Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizare IONA

Constituind substana operei epice sau dramatice, supranumit i fiin de hrtie(R. Barthes), personajul d via textului, dar triete exclusiv n lumea ficiunii pe care o coordoneaz prin aciune. Fie c se desprinde din realitate, fiind o valorificare a unui tip uma, fie c este prin excelen imaginar, eroul se detaeaz prin fapte, dar nchide i resorturi sufleteti. Spre deosebire de epic, n genul dramatic personajele sunt mai bIne conturate i ancorate n social-politic i istoric. De asemeni, ele reprezint un punct de legtur ntre text, spectacol, spectator. n dramaturgia postbelic, personajul este ntruchiparea unei idei, i nu o individualizare. Un astfel de erou este Iona, din piesa cu acelasi nume a lui Marin Sorescu, a crei tematic este dat de singurtatea fiinei, de cutarea identitii pierdute, dar i de libertatea individului care i asum destinul, ca in tragediile greceti. Iona respect pe deplin caracteristicile enunate de Eugen Simion, omul contemporan putnd citi n ea mai multe lucruri astfel nct s identifice faete ale propriului sine, de care devine tot mai contient. Aceast parabol, sub forma unui monolog dramatic, pare cea mai existenialist dram, ilustrnd un conflict modern n teatru: confruntarea omului cu moartea. Soluia autorului nu este doar sinuciderea, ci i revolta mpotriva propriului destin, n maniera viziunii lui Albert Camus, pentru care sinuciderea este singura problem a filosofiei. Opera are la baz mitul biblic al proorocului Iona, pedepsit pentru ignorarea poruncii divine de a propovdui credina cretin: a stat nchis n burta unui pete timp de trei zile, unde se roag, se pociete, primete eliberarea i i asum misiunea. Dar subiectul fabulei biblice se regsete vag n textul dramatic, personajul sorescian fiind chiar opus celui biblic, ntruct pocina devine revolt, iar omul este desacralizat. Dramaturgul n-a intenionat s scrie o dram cretin, ci s actualizeze un mit ntr-o perspectiv cretin. Piesa a fost subordonat teatrului absurdului prin motivul singurtii, existena ntr-un univers nchis, concentric, sugestia imposibilitii de a comunica i a banalitii vieii umane, dar se ndeprteaz fundamental prin finalul optimist, n care personajul are contiina situaiei absurde. La aspectul biblic i cel preluat de la Camus se adaug i cel al lui Nietzsche: singurtatea m-a nghiit ca o balen. Structura piesei se afl ntr-o arhitectur echilibrat, alea crei simetrii i revendic apartenena la sursele clasice. Subintitulat tragedie n patru acte, este construit din patru tablouri ce conin un lung monolog sau un fals dialog interor. Se deruleaz conform unui demers iniiatic, prezentat alegoric, n metafora petelui-labirint, simbol ce propune indirect modelul de jertf ntru autocunoatere. Indicaiile de regie sunt minime, decorul este convenional, redus la sugestie, discursul dramatic meninndu-se ntr-o ambiguitate specific teatrului metaforic. Esenializarea mesajului determin o economie radical a mijloacelor de reprezentare. Intriga piesei se reduce, aadar, la un scenariu arhetipal, cel al profetului biblic dezvoltat de scriitorul romn pe o schem repetitiv: nghiit de un chit uria, Iona descoper, atunci cnd spintec petele pentru a iei la lumin, c acesta a fost nghiit la rndul lui de un chit i mai mare. Redus la izolare, n pntecele succesive ale balenelor, al devine, asemenea protagonitilor lui Ionesco sau Beckett, simbolul incapacitii omului modern de a comunica. Personajul este, n dramaturgia postbelic, ntruchiparea unei idei, i nu o individualitate. Marin Sorescu mrturisete c omenirea ntreag este Iona. Eroul este o metafor, un simbol, mai mult o idee de personaj a crui voce se aude din neant. Spre deosebire de teatrul clasic, Iona se iniiaz n moarte i nu n via i nelege c e prizonierul unui univers ostil, c a greit drumul. Universul dramatic s-a construit treptat, nu prin acumulare de fapte, protagonistul nefiind portretizat la modul comportamentist. Astfel, personajul unic se divide n voci, exprimnd fiecare component a eului scindat: Iona-pescarul (omul pragmatic vzut mai ales n ipostaza sa de fiin social), Iona-ghinionistul (triete n orizontul nenorocului), Iona-vistorul (n somn sau treaz, nzuiete s prind petele cel mare), Iona-victima (omul captiv n sferele concentrice ale determinismului), Iona-cuttorul propriului adevr, al sinelui, Iona-lupttorul (care se supune absurdului existenei), Iona-arheul (care reface,

simbolic, toat istoria umanitii, nziund s se nasc iari i iari), Iona-ascetul, cu o barb a schivnicilor de pe vitralii, Iona-iluminatul, care, hotrt s rzbat la lumin, descoper c libertatea e n luntrul su. Ca dram metafizic, piesa este un strigt din adncuri, exprimnd disperarea arghezian a omului modern abandonat de Dumnezeu. Iona este omul obsedat de absolut, care dorete s captureze n plasele sale divinitatea, simbolizat aici, ca i la Melville, de o uria balen. Este o experien la limita condiiei umane ce implic moartea i transcenderea. Contopirea cu divinitatea i dobndirea imortalitii este evocat nu printr -o venic pomenire, ci prin venica mistuire. Cauza inversrii n negativ a scenariului mistic se datoreaz relaiei specific moderne a omului cu divinitatea. n urma morii lui Dumnezeu, proclamat de Nietzsche, cutrile nu mai conduc ctre fiin, ci ctre neant. Dumnezeu nu mai e resimit drept sursa vieii, ci, dup cum caracterizeaz Iona entitatea acvatic, drept hoitul hoiturilor. Mai exact, chitul simbolizeaz la Marin Sorescu un Dumnezeu negativ, tem a cunoaterii pe care o exploataser i Blaga sau Cioran. Pntecul acestei diviniti terifiante este nsi lumea n care trim, ce i nghite locuitorii asemeni unui uria mormnt. Ca pescar, protagonistul trimite simbolic la Petru, pescarul de suflete. Or, nghiit de balen, Iona devine pescarul pescuit. Parabolei unui Dumnezeu-Tat absent (Godot al lui Beckett), Marin Sorescu i adaug parabola pierderii sentimentului sacrului, omul modern cznd prad angoasei lumii ca abis al morii eterne. Piesa admite i o interpretare psihologic arhetipal. La nceputul piesei se sugereaz o introvertire a personajului din cauza vacarmului lumii moderne: ip eu, ipi tu, ip cellalt. Zgomotele s-adun. Valurile intr n vibraie. Iona s-a drmat n sine nsui, ntr-o nchisoare lipsit de ferestre ctre semeni. Pentru a compensa absena celorlali, acesta se dedubleaz, vorbete cu sine nsui, i trimite scrisori (n sticl de naufragiat, pe care le citete ca i cum ar veni de la cineva). Prbuirea psihotic a protagonistului coincide cu o regresie psihanalitic la condiia mental a copilului, Iona ajungnd s uite toate amnuntele vieii sale adulte. Dup C.G.Jung, n mituri, cltoria eroului peste un ocean nocturn, n pntecele unui monstru marin, reprezint o ntoarcere simbolic la condiia de embrion, n vederea unei a doua nateri, la o condiie superioar de nemuritor. Mai nate-m o dat se roag Iona, dar naterea sa este mereu amnat, ca i cum pntecele matern s-ar afla ntr-un alt pntece matern, la nesfrit. Nichita Stnescu imaginase i el, n Elegia a noua, un univers de sfere concentrice, n care omul se nate sisific, sprgnd cerc dup cerc, fr s ias la lumin. Soluia lui Iona este absolut tragic: constatnd ca ncercarea de ieire coincide cu o regresie la condiia de nenscut, Iona decide s-o ia n partea cealalt. Or, sensul invers este lumea limitat i, n consecin, Iona i spintec propriul pntec ca ntr-un gest de plonjare n sine nsui. Dei discursul are aparena unui dialog, el e un monolog, dnd impresia c totul se ntmpl n mintea personajului. Reconstituirea aciunii, care are un fir foarte simplu, se poate face citind didascaliile i acele secvene ale lui Iona care reprezint observaii, constatri privind ceea ce se ntmpl n jur sau cu el nsui: Mi se pare mie sau e trziu? Cum a trecut timpul...sunt nghiit. Marin Sorescu, cel cruia formula tradiional i-a surs crispat i prea aglomerat, propune o relectura a mitului, descoperind expresia metaforic a condiiei umane tragice. Personaj solitar, Iona viseaza o viata intreaga sa prinda pestele cel mare. Ghinionist al pescuitului in mare, el isi arunca undita in acvariul adus in fiecare dimineata de acasa pentru a suplini nesansa. Iona face deci din existenta un pretext pentru joc si nu-si da seama ca in micul acvariul e prefigurat modelul redus al unui univers pervertit. Neputand prinde miticul peste visat, el pescuieste in realitate deriziunea propriului sau destin care se razbuna. Pestele in gura caruia sta si in care pescuieste in acvariu il inghite, aratandu-i fata nevazuta a lumii, un spatiu visceral a carei unica ratiune de a fi este lupta pentru existenta, o lupta in care pestele cel mare il inghite pe cel mic. Similitudinea destinului sau de pescar ghinionist cu cel al pestilor il aduce la reflectia : apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede incat parem galagiosi. Visul nostru de

aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit, ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa. Iesirea dintr-un peste inseamna intrarea in alt peste, eliberarea dintr-un cerc al existentei inseamna intrarea in alt cerc, iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi. In pantecele pestelui, Iona se descopera pe sine ca un ins captiv intr-un labirint in care fiintele au o dubla ipostaza : de vanat si de vanator, de jucarie a destinului si de destin. Posibilitatea de a-si continua drumul spre lumina se va ivi prin gasirea cutitului cu care va sfarteca peretele mormantului viu in care e ingropat. Ferestrele pe care le sapa in peretii pestilor sunt simboluri ale orizontrilor deschise in zidurile necunoscutului. Unul din visurile lui Iona e sa aseze o scandura in mijlocul marii, pe valuri, simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor sau popas efemer, fragil in calea ratacirii inainte. Iesind din ultima balena, pe tarm, priveste in zare ca intr-o oglinda, priveste in jurul sau dar vede ca e pustiu, tarziu de tot se dumireste ca orizontul e o burta de peste, un sir nesfarsit de burti. In aceasta situatie se hotaraste sa porneasca in directia opusa spintecandu-si burta. Iona, personaj simbol, e vocea umanitatii penduland intre moarte si inviere. Metaforic vorbind, toti ne nastem morti. Toti venim pe lume si strabatem trupul ce ne e dat, in interiorul unui chit, al unei inchisori, caci trupul e inchisoarea spiritului. Piesa e construita pe obsesia singuratatii omului modern.