Sunteți pe pagina 1din 10

Pelerinajul form de manifestare a credintei-Crestinismul si Ortodoxia

Apariia i rspndirea cretinismului


n primul secol al erei noastre, n Imperiul roman, i-a fcut apariia o nou religie: cretinismul. Aducnd un mesaj universal, mai presus de diviziunile naionale sau sociale, cretinismul avea s devin religia dominant pe ntreg cuprinsul Imperiul roman. Cretinismul s-a adresat mai nti evreilor. Nucleul ntregii doctrine cretine, prin doctrina nelegnd totalitatea credinelor, a ideilor, a regulilor care definesc o concepie a omului fa de Dumnezeu, fa de lume i fa de ceilali, este Iisus, pe care discipolii si l -au numit Mesia. Nscut n Palestina el a fost rstignit n anul 30. Viaa i scurta lui apariie sunt descrise de Evanghelii. Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a ncercat s depeasc limitele unei comuniti umane restrnse, mesajul su fiind adresat tuturor oamenilor. Cretinismul este o religie ntemeiat pe iubirea aproapelui i pe virtui morale. Cretinilor li se promitea dup moarte viaa etern n mpria lui Dumnezeu, Paradisul. Cretinismul s-a extins repede la Ierusalim. Personalitile cele mai importante care au ajutat la raspndirea cretinismului au fost Pavel i Petru. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 .Hr. a decis ca noua religie s ias din graniele ei iniiale i s se adreseze i celorlalte popoare. Cretinismul a devenit astfel o religie distinct de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel au aprut primele comuniti de cretini printre evrei, dar i printre greci i romani. Dou acte rituale trebuiau respectate n primul rnd pentru a fi considerat cretin : botezul i mprtania. Biserica a avut de nfruntat problema extern a persecuiilor (din partea statului roman) i pe cea intern, a ereziei. Cauzele persecuiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai nti politice, deoarece cretinii i erau loiali lui Hristos, iar romanii Cezarului. Alte cauze au fost de natur religioas, cretinii refuznd sacrificiile pe altare i idolii i de natur social, cretinii militnd pentru egalitate social, ceea ce, n ochii aristocraiei romane, constituia o adevarat revoluie. Persecutarea cretinilor a fost att religioas ct i politic. Primul mare persecutor a fost Nero, care a rspndit zvonul c incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuzaii, cretinii au fost martirizai. Procesul de mpcare ntre Biseric i Statul roman a nceput cu Constantin cel Mare (280-337). Numele lui este strns legat de Imperiul Roman de Rsrit, de Constantinopol i de liberalizarea cretinismului, recunoscut de el ca religie de stat. Fondator al Imperiului Roman de Rsrit, al Constantinopolului i printe al cretinismului, Constantin este considerat primul mprat cretin. Flavius Valerius Constantinus, viitorul mprat Constantin cel Mare, s-a nscut la Naissus, n Dacia Medinterranea. Tnr fiind, el a fost chemat la curtea lui Maximianus. Mai trziu a fost nlat la rangul de Caesar n Occident i a fost adus la curtea lui Diocleian, unde a rmas mai bine de 10 ani, fapt ce a avut mare nsemntate pentru pregtirea viitorului mprat. n timpul domniei lui Diocleian, Constantin a ndeplinit funcia de tribunus primi ordinis n Asia i Palestina, iar sub Galerius a luptat mpotriva sarmailor. Dup moartea tatlui su a fost proclamat imperator de ctre armat (25 iulie 306). S-a cstorit cu Flavia Maxima Fausta cu care a avut doi fii. Constantin a reunit sub autoritatea sa toate provinciile occidentale ale imperiului. La Roma el a iniiat o politic favorabil cretinilor. Prin edictul de la Milan cretinismul a 1

devenit o religie egal n drepturi cu celelalte culte din stat. Constantin a continuat i a desvrit toate reformele administrative, militare , fiscale, financiare sau religioase iniiate de Diocleian. Cu Constantin ce Mare se incheie procesul transformrii Imperiului ntr-o monarhie de drept divin, de esena cretin. Numrul provinciilor este ridicat la 117, grupate n 14 dioceze i 4 prefecturi. Pe plan religios, Constantin a luat poziie mpotriva ereziilor, urmrind unitatea bisericii, important factor de sprijin al statului. n anul 325 a avut loc la Niceea primul sinod ecumenic al bisericii cretine, care a pus bazele noii religii. Prin activitatea sa, Constantin, prelund atribuii care l transformau n ef al bisericii cretine, cu toate c i-a pstrat n mod oficial titlul de pontifex maximus, s-a strduit s lichideze schismele care ameninau unitatea bisericii, dar i a statului, instituind Duminica (Ziua Soarelui), ca zi de srbtoare sptmnal, practic fr precedent n lumea pgn. Din anul 316, Constantin i-a stabilit reedina n Peninsula Balcanic, la Serdica (Sofia de azi). n anul 324 el a ales cetatea greac Byzantion drept noua capital a Imperiului Roman. n anul 326 i-a srbtorit la Roma cei 20 de ani de domnie dup care, la cteva luni, a prsit oraul n care nu s-a mai ntors niciodat. Reconstruit i nconjurat cu ziduri puternice, Byzantion, noua capital, a fost inaugurat la 11 mai 330, dndu-i-se numele de Constantinopolis (oraul lui Constantin), care va fi numit i Noua Rom. Oraul se afla la rscrucea drumurilor comerciale care legau Europa de Asia i Marea Baltic de Marea Mediteran. mpratul Constantin cel Mare a fost una din personalitile de seam din istoria universal. Pn la el, Biserica a ndurat grele persecuii din partea mprailor romani. Convertirea lui la cretinism a nsemnat o mare cotitur n istoria acestuia. Constantin a asigurat Bisericii deplin libertate n tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum nainte, ntr-o perioad de nflorire i propire, n <<secolul ei de aur>>.

Pelerinajul - intelesul si folosul pelerinajului Calatorind impreuna cu Dumnezeu Pelerinajul religios este o constanta a umanitatii. El are motivatii multiple si semnificatii spirituale profunde, cand este trait intens si inteles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc sa viziteze si sa venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moastele sfintilor, icoane facatoare de minuni sau locuri unde traiesc mari duhovnici renumiti. A. Principalele motive ale pelerinajului sunt urmatoarele: 1. Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a aratat in lume iubirea si lucrarea minunata a lui Dumnezeu pentru oameni si prin oameni. Pelerinul vrea sa atinga locul sfant sau moastele sfantului in care si prin care s-a aratat prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu intr-un mod deosebit de intens, pentru ca el pelerinul sa-si intensifice credinta si iubirea sa pentru Dumnezeu. 2. De aceea, pelerinajul se face pentru a intensifica rugaciunea si viata spirituala in general; 3. Pelerinajul este adesea un act spiritual de multumire adusa lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel pelerinajul este in sine un act de asceza si o ofranda de gratitudine.

4. Pelerinajul cuprinde si un act de pocainta pentru pacate, fiind completat cu marturisirea pacatelor si rugaciuni de iertare pentru mantuirea sufletului. 5. Pelerinajul poate fi motivat si de o dorinta puternica de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importanta sau a primi vindecarea de o boala fizica sau psihica. B. Semnificatiile spirituale profunde ale pelerinajului arata in acelasi timp folosul sau spiritual atat pentru viata personala a pelerinului, cat si pentru viata Bisericii in general. 1. Pelerinajul - cautare si experienta a sensului sacru al existentei In pelerinaj Dumnezeu si omul se cauta reciproc si se intalnesc in mod spontan si misterios. In acest sens, experienta lui Avraam a devenit o icoana spirituala a pelerinajului. Avraam paraseste patria sa, Urul Caldeii, si pleaca departe, catre o tara pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 12, 1-5). Pelerinajul lui Avraam este raspunsul lui la chemarea lui Dumnezeu. Astfel in pelerinaj se exprima un apel al lui Dumnezeu Care cauta pe om si un raspuns al omului pentru a ajunge la un loc ales si binecuvantat de Dumnezeu. Legatura dinamica dintre raspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu si calatoria spre locul promis este credinta. In acest sens interpreteaza Sf. Apostol Pavel pelerinajul lui Avraam din Caldeea spre Canaan. "Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat de a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit nestiind incotro merge. Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleasi fagaduinte; caci astepta cetatea cu temelii puternice, al carei mester si lucrator este Dumnezeu" (Evrei 11, 8-10). In Canaan, Dumnezeu se arata in chipul a trei oameni pelerini care vin la Avraam, la stejarul lui Mamvri (Facere 18, 1-8) si sunt parintii cu ospitalitate de acesta. Astfel, Avraam-pelerinul stabilit vremelnic in Canaan devine deodata gazda pentru DumnezeuPelerinul. In cei trei pelerini de la Mamvri, Traditia crestina a contemplat prezenta misterioasa a trei fiinte ceresti (trei ingeri sau Sfanta Treime). Credinta ca experienta a pelerinului spre o patrie sfanta, cereasca, noua aleasa si binecuvantata de Dumnezeu este dinamica vietii spirituale in Sfanta Scriptura (Levitic 19, 34, 36. Iov 19, 15; 31, 32; Psalmi 88, 15-16; 104, 1-5; 118, 54; 67, 36; 2 Corinteni 5, 6-8; 1 Petru 2, 11; Evrei 11, 14-15). Cautarea acestei patrii ceresti este in acelasi timp pregustare, prin credinta si speranta, a prezentei ei in viata spirituala a credinciosului (Efeseni 3, 16-19). Aceasta dimensiune a vietii crestine de pregustare a imparatiei lui Dumnezeu prin credinta a fost descrisa in Epistola catre Diognet astfel: crestinii "locuiesc fiecare in propria sa patrie, dar ca niste straini... Orice tara straina este patria lor si orice patrie le este o tara straina" . Pelerinajul religios este o cautare in lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: "imparatia lui Dumnezeu" despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu" (Matei 6, 33), dar si: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18, 36).

Dumnezeu-Pelerinul in cautarea omului si omul-pelerin deplin indreptat spre Dumnezeu se arata in taina lui Hristos (Ioan 16,28; 12, 32). Fiul lui Dumnezeu se naste in lume ca Om pe cand Maria si Iosif se aflau in calatorie, pelerini in Betleem, apoi pleaca pentru o vreme in exil, in Egipt. Dupa ce revine in Galileea si creste, Iisus practica pelerinajul la Ierusalim. Pelerinul in varsta de 12 ani stie ca templul sfant din Ierusalim este simbolul Casei Tatalui Sau din ceruri (Luca 2, 48-50), dar in acelasi timp templul ca loc sfant reprezinta si taina insasi a lui Hristos (Ioan 2, 19-21), caci Fiul este in Tatal si Tatal este in Fiul (Ioan 10, 38; 14, 11 oi 17, 21), iar in Iisus Hristos "locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Coloseni 2, 9). In ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se descopera sensul cel mai sacru al pelerinajului. Intrarea Sa triumfala in Ierusalimul pamantesc unde avea sa fie rastignit devine prefigurare sau anticipare a intrarii Sale in Ierusalimul ceresc. In Pelerinul-rastignit in Ierusalim, pelerinajul se transforma in Paste (Ioan 10, 17-18; 1 Corinteni 5,7), calatoria pamanteasca se implineste in trecere sau mutatie cereasca: "Am iesit de la Tatal si am venit in lume; iarasi las lumea si ma duc la Tatal" (Ioan 16, 28). "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. (...) Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu" (Ioan 14, 2-3; cf. Ioan 17, 24; 1 Tesaloniceni 4, 17; Evrei 10, 19-25). Pelerinul respins dintre oameni in Ierusalim prin rastignire revine intre ei prin inviere. Dar IisusPelerinul inviat nu mai merge spre templul de zid al Ierusalimului pamantesc, ci din Ierusalimul ceresc al invierii calatoreste ca un necunoscut spre Emaus, pentru a face din fiecare pelerin o gazda, un primitor de Dumnezeu. Pelerinajul exterior spre Emaus este insotit de un pelerinaj interior, spiritual, la "locurile sfinte" din Sfintele Scripturi (Luca 24, 27 si 32, 44, 45). Acest pelerinaj incalzeste inimile pelerinilor Luca si Cleopa pentru ca iubirea divina - foc ceresc - le-a atins si le-a deschis inima, iar apoi comuniunea euharistica le deschide ochii sufletului sa-L recunoasca pe Cel pe care L-au primit in casa si fiinta lor. El, Hristos-Pelerinul, se face iarasi nevazut (Luca 24, 13-35) tocmai pentru ca prin comuniunea euharistica le-a devenit interior. El a devenit viata vietii lor, sensul sacru, ultim si fundamental, al existentei umane sfintita in iubirea vesnica a lui Dumnezeu. Taina de la Emaus arata ca pelerinajul s-a transformat in Euharistie si templu viu, in Biserica, iar Biserica este pelerina, calatorind spre inviere si pregustand viata vesnica a Imparatiei cerurilor (Evrei 12, 22-23; 13, 14). Astfel omul fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu Cel sfant gaseste in sfintenie sensul ultim si deplin al existentei sale. Pelerinajul are si un sens profetic pe care un teolog contemporan in descrie astfel: "Aceste adunari ale unui popor(de pelerini n.n.) care canta credinta sa simbolizeaza si inaugureaza adunarea multipla a neamurilor (natiunilor), anuntata in ultimele capitole ale (cartii) lui Isaia si marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam incoace toti oamenii credintei sunt de altfel pelerini mergand prin pustie catre tara fagaduita; putin cate putin ei isi dau seama ca Hristos ii insoteote pe cale si ii invita sa-L recunoasca" (Luca 24, 35) 2. Pelerinajul - innoire oi imbogatire a vietii spirituale In locurile de pelerinaj vin oameni diferiti din regiuni sau tari diferite. Motivatiile si dorintele lor sunt diferite. Varstele, starea sociala, gradul de cultura, intensitatea credintei, sensibilitatea

spirituala - toate sunt diferite. Aceasta diversitate adunata laolalta se vede mai ales la pelerinajele legate de hramurile locurilor sfinte sau sarbatorile sfintilor patroni spirituali ai acestor locuri. Un teolog apusean descrie participarea oamenilor intr-un loc de pelerinaj in aceste cuvinte: "Locurile de pelerinaj atrag turistul si pelerinul, tanarul si batranul, omul sanatos si bolnavul, familiile si indivizii, evlaviosul si curiosul, cel care face milostenie si hotul de buzunare, cel ce cauta de suflet si negustorul. Natura insasi a pelerinajului face ca diferentele sociale obisnuite sa dispara, caci pelerinii in marea lor diversitate traiesc experienta unui loc comun, bazat pe experienta unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul insusi reflecta nu numai realitatea fundamentala a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuand pelerinajul vietii, ci inca mai mult realitatea umanitatii insasi, totalitatea oamenilor in drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanitatii se poate vedea si trai oarecum in pelerinaj". Experienta pelerinajului este un prilej de improspatare a vietii spirituale si de intarire a credintei. In experienta spirituala a pelerinajului, cei care au credinta mai slaba au prilejul sa o intareasca vazand credinta mai puternica a altora; cei care au rabdare mai putina se intaresc vazand rabdarea altora; cei care se roaga mai putin si mai superficial se imbogatesc si se innoiesc din rugaciunea fierbinte a altora, a tuturor. In pelerinaj suntem influentati de altii si influentam pe altii prin felul nostru de a fi prezenti acolo. In general pelerinii sunt oameni insetati de mai multa viata spirituala, pe care nu o ofera totdeauna propria lor parohie sau manastire, sau pentru ca s-au prea obionuit cu acestea. Pelerinajul invinge rutina. In pelerinaj Duhul Sfant trezeste in om o dorinta mai mare de sfintenie, de innoire a vietii. Cand pelerinajul este insotit de rugaciuni, de priveghere, de spovedanie, de impartasire euharistica, de convorbiri duhovnicesti cu alti pelerini, el este un izvor de bucurie si pace interioara, un prilej de imbogatire spirituala. Pelerinii ofera bani sau daruri materiale bisericilor din locurile de pelerinaj, ca semn ca primesc in schimb daruri spirituale, binecuvantari pentru viata si activitatea lor. Lumina si frumusetea de pe fetele pelerinilor in timpul slujbelor religioase ale pelerinajului arata lumina adunata de ei in suflet prin rugaciunea comuna a sarbatorii. Intalnirea cu locurile sfinte, moastele sfintilor, icoanele sfintilor si persoane cu viata smerita si sfanta devine izvor de bucurie, iubire si luminare interioara a pelerinului. 3. Pelerinajul - eveniment misionar Pacea si bucuria, lumina si sfintenia adunate in inimi prin pelerinaj la locurile sfinte sau in momentele sfinte ale celebrarii liturgice sunt duse de pelerini in casele lor, in parohiile si manastirile lor, in societate. Astfel, pelerinii purtatori si martori ai Duhului lui Hristos in lume, devin, misionari fara sa fi pretins aceasta. Pelerinii duc cu ei in lume ce-au primit din intalnirea cu locurile sfinte, cu sfintii pe care ii venereaza. Catehezele populare facute cu prilejul pelerinajului, privind viata sfintilor si lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor sunt de mare importanta. Rugaciunile pentru bolnavi (Sf. Maslu), sfintirea apei, marturisirea pacatelor si reconcilierea, rugaciunile si privegherile de noapte, cantarile si rugaciunile in grup pe drum spre locurile sfinte si spre casa, cartile si pliantele, icoanele, obiectele religioase - suvenire, procesiunile oi ceremoniile liturgice in aer liber - toate acestea fac din pelerinaj o lucrare misionara in care adevarul credintei se armonizeaza cu frumusetea celebrarii pentru a exprima 5

taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni si a iubirii oamenilor fata de Dumnezeu. Taina iubirii si a bucuriei divine impartasite oamenilor prin sfinti este celebrata in pelerinaj si devine lucrare sfanta. Pentru toate acestea, pelerinajul ca eveniment misionar este o sarbatoare a vietii luminata de sfintenie, o icoana a bucuriei veonice in prezenta lui Dumnezeu. Pelerinajul sfinteste timpul vietii terestre si il deschide spre vesnicie. Pelerinajele au avut de-a lungul veacurilor o influenta benefica asupra vietii persoanelor si popoarelor: au contribuit la intrarea si innoirea vietii religioase, au consolidat identitatea si unitatea spirituala a comunitatilor umane dintr-o regiune, au contribuit la apropierea intre Biserici nationale diferite si intre grupuri etnice diferite, au contribuit la imbogatirea culturii popoarelor si au imprimat civilizatiei umane universale dinamica progresului spiritual, cautarea sacrului si a vietii vesnice. Pelerinajul autentic este o multipla binecuvantare pentru persoane si popoare atunci cand devine raspuns la apelul-indemn: "Cautati pacea cu toti si sfintenia fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12, 14).

Pelerinajul nu este o mod a secolului XX, cum se crede uneori, acum cnd mijloacele de comunicare i de transport sunt att de diverse i confortabile. El este un act religios asemntor 6

oricrui alt mod de exprimare a sentimentului religios. Cu o deosebit certitudine putem afirma c este unul dintre cele mai vechi acte religioase din istoria omenirii. i totui, pelerinajul nu este o simpl expresie a credinei, ci cutare plin de sens a lui Dumnezeu, Care este izvorul deplin al credinei, implicnd ca parte integrant dorina cretinului de cutare a vieii de sfinenie i de modele de sfinenie.

Pelerinajul apare n viaa Bisericii ca o form particular de evlavie personal, uneori chiar comunitar. La fel ca rugciunea el nu este propriu numai religiei cretine, chiar dac pelerinajul cretin are forma sa specific. El poate fi considerat ca o manifestare religioas natural a oamenilor. De aceea, ntr-o manier destul de fireasc, Biserica Cretin adopt practica de a vizita Sfintele Locuri, consacrate prin viaa i patimile lui Hristos ca i prin suferina martirilor, fr a uita tot attea locuri strvechi ale Vechiului Testament. n tradiia eclesial pelerinajul este neles ca fiind o cltorie particular, avnd ca destinaie un loc sfnt i cinstirea acordat centrului spiritual al locului: mormnt, moate, icoan fctoare de minuni.Pelerinajul este un eveniment important i decisiv n viaa cretinului i nu un simplu act de pietate. Pelerinul contientizeaz, ncepnd cu plecarea, sentimentul existenial al unei despriri radicale de universul su cotidian. n general, pelerinajul nv inge rutina. Pelerinii sunt oameni nsetai de mai mult spiritualitate. Pacea i bucuria, lumina i sfinenia adunate n inimi prin cltoria la locurile sfinte sunt duse mai apoi de pelerini n casele lor, n 7

parohiile i mnstirile lor, n societate. Astfel, pelerinii, devin misionari fr s fi pretins aceasta.

Cretinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alturi de iudaism i islam. Considernd mpreun catolicii, protestanii i ortodocii sub eticheta global de "cretini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai important din punct de vedere numeric. Islamul, cealalt religie monoteist derivat din tradiia religioas iudaic, este a doua ca pondere numeric a adepilor n lume.Cretinismul mbin tradiii din iudaism, pe care le mbogete cu mrturia Noului Testament. Ca motenitor alturi de islam i iudaismul contemporan al tradiiei religioase orientale, cretinismul perpetueaz pn n ziua de astzi credine i mituri nscute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani. Ca orice monoteism, cretinismul a manifestat n bimilenara sa istorie o apreciabil cantitate de intoleran att de tipic acestei forme speciale de religie. Cuvntul "cretin" vine din limba latin popular, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat n religia cretin ca fiind Mesia i fiul lui 8

Dumnezeu. Cuvntul "Hristos", n limba greac Christs, "cel uns", este traducerea din limba ebraic a cuvntului Maiah (arab Mash).Instituia specific cretinismului este Biserica. Autoritatea doctrinal este Sfnta Scriptur sau Biblia, la care se adaug, n ortodoxie i catolicism, tradiia Bisericii, iar pentru catolicism i Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei. Ortodoxia este religia noastr, calea cea mai dreapt i mai scurt dintre sufletul nostru i Dumnezeu. "Orthos" - nseamn drept; "doxa" - nseamn mrire(cuvinte greceti). Dup tiin, linia dreapt este calea cea mai scurt dintre dou puncte. Ortodoxia este calea dreapt, cea mai scurt, dintre faptur i Dumnezeu. Aceasta e religia noastr i de aceea ne numim cretinii "ortodoci", adic dreptcredincioi, "dreptmritori". Intai de toate e Hristos Dumnezeu. Ortodoxia e religia si Biserica lui Hristos, crestinismul in forma lui cea mai veche, cea mai curata, cea mai simpla si mai adevarata. Ortodoxia a ramas la credinta Evangheliei care ne invata ca singur Hristos este capul Bisericii si Biserica este trupul lui Hristos(Efeseni 1, 22-23; Coloseni 1,18-24). Deasupra Ortodoxiei este numai cupola Bisericii si cerul liber. A doua tarie de stanca a Ortodoxiei o vadesc sfintii ingeri pazitori, patriarhii, prorocii, apostolii, martirii, marturisitorii, marii si toti dreptii. Nimeni nu a intruchipat mai frumos invataturile Evangheliei Domnului Hristos ca sfintii. Nicaieri nu vedem mai bine, cum s-au lamurit si cum sau trait adevarurile religiei crestine, ca in vietile, in invataturile sfintilor. A treia tarie de stanca a Ortodoxiei este obstea dreptcredinciosilor. Ortodoxia este o Biserica a credinciosilor si pentru credinciosi, pentru dorurile, durerile, bucuriile, trebuintele de mantuire ale lor.Ortodoxia a fost si este solidara cu cerul de sus si cu credinciosii de jos. In Ortodoxie nu exista limbi privilegiate, ci fiecare limba care se roaga lui Dumnezeu, care citeste Cuvantul lui Dumnezeu, devine limba sfintita, sfanta. Aceasta este Ortodoxia: - Hristos cu darurile Bisericii si cu adevarurile Evangheliei Lui, - sfintii cu vietile, virtutile, rugaciunile, cantarile, invataturile si predaniile lor, - credinciosii cu trebuintele lor de mantuire, cu dorurile, durerile si bucuriile lor. Hristos e capul Bisericii, sfintii sunt icoanele noastre de model; credinciosii sunt trupul cel viu si tainic al Bisericii lui Hristos. Scopul vietii noastre este viata sfanta si fericirea vesnica in iubire cu Dumnezeu. 9

10