FABRICAREA

GHINTURILOR
8 septembrie 2007 6609 vizualizri

Metoda cea mai veche consta in frezarea ghinturilor in teava deja alezata la diametrul nominal cu ajutorul unei freze ghidata in miscarea elicoidala dorita. Procedeul era foarte lent si costisitor, fiecare ghint fiind realizat separat, prin treceri succesive. Urmatorul pas a fost realizarea unei freze speciale, de diametrul nominal al tevii, prevazuta cu dinti de inaltime progresiva, dispusi elicoidal la partea anterioara a ustensilei si care realizau frezarea ghinturilor la o singura trecere. In ambele metode, teava era mentinuta fixa. Aceasta metoda este folosita si astazi la unele arme, are avantajul ca permite formarea unor ghinturi de forma complexa dar ustensilele si masinile folosite sunt foarte scumpe. Procedeul de trecere prin teava a unui buton special, mulaj negativ al profilului interior ce trebuie obtinut. Nu presupune eliminarea de material din teava ci se bazeaza pe deformarea plastica a metalului. Desi se pare ca a fost inventat de englezi, a fost introdus ca metoda aplicata pe scara larga de americani la constructia tevilor carabinelor 1903, la arsenalele Spriengfield. Englezii au folosit-o la Sten iar nemtii la Parabelum. Procedeul este asemanator cu cel anterior doar ca piesa trecuta prin teava nu elimina deloc din materialul tevii ci doar il turteste. Mandrina este de diametru un pic mai mare decat cel ce se doreste a se obtine pentru a compensa elasticitatea metalului tevii. Chiar procedeul aplicat de Spriengfield mai are secrete nedezvaluite. Savage fabrica astazi astfel de tevi, dupa un procedeu patent propriu. Avantajul metodei ar fi ca metalul strivit se compacteaza dand o suprafata mai densa si extrem de rezistenta. > Cea mai frecventa metoda folosita astazi este rotoforjarea la rece. O teava mai scurta si cu grosimea peretilor un pic mai mare este introdusa pe un mulaj (cilindric - in cazul tevilor lise, striat in cazul tevilor ghintuite). Intreg ansamblul este introdus in ghearele unei masini prevazuta cu 2-6 serii de ciocane vibratorii, dispuse cate 4-6 intr-un plan, in timp ce teava este avansata si rotita intre aceste ciocane. Un singur pasaj al tevii printre aceste ciocane determina strivirea metalului pe mulajul interior si obtinerea, atat a ghinturilor cat si a camerei cartusului, perfect in ax. Spre deosebire de metoda anterioara, forta maxima este aplicata la exteriorul tevii, procedeul strivind intreaga grosime a tevii pe mulajul interior. Se pare ca aceasta strivire determina modificari esentiale in structura microscopica a metalului facandu-l mult mai rezistent la solicitari. Forta aplicata pe ciocane variaza de la producator la producator, recordmena fiind WaltherLothar care aplica cam 6000 Newtoni pe fiecare din cele 36 de ciocane folosite (6 planuri de 6) la tevile match produse (si grosimea peretilor tevii impune aceste valori). Ulterior, suprafata externa a tevii se strunjeste la forma dorita sau se lasa asa cum a iesit dintre ciocane (vezi tevile de la basculanta Baikal). In timpul prelucrarii, teava se lungeste continuu iar peretele se subtiaza. O ulterioara evolutie a acestei metode este formarea de ghinturi poligonale, ghinturi la care unghiurile de legatura intre suprafetele interioare ale tevii sunt mult mai mari, mergand pana la absenta completa a ghinturilor traditionale, teava prezentand pe sectiune o forma poligonala ce variaza longitudinal, elicoidal. Intreaga suprafata exterioara a proiectilului vine in contact cu peretele tevii asigurand pierderi minime de gaze iar intreaga masa a proiectilului sufera o deformare plastica fiind obligat sa-si modifice forma de la cilindric la poligonala. Se spune ca energia consumata pentru a face sa treaca un proiectil prin acest tip de ghinturi este mai mica decat prin cele traditionale iar etansarea este superioara. Si viata tevii este mai lunga ca si precizia intrinseca. Cel putin asa spun producatorii. Pentru astfel de tevi se folosesc si oteluri speciale, aliate cu plumb, autolubbrifiante, care ofera frecari mult mai mici in teava. Superioritatea acestei metode pare sa nu fi convins prea multi utilizatori sau fabricanti (poate si pretul dublu de obtinere a unei astfel de tevi sa fi influentat priza mica la public), in prezent doar H&K, IMI la modelul de pistol Desert si Glock la modelul 17 folosind-o. Numeroase teste au aratat ca nu confera o precizie mai mare tevilor ci doar o rezistenta in timp mai mare cu pastrarea constanta a preciziei initiale. Pistolul mitraliera Spectre in.cal 9 mm Para a introdus o forma particulara de ghinturi poligonale, acestea avand pe sectiune forme curbe, descriind o sinusoida. Procedeul este aplicat ulterior de Izhmash la AK 74 si mai noul AN 94 ca si de alti fabricanti. Metoda de fabricare a tevilor este tot prin rotoforjare la rece. Deficienta acestei metode este ca profilul exterior al tevii obtinute este quasi-cilindric, necesitand adaugarea prin sudura a altor eventuale piese. Un alt aspect, mai putin important, este ca nu se pot practica direct in teava lacasele corespunzatoare nuturilor de inzavorare, cele mai multe din aceste tevi fiind montate in culate prevazute cu sistemul de inchidere. Totusi, un profil foarte mic al acestor lacase, datorat inchizatorului foarte particular, a permis firmei Blasser sa fabrice carabinele straight-pull cu teava formata integral (ghinturi, camera cartusului si profilul de inzavorare) dintr-o singura trecere printre ciocane si sa elimine culata traditionala din constructia armei. Cea mai noua metoda de practicare a ghinturilor este electro-eroziunea controlata. Cu aceasta metoda, cu ustensile mult mai simple si mai ieftine, se poate da tevii o forma interioara dictata doar de imaginatie. Intr-o teava alezata in prealabil se introduce un micro-electrod izolat intr-un manson. La varful electrodului se aplica un curent controlat care, prin intermediul unui arc voltaic, evapora practic metalul ducand la obtinerea oricarei forme dorite. Procedeul este din ce in ce mai folosit nu numai la obtinrea tevilor ci si la realizarea altor piese metalice. Este silentios, ieftin, extrem de precis si eficient dar, pentru ca intotdeauna exista un dar, se pare ca produce deformari structurale microscopice in interiorul materialelor supuse. De aceea, inca se lauda in prospecte marii fabricanti ca piesele lor sunt obtinute prin frezare traditionala si nu prin electoeroziune. Marele avantaj al acestei metode este ca produce o suprafata cu o anumita rugozitate (ce poate fi controlata), suprafata mult mai bine pregatita pentru cromajul dur ulterior decat suprafetele lise obtinute prin metodele traditionale. Pana acum, nici-o metoda nu s-a dovedit net superioara, toate, efectuate cu maiestrie, dau tevi de precizie comparabila. Diferentele sunt mici chiar si la pret, acesta fiind influentat mai mult de standardul de calitate impus procesului de fabricatie decat procesului in sine. (Liviu Pop)