Ritmul biologic la animale

Ritmul biologic (gr.rhytmos - număr, măsură, cadenţă) – oscilare ciclică a caracterului şi a intensităţii proceselor şi fenomenelor biologice. La organisme vii exprimă caracterul ciclic al proceselor ritmice, dintre care unele aproape coincid cu ciclurile geofizice. Timpul necesar unui sistem pentru un ciclu complet se numeşte perioadă a ritmului biologic; starea acestui sistem la un moment dat de timp – fază a ritmului biologic. Numărul de cicluri într-o unitate de timp constituie frecvenţa ritmului biologic, iar abaterea maximă a oscilaţiilor de la normă – amplitudinea ritmului biologic. După durata oscilaţiilor, ritmurile „ecologice” sau „adaptive” se împart în ritmuri zilnice, diurne, lunare (selenice) şi sezoniere. Ele determină coincidenţa fazelor de intensificare a proceselor metabolice din organism, a activităţii generale şi specifice cu condiţiile externe favorabile pentru activitatea vitală şi invers – diminuarea intensităţii fenomenelor biologice cu condiţiile nefavorabile. De obicei, ritmurile biologice au cicluri scurte, care durează de la unităţi de secunde până la minute, iar uneori – ore întregi. Ciclurile zilnice deseori nu coincid cu cele diurne. Astfel, în activitatea unor organe (inimă, intestin etc.) amplitudinea ritmurilor din timpul zilei diferă de cea din timpul nopţii. Ritmurile biologice depind de condiţiile externe, de exemplu, activitatea şi repausul, amplificarea şi diminuarea schimbului de substanţe sunt condiţionate de devierile de temperatură, umiditate etc. Cunoaşterea mecanismelor de adaptare a ritmurilor biologice asigură elaborarea unor metode de control şi prevenirea urmărilor nefavorabile ale deplasării şi migrării. Ca şi la plante, în viaţa animalelor se înregistrează anumite ritmuri biologice, determinate de variaţiile unor factori abiotici care se repetă la intervale regulate de timp. Animalele au un ritm de viaţă legat de alternanţa zilelor şi a nopţilor, deci un ritm circadian. Majoritatea lor îşi desfăşoară activitatea ziua: se mişcă, îşi caută hrana, se înmulţesc. Noaptea stau în repaus. Acestea sunt animalele diurne (vrabia, albina, guşterul, piţigoiul, vulpea, veveriţa).

Vrabia

Albina

Guşterul

Piţigoiul

Vulpea

Veveriţa

Alte animale sunt active noaptea. Acestea sunt animale nocturne (ariciul, liliacul, şoarecele, cucuveaua, privighetoarea).

unde clima este mai puţin aspră. iar hrana se găseşte mai uşor. unde îşi depun icrele negre. . La noi în ţară. Ţânţarul Fluturele cap de mort Animalele au şi un ritm de viaţă legat de alternanţa anotimpurilor. ei parcurg distanţe foarte mari. ele sunt animale crepusculare. deci un ritm sezonier. Sturion Icre negre Uneori. sturionii migrează din Marea Neagră la gurile Dunării. în zonele mai joase. Cerbii şi vulpile coboară iarna din zonele mai înalte ale munţilor. Peştii migratori se deplasează din mări în bancuri şi depun icrele de obicei în fluvii sau râuri.Ariciul Liliacul Şoarecele Cucuveaua Privighetoarea Ţânţarul şi fluturele cap de mort sunt animale active numai seara.

Aricii. în anumite perioade ale anului. De asemenea acolo se poate găsi hrană mai multă pentru păsările insectivore și frugivore. Ele fie hibernează. păsările au mai mult timp să construiască cuiburile și să strângă hrană pentru puii lor. fie intră într-un somn de iarnă. iar temperatura corpului scade doar cu câteva grade. Peştii (crapul. îşi încetinesc funcţiile organismului. în vederea reproducerii și în căutarea unor condiții prielnice de trai. Migrarea păsărilor Migrarea păsărilor reprezintă mutarea în masă a acestora. şalăul. hrană ce nu este prezentă în latitudinea nordică în timpul iernii. rândunelele. hârciogii. ca adaptare. Aceste deplasări în spaţiu se numesc migraţii. în anumite epoci ale anului. Ursul. verile nordice oferă păsărilor condi ții mai bune de reproducere și mai multă hrană. ziua orientându-se după soare. a unor locuri de iernat sau pentru reproducere.Multe animale. hrană ce trebuie să asigure o creștere de 15 ori a masei puiului în 3 săptămâni. corpul acoperit cu o blană mai deasă decât în timpul verii. bursucul. de obicei în grup. iar noaptea după stele. Cele mai multe mamifere sunt active iarna şi au. din unele ținuturi în altele. Berzele. veveriţele. Funcţiile lor metabolice sunt puţin modificate. temperatura corpului scade (in jur de 5oC). care pleacă toamna spre tarile calde si se intorc primavara pentru cuibarit. somnul) pe timp de iarnă. o dată cu venirea iernii. animalele amorţite se trezesc. sau chiar mai mult. gâştele şi raţele sălbatice sunt păsări migratoare. iar bătăile inimii şi respiraţia sunt rare. liliecii. pentru găsirea hranei. albinele intra într-un somn de iarna. amfibienii. Animalele devin active numai în anotimpul ploios. Astfel. De ce însă păsările nu rămân definitiv la tropice? În timpul verii. până la 16 ore. cârtiţele. . se deplasează la distanţe mari. Ele parcurg distanţe mari. În regiunile deşertice şi în cele în care există un anotimp secetos şi unul ploios multe specii de animale (de exemplu unii amfibieni) cad într-un somn asemănător cu somnul de iarnă numit somn de vară. pe când în latitudinile nordice. Unele animale. În timpul hibernării ele nu se mişcă. reptilele sunt animale care hibernează. Dacă sunt deranjate. melcii. ca adaptare stau în gropile mâloase de pe fundul apei şi nu se hrănesc. nu se hrănesc. Avantaje ale migrării Latitudinea sudică oferă păsărilor o vreme mai bună în timpul iernii. la tropice ziua durează 12 ore. unele se trezesc din cand în când pentru a se hrăni cu proviziile strânse în timpul verii. Astfel. de aceea migrarea înapoi către nord se mai numește migrare de reproducere.

Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării este însă diferită. din generație în generație. drept urmare bolta cerească le servește drept hartă. multă vreme omul sa ghidat după soare și stele.mai târziu își va aduce aminte din ce direcție a sosit și este capabilă să se întoarcă exact în același loc. scăderea temperaturii. În afară de aceasta. Asemeni rudei sale. rândunelele cresc două generații de pui. Probabil recunoaște și anumite puncte de reper de pe uscat. Orientarea Multe păsări migrează în stoluri și se presupune că păsările mai în vârstă și mai experimentate zboară în față. Specii de păsări călătoare Se presupune că rândunica este cea mai cunoscută pasăre călătoare. Este posibil și ca sunetele neobișnuite să le fie de folos. Deoarece zilele au aceea și lungime și aceeași temperatură la sud. De aceea migrează spre Sud.că unele păsări se nasc cu un fel de instinct ce le indică în ce direcție să zboare.când pleacă din nou spre Sud. care determină migrarea spre nord.care cuibăresc în emisfera nordică. Majoritatea păsărilor se orientează combinând aceste posibilități. . unde este mai cald decât la periferie. În navigație. Eliberarea acestor hormoni este condiționată de mai mulți factori. ce lucrează pe un ritm aproximativ in acelasi an.clocesc acolo. fuga din fața inamicilor naturali și evitarea suprapopulării.Alte păsări. Unele păsări migrează zilnic: nopțile și le petrec în centrul orașului. fotoperidiocitatea. Este posibil ca unele păsări să se poată orienta și cu ajutorul mirosului: mirosurile recepționate din diferite direcții le pot aduce în legătură cu locurile lor de trai. este alertat de prezen ța unor hormoni sexuali și pasărea se duce la nord în vederea reproducerii. Ele oare de unde știu încotro trebuie să se îndrepte și cum să ajungă acolo? Se poate concluziona. Activitatea migrațională a păsării este controlat de un ceas intern. Astfel cunoștințele referitoare la drumul ce trebuie parcurs se transmit. apariția maselor de aer rece afectează sistemul nervos simpatic al păsării și hipotalamusul eliberează o serie de hormoni. Cea mai plauzibilă susține că ceasul intern al păsării. scade ritmul de creștere al plantelor și oferta de hrană.De regulă este privită ca vestitorul primăverii. la o anumită perioadă de timp după migrarea în sud.Păsările care se ghidează după soare. observă că toamna zilele devin mai scurte și mai reci. în acest sistem de orientare trebuie să ia în considerație și mișcarea soarelui. cauzele migrării către nord nu sunt aceleași ca și pentru migrarea la sud. astfel încât păsările doresc să se întoarcă în regiunile mai reci.arătându-le drumul celor mai tinere. Astfel.trebuie să-și modifice permanent ceasul intern în funcție de poziția acestuia. Dacă o pasăre își folosește în timpul zborului busola internă. pentru a stabili cu exactitate direcția de urmat.căutarea celui mai potrivit loc pentru cuibărit. când revine din regiunile sudice ale Africii în Europa Centrală. De ce migrează păsările? Principalele motive ale migrării păsărilor sunt:oferta de hrană variată cu anotimpurile.iar toamna următoare migrează din nou spre Sud. în locurile de iernat temperatura crește și scade umiditatea. Sunt mai multe ipoteze în privința motivelor migrării. Bineînțeles.Stimulii fiziologici Migrarea este considerată de unii cercetători unul din cele mai complexe bioritmuri din lumea animală. Păsările care zboară noaptea folosesc în același fel stelele. sunt mai complicate. Migrarea către nord Cauzele. Migrarea către sud Migrarea către sud este condiționată de hormonii eliberați în timpul toamnei. păsările se folosesc și de câmpul magnetic al Pământului în stabilirea direcției. Până la venirea toamnei. Dacă găsesc un teritoriu cu climă potrivită și hrană suficientă. ce alertează ceasul intern al păsării și îi spune că e timpul să migreze spre sud.cu ajutorul cărora își formează un fel de hartă proprie. Unele păsări migrează însă singure. Primăvara.într-o oarecare măsură.

Unele păsări mici chiar își dublează masa. încât să fie îndeajuns pentru zboruri neîntrerupte de câteva zile. migrează din zonele de clocit ale Siberiei de Nord. În timpul zborului de toamnă. dinspre Europa spre Africa. se străduiesc ca în timpul migrației să parcurgă distanțe cât mai mari prin planare. . numărul lor este redus. Cel mai departe pe linia malului migrează chira arctică.5 grame pe oră de zbor. Comportamentul antemigrațional Înainte de migrare. Cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud. rândunica este capabilă să zboare pe distanțe mari datorită corpului aerodinamic.din ce în ce mai sus.dar deoarece la Sud de Ecuator suprafața uscată este mult mai mică. cum ar fi berzele. Păsările migratoare nu le întâlnim doar în emisfera nordică. America de Sud și Antarctica. până la malul Mării Nordice. prin intermediul curenților ascendenți calzi se pot ridica ușor. fiindcă au mai puține locuri pentru clocit. La păsările mici se arde câte 0. Europa Centrală reprezintă cel mai sudic punct al migrării.suplu și aripilor înguste și arcuite. Pentru multe păsări. Tocmai din acest motiv. Rândunica Păsările mai grele. păsările își măresc masa.lăstunul de casă. Păsările depozitează atâta grăsime. trebuie să depună un efort mai mare pentru acest zbor. aceasta înseamnă că parcurge anual 35 de mii de kilometri. Berzele Lebăda pitică de exemplu.