Introducere in psihologie social Curs 4 Sinele/Eu-l social

1. Definirea sinelui 2. Forme ale Sinelui/Eu-lui 3. Imaginea de sine. Surse ale formarii imaginii de sine 1. Definirea sinelui In afara de om, singurele animale care se recunosc in oglinda sunt maimutele antropoide. Majoritatea copiilor incep sa se recunoasca in oglinda la varsta de 18-24 de luni. Acest fenomen reprezinta prima expresie clara, dar numai primul pas al procesului de configurare a conceptului de Eu: suma reprezentarilor si ideilor despre sine ale unui individ, tot ceea ce acesta crede si poate sa comunice despre persoana sa. Eu-l reprezinta structura centrala a personalitatii, asigurand integrarea informatiilor despre sine si lume. El genereaza sentimentul identitatii, continuitatii, unitatii existentei proprii (Cristea, 2001). Eul se structureaza pe fondul constiintei de sine, ce apare la copil dupa aparitia constiintei de lume. Constiinta de sine este starea psihica in care Eu-l este obiectul propriei atentii. Eu-l/sinele reprezinta ansamblul de caracteristici pozitive si negative pe care ni le atribuim. Sinele este o colectie organizata de credinte si simtaminte despre noi insine (Baron et all., 1996, apud Ilut, 2009). Eu-l scoate in relief capacitatea reflexiva a fiintelor umane de a se percepe pe ele insele ca obiecte ale propriei gandiri (Marshall, 2003, apud Chelcea, 2008). Se opereaza o distinctie intre termenii eu si sine. Eu-l (le je in franceza, I in engleza) desemneaza persoana in actiune, iar sine (le soi in franceza, self in engleza) include informatiile si credintele persoanei despre ea insasi. William James, Charles Cooley, George Herbert Mead contribuie la abordarea sistematica a conceptului de sine. 2. Forme ale sinelui W. James distinge intre: Eu/Sine material: include aspecte ale existentei noastre materiale ce presupun un puternic sentiment al proprietatii (corpul nostru, familia noastra, posesiunile noastre). Eu/Sine social: inclide informatiile despre noi asa cum suntem in relatiile sociale. 1

Eu/Sine spiritual: reprezinta sentimentele subiective, dispozitiile, facultatile psihice concrete, asa cum le cunoastem noi.

O alta tipologie a sinelui include: Sine somatic: totalitatea informatiilor si reprezentarilor privind propriul corp (fizionomia, date antropometrice, particularitati kinestezice, schema corporala). Sine psihologic: se refera la insusirile si structurile psihice prin care persoana se manifesta ca subiect activ, constient de sine si de lume. Sine social: caracteristici ale persoanei ca membru al vieii sociale (statusuri, roluri, relaii interpersonale). Cuprinde sistemul de valori, atitudini si idei pe care persoana le impartaseste cu cei din grupurile sociale carora le apartine din punct de vedere profesional, religios, etnic, economic sau cultural. Alte tipuri de sine: Sine intim: reprezinta zona cea mai profunda si mai specifica a structurilor subiective ale persoanei, cuprinzand un sistem de valori, sentimente, atitudini, credinte, fapte si informatii care au cea mai mare semnificatie pentru istoria individuala. Locul central in cadrul acestei structuri il ocupa imaginea de sine. Structura eului intim si a imaginii de sine influenteaza atitudinile persoanei fata de sine, fata de ceilalti, fata de lume, sistemul de relatii interpersonale, implicarea in diferite activitati. Sine subiectiv: conceptia despre sine a individului. Sine reflectat: imaginea despre o persoana, reflectata de catre cei din jur. Sine impus: cum ar dori altii semnificativi sa fiu. Sine autentic: structurile psihosociale reale ale persoanei, spre deosebire de ceea ce apare din jocul de rol, ca urmare a asumarii unor masti. Sine ideal: cum mi-ar placea sa fiu, modelul spre care aspir, constituit intr-un factor structurant si motivational pentru dezvoltarea propriei personalitati. Sine existent: imaginea despre mine insumi pe care o am in prezent.

3. Imaginea de sine In structura sinelui sunt incluse: conceptul de sine (self-concept) (aspectul cognitiv): totalitatea cunostintelor, opiniilor, credintelor pe care persoana le are despre ea insasi; stima de sine sau respectul de sine (self-esteem) (aspectul afectiv): ceea ce persoana simte fata de ea insasi; impreuna cu conceptul de sine formeaza imaginea de sine. 2

autoprezentarea (self-presentation) (aspectul comportamental): ceea ce persoana arata celorlalti despre ea insasi.

Imaginea de sine reprezinta forma subiectiva prin care luam cunostinta si ne reprezentam propria persoana, cu ansamblul de trasaturi, insusiri si relatii cu mediul natural si social. Surse ale formarii imaginii de sine 1. Introspectia. Introspectia consta in autoobservarea propriilor noastre ganduri, sentimente si motivatii. In general, oamenii presupun ca pentru a cunoaste cu adevarat pe cineva trebuie sa ai acces la experientele sale subiective, private. Cercetarile au stabilit insa ca de multe ori indivizii nu-si pot explica in mod adecvat cauzele propriului comportament. De multe ori, introspectia nu sporeste acuratetea cunoasterii de sine. Introspectia contribuie in mod substantial la conturarea Sinelui, dar numai daca indeplineste anumite conditii: Atunci cand incearca sa-si explice propriul comportament, oamenii invoca fie motive rationale, fie sentimente; daca actiunile sunt determinate in primul rand de factori cognitivi (o investitie, un parteneriat de afaceri etc.), analiza introspectiva a motivelor rationale poate spori acuratetea cunoasterii de sine; dar daca un anumit comportament este determinat afectiv (relatii erotice, placeri estetice etc.), este mai bine sa ne concentram pe autoobservatia propriilor inclinatii si sentimente. Utilitatea introspectiei depinde si de timpul disponibil pentru autoanaliza, precum si de resursele cognitive ale subiectului. 2. Perceptia propriului comportament. Daryl Bem (1972) emite teoria perceptiei de sine sau teoria autoperceptiei (self-perception theory), potrivit careia oamenii se cunosc pe ei insisi la fel cum ii cunosc si observatorii din exterior, adica urmarindu-si propriul comportament. Persoana este actor si observator in privinta cunoasterii propriilor calitati. Oamenii ajung sa-si cunoasca propriile calitati la fel ca o alta persoana din exterior care le-ar observa comportamentul sau in acelasi fel in care ei insisi ii judeca pe altii. Nu toate comportamentele observabile ofera informatii despre starea noastra interna, ci doar cele care nu se afla sub controlul factorilor situationali. Atunci (dar numai atunci) cand starile launtrice sunt de mica intensitate ori ambigue, greu de interpretat, oamenii infera ceea ce gandesc sau ceea ce simt pornind de la observarea propriului comportament si a situatiei in care se produce acesta. 3. Reflectarea sociala. In 1902, Charles Horton Cooley introduce conceptul looking-glass self (Sinele in oglinda) pentru a sugera faptul ca ceilalti reprezinta oglinzi in care ne vedem propria 3

imagine. Sinele este produs al interactiunii sociale. Dezvoltand aceasta idee, in 1934, George Herbert Mead sustine ca adesea ajungem sa ne cunoastem pe noi insine imaginandu-ne ceea ce alte persoane, a caror opinie ni se pare importanta, gandesc despre noi, incorporand aprecierile lor in imaginea de sine. Ceilalti apar ca oglinzi sociale pentru propriile noaste atribute. Importante sunt: caracterul pozitv al reflectarii si statutul persoanei care reflecta. Reflectarea sociala se poate realiza si indirect, prin ceea ce se numeste efectul de halo social: o imagine pozitiva sau negativa, proiectata asupra cuiva apropiat se rasfrange si asupra noastra, generand indirect efecte. Sunt importante doua tipuri de evaluari despre noi insine: a. evaluarea reflectata, care poate fi: directa: atunci cand le cerem celorlalti sa-si exprime opiniile despre noi insine; indirecta: atunci cand interpretam spusele sau reactiile celorlati cu privire la propria persoana. b. evaluarea comparativa: atunci cand ne comparam propriile atitudini, performante cu ale altora. Pentru a evidentia rolul reflectarii sociale in formarea imaginii de sine, Gergen, in contextul unui experiment, le-a cerut studentilor-subiecti sa isi evalueaze calitatile si defectele. Elementul de reflectare sociala era o studenta foarte frumoasa care la o grupa de studenti (in grupul experimental) isi manifesta acordul cand subiectul evidentia o calitate si dezacordul cand exprima un defect. Efectul: la finalul experimentului, studentilor li s-a cerut din nou sa se autoevaluaeze, iar cei din grupul experimental si-au modificat imaginea de sine, care a devenit mai pozitiva. 4. Compararea sociala. Leon Festinger (1954) elaboreaza teoria compararii sociale: atunci cand oamenii nu sunt siguri de capacitatile si de opiniile lor (pentru ca informatiile obiective nu le sunt la indemana), ei se autoevalueaza prin comparatie cu alti indivizi asemanatori. Comparea cu altii ofera confirmari si intariri ale imaginii de sine. Criterii de comparare pot fi diverse: statutul, nivelul de instructie, grupul de apartenenta, abilitatile. Studiile arata ca de obicei ne comparam cu cei apropiati noua, evitand sa facem comparatii cu altii mult mai performanti. Un experiment condus de Gergen si Morse a evidentiat rolul compararii sociale asupra imaginii de sine: in contextul unui interviu pentru o slujba, studentii au completat un chestionar de autoapreciere. Asteptand sa fie intervievati pentru slujba respectiva, subiectii au fost expusi reperului pentru compararea sociala. Reperul pentru comparatie a fost un domn elegant, bine imbracat (intr-una dintre variantele experimentului) sau o persoana neglijenta, imbracata prost (in alta varianata a 4

exprimentului). La final, subiectilor li s-a cerut din nou sa se caracterizeze. Subiectii si-au modificat imaginea de sine diferentiat: cei care au avut ca reper de comparatie persoana bine imbracata s-au autoevaluat in termeni mai putin favorabili decat inainte de experiment, iar cei expusi persoanei prost imbracate si-au schimbat pozitiv imaginea. 5. Diferenierea sociala. Ne comparam cu ceilalti nu doar pentru a ne clarifica informatiile despre sine, ci si pentru a ne distinge de altii. Diferentierea sociala vizeaza identificarea unor delimitari intre eu si lume, intre eu si celalalt. Ea satisface nevoia de unicitate a persoanei, valorizata in cultura occidentala. 6. Interiorizarea rolurilor. Rolurile pe care le jucam modeleaza personalitatea si imaginea de sine, prin faptul ca anumite caracteristici/comportamente ale rolului pot fi interiorizate. Oamenii se pot identifica rolurilor jucate. Bibliografie Chelcea, S. (2008). Selful. Cu referire la selful romanesc in tranzitie. in Chelcea, S. (coord). Psihosociologie. Teorii, cercetri, aplicaii (pp. 377-401). Iai: Editura Polirom. Cristea, D. (2001). Tratat de psihologie social. Bucureti: Editura ProTransilvania. Ilu, P. (2009). Psihologie social i sociopsihologie: Teme recurente i noi viziuni. Iai: Polirom.