APARATUL CIRCULATOR Aparatul circulator este format dintr-un organ central inima si un sistem de canale vasele sangvine si limfatice

ce prin care circul sngele si respectiv limfa, toate alctuind o unitate functional coordonat permanent prin sistemul nervos si endocrin pentru a fi adaptate nevoilor mereu schimbtoare ale organismului. A. INIMA (CORDUL) Inima este un organ musculo-membranos cavitar tetracameral, acoperit la exterior de o seroas pericard. Ea este situat n mediastinul anterior pe diafragm, ndreptat putin la stnga n spatele sternului si a cartilajelor costale. Inima pompeaz ritmic, n permanent, tesuturilor si organelor, snge prin sistemul arterial vascular, pe care-l primeste prin vene. La omul adult greutatea inimii este n medie de circa 300 g, iar mrimea de aproximativ a unui pumn strns. Inima are o baz ndreptat n sus si la dreapta, si un vrf spre n jos si la stnga.

Fig. 1. Pozitia inimii si raporturile sale

Inima, cu cele patru cavitti 2 atrii (A), spre baza inimii si 2 ventricule (V), spre vrful ei, prezint la exterior trei fete, o baz si un vrf. Pe fete se observ santuri care corespund septurilor ce mpart intern inima n cavitti. Astfel este un sant coronar ce separ atriile de ventricule, un sant interventricular, ce corespunde septului profund ce separ ventriculele, si un sant interatrial, ce corespunde septului interatrial. Fata sterno-costal priveste anterior si putin la dreapta si superior, fiind acoperit, partial, de fundurile de sac pleurale anterioare, ce au n interior marginile anterioare, ascutite, ale pulmonilor. Aceast fat corespunde cel mai mult ventriculelor, dar mai ales celui drept, prezentnd si santul interventricular, ce se va continua si pe fata diafragmatic. Atriile sunt mascate de emergenta din ventricule a celor dou artere mari pulmonara la stnga si aorta la dreapta ei, ambele vase fiind acoperite lateral de cte o urechius, dreapt si respectiv stng, ce reprezint prelungiri ale celor dou atrii. Fata diafragmatic, aproape orizontal, corespunde cel mai mult ventriculelor si foarte putin atriilor si septului interatrial, la dreapta fiind vrsarea venei cave inferioare n atriul drept. Fata pulmonar, lateral stng, este convex si corespunde fetei mediastinale a pulmonului stng, atriul stng fiind putin reprezentat; n cea mai mare parte aceast parte apartine ventriculului stng. Baza cordului, ndreptat posterior si la dreapta, este separat printrun sept interatrial n dou portiuni: - portiunea stng corespunde atriului stng si n care se vars cele patru vene pulmonare; - portiunea dreapt corespunde atriului drept, n care se vars cele dou vene cave superioar si inferioar. Vrful inimii, apartine ventriculului stng, si se proiecteaz n spatiul V intercostal stng, pe linia vertical medio-clavicular, unde se palpeaz socul apexian. n interiorul inimii cele dou atrii, drept si stng, sunt separate complet prin septul interatrial, iar cele dou ventricule, drept si stng, sunt separate de asemenea de septul interventricular. n atrii se deschid venele care aduc snge ncrcat cu dioxid de carbon n atriul drept, si snge ncrcat cu oxigen, de la plmn n atriul stng. Fiecare atriu comunic cu baza ventriculului respectiv prin cte un orificiu atrio-ventricular, fiecare prevzut cu cte o valv care are valvule (cuspide), ce se deschid doar spre ventricule. Astfel, la dreapta este valva tricuspid prevzut cu trei valvule, iar la stnga valva bicuspid cu dou valvule. Tot la baza ventriculelor se mai gsesc cte un orificiu arterial: al arterei pulmonare (la ventriculul drept), situat cel mai anterior, si al arterei aorte (la ventriculul stng), situat posterior precedentului, ambele anterior orificiilor atrio-ventriculare. Fiecare orificiu arterial are cte trei valve semilunare, n cuib de rndunic, ce se deschid ntr-un singur sens, spre artere. Structura peretilor inimii, deci a cavittilor, cuprinde trei straturi concentrice, care dinspre interior spre exterior sunt: endocard, miocard si pericard, stratul mijlociu, cel mai dezvoltat, avnd si rolul cel mai important. 2

Endocardul - este format dintr-un endoteliu situat pe o membran bazal, sub care se gseste un strat subendotelial cu fibre si rare celule conjunctive, precum si numeroase terminatii nervoase senzitive. La nivelul orificiilor de deschidere ale vaselor, endocardul se continu cu endoteliul vascular. Miocardul muschiul inimii, mult mai gros la ventricule (cu deosebire n cel stng) dect n atrii, este format din fascicule de fibre musculare cardiace, care au o dispozitie circular n peretii atriilor si oblic spiralate n ventricule. Fasciculele musculare miocardice se desprind de pe un element fibros situat la baza ventriculelor, ca niste inele, dispuse n jurul celor 4 orificii, atrio-ventriculare si arteriale. La nivelul fetelor interne ale atriilor muschiul este neted, iar la nivelul ventriculelor are aspect cavernos cu multe proeminente, unele alctuind muschii papilari, care de la vrful lor se continu cu cordaje tendinoase fixate pe valvulele atrioventriculare. Tesutul muscular cardiac (kardia, gr. = inim) este format din dou structuri musculare: - miocardul comun, contractil, cu fibre musculare striate (cardiace sau miocardice), ce contin echipament enzimatic bazat pe metabolismul aerob; - miocardul specific, ce asigur contractia ritmic si automat a miocardului comun, fiind alctuit din structuri musculare de tip embrionar cu activitate predominant anaerob, cu foarte mare rezistent la anoxie. Miocardul comun este alctuit din fibre musculare orientate putin diferit fat de cele ale musculaturii scheletice, avnd lungimea mai mic si prezentnd legturi longitudinale si transversale ntre ele. Se realizeaz astfel un sincitiu, care electrono-microscopic arat limite ntre membranele celulare dar cu discuri intercalare ce le uneste. Fiecare fibr miocardic are sarcolema subtire, nucleul mic, iar sarcoplasma abundent cu miofibrele de structur striat, asemntoare fibrei musculare scheletice. Miocardul specific, tesutul nodal sau autoexcito-conductor este format din celule miocardice modificate, alungite fusiform, cu striatii, dar incomplete, si mai mult sarcoplasm si glicogen dect n fibrele miocardului comun. Specializarea structural si functional a acestui tip de miocard este pentru a realiza legtura anatomic si functional dintre atrii si ventricule. Acest miocard specific este format din mai multe grupe nucleare, numite noduli, si fascicule de legtur si terminale, situate printre fibrele miocardului comun. Fiecare nodul sau fascicul imprim un anumit ritm contractil inimii, precum si o vitez specific influxului nervos. Astfel, nodulul sinoatrial situat n peretele atriului drept lng orificiul de vrsare al venei cave superioare, reprezint principalul centru de comand n activitatea cardiac, genernd impulsuri de 70-80/minut, ce difuzeaz rapid n tot miocardul atrial. Nodulul atrioventricular, situat n septul interatrial, preia impulsurile precedentului, dar poate i emite impulsuri cu o ritmicitate mai redus de 40 impulsuri/minut. Fasciculul His, ce continu nodulul atrioventricular ajungnd i spre septul interventricular pe un scurt traiect, se divide apoi subendocardic n dou ramuri, dreapt i stng spre cele

dou ventricule, unde prin reeaua Purkinje se rspndete n tot miocardul ventricular.

Fig. 2. Inima si tesutul excitoconducator Pericardul acoper inima la periferie i este format din trei foie. La exterior pericardul fibros, mai gros, care spre baza inimii se continu cu adventicea marilor vase; el este fixat de stern, diafragm i alte formaiuni din jur prin ligamente. n interiorul sacului pericardic fibros se gsete pericardul seros, cu dou foie, visceral i parietal. Foia visceral epicardul reprezint o membran conjunctiv subire care acoper exteriorul miocardului, nefiind altceva dect foia visceral a pericardului seros, dup ce acoper periferic feele inimii se reflect pe marile vase dinspre baza inimii, formnd nite funduri de sac pericardice, pentru a se continua cu foia parietal, ce tapeteaz faa intern a pericardului fibros. ntre cele dou foie ale seroasei se delimiteaz cavitatea pericardic, care este virtual i coninnd o fin pelicul de lichid pericardic cu rol de facilitare a micrilor permanente ale inimii. Vascularizaia inimii este foarte bogat i provine din aort prin cele dou artere coronare, dreapt i stng, desprinse n dreptul a dou valvule semilunare i dispuse n anurile de la suprafeele exterioare. Fiecare ram arterial se ramific foarte variat ptrunznd i n pereii inimii unde se anastomozeaz ntre ele foarte puin sau deloc, astfel c obstrucia unei coronare, sau a unei ramuri, provoac necroza teritoriului miocardic deservit, boala numindu-se infarctul de miocard. Venele din pereii cordului 4

se colecteaz prin venele coronare ntr-un sinus coronar, care se deschide direct n atriul drept. Inervaia extrinsec a inimii se realizeaz prin fibrele sistemului nervos vegetativ care alctuiesc plexul cardiac situat la baza inimii, iar fibrele acestuia se termin n miocard sub forma unor fine arborizaii. Fibrele simpatice, provenite din ganglionii cervicali au efecte vasodilatatoare coronariene i de stimulare miocardic, iar fibrele parasimpatice, provenite din nervii vagi, sinapseaz mai ales nodulii sinoatrial i atrioventricular, avnd efect inhibitor asupra activitii inimii. Din punct de vedere funcional, datorit proprietilor specifice miocardului, ca ritmicitatea (automatismul), conductibilitatea, excitabilitatea i contractilitatea, inima se comport ca o dubl pomp, deservind dou circulaii, mare i mic: - circulaia mare (sistemic) ncepe din ventriculul stng prin vena aort i ramificaiile ei n tot corpul pn la capilare, revenind n atriul drept prin dou vene cave, superioar i inferioar; - circulaia mic (pulmonar) pleac din ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare care prin bifurcare se ramific n fiecare pulmon pn la capilare, urmate de venele pulmonare cte dou de la fiecare pulmon, ce se deschide n atriul stng.

Revolutia cardiaca
Inima functioneaza ca o dubla pompa aspiratoare - respingatoare, contractiile ventriculare ritmice asigura circulatia sangvina permanenta prin cele doua circuite, sistemic si pulmonar, iar aparatul valvular al inimii imprima un sens obligatoriu circulatiei intracardiace a sangelui. Succesiunea unei contractii (sistola) si a unei relaxari cardiace (diastola) constitute ciclul sau revolutia cardiaca, avand o durata de 0,8 s (70/min). In timpul diastolei atriale sangele adus la cord de venele mari se acumuleaza in atrii, deoarece valvele atrioventriculare sunt inchise. Dupa terminarea sistolei ventriculare, presiunea intraventriculara scade rapid, devenind inferioara celei atriale si, ca urmare, valvele atrioventriculare se deschid si sangele se scurge pasiv din atrii in ventricule. Umplerea ventriculara pasiva este raspunzatoare pentru aproximativ 70% din sangele care trece din atrii in ventricule, restul de 30% fund impins, ca urmare a sistolei atriale.

Fig. 3. Sensul de circulatie al sangelui la nivelul inimii

Sistola atriala are durata scurta (0,1 s) si eficienta redusa, din cauza ca miocardul atrial este slab dezvoltat. In timpul sistolei atriale, sangele nu poate reflua in venele mari, din cauza contractiei concomitente a unor fibre cu dispozitie circulara, care inconjura orificiile de varsare ale acestor vene in atrii; ca urmare, sangele trece in ventricule. Dupa ce s-au contractat, atriile intra in diastola -0,7 s. Sistola ventriculara urmeaza dupa cea atriala (0,3 s). Curand dupa ce ventriculul a inceput sa se contracte, presiunea intraventriculara depaseste pe cea intraatriala si, ca urmare, se inchid valvele atrioventriculare. Urmeaza o perioada scurta in care ventriculul este complet inchis, contractia ventriculara determinand cresterea presiunii intraventriculare. Cand presiunea intraventriculara depaseste pe cea din arterele ce pleaca din cord, se deschid valvulele semilunare de la baza acestor vase si incepe evacuarea sangelui din ventricul. Evacuarea sangelui se face la inceput rapid si apoi lent, presiunea intraventriculara scazand progresiv. In timpul sistolei, ventriculele expulzeaza in aorta si, respectiv, in artera pulmonara, 70-90 ml sange debit sistolic. Dupa sistola ventriculele se relaxeaza, presiunea intraventriculara scade rapid si, cand ajunge sub nivelul celei din arterele mari, se inchid valvulele sigmoide. Ventriculele continua sa se relaxeze si, o anumita perioada de timp, sunt din nou cavitati inchise; treptat presiunea intraventriculara scade sub nivelul celei intraatriale, se deschid valvele atrioventriculare, sangele din

atrii incepe sa se scurga pasiv in ventricule si ciclul reincepe; diastola dureaza 0,5 s. De la sfarsitul sistolei ventriculare pana la inceputul unei noi sistole atriale, inima se gaseste in stare de repaus mecanic - diastola generala (0,4 s).

Fig. 4. Valvele cardiace (valvele inimii). Diastola ventriculara

Activitatea mecanica a cordului este apreciata pe baza valorii debitelor sistolic si cardiac. - Debitul sistolic reprezinta cantitatea de sange expulzat de ventricule la fiecare sistola si variaza intre 70-90 ml. - Debitul cardiac, obtinut prin inmultirea debitului sistolic cu frecventa cardiaca pe minut are valori de aproximativ 5,5 l, dar poate creste in timpul efortului muscular pana la 30-40 l; debitul cardiac creste si in timpul sarcinii, al febrei, si scade in timpul somnului. Travaliul cardiac - lucrul mecanic efectuat de inima pe o anumita perioada de timp - este de aproximativ 86 g/m pentru fiecare sistola a ventriculului stang si de aproximativ 1/5 din aceasta valoare pentru ventriculul drept. Deci, in decursul a 24 de ore, travaliul cardiac este de aproximativ 10 000 kg/m. Zgomotele inimii sunt consecinta activitatii mecanice cardiace. In mod obisnuit, prin aucultatie se percep doui zgomote: sistolic si diastolic. Zgomotul sistolic, prelungit si cu tonalitate joasa, este produs de inchiderea valvelor atrioventriculare si de sistola ventriculara. - Zgomotul diastolic, scurt si ascutit, este consecinta inchiderii valvulelor semilunare ale aortei si arterei pulmonare.

Inscrierea grafica a oscilatiilor sonore determinate de activitatea mecanica a cordului reprezinta fonocardiograma. Variatiile potentialelor electrice din timpul revolutiei cardiace se pot inregistra grafic sub forma de electrocardiograma si reprezinta metoda cea mai folosita pentru a investiga activitatea cordului. B. SISTEMUL VASCULAR Sistemul vascular este format din vase sanguine i limfatice. Vasele sanguine sunt de calibru diferit artere, arteriole, capilare, venule i vene, toate adaptate structural pentru ndeplinirea funciei fiecrui esut irigat. B. 1. CIRCULAIA SISTEMIC (MAREA CIRCULATIE) Asigur transportul sngelui de la inim spre organe i esuturi prin artere, pn la capilare, i rentoarcerea sngelui la inim prin vene. a. Circulaia arterial Aceasta se realizeaz prin artera aort, care prezint trei poriuni: aorta ascendent, crja aortei i aorta descendent. Aorta descendent are dou segmente: - aorta toracic, situat n mediastin, pe peretele posterior, care se continu, dup ce a ptruns printr-un orificiu diafragmatic cu aorta abdominal. Situat prevertebral i puin la stnga liniei mediane, aorta abdominal se termin prin bifurcare n dreptul vertebrei a IV-a lombar, n arterele iliace comune, dreapt i stng. Pe parcursul ei aorta are mai multe ramuri colaterale. Aorta ascendent d cele dou artere coronare, ce irig inima. Din crja aortei se desprind, spre baza gtului, trei ramuri, care se distribuie, n principal, jumtii capului i gtului, precum i membrului superior, de partea respectiv. Aceste ramuri sunt: Trunchiul brahio-cefalic care se bifurc n: - artera subclavicular dreapt destinat a iriga membrul superior prin arterele axilar, humeral, ultima ramificndu-se n radial i cubital, ce realizeaz la nivelul minii arcade arteriale, una superficial i alta profund, anastamozate ntre ele, din care se desprind arterele digitale; - artera carotid comun dreapt, ce urc lateral de viscerele gtului, pentru a se bifurca sub osul hioid n: 1. carotida extern, care irig regiunile superficiale ale capului, superficiale i profunde ale feei, precum i parial gtul; 2. carotida intern, ce ptrunde n neurocraniu, contribuind la irigarea encefalului. Artera carotid comun stng urmeaz traiectul similar celei drepte, fiind destinat jumtii stngi a capului i gtului. Artera subclavicular stng are traiectul i distribuia asemntoare celei drepte. Aorta descendent toracic d ramuri parietale i viscerale.

Ramurile parietale arterele intercostale irig peretele artero-lateral al toracelui. Ramurile viscerale sunt destinate celor doi plmni arterele bronhice esofagului, - arterele esofagiene, i altor structuri mediastinale. Aorta abdominal are de asemeni ramuri parietale i viscerale. Ramurile parietale diafragmaticele inferioare i lombare, destinate pereilor superior i respectiv posterior, al abdomenului. Ramurile viscerale sunt, de sus n jos, urmtoarele: - trunchiul celiac, pentru ficat, stomac i splin; - mezenterica superioar, pentru pancreas, intestin subire i colonul drept; - dou artere renale, dreapt i stng pentru rinichi,; - mezenterica inferioar, pentru colonul stng i partea superioar a rectului; - dou artere genitale, spermatic sau ovarian. La terminarea aortei fiecare arter iliac comun se bifurc n: - artera iliac intern (hipogastric), destinat organelor micului bazin i perineului; - artera iliac extern care irig membrul inferior prin arterele femural, poplitee, tibiale (anterioar i posterioar), fibular, pentru ca la nivelul piciorului s se formeze arcade, una dorsal i una plantar, anastomozate ntre ele, din care se desprind arterele digitale.

Fig. 5. Schema circulatiei sangelui

STRUCTURA PEREILOR VASELOR ARTERIALE Pereii arterelor au trei tunici: - tunica intern, format din endoteliu sub care se afl un strat conjunctiv bogat n reele de fibre elastice; - tunica medie alctuit din lame elastice concentrice de care se ataeaz fibre musculare netede;

10

- tunica extern (adventicea) format din esut conjunctiv, vase i nervi.

Fig. 6. Structura peretilor arteriali si venosi

Arterele mari, ca aorta i ramurile ei principale, au n structura tunicii medii esut elastic predominant, pe cnd n arterele mici i arteriole predomin fibrele musculare cu dispoziie circular. Circulaia sngelui n artere, asigurat de activitatea ritmic a cordului, determin n fiecare sistol (contracie) ventricular propulsarea n aort i arterele mari a sngelui, care destind pasiv pereii acestora. n diastol (relaxare) pereii revin la dimensiunile de repaus, comprimnd sngele care, neputnd reflua n ventriculul stng, din cauza nchiderii valvelor semilunare, este mpins spre esuturi. Astfel se realizeaz scurgerea sngelui ntr-un flux continuu la nivelul arterelor spre capilare. Dilataia i concentraia arterelor mici i arteriolelor influeneaz profund debitul sanguin, acestea realizndu-se sub influena impulsurilor nervoase, care modific irigaia tisular n funcie de necesiti. Viteza de circulaie a sngelui n arterele mari este de circa 0,5 m/s, pentru ca apoi lent s scad n colateralele lor, pentru ca n arteriole s ajung la circa 0,5 mm/s. aceasta se datorete creterii foarte mari a suprafeei totale de seciune a acestui ultim sector vascular, dar i datorit vscozitii i creterii frecrii sngelui, determinat de micorarea calibrului vascular. Capilarele, poriunea cea mai distal a tuturor ramificaiilor arteriolare, reprezint vase sanguine foarte mici, cu lungime medie de circa 0,5 mm i diametrul lumenal de 5-20 microni, realiznd, dac ar fi puse cap la cap, o lungime impresionant, de aproximativ 2500 km i o suprafa de circa 6200 m2 . Structura peretelui capilar, adaptat ideal pentru realizarea schimburilor dintre snge i esuturi, este format dintr-un strat de celule turtite endoteliale, aezate pe o membran bazal i nconjurat de un periteliu cu esut conjunctiv lax. 11

Capilarele continu ultimele arteriole care mai au nc un strat muscular, i se continu cu capilarele venoase i mai apoi cu venulele. Numrul lor este direct proporional cu activitatea pe care o depune organul. Astfel numrul capilarelor din miocard pe mm3 este dublu fa de cel din muchiul striat. ns ntr-un muchi striat nu toate capilarele sunt permanent irigate cu snge, deoarece n repaus numrul acestora este de 10 ori mai mic comparativ cu numrul capilarelor aceluiai muchi n activitate. Variaia calibrului capilarelor depinde mai ales de tonusul unui sfincter precapilar format din fibre musculare netede care se contract periodic n repaus (capilarele nefiind irigate) i se relaxeaz n activitate deschiznd lumenul capilar. artere si care se transmite peretilor vasculari reprezinta tensiunea arteriala. Ea este corelata cu sistola si diastola; astfel, in timpul sistolei ventriculului stang presiunea in aorta si ramificatiile ei mari creste brusc pana la 120-140 mm Hg, valoare care reprezinta presiunea (tensiunea) arteriala maxima (sistolica). In timpul diastolei are loc scaderea presiunii arteriale pana la 70-80 mm Hg, valoare denumita presiune (tensiune) arteriala minima (diastolica). Diferenta dintre presiunea maxima si minima diminua progresiv, pe masura micsorarii calibrului arterial. Presiunea arteriala se masoara la nivelul arterei brahiale cu ajutorul unor aparate speciale denumite tensiometre. Presiunea arteriala este mentinuta in limite normale datorita unor mecanisme neuroumorale foarte complexe. Valoarea presiunii arteriale este conditionata de o serie de factori, cei mai importanti fiind: debitul cardiac, rezistenta vasculara, volumul si calitatile sangelui, elasticitatea peretilor vasculari. Rezistenta vasculara periferica depinde de calibrul vascular si de viscozitatea sangelui. In vasele cu calibru mare, rezistenta este scazuta; de aceea tensiunea arteriala in artera brahiala, de exemplu, este doar cu 5 mm Hg inferioara celei aortice. La nivel arteriolar, presiunea sangvina se prabuseste, ajungand la 35-40 mm Hg, din cauza cresterii enorme a suprafetei de sectiune totala a vaselor si a scaderii vitezei de circulatie prin cresterea frecarii. Rezistenta vasculara arteriolara poate fi mult modificata prin influente nervoase si umorale, constrictia sau dilatatia arteriolelor putand modifica rapid nivelul tensiunii arteriale sistemice. Volumul sangvin influenteaza, de asemenea, nivelul presiunii arteriale, fapt dovedit de variatiile tensionale produse de hemoragii sau de transfuzii de sange. Viscozitatea sangvina modifica frecarea de peretii vasculari: cresterea viscozitatii incetineste fluxul sangvin prin artere si mareste presiunea arteriala, iar scaderea viscozitatii are efecte contrarii. - Elasticitatea peretilor vasctilari, care scade cu varsta, reprezinta un factor important de care depinde rezistenta vasculara, aceasta crescand cu scaderea elasticitatii. Viteza de circulatie a sangelui in artere (0,5 m/s in aorta) scade lent in vasele mari si scade intens in arteriole, ajungand la 0,5 mm/s, datorita cresterii imense a suprafetei totale de sectiune a acestui sector vascular si a cresterii frecarii datorita micsorarii calibrului vascular.

Presiunea arteriala. Presiunea sub care circula sangele in

12

Pulsul arterial , perceput cand se comprima o artera pe un plan osos, este rezultatul undei determinate de distensia peretilor aortei, ca urmare a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang. Unda pulsului se propaga prin peretii arteriali cu viteza de 10 ori mai mare decat unda fluxului sangvin. Palparea pulsului informeaza asupra frecventei si ritmului cardiac, iar inregistrarea grafica a undei pulsatile sfigmograma - da informatii asupra particularitatilor ei. Circulaia sngelui n capilare este foarte lent, de circa 0,7 mm/s, realiznd schimburi n dublu sens: - unele de importan vital, dintre plasm i lichidele interstiiale din jurul capilarelor, crora le asigur oxigenul, substanele energetice i plastice necesare; - altele invers, prelund din esuturile interstiiale n snge, dioxidul de carbon i substanele nevolatile rezultate din metabolism. Aceste schimburi se realizeaz prin diverse procese, dar sunt profund influenate de factori fizici, chimici, termici, tisulari, care produc modificarea calibrului capilar. Astfel frigul are efect vasoconstrictor, iar acidoza vasodilatator cu mrirea fluxului sanguin capilar. Dinamica mediilor lichidiene n organism (ndeosebi sngele i limfa) este important att pentru vehicularea, ct i pentru resorbia medicamentelor. mpreun cu presiunea hidrostatic i osmotic, viteza de circulaie a acestor medii n funcie de concentraia substanelor dizolvate, sunt factorii importani pentru absorbia medicamentelor din esutul unde au fost administrate spre mediul intern, ca i pentru reabsorbia lor din mediul intern n esuturi. mpreun cu arteriolele, din care deriv, i venulele, cu care se continu, capilarele alctuiesc patul vascular terminal al microcirculaiei, cu roluri deosebite, dintre care mai importante sunt: - rolul nutritiv, al schimburilor tisulare; meninerea temperaturii constante a corpului prin capilaromotricitate, ce acioneaz ca un adevrat radiator reglabil; - homeostazia circulatorie. Reglarea circulaiei capilare se face prin dou modaliti: Reglarea nervoas realizat att de fibrele vasoconstrictoare simpatice (n teritoriile pre i post capilare) i cele capilaro-dilatatoare parasimpatice sau simpatice colinergice (caile aferente), ct i de reacii neuroflexe locale capilomotorii sub controlul centrilor vasomotorii medulari i bulbari, centri a cror tonus este ntreinut de ali centri superiori corticodiencefalici. Centrii nervosi care coordoneaza activitatea cordului si vaselor se gasesc in formatiunea reticulata bulbo-pontina. In aceasta structura nervoasa exista doua categorii de neuroni: 1. unii implicati in esential in reglarea activitatii cordului centrii cardiomotori; 2. altii implicati in reglarea tonusului vascular centri vasomotori. Reglarea umoral este dat n afara medicatorilor chimici simpatico-adrenergici (adrenalina i noradrenalina) cu aciune capilaroconstrictoare i colinergici (acetilcolina) capilarodilatatoare, i de ctre catabolii acizi nespecifici (CO2, H+, acid lactic) sau alte substane, cum ar fi: adenozina, histamina, serotonina, plasmakinele, prostaglandinele, etc.

13

b. Circulatia venoas Aceasta reprezint continuarea circulatiei capilare din tesuturi, prin vase din ce n ce mai mari, care formeaz dou vene cave, superioar si inferioar, ce se deschid n atriul drept. Vena cav superioar se formeaz prin unirea, n partea de sus a mediastinului si n spatele sternului, dou triunghiuri venoase brahiocefalice, drept si stng. Tot n vena cav superioar se vars si marea ven azigos care culege sngele venos din peretii si viscerele toracelui, cu exceptia inimii. Trunchiul brahiocefalic drept se formeaz din unirea, la baza gtului, a venelor jugular dreapt si subclavicular dreapt, care culeg sngele venos din jumtatea dreapt a capului si gtului si respectiv a membrului superior drept. Trunchiul brahiocefalic stng, prin vase similare celui drept, culege sngele venos din jumtatea stng a capului si gtului, respectiv a membrului superior stng. Vena cav inferioar culege sngele venos din peretii si organele abdomenului, bazinului si membrelor inferioare. Ea se formeaz la dreapta bifurcrii terminale a aortei, prin unirea a dou vene iliace comune, fiecare rezultat din confluenta altor dou vene: - vena iliac intern, ce dreneaz sngele din peretii si viscerele bazinului; - vena iliac extern, care culege sngele de la nivelul membrului inferior. Dup formare vena cav inferioar are un traiect ascendent la dreapta aortei abdominale, ptrunde printr-un orificiu diafragmatic n torace si dup un foarte scurt traiect, se deschide n atriul drept. Afluentii venei cave inferioare sunt: - vene parietale (diafragmatice si lombare); - viscerale (genitale, renale si hepatice). Reamintim importanta deosebit a unei derivatii venoase vena port, care se formeaz din capilarele peretilor dubli digestivi subdiafragmatic (fr 2/3 inferioar a rectului), si n plus a celora din splin si pancreas, pentru a se recapilariza n sinusoidele hepatice, de unde prin venele centrolobulare si venele hepatice se vars n vena cav inferioar.

14

Fig. 7. Sistemul venos port

STRUCTURA VENELOR Venele au un volum de circa 3 ori mai mare dect al arterelor, iar structura peretilor lor cuprinde aceleasi trei tunici ca al arterelor, ns sunt mai subtiri, ceea ce le permite s se destind mai usor. Venele situate sub nivelul inimii au musculatura mai dezvoltat, iar endoteliul prezint mici pliuri numite valvule. Circulatia sngelui n vene este mult mia lent, de la 0,5 mm/s n venule pn la 10 cm/s n venele mari, datorit cresterii diametrului vascular si scderii presiunii intravenoase din venele mari naintea intrrii n atriul drept. Circulatia sngelui prin vene spre inim se datoreaz si altor cauze: aspiratia toracic; aspiratia ventricular n timpul sistolei; presiunii sngelui n capilare; 15

contractiei musculaturii striate; pulsatiilor arteriale.

B. 2. CIRCULATIA MIC (PULMONAR) Circulatia mic cuplat n serie cu cea sistemic, se realizeaz ntre ventriculul drept, pulmoni si atriul stng. Artera pulmonar transport sngele, venos din ventriculul drept spre pulmoni prin fiecare ram de bifurcatie, unde se ramific pn n bogata retea capilar perialveolar, n vederea efecturii hematozei. Venele pulmonare, cte dou pentru fiecare plmn, ncepe prin continuarea capilarelor perialveolare, sngele continnd oxigen pentru a se vrsa n atriul stng. Structura peretilor arterei pulmonare. Peretii sunt mult mai subtiri dect cei din aort, chiar dac au calibrul asemntor. n schimb peretii arterei pulmonare sunt mult mai putin elastici, ca si a arteriolelor care rezult prin diviziunea ei. Aceasta confer teritoriului de distributie intrapulmonar o mare variatie dimensional, astfel c n inspiratie capacitatea vascular pulmonar creste, iar n expiratie scade. De asemenea circulatia pulmonar, datorit unei bogate inervatii vegetative simpatice vasoconstrictoare intraparietale, prezint si variatii active ale calibrului vascular. B. 3. CIRCULATIA LIMFATIC Circulatia limfatic, o derivatie a marii circulatii, reprezint un sistem nchis de vase prin care o parte din lichidele interstitiale se rentorc n sistemul venos. Aceast circulatie ncepe la nivelul tesuturilor prin capilare terminate n fund de sac, continuate cu vase limfatice, care prin dou colectoare canalul toracic si marea ven limfatic, se termin la baza gtului unde se vars n venele subclaviculare. Pe traiectul acestor vase limfatice se gsesc unul sau mai multi ganglioni limfatici de unde primesc limfocite si imunoglobuline. Canalul toracic, cel mai mare vas limfatic, se formeaz n spatele aortei abdominale, imediat sub diafragm, sub forma unei formatiuni dilatate numite cisterna chili. De la aceast cistern chili porneste canalul toracic care ajunge n torace naintea coloanei vertebrale, pn la baza gtului, unde face o cros spre nainte pentru a se vrsa n vena subclavicular stng. Canalul toracic culege limfa din tot teritoriul somatic si visceral subdiafragmatic, din jumtatea stng a toracelui, capului si gtului, precum si de la nivelul membrului superior stng, al teritoriului supradiafragmatic. Canalul limfatic drept este un colector scurt situat la baza gtului, n partea dreapt, care se vars n vena subclavicular dreapt. Acest canal culege limfa din jumtatea dreapt a toracelui, capului si gtului, precum si de la nivelul membrului superior drept. Structura capilarelor limfatice este asemntoare cu a celor sanguine, dar avnd endoteliul foarte permeabil.

16

Vasele limfatice au aceeasi structur ca a venelor, pe care le nsotesc, dar sunt mai subtiri si prezint valvule semilunare. Ganglionul limfatic este o formatiune mic, ovalar, care formeaz n anumite regiuni grupuri ganglionare cum ar fi cele axilare, inghinale, mediastinale, latero-cervicale, abdominale s.a. Fiecare ganglion este format din tesut limfoid dispus n dou zone. Cele din zona cortical de la periferie, are aspectul unor foliculi limfatici, iar cel din zona medular central, se dispune n cordoane ramificate de celule ce prezint anastomoze, ntre care se gsesc sinusuri limfatice. n jurul ganglionului se gsesc vase limfatice care ptrund n el ca vase aferente prin aproape toat suprafata, cu exceptia unei mici portiuni, numit hil, pe unde trec mici vase sanguine si ies vasele limfatice eferente. n afara acestor structuri limfatice, mai ntlnim organe limfoide n peretele intestinului ca foliculi limfatici solitari, amigdale, timus, sau pulpa alb a splinei. Functiile sistemului limfatic sunt numeroase si anume: prin vasele limfatice este drenat o anumit parte a lichidelor interstitiale; prin aceste vase se readuc n circulatia sistemic proteinele extravazate (mai ales n ficat si intestin); prin aceleasi vase sunt transportati acizii grasi cu lant lung de carbon si colesterolul, care au fost resorbiti din intestin, dar si unele enzime si hormoni descrcati direct n lichidele interstitiale; rolul foarte important n imunitatea organismului. Cunoasterea topografiei vaselor limfatice si a ganglionilor limfatici din corp este de o mare important clinic, deoarece majoritatea infectiilor acute si cronice, precum si tumorile maligne, se propag pe cale limfatic. n aceste situatii, ganglionii se mresc de volum si devin adesea durerosi si pot fi palpati sau explorati paraclinic prin limfografii.

17