta. este O scrisoare pierduta. au existat mai multe supozitii. ba Curtea de Arges.

conflictul se rezolva. Zaharia Trahanache pare a fi convins ca este vorba de o plastografie. asadar. care încinge spiritele si activeaza conflictul. Tipatescu îi ofera acestuia diferite functii în schimbul scrisorii. gasita de Cetateanul turmentat si sustrasa acestuia de Catavencu. în persoana lui Agamita Dandanache.Întreaga actiune se deruleaza. sotia lui Zaharia Trahanache. este adunarea electorala din actul III al piesei. caci scrisoarea revine la Zoe. este folosita de acesta din urma ca mijloc de santaj pentru a obtine candidatura. Bataia dintre taberele de alegatori. în care cei doi posibili candidati. se declanseaza imediat dupa anuntarea candidatului. Farfuridi si Catavencu. Scrisoarea. în zarva conflictului. cuprins de febra campaniei electorale. si totul se termina într-o atmosfera de sarbatoare si împacare. În timp ce Zoe este dispusa la acceptarea conditiilor cerute de Catavencu. Momentul de maxima încordare. Pretextul dramaturgic. a unei scrisori de amor ce i-a fost adresata de Tipatescu prefectul judetului. Farfuridi si Brânzovenescu banuiesc o tradare si se decid sa expedieze o anonima la Centru. în capitala unui judet de munte. rostesc discursuri antologice. . prin intermediul Ceta-teanului turmentat. cu concursul politaiului Ghita Pristanda si al oamenilor acestuia. acceptând sa conduca festivitatea în cinstea noului ales. În final. Daca. este pierderea de catre Zoe. Catavencu apare umil si speriat. dar adversarul nu cedeaza.

încât acesta devine mod de viata. Disperat de pierderea scrisorii. protagonistii s-au reasezat la locurile lor fara a resimti vreo trauma. deoarece întâmplarile în succesiunea lor temporala nu misca nimic în mod esential. si totul poate începe din nou. piesa are o arhitectura circulara. stefan Tipatescu.O scrisoare pierduta este o comedie în patru acte. În al doilea rând. iar al patrulea anulând toata agitatia si panica stârnite în jurul scrisorii pierdute. caci le lipseste înzestrarea cu memorie afectiva. iar înfatisarea lui este limbajul ce creeaza doar iluzia existentei. e de consemnat ca nu avem de-a face cu o actiune în sensul clasic al cuvântului. primele trei urmarind o acumulare gradata de tensiuni si conflicte. el aplica o bine sustinuta tactica de atac . în jurul pretextului. la adapostul autoritatii politice de prefect al judetului. Observam ca piesa începe dupa consumarea momentului intrigii (pierderea scrisorii). Personajele se comporta conform unui mecanism asimilat asa de bine. De aici. întreaga miscare se deruleaza fatalmente. Pare ca nimic nu s-a întâmplat. îsi foloseste avantajele în propriile sale interese. o a treia surpriza de constructie: chiar daca începutul si finalul comediei nu sunt simetrice. gasindu-1 pe Tipatescu într-o stare de agitatie si nervozitate. concentric. în sensul ca atmosfera destinsa din final reface situatia initiala a personajelor. aceea de dinaintea pierderii scrisorii. În constructia piesei. trebuie sa remarcam cel putin trei elemente care probeaza arta de dramaturg a lui Caragiale.

Pus în situatie de aparare. încât ramânem cu întrebarea daca este opac în fata evidentelor sau refuza sa creada în scrisoarea de amor din diplomatie. acolo e coruptie. va sa zica ca nu le are. la nivelul practicii vietii politice. postul de prefect oferindu-i o stare de suficienta. în fata lui Farfuridi si Brânzovenescu ia poza de victima a propriei sale sensibilitati pentru partid si tinut. se preface a nu sti nimic. si o sotietate fara printipuri. menirea sa fiind aceea de a mentine si veghea asupra ordinii existente. Dincolo de incapacitatea de a sesiza lipsa unui mesaj real. Personajul nu are ambitii politice. Zaharia Trahanache este construit cu atâta maiestrie. . nu admite functionarea aceluiasi principiu. controleaza depesele de la telegraf si dispune sa nu fie transmis nici un mesaj fara stirea lui. Abuzul de putere este principala sa arma: îi da mâna libera lui Pristanda. constient ca alegerile sunt o farsa. Prezident al mai multor comitete si comitii. iar în relatia cu Nae Catavencu este perfid si violent. admite ca nu e moral si deci. încalcând chiar legea. Zaharia Trahanache are o pozitie bine consolidata. e coruptie. pentru ca apoi. la refuzul acestuia. o modalitate de autoaparare prin încetinire sau amânare. Tipatescu dovedeste o buna stiinta a disimularii: când Trahanache îi aduce vestea existentei scrisorii. la nivelul vietii familiale. tulburata doar de pierderea scrisorii. care este un truc îndelung verificat. îi ofera lui Catavencu diferite posturi importante. el repeta spusele fiului sau: unde nu e moral. strategia sa asimilându-se formulei ai putintica rabdare. sa cedeze.împotriva lui Catavencu. truismul. se observa ca Trahanache. Pentru a defini societatea vremii. tautologia. cacofonia si chiar absurdul comunicarii. dar.

prostie si aberatie.. rosteste o caricatura de discurs. apare inflexibil. model perfect de incoerenta. în final. retras. patriot. si anume în punctele.Nae Catavencu si-a propus sa devina deputat cu orice pret. ci doar o amânare. primesc! Dar sa nu se schimbe nimica. Marea drama a personajului este aceea de a nu fi . Scena conceperii depesei anonime catre Centru este memorabila si ne dezvaluie un Farfuridi care doar vorbeste despre curaj. la fel de bine. vadita prin folosirea improprie a unor cuvinte (capitalist pentru locuitorii capitalei). dati-mi voie: sau sa se revizuiasca. refuzând alternativele pe care i le propune Tipatescu. ambii cu nume de rezonanta culinara. ipocrit. Tache Farfuridi intra în relatie de cuplu comic. Catavencu îsi traieste esecul cu mai putin dramatism decât ar fi fost de asteptat.. cosmopolitismul prost înteles. el se afla în ofensiva. si acest personaj este pregatit sa-si schimbe masca. sentimental. din moment ce. agresiv. dar s-o stim si noi.. pentru ca acesta nu înseamna un abandon defmitiv. dar si umil. e sublima. ori sa nu se revizuiasca. esentiale. enunturi adversative aberante (Industria româna e admirabila. teatral. orgolios. putem zice. un haos desavârsit. fatarnic.. Viata ordonata pe care o afiseaza (un ritual cotidian care se repeta) este o aparenta. impunându-si pretentiile. el poate fi. Fiind un personaj cu vocatie oratorica. Cât timp este în posesia scrisorii compromitatoare. Atunci. declara convins si apodictic: Din doua una. plin de sine. primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo. partenerul sau fiind Iordache Brânzovenescu.. Accepta tradarea daca o cer interesele partidului. Discursul lui Catavencu în fata alegatorilor este o mostra de insuficienta intelectuala. neputincios. caci în interior domneste o inocenta dezordine. dar lipseste cu desavârsire).

). convertita. politaiul orasului. comandamentul suprem este datoria. Agamemnon Dandanache este una dintre marile gaselnite ale lui Caragiale. însa ramolismentul sau intelectual. cu o memorie în deriva. de a nu avea acces la manevrele subterane. el nefiind o solutie de final deus ex machina. formulele tip de impresionare.. bampir). Dandanache este o caricatura ilara. dar nu se fereste sa-1 linguseasca pe Catavencu sau sa-1 trimita la telegraf pe prefect fara motiv. mai prost decât Farfuridi si mai canalie decât Catavencu. Personajul vorbeste peltic si sâsâit si se afla la limita de jos a degringoladei umanului. Autorul îl înzestreaza din abundenta cu mijloace ale comicului. se defineste prin servilism voit umil si asumat din ratiuni pragmatice. automatismele si ticurile verbale nu-i estompeaza vanitatile politice. în fond.admis în jocul de culise. caricaturizându-1 si ridiculizându-1 pâna la grotesc. având mania deputatiei. Pentru el. ci o efigie de crepuscul social. momental. dar care-i scapa. formele incorecte ale unor cuvinte (renumeratie. în actiune pentru sine. pentru care uzeaza tot de arma santajului.. . dar el este suficient de perfid si josnic pentru a nu înapoia scrisoarea de amor. Statutul sau existential. famelie. usor sesizabil în ticurile verbale (Curat. îl serveste pe Tipatescu. Existenta sa ca personaj este delimitata si ornata prin deficitul de cultura. pe care le simte. Ghita Pristanda. dictat de profesie si pozitia sociala. este cel care asculta si executa.

întâlnirea Catavencu . prin deposedarea de scrisoare. se încoloneaza disciplinat în sirul celor care asteapta numele candidatului. Cetateanul turmentat tulbura si bulverseaza lumea. Ceea ce desavârseste împlinirea Scrisorii pierdute ca o capodopera a genului este bogatul si rafmatul arsenal de mijloace de realizare a comicului pe care dramaturgul îl antreneaza în scrierea piesei. fapt ce-i asigura linistea si îl fereste de riscul de a fi izolat într-un cerc unde de-abia intrase. va sa zica ca nu le are). astfel încat scriitorul întruchipeaza un vicios pentru a-1 înzestra cu anume calitati. Într-o societate care a pierdut cultul pentru valorile umane autentice. famelie).). dând vorbelor statut de personaje principale. cliseele verbale. Curat.. tautologia (O sotietate fara printipuri.Cetateanul turmentat poate fi unul dintre cele mai subtile trucuri dramaturgice ale genialului Caragiale. dar tot el restabileste linistea ei. neavând aspiratii si pretentii politice. negarea primei propozitii prin a doua . Caragiale descopera virtutile denotative ale cuvântului. stâlcirea cuvintelor (momental.Tipatescu). El este dintre aceia care. Optiunea sa este aceea de a nu încerca o optiune proprie. comicul de limbaj: ticurile verbale (Ai putintica rabdare. Întâlnim. nifilist. astfel: comicul de situatie (pierderea si gasirea scrisorii. Situându-se pe pozitia unei cât mai fidele apropieri de realitate. caci numai ele au capacitatea de a conferi identitate eroilor din comedii. dezvelindu-i dimensiunea ridicola. onestitatea putea sa apara ca un viciu si ar fi perturbat ordinea intrinseca a piesei.

comicul de moravuri (relatia dintre Tipatescu si Zoe. Niciodata pâna la Caragiale nu a existat în literatura noastra un scriitor mai refractar conformismului. Caragiale instituie un nou limbaj si un nou tip de discurs literar. Farfuridi. si spusele acestuia se motiveaza perfect la (re)lectura comediei O scrisoare pierduta.L. În comedii. Elvin în Modernitatea clasicului I. ca si în proza de mici dimensiuni. superficialitatii si imposturii artistice. Trahanache. putem zice. care nu se face de loc în tara noastra). Catavencu). Caragiale. Noi aclamam munca. D-ale carnavalului . disponibilitatea pentru disimulare). Brânzovenescu. practicarea santajului politic). un scriitor care sa resimta cu mai multa acuitate ceea ce este conventional din punctul de vedere al atitudinii si caduc sub raportul expresiei literare. comicul de nume (Agamemnon Dandanache. comicul de caracter (ipostazele personajelor. prin care se delimiteaza de predecesorii sai. afirma B. e sublima. alimentat de realitatile cotidiene. travaliul.(Industria româna e admirabila. dar cu desavârsire .

aparuta în 1890. Drama Napasta Piesa Napasta. continuata cu farsa Conul Leonida fata cu Reactiunea (1880). .2. încheie activitatea dramatica a scriitorului. O scrisoare pierduta (1884) si D-ale carnavalului (1885). începuta în 1879 cu comedia O noapte furtunoasa.

îl tortureaza pe Dragomir cu diferite întrebari si aluzii pentru a1 face sa-si marturiseasca fapta. Având mustrari de constiinta pentru ce facuse în urma cu multi ani. sotia lui. pentru a o putea cere. pe lumea aialalta. la care fusesera gasite luleaua. cârciumarul. tutunul si amnarul lui Dumitru. de atunci si pâna astazi cu trupul e aicea.îii spune el lui Gheorghe. la rândul ei. care o iubea nebuneste pe Anca. 1-a omorât în padurea Corbenilor pe Dumitru Cirezarul. pe lumea asta. banuind adevarul. Ion. Dragomir. Anca. si Gheorghe. dupa un an. o data n-am vazut-o zâmbind. La ocna fusese trimis un nevinovat. în casatorie. salvându-se astfel si pe el. Actiunea din acest act se contureaza astfel în jurul zbuciumului lui Dragomir. . Actul I îincepe cu discutia dintre Dragomir. Atunci. Faptele de acum sunt consecinta unor întâmplari petrecute în urma cu noua ani. învatatorul satului. Din gazeta ei afla ca Ion a fugit de la ocna.Drama are doua acte. Dragomir încearca sa afle cum 1-ar putea scapa pe Ion. barbatul ei. si cu gândul e la Dumitru. Anca. a caror actiune se petrece într-un sat de munte. Pentru a-si îndeplini planurile. Anca se foloseste de dragostea lui Gheorghe pentru ea. care se simte amenintat de vorbele Ancai: Din ziua întâia a cununiei si pâna astazi.

Nu. Dar Ion.. pentru ca dupa zece ani fapta se putea prescrie si el ramânea nepedepsit. În Actul II.. si fara alta vina noua. se înjunghie pentru a-si alunga raul din corp. un om tot cu o viata plateste... Gândurile ei iau forma monologului: Asa e legea. nebunul tot are sa fie prins pâna la urma si întors acolo de unde a fugit. Este punctul culminant al dramei. actiunea se precipita. Este momentul în care si Anca se explica: s-a casatorit cu el pentru ca 1-a banuit de la început si a vrut sa-1 pedepseasca pentru uciderea omului drag ca lumina ochilor. nu se poate. ea sperând ca acum va putea afla adevarul. Anca se hotaraste sa actioneze. Auzind de la Gheorghe ca Dragomir vrea sa plece în lume. Nebunul asta tot e osândit o data. simplifica lucrurile pentru Anca. Dragomir vrea sa-l ia cu el în lume pentru un an si sa-i spuna adevarul.. Pentru un pacat...Aparitia lui Ion la cârciuma. Descoperindu-1 pe Ion în casa sa si vazându-i suferintele.... . dovada fiind camasa acestuia mânjita de sângele ocnasului. dar eu poci sa-l las asa?.. Dragomir este constrâns sa marturiseasca omorul înfaptuit în trecut. Astfel. nebun. nebun si retraind un cosmar al suferintelor din trecut. bine. doua ori zece. Anca profita de întâmplare si îl ameninta pe Dragomir ca va raspunde pentru moartea lui Ion..

chimirul acestuia fiind gasit în buzunarul învinuitului. Desi are personaje putine. Obstinatia cu care Anca îsi urmareste victima. adusi de Gheorghe. Dragomir trebuie sa fie pedepsit pentru crima savârsita. având trasaturi shakespeariene. nu-si marturiseste singur crima. Însa el va fi acuzat pentru o alta crima pe care n-a comis-o. eroii lui Caragiale sunt diferiti. si de aceea Anca are rolul personajului malefic. ci o analiza de caractere. Acceptând sa fie învinuit pentru uciderea lui Ion. Piesa este construita pe o tema grava. drama nu este simpla. Dragomir nu este Raskolnikov. aceea a crimei si a ispasirii ei. când eroul accepta cu resemnare tradarea Ancai. pare uneori nefireasca. chiar dupa 9 ani. cel care tortureaza fara încetare constiinta celui vinovat. Din acest punct de vedere. Napasta nu este o piesa de actiune. naivitatea lui Gheorghe sau compasiunea lui Dragomir. Totusi. Comparati adesea de critica literara cu eroii lui Dostoievski. nevinovatia lui Ion.La sosirea oamenilor din sat. Drama aminteste foarte bine de tragediile clasice prin ura Ancai. piesa lui Caragiale pare a avea si o tema secundara si anume razbunarea. El se adânceste. Zbuciumul lui Dragomir se vede de la început pâna la sfârsit. asa cum s-a mai spus. implicit el este de acord cu pedeapsa pentru omorârea lui Dumitru. Anca îl acuza pe Dragomir ca 1-a omorât pe Ion. devine dramatic prin aparitia lui Ion si se atenueaza în final. .

constanta în dragostea pentru Dumitru. Ea reprezinta. prin tenacitate. împlinirea dreptatii. numai la gândul razbunarii si nu se poate razbuna acuzându-l de o crima imaginara. deoarece e condusa doar de razbunare. Caragiale este un scriitor cu simtul dramaticului. un alt tip feminin în literatura noastra. O femeie care si-a iubit barbatul nu se poate casatori cu ucigasul lui. Personaj static. Despre ea. pentru fapta rasplata si napasta pentru napasta. în cele din urma. iar confesiunea lui se face în final. Criticul de la Zburatorul aprecia ca Anca iese din sfera posibiltatilor. G. nu poate trai 9 ani cu el. Calinescu vorbea despre Anca în termeni asemanatori. Dragomir pare o simpla unealta în mâna Ancai. un Hamlet feminin. perseverenta fac din Anca un personaj remarcabil construit din punct de vedere psihologic si social. numind-o un monstru. când totul era de prisos. întrucât framântarea lui sufleteasca nu este punctul initial al actiunii. dominat de la început de sentimentul vinovatiei si al groazei de a ispasi pentru crima comisa. sugerata si de vorbele Ancai.E. Zoe Dumitrescu-Busulenga insista asupra structurii sufletesti tragice a eroinei. Lovinescu considera ca Dragomir este un personaj secundar. Surprinzatoarea rezolvare a conflictului. dar si al suspansului. Echilibrând aprecierile anterioare. înrudit prin categoria sociala cu Vitoria Lipan. Pasiunea cu care ea urmareste descoperirea adevarului. ne indica. critica literara s-a exprimat cât se poate de diferit. .

Lovinescu socotea Napasta ca o drama pornita dintr-un postulat psihologic fara aderenta cu realitatea.E. . Poate fi si asa. dar piesa ramâne valoroasa prin plasarea su-biectului în sfera verosimilitatii.

.

.

L. op. 119 [3] Ibid. Editura Tineretului. I.Caragiale. . nr.L. Bucuresti. Caragialiana. p. Bucuresti. 97 [7] Mariana Andrei. 145. 10. p. Editura Eminescu. Editura Universitatii din Pitesti. 1. 116 [6] I. 120 [4] serban Cioculescu.L. p. 2004.[1] serban Cioculescu.Caragiale. Literatura româna . 1967. p. 1974.cit. p. p. 1965.repere didactice. Bucuresti. Momente si Schite.Caragiale. Combinatul Poligrafic 'Casa Scînteii'. [5] I. p. 6 [2] Ibid.

L. 1. Momente si Schite. nr. Editura 100+1 GRAMAR. I. Bucuresti. [9] Mircea Tomsa.Caragiale. I. Momente si Schite. Insel-Verlag. Editura Minerva. Bucuresti. p. 163-164 [13] Mircea Tomus. 57 . p. 79 [11] I. Combinatul Poligrafic 'Casa Scînteii'.Postfata la volumul Tema cu variatiuni. Leipzig. 1999. Bucuresti. p. 1965. 412-143. vol.L. Opera lui I. Momente si schite.L. 1977. Bucuresti. Editura Minerv. p.Caragiale.[8] Klaus Bochmann. 160 [12] Idem. Opera lui I. Caragiale.Caragiale. 1977. 66 [10] I. vol. p. p. 1970.L.

Bucuresti.L.L. 1930-1931. Opere. I. Introducere la Vol. p. Opere. Opere. Introducere la Vol. Introducere la Vol. I. Editura Fundatiilor Regale. Editura Fundatiilor Regale. p. p. 1930-1931. XII. [15] I. Editura Fundatiilor Regale.Caragiale. Bucuresti. [16] I. XXXVII. 1930-1931.Caragiale.L.[14] I. Bucuresti. II.Caragiale. XIII .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful