In Uniunea Europeana, migratia fortei de munca a stimulat politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocuparii,

dar si la ameliorarea si modernizarea sistemelor de securitate sociala existente si crearea unui sistem comunitar care sa asigure protectia sociala a lucratorilor migranti. Am ales aceste cuvinte cheie deoarece importanta fenomenului migrationist a inregistrat o continua crestere in perioada postbelica. Aparent, acest fenomen nu ar necesita masuri speciale privind securitatea sociala la nivel national. Realitatea a demonstrat, insa, ca reglementarile existente trebuie perfectionate in permanenta si adaptate la evolutia migratiei, astfel incat aplicarea lor sa aiba o mai mare eficienta. Migratia a existat de la inceputurile omenirii. Fenomenul nu a incetat in timp, insa a inregistrat schimbari si a capatat noi forme. Procesele migratorii se desfasoara simultan si sunt in crestere in multe tari ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evolutii ar putea fi aparitia societatilor multiculturale, tinzand spre noi concepte ale cetateniei sau statului national. Cele mai multe dintre tarile dezvoltate au devenit societati diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns inca la acest nivel, s-au orientat decisiv in aceasta directie.

Perspectiva extinderii spre Est a Uniunii Europene a generat in vechile state membre o serie de temeri legate de migratia fortei de munca. Se poate demonstra, insa, ca aceste temeri se sustin in foarte mica masura si, eventual, doar din perspectiva interesului national. La nivelul ansamblului Uniunii Europene, libera circulatie a persoanelor este un mijloc de a crea o piata a fortei de munca europeana, mult mai eficienta si mai flexibila, in folosul lucratorilor, angajatorilor si statelor membre. Pentru cetatenii statelor membre ale UE, libera circulatie a lucratorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute in cadrul comunitar. Competitia cu modelul politic socialist din Europa Centrala si de Est a stimulat dezvoltarea de politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocuparii, dar si la ameliorarea si modernizarea sistemelor de securitate sociala si, astfel, la evolutia catre statele bunastarii generale din Europa de Vest. S-a dezvoltat industria grea, manufacturiera, sectorul constructiilor si activitatile publice, determinand o crestere economica importanta in tarile europene.

In ultimii ani s-a inregistrat o crestere a migratiei permanente si a migratiei fortei de munca temporare ca urmare, pe de o parte, a intensitatii fazei de expansiune de la sfarsitul anilor `90, iar pe de alta parte, dezvoltarii tehnologiei informatiei si comunicatiei, sanatatii si educatiei, sectoare care necesita forta de munca inalt calificata. Totodata, a crescut cererea de mana de lucru straina necalificata, in special in agricultura, constructii si lucrari publice, precum si serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei si Portugaliei). Dupa 1989, migratia a crescut in special in Germania si Marea Britanie, politicile privind recrutarea fortei de munca din strainatate favorizand solutia lucratorilor straini temporari. Totodata, studentii straini au contribuit la acoperirea necesarului de forta de munca in tarile gazda (Marea Britanie, Germania, Franta si Spania). In anii `90 a crescut si ponderea femeilor in randul migrantilor. Aceasta tendinta se observa in special in Franta, Grecia, Suedia, Marea Britanie si Italia. Tendinta de feminizare se remarca in toate componentele fluxurilor migratorii, nu doar in cazul reunificarilor familiale. Tarile din Europa Centrala si de Est nu mai sunt doar tari de emigratie, ci si de imigratie si tranzit, devenind atractive pentru imigrantii din Orientul extrem. In timp ce populatia din Europa Centrala (Republica Ceha, Republica Slovaca, Ungaria si Polonia) migreaza spre tarile Europei de Vest, aceleasi tari devin destinatie pentru migrantii din tarile Europei de Est, precum Belarus sau Ucraina. Totodata, migratia ilegala a capatat noi dimensiuni si a devenit mai periculoasa. Ca urmare a dezvoltarii retelelor de trafic international si cresterii rolului lor in circulatia internationala a fortei de munca, politicile statelor membre privind migratia si angajarea strainilor au sporit masurile represive impotriva traficantilor, angajatorilor sau imigrantilor aflati intr-o situatie de ilegalitate. Din a doua jumatate a anilor `90, s-au intensificat discutiile cu privire la efectele migratiei internationale a lucratorilor inalt calificati. In Europa, migratia specialistilor si studentilor din Europa Centrala si de Est catre Europa de Vest s-a remarcat dupa caderea Zidului Berlinului si caderea regimurilor socialiste, din 1989. Tari precum Marea Britanie, Germania si Franta au adoptat masuri pentru facilitarea intrarii persoanelor inalt calificate, in special specialisti IT, pentru a face fata competitiei globale pentru astfel de lucratori. Cererea de lucratori inalt calificati poate fi satisfacuta in foarte mare masura de tarile in curs de dezvoltare, beneficiile directe ale migratiei creierelor fiind inca foarte apreciate. Importul de specialisti inca are loc, chiar daca semnificatia sa este mai scazuta. Se poate previziona, insa, o crestere a

fluxului invers de specialisti, dinspre tarile bogate inspre cele mai putin dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii de personal inalt calificat datorita cresterii eficientei economice in tarile dezvoltate. Totodata, capitalul si investitiile directe vor merge spre tarile sarace, atragand specialisti din tarile bogate. Legatura dintre schimbarile demografice si politicile privind migratia, inclusiv migratia persoanelor inalt calificate, va reprezenta o problematica importanta in viitorul apropiat. Este de asteptat ca unele state membre sa prefere migratia specialistilor si sa elaboreze reglementari si proceduri care sa o faciliteze. Uniunea Europeana va trebui sa identifice, in acelasi timp, si solutiile pentru a limita efectele negative produse de exodul creierelor asupra dezvoltarii statelor de origine. Statisticile OCDE privind migratia arata ca, in ultimii ani, numarul lucratorilor straini a crescut in majoritatea statelor europene dezvoltate. Lucratorii imigranti sunt, in medie, mai tineri decat restul fortei de munca si sunt distribuiti intr-o gama larga de activitati in cadrul economiei: agricultura, constructii si inginerie civila, industrie usoara, turism, sectorul hotelier si catering, activitati casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice. Strainii au o pondere mult mai mare in anumite sectoare decat in totalul fortei de munca. De regula, aceasta supra-reprezentare apare in sectorul secundar. In Germania si Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forta de munca straina este ocupata in sectorul minier si industrial. In Austria, Belgia, Franta si tarile din sudul Europei strainii sunt preponderenti in domeniul constructiilor. In general, strainii sunt mult mai vulnerabili fata de somaj decat nationalii. De asemenea, strainii sunt afectati diferit de somaj, in functie de nationalitatea lor. Aceste diferente se datoreaza tendintelor economice, dar si naturii activitatilor desfasurate de straini. Aceleasi influente au structura demografica a populatiei straine si momentul cand migrantii au ajuns in tara gazda. Gradul de ocupare al migrantilor este determinat si de profilele acestora. somajul variaza in functie de varsta, sex, nationalitate, categorie de migranti (refugiati, membru de familie sau lucrator), aptitudini, experienta profesionala si durata sederii. Cunoasterea limbii tarii gazda contribuie semnificativ la integrarea pe piata muncii si in societate. Uniunea Europeana considera in prezent ca este de dorit o abordare integrata si cuprinzatoare, pentru o mai buna gestionare a fenomenului migratiei. Statele membre trebuie sa stabileasca exact conditiile in care cetatenii altor state pot intra si locui pe teritoriile lor,

drepturile si obligatiile acestor persoane si sa asigure accesul la informatii al persoanelor vizate, precum si mecanismele de control functionale. Politicile externe si programele actuale ale Comunitatii Europene in sprijinul drepturilor omului, consolidarii democratiei, reducerii saraciei, crearii de locuri de munca si imbunatatirii situatiei economice generale din tarile implicate in circulatia fortei de munca, in fenomenul migratiei, sunt instrumente cu rol esential in vederea reducerii presiunii migratiei. Statele membre ale Uniunii Europene se confrunta cu situatii foarte diferite in ceea ce priveste migratia: istoric al migratiei diferit, nivel diferit al dependentei economice fata de imigratie si, nu in ultimul rand, o preocupare diferita fata de tendintele manifestate de migratie in ultima perioada. Circulatia fortei de munca favorizeaza diseminarea cunostintelor tehnice si a metodelor moderne de lucru intre statele afectate de fenomenul migratiei. De asemenea, in Uniunea Europeana, libera circulatie a persoanelor potenteaza dobandirea unui mod de gandire european. Pe de o parte, in tara de origine rata somajului scade si salariile cresc, migrarea fortei de munca reducand dezechilibrele de pe piata muncii. In acelasi timp, apar noi factori de crestere economica: transferul veniturilor migrantilor si calificarile imbunatatite ale lucratorilor care se intorc. Pe de alta parte, in tara de destinatie, rezerva de resurse umane creste, ceea ce duce la incetinirea cresterii salariilor si la cresterea de capital. Efectele negative ale migratiei pentru statele de origine sunt determinate de pierderea fortei de munca inalt calificate, dar si de consecintele migratiei ilegale, respectiv nevoia de a-i integra in societate si pe piata muncii pe cei repatriati. Pentru lucratorii migranti, principalul avantaj il constituie posibilitatea de a-si gasi un loc de munca, in functie de aptitudini si calificare, de cele mai multe ori obtinand un salariu mai mare decat in tara de origine. Acceptarea unei oferte de angajare din strainatate face incerta evolutia profesionala pe termen mediu si lung. Mai mult, lucratorii imigranti sunt de multe ori dispusi la compromisuri in ceea ce priveste tipul de activitate pe care urmeaza sa o desfasoare in strainatate raportat la studiile, calificarile si aptitudinile dobandite in statul de origine. Intreruperea activitatii specializate are un impact negativ asupra continuitatii profesionale, precum si asupra abilitatilor necesare pentru practicarea profesiei respective la intoarcerea in tara.

Din aceasta perspectiva, emigrarea personalului calificat si inalt calificat constituie o pierdere si pentru statul de origine, acesta nemaiputand beneficia de rezultatul investitiilor in formarea resurselor umane. Pentru tarile de origine, plecarea specialistilor poate avea ca efect reducerea dezvoltarii tehnologice, a cresterii economice, scaderea veniturilor si a ocuparii in anumite sectoare. Migratia internationala si problemele pe care le genereaza ocupa un loc din ce in ce mai important pe agendele de lucru ale organizatiilor internationale si ale guvernelor din intreaga lume. Se contureaza din ce in ce mai clar discrepanta intre dreptul suveran al statelor care doresc sa-si protejeze piata muncii interna si drepturile fundamentale ale individului care, din diverse motive, este fortat sau alege sa migreze in cautarea unui loc de munca. Exista, insa, si state care, desi oficial combat migratia ilegala, informal o tolereaza din diverse ratiuni nevoia de mana de lucru necalificata sau ieftina, posibilitatea de a reduce rapid, in anumite perioade, numarul migrantilor prin repatrierea fortata, etc. Acest fapt nu face decat sa incurajeze o serie de practice ilegale si, totodata, genereaza multiple consecinte negative pentru lucratorii migranti in ceea ce priveste drepturile lor de securitate sociala, conditii de munca, reprezentare. Aderarea la spatiul Schengen le-a adus cetatenilor migranti o serie de beneficii:
ridicarea controalelor intre frontierele interne ale statelor membre

Schengen, fiind creata o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare in materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala. Astfel, trecerea frontierei se poate realiza indiferent de ora si prin orice loc iar cetatenii statelor membre care calatoresc in spatiul Schengen trebuie sa aiba asupra lor, un document de identitate valabil. Trecerea frontierelor interne poate fi asemanata cu o calatorie in interiorul tarii. Controalele la frontierele interne Schengen pot fi introduse pentru o perioada limitata in timp din motive de ordine publica sau securitate nationala, decizie ce este luata la nivelul fiecarui stat membru Schengen.

libertatea de miscare a cetatenilor statelor membre

O data cu ridicarea controalelor intre frontiere ar putea creste si pericolele pentru securitatea interna a tarilor implicate, motiv pentru a fost adoptat un set de reguli uniform

care sa asigure cetatenilor statelor membre protectia datelor cu caracter personal impotriva

oricarei incalcari a drepturilor fundamentale. In prezent libertatea de circulatie a persoanelor este asigurata pe teritoriul a 25 state membre ale spatiului Schengen, fara controale la frontierele interne terestre si maritime din Portugalia in Polonia si din Grecia in Finlanda (Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia , Elvetia si Republica Ceha). Primele cinci state semnatare (Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Franta) au fost de acord ca masurile compensatorii prevazute, pentru a evita periclitarea securitatii interne in urma deschiderii frontierelor, sa fie reglementate printr-un acord intre state, care urma sa fie ratificat. Astfel, a urmat semnarea Conventiei de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS), la 19 iunie 1990. In momentul intrarii in vigoare, in anul 1995, acesta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare si a creat o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli comune. In urma reglementarii dreptului de a circula liber in spatiul Schengen, s-au adoptat si o serie de masuri compensatorii, respectiv: instituirea unui regim comun de vize; imbunatatirea cooperarii intre autoritatile politienesti, vamale si judiciare; crearea si implementarea Sistemului Informatic Schengen (SIS). Acquis-ul Schengen a fost integrat n acquis-ul comunitar, prin Tratatul de la Amsterdam din 1997, intrat n vigoare n 1999, prin dou instrumente legislative
cel consacrat vizelor, azilului, imigratiei si altor politici legate de libera circulatie a persoanelor care vizeaza instituirea pe termen de 5 ani a unui spatiu de libertate, securitate si justitie pe teritoriul uniunii cel privind ocuparea fortei de munca, de asemenea prin aducerea in cadrul tratatului a prevederilor Protocolului si Acordului asupra politicii sociale. Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale:

a) Sa plaseze ocuparea fortei de munca si drepturile cetatenilor in central atentiei Uniunii Europene; b) Sa suprime ultimele obstacole pentru libera circulatie a persoanelor si sa consolideze securitatea; c) Sa permita Europei sa isi consolideze pozitia pe plan mondial; d) Sa eficientizeze arhitectura institutional a Uniunii in vederea viitoarei extinderi.

Ocuparea fortei de munca si drepturile cetatenilor

Prin tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la ocuparea fortei de munca. Aplicarea politicii de ocupare a fortei de munca ramane in mare parte responsabilitatea statelor member. Tratatul de la Amsterdam stabileste un cadru pentru aceste politici: Urmarirea obiectivului de nivel crescut de ocupare a fortei de munca este verificat in implementarea tuturor celorlalte politici commune. Consiliul European examineaza situatia ocuparii fortei de munca in Comunitate si adopta concluzii pe aceasta tema, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Ministri si al Comisiei. Consiliul de Ministri examineaza in detaliu actiunile intreprinse de Guvernele Statelor Membre in favoarea ocuparii fortei de munca si, daca este necesar, trimite recomandari acestora. Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminarii (egalitatii). Uniunea poate combate orice forma de discriminare, indifferent ca este pe baza de sex, rasa, origine etnica, religie, dizabilitati, varsta sau orientare sexual.Actiunile sunt intreprinse de catre Consiliul de Ministri (fara sa prejudicieze celelalte dispozitii ale Tratatului si in limita puterilor care ii sunt conferite), prin decizii adoptate in unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European. De asemenea, dispozitiile referitoare la cooperarea politieneasca si juridical se aplica mai ales in domeniul prevenirii si combaterii rasismului si xenofobiei. Prin Tratatul de la Amsterdam este cosolidat principiul egalitatii intre femei si barbati la locul de munca. Este introdus conceptual de discriminare pozitiva, in baza caruia Statele

Membre pot intreprinde actiuni pentru favorizarea femeilor in vederea echilibrarii situatiei in domeniile de lucru. Au fost stabilite sanctiuni impotriva Statelor Membre care ar incalca drepturile omului, realizandu-se comunitizarea unor politici care tineau de cooperare interguvernamentala (imigrare, azil, vize). Tratatul prevede o clauza de suspendare care poate fi folosita impotriva unui Stat Membru care incalca, in mod repetat, prinicpiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se poate retrage dreptul de vot in Consiliul U.E, de exemplu trebuind sa-si respecte in continuare obligatiile care decurg din statutul de Stat Membru. Pe langa dreptul de nediscriminare mentionat, prin Tratatul de la Amsterdam sunt adaugate o serie de drepturi cetateniei europene:dreptul de a se adresa institutiilor europene intro limba oficiala si de a primi un raspuns redactat in aceeasi limba, dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului si ale Comisiei Europene, in anumite conditii, dreptul de acces legal la functia publica comunitara.