Sunteți pe pagina 1din 9

MODERNISMUL

Modernismul este o micare cultural, artistic i ideatic care include artele vizuale, arhitectura, muzica i literatura progresiv care s-a conturat n circa trei decenii nainte de anii 1910 - 1914, cnd artitii s-au revoltat mpotriva tradiiilor academice i istorice impuse i considerate standard ale secolelor anterioare, ncepnd cu cele ale secolului al XIV-lea i culminnd cu rigiditatea i "osificarea" academismului secolului al XIX-lea.

Definirea acestuia de catre teoreticieni a fost destul de dificila, din cauza confuziei care se nascuse din utilizarea termenilor modernism si modern. Cauzele acestei confuzii au fost ideile de nou, prezent, recent pe care cele doua notiuni le vehiculeaza deopotriva.Pentru a rezuma concluziile la care s-a ajuns in aceasta privinta, Edgar Papu priveste modernismul ca o sectiune integranta a modernului, si anume partea cea mai noua a modernului. De altfel, potrivit acestor idei de noutate pe care le transporta, modernismul aduce cu sine si o distantare de toate valorile care erau apreciate in secolele trecute, mergand chiar pana la extreme, el reprezentand ruperea sistematica a legaturilor cu trecutul, nesocotirea inaintasilor si goana dupa noutate . Mai mult decat atat, modernismul inglobeaza toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice speta, repulsie impinsa uneori pana la negativism radical. Astfel, toate curentele literare postromantice sunt moderniste. Vorbim, deci, despre simbolism, futurism, dadaism, suprarealism, impressionism, ca si despre abstractionism si expresionism, notorii pentru contestarea vechile valori si repere culturale si, de multe ori, a insasi conceptelor de arta si literatura, asa cum erau ele cunoscute si apreciate.

In esenta, modernismul constituie un act spiritual, definit printr-un dinamism specific , cunoscut datorita unor note specifice, dintre care mentionam o prima nota, si poate si cea mai importanta: puterea de a impune tranzitia de la latenta la actiune, de la, asa cum spera Lovinescu, simulare, la stimulare. De altfel, criticul Adrian Marino gaseste ca modernismul transforma ideea de modern intr-o valoare de soc, neoprindu-se la cultivarea unei stari de fapt, ci urmareste afirmarea sa energica. Esenta modernismului consta in rebeliunea impotriva ideii de serie, repetitie, model. De fapt, aceasta rebeliune ajunge chiar pana la a conferi modernismului un spirit de manifest ce imbraca forma unor proclamatii, chiar sloganuri si vehiculeaza mesaje.

Cea mai importanta dintre notele mentionate de Marino este insa aceea care sustine ca modernismul nu este o simpla miscare browniana, ci un adevarat program teoretic de actiune, bazat pe principii, intr-adevar, destul de flexibile. Constiinta de a fi modern imbraca forme lucide, nete, tot mai bine definite. Dintrun continut si o calitate moderna se extrage un proiect, o previziune organizata. Uneori chiar un sistem teoretic , o formula de arta completa (A. Thibaudet, Rflexions sur la littrature, 1938). Modernismul reprezinta organizarea si teoretizarea impulsului modernitatii, programarea actului de a fi modern.

Primul obiectiv al modernismului a fost promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane, deziderat implinit prin lansarea unor nume ce vor deveni de prestigiu pentru literatura romana: Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Vladimir Streinu s.a. in vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza cateva directii noi pe care sa se inscrie operele literare: evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric; tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu cea rurala; crearea romanului obiectiv si a romanului de analiza psihologica; intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor idei filozofice profunde; crearea intelectualului, ca personaj al operei literare. Principalele lucrari doctrinare ale lui Eugen Lovinescu sunt:
"Istoria civilizatiei romane moderne - 1924-1925, in 3 volume si "Istoria literaturii romane contemporane - 1926-1929, in 5 volume.

In spatiul romanesc, modernismul a fost teoretizat de Eugen Lovinescu. Alaturi de Garabet Ibraileanu, Lovinescu este cel mai important critic al generatiei sale, doctorand la Sorbona si adept al criticei impresioniste a lui Emil Faguet. Ideile sale despre modernism sunt presarate in numeroasele studii si articole publicate, insa mai ales in Pasi pe nisip, Memorii, Istoria civilizatiei roman moderne si Istoria literaturii romane contemporane. Criticul a adaptat modernismul la specificul civilizatiei si culturii romanesti, iar elementul-cheie in acest proces a fost elaborarea principiului sincronismului, iar in Istoria civilizatiei romane moderne (III, 1925), el vorbeste despre existenta unui spirit comun al veacului ce determina fenomenul iradierii, prelucrarii si sincronizarii , al armonizarii cu spiritul timpului.

Propagand acest principiu, contrazice celebra teorie a formelor fara fond, emisa de Titu Maiorescu, ce blama importul de forme culturale straine. Lovinescu sustine ca parcursul de la simulare la stimulare este unul realizabil si chiar benefic pentru literatura unei tari. Mai mult, Lovinescu gaseste un suport in legea imitatiei, potrivit careia societatile inapoiate se pot prin imprumut si imitatie. In sensul acesta, cadrul teoretic i-a fost furnizat de sociologia lui Gabriel Tarde. Imitatia este considerata, asadar, baza armonizarii si omogenizarii sociale si se manifesta in conceptia ganditorului francez ca o forma psihologica, sociala, a legii universale a repetitiei.

Teoria formelor fara fond, enuntata si sustinuta de Titu Maiorescu, este acceptata si de Lovinescu, dar reconsiderata, acesta fiind de parere ca formele pot, in cele din urma, sa-si creeze uneori fondul, in vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza cate directii noi in care sa se inscrie operele literare, infiintand, in acest scop, un cenaclu literar si o revista numite "Sburatorul": tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu din cea rurala: "a intoarce spatele orasului pentru a privi numai la sat inseamna a proceda reactionar"; evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric; imbogatirea creatiilor lirice cu profunde idei filozofice, inorea limbajului prin sanjarea expresivitatii, sugestiei si ambiguitatii; cultirea prozei obiective si a romanului de analiza psihologica; intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor conceptii metafizice si viziuni originale despre lume, viata si univers; crearea intelectualului cu trairi intense si spiritualitate complexa, ca personaj al operei literare, in locul urii taranului, erou linear si static.Intr-un articol publicat in revista "Sburatorul" (1926), Eugen Lovinescu sustine ideea ca "existenta omului in afara de categoria timpului -fiind o iluzie filozofica, trebuie sa intram in timp si sa ne fixam cronologic. Cum insa talentele nu se provoaca, le vom primi in marginile procedurii lor naturale, Ceea ce veghea insa indaratul acestor ini fi o constiinta critica ferma si o atitudine raspicata fata de toate manifestarile noastre literare".

In plus, Eugen Lovinescu a contribuit decisiv la dezvoltarea unei literaturi romane moderne prin cenaclul literar si prin revista Sburatorul, aparuta sub conducerea lui la Bucuresti, intre 19191922 si 1926-1927. Sburatorul si-a precizat de la inceput scopul de a activa numai in domeniul esteticului pur, cum era si firesc, si al stimularii noilor energii literare. Importanta pe care a avut-o revista este subliniata de critic, facand, in acelasi timp, o delimitare: In afara de Convorbiri literare si Samanatorul, in prima faza a existentei lor, nici o revista n-a trezit atatea energii noi, asa ca o buna parte a literaturii, mai ales modernista, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului. Modernismul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si pe principiul sincronismului, aplicand totodata criteriul estetic in analiza operei de arta este un moment pozitiv in evolutia literaturii si culturii romane Eugen Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1900-1937.