Sunteți pe pagina 1din 11

Pediatrie c4 ELEMENTE DE BAZ ALE KINETOTERAPIEI Clasificarea tehnicilor kinetoterapiei pleac de la recunoaterea celor trei proprieti fundamentale ale

aparatului locomotor:

activitatea motorie; capacitatea de a putea fi micat pasiv;

starea de repaus. Tehnici anakinetice A. Imobilizarea Este o tehnic anakinetica caracterizata de mentinerea mai mult sau mai putin prelungit a corpului in intregime sau a unui segment, in pozitie nemicata, simplu sau cu ajutorul unor instalatii sau aparate. Din punctul de vedere al scopului pentru care se recurge la imobilizare, distingem: a) imobilizare de punere in repaus; b) imobilizare de contentie; c) imobilizare de corectie. Pentru o imobilizare corect trebuie respectate cateva reguli fundamentale: aparatul de imobilizare sa nu jeneze circulatia i sa nu provoace leziuni tegumentare sau durere; segmentele sa fie imobilizate n poziii funcionale; in timpul imobilizrii sa se mentina tonusul muscular prin contractii musculare izometrice. Tehnici anakinetice B. Posturile Reprezint poziii ale corpului sau ale unor segmente impuse, cu scop terapeutic sau preventiv, pentru a corela sau evita instalarea unor devieri ale staticii, poziii vicioase sau pentru a facilita un alt proces fiziologic: a) posturile corective: libera, libera-ajutata sau fixata se adreseaza numai partilor moi al caror tesut conjunctiv poate fi influentat. De un mare interes in recuperarea mobilitatii articulare sunt posturile seriate care fixeaza orice catig de amplitudine i permite reluarea recuperrii de la unghiul nou obtinut in edintele anterioare. b) posturile de facilitare cele mai utilizate sunt: posturile de drenaj bronic; posturile antideclive sau proclive pentru promovarea sau blocarea circulatiei de intoarcere; posturile facilitatorii respiratorii sau cardiace posturi de drenaj biliar. Tehnici kinetice Elementul definitoriu il reprezint micarea i/sau contractia musculara.

Tehnici kinetice dinamice Tehnici kinetice statice

Tehnici kinetice dinamice A. Mobilizarea pasiva

B. Mobilizarea activa A. Mobilizarea pasiva

Definind miscarile pasive D. Gardiner arata ca acestea se fac cu ajutorul unei forte exterioare in momentul inactivitatii musculare totale, determinata de boala sau al unui maxim de inactivitate musculara determinata voluntar. Deci, subiectul nu va face travaliu muscular A. Mobilizarea pasiva - efecte asupra aparatului locomotor: mentine amplitudinile articulare normale, prevenind redorile; mentine troficitatea structurilor articulare in cazul paraliziilor segmentului respectiv; creste amplitudinea articulara prin asuplizarea structurilor capsulelor ligamentare, prin intinderea tendomusculara, a tesutului cutanat si subcutanat, prin ruperea aderentelor la planurile de alunecare,cand din varii motive a fost intepenita; mentine sau chiar creste excitabilitatea musculara (legea lui Wekskull: excitabilitatea unui muschi creste cu gradul de intindere); diminua contractura - retractura musculara prin intinderea prelungita a muschiului ( reactia de alungire ); declanseaza ( stretch-reflex-ul ) prin miscarea pasiva de intindere a muschiului,care determina contractie musculara; prin muschi, modeleaza osul; previn osteoporoza. A. Mobilizarea pasiva - efecte asupra sistemului nervos si a tonusului psihic: mentin (memoria kinestezica ) pentru segmentul respectiv, prin informatia proprioceptiva pornita de la receptorii articulari si periarticulari, facand necesara prezenta kinetoterapeutului langa pacient, au un rol important in mentinerea moralului acestuia, cresc speranta vindecarii; evita pierderea schemei corporale; asupra aparatului circulator: ritmate, miscarile pasive au efecte mecanice ale unui pompaj asupra vaselor mici si asupra circulatiei venolimfatice de intoarcere; previn sau elimin edemele de imobilizare; pe cale reflexa pornita de la receptorii senzitivi articulari si musculari, declanseaza, prin raspuns neurovegetativ, o hiperemie locala, ca si o usoara tahicardie; asupra altor aparate si sisteme: mentin troficitatea tesuturilor; de la piele la os ; mentin troficitatea segmentelor imobilizate; maresc schimburile gazoase la nivel pulmonar si tisular; cresc tranzitul intestinal si usureaza evacuarea vezicii urinare; este posibil sa influenteze si unele relee endocrine. A. Mobilizarea pasiva Conditiile de realizare a miscarilor pasive (1): cunoasterea foarte exacta a suferintelor pacientului i a diagnosticului, precum si a starii morfopatologice a structurilor care vor fi mobilizate. mobilizarea pasiva trebuie executata de cadre bine antrenate in aceasta tehnica. Lipsa de profesionalism a kinetoterapeutului este o contraindicatie pentru utilizarea miscarilor pasive; ne vom asigura(daca e posibil) de colaborarea si intelegerea bolnavului asupra manevrelor care urmeaza sa i se execute. pacientul va fi pozitionat in asa fel, incat sa se ofere un maximum de confort tehnic de lucru pentru kinetoterapeut, dar si pentru el insusi. Este de preferat ca segmentul ce urmeaza a fi supus mobilizarii pasive sa fie descoperit, fara imbracaminte; miscarea se executa pe directiile fiziologice, cu amplitudine maxima, de preferinta asociind pozitii sau miscari de facilitare;

A. Mobilizarea pasiva Conditiile de realizare a miscarilor pasive (2): prizele kinetoterapeutului au o importanta particulara si trebuie sa respecte unele indicatii generale: A. Mobilizarea pasiva Conditii de realizare a miscarilor pasive (3): mobilizarea pasiva este o tehnica pur analitica, deci va antrena succesiv articulatie dupa articulatie si tot succesiv se va executa pentru fiecare directie de miscare. nu trebuie sa provoace durere pentru a nu declansa reflexe de aparare musculara, care ar limita mai mult mobilitatea articulara. mobilizarea pasiva are ca parametri de executie: forta, viteza, durata, frecventa, care se adapteaza starii clinice locale si scopului urmarit. mobilizarea pasiva este indicat sa fie pregatita prin aplicatii de caldura, masaj sau electroterapie antialgica. se fac aprox. 30-50 de repetari pe sedinta, la copii, si aprox. 200 la adult. A. Mobilizarea pasiva modalitati tehnice 1)Tractiunile; 2)Mobilizarea fortata sub anestezie; 3)Mobilizarea pasiva pura asistata; 4)Mobilizarea autopasiva; 5) Mobilizarea pasiva mecanica; 6)Mobilizarea pasivo-activa; 7)Manipularea;

Mobilizarea pasiva -1.Tractiunile a)Tractiunile continue (extensii continue) se executa numai prin instalatii cu contragreutati, arcuri, scripeti, plan inclinat, etc. Sunt utilizate mai ales in serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasari ale capetelor articulare, iar in serviciile de recuperare, pentru corectari ale articulatiilor blocate si deviate in flexie, extensie etc. Se folosesc pentru obtinerea decoaptarii articulare determinata de contractura puternica musculara. Au ca elemente de dozare forta si durata. Forta se apreciaza in functie de marimea segmentului, de masa musculotisulara ce trebuie intinsa, de pragul de durere. Durata este si ea variabila, de ordinul zilelor. Aplicarea tractiunii continue se face prin brose transosoase, fie prin benzi adezive la piele, fie prin corsete de fixatie, mansoane, ghete etc b)Tractiunile discontinue se pot executa atat cu mana, de catre kinetoterapeut, cat si cu ajutorul unor instalatii, intocmai ca cele de mai sus. Sunt indicate in special in cazul articulatiilor cu redori ce nu ating pozitia anatomica, ca si in cazul articulatiilor dureroase cu contractura musculara. Procesele inflamatorii articulare pot beneficia si ele de astfel de tractiuni cu forta moderata, care au si rolul de a imobiliza. Tractiunile vertebrale recomandate in discopatii fac parte din aceeasi categorie a tractiunilor discontinue. c)Tractiunile - fixatii alternante sunt mai mult o varianta a tehnicii de posturare exterocorectiva, dar se mentin pe perioade mai lungi. Tractiunea de fapt nu se executa in ax, ci oblic, pe segmentele adiacente articulatiei. Sistemul de tractionare este realizat prin tije cu surub sau alte sisteme de tractionare treptata,prinse in aparate rigide, confectionate din plastic, piele sau chiar gips, care imbraca segmentele respective. Reglajele progresive de tractiune cresc la un interval de cca 48 de ore. Tehnica este utilizata pentru corectia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale tesuturilor moi. Mobilizarea pasiva 2.Mobilizarea fortata sub anestezie Se executa in etape succesive, la cateva zile interval, fiecare etapa fiind urmata de fixarea unei atele gipsate pentru mentinerea nivelului de amplitudine castigat. Mobilizarile sub anestezie comporta destule riscuri, ca fracturi de epifize - mai ales la copii - smulgeri de ligamente si chiar rupturi cutanate. Odata facuta mobilizarea

sub anestezie si articulatia fixata in pozitia maxima obtinuta, dupa circa 48 de ore se va incepe mobilizarea activopasiva. In aceste 48 de ore se va combate edemul local articular cu comprese resorbtive, antiimflamatorii, antialgice. Dupa cateva zile de kinetoterapie intensa se poate practica o noua mobilizare fortata. Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata Trebuie sa respecte toate conditiile de realizare a miscarii pasive. Parametrii acestei tehnici sunt: pozitia pacientului si a kinetoterapeutului

prizele si contraprizele manevrele de mobilizare

forta si ritmul de mobilizare. Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata a) Pozitia pacientului este importanta atat pentru a permite confortul si relaxarea sa,cat si pentru o cat mai buna abordare a segmentului de mobilizat. Pacientul este pozitionat in decubit dorsal, decubit ventral sau in sezand. Din decubit dorsal se mobilizeaza: umarul (toate miscarile cu exceptia retropulsiei), cotul, pumnul, soldul(fara extensie), genunchiul, glezna, degetele, rahisul (flexie, inclinari laterale, rotatii). Din decubit ventral se mobilizeaza: umarul (retropulsie), soldul (extensie), genunchiul, glezna (cu genunchiul flectat la 90), rahisul(extensie). Din sezand se mobilizeaza: umarul, cotul, pumnul, genunchiul, rahisul. In ceea ce priveste pozitia kinetoterapeutului, ea se schimba in functie de articulatie, pentru a nu fi modificata cea a bolnavului, dar trebuie sa fie comoda, neobositoare, pentru a permite un maximum de tehnicitate. Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata b) Prizele si contraprizele au o mare importanta. Priza in general este distantata de articulatia de mobilizat, pentru a crea un brat de parghie mai lung. Contrapriza este facuta insa cat mai aproape de aceasta articulatie, pentru o mai buna fixare. Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata c) Manevrele care se executa in cadrul mobilizarii pasive pot fi diferite. De cele mai multe ori se recurge la miscarea lenta, progresiva, pe toate amplitudinile posibile, insistand si crescand presiuniea la capetele cursei de miscare. Alteori se lucreaza doar la nivelul de redoare,unde se executa mici dar repetate fortari pentru depasirea acestui nivel. Sunt necesare, uneori, intinderi capsulo- ligamentare prin manevre pasive speciale. O manevra mai deosebita de mobilizare pasiva este scuturarea, cu scop de relaxare segmentara. Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata d) Forta aplicata de catre kinetoterapeut la nivelul maxim de amplitudine este de obicei dozata in functie de aparitia durerii, dar si de experienta acestuia in cazurile unor pacienti cu praguri la durere fie prea inalte, fie prea coborate. Viteza imprimata miscarii este in functie si de scopul urmarit: miscarea lenta si insistenta scade tonusul muscular, pe cand miscarea rapida creste acest tonus.

Mobilizarea pasiva 3.Mobilizarea pasiva pura asistata Ritmul miscarii poate fi simplu, pendular (in 2 timpi) sau in 4 timpi, la capetele cursei mentinandu-se intinderea. Durata unei miscari este de aproximativ 1-2 secunde, iar in mentinerea intinderii la capatul excursiei,de 10-15 secunde. O sedinta de mobilizare pasiva a unei articulatii dureaza maximum 10 minute, in functie de suportabilitatea pacientului. Sedinta trebuie sa se repete de 2-3 ori pe zi. Mobilizarea pasiva 4.Mobilizarea autopasiva Pacientul insusi poate fi instruit sa-si mobilizeze un segment cu ajutorul altei parti a corpului, direct sau prin intermediul unor instalatii. Modalitati de mobilizari autopasive: prin presiunea corpului (sau a unui segment al corpului) prin actiunea membrului sanatos - de exemplu intr-o hemiplegie, pacientul, cu mana sanatoasa, va mobiliza mana paralizata; prin intermediul unei instalatii: coarda-scripete (mobilizarea bratului in redori de umar cu mana opusa, care trage de o coarda legata la o chinga de prins bratul si trecuta peste un scripete); prin intermediul unei instalatii de mecanoterapie mobilizata prin manivela, leviere sau roata de catre insusi pacient. Mobilizarea pasiva 5. Mobilizarea pasiva mecanica Utilizarea diverselor sisteme mecanice de mobilizare tip Zender, adaptate pentru fiecare articulatie si tip de miscare in parte, este azi mai putin raspandita ca in trecut. Aceste aparate permit miscarea autopasiva, cum s-a aratat mai sus, sau o realizeaza prin motorase electrice sau prin manevrarea de catre kinetoterapeut. Mobilizarea pasiva 6. Mobilizarea pasivo-activa E denumita si mobilizare pasiva asistata activ de bolnav, pentru a o diferentia de mobilizarea activa ajutata. In cazul unei forte musculare sub 2, cand muschiul se contracta fara sa poata deplasa segmentul, eventual doar in afara gravitatiei, mobilizarea pasivo-activa se indica pentru a ajuta efectuarea unei miscari sau a intregii amplitudini de miscare, conservand capacitatea de contractie pentru un numar mai mare de repetitii. Metoda este folosita pentru reeducarea fortei musculare, ca si pentru reeducarea unui muschi transplantat, in vederea perfectionarii noului rol pe care il va detine in lantul kinetic Mobilizarea pasiva 7. Manipularea Este o forma pasiva de mobilizare, dar prin particularitatile de manevrare, de tehnica, este considerata ca facand parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologice speciale B. Mobilizarea activa Ceea ce defineste aceasta miscare este implicarea contractiei musculare proprii segmentului ce se mobilizeaza. Forme: 1) Mobilizarea activa reflexa. 2) Mobilizarea activa voluntara

Mobilizarea activa 1. Mobilizarea activa reflexa Este realizata de contractii musculare reflexe necontrolate si necomandate voluntar de pacient, aparand de fapt ca raspuns la un stimul senzorial in cadrul arcurilor reflexe motorii. Mobilizarea activa 1. Mobilizarea activa reflexa Desigur ca individul realizeaza ca s-au produs in organismul lui aceste contractii, desi el nu le-a comandat. Aceasta activitate motorie reflexa poate fi stimulata in mod dirijat si utilizata in scop kinetoterapeutic, pentru facilitarea sau ameliorarea unor posturi, miscari. Mobilizarea activa 1. Mobilizarea activa reflexa Metode de a provoca contractia reflexa: a)Reflexul de intindere - stretch-reflex. Intinderea brusca a unui muschi inervat determina contractia acestuia pentru echilibrarea fortei de intindere. Daca se aplica o rezistenta contra miscarii acestei contractii, se realizeaza o tensiune crescuta in muschi. Concomitent, muschii antagonisti sunt inhibati pentru a permite miscarea determinata de contractie. Reflexul de intindere se datoreaza stimularii fusurilor musculare. b)Reactiile de echilibrare reprezinta o suita de reflexe ce se declanseaza in vederea restabilirii echilibrului corpului, cand acesta se pierde prin interventia unei forte exterioare. Pentru evitarea caderii corpului se produc o serie de miscari complexe, menite sa-l readuca in stare de echilibru. Aceste miscari sunt reflexe, involuntare. c)Reflexele de pozitie. Pozitia ortostatica este mentinuta printr-un joc continuu de contractii musculare declansate involuntar pe baza unor reflexe cu punct de plecare in muschi, labirint, structuri articulare, ca si perceptia cutanata. Mobilizarea activa 1. Mobilizarea activa reflexa In procesul de dezvoltare neuromotorie a copilului, un rol esential il joaca aceste reflexe de postura, cum ar fi:reflexul cervical tonic simetric si asimetric, reflexul labirintic tonic simetric si asimetric, reactiile de indreptare etc. Toate aceste reflexe declanseaza contractii musculare si miscari involuntare, concomitent cu relaxari ale grupelor musculare antagoniste. Pe aceste reflexe posturale se bazeaza o serie de metode de recuperare neuromusculara, cum ar fi spre exemplu metoda Bobath. Mobilizarea activa reflexa reprezinta un mijloc de stimulare neuromusculara in cazurile in care efortul voluntar este ineficient. Realizarea in cazul parezelor a acestui gen de miscare va asigura extensibilitatea muschilor, va intretine vascularizatia si troficitatea lor, va reduce spasticitatile pe baza inervatiei reciproce si va dezvolta stereotipuri. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Reprezinta din totdeauna fondul oricarui program kinetologic profilactic, terapeutic sau de recuperare. Caracteristica acestei tehnici este miscarea voluntara, comandata, ce se realizeaza prin contractie musculara, prin consum energetic. In miscarea voluntara contractia este izotonic, dinamica, muschiul modificandu-si lungimea, capetele de insertie apropiindu-se prin deplasarea segmentului. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Obiectivele urmarite prin mobilizarea activa voluntara sunt: cresterea sau mentinerea amplitudinii miscarii unei articulatii; cresterea sau mentinerea fortei musculare; recapatarea sau dezvoltarea coordonarii neuromusculare;

mentinerea unei circulatii normale sau cresterea turnoverului circulator; mentinerea sau cresterea ventilatiei pulmonare; ameliorarea conditiei psihice; mentinerea echilibrului neuroendocrin, etc. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Modalitati tehnice:

mobilizarea libera (activa pura) mobilizarea activo-pasiva (activa asistata)

mobilizarea activa cu rezistenta Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Mobilizarea libera (activa pura) - miscarea este executata fara nici o interventie facilitatorie sau opozanta exterioara ( in afara gravitatiei ). Miscarea se desfasoara dupa o serie de reguli dictate de scopul urmarit, avand ca parametri: Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Mobilizarea activo-pasiva (activa asistata) - cand forta musculara are o valoare intre coeficientii 2-3, miscarea activa va fi ajutata. Mobilizarea activa asistata are unele cerinte de baza: Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Forta exterioara din mobilizarea activo-pasiva poate fi realizata prin: corzi elastice sau contragreutatile instalatilor cu scripeti autoasistare, utilizand o instalatie cu scripete, un baston sau direct chiar membrul sanatos, etc. suspendarea in chingi a unui membru executarea in apa a miscarii active in asa fel incat sa se beneficieze de forta de facilitare a apei. Executarea unei mobilizari active asistate se face lent, cu miscare continua, fara bruscari, la comanda, cu repetitii frecvente sau nu, dupa cum se doreste obtinerea sau evitarea instalarii oboselii musculare. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Mobilizarea activa cu rezistenta - in acest caz forta exterioara se opune partial fortei mobilizatoare proprii. Tehnica mobilizrii active cu rezistenta are ca principal obiectiv cresterea fortei si (sau) rezistentei musculare. Reguli in aplicarea unei rezistente: rezistenta se aplica pe tot parcursul miscarii active valoarea rezistentei este mai mica decat forta muschilor ce se contracta pentru realizarea miscarii rezistenta sa fie aplicata pe fata de miscare a segmentului, pentru a-si exercita aici presiunea, influentand exteroreceptorii care vor stimula miscarea (pentru flexia antebratului rezistenta se va aplica pe fata anterioara a acestuia) dupa fiecare miscare cu rezistenta se va introduce o foarte scurta perioada de relaxare ritmul miscarilor active cu rezistenta este in functie de valoarea rezistentei, conform regulii: rezistenta mare - ritm rar; rezistenta mica - ritm frecvent stabilizarea segmentului pe care isi are originea muschiul ce se contracta in respectiva miscare este de prima importanta pozitia de start a miscarilor are si ea un rol in crearea unei bune stabilizari, ca si a unui model adecvat de miscare.

Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Modalitati de realizare a rezistentei(1): Rezistenta prin scripete cu greutati. Se poate utiliza in principiu pentru aproape toate grupele musculare principale, inclusiv ale trunchiului. Rezistenta prin greutati. Este cea mai simpla si cea mai utilizata tehnica din metodologia de tonifiere musculara. Ca si precedenta este folosita pentru musculatura membrelor. Se intrebuinteaza o gama foarte larga de greutati: saci de nisip, discuri metalice, bile de plumb, gantere, mingi medicinale, etc. Tehnica mobilizarii active cu rezistenta prin greutati sta la baza a numroase metode de crestere a fortei musculare ( De Lorme, Zinovieff, McQueen, culturism, etc.) Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Modalitati de realizare a rezistentei(2): Rezistenta prin arcuri sau materiale elastice, desi mult utilizata in gimnastica generala de intretinere si sportiva, este mai putin recomandata in kinetologia terapeutica sau de recuperare, deoarece este foarte greu de adaptat rezistenta arcului sau elasticului la valoarea muschiului. Pe de alta parte, forta de rezistenta a arcului creste pe masura ce este intins, deci se comporta invers decat am vazut ca evolueaza forta fiziologica a muschiului. Trebuie sa se acorde o grija deosebita modului in care se instaleaza un montaj cu arcuri urmarind cu atentie: pozitia pacientului, lungimea arcului, lungimea coardei care leaga arcul de punctul de fixare din zid, forta arcului, etc. Rezistenta prin materiale maleabile. O serie de materiale cu mare plasticitate cum ar fi lutul, chitul, plastelina, ceara, parafango, nisipul ud, etc, necesita o anumita forta pentru a fi deformate. Sunt utilizate pentru recuperarea mainii, a degetelor. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Modalitati de realizare a rezistentei(3): Rezistenta prin apa. Rezistenta opusa de apa unei miscari este cu atat mai mare cu cat suprafata corpului care se misca este mai mare si ritmul de deplasare a corpului este mai rapid. Directia in care se executa miscarea are o mare importanta, caci daca ea este pe verticala, de jos in sus, se pierde o mare parte din aceasta rezistenta, datorita fortei ascendente a apei. Pentru marirea suprafetei se aplica pe membrul respectiv diverse palete, flotoare, scuturi. Daca am creste vascozitatea apei am creste si rezistenta opusa acestui fluid. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Modalitati de realizare a rezistentei(4): Rezistenta aplicata de kinetoterapeut este cea mai valoroasa tehnica deoarece se poate grada in functie de forta muschiului in sine si de forta acestuia la diverse niveluri pe sectorul de miscare. De preferat ca terapeutul sa se aseze pe directia miscarii. Rezistenta executata de pacient (autorezistenta) - cu membrul sanatos sau utilizand propria greutate a corpului pacientul insusi opune o rezistenta dozata. Tehnica este limitata de fapt doar la cateva miscari din articulatii si anume umar, cot, pumn, genunchi si glezna. Mobilizarea activa 2. Mobilizarea activa voluntara Asadar mobilizarea activa cu rezistenta are 7 posibilitati tehnice de realizare. Ele pot fi folosite separat sau asociate cate 2-3 in aceeasi perioada. Alegerea lor este in functie de o serie de considerente: starea fortei musculare, starea generale a pacientului, capacitatea lui de intelegere si cooperare, dotari existente, obiectve urmarite, locul unde se executa exercitiile, etc Tehnici kinetice statice Contractia izometrica (creterea tonusului muscular);

Relaxarea musculara (scaderea tonusului muscular). 1. Contractia izometrica Contractia izometrica consta din creterea tensiunii musculare fara modificarea lungimii muchiului. Muchiul lucreaza impotriva unei rezistente care depaete forta sa. Clasic, se practica doua tipuri de exercitii: - exercitii unice scurte izometrice zilnice - practic, o contractie de 6 secunde pe zi; - exercitii repetitive scurte izometrice zilnice - 20 de contractii de 6 secunde cu o pauza de 20 de secunde intre ele, o edinta pe zi. Se mai poate lucra i intr-un grupaj de trei contractii a 6 sec. cu pauza de 30 - 60 sec. intre ele, repetate de 2-3 ori pe zi. 2. Relaxarea musculara Relaxarea musculara, la fel de necesara de multe ori ca i creterea forei in cursul unui tratament fizical-kinetic judicios, se realizeaza prin imbinarea tehnicilor specifice relaxarii generale cu acelea ale relaxrii locale. Exista mai multe metode: contientizarea starii de relaxare musculara; scuturarea ritmica a membrului respectiv; masaj bland al corpului muscular contractat sau prin vibrarea segmentului; baie generala calda etc. Exerciiul fizic (terapeutic) Tehnicile de baza descrise pana acum reprezinta elementele constructive ale unui exercitiu fizic (terapeutic) care este structurat din trei pri: - pozitia de start i micarile efectuate in cadrul posturii stabilite; - tipul de contractie musculara (concentric, excentrica, izometrica); - elementele declanatoare ale unui stimul senzitiv sau senzorial cu scop de facilitare sau inhibare a raspunsului. Exerciiul fizic (terapeutic) Exista cteva principii de baza ale exercitiului fizic de care trebuie sa se tina seama: - exercitiile se executa lent, ritmic, fara bruscari; - exercitiile se bazeaza pe pozitii de start stabile, solide, care sa permita maximum de travaliu muscular; - progresivitatea exercitiilor va fi lent, de la stadiile cele mai joase de forta musculara, redoarc articulara i coordonare, spre exercitii care cer forta, mobilitate articulara i coordonare aproape normale; - se va urmri ca tonifierea musculara sa se execute intotdeauna pe toata amplitudinea de micare articulara posibila; - cu cat un exercitiu reclama o forta de contractie mai intensa, cu atat pauza de relaxare va fi mai lunga. Exerciiul fizic (terapeutic) Pozitiile de start sunt de doua categorii: pozitii fundamentale pozitii derivate Pozitiile fundamentale sunt in numar de cinci: ortostatica, in ezand, in genunchi, culcat, in atarnat. Pozitiile derivate din cele cinci pozitii fundamentale se obtin prin modificarea pozitiei bratelor, trunchiului, membrelor inferioare, a capului etc. Exerciiul fizic (terapeutic) Promovarea micarilor sau controlul motor prin exercitii terapeutice pleaca de la etapele controlului motor urmarind pas cu pas aceste etape: mobilitate;

stabilitate; mobilitate controlata;

abilitate. Exerciiul fizic (terapeutic) Mobilitatea Prin acest termen intelegem posibilitatea de a initia o micare i de a executa acea micare pe toata amplitudinea ei fiziologica. Recuperarea mobilitatii va implica fie recatigarea amplitudinii articulare, fie a fortei musculare. Exerciiul fizic (terapeutic) Stabilitatea Este capacitatea de a mentine posturile gravitationale i antigravitationale ca i posturile mediane ale corpului. Exerciiul fizic (terapeutic) Mobilitatea controlata Reprezinta posibilitatea de a executa micari in timpul oricarei posturi de incarcare prin greutatea corpului cu segmentele distale fixate sau de a rota capul i trunchiul in jurul axului longitudinal, in timpul acestor posturi. Exerciiul fizic (terapeutic) Mobilitatea controlata Reprezinta posibilitatea de a executa micari in timpul oricarei posturi de incarcare prin greutatea corpului cu segmentele distale fixate sau de a rota capul i trunchiul in jurul axului longitudinal, in timpul acestor posturi. Un stadiu intermediar este aa-zisa "activitate static-dinamic" in care poriunea proximala a unui segment se roteaza, in timp ce poriunea sa distala este fixata prin greutatea corpului. Mobilitatea controlata necesita: - obtinerea unei forte musculare in limita disponibilitatii micrii; - promovarea unor reactii de echilibru in balans; - dezvoltarea unei dexteritati de a utiliza amplitudinile functionale de micare atat in articulatiile proximale cat i in cele distale. Exerciiul fizic (terapeutic) Abilitatea Este ultimul nivel al controlului motor (cel mai inalt). In timp ce radacinile membrelor prezinta o stabilitate dinamica care ghideaza membrul, partea distala (mana, piciorul) are o mare libertate de micare i actiune. Exerciiul fizic (terapeutic) Dupa ce s-a fixat postura in care se va desfura exercitiul fizic precum i etapa de promovare a micarii, se descriu tipul de contractie musculara: izotonica (concentrica sau excentrica), izometrica i zona de lungime musculara (scurta, medie, lunga) in care se lucreaza. Exerciiul fizic (terapeutic) Pe lnga tehnicile clasice enumerate i, in general bine cunoscute, pentru promovarea unuia sau altuia dintre tipurile de contracie musculara au fost imaginate o serie de tehnici de facilitare neuro-musculara: Tehnicile fundamentale

Tehnici speciale Tehnici specifice

Exerciiul fizic (terapeutic) In programele de kinetoterapie adresate recuperarii diferitelor afectiuni care intereseaza aparatul locomotor s-au concretizat o suma de metode care se aplica ad literam sau din care, un recuperator experimentat selecteaza partile care convin cel mai mult cazului pe care il trateaza. Exerciiul fizic (terapeutic) metoda Bobath, bazata pe reactiile de redresare a capului i a corpului, urmarete in mod special modificarea tonusului muscular care in anumite conditii de boala este dezorganizat (facilitarea sau inhibitia tonicii in leziunile SNC la copil i adult); metoda De Lorme- Watkins urmarete creterea fortei musculare prin exercitii cu rezistenta progresiva; metoda Maigne - manipulari vertebrale in distorsiuni minore; metoda Jacobson i Schulze pentru relaxare musculara progresiva; metoda Kabat de facilitare a contractiei musculare voluntare prin sumarea elementelor facilitatorii neuro-musculare; metoda Klapp pentru redresarea scoliozelor; metoda Miiller-Hettinger pentru tonifiere musculara prin exercitii izometrice; metoda Frenkel pentru recuperarea coordonarii motorii in afectiunile cerebeloase; metoda Williams pentru discopatii; metoda chiropraxica de mobilizare a coloanei vertebrale; metoda culturista pentru dezvoltarea volumului i a fortei musculare; metodele Fay, Phelps, Tardieu, Vojta, Voss, Brunnstrom, Perffetti i Salvini, Albert, in recuperarea leziunilor SNC