Ritmul biologic la animale

Ritmul biologic (gr.rhytmos - număr, măsură, cadenţă) – oscilare ciclică a caracterului şi a intensităţii proceselor şi fenomenelor biologice. La organisme vii exprimă caracterul ciclic al proceselor ritmice, dintre care unele aproape coincid cu ciclurile geofizice. Timpul necesar unui sistem pentru un ciclu complet se numeşte perioadă a ritmului biologic; starea acestui sistem la un moment dat de timp – fază a ritmului biologic. Numărul de cicluri într-o unitate de timp constituie frecvenţa ritmului biologic, iar abaterea maximă a oscilaţiilor de la normă – amplitudinea ritmului biologic. După durata oscilaţiilor, ritmurile „ecologice” sau „adaptive” se împart în ritmuri zilnice, diurne, lunare (selenice) şi sezoniere. Ele determină coincidenţa fazelor de intensificare a proceselor metabolice din organism, a activităţii generale şi specifice cu condiţiile externe favorabile pentru activitatea vitală şi invers – diminuarea intensităţii fenomenelor biologice cu condiţiile nefavorabile. De obicei, ritmurile biologice au cicluri scurte, care durează de la unităţi de secunde până la minute, iar uneori – ore întregi. Ciclurile zilnice deseori nu coincid cu cele diurne. Astfel, în activitatea unor organe (inimă, intestin etc.) amplitudinea ritmurilor din timpul zilei diferă de cea din timpul nopţii. Ritmurile biologice depind de condiţiile externe, de exemplu, activitatea şi repausul, amplificarea şi diminuarea schimbului de substanţe sunt condiţionate de devierile de temperatură, umiditate etc. Cunoaşterea mecanismelor de adaptare a ritmurilor biologice asigură elaborarea unor metode de control şi prevenirea urmărilor nefavorabile ale deplasării şi migrării. Ca şi la plante, în viaţa animalelor se înregistrează anumite ritmuri biologice, determinate de variaţiile unor factori abiotici care se repetă la intervale regulate de timp. Animalele au un ritm de viaţă legat de alternanţa zilelor şi a nopţilor, deci un ritm circadian. Majoritatea lor îşi desfăşoară activitatea ziua: se mişcă, îşi caută hrana, se înmulţesc. Noaptea stau în repaus. Acestea sunt animalele diurne (vrabia, albina, guşterul, piţigoiul, vulpea, veveriţa).

Vrabia

Albina

Guşterul

Piţigoiul

Vulpea

Veveriţa

Alte animale sunt active noaptea. Acestea sunt animale nocturne (ariciul, liliacul, şoarecele, cucuveaua, privighetoarea).

unde clima este mai puţin aspră. unde îşi depun icrele negre. Ţânţarul Fluturele cap de mort Animalele au şi un ritm de viaţă legat de alternanţa anotimpurilor. Sturion Icre negre Uneori. ele sunt animale crepusculare. Peştii migratori se deplasează din mări în bancuri şi depun icrele de obicei în fluvii sau râuri. Cerbii şi vulpile coboară iarna din zonele mai înalte ale munţilor. sturionii migrează din Marea Neagră la gurile Dunării. ei parcurg distanţe foarte mari. iar hrana se găseşte mai uşor. La noi în ţară. .Ariciul Liliacul Şoarecele Cucuveaua Privighetoarea Ţânţarul şi fluturele cap de mort sunt animale active numai seara. în zonele mai joase. deci un ritm sezonier.

Migrarea păsărilor Migrarea păsărilor reprezintă mutarea în masă a acestora. reptilele sunt animale care hibernează. în anumite epoci ale anului. În timpul hibernării ele nu se mişcă. gâştele şi raţele sălbatice sunt păsări migratoare. animalele amorţite se trezesc. în vederea reproducerii și în căutarea unor condiții prielnice de trai. a unor locuri de iernat sau pentru reproducere. melcii. . verile nordice oferă păsărilor condi ții mai bune de reproducere și mai multă hrană. îşi încetinesc funcţiile organismului. iar noaptea după stele. amfibienii. Astfel. de obicei în grup. De ce însă păsările nu rămân definitiv la tropice? În timpul verii. Ursul. Astfel. Avantaje ale migrării Latitudinea sudică oferă păsărilor o vreme mai bună în timpul iernii. ziua orientându-se după soare. Cele mai multe mamifere sunt active iarna şi au. pentru găsirea hranei. unele se trezesc din cand în când pentru a se hrăni cu proviziile strânse în timpul verii.Multe animale. cârtiţele. corpul acoperit cu o blană mai deasă decât în timpul verii. păsările au mai mult timp să construiască cuiburile și să strângă hrană pentru puii lor. Funcţiile lor metabolice sunt puţin modificate. sau chiar mai mult. din unele ținuturi în altele. În regiunile deşertice şi în cele în care există un anotimp secetos şi unul ploios multe specii de animale (de exemplu unii amfibieni) cad într-un somn asemănător cu somnul de iarnă numit somn de vară. iar bătăile inimii şi respiraţia sunt rare. temperatura corpului scade (in jur de 5oC). Aceste deplasări în spaţiu se numesc migraţii. fie intră într-un somn de iarnă. liliecii. Berzele. Peştii (crapul. pe când în latitudinile nordice. Aricii. albinele intra într-un somn de iarna. de aceea migrarea înapoi către nord se mai numește migrare de reproducere. ca adaptare stau în gropile mâloase de pe fundul apei şi nu se hrănesc. veveriţele. hrană ce nu este prezentă în latitudinea nordică în timpul iernii. rândunelele. o dată cu venirea iernii. la tropice ziua durează 12 ore. De asemenea acolo se poate găsi hrană mai multă pentru păsările insectivore și frugivore. hrană ce trebuie să asigure o creștere de 15 ori a masei puiului în 3 săptămâni. Animalele devin active numai în anotimpul ploios. şalăul. hârciogii. somnul) pe timp de iarnă. până la 16 ore. Ele fie hibernează. bursucul. în anumite perioade ale anului. Dacă sunt deranjate. Ele parcurg distanţe mari. nu se hrănesc. care pleacă toamna spre tarile calde si se intorc primavara pentru cuibarit. se deplasează la distanţe mari. iar temperatura corpului scade doar cu câteva grade. ca adaptare. Unele animale.

iar toamna următoare migrează din nou spre Sud. în locurile de iernat temperatura crește și scade umiditatea. Majoritatea păsărilor se orientează combinând aceste posibilități. Deoarece zilele au aceea și lungime și aceeași temperatură la sud. Dacă găsesc un teritoriu cu climă potrivită și hrană suficientă.căutarea celui mai potrivit loc pentru cuibărit. este alertat de prezen ța unor hormoni sexuali și pasărea se duce la nord în vederea reproducerii. Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării este însă diferită.arătându-le drumul celor mai tinere. la o anumită perioadă de timp după migrarea în sud. . fuga din fața inamicilor naturali și evitarea suprapopulării. fotoperidiocitatea. Astfel.Păsările care se ghidează după soare. sunt mai complicate. Specii de păsări călătoare Se presupune că rândunica este cea mai cunoscută pasăre călătoare. Asemeni rudei sale. Dacă o pasăre își folosește în timpul zborului busola internă.De regulă este privită ca vestitorul primăverii. multă vreme omul sa ghidat după soare și stele. Unele păsări migrează însă singure. În navigație.clocesc acolo. păsările se folosesc și de câmpul magnetic al Pământului în stabilirea direcției. rândunelele cresc două generații de pui. În afară de aceasta.când pleacă din nou spre Sud. Este posibil ca unele păsări să se poată orienta și cu ajutorul mirosului: mirosurile recepționate din diferite direcții le pot aduce în legătură cu locurile lor de trai. unde este mai cald decât la periferie. ce alertează ceasul intern al păsării și îi spune că e timpul să migreze spre sud. observă că toamna zilele devin mai scurte și mai reci. Probabil recunoaște și anumite puncte de reper de pe uscat. Migrarea către nord Cauzele. ce lucrează pe un ritm aproximativ in acelasi an. din generație în generație. apariția maselor de aer rece afectează sistemul nervos simpatic al păsării și hipotalamusul eliberează o serie de hormoni. Eliberarea acestor hormoni este condiționată de mai mulți factori. Unele păsări migrează zilnic: nopțile și le petrec în centrul orașului.trebuie să-și modifice permanent ceasul intern în funcție de poziția acestuia. Cea mai plauzibilă susține că ceasul intern al păsării.Stimulii fiziologici Migrarea este considerată de unii cercetători unul din cele mai complexe bioritmuri din lumea animală.că unele păsări se nasc cu un fel de instinct ce le indică în ce direcție să zboare. în acest sistem de orientare trebuie să ia în considerație și mișcarea soarelui. cauzele migrării către nord nu sunt aceleași ca și pentru migrarea la sud.mai târziu își va aduce aminte din ce direcție a sosit și este capabilă să se întoarcă exact în același loc. Până la venirea toamnei. Bineînțeles.într-o oarecare măsură. De ce migrează păsările? Principalele motive ale migrării păsărilor sunt:oferta de hrană variată cu anotimpurile. Primăvara. Ele oare de unde știu încotro trebuie să se îndrepte și cum să ajungă acolo? Se poate concluziona. Astfel cunoștințele referitoare la drumul ce trebuie parcurs se transmit. Migrarea către sud Migrarea către sud este condiționată de hormonii eliberați în timpul toamnei. Păsările care zboară noaptea folosesc în același fel stelele. Este posibil și ca sunetele neobișnuite să le fie de folos. De aceea migrează spre Sud. scăderea temperaturii. drept urmare bolta cerească le servește drept hartă. când revine din regiunile sudice ale Africii în Europa Centrală. astfel încât păsările doresc să se întoarcă în regiunile mai reci. Activitatea migrațională a păsării este controlat de un ceas intern.cu ajutorul cărora își formează un fel de hartă proprie. Orientarea Multe păsări migrează în stoluri și se presupune că păsările mai în vârstă și mai experimentate zboară în față.care cuibăresc în emisfera nordică.Alte păsări. Sunt mai multe ipoteze în privința motivelor migrării. care determină migrarea spre nord. scade ritmul de creștere al plantelor și oferta de hrană. pentru a stabili cu exactitate direcția de urmat.

păsările își măresc masa. Cel mai departe pe linia malului migrează chira arctică. fiindcă au mai puține locuri pentru clocit.suplu și aripilor înguste și arcuite. Pentru multe păsări. America de Sud și Antarctica. . Tocmai din acest motiv. aceasta înseamnă că parcurge anual 35 de mii de kilometri.5 grame pe oră de zbor.lăstunul de casă. rândunica este capabilă să zboare pe distanțe mari datorită corpului aerodinamic. Unele păsări mici chiar își dublează masa. Rândunica Păsările mai grele. încât să fie îndeajuns pentru zboruri neîntrerupte de câteva zile. În timpul zborului de toamnă. numărul lor este redus.dar deoarece la Sud de Ecuator suprafața uscată este mult mai mică. până la malul Mării Nordice. La păsările mici se arde câte 0. trebuie să depună un efort mai mare pentru acest zbor. Păsările migratoare nu le întâlnim doar în emisfera nordică.din ce în ce mai sus. Comportamentul antemigrațional Înainte de migrare. Cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud. dinspre Europa spre Africa. Păsările depozitează atâta grăsime. cum ar fi berzele. Berzele Lebăda pitică de exemplu. se străduiesc ca în timpul migrației să parcurgă distanțe cât mai mari prin planare. Europa Centrală reprezintă cel mai sudic punct al migrării. migrează din zonele de clocit ale Siberiei de Nord. prin intermediul curenților ascendenți calzi se pot ridica ușor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful